Mana Zilnica

Categorie: Scripturile In Fiecare Zi

  • 15 Aprilie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Lipsa de atenţie spirituala

    Dar înălţimile tot n-au fost îndepărtate din Israel, măcar că inima lui Asa a fost întru totul a Domnului în tot timpul vieţii lui.

    2 Cronici 15:17

    Asa n-a mers până la capăt cu ascultarea lui de Domnul; în general, umblarea lui a fost dreaptă, dar nu în întregime dreaptă. Fereşte-te să spui despre vreun lucru: „O. asta nu contează prea mult!”. Faptul că nu contează prea mult pentru tine poate însemna că pentru Dumnezeu contează foarte mult. Nici un lucru nu trebuie să fie lipsit de semnificaţie pentru un copil al lui Dumnezeu. Cât ÎI vom mai face pe Dumnezeu să încerce să ne înveţe ceva? El nu-Şi pierde niciodată răbdarea. Tu spui: ..Ştiu că sunt într-o stare bună înaintea lui Dumnezeu”; si totuşi „înălţimile” rămân; există un lucru în viaţa ta în privinţa căruia n-ai ascultat. Protestezi spunând că inima ta este întru totul a lui Dumnezeu, când în viaţa ta există încă vreun lucru în privinţa căruia El te face să-ţi pui semne de întrebare? Ori de câte ori apar semne de întrebare, opreste-te imediat, indifereni despre ce este vorba. Nimic în viaţa ta nu este doar un detaliu lipsit de importanţă.

    Există unele lucruri în legătură cu viaţa ta trupească sau intelectuală cărora nu le dai deloc atenţie? În general umblarea ta este bună, dar eşti neglijent; există o recidivare pe linia lipsei de atenţie. Nu ai mai multă nevoie de o pauză în concentrarea spirituală decât inima ta are nevoie de o pauză in funcţionare. Nu poţi avea o pauză morală şi totuşi să rămâi moral, nici nu poţi avea o pauză spirituală şi totuşi să rămâi spiritual. Dumnezeu vrea să fii cu totul al Lui, iar aceasta înseamnă că trebuie să ai grijă să te menţii într-o stare bună din punct de vedere spiritual. Pentru aceasta este nevoie de foarte mult timp. Unii dintre noi se aşteaptă să „îndepărteze nenumăratele înălţimi” în câteva minute.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    EVREI 10:22, 23

    „Să ne apropiem dar cu o inimă curată, cu credinţă deplină… să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre”

    Textul de astăzi ne indică trei caracteristici principale ale unui credincios integru: o inimă curată, o credinţă deplină
    şi o nădejde care nu se clatină, nu se îndoieşte. Iată pe scurt adevărata viaţă creştină..

    O inimă curată, sinceră, faţă de Dumnezeu este baza oricărei slujiri pentru El, este mijlocul unei sănătoase părtaşii cu El. El doreşte să poată conta pe o inimă întreagă pentru El şi va folosi o viaţă care îi este dată fără rezervă, dar nicidecum nu va folosi o inimă împărţită. Cîte lucruri deformate, nesincere, cîte reticienţe ascunse nu ne îngăduim noi faţă de Dumnezeu în inimile noastre! Dar nimic nu scapă ochilor Săi. El ne cere astăzi să ne revizuim viaţa în lumina acestui text şi să lepădăm tot ce nu-I place, tot ce este duplicitate în inima noastră faţă de El şi faţă de semenii noştri.

    O credinţă deplină sau mai bine zis „o deplină siguranţă a credinţei”, ne este absolut necesară ca să putem face faţă greutăţilor. Viaţa noastră nu este uşoară; dimpotrivă, ea este semănată cu o mulţime de piedici. Pentru că umblăm cu Dumnezeu, noi suferim un asalt după altul din partea vrăjmaşului care face tot ce-i stă în putere ca să ne descurajeze şi să ne hărţuiască. Dar cu o deplină siguranţă a credinţei putem rămîne fermi în greutăţi ca şi cum am vedea pe Cel ce este nevăzut, fiind deplin încredinţaţi că sîntem în Domnul Hristos şi că trăim, prin El, viaţa Lui de înviere şi de biruinţă. Iată credinţa care contează, care este adevărată şi care îşi dovedeşte autenticitatea prin biruinţele pe care le cîştigă. Dar ea aparţine numai unei inimi adevărate, sincere, curate.

    O nădeje care nu se clatină, (care nu se indoieşte) şi care este strîns legată de credinţă. Sînt atîtea făgăduinţe în Cuvîntul lui Dumnezeu, pe care credinţa şi le însuşeşte pentru că ele sînt garantate de Domnul Isus. Dacă inima noastră este curată şi dacă avem o deplină siguranţă a credinţei, ne vom putea ţine fermi şi nu ne vom clătina în nădejea noastră pe care Cuvîntul o numeşte „fericita noastră nădejde”. Da, este fericită cu adevărat căci ea este legată de arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mîntuitor Isus Hristos. (Tit 2:13), pe care noi îl iubim fără să-L fi văzut, credem în El fără să-L vedem şi ne bucurăm cu o bucurie negrăită şi strălucită. Da, este fericită nădejdea noastră pentru că îl vom vedea aşa cum este şi vom fi ca El. Această slavă ne este confirmată de Cuvîntul lui Dumnezeu care spune: „Hristos în voi, nădejdea slavei.” (Col. 1:27).

    O ce glorioasă nădejde avem!.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „În ziua aceea, se va zice Ierusalimului: ,,Nu te teme de nimic! Sioane, să nu-ţi slăbească mânile! Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.” Ţefania 3:16-17

     

    Aceasta este o sărbătoare asemănătoare celei de care am vorbit ieri. Ni se pare că, parcă i-am auzi cântând în ceruri. Mai demult nu puteam să mă bucur, pentrucă mă încredeam în mine însumi. Apoi un frate mi-a subliniat aceste versete în Biblia mea, prin aceasta s-a făcut lumină în viaţa mea şi am acceptat valabilitatea acestei promisiuni pentru viaţa mea. Tot aşa aşa m-aş bucura ca să aibă parte de această bucurie atât cei vârstnici, cât şi cei tineri, după cum este scris:”Tineri şi tinere, bătrâni şi copii să laude Numele Domnului!”Unii nu mai sunt la fel de plini de bucurie ca şi atunci când au fost la fel de plini de bucurie, ca şi atunci când au fost tineri în credinţă. Aceştia stagnează în viaţa de credinţă în viaţa de credinţă, şi pot doar povesti de frumuseţea vremurilor trecute. Dar nu este bine aşa. Eu mă bucur că şi la bătrâneţe este frumos; în ochii mei Mântuitorul este mai mare, a crescut faţă de cum a fost în anii tinereţii. În special mă bucur că este scris:”Vei scoate din mijlocul tău pe cei trufaşi şi nu te vei mai îngâmfa pe Muntele Meu cel Sfânt! Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului. Şi cei ce se încred în El nu vor fi daţi de ruşine…Cel care nu este dispus să-şi piardă viaţa, aceluia Domnul nu poate să-i dea nimic. Sunt atât de mulţi care nu vor să sufere nevinovaţi şi nu lasă din cuvântul lor. Cel care nu se pune în totalitate la dispoziţia Lui Dumnezeu, rămâne un pământ neroditor. Cel care-şi iubeşte viaţa şi ţine la ea, nu poate avea parte de viaţă din Dumnezeu. „Cel ce îşi pierde viaţa, o va găsi.”

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    … EL ÎMPLINEŞTE DORINŢELE

    Celor neprihăniţi, li se împlineşte dorinţa.

    Proverbe 10.24

    Pentru că această dorinţa este o dorinţă dreaptă, după voia lui Dumnezeu, El le-o împlineşte. Nu ar fi bine nici pentru om, nici pentru societate, ca o astfel de făgăduinţă să poată fi făcută celui nedrept. Să ţinem poruncile Domnului şi atunci El va lua în seamă dorinţele noastre.Dacă s-ar întâmpla ca cei neprihăniţi să aibă dorinţe nedrepte, ele nu le vor fi împlinite. Dar nu sunt acestea năzuinţele lor adevărate, ci sunt simple abateri şi sunt fericiţi să fie refuzaţi în împlinirea dorinţelor. Dorinţele lor sfinte ajung la Domnul şi El nu le respinge. Dacă ni se pare că cererile noastre sunt neluate în seama, să ne lăsăm încurajaţi de făgăduinţa dată nouă azi şi să cerem încă o dată. Am primit un refuz categoric? Să-I
    mulţumim, ştiind că El nu împlineşte pentru noi nimic din ceea ce este dăunător.Dar sunt lucruri pe care le putem cere cu îndrăzneală. Ceea ce trebuie să dorim înainte de toate, este să fim sfinţi şi în totul predaţi, să fim asemenea Domnului Cristos şi gata pentru cer. Iată dorinţele harului şi nu ale firii noastre; atunci Dumnezeu nu va face nici o restricţie dorinţelor noastre, ci va face mai mult decât ce cerem sau gândim noi. „Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” (Psalmul 37.4). Cere cu îndrăzneala şi nu te teme.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

     DUMNEZEU stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har. 1 Petru 5.5

    Ce mare diferenţă între aceste două stări! Dumnezeu trebuie să se împotrivească celor mândri. Dacă omul îşi ocupă locul său, atunci Dumnezeu nu găseşte nimic căruia trebuie să i se împotrivească. Orice obstacol de împotrivire a harului binecuvântărilor este îndepărtat şi fluviul binefacerilor Lui poate să se reverse în inima smerită. Poate să fie slăbiciune, sărăcie şi nimic atrăgător în inima respectivă, dar Dumnezeu poate să locuiască în astfel de inimi şi aceasta e destul. Acolo unde este mândrie, aroganţă, îngâmfare, putem fi siguri că Dumnezeu nu este prezent. Astfel de om poate fi mântuit dar el nu savurează adevărata fericire de a locui Dumnezeu cu el. Cunoaştem noi această fericire în viaţa noastră acum, când e în jurul nostru atâta îngâmfare? „Căci aşa vorbeşte Cel Prea înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt. Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite” (Isa. 57.15). „El ridică pe sărac din ţarină şi înalţă pe cel lipsit din gunoi” (Ps. 113.7). Toate iniţiativele de autoînalţare sunt o scârbă înaintea lui Dumnezeu. El îi înjoseşte pe cei mândri.

    Domnul nostru să-i păzească pe toţi ai Lui în har de orice fel de îngâmfări, mândrie sau înălţare şi El să ne călăuzească pe calea smereniei. In zilele noastre avem nevoie de a ne ruga pentru şi mai multă smerenie şi supunere faţă de voia Iui Dumnezeu ca nu cumva să ne murdărim de mândria lumii acesteia, care în zilele noastre nu cunoaşte limite.

    Diavolul lucrează asupra sărmanei noastre inimi, ca să facem din slujba noastră şi din adevărul lui Dumnezeu, o pricină de laudă pentru noi, aşa că gândurile noastre se învârtesc mereu în jurul nostru. Nu este de mirare atunci că Domnul nu se mai slujeşte de noi; căci, cum poate El să se mai servească de aceia care nu-I dau slava cuvenită? Să ne smerim adânc la picioarele Lui, şi El ne va folosi în lucrarea Sa.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    Doamne, cer să Te văd; am fost preocupat şi departe de Tine în viaţa exterioară; iartă-mă şi trage-mă aproape de Tine ca să am din nou neasemuită partăşie cu Tine.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «… mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.» Psalm 23,3

    Cine înţelege profunzimea acestei promisiuni devine puternic şi de neclintit. Dacă El te călăuzeşte pe calea cea bună – din pricina Numelui Său – ar putea oare să meargă ceva rău în viaţa ta? Niciodată! Toate temerile, neîncrederea, nemulţumirile şi cârtirile îşi au originea în necredinţă. Lasă-mă să îţi spun foarte deschis: Domnul va fi onorat şi lăudat doar dacă tu iei promisiunile Sale în serios. Textul de astăzi spune: «îmi înviorează sufletul şi mă povâţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său» (Psalm 23,3). Promisiunile Bibliei sunt garantate în Numele lui Isus, căci este scris: «In adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea şi yyAmin „, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu» (2 Cor. 1,20). Certitudinea că suntem conduşi pe calea cea bună ne mângâie inima. Acelaşi David care a avut această certitudine în viaţa lui, a mărturisit: «Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoţi inima la larg» (Psalm 119,32). Este ca un cerc dumnezeiesc binecuvântat în care ajungem şi în care este atât de uşor să rămânem în ascultare.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineața

    Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?

    Psalmi 22:1

    Priviţi-L pe Mântuitorul în adâncurile durerii. Nici un alt loc nu este mai plin de durere decât Calvarul, şi nici un alt moment atât de sfâşietor ca cel în care Christos strigă „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?” In momentul acesta, slăbiciunea fizică se uneşte cu tortura mentală a ruşinii şi infamiei la care era supus. Agonia spirituală cauzată de lipsa prezenţei Tatălui întrecea orice limită, şi durerea devenise insuportabilă. Era cel mai întunecat ceas al groazei. Coborâse acum în fundul abisului suferinţei. Nici un om nu poate înţelege pe deplin aceste cuvinte. Unii dintre ei cred că avem dreptul să strigăm uneori „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?” întradevăr, sunt vremuri în care zâmbetul Tatălui este eclipsat de nori şi întuneric, dar atunci trebuie să ne amintim că Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată. In cazul nostru, este o părăsire iluzorie; în cazul lui Christos a fost o părăsire reală. Noi suferim când simţim că dragostea Tatălui ne este retrasă pentru puţin timp; dar cine poate spune cât de adâncă a fost agonia Fiului, în momentul în care Tatăl şi-a întors faţa de la El? In cazul nostru, strigătul este cauzat adesea de necredinţă.

    In cazul Său, era urmarea unui fapt îngrozitor, fiindcă Dumnezeu îşi întorsese într-adevăr faţa de la El. O, suflet sărman care ai trăit odinioară în prezenţa Domnului, dar acum te-ai cufundat în întuneric, aminteşte-ţi că El nu te-a părăsit cu adevărat. Dumnezeul care se ascunde în nor este tot Dumnezeul nostru, şi ne iubeşte la fel de mult şi atunci când se învăluie în toată strălucirea harului. Dar de vreme ce gândul că Dumnezeu ne-a părăsit ne cufundă într-o asemenea suferinţă, cum credeţi că a fost sufletul Mântuitorului când a strigat „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?”

    Seara

    Fii păstorul şi sprijinitorul lor în veci.

    Psalmi 28:9

    Poporul lui Dumnezeu are nevoie să fíe sprijinit. Ei sunt şovăielnici prin însăşi natura lor. Nu au aripi, şi dacă au, sunt ca porumbeii domestici, care stau lângă mâncare; au nevoie de har divin ca să-i facă să urce pe aripile argintii acoperite cu pene aurite. Prin natura ei „scânteia se naşte ca să zboare” (Iov 5:7), dar sufletele păcătoase ale oamenilor sunt legate de pământ. O, Doamne, „,fii sprijinitorul lor în veci”! David însuşi spunea „la Tine, Doamne, îmi înalţ sufletul” (Psalmi 25:1), şi din strigătul acesta răzbate nevoia ca şi sufletele altor oameni să fie ridicate. Când ceri binecuvântări pentru tine, nu uita să ceri şi pentru alţii. Sunt trei domenii în care poporul lui Dumnezeu are nevoie să fie înălţat. In primul rând, au nevoie să fie înălţaţi în caracter. Ridică-i, Doamne; nu permite poporului Tău să fie asemeni lumii. Lumea zace în mrejele răului; nu-i lăsa să fie ţinuţi şi ei acolo. Lumea caută argint şi aur, plăceri şi pofte; înalţă-ţi poporul mai presus de acestea, Doamne. Ţine-i deoparte de „gunoaiele” acestei lumi, şi nu-i lăsa să se transforme în „scormonitori”, cum îi numeşte John Bunyan pe cei care aleargă mereu după aur. Inalţă-le inimile spre Domnul lor şi spre moştenirea lor cerească. In al doilea rând, sprijineşte-i în timpul conflictelor. O Doamne, dă-le biruinţa când par gata să se prăbuşească în bătălie. Dacă sunt sub călcâiul duşmanului, ajută-i să prindă sabia Duhului şi să se elibereze. Doamne, sprijineşte sufletul copiilor Tăi în ziua bătăliei. Nu-i lăsa să jelească în praf. Nu îngădui vrăjmaşului să-şi bată joc de ei. Dar dacă trebuie să îndure persecuţia, ca Ana (vezi 1 Samuel 1:2-20), ajută-i să cânte îndurarea Domnului care îi va elibera. In ultimul rând, putem să cerem Domnului să-i sprijine în timpul din urmă. Să-i ducă acasă, să le ridice trupurile din morminte şi să le înalţe sufletele în slava împărăţiei Sale veşnice.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Mă încred în Cuvântul Tău. (Psalmul 119:42)

     

    Puterea credinţei noastre este direct proporţională cu nivelul nostru de încredere că Dumnezeu va face exact ce a promis. Credinţa n-are nici o tangenţă cu sentimentele, cu impresiile, cu lucrurile văzute, cu probabilitatea sau improbabilitatea unui eveniment. Dacă încercăm să cuplăm aceste lucruri cu credinţa, nu ne mai odihnim în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că credinţa nu depinde de ele. Credinţa se bazează numai pe puritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Şi când Îl credem pe Dumnezeu pe Cuvânt, inimile noastre au pace.

    Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în a ne exersa credinţa. El face aceasta pentru a ne binecuvânta personal, pentru a binecuvânta biserica mare, şi ca o mărturie pentru necredincioşi. Însă noi avem tendinţa de a fugi de încercarea credinţei noastre în loc s-o întâmpinăm cu bucurie. Când vin încercările, răspunsul nostru ar trebui să fie: „Tatăl meu ceresc a pus această cupă a încercărilor în mâna mea pentru ca mai târziu să am ceva plăcut”.

    Încercările sunt hrana credinţei. O, fie ca noi să ne lăsăm pe mâna Tatălui nostru ceresc! Este bucuria inimii Lui să facă bine tuturor copiilor Săi. Însă încercările şi dificultăţile nu sunt singura cale prin care credinţa este exersată şi prin aceasta amplificată. Citirea Scripturilor de asemenea ne ajută să-L cunoaştem pe Dumnezeu aşa cum Se descoperă El în ele.

    Eşti tu în stare să spui cu sinceritate, din cunoştinţele tale despre Dumnezeu şi din relaţia ta cu El, că într-adevăr El este o Fiinţă minunată? Dacă nu, lasă-mă să te încurajez cu toată bunăvoinţa să-L rogi pe Dumnezeu să te aducă la acest punct, pentru a putea aprecia pe deplin blândeţea şi bunătatea Lui, pentru a putea recunoaşte măcar cât de bun este El, şi pentru a putea cunoaşte ce plăcut este pentru inima lui Dumnezeu să facă bine copiilor Săi.

    Cu cât ne apropiem mai mult de acest punct în omul nostru dinăuntru, cu atât suntem mai bucuroşi să ne lăsăm pe mâna Lui şi cu atât suntem mai mulţumiţi cu toate lucrările pe care le face El cu noi. Deci, când vin încercările, vom spune: „Am să aştept cu răbdare să văd binele pe care-l va face Dumnezeu în viaţa mea, cu siguranţa calmă că El îl va face”.

    În felul acesta, vom da o bună mărturie înaintea lumii şi prin aceasta vieţile altora vor fi întărite. George Mueller

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Proverbe 10.16-32

    Un om drept este recunoscut mai ales după limbajul său (comp. cu Matei 26.73). Acordăm noi suficientă atenţie acestui aspect, de a nu rosti vorbe grele, cuvinte necuviincioase sau nebune? (Efeseni 4.29; 5.4). Dacă suntem dintre aceia care obişnuim să spunem orice ne trece prin minte, atunci v. 19 şi 20 ni se adresează în special nouă.

    „Limba celui drept este argint ales”: ea filtrează necurăţiile şi nu lasă să treacă decât ceea ce are valoare. În inima credinciosului pulsează două izvoare şi amândouă curg prin aceeaşi poartă a buzelor (Iacov 3.9-11): fântâna vieţii (v. 11; comp. cu Ioan 4.14), care îi poate înviora pe mulţi (v. 21), şi izvorul de necurăţie al cărnii, din care ţâşnesc toate gândurile rele (Matei 15.18,19; Proverbe 12.18). Înţelepciunea ne va arăta, prin intermediul învăţăturii ei, când să vorbim şi când să tăcem (de citit rugăciunea din Psalmul 141.3).

    Versetele 24-30 compară sfârşitul celui rău cu al celui drept. Cel rău se teme (v. 24), dar teama lui nu este frica de Domnul, ci o groază nedefinită şi superstiţioasă, care are la orizont moartea, pentru care el nu este pregătit (Iov 15.20,21). Cât de diferită de aceasta este calea celui credincios! În ce priveşte viaţa prezentă, Dumnezeu îi împlineşte dorinţele drepte (v. 24), iar cât despre viitor, inima i se bucură într-o aşteptare fericită (v. 28).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Iacov 1:19-27

    Religiunea curată şi neîntinată… este să cercetăm, pe orfani şi pe văduve în necazurile lor. Iacov 1:27

    UN CRÂMPEI DE CER

    Poţi fi în cer chiar dacă stai cu picioarele ferm pe pământ. Nu, nu vorbesc despre răpiri misterioase. Am în minte o călătorie pe care o putem efectua ori de câte ori facem ceva cu amabilitate, fără egoism, în numele lui Isus. Un om de afaceri creştin l-a auzit pe pastorul său relatând despre o văduvă care fusese evacuată din apartamentul pe care-l ocupa, deoarece nu-şi putuse plăti chiria. Mobila îi stătea afară pe iarba din faţa casei. Nu ştia unde să plece şi nici ce să facă. Pastorul a spus că dacă s-ar găsi cineva s-o ajute, acea persoană ar putea „vedea un crâmpei din cer”. Omul de afaceri s-a dus să vadă ce putea face pentru biata femeie. S-a întors la biserică în seara aceleiaşi zile şi a spus: „Am fost în cer. M-am dus la văduva aceea, am plătit chiria pentru ea, am ajutat-o să-şi mute din nou lucrurile în locuinţă şi i-am umplut frigiderul cu mâncare. Am avut o bucurie cum n-am mai experimentat de mulţi ani”. Ai vrea să fii în cer pentru o vreme, fără ca să părăseşti totuşi pământul? Fă ceva cu amabilitate şi lipsit de egoism pentru cineva aflat în nevoie. Bucuria şi mulţumirea pe care o vei vedea pe feţele oamenilor pe care-i ajuţi, te vor face să te simţi bine şi te vei întreba dacă în cer poate fi mai bine decât aşa. Unul dintre motivele pentru care încercăm să ne înfigem rădăcinile atât de adânc în pământ este tocmai egoismul nostru. Cu cât devenim mai altruişti, cu atât mai multă bucurie cerească vom simţi. Urmaţi exemplul acestui om de afaceri din povestirea noastră de azi şi veţi vedea un crâmpei din cer.  
    H.V.L.

    Priveşte la nevoia semenului tău

    Şi pune umărul să-l scoţi din greu.

    Spune-i că-l iubeşti, dar nu uita

    Fapta dovedeşte dragostea.  Anonim

    Un test al adevăratei iubiri creştine: Ii ajuţi pe cei care nu-ţi pot întoarce ajutorul?

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Şi Abimelec a stăpânit peste Israel trei ani. Şi Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelec şi locuitorii Sihemului; şi locuitorii Sihemului au fost necredincioşi lui Abimelec …

    Şi locuitorii Sihemului au pus pânditori pentru el pe vârfurile munților … şi au intrat în casa dumnezeului lor şi au mâncat şi au băut şi au blestemat pe Abimelec.   Judecători 9.22,23,25,27

    Judecătorii lui Israel – Abimelec (2) – Cearta

    Domnia nelegiuită a lui Abimelec a durat doar puțin înainte ca o ceartă, venită de la Dumnezeu Însuşi, să intervină între el şi locuitorii Sihemului, care finanțaseră asasinarea celor şaptezeci de frați ai lui. Dumnezeu este cu totul drept. Când un om nu se pocăieşte de răul comis, Dumnezeu Însuşi intervine în judecată.

    În acest capitol avem o tristă istorie, marcată de multă confuzie. Oamenii din Sihem sau răzvrătit împotriva lui Abimelec şi lau urmat pe Gaal, fiul lui Ebed, care ia provocat pe Abimelec şi pe Zebul, maimarele cetății. Zebul ia dat de ştire lui Abimelec, care, imitândul pe tatăl său Ghedeon, şia împărțit oamenii în trei grupuri şi, după doar două zile, ia biruit pe oamenii din Sihem. Cei care au rămas dintre ei au continuat să se răzvrătească şi sau baricadat în turnul templului idolului lor. Îndemnândui pe oamenii săi săl imite, Abimelec a tăiat o ramură de copac, a puso pe umăr şi sa îndreptat către turn. Acolo, el şi oamenii săi au pus ramurile în jurul turnului şi leau dat foc, omorândui pe toți cei care îşi găsiseră refugiul acolo.

    Abimelec a încercat o tactică asemănătoare pentru cucerirea cetății următoare, Tebeț, însă o femeie a aruncat o piatră de moară, care ia zdrobit capul, după care, Abimelec, fiind rănit de moarte, îi porunceşte celui care îi purta armele săl omoare cu sabia. „Şi Dumnezeu a întors asupra lui Abimelec răutatea pe care o făcuse tatălui său, ucigând pe cei şaptezeci de frați ai săi. Şi toată răutatea bărbaților Sihemului, Dumnezeu a întorso asupra capetelor lor, şi blestemul lui Iotam, fiul lui Ierubaal, a venit asupra lor” (versetele 56 şi 57). Dumnezeu este drept!

    E. P. Vedder, Jr.

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    … Și cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare? Eclesiastul 6.12

    Noutăți despre Titanic

    Mai întâi s-a verificat oțelul modern. La lovirea cu ciocanul s-a auzit un zgomot înăbușit, iar bucata de probă a prezentat o îndoitură în formă de V, dar nicio fisură. Apoi s-a verificat bucata originală de la Titanic. Și când ciocanul a lovit, s-a auzit un zăngănit, iar oțelul s-a spart în bucăți.

    Declarația verificării a fost totuși pusă sub semnul întrebării. Pe bună dreptate s-a indicat spre faptul că oțelul de la Titanic s-a putut modifica în decenii prin depozitarea sub presiunea puternică ce domină în adâncul oceanului. Iar o simulare a unor astfel de împrejurări nu a fost posibilă.

    Atunci a venit în ajutor „întâmplarea”: un anumit domn Bud Weatherup din provincia canadiană Scoția de Nord a citit aceste cercetări și s-a anunțat la echipa de cercetare în Halifax. El a relatat despre tatăl său Edwin Blow Weatherup, care s-a mutat în 1921 din Irlanda în Canada și care mai întâi a lucrat în Belfast în biroul de salarizare pentru Titanic-Werft Harland & Wolff. El avea, ca amintire de la construirea Titanicului, o bucată de oțel de un țol și un sfert, care cădea la ștanțarea găurilor mari de nituire a oțelului la corpul vaporului. El a prevăzut această bucată de oțel cu inițialele sale și l-a folosit ca prespapier.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    CUM SĂ ÎNVINGI ÎNDOIALA     

    „Dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi” (Matei 21:21)

    Îndoiala este o poartă prin care diavolul intră în viața ta. Îndoiala face ca „lupta credinței” să devină „lupta credinței”. Când teama, confuzia, descurajarea și disperarea se cuibăresc în ființa ta, ele îți fură încrederea, bucuria și pacea. Dar îndoiala nu e ceva omenesc? Firește că este, dar e și vicleșugul lui Satan! „Cine nu crede pe Dumnezeu, îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său” (1 loan 5:10). Îndoielile tale scot la iveală lipsa încrederii în ceea ce spune Dumnezeu. Așadar, cum poți să nu te mai îndoiești? La fel cum faci față oricărui alt păcat -recunoscând că ai o problemă și făcând ceva în această privință. îndoiala nu poate fi biruită prin judecată, nici chiar prin împotrivire; ea se va supune numai unei renunțări totale. Prin încercarea de a-ti birui îndoielile una câte una semeni cu un alcoolic ce încearcă să-si reducă băutura cu câte un pahar. Nu merge așa. Soluția are două etape:

    1) Ea începe cu o decizie de tipul odată si pentru totdeauna. E nevoie de o renunțare totală la dreptul tău de a te îndoi de ceva ce a promis Dumnezeu, înseamnă să spui: „de acum înainte, nu mă voi îndoi de Dumnezeu!” înseamnă să crezi că atunci când îi predai Lui un lucru, El îl ia și se confruntă cu el.

    2) Prin credință, declară: ..Doamne, cred deplin întregul Tău Cuvânt!” Va mai bate îndoiala la ușa ta? Da, însă în loc s-o lași să intre, „luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău” (Efeseni 6:16). Nu te neliniști, nu te lupta și nu intra în dezbateri cu îndoielile tale. în schimb, repetă mărturisirea de credință, nu-ți lua în considerare sentimentele și încrede-te în Dumnezeu făcând ceea ce-ți spune.

     

     

     


     

  • 14 Aprilie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Învincibilitatea launtrică

    „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învățați de la Mine.”

    Matei 11:29

    „Domnul îl disciplinează pe acela pe care îl iubeşte” (Evrei 12:6, Bucureşti 2001). Cât de jalnice sunt plângerile noastre! Domnul începe să ne aducă în locul unde putem avea părtăşie cu El, noi gemem şi spunem: ..O, Doamne, lasă-mă să fiu ca alţi oameni!” Isus ne cere să stăm alături de El şi să luăm jugul împreună cu El. „Jugul Meu este uşor, vino lângă Mine şi-l vom purta împreună”. Te-ai identificat tu astfel cu Domnul Isus? Dacă da, Îi vei mulţumi lui Dumnezeu pentru apăsarea mâinii Lui.

    „Celor care nu au tărie El le măreşte puterea” (Isaia 40:29, KJV). Dumnezeu vine, ne scoate din sentimentalismul nostru şi atunci plângerile noastre se transformă într-un imn de slavă. Singura cale de a cunoaşte puterea lui Dumnezeu este aceea de a lua jugul lui Isus asupra noastră şi de a învăţa de la El.

    „Bucuria Domnului va fi tăria voastră.” De unde-şi iau sfinţii bucuria? Dacă nu i-am cunoaşte pe unii credincioşi, am spune: „O, el sau ea n-are nici o povară de purtat”. Ridică vălul! Faptul că sunt acolo pacea, lumina şi bucuria lui Dumnezeu este o dovadă că şi povrara este acolo. Povara pe care o pune Dumnezeu striveşte strugurii din viaţa noastră şi din ei curge vinul. Însă cei mai mulţi dintre noi vedem numai vinul. Nici o putere de pe pământ sau din iad nu poate învinge Duhul lui Dumnezeu dintr-un duh omenesc; este o invincibilitate lăuntrică.

    Dacă în tine sunt vaiete, scoate-le afară fără menajamente. Este o mare vină a unui creştin să fie slab când puterea lui Dumnezeu se află în el.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    PSALMI 32:5

    „ţi-am făcut cunoscut păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” şi Tu ai iertat vina păcatului meu.”

    Dumnezeu în grija şi dragostea Lui de a ne învăţa să trăim în neprihănire şi în sfinţenie, a găsit cu cale să ne păstreze în Cuvîntul lui, grozava cădere în păcat a lui David descrisă în 2 Samuel 11 şi 12 (rugăm pe cititor să revadă aceste texte). Biblia spune că el era un om după inima lui Dumnezeu şi totuşi, neveghind, a putut avea o atît de îngrozitoare cădere în păcat: adulter şi crimă. Dar textul de astăzi ne arată cum a fost restaurat David. După ce Dumnezeu l-a făcut să treacă printr-un adînc proces lăuntric, descris în psalmul 39 şi 51, el îşi mărturiseşte fărădelegea, recunoscînd că a păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Numai în felul acesta a căpătat iertare, ridicare şi reabilitare.

    Iertare: fiind încredinţat că Dumnezeu nu-i mai ţine în seamă păcatul.

    Ridicare: răsuflînd uşurat că mîna Domnului nu mai apăsa asupra lui.

    Reabilitare: părtăşia lui personală cu Dumnezeu fiind reluată deplin. şi numai după aceea a putut să izbucnească cu bucurie şi să spună: „Ferice de omul căruia Domnul nu-i ţine în seamă nelegiuirea…” (vs.l)

    Mulţi copii ai lui Dumnezeu care n-au vegheat, au avut experienţe triste de cădere în păcat, nu neapărat ca a lui David, dar căderi care i-au lipsit pentru o vreme de dulcea părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul. Dar au fost reabilitaţi prin har pe aceeaşi cale a mărturisirii. Păcatul trebuie recunoscut şi mărturisit Domnului. În momentul cînd facem lucrul acesta cu inima sinceră, El iartă deplin vina păcatului nostru. Dacă păcatul este cunoscut numai între mine şi Dumnezeu, problema se termină acolo, înaintea Lui. Dar dacă păcatul a fost deja cunoscut în mod public spre ruşinea noastră şi ca ocară asupra mărturiei Domnului, trebuie să fie mărturisit deschis. Trebuie mers cu toată umilinţa în faţa fraţilor şi mărturisit păcatul în mod sincer, neîncercînd să aducem nici o scuză pentru a ne justifica. Mărturisirea smerită şi sinceră însoţită de dovada unei vieţi şi atitudini schimbate, sînt calea unei reabilitări publice depline. Apăsarea lăuntrică şi tensiunea din adunare dispar făcînd loc unei scumpe părtaşii frăţeşti şi dînd astfel posibilitate Duhului Sfînt să-şi continue liber lucrarea atît individual cît şi în strîngerea laolaltă.

    Dumnezeu l-a trezit pe David prin proorocul Natan. Să nu ne împotrivim cînd El ne cercetează în orice fel găseşte El cu cale, ca să ne trezească şi să ne reabiliteze. Prelungirea stării de cădere ne lipseşte de părtăşia ascunsă cu Domnul Isus, menţine Duhul Sfînt întristat şi ruinează mărturia. Numai Satan este bucuros.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Vor paşte şi se vor odihni şi nimeni nu-i va tulbura.” Ţefania 3:13

    „Dragostea desăvârşită alungă frica; Cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste”, este scris în 1 Ioan 4:18. A paşte şi a se odihni fără nicio frică, înseamnă a mânca aşa cum este scris: „Se satură de belşugul casei Tale, şi-i adăpi din şuvoiul desfătărilor Tale.” Mulţi privesc la Biblie ca la un îndrumător în viaţa, altora le foloseşte drept hrană. Unii se tem de revenirea Lui Hristos, alţii se tem că ar putea să se supere în ziua următoare. De ce? Doar este scris: „În gura lor nu se va mai găsi o limbă înşelătoare.” Şi fiul risipitor a început să pască şi să se odihnească după ce a venit acasă şi tatăl său a pregătit masa festivă. Dumnezeu pregăteşte şi în zilele noastre mese festive, şi creştinii necredincioşi se înfurie pentru aceasta, ca şi fiul cel mare din pildă. Celui întors, nimeni nu-i putea lua bucuria, dar tot aşa, nici supărarea fratelui mai mare. El doar s-a aşezat la masă şi a mâncat; în felul acesta a putut fi pe placul tatălui. În casa părintească putem să paştem şi să ne odihnim fără teamă. Aici nu ne mai temem de nicio cădere, deoarece avem un bun păstor. Poţi să te încrezi în ajutorul Mântuitorului şi în promisiunile Lui. Ceea ce promite El, va şi împlini. Prin credinţa în puterea Lui Dumnezeu, suntem păstraţi spre mântuire. În credinţă avem odihnă, căci cel ce crede intră în odihnă. Roada dreptăţii va fi pacea, roada neprihănirii va fi odihna şi liniştea pe vecie. Poporul Meu va locui
    în locuinţa păcii, în case, fără grijă şi în adăposturi liniştite.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    ALEGEREA MEA ESTE ALEGEREA LUI

    El ne alege moştenirea.

    Psalmul 47.4

    Daca am fi lăsaţi în mâinile duşmanilor noştri, partea care ne-ar lăsa-o ar fi fără îndoială foarte mizerabilă. Dar pentru noi care credem, Domnul este Acela care ne dă în stăpânire o moştenire care ne asigură locul, prin înţelepciunea Sa infinită. Un gând mai înalt ca al nostru ne pregăteşte destinul. Dumnezeu este Dătătorul tuturor lucrurilor şi noi suntem fericiţi că este El; alegerea noastră este să-L lăsăm pe El s-aleagă pentru noi.Dându-ne seama de propria noastră nebunie, preferăm să-L vedem conducându-ne şi alegându-ne El destinul. Simţim mai multă siguranţă lăsându-L pe Domnul să conducă barca noastră, decât dacă am fi lăsaţi la propria noastră judecată. Şi încredinţăm bucuros durerile noastre din prezent şi necunoscutul din viitor, hotărârii Tatălui nostru, Mântuitorului nostru şi Mângâietorului nostru.Suflete al meu, adu-ţi azi dorinţele la picioarele Domnului Isus. Şi dacă ai fost încăpăţânat şi plin de voinţa ta personală, dornic să fii şi să faci toate după propria ta minte, acum renunţă la egoismul tău lipsit de judecată şi lasă firmele în mâinile Domnului. Spune „El trebuie sa aleagă”. Dacă alţii discută despre suveranitatea Domnului şi slăvesc libera voinţă a omului, tu să le răspunzi: „El va alege pentru mine”. Cea mai bună alegere a mea este să-L las pe El să aleagă. Eu aleg ce El a ales mai întâi.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată! Isaia 55.1

    În lumea aceasta fiecare marfă are un preţ; dar nu acelaşi lucru este în ochii lui Dumnezeu. El socoteşte pe păcătosul care se pocăieşte, neprihănit, fără plată din cauza harului, şi a răscumpărării prin sângele lui Isus Cristos. Prin har suntem mântuiţi, prin credinţă, şi acesta este DARUL lui Dumnezeu.Simion vrăjitorul, din Faptele Apostolilor, credea că darul Duhului Sfânt se poate cumpăra cu aur. La fel şi Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei care era lepros, a venit cu zece talanţi de argint, 6000 de sicii de aur şi zece haine de schimb să plătească pentru vindecarea lui, dar le-a adus degeaba. Fiind un om de seamă credea că i se va face o ceremonie, dar proorocul Elisei trimite numai un slujitor să-i spună să se scalde de şapte ori în apa Iordanului şi atunci se va curăţa. Un astfel de leac aşa de ieftin nu i-a fost pe plac lui Naaman. La fel se poate întâmpla şi cu tine. Te străduieşti mult, printr-o umblare bună, prin rugăciune şi citirea Bibliei să-L satisfaci pe Dumnezeu şi crezi că prin aceasta vei câştiga pacea.

    La fel a crezut şi Cain că-L poate satisface pe Dumnezeu cu roadele pământului. Dumnezeu poate să ia ca răsplată a păcatelor NUMAI şi NUMAI măreţul sânge al Fiului Său Isus Cristos, deoarece NUMAI unica Sa jertfă a fost sfântă, curată şi dreaptă, şi ea L-a satisfăcut pe deplin pe Dumnezeu. Numai sângele Mielului dumnezeiesc putea să ierte păcatele şi să le îndepărteze. Dacă tu negi, sau nu primeşti aceasta ca dar fără plată, vei pieri în vecii vecilor. „Celui ce îi este sete, să vină, cine vrea să ia apa vieţii fără plată” (Apoc. 22.17). În NIMENI altul nu este mântuire decât în Domnul Cristos.

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    O, Doamne, binecuvântează-ne azi în acest Colegiu; scapă-ne de indolenţă şi lene spirituală şi fă ca lucrările Tale să fie atotputernice.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mi tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine …»

    Psalm 23,4

    Neînsemnata conjuncţie «căci» are o putere uimitoare de transformare. David cântă despre experienţa credinţei sale şi o descrie foarte clar în Psalmul 23. Ar fi trebuit sa moară de frică când era înconjurat de duşmani, dar s-a ancorat puternic în Domnul: «căci Tu eşti cu mine». Acest «căci» mută imediat perspectiva asupra persoanei sublime a lui Dumnezeu. Când Domnul ocupă locul care doar Lui I se cuvine în viaţa ta, atunci poţi experimenta un «căci» biruitor. Ai motive de teamă şi îngrijorare, dar îndrăzneşti să spui: «nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine». Acest mic cuvânt face să dispară şi frământarea asupra lipsei de putere. Te plângi: «nu am putere, vreau să II slujesc pe Domnul mai bine, dar peste tot mă lovesc de uşi închise». Nu dispera, căci Domnul acceptă lipsa ta de putere. Psalmistul mărturiseşte: «El mi-a frânt puterea în drum …» (Psalm 102,23). Ascultă însă Cuvântul Său: «iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide». Şi care este motivul? «Căci ai puţină putere …» (Apoc. 3,8). Exact, pentru că tu eşti slab, El este tare în tine. Pentru că tu nu poţi, El poate!

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineața

    Toţi cei care mă văd îsi bat joc de mine, îsi deschid gura, dau din cap.

    Psalmi 22:7

    Batjocura a fost un ingredient de seamă în alaiul celor care L-au condus pe Domnul. Iuda L-a batjocorit în grădină; marele preot şi scribii au râs de El; Irod l-a considerat neînsemnat; servitorii şi soldaţii L-au pălmuit şi L-au insultat cu brutalitate; Pilat şi gărzile sale i-au ridiculizat regalitatea, şi cât timp a fost pe cruce a fost batjocorit şi insultat prin gesturi şi urlete hidoase. Ridicolul este întotdeauna greu de suportat, dar, când suntem îndureraţi, este atât de crud încât ne sfâşie inima. Imaginează-ţi-L pe Mântuitorul răstignit, sfâşiat de chinuri sufleteşti dincolo de înţelegerea omenească, şi apoi priveşte mulţimea furibundă, înnebunită de beţia uciderii! Cu siguranţă ca vedeau în Cel răstignit doar ceea ce voiau ei să vadă, altfel nu L-ar fi onorat cu atâta dispreţ. Dar, până la urmă, a fost o manifestare a neputinţei răului care domnea în ei, fiindcă tot ce au putut să facă a fost să-L batjocorească. O Isuse, atât de disspreţuit si părăsit de oameni” (Isaia 53:3), cum ai putut muri pentru cei care te-au tratat atât de oribil? Este o taină a dragostei, a iubirii divine uimitoare, a iubirii care întrece orice măsură. Şi noi Te-am dispreţuit înainte de a ne naşte din nou, şi chiar şi acum punem de multe ori lumea pe primul loc. Totuşi, Tu ai sângerat ca să ne vindeci rănile, şi ai murit ca să ne dai nouă viaţă. O, dacă am putea să te aşezăm pe un tron de slavă în inimile tuturor oamenilor! Am vrea să-ţi înălţăm laude peste mări şi ţări, ca să te iubească toţi cei care Te-au respins odată.

    Noi, cei creaţi de Tine, Te-am dispreţuit

    N-am priceput cât eşti de mare şi slăvit;

    Am ascultat vrăjmaşul, care ne-a orbit

    Şi Te-am adus până la cruce, să fii răstignit.

    Seara

    Bine de cel neprihănit! Lui îi merge bine.

    Isaia 3:10

    Celor neprihăniţi le merge întotdeauna bine! Dacă proorocul ar fi spus „spune-ţi neprihăniţilor că le va merge bine în timpuri de belşug” am fi fost mulţumitori pentru o asemenea binecuvântare, fiindcă belşugul aduce şi multe pericole. Este un dar din cer să fii asigurat contra ispitelor bogăţiei. Dacă ar fi scris „celui neprihănit îi merge bine în timpuri de prigoană”, am fi fost mulţumiţi că primim o asemenea făgăduinţă, fiindcă prigonirea este greu de îndurat. Dar când nu este menţionat timpul, înseamnă că este inclusă orice vreme. „Binele” lui Dumnezeu trebuie înţeles întotdeauna în sensul cel mai larg. De la începutul anului şi până la sfârşit, de la primele umbre ale serii până la ivirea zorilor, în toate condiţiile şi în toate împrejurările, celui neprihănit îi va merge bine. Ii merge atât de bine, încât nu există nimic mai bun, fiindcă este bine hrănit; se hrăneşte cu trupul şi sângele lui Isus. Este bine îmbrăcat; poartă haina neprihănirii lui Christos. Este bine adăpostit; locuieşte în Dumnezeu. Este bine căsătorit; sufletul lui este unit prin legăturile căsătoriei cu Christos. Este bine păzit; Domnul este Păstorul lui. Este bine asigurat; cerul este moştenirea sa. Este bine aşezat – ocrotit de dreptatea lui Dumnezeu. Dumnezeu îi vorbeşte cu bunătate. Prea iubiţilor, dacă Dumnezeu spune că vă merge bine, pot să vină zece mii de diavoli să spună contrariul, şi le vom râde în faţă. Binecuvântat să fie Dumnezeul care ne ajută să credem în El când totul se întoarce contra noastră! Neprihănitule, întotdeauna îţi merge bine, fiindcă aşa spune Cuvântul. Orice ai vedea, încrede-te în Dumnezeu. Da, încrede-te în autoritatea divină, şi nu lua în seamă ce vezi sau simţi. Cel pe care îl binecuvântează Dumnezeu este cu adevărat binecuvântat, fiindcă El este adevăr şi dreptate şi siguranţă.

    IZVOARE IN DEŞERT

    Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh;
    şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. (1 Tesaloniceni 4:16-17)

    Era „dis de dimineaţă” (Luca 24:1), „pe când era încă întuneric” (Ioan 20:1), când Domnul Isus a înviat din morţi. Numai luceafărul de dimineaţă, nu soarele, strălucea deasupra mormântului Său când s-a deschis. Umbrele Ierusalimului nu se retrăseseră încă, şi locuitorii lui încă nu se treziseră. Da, era încă noapte, era un timp de întuneric şi adormire, când El a înviat, dar învierea Lui nu a deranjat somnul oraşului.

    Şi va fi în timpul întunericului unei dimineţi devreme, când numai luceafărul de dimineaţă va străluci, când trupul lui Hristos – Biserica Lui – va învia. Ca şi El, sfinţii Săi se vor trezi în timp ce copiii nopţii şi ai întunericului îşi vor dormi în continuare somnul morţii lor. Când vor învia, sfinţii nu vor deranja pe nimeni, şi lumea nu va auzi glasul care-i cheamă. Liniştit, cum i-a culcat Domnul Isus – pe fiecare în mormântul lui tăcut, ca pe nişte copii ţinuţi în braţe de mamele lor – la fel de liniştit şi blând îi va trezi El când va sosi ceasul. La fiecare vor veni cuvintele dătătoare de viaţă: „Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână!” (Isaia 26:19). Prima rază de glorie îşi va croi drum până-n mormintele lor. Sfinţii vor sorbi prima rază de lumină a dimineţii, în timp ce norii de la răsărit vor da semne foarte slabe de apariţie. Parfumul plăcut al dimineţii, împreună cu liniştea ei încântătoare, cu prospeţimea ei înviorătoare, cu dulcea ei singurătate, şi cu puritatea ei tăcută – toate atât de solemne şi totuşi atât de pline de speranţă – vor fi ale lor.

    O, ce contrast imens între aceste binecuvântări şi neagra noapte prin care tocmai au trecut! O, ce contrast imens între aceste binecuvântări şi mormintele din care au fost eliberaţi! Îşi vor scutura de pe ei murdăria pământului care-i ţinea odată, aruncând mortalitatea deoparte, şi vor învia cu trupuri de glorie „ca să întâmpine pe Domnul în văzduh”. Lumina „Luceafărului strălucitor de dimineaţă” (Apoc. 22:16) îi va călăuzi în sus de-a lungul unei căi cu totul noi. Razele acelui Luceafăr de dimineaţă, ca şi steaua din Betleem, îi va conduce în prezenţa Împăratului. „Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia” (Psalmul 30:5).


    Horatius Bonar

    În timp ce oştile cereşti cântă Osana, coborând din cer,

    Cu sfinţii glorificaţi însoţiţi de îngeri,

    Cu har pe fruntea Lui, ca o aureolă de glorie,

    Îi va primi Isus pe ai săi.

    „Eu vin curând”. Amin. Vino, Doamne Isuse. Apocalipsa 22:20

    Un soldat spunea odată: „Când voi muri, să nu-mi cântaţi cântece de înmormântare. Ci mai degrabă cântaţi-mi deşteptarea, chemarea de dimineaţă, pentru învierea celor chemaţi”.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Proverbe 10.1-15

    Începând cu acest capitol, Proverbele se prezintă sub forma unor fraze inspirate de înţelepciune, cărora nu ne va fi uşor să le înţelegem întotdeauna ordinea şi nici să le desprindem ideile principale. Din lipsă de spaţiu, nu ne vom putea opri aici decât la un număr restrâns de versete (însă pentru un studiu mai aprofundat ne putem folosi de lucrarea: „Etude sur les Proverbes” – „Studiu asupra Proverbelor”, de Henri Rossier).

    Cel dintâi verset are rol de introducere generală: „Un fiu înţelept îl înveseleşte pe tată’ (v. 1). El este completat de v. 24 din cap. 23: „Tatăl celui drept va avea multă bucurie” (vezi şi 15.20; 17.21,25; 29.3). Să ne gândim la satisfacţia pe care o au părinţii noştri când văd la noi manifestări ale trăsăturilor dreptăţii şi înţelepciunii conform gândului lui Dumnezeu. Şi ce să mai spunem când, privind mai sus, spre necurmata plăcere a Tatălui, II vedem pe Dumnezeu admirând înţelepciunea Fiului Său, arătată nu numai în veşniciile trecute, ci şi în timpul cât a străbătut acest pământ… (cap. 4.3; Matei 3.17; 17.5).

    Versetele care urmează ne arată în ce fel un fiu înţelept îşi onorează şi îşi bucură tatăl: Dreptatea practicată în lucrare (v. 4-5), în umblare (v. 9), în vorbire (v. 11,13,14) -iată ce a manifestat Domnul Isus şi ceea ce a stârnit o bucurie infinită în inima Tatălui Său (vezi Ioan 8.29)!

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: 2 Corinteni 12:1-10

    De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoane, în strâmtorări, pentru Cristos…

    2 Corinteni 12:10

    MULŢUMIRI PENTRU SPINI

    Nu prea des îi mulţumim lui Dumnezeu pentru încercări, dureri ale inimii şi pentru dificultăţile prin care trecem. Deşi suntem gata să-I mulţumim pentru bunătatea Sa, uneori nu ne dăm seama că tocmai împrejurările potrivnice sunt binecuvântări deghizate. Predicatorul scoţian George Matheson a avut şi el această problemă. Şi-a dat seama că nu este la fel de gata să-L slăvească pe Dumnezeu pentru lucrurile care mergeau rău ca şi pentru cele ce mergeau bine. Totuşi, după ce a început să-şi piardă vederea, şi-a schimbat modul de gândire. S-a zbătut câteva luni de zile cu povara grea ce căzuse peste el, până când a ajuns la punctul în care a putut să se roage: „Dumnezeul meu, nu Ţi-am mulţumit niciodată pentru ţepuşul meu. Ţi-am mulţumit de mii de ori pentru trandafirii mei, dar niciodată pentru ţepii lor. Aşteptam de la lume să-mi dea recompense pentru crucea mea, dar niciodată n-am văzut în crucea ce-o port, slava mea. Învaţă-mă să apreciez valoarea ţepuşului meu”. Când ne socotim binecuvântările, să includem şi slăbiciunile, greutăţile, poverile şi încercările prin care trecem. Dacă facem astfel, vom descoperi că Dumnezeu a folosit dificultăţile noastre mai mult decât „lucrurile bune”, pentru a ne ajuta să creştem spiritual. De ce este aşa? Pentru că în aceste situaţii dificile descoperim suficienţa harului Său. In încercări ne întoarcem spre Dumnezeu. In timp ce depindem numai de El, descoperim că puterea Lui în slăbiciune este făcută desăvârşită (2 Corinteni 12:9). Stai puţin şi te gândeşte la modul în care te-a călăuzit Dumnezeu până aici. Când ÎL lauzi pe Dumnezeu pentru binecuvântările tale, îţi aduci aminte să-I mulţumeşti şi pentru spini?
    P.R.V.

    Iţi mulţumesc de-al încercărilor tumult,
    C-am învăţat din ele să Te iubesc mai mult.
    Şi când în focul luptei credeam că nu pot sta,
    Am învăţat că zilnic depind de mila Ta.   Sorrell

    Cei ce pot să-I mulţumească lui Dumnezeu în încercări transformă poverile în binecuvântări

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Mergeți, mâncați … şi trimiteți porții la cei care nau nimic pregătit … pentru că bucuria

    Domnului este tăria voastră.  Neemia 8.10

    Bucuria Domnului (3)

    „Trimiteți porții la cei care nau nimic pregătit.” Există mulți oameni în jurul nostru care nau auzit niciodată mesajul mântuirii. Este responsabilitatea noastră să le împărtăşim vestea bună despre harul lui Dumnezeu. Cele din urmă cuvinte ale Domnului Isus pe pământ au fost: „Veți fi martorii Mei … până la marginea pământului” (Fapte 1.8). Avem vecini, rude, prieteni care nau înțeles sau nau auzit niciodată vestea bună a mântuirii. Să le trimitem şi lor „porții”! Cu cât vom căuta mai mult binele spiritual al altora, cu atât ne vom bucura mai mult în Domnul. Cu cât cineva trimite mai multe porții celor în nevoie, cu atât devine mai bogat (Proverbe 11.24).

    Însă „a trimite porții” nu se limitează doar la evanghelizare. Ca şi credincioşi, trebuie să ne zidim unii pe alții (Romani 14.19). Scopul şi dorința noastră zilnică să fie acelea de a fi folosiți de Domnul pentru a le încuraja pe celelalte mădulare ale singurului Trup. Există multe feluri în care putem trimite „porții la cei care nau nimic pregătit”. Îi putem vizita pe cei ce nu se pot deplasa, pentru a citi Cuvântul lui Dumnezeu împreună cu ei. Putem trimite mesaje, scrisori, articole sau cărți celor care au nevoie de ajutor spiritual.

    Trebuie să ne amintim însă că nu putem da altora ceea ce nu avem noi înşine mai întâi. Trebuie ca eu să fiu hrănit din Cuvântul lui Dumnezeu mai întâi, înainte de ai putea ajuta pe alții în felul acesta. Dorința de a fi de ajutor altora trebuie simțită adânc pentru a o putea duce la îndeplinire cu energie. Trebuie să avem inimi care să tânjească după binecuvântarea altora; când lucrurile stau aşa, acțiunile noastre vor fi combinate cu rugăciuni fierbinți pentru ei. Lucrul cel mai important este să avem o dorință fierbinte şi să fim gata de a jertfi ceea ce este necesar pentru a trimite porții altora, ca şi ei să aibă parte de bucuria Domnului.M. Behnam

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    Toate acestea le-am cercetat cu înțelepciune …

    Eclesiastul 7.23

    Noutăți despre Titanic

    Pe vremea aceea, dimensiunile enorme ale ghețarilor nu erau cunoscute exact. Abia după catastrofă s-a format o patrulă internațională pentru ghețari. Aceasta comunică de atunci încoace poziția și viteza ghețarilor și le transmite către punțile de comandă.

    Astfel se discută mai departe cauza nenorocirii. Însuși vaporul stă în punctul central în căutarea răspunsurilor. Nu au fost găsite erori de proiectare la construirea Titanicului. Totuși, după scoaterea anumitor părți ale epavei, materialul folosit pentru construire a ajuns în centrul interesului.

    Astfel s-au realizat cercetări de material asupra bucăților de oțel din corpul vaporului în laboratoarele de stat canadiene, mai întâi în Ottawa, apoi în Halifax. Pentru aceasta s-a folosit așa-numita încercare de încovoiere prin șoc (reziliență), un procedeu de control pentru aprecierea fragilității materialului cu ajutorul unui ciocan pendul. Pentru comparare au fost testate câte o bucată de oțel modern folosit la construirea vapoarelor și o bucată de oțel de la Titanic.

    Utilajul de control computerizat lucrează extrem de precis, procesul depinde totuși foarte mult și de temperatură. De aceea ambele bucăți de oțel au fost depozitate înainte în alcool rece, la minus 1 grad, pentru a simula temperatura apei oceanului la momentul accidentului Titanicului.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    LA CE SE UITĂ COPIII TAI?

    „Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei”

    (Psalmul 101:3)

    Astăzi, peste jumătate din copiii cu vârsta între nouă și șaptesprezece ani au cablu de acces la internet sau la televiziune prin satelit în dormitoarele lor. Vechea imagine a familiei strânse în jurul unui singur televizor în sufragerie e aproape inexistentă. În schimb, copiii stau singuri în locuri în care pot alege orice doresc ei să vadă. Firește, nici nu trebuie să stea în dormitorul lor pentru că acum au acces la orice pe dispozitive care se țin în mână, cum ar fi o tabletă Android sau un iPhone. Un cunoscut cercetător pe probleme sociale explică astfel: „Aproape tot ceea ce văd copiii ajunge în mintea lor necenzurat și nefiltrat”. Sub regula „libertății de expresie”, guvernul și tribunalele permit cablul și internetul prin care copiii și nepoții tăi au acces la imagini cu relații sexuale, violență, nuditate și profanare. Ești îngrijorat? Ar trebui să fii! De ce oile au nevoie de păstor? Din același motiv pentru care copiii au nevoie de părinți iubitori și atenți – lupii! Pentru că tu nu ai fost expus acestor lucruri diavolești nu-ți garantează faptul că pruncii tăi nu le vor cădea pradă. Mulți părinți nici măcar nu-și fac timp să știa la ce se uită copiii lor! Nu fi unul dintre ei! După relația păcătoasă cu Batșeba și după necazurile pe care le-a adus în familia sa, David a spus: „Voi umbla cu inima fără prihană, în mijlocul casei mele. Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei” (v. 2-3). Părinților, la ce se uită copiii voștri?


  • 13 Aprilie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Ce să Tăcem cu poverile?

    Arunca asupra Domnului povara ta. Psalmul 55:22

    Trebuie să facem distincţie între poverile pe care e bine şi drept să le purtăm şi poverile pe care e rău să le purtăm. N-ar trebui niciodată să purtăm povara păcatelor sau a îndoielilor, dar există poveri puse asupra noastră de Dumnezeu, pe care El nu doreşte să ni le ia, ci vrea ca noi să le aducem înapoi la EL ..Aruncă asupra Domnului ceea ce ţi-a dat El” (RV marg.). Dacă începem să lucrăm pentru Dumnezeu, dar pierdem legătura cu El, sentimentul responsabilităţii va fi copleşitor şi ne va dobori; dar dacă aducem înapoi la Dumnezeu ceea ce El a pus asupra noastră, El ne eliberează de sentimentul responsabilităţii făcându-ne conştienţi de prezenţa Lui.

    Mulţi lucrători au început să-L slujească pe Dumnezeu cu mult curaj şi cu dorinţe bune, dar fără a avea o părtăşie strânsă cu Isus Cristos; de aceea, după puţin timp s-au prăbuşit. Ei n-au ştiut ce să facă cu povara, au obosit, iar ceilalţi oameni au început să spună: ..Ce sfârşit trist după un astfel de început!”

    „Aruncă asupra Domnului povara ta” – ai purtat-o singur toată, dar acum pune unul din capetele ei pe umerii lui Dumnezeu. ..Domnia va fi pe umerii Lui.” Încredinţează-I lui Dumnezeu ceea ce ţi-a dat El; nu lepăda povara, n-o lăsa jos, ci pune-o asupra Lui. şi pe tine împreună cu ea, şi vei vedea că povara va fi mai uşoară când vei simţi prezenţa Lui. Nu încerca niciodată să te desparţi de povară.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    1 CORINTENI 1:26 „Fraţilor, priviţi la chemarea voastră.”

    Voi aţi primit iertarea păcatelor; aţi fost mîntuiţi, dar aceasta este numai un început. Dumnezeu vrea să vă ia în slujba Sa. Chemarea despre care vorbeşte textul de astăzi nu este o experienţă excepţională ci împlinirea normală si regulată a planului lui Dumnezeu pentru viaţa voastră. Crucea Domnului Hristos a fost prezentată corintenilor în aşa fel încît fiecare credincios să-şi găsească în ea chemarea lui personală, care nu era rezervată unor privilegiaţi, ci destinată tuturor sfinţilor. Tot aşa ar trebui să fie şi astăzi: fiecare credincios ar trebui să fie personal convins de chemarea sa. Pentru el, chemarea crucii este o obligaţie, nu o experienţă facultativă. Să ne punem în dimineaţa aceasta întrebarea: Ce vrea Domnul cu viaţa mea?

    Saul din Tars prigonea Biserica şi hotărîse să-i piardă pe creştini. Dar într-o clipă el a devenit apostolul Pavel; Domnul Isus i S-a descoperit. De atunci încolo, el a predicat crucea pe care înainte o hulise, şi a cărei experienţă a avut-o pînă la sfîrşitul vieţii sale. De aceea a putut să spună: „Departe de mine gîndul să mă laud cu altceva decît cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume.” (Gal. 6:14). Părtăsia suferinţelor lui Hristos a devenit cheia vieţii sale şi revelaţia personală a crucii pe care a primit-o, l-a determinat să vestească Evanghelia tot restul vieţii sale.

    Această chemare ne-o oferă Domnul şi nouă. Prin Duhul Său Sfînt El vrea să ne dea şi nouă o revelaţie deosebită a crucii Domnului Isus Hristos. Aceasta nu înseamnă o experienţă specială, ieşită din comun, o vedenie, un glas sau altceva de felul acesta ci o simplă şi adîncă înţelegere a crucii şi ce a însemnat ea pentru noi, pentru ca apoi, să putem spune şi altora cu toată convingerea că crucea Domnului Isus este dovada cea mai mare a dragostei lui Dumnezeu faţă de nişte păcătoşi pierduţi. Dar crucea Lui trebuie să fie propovăduită nu numai celor necredincioşi ci şi credincioşilor pentru a avea totdeauna vie în fiinţa lor Persoana şi lucrarea Lui. La cruce, ascultarea Domnului Isus a fost desăvîrşită în cel mai înalt grad. Prin crucea lui Hristos, Dumnezeu Însuşi a fost proslăvit pe deplin şi în virtutea ei a intrat Domnul Hristos în slava lui Dumnezeu, ca OM. „între crucea de la Golgota şi scaunul de domnie al lui Dumnezeu erau legături care nu pot fi înţelese de nici o făptură. Crucea este locul unde iubirea Domnului Isus pentru Tatăl a fost arătată într-o limbă pe care numai Tatăl o putea înţelege.” J.N.D.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului!  Domnul a abătut dela tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău; Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nicio nenorocire!” Ţefania 3:14-15

    Aş dori să vă încurajez prin a vă opri asupra acestui cuvânt. În Fapte 3:19 citim:” Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu!” Aceasta trebuie să devină realitate. Dar pentru aceasta este nevoie doar de o clipă. După aceea este valabil” „Domnul a luat pedeapsa ta.” Vrei tu să crezi aceasta? Mulţi spun: „Eu cred aceasta, dar cad mereu în păcat.” Aici găsim scris: „El a îndepărtat pe vrăjmaşul tău”, iar în alt loc este scris:”Eu sunt cu tine, un Mântuitor puternic.” Cel mai mare duşman este Diavolul, el face eul nostru să se îngâmfe.

    El umblă ca un leu care răcneşte, căutând pe cine să înghită. Dar găsim tot mereu îmbărbătarea:” N-aveţi nicio teamă de ei, şi nu vă tulburaţi!” Isus l-a învins. În 1 Ioan 5:18 citim: „Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el.” Noi trebuie să ne apărăm cu mântuirea, împotriva ei Satana în zadar ar încerca să dea atacuri. Domnul Împăratul lui Israel este cu tine, de aceea nu te teme de niciun rău. Cu mai mult de doăzeci de ani în urmă am văzut că nu ni se poate întâmpla niciun rău, dar credeam că sunt nevoit să păcătuiesc. Astăzi nu mai gândesc aşa; este o nenorocire mare dacă un om cade în păcat, sau necredinţă. Mai demult mă temeam să nu cad, pentru că eu consideram că este cea mai mare nenorocire. Dar dacă nu ne mai temem de niciun rău, suntem întro stare fericită. În această situaţie stăm neclintiţi pe stânca noastră, Isus Hristos. Cel care crede, nu fuge.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    UN TRUP SCHIMBAT, CA AL LUI

    Noi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos, care va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale.

    Filipeni 3.20-21

    Când suntem frământaţi de dureri încât nu suntem în stare să ne gândim sau să ne rugăm, simţim starea de neputinţă a trupului nostru, iar când suntem ispitiţi prin poftele cărnii, ne dăm seama cât de vrednică de dispreţuit este această fire pământească. Trupul nostru care ne smereşte şi, prin aceste porniri ale sale, ne face un mare serviciu. De ne-am smeri în adevăr, ştiind că trupurile noastre se înrudesc cu ale animalelor şi chiar ne leagă de ţarină.

    Dar Mântuitorul nostru, Domnul Isus Cristos va schimba această stare de lucruri. El ne va face asemenea trupului slavei Sale, pe toţi care credem în El. Sufletul nostru a fost deja transformat prin credinţă; aşa şi corpul nostru se va reînnoi şi se va potrivi sufletelor noastre transformate prin Duhul Sfânt. Când va avea loc această schimbare, nu putem şti, dar numai această nădejde ne poate susţine, şi întări în zilele de încercări şi dureri din trup. Încă puţin timp şi vom fi asemenea Domnului Isus; atunci nu va mai fi nici un fel de suferinţă: dureri, mădulare umflate, inimi şovăitoare. Bătrânul nu va mai fi o grămadă de infirmităţi, nici bolnavul un morman de carne în agonie. „Vom fi schimbaţi asemenea trupului Său slăvit!” înviere minunată, în aşteptarea căreia, chiar trupul nostru de carne se poate odihni în siguranţă.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

     Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele DOMNULUI ISUS CRISTOS, şi prin Duhul DUMNEZEULUI nostru. 1 Corinteni 6.11

    Ce erau unii din credincioşii din Corint? În versetele 9 şi 10 sunt enumerate unele lucruri în care trăiau unii din ei odinioară. Nici un om nu se poate sustrage de la cercetarea lui Dumnezeu. „Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar” (Rom. 3.12). Dar credinciosul poate spune cu inima plină de mulţumire: „Dar am fost spălat, am fost sfinţit, am fost socotit neprihănit în Numele Domnului Isus.” Aceasta era şi partea corintenilor credincioşi. Nu numai că cel credincios a fost spălat dar este şi sfânt – aceasta înseamnă că este pus deoparte, el nu mai este din lume şi a fost făcut părtaş de a sluji Marelui şi Veşnicului Dumnezeu. Credinciosul este socotit şi neprihănit prin credinţă. Domnul Isus a fost dat pentru nelegiuirea noastră pentru a ne curaţa de toate păcatele şi din cauza neprihănirii pe care am primit-o prin această jertfă am fost sfinţiţi. Am „fost socotiţi neprihăniţi în Numele Domnului Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” Dumnezeu spune celor care au crezut în Domnul Isus: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor” (Evr. 10.17). Ce HAR minunat!

    De ce oare le aminteşte apostolul Pavel corintenilor ceea ce au fost odinioară? Vai, şi noi uităm adesea de unde am fost scoşi şi ce lucrare a trebuit să facă Domnul Isus pentru noi. A privi la dragostea Domnului Isus este partea credinciosului. Amintirea lucrării desăvârşite de mântuire şi marea dragoste a Domnului nostru este motorul laudei şi mulţumirii în adunarea de adorare ca şi tot timpul vieţii noastre.A avea o cunoştinţă temeinică despre originea cerească a Adunării lui Dumnezeu, înseamnă a avea cea mai bună apărare împotriva învăţăturii stricate.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, cât de şovăitoare pare a fi natura mea când e vorba de a cugeta la adevărurile profunde ale harului Tău! Şi totuşi, nu cunosc eu puterea şi puritatea părtăşiei cu Tine?

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Domnul nu va părăsi poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui.» 1 Samuel 12,22

    Cuvântul «dar» marchează anumite puncte de cotitură în mesajul Bibliei; acesta este felul de manifestare al Dumnezeirii. Când Iosif a avut probleme mari în Egipt, citim: «Domnul a fost cu Iosif şi Şi-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să capete trecere» (Gen. 39,21). Acest fapt a transformat celula sa într-un palat, căci acolo unde este Domnul este lumină şi dragoste. Acolo nu poate fi niciodată întuneric.

    Când poporul s-a răzvrătit împotriva lui Moise, găsim scris: «… Atunci slava Domnului s-a arătat întregii adunări» (Num. 16,19). Prezenţa slavei Domnului a fost «dar»-ul salvator al lui Dumnezeu pentru Moise. Totul s-a luminat în jurul lui.

    Acelaşi lucru este valabil şi pentru noi. Odinioară, când ne aflam sub puterea întunericului, când eram copii ai mâniei ca toţi ceilalţi şi când ne aflam făra
    speranţă în ghearele duşmanului, în universul din jurul nostru a strălucit omnipotentul «dar» al lui Dumnezeu: «Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos» (Efes. 2,4-5). Nu ar trebui ca viaţa noastră să-I fie dedicată şi să-L laude doar pe Domnul nostru?

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineața

    Prea iubitul meu este ca un mănunchi de mir.

    Cântarea Cântărilor 1:13

    Mirul a fost ales să-L simbolizeze pe Isus din cauza valorii, parfumului şi farmecului său, din cauza calităţilor sale dezinfectante, vindecătoare şi conservante, şi din cauza legăturilor sale cu jertfa. Dar de ce este El comparat cu „un mănunchi de mir”? Mai întâi, din cauza abundenţei. El nu este o picătură, ci un ocean. Nu este un fir sau o floare, ci un mănunchi întreg. În Christos îmi sunt împlinite toate nevoile, aşa că nu scap nici un prilej de a cere. „Prea iubitul” nostru este comparat cu un mănunchi şi din cauza varietăţii, fiindcă în Hristos nu există numai un lucru necesar, ci „în El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2:9). Orice necesitate poate fi împlinită în El. Gândeşte-te la toate titlurile lui Isus, şi vei vedea că există o mare varietate: Profet, Preot, Rege, Mire, Prieten, Păstor. Studiază-L în viaţa, moartea, învierea, înălţarea şi a doua Sa venire; priveşte-L în virtuţile, bunătatea, curajul, jertfirea, dragostea, credincioşia, adevărul şi îndurarea Sa. El este un mănunchi de desăvârşire. „Un mănunchi de mir” care trebuie păstrat — depozitat într-un recipient de valoare, şi nu aruncat, trebuie să-L considerăm comoara noastră cea mai de preţ. Trebuie să-I păzim cuvintele şi legile. Trebuie să ne ţinem sub Cheie gândurile şi cunoştinţele despre El, altfel diavolul le va fura. Mai mult, Isus este „un mănunchi de mir” pentru calităţile sale unice. Simbolul sugerează ideea harului deosebit, distinctiv. Dinainte de întemeierea lumii, El a fost pus deoparte pentru poporul Său, şi îşi oferă parfumul numai celor care înţeleg cum să intre în comuniune cu El, cum să aibă părtăşie cu El. O, binecuvântat este poporul căruia Domnul îi dezvăluie secretele Sale, şi pentru care a fost pus deoparte. O, fericiţi şi aleşi sunt acei care au fost făcuţi să spună „prea iubitul meu este ca un mănunchi de mir”.

    Seara

    Să-și pună mâna pe capul dobitocului adus ca ardere de tot, si va fi primit de Domnul, ca să facă ispăşire pentru el.

    Levitic 1:4

    Domnul nostru făcut păcat pentru noi este simbolizat aici prin transferul semnificativ al păcatelor asupra taurului, transfer înfăptuit prin intermediul bătrânilor poporului. Punerea mâinii nu era doar o atingere, fiindcă în alte locuri din Scriptură cuvântul „a pune” are înţelesul de a apăsa, ca în expresia „mânia Ta mă apasă” (Psalmi 88:7). Cu siguranţă că aceasta este însăşi esenţa şi natura credinţei, care nu numai că ne aduce în contact cu marele înlocuitor, ci ne şi învaţă cum să lăsăm asupra Lui toată povara vinovăţiei noastre. Iehova a pus toate păcatele poporului pe capul înlocuitorului, dar fiecare păcătos este chemat să ratifice personal acest legământ solemn, şi să pună mâna pe capul „Mielului care a fost junghiat” (Apocalipsa 13:8). Credinciosule, îţi aminteşti ziua în care ai obţinut pentru prima dată iertarea prin Isus, Purtătorul Păcatelor? Poţi să te alături scriitorului care spune: „sufletul meu îşi aminteşte cu încântare ziua eliberării. Împovărat de vină şi plin de teamă, L-am văzut pe Salvatorul şi înlocuitorul meu, şi mi-am pus mâna pe capul Lui. O, cât de timid am fost la început, dar apoi mi-a crescut curajul, şi încrederea mi s-a întărit până când mi-am vărsat tot sufletul înaintea Lui. Acum mă bucur neîncetat ştiind că păcatele mele nu mă mai apasă, fiindcă au fost puse pe capul Lui. Asemeni bunului samaritean, Isus a pus toate păcatele mele viitoare în contul Său”. Binecuvântată descoperire! Veşnică mângâiere pentru sufletul meu!

    Păcatele mele fără număr au trecut

    Asupra Lui, şi pentru veci au dispărut

    Pierdute în şuvoiul sângelui de la Calvar

    Ce spală orice crimă, prin jertfa şi prin har.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Şi mâna Domnului a venit peste mine acolo, şi mi-a zis:
    „Scoală-te, du-te în vale, şi acolo îţi voi vorbi!” (Ezechiel 3:22    )

     

    Ai auzit vreodată ca cineva să fie foarte folosit de Hristos fără să fi experimentat mai întâi o perioadă deosebită de aşteptare, sau o răsturnare totală a planurilor lui? De când a fost trimis apostolul Pavel în pustiul Arabiei pentru trei ani – timp în care trebuie să fi fost umplut cu Vestea cea Bună – până în ziua de azi, se pare că cei care vor fi folosiţi vor avea o perioadă de aşteptare. Nu ţi s-a întâmplat niciodată să cauţi să vorbeşti despre încrederea în Domnul Isus, dar în loc de asta El să-ţi ceară să arăţi ce este încrederea, prin aşteptare?

    Experienţa mea este cu mult mai puţin severă decât a lui Pavel, dar revelează acelaşi principiu. Odată când credeam că uşa a fost larg deschisă ca eu să intru în domeniul literar cu o mare oportunitate, uşa s-a închis la fel de repede. Doctorul meu a intrat şi mi-a spus simplu: „Niciodată! Trebuie să alegi între a scrie şi a trăi, pentru că nu le poţi face pe amândouă”. Era în anul 1860, şi n-am ieşit din carapacea mea izolatoare cu cartea mea Ministry of Song (Slujba Cântării) înainte de 1869. Atunci am văzut înţelepciunea deosebită care m-a ţinut în aşteptare timp de nouă ani în umbră.

    Dragostea lui Dumnezeu este neschimbătoare. El ne iubeşte la fel chiar şi când nu vedem şi nu simţim dragostea Lui. Iar dragostea şi suveranitatea Lui sunt egale şi universale. De aceea, deseori El reţine bucuria noastră şi conştientizarea progresului nostru, pentru că El ştie cel mai bine ce anume va desăvârşi şi va înlesni lucrarea Lui în noi. Frances Ridley Havergal

     

    Am lăsat în tăcere

    Acea lucrare a mea,

    Şi am luat ce-mi fusese trimis –

    Un timp de odihnă.

    Glasul Stăpânului m-a chemat

    Să mă odihnesc deoparte;

    „Deoparte numai cu Isus”,

    A răsunat în ecou inima mea.

     

    Am luat odihna şi liniştea

    Din mâna Lui,

    Şi-am simţit că această suferinţă prezentă

    Era în planul Lui.

    Cât de des noi alegem să lucrăm,

    Când El spune: „Odihneşte-te!” –

    Căile noastre sunt oarbe şi întortocheate;

    Calea Lui e cea mai bună.

    Lucrarea pe care El Însuşi a dat-o,

    El o va duce la bun sfârşit.

    Pot fi alte misiuni

    Pentru picioare obosite;

    Pot fi alte îndatoriri

    Pentru mâini obosite,

    Prezentul, este ascultarea

    De poruncile Lui.

     

    Este o binecuvântată odihnă

    Să stăm liniştiţi,

    Să lăsăm mâna Lui să ne modeleze,

    După cum vrea El.

    Lucrarea Lui trebuie terminată.

    Lecţia Lui trebuie însuşită;

    El este Maistrul,

    Nu uita!

     

    Nu este vorba doar de a „lucra”.

    Trebuie să fim învăţaţi;

    Şi Isus „a învăţat” ascultarea,

    Câştigată prin suferinţă.

    Pentru noi, jugul Lui este uşor,

    Sarcina Lui este uşoară.

    Disciplina Lui e foarte necesară,

    Şi plină de dreptate.

     

    Noi trebuie să fim slujitorii Lui;

    Noi nu alegem niciodată

    Dacă o unealtă sau alta

    Va fi folosită de mâinile noastre.

    În lucrare sau în aşteptare

    Fie ca noi să împlinim

    Nicidecum voia noastră, ci numai

    Voia Stăpânului!

     

    Dumnezeu dă locuri de odihnă precum şi locuri de muncă. Aşa că odihneş–te-te şi fii mulţumitor când El te aduce, obosit şi slăbit, la ape de-a lungul drumului.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Proverbe 9.1-18

    Cuvântul care „era la început cu Dumnezeu”, şi care „era Dumnezeu”, a coborât pentru a le vorbi oamenilor şi pentru a li-L descoperi pe Tatăl (este măreţul subiect al Evangheliei după Ioan). Însă acest Cuvânt care nu a rămas singur cu Dumnezeu, ci „şi-a construit casa” (v. 1) în mijlocul oamenilor (Ioan 1.14 notă: „Şi-a ridicat cort printre noi”), este totodată înţelepciunea. Ea întâi invită la masă: „Veniţi… mâncaţi… beţi” (v. 5, comp. cu Ioan 6.51). Cel dintâi lucru pe care îl oferă înţelepciunea este înviorarea (apoi învăţătura, îndrumarea, instrucţia). Domnul Isus întâi umple inimile şi apoi duhul şi mintea, deoarece, dacă dragostea pentru El nu se află înaintea „poruncilor Lui”, nici pe acestea nu vom fi capabili să le păzim.

    învăţătura înţelepciunii se deschide cu începutul. Şi ce găsim la început? Teama de Domnul (v. 10), altfel spus, conştientizarea autorităţii Celui care ne învaţă Din respect pentru Dumnezeu, trebuie să dăm importanţă fiecărui cuvânt al Său şi acest respect să nu ne lipsească niciodată când citim Biblia.

    In lume, o altă voce caută să-i „abată” pe oameni: este cea a nebuniei (şi a păcatului)! Împrumutând înfăţişarea înţelepciunii (comp. v. 4 cu 16), ea ne oferă posibilitatea să ne bucurăm de „plăcerile trecătoare ale păcatului” (Evrei 11.25). Dar să privim mai de aproape la feţele invitaţilor ei: la masa sinistrului ei ospăţ stau morţii (v. 18; 2.18,19).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Evrei 11:23-29

    Prin credinţă Moise… n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui faraon. Evrei 11:24

    „LOCUL ACESTA ESTE OCUPAT”

    La sfârşitul secolului al optulea, trăia în nordul Angliei un profesor de istorie şi teolog creştin, foarte devotat, cunoscut sub numele de Venerabilul Bede. Într-o zi s-au apropiat de el nişte călugări care se luptau cu ispitele şi care veniseră să caute soluţii. Bede le-a spus: „Ştiu despre ce vorbiţi. Când ispita îmi bate la uşa inimii, răspund întotdeauna: „Locul acesta este ocupat” şi cu aceasta ea pleacă”. Cu secole înainte, când Moise a auzit bătaia ispitelor la uşa inimii sale, nu le-a lăsat acestora nici un loc pentru a se cuibări. Scriitorul Epistolei către evrei ne revelează cele ce s-au petrecut în inima lui Moise. In primul rând „n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui faraon”.

    Aceasta a fost credinţa care l-a determinat să spună „Nu” lumii şi întregii glorii a Egiptului. În al doilea rând, el „a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu”. Aceasta înseamnă un „Da” accentuat realităţilor spirituale eterne, în schimbul plăcerilor trecătoare ale păcatului. Şi în final, „el socotea ocara lui Cristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului”. Acesta era calculul clar al credinţei că adevărul şi neprihănirea vor aduce răsplătiri veşnice. Problemele sunt aceleaşi şi pentru noi astăzi. Trebuie să ne cultivăm dragostea pentru Cristos, pentru poporul Lui, pentru neprihănire, astfel că plăcerile păcatului vor fi repede respinse în favoarea bucuriei eterne şi a păcii divine. Fie ca inimile noastre să fie umplute cu Cristos. Apoi, când ispita va bate la uşa noastră, să spunem imediat: „Locul acesta este ocupat”. 
    D.J.D.

    Să nu te temi luptând cu Domnul,

    Mergi plin de-avânt şi curajos;

    Că nu-i putere să-l înfrângă

    Pe cel ce luptă cu Cristos. Traian Dorz.

    Când bate la usă cel rău, lasă-L pe Isus sa răspundă.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Şi Petru, răspunzânduI, a spus: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceştemi să vin la Tine pe ape”. Şi El ia spus: „Vino!”. Şi Petru, coborând din corabie, umbla pe ape, ca să vină la Isus. Matei 14.28,29

    Hrănirea celor cinci mii a fost o manifestare minunată a harului lui Dumnezeu față de poporul Său pământesc. Psalmistul spune: „Voi sătura cu pâine pe săracii săi” (Psalmul 132.15). Din nefericire, binecuvântarea lor ca națiune a fost amânată din cauză că Lau respins pe Domnul Isus.

    Domnul a dat drumul mulțimilor şi Sa urcat singur pe munte pentru a Se ruga. De acolo, El ia privit pe cei ai Săi, care se trudeau vâslind pe mare (Marcu 6.48). Aceasta este o imagine a poziției Lui actuale în cer, unde trăieşte pururi pentru a mijloci pentru cei care vin la Dumnezeu prin El (Evrei 7.25,26). Corabia bătută de valuri îl simbolizează pe Israel în timpul prezent – el este lăsat în voia națiunilor. Izbăvirea lui va veni atunci când Domnul Se va întoarce pe pământ cu putere şi cu glorie, la sfârşitul veacului. Petru simbolizează rămăşița credincioasă prin felul în care răspunde la cuvintele Domnului, care li Sa adresat astfel: „Îndrăzniți; Eu
    sunt, nu vă temeți”. Răspunsul lui Petru constituie o frumoasă expresie a supunerii față de Isus, manifestată de rămăşiță, pe măsură ce ea părăseşte siguranța oferită de națiuni pentru a merge la El, prin credință, în ciuda necazului care o înconjoară.

    Cu siguranță, această atitudine trebuie să ne caracterizeze şi pe noi – Adunarea – în ziua de astăzi. Adesea ne mângâiem cu gândul că Petru a fost aşa cum noi suntem, din cauza greşelilor sale, însă oare noi am fi coborât din corabie, pentru a merge pe apă către Domnul? Întradevăr, el a început să se scufunde atunci când şia luat ochii de la Domnul Isus, însă a strigat: „Doamne, scapămă!”, şi a descoperit că Domnul era mai aproape decât ar fi crezut. Să urmăm şi noi exemplul lui şi să umblăm prin credință (2 Corinteni 5.7), „privind țintă la Isus, Căpetenia şi Desăvârşitorul credinței” (Evrei 12.2). S. Attwood

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    Am văzut că orice muncă și orice iscusință la lucru își are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Și aceasta este o deșertăciune… Eclesiastul 4.4

    Noutăți despre Titanic

    Ultima supraviețuitoare a Titanicului, Lillian Gertrud Asplund, care avea propriile amintiri de la această scufundare, a murit în 6 mai 2006 în vârstă de 99 ani. Împreună cu mama ei și un frate au supraviețuit nenorocirii, în timp ce tatăl și trei frați de-ai ei au murit la scufundarea vaporului. Ea este înmormântată în Shrewsbury, Massachusetts.Prin coliziunea cu ghețarul, corpul vaporului a fost deteriorat sub linia de plutire pe o lungime de 90 metri prin șase găuri. Ciocnirea a fost așa de puternică, încât încăperile cu marfă și halele cu cazane au fost inundate rapid. Imediat s-a observat: Titanicul nu mai are scăpare.

    O responsabilitate deosebită a avut-o, fără îndoială, căpitanul Smith. El n-a micșorat viteza vaporului în ciuda mai multor atenționări de la alte vapoare cu privire la existența ghețarilor, ci a menținut cursul și viteza. A vrut să demonstreze performanța Titanicului și să dovedească faptul că acesta este mai performant față de vaporul de concurență, Olympic. Totuși a fost scos de sub învinuire prin cercetările ulterioare; comportamentul lui era odinioară practică uzuală pe vapoarele rapide. Chiar și căpitanii concurenților principali au afirmat că și ei ar fi acționat în același fel.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    POȚI SPARGE TIPARUL (5)

    „Du-te la scăldătoare … și spală-te” (loan 9:11)

    Domnul Isus i-a spus acestui orb să meargă la scăldătoarea Siloamului și să-și spele noroiul de pe ochi. lată o întrebare: Ce ar trebui să speli tu astăzi, pentru a vedea ceea ce Dumnezeu dorește să vezi și pentru a face ceea ce dorește El să faci? Fie că este un obicei distrugător, o relație dăunătoare sau o atitudine nepotrivită, trebuie să scapi de ele. lacov scrie: „Supuneți-vă, deci, lui Dumnezeu, împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu, și El Se va apropia de voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor; curățiți-vă inima, oameni cu inima împărțită!” (lacov 4:7-8). Dumnezeu își va face partea, dar și tu trebuie s-o faci pe a ta. Dumnezeu își va extinde harul asupra ta, dar tu trebuie să te porți ca atare. Se spune că apa care curgea în scăldătoarea Siloamului venea de sub Templu și era folosită pentru spălarea uneltelor folosite la închinare și la jertfe. Cu alte cuvinte, această apă nu venea dintr-un izvor făcut de mâna omului, ci din prezența lui Dumnezeu. Nu uita această idee! Domnul Isus a spus: „Acum voi sunteți curați, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus” (loan 15:3). Pavel vorbește despre „botezul cu apă prin Cuvânt” (Efeseni 5:26). David scrie: „Cum își va ține tânărul curată cărarea? îndreptându-se după Cuvântul Tău” (Psalmul 119:9). Secretul unei trăiri creștine reușite este să-ți speli în fiecare zi mintea în Scriptură. Imaginează-te făcând baie în Cuvântul lui Dumnezeu, iar noroiul și murdăria curgând de pe tine. Asta ți se întâmplă când meditezi la Cuvântul Său.

     

     

     


     

  • 12 Aprilie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Stăpânirea morală

    .. moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui… prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi fală de păcat şi vii pentru Dumnezeu.

    Romani 6:9-11

    Viaţă veşnică împreună cu El.
    Viaţa veşnică este viaţa pe care Cristos a arătat-o pe plan uman; aceeaşi viaţă, nu o imitaţie a se
    manifestă în trupul nostru muritor atunci când suntem născuţi în Dumnezeu. Viaţa veşnică nu este un dar de
    la Dumnezeu, ci este dăruirea de Sine a lui Dumnezeu.
    Energia şi puterea care s-au manifestat în Îsus se vor manifesta în noi prin harul suveran desăvârşit al lui Dumnezeu, o dată ce am luat decizia morală cu privire la păcat.

    „Veţi primi puterea Duhului Sfânt” nu putere ca un dar de Ia Duhul Sfânt, căci puterea este Duhul Sfânt, nu ceva ce ne dă El. Viaţa care era în Isus devine a noastră prin intermediul crucii Lui. o dată ce am luat decizia să ne identificăm cu El. Dacă este greu să fim într-o relaţie corectă cu Dumnezeu, aceasta e din cauză că refuzăm să luăm o hotărâre categorică în privinţa păcatului. Imediat ce am luat hotărârea, viaţa deplină a lui Dumnezeu vine în noi. Isus

    a venit ca să ne dea o sursă inepuizabilă de viaţă:…..ca să fiţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu”. Viaţa veşnică n-are nimic de-a face cu timpul; ea este viaţa pe care a trăit-o Isus când era aici pe pământ. Singura sursă de Viaţă este Domnul Isus Cristos.

    Chiar şi cel mai slab sfânt poate experimenta puterea divinităţii Fiului lui Dumnezeu, dacă este gata să se dea pe sine la o parte. Orice urmă dc energie din noi înşine va umbri viaţa lui Isus din noi. Trebuie să continuăm să ne dăm pe noi înşine la o parte şi atunci încet, dar sigur, plinătatea vieţii lui Dumnezeu ne va invada întreaga fiinţă, iar oamenii vor cunoaşte că am fost cu Isus.

     

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    LUCA 22:32

    „Eu M-am rugat pentru tine ca să nu-ţi se slăbească credinţa…”

    În momentul celei mai mari umiliri, a celei mai profunde înjosiri, cu puţin îninte de marea jertfă, Domnul nostru se gîndea la un ucenic, la acela care avea cea mai mare nevoie, cu toate că se socotea cel mai tare. şi astăzi Domnul Se roagă pentru noi toţi pentru aceleaşi motive ca atunci cînd S-a rugat pentru Petru. Este oare un singur credincios care să se simtă atît de tare, de sigur pe mîntuirea lui şi care să nu mai aibă nevoie de rugăciunea Domnului? Dar noi ştim că aceasta este lucrarea Lui de la înălţare şi pînă la Răpire. Ce mîngîietor şi întăritor este pentu noi adevărul acesta: Domnul Isus plin de toată slava din cer, aşezat la dreapta Măririi, Se roagă pentru noi, pentru fiecare în parte. şi cîtă nevoie avem de un Apărător aşa de scump şi bun ca El! Supravieţuim în lupta crîncenă a vieţii numai datorită rugăciunilor Lui mai ales cînd ştim că Satan vrea să ne cearnă ca pe grîu pe fiecare din noi. Fără-ndoială Că nu se pune problema pierderii mîntuirii pe care Domnul Isus ne-a cîştigat-o cu preţul sîngelui Său. Dar aici este vorba de slăbirea credinţei aşa cum o arată Cuvîntul lui Dumnezeu şi de cauzele acestei slăbiri. Să ne oprim puţin asupra cîtorva feluri de slăbire a credinţei (ITim. 1:19) „…să păstrezi… un cuget curat pe care unii l-au pierdut şi au naufragiat cu privire la credinţă.” Deci nepăstrarea unui cuget curat duce neapărat la naufragiul credinţei, nu al sufletului (ITim. 5:8). „Dacă cineva nu poartă grijă de cei din casa lui, a tăgăduit credinţa şi este mai rău decît un necredincios.” O credinţă tăgăduită este o mărturie rea înaintea oamenilor şi o pricină de poticnire pentru ei. (ITim. 6:10) Unii care au umblat după iubirea de bani, au rătăcit de la credinţă „căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor.” (ITim. 6:21) Vorbăriile goale şi lumeşti pot duce la îndepărtarea de la credinţă sau la greşirea ţintei. Citiţi în întregime aceste texte din Sfînta Scriptură.Iată numai cîteva cazuri în care credinţa poate fi compromisă. Să ne cercetăm în lumina acestor texte din Cuvîntul lui Dumnezeu şi apoi să facem ce spune apostolul Pavel la 2Cor. 13:5: „Pe voi înşivă cercetaţi-vă dacă sînteţi în credinţă… Afară numai dacă sînteţi dezaprobaţi.” nu lepădaţi, căci Domnul nu leapădă pe nici unul din ai Săi. Domnul Isus ştie cît de firavă şi de superficială este credinţa noastră mai ales în aceste vremuri din urmă. Să nu fim mîndri şi să nu negăm starea adevărată a credinţei noastre ci mai degrabă să-L rugăm pe Domnul Isus să ne mărească credinţa.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, să-I slujească întrun gând.”

    Ţefania 3:9

    Dacă într-un loc este trezire, acolo sunt fraţi şi surori care se pocăiesc, depun mărturie, şi astfel ajung şi unii, şi alţii la credinţă. Dar pe urmă fraţii devin tot mai deştepţi, fiecare crezând că el cunoaşte mai mult. Iar dacă la o oră de adunare cineva vorbeşte, şi ceilalţi nu ajung la amvon, atunci nu a fost nimic bun. „Au fost doar vorbe goale” spun ceilalţi. Astfel este creată o atmosferă în care nimeni nu mai vine la credinţă. În această situaţie se caută greşeală la cei care vestesc Cuvântul, în loc să se bucure de har, şi să se hrănească împreună din Cuvânt. Unii au de-a face cu bucătarul, în loc să se hrănească. Părerile diferă; unii ar dori hrană mai sărată, mai condimentată, pe când alţii consideră că este prea multă. Astfel, probabil este chiar bine dacă pentru unii vestirea a fost prea iute, iar pentru alţii prea nepiperată. Dar a sluji împreună Domnului, a veni în ajutor unii altora, este cu totul altceva. Cinci stând pe bancă, şi ordonând, lăsând pe al şaselea să facă lucrul, nu avansează. Ajungem la ţinta dorită dacă ne încredem copilăreşte şi avem bucurie şi satisfacţie în Cuvânt. Dacă citesc aceste capitole, atunci constat :Isus este biruitor şi văd totodată că Dumnezeu este de partea noastră şi ne dă şi voinţa, şi înfăptuirea după plăcerea Lui. Dacă suntem orientaţi asemenea Lui Isus Hristos, atunci Duhul Sfânt ne leagă laolaltă, atunci suntem o inimă şi un duh. „Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” „Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!”

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    EL NU-ŞI MAI ADUCE AMINTE

    Le voi ierta păcatele şi nu-Mi voi mai aduce aminte de fărădelegile lor.

    Evrei 8.12

    De îndată ce Îl cunoaştem pe Domnul, primim iertarea păcatelor. Noi îl găsim în El pe Dumnezeul harului, care şterge fărădelegile noastre. Oh, ce veselă descoperire! Dar această făgăduinţă este într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu? Nu-şi va mai aduce aminte de păcatele noastre? Poate El oare să le uite? El ne spune că le va uita şi El ştie ce spune. El ne vede ca şi cum n-am fi căzut niciodată în păcat. Marea ispăşire a îndepărtat atât de mult păcatul, încât el nu mai există în mintea lui Dumnezeu. Credinciosul este primit acum în Domnul Isus Cristos, precum era Adam în starea lui de nevinovăţie; ba mai mult încă, el se îmbracă acum în neprihănirea dumnezeiască, în timp ce haina lui Adam era omenească.Marele nostru Dumnezeu nu-Şi va mai aduce aminte de păcatele noastre, pentru a le pedepsi, şi nu ne va iubi cu nimic mai puţin din cauza lor. Aşa precum o datorie o dată plătită este ştearsă şi încetează de a mai fi socotită ca datorie, tot aşa Domnul priveşte ca şterse în întregime, fărădelegile noastre. Deşi avem remuşcări şi plângem, pe drept cuvânt, că ne-am irosit viaţa în păcate, totuşi să ne bucurăm că nu vor mai fi pomenite. Aceasta ne face să urâm păcatul. Iertarea prin har ne face sa fim foarte precauţi să nu-L mai supărăm pe Dumnezeu prin neascultarea noastră.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

     Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris în oaste. 2 Timotei 2.4

    Odinioară eram robii Satanei deoarece făceam voia şi pofta lui. Dar când prin dragostea şi lucrarea Duhului Său am venit la pocăinţă, am fost smulşi din această putere a întunericului şi strămutaţi de partea Iui Dumnezeu. Noi suntem acum prea iubiţii, răscumpăraţi cu un preţ mare de Domnul. El vrea să ne bucurăm de dragostea, harul şi binecuvântările pe care ni le-a dat. El vrea ca să fim luptători ai sfintei cauze a credinţei. În faţa propăşirii Evangheliei, a creşterii credincioşilor, în lucrarea de supunere cu fidelitate, stau mari şi mulţi împotrivitori. De aceea este necesar să avem toată armătura lui Dumnezeu şi să veghem. Ce ar fi cu un mercenar (soldat plătit) dacă l-ar preocupa cele de acasă şi toată ziua ar scrie scrisori? Dacă toţi ar face astfel s-ar putea gândi cineva la victorie? Cei 300 de ostaşi ai lui Ghedeon care au băut din picioare apa, putând să vegheze dacă vine duşmanul, au fost apţi pentru luptă. Cei care s-au aplecat jos ca să bea, să guste ceea ce este pământesc, NU au fost apţi pentru luptă. Numai cei 300 de ostaşi au fost apţi să spargă ulcioarele, să ia în mănă făcliile, să sune din trâmbiţă şi să câştige victoria. Noi toţi suntem chemaţi să luptăm. Dar pentru această luptă noi trebuie să fim pregătiţi, şi aceasta vrea să o facă Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă mai ascultăm ce ne şopteşte duşmanul cel viclean sau chiar mai facem unele lucrări de ale lui, atunci NU suntem vrednici luptători ai Domnului.Toţi slujitorii lui Dumnezeu au fost mai întâi învăţaţi în şcoala lui Dumnezeu. Cei care au înţeles mai bine ţinta şi însemnătatea creşterii lor au devenit cei mai tari şi mai stăruitori în slujba lor între oameni. Cei care au fost numai nişte scântei aprinse de oameni, nu au avut în ei nici adâncime, nici puterea de a stărui, nici adevăr.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    Câtă nevoie avem de Tine însuţi! Fă aceasta o zi pe veci memorabilă pentru părtăşia strânsă cu Tine.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «însă eu sunt totdeauna cu Tine; Tu m-ai apucat de mâna dreaptă.»

    Psalm 73,23

    Cuvintele mici au de multe ori semnificaţii profunde, semnificaţii infinit mai importante când e vorba de Cuvântul lui Dumnezeu. Un astfel de cuvânt mic e «totuşi»; el exprimă credinţa de neclintit a omului ispitit, care în toate frământările vieţii se bazează numai şi numai pe Dumnezeu. Când pacea din jurul tău parcă a luat sfârşit, agaţă-te cu toată puterea de Isus, astfel încât să poţi spune împreună cu prorocul Isaia: «... vor face pace cu Mine» (Isaia 27,5). Acest lucru este valabil şi în ce priveşte procesul ireversibil de îmbătrânire, căcis nimeni nu poate opri degradarea trupului. Dar cel născut din nou se bucură împreună cu psalmistul: «Cel fară prihană înverzeşte ca finicul şi creşte ca cedrul din Liban» (Psalm 92,12).

    De câte ori nu ai spus cu recunoştinţă «totuşi» după ce ai primit ajutor, când toate în jurul tău păreau a se prăbuşi, de cele mai mult ori din cauza păcatelor tale! Uităm mult prea uşor că întunericul şi problemele sunt adeseori consecinţa propriei noastre neascultări. Dar iată, Domnul în mila Sa ne-a iertat pe deplin, astfel încât şi pentru noi este Valabil textul din Isaia 64,4: «… niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se si cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu în afară de Tine sa fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El.»

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineața

    Mi s-a făcut inima ca ceara, şi se topeşte înlăuntrul meu.

    Psalmi 22:14

    Binecuvântatul nostru Domn a fost teribil de mişcat şi tulburat în suflet. „Duhul omului îl sprijineşte la boală, dar duhul doborât de întristare cine îl va ridica?” (Proverbe 18:14). Depresia adâncă este cea mai dureroasă încercare; orice altceva este nimic în comparaţie cu ea. Când Mântuitorul a strigat către Dumnezeu „nu Te îndepărta de mine” (Psalmi 71:12), a exprimat nevoia oricărui om tulburat şi chinuit de povară. Credinciosule, apropie-te de cruce în această dimineaţă, şi slăveşte-L pe Regele Gloriei, căci El este mai aproape de tine decât oricare altul, în nenorocire şi durere; observă-I dorinţa de a fi un Mare Preot Credincios,: care are „milă de slăbiciunile noastre” (Evrei 4:15). Cei încercaţi de tristeţe ar trebui să caute părtăşia apropiată cu Isus Ca să simtă în mod direct dragostea Tatălui nostru. Să nu ne lăsăm pradă disperării, de vreme ce învăţătorul a trecut înaintea noastră prin valea ei întunecată. Este posibil ca uneori să ne simţim obosiţi şi neliniştiţi în suflet, şi să dorim lumina feţei Domnului. In asemenea ocazii, să ne întărim gândindu-ne la simpatia Marelui nostru Preot. S-ar putea ca picăturile noastre de durere să dispară în oceanul suferinţei Sale, dar dragostea noastră va creşte. O, dragoste adâncă şi puternică a lui Isus, vino în inima noastră ca revărsarea unor ape! Acoperă-ne toate puterile, îneacă-ne toate păcatele, spală-ne toate grijile, ridică-ne sufletul de pe pământ şi poartă-1 până la picioarele Domnului. Apoi lasă-ne acolo, ca pe nişte scoici sfărâmate, spălate de dragostea Lui, fără preţ şi fără merite; iar când Domnul îşi va pune urechea lângă noi, va auzi în inimile noastre ecoul valurilor dragostei Sale, care ne-au purtat până la limanul odihnei veşnice.

    Seara

    Grădina împăratului.

    Neemia 3:15

    Menţiunea lui Neemia ne aminteşte de Paradisul pregătit pentru Adam de împăratul împăraţilor. Păcatul a ruinat curând locaşul desfătărilor, şi i-a aruncat jos pe copiii oamenilor, la pământul care le-a adus spini şi pălămidă. Suflete, aminteşte-ţi căderea, fiindcă a fost căderea ta. Jeleşte-L pe Domnul iubirii, atât de dispreţuit de primii membri ai rasei din care faci şi tu parte. Priveşte balaurii şi demonii care locuiesc astăzi pe pământul care a fost

    odinioară grădina încântărilor. Gândeşte-te şi la altă grădină a împăratului, udată de apele sângelui împăratului. Este Ghetsemani, şi ierburile sale amare sunt mai dulci decât fructele Edenului pentru sufletele născute din nou. Aici a fost nimicită viclenia şarpelui din prima Grădină. Aici, blestemul a fost luat de la pământ şi pus pe capul Seminţei făgăduite. Suflete, gândeşte-te la agonie şi patimi; întoarce-te în grădina de pe Muntele Măslinilor şi priveşte-L pe Mântuitor salvându-te din starea ta pierdută. Aceasta este Grădina Grădinilor, fiindcă aici a avut loc lupta dintre vina păcatului şi puterea iubirii. Dar nu mai există o altă grădină a împăratului? Ba da, suflete, tu eşti, sau ar trebui să fii. Au înflorit florile în inima ta? Au apărut primele fructe? Se poate plimba împăratul la umbra copacilor din grădină? Asigură-te că plantele sunt udate şi plivite, şi că vulpile sunt izgonite. Vino, Doamne, şi îngăduie adierii Tale cereşti să împrăştie miresmele din grădina mea. Nu trebuie să uităm nici biserica, şi ea o grădină a împăratului. O, Doamne, trimite-i prosperitate. Reclădeşte-i zidurile, hrăneşte-i plantele, culege-i fructele, şi transformă-i pustiul într-o grădină a împăratului.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie, unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. (Luca 4:1-2)

    Isus a fost umplut cu Duhul Sfânt şi totuşi a fost ispitit. Cea mai puternică forţă a ispitei vine deseori asupra unei persoane când aceasta este foarte aproape de Dumnezeu. Cineva a spus odată: „Diavolul ţinteşte sus”. De fapt, el a făcut pe un ucenic să spună că nici nu-L cunoaşte pe Hristos.

    De ce doar foarte puţini oameni au avut un conflict atât de mare cu diavolul cum a avut Martin Luther? Pentru că Martin Luther zdruncina însăşi împărăţia celui rău. Şi amintiţi-vă de luptele teribile pe care le-a avut John Bunyan!

    Când un om are plinătatea Duhului lui Dumnezeu, va avea mari conflicte cu Ispititorul. Dumnezeu îngăduie ispita pentru că ea face pentru noi ceea ce furtunile fac pentru stejari, ne înrădăcinează mai adânc, şi ea face pentru noi ceea ce căldura face pentru picturile pe porţelan, ne dă durabilitate mare în timp. Nu vei realiza niciodată pe deplin cât de puternic eşti alipit de Hristos, sau El de tine, până nu-şi va folosi diavolul toată puterea lui ca să te atragă la el. Abia atunci vei simţi strângerea mâinii drepte a lui Hristos. selectat

    Necazurile nemaipomenite nu sunt întotdeauna pedeapsa pentru nişte păcate nemaipomenite, ci uneori sunt încercările care rezultă din darurile nemaipomenite ale lui Dumnezeu. Dumnezeu foloseşte multe instrumente de pilire şi Îşi şlefuieşte nestematele cu pile aspre. Şi sfinţii pe care El îi iubeşte în mod deosebit şi pe care doreşte să-i facă să strălucească cel mai tare, vor simţi deseori uneltele Lui asupra lor. R.
    Leighton

    Mărturisesc cu bucurie că datorez mai mult focului, ciocanului şi pilei Domnului meu decât oricărei alte unelte din atelierul Lui. Câteodată mă întreb dacă am învăţat vreodată ceva decât la capătul nuielei lui Dumnezeu. Când sala mea de clasă este cea mai întunecoasă, atunci văd cel mai bine.


    Charles H. Spurgeon

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Proverbe 8.22-36

    Cele pe care „le-a pregătit Dumnezeu pentru aceia care-L iubesc” (1 Corinteni 2.9) izvorăsc din Hristos. El este înţelepciunea lui Dumnezeu (care este) în taină, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veacuri spre gloria noastră” (1 Corinteni 2.7; 1.30). Versetele 22-31 ridică cortina de peste evenimentele derulate înainte de lucrurile create şi ne poartă atât de departe cât pot pătrunde gândurile noastre. Înţelepciunea era deja acolo, o Persoană alături de Dumnezeu: Fiul alături de Tatăl, într-o plinătate reciprocă de dragoste şi de bucurie, pentru a concepe, apoi pentru a înfăptui împreună actul creaţiei. De aici mai învăţăm un lucru extraordinar: înainte să fi existat un singur om, înainte chiar să fi fost pământul, pentru a-1 susţine, înainte şi de „începutul pulberii lumii”, noi, tu şi eu, eram deja cunoscuţi şi iubiţi. „Desfătările Mele erau în fiii oamenilor” (8.31) este minunata declaraţie a Preaiubitului lui Dumnezeu dinainte de a exista timpul. El nu voia să Se bucure singur de dragostea Tatălui. De aceea, întreaga lucrare pe care plănuise să o facă urmărea acest scop: să-i introducă pe oamenii salvaţi şi făcuţi desăvârşiţi în propria Sa fericire, în gloria lui Dumnezeu, Tatăl Său.

     

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Psalmul 51:1-13

    Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. 1 Ioan 1:9

    CU JUMĂTATE DE INIMĂ SAU DIN TOATĂ INIMA?

    Aţi citit despre omul care din pricina mustrărilor sale de conştiinţă a trimis o scrisoare la biroul de încasare a impozitelor? In scrisoare, omul spunea: „Nu mai pot sâ dorm, deoarece anul trecut când am complectat formularul privind câştigul meu, am raportat intenţionat mai puţin. Aveţi alăturat un cec de 150 de dolari, şi dacă n-am să pot dormi nici acum, am să vă trimit şi restul”. Este lăudabil faptul că omul şi-a mărturisit fărădelegea, dar restituirea cu jumătate de inimă oglindeşte superficialitatea regretului său. Mărturisirea sa a fost impulsionată de dorinţa personală de a avea pace, şi nu de remuşcarea pentru fapta imorală comisă. Când credem în Isus Cristos, suntem socotiţi neprihăniţi. Păcatele trecutului nostru, ale prezentului şi ale viitorului sunt iertate. Dar din cauză că suntem pângăriţi de păcat în umblarea noastră de zi cu zi, avem nevoie de curăţirea zilnică, prin mărturisire. Aceasta restaurează părtăşia dintre noi şi Tatăl ceresc. Dar trebuie să fim sinceri. Trebuie să venim la El cu sincere păreri de rău pentru păcatele noastre şi cu dorinţa onestă de a ne lăsa de ele. Nu există îndoieli asupra acestui lucru – când ne mărturisim Domnului păcatele, şi o facem cu seriozitate, El ne iartă. Dar să nu uităm, El nu numai că ne aude cuvintele, dar ne vede şi inimile şi ne citeşte motivele. Este o învăţătură teribilă! De aceea, haideţi să fim cinstiţi. Numai când regretăm cu adevărat faptul că am păcătuit putem avea siguranţa că am fost reabilitaţi pentru părtăşia cu Domnul.– R.W.D.

    Dă-mi curaj, Isuse, să-ţi mărturisesc

    De inima-mi cea plină de păcat,

    Ca deplin iertarea s-o găsesc,

    De sub poveri să fiu eliberat
    D.J.D.

    Dumnezeu a promis iertare celor ce se pocăiesc.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Lângă râurile Babilonului, acolo neam aşezat şi am plâns, când neam amintit de Sion. În sălciile din mijlocul lui neam atârnat harfele. Psalmul 137.1,2

    Dacă a existat vreodată un timp în care cineva să aibă scuze pentru a ceda, acesta a fost timpul robiei babiloniene. Întregul sistem iudaic era dărâmat; puterea împărătească trecuse din mâna casei lui David în mâna lui Nebucadnețar; gloria plecase din Israel; nimic nu mai rămânea pentru fiii exilați ai lui Iuda, decât săşi atârne harfele în sălcii şi să se aşeze lângă râurile Babilonului, pentru a plânge din cauza gloriei care dispăruse, din cauza luminii care se stinsese şi din cauza măreției care se prăbuşise.

    Acesta ar fi limbajul necredinței oarbe, însă – binecuvântat să fie Dumnezeu! – atunci când totul pare pierdut iremediabil, credința se înalță întrun sfânt triumf. Ea nu are nevoie de sprijin din partea oamenilor, nici din partea lucrurilor care se află în jurul ei; ea îşi găseşte „toate izvoarele” în Dumnezeu. Prin urmare, credința străluceşte cel mai puternic atunci când totul în jur este întunecat. Când pe cer sunt cei mai negri nori, credința se scaldă în lumina favorii şi a credincioşiei divine.

    Aşa a gândit şi apostolul Pavel, atunci când, în vederea valului copleşitor al apostaziei care urmează să se abată asupra creştinătății, la îndemnat pe Timotei să aibă „un model de cuvinte sănătoase” (2 Timotei 1.13). La fel şi Petru, ştiind că va avea loc distrugerea întregii creații, îi încurajează pe cei credincioşi să se străduiască să fie „găsiți de El în pace, fără pată şi fără vină” (2 Petru 3.14). Iuda, la rândul lui, din cauza apariției nelegiuirii, îi încurajează pe cei credincioşi să se zidească pe credința lor preasfântă (Iuda 20). Întrun cuvânt, aceasta a fost gândirea Duhului şi, prin urmare, gândirea credinței.C. H. Mackintosh

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    … am văzut că în toate este numai deșertăciune … și că nu este nimic trainic sub soare. Eclesiastul 2.11

    Noutăți despre Titanic

    După multă căutare, în 1985 s-a găsit nava avariată. Ea se află în Atlanticul de Nord față-n față cu Terra-Nova la o adâncime de 3.821 metri. Imediat după aceea s-au întreprins primele cercetări cu un submarin de cercetare. Pentru circa 30.000 euro se oferă scufundări chiar și pentru persoane private.La această adâncime mare, presiunea apei este enormă, de circa 370 de ori mai mare decât presiunea atmosferică normală. Acolo, pe o lungime de aproximativ 600 metri, se află trei mari părți ale vaporului: prora, o parte din mijloc și pupa. Prora s-a păstrat cel mai bine. În marile săli ale clasei întâi au rezistat aproape neatinse scufundării impresionantele candelabre. Chiar și tacâmurile și multe din marile oglinzi sunt nedeteriorate. Au fost aduse la suprafață în total 5.500 de obiecte ale Titanicului.Cu privire la drepturile de posesie asupra părților epavei și asupra multor obiecte găsite se poartă discuții până astăzi în fața instanței. În orice caz, unele obiecte se pot vedea în muzeul de marină din Londra.Cercetarea cauzelor nenorocirii nu se va încheia poate niciodată. Cei mai importanți martori s-au înecat; în afară de căpitan, s-au înecat și ofițerii William Murdoch și James Moody, cu care căpitanul a fost pe puntea de comandă la momentul coliziunii cu ghețarul. De asemenea toți inginerii și tehnicienii Titanicului s-au înecat.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    POȚI SPARGE TIPARUL (4)

    „El s-a dus, s-a spălat, și s-a întors văzând bine” (loan 9:7)

    Uneori Domnul Isus i-a vindecat pe oameni vorbindu-le, alteori și-a pus mâinile peste ei. Vindecarea acestui orb, însă, nu a fost o lucrare de o clipă; „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului”. El s-a dus, s-a spălat, și s-a întors văzând” (v. 7). Întrebare: cât de departe era scăldătoarea Siloamului? Pentru un orb orice călătorie este lungă. Imaginează-ți acest om cu noroi pe ochi, încercând să-și croiască drum spre scăldătoarea Siloamului. Putem învăța o lecție importantă de aici. Chiar și când ne atinge Dumnezeu, uneori trebuie să umblăm cu mizeria pe noi până ajungem la locul vindecării, al eliberării și al scăpării, lată încă un gând. Cel ce i-a spus acestui om despre Isus și l-a adus la El a trebuit să-l însoțească până și-a căpătat vederea și a putut să umble singur. Nu-i poți spune cuiva care se luptă cu o problemă: „ți-am spus despre Isus și chiar te-am adus la biserică, dar tu încă orbecăiești în întuneric și ești legat de aceleași probleme, așa că mă dau bătut”. Dumnezeu nu renunță niciodată la oameni și nici noi nu trebuie să renunțăm la ei. Când cineva continuă să se lupte cu o dependență, unii creștini spun că nu ar trebui să fie mântuit. întrebare: de câte ori nu cădem noi pradă resentimentului, mândriei, poftei, lăcomiei, bârfei, etc? Lista este nesfârșită și cu toate acestea, Dumnezeu nu renunță la noi. Uneori, oamenii trebuie să stăruie pentru izbăvirea și vindecarea lor până când ele se întâmplă efectiv. Atât de mult trebuie să-i iubești, să crezi în ei, să te rogi pentru ei și să lucrezi cu ei până la vindecare.

     

     

     


     

  • 11 Aprilie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Sfinţenia morală

    Dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.

    Romani 6:5

    Învierea împreună cu El. Dovada că am fost răstignii împreună cu îsus este aceea că am o asemănare clară cu El. Venirea Duhului lui Îsus în mine schimbă viaţa mea personală înaintea lui Dumnezeu, învierea lui Îsus I-a dat autoritatea de a-mi dărui viaţa lui Dumnezeu; viaţa mea practică trebuie să fie zidită pe temelia vieţii Lui. Pot avea acum viaţa de înviere a lui Isus, viaţă care se va arăta prin sfinţenie.

    Ideea care străbate toate scrierile apostolului Pavel este aceea că, după ce am luat decizia să mă identific cu îsus în moartea Lui, viaţa de înviere a lui Îsus pătrunde în fiecare părticică a naturii mele umane. Este nevoie de atotputernicie pentru a trăi viaţa Fiului lui Dumnezeu în trupul muritor. Duhul Sfânt nu poate fi primit ca un musafir în casă. El invadează totul. După ce am decis că „omul meu vechi” (adică ereditatea păcatului) trebuie să fie identificat cu moartea lui Isus, Duhul Sfânt mă invadează. El preia controlul asupra tuturor lucrurilor. Partea mea este să umblu în lumină si să ascult de tot ce-mi descoperă El. După ce am luat decizia morală cu privire la păcat, este uşor să mă socotesc în realitate ca fiind mort faţă dc păcat, deoarece găsesc toi timpul în mine viaţa lui Isus. Aşa cum există un singur gen de umanitate, la fel există un singur gen de sfinţenie, sfinţenia lui Isus, şi tocmai această sfinţenie mi s-a dat mie. Dumnezeu pune sfinţenia Fiului Său în mine şi acum aparţin unui nou ordin din punct de vedere spiritual.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    IEREMIA 2:2

    „Mi-aduc aminte de dragostea pe care o aveai cînd erai tînără……cînd Mă urmai în pustie, într-un pămînt nesemănat.”

    Cît de potrivite sînt pentru urechile noastre astăzi cuvintele pe care proorocul le spunea acum circa două mii şase sute de ani „la urechile cetăţii Ierusalimului”, la urechile poporului infidel şi retrograd, care îşi renegase şi uitase trecutul glorios pe care l-a avut prin prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul lor.Dar dacă noi îl uităm pe Domnul nostru, El nu ne uită. El nu uită condiţiile care au făcut posibilă binecuvîntarea întoarcerii noastre la El.”Mi-aduc aminte de dragostea ta……cînd Mă urmai în pustie…”. Acolo nu era nimic confortabil, ci tot ce trebuia să facă din noi nişte străini şi călători în lumea aceasta. Dumnezeu a îngăduit acest „pustiu” pentru ca să depindem de El şi să nădăjduim în El. „Aşa cum este El, aşa sîntem şi noi în lumea aceasta.” (lloan 4:17). şi noi îl urmăm din toată inima noastră, făcînd voia Lui şi bucurîndu-ne de harul şi de darurile Sale suficiente pentru fiecare zi.

    „Mi-aduc aminte de dragostea ta cînd erai tînără.” Era starea de trezire, era primăvara unei vieţi noi de înviere; toate lucrurile şi stările vechi şi triste erau înghiţite de prospeţimea şi binecuvîntarea vieţii îndestulate de har ale dragostei dintîi.Dar din lipsa de veghere şi de stăruinţă ne-am obosit de viaţa din deşert unde totuşi aveam bucuria părtăşiei cu Domnul Isus. Dumnezeu avea un plan pentru viaţa noastră; dar noi ne-am sustras ca să urmăm propriul nostru drum. Ne mai privind ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşitorul credinţei noastre, am privit la dreapta şi la stînga şi am cedat, mai mult sau mai puţin, chemărilor lumii şi ale inimii noastre fireşti şi am părăsit pe Domnul, izvorul de apă vie, ca să ne săpăm puţuri crăpate. Poate că nu L-am părăsit de tot, dar dragostea noastră faţă de El nu mai este cea dintîi, cea de la început.

    Viaţa noastră a devenit inutilizabilă pentru Domnul; El nu ne mai poate folosi şi cei din jurul nostru sînt lipsiţi de binecuvîntarea pe care Lui I-ar place să le-o dea prin noi. S-a dus bucuria, s-a dus aşteptarea Lui! Dar dragostea Lui pentru noi nu se schimbă niciodată, este constantă şi desăvîrşită.

    Oh, să revenim la izvorul de apă vie! Să-I mărturisim că ne-am răcit faţă de El şi să nu dăm odihnă pleoapelor noastre pînă cînd Domnul nostru ni Se va descoperi din nou! Să ne întoacem la Acela care este plin de îndurare şi gata să ne ierte. Dar pentru părăsirea dragostei dintîi, Domnul cere pocăinţă ca să poată să ne dea sfeşnicul înapoi şi atunci viaţa noastră va străluci din nou pentru El.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului.” Ţefania 3:9

    Versetul 9 începe cu cuvântul „atunci”. Înainte de acest „atunci” este o vreme când vor striga la Domnul. Cel care-şi vede starea de păcat şi strigă la Domnul, Dumnezeu i Se descoperă, intervine şi face ceea ce este scris: „Atunci voi da popoarelor buze curate.” Buzele curate sunt deci un dar de la Dumnezeu. Mulţi se străduiesc să nu rostească vreun cuvânt nefolositor, sau lipsit de dragoste, să fie curaţi în vorbirea lor. Dar fiecare va trebui să constate: „Am buzele necurate.” De ce? Pe la noi se spune: experienţa ne învaţă altfel. Mulţi constată că sunt nevoiţi să păcătuiască. Ei au experienţă că nu pot fi liberi, că sunt nevoiţi să fie legaţi. Au experienţa că omul cel vechi este în viaţă. Aceasta însă nu ne învaţă doar experienţa, ci chiar şi copiii sunt aşa. La noi copiii ştiu să spună întâi:”nu”, fără să-i înveţe nimeni. Acest cuvânt este născut în ei. Deci, aşa este: Dumnezeu ne dă buze curate. Şi dacă avem buzele curate, atunci şi inima, şi gândurile, totul este curat. Odată şi eu am crezut că acest lucru pot să-l înfăptuiască doar credincioşii adevăraţi, dacă au o viaţă lungă trăită în seriozitate. Dar astfel de oameni nu sunt de găsit. De aceea ştiu unii că nu există libertate. Cine sunt cei care spun acestea? Desigur, aceia care se luptă fără a birui. Dacă privim Cuvântul Lui Dumnezeu nu putem spune că nu este posibilă libertatea, altfel contrazicem pe Dumnezeu. Cel care caută buze curate nu poate sta contra Lui Dumnezeu. Cel care doreşte să obţină buze curate, nu are voie să se opună Lui Dumnezeu şi Cuvântului Său. Domnul dăruieşte ochi care văd şi urechi care aud. Tot aşa El dăruieşte şi buze curate tuturor celor care se păzesc de necredinţă, care iau în serios mântuirea oferită prin Isus Hristos.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    PĂRTĂŞIE STRÂNSĂ

    Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele său, zicând: „Cunoaşte, pe Domnul!”, căci toţi îl vor cunoaşte, de la mic la mare.

    Ieremia 31.34

    Noi putem să nu cunoaştem multe lucruri, dar îl cunoaştem pe Domnul şi aceasta e mare lucru. Cel mai neînsemnat credincios Îl cunoaşte pe Dumnezeu în Domnul Isus, poate ca nu atâta cât ar dori să-L cunoască, dar în sfârşit, îl cunoaşte în adevăr. Nu cunoaştem numai învăţăturile Lui, ci îl cunoaştem pe El. El este Tatăl şi Prietenul nostru şi suntem personal în legătură cu El; putem zice: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”! Având legătură strânsă cu El, am petrecut multe zile prea fericite în sfântă părtăşie cu El. Noi nu suntem străini pentru Dumnezeul nostru; şi inima Lui este de partea noastră.Aceasta întrece orice ar fi putut natura să ne înveţe. Nu carnea şi sângele ni L-au descoperit pe Dumnezeu. Isus Cristos L-a făcut cunoscut pe Tatăl inimilor noastre. Dacă apoi Domnul ne-a făcut să-L cunoaştem pe El însuşi, nu este acesta izvorul oricărei cunoştinţe? A-L cunoaşte pe Dumnezeu, aceasta este viaţa veşnică, îndată ce intrăm în legătură cu Dumnezeu, avem dovada că suntem născuţi din nou. Oh, sufletul meu, bucură-te în această cunoaştere şi dă slavă lui Dumnezeu în toate zilele vieţii tale!

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte DUMNEZEU. Şi DUMNEZEU poate să vă umple cu orice har, pentru ca având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună. 2 Corinteni 9.7-8

    În Elveţia, la o întâlnire a misionarilor care lucrau în afara ţării, un vorbitor amintea de un mare bogătaş, care an de an dona pentru misiune o sumă însemnată de bani. Vorbitorul a încheiat discursul cu următoarea frază: „Atâta timp cât mai există astfel de bogătaşi, misionarii nu o să ducă lipsă.”Apoi s-a ridicat administratorul unui orfelinat şi a spus că el are să spună o istorisire. „La fratele său a venit un om îmbrăcat într-un costum mai uzat care a spus că vrea să doneze pentru misiune o mică sumă de bani. Fratele l-a întrebat din ce grupare de credincioşi face parte. Dar omul a spus că suma nu e de la nici o grupare ci e de la el personal. „Dar cine sunteţi dumneavoastră?”, a întrebat casierul, voind să completeze actele necesare. „Eu sunt cioban a răspuns cel întrebat „şi suma pe care o dau este salariul anual pe care-l primesc de la stăpân. Stăpânul a hotărât să-mi dea de mâncare şi atunci am adus banii aici.”Vorbitorul a încheiat discursul cu cuvintele: „Atâta timp cât mai există astfel de păstori nu va fi lipsă nici în orfelinate şi nici în misiune.”Domnul Isus lucrează chiar şi prin cei care în aparenţă sunt fără mare valoare, dar care şi-au pus inima şi punga la dispoziţia Mântuitorului. Domnul ne-a pus doar ca administratori peste veniturile noastre. Suma nu-l interesează pe El, ci dragostea şi slobozenia cu care efectuăm această lucrare. Atât celor bogaţi cât şi celor săraci care doresc să dea pentru lucrare le este dată promisiunea: „Cine seamănă mult, mult va secera” (2 Cor. 9.6). Să fim atenţi că se are în vedere ce are omul, nu ceea ce nu are.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    Radiază prin mine, o, Doamne! Dă-mi zâmbetul Tău aprobator şi binecuvântarea ta şi ajută-mă să fiu întru totul mulţumit cu Tine.

     

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu. „»

    Matei 13,30

    Nouă nu ni se cere să îl distrugem pe duşman; acest lucru nu intră în atribuţiile noastre. În mod aparent suntem pasivi şi nu facem nimic. Dar exact această «pasivitate» în Isus Cristos este, paradoxal, cea mai mare activitate a credinţei. Atacuri ale duşmanului? Da, dar dacă esti în Isus diavolul nu poate să-ţi facă absolut nimic. Respinge aceste atacuri prin puterea sângelui Lui! Începe o nouă viaţă de rugăciune! Caută să ai o legătură mai strânsă cu Sfânta Scriptură! Ai grijă ca faptele, acţiunile tale să fie lumină! Fă totul din dragoste pentru Isus! Împrăştie sămânţa Cuvântului! Depune mărturie! Aceste urme ale luminii nu pot fi şterse, ele rămân, ele te conduc spre eternitate. în ceruri va fi scris despre tine cu litere de aur: «căci faptele lor îi urmează!» (Apoc. 14,13) Umblă cu Domnul Isus şi atunci cu siguranţă vei lăsa în urma ta fapte care vor rămâne pe veci.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineața

    Am ajuns ca apa, care se scurge, şi toate oasele mi se despart.

    Psalmi 22:14

    Au auzit cerurile sau pământul un bocet mai trist? În trup şi suflet, Domnul nostru se simte slab ca apa care se scurge pe pământ. Înălţarea crucii L-a scuturat violent, i-a întins fiecare ligament, i-a îndurerat toţi nervii şi i-a dislocat toate Oasele. împovărat de propria greutate, marele Suferind a simţit încordarea crescând cu fiecare clipă a celor şase ore. Leşinul şi slăbiciunea L-au copleşit, până s-a prefăcut într-un ghem de suferinţă şi durere. Când a văzut vedenia, Daniel şi-a descris altfel senzaţiile „puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă” (Daniel 10:8). Cu cât mai slăbit trebuie să fi fost Profetul ceresc când a văzut şi a simţit mânia lui Dumnezeu! Pentru noi, senzaţiile pe care le-a îndurat Domnul ar fi insuportabile, şi am fi salvaţi de pierderea Cunoştinţei, dar El a fost rănit şi a simţit sabia. A băut cupa şi a simţit fiecare picătură.

    O, Rege al Durerii! (un titlu straniu, dar adevărat

    Doar Ţie, din toţi regii, datorat)

    O, Rege-al suferinţei! Cât de mult Te plâng

    Ştiind că toate ale mele în Tine se răsfrâng!

    În timp ce îngenunchem în faţa tronului Mântuitorului, ne amintim calea prin care ne-a pregătit coroanele de slavă. Să bem din paharul Lui, ca să putem fi întăriţi pentru ceasul încercării care vine. Fiecare mădular din trupul Său natural a suferit, şi la fel trebuie să se întâmple şi cu trupul duhovnicesc. Dar din toată durerea şi chinul Său a răsărit slava şi puterea, şi la fol se va întâmpla şi atunci când trupul Său duhovnicesc va intra în cuptorul aprins.

    Seara

    Uită-te la ticăloşia şi truda mea, şi iartă-mi toate păcatele mele.

    Psalmi 25:18

    Este bine să împletim rugăciunile de durere cu cele în care ne recunoaştem păcatele – fiindcă, atunci când ne aflăm în puterea lui Dumnezeu, nu suntem absorbiţi în totalitate de durere, şi ne amintim şi de ofensele pe care I le-am adus. Este bine, de asemenea, să aducem durerea şi păcatul în acelaşi loc. David ş-a adus durerea în faţa lui Dumnezeu, şi tot în faţa lui Dumnezeu şi-a mărturisit păcatul. Poţi să-I încredinţezi orice durere, cât de neînsemnată, lui Dumnezeu, fiindcă El îţi numără perii capului, şi poţi să-i spui Lui marile dureri, fiindcă El tine oceanul în palmă. Du-te la El, oricare ţi-ar fi necazul, şi îl vei găsi gata să te ajute. Dar trebuie să-I aducem Lui şi păcatele. Trebuie să le purtăm până la cruce, ca să fie spălate în sânge de vină şi curăţate de puterea lor pângăritoare. Lecţia spirituală a acestui text este

    următoarea: cu un duh smerit, trebuie să ne înfăţişăm Domnului durerile şi păcatele. Observă că tot ce cerea David referitor la durere era „uită-te la ticăloşia şi truda mea”. Dar următoarea cerere este mai precisă, mai definită, mai hotărâtă, mai clară: „şi iartă-mi toate păcatele mele”. Mulţi suferinzi ar fi spus: „îndepărtează-mi ticăloşia şi truda, şi uită-te la păcatele mele”. Dar David nu a spus asta. El a strigat: „Doamne, în ceea ce priveşte ticăloşia şi truda mea, mă, încredinţez înţelepciunii tale. Priveşte-le, Doamne. Le las în seama ta. Aş fi bucuros să scap de ele, dar fă Tu cum doreşti. Dar cât despre păcatele mele, Doamne; ştiu ce aş vrea să se întâmple cu ele. Vreau să fie iertate; nu mai pot îndura să stau sub blestemul lor nici un moment”. Un creştin consideră că durerile sunt mai puţin grave decât păcatul; poate îndura tulburările, dar nu poate purta povara vinovăţiei.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişul caselor. (Matei 10:27)

     

    Domnul nostru ne duce mereu la întuneric ca să ne spună ceva. Poate fi întunericul unui cămin unde o pierdere grea a lăsat storurile; întunericul unei vieţi singuratice şi pustii, în care o boală ne-a separat de lumina şi activităţile vieţii; sau întunericul unei mâhniri zdrobitoare şi a unei dezamăgiri.

    Acolo ne spune El tainele Sale – mari şi minunate, eterne şi infinite. El ne deschide ochii, orbiţi de strălucirea lucrurilor pământeşti, ca să privească la constelaţiile cereşti. Şi urechile noastre detectează dintr-odată chiar şi şoapta glasului Său, care de multe ori a fost acoperită de tumultul strigătelor pământeşti.

    Însă aceste revelaţii vin întotdeauna şi cu responsabilitatea corespunzătoare: „Ce vă spun Eu … să spuneţi la lumină … să propovăduiţi de pe acoperişul caselor”. Noi nu trebuie să zăbovim în întuneric sau să stăm în cămăruţă. Curând vom fi invitaţi să ne ocupăm locul în zarva şi furtunile vieţii. Şi când va veni momentul acela, noi trebuie să spunem şi să propovăduim ce am aflat.

    Aceasta dă o nouă semnificaţie suferinţei, a cărei cea mai tristă parte este deseori sentimentul aparent al inutilităţii pe care aceasta îl provoacă. Suntem tentaţi să gândim: „Cât de nefolositor sunt! Ce fac, de sunt diferenţiat de ceilalţi? De ce este irosit «parfumul scump» (Ioan 12:3) al sufletului meu?” Acestea sunt vaietele disperate ale celui ce suferă, dar Dumnezeu are un scop în toate. El Îşi aduce copiii pe culmi tot mai înalte ale părtăşiei, ca să-L poată auzi vorbind „faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui” (Exod 33:11), şi apoi să transmită mesajul celor de la poalele muntelui. Au fost cele patruzeci de zile petrecute de Moise pe munte irosite? Dar timpul petrecut de Ilie la Muntele Horeb sau anii petrecuţi de Pavel în Arabia?

    Nu există nici o scurtătură spre o viaţă de credinţă, care este o absolută necesitate pentru o viaţă sfântă şi victorioasă. Trebuie să avem perioade de meditaţie şi părtăşie personală cu Dumnezeu. Sufletele noastre trebuie să aibă momente de părtăşie cu El pe munte şi să treacă prin văile odihnei liniştite la umbra unei stânci mari. Trebuie să petrecem unele nopţi sub stele, când întunericul a acoperit lucrurile pământeşti, a redus la tăcere zgomotul vieţii omeneşti şi ne-a lărgit orizontul, descoperindu-ne infinitul şi eternul. Toate acestea sunt absolut esenţiale aşa cum este hrana pentru trupurile noastre.

    Numai în felul acesta simţirea prezenţei lui Dumnezeu poate deveni avuţia sigură a sufletelor noastre, permiţându-ne să spunem tot timpul, cum scria şi psalmistul odată: „Tu eşti aproape, DOAMNE” (Psalmul 119:151). F.B. Meyer

     

    Unele inimi, precum primulele de seară, se deschid mult mai frumos în umbrele vieţii.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Proverbe 8.1-21

    Acum înţelepciunea se întoarce spre cei pierduţi şi îşi face auzită lămurit chemarea ei de har (la fel ca în cap. 1). De astă dată se aşază pe înălţimi, în mijlocul drumurilor, la porţile oraşelor, pretutindeni pe unde trece lumea. Răspântia (v. 2) este locul de drum unde avem ocazia să schimbăm direcţia şi acolo vedem că sunt trimişi şi slujitorii împăratului din parabolă, ca să caute şi să poftească pe câţi vor găsi (Matei 22.9). Proverbe 9 ne va arăta că şi înţelepciunea îşi are ospăţul pregătit (la fel ca Matei 22) şi că trimite invitaţii prin slujitori.

    Voi, care încă mergeţi pe calea cea largă, răspundeţi acum vocii insistente care vă cheamă la răspântie! Este vocea lui Isus. El vă vrea fericiţi. El vă spune lucruri minunate, cuvinte drepte, limpezi şi adevărate, tuturor celor care-L ascultaţi (v. 6,9). El are puse deoparte comori care nu se pot compara cu aurul sau cu argintul acestei lumi şi dă moştenire „avuţii trainice” (v. 18), „adevărate”, „bunuri viitoare” (Evrei 10.1), „o avere mai bună şi statornică” (Evrei 10.34). Cât de glorios este „ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru aceia care-L iubesc” (1 Corinteni 2.9; comp. cu v. 17-21)!

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: loan 21:15-25

    Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? …Paşte oile Mele.

    Ioan 21:17

    TE-AI LEPĂDAT DE CRISTOS?

    Iuda n-a fost singurul ucenic care I-a întors spatele lui Isus în noaptea arestării şi a judecării Sale. Şi Petru a făcut-o, negând vehement de trei ori, că ar fi fost vreo legătură între el şi Omul din Galileea (loan 18:15-18, 25-27). Dar după înviere, aşa cum spune textul ales pentru astăzi, Domnul Isus Şi-a condus cu tandreţe şi gingăşie ucenicul năvalnic la locul reabilitării şi trimiterii lui în lucrare. Experienţa lui Petru nu este unică. Cu toţii ne-am lepădat de Cristos, într-un fel sau altul – şi la fel ca Petru, tânjim să fim reabilitaţi. Când eram student la Institutul Biblic Moody, am lucrat în timpul verii la o fabrică, ducând materia primă la cei din schimbul doi de la liniile de asamblare. Era un grup de bărbaţi şi femei foarte duri. Limbajul lor era numai blesteme şi blasfemii, iar atitudinea aceea a unor rebeli şi vulgari. Faptul că nu înjuram ca ei a fost repede băgat în seamă. Într-o zi, când eram în pauza de cafea, unul dintre cei mai duri bărbaţi din grup, m-a întrebat dacă nu eram „unul dintre pocăiţii aceia buni.” Am îngânat un răspuns cât mai încâlcit şi vag cu putinţă. În inima mea însă, am ştiut că mă lepădasem de Domnul. Următoarele zile au fost o agonie spirituală. Apoi mi-am mărturisit căderea Domnului şi El m-a iertat. Peste câteva zile am avut ocazia să-mi expun credinţa colegilor mei de lucru – şi pentru aceasta şi azi mă bucur din partea multora de respect.
    Te-ai lepădat şi tu de Domnul într-un fel? Mărturiseşte-I lui Isus. Spune-I cât de rău îţi pare. Ca şi Petru, vei fi reabilitat şi chemat din nou în lucrarea Lui. D.C.E.

    Păcătos şi fără ajutor

    Cerusem mila Lui cea mare.

    O, sfânt Cuvânt izbăvitor

    l-am auzit, primind iertare Simon

    Când Dumnezeu iartă, este vremea ca si noi să uităm.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Fiind vrăjmaşi, am fost împăcați cu Dumnezeu

    prin moartea Fiului Său. Romani 5.10

    Mulți oameni afirmă că toate punctele de vedere religioase sunt în fond aceleaşi, mai ales când toate vorbesc despre dragoste şi despre bunătate. Însă aceasta este ca şi cum ai spune că un fastfood şi un restaurant de lux sunt acelaşi lucru, fiindcă ambele servesc mâncare. Nimeni nar afirma aşa ceva, însă oamenii nu folosesc acelaşi standard şi în domeniul spiritual.

    Care sunt trăsăturile distinctive ale creştinismului? Există câteva, de o mare importanță! Putem trece pe scurt în revistă câteva dintre ele, privind la subiecte ca Dumnezeu, cerul, iadul, păcatul şi mântuirea. Creştinismul declară că există un singur Dumnezeu, revelat nouă ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, care Se află în cer. Iazul cu foc a fost făcut pentru diavolul şi pentru îngerii săi căzuți, însă oamenii care Îl resping pe Dumnezeu vor suferi şi ei acolo pentru totdeauna. Păcatul a corupt inima omenească, de aceea ea se află la cea mai mare distanță față de Dumnezeu, în ciuda tuturor eforturilor eticii, ale educației şi ale moralității.

    Creştinismul învață că mântuirea este gratuită, prin credința în jertfa Domnului Isus, care, deşi este Dumnezeu adevărat, a devenit Om adevărat. Oferta harului lui Dumnezeu arată că orice încercare de a câştiga favoarea Sa prin meritele sau prin eforturile noastre este nu numai inutilă, ci şi o ofensă la adresa Lui.

    Totuşi Dumnezeu continuă să ofere mântuirea şi „oricine cheamă numele Domnului va fi mântuit” (Fapte 2.21). Biblia este de ajuns pentru a ne arăta căile lui Dumnezeu şi pentru a ne atrage inimile către El. S. J. Campbell

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, și urechea nu obosește auzind. Eclesiastul 1.8

    Noutăți despre Titanic

    În istoria navigației nu a existat un eveniment care a stârnit o așa mare groază și o așa mare atenție ca scufundarea Titanicului. În călătoria lui inaugurală de la Southampton la New-York, vaporul de lux, cel mai mare din lume și care părea de nescufundat, s-a lovit de un ghețar și s-a scufundat în două ore și patruzeci de minute. Aceasta s-a întâmplat în noaptea de 15 aprilie 1912. Din cei 2.208 pasageri și membrii ai echipajului s-au înecat 1.504 oameni în valurile reci ca gheața ale Oceanului Atlantic, printre care căpitanul Edward John Smith, care de bunăvoie s-a scufundat cu vaporul. Dintre morții scoși din Atlantic, dintre care unii nu au fost identificați niciodată, au fost înmormântați 121 victime în Fairview Cemetry în Halifax, în provincia Scoția Nouă din Canada.Interesul cu privire la soarta Titanicului este până astăzi neîntrerupt. Aceasta o arată de exemplu filmul american „Titanic”, care a rulat în 1997 și a depășit toate recordurile. Cu un total de 11 premii Oscar și cu un rezultat de înregistrare mondial de peste 1,8 miliarde dolari, este considerat până astăzi cel mai de succes film al tuturor timpurilor. Doar în Germania l-au văzut 18 milioane spectatori.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    POŢI SPARGE TIPARUL (3)

    „Eu una știu: că eram orb, și acum văd” (loan 9:25)

    După ce Domnul Isus i-a redat vederea, fariseii au încercat să-l atragă pe acel om într-o dezbatere teologică despre cine era Isus și de unde-i venea puterea, dar el a refuzat să se certe cu ei. El a spus simplu: „eu una știu: că eram orb, și acum văd” și același argument continuă și astăzi. Unii oameni spun: „perioada minunilor a trecut”. Adevărul e că nu există o perioadă a minunilor; ci numai un Dumnezeu al minunilor care spune: „Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” (Maleahi 3:6). Biblia spune: „Isus Hristos este același ieri și azi și în veci!” (Evrei 13:8). Asta înseamnă că El este același. Ce a făcut, El mai face încă. Ce a spus, El mai spune încă. Oricare ar fi problema ta, ai două opțiuni: să trăiești cu ea și să încerci să te obișnuiești sau să crezi că Dumnezeu te poate elibera de ea. Anumite lucruri, cum ar fi alcoolismul, dependența și abuzul pot exista în familia ta, însă prin harul lui Dumnezeu poți întrerupe ciclul! Te rog să asculți următoarele: puterea lui Dumnezeu este mai mare decât obiceiul tău! Nu numai că El te poate elibera de lucrul care te ține prizonier, dar El te poate elibera de efectele lui persistente. Cuvântul Său pentru tine este acesta: „Nu vă mai gândiți la ce a fost mai înainte, și nu vă mai uitați la cele vechi! lată, voi face ceva nou, și-i gata să se întâmple: să nu-l cunoașteți voi oare? Voi face un drum” (Isaia 43:18-19). Așadar, întoarce-te la Dumnezeu astăzi. Dă-i o șansă. Ai încercat alte lucruri, acum încearcă-L pe El. Nu te va dezamăgi!

     

     

     


     

  • 10 Aprilie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Decizia morală cu privire la păcat

    Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului.

    Romani 6:6

    Răstignirea împreună cu El. Ai luat această decizie cu privire la păcat – că trebuie răstignit imediat în tine? E nevoie de mult timp ca să ajungi la o decizie morală cu privire la păcat, dar cel mai mare moment din viaţa ta este atunci când decizi că, aşa cum Isus Cristos a murit pentru păcatul lumii, la fel păcatul trebuie să moară în tine – nu să fie înfrânat, suprimat sau împiedicat, ci răstignit. Nimeni nu poate determina pe cineva să ia această decizie. Noi putem fi sincer convinşi – putem să avem o convingere religioasă -, dar ceea ce trebuie să facem e să luăm decizia pe care Pavel ne îndeamnă s-o luăm.

    Reculege-te, petrece un timp singur cu Dumnezeu, ia decizia morală şi spune-I: „Doamne, fa-mă una cu moartea Ta până când voi şti că păcatul este mort în mine”. Ia această decizie morală că păcatul din tine trebuie să fie dat morţii.

    În cazul Iui Pavel, aceasta nu a fost o aşteptare divină legată de viitor, ci o experienţă radicală şi definitivă din viaţa lui. Sunt eu gata să-L las pe Duhul lui Dumnezeu să mă cerceteze până când voi şti care este natura păcatului din viaţa mea – lucrul care pofteşte împotriva Duhului lui Dumnezeu în mine? Dacă da, voi fi de acord cu verdictul lui Dumnezeu împotriva naturii păcatului: că trebuie să fie identificat cu moartea lui Isus? Nu mă pot socoti „mort faţă de păcat” dacă n-am trecut prin această chestiune radicală a voinţei înaintea lui Dumnezeu.

    Mi-am însuşit eu marele privilegiu de a fi răstignit împreună cu Crisios până când nu mai rămâne în carnea şi în sângele meu decât viaţa lui Cristos? „Am fost răstignit împreuna cu Cristos şi trăiesc; dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine.”

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    GENEZA 17:1

    „Cînd a fost Avraam în vîrstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat, şi i-a zis: „Eu sînt Dumnezeul Cel Atotputernic.”

    Cînd i S-a arătat Dumnezeu, Avraam era într-o incapacitate completă, el ajunsese la capătul lui însuşi. Dar chiar în starea aceasta el a avut o întîlnire cu Dumnezeu care S-a descoperit ca Cel Atotputernic.Ce decoperire! Ce sursă a tot ce are omul nevoie! Dar pentru mulţi credincioşi, Dumnezeu nu este încă izvorul oricărui bine. Cîţi creştini suspină cu o dorinţă fierbinte ca Domnul însuşi să fie totul pentru ei, să aibă tot locul în inima lor! Cîte vieţi, sincere şi loiale, dar plăpînde şi fără putere, suspină după ceva mai mult. Totuşi, noi nu avem nevoie de ceva, ci de Cineva; nu de o binecuvîntare, oricît de imediat necesară ar fi ea, ci de Acela care binecuvintează; nu de putere în ajutorul neputinţei noastre, ci de Dumnezeu însuşi, izvorul de putere. Să-I mărturisim Lui nevoile noastre, starea noastră; să-I deschidem inima larg, căci El doreşte fierbinte să fie totul pentru noi. Să umblăm înaintea Lui, cu El, oricît de împotrivitor ar fi curentul care a cuprins majoritatea. El ne-a chemat la această umblare. Viaţa şi umbletul acesta sînt posibile însă cînd am terminat cu noi înşine şi cu căutarea lucrărilor şi intereselor noastre chiar atunci cînd se pare că ele sînt legitime şi chiar evlavioase. Dacă umblarea noastră înaintea lui Dumnezeu nu îndeplineşte condiţia: „…fii fără prihană…”, oricît ne-am strădui în umblarea şi lucrările noastre, ele n-au nici un preţ înaintea Lui.Resursele noastre proprii trebuiesc puse deoparte; Domnul Isus trebuie să aibă tot locul în inima noastră. Avraam s-a aruncat cu faţa la pămînt. Cunoaştem noi atitudinea aceasta? ştiu genunchii noştri să se îndoaie mereu în adorare? Să ne recunoaştem neputinţa dar şi cauza care ne-a adus în această stare. Cultivăm noi părtăşia cu Domnul nostru cu toată seriozitatea şi cu dorinţa fierbinte ca El să ne umple cu El însuşi? Dacă este aşa, El va veni la noi cu toată plinătatea Sa, schimbîndu-ne viaţa aşa cum a schimbat-o pe a lui Avraam care a devenit „tatăl credincioşilor”.”A venit Domnul Isus aici pe pămînt ca să pretindă ceva de la mine? Ca şi smochinul fără rod, şi eu sînt lipsit de roade, sînt uscat. Dar Domnul, binecuvîntat să fie El, a venit în lumea aceasta pentru că eu sînt în adevăr aşa. Răul care este în mine, în loc de a depărta pe Dumnezeu, L-a adus la mine în persoana lui Hristos. Tot răul din mine, fiinţă mizerabilă, a adus în lume pe Isus Hristos.” (J.N.D.) O, de am realiza că El este tot şi noi nimic!

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi.” Matei 14:27

    Acestea sunt cuvintele pe care le-a adresat Domnul Isus ucenicilor Săi care erau pe mare, în timpul unei furtuni mari. Mântuitorul nu era cu ei în corabie. În ziua anterioară a hrănit cinci mii de oameni, în afară de femei şi copii, prin înmulţirea celor cinci pâini şi a celor doi peşti. După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte ca să Se roage singur la o parte. Pe când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare s-au înspăimântat şi au zis:” Este o nălucă”, şi de frică au ţipat. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi.” Câtă mângâiere cuprindeau aceste cuvinte pentru ucenici! Şi noi ne găsim în situaţii când teama pune stăpânire peste noi şi ne întrebăm: „Cum va fi dacă se continuă în felul acesta?” În astfel de situaţii este important să ne uităm la locul potrivit. Dar, unde? În Cuvântul Lui Dumnezeu. Căci în Cuvânt putem afla că nu ne cade nicun fir de păr fără ştirea Lui, şi că toate sunt spre folosul nostru. Astfel putem să recunoaştem în toate conducerea înţeleaptă a Lui Dumnezeu. Dacă privim la greutăţi, începem să să ne plângem, dar dacă avem în faţa ochlor promisiunile Lui Dumnezeu suntem încurajaţi şi nu trebuie să ne temem. „Îndrăzniţi, Eu sunt” spune Mântuitorul şi astăzi tuturor acelora care se încred în El. Dacă ne încredem în El nu mai trebuie să ne necăjim de una, sau de alta, căci El ne dă posibilitatea de a ne odihni în voia Sa. După ce Petru a ieşit din corabie pe apă pentru a merge la Isus, văzând vântul puternic şi simţind că se cufundă, a strigat: „Doamne, ajută-mă!” El a privit la vânt şi la valuri şi de aceea a început să se scufunde, dar când a privit la Domnul şi a cerut ajutorul Lui, a fost salvat. Acesta este un exemplu şi pentru noi.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    PRIVEŞTE ŞI VEI TRĂI

    Şi Domnul spuse lui Moise: „Fă-ţi un şarpe de aramă şi pune-l într-o prăjină; şi se va întâmpla, că oricine va fi muşcat şi-l va privi, va fi vindecat.

    Numeri 21.8

    Aceasta este o imagine admirabilă a Evangheliei. Domnul Isus, socotit în rândul răufăcătorilor, este atârnat pe cruce în faţa noastră. O privire spre El ne va vindeca îndată de muşcătura arzătoare a păcatului: „Oricine îl va privi, va fi vindecat”. Acela, care-şi plânge cu amar păcatul, să ia seama la aceste cuvinte şi le va găsi adevărate. Eu am trăit această experienţă: privind la Domnul Isus răstignit, am fost vindecat îndată. Şi tu, suflete, dacă priveşti prin credinţă la El, vei trăi. Poate că-ţi dai seama şi tu de influenţa păcatului cu veninul lui şi nu mai ai nădejde; dar, să ştii bine că nu este decât o singură nădejde. Şi acest leac este sigur: „Oricine va privi la El, va fi vindecat”.

    Şarpele de aramă nu era înălţat ca să fie privit cu curiozitate de cei sănătoşi; ci era hotărât pentru cei ce fuseseră muşcaţi. Domnul Isus, adevăratul Mântuitor, a fost atârnat pe lemn pentru adevăraţii vinovaţi. Dacă muşcătura şarpelui veninos a făcut din tine un beţiv, un hoţ, un desfrânat sau un mincinos, o privire încrezătoare la acest Mântuitor, te va vindeca de aceste vicii, şi te va ajuta să trăieşti în sfinţenie şi părtăşie cu Dumnezeu. Priveşte numai şi vei trăi.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu. Ioan 15.12

    Cei mântuiţi de Domnul Isus trebuie să se iubească unii pe alţii cu o iubire „fierbinte, dintr-o inimă curată.” Este o poruncă a Domnului de a ne iubi unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El. Dacă ne preocupă această dragoste a lui Cristos, ale cărei raze pornesc de la crucea Golgotei spre noi atunci aceasta va lucra în noi dragostea sfântă. Când dragostea lui Cristos este motorul inimilor noastre nu se poate să nu-i iubim pe fraţii noştri. Domnul Isus ne iubeşte pe toţi, indiferent de slăbiciunile, lipsurile şi păcatele noastre. Dragostea Sa faţă de noi L-a trimis la moarte. Nici apele văii morţii nu au putut îndepărta sau opri iubirea Lui. El însuşi S-a dat pentru noi.

    Domnul Isus este pentru noi modelul desăvârşit de urmat. Să nu ne iubim atunci unii pe alţii cum ne-a iubit El? „Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi” (1 Ioan 3.16). „Prea iubiţilor să ne iubim unii pe alţi, căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu” (1 Ioan 4.7). Adevărata dragoste este izvorul naturii dumnezeieşti, care se revarsă şi care îi umple pe cei mântuiţi. Ea se descopere în diferite feluri. Poate uneori trebuie să şi mustre, să arate greşelile sau chiar trebuie să sancţioneze. Şi Domnul Isus la fel procedează cu cei care îi îmbracă cu iubirea Sa veşnică. Oamenii zilelor din urmă se caracterizează după 2 Tim. 3.2 ca fiind iubitori de sine. Dacă mai este în fiecare mântuit această tendinţă păcătoasă, avem nevoie de har deosebit ca să pricepem dragostea Sa.

    Dacă umblăm pe urmele Domnului Isus şi dacă ne lăsăm pătrunşi de Duhul Său cel bun, vom primi har să arătăm în mijlocul unei lumi moartă în păcate, ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu. Orice acţiune a dragostei este dirijată de sus, de la Dumnezeul şi Tatăl nostru.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    0, Doamne, Te slăvesc pentru rugăciunile sfinţilor, care m-au înconjurat ca o atmosferă a cerului, şi pentru harul de nespus care vine la mine prin răscumpărarea Ta.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «… căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui (Satan).»

    2 Corinteni 2,11

    Fii atent la micile urme lăsate de duşman în viaţa ta! Vulpile mici distrug viile roditoare. Prinde-le! Ignorarea acestor mici cicatrici lăsate de diavol în inima ta poate avea repercusiuni serioase asupra vieţii tale de credinţă. Din acest motiv nu evita confruntarea biruitoare cu duşmanul. Isus este învingător! Ce ne spune Domnul despre buruienile care cresc împreună cu grâul? El răspunde astfel la întrebarea slujitorilor nedumeriţi: «… Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta»
    (Matei 13,28). Brusc, observi că în biserica ta, poate chiar în familia ta, buruienile au crescut împreună cu grâul. Aceasta este lucrarea duşmanului, acestea sunt urmele lui. El caută să strice tot ce poate, se străduieşte din răsputeri să nimicească lucrarea Domnului. Tu însă rămâi în Isus! Suntem în lume, dar nu mai facem parte din ea. Suntem
    înconjuraţi din toate părţile de puteri demonice, dar ele
    nu mai au nici o putere asupra noastră atât timp cât Domnul rămâne în noi şi noi în El. Atunci Cuvântul Său lucrează în şi prin tine; prin acest lucru reuşeşti nu numai să-ţi recunoşti duşmanul, dar şi să i te împotriveşti cu succes, iar el va fi învins şi fără putere în viaţa ta.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineața

    Locul numit „Căpăţâna”. Luca 23:33

    Dealul „Căpăţânii” este dealul mângâierii; casa alinării este construită din lemnul crucii; templul binecuvântărilor cereşti are drept temelie stânca sfărâmată — despicată de suliţa care i-a străpuns coasta. Nici o scenă din istoria sacră nu bucură sufletul ca tragedia de pe Calvar.

    Cea mai întunecată vreme

    Care a răsărit vreodată pe pământul păcătos

    Atinge inima cu degete solemne

    Mai dulce decât aripile unui înger; nu-i frumos?

    Nu-i minunat că păcătosul se întoarce cu speranţă

    Spre cruce, nu spre steaua ieslei, ca să capete viaţă?

    Lumina izvorăşte din întunericul de pe Golgota, şi fiecare fir de iarbă este înmiresmat de umbra lemnului blestemat. In acel loc al setei, harul a săpat o fântână din care izvorăşte apă curată ca cristalul, şi fiecare picătură este capabilă să aline bocetul omenirii. Tu, care ai avut vremurile tale tulburi, vei mărturisi că nu pe Muntele Măslinilor ai aflat mângâiere, nici pe culmea Sinaiului, şi nici pe Tabor; Ghetsemani, Gabata şi Golgota ţi-au fost izvor de mângâiere. Ierburile amare din Ghetsemani ţi-au îndulcit amărăciunea vieţii, biciul de pe Gabata ţi-a îndepărtat grijile, şi gemetele de pe Calvar ţi-au adus alinare, mângâiere. Nu am fi cunoscut niciodată dragostea lui Christos în toată adâncimea şi înălţimea ei, dacă El nu ar fi murit; n-am fi putut ghici dragostea adâncă a Tatălui dacă El nu şi-ar fi oferit singurul Fiu ca jertfă. Toate binecuvântările pe care le primim ne vorbesc despre dragostea Lui, la fel ca scoica care, apropiată de ureche, şopteşte despre adâncurile din care a venit; dar dacă dorim să auzim oceanul, nu trebuie să privim binecuvântările zilnice, ci răscumpărarea de la cruce. Cel care doreşte să cunoască dragostea se va retrage la Calvar şi îl va vedea pe Omul Durerilor murind.

    Seara

    Un înger al Dumnezeului, al cărui sunt eu şi căruia îi slujesc eu, mi s-a arătat azi-noapte. Faptele Apostolilor 27:23

    Furtunile şi întunericul, împreună cu pericolul iminent al naufragiului, aduseseră echipajul într-o situaţie tristă. Un singur om a rămas calm şi, prin cuvintele sale, i-a îmbărbătat pe toţi ceilalţi. Pavel a fost singurul om care a avut destul curaj ca să spună „oamenilor, liniştiţi-vă” (Fapte 27:25). La bord se aflau soldaţi romani veterani şi marinari încercaţi, dar sărmanul prizonier evreu avea mai mult duh decât toţi la un loc. El avea un Prieten tainic care îl încuraja. Domnul Isus trimitea un mesager ceresc care îi şoptea cuvinte de mângâiere slujitorului său credincios; de aceea, Pavel era încrezător şi vorbea ca un om liniştit. Dacă ne temem de Domnul, putem să ne aşteptăm la intervenţii neaşteptate atunci când împrejurările ne ameninţă. Îngerii nu sunt reţinuţi de furtuni sau ascunşi de întuneric. Ei nu consideră o umilire să-i viziteze pe cei mai săraci membri ai familiei cereşti. Dacă vizitele îngerilor sunt puţine şi rare în timpuri obişnuite, în nopţile cu furtună sunt mai dese. Prietenii ne pot abandona când suntem sub presiune, dar întâlnirile cu locuitorii lumilor îngereşti vor fi mai frecvente. Prin puterea cuvintelor lor încurajatoare, care ajung la noi de la tron pe scara lui Iacov, vom fi întăriţi să facem lucruri mari pentru Dumnezeu. Dragă cititorule, treci printr-un timp de încercare? Cere ajutor special. Isus este îngerul legământului, şi dacă este căutat din toată inima, se lasă găsit. Cei care, asemenea lui Pavel, sunt păziţi de îngerul lui

    Dumnezeu în noaptea furtunii, când ancora nu mai prinde şi stâncile sunt la un pas, să-şi amintească că prezenţa îngerilor le aduce curaj şi tărie.

    O, înger al lui Dumnezeu, vino aproape

    Alungă-mi teama şi împrăştie furtuna

    Călăuzeşte-mă prin foc şi ape

    Căci mâna Ta mângâie totdeauna.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine! (Iov 10:2)

     

    O, suflet încercat, poate că Domnul te trece prin această încercare ca să-ţi dezvolţi darurile spirituale. Ai o serie de daruri pe care nu le-ai fi descoperit niciodată dacă n-ar fi fost încercările. Nu ştii că credinţa ta nu se arată niciodată atât de mare în timpul verii călduroase, cât se arată în timpul unei ierni geroase? Dragostea ta este mai tot timpul ca un licurici, care străluceşte foarte puţin când nu este înconjurat de întuneric. Iar speranţa este ca stelele – nevăzute în strălucirea soarelui prosperităţii şi descoperite doar în timpul unei nopţi de împotrivire. Necazurile sunt deseori montura neagră pe care Dumnezeu o foloseşte pentru a monta pietrele preţioase ale darurilor copiilor Săi, făcându-le să strălucească şi mai tare.

    Nu te-ai rugat tu pe genunchi cu puţin timp înainte, zicând: „Doamne, cred că n-am deloc credinţă. Te rog, arată-mi că am”? Nu era rugăciunea ta, chiar dacă n-ai realizat poate pe moment, o rugăciune care de fapt cerea încercări? Căci cum ai putea să ştii dacă ai credinţă, până nu-ţi este încercată credinţa? Poţi să te bazezi pe faptul că Dumnezeu trimite deseori încercări pentru ca darurile noastre să fie descoperite şi pentru ca noi să fim siguri de existenţa lor. Şi este mai mult decât doar descoperirea darurilor noastre – noi experimentăm adevărata creştere
    în har ca un alt rezultat al încercărilor noastre care au fost sfinţite de El.

    Dumnezeu nu-Şi antrenează soldaţii în corturi confortabile şi în lux, ci punându-i să îndure marşuri lungi şi servicii grele. Îi face să treacă prin şuvoaie de apă, să înoate prin râuri, să urce pe munţi, şi să meargă multe mile obositoare cu bagaje grele.

    Dragă creştine, n-ar putea aceasta să explice necazurile prin care treci acum? N-ar putea fi acesta motivul pentru care El Se ocupă de tine?


    Charles H. Spurgeon

    A fi lăsat în pace de Satan nu este o dovadă că eşti binecuvântat.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Proverbe 7.1-27

    Capitolul 7 prezintă cu solemnitate pericolul la care femeia străină îl expune pe tânărul fiu al înţelepciunii. Asistăm la o adevărată vânătoare a sufletului (comp cu 6.26): Ea stă la pândă; această femeie destrăbălată, gălăgioasă şi fără astâmpăr (v. 11), care-şi ascunde intenţiile perverse sub înveliş religios (v. 14), umblă de colo-colo, pândindu-şi prada la adăpostul nopţii. Armele ei sunt cuvintele dulci şi clipitul seducător al pleoapelor (cap. 2.16; 5.3; 6.25). Victima ei este un tânăr uşuratic, fără ocupaţie, învins mai dinainte, pentru că nu are voinţă şi pentru că este dominat de simţuri.

    Scena este repede jucată: inconştient, fără minte, el „a mers deodată după ea”. Laţul „păsărarului” – adică al lui Satan – este închis deodată (v. 23; Psalmul 91.3). Prea târziu…! Plăceri de o clipă, dar cu ce preţ plătite! „îşi pierde viaţa…” şi nu ştie.

    Tineri creştini, voi sunteţi şi mai responsabili, pentru că aţi fost preveniţi de toate acestea. în plus, ştiţi şi unde poate fi găsită resursa: „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Păzindu-se după Cuvântul Tău” (Psalmul 119.9). Gândiţi-vă la exemplul lui Iosif şi la răspunsul lui categoric, prezentat în Geneza 39.9, iar în ceasul pericolului, strigaţi la Cel care oricând „poate să-i ajute pe cei ispitiţi” (Evrei 2.18).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Efeseni 4:1-6

    „…căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii” Efeseni 4:3

    PĂSTREZI PACEA?

    Cât de plăcut este pentru Domnul ca poporul Lui să trăiască împreună în unitate! Cu toate acestea, există multă ceartă, muşcături şi luptă care continuă în unele biserici. Într-o mânăstire din Germania, nu departe de Babenhausen, sunt expuse două perechi de coarne de cerb care stau permanent încrucişate. Au fost găsite în poziţia aceasta cu mulţi ani în urmă. Se pare că animalele s-au luptat sălbatic şi coarnele lor s-au încrucişat aşa de tare că n-au mai putut fi desfăcute. Rezultatul a fost că amândoi cerbii au murit de foame. Cineva a comentat: „Aş duce aceste coarne în fiecare casă şi şcoală ca să fie un semnal de alarmă pentru cei care se luptă până la ultimul efort pentru a-şi impune punctul lor de vedere. Le-aş duce în fiecare biserică până ce mesajul lor tăcut ar pătrunde adânc în inimile celor care îşi găsesc plăcerea de a-şi încrucişa coarnele cu alţi creştini, la cel mai mic act de provocare”. În Neemia 5, putem citi că israeliţii, din egoism, se tratau urât unul pe altul. Neemia i-a mustrat pe conducători şi le-a spus să facă imediat restituirea şi repararea răului comis. Ei au răspuns cu umilinţă: „Le vom da înapoi şi… vom face cum ai zis”, după care întreaga adunare a spus: „Amin!” şi L-au lăudat pe Domnul (Neemia 5:12, 13). Poporul a acceptat mustrarea lui Neemia şi a început să trăiască în pace unul cu altul. Fie ca toţi care Il cunoaştem pe Domnul „să păstrăm unitatea Duhului prin legătura păcii” (Efeseni 4:3). Este singura modalitate prin care vom avea pace în biserică! 
    H.G.B.

    Binecuvântează, Doamne, adunarea,

    Te rugăm cu lacrime curate

    Să trăim mereu cu dragoste-mpreună

    Şi în sfântă dulce unitate.
    Fennema

    Nu-i loc în grădina lui Cristos pentru mărul discordiei.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Şi a fost că, pe când erau ei acolo, sau împlinit zilele ca ea să nască; şi La născut pe Fiul ei cel întâinăscut şi La înfăşat în scutece şi La culcat în iesle, pentru că nu era loc pentru ei în han.  Luca 2.6,7

    Hainele lui Hristos (1) – Sărăcia Sa

    Putem medita fără încetare la faptul că Domnul gloriei a venit în această lume în împrejurări atât de umile. El na ales ca loc al naşterii Sale Roma, centrul politic şi militar al lumii de atunci, nici Atena sau Alexandria, centre ale filosofiei şi ale intelectului, ci un oraş mic, întro provincie romană neînsemnată. El na ales nici măcar Ierusalimul ca să Se nască acolo, ci mica cetate Betleem. Şi chiar în această mică cetate, El Sa născut nu în han, ci întrun staul.

    Potrivit obiceiului din acele zile, El a fost înfăşat în scutece. Aceste prime „haine” ale Mântuitorului nostru vorbesc despre cât de smerit a acceptat El să devină, prin har. Pe măsură ce timpul a trecut, El a purtat hainele umile ale oamenilor obişnuiți din Galileea. Nu Sa ruşinat să poarte hainele de tâmplar (Marcu 6.3).

    El a fost bogat înainte de a veni în lume. Cât de bogat? Psalmistul ne oferă o idee atunci când scrie despre hainele Domnului de dinainte de a Se întrupa: „Cel care Se înveleşte cu lumina ca şi cu o manta” (Psalmul 104.2). Apostolul Pavel ne spune: „Cunoaşteți harul Domnului nostru Isus Hristos, că El, bogat fiind, Sa făcut sărac pentru voi, ca, prin sărăcia Lui, voi să fiți îmbogățiți” (2 Corinteni 8.9). Totuşi, făcând aceasta, El nu a renunțat nicio clipă la atributele dumnezeirii Sale.

    Cineva a spus foarte bine că, «atunci când a devenit ceea ce nu a fost înainte, El na încetat niciodată să fie ceea ce dintotdeauna fusese». B. Reynolds

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    Ei au strigat din nou: Răstignește-L! Marcu 15.13

    Crucea lui Hristos

    Pentru Mântuitorul nostru, crucea a însemnat înjosire adâncă și dureri mari pentru trup și suflet. El Însuși a luat locul nedemn la cruce care i se cuvenea creaturii. Sărăcia și respingerea Lui, viața Sa de renunțare și dăruire pentru alții, singurătatea Sa și durerile Sale – toate acestea și-au găsit punctul culminant la cruce.

    Tocmai aici, El a aflat ura fără margini și adâncă a inimii omenești, și tocmai această cruce a fost locul pe care i l-a oferit omul, în orbirea și aroganța sa, lui Dumnezeu, Dumnezeu în Persoana Fiului Său iubit, Omul Isus Hristos. Omul a cerut explicit crucea pentru Fiul lui Dumnezeu. Omul a avut pentru Fiul lui Dumnezeu numai crucea și un mormânt, nimic altceva. Cu voia sa declarată, omul amăgit de satan L-a pus pe Isus pe cruce. Dar faptul că Cel răstignit acolo vrea să fie Răscumpărătorul omului, este ca o jignire pentru omul mândru. În zilele de demult, societatea omenească se debarasa de cei mai nevrednici la cruce. Ce impertinență să-i vestești acum omului pe Mântuitorul răstignit! Cu toate că Hristos a fost deplin nevinovat, cuvântul crucii este disprețuit de cei mai mulți și astăzi la fel ca mai demult!

    Conform înțelepciunii lui Dumnezeu, crucea a fost pentru Mântuitorul nostru locul unde s-a descărcat asupra Lui mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului. Acolo, El a purtat pedeapsa noastră, acolo a fost punctul de intersecție dintre mânie și dragoste, întâlnirea dreptății și a păcii. Dar pentru omul păcătos, în neînțelegerea lui, crucea este o pricină de poticnire.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    POȚI SPARGE TIPARUL (2)

    „A scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta” (loan 9:6)

    Dr. Samuel Rodriguez, președintele Conferinței Naționale Spaniole Creștine pe tema Lidershipului subliniază faptul că ADN-ul se află în salivă și că atunci când Domnul Isus a scuipat, orbul a primit un transfer de ADN divin. El spune că Domnul Isus nu a pus saliva pe ochii bărbatului, ci pe pământ – materialul din care a fost făcut omul. Cu alte cuvinte, Domnul Isus s-a întors la rădăcina problemei! Să înțelegem un lucru: Dumnezeu nu-ți tratează pur și simplu simptomele; El se întoarce la sursa problemei tale pentru a te elibera de ea. Pentru a schimba rodul, El schimbă rădăcina. Acest om nu a avut niciodată abilitatea de a vedea; s-a născut orb și a avut nevoie de o minune creatoare. Aceasta necesită un transfer de ADN divin, care să-l facă ceea ce nu a fost niciodată si care să-i dea ceea ce nu a avut niciodată. Dumnezeul nostru este măreț, nu-i așa? Știi de ce a venit Domnul Isus? „Să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, și prinșilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toți cei întristați; să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit” (Isaia 61:1-3). Nu contează dacă părinții tăi au contribuit la problema ta sau pur și simplu ai făcut alegeri greșite în viață, Domnul Isus te poate elibera, te poate reface și-ți poate dărui o viață nouă. Domnul Isus nu a dat vina pe acest om sau pe părinții lui, deoarece El nu se ocupă cu condamnarea; Isus se ocupă cu transformarea.

     

     

     


     

  • 9 Aprilie 2016

     

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     L-am văzut eu pe El?

    După aceea, S-a arătat într-un alt chip la doi dintre ei. Marcu 16:12

     

    A fi mântuit şi a-L vedea pe Isus nu este acelaşi lucru. Mulţi sunt părtaşi ai harului lui Dumnezeu, dar nu L-au văzut niciodată pe Isus. O dată ce L-ai văzut pe Isus, nu mai poţi fi niciodată acelaşi, lucrurile nu te mai atrag aşa cum te atrăgeau înainte.

    Trebuie să faci întotdeauna distincţie între ceea ce vezi tu că este Isus şi ceea ce a făcut El pentru tine. Dacă ştii doar ce a făcut El pentru tine, nu ai un Dumnezeu destul de mare; dar dacă L-ai văzut pe Isus aşa cum este El, experienţele pot veni şi trece, dar tu vei rămâne neclintit, întrucât L-ai văzut „pe Cel care este nevăzut”. Orbul din naştere n-a ştiut cine era Isus până când n-a apărut El şi i S-a arătat. Isus Se arată celor pentru care EI a făcut ceva, dar noi nu-I putem dicta când să vină. El poate veni deodată, în orice moment..„Acum îl văd!”

    Isus trebuie să se arate personal atât prietenilor tăi, cât şi ţie; nimeni nu-L poate vedea pe Isus prin ochii tăi. Când unul L-a văzut pe Isus şi celălalt nu, se produce o despărţire. Tu nu-1 poţi aduce pe prietenul tău la Isus dacă Dumnezeu nu-1 atrage la El. L-ai văzut pe Isus? Atunci vei vrea ca şi alţii să-L vadă. .Atunci s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.” Trebuie să le spui şi altora, chiar dacă nu te vor crede.

     

    „O, dac-aş putea să-ţi spun, cu siguranţă ai crede!

    O, dac-aş putea doar să-ţi spun ce am văzut!

    Cum să-ţi spun şi cum ai putea să primeşti,

    Cum. până când El nu te aduce acolo unde sunt eu?”

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     PSALM 62:1

    „Du-mă pe stînca pe care n-o pot ajunge.”

    Exclamaţia aceasta a psalmistului nu este o cerere banală, ci un strigăt cum spune versetul 1. Strigătul acesta iese adeseori din inima credinciosului. Poziţia noastră în Hristos este realizată şi desăvîrşită, dar vai, starea noastră înaintea oamenilor nu este în totul spre slava Mîntuitorului, ba uneori este chiar în contradicţie cu tot ce cuprinde mîntuirea şi făgăduinţele Sale. Harul Său a făcut din noi împăraţi şi preoţi, dar experienţa noastră zilnică este atît de departe de această viaţă normală pentru un om în Hristos. Suferim noi cînd sîntem departe de El, departe de această stare de har şi de putere spirituală? Este o „stîncă” mai presus de noi, de starea noastră? Avem noi dorinţa de a o ajunge? şi atunci, strigăm către El ca să ne conducă pe înălţimile ei? Sau ne mulţumim că sîntm mîntuiti, cu o viaţă religioasă de adunare, cu o formă de evlavie şi fără să dorim nimic mai mult. El ne poate izbăvi de această stare dacă dorim şi strigăm să ne ridice la înălţimea staturii plinătăţii Domnului Isus. El cunoaşte luptele noastre cu lumea, cu duhul ei ademenitor, cu firea noastră, cu dorinţele şi ispitele ei; cu diavolul şi lucrările lui. Dar „Stînca” aceasta noi n-o putem ajunge prin noi înşine ci numai prin El care ne conduce acolo şi de aceea să nu încercăm să ajungem la ea prin propriile noastre puteri. Chemarea noastră însă are un ţel incomparabil mai înalt decît o religiozitate de adunare. Da „Stînca” aceasta este Domnul Hristos şi Dumnezeu şi-a propus din veşnicie să ne facă „…asemenea chipului Fiului Său…” şi nu să rămînem mereu nişte nereuşite asemănări care în orice caz nu-L preamăresc pe Dumnezeu. Apoi „Stînca” aceasta este şi plinătatea de Duh la care deasemenea sîntem chemaţi: „Fiţi plini de Duhul” (Ef. 5:18). Domnul Isus ne-a promis această plinătate. „Cine crede în Mine, din inma lui vor curge rîuri de apă vie… Spunea lucrurile acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El.” (Ioan 7:38-39)

    Să ne pocăim recunoseîndu-ne totala lipsă de plinătate a Duhului şi să ne întrebăm cu sinceritate şi seriozitate: „Doamne, am eu o cît de mică asemănare cu Tine?” Este adevărat că Dumnezeu ne vede deja în Domnul Hristos, asemenea Lui, dar ne văd şi cei din jurul nostru? Reflectăm noi chipul Domnului Isus sau îl reflectăm pe al nostru? „Doamne, du-mă pe STÎNCA pe care n-o pot ajunge.”

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     “Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.” Matei 10:28

    Citim de multe ori cuvântul: ”Nu te teme”, în Scriptură. Mântuitorul a adresat cuvintele de mai sus ucenicilor Săi înainte de a-i trimite. El i-a încurajat să nu se teamă de suferinţă, sau de moarte. Cea mai mare împotrivire au găsit-o la farisei şi la învăţători. Aceştia nu au putut suporta ca oameni neînvăţaţi să apară şi să predice Evanghelia făcând semne şi minuni. Nu le-a fost pe plac faptul că poporul îi asculta, de aceea pizma şi ura împotriva ucenicilor Domnului era tot mai mare. Lupta este aceeaşi şi astăzi. Dacă un om se naşte din nou prin puterea Lui Dumnezeu şi începe să slăvească lucrarea făcută de Dumnezeu prin Isus Hristos, recunoscând că are siguranţa iertării păcatelor sale, că nu mai este nimic vrednic de condmnat în viaţa acelora care sunt găsiţi în Hristos Isus, lumea creştină i se împotriveşte. Atunci se spune despre omul acesta: ”Şi-a pierdut minţile, nu mai este scăpare pentru el”, iar ura şi prigonirea din partea lumii creştine se manifestă sub formele cele mai diferite. Dar cel care are mântuirea în Hristos nu se teme de o împotrivire în acest fel, căci este convins că acolo unde este împotrivire, acolo este şi Dumnezeu. Iar acolo unde dăm de formalităţi creştine şi întuneric, acolo se dezlănţuie prigonirea. Cât de important este să ne ţinem tare de cuvintele Mântuitorului spuse ucenicilor Săi: ”Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul.” Trăim vremurile de pe urmă şi diavolul foloseşte toate mijloacele împotriva celor născuţi din Dumnezeu. De aceea să fim neclintiţi în dorinţa noastră de a mărturisi despre dragostea şi puterea Lui Dumnezeu.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    LOCUL SUPREM AL BIBLIEI

    Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta, şi nu li se întâmplă nici o nenorocire.

    Psalmul 119.165

    Da, o adevărată dragoste pentru Cartea sfântă ne aduce multă pace, al cărei izvor este în Dumnezeu. Legea Sa să ajungă tovarăşa obişnuită a vieţii noastre; ea va aduce în inimile noastre o adâncă mângâiere pe care nimic altceva nu ne-ar putea-o da. Duhul Sfânt lucrează prin acest cuvânt, ca un Mângâietor a cărui binefăcătoare influenţă vine să alunge frământările inimilor noastre.Nimic nu poate fi o piatră de poticnire pentru acela în care locuieşte Cuvântul lui Dumnezeu. Crucea lui de fiecare zi, ajunge pentru el o plăcere; el este pregătit pentru cuptorul încercării, şi zbuciumat nu se miră de el, nici nu este abătut. El nu este enervat ca acela care e în bogăţie, nici zdrobit prin împotrivire; căci este deasupra împrejurărilor schimbătoare ale vieţii din afară. Dacă Domnul îi trimite o mare încercare a credinţei, care face pe altul să spună: „Aceasta e prea tare, cine o poate îndura?”, credinciosul o primeşte fără a murmura, pentru că greutăţile care se pot naşte în mintea sa sunt stăpânite de teama pe care o are el faţă de legea Dumnezeului său, care pentru el este autoritatea supremă, înaintea căreia se pleacă bucuros. Doamne, lucrează azi în noi această dragoste, această pace, această odihnă.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     Ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor. Evrei 1.4

    Care este minunăţia sau superioritatea Numelui acesta de „Fiu” care-I revine Domnului Isus? În gândul de creaţie al lui Dumnezeu şi îngerii au fost numiţi „fiii lui Dumnezeu” (Iov. 2.1). Puternici în întemeierea lor, ca şi în inteligenţa lor ei, sunt „duhuri slujitoare”. În Ps. 103.20 sunt numiţi „tari în putere” Dar Domnul Isus este FIU şi aceasta înseamnă o înălţare pe care îngerii nu o au. „Căci căruia dintre îngeri i-a zis vreodată: „Tu eşti FIUL Meu, astăzi te-am născut?” (Evr. 1.5). Rugăm cititorul să observe deosebirea dintre „Fiu” cum este numit Domnul Isus şi „fii” cum au fost numiţi îngerii în Iov 2.1. Iată o mărturie pe care este bine să o reţinem. Dumnezeu vorbeşte despre Fiul Său cu toată preţuirea pe care a avut-o din veşnicie. Niciodată nu a vorbit de o fiinţă creată, astfel de lucruri cum a vorbit de Fiul. Fiul nu se deosebeşte numai în rang de îngeri, aşa cum se deosebesc arhanghelii de mulţimea îngerilor; deosebirea nemărginită constă în faptul că El este Cel veşnic, Fiul necreat. Situaţia Sa veşnică rămâne neschimbată, chiar dacă pentru un timp foarte scurt a fost aşezat mai prejos decât îngerii din pricina morţii Lui. De aceea merită să-I aducem toată adorarea, lauda şi mărirea acum şi în vecii vecilor.

    Formele pot să-şi facă loc şi în adunările creştinilor, în rugăciunile mereu aceleaşi, în legăturile cu fraţii pe care îi salutaţi prin luarea în deşert a Numelui cel scump, în obişnuinţa de a veni la o adunare, nu pentru ţinta arătată în Scriptură, ci pentru a se face mai răi, prin secte sau grupări care nu sunt altceva decât „taberi” în care s-au statornicit formele. Dacă vrem să mergem cu un Cristos lepădat, trebuie să fim lepădaţi de lume. Dacă Stăpânul nostru a „suferit dincolo de poartă” nu putem să ne aşteptăm să domnim dincoace de poartă. El este: „afară din tabără.” Oh, să ieşim la El, iubiţi creştini.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, bunătatea Ta este proaspătă pentru sufletul meu, dar ce înceată este creşterea mea în harul Tău atotputernic! Inviorează-mă, deschide-mi fiinţa spre orizonturi mai măreţe astăzi.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Cristos.»

    1 Corinteni  3,11

    Ziua răsplătirii, ziua judecăţii, ziua în care vom sta ca Biserică a lui Isus în faţa tronului de judecată al lui Dum­nezeu este foarte, foarte aproape. De aceea, drămuieşte-ţi timpul! Ai grijă ca pe temelia sfinţeniei tale – Isus Cristos – să clădeşti aur, argint şi pietre preţioase. Ţelul vieţii ta­le să fie slăvirea Numelui Domnului. Lasă prima ta dra­goste pentru Isus să fie vlăstarul vieţii şi al acţiunilor tale, căci doar aşa tot ce ai făcut va avea valoare veşnică, iar re­colta vieţii tale va fi un adevărat triumf la tronul de judeca­tă a lui Isus. O asemenea viaţă va fi fără îndoială ţinta ata-curilor celui rău, dar Scriptura spune: «Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie» (Psalm 126,5). Pla-nifică-ţi cu mare băgare de seamă timpul, căci în curând nu-1 vei mai avea! «… strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură» (Matei 6,20). Poate te întrebi: cum pot să încep în mod practic să-mi investesc viaţa şi resursele pentru eter­nitate? Răspunsul – roagă-te mai mult! Citeşte Cuvântul mai mult! Stai în părtăşie cu Dumnezeu mai mult! Acesta este începutul.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineața

    În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod si femei, care se boceau, îsi băteau pieptul, si se tânguiau pentru El.

    Luca 23:27

    În mulţimea care îl urma pe Mântuitorul spre mormânt, existau câteva suflete care deplângeau sincer şi amarnic. chinurile Lui. Vaiurile şi bocetele lor erau acompaniamentul potrivit pentru marşul durerii. Când îl văd pe Isus ducându-şi prucea spre Calvar, mă alătur femeilor îndurerate şi bocesc cu ele fiindcă, într-adevăr, este o cauză de durere adevărată, o cauză mai profundă decât îşi imaginau ele. Ele boceau nevinovăţia chinuită, bunătatea

    persecutată, iubirea rănită, Blândeţea muribundă; însă inima mea are un motiv mai adânc şi mai amar. Păcatele mele au fost biciul care I-a sfâşiat umerii şi au încununat cu spini fruntea Lui sângerândă. Păcatele mele au strigat „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” şi au aşezat crucea pe umerii Săi zdrobiţi. Moartea Sa este destul de îngrozitoare pentru ca întreaga veşnicie să se cutremure, dar faptul că Eu L-am ucis este mult mai dureros, dincolo de lacrimi şi regrete. Nu e greu de ghicit motivul bocetelor femeilor, dar nici una dintre ele nu putea avea mai multe motive să-L iubească decât are inima mea. Văduva din Nain şi-a văzut fiul înviat, dar eu am fost înviat singur la o viaţă nouă. Soacra lui Petru a fost vindecată de friguri, dar eu am fost vindecat de boala păcatului, care este mult mai gravă. Din Maria Magdalena au fost scoşi şapte draci, dar din sufletul meu a fost izgonită o legiune. Maria şi Marta au fost favorizate de vizitele Lui, dar eu locuiesc în permanenţă cu El. Mama Sa i-a născut trupul, dar El a format în mine speranţa slavei. Fiindcă le întrec în datorii pe aceste femei sfinte, lăsaţi-mă să nu rămân în urma lor în exprimarea durerii.

    Cu sufletul plin de iubire şi chin

    Îi scald picioarele în lacrimi —

    Şi plâng mereu în suflet Mirele divin

    Căci m-a salvat prin grele patimi.

    Seara

    Indurarea Ta mă face mare.

    Psalmi 18:35

    Cuvintele acestea pot fi traduse prin „bunătatea Ta mă face mare”. David a recunoscut bucuros că măreţia Sa nu se datora meritelor lui, ci bunătăţii lui Dumnezeu. „Providenţa” este o alta variantă, şi providenţa nu este nimic altceva decât bunătatea în acţiune. Bunătatea este mugurele, iar providenţa este floarea; bunătatea este sămânţa, şi providenţa este recolta. „Ajutorul Tău” este un alt cuvânt pentru providenţă. Providenţa este aliatul tuturor sfinţilor, care îi ajută în slujba Domnului. Alte două variante sunt „umilinţa” şi „protecţia Ta”. Cuvântul protecţie combină toate ideile menţionate până acum, inclusiv pe cea a umilinţei. Versetul spune că Dumnezeu s-a umilit pe Sine însuşi pentru ca noi să fim mari. Suntem atât de mici încât, dacă Dumnezeu îşi manifestă măreţia, suntem călcaţi în picioare. Dar Dumnezeu, care trebuie să se aplece ca să privească cerurile şi îngerii, îşi apleacă privirile mult mai jos ca să se uite la noi şi ne face mari. Mai sunt câteva versiuni. De exemplu, versiunea Septuaginta spune „pedeapsa Ta m-a făcut mare”, referindu-se la corecţia unui tată. Versiunea caldeeană menţionează că „prin cuvântul Tău am fost îmbogăţit”. Ideea rămâne aceeaşi. David îşi subscrie măreţia bunătăţii Tatălui ceresc. Fie ca acest sentiment să fie oglindit şi în inimile noastre, şi în această seară să ne aruncăm coroanele la picioarele lui Isus strigând „îndurarea Ta mă face mare”. Cât de miraculos am experimentat bunătatea lui Dumnezeu! Cât de blânde au fost pedepsele Lui! Cât de mare răbdarea Lui! Cât de folositoare învăţăturile Lui! Cât de stăruitoare rugăminţile! Meditează la această temă, credinciosule. Trezeşte-ţi recunoştinţa, adânceşte-ţi umilinţa şi reînnoieşte-ţi iubirea înainte să adormi în seara aceasta.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     Toate acestea pe mine mă lovesc! (Geneza 42:36)

    Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. (Romani 8:28)

     

    Mulţi oameni sunt în lipsă când este vorba de putere. Dar cum se produce puterea?

    Acum câteva zile, eu şi prietenul meu treceam pe lângă o centrală electrică ce producea electricitate pentru tramvaie. Am auzit zbârnâitul şi vuietul nenumăratelor roţi ale turbinelor, şi l-am întrebat pe prietenul meu: „Cum se produce puterea?“ El a răspuns: „E generată pur şi simplu de rotirea acestor roţi şi de frecarea pe care ele o creează. Frecarea produce curentul electric“.

    Într-un mod similar, când Dumnezeu doreşte să producă mai multă putere în viaţa ta, El creează mai multă frecare. El foloseşte această presiune pentru a genera putere spirituală. Unii oameni nu se pot folosi de ea, şi fug de presiune în loc să primească puterea şi s-o folosească pentru a se ridica deasupra experienţei dureroase care a produs-o. Opoziţia este esenţială pentru menţinerea echilibrului real dintre forţe. Forţa centripetă şi forţa centrifugă acţionează în opoziţie una faţă de cealaltă ca să menţină planeta noastră pe orbită. Acţiunea de propulsare cuplată cu reacţiunea de repulsie menţin Pământul pe orbită în jurul soarelui în loc să-l lanseze în spaţiu şi pe o cale de distrugere sigură.

    Dumnezeu ne călăuzeşte vieţile în acelaşi fel. Nu este suficient să avem doar o forţă de propulsare. Avem nevoie şi de o forţă egală de repulsie, aşa că El ne reţine şi ne trece prin încercările vieţii ca să ne testeze. Presiunile ispitelor şi ale încercărilor şi toate lucrurile care par a fi împotriva noastră ne ajută să progresăm şi ne întăresc temelia.

    Haideţi să-I mulţumim Lui atât pentru greutăţi cât şi pentru aripile pe care El le produce. Şi realizând că suntem divin propulsaţi, haideţi să alergăm înainte cu credinţă şi răbdare pentru chemarea noastră înaltă şi cerească.   A.B.Simpson

     

    Într-o fabrică sunt roţi şi angrenaje,

    Sunt manivele, scripeţi, curele de transmisie întinse sau lejere –

    Unele se învârtesc repede, altele se rotesc încet,

    Unele împing înainte, altele trag înapoi;

    Unele sunt line şi silenţioase, altele sunt agitate şi zgomotoase,

    Bat, huruie, zăngăne, se mişcă cu zmucituri;

     

    Într-o confuzie sălbatică, într-un haos aparent,

    Ridică, împing, transmit – dar îşi fac treaba.

    De la cel mai puternic levier la cel mai mic zimţ sau angrenaj,

    Toate se mişcă împreună pentru scopul plănuit;

    Şi în spatele lucrării este o minte care controlează,

    Şi o forţă care direcţionează, şi o mână care conduce.

     

    Aşa că toate lucrurile lucrează pentru preaiubiţii Domnului;

    Unele pot fi rele dacă le luăm singure;

    Unele pot părea că ne împiedică; altele pot să ne tragă înapoi;

    Dar ele lucrează împreună, şi lucrează spre bine,

    Toate dorinţele zădărnicite, toate refuzurile neînduplecate,

    Toate contradicţiile, greu de înţeles.

    Şi forţa care le ţine, le grăbeşte şi le întârzie,

    Le opreşte şi le porneşte şi le ghidează – este mâna Tatălui nostru.

    Annie Johnson Flint

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     Proverbe 6.20-35

    Încă de la începutul cărţii, tânărului creştin i-a fost amintit (tot ca o îndatorire de frunte, imediat după tea­ma de Domnul) să asculte de părinţi şi să li se supună lor (cap. 1.8,9). Versetele 20-22 fac o revenire asupra acestui subiect important, pentru a da învăţăturii oferite de tată şi de mamă acelaşi loc pe care Deuteronom 11.18,19 îl atribuie cuvintelor lui Dumnezeu (vezi şi Proverbe 23.22). A asculta de părinţi înseamnă, în lumina acestor versete, a asculta de Dumnezeu: lucru nu numai „drept (Efeseni 6.1), ci şi plă­cut în Domnul” (Coloseni 3.20). Fie ca această ascultare să se vadă în căminele creştine cu atât mai mult cu cât ea dis­pare atât de repede în lumea zilelor noastre! (2 Timotei 3.2). Influenţei căminului i se opune încă o dată cea a femeii stră­ine, care personifică păcatul (cap. 2.16; 5.3,20, apoi 7.5). Să nu fim surprinşi de aceste avertismente repetate. Ştim din experienţă că ispitele îşi înnoiesc atacul; şi vor fi cu atât mai puternice, cu cât vor întâlni în gândurile sau în obiceiurile noastre necurăţii nejudecate.

    La rândul ei, lenea deschide larg porţile pentru poftele cărnii, aşa cum putem învăţa şi din istoria lui David şi a în­grozitorului său păcat (2 Samuel 11).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     Text: Luca 20:45-21:4

    A văzut şi pe o văduvă săracă aruncând acolo doi bănuţi. Luca 21:2

    EXEMPLELE ANONIME

    Deşi unele „nume mari” din lucrarea creştină trăiesc deplin învăţăturile lui Cristos Isus, vasta majoritate a creştinilor care-L onorează pe Dumnezeu sunt necunoscuţi şi numele lor nu se trâmbiţează nicăieri. Să ne gândim la pastorii credincioşi ce se zbat în orăşele mici, cu potenţial mic pentru ca bisericile lor să crească. Să ne gândim la misionarii care rareori sunt cunoscuţi în afara cercului îngust al celor ce-i sprijină în lucrare. Gânditi-vă la perechile creştine care îşi iau responsabilitatea să fie părinţi adoptivi, ca astfel să-i ajute pe copii ce au o viaţă grea de dus. Cunosc un om care munceşte ca învăţător într-o şcoală, dar care petrece multe ore în fiecare săptămână pentru a forma noi biserici într-o arie unde nu există mărturia lui Cristos. Nu ajunge niciodată să vorbească într-o biserică mare. Nu a fost citat niciodată şi nu i s-a acordat nici o onoare. Dar nu-i pasă. El ştie că Dumnezeu cunoaşte, şi aceasta contează cu adevărat. În textul de astăzi, văduva care a dat mai mult decât oamenii bogaţi din vremea ei, nu este menţionată cu numele în textul biblic, în mod similar, scriitorul Epistolei către evrei, după ce citează pe câţiva dintre marii eroi ai credinţei, se referă la o mulţime de anonimi, bărbaţi şi femei, care i-au fost credincioşi lui Dumnezeu prin persecuţii de necrezut şi prin suferinţe (Evrei 11:35-40). Poate că vei primi puţină cinste aici pe pământ, dar continuă să faci ceea ce Dumnezeu vrea ca să faci. Lucrarea ta are o valoare eternă şi într-o zi Dumnezeu însuşi te va lăuda pentru că ai fost un exemplu anonim.  H.V.L.

    Las altora slava şi faima Şi fără părere de rău. Eu caut doar slava lui Isus                                Şi gloria Numelui Său                      Horton

    Dacă slujeşti numai pentru aplauzele oamenilor, vei sacrifica aprobarea lui Dumnezeu.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Să ascund Eu de Avraam ce fac? Pentru că Avraam va fi, într‑adevăr, o națiune mare şi puternică şi toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el.   Geneza 18.17,18

    Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v‑am numit prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le‑am făcut cunoscut. Ioan 15.15

    Părerea obişnuită despre profeție este că ea nu foloseşte oamenilor decât în măsura în care are referire directă la timpul şi la circumstanțele în care ei se află. Nu poate exista o părere mai greşită. Avraam a avut un mult mai mare folos din profeția cu privire la Sodoma şi la Gomora decât a avut Lot; totuşi, acest lucru nu s‑a întâmplat fiindcă Avraam s‑a aflat acolo, căci nu el locuia în Sodoma, ci Lot.

    Sunt cu totul de acord că, atunci când va avea loc împlinirea unei profeții în toate detaliile ei, vor fi acolo persoane care vor beneficia cel mai mult de împlinirea ei. Sunt însă convins că cea mai mare valoare a profeției este pentru cei care sunt preocupați cu Hristos şi care vor fi în cer împreună cu El, la fel cum Avraam era alături de Domnul, în loc să fie, ca Lot, în mijlocul cetăților nelegiuite. Dacă lucrurile stau aşa, înseamnă că Apocalipsa ar trebui să ne ofere cea mai mare binecuvântare nouă, care suntem asociați prin har cu Hristos, fiind mădulare ale Trupului Său. Noi însă vom fi în cer atunci când ceasul încercării va veni peste cei care locuiesc pe pământ.

    Este clar că Apocalipsa va constitui o mângâiere minunată şi un mare ajutor pentru sfinții care vor trăi în acea vreme, însă acesta nu este un motiv ca ea să nu fie astăzi de o şi mai mare binecuvântare pentru cei care vor fi răpiți de Hristos înainte de acea vreme. Viziunile profetice vor avea mare preț pentru cei aflați în evenimentele respective, însă cel mai mare preț este întotdeauna ataşat credinței, înainte ca evenimentele să confirme adevărul Cuvântului. Acesta este un principiu invariabil cu privire la profeție şi la adevărul divin, în general.       W. Kelly

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit și scrâșnește din dinți împotriva lui. Psalmul 37.2

    Cum să întâmpini împotrivirea

    După ce a devenit creștină, o femeie hindusă a văzut că toate rudele ei necredincioase căutau să-i facă viața amară. Într-o zi, un misionar a întrebat-o: „Când soțul dumitale se enervează și te persecută, ce faci?“. Ea a răspuns: „Pregătesc mai bine mâncarea și curăț mai bine prin casă. Când îmi vorbește cu răutate, caut să-i răspund cu atenție și să-i arăt în orice fel că, dacă am devenit creștină, am devenit și o soție bună“. Soțul acelei femei s-a împotrivit predicilor misionarului; dar credeți că a putut să se împotrivească și „predicilor“ soției sale? Duhul Sfânt a folosit mărturia ei bună și s-a întors și el la Mântuitorul. Când suntem nedreptățiți, să trăim resentimente? Să căutăm să ne răzbunăm sau să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne răzbune? Dacă-L vom lăsa pe Dumnezeu să lupte pentru noi, nu vom pierde lupta. Puterea dragostei poate schimba pe orice om. Când apar neînțelegeri, cel credincios cu adevărat poate să ierte din toată inima gândind că și pe el l-a iertat Dumnezeu de atâtea ori. Cine nu iartă distruge puntea pe care trebuie să treacă el însuși. Să întâmpinăm împotrivirea cu dragoste și vom vedea roadele ei în viața de familie, dar și în colectivitate!

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    POȚI SPARGE TIPARUL (1)

    „Cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui?” (loan 9:2)

    „Ucenicii Lui L-au întrebat: „învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui; ci s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”. Când un om este prins în capcana unui obicei distrugător, obișnuim să spunem: „moștenire de familie”. Psihiatrii ne spun că 90% dintre cei ce abuzează de alții au fost ei înșiși abuzați; pur și simplu ei „exprimă prin gesturi” ceea ce li s-a făcut și lor. Ei spun că dacă alcoolismul și dependența există în familia ta, ai și tu gena dependenței, ceea ce înseamnă că te afli într-un risc mai mare de-a te apuca de băutură sau de droguri. însă trebuie să remarcăm că Domnul Isus nu s-a lansat în dezbaterea pe tema „moștenire sau fire”. în esență, El a spus: „Este doar o ocazie ca Dumnezeu să-Și arate dragostea și harul prin eliberarea acestui om.” Așadar, dacă problema este prea mare pentru tine, ea nu este prea mare pentru Dumnezeu. De fapt este o platformă unde El poate să-și demonstreze harul în viața ta. „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Dumnezeu nu-ți consultă trecutul pentru a-ți determina viitorul. înainte de a te întâlni cu Hristos, erai mort spiritual. De aceea El a spus: „trebuie să te naști din nou” (loan 3:3). Din acel moment, trecutul nu mai are nici o putere asupra ta (exceptând puterea pe care i-o dai tu). Așa că, poți scăpa de „moștenirea de familie” prin puterea și harul Domnului.

  • 8 Aprilie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Menirea învierii Lui

    „Nu trebuia să pătimească Cristosul acestea și să intre in gloria Sa?”

    Luca 24:26

    Crucea Domnului nostru este poarta dc intrare în viaţa Lui. Învierea Lui înseamnă că El are acum putere să-mi dea viaţa Sa. Când sunt născut din nou, de sus, primesc de la Domnul cel înviat însăşi viaţa Sa.

    Menirea învierii Domnului nostru este aceea de a-i duce pe ..mulţi fii la slavă”. Împlinirea menirii Lui Îi dă dreptul să ne facă fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Noi nu suntem niciodată într-o relaţie cu Dumnezeu ca aceea în care este Fiul lui Dumnezeu, dar suntem aduşi de către Fiul în relaţia de fii. Atunci când Domnul nostru a înviat din morţi, a înviat la o viaţă absolut nouă, la o viaţă pe care El n-a mai trăil-o înainte de întrupare. A înviat la o viaţă care n-a existat înainte. Iar pentru noi învierea Lui înseamnă că am înviat la viaţa Lui de înviere, nu la viaţa noastră veche. Intr-o zi vom avea un trup de slavă ca al Lui, dar putem să cunoaştem de pe acum eficacitatea învierii Lui şi să umblăm în înnoirea vieţii. „Să-L cunosc pe El în puterea învierii Lui”.

    „…după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu”. ..Duhul Sfânt” este numele practic pentru Viaţa veşnică ce lucrează aici şi acum in fiinţele umane. Duhul Sfânt este divinitatea ca putere activă, care aplică Ispăşirea la experienţa noastră. Mulţumim lui Dumnezeu pentru adevărul glorios și măreţ că Duhul Sfânt poate lucra în noi însăşi natura lui Isus dacă ne supunem Lui.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    ROMANI 12:1

    „Vă îndemn dar fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu.”

    Dacă ne gîndim la îndurările nespus de mari ale lui Dumnezeu

    faţă de noi, am mai putea oare noi să ne mai reţinem în a ne aduce trupurile ca o jertfă pe care Dumnezeu o aşteaptă de la noi şi care îi este scumpă? Să ne gîndim puţin la unele din îndurările Lui, ca să ne dăm scama ce mult ne-a dat El şi ce puţin ne cere. El nu ne cere trupurile noastre ca o jertfă pînă nu S-a dat El mai întîi nouă, prin jertfa Fiului Său pe cruce.Îndurarea că ne-a şi hotărît mai înainte de veşnicii să fim ca Domnul Isus. Îndurarea că ne-a şi chemat; Dumnezeu a pus în aplicare hotărîrea Lui. Îndurarea că ne-a şi socotit neprihăniţi, de îndată ce ne-a chemat. El nu a aşteptat să vadă dacă noi vom face fapte neprihănite, ci ne-a şi socotit neprihăniţi ca efect al îndurării chemării Lui. Ce minunat! Îndurarea că ne-a şi proslăvit. Fantastic! Noi care sîntem dispreţuiţi în lumea aceasta sîntem proslăviţi înaintea cerului şi va veni vremea cînd El ne va proslăvi şi înaintea întregii lumi cînd vom veni să împărăţim împreună cu Domnul Isus.

    Îndurarea că nimeni si nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Hristos (Rom. 8:35-39). Ce siguranţă nezdruncinabilă!Îndurarea că avem în Domnul Isus un apărător în permanenţă şi cu toate învinuirile pîrîşului nostru, sîngele Domnului nostru este garanţia sigură a iertării şi restaurării noastre cînd am greşit.Dar ca să înşirăm toate îndurările lui Dumnezeu aici ar însemna să copiem Biblia. Mai bine să o citim cu umilinţă ca să-L vedem pe El în toate îndurările pe care ni le-a dat în Prea Iubitul Său.Noi nu îl răsplătim pe Dumnezeu dacă în schimbul dragostei Lui ne aducem trupurile noastre ca o jertfă vie, sfîntă şi plăcută. Aceasta vine de la sine ca un efect al îndurărilor Lui.- O jertfă vie, aceasta înseamnă să fie continuă şi nu sporadică.- O jertfă sfîntă care să aibă în toate privinţele caracterul sfinţeniei lui Dumnezeu.- O jertfă plăcută pentru că ea slăveşte pe Dumnezeu. Harul ne-a dat toate îndurările lui Dumnezeu şi ţot harul ne va ajuta să-I aducem trupurile noastre ca o jertfă de recunoştinţă.”

    Noi nu putem avea idei juste despre har înainte de a fi ferm întemeiaţi pe marea temelie a harului: darul pe care ni l-a făcut Dumnezeu în Domnul Isus” J.N.D.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    ” Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup,înarmaţi-vă şi voi cu acest fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul.” 1 Petru 4:1

    Este bine ca să fim atenţi la noi înşine. Dacă nu am fost trataţi după cum ne-am fi aştepatat, după concepţiile proprii, şi acest lucru ne roade, trebuie să fim atenţi cu noi înşine. Dacă împărtăşim astfel de gânduri, nu putem conta pe binecuvântare. Dacă gândeşti astfel:” Nu sunt suferit, sunt urmărit în continuu”, atunci ai grijă unde cauţi rezolvare pentru cazul tău.

    Despre Domnul citim: „Dispreţuit şi părăsit de oameni era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El.” Mulţi cred că cineva vrea să-i pună la o parte, dar dacă Dumnezeu vrea să folosească pe cineva, nu pot ridica oamenii obstacole în calea Lui. Să ne gândim doar la viaţa lui David. Dacă ocolim drumurile educaţiei din partea Lui Dumnezeu, nu ne poate folosi. Domnul ar putea să Se folosească de mulţi, dacă nu ar fi aşa de sensibili, dacă nu ar fi supăraţi datorită faptului că nu sunt stimaţi suficient. Dacă nu suntem veghetori, dacă devenim nefericiţi în cazul în care se întâmplă ceva contrar voinţei noastre, acesta este un semn că vrem să fim în prim plan, căutăm să fim stimaţi, vrem să fim ceva în ochii lumii.

    Dacă nu suntem veghetori şi dorinţa noastră este ca, în loc de ucenic, să fim maistru, sau în loc de slujitoare, stăpână, foarte repede devnim nefericţi. Dacă gândim: „Ar trebui să fiu tratat în altfel, sau toţi ceilalţi ar trebui să privească la mine întrun fel, sau altul”, atunci suntem pe o cale greşită. Când constatăm că ceva nu este în ordine în viaţa noastră, să căutăm vindecarea în Scriptură şi astfel putem fi eliberaţi de ceea ce s-a lipit de noi.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    PĂSTRAŢI PÂNĂ LA SFÂRŞITUL LUCRĂRII

    În noaptea următoare, Domnul i S-a arătat lui Pavel şi i-a zis: „Îndrăzneşte, Pavele; că după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi la Roma.

    Faptele Apostolilor 23.11

    Eşti un martor al Domnului şi te găseşti în primejdie acum? În acest caz, adu-ţi aminte că nu vei muri până nu-ţi vei termina lucrarea. Dacă Domnul îţi mai cere să fii mărturie pentru El, vei trăi pentru a mărturisi. Cine poate sfărâma vasul pe care El vrea să-l mai folosească?Şi dacă nu mai are să-ţi încredinţeze vreun lucru, de ce să te temi la gândul că te cheamă la El, punându-te astfel la adăpost de vrăjmaşi? Treaba ta trebuie să fie de a sluji ca martor al Domnului Isus, şi nimeni şi nimic nu te poate opri până nu e terminată. Eşti părăsit de prieteni şi trădat de aceia în care aveai încredere? Planul lui Dumnezeu nu va fi împiedicat să se împlinească. Domnul ţi se va arăta în noaptea ta de tristeţe: „Trebuie să-mi mai fi martor”, îţi va spune El. Ai curaj şi bucură-te în Domnul.

    Dacă această făgăduinţă nu este pentru acum, ar putea fi pentru vremea ce vine; însuşeşte-ţi-o! Aminteşte-ţi să te rogi pentru misionari şi aceia care sunt prigoniţi, pentru ca Domnul să-i păzească până la terminarea lucrării lor pe pământ.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

     Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Ioan 14.27

    Sunt două feluri de pace, care ne sunt prezentate în textul nostru de bază. După ce Domnul Isus a împlinit lucrarea cea mare de mântuire, a venit în mijlocul ucenicilor Săi ca cel înviat cu salutul: „Pace vouă.” „Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul” (Ioan 20). El a venit să propovăduiască pacea pe care El a făcut-o: „făcând pace prin sângele crucii Lui” (Col. 1.20). Semnele cuielor în mâini şi coasta Sa străpunsă erau semnele de netăgăduit, că El a fost în mormânt şi acum este pacea între Dumnezeu şi păcătos, care în credinţă se închină în faţa Sa. Sângele Său este TEMELIA păcii.

    Prin credinţa în acest sânge am primit „pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos” (Rom. 5.1). Aceasta e pacea de care vorbeşte Domnul Isus: „Vă las pacea”. El însuşi a făcut această pace la crucea de pe Golgota. După aceea auzim de o altă pace, pe care Domnul o numeşte: „pacea Mea”. E pacea pe care o savura Domnul nostru când umbla pe acest pământ în deplină dependenţă şi intimă comuniune cu Dumnezeu şi Tatăl Său. Această pace, care depăşeşte orice înţelepciune, care este nepreţuit de valoroasă, Domnul vrea să ne-o dăruiască tot timpul pribegiei pe acest pământ. Pacea cu Dumnezeu o primim prin credinţă în sângele vărsat pentru noi de Domnul Cristos, pe când pacea Lui o gustăm prin comuniunea (părtăşia) cu El şi cu Dumnezeu Tatăl nostru.

    Ce valoros şi binecuvântat este să fi preocupat de Acela care e pacea noastră! (Efes. 2.14) Domnul să ne binecuvânteze ca privirea noastră să fie tot timpul ţintită spre El, ca să savurăm tot mai mult dragostea Sa şi să umblăm tot mai mult în pacea Lui.Tertulian, mare scriitor creştin, a scris despre pacea şi statornicia martirilor: „Arşi pe rug, legaţi la jumătatea unui stâlp, aceasta este înfăţişarea biruinţei noastre; aceasta este haina împodobită a izbânzii noastre; pe un astfel de podium ne sărbătorim noi biruinţa.”

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, fa intelectul meu să scânteieze cu învăţătura Duhului Tău cel Sfânt.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Fiindcă, prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru.»

    Romani 6,10-11

    Al şaselea efect al morţii Domnului Isus pe cruce se reflectă asupra naturii noastre păcătoase. Suspinăm apăsaţi de natura noastră păcătoasă pentru că, în lumina neprihănirii şi sfinţeniei lui Dumnezeu, observăm că suntem stricaţi, pervertiţi, porniţi în a face rău încă de la naştere. Umblăm aplecaţi sub această povară până când înţelegem efectul biruinţei lui Isus asupra firii noastre, a eului nostru. Acest aspect este descris în mod clar în versetul de mai sus.

    Dacă încă te simţi păcătos şi ai porniri şi atitudini rele, atunci cu siguranţă trebuie să păşeşti prin credinţă înaintea crucii lui Isus. El a murit pentru mine, deci şi eu am murit cu El faţă de păcat, chiar dacă nu simt acest lucru. Dacă adopţi o astfel de atitudine, atunci, conform textului din Romani 6,7 ești «izbăvit de păcat», deoarece omul care a murit a fost eliberat de păcatul care este în el, de firea sa veche. Dumnezeu nu mai vede această natură păcătoasă, căci ea a fost răstignită pe cruce odată cu Isus Cristos.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineța

    Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?

    Luca 23:31

    Printre alte interpretări acordate acestei întrebări sugestive, următoarea este plină de învăţăminte: „dacă Christos, înlocuitorul nevinovat al păcătoşilor, a suferit atât de mult, ce se va întâmpla când păcătosul însuşi — copacul uscat — va cădea în mâinile unui Dumnezeu mânios?” Când L-a văzut pe Isus în locul păcătoşilor, Dumnezeu nu L-a cruţat, iar când îi vede pe păcătoşi fără Christos, nu îi poate cruţa. Păcătosule, Isus a fost târât la cruce de vrăjmaşii Săi; în acelaşi fel, tu vei fi târât de diavol la locul pregătit Isus a fost părăsit de Dumnezeu; şi dacă EL care a fost considerat păcătos din cauză că purta păcatele noastre, a fost părăsit, la ce te poţi aştepta tu? „Eli, Eli, Lama sabactani” (Marcu 15:34) — ce strigăt îngrozitor! Dar cum va fi strigătul tău, când vei întreba „Doamne! Doamne! De ce m-ai lepădat?” şi ţi se va răspunde „fiindcă lepădaţi toate sfaturile mele, si nu vă plac mustrările mile, de aceea si eu voi râde când veţi fi în vreo nenorocire, îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza” (Proverbe 1:25-26)? Dacă Dumnezeu n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său”

    (Romani 8:32), crezi că te va cruţa pe tine? Te vei zbate ca pe cărbuni aprinşi când va începe să te chinuiască conştiinţa! O, păcătoşilor bogaţi, veseli şi virtuoşi, cine va voi să fie în locul vostru când va spune Dumnezeu „trezeşte-te, sabie, împotriva omului care m-a respins; loveste-l, şi fă-l să simtă durerea pe care am simţit-o Eu”? Isus a fost scuipat; păcătosule, tu vei fi Cufundat în ocară! Nu putem exprima în cuvinte toate durerile care s-au adunat asupra capului lui Isus, care a murit pentru noi; de aceea, ne este imposibil să ştim ce oceane de durere se vor aduna deasupra capului tău, dacă vei muri aşa cum eşti acum. Poţi să mori aşa; s-ar putea să mori chiar acum. In numele chinurilor lui Isus, în numele rănilor şi sângelui Său, nu atrage asupra ta mânia viitoare! Increde-te în Fiul lui Dumnezeu, şi nu vei muri niciodată.

    Seara

    Nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.

    Psalmi 23:4

    Cât de îndependent poate deveni creştinul prin Duhul Sfânt! Ce lumină strălucitoare ne poate lumina când totul este întuneric! Cât de neclintiţi, cât de fericiţi, cât de calmi, cât de împăcaţi putem fi, când lumea se clatină şi temeliile pământului se zguduie! Nici chiar moartea, cu toată teribila ei influenţă, nu are putere să oprească muzica din inima creştinului. Ba chiar face ca această muzică să devină mai clară, mai cerească şi mai dulce, până când ultimul ei act face ca vocea noastră pământească să se amestece cu corurile cereşti, şi bucuria noastră pământească să se transforme în eternă binecuvântare! Să ne încredem, deci în puterea binecuvântată a Duhului, care ne poate mângâia. Dragă cititorule, eşti sărac? Nu te teme; Duhul Sfânt îţi poate da, în sărăcia ta, mai mult belşug decât au bogaţii. Nici nu-ţi imaginezi câtă bucurie poate fi pregătită pentru tine în căsuţa pe care Duhul o înconjoară cu trandafirii mulţumirii. Simţi că puterile îţi scad? Te aştepţi să suferi nopţi de chin şi zile de durere? O, nu fi trist! Patul poate deveni un tron pentru tine. Deşi acum nu crezi, fiecare durere poate deveni un foc care să-ţi topească zgura din suflet — o flacără de slavă care îţi va purifica toate ungherele sufletului. Ţi se întunecă ochii? Isus va fi lumina ta. Iţi slăbeşte auzul? Numele lui Isus va fi cea mai bună muzică, şi persoana Sa va deveni desfătarea ta. Socrate spunea „filosofii nu pot fi fericiţi fără muzică”. Creştinii pot fi mai fericiţi decât filosofii, chiar dacă toate motivele exterioare de bucurie le sunt luate. In Tine, Doamne, va triumfa inima mea, orice s-ar întâmpla! Prin puterea Ta, Duh prea Sfânt, mă voi bucura neîncetat, chiar dacă totul în jur se va întuneca.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi,
    în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos;
    căci când sunt slab, atunci sunt tare.
    (2 Corinteni 12:10)

     

    Traducerea literală a acestui verset adaugă un accent uluitor, permiţându-i astfel să vorbească pentru sine cu o putere pe care n-am fi realizat-o probabil niciodată. Este aşa cum urmează: „De aceea îmi găsesc plăcerea în a fi fără putere, în a fi insultat, în a trece prin situaţii critice, şi în a fi vânat şi forţat într-un colţ pentru Hristos; căci când sunt fără putere, sunt dinamită„.

    Secretul cunoaşterii atotsuficienţei lui Dumnezeu stă în a ajunge la capătul a tot ce ţine de noi şi de circumstanţele noastre. Odată ce am ajuns în acest punct, vom înceta să căutăm compătimire pentru situaţia noastră dificilă sau pentru că am fost trataţi rău, deoarece vom recunoaşte că aceste lucruri sunt condiţiile necesare pentru binecuvântări. Atunci ne vom întoarce de la circumstanţele noastre la Dumnezeu, realizând că ele sunt dovada lucrării Lui în viaţa noastră. A.B.Simpson

    George Matheson, bine-cunoscutul predicator orb al Scoţiei, a spus odată: „Dumnezeul meu iubit, nu Ţi-am mulţumit niciodată pentru spinii mei. Ţi-am mulţumit de o mie de ori pentru trandafirii mei, dar nici măcar o dată pentru spinii mei. Întotdeauna am privit înainte spre locul unde voi fi răsplătit pentru crucea mea, dar nu m-am gândit niciodată la crucea mea ca la o glorie prezentă.

    Învaţă-mă, o, Doamne, să Te glorific prin crucea mea. Învaţă-mă valoarea spinilor mei. Arată-mi cum m-am înălţat la Tine pe calea durerii. Arată-mi că printre lacrimile mele am văzut curcubeele mele”.

     

    Vai de cel care nu vede niciodată

    Stelele care strălucesc printre chiparoşi.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Proverbe 6.1-19

    „A te pune chezaş” pentru cineva înseamnă a întări mărturia despre acea persoană că ea prezintă garanţie în dreptul angajamentelor pe care şi le-a luat. Deşi porneşte de la un sentiment aparent bun, Dumnezeu urăşte acest gen de chezăşie: în primul rând, pentru că exprimă încrederea în om, iar în al doilea rând, pentru că se angajează în mod nechibzuit viitorul, care nu-I aparţine decât Lui (Ieremia 17.5; Iacov4.13,14).

    Versetele 6-8 îi îndeamnă pe cei leneşi să facă o vizită la furnicar. Ce lecţii utile putem învăţa de la acest mic popor muncitor: hărnicie, perseverenţă, prudenţă, ordine, întrajutorare, disciplină de bunăvoie! Niciuna nu stă degeaba, iar dacă povara uneia este prea grea, o tovarăşă îi vine repede în ajutor. Să învăţăm şi noi să luăm seama la exemplele vii pe care Dumnezeu ni le pune la dispoziţie ici şi colo în creaţia Lui!

    După ce am înţeles din cap. 4 şi 5 că mădularele celui credincios trebuie păzite şi sfinţite în totalitate pentru Dumnezeu (4.21-27; 5.1,2), în cap. 6 (v. 12-19) vedem cum mădularele omului firesc sunt puse în slujba răului. La fel a fost şi starea noastră pe când eram robi ai păcatului, dar am fost eliberaţi! Şi tot Romani 6.18 şi 19, care ne aminteşte acest mare adevăr, ne îndeamnă cu tărie să ne punem de acum mădularele în slujba dreptăţii, dându-le, ca roabe, pentru sfinţire.

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Romani 6:1-14

    …socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru. Romani 6:11

    FORMULA SUCCESULUI

    Când ne punem încrederea în Isus, suntem aduşi din moartea spirituală într-o relaţie schimbătoare a vieţii cu Dumnezeu. Pavel a spus că acest adevăr trebuie făcut o parte vitală a vieţii noastre de zi cu zi. Trebuie să ne socotim morţi faţă de tot ceea ce nu-I place lui Dumnezeu şi vii pentru lucrurile care-I aduc onoare şi glorie lui Cristos. Keith Brooks, un învăţător biblic de la începutul secolului nostru, ne spune cum acest adevăr s-a formulat în cele ce s-au petrecut cu una din persoanele de conducere dintr-o fabrică de ceramică, pe nume John Foster. Proprietarul fabricii îşi scrisese formulele după care prepara argila pentru vasele sale, într-un carneţel pe care-l păstra la loc sigur, în biroul său, şi îl păzea cu gelozie. Intr-o zi, Foster a fost confruntat cu o ispită aproape irezistibilă. Fără să ştie că proprietarul plecase din birou, John Foster a intrat la el şi a văzut cartea cu formule stând deschisă pe birou. L-a lovit imediat gândul că dacă ar putea copia câteva formule, le-ar putea folosi pentru a-şi putea deschide el fabrica lui de ceramică. Vedea deja bogăţiile de care urma să fie înconjurat. O bătălie uriaşă interioară se dezlănţuise, dar a încetat repede. Socotindu-se mort faţă de păcat, a închis cartea, a ridicat-o spre cer şi a spus: „Aleluia! Victorie pentru Cristos!” Deşi a rămas pentru mulţi ani în aceeaşi funcţie, cu acelaşi salar, o mare bucurie însă i-a cuprins inima, deoarece a pus în aplicare adevărul din Romani 6:11. Citiţi Romani, capitolul 6. Apoi începeţi să vă socotiţi morţi faţă de păcat „dar vii pentru Dumnezeu”. Păcatul îşi va pierde puterea de atracţie. Veţi avea o formulă pentru succes.
    P.R.V.

    Nu alege alunecoasa cale spre păcat,
    Când culmi divine-ţi stau în cale;
    Tu ai puterea Domnului să-nvingi
    Şi laurii coroanei răsplătirii Sale.  
    D.J.D.

    Gândiţi-vă mai puţin la puterea
    păcatului asupra voastră
    si mai mult la puterea lui Cristos în voi

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Copacii sau dus odată să ungă un împărat peste ei. Şi au zis măslinului: „Împărățeşte peste noi!”. Şi măslinul lea zis: „Sămi las eu grăsimea mea cu care, prin mine, Dumnezeu şi omul sunt onorați şi să mă duc să mă clatin peste copaci?” … Şi tufa de spini a zis copacilor: „Dacă întradevăr mă ungeți împărat peste voi, veniți, punețivă încrederea în umbra mea; iar de nu, să iasă foc din spin şi să mistuie cedrii Libanului”.  Judecători 9.8,9,15

    Judecătorii lui Israel – Abimelec (1) – Pilda lui Iotam

    Abimelec, al cărui nume înseamnă „tatăl meu a fost împărat”, fiul lui Ghedeon, ia convins pe oamenii din Sihem săi dea bani, cu care a tocmit nişte oameni nelegiuiți pentru ai omorî pe cei şaptezeci de frați ai săi. Cel mai tânăr dintre ei, Iotam, a scăpat. De pe vârful muntelui Garizim, el a strigat către oamenii din Sihem şi lea spus pilda despre copacii care şiau ales un împărat să domnească peste ei.

    Toți copacii prețuiți pentru roadele lor au refuzat propunerea. Măslinul a preferat să producă untdelemn, pentru jertfele aduse lui Dumnezeu şi de folos pentru oameni, decât să se frământe pentru copaci. Smochinul a dorit să continue să producă dulceața roadelor sale. Chiar şi vița cea smerită a refuzat propunerea, nevrând să schimbe vinul care înveseleşte inima lui Dumnezeu şi a oamenilor cu gloria deşartă de a domni peste copaci.

    Însă tufa de spini deabia aştepta să i se propună un astfel de lucru. Ea nici nu putea fi considerată un copac şi nu producea nimic folositor, însă avea o mândrie şi o ambiție imensă. Cum ar fi putut să găsească adăpost copacii la umbra ei? Însă tufa de spini ia amenințat cu un foc care avea săi mistuie chiar şi pe cei mai mari dintre ei, dacă nu făceau acest lucru.

    Să ne asemănăm toți cu Domnul Isus, care Şia găsit plăcerea în ai sluji pe oameni şi să fim astfel o adevărată mângâiere şi binecuvântare pentru cei din jurul nostru! Să nu dorim puterea prin care săi facem pe ceilalți să stea la picioarele noastre, nici să nui rănim cu fapte sau cu cuvinte spinoase!    E. P. Vedder, Jr.

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    Mă veți căuta, și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima. Mă voi lăsa găsit de voi, zice Domnul …

    Ieremia 29.13,14

    Dumnezeu doreşte realitatea

    M-am născut într-o familie de creștini temători de Dumnezeu. Căutând de mic să fac ce este bine și ascultând de părinți, de învățători și apoi de profesori, credeam că este suficient pentru a fi plăcut lui Dumnezeu. Cu prilejul sărbătorilor mari de Paște, Rusalii, Crăciun și în anumite ocazii mai mergeam la biserică. Mai târziu însă, am căutat împlinirea, fericirea în spectacole, chefuri și diferite anturaje. Faptul că foloseam băutura și tutunul și că înjuram, nu credeam că sunt cele mai mari păcate. Mereu mă comparam cu alți colegi și cu oameni de o moralitate mai joasă decât a mea. Ceea ce se petrecea în sufletul meu și nu înțelegeam era faptul că, deși căutam și doream fericirea, simțeam lăuntric un gol mare. Am început să merg mai des la biserică, dar nu puteam să mă desprind de anturajele în care eram prins. Dar când am citit în Biblie că Dumnezeu spune: „Dacă Mă veți căuta cu toată inima, Mă voi lăsa găsit de voi”, lucrurile s-au schimbat. Am înțeles că Dumnezeu dorește realitatea, nu forma de evlavie. Eu eram un păcătos care avea nevoie de iertarea divină. Acest lucru a fost posibil prin credința sinceră în Mântuitorul, care prin jertfa Sa de la cruce a adus iertarea în dar. De atunci, totul s-a schimbat în viața mea.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    PENTRU A FI LIDER, INVAȚA NECONTENIT!    

    „Dați-vă … toate silințele ca să uniți cu credința”

    (2 Petru 1:5)

    Ca lider, ar trebui să te bazezi pe următoarele versete: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia… El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești… De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. Căci, dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori” (v. 3-8).

    Să remarcăm verbul „a uni”. Fie că ești lider acasă, la locul de muncă sau la biserică, trebuie să înveți și să crești mereu. Când investești continuu în tine însuți, în timp, rezultatul inevitabil este creșterea. Chiar dacă este adevărat că unii se nasc cu mai multe daruri naturale decât alții, abilitatea de a fi lider e o colecție de competențe, dintre care aproape toate pot fi deprinse și îmbunătățite. Dar procesul nu are loc peste noapte. E complicat să fii lider. Există mai multe fațete, cum ar fi: respectul, experiența, tăria emoțională, competențele omenești, disciplina, viziunea, avântul și sincronizarea – și lista poate continua. De aceea liderii au nevoie de așa de multă pregătire pentru a fi eficienți. Pentru a continua să fii un lider, trebuie să continui să înveți, iar procesul de învățare este pe termen lung, ducând la auto-disciplină și perseverență. Scopul tău trebuie să fie să devii mai bun cu fiecare zi, să clădești ceva pe succesul de ieri și să înveți din greșelile lui. Solomon a spus-o astfel: „să asculte însă și înțeleptul, și își va mări știința” (Proverbe 1:5).

     

     

     


     

  • 7 Aprilie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    De ce nu ni se spune desluşit?

    Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut, până va învia Fiul Omului dintre cei morţi.

    Marcu 9:9

    Nu spune nimic până când Fiul Omului nu a înviat în tine – până când viaţa lui Crisios cel Înviat nu te domină, astfel încât să înţelegi ce i-a învăţat Crisios pe oameni când a trăit pe pământ. Când ajungi la o stare lăuntrică bună, cuvintele pe care le-a rostit Isus îţi sunt atât de clare, încât eşti uimit că nu le-ai înţeles mai înainte. Nu le-ai fi putut înţelege înainte pentru că nu erai matur din punct dc vedere spiritual ca să le poţi purta.

    Domnul nostru nu ascunde de noi aceste lucruri; ele nu pot fi purtate până când nu ajungem într-o stare corespunzătoare în viaţa spirituală. ..Mai am să vă spun multe alte lucruri, dar acum nu le puteţi purta.” Trebuie să avem comuniune cu viaţa Lui înviată înainte de a putea purta anumite cuvinte. Ştim noi ce înseamnă primirea vieţii înviate a lui Isus? Dovada că ştim este faptul că putem înţelege Cuvântul Lui. Dumnezeu nu ne poate revela nimic dacă nu avem Duhul Lui. O atitudine îndărătnică îl va împiedica efectiv pe Dumnezeu să ne reveleze ceva. Dacă ne-am format o părere fixă despre o doctrină, lumina lui Dumnezeu nu va mai veni la noi in acea direcţie, căci nu o putem primi. Acest mod îngust de a gândi se va sfârşi imediat ce viaţa Lui de înviere va putea pătrunde în noi.

    „Nu spuneţi nimănui…” – dar atât de mulţi spun ce au văzut pe Muntele Transfigurării. Ei au primit viziunea şi mărturisesc despre ea, dar viaţa lor nu se potriveşte cu ea, pentru că Fiul Omului n-a înviat încă in ei. Mă întreb când va lua El chip în tine şi în mine?

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    MATEI 11:12

    „împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mîna pe ea.”

    Domnul păcii a venit în lumea aceasta ca să aducă fericirea oamenilor şi pace pe pămînt; dar atunci ca şi astăzi, oamenii au refuzat să intre în împărăţia Sa. Ei sînt de acord cu o anumită formă de evlavie, dar de îndată ce Dumnezeu vrea să domnească în viaţa lor şi să le impună voia Sa descoperită prin Cuvîntul Său, este război şi dezbinare. Ştiind că el va fi învins în acest război, Satan a propus creştinătăţii o pace dezonorantă pe care ea a acceptat-o. Dar peste tot unde Dumnezeu are credincioşii Săi, războiul n-a încetat niciodată, ci dimpotrivă devine mereu tot mai îndîrjit.Creştinătatea a încheiat un pact cu lumea şi lumea a pus mîna pe ea. Satan este foarte mulţumit, dar creştinătatea merge din ruină în ruină pînă va sfîrşi într-o apostazie totală.

    Textul nostru vorbeşte de o luptă care de asemenea va continua pînă la sfîrşit şi va culmina cu biruinţa definitivă a celor credincioşi. O altă traducere spune că „împărăţia cerurilor este forţată şi cei violenţi pun mîna pe ea.” Ce chemare! Sîntem noi dintre cei „violenţi”? care, prin puterea şi dragostea lui Dumnezeu, asediază fortăreaţa lui Satan şi iau sufletele cu asalt? Sîntem noi dintre luptătorii aceia care invadează împărăţia întunericului şi se împotrivesc vrăjmaşului, luptînd pentru eliberarea sufletelor? Sau sîntem dintre aceia care se mulţumesc că sînt mîntuiţi şi nu le mai pasă de alţii? Domnul Isus nu ne-a spus: „de acum şedeţi liniştiţi că aţi scăpat de Satan”! Nu, nu. El ne-a spus „duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate naţiunile…” şi „duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” (Matei 28:19 şi Marcu 16:15). Dar pentru aceasta trebuie o rîvnă din partea noastră, egală cu năvala sau cu violenţa, cum spun unele traduceri. Dacă, prin natura noastră avem puţină putere, El ne dă puterea Sa pentru a domina situaţiile create de Satan care ţine sufletele legate. El ne dă înţelepciune să folosim orice prilej pentru a mărturisi pe Acela care ne-a scăpat pe noi şi vrea să scape şi pe alţii. O, de-am realiza ce răspundere mare avem de a mărturisi din toată inima pe Domnul Isus care ne-a iubit aşa de mult. Să ne gîndim că dacă alţii nu ne-ar fi adus vestea bună a mîntuirii, noi am fi murit în păcatele noastre. „A nu face nimic pentru Hristos, înseamnă a-l servi pe Satan.” J.N.D.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Luaţi jugul Meu asupra voastră.” Matei 11:29

    Odată cu ieşirea poporului Israel din Egipt, ei au trebuit să mănânce tot mielul, şi anume cu verdeţuri şi ierburi amare. Cel ce ocoleşte verdeţurile amare, acestuia Mielul nu-i este de ajutor spre a ieşi din Egipt. Dacă cei necredincioşi vorbesc despre noi lucruri neadevărate, pentru noi trebuie să fie un motiv de bucurie, gândindu-ne la cuvintele Lui Isus: „Bucuraţi-vă şi săltaţi de bucurie.” Dar cum ne comportăm dacă cineva din rudele noastre, sau aşa zişii creştini vorbesc împotriva noastră? Mâncăm noi verdeţurile amare? Dacă vrem să fim binecuvântaţi, atunci nu avem voie să ne plângem de suferinţă, cât de greu ne este, cât trebuie să îndurăm. Acestea nu subt semne bune. Dacă vrem ca umblarea nostră să fie binecuvântată şi să avem folos de pe urma ei, atunci umblarea noastră trebuie să fie asemănătoare cu cea a Domnului. El fiind ocărât, nu a ocărât, nu a ameniţat când a suferit, ci Şi-a încredinţat soarta în mâna Celui ce judecă drept. Câţi sunt dintre aceia, care sunt foarte sensibili! Dacă nu sunt lăudaţi pentru lucrarea lor, consideră că nu au muncit suficient, cu toate că nimeni nu gândeşte aşa ceva despre ei. Dacă îi întreabă cineva dacă au făcut un lucru, sau altul sunt supăraţi. Sunt multe lucruri mărunte pe care oamenii le acceptă din partea lumii, dar dacă sunt făcute de credincioşi, ei se împotrivesc. Se spune în continuu: „Nu este dragoste de fraţi în lumea aceasta, tot mereu aceleaşi lipsuri.” Acestea nu înseamnă suferinţele Domnului Hristos! Suferim datorită gândurilor proprii. Trebuie să ne cercetăm starea noastră în lumina dumnezeiască. Fraţii şi surorile care trăiesc pentru Domnul nu se plâng în nicio împrejurare. Dumnezeu Însuşi grijeşte de ajutor pentru noi; partea noastră este să-I predăm toate Lui şi să ne încredem în El.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    FĂRĂ TEAMĂ DE OAMENI

    Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului şi se vor teme de tine.

    Deuteronom 28.10

    Deci, de ce să ne temem de ele? Am da dovadă de neîncredere mai mult decât de credinţă. Dumnezeu ne poate face atât de asemănători cu El, încât oamenii să fie siliţi să recunoască lucrarea Lui în noi, că-I purtăm Numele pe drept şi că suntem într-adevăr ai Lui. Dacă am putea să căpătăm acest har pe care Domnul doreşte să-l răspândească peste noi!

    Fiţi siguri că oamenii fără evlavie se tem de adevăraţii sfinţi. La drept vorbind le este silă de ei, dar le este şi teamă de ei. Haman tremura în faţa lui Mardoheu chiar când îi punea la cale moartea (Estera 6). Şi, de fapt, ura lor este rezultatul temerii pe care o au de ei, dar sunt prea mândri pentru a o mărturisi. Să urmăm drumul adevărului şi al dreptăţii, fără să ne cutremurăm de fel. Frica nu este partea oamenilor hotărâţi, ci a acelora care se poartă rău şi luptă împotriva lui Dumnezeu. Dacă în adevăr, Numele Domnului este chemat, pomenit cu smerenie, suntem în siguranţă. Un cetăţean al Romei nu avea decât sa spună: sunt Roman, pentru a avea drept la protecţia legiunilor armatei marelui imperiu; cine este un copil al lui Dumnezeu, are ca pază atotputernicia Lui, care mai lesne ar lăsa cerul fără îngeri, decât să lase pe unul dintre sfinţii Săi fără apărare. Puteţi îndrăzni ca leul în numele adevărului, căci Dumnezeu e cu voi.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi. Evrei 10.14

    Credinciosul are în Mântuitorul său o stare desăvârşită. El este curăţat şi salvat prin sângele lui Isus primind o natură (fire) nouă. Dumnezeu îl vede pe cel mântuit – care acum este copil şi moştenitor al Său în valoarea nemărginită a lucrării şi a persoanei Mântuitorului. El ne spune: „Acum dar, nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus.” Dumnezeu a împlinit o lucrare desăvârşită: „Şi voi PRIN El sunteţi în Cristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare” (1 Cor. 1.30).

    În ceea ce priveşte umblarea şi starea creştinului există un progres şi o creştere. Lucrarea lui Dumnezeu pentru creştin este desăvârşită datorită mântuirii sale veşnice, pe când lucrarea lui Dumnezeu în credincios încă nu a luat sfârşit. Creştinul trebuie să se întărească duhovniceşte, să crească în interior, să ajungă la maturitate şi în toate să se asemene Mântuitorului său. Aceasta e şi dorinţa oricărui credincios adevărat. Cu fidelitate un astfel de creştin ascultă de glasul Păstorului. El se roagă şi umblă în frică de Dumnezeu. Creştinul ştie că sfânta lui chemare este ca să trăiască pentru Cel care a murit în locul lui.

    Abia atunci când credinciosul va vedea pe Domnul său, va fi în vecii vecilor ca El. De aceea, să rămânem credincioşi promisiunilor Lui până ne va lua la El în împărăţia Sa.Sunt mulţi inşi care în loc să privească la Cristos şi la moartea Sa, se uită la ei înşişi. Se uită mai mult la capacităţile lor decât la ce li s-a dat în afară de ei şi astfel sunt înlănţuiţi într-o stare de nesiguranţă, de plâns şi de aceea nu-şi pot lua locul de închinători fericiţi. Ei se roagă şi cer mântuirea, în loc să se bucure că o au. Privesc la faptele lor slabe în loc să privească la Cristos, care a făcut o ispăşire deplină.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, minunea de a fi una cu Tine aşa cum Tu eşti una cu Tatăl! Acordă-ne această unitate pentru slava Ta şi, în acest scop, înalţă peste noi lumina Feţei Tale şi dă-ne pacea.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte? Boldul morţii este păcatul şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul postru Isus Cristos!»

    1 Corinteni 15,55-57

    Ca o a cincea consecinţă a jertfei lui Cristos pe cruce, aş vrea să înţelegem repercusiunile pe care moartea Lui le-a avut asupra morţii. Moartea este o realitate crudă. Acest lucru l-au simţit mulţi dintre cititorii mei când au stat lângă mormântul unei persoane dragi. Nici Domnul Isus nu a ignorat realitatea şi duritatea ei. Când a mers în Beta-nia să îl învie pe prietenul Sau Lazăr, care era mort de 4 zile, a plâns la mormântul acestuia. Dar, totodată există şi o altă realitate minunată, şi anume învingerea morţii pjdn moartea lui Isus. Cu toate că îmbătrâneşti, promisiunea Psalmului 92 este valabilă şi pentru tine; în plus, conform cuvintelor apostolului Pavel, în interiorul tău întinereşti: «iik- chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi» (2 Cor. 4,16). Un asemenea om are tinereţea veşnică descrisă de Psalmul 103,5 şi va deveni asemenea unui stejar. Aici este minunea! Prin moartea Sa, Isus Cristos ne-a împăcat cu Dumnezeu, ne-a eliberat de sub puterea lui Satan, ne-a salvat din robia păcatului şi ne-a dăruit viaţa veşnică.

     

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineața

    Fiii oamenilor, până când va fi batjocorită slava Mea?

    Psalmi 4:2

    Un scriitor inspirat a întocmit o listă a tristelor onoruri acordate de orbitul Israel mult-aşteptatului Rege. Mai întâi, L-au purtat într-o procesiune de onoare, 1a care au luat parte legionari romani, preoţi iudei, bărbaţi şi femei, în timp ce Regele îşi purta singur crucea. Acesta a fost triumful dăruit de lume Celui care i-a învins cel mai crunt duşman. Strigătele de batjocură L-au aclamat şi ocările I-au fost singurele cuvinte de laudă. Apoi, I-au oferit vin în semn de mare cinste. In loc să-I ofere o cupă aurită cu vinul primilor struguri, i-au dat să bea drogul ucigaşilor condamnaţi, pe care 1-a refuzat fiindcă voia să simtă Conştient gustul morţii. Când a strigat „mi-e sete” (Ioan 19:28), i-au dat oţet amestecat cu fiere, atingându-i buzele cu un burete. Câtă răutate şi lipsă de ospitalitate faţă de Fiul Regelui. În al treilea rând, i-au asigurat o gardă de onoare, care şi-a arătat Stima faţă de El trăgându-i la sorţi hainele, considerate pradă de război. Aceştia au fost paznicii Celui slăvit în cer — patru jucători brutali. I s-a găsit un tron de onoare pe lemnul blestemat al crucii, fiindcă oamenii răzvrătiţi nu au putut afla alt loc de odihnă pentru Domnul lor. Crucea era, de fapt, expresia sentimentelor lumii faţă de El. „Iată”, păreau să spună ei, „modul în care L-am trata şi pe Dumnezeu, dacă am putea ajunge la El”. In cele din urmă, titlul Său de onoare a fost „regele iudeilor” dar naţiunea aceasta orbită L-a negat, şi L-a numit în realitate „Regele hoţilor”, preferându-1 pe Baraba şi plasându-L pe Isus între doi tâlhari. Slava Sa a fost transformată în batjocură de către fiii oamenilor, dar va străluci mereu în ochii sfinţilor şi ai îngerilor, din veşnicie în veşnicie.

    Seara

    Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăvește-mă de vina sângelui vărsat, si limba mea va lăuda îndurarea Ta.

    Psalmi 51:14

    În această mărturisire solemnă, cel dintâi lucru care ne sare în ochi este faptul că David şi-a recunoscut vina. Nu a numit-o ucidere, şi nu a tratat-o ca pe un accident întâmplat unui om vrednic, ci i-a menţionat adevăratul nume, vina sângelui vărsat. Deşi nu îl ucisese cu mâna lui pe Urie, soţul Batşebei, plănuise uciderea în inima lui; în faţa Domnului, era un ucigaş. învaţă să fii cinstit cu Dumnezeu în mărturisirile pe care I le faci. Nu-ţi ascunde păcatele sub nume frumoase; oricum le-ai numi, nu vor fi mai plăcute. Priveşte-ţi păcatele aşa cum le priveşte Dumnezeu; recunoaşte-le adevăratul caracter cu inima deschisă. Observă că David era evident apăsat de ticăloşia păcatului său. Este uşor să vorbeşti, dar greu să simţi înţelesul vorbelor. Psalmul 51 este portretul unui suflet chinuit de remuşcări. Să căutăm să simţim aceeaşi tulburare fiindcă, oricât de excelente ar fi cuvintele noastre, dacă nu suntem conştienţi că păcatele noastre ne duc în iad, nu putem aştepta iertarea. Textul nostru este o rugăciune fierbinte adresată Dumnezeului mântuirii. Este dreptul Lui să ierte; mântuirea celor care Îl caută se oglindeşte în numele şi natura Sa. Mai mult, textul II numeşte „Dumnezeul mântuirii mele” (subl. autorului). Da, binecuvântat să-I fie numele! Ori de câte ori II caut prin sângele lui Isus, primesc bucurie prin „Dumnezeul mântuirii mele”. Psalmistul sfârşeşte cu un jurământ vrednic de laudă: dacă Dumnezeu îl va izbăvi, va cânta — nu, mai mult decât atât, va „lăuda”. Cine ar putea cânta un alt cântec în faţa unei asemenea îndurări! Observă subiectul cântecului: îndurarea lui Dumnezeu. Trebuie să lăudăm lucrarea scumpului nostru Mântuitor, iar cel care ştie cela mi mult despre dragostea iertătoare va cânta cel mai tare.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Puterea lor stă în a fi liniştiţi. (Isaia 30:7, KJV)

     

    Liniştea interioară este absolut necesară în adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu. Mi-amintesc că am învăţat aceasta într-o perioadă de mare criză din viaţa mea. Întreaga mea fiinţă părea să palpite de nelinişte, şi nevoia pe care o simţeam după o intervenţie rapidă şi puternică era copleşitoare. Însă circumstanţele erau de aşa natură că nu puteam face nimic, şi persoana care m-ar fi putut ajuta nu făcea nimic.

    Pentru un timp părea ca şi cum m-aş fi făcut ţăndări din cauza frământării mele interioare. Apoi, dintr-odată, „un susur blând şi subţire”
    (1 Împăraţi 19:12) a şoptit în adâncul sufletului meu: „Opreşte-te, şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10). Cuvintele au fost rostite cu putere, şi am ascultat. M-am adunat, aducându-mi trupul la linişte deplină, şi am forţat duhul meu tulburat să tacă. Abia atunci, uitându-mă în sus şi aşteptând, am ştiut că Dumnezeu era Cel care vorbise. El era în mijlocul crizei mele şi a neajutorării mele, şi eu m-am odihnit în El.

    Aceasta a fost o experienţă pe care n-aş fi ratat-o pentru nimic în lume. Aş putea spune că din liniştea aceea părea să provină puterea care a rezolvat criza şi care a condus foarte repede la o soluţie de mare succes. În timpul acestei crize am învăţat efectiv că „puterea [mea] stă în a fi liniştit”. Hannah Whithall Smith

    Există o pasivitate perfectă care nu este lene. Este o linişte vie născută din încredere. Tensiunea tăcută nu este încredere, ci doar nelinişte comprimată.

     

    Nu în larma furtunii urlătoare,

    Nu în cutremur sau flăcări devoratoare;

    Ci în liniştea care poate transforma orice frică,

    A venit la profet susurul blând şi liniştit.

     

    O, suflete, taci pe muntele lui Dumnezeu,

    Chiar dacă grijile şi nevoile se agită în jurul tău ca o mare;

    Din rugăciuni, cereri şi dorinţe nemărturisite,

    Opreşte-te, şi ascultă ce-ţi va spune Dumnezeu.

     

    Orice părtăşie are pauze de odihnă,

    Forţe noi cresc cu fiecare nivel de putere;

    Cele mai plăcute Aleluia ale celor binecuvântaţi

    Sunt tăcute, timp de jumătate de oră.

     

    O, odihneşte-te, într-o linişte totală a sufletului,

    Renunţă la cuvinte, lasă rugăciunea şi lauda pentru un timp,

    Lasă-ţi întreaga fiinţă, liniştită, în controlul Lui,

    Şi învaţă întreaga semnificaţie a glasului şi zâmbetului Lui.

     

    Nu să lupţi ca un atlet pentru o cunună,

    Nici să apuci cerul prin violenţa voinţei;

    Ci să şezi cu Tatăl tău ca un copil,

    Şi să cunoşti fericirea care urmează după al Său „Fii liniştit!”

         Mary Rowles Jarvis

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Proverbe 4.20-27; 5.1-23

    Simţurile celui credincios (ilustrate în aceste versete de organele vitale) trebuie să rămână în totalitate sub controlul înţelepciunii. Această înţelepciune, drag prieten creştin, îţi este pusă la dispoziţie de Dumnezeu (Iacov 1.5), pentru că tu ai răspunderea să-ţi controlezi urechile (v. 20), ochii (v. 21,25), picioarele (v. 26,27; vezi Psalmul 119.101), gândurile, buzele (cap. 5.2) şi, mai presus de toate, inima, centrul motor care guvernează întreaga fiinţă (v. 23). Ţine de tine ca inima să nu-ţi fie prinsă (în cursă). Câţi nu şi-au irosit viaţa şi nu au vărsat lacrimi amare, pentru că, în tinereţea lor, au lăsat să se dezvolte în ei afecţiuni care nu erau după voia Domnului…

    Dacă buzele sunt poarta de ieşire a inimii, ochii sunt principala poartă de intrare. Să veghem ca ochii noştri să privească drept înainte, spre Isus, ţinta alergării credinţei (Evrei 12.2)! In felul acesta, nicio lăcomie nu va putea găsi acces de bunăvoie în inima noastră.

    Versetul 8 şi următoarele descriu mizeria celui care se lasă deturnat de „străină”, a celui care şi-a dat anii „celui nemilos” (v. 9). I-am dat şi noi deja prea mulţi ani lui Satan, înainte de convertirea noastră. Am mai dori oare să reintrăm sub stăpânirea lui…?

     

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: 1 Samuel 30:7-10; 21-25

    Partea trebuie să fie aceeaşi atât pentru cel ce s-a coborât pe câmpul de bătaie cât şi pentru cel ce a rămas la calabalâcuri: s-o împartă deopotrivă. 1 Samuel 30:24

    CUM POT SĂ AJUT?

    La ceremonia de sfinţire a unei mari catedrale din Milano, o fetiţă din mulţime a strigat: „Şi eu am ajutat la construcţie! Şi eu am ajutat să se construiască!” „Cum?” a întrebat unul din soldaţii de pază care se afla în apropiere. „Spune-mi ce ai făcut?” Fetiţa a răspuns: „Am adus prânzul pentru tăticu în timp ce lucra aici”. Avea dreptate. Deşi nu luase parte activă la construcţie, eforturile ei au contribuit la terminarea acelui edificiu minunat. Cerul va fi plin de surprize. Printre ele, cred, va fi recunoaşterea eforturilor acelor credincioşi care L-au servit pe Domnul, necunoscuţi şi neapreciaţi de nimeni. Adeseori credem că cei angajaţi pe frontul conflictului spiritual cu cel rău vor primi mai mare răsplată de la Domnul decât ceilalţi. Dar toţi credincioşii care vor fi stat la locul în care i-a pus Domnul vor auzi vocea Lui, spunându-le: „Bine rob bun şi credincios!” In 1 Samuei 30:24, David a spus celor care au rămas la calabalâcuri să împartă egal din prada de război cu cei care au fost în luptă. Acelaşi lucru este valabil şi în serviciul lui Cristos. Credincioşii, care din pricina bolilor sau a împrejurărilor nu pot să-L servească la fel ca alţii, dar care fac ceea ce pot, vor primi aceeaşi răsplată ca acei din prima linie a conflictului. Isus a spus că „Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său… şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui” (Matei 16:27). Astfel, chiar dacă suntem în vâltoarea luptei, sau în spatele frontului, este o răsplată pentru fiecare din noi. 
    R.W.D.

    Orice slujbă pentru Mire

    Va avea o răsplătire.

    Faptele din bucurie

    Vor rămâne pe vecie. 
    D.J.D.

    O faptă măruntă făcută în Numele lui Isus nu este o faptă măruntă.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el; dar Ioan Îl oprea, spunând: „Eu am nevoie să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”. Şi Isus, răspunzând, ia zis: „Lasă acum; pentru că aşa se cuvine, să împlinim toată dreptatea”. Matei 3.1315

    În această Evanghelie, care Îl prezintă pe Domnul Isus ca Împărat, pare uimitor ca El să fie botezat cu botezul lui Ioan pentru pocăință, fiindcă El este în mod absolut lipsit de păcat. Ioan na putut înțelege acest lucru, însă Domnul ia spus că se cuvenea să împlinească toată dreptatea. Acesta în mod sigur nu este un exemplu pentru noi astăzi, căci nimeni nu poate fi acum botezat cu botezul lui Ioan.

    Cât de minunat este faptul că Domnul Isus Sa identificat astfel cu cei care îşi mărturiseau păcatele! Deşi lipsit de păcat, El de fapt mărturisea păcatele celor credincioşi ca şi cum erau ale Sale. Botezul vorbeşte despre moarte şi despre îngropare. Astfel, El a arătat către acel moment, de la cruce, când avea să ia asupra Sa păcatele celor care aveau să creadă în El.

    În general, împărații şi oamenii mari ai acestei lumi nu au gândul de a se identifica în mod deplin cu starea supuşilor lor. Ei doresc mai degrabă să se înalțe deasupra celor din popor.

    Acesta a fost caracterul lui Saul, primul împărat al lui Israel. David, care a fost ales de Dumnezeu ca împărat, a luat asupra sa, întro anumită măsură şi în anumite împrejurări, responsabilitatea falimentelor poporului. În alte cazuri însă, a falimentat şi el în această privință. Fiului său Solomon ia lipsit însă cu totul această virtute, iar acest lucru sa extins aproape la toți împărații care iau urmat. Evanghelia după Matei niL arată pe Împăratul ales de Dumnezeu pus la încercare şi dovedit, în toată viața Sa pe pământ, ca fiind perfect potrivit pentru a domni.L. M. Grant

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    El [Avraam] nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu …, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredințat că El ce făgăduiește, poate să și împlinească. Romani 4.20,21

    Credința

    Credința este acceptarea mărturiei lui Dumnezeu în suflet. Această acceptare este lucrată de puterea lui Dumnezeu.Credința face viitorul prezent și nevăzutul vizibil.

    Credința este marele principiu al vieții divine de la început până la sfârșit. Suntem îndreptățiți prin credință și trăim prin credință; stăm prin credință și umblăm prin credință.

    Credința Îl onorează pe Dumnezeu, iar Dumnezeu onorează credința. Conform Cuvântului lui Dumnezeu, credința înseamnă să dai dreptate lui Dumnezeu în Hristos. Credința se bazează exclusiv pe El. Astfel, gândirea este dominată și umplută tot mai mult de El și devine o rugăciune continuă. A te baza pe Dumnezeu este altceva decât a te baza pe binecuvântările lui Dumnezeu. Pentru a savura binecuvântări nu am nevoie de credință, dar pentru a mă baza pe Dumnezeu este nevoie de credință. Dumnezeu ne ia câteodată unul sau altul din daruri, pentru ca, credința noastră să se înflăcăreze și să învățăm să ne bazăm doar pe El. Dumnezeu nu consideră credința niciodată prea îndrăzneață.

    Credința înseamnă să te bazezi deplin pe corectitudinea și credincioșia lui Dumnezeu, iar orice cuvânt din gura Lui să-l consideri ca fiind mai prețios și mai adevărat decât tot ce putem percepe cu simțămintele noastre.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu” (loan 15:12)

    Trage aer în piept și ține-l acolo o clipă. Acum expiră. Unde s-a dus aerul? Aerul pe care tocmai l-ai dat afară va face înconjurul pământului în următoarele doisprezece luni, timp în care fiecare moleculă pe care ai expirat-o va fi inspirată de altcineva pentru a fi expirată din nou. în felul acesta noi suntem legați unii față de alții, suntem conectați prin respirație unii de alții și de Cel care a suflat prima oară peste noi suflare de viață. întrucât există o chimie comună membrilor din rasa umană, suntem interdependenți. Noi suntem afectați pozitiv sau negativ de faptele celorlalți. în perioada generației egoiste denumită „Generația Eu”, era un lucru obișnuit să-i auzi pe oameni spunând: „Câtă vreme nu rănesc pe nimeni, nu e treaba nimănui ce fac eu”. Din nefericire, tot ceea ce facem îi afectează pe oameni și nu există așa numitele fapte complet independente. Poetul John Donne a scris: „Nici un om nu este o insulă, în întregime singură, ci fiecare om este o bucată de continent, o piesă dintr-un întreg”. Având lucrul acesta în minte, citește aceste două versete:

    1) „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții” (loan 13:34).

    2) „Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții” (Romani 13:8). Asta înseamnă că astăzi ai obligația să arăți că-ți pasă într-un mod practic.

     

     

     


     

  • 6 Aprilie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Ciocnirea dintre Dumnezeu şi păcat

    El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn.

    I Petru 2:24

    Crucea lui Isus este revelaţia judecăţii lui Dumnezeu asupra păcatului. Nu asocia niciodată crucea lui Isus Cristos cu martiriul. Crucea a fost un triumf suprem care a zdruncinat înseşi temeliile iadului. Nu există nimic mai sigur în timp sau eternitate decât ceea ce a făcut Isus Cristos pe cruce. El a repus întreaga rasă umană într-o relaţie corectă cu Dumnezeu. A făcut din răscumpărare baza vieţii umane, a deschis o cale pentru ca fiecare om să poată ajunge în comuniune cu Dumnezeu.

    Crucea n-a fost o întâmplare în viaţa lui Isus: El a venit tocmai pentru ea. EI este „Mielul jertfit de la întemeierea lumii”. Întruparea lui Cristos n-ar avea nici un sens fără Cruce. Fereşte-te să-L separi pe Dumnezeu arătat în carne de Fiul devenit păcat. Întruparea s-a făcut cu scopul răscumpărării. Dumnezeu S-a întrupat pentru a da la o parte păcatul, nu pentru a realiza ceva pentru Sine însuşi. Crucea este evenimentul central al timpului şi al eternităţii, precum şi răspunsul la enigmele acestora.

    Crucea nu este crucea unui om, ci Crucea lui Dumnezeu şi ea nu poate fi niciodată înţeleasă prin experienţa umană. Crucea este arătarea naturii lui Dumnezeu, poarta prin care oricare om poate ajunge în unire cu Dumnezeu. Când ajungem la Cruce, noi nu trecem prin ea, ci rămânem în viaţa spre care Crucea este poarta.

    Centrul mântuirii este Crucea lui Isus; mântuirea se obţine atât de uşor, deoarece ea L-a costat atât de mult pe Dumnezeu. Crucea este locul unde Dumnezeu se uneşte cu omul păcătos în urma unei lovituri puternice şi unde se deschide calea către viaţă – dar această lovitură a fost asupra inimii lui Dumnezeu.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    EFESENI 6:18

    „Faceţi tot timpul prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi rugăciuni pentru toţi sfinţii.”

    Rugăciunea nu trebuie să fie o formă, ea nu este o repetare mecanică şi nu trebuie să devină un clişeu. Rugăciunea adevărată este o viaţă, un curent continuu, o putere, este o proslăvire a lui Dumnezeu. Dar ea mai este şi o luptă, o forţă ofensivă, îmbrăcată cu autoritatea Domnului Isus şi bazată pe cuvintele şi făgăduinţele lui Dumnezeu. Rugăciunea nu se opreşte; noi trebuie să ne rugăm în orice vreme, cu intensitatea, cu ardoarea şi implorarea inspirate de Duhul Sfînt. Cuvîntul implorare exprimă căldura unei profunde dorinţe a inimii. Apostolul Pavel a avut grijă să arate că rugăciunea este o parte vitală a armurii luptătorului; o putere indispensabilă în lupta spirituală împotriva vrăjmaşului, dar care trebuie să îmbrăţişeze şi pe ceilalţi sfinţi care sînt ca şi noi luptători în războiul sfînt „împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunericului, împotriva duhurilor răutăţii din locurile cereşti.” (Ef.6:12). În consecinţă cîmpul de acţiune al rugăciunii este foarte întins. Să nu ne sustragem de la datoria de a ne ruga, nici să nu o neglijăm, rugîndu-ne sporadic, fără elan şi mai ales, fără credinţă.

    Să privim cîmpul de bătălie ocupat de forţele împotrivitoare! Dar el este acoperit de un nor de tămîie care se ridică spre cer. Sînt rugăciunile sfinţilor. Ca şi stîlpul de nor care se aşeza odinioară între Israel şi Egipteni, prezenţa Domnului Isus protejează pe sfinţii Lui în tot timpul luptei. Oh, va veni odată şi vremea odihnei noastre, cînd cuvîntul sau ideea de luptă va dispare definitiv din vocabularul ceresc. Rugăciunea pricepută, învăţată de Dumnezeu şi condusă de Duhul Sfînt, cîştigă o biruinţă deplină.

    Cînd ne rugăm, să fim conştienţi că sîntem un singur duh cu Domnul. Cîtă vreme sîntem aici pe pămînt sîntem în război. În spatele tuturor împotrivirilor oamenilor faţă de Dumnezeu şi de lucrarea Lui, este o rezistenţă invizibilă a vrăjmaşului şi a hoardelor lui. Înarmaţi de Conducătorul nostru dumnezeiesc, fiind fermi în El, luptătorii, chiar dacă au împotriva lor pe aceşti vrăjmaşi puternici şi reali, vor fi mai mult decît biruitori prin Acela care ne-a iubit. Lupta va creşte în intensitate, fără încetare; ea se va termina numai cînd Domnul Isus va ridica pe ai Săi la sunetul trîmbiţei.”A birui pe Satan, a rezista ispitelor lui, dovedeşte vigoarea vieţii creştine. Pentru aceasta avem nevoie să fim ocupaţi cu Domnul Isus.” J.N.D.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Dar după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.” Isaia 53:10

    Dacă privim suferinţele Mântuitorului atunci putem constata că scopul acestora nu a fost înţeles pe vremea aceea. Cei care-L iubeau, apropiaţii Lui erau îngrijoraţi de soarta Lui, şiL pângeau. De aceea Isus le spune femeilor care-L plângeau în drumul spre Calvar: „Nu Mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri!” Chiar şi pe Petru a trebuit să-l mustre, când acesta I-a spus:” Să Te ferească Dumnezeu, Doamne, să nu Ţi Se întâmple aşa ceva!” El i-a răspuns:” Înapoia Mea, Satano; căci gândurile tale nu sunt gânduriel Lui, ci gânduri de-ale oamenilor.” În zilele noastre oare nu este asemănător? Nu înţelegem rostul suferinţelor Lui, şi de aceea ne rezumăm doar al superficialităţi. Pavel spunea:” Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu îmlinesc ce lipseşte suferinţelor Lui Hristos pentru trupul Lui, care este Biserica.” Coloseni 1:24. Domnul Isus a fost o adevărată jertfă de ispăşire;El a fost mânat de dorinţa de a ne asigura o mântuire dplină, desăvârşită, şi care să dureze veşnic. De aceea a putut purta şi îndura suferinţa. Dar în toate acestea nu Şi-a pierdut nimic din măreţia Sa. De aceea a trebuit să recunoască până şi sutaşul care a asistat la răstignire: „Cu adevărat acesta a fost Fiul Lui Dumnezeu!” Mai pe urmă mulţi au fost luminaţi cu privire la necestatea suferinţelor Sale, fiind neîncetat mulţumitori până în veşnicie pentru ceea ce a făcut El pentru ei, lăudând Mielul Sfânt.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    UN ÎMPĂRAT, UN DOMN

    Domnul va fi împărat peste tot pământul; în ziua aceea Domnul va fi singurul Domn şi Numele Său va fi singurul Nume.

    Zaharia 14.9

    Viitor binecuvântat! Aici nu e visarea unei înflăcărări, ci mărturisirea neschimbatului Cuvânt. Domnul va fi cunoscut de toate popoarele şi slăvita Sa putere va fi recunoscută de toate triburile pământului însă, cât suntem de departe de acel timp! Cine se pleacă în faţa marelui Rege? Câtă revoltă, împotrivire faţă de El! Şi pe pământ, câtă mulţime de domni şi zei! Chiar printre creştinii, câte deosebiri de păreri despre Domnul Cristos şi Evanghelie! Dar într-o zi nu va fi decât un singur Rege si un singur Domn. Oh, să strigăm în fiecare zi: „Vie împărăţia Ta!”Să nu tot discutăm când va veni acel timp, de teamă să nu pierdem binefăcătoarea siguranţă ca va fi aşa. Pe cât de sigur că Duhul Sfânt a vorbit prin prorocul, tot atât de sigur e şi că tot pământul va fi plin de slava Sa. Domnul Isus n-a murit în zadar; nici Duhul lui Dumnezeu nu lucrează în zadar. Planul Tatălui nu va fi răsturnat. Acolo unde a biruit Satana, Domnul Isus va fi încununat cu slavă şi Domnul atotputernic îşi va restabili domnia. Să mergem deci la treburile noastre zilnice şi la serviciul nostru obişnuit, întăriţi în această credinţă.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

     David a zis lui Saul: Nimeni să nu-şi piardă nădejdea din pricina Filisteanului acestuia! Robul tău va merge să se bată cu el. 1 Samuel 17.32

    David a stat în faţa lui Saul, împăratul Israelului, a cărui obligaţie era de a-l întâmpina pe acel duşman aprig al poporului – Goliat – şi de a face să ia sfârşit cele patruzeci de zile de ocări aduse poporului şi Dumnezeului Celui Viu. Starea intimă, înaltă, a credinţei lui David se vede din răspunsul lui către Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obişnuit cu ea.”

    David nu putea să-l înfrângă pe Goliat cu propria sa putere, dar Dumnezeul Cel Viu, pe care se bizuie în toată credinţa, poate să biruie. În faţa ochiului său duhovnicesc stătea Acela, care odinioară era în faţa zidurilor Ierihonului când Iosua a trebuit să lupte. Această „căpetenie a oştirilor lui Dumnezeu” mai este şi azi în acţiune. Lupta lui Israel în acele zile era o luptă a lui Dumnezeu, la fel ca atunci când soarele şi luna trebuia să se oprească din mersul lor, ca Iosua să judece pe canaaniţi cu judecata lui Dumnezeu.Nimic nu ne dă fermitate şi dârzenie în luptă ca adevărul că acţionăm pentru Dumnezeu şi că El este cu noi. Având convingerea că stăm de partea lui Dumnezeu nimic nu ne poate abate de la calea slujbei pentru El. Pavel putea să spună: „Pot totul ÎN Cristos care mă întăreşte” (Fil. 4.13). Cel mai slab credincios poate totul prin Cristos. David a cunoscut puterea prezenţei lui Dumnezeu în pustietate şi singurătate, înainte de a ieşi la iveală. Acolo Dumnezeu l-a scăpat din ghearele leului şi din laba ursului, şi acum El îl poate scăpa din mâna filisteanului. Aceasta este credinţa adevărată: care în orice împrejurare se alipeşte de Dumnezeu.

    Raymond Lull, nobil spaniol, strălucit profesor universitar din sec. al XIII-lea, fiind omorât cu pietre, a spus: NUMAI ISUS.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    0, Doamne, vreau să Te slăvesc pentru răscumpărarea Ta cea măreaţă care acţionează la rădăcina tuturor problemelor noastre. Prin puterea ta cea mare, învie-ne la înnoirea vieţii în această zi de Paşti.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în EL Căci tot ce este în lume — pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii — nu este de la Tatăl, ci din lume.»

    1 Ioan 2,15-16

    Dacă evaluăm toate aceste efecte pe care moartea lui Isus le-a avut asupra acestei lumi, trebuie să ne gândim şi cine este stăpânul, Dumnezeul ei. Dumnezeul lumii este Satan, prinţul întunericului. Dar exact pe acest pământ, pentru această lume, Fiul lui Dumnezeu a murit pe cruce şi 1-a înfrânt pe Satan, stăpânitorul ei. Prin urmare oricine crede în Domnul cel răstignit şi în moartea Sa este şi el crucificat şi mort faţă de păcat, iar duhul lumii nu mai are nici o pu-tere asupra lui. Acesta este scopul morţii lui Isus, după cum spune textul din Galateni 1,4: «El S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău…». Nu este trist când copiii lui Dumnezeu refuză despărţirea totală de lume? Fiecare asociere conştientă cu duhul lumii înseamnă crucificarea din nou a Domnului Isus. Un copil al lui Dumnezeu trăieşte prin naşterea din nou într-o nouă dimensiune, căci este scris: «Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos» (Filip. 3,20). Prin puterea morţii lui Isus trăim acum în lume, dar nu mai facem parte din ea.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineața

    Să ieşim dar afară din tabără la EL

    Evrei 13:13

    Purtându-şi crucea, Isus a ieşit afară din tabără ca să sufere. Motivul pentru care creştinul părăseşte tabăra păcătoasă a lumii nu trebuie să fie acela că îi place să fie singur, ci pentru că Isus a făcut aşa, şi ucenicii Săi trebuie să-I urmeze exemplul. Christos nu a fost „din lume” (loan 17:14). Viaţa şi mărturia Sa au fost un continuu protest faţă de conformitatea cu lumea. Nu vei găsi nicăieri atâta dragoste pentru neamul omenesc ca în inima Sa, dar El s-a despărţit totuşi de păcătoşi. Ca şi El, poporul Său trebuie să iasă „afară din tabără la El”. Trebuie să ia poziţie ca martori ai adevărului. Trebuie să fie pregătiţi să meargă pe drumul cel strâmt. Trebuie să aibă inimi curajoase, netemătoare, care să-L iubească pe Christos în primul rând şi adevărul Său în al doilea rând, mai presus de orice pe lume. Isus vrea ca poporul Său să iasă afară din tabără pentru propria lor sfinţire. Nu poţi să creşti în har dacă te conformezi lumii. Viaţa de despărţire poate să fie un drum al durerii, dar este calea spre siguranţă. Şi deşi viaţa despărţită te va costa multe dureri şi îţi va aduce o bătălie în fiecare zi, va fi o viaţă fericită până la urmă. Nici o bucurie nu o poate întrece pe cea a unui soldat al lui Christos. Isus i se descoperă şi îi oferă atâta mângâiere încât războinicul se simte mai calm şi mai liniştit în luptă decât se simt ceilalţi în timpul odihnei. Drumul sfinţeniei este drumul părtăşiei. Dacă II urmăm pe Christos afară din tabără prin harul Său divin sperăm să câştigăm coroana. Coroana de glorie va urma crucea despărţirii. Un moment de ruşine va fi răsplătit de glorie eternă; clipele de suferinţă nu vor mai însemna nimic când vom fi „întotdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:17).

    Seara

    În numele Domnului, le tai în bucăţi.

    Psalmi 118:12

    Domnul nostru Isus, prin moartea Sa, nu a răscumpărat doar o parte din noi, ci întreaga noastră fiinţă. Prin răstignirea şi moartea Sa, a intenţionat întreaga noastră sfinţire — duh, suflet şi trup — astfel încât să poată domni fără nici un rival în triplul Său regat. Este treaba firii născute din nou prin Dumnezeu să susţină drepturile Domnului Isus Christos. Suflete, de vreme ce eşti copil al lui Dumnezeu, trebuie să cucereşti fiecare parte din tine care nu este supusă lui Christos; trebuie să-ţi pleci toate puterile şi pasiunile în faţa sceptrului de argint al domniei lui Isus. Nu trebuie să fii mulţumit până când Cel care este Rege prin răscumpărare nu devine Rege prin încoronare şi nu preia controlul în viaţa ta. Văzând că păcatul nu mai are nici un drept asupra noastră, purtăm lupta cea bună a credinţei şi căutăm, în numele lui Dumnezeu, s-o ducem până la capăt. Trupul meu este un mădular al lui Christos. Voi tolera să fie condus de prinţul întunericului? Suflete, Christos a suferit pentru păcatele tale şi te-a răscumpărat cu sânge preţios. Vei permite ca memoria ta să devină o magazie a răului, şi pasiunile tale combustibile pentru focul nedreptăţii? Vei permite ca judecata ta să fie pervertită de eroare sau ca voinţa ta să fie înlănţuită de păcat? Nu, suflete, tu eşti al lui Christos, şi păcatul nu are nici un drept asupra ta. Fii curajos, creştine! Nu te speria, fiindcă vrăjmaşii tăi spirituali nu te vor putea distruge niciodată. Poţi să-i învingi, deşi nu prin propria ta putere; cel mai slab dintre ei te depăşeşte. Dar poţi să-i învingi prin sângele Mielului. Nu întreba „cum să-i înfrâng, când sunt atât de puternici şi înfricoşători?”, ci du-te la Cel tare să te întărească, aşteaptă-L cu umilinţă, şi Dumnezeul Iui Iacov îţi va veni în ajutor. Atunci îţi vei putea cânta victoria obţinută prin harul Său.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    M-am dus la locul meu de strajă, şi stam pe turn ca să veghez
    şi să văd ce are să-mi spună Domnul. (Habacuc 2:1)

     

    Fără nădejdea noastră vigilentă, ce sens mai are să aşteptăm ajutor de la Dumnezeu? Nu va fi nici un ajutor fără ea. Dacă vreodată nu reuşim să primim putere şi protecţie din partea Lui, este doar pentru că nu am căutat aceasta. Ajutorul ceresc este oferit deseori, şi totuşi trece pe lângă noi. Îl pierdem pentru că nu stăm în turn, privind atent la orizont după vreun semn al apropierii lui, şi apoi nu suntem pregătiţi să deschidem larg porţile inimii noastre ca să poată intra. Omul care nu aşteaptă nimic şi deci nu este numai ochi şi urechi, va primi puţin ajutor. Urmăreşte-L pe Dumnezeu în evenimentele vieţii tale.

    Este o veche zicală care spune: „Cei care urmăresc providenţa lui Dumnezeu nu vor lăsa niciodată ca providenţa lui Dumnezeu să-i caute pe ei”. Şi mai putem interpreta această zicală, spunând: „Cei care nu urmăresc niciodată providenţa lui Dumnezeu, nu vor fi niciodată urmăriţi de providenţa lui Dumnezeu”. Dacă nu pui vasele pentru apă afară când plouă, nu vei colecta niciodată apă.

    Trebuie să fim mai practici şi să folosim bunul simţ cu Dumnezeu în revendicarea promisiunilor Lui. Dacă un om ar merge la bancă de mai multe ori pe zi, şi-ar pune cecul la geamul casierului, şi apoi l-ar lua şi ar pleca cu el fără să-l încaseze, n-ar trece mult timp şi banca l-ar soma să iasă din local.

    Oamenii care merg la bancă, merg cu un scop. Ei îşi prezintă cecul, primesc banii cash, şi apoi pleacă, efectuând astfel o tranzacţie reală. Ei nu-şi pun cecul pe tejghea, discutând despre frumuseţea semnăturii şi arătând cât de frumos este desenul de pe el. Nu, ei vor să primească bani pentru cecul lor şi nu vor fi satisfăcuţi fără acest fapt. Aceştia sunt oamenii care întotdeauna sunt bine primiţi la bancă, nu cei care pur şi simplu irosesc timpul casierului.

    Din nenorocire, un foarte mare număr de oameni se joacă de-a rugăciunea. Ei nu se aşteaptă ca Dumnezeu să le dea un răspuns, şi astfel ei îşi risipesc pur şi simplu timpul de rugăciune. Tatăl nostru ceresc doreşte să facem tranzacţii reale cu El în rugăciunea noastră. Charles H. Spurgeon

     

    Nu ţi se va tăia nădejdea. Proverbe 23:18

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Proverbe 4.1-19

    Copilul cu părinţi creştini începe să dobândească noţiunile elementare ale înţelepciunii lui Dumnezeu din familie. Negarea, dispreţuirea sau abandonarea (v. 2) „învăţăturii bune” primite în casa părintească sunt tot atâtea atitudini care nu pot fi binecuvântate şi prea adesea ele constituie punctul de lansare în pierderea mărturiei în viaţă (comp. v. 10 cu Exod 20.12).

    „Tatăl va face cunoscut copiilor adevărul Tău” (Isaia 38.19). Învăţătura creştină este în responsabilitatea capului de familie. Adesea tatăl le transmite copiilor săi ceea ce, la rândul său, el însuşi a primit de la părinţii săi (Psalmul 78.4-6). Solomon, scriitorul inspirat al Proverbelor, îşi amintea, cu siguranţă, de cele din urmă cuvinte ale tatălui său, David (v. 3; 1 împăraţi 2.1-3).

    Versetele 11 -13 ne instruiesc cu privire la umblare, în timp ce v. 14-19 cuprind amănunte cu privire la cale. Ne este descrisă cărarea celor răi tocmai pentru a şti să o evităm şi pentru a porni cu hotărâre pe cărarea celor drepţi. Aceasta este „ca lumina strălucitoare, care luminează tot mai mult, până când ziua e deplină” (v. 18). Înţelepciunea este un domeniu în care, în mod normal, se progresează puţin câte puţin (comp. Luca 2.52). Oprirea din această creştere, cauzată de o conştiinţă aflată într-o stare rea, este, în schimb, un lucru anormal.

    Fie ca v. 18 să poată rezuma viaţa fiecăruia dintre noi!

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Efeseni 6:10-20

    Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa…

    Efeseni 6:18

    „TE INTÂLNESC LA RUGĂCIUNE?”

    Cât de des stăm de vorbă cu Isus? Ne rugăm cu regularitate sau numai ocazional? Domnul nostru ne-a spus că trebuie „să ne rugăm şi să nu ne lăsăm” (Luca 18:1). Pavel a dat ecou aceluiaşi adevăr când ne sfătuieşte: „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri” (Coloseni 4:2). Se spune că primii creştini nu se întâlneau fără să invoce binecuvântarea lui Dumnezeu, şi nu plecau fără să-I aducă mulţumiri. Ni se spune, de asemenea, că în evul mediu orice întâmplare făcea ca imediat, toţi credincioşii, să se adune la rugăciune. Când umbrele nopţii se risipeau şi răsăritul soarelui înviora lumea, când clopotul anunţa moartea cuiva sau când păsările migratoare anunţau schimbarea anotimpului, credincioşii îngenuncheau şi se rugau.

    Sir Thomas Browne, autorul cărţii „Religio Medici” a făcut un legământ cu sine însuşi „să mă rog în toate locurile unde liniştea invită sufletul la meditaţie şi să nu fie stradă în oraşul meu unde să nu iau legătura cu Salvatorul”. John Fletcher de Madeley din Anglia, avea obiceiul ca, de fiecare dată când se întâlnea cu un creştin, să nu-l lase fără să-l întrebe: „Prietene, te-am întâlnit în rugăciune?” Acest salut neobişnuit îi aducea aminte persoanei că viaţa trebuie să fie o expresie a părtăşiei neîntrerupte în rugăciune cu Dumnezeu. Dacă cineva te-ar saluta aşa neobişnuit ca John Fletcher, ce ai răspunde? Este viaţa ta caracterizată de legătura plină de bucurie cu Isus şi de stăruinţa neobosită în rugăciune? H.G.B.

    Nu-i ceas mai sfint decât acela în care-s fraţii adunaţi
    şi inimi lângă inimi una în duh se roagă-ngenuncheaţi;
    când rugăciunea lor se-nalţă scăldată-n lacrimi prin Cristos,
    îngerii-s fraţi, iar fraţii-s îngeri, pământu-i sus iar ceru-i jos.


    Traian Dorz

    Un creştin ce nu se roagă lui Cristos este un creştin neputincios.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Mergeți, mâncați ce este gras şi beți ce este dulce, … pentru că bucuria Domnului este tăria voastră.

    Neemia 8.10

    Bucuria Domnului (2)

    Neemia, văzând că cei din popor erau trişti şi că plângeau, a fost îndemnat de Duhul Sfânt săi mângâie şi să le dea un sfat care săi ajute să biruie tristețea. Era normal ca ei să recunoască falimentul lor şi al părinților lor, însă nu să continue în această stare de tristețe. Domnul dorea ca ei să fie fericiți, fiindcă bucuria Lui era tăria lor. Primul sfat a fost ca ei să meargă şisă mănânce ce este gras şi să bea ce este dulce.

    Întradevăr, Dumnezeu doreşte ca noi să fim îmbogățiți, bine hrăniți şi să ne bucurăm de hrana pe care El a pregătito pentru noi. Când fiul risipitor sa întors acasă, recunoscânduşi greşeala, tatăl a tăiat vițelul cel gras, căci de acum fiul reîntors nu avea să mai mănânce roşcovele pe care le mâncau porcii. Totuşi, cât de mulți copii ai lui Dumnezeu sunt subnutriți, fie din cauză că se hrănesc prea rar cu hrana bogată pe care Dumnezeu neo pune la dispoziție, fie din cauză că se hrănesc cu alte feluri de hrană. Ieremia spune: „Cuvintele Tale au fost găsite şi eu leam mâncat; şi cuvântul Tău a fost pentru mine veselia şi bucuria inimii mele!” (Ieremia 15.16). Omul fericit din Psalmul 1 meditează la Cuvântul lui Dumnezeu zi şi noapte, de aceea el este mereu roditor.

    Şi care băutură poate fi mai dulce decât apa, care este Cuvântul lui Dumnezeu? Domnul Isus Hristos a spus că oricui bea din apa acestei lumi îi va fi iarăşi sete, căci ea nu poate niciodată satisface inima copilului lui Dumnezeu, a cărui nouă natură nu poate fi săturată decât de apa Cuvântului, care este mai dulce „decât mierea şi decât picurul din faguri” (Psalmul 19.10). Dacă doreşti să fii fericit în Domnul, fii cu luareaminte la lucrurile cu care îți hrăneşti sufletul! Este o realitate tristă a zilelor noastre că mulți creştini neglijează Cuvântul lui Dumnezeu. Lasă deci Cuvântul lui Dumnezeu să locuiască din belşug în tine (Coloseni 3.16)!    A. M. Behnam

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    … călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc făgăduințele. Evrei 6.12

    O mărturie a harului

    Francis Asbury s-a născut în 1745 în Anglia. Încă de mic copil, Asbury a fost îndreptat de mama sa spre Scriptură și rugăciune. Iată o lucrare bună a părinților! În tinerețe, Asbury L-a primit în viața sa pe Mântuitorul. A fost atât de încântat de mântuirea primită prin credință, încât a început să spună și altora ce a găsit el în Mântuitorul său. Deoarece în America acelor ani se simțea lipsa vestitorilor Evangheliei, Asbury a plecat acolo și a devenit foarte activ călătorind în multe zone ale acestui ținut. Se știe că a călătorit timp de 45 de ani parcurgând în jur de cinci sute de mii de kilometri, de cele mai multe ori pe cal. Practic, el n-a avut o casă în America, ci se adăpostea pe unde putea.

    Francis Asbury și-a închinat întreaga viață slujirii semenilor săi, renunțând la un cămin pentru a putea răspândi Evanghelia. O astfel de lucrare plină de sacrificii cere multă credință. Și Biblia ne îndeamnă să ne aducem aminte de înaintașii noștri, care ne-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu, și să ne uităm la sfârșitul felului lor de viețuire, urmându-le credința. Și astăzi, lucrarea lui Dumnezeu are nevoie de bărbați și femei, care doresc să se dedice lucrării Sale și să fie o mărturie a harului Domnului în localitatea de baștină sau în alte locuri.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    „Să nu datorați nimănui nimic” (Romani 13:8)

    Nimic nu este mai greșit decât să-ți închipui că dacă ai câștiga la loto toate problemele tale s-ar rezolva! Aproape jumătate din cei care devin milionari peste noapte falimentează în câțiva ani. De ce? Dintr-o varietate de motive: afaceri proaste, o viața extravagantă, planuri nebunești și rude „binevoitoare”. Și încă un motiv – unul foarte important! Crezând că au abilitatea de a transforma totul în profit și că norocul este de partea lor, ei încep să joace și să parieze la niveluri înalte – și ajung să piardă tot. încearcă să înțelegi: dacă nu cheltuiești mai puțin decât câștigi, nici o sumă nu-ți va fi vreodată suficientă! Așadar, dacă ești deștept, când obții o mărire de salariu sau primești un cadou neașteptat, nu trebuie să adopți un stil de viață mai extravagant. Mai bine redu-ți datoria înainte ca ea să devină o piatră în jurul gâtului tău și să te facă să te îneci. Nici un venit nu va fi suficient dacă nu ții în frâu ritmul în care cheltuiești banii. Singura cale prin care poți înainta din punct de vedere financiar este să-ți refuzi unele lucruri pe care ți le dorești și să pui deoparte pentru viitor. Dacă nu ai disciplina de a face lucrul acesta, mereu vei avea datorii. Când guvernul are datorii, pur și simplu taxele noastre vor crește și noi le plătim. Dar când tu intri în datorii – ești pe cont propriu. Nu așa dorește Dumnezeu să trăiești. Adevărata bucurie nu vine prin obținerea tuturor lucrurilor pe care ți le dorești, ci prin descoperirea binecuvântărilor de care ți s-a făcut parte deja și învățând să te bucuri de ele. lată care ar trebui să fie scopul tău: „Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții”.

     

     

     


     

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne