TOTUL PENTRU GLORIA LUI
de Oswald CHAMBERS
Agonia Lui şi mântuirea noastră
Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit numit Ghetsimani, ghetsimani, și a spus ucenicilor:…..Rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine”.
Matei 26:36. 38
Nu putem pătrunde niciodată adâncimea agoniei lui Cristos din Gheisimani.dar cel puţin nu trebuie s-o înţelegem greşit. Este agonia îmbinată a lui Dumnezeu şi a Omului faţă în faţă cu păcatul. Nu putem şti nimic despre Ghetsimani prin experienţa personală. Ghetsimani şi Calvarul reprezintă ceva unic; ele sunt pentru noi poarta către Viaţă.
Nu de moartea pe cruce S-a temut Isus în Ghetsimani; El a spus foarte clar că a venit cu scopul de a muri. In Ghetsimani El S-a temut ca nu cumva să nu poată trece prin aceasta ca Fiu al Omului. El putea trece ca Fiu al lui Dumnezeu – Satan nu L-ar fi putut atinge în această privinţă; dar atacul lui Satan a fost să-L facă să pară că trece prin aceasta doar ca o Fiinţă izolată, ca Dumnezeu izolat în trup omenesc; aceasta ar fi însemnat că El n-ar mai fi putut fi Mântuitor. Citeşte istoria agoniei Sale în lumina ispitirii din pustie: „Atunci diavolul L-a lăsat pentru o vreme”. în Ghetsimani Satan a venit din nou şi a fost din nou învins. Atacul final al lui Satan împotriva Domnului nostru ca Fiu al Omului s-a dat în Ghetsimani.
Agonia din Ghetsimani a fost agonia Fiului lui Dumnezeu în împlinirea destinului Său ca Mântuitor al lumii. Perdeaua este dată la o parte pentru a revela tot ce L-a costat pe El pentru a face posibil ca noi sa devenim fii ai lui Dumnezeu. Agonia Lui este baza simplităţii mântuirii noastre. Crucea lui Cristos este un triumf pentru Fiul Omului. Ea semnifică nu numai faptul că Domnul nostru a învins, ci şi că El a învins pentru mântuirea rasei umane. Orice fiinţă umană poate veni acum în prezenţa lui Dumnezeu datorită suferinţelor prin care a trecut Fiul Omului.
MANA DE DIMINEAŢĂ
EFESENI 6:17
„Luaţi şi coiful mîntuirii şt sabia Duhului, care este Cuvîntul lui Dumnezeu.”
Cînd credinciosul şi-a înţeles poziţia sa în Hristos în locurile cereşti, el a înţeles şi că are de dat o luptă, dar nu se teme fiindcă îşi cunoaşte locul unde se află. El este însă şi conştient că trebuie să se îmbrace cu toată armătura pe care i-a pregătit-o Dumnezeu, Nu însă această armătură îi asigură cerul pentru că, după cum am spus, el este deja în Domnul Isus, în locurile cereşti, ci îi este dată ca să învingă atacurile vrăjmaşului.
Dacă platoşa are ca scop să asigure inima luptătorului, coiful îi va apăra capul căci o lovitură mai tare la cap îl scoate din luptă şi devine un invalid care nu mai poate lupta pentru Domnul Hristos.Coiful acesta al mîntuirii pentru noi cei credincioşi este de o însemnătate covîrşitoare. El este siguranţa mîntuirii pe care o avem în Domnul Isus. Cîţi credincioşi însă nu au coiful acesta pe cap! Ei se zbat în nesiguranţă şi se chinuiesc să facă şi ei sărmanii ceva ca să fie siguri că au mîntuirea şi se trudesc s-o păstreze. Dar ea ne este asigurată de nenumărate locuri din Scriptură şi astfel, neţinînd seama de aceste texte clare, pe deoparte ei se lipsesc de bucuria mîntuirii depline în Hristos iar pe de altă parte nu-şi dau seama că dezonorează pe Domnul, arătînd prin nesiguranţa lor că lucrarea de la cruce n-ar fi suficientă dacă nu fac şi ei ceva.
În textul nostru, Duhul Sfînt pune alături de coiful mîntuirii şi sabia Duhului, adică Sfîntul Cuvînt al lui Dumnezeu. Am spus mai sus că Sînt nenumărate locurile care ne atestă siguranţa mîntuirii. Soldat al lui Hristos, pune mîna pe această sabie ca să te apere împotriva vrăjmaşului care vine cu tot felul de şoapte, îndoieli şi confuzii. Să luăm pildă pe Domnul Isus care atunci cînd a fost ispitit de diavolul, a folosit cu precizie această sabie: „Este scris.” Să nu uităm însă că şi Satan cunoaşte ce este scris, de aceea să fim plini de Cuvîntul lui Dumnezeu şi să-1 mînuim cu iscusinţă. Vrăjmaşul are săgeţi pe care le foloseşte în viaţa noastră proprie – atunci cînd neascultarea şi duhul de independenţa ne cuprind provocîndu-ne amăgiri spirituale care sînt mai greu de recunoscut decît păcatul. Coiful mîntuirii ne adăposteşte capul în întregime iar Domnul Hristos ne acopere prin prezenţa şi puterea” Lui biruitoare. Să nu uităm că „Satan are mai mult interes să facă pe un credincios să se poticnească în luptă decît să compromită un creştin lumesc, căci scopul lui este să dezonoreze pe Domnul Hristos şi Evanghelia în faţa lumii.”
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
„Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Ioan 21:16
După învierea Lui Isus, când ucenicii au fos laolaltă Simon le-a spus:” mă duc să pescuiesc”, iar ceilalţi i-au răspuns: „Venim şi noi cu tine.” Şi îndată s-au urcat în corabie. Dar toată noaptea n-au prims nimic. Dimineaţa Isus era pe mal. El i-a întrebat: „Copii, aveţi ceva de mâncare?” şi ei i-au răspuns:”Nu”. El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă, şi veţo găsi.” Au aruncat-o deci şi nu mai puteau trege de mulţimea peştilor. Atunci Ioan şi-a dat seama că este Domnul. Petru s-a aruncat în mare şi a înotat la mal. Acesta era Petru, cel care L-a tăgăduit pe Isus, dar s-a şi căit.
Atunci Isus l-a întrebat: „Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” Iar Petru Îi răspunde: „Da, Doamne, ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte mieluşeii Mei.”
Isus i-a zis a doua oară:” „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” „Da, Doamne, ştii că Te iubesc.” Isus i- zis: „Paşte oiţele Mele.”
Isus i-a zis a treia oară:” Mă iubeşti?” şi I-a răspuns:”Doamne, Tu toate le ştii, ştii că Te iubesc.”
Isus i-a zis: „Paşte oile Mele. Adevărat, adevărat îţi spun că atunci când erai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai, dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi atul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi. A zis acest lucru ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. „Petru a devenit un păstor credincios. Isus zicea:”Pe această piatră voi zidi biserica Mea şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui.”
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
NICIODATĂ UITAŢI
Tu eşti robul Meu, Israele! Nu te voi uita.
Isaia 44.21
Domnul nostru nu-i poate uita pe robii Săi, aşa încât să înceteze de a-i mai iubi. El nu i-a ales numai pentru un timp, ci pentru totdeauna. El ştia ce vor ajunge, când i-a chemat în familia lui Dumnezeu. El şterge păcatele lor ca un nor, şi desigur, El nu-i va izgoni pentru păcate, odată ce le-a şters. Ar fi o hulă numai să gândeşti un astfel de lucru.De asemenea nu-i poate uita, până-ntr-atâta încât să nu se mai ocupe de ei. De ne-ar uita măcar o
clipă, am fi duşi la ruină. De aceea ne spune: „Nu te voi uita”. Oamenii ne uită; chiar aceia cărora le-am făcut bine, se întorc împotriva noastră. Noi nu putem ocupa un loc constant în inima omului; dar Dumnezeu nu-i uită pe adevăraţii Lui slujitori. El însuşi se leagă cu noi, – nu pentru ceea ce am făcut noi, ci pentru ceea ce a făcut El pentru noi; am fost răscumpăraţi cu un preţ prea mare, pentru a fi apoi uitaţi şi lăsaţi la o parte. În Domnul Isus vedem noi rodul muncii sufletului Său, şi cum ar putea uita El, munca sufletului Său? Tatăl vede în noi, mireasa Fiului Său. Domnul Se gândeşte mereu la noi. Şi în această zi vom fi sub paza Lui. Oh, dacă am putea şi noi să nu-L uităm niciodată pe Dumnezeu!
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
Eu sunt a iubitului meu, şi el doreşte de mine. Cântarea Cântărilor 7.10
În „Cântarea Cântărilor” tema principală este starea de vorbă dintre mire şi mireasa pământească (Israel). Se referă deci, în primul rând la vremea viitoare, când va apărea rămăşiţa credincioasă a poporului Israel.Dacă unul dintre cei credincioşi a fost reabilitat şi a fost iertat pe deplin, mai are totuşi nevoie de ajutorul frăţesc în dragoste, pentru a-şi recâştiga legătura intimă frăţească. Cât de des ni se întâmplă ca şi miresei care la început a spus: „Prea iubitul meu este al meu şi eu sunt a lui” (cap. 2.16).
Întâlnim pe câte un credincios care spune: „Isus e al meu, nu mă las de El” şi după ani de smerenie şi experienţă trebuie să spună: „Isus nu mă lasă în veci, aceasta este nădejdea mea.” La fel spune şi mireasa mai târziu: „Eu sunt a iubitului meu şi el doreşte de mine.”Lăsând să lumineze lumina Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la situaţia legăturii noastre cu Domnul, nu vom vorbi aşa de lesne despre dragostea noastră faţă de El. Ceea ce El vrea să aibă este inima noastră căci pe aceasta o doreşte.
Duhul vremii de azi vorbeşte mult despre dragostea noastră pentru El. Dar numai acele fapte pot să-i fie plăcute, care izvorăsc din legătura intimă cu El. Sunt şi fapte ascunse care au fost făcute spre slava Lui aici pe pământ şi care vor ieşi la iveală la tronul de judecată a lui Cristos. Va veni în curând, căci dorinţa Lui este mai mare decât a noastră. De aceea să nu căutăm slujba ci pe El însuşi şi să nu vorbim despre dragostea noastră către El, ci de dragostea Lui faţă de noi.
Să luăm seama ca adorarea noastră să nu fie despărţită de lucrarea de la cruce. Cristos să fie temelia şi Duhul Sfânt puterea în slujba de adorare în faţa lui Dumnezeu şi nicidecum sculptura, muzica, pictura şi orice ar fi în lume, lucruri care se găsesc în bisericile lumii. Uneltirile ascunse ale ei sunt greu de descoperit deoarece sunt adâncimi ale Satanei.
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
O, Doamne, Domnul meu, fă această zi pe deplin glorioasă. Pentru mine personal, slujindu-Ţi Ţie, cer să fiu păzit de orice distragere a atenţiei.
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
«Şi pe voi, care odinioară eraţi străini si vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum.»
Coloseni 1,21
Iată o a treia consecinţă a morţii lui Isus, consecinţa legată de ispăşirea păcatului nostru. Textul din Romani 5,10 ne asigură că prin moartea Fiului suntem împăcaţi cu Dumnezeu. Ne întrebăm: cum se raportează El la nenumăratele noastre păcate? Ei bine, eu Îi sunt nespus de recunoscător Domnului Isus pentru textul din 1 Corinteni 15,3 care spune: «Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi». Deci poţi fi sigur: moartea Sa pe cruce, sângele Său vărsat au şters întreaga ta vină! Citim în Coloseni 2,13-14: «ne-a iertat toate greşelile. A şters zapisul cu poruncile Lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic». Nu este minunat? Sângele Său, sângele nevinovat al Fiului lui Dumnezeu şterge absolut toate păcatele noastre ca şi cum acestea nu ar fi existat niciodată. Dumnezeu însuşi a plătit pentru ele cu sângele propriului Său Fiu.
De aceea Sfânta Scriptură spune de nenumărate ori că El «a murit pentru noi» şi «pe când eram noi încă fără puterâfiCristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi» (Rom. 5,6).
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
Dimineața
Şi i-au pus crucea în spinare, ca s-o ducă după Isus.
Luca 23:26
Vedem în Simon ducând crucea o imagine a lucrării bisericii şi din toate generaţiile; ea a fost purtătoarea crucii lui Isus. Observă deci, creştine; Isus nu a suferit ca să te scutească pe tine de suferinţă. El a purtat o cruce, nu ca să scapi tu, ci ca să-o poţi îndura. Christos te salvează din păcat, dar nu şi din durere. Aminteşte-ţi acest lucru, şi aşteaptă-te să suferi. Să ne mângâiem însă cu următorul gând: în cazul nostru, ca şi în al lui Simon, nu purtăm crucea noastră, ci a lui Christos. Când eşti chinuit pentru credinţă sau când religia aduce încercarea ridicolului asupra ta, aminteşte-ţi că nu este crucea ta, ci crucea lui Christos. Ce fericit eşti că poţi purta crucea Mântuitorului! Porţi crucea după El. Ai o tovărăşie binecuvântată; cărarea ta poartă urmele paşilor Domnului tău. Urma umerilor Săi însângeraţi este întipărită pe cruce. Este crucea Sa, şi El merge înaintea ta ca un păstor înaintea oilor. Ia-ţi crucea în fiecare zi, şi urmează-L. Nu uita că porţi această cruce în tovărăşie. După părerea unora, Simon a purtat doar un capăt al crucii, şi nu întreaga cruce. Acest lucru este foarte posibil; Christos a dus partea cea mai grea, lemnul transversal, iar Simon a dus capătul, care era mai uşor. Cu siguranţă că la fel faci şi tu. Duci capătul mai uşor, fiindcă Isus poartă greul. Şi aminteşte-ţi că, deşi Simon a purtat crucea puţin timp, acest fapt i-a oferit onoare veşnică. Crucea pe care o purtăm ne este dată pentru puţină vreme, şi apoi vom primi coroana de slavă. Cu siguranţă vom iubi crucea şi, în loc să ne ferim de ea, o vom socoti o comoară, fiindcă ea „lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” (2 Corinteni 4:17).
Seara
Smerenia merge înaintea slavei.
Proverbe 15:33
Umilirea sufletului aduce întotdeauna o binecuvântare. Dacă ne golim inimile de egoism, Dumnezeu le va umple cu dragostea Sa. Cel care doreşte o părtăşie apropiată cu Christos trebuie să-şi amintească cuvântul Domnului „iată spre cine-mi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă si are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu” (Isaia 66:2). Dacă vrei să te înalţi spre cer, umileşte-te. Nu spunem despre Isus „a coborât ca să poată urca”? Aşa trebuie să faci şi tu. Trebuie să te apleci ca să poţi creşte, fiindcă cerul are cea mai dulce părtăşie cu sufletele umile, şi numai cu ele. Dumnezeu nu va refuza nici o binecuvântare unui suflet umil. „Ferice de cei săraci în Duh, căci a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5:3) este o făgăduinţă care conţine toate comorile şi bogăţiile. Întregul tezaur al lui Dumnezeu va fi dăruit sufletului care este destul de umil ca să-1 primească tară să se înalţe. Dumnezeu ne binecuvântează pe toţi în măsura în care este sigur pentru noi să fim binecuvântaţi. Dacă nu primeşti o anumită binecuvântare, este din cauză că nu este bine pentru tine s-o ai. Dacă Tatăl tău ceresc ar îngădui ca sufletul tău mândru să câştige o victorie în războiul Său sfânt, ţi-ai însuşi singur coroana şi, când ai întâlni un nou duşman, ai cădea. Eşti ţinut jos pentru propria ta siguranţă. Când un om se umileşte sincer şi nu îndrăzneşte să dorească nici un dram de înălţare, nu există limită în ceea ce poate face Dumnezeu pentru el. Umilinţa ne pregăteşte pentru binecuvântarea lui Dumnezeu şi ne echipează pentru relaţiile cu semenii. Adevărata umilinţă este o floare rară care îţi înmiresmează grădina. Este un sos cu care poţi asezona orice fel de mâncare, pentru că îmbunătăţeşte totul. Fie că se roagă, slăveşte, lucrează sau suferă, sarea umilinţei nu poate fi niciodată prea multă.
IZVOARE IN DEŞERT
Când te vei întoarce, închide uşa după tine şi după copiii tăi.
(2 Împăraţi 4:4)
Văduva şi cei doi fii ai ei urmau să fie singuri cu Dumnezeu. Ei n-aveau de-a face cu legile naturii, cu conducătorii oamenilor, cu comunitatea, sau cu preoţia. N-aveau de-a face nici măcar cu marele profet al lui Dumnezeu, Elisei. Ei trebuia să fie izolaţi de toţi oamenii, separaţi de raţiunea omenească, şi îndepărtaţi de orice tendinţă naturală de a judeca dinainte circumstanţele prin care treceau. Ei urmau să fie ca nişte oameni aruncaţi în întinderea vastă a spaţiului înstelat, depinzând numai şi numai de Dumnezeu – în contact cu Sursa minunilor.
Acesta este un ingredient din planul lui Dumnezeu de a lucra cu noi. Trebuie să intrăm într-o cameră secretă a izolării în rugăciune şi credinţă care este foarte roditoare. În anumite momente şi locuri, Dumnezeu va ridica un zid misterios în jurul nostru. El va îndepărta toate suporturile pe care obişnuiam să ne bazăm, şi va înlătura modalităţile noastre obişnuite de a rezolva lucrurile.
Dumnezeu ne va separa pentru ceva divin, complet nou şi neaşteptat, şi care nu poate fi înţeles examinând circumstanţele noastre anterioare. Vom fi într-un loc unde nu ştim ce se întâmplă, unde Dumnezeu croieşte haina vieţilor noastre după un nou tipar, şi astfel ne face să ne uităm la El.
Majoritatea creştinilor duc o viaţă monotonă – o viaţă în care pot prevedea aproape tot ce le va ieşi în cale. Dar sufletele pe care le conduce Dumnezeu în neprevăzut şi în situaţii speciale El le izolează. Tot ce ştiu ele este că Dumnezeu le susţine şi că El Se ocupă de vieţile lor. Astfel, aşteptările lor vin numai de la El.
Ca şi această văduvă, noi trebuie să ne detaşăm de lucrurile de afară şi să ne ataşăm înăuntrul nostru numai de Domnul ca să vedem minunile Lui.
din Hrana Sufletului
De multe ori prin cele mai dificile încercări, Dumnezeu aduce cele mai plăcute descoperiri despre Sine. din Nestemate
Câteodată Dumnezeu închide uşa şi ne închide înăuntru,
Ca să ne vorbească, poate prin necaz sau suferinţă,
Şi delicat, de la inimă la inimă, deasupra hărmălaiei,
Să ne spună din nou un gând preţios.
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
Proverbe 3.21-35
Învăţăturile înţelepciunii trebuie reţinute! Acest lucru va fi benefic în primul rând pentru viaţa sufletului meu. „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu” (Luca 4.4). Ele îmi vor fi o adevărată podoabă a harului „pentru gâtul” meu (v. 22; cap. 1.9; cap. 4.9); mersul îmi va fi întărit ziua, iar noaptea mă voi putea odihni în siguranţă. Somnul îmi va fi dulce (v. 24). De unde atunci şovăirile şi judecăţile greşite, care mă fac să mă poticnesc chiar şi ziua? De unde temerile şi frământările interioare, care mă asaltează uneori şi noaptea? Acestea apar pentru că am pierdut din vedere învăţăturile Domnului; am abandonat simpla încredere în El (v. 26), alegând să raţionez după mintea mea.
În al doilea rând, Dumnezeu, care-mi cunoaşte inima egoistă, îmi aminteşte şi care-mi sunt îndatoririle faţă de aproapele meu (v. 27; Luca 6.30). Pentru că sunt copilul Lui, El aşteaptă de la mine o îndreptare totală, fără cel mai mic compromis în fapte, cuvinte sau intenţii. Blândeţea şi bunătatea sunt virtuţi de care lumea profită pentru a-1 jefui pe creştinul care le manifestă, dar cel credincios nu va fi niciodată în pierdere, pentru că Dumnezeu dă un mai mare har, după cum anunţă Iacov, citând v. 34 (lacov 4.6).
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: Filipeni 3:17-4:1
Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos. Filipeni 3:20
NU EŞTI ÎNCĂ ACASĂ
Eroii de azi sunt adesea supraestimaţi. Multe din personalităţile sportului, cântăreţi sau stele de cinema, primesc aclamaţii care sunt cu mult mai mari decât nivelul realizărilor lor. Pe de altă parte, creştinii fac lucruri cu semnificaţii eterne, prin rugăciune şi slujire pentru Domnul, şi îşi petrec întreaga viaţă în obscuritate. Pentru a nu pierde perspectiva reală, trebuie să avem întotdeauna în minte faptul că viaţa aceasta este numai o pregătire pentru gloria care va urma. Istorisirea de mai jos, foarte cunoscută de altfel, va ilustra a ceastă afirmaţie. Când Theodore Roosevelt era preşedinte, a fost la o partidă de vânătoare în Africa. La reîntoarcerea în Statele Unite, un misionar care se reîntorcea după 40 de ani de slujire din junglele Africii, călătorea cu acelaşi vapor. Când vaporul a ancorat, aclamaţiile şi aplauzele celor ce-l aşteptau pe şeful executiv american, au însoţit debarcarea sa; dar, nu a fost nimeni care să-l aştepte pe misionar. Pe moment, omul lui Dumnezeu a fost cuprins de milă faţă de el însuşi. S-a gândit, că atunci când preşedintele vine acasă după o scurtă partidă de vânătoare, sute de persoane s-au adunat să-l salute. Dar, Doamne, când unul din lucrătorii Tăi, unul din misionarii Tăi, vine acasă după o viaţă de slujire, nu e nimeni să-l salute. Imediat însă a auzit parcă şoapta Domnului: „Dar, fiul Meu, tu nu eşti încă Acasă”. Copilule al lui Dumnezeu, nu te-ai simţit şi tu la fel ca misionarul acela credincios? Atunci uită-te la binecuvântata realitate exprimată atât de frumos de textul de azi. Cetăţenia ta nu e în lumea aceasta. Intr-o zi vei primi salutul bine meritat de bun venit acasă. D.J.D.
Când munca-ţi va fi gata,
Duios te va chema acasă.
O, ce sfântă bucurie
Şi revedere glorioasă! Anonim
Cea mai bună folosire a vieţii este s-o cheltuieşti pentru ceea ce poate ramânea după ea.
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
Mă rog ca toți să fie una, după cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, ca lumea să creadă că Tu Mai trimis. Ioan 17.21
Rugăciunea lui Hristos către Tatăl (7)
În această rugăciune unică a Domnului nostru către Tatăl, El Sa rugat pentru unitatea celor care aveau să creadă în El. Această unitate se bazează pe lucrarea împlinită a lui Hristos la cruce. Ea rezultă de asemenea din lucrarea Lui cerească prezentă, Tatăl şi Duhul Sfânt lucrând împreună cu El. Unitatea dintre Tatăl şi Fiul trebuie să se reflecte în unitatea dintre cei credincioşi: „Ca ei să fie una ca Noi” (versetul 11). Aceasta nu este o unitate care să poată fi organizată de noi, aşa cum unii cred şi pretind că o pot lucra. Nu, ci unitatea cu privire la care Domnul Sa rugat depinde de păzirea celor credincioşi de către Tatăl Său. Tatăl este sfânt (versetul 11), iar unitatea pe care El a pregătito este, prin urmare, o unitate în sfințenie, conformă cu standardele divine, nu o unitate făcută de om.
Apoi Domnul La rugat pe Tatăl săi păzească pe ucenici în numele Său, fiindcă El nu avea să mai fie cu ei, pentru ai păzi, aşa cum făcuse până atunci. În rugăciunea Sa, Domnul Isus Se plasează deja în cer, iar ucenicii sunt văzuți ca lăsați în această lume, însă în grija Tatălui. Ei aveau să fie o mărturie față de lume, de aceea Domnul Se roagă pentru unitatea lor. Iar această unitate există: toți credincioşii adevărați sunt în strânsă legătură cu Tatăl şi cu Fiul, astfel că lumea poate cunoaşte că Tatăl La trimis pe Fiul. De ce? Fiindcă Tatăl şi Fiul locuiesc în cei credincioşi prin faptul că Duhul Sfânt locuieşte în ei.
În lumea care va veni, gloria lui Hristos va fi manifestată în mod public (versetul 23). Atunci rugăciunea Sa va fi împlinită pe deplin, „când va veni ca să fie glorificat în sfinții Săi şi să fie privit cu uimire, în ziua aceea, în toți cei care au crezut” (2 Tesaloniceni 1.10). Atunci va fi o unitate manifestată.
E. Bouter
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
… Atunci el a făcut un alt vas …Ieremia 18.4
Fața fetiței s-a luminat de bucurie. Henry a întrebat-o pe fetiță, dacă va mai primi bătaie de la mama ei. „O, nu, domnule, acesta este un ulcior mai bun ca cel vechi.” Povestea cu vasul sfărâmat este istoria vieții fiecărui om. Dumnezeu i-a creat pe strămoșii noștri – Adam și Eva – după chipul Său. Ei erau într-o comuniune perfectă cu Creatorul lor. Însă, prin neascultarea de Dumnezeu, a apărut păcatul. Și când păcatul a intrat în primii oameni, vasul acela frumos s-a sfărâmat în multe bucăți. Iar astăzi, omenirea se află în situația în care nu există nicio posibilitate de a pune bucățile la loc și a restaura natura umană în măsura ei de la început. Noi nu suntem capabili să restaurăm ființa umană. Și nici Dumnezeu nu încearcă să o restaureze. Însă Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său pentru a realiza măreața lucrare de răscumpărare și pentru a ne oferi ceva ce este dincolo de imaginația noastră: o natură nouă în locul celei vechi, pe care nicidecum nu o putem repara. Cu alte cuvinte, Mântuitorul a înlocuit vasul cel vechi, spart și fără putința de a-l repara, cu un vas nou. Una din problemele ființei noastre umane este aceea că ne cheltuim toată energia de a repara vasul cel vechi. Dar cine primește oferta lui Dumnezeu, va deveni o creatură nouă, un om mântuit cu o natură nouă.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
„Am făcut o juruință Domnului, și n-o pot întoarce” (Judecători 11:35)
După ce a ajuns în Lumea Nouă, Cortez, exploratorul spaniol a debarcat împreună cu echipajul și a dat foc corăbiilor în timp ce marinarii priveau buimăciți și îngroziți. Prin această faptă, Cortez le-a pecetluit dedicarea față de explorarea noului teritoriu și s-a asigurat că ei nu vor renunța niciodată și nu se vor întoarce. Și știi ceva? Neavând altă alternativă, percepția ta se limpezește, amânarea este alungată și ești pus în fața unei decizii. Când ești pus la colț, începi să privești în profunzimea ta și făcând astfel, descoperi calitățile date de Dumnezeu de care nu ai știut niciodată. Când te apropii de un termen limită, în tine se eliberează un flux creativ. De exemplu, nimic nu-ți intensifică mai mult dedicarea decât amenințarea eșecului sau riscul de a te face de rușine. în „Tirania e-mailului”, John Freeman spune: „Atenția este una din cele mai prețioase resurse moderne. Dacă o irosim într-o comunicare frivolă, rămânem fără ea atunci când avem într-adevăr nevoie de ea”. Distragerile atenției te secătuiesc, îți încețoșează mintea și îți întrerup ritmul. Proiectele dau greș, companiile intră în faliment și căsniciile eșuează din cauza modului în care distragerile atenției ne golesc de resurse și ne distrug relațiile. Vezi să nu ajungi la sfârșitul vieții și privind în urmă să descoperi că ai ratat lucrurile care aveau o reală însemnătate pentru a face loc lucrurilor care nu aveau nici o valoare, lefta a făcut o juruință lui Dumnezeu, care a dus la victorie pentru poporul Israel și la promovarea lui în funcția de conducător al poporului. E un angajament pe care trebuie să-l iei astăzi: „Am făcut o juruință Domnului, și n-o pot întoarce”.
Mana Zilnica 