Mana Zilnica

Categorie: Scripturile In Fiecare Zi

  • 3 Iunie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Dacă se va ridica între voi un profet sau un visător de vise și-ți va da un semn sau o minune, și s-ar împlini semnul sau minunea despre care ți-a vorbit, când a zis: „Să mergem după alți dumnezei” – pe care nu i-ai cunoscut – „și să le slujim”, să nu asculți de cuvintele acelui profet sau ale acelui visător de vise; pentru că Domnul Dumnezeul vostru vă încearcă, pentru a afla dacă-L iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru cu toată inima voastră și cu tot sufletul vostru.
    Deuteronom 13.1-3


    Dumnezeu îi spusese lui Israel: „Luați seama să faceți orice lucru pe care vi-l poruncesc; să nu adăugați la el și să nu scădeți din el” (Deuteronom 12.32). Trebuie să ascultăm de adevăr. În Deuteronom 13, lui Israel îi este prezentat cazul unui om care se pretinde profet, care dă semne ce se vor împlini și care conduce poporul să se închine altor dumnezei. Ce trebuiau să facă israeliții? Să urmeze această «învățătură nouă», sau să se țină de adevărul deja revelat? Li se dau instrucțiuni clare cu privire la felul în care trebuiau să procedeze: „Să nu asculți de cuvintele acelui profet … pentru că Domnul Dumnezeul vostru vă încearcă, pentru a afla dacă-L iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru”.

    Este foarte trist să vezi credincioși abătându-se de la calea adevărată fiindcă li se pare că anumite împrejurări sunt de la Dumnezeu și îi conduc în acea direcție. Ei spun că au pace în inimă sau că li se pare că Domnul îi binecuvântează mai mult făcând cutare sau cutare lucru. Cu alte cuvinte, ei au propriile lor semne și minuni care par să le confirme gândirea și felul de a vedea lucrurile. Totuși Cuvântul lui Dumnezeu rămâne piatra de încercare, iar Domnul ne pune inimile la încercare, ca să vadă dacă suntem cu adevărat atașați de El.

    Domnul îngăduie să fim testați. Îl vom alege pe El, sau altceva? Această punere la probă va arăta spre ce sunt îndreptate afecțiunile inimilor noastre și ce prețuim cu adevărat. „Dacă Mă iubește cineva”, spune Domnul Isus, „va păzi cuvântul Meu” (Ioan 14.23).

    A. Leclerc

     

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Mai mult prețuiește pentru mine legea gurii Tale, decât mii de bucăți de aur și de argint.
    Psalmul 119.72


    Declarații remarcabile despre Biblie (1)

    „Am testat timp de 40 de ani Sfânta Scriptură, iar credința mea este astăzi mai puternică decât acum 40 de ani. Toate promisiunile sunt vrednice de crezare și adevărate.”

    Hudson Taylor (1832-1905), misionar în China

    „Am citit aceste Scripturi sfinte regulat și, cugetând la ele, am convingerea că această Carte … cuprinde mai multă bogăție și frumusețe a limbii decât toate celelalte cărți, indiferent în ce perioadă și în ce limbă ar fi fost scrise.”

    Sir William Jones (1746-1794), unul dintre cei mai mari cunoscători de limbi străine (știa 28 de limbi străine) și dintre cei mai buni cunoscători al Orientului

    „Cât de sărăcăcioase, cât de demne de dispreț sunt cuvintele filosofilor noștri, cu toate contradicțiile lor, în comparație cu Biblia! Este posibil ca o carte care este așa de simplă și în același timp așa de completă, să cuprindă doar cuvintele oamenilor?”

    Jean Jacques Rousseau (1712-1778), filosof

    „Biblia este atât un document istoric unic, cât și o sursă de informații istorice demne de crezare. Ea a condus la mii de descoperiri arheologice și a dat naștere unei impresionante literaturi despre culturile vechi. Această Biblie s-a dovedit a fi adevărată oriunde s-au putut face verificări – atât în descrierea detaliilor, cât și în prezentarea marilor evenimente.”

    Dave Balsinger și Charles E. Sellier, arheologi americani

     


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    BIRUITORI ASUPRA FRICII (2) – Fundația SEER

    „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață.” (Plângerile lui Ieremia 3:22-23)


    Cardinalul J.H. Newman a spus: „Să nu-ți fie frică că viața ta se va sfârși, ci că nu va avea niciodată un început.” Dacă lași frica să pună stăpânire pe viața ta, nu vei trăi niciodată din plin. În realitate, multe dintre fricile noastre sunt nefondate. Nu crezi că e așa? Studiile arată că 95% din lucrurile de care ne temem nu au nici o bază, iar restul sunt lucruri cu care trebuie să învățăm să trăim. Poate cea mai bună abordare ar fi o atitudine pe măsura celor scrise de Gertrude Stein: „Luând în considerare cât de periculos este totul, nimic nu este cu adevărat înspăimântător.” Omenește vorbind, în viață nu există garanții. Suntem preocupați de multe lucruri care ne oferă protecție: polițe de asigurare, alarmă anti-furt, cecuri de călătorie, aspirină, umbrele, sisteme GPS și airbag-uri. Dar realitatea este că viața e plină de primejdii, de neajunsuri și de riscuri, afectându-ne sănătatea… și în cele din urmă se va termina. Așa că ar trebui s-o trăim din plin.

    Shakespeare a spus: „Nu este demn pentru un fagure de miere să evite stupul din cauză că albinele înțeapă.”

    Nu lăsa frica să te împiedice să crești în umblarea ta cu Domnul și continuă să te încrezi în El atunci când apare.

    Există două lucruri care ne însoțesc mereu în viață: teama și credința. Și în fiecare zi din viață, o alegem fie pe una, fie pe cealaltă. Ieremia a ales credința. El a scris astfel (vers. 22-25): „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moștenire” zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Exod 36:14-34


    Materialele fuseseră strânse, lucrătorii fuseseră desemnaţi: va începe construcţia Cortului. În toate acestea vom avea ocazia să vedem mai multe imagini şi să desprindem învăţături noi.

    Întâi sunt enumerate învelitorile. Prima, făcută din zece covoare, descrisă în v.8-13, nu putea fi văzută decât dinăuntru, la lumina sfeşnicului, când preotul era în Locul Sfânt. Tot aşa, feluritele glorii ale lui Isus pot fi înţelese şi apreciate numai în lumina Duhului Sfânt, în prezenţa lui Dumnezeu. Pe de altă parte, prin cea de-a patra învelitoare, făcută din piei de viţel de mare, cortul, spre deosebire de templele antice (şi de clădirile religioase moderne), nu prezenta în exterior nimic de natură să atragă atenţia. Aceasta ne aminteşte de Cel care „n-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, nici o înfăţişare ca să-L dorim” (Isaia 53.2; Ioan 5.41). Să ne păzească Domnul de atracţiile lumii şi de spiritul ei, să ne ferească să dorim gloriile ei trecătoare sau să ieşim în evidenţă mai mult decât Domnul nostru.

    Aşezate stabil pe piedestale de argint, scândurile, imagine a celor răscumpăraţi, ne amintesc de îndemnul apostolului: „Staţi astfel tari în Domnul, preaiubiţilor!” (Filipeni 4.1).

  • 2 Iunie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?
    Ioan 18.11


    Hristos ne este revelat în Evanghelii în diferite feluri. De exemplu, în Matei, El este prezentat ca Împărat; în Marcu este prezentat ca Slujitor; în Luca este prezentat ca Fiu al Omului; iar în Ioan, ca Fiu al lui Dumnezeu.

    În primele trei Evanghelii, scena din Ghetsimani este similară, în timp ce Ioan ne oferă o perspectivă cu totul diferită. În primele trei Evanghelii Îl vedem pe Domnul spunând: „Tată, dacă este cu putință, să treacă paharul acesta de la Mine. Totuși nu voia Mea, ci voia Ta să se facă”. Aceste cuvinte ne dezvăluie cât de cumplită era lucrarea pe care Domnul o avea înainte. Faptul că paharul nu a trecut de la El ne arată că aceasta era singura cale posibilă. Paharul mâniei pe care noi o meritam a fost așezat înaintea Lui.

    În Ioan vedem ceva diferit. Acolo nu este prezentată durerea și suferința Lui la vederea paharului, ci, după cum citim în Ioan 18.11, durerea Lui atunci când, după ce Și-a sfârșit rugăciunea, oamenii au venit să-L prindă. Atunci Domnul Isus a spus: „Paharul pe care Mi l-a dată Tatăl, să nu-l beau?”. Apoi, pe cruce, El a băut până la fund cupa amară. În cele din urmă a strigat cu glas tare: „S-a sfârșit!” (Ioan 19.30). De-acum, acest pahar amar este deja băut pentru toți cei care își pun încrederea în El.

    Pentru noi acum este un alt pahar, un pahar al binecuvântării (1 Corinteni 10.16). Dumnezeu nu L-a cruțat pe singurul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toți, iar toți cei care cred în El nu vor avea parte de mânia viitoare (Romani 8.32; 1 Tesaloniceni 1.10). „Nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus” (Romani 8.1).

    B. Prigge

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Dar cetățenii lui îl urau și au trimis după el o solie să-i spună: „Nu vrem ca omul acesta să împărățească peste noi”.
    Luca 19.14


    Stăpânul dumnezeiesc

    Fiul lui Dumnezeu a venit ca Om pe acest pământ la poporul care era numit „ai Săi”, dar aceștia nu L-au primit. Deși El era Creatorul tuturor lucrurilor, lumea nu L-a cunoscut. Ce trist este modul în care a fost tratat Fiul lui Dumnezeu! Aceasta arată de ce este capabilă natura noastră moștenită de la Adam și Eva. Motivul acestei stări triste a poporului nu este lipsa de mărturie a gloriei Domnului, ci păcatul și răzvrătirea din inimile oamenilor. Cât a trebuit să sufere în inima Sa Domnul venit din cer pentru a-Și vizita făptura! Cât de mult a apăsat asupra Omului durerii această indiferență a oamenilor!

    Urmărind viața Domnului și Mântuitorului pe acest pământ, Îl putem vedea pe singurul Om care a umblat după voia lui Dumnezeu. Oamenii își fac voia proprie și acesta este unul dintre motivele pentru care nu doresc să aibă un Stăpân. Omul ar prefera să aibă un univers fără Dumnezeu; ar prefera ca totul să fie – pur și simplu – materie. Omul se află într-o fugă disperată de la fața Stăpânului divin, care însă îl urmărește pas cu pas cu dragostea Lui și îl confruntă în fiecare ocazie cu nenumăratele dovezi ale existenței Sale. Isus Hristos a purtat crucea, ocara și batjocura, ca să împlinească planul de mântuire și pentru ca toți cei care se încred în El să fie astfel salvați pentru veșnicie și să aibă un Stăpân dumnezeiesc, care îi conduce prin greutățile acestei vieți trecătoare.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    BIRUITORI ASUPRA FRICII (1) – Fundația SEER

    „Te laud că sunt o făptură așa de minunată.” (Psalmul 139:14)


    Un om avea o teamă cumplită față de trăsnete, așa că s-a dus la un consult psihiatric. „Ai o afecțiune numită brontofobie,” i-a spus doctorul. „E o prostie să-ți fie frică de trăsnet la vârsta ta. Gândește-te la trăsnet ca la sunetul tobelor din simfonia vieții.” „Și dacă nu dă rezultate?” a întrebat bărbatul. Psihiatrul i-a răspuns:; „Atunci fă ce fac și eu. Când auzi un trăsnet, pune-ți vată în urechi, târăște-te sub pat și cântă din toți plămânii: „Bate vântul frunzele” până se oprește trăsnetul.” Acum, vorbind serios: majoritatea fricilor au la bază sentimente, nu fapte. De exemplu, dacă ai crescut în sărăcie, poate îți este teamă să fii generos. Dacă ai fost abandonat, poate îți este teamă să ai încredere în cineva sau poate te agăți de oameni și încerci să-i controlezi. Dacă ai fost abuzat, poate îți este teamă de intimitate emoțională și fizică.

    Dacă ai fost criticat constant, ți-ar putea fi teamă că Dumnezeu nu te va ierta. Dacă nu te simți frumos sau inteligent sau dacă nu ești dintr-o familie bună, poate îți este teamă să interacționezi cu oamenii sau să discuți cu ei, ca să nu fii privit de sus. Umoristul american James Thurber a scris: „Toți oamenii ar trebui să se străduiască să afle înainte de a muri ce îi determină să alerge, spre ce aleargă și de ce.” David a arătat nu doar care este sursa fricilor sale, ci și a valorii și a siguranței sale, când a spus: „Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale…” Când știi că ai aprobarea lui Dumnezeu, fricile tale încep să pălească.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Exod 36:1-13


    Într-o scurtă parabolă a evangheliei după Marcu, Domnul Se prezintă ca un stăpân care a plecat de acasă după ce a dat de lucru robilor Săi. El a lăsat „fiecăruia lucrarea lui” (Marcu 13.34). Cu excepţia portarului, natura acestor lucrări nu este precizată. În absenţa Lui, Domnul a pregătit o îndatorire pentru fiecare dintre ai Săi, în raport cu vârsta sa şi cu capacităţile sale. Într-o altă parabolă, cea a talanţilor, vedem că stăpânul, la întoarcerea sa, cere socoteală lucrătorilor săi. Unii dintre ei primesc o recompensă, alţii sunt daţi de ruşine (Matei 25.14-30). Am făcut noi, fiecare în parte, ceea ce aştepta Domnul de la noi?
    Lectura noastră de astăzi ne învaţă că multe daruri sunt aduse prea târziu. Momentul pentru a îndeplini o slujbă sau pentru a aduce un dar trecuse. Probabil că mulţi au muncit din greu, dar nu de îndată. Şi ceea ce nu aducem imediat poate să nu mai fie necesar în momentul când în sfârşit ne decidem: este prea târziu, ocazia este pierdută. Ce lecţie importantă pentru noi!

    „Cortul era una”, concluzionează v.13. „Este un singur trup”, declară Efeseni 4.4. În ciuda divizării creştinătăţii în numeroase denominaţii, Dumnezeu vede Adunarea Sa ca fiind un întreg.

  • 1 Iunie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Al Domnului este pământul și tot ce cuprinde el, lumea și cei care locuiesc în ea; pentru că El l-a întemeiat pe mări și El l-a întărit pe râuri … Porți, ridicați-vă capetele! Și ridicați-vă, porți ale eternității, și va intra Împăratul gloriei!
    Și, când Se va arăta Mai-marele Păstor, veți primi cununa, care nu se veștejește, a gloriei.
    Psalmul 24.1,2,7; 1 Petru 5.4


    Domnul Isus – Păstorul (3)

    Psalmul 24 ne vorbește despre Mai-marele Păstor și privește înainte către timpul când Domnul Isus îi va înlătura pe toți vrăjmașii Săi și va domni ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor. Scris de către David, acest psalm Îl recunoaște pe Domnul ca fiind Stăpânitorul pământului și al tuturor locuitorilor lui. Hristos este Creatorul și Răscumpărătorul și Își va lua întreaga stăpânire în posesiune.

    În Apocalipsa 5 este pusă întrebarea: „Cine este vrednic să deschidă cartea și să-i rupă pecețile?”. Drept răspuns, vedem prezentându-Se un Miel – Biruitorul, care a triumfat în mod glorios și în mâinile Căruia Dumnezeu a încredințat frâiele guvernării și ale judecății. Acest eveniment marchează începutul necazului celui mare. La sfârșitul necazului, când toți vrăjmașii sunt puși ca așternut al picioarelor Sale, răsună chemarea: „Porți, ridicați-vă capetele! Și ridicați-vă, porți ale eternității, și va intra Împăratul gloriei!”. Santinela întreabă: „Cine este acest Împărat al gloriei?”, iar răspunsul vine: „Domnul oștirilor, El este Împăratul gloriei” (versetele 7-10).

    Acest Împărat măreț nu este altul decât Mai-marele Păstor despre care Petru a scris în versetul citat mai sus. Când El, Mai-marele Păstor și Împăratul împăraților, Își va face apariția, va merge împreună cu însoțitorii Săi la templul din Ierusalim, centrul de unde va domni cu dreptate și cu pace.

    În epistola sa, Petru ne încurajează să facem lucrarea de păstori în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Nu există decât un singur Mai-mare Păstor – pe El Îl așteptăm și El va dărui cununa gloriei celor care L-au urmat cu credincioșie.

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nimeni nu are o iubire mai mare decât acela care își dă viața pentru prietenii săi.
    Ioan 15.13


    Cel mai bun prieten!

    Toți copiii Îl iubeau. Pe cei mici, El îi lua în brațe.

    El era puternic! Furtuna ridica valurile, iar barca în care Se afla era în mare pericol. El a certat vântul, iar marea s-a liniștit.

    El îi vindeca pe bolnavi și avea milă de toți oamenii, de săraci, dar și de bogați.

    El a văzut păcatul în inimile noastre, sursa tuturor nenorocirilor. Dar unei femei cu proastă reputație nu i-a fost teamă de El. Plângând din cauza răutății ei, ea a venit la El, iar El i-a iertat toate păcatele.

    Într-o zi L-au prins! El trebuia îndepărtat. El era așa de bun și de curat – și nu se potrivea stării noastre de păcat. De aceea, oamenii au considerat că era mai bine să nu mai fie printre noi.

    L-au pironit pe o cruce. Acolo trebuia să moară.

    Iar ei n-au înțeles deloc că El știa totul dinainte! El, Fiul lui Dumnezeu, a venit din cer pentru a muri. Pe noi toți, care eram condamnați la moarte, a vrut să ne salveze de la moarte, de la moartea veșnică.

    Dar ce fericire: El nu a rămas în moarte! A înviat din mormânt! El trăiește! Este în cer. El te vede. Te cunoaște. El are încă milă de tine. El vrea să-ți ierte acum toată vina, dacă, așa cum a făcut femeia amintită, ești întristat din cauza păcatelor tale și îți recunoști păcatele în fața Lui.

    „Da”, va spune El, „acum pot să-ți iert păcatele, căci pentru acestea am purtat Eu pedeapsa la cruce”.

    Și apoi începe o nouă istorie: istoria vieții tale noi, schimbate, căci aceasta devine cu totul alta decât cea care a fost până acum. El devine Prietenul tău cel mai bun. Cu El poți să discuți totul (aceasta se numește „rugăciune”). Atunci vei dori să citești în Biblie, pentru a-L cunoaște mai bine.

    Atunci Biblia va deveni o carte captivantă pentru tine. În fiecare zi vei dori să citești ceva despre Domnul Isus.

    Da, El vrea să fie cel mai bun Prieten al tău!


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Exod 35:20-35


    Israeliţii puteau aduce numai ceea ce nu dăduseră înainte pentru viţelul de aur (32.3). Vom putea închina în slujba Domnului numai ceea ce nu am folosit deja pentru lume. Să nu ne risipim deci tinereţea.

    Cine au fost cei care au dat? „Fiecare om pe care îl mişca inima lui şi fiecare om pe care îl îndemna duhul” (v.21). Aceasta este esenţialul! Să-L iubim pe Domnul, Adunarea, pe aproapele nostru, iată condiţiile fundamentale atât pentru a face o lucrare bună, cât şi pentru a aduce un dar. Pe lângă toate acestea, ceea ce nu izvorăşte din dragoste de regulă nu este bine înfăptuit.

    Unele lucruri puteau fi făcute în casă, în familie, de exemplu cusutul. Nu trebuie să ne imaginăm că a lucra pentru Domnul înseamnă în mod necesar a fi evanghelist sau misionar într-o ţară îndepărtată.

    Să luăm notă de serviciul femeilor. Dacă nu toate erau „iscusite” sau înţelepte (v.26), toate puteau avea, la fel de bine ca şi bărbaţii, tragere de inimă să facă sau să dea ceva pentru sanctuar (Tit 2.5).

    Unora, Dumnezeu le-a pus pe inimă să dea învăţătură (v.34). Fie ca El să pună pe inima altora să asculte! Aşa vor putea toţi să facă o slujbă înţeleaptă.

  • 31 Mai 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic … Tu îmi întinzi o masă înaintea vrăjmașilor mei; mi-ai uns capul cu untdelemn, paharul meu este plin de dă pe deasupra.
    Iar Dumnezeul păcii, care L-a adus înapoi dintre morți prin sângele legământului etern pe Domnul nostru Isus, Păstorul cel mare al oilor, să vă desăvârșească în orice lucrare bună, ca să faceți voia Lui.
    Psalmul 23.1,5; Evrei 13.20,21


    Domnul Isus – Păstorul (2)

    Psalmul 23 este doar pentru cei care pot cu adevărat spune: „Domnul este Păstorul meu”. El ni-L prezintă pe Păstorul cel mare, a Cărui moarte pe cruce a adus viața și pacea în această lume a morții și a întunericului. Acum El șade la dreapta lui Dumnezeu în cer. David, psalmistul plăcut al lui Israel, vorbește în mod anticipat despre bucuria Păstorului, care privește și pe pământ și vede oile Sale cele multe, luate dintre iudei și dintre națiuni, fiind rod al biruinței Sale. El Își iubește oile, iar Tatăl le iubește de asemenea. Pentru ele, El „a suferit crucea, disprețuind rușinea” (Evrei 12.2).

    De pe tronul pe care este acum așezat, Păstorul cel mare, căruia I-a fost dată toată autoritatea, păzește, călăuzește și hrănește oile Sale. Ele Îl urmează, fiindcă Îi cunosc glasul și au deplină încredere în El. Cu multă îndrăzneală, ele pot spune: „Domnul este ajutorul meu și nu mă voi teme: ce-mi va face omul?” (Evrei 13.6).

    Păstorul păzește oile de pericolele din afară și, de asemenea, Se îngrijește de starea lor spirituală. El Se asigură că au hrana potrivită, conducându-le în pășunile verzi ale Cuvântului. Odată săturate, ele se odihnesc și meditează la Păstorul minunat, a Cărui dragoste nu se schimbă niciodată. Dacă rătăcesc de la cale, El le restabilește. Toiagul și nuiaua Sa aduc mângâiere, călăuzire și îndreptare. Când ne gândim la tot ceea ce Păstorul cel mare ne oferă, cu siguranță că paharul nostru este plin și dă pe deasupra de laudă și recunoștință.

    J. Redekop

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Însă, înainte de sărbătoarea Paștilor, Isus, știind că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl și, fiindcă iubea pe ai Săi, … i-a iubit până la capăt.
    Ioan 13.1


    Iubiți până la capăt

    Scena cinei i-a descoperit lui Petru un nou aspect din caracterul Domnului Isus și al lucrării Sale, anume preoția Sa cu privire la comuniune. Pe muntele schimbării la față, ucenicul fusese deja introdus în chiar locul comuniunii și Îl auzise pe Tatăl exprimându-Și plăcerea pe care o avea în Fiul Său. Dar Petru urma să învețe ceea ce îi era necesar pentru a avea această comuniune, pentru a o menține sau pentru a reintra în ea dacă ar fi pierdut-o. Noi putem, ca și Petru, să ne bucurăm într-o oarecare măsură de relația noastră cu Dumnezeu, fără să avem o comuniune reală cu El. Comuniunea înseamnă a avea un gând comun cu Tatăl și cu Fiul. Domnul Isus exprima acest adevăr atunci când îi spunea lui Petru: „Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine”.

    Avem noi, fără nicio rezervă, parte cu Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos în aprecierile Sale, în gândurile și în afecțiunile Sale? Avem noi, împreună cu Dumnezeu, aceeași judecată față de om, față de lume și față de păcat, aceeași gândire despre lucrarea Domnului Isus și despre valoarea sângelui Său? Avem noi afecțiuni similare cu cele pe care le are Fiul pentru Tatăl și cu cele pe care le are Tatăl pentru Fiul? Avem noi o bucurie comună cu Dumnezeu despre perfecțiunea lui Isus Hristos, o gândire comună cu Fiul despre Tatăl ceresc, pentru a-L glorifica, pentru a-I face bucurie, pentru a face voia Sa, pentru a ne încrede în El, pentru a ne bucura deplin de prezența Sa? Iată câteva întrebări al căror răspuns arată care este starea noastră față de Mântuitorul!


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEU ÎȚI CONDUCE PAȘII – Fundația SEER

    „Domnul întăreşte paşii omului…” (Psalmul 37:23)


    Misiunea lui Ilie a fost să stea pe Muntele Carmel, să cheme foc din cer și să scape poporul de idolatrie. Însă el nu putea să-și împlinească chemarea decât pas cu pas. Așa lucrează Dumnezeu. Mai întâi, Dumnezeu l-a trimis la un izvor la Cherit (care înseamnă „legământ”). În anumite momente din călătoria ta spirituală, trebuie să descoperi că Dumnezeu este un Dumnezeu care face legăminte și un Dumnezeu care le respectă. El a secat în mod miraculos râul Iordan, a făcut să țâșnească apă din stâncă și a umplut un năvod gol cu pești – dovedind că atunci când face o promisiune, El o respectă. Când Dumnezeu l-a trimis pe Ilie la Cherit, El i-a zis: „am poruncit corbilor să te hrănească acolo.” (1 Împărați 17:4).

    Dacă Ilie ar fi mers altundeva, Dumnezeu nu i-ar fi împlinit nevoile. De ce? Pentru că un legământ are două părți; când tu îți faci partea, Dumnezeu și-o face pe a Lui.

    Apoi Dumnezeu l-a trimis pe Ilie la Sarepta, spunându-i: „Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.” (v. 9). Să ne gândim puțin: Dacă Dumnezeu a folosit o pasăre carnivoră și o văduvă săracă să-l hrănească pe Ilie, nu crezi că poate face așa ceva și pentru tine? Biblia spune: „Domnul întăreşte paşii omului.”

    Așadar, iată întrebarea: Dacă crezi cu adevărat acest verset, de ce te plângi, de ce te îngrijorezi și de ce încerci să înțelegi totul, în loc să te încrezi în El? „Sarepta” înseamnă „locul topitoriei”, un loc unde se rafinează metalul. Dacă treci printr-o încercare de foc, bucură-te: Dumnezeu separă aurul de impuritățile din caracterul tău. Când ai trecut testul de la Cherit și Sarepta, vei fi gata pentru binecuvântarea de pe Muntele Carmel!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Exod 35:1-19


    Cortul era pe cale să fie construit. Cu această ocazie sunt enumerate pentru a doua oară diversele materiale folosite, pentru a ne aduce aminte că una este a cunoaşte şi alata este a face. În acest timp, înainte de începerea lucrului, este din nou pusă problema sabatului (v. 1-3). Înainte de a întreprinde o lucrare, oricare ar fi aceasta, este necesar să fi petrecut timp în prezenţa Domnului, să fi stat «jos» înaintea Lui, odihnindu-ne sufletul şi duhul în sentimentul dependenţei noastre. La picioarele Domnului Isus a învăţat Maria să slujească cu înţelepciune (Luca 10.39). Şi tot acolo a cunoscut momentul potrivit de a-şi aduce mirul (comp. cu v.8) pentru a-l răspândi pe picioarele Învăţătorului.

    Remarcăm numărul variat de obiecte pe care trebuia să le aducă israeliţii, de la aur şi pietre preţioase, până la cârligele cortului şi frânghiile care susţineau edificiul (pentru a susţine adevărul). În această lungă listă, fiecare putea găsi ceva de adus. Şi voi, dragi prieteni care-L cunoaşteţi pe Domnul, puteţi contribui la zidirea Adunării. O slujbă făcută în mod discret, bucuria de a „face milostenie” (Romani 12.8) şi rugăciunile zilnice pentru mărturia creştină sunt la îndemâna oricui. Şi sunt plăcute Domnului.

  • 30 Mai 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit și stai departe de mântuirea mea, de cuvintele geamătului meu?
    Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi … Eu sunt păstorul cel bun și le cunosc pe ale Mele și sunt cunoscut de ale Mele.
    Psalmul 22.1; Ioan 10.11,14


    Domnul Isus – Păstorul (1)

    Psalmii 22, 23 și 24 formează o prețioasă trilogie în Sfânta Scriptură. Ei vorbesc despre Domnul Isus, Păstorul, fiecare dintr-un punct de vedere diferit. În Psalmul 22 Îl vedem pe Păstorul cel bun suferind și dându-Și viața pentru oile Sale. Psalmul începe cu strigătul sfâșietor: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Aceste cuvinte au ieșit de pe buzele Mântuitorului pe cruce, acolo unde oamenii nelegiuiți Îl atârnaseră și unde după aceea aveau să stea în jur și să-L privească cum suferă. Inimile lor împietrite Îl batjocoreau, nevăzând nicio frumusețe în El.

    După ce oamenii și-au revărsat ura asupra Lui, întunericul a cuprins toată scena. Isus era acum singur cu Dumnezeul Său și Îl întreabă: „Pentru ce M-ai părăsit?”. Aflat în cea mai adâncă nevoie, El nu primește niciun răspuns. Însă Isus știa răspunsul. Fusese trimis să înlăture păcatul prin vărsarea sângelui Său pe cruce. La sfârșitul celor trei ceasuri de întuneric, El a strigat din nou cu glas tare și a spus: „S-a sfârșit” (Ioan 19.30).

    În Ioan 10 Îl vedem din nou pe Păstorul cel bun, gândindu-Se nu la Sine Însuși, ci la oile pe care Tatăl I le dăduse (versetul 29). Păstorul știe că oile sunt lipsite de ajutor înaintea vrăjmașului, căruia nu-i pasă de ele. Însă ele sunt scumpe înaintea ochilor Săi și El a fost gata să îndure suferințe de nespus, și chiar moartea, de dragul lor. Aceste simțăminte profunde ne sunt descrise în Psalmul 22, însă în Ioan 10 vedem cât de prețioși suntem în ochii Tatălui. Nimeni nu ne poate smulge din mâna Lui. Suntem în siguranță pentru toată veșnicia, însă cu ce mare preț! Suntem răscumpărați cu sângele scump al lui Hristos!

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Tu știi, Doamne! … Când am primit cuvintele Tale, le-am înghițit; cuvintele Tale au fost bucuria și plăcerea inimii mele.
    Ieremia 15.15,16


    Despre Biblie

    Spre deosebire de alte cărți care vin și trec, pentru că ideile lor perimate nu se potrivesc provocărilor din noua epocă și nici nu pot împlini nevoile inimilor oamenilor, Biblia este o carte veșnică. Este o carte pentru toți oamenii. Biblia are un cuvânt de pace pentru vremuri de primejdie, un cuvânt de încurajare pentru ziua necazului și un cuvânt luminos pentru ceasul de întuneric.

    Cuvintele Bibliei sunt repetate în adunările credincioșilor, iar încurajările ei sunt șoptite la urechea celui singuratic. Cel rău tremură la avertizările ei, dar pentru cel în necaz este ca vocea mamei. Cel care are această comoară, dar nu ca un bibelou sau un talisman, nu este sărac sau nefericit.

    Această carte unică face apel atât la inima celui tânăr, cât și a celui bătrân, bogat sau sărac, simplu sau înțelept, de a-L primi pe Hristos ca Mântuitor. Cine Îl primește pe Mântuitorul Îl găsește pe fiecare pagină a Bibliei pe Cel care Și-a dat viața pentru fiecare om în parte.

    Fostul director al Muzeului Britanic, Frederic Kenyon, o autoritate în ce privește manuscrisele biblice, a spus: „Creștinul poate să ia întreaga Biblie în mână și să spună fără teamă sau ezitare că ține Cuvântul lui Dumnezeu, care a ajuns până la noi fără pierderi”.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PENTRU PĂRINȚI – Fundația SEER

    „Fiule (și fiică), dacă-ţi va fi inima înţeleaptă, inima mea se va bucura” (Proverbele 23:15)


    Întrucât nu există oameni perfecți, nu pot exista nici părinți perfecți. Așadar, chiar dacă îți iubești copiii foarte mult, uneori ești obosit, frustrat, dezamăgit și irascibil. Fă ca astfel de perioade să fie o excepție, nu o regulă. Un psiholog creștin a scris: „În urmă cu câțiva ani, am cerut unui grup de o mie de mame și tați să descrie cele mai mari frustrări ale lor în creșterea copiilor. Am auzit multe istorioare amuzante despre telefoane lipicioase, vase de toaletă și noduri la șireturile papucilor. O mamă dorea chiar să știe de ce copiii mici nu varsă niciodată în baie. Dar în studiul nostru, părinții nu au râs pur și simplu de frustrările lor – ei au avut tendința să dea vina pe ei înșiși. Ei spuneau că sunt copleșiți și că își pierd încrederea în abilitatea lor de a-și îndeplini sarcinile. Mulți dintre ei întâmpinau probleme în a face față zilei de mâine.

    Ce trist este că această responsabilitate străveche de creștere a copiilor a devenit o povară atât de încărcată de vinovăție. În realitate, în majoritatea cazurilor, faptele nu susțin această autocondamnare. Majoritatea mamelor și taților fac un lucru lăudabil acasă, și e timpul ca cineva să-i bată pe umăr și să-i încurajeze pentru dedicarea și sacrificiul lor. Într-o zi, când frustrarea copilăriei mici și tumultul adolescenței vor fi trecut, ei se vor bucura că au fost părinți foarte buni și iubitori. Rezistați, mamelor și taților; sunteți mai înzestrați decât credeți!” Solomon ne spune care este adevărata răsplată a părinților: „Fiule (și fiică), dacă-ţi va fi inima înţeleaptă, inima mea se va bucura.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Exod 34:27-35


    Este imposibil să ai legătură cu Dumnezeu şi să te bucuri de revelaţiile harului Său fără a o arăta şi în afară. Faţa lui Moise strălucea, deşi el nu ştia. Printr-o faţă fericită, fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să arate în mod natural celor din jur fericirea lui. Fie ca lumea să vadă în noi reflectându-se ceva din iubirea lui Isus! Pavel le explică corintenilor de ce Moise îşi punea un văl pe faţa sa. Înainte de venirea Domnului pe pământ, chiar reflectarea gloriei divine nu putea fi suportată de omul păcătos, ci trebuia ascunsă. Dar „vălul este desfiinţat în Hristos” (2 Corinteni 3.14). În adevăr, când a venit Domnul Isus, Dumnezeu a putut fi văzut în El în toată gloria harului Său. Ca urmare, acum, prin credinţă, Îl privim pe Domnul Isus „cu faţa descoperită” şi suntem, sub aspect moral, „transformaţi” în acelaşi chip, din glorie spre glorie”  (2 Corinteni 3.18).

    Un alt privilegiu al lui Moise era acela de „a vorbi cu El”. Expresia se repetă de trei ori în aceste versete. Ce onoare pentru un om al lui Dumnezeu şi ce dovadă de intimitate! Nu este oare o legătură între comuniunea neîntreruptă cu Domnul şi o faţă radioasă? Fie ca Domnul să ne ajute să le experimentăm şi pe una şi pe cealaltă.

  • 29 Mai 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Atunci când judecățile Tale sunt pe pământ, locuitorii lumii învață dreptatea.
    Isaia 26.9


    Fiind creștini, ne bucurăm cu siguranță de faptul că evanghelia este predicată peste tot în lume. Suntem de asemenea recunoscători pentru diversele treziri lucrate de Duhul Sfânt de-a lungul istoriei Adunării.

    Există însă pericolul pentru mulți credincioși să creadă că Domnul intenționează ca lumea să fie convertită prin intermediul evangheliei. Unii afirmă că Hristos nu Se poate întoarce până când lumea nu este convertită în totalitate. Astfel, cred ei, misiunea Adunării este să facă posibilă introducerea Mileniului. Alți creștini încearcă să facă acest lucru prin implicarea în politică, lucru care este cu totul nepotrivit, fiindcă dreptatea nu poate fi realizată prin legislație – inima omului nu poate fi schimbată în felul acesta.

    Versetul din Isaia este clar: locuitorii lumii vor învăța dreptatea nu prin evanghelie, ci doar atunci când judecățile lui Dumnezeu se vor manifesta pe pământ. Citim în Fapte 15.14 că „Dumnezeu a căutat să ia dintre națiuni un popor pentru Numele Său”. Aceasta este în mod exact misiunea prezentă a Duhului Sfânt în lume. Chiar și după toate lucrările și trezirile menționate mai sus, lumea a rămas la fel de nelegiuită cum a fost întotdeauna, sau chiar mai rău. Lumea ca întreg se va pleca înaintea lui Hristos doar atunci când judecățile Sale se vor abate pe pământ, în ziua Domnului. Acum este timpul harului, în care mulți sunt chemați afară din lume și sunt asociați cu Hristos ca mădulare ale Sale. Să fim și noi părtași acestei lucrări!

    B. Reynolds

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Nebunul zice în inima lui: „Nu există Dumnezeu!”. S-au stricat oamenii, au făcut lucruri urâcioase: nu este niciunul care să facă binele.
    Psalmul 14.1


    Lumea nu-i din întâmplare

    Renumitul Athanasius Kircher (1602–1680) a fost un om de știință german. Știind că urma să fie vizitat de un prieten necredincios, care pretindea că lumea s-a făcut de la sine, a luat globul pământesc și l-a așezat pe masă, în camera sa de studiu. Intrând prietenul, el s-a făcut că n-a prins de veste și și-a urmărit studiile sale. Prietenul, zărind acel glob, a început să se mire de perfecțiunea și frumusețea lui și apoi l-a întrebat pe astronom:

    — Cine a făcut acest glob așa de frumos? Cine-i norocosul lui stăpân?

    — Acest glob n-are stăpân; ba mai mult, nimeni nu l-a făcut; s-a făcut singur, a răspuns astronomul.

    — Tu vrei să-ți bați joc de mine, a răspuns supărat necredinciosul. Cum vrei să cred această nebunie?

    — Prietene, a adăugat Kircher; tu nu poți să te convingi nici măcar cu privire la acest glob că s-a făcut singur și mai îndrăznești să pretinzi că această lume, acest glob adevărat, așa de perfect și de frumos, plin de mișcare și de viață, s-a făcut singur, din întâmplare? Dacă tu crezi așa ceva, ești de-a dreptul un nebun.

    Comentariile sunt de prisos. Chemarea noastră este să credem măreția lucrărilor lui Dumnezeu. Blaise Pascal a spus: „Dacă Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic crezând în El, dar, dacă El există și tu nu crezi, atunci ai pierdut totul”.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂ NU MINȚI! – Fundația SEER

    „Doamne, scapă-mi sufletul de buza mincinoasă, de limba înşelătoare!” (Psalmul 120:2)


    Când creezi o impresie falsă în mod deliberat, Biblia spune că „iubeşti minciuna şi trăieşti în minciună” (Apocalipsa 22:15). Poate sună dur, mai ales dacă tu nu ai dorit decât să faci un ban în plus, să scutești sentimentele cuiva sau să încerci să pari mai bun. Nicio ființă umană nu ar fi stabilit un astfel de standard, ci numai Dumnezeu. Și El este serios în această privință. Cazul cel mai elocvent din Biblie: Anania și Safira. Când acest cuplu a încercat să creeze o falsă impresie despre dărnicia lor, au căzut morți la picioarele apostolilor. Prin urmare, „niciunul din ceilalţi nu cuteza să se lipească de ei” (Faptele Apostolilor 5:13). Tu cât ai fi rezistat în acea biserică?

    Petru a zis: „N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.” (v. 4). E o perspectivă cu totul nouă, nu-i așa? Se spune că un om s-a dus la pescuit și nu a prins nimic. Așa că, în drumul său spre casă s-a oprit la piață și a cumpărat trei pești. Apoi i-a spus vânzătoarei: „Aruncă-mi-i peste tejghea, ca atunci când ajung acasă să îi pot spune soției mele că eu i-am prins!” Genial pescar, nu-i așa? Solomon spune: „Căci gura mea vesteşte adevărul, şi buzele mele urăsc minciuna! Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat nici sucit în ele.” (Proverbele 8:7-8). Una din cele mai rele minciuni este cea pe care ne-o spunem nouă și pe care ajungem s-o credem. Și încă un gând: cea mai mare problemă a unui mincinos e că nu mai poate crede pe nimeni, întrucât „îți judeci aproapele după cum îți trăiești viața.”

    Așadar, dacă ai o problemă să spui adevărul, roagă-te: „Doamne, scapă-mi sufletul de buza mincinoasă și de limba înşelătoare!” Amin?


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Exod 34:12-26


    Pentru a doua oară, Moise este cu Dumnezeu pe munte timp de patruzeci de zile. Ca urmare a celor petrecute, Dumnezeu Se face cunoscut ca un „Dumnezeu gelos” (v.14), care doreşte să fie singurul la care să  se închine poporul Său. Nu că idolii I-ar fi făcut o cât de mică nedreptate; pentru că ce rivalitate putea exista între Creatorul lumilor şi dumnezeii de aur, de piatră sau de lemn, lucraţi de mâinile oamenilor? El este „gelos” atât pentru că ştie că fericirea alor Săi constă în a-L iubi numai pe El şi că idolii îi vor dezamăgi mereu, dar şi pentru că iubirea lor, atât de slabă, are totuşi o mare însemnătate în inima Lui. Întâia epistolă a lui Ioan, care vorbeşte cel mai mult despre iubirea divină, se încheie cu îndemnul: „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli!”

    „Fereşte-te să faci legământ cu locuitorii ţării în care vei intra, ca să nu fie o cursă în mijlocul tău”, avertizează Domnul, Cel care cunoaşte şi cursa şi cât de înclinaţi suntem să cădem în ea. El adaugă: „nu cumva … să fii invitat şi să mănânci din jertfa lor” (v.15). Anumite invitaţii sunt în adevăr curse. Să avem curajul să le refuzăm! Sau, mai bine, să ne purtăm astfel încât nici unul să nu dorească sau nici măcar să nu gândească să ne invite (1 Regi 1.9, 10).

    Cu privire la ceea ce I se cuvine, Domnul repetă aici unele instrucţiuni date în capitolele 21-23.

  • 28 Mai 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Și i s-a dat să se îmbrace în in subțire, strălucitor și curat, pentru că inul subțire sunt faptele drepte ale sfinților.
    Apocalipsa 19.8


    Va fi desfătarea lui Hristos să-Și vadă Mireasa îmbrăcată cu o haină care vorbește despre dragostea ei față de El. Este bine pentru noi să înțelegem că orice lucru pe care îl facem din dragoste pentru Hristos este o mică părticică din acea haină în care vom apărea în glorie, spre deplina plăcere a inimii Sale.

    Deși în această lume suntem nebăgați în seamă, disprețuiți și neînțeleși, totuși fiecare lucru mic făcut din dragoste pentru Domnul Isus va fi scos la lumină în ziua gloriei. Nici măcar un pahar cu apă dat unuia dintre micuții Lui nu va fi uitat. Tot ce a fost făcut pentru El și orice refuz, de dragul Lui, al oricărui lucru oferit de această lume vor fi amintite în ziua gloriei. Ospitalitatea din casa Betaniei, parfumul vărsat pe trupul Său în zilele lepădării Sale și orice alt lucru de felul acesta vor fi amintite în ziua gloriei Sale. Lacrimile pe care dragostea le-a vărsat pentru El, rugăciunile înălțate de dragul Lui, suferințele îndurate pentru numele Său, ca și orice răspuns adevărat la ultima Sa dorință: „Să faceți acest lucru în amintirea Mea”, toate vor fi aduse la lumină și amintite în ziua gloriei. Toate vor fi rodul harului Său, fiindcă „i s-a dat să se îmbrace în in subțire”.

    Haina pe care o vom purta atunci este țesută astăzi. Veșmântul pe care cu bucurie îl vom îmbrăca în prezența lui Hristos în ziua gloriei este țesut astăzi în mijlocul suferințelor de pe pământ, în ziua lepădării Sale. Blândețea și smerenia, răbdarea și bunătatea, harul și dragostea lui Hristos, pe care încercarea credinței le scoate la iveală, vor fi toate țesute în acea haină pe care o vom purta în ziua nunții Mielului.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    El ne-a mântuit și ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus.
    2 Timotei 1.9


    Concluzia unei tinere

    O tânără a mărturisit că înainte de căsătorie a petrecut destul de mult timp în casa unei vecine. Aceasta avea părinți creștini. Nu i-a auzit niciodată certându-se. Adesea se gândea de ce nu avea și ea părinți ca prietena ei, care să se respecte unul pe altul.

    Familia acelei tinere nu era creștină. Biblia și biserica nu făceau parte din ființa lor. Viața de familie le era umbrită de repetate neînțelegeri, necazuri, probleme și suferințe. Multe neînțelegeri, certuri sau conflicte din familie erau rezultatul abuzului de alcool. Într-o astfel de atmosferă crescuse tânăra. Și ca ea sunt multe exemple nefericite. Mai târziu, după ce a venit la calea credinței în Mântuitorul, tânăra și-a dat seama că Dumnezeu S-a folosit și de faptele rele ale părinților ei pentru a-i conduce pașii spre un alt mod de viață.

    Dacă și tu te numeri printre astfel de tineri, dezavantajați de un trecut din care a lipsit lumina lui Dumnezeu, să nu te descurajezi! Dumnezeu vrea chiar acum să-ți folosească situațiile din viață pentru a-ți îndrepta privirea spre Mântuitorul. Oricine se încrede în Isus va primi liniște în suflet, va primi pacea cu Dumnezeu, viața veșnică, o gândire nouă, luminată de Cuvântul lui Dumnezeu, un orizont nou în viață. Un astfel de om va vedea că toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    RENUNȚĂ! – Fundația SEER

    „Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei” (Geneza 21:10)


    Când Avraam a dorit să grăbească planul lui Dumnezeu și să-l împlinească prin eforturi omenești bine-intenționate, dar eronate, s-a pricopsit cu Ismael – iar rezultatul se vede şi astăzi. Poate și tu ai încercat ceva similar. Noi toți avem propriul nostru „Ismael” – o idee bună care nu a fost ideea lui Dumnezeu, și care îți poate complica viața. Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei.” Cu alte cuvinte: „A sosit vremea să te confrunți cu trecutul și să faci curățenie. Lucrul acesta te trage înapoi și până nu îl rezolvi, nu poți înainta spre destinul tău. Scoate-l din viața ta și nu privi înapoi!” Uneori, minunea din viața ta (Isaac) poate conviețui pentru o vreme cu greșeala ta (Ismael) sub același acoperiș. Lucrurile pot fi foarte bune într-un domeniu din viața ta, dar totuși foarte rele în altul. Dar vine o vreme când Hristos spune: „Datorită planurilor pe care le am pentru tine, trebuie să scoți cutare lucru din viața ta.” Și lucrul acesta nu e simplu.

    E dureros să renunți la ceea ce trupul tău dorește sau prețuiește. Însă ai numai două opțiuni: să fii condus de emoții, și să ratezi planul lui Dumnezeu pentru tine, sau să spui: „Indiferent cât de mult îmi place această persoană sau acest lucru, Îl iubesc pe Domnul mai mult.” Când ești dispus să lași în urmă acel ceva la care ții, pentru că Îl iubești mai mult pe Dumnezeu, acest lucru se numește „o jertfa de laudă” (Evrei 13:15). Și când îl oferi lui Dumnezeu, ajungi să experimentezi un nou nivel al binecuvântării. Oare îți vorbește cumva Dumnezeu astăzi despre ceva similar din viața ta? Dacă da, renunță la el!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Exod 34:1-11


    Cerându-I Domnului să-i arate gloria Lui, Moise se aştepta fără îndoială la o viziune izbitoare, ca cea descrisă în cap. 24.20. Dar Dumnezeu avea să-i reveleze ceva foarte preţios într-un cu totul alt fel: „gloria harului Său” (Efeseni 1.6). El i Se descoperă slujitorului Său ca un Dumnezeu „binevoitor şi milos, încet la mânie şi bogat în îndurare şi adevăr” (v.6). Să remarcăm două condiţii care ne permit să ne bucurăm de aceasta: (1) „Fii gata … dimineaţă”, îl îndeamnă Domnul pe Moise. Fie ca Domnul să ne dea în fiecare dimineaţă această inimă pregătită pentru a gusta harul Său! (citiţi Psalmul 63.1-3). (2) Omul lui Dumnezeu trebuia să rămână în crăpătura stâncii, imagine a lui Hristos lovit, care acum le spune alor Săi: „Rămâneţi în Mine …” (Ioan 15.4). Dar harul lui Dumnezeu nu trebuie să ne facă să uităm cârmuirea Lui. Din v. 7 înţelegem că El iartă „nelegiuirea şi răzvrătirea şi păcatul”, însă în acelaşi timp „nu socoteşte nicidecum nevinovat pe cel vinovat”.

    În cap. 33.3, Domnul declarase: „Eu nu Mă sui în mijlocul tău, pentru că eşti un popor cu grumazul înţepenit”. Şi tocmai acesta este motivul pentru care Moise cere prezenţa Lui (v.9). După revelarea a ceea ce este Dumnezeu, îndurător şi acordând favoare, este ca şi cum Moise ar fi răspuns: tocmai de un Dumnezeu ca acesta are nevoie poporul.

  • 27 Mai 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    După cum este scris în Isaia profetul: „Iată, Eu trimit înaintea feței Tale pe solul Meu, care Îți va pregăti calea; glas al unuia care strigă în pustie: «Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările»”.
    Marcu 1.2,3


    Acest pasaj este un rezumat al lucrării lui Ioan Botezătorul. El a venit ca înainte-mergător al lui Hristos, pentru a-I pregăti calea. Ioan a fost de asemenea un glas care i-a îndemnat pe ceilalți să pregătească această cale a Domnului. În mod simbolic, profeția arată cum văile și locurile înalte vor fi nivelate, căile strâmbe vor fi îndreptate și cele pietroase vor fi netezite (Isaia 40.3,4; Luca 3.4-6).

    Ne-am putea gândi că această pregătire a căii a însemnat că Ioan ar fi făcut mai ușoară venirea lui Hristos, așa cum tăierea unui drum printr-o pădure ar face mai ușoară venirea celor aflați în spate. De fapt, lucrurile au stat exact invers în privința Domnului: nu pentru El a fost greu să ajungă la inimile și la conștiințele oamenilor, ci pentru ei a fost foarte greu să-L primească. Pregătirea căii Domnului a însemnat eliminarea obstacolelor din inimile oamenilor. Îngerul care a vestit nașterea lui Ioan a spus că el avea „să pregătească pentru Domnul un popor binevoitor” (Luca 1.17).

    Vedem deci că Ioan a pregătit calea Domnului, pregătindu-i, de fapt, pe cei în mijlocul cărora Domnul avea să vină. Ioan a făcut acest lucru prin predicarea unui mesaj de pocăință, insistând asupra faptului că tradiția și părerile populare nu aveau nicio valoare înaintea lui Dumnezeu, care privește la inimă. Cei mari și cei mici din popor sunt aduși la același nivel înaintea Lui, iar locurile înalte ale mândriei și ale voinței proprii sunt netezite.

    Acest aspect al slujirii lui Ioan este un exemplu pentru noi. Putem pregăti și noi calea Domnului în viețile altora, prin prezentarea dreptății lui Dumnezeu și prin invitația la pocăință și la împăcare cu El, prin Hristos. Atunci acest sumar al vieții lui Ioan ni se va putea aplica și nouă: „Ioan, într-adevăr, n-a făcut niciun semn; dar toate câte le-a spus Ioan despre Acesta erau adevărate” (Ioan 10.41).

    S. Campbell

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său.
    Ioan 15.14,15


    Prietenul din cer

    Băiatul meu de 8 ani a avut odată de învățat un cântec care nu-i intra absolut deloc în cap. Seara m-a chinuit să învăț cântecul cu el și să-l ascult. Dar se poticnea mereu la ultimul rând: „Și fără un prieten în cer, cine rezistă pe pământ?”. De zeci de ori i-am șoptit rândul. Dimineața devreme, la ora șase, a venit la patul meu, m-a trezit și din nou și-a început cântecul. Iar versul fatal! În sfârșit, a plecat la școală și eu am scăpat de el! Dar de vers nu am putut scăpa. Am plecat la birou și am citit corespondența – dar în fiecare scrisoare îmi stătea scris cu litere de foc: „Și fără un prieten în cer, cine rezistă pe pământ?”. Calculam, dar totul era zadarnic. Această întrebare se ridica și mai impunător: „Dar tu reziști pe pământ și totuși n-ai niciun prieten în cer? Cine este de fapt prietenul din cer?”. Este absurd, mi-am zis, ceea ce a învățat băiatul.

    Știți foarte bine că există melodii care unora le răsună în cap toată ziua: așa s-a întâmplat cu mine. Numai că acel cântec mie mi-a dat serioase bătăi de cap: mă temeam că băiatul mă va întreba cine este prietenul din cer. Pe scurt, n-am reușit să scap de vers. Tot mai mult îmi apărea în față că am trăit o viață ca în vis și am constatat că, de fapt, sunt un om îngrozitor de singuratic, care, în definitiv, a trăit numai pentru sine. În sfârșit, m-am întors la Mântuitorul și mi-am deschis inima pentru El, iar El a devenit Salvatorul și Prietenul meu.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TIMPUL, LOCUL ȘI SCOPUL LUI DUMNEZEU PENTRU VIAȚA TA – Fundația SEER

    „Le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 17:26-27)


         Vă invit să ne uităm la trei expresii din aceste versete:

    1) „Le-a aşezat anumite vremuri.” Poate părinții tăi nu te-au dorit, dar Dumnezeu da. El a programat momentul nașterii tale, El are un scop pentru viața ta și este mereu preocupat de tine. Dacă ți se pare că sună prea bine ca să fie adevărat, citește și Psalmul 139:16-17: „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule.” Iată o temelie pe care să-ți zidești stima de sine!

    2) „A pus anumite hotare locuinţei lor.” Voia lui Dumnezeu pentru tine este să fii la locul potrivit; de aceea El stabilește „hotare.” Uneori El va spune: „Nu merge acolo, vreau să stai dincolo” sau „nu rămâne aici, vreau să mergi acolo.” Doar pentru că cineva merge într-un anumit loc și are succes nu înseamnă că și tu vei avea. „Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui” (Psalmul 37:23). Include-L pe Dumnezeu în fiecare aspect al vieții tale, căci atunci când El te călăuzește, El Se și îngrijește de tine.

    3) „Ca ei să caute pe Dumnezeu.” Fiecare intervenție a lui Dumnezeu în viața ta este menită să mărească dependența ta de El. Fiecare misiune pe care ți-o dă necesită participarea Lui pentru ca tu să reușești. Cu toate darurile sale nemaipomenite, Pavel a recunoscut: „Nu că noi prin noi înşine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu” (2 Corinteni 3:5). Meditează deci azi la timpul, locul și scopul lui Dumnezeu pentru viața ta!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Exod 33:12-23


    În afara taberei, Moise putea vorbi cu Dumnezeu faţă către faţă (v.11). Care este subiectul acestor conversaţii? Iarăşi şi iarăşi poporul şi starea lui tristă. Moise este simbolul Unuia mai mare: al Fiului care vorbeşte cu Tatăl despre cei din lume care I-au fost daţi (Ioan 17.6). „Arată-mi dar căile Tale, ca să Te cunosc” (v.13), a cerut omul lui Dumnezeu şi apoi a mai cerut ca Domnul să fie cu ei. Comparaţi aceste cereri cu dubla rugăciune a psalmistului: „Arată-mi calea pe care să umblu … Duhul Tău cel bun să mă conducă într-o ţară a dreptăţii” (Psalmul 143.8, 10). „Dacă nu merge faţa Ta cu noi, nu ne sui de aici” (v.15), se roagă mijlocitorul credincios. Şi Dumnezeu cedează. S-a spus că El nu găseşte niciodată credinţa prea îndrăzneaţă şi inima I se bucură când Îi cerem lucruri grele.
    În final, Moise I-a făcut o a treia cerere Domnului, încă şi mai îndrăzneaţă: să vadă gloria Lui (v.18). El nu avea s-o vadă decât din spate (adică în urmele lăsate de dragostea Lui). Ne gândim la cererea pe care I-a făcut-o Domnul Isus Tatălui, ca, acolo unde este El, să fie şi ai Săi împreună cu El, ca să privească gloria Lui (Ioan 17.24). Aceasta este dorinţa Lui cea mai preţioasă. Este oare şi dorinţa noastră?

  • 26 Mai 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și-a dat sufletul la moarte și a fost numărat cu cei fără-de-lege; și a purtat păcatul multora și a mijlocit pentru cei fără-de-lege.
    Isaia 53.12


    Iată Robul Meu (17)

    Versetul de astăzi încheie pasajul magnific scris de Isaia sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, a cărui temă sunt suferințele lui Mesia și gloriile care vor urma după acestea (1 Petru 1.11). Profetul a prezentat ceea ce Domnul Isus a împlinit pentru gloria lui Dumnezeu, împreună cu feluritele rezultate pentru Sine și pentru cei ai Săi. Sunt și alte aspecte împletite armonios în această profeție, prezentate însă în mod distinct de subiectul ei principal. Versetele 10-12 din Isaia 53 prezintă rezultatele lucrării mărețe a lui Hristos și motivele acestor rezultate, toate legate de suferințele și de acțiunile lui Mesia.

    El „Și-a dat sufletul la moarte”. Rădăcina verbului tradus cu „Și-a dat” este „a se goli”, așa cum El S-a golit pe Sine Însuși (Filipeni 2.7). Nepăstrând nimic pentru Sine, jertfa Sa a fost completă, în viață și în moarte. Moartea a intrat în lume prin păcat (Romani 5.12-21), însă Cel fără păcat Și-a dat sufletul la moarte, dobândind astfel biruința asupra păcatului și a morții. El a pătruns în fortăreața vrăjmașului și a repurtat victoria finală (Coloseni 2.15). Chiar dacă a părut că Hristos a fost învins, El a dobândit de fapt o biruință deplină la cruce, demonstrată prin învierea Sa.

    Domnul Isus n-a încălcat niciodată legea lui Dumnezeu, însă a fost la sfârșitul vieții Sale pus în numărul celor fără-de-lege. Totuși El a fost singurul în stare să le ofere ajutor celor fără-de-lege. În harul Său, El S-a identificat cu ei. Tâlharul care s-a pocăit arată cât de eficace a fost această lucrare a lui Hristos, când El a fost numărat împreună cu unii ca aceștia (Luca 23.39-43). Aflat acum în glorie, El încă Se adresează, prin evanghelie, celor nelegiuiți, fiindcă „nu este niciunul care să facă binele” (Romani 3.12). Isus a mijlocit pentru cei fără-de-lege pe pământ, iar acum, în cer, El mijlocește pentru noi. Ce Mântuitor minunat!

    A. E. Bouter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus le-a zis: … „Eu sunt Pâinea vieții … M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis”.
    Ioan 6.35,38


    Motivația lui Hristos

    Fiul lui Dumnezeu a venit în lumea noastră ca să împlinească voia Aceluia care Îl trimisese – singura voie perfectă. Să remarcăm, în orice împrejurare, însemnătatea pe care o avea Scriptura și caracterul ascultării Domnului Isus Hristos! Voia lui Dumnezeu era nu numai o regulă, ci era singura Sa motivație de a lucra. Voia noastră este deseori strunită prin Scriptură sau prin diverse întâmplări care nu ne fac plăcere. Cu Isus Hristos nu era așa. Voia Tatălui era motivația Lui: Mântuitorul nu lucra în alt fel, decât numai potrivit voii lui Dumnezeu. Mântuitorul n-a căutat niciodată voia Sa proprie, ci a făcut numai voia Tatălui ceresc.

    Să remarcăm că Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu, era mijlocul prin care Domnul trăia și care Îl făcea să învingă. Pentru Isus Hristos, un singur text, un singur cuvânt folosit la timpul potrivit, era de ajuns ca să exprime voia Tatălui. La Isus Hristos, cel dintâi principiu al biruinței a fost ascultarea simplă și absolută, care trăiește cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu; al doilea principiu era încrederea deplină pe calea ascultării.

    Avem o învățătură practică în fața noastră. Isus Hristos ca Om a învins orice ispită, orice lucru care nu corespundea Cuvântului lui Dumnezeu, prin ascultare de voia Tatălui. Iar pe un astfel de drum putem să-L urmăm și noi pe Învățătorul ceresc, fiindcă El ne dă capacitatea și puterea să mergem pe urmele Lui.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CE ÎNSEAMNĂ UCENIC? – Fundația SEER

    „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.” (Luca 9:23)


    În anul 44 d.Hr, regele Irod a ordonat ca Iacov, fratele lui Ioan, să fie omorât cu sabia. A fost primul dintre apostoli care a fost martirizat. Luca a fost spânzurat de un măslin în Grecia. Toma necredinciosul a fost martirizat în India. Filip a fost crucificat și a predicat de pe cruce până la ultima suflare. Matei a fost înjunghiat cu sabia în Etiopia. Bartolomeu a fost omorât în bătaie în Armenia. Iacov, fratele lui Isus, a fost aruncat de pe turnul sud-estic al Templului din Ierusalim, apoi bătut de mulţime până a murit. Simon Zelotul a fost crucificat de către guvernatorul Siriei în anul 74 d. Hr. Iuda Tadeu a fost omorât în bătaie, cu bâte, în Mesopotamia. Matia, cel care i-a luat locul lui Iuda Iscarioteanul, a fost omorât cu pietre și decapitat. Petru a fost crucificat cu capul în jos la cererea lui. Ioan cel preaiubit a supraviețuit după ce a fost pus într-un cazan cu apă clocotită, apoi împăratul Dioclețian l-a exilat în insula Patmos. Iar Andrei a fost crucificat în Grecia. Poate nu vei fi chemat să-ți dai viața pentru Hristos, însă pentru a fi ucenicul Său, trebuie să mori față de tine însuți. Domnul Isus a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mântui.” (v. 23-24).

    Dacă dorești să te descoperi pe tine însuți, trebuie să fii dispus să dai totul pentru cauza lui Hristos. Dacă dorești să învii în sensul cel mai deplin, trebuie să fii dispus să mori față de toate formele de auto-centrism, de egoism, și să trăiești pentru Hristos.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Exod 33:1-11


    Cuprins de o mânie sfântă, Moise a distrus viţelul de aur şi a ordonat pedeapsa, apoi a informat poporul că Domnul nu va merge cu ei, după care a făcut ceva neaşteptat: şi-a ridicat un cort în afara taberei, departe de ea. A încetat el să-şi iubească poporul? Dimpotrivă, a dat cea mai puternică şi mai înduioşătoare dovadă de dragoste, cerând ca, în locul lor, el să fie şters din cartea Domnului. Altul era motivul ieşirii lui din tabără. Din cauza păcatului comis, norul nu mai putea rămâne deasupra taberei, aşa că, pentru a recăpăta preţiosul stâlp de nor, era necesar ca Moise să iasă din tabăra lui Israel.

    Evrei 13.13, referindu-se la acest pasaj, ne ajută să înţelegem această chemare: „Deci să ieşim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui”. Pentru a asculta acest îndemn, mulţi răscumpăraţi s-au despărţit de religii formale şi de biserici creştine organizate, pentru a căuta în simplitate numai prezenţa Domnului Isus (Matei 18.20). Priviţi-l pe Iosua! Deşi tânăr, a înţeles că fericirea lui consta în a nu se depărta din prezenţa lui Dumnezeu. Aceasta este o imagine a comuniunii neîntrerupte şi a bucuriilor care ne aşteaptă în locul unde Domnul ne-a promis că va fi.

  • 25 Mai 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuși și să-și ia zilnic crucea și să Mă urmeze.
    Luca 9.23


    Harul lui Dumnezeu, în esența lui, este fără plată și necondiționat. Totuși, mulți sunt nedumeriți atunci când găsesc în Scriptură pasaje în care apare cuvântul „dacă”, după cum vedem și în versetul citat mai sus. Care este explicația? Este mântuirea cu adevărat în dar? Sau trebuie să plătim ceva Domnului înainte de a deveni ai Lui?

    În pilda cinei celei mari din Luca 14, ușa mântuirii este larg deschisă și harul strălucește fără să fie făcută nicio cerință, fără să fie impusă nicio condiție și fără să fie cerut niciun preț. După toate acestea însă, Domnul testează realitatea acelora care Îl urmau prin stabilirea unor condiții ale uceniciei. Este bine să observăm diferențele dintre aceste două lucruri, precum și ordinea în care ele sunt așezate. Harul este o formă specială a dragostei divine; el se revarsă către cei lipsiți de orice merit și se adaptează nevoilor lor. De cealaltă parte, ucenicia este o formă specială a dragostei care izvorăște din inima celui credincios; este manifestarea dragostei divine în inima credinciosului, îndreptându-se către Izvorul ei.

    Prețul imens al mântuirii a fost plătit de Cel care, fiind făcut păcat pentru noi, a purtat în trupul Său păcatele noastre pe cruce. Pe noi, mântuirea nu ne costă absolut nimic. Ucenicia însă ne costă totul. Ea presupune sacrificii din partea noastră în orice fel. Înseamnă rugăciune și studierea Cuvântului lui Dumnezeu, precum și o sumedenie de alte exerciții spirituale. Trebuie mai întâi să ne facem bine socoteala și să calculăm bine costurile, însă în lumina deplină a puterii lui Dumnezeu și a resurselor de har pe care El le pune la dispoziția noastră.

    Harul și ucenicia merg mână în mână, însă nu trebuie să le schimbăm ordinea. Vedem această ordine în cazul lui Bartimeu, în Marcu 10. La strigătul lui, harul a intervenit și i-a dăruit tot ceea ce a dorit. Apoi Domnul Isus i-a spus: „Du-te!”. Nu i-a impus nimic lui Bartimeu. Însă în ce direcție s-a dus el? L-a urmat pe Domnul! Sub imboldul harului, el a intrat pe drumul uceniciei.

    F. B. Hole

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Fiindcă plata păcatului este moartea.
    Romani 6.23


    Viața sau moartea

    Moartea vine deseori pe neașteptate: printr-un accident, printr-o boală, printr-o catastrofă. Nu este hotărârea ta când va interveni moartea la tine. Timpul tău este în mâna lui Dumnezeu. El ține viața ta în mâna Lui, fie că vrei și crezi, fie nu. Dar există numai o hotărâre pentru care numai tu ești răspunzător:

    Salvat – sau pierdut? Cerul – sau iadul? Isus Hristos – sau Satan?

    La aceste întrebări poți numai tu personal să răspunzi. Dumnezeu îți pune în față aceste întrebări și tu trebuie să decizi. Aici nu există nicio cale de mijloc. Ori așa, ori altfel!

    Desigur, sentința lui Dumnezeu stă neclintită asupra mea și a ta: „Vinovat!”. Niciun om nu poate să nege sentința aceasta și să afirme despre sine că este drept. Niciun judecător al acestei lumi nu ar putea să ne dea câștig de cauză în acest proces.

    Și acum imaginează-ți: Judecătorul pronunță dreapta pedeapsă pentru vina ta și adaugă: „… dar el este îndreptățit și este eliberat”. Cum este posibil așa ceva? Textul biblic din Epistola către Romani merge mai departe și dă răspunsul: „Darul harului lui Dumnezeu este viața veșnică în Hristos Isus, Domnul nostru”. Dumnezeu a pus asupra lui Isus Hristos sentința pentru vina oamenilor păcătoși. La crucea de la Golgota, Isus a purtat pedeapsa pentru toți aceia care cred în El. „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El și, prin rănile Lui, suntem tămăduiți.”

    Primește darul de har al lui Dumnezeu și crede în Isus Hristos pentru iertarea păcatelor tale! Este hotărârea ta! (Romani 3.23,24)

     


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PUNE-L PE DUMNEZEU PE PRIMUL LOC – Fundația SEER

    „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 6:33)


    Până în secolul al XVI-lea, oamenii de știință au crezut că pământul este centrul universului și că soarele se învârte în jurul lui. Apoi a apărut un astronom pe nume Copernic, și el a susținut că nu soarele se învârte în jurul pământului, ci pământul se învârte în jurul soarelui. Prin această teorie, el a revoluționat lumea științifică pentru totdeauna. Domnul Isus a făcut același lucru, când ne-a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” În esența sa, păcatul înseamnă egoism. Înseamnă să te întronezi tu singur – dorințele tale, nevoile tale, planurile tale – mai presus decât orice. Poate Îl cauți în continuare pe Dumnezeu, dar nu-L cauți pe El „mai întâi”! În loc să te străduiești să împlinești planurile Sale, tu încerci să-L faci pe El să le împlinească pe ale tale.

    Cine urmează pe cine? În loc să-L urmezi pe Isus, încerci să-L faci să te urmeze El pe tine. Nu merge așa! „Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga.” (Matei 16:24-25). Să remarcăm cuvintele: „îşi va pierde viaţa pentru Mine”. Astăzi se discută mult despre „regăsirea de sine.” Calea prin care te poți regăsi pe tine însuți este căutarea lui Dumnezeu. D.L. Moody a spus: „Lumea trebuie totuși să vadă ce face Dumnezeu cu o persoană care este deplin consacrată față de El… pentru ea, prin ea, în ea și cu ajutorul ei.” Dacă ești dispus să te predai lui Dumnezeu, El poate face lucruri mari prin tine.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Exod 32:21-35


    Moise a fost cuprins de indignare. Înainte plin de zel pentru popor în faţa Domnului, de astă dată este plin de zel pentru Domnul înaintea poporului. Îl ia deoparte pe Aaron, dar acesta se scuză, în loc să se umilească. Apoi fiilor lui Levi li se dă o sarcină grozavă, pentru a ne arăta că slava lui Dumnezeu trebuie să aibă prioritate faţă de legăturile de familie sau de prietenie. Fiii lui Levi sunt credincioşi şi Domnul va ţine cont de aceasta mai târziu, încredinţându-le slujba cortului (Deut. 33.9-10). Dumnezeu nu ne va folosi fără să ne fi probat credincioşia.

    În final îl găsim pe Moise din nou la spărtură, ca mijlocitor. Spre deosebire de Aaron, el expune complet faptele, fără a ascunde nimic. Spera să facă ispăşire pentru popor şi se oferă pe sine însuşi în locul lor. În această privinţă se aseamănă cu Pavel, cel care mărturisea că dorea să fie: „anatema de la Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele după carne” (Romani 9.3, vezi nota i). Dar un asemenea sacrificiu nu este posibil; Scriptura declară: „Un om nu va putea nicidecum să-l răscumpere pe fratele său, nici să dea lui Dumnezeu un preţ de răscumpărare pentru el” (Psalmul 49.7) şi: „Fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu” (Romani 14.12). Numai Hristos poate face ispăşirea pentru păcătos, pentru că El Însuşi a fost fără păcat.

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne