Mana Zilnica

Categorie: Samanta Buna

  • 26 Februarie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Îndoieli cu privire la Isus

    „Doamne, n-ai cu ce să scoţi apă.” loan 4:11

    Ţi-ai spus vreodată: „Mă impresionează adevărurile minunate despre care vorbeşte Dumnezeu în Cuvântul Său, dar El nu Se poate aştepta să le trăiesc într-adevăr în detaliile vieţii mele!” Când e vorba să ne confruntăm cu cerinţele lui Isus Cristos, adoptăm o atitudine de superioritate evlavioasă – „Idealurile Tale sunt înalte şi ne impresionează, dar, în situaţia actuală, ele nu se pot împlini”. Fiecare dintre noi gândeşte despre Isus în felul acesta în anumite privinţe. Aceste îndoieli cu privire la Isus pornesc de la întrebările ridicole care ni se pun când vorbim despre hotărârea noastră de a lăsa totul în mâna lui Dumnezeu. „De unde vei primi bani? Cine va avea grijă de tine?” Sau îndoielile încolţesc în noi înşine atunci când îi spunem lui Isus că situaţia noastră este prea grea pentru El. „Este foarte bine să spui «încrede-te în Domnul», dar omul trebuie să trăiască, şi Isus n-are cu ce să scoată apă – n-are de unde să ne dea aceste lucruri”. Fereşte-te de amăgirea pioasă din tine care spune: „N-am îndoieli cu privire la Isus, ci numai cu privire la mine însumi”. Noi nu am avut niciodată îndoieli cu privire la noi înşine; noi ştim exact ce nu putem face, dar avem îndoieli cu privire la Isus. Aproape ne simţim jigniţi că El poate face ceea ce noi nu putem. Părerile mele greşite pornesc din faptul că-mi scotocesc propria persoană pentru a descoperi cum va reuşi El să facă ceea ce spune. Îndoielile mele izvorăsc din adâncurile propriei mele inferiorităţi. Dacă descopăr aceste păreri false în mine, trebuie să le scot la iveală şi să le mărturisesc deschis: „Doamne, am avut o părere greşită despre Tine, n-am crezut în înţelepciunea Ta decât atât cât am putut înţelege cu propria mea înţelepciune; n-am crezut în atotputernicia Ta dincolo de modul meu limitat de a o înţelege”.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Strâmtă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află” MATEI 7:14

    Întotdeauna a fost greu să combini o cale îngustă cu o inimă largă. Este foarte mult pentru ambele părţi. Sunt atâtea lucruri pe calea strimtă pe care cineva nu le poate admite, încât din ce în ce mai mult, calea tinde să-i devină tot mai izolată. Dar trebuie să fim cu mare grijă cum întâmpinăm această stare de lucruri. De pildă, eu pot deveni aspru, respingător, uscat, golit de fapte bune, neavând milă de săraci, de bolnavi, de întristaţi, trăind numai în cercul strimt şi egoist în care m-am retras. În situaţia aceasta, este asa de uşor să văd cusururi, slăbiciuni şi greşeli la fraţi şi prieteni. Dar întrebarea este: atitudinea noastră faţă de aceste lucruri este indicată, retrăgându-ne în noi înşine? Dar la acela care a procedat astfel, retrăgându-se sunt câteva lucruri mai regretabile şi anume: el fiind într-o stare jalnică, va face pe toţi care sunt sub influenţa lui şi ascultă la el, tot aşa de jalnici ca şi el. El se retrage în cercul lui strâmt, şi găseşte greşală în oricine afară de el. Cât de plăcut şi de înviorător este să-ţi întorci privirea de la acest aspect trist şi s-o îndrepţi spre singurul Om desăvârşit care a păşit vreodată pe pământul acesta. Paşii Lui au fost într-adevăr izolaţi; nimeni n-a fost mai izolat ca El. Nici chiar ucenicii Lui nu L-au înţeles. Lumea nici atât, nu L-a cunoscut. „A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit.” Cum a întâmpinat El toate acestea? Cu inimă largă, într-un har de răbdare si gingăşie desăvârşite. El a potolit frica ucenicilor Lui, a înţeles nevoile lor, le-a suportat slăbiciunile; El le-a arătat încredere atunci când L-au părăsit, si i-a iubit în ciuda tuturor acestor slăbiciuni.Să facem şi noi ca învăţătorul nostru. Atunci izolarea noastră va fi dreaptă, corectă, bună şi deşi cărarea noastră poate fi îngustă, inima va fi largă. C.H.M.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul” Apocalipsa 2:11

    Ieri am putut vedea că Mântuitorul a avut un mesaj pentru cele şapte Biserici pe care le-a iubit şi le-a spălat de păcat, care stau ca şapte sfeşnice de aur înaintea Lui. La cinci din aceste Biserici a găsit multe neajunsuri. În Scriptură noi vedem că trebuie să fim neprihăniţi, fără vină, şi în pace (2 Petru 3:14). Cei din Efes au părăsit dragostea dintâi. În Pergam erau unii care ţineau învăţătura lui Balaam, iar în Tiatira o parte s-a alăturat Izabelei pentru că i se zicea proorociţă. Îngerul Bisericii din Sardes avea numele că trăieşte, dar era mort, iar Laodiceea primeşte vestea: „Tu zici: sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol”. În schimb pentru Smirna nu are nicio dojenire. Cu tote că ei se considerau săraci, El le spune: „Dar eşti bogat”. Ei erau batjocoriţi de aceia care se considerau a fi drepţi, lucru care face ca toţi copiii Lui Dumnezeu să gândească dacă au legătură corectă cu Dumnezeu. La Tiatira şi Sardes erau unii care nu şi-au pătat hainele. Biserica din Filadelfia era fără cusur. De aceea are o promisiune atât de frumoasă: „Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu”. (Apocalipsa 3:12). Nu avea putere, dar „au păzit Cuvântul răbdării Lui, nu au lepădat Numele Său”. De aceea şi noi să păstrăm Cuvântul Său, să nu ne lepădăm de Numele Lui şi să credem că puterea Lui Dumnezeu este mai mare decât puterea întunericului.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    ADEVĂRUL ESTE ÎNTĂRIT PE VECIE

    Buza care spune adevărul este întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu stă decât o clipă. Proverbe 12.19

    Adevărul este supus încercării. El suferă, dar iese biruitor. Deci, dacă am spus adevărul şi sufăr pentru el, nu am decât să rămân liniştit. Şi dacă cred în adevărul dumnezeiesc şi daca îmi dau silinţa să-l mărturisesc chiar când întâlnesc împotriviri, nu am de ce să mă tem, căci până la urmă adevărul va învinge.Reuşita prin minciună este numai pentru scurt timp. Minciuna este ca o tărtăcuţă, curcubetă goală, care creşte şi piere într-o noapte; şi cu cât este mai mare dezvoltarea ei, cu atât mai vizibilă ruina ei. Dar cât de demn este pentru o fiinţă nemuritoare să spună şi să apere acest adevăr care nu se poate schimba, această evanghelie veşnică şi de nezdruncinat a Dumnezeului neschimbător. Un vechi proverb zice că acela care spune adevărul, îl face pe Diavol sa roşească. De sigur, acela care spune adevărul lui Dumnezeu, îi va face de ruşine pe toţi diavolii iadului şi îi va înspăimânta pe toţi urmaşii şarpelui care acum îşi şuieră minciunile.Deci, ia seama, inima mea, de a fi în toate împrejurările de partea adevărului, în cele mai mici ca şi-n cele mai mari lucruri; dar, mai ales să fii de partea Aceluia care a adus în lume „harul şi adevărul”.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit? 1 Corinteni 4.7

    Ce groaznic este duhul plăcerii de sine, al îngâmfării duhovniceşti! Mai repede decât ne aşteptăm îşi poate găsi acces în inimile noastre. Cât de lesne ne vine a crede că stăm bine înaintea Domnului, dar chiar prin felul acesta urmează căderea. Să ne ferim fiecare în parte de această înşelăciune. Ce uşoară este căderea de la Filadelfia la Laodicea. Se uită foarte uşor că binecuvântările duhovniceşti sunt daruri duhovniceşti, şi dacă se laudă cineva cu ele, demonstrează că nu mai recunoaşte adevărul. Se vorbeşte mult: „Eu sunt bogat… şi nu duc lipsă de nimic” şi nu ştii ce sărăcăcios, orb şi gol eşti în privinţa lucrurilor duhovniceşti. Împotriva celor îngâmfaţi duhovniceşte, Dumnezeu are cuvinte de cercetare. Această îngâmfare merge mereu crescând până ajunge în Babilon şi spune: „Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea.” Dar Dumnezeu adaugă: „Tocmai pentru aceasta într-o singură zi vor veni urgiile peste ea … căci într-o clipă ţi-a venit judecata” (Apoc. 18.7-10). Să ne păzim toţi care suntem copii ai lui Dumnezeu de îngâmfarea babiloniană care poate să-şi găsească cale de acces spre inimile noastre aşa de repede. Să ne bucurăm de tot ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu în nemărginitul Său har şi în deplină umilinţă, în ascultare să ne bucurăm de El, în El şi pentru El! Numai aşa va fi slăvit El şi prin El, Tatăl şi Dumnezeul nostru! Cum reacţionăm dacă un altul în locul nostru este ales pentru a împlini funcţia pe care o dorim, dacă un coleg este promovat atunci când noi suntem lăsaţi de o parte; dacă un frate este onorat şi noi rămânem în umbră; dacă suntem întrecuţi de un altul? Fac acestea să se trezească în noi sentimente de gelozie sau de pizmă, ori dimpotrivă ne bucurăm de înaintarea aproapelui nostru? Ne place ca Diotref, să ocupăm locul cel dintâi? Putem spune şi noi ca Ioan Botezătorul: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”?

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, de-ar veni una din acele atingeri ale Duhului Tău care, asemenea vântului, învie şi trezeşte, dezleagă şi inspiră!

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Cristos Isus.»

    Fllipeni 2,5

    Slujirea înaintea lui Dumnezeu şi domnia lui Isus Cristos în viaţa noastră aduc adevărata împlinire spirituală. În Evrei 9 citim că Domnul Isus Şi-a dat viaţa pentru un scop divin, veşnic nu pentru o cauză sentimentală. De aceea apostolul Pavel spune foarte clar: «Căci cei tăiaţi împrejur suntem noi, care slujim lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu» (Filip. 3,3). Puţini credincioşi au învăţat însă să-L slujească cu adevărat pe Domnul în duh. Majoritatea sunt, din păcate, sensibili doar din punct de vedere sentimental. Copiii sentimentali ai lui Dumnezeu nu vor avea însă niciodată pace lăuntrică. Un alt indiciu al domniei lui Isus în viaţa ta este această pace
    lăuntrică, de origine divină. Numai cei care-L slujesc pe  Dumnezeul cel viu experimentează pacea interioară. Domnul ne spune:     «Veniţi la Mine …şi Eu vă voi da odihna» (Matei 11,28). El a fost pacea lui Pavel, care a mărturisit: «un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi noapte» (Fapte 27,23) în mijlocul Unei furtuni puternice, pe o corabie care ameninţa să se scufunde. Să îl slujeşti pe El înseamnă să gândeşti la fel cum gândeşte El. Un asemenea om va fi onorat în aceeaşi măsură ca şi Domnul Isus. El ne-a promis: «Dacă îmi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti» (Ioan 12,26).

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

     

    Dimineaţa

    Mântuirea vine de la Domnul. Iona 2:9

    Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu. Doar El poate trezi sufletul „mort în greşeli şi păcate” (Efeseni 2:1), şi doar El îl poate menţine în viaţa duhovnicească. El este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul” (Apocalipsa 1:8). „Mântuirea vine de la Domnul”. Dacă eu sunt credincios în rugăciune, Dumnezeu m-a făcut aşa. Dacă am daruri, Dumnezeu mi le-a dat. Dacă trăiesc o vinţă binecuvântată, este din cauză că El mă ţine în palmele Sale. Eu nu pot face nimic pentru mine, dacă Dumnezeu nu face nimic. Orice aş avea, aparţine Domnului. Dacă păcătuiesc, păcatul este al meu; dar dacă fac binele, este lucrarea lui dumnezeu în întregime. Dacă am învins un vrăjmaş spiritual, este din cauză că Dumnezeu mi-a întărit braţul. Trăiesc o viaţă Consacrată în faţa oamenilor? Nu trăiesc eu, ci Christos trăieşte în mine. Sunt eu sfinţit? Nu m-am curăţat singur; Duhul lui Dumnezeu m-a sfinţit. Sunt despărţit de lume? Pedepsele lui Dumnezeu m-au sfinţit spre binele meu. Am crescut în Cunoştinţă? Marele învăţător m-a învăţat. Toate bijuteriile mele au fost făurite de arta cerului. Am găsit în Dumnezeu toate lucrurile de care aveam nevoie, dar în mine nu am găsit decât păcat şi nefericire. „El este stânca şi ajutorul meu” (Psalmi 62:2, 6). Mă hrănesc eu cu Evanghelia? Evanghelia nu ar fi fost hrana mea dacă Domnul nu ar fi pregătit-o pentru sufletul meu şi dacă nu m-ar fi ajutat s-o găsesc. Trăiesc din mana care cade din cer? Ce altceva este mana decât Isus Christos însuşi, al cărui sânge îl beau şi cu al cărui trup mă hrănesc? Primesc continuu noi puteri? De unde îmi adun tăria? Ajutorul meu vine de pe Colinele cerului. Fără Isus, nu pot face nimic. Asemeni unei ramuri care nu poate aduce rod dacă nu „rămâne în viţă” (Ioan 15:4), nici eu nu pot face nimic dacă nu rămân în El. Doamne, Invaţă-mă în această seară lecţia pe care a învăţat-o Iona în adâncuri: „Mântuirea vine de la Domnul”.

     

    Seara

    Preotul să-l cerceteze, si dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana. Levitic 13:13

    Deşi această regula poate părea ciudată, este înţeleaptă. Manifestarea exterioară a bolii arăta că trupul leprosului era sănătos. Poate că ar fi bine pentru noi să vedem care este înţelesul simbolic al acestei reguli neobişnuite. Şi noi suntem leproşi, şi putem aplica regulile leprei la noi înşine. Când un om se vede pierdut şi ruinat, acoperit în totalitate de lepra păcatului, când renunţă la orice îndreptăţire de sine şi pledează vinovat în faţa Domnului, atunci şi numai atunci poate fi curăţat prin sângele lui Isus şi harul lui Dumnezeu. Păcatul ascuns, nerecunoscut şi nemărturisit este adevărata lepră; dar când păcatul este recunoscut şi mărturisit, lepra primeşte o lovitură de moarte, şi Domnul priveşte sufletul chinuit cu îndurare şi milă. Nimic nu este atât de mortal ca îndreptăţirea de sine, şi nimic nu este mai plin de speranţă decât căinţa. Trebuie să mărturisim că suntem păcătoşi, fiindcă nici o altă mărturisire nu va fi ascultată. Dacă Duhul Sfânt lucrează în noi şi ne convinge de păcat, nu vom avea nici o dificultate în a recunoaşte — mărturisirea va ţâşni spontan de pe buzele noastre. Ce mângâiere oferă acest text păcătoşilor care s-au trezit cu adevărat: însăşi situaţia care îi îndurera atât de tare s-a transformat într-un motiv de speranţă! Înainte de a te îmbrăca, trebuie să te dezbraci; înainte să clădeşti o casă, trebuie să sapi temelia — şi sentimentul că eşti păcătos este cea dintâi lucrare a harului. Sărmane om plin de lepra păcatului, prinde curaj şi vino la Isus aşa cum eşti.

    Când recunoaştem că suntem datori
    Mai mult sau mai puţin, după putere,
    Primim pe dată de la Domnul ajutor,
    Iertare, îndrumare şi putere.
    Doar sărăcia îţi oferă bucurie,
    Purtându-ţi sufletul în largi păşuni:
    Când ne încredem în avutul nostru cu tărie,
    Nu mai primim răspuns la rugăciuni.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Harul Meu îţi este de ajuns. (2 Corinteni 12:9)

    Mai deunăzi, călăream spre casă după o zi grea de muncă. Eram foarte obosit şi adânc deprimat, când deodată, iute ca săgeata unui fulger luminos, a venit la mine versetul: „Harul Meu îţi este de ajuns”. Când am ajuns acasă, l-am căutat în Cuvânt, şi în final a venit la mine astfel: „Harul Meu îţi este de ajuns”. Răspunsul meu a fost să spun: „Da, Doamne, ar fi trebuit să mă gândesc că este!” Apoi am izbucnit în râs.Până-n momentul acela, nu înţelesesem niciodată ce a fost cu râsul acela al lui Avraam. Acest verset părea să facă necredinţa total absurdă. Mi-am imaginat un peştişor însetat care era neliniştit că, dacă va continua să bea apă din râu, râul va seca; iar Tatăl Râu spunea: „Bea cât vrei, peştişorule; râul meu îţi este de ajuns”. De asemenea m-am gândit la un şoarece căruia îi era frică de foamete, după şapte ani de belşug; iar Iosif îi spune: „Curaj, şoricelule; grânarele mele îţi sunt de ajuns”. Din nou, mi-am închipuit un om sus pe un vârf de munte, zicându-şi: „Respir atâţia metri cubi de aer în fiecare an; mă tem că voi epuiza tot oxigenul din atmosferă”. Dar pământul i-a zis: „Respiră în voie, umpleţi plămânii pentru totdeauna; atmosfera mea îţi este de ajuns”.O, oameni ai lui Dumnezeu, fiţi tari în credinţă! Credinţa mică va duce sufletele voastre în cer, dar credinţa mare va aduce cerul în sufletele voastre.

    Charles H. Spurgeon

     

    Harul Său este destul de mare ca să înfrunte lucrurile mari –

    Valurile zdrobitoare care copleşesc sufletul,

    Vânturile puternice care ne lasă năuci şi fără suflare,

    Furtunile neaşteptate care depăşesc puterea noastră de control.

     

    Harul Său este destul de mare ca să înfrunte lucrurile mici –

    Micile împunsături care ne supără,

    Grijile inutile care zumzăie în jurul nostru cu insistenţă,

    Roţile scrâşnitoare care ne răpesc bucuria.

    Annie Johnson Flint

     

    Există întotdeauna o sumă mare creditată în contul nostru din banca cerului. Ea aşteaptă să ne exersăm credinţa ca să scoatem din ea. Scoateţi cât mai mult din resursele bogate ale lui Dumnezeu.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Psalmul 12

    Psalmul 12 redă suferinţa unui suflet copleşit de sentimentul nedreptăţii care-l împresoară. David, cel care l-a compus, a avut nenumărate ocazii să o probeze personal. Duplicitatea şi ura geloziei lui Saul (1 Samuel 18.17…), intenţiile laşe ale locuitorilor Cheilei (1 Samuel 23.12), dubla trădare a zifiţilor (1 Samuel 23.19; 26.1), precum şi cea a lui Doeg edomitul (22.9,10), cea mai mârşavă dintre ele, dispreţuitoarea nerecunoştinţa a lui Nabal (1 Samuel 25.10,11), toate acestea nu-l puteau lăsa pe David indiferent. Cu siguranţă, de fiecare dată a putut experimenta şi preţiosul răspuns divin: „voi pune în siguranţă pe cel împotriva căruia se suflă” (v. 5; comp. Psalmul 10.5).Insă, în timp ce propria măsură de adevăr, în ce-l privea pe David, nu era deloc perfectă (vezi 1 Samuel 20.6; 21.2), sfinţenia Domnului Isus Ii conferea în totalitate abilitatea de a percepe viclenia şi falsitatea vrăjmaşilor Săi (despre care Luca 20.20 ne dă un exemplu).Cu cât un creştin va sta mai drept în lumină, cu atât va simţi mai mult atmosfera coruptă a acestei lumi. Tot aşa se va întâmpla şi la contactul cu limba mincinoasă, ipocrită şi orgolioasă a oamenilor (v. 2,3), iar aceasta îl va ajuta să aprecieze mai bine curăţia şi valoarea practică a cuvintelor Dumnezeului său (v. 6): „Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17.17; Psalmul 119.140).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Genesa 27:15-29

    …şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta. Genesa 28:14

    DIN PLANURI ŞI VISURI

    Un scop spiritual nobil nu justifică mijloace necinstite pentru atingerea acelui scop. Înainte ca Esau şi Iacob să se fi născut, Dumnezeu I-a spus Rebecăi: „Două neamuri sunt în pântecele tău… Şi cel mai mare va sluji celui mai mic” (Genesa 25:23). Mai târziu, tatăl lor, Isaac, ştiind că aceasta este intenţia lui Dumnezeu, a aranjat din încăpăţânare să-l binecuvânteze pe Esau, favoritul lui. Aşa că Rebeca şi-a păcălit soţul făcându-l să-l binecuvânteze pe Iacov. Dumnezeu şi-ar fi confirmat mai târziu legământul făcut cu Iacov, nu din pricina uneltirii lui Iacov, chiar şi fără ea (28:10-16).O soţie creştină, dorind din toată inima ca soţul ei să fie mântuit, poate că va încerca o stratagemă să aranjeze o întrunire între soţul ei şi pastorul bisericii. In loc de a face aşa ceva ar fi mai bine să trăiască o viaţă sfântă în prezenţa sa, încrezându-se în Dumnezeu să lucreze la inima lui. Părinţii poate că încearcă să-i determine pe copii să-i asculte, făcându-le promisiuni sau ameninţându-i că le vor interzice câte ceva. Asemenea acţiuni merg împotriva căilor lui Dumnezeu. Stephen Merrit a spus: „încetaţi să vă mai amestecaţi în planul şi-n voia lui Dumnezeu. Stricaţi oriunde puneţi mâna. Puteţi muta arătătoarele ceasului ca să arate ora care vă convine, dar nu puteţi schimba timpul; vă puteţi grăbi să dezvăluiţi voia lui Dumnezeu, dar veţi face pagube şi nu veţi ajuta lucrarea… Lăsaţi totul pe seama Sa”. Manipularea circumstanţelor şi oamenilor ca să aranjăm un sfârşit bun este greşită, deşi Dumnezeu poate să folosească păcatele noastre ca să-Şi împlinească planurile Lui. Ai o situaţie dificilă pe care doreşti s-o vezi rezolvată de Dumnezeu? Roagă-te, munceşte, crede şi aşteaptă. Dar nu ticlui planuri pentru a-ţi împlini visurile.     D.J.D.

    Ajută-mă, Doamne, să ştiu aştepta 
    Până ce voia-Ţi curat voi vedea. 
    Mă călăuzeşte şi-Ţi împlineşte 
    Cereasca-Ţi voinţă în viaţa mea.   Anonim

    A te încrede în providenţa divină înseamnă a înceta să te joci cu planurile Sale.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

     

    „Când nu mai este nici un clevetitor, cearta se potoleşte” (Proverbe 26:20)

    Fă aceste trei lucruri:

    1) Când este necesar, confruntă-te cu bârfitorul. Dacă ofensatorul este creştin, bazează-te pe acest verset: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi ei singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău” (Matei 18:15). Scopul tău atunci când îl confrunţi nu este să dovedeşti că a greşit sau că a avut dreptate, ci să aduci împăcare şi să păstrezi unitatea în familia lui Dumnezeu. Ai grijă la tonul vocii. „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi”. Să n-apună soarele peste mânia voastră” (Efeseni 4:26). Rămâi la fapte. Fără a-l pune în defensivă, încearcă să găseşti o soluţie care să pună capăt bârfei şi să repare daunele. Dacă e dispus să-şi recunoască partea de vină, fii gata să ierţi. Dacă nu, iartă-l oricum, spre binele tău şi de dragul lui Dumnezeu. Nu uita, el poate fi în continuare fratele tău fără să fie prietenul tău de nădejde!

    2) Nu lăsa ca bârfa să-ţi micşoreze stima de sine. Dacă stima ta de sine depinde de ceea ce spun ceilalţi, mereu te vei simţi căzut când eşti doborât. Lasă ca stima ta de sine să-şi aibă temelia pe ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre tine. Indiferent de imperfecţiunile tale, Biblia spune că eşti „răscumpărat de Domnul” (Psalmul 107:2), acceptat „în Preaiubitul Lui” (Efeseni 1:6), „neprihănirea iui Dumnezeu în El [Hristos]” (2 Corinteni 5:21). Concentrează-te asupra părerii lui Dumnezeu despre tine: „zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă” (Iuda v. 20) în ciuda părerii celorlalţi.

    3) Nu-i judeca pe alţii după zvonuri. Fie că bârfa are la bază adevărul, fie că e falsă, intenţia ei este mereu să „prăpădească” (Ioan 10:10). Nu face lucrarea Satanei!

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

    Lăsații; sunt călăuze oarbe ale orbilor. Matei 15.14

    Fariseii şi saducheii erau liderii ideilor religioase din acel timp, de aceea noi trebuie să luăm astăzi aminte la ceea ce Domnul a spus despre ei. Aceştia erau, fără îndoială, foarte sfinți din punct de vedere exterior, însă se opuneau lucrării lui Dumnezeu şi Fiului Însuşi al lui Dumnezeu, de aceea Domnul spune: „Lăsații”. Fariseii erau aceia care țineau mult la ritualuri şi la ideea că firea veche poate fi îmbunătățită. Saducheii erau raționalişti şi negau starea viitoare de înviere. Ambele categorii Îl urau pe Hristos, căci El lea dat starea pe față şi uneia şi celeilalte. Astăzi, aceste două principii sunt la lucru peste tot în jurul nostru.Adevărul nu este niciodată plăcut omului, fiindcă îi dă starea pe față. El arată unde omul este greşit, iar omului nui place aceasta. Fariseilor nu le plăcea afirmația Domnului că formele religioase luaseră locul adevărului care trebuia să locuiască în părțile lăuntrice şi că inima omului nu era altceva decât un izvor de lucruri rele. Ei sau poticnit mult de astfel de afirmații (versetul 12), iar ucenicii Iau spus Domnului despre aceasta. El însă a răspuns: „Orice plantă pe care na plantato Tatăl Meu cel ceresc va fi dezrădăcinată” (versetul 13). Ceea ce nu este de la Dumnezeu nu poate rezista. Apoi vine îndemnul: „Lăsații; sunt călăuze oarbe ale orbilor: iar dacă un orb călăuzeşte pe un orb, amândoi vor cădea în groapă” (versetul 14).Avem un principiu important în expresia „lăsații”. Să remarcăm că, dacă suntem orbi şi avem o călăuză oarbă, groapa este singurul sfârşit al drumului nostru. Creştinismul însă nu înseamnă un orb care îl călăuzeşte pe un alt orb; nici unul care vede călăuzindul pe un orb; ci unul care vede călăuzindul pe unul care vede. Lui Dumnezeu Îi face plăcere să ne ofere lumină, ca să vedem astfel lucrurile Lui. Pentru a profita de ele trebuie să fim supuşi lui Hristos, Duhului Sfânt şi Scripturii. Dumnezeu nu ține cont de ceea ce crede omul că poate fi şi, cu cât omul nu se vede în lucrurile divine, cu atât mai bine, căci el adesea constituie o piedică. W. T. P. Wolston

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    V-am scris aceste lucruri, ca să știți că voi care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu aveți viața veșnică.1 Ioan 5.13

    Cu adevărat fericiți

    O persoană cu o învățătură abătută de la adevărurile biblice a intrat în vorbă cu mine. După ce am ascultat-o, i-am zis:

    – Mi-ați prezentat calea dumneavoastră de ajungere în cer. Acum lăsați-mă să vă prezint calea lui Dumnezeu.

    Când am început să-i vorbesc despre mântuirea de care putem avea parte în urma venirii Mântuitorului pe pământ și a morții Sale pe crucea de la Golgota pentru răscumpărarea noastră din păcat, a rămas cu totul uimită și a întrebat:

    – Dumneavoastră credeți, că toate păcatele vă sunt iertate?

    – Sunt sigur de aceasta.

    – Dar credeți și că nu vă puteți pierde mântuirea?

    – Cu siguranță cred și acest adevăr.

    – Deci sunteți sigur că în final veți sta înaintea tronului lui Dumnezeu. Înseamnă că sunteți un om fericit.

    – Da, sunt un om fericit, cu adevărat fericit.

    – Înseamnă că aveți mai mult decât vă poate oferi învățătura noastră.

    – În Hristos avem mai mult decât poate oferi orice învățătură sau religie. Oricine crede în Mântuitorul are viața veșnică. Acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu, nu ale oamenilor.

  • 25 februarie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Preţul slujirii

    Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puţin?

    2 Corinteni 12:15

    Dragostea naturală aşteaptă să fie răsplătită, dar Pavel spune: „Nu-mi pasă dacă mă iubiţi sau nu; eu sunt gata să mă dăruiesc cu totul, nu doar pentru voi înşivă, ci pentru a vă aduce la Dumnezeu”. „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Cristos; El măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi.” Imaginea pe care o are Pavel în privinţa slujirii se conformează acestui model – „Nu-mi pasă cu câtă risipă mă voi dărui pe mine însumi, voi face asta cu bucurie”. Pentru Pavel aceasta era o bucurie.Ideea bisericii instituţionale despre cum trebuie să fie un slujitor al lui Dumnezeu nu este identică cu cea a lui Isus Cristos. Ideea Lui este să-L slujim pe El slujindu-i pe ceilalţi. Isus Cristos i-a întrecut pe socialişti. El a spus că, în împărăţia Lui, cel care este mai mare va fi slujitorul tuturor. Testul adevărat al unui sfânt nu este vestirea Evangheliei, ci spălarea picioarelor ucenicilor, adică a face lucruri care n-au valoare în ochii oamenilor, dar care au foarte mare valoare în ochii lui Dumnezeu. Pavel şi-a găsit plăcerea în a se dărui pe sine pentru interesul lui Dumnezeu faţă de alţi oameni şi nu i-a păsat cât îl costa acest lucru. Noi ne gândim la problemele noastre personale şi Financiare: „Să presupunem că Dumnezeu vrea să merg acolo. Ce salariu voi avea? Cum este clima? Cine va avea grijă de mine? Omul trebuie să se gândească la aceste lucruri”. Toate acestea sunt o dovadă că-L slujim pe Dumnezeu cu rezerve. Apostolul Pavel n-a avut nici o rezervă. El şi-a călăuzit viaţa după gândul lui Isus Cristos despre ce înseamnă un sfânt nou-testamental, adică nu cineva care doar predică Evanghelia, ci un om care devine, în mâinile lui Isus Cristos, pâine frântă şi vin turnat spre folosul altor vieţi.

     

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.

    Oare nu se cădea să ai şi tu milă..?” MATEI 18:32,33

    Pilda cu robul rău şi viclean ne învaţă că adevărata mântuire trebuie să fie însoţită în noi de un duh de iertare. Pilda este o ilustrare a pedepsei veşnice a celui neevlavios, dar este în acelaşi timp şi un mijloc de cercetare pentru mulţi care pretind că sunt creştini. Şi sunt aşa de mulţi! Robul acesta datora stăpânului său 10.000 de talanţi, o sumă aşa de mare încât el n-ar fi putut s-o plătească niciodată. S-a considerat că ar fi o sută de milioane de dolari. El înfăţişează pe fiecare dintre noi care suntem atât de adânc datori faţă de Domnul Isus, ca rezultat al păcatului, încât nici un efort omenesc nu ar fi putut să ne scape de el. Pilda ne spune că împăratul a vrut să se socotească cu robii Săi. Dar când el a realizat că acel rob datornic avea o datorie imposibil de plătit, a trecut de la lege la har, şi i-a iertat toată datoria. Ca fiecare dintre noi, robul a vrut să fie scăpat şi se pare că ar fi fost salvat dar purtarea lui faţă de tovarăşul lui arată că mila stăpânului lui, n-a avut nici un efect asupra sa. În el nu era un duh de iertare. În ziua judecăţi robul acela viclean a fost condamnat să fie chinuit „până va plăti tot ce datora” ceea ce era imposibil, deci aceasta ne arată că osânda lui era veşnică. Robul acesta viclean este o ilustrare a omului care vrea să se bucure de har dar nu renunţă la lege. Amestecul acesta de har şi lege este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Sunt oameni care par să fi fost creştini de mulţi ani, dar în care nu s-a văzut nici un duh de iertare, nici dorinţa de a arăta aceeaşi milă pe care pretindeau că au găsit-o în Domnul Isus. Dacă aparenţele acestea sunt reale, lecţia pildei acesteia este alarmantă pentru ei: neavând un duh de iertare nu sunt mântuiti, ci numai închipuiţi, chiar dacă au bătătorit drumul adunării şi s-au arătat a fi zeloşi participanţi la orele de cult şi chiar în lucrare. Pe voi înşivă încercaţi-vă… Nu recunoaşteţi voi înşivă că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi respinşi.” (2 Cor. 13:5). Şi dacă cineva „n-are Duhul lui Hristos”, duh de milă şi iertare, „nu este al Lui.” (Rom. 8:9). Daci; cercetându-mă , realizez că nu am un duh de iertare, trebuie să mă pocăiesc adânc şi imediat şi ca unii care trăim din iertare, trebuie să iertăm. Nici o teologie, nici o doctrină, oricât de bună şi exclusivistă ar fi ea, nu poate să întunece simpla, şi clara învăţătură a Domnului Isus: „Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6:15). Dar tot Domnul Isus ne-a învăţat cum să iertăm: „din toată inima.” Doamne, dă-ne harul acesta şi nu aştepta nimic de la inima noastră „rea şi vicleană.”!

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele

    acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea!

    Căci vremea este aproape!” Apocalipsa 1:3

    Acesta este mesajul Mântuitorului către cele şapte Biserici din Asia: „Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era, şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie, şi din partea Lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întâi născut din morţi, Domnul Împăraţilor pământului!”(Apocalipsa 1:4-5). În scrisorile adresate de Domnul Isus se arată multe neajunsuri în cinci din cele şapte Biserici; cu toate acestea, le face cunoscut că sunt iubiţi şi spălaţi. Da, ei au trăit, au experimentat aceasta. Au fost ei spălaţi? Sunt toţi incluşi în cei spălaţi? Da, ei au trăit, au experimentat aceasta. Au fost Bisericile Lui Dumnezeu. În timpul acela, nu era socotit nimeni în rândurile Bisericii Lui Dumnezeu dacă nu era născut din Dumnezeu. Dumnezeu a considerat că trebuie să-i mai ajute odată; de aceea i-a spus lui Ioan să scrie tot ce vede Dumnezeu în Biserici şi în viaţa slujitorilor. Acesta este un har minunat, nu degeaba este scris: „Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii”. Cuvântul Domnului să fie mai de preţ pentru noi decât orice altceva. Sunt mulţi care găsesc timp ca să citească ziare, romane, dar nu şi Biblia, şi totuşi dacă o citesc, o fac pentru că sunt obligaţi, dar setea şi foamea după Cuvânt NU ESTE LA EI. Morţii nu simt nici sete nici foame după Cuvântul Lui Dumnezeu.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    PUS DEOPARTE

    Vă veţi numi preoţi ai Domnului.Isaia 61.6

    Această făgăduinţă, făcută lui Israel, este şi pentru urmaşii săi duhovniceşti, adică pentru toţi credincioşii. Dacă vieţuim la înălţimea privilegiilor noastre, trebuie, să trăim o viaţa atât de clară înaintea lui Dumnezeu, încât oamenii să vadă că suntem puşi deoparte pentru o slujbă sfântă şi să ne numească preoţi ai Domnului. Am putea avea o meserie sau alta; dar singura noastră preocupare trebuie să fie de a aduce jertfa necurmată a rugăciunii, a laudei, a mărturiei şi a consacrării Dumnezeului Celui Viu prin Isus Cristos.Aceasta fiind singura noastră ţintă, putem părăsi preocupările care ne distrag ale celor ce nu cunosc chemarea noastră cea mare. „Lasă morţii să-şi îngroape morţii”.Este scris: „Străinii vor avea grijă şi vor paşte turmele voastre, şi copiii străinilor vor fi plugarii şi vierii voştri”. Ei se pot ocupa de politică, de probleme financiare, pot să discute despre artă sau ştiinţă; dar noi vom căuta să împlinim slujba acelora care, ca şi Domnul Isus Cristos, sunt chemaţi la o preoţie sfântă.Ştiind că această făgăduinţă ne creează o datorie sfântă, să ne îmbrăcăm în haina sfântă şi să slujim înaintea Domnului în toate zilele noastre.

     

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Ori încotro ar cădea copacul, fie spre miazăzi, fie spre miazănoapte, în locul unde cade, acolo rămâne.

    Eclesiastul 11.3

    În ultimul verset al capitolului 12 Eclesiastul spune că Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, fie bună, fie rea, fie ascunsă, fie vizibilă. La fel citim în epistola către Romani 14.10: „Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată a lui Cristos.” Ce va ieşi acolo la iveală? Doar ceea ce am fost şi am făcut aici în viaţa pământească. Fiecare din noi trebuie să dea socoteala despre sine însuşi în faţa lui Dumnezeu (Rom. 14.12). Dar Dumnezeu îi dă fiecărui om posibilitatea în aceste zile pe care le mai trăieşte pe pământ, să-şi recunoască toate păcatele sale, să se pocăiască şi să primească iertarea şi pacea cu Dumnezeu. Cine spune că nu se poate şti dacă ai sau nu iertarea păcatelor arată prin aceasta că nu cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu, îl face mincinos pe Dumnezeu care a spus categoric: „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Rom. 10.13).Aceasta-i învăţătura biblică pentru păcătos. Decizia pentru starea ta din veşnicie trebuie neapărat clarificată în această viaţă pământească. Două porţi stau deschise: una largă şi una îngustă. Dacă intri pe cea largă, la sfârşitul vieţii tale nu mai există nici o posibilitate de decidere. Dacă chiar ai lăsat în urma ta o duzină întreagă de fraţi şi de surori ca să se roage pentru iertarea sufletului tău zi şi noapte, de ar da toată averea pentru a curma soarta ta este tot degeaba. „Oriunde cade copacul, în locul acela va rămâne!” Ce cutremurător! Vrei să trăieşti în păcate ca la urmă alţii să se roage zadarnic pentru sufletul tău? Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Opreşte-te şi recunoaşte-ţi păcatele şi cere iertare Mântuitorului! Astfel vei primi iertarea păcatelor, căci, „oricine crede în El, nu va fi judecat” (Ioan 3.18). Oamenii nu vor să se pocăiască fiindcă Dumnezeu le cere nu să primească o religie oarecare, ci o naştere din nou, nu numai să ştie că Evanghelia e bună, ci să-L primească pe Isus ca Mântuitorul lor personal.

     

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    Cât de deprimat şi de îngrozit sunt la gândul scufundării în banalitate! Doamne, ajută-mă să trăiesc pentru Tine într-un mod pur, puternic şi fascinant.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    « Cu cât mai mult sângele lui Cristos, care, prin Duhul

    cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fară pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele

    moarte ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!» Evrei 9,14

    Care a fost scopul pentru care Domnul Isus a murit? El Şi-a dat viaţa ca noi să-I putem sluji. Altfel spus, puterea absolută a biruinţei Sale pe cruce este sursa slujirii noastre. In Isus Cristos avem totul. Ce nebunie este să aderăm la anarhie şi prin aceasta să ajungem sub influenţa duşmanului! Să ne uităm Ia caracterul slujirii lui Isus: El are elementul liberei voinţe totale. La Dumnezeu nu există obligaţie în slujbă, nu există datorie. Domnul Isus spune despre Sine: «Nimeni nu Mi-o ia cu sila (viaţa Sa), ci o dau Eu de la Mine» (Ioan 10,18). Încă de pe vremea lui Iosua (la sfârşitul vieţii sale) apare chestiunea propriei decizii: «... Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului» (Iosua 24,15). Este nevoie doar de o hotărâre concretă şi finală din partea ta. Decide astăzi să ieşi de sub influenţa lui Satan şi să trăieşti şi să slujeşti în împărăţia lui Isus Cristos! 

     

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

     

    Dimineaţa

    DIMINEAŢA

    Mânia viitoare.
    Matei 3:7

    E plăcut să treci printr-un ţinut după ce a trecut furtuna, să simţi prospeţimea ierbii spălate de ploaie şi să asculţi picăturile care cad strălucind ca nişte diamante în lumina soarelui. Aceasta este poziţia creştinului. Trece printr-un ţinut în care furtuna s-a risipit deasupra Mântuitorului, şi chiar dacă mai sunt câteva picături de durere, vin din norii îndurării şi Isus ne-a asigurat că nu ne vor distruge. Dar cât de teribil este să asişti la ivirea unei furtuni, s-o simţi cum se apropie, să vezi păsările zburând înspăimântate spre cuiburi şi vitele fugind cu ochi plini de spaimă; să observi cum se întunecă cerul şi să urmăreşti soarele pălind pe cerul ameninţător! Ce teribil este să aştepţi înaintarea unei vijelii, aşa cum se întâmplă, uneori, la tropice,să ştii ce urmează şi să auzi vântul urlând de furie, smulgând copacii din rădăcini, mutând stâncile din locul lor şi nimicind toată munca oamenilor! Şi aceasta, păcătosule, este poziţia ta. Nu a căzut încă nici o picătură fierbinte, dar se apropie o ploaie de foc. Nici un vânt teribil nu urlă în jurul tău, dar furtuna lui Dumnezeu îşi adună groaznica artilerie. Izbucnirile ei sunt ţinute în frâu prin îndurarea Sa, dar porţile cerului se vor deschide curând. Tunetele lui Dumnezeu sunt încă în cămara Sa, dar furtuna se grăbeşte, şi cât de înspăimântător va fi momentul în care Dumnezeu, îmbrăcat în haină de judecător, va porni în fruntea furtunii! Oare unde, păcătosule, oare unde o să-ţi ascunzi capul, şi unde o să fugi? O, fie ca mâna îndurării să te conducă acum la Christos! El te aşteaptă în paginile Evangheliei. Brațele Sale sunt locul tău de scăpare. Ştii câtă nevoie ai de El. Crede în El, ascunde-te în El, şi furtuna va trece pe lângă tine pentru veşnicie.

     

    Seara

    Şi Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de faţa Domnului, şi s-a pogorât la Iafo.
    Iona 1:3

    În loc să meargă la Ninive ca să predice cuvântul pe care i-l spusese Dumnezeu, Iona a fugit la Iafo ca să scape. Sunt multe ocaziile în care slujitorii lui Dumnezeu fug de datorie. Dar care este consecinţa? Ce a pierdut Iona prin purtarea lui? A pierdut prezenţa şi mângâierea iubirii lui Dumnezeu. Când îl servim pe Domnul Isus aşa cum ar trebui s-o facă un credincios, Dumnezeul nostru este cu noi. Chiar dacă am avea întreaga lume împotriva noastră, dacă ÎI avem pe Dumnezeu, ce mai contează? In momentul în care Îi întoarcem spatele şi umblăm după dorinţele noastre, suntem pe mare fără cârmaci. Putem să ne tot plângem şi să ne văităm „Doamne, unde ai plecat? Cum am putut să fiu atât de nebun să fug din slujba Ta şi să pierd toată strălucirea feţei Tale? Preţul este prea mare. Lasă-mă să mă întorc la credinţă ca să mă bucur de prezenţa Ta”. Şi Iona şi-a pierdut toată pacea. Păcatul distruge curând toată liniştea credinciosului. Păcatul este ca mătrăguna otrăvitoare, ale cărui frunze distilează picături mortale care ucid viaţa şi bucuria şi pacea. Iona a pierdut tot ce putea avea în altă situaţie. Nu putea să ceară protecţia divină, fiindcă el nu ascultase voia lui Dumnezeu. Nu putea să spună; „Doamne, am întâlnit greutăţi în îndeplinirea datoriei; ajută-mă să trec de ele”. Culegea roadele propriilor fapte; vedea cu ochii lui drumul pe care îl alesese. Creştine, nu acţiona ca Iona, dacă nu vrei să te trezeşti cu furtuna deasupra capului. In alergarea ta, vei vedea este mai bine să asculţi voia lui Dumnezeu imediat, decât să amâni şi să ajungi la acelaşi lucru. Iona şi-a pierdut timpul, fiindcă tot la Tars a ajuns în cele din urmă. E greu să te cerţi cu Dumnezeu. Să-L ascultăm chiar acum.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

    Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru,
    vi-l dau, cum am spus. (Iosua 1:3)

    Pe lângă pământul literal încă neocupat pentru Hristos, stă înaintea noastră teritoriul nerevendicat şi neumblat al promisiunilor lui Dumnezeu. Ce i-a spus Dumnezeu lui Iosua? „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus„. Apoi El aşază hotarele Ţării Promise – toată a lor cu o condiţie: trebuie s-o străbată în lung şi-n lat, măsurând-o cu picioarele lor. Şi totuşi n-au străbătut niciodată mai mult de o treime din ţară, şi drept urmare, n-au stăpânit niciodată mai mult de acea treime. Au stăpânit numai ce au măsurat cu piciorul şi nimic mai mult. În 2 Petru 1:4 citim: „El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe”. Ţara promisiunilor lui Dumnezeu este deschisă înaintea noastră, şi este voia Sa ca noi s-o stăpânim. Trebuie să măsurăm teritoriul cu picioarele credinţei ascultătoare şi ale supunerii în credincioşie, prin aceasta revendicându-l şi însuşindu-ni-l ca fiind al nostru.Câţi dintre noi au luat vreodată în stăpânire promisiunile lui Dumnezeu în Numele lui Hristos? Ţara promisiunilor Lui este un teritoriu magnific pe care credinţa îl poate revendica străbătându-l în lung şi-n lat, dar credinţa trebuie totuşi s-o facă.Haideţi să intrăm şi să revendicăm toată moştenirea noastră. Haideţi să ne ridicăm ochii spre nord, sud, est şi vest şi să-L auzim pe Dumnezeu spunând: „Toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie” (Gen. 13:15). Arthur Tappan Pierson

    Oriunde călca talpa picioarelor seminţiei lui Iuda era al lor, şi oriunde călca talpa picioarelor seminţiei lui Beniamin era al lor, şi aşa mai departe. Fiecare seminţie îşi primea moştenirea călcând cu piciorul pe ea. Vă daţi seama că fiecare seminţie, când punea piciorul pe un teritoriu dat, simţea instantaneu şi instinctiv că „Acesta este al nostru”? Un bătrân de culoare care avea o frumoasă mărturie de har a fost odată întrebat: „Daniele, cum se face că ai atâta pace şi bucurie în credinţa ta?” „O, domnule!” a replicat el, „mă bazez în totul pe promisiunile lui Dumnezeu «nespus de mari şi scumpe», şi am tot ce este în ele. Glorie Lui! Glorie Lui!” Cine se bazează în totul pe promisiunile lui Dumnezeu ştie că toate bogăţiile care se găsesc în ele sunt ale lui. din Documentele credinţei

    Marchizul de Salisbury, un om de stat şi diplomat englez, după ce a fost criticat pentru politica lui colonialistă, a replicat: „Domnilor, faceţi rost de hărţi mai mari”.

     

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Psalmul 11

    Dumnezeu susţine astăzi în lume autorităţile: guverne, magistraţi, poliţie…; ele sunt responsabile să asigure ordinea, dreptatea şi pacea. Dar, în timpul necazului celui mare, tot ceea ce contribuie la protecţia omenirii va fi răsturnat („sunt distruse temeliile”). Întrebarea din v. 3 îi va pune atunci pe cei
    drepţi la încercare. Vor ceda ei ispitei de a fugi, precum îşi ia zborul o pasăre pentru a scăpa de pericol? Nu! Încrederea lor nu este într-un adăpost pământesc (munţii), ci în Cel Neschimbabil, care îşi
    are tronul în ceruri (v. 4). Prieteni, în cine este ancorată credinţa noastră”? Dacă Domnul ar trebui să
    ne ia principalele puncte de sprijin de aici, de jos: familie, prieteni, sănătate, bunuri materiale, s-ar putea vedea în cine ne-am încrezut? Iar când ne gândim la temeliile adevărului, constatăm că acestea sunt clătinate din toate părţile în creştinătate… Ce trebuie să facă cel drept? Să se despartă de tot ce atacă şi caută să distrugă stâlpii adevărului divin!Privirea lui Dumnezeu îi cercetează pe fiii oamenilor (v. 5; Psalmul 7.9; vezi de expl. Luca 7.39,40; 11.17; 22.61). Gând neliniştitor şi insuportabil pentru cel rău! Sentiment de fericire pentru „cel drept”! Este pentru binele lui că este cercetat astfel (Psalmul 139.23,24).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Ioan 3:22-30

    Trebuie ca El să crească şi eu să mă micşorez. Ioan 3:30

    PREAMĂRIREA LUI CRISTOS

    Atitudinea exprimată de Ioan Botezătorul în textul de azi, ar trebui să fie atitudinea fiecărui urmaş al lui Cristos. Ioan Botezătorul devenise influent în Palestina, dar după ce L-a botezat pe Isus oamenii au început să-L urmeze pe Mântuitorul. Întrebat fiind asupra acestui fapt, Ioan a spus: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”. C.S. Kirkendall subliniază că acest principiu de lansare a cauzei altuia cu o totală lipsă de egoism a fost exemplificat de Edmund Halley în relaţiile sale cu Isaac Newton. Halley, omul care a prezis reîntoarcerea cometei care îi poartă acum numele, a recunoscut importanţa descoperirii legii gravitaţiei. L-a provocat să-şi perfecţioneze ideea originală, i-a corectat unele din ecuaţiile matematice. Apoi Halley l-a îndemnat să-şi pună ideile într-o carte.Cartea „Principiile matematice ale filozofiei naturii”, l-a făcut pe Newton celebru. Puţini oameni ştiu că Halley a editat-o şi a supravegheat publicarea ei şi chiar a finanţat tipărirea ei, cu toate că Newton şi-ar fi putut permite mai uşor o asemenea cheltuială. Istoricii de azi numesc fapta lui Halley ca unul din exemplele cele mai lipsite de egoism pe care le cunoaşte istoria ştiinţei moderne. Atitudinea unei umilinţe autentice este semnul unei relaţii corecte cu Isus. In timp ce nu atragem atenţia supra noastră înşine, trebuie să aruncăm toată lumina asupra Lui. Cu cât vor fi mai mari realizările noastre, cu atât El va primi mai multă glorie. Recunoscând că sursa darurilor noastre şi a capacităţilor este Isus, haideţi să urmăm exemplul lui Ioan Botezătorul şi să-L preamărim pe Cristos.     D.C.E.

    Sunt un bulgăr de pământ.
    Sunt un strop de rouă-n soare.
    Şi cu cât mă fac mai mic,
    Cu-atât Tu Te faci mai mare.

    Ne vom vedea adevărata statură numai când vom sta în umbra lui Cristos.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

     

    CÂND LUMEA BÂRFEŞTE PE SEAMA TA (1)

    „Pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni”

    (Proverbe 16:28)

    Ziarele de scandal, talk-showrile şi poveştile vânătoreşti înfloresc când sunt alimentate de bârfă. Fireşte, toţi avem partea noastră în răspândirea ei şi tragem ponoasele. Fie că se bazează pe adevăr, ficţiune sau câte puţin din ambele, nu e mai puţin dureros. Deşi societatea o consideră relativ nevinovată, Dumnezeu pune bârfa în aceeaşi categorie cu „pizma … vorbirile de rău … şi tulburările” (2 Corinteni 12:20). Aşadar, când eşti ţinta bârfei, ce poţi face:

    1) Când e posibil, ignor-o! Cei ce bârfesc se simt satisfăcuţi că te-au supărat. Deci, cu cât te superi mai mult, cu atât mai mult te vor bârfi. Nu reacţiona cu mânie; nu faci decât să pui paie pe foc. „Limba mincinoasă urăşte pe cei pe care-i doboară ea, şi gura linguşitoare pregăteşte pieirea” (Proverbe 26:20).

    2) Când consideri că e potrivit, corecteaz-o! Bârfa poate duce la haos şi poate frânge inimi. Deci, dacă poţi clarifica lucrurile, ai putea reduce daunele. Dar uită de ispita de a „spune tuturor că ştii adevărul”; nu vei face decât să răspândeşti focul, să lărgeşti cercul şi să alimentezi pofte nesănătoase. Solomon a spus: „Cuvintele clevetitorului sunt ca nişte prăjituri, alunecă până în fundul măruntaielor” (v. 22). Fă un pas în spate şi întreabă-te cine este cu adevărat important în viaţa ta, apoi încearcă să reglezi situaţia cu acele persoane. Cu timpul, ei îţi vor lua apărarea faţă de alţii. În multe cazuri, vorbele lor vor fi considerate mai obiective decât ale tale. Adevăraţii prieteni iartă întotdeauna şi îşi apără prietenii, iar bârfitorii îşi găsesc zvonuri mai incitante, iau pe altcineva în vizor şi te vor lăsa în pace.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

    Şi Manoah a spus: „Când se vor împlini cuvintele tale, care va fi felul de viață al copilului şi ce va face?”.Judecători 13.12

    Familia (4)

    Aici, în acest exemplu din Vechiul Testament, Manoah a cerut explicații de la Domnul. El şi soția lui au înțeles de la îngerul Domnului că ea avea să conceapă un fiu şi că acesta avea să fie un copil special. Fiecare copil este special în ochii Domnului şi este un lucru esențial ca părinții săL întrebe pe Domnul cum săşi crească copiii. Când suntem tineri, suntem adesea încrezători în noi înşine şi greoi la a accepta sfaturi. De cealaltă parte, cei care sunt grabnici la a da sfaturi nu sunt întotdeauna înțelepți în sugestiile lor şi nici în felul în care le fac. Un lucru este sigur: sfaturile pe care le dă Dumnezeu sunt blânde şi pline de dragoste, nu aspre, însă foarte eficiente şi demne de încredere. „Încredete în Domnul cu toată inima ta şi nu te sprijini pe priceperea ta! RecunoaşteL în toate căile tale şi El îți va netezi cărările” (Proverbe 3.5,6).În creşterea copiilor, ca şi în multe alte lucruri, suntem puternic influențați de cultura în care trăim. Ce sfaturi putem oferi, care să fie demne de încredere? Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, se înalță deasupra tuturor culturilor şi este o călăuză pe care ne putem sprijini. Marele pericol pentru părinții creştini este să se lase duşi de curentul acestei lumi. Se aud multe voci, fiecare pretinzând atenția noastră, ca părinți, însă susurul blând şi subțire este rareori auzit. Apostolul Pavel nea avertizat: „Dar mă tem ca nu cumva … gândurile voastre să fie stricate, îndepărtânduse de la simplitatea față de Hristos” (2 Corinteni 11.3). Nimeni nu poate spune că a ajuns la înălțimea standardului lui Dumnezeu, însă standardul Lui nu se schimbă. Punctul Său de referință este Hristos, iar Hristos nu Se schimbă! Aceasta este provocarea de zi cu zi, căreia trebuie săi facem față: „Nu că am obținut deja premiul sau că am ajuns deja desăvârşit; însă urmăresc, dacă aş putea săl şi apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus” (Filipeni 3.12). J. Redekop

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Joi, 25 Februarie 2016

    Domnul … are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.2 Petru 3.9

    Ușa palatului

    Înainte ca micuța de cinci ani să meargă la culcare, se roagă și se gândește la bunicul ei, care nu crede în Isus: „Doamne Isuse, te rog nu închide așa de repede ușa palatului Tău, pentru ca și bunicul meu să poată intra în el”.Această rugăciune ne amintește de un fapt foarte însemnat: astăzi, ușa cerului stă încă deschisă. Dar nu va rămâne așa pentru totdeauna. Ușa este deschisă, pentru că Isus Hristos a murit pentru păcătoși. Și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu lucrează, ca ea să fie și astăzi deschisă. Căci Dumnezeu „voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului” (1 Timotei 2.4).Micuța a înțeles acest lucru și își face griji pentru bunicul ei. Poate acesta nu simte, că din cauza păcatelor sale este pierdut și trebuie să se lase mântuit. Poate este un om onorabil care savurează mare atenție în jurul său. Suntem atât de mândri, încât ne vine greu să ne smerim în fața lui Dumnezeu și să ne recunoaștem nedemnitatea. Mulți replică și faptul că nu pot contribui ei înșiși la salvarea lor, la mântuirea lor veșnică.Poate și pentru tine, cineva se roagă regulat – dintre membrii de familie, colegii de muncă sau vecini. Și în orice caz, ceva este valabil și pentru tine: Isus Hristos a murit pentru tine! El te așteaptă!

  • 24 Februarie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Plăcerea sacrificiului

    Voi cheltui prea bucuros din ale mele şi mă voi cheltui în totul şi pe mine. 2 Corinteni 12:15

    După ce Duhul lui Dumnezeu a turnat dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre, începem să ne identificăm deliberat cu interesul lui Isus Cristos faţă de alţi oameni; iar Isus Cristos manifestă interes faţă de orice om. În lucrarea creştină nu avem nici un drept să ne ghidăm după afinităţile noastre; de fapt, acesta este unul dintre cele mai mari teste ale relaţiei noastre cu Isus Cristos. Plăcerea sacrificiului este că-mi dau viaţa pentru Prietenul meu. Nu o azvârl, ci-mi dau viaţa în mod deliberat pentru El şi pentru interesul Lui faţă de alţi oameni, nu pentru o cauză. Pavel şi-a consumat viaţa pentru un singur scop: să poată câştiga oameni pentru Isus Cristos. Întotdeauna i-a atras pe oameni la Isus, nu la el însuşi. „M-am făcut tuturor totul ca, oricum, să mântuiesc pe unii dintre ei.” Când un om spune că trebuie să-şi dezvolte o viaţă de sfinţenie singur, Dumnezeu nu mai este de nici un folos pentru semenii lui: el se aşază pe un piedestal, izolându-se de restul societăţii. Pavel a fost un om sfânt; oriunde mergea, Isus Cristos S-a putut folosi de viaţa lui. Mulţi dintre noi trăim pentru noi înşine şi Isus Cristos nu se poate folosi de viaţa noastră. Dar dacă ne-am predat cu totul lui Isus, nu mai slujim scopurilor noastre personale. Pavel a spus că ştie cum să fie „o ştergătoare de picioare” fără să-i fie silă de asta,deoarece izvorul principal al vieţii lui era devotamentul pentru Isus. Noi avem tendinţa să fim devotaţi nu lui Isus Cristos, ci lucrurilor care ne eliberează din punct de vedere spiritual. Nu aceasta a fost motivaţia lui Pavel: „Căci aproape să doresc să fiu însumi anatema, despărţit de Cristos, pentru fraţii mei” – o afirmaţie nerealistă, extravagantă? Când un om este îndrăgostit, astfel de vorbe nu sunt o exagerare, iar Pavel a fost îndrăgostit de Isus Cristos.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Isus Hristos este Acelaşi ieri, şi azi şi în veci.” EVREI 13:8

    Ce mângâiere şi odihnă, siguranţă deplină şi nădejde ne dă acest cuvânt inspirat! Da, în adevăr, Domnul nostru este constant în iubirea Lui fată de nişte păcătoşi ca noi pe care i-a răscumpărat cu sângele Său. Dar să ne oprim puţin mai mult asupra acestei însuşiri a Domnului Isus şi să vedem ce efecte binecuvântate are asupra noastră ca: mângâiere, odihnă şi siguranţă şi nădejde. Să mergem pe firul iubirii Lui începând cu „ieri” şi să-l urmărim în felul acesta înapoi, amintindu-ne de arătarea dragostei Lui în toate aspectele şi împrejurările vieţii nostre, şi mergând aşa, să ajungem până în veşnicia dinainte de întemeierea lumii; până înainte de veşnicii. Cine poate să cuprindă cu mintea imensa iubire a Domnului Isus faţă de noi, El care „ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă; nu pentru faptele noastre, ci… după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii.” (2Tim. 1:9). Ce am meritat noi mai mult ca miliardele de oameni care au pierit în păcatele lor? Dar dragostea Lui este constantă, aceeaşi şi astăzi şi cu toate că vede în noi şi la noi atâtea slăbiciuni şi nestabilitate în credincioşia noastră faţă de El, totuşi El rămâne Acelaşi, neschimbat şi plin de aceeaşi iubire pe care nu şi-o măsoară după meritele noastre, ci ea este aşa cum a fost şi atunci când împreună cu Tatăl Său făcea planul de mântuire pentru noi şi ne scria în Cartea Vieţii Lui. Şi astfel, în fiecare „astăzi” noi experimentăm acest scump adevăr că El este Acelaşi. Însă iubirea Lui nu se opreşte aici, căci după un „astăzi” există un „mâine” care nu se va sfârşi niciodată, acest „mâine” cu El de-a lungul veşniciei în care dragostea Lui ne va inunda cu tot felul de binecuvântări în locurile cereşti, în El. Când nădejdea aceasta glorioasă este întemeiată pe faptul că El este şi rămâne Acelaşi, siguranţa noastră este nezdruncinabilă, şi ne procură o odihnă dulce şi netulburată de nimeni şi de nimic, mângâindu-ne inimile în călătoria noastră prin pustia acestei lumi plină de necazuri, de dureri şi de ispite. Dar iubite cititor, să nu ne lăsăm doborâţi de împrejurările prin care trecem astăzi, ci să ne gândim şi să credem că Domnul nostru este NESCHIMBAT în iubirea Lui faţă de noi şi că „încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va întârzia”, şi va veni ca să ne ia cu El, ca acolo unde este El să fim şi noi. (Ioan 14:3)

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    Pocăiţi-vă, dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele”. Fapte Ap. 3:19

    Pentru ca păcatele să ne fie şterse, trebuie mai întâi să ne recunoaştem ca păcătoşi. Atunci este actual: Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, aceasta nu constă în a restitui bunuri furate, schimbarea vocabularului, sau dorinţa de a fi ascultător de Cuvântul lui Dumnezeu în multe privinţe. „Cine nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu”, spune Domnul Isus. Numai în acest fel putem ajunge la o bază solidă. Prin credinţa în mântuire, a ceea ce a făcut Isus, poţi avea această bază solidă. Prin credinţa în mântuire vei primi viaţa veşnică. Astfel poţi spune: nu voi avea parte de judecată, am trecut din moarte la viaţă. Mulţi sunt străini de aceste afirmaţii. Vorbind cu oamenii şi întrebându-i dacă au trecut din moarte la viaţă, suntem informaţi de faptele lor, ce au făcut, şi nu mai fac, cum s-au schimbat multe în viaţa lor faţă de trecut, dar nu acesta este drumul din moarte la viaţă. Cei drepţi nu pot trece din moarte la viaţă, nu pot învia. Numai cei morţi spiritual pot învia. Prin lege putem să ne dăm seama de păcătoşenia noastră, că nu avem nimic bun în noi. Sunt unii care consideră că au o parte bună şi se străduiesc să le îmbunătăţească pe celelalte, dar trebuie să constate că situaţia lor devine din ce în ce mai rea. Apoi se pune întrebarea: „Cine mă va mântui?” dacă în situaţii asemănătoare căutăm ajutor la Isus, El ne va deschide ochii şi vom putea vedea cum El a plătit pentru noi dându-Şi viaţa pentru păcatele noastre. De aceea putem fi proprietatea Lui, spre lauda slavei Sale.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    ASCULTĂ CA SĂ FII ASCULTAT

    Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da. Ioan 15.7

    Să luăm seama că, dacă dorim ca Domnul Cristos să ne audă, trebuie să-L ascultăm. Dacă noi n-avem urechi deschise pentru El, nici El nu va avea pentru noi; în măsura în care vom asculta, vom fi ascultaţi. În afară de aceasta, ceea ce am auzit trebuie sa rămână în noi, lucrând asupra firii noastre ca o putere. Trebuie sa primim adevărurile exprimate de Domnul Isus şi să ne supunem lucrării Duhului Său în noi; altfel nu vom avea nici o trecere înaintea tronului harului.Dacă primim cuvintele Domnului şi ele rămân în noi, ce câmp nelimitat de binecuvântări este deschis înaintea noastră! Atunci ne putem exprima dorinţa noastră în rugăciune, pentru că am supus deja voinţa noastră, poruncii Domnului. În felul acesta, Ilie a mânuit cheile cerului, pentru a-i deschide şi închide norii. Un astfel de om valorează cât o mie de creştini obişnuiţi. Dorim noi cu smerenie să mijlocim pentru Biserică şi lume şi, ca Luther, să primim ceea ce cerem? Pentru aceasta trebuie să plecăm urechea la glasul Celui Prea iubit, să-l strângem cuvintele ca pe o comoară şi să ascultăm cu grijă de ele. Cel ce doreşte să se roage cu efect, trebuie să fie perseverent în ascultare.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! Matei 5.5

    Blândeţea este astăzi o plantă foarte rară, care este socotită de mulţi dintre noi doar ca o neghină care ar trebui distrusă. De cei blânzi se vorbeşte uneori cu un ton înjositor. Nu sunt luaţi în serios, sunt consideraţi laşi şi slabi. Dar Domnul Isus judecă altfel. În a treia fericire se spune despre ei că sunt fericiţi. De multe ori sunt apreciaţi ca fericiţi oamenii care fără jenă şi bun simţ îşi realizează planurile lor în paguba altora. Dar dacă Domnul Isus spune că cei blânzi sunt fericiţi, este sigur că aşa stau lucrurile deoarece El nu greşeşte niciodată. Cei blânzi îl urmează pe Acela care este izvorul blândeţii, care nu a răspuns cu ocară când a fost jignit, care nu ameninţa când cineva îi făcea rău, căci El se bizuia pe Dumnezeul Lui, care judecă totul cu dreptate. Cei blânzi nu se opun constrângerilor de afară. Dacă îi loveşte cineva pe obrazul drept, îl întorc şi pe cel stâng (Matei 5.38-48). Lumea îi declară pe cei blânzi oameni fără caracter sau slabi, dar în realitate cel blând este cel mai curajos. Curajul se arată în aceea că el suportă totul în voia lui Dumnezeu, în puterea lui dumnezeiască. Firea noastră naturală nu iubeşte blândeţea; noi numai ÎN Domnul Isus putem găsi un exemplu adevărat şi ideal demn de urmat. Calea pe care Îl urmăm este plină de binecuvântări şi de răsplătiri, chiar începând de aici de pe pământ şi continuând când vom fi în cer, la El. De L-am urma cu toţii pe Domnul Isus ca să putem fi cât mai fericiţi în viaţa noastră practică. Evanghelistul D.L. Moody nu primise chiar cea mai bună instrucţie. Numeroasele scrisori care ne-au rămas de la el sunt pline de greşeli. Din punct de vedere fizic n-avea nimic atrăgător, iar vocea lui avea un timbru nazal. Dar toate acestea nu L-au împiedicat pe Dumnezeu să-l folosească pentru a zgudui lumea moartă în păcate. Era de fapt opera lui Dumnezeu şi nu a lui personală. Iată marele secret!

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    Curăţeşte-mă, o, Doamne, de orice amestec al duhului şi fă ca frumuseţea Ta radiantă să fie în mine şi peste mine astăzi.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Anticrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.» 1 Ioan 4,3

    Împărăţia lui Isus sau anarhie! Aşa cum a spus Satan la început — «… voi fi ca şi Cel Preaînalt» (Isaia 14,14) -va fi si în aceste vremuri din urmă. Dorinţa lui este să ajunga egalul lui Isus, ba chiar să Îi ia locul pe tron. Adevărul lui Isus experimentat zilnic în viaţa ta te face capabil să împlineşti măreţul scop al naşterii tale din nou: slujirea Dumnezeului celui viu. Doar aşa devenim conştienţi de realitatea luptei spirituale între împărăţia lui Cristos şi anarhia diabolică sau altfel spus, între a sluji şi a conduce. Ce înseamnă de fapt să slujeşti? Nimic altceva decât renunţare la sine pentru binele altora. Ce înseamnă Conducere? Câştig prin exploatarea altora! Aparentul conducător a fost înfrânt de Slujitor! Acest lucru ni l-a spus chiar Domnul: «şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să
    vă fie rob» (Matei 20,27). Fiecare avansare în acest fel înseamnă automat o degradare a personalităţii tale. Care este însă esenţa slujirii? Manifestarea victoriei împărăţiei lui Isus. Slujitorul l-a înfrânt pe uzurpator cu preţul vieţii Sale. 

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

     

    Dimineaţa

    Le voi trimite ploaie la vreme, si aceasta va fi o ploaie binecuvântată. Ezechiel 34:26

    Aceasta este deplina îndurare divină: „Le voi trimite ploaie la vreme”. Fiindcă cine în afară de Dumnezeu poate spune „le voi trimite ploaie”? Nu este decât o singură voce care poate vorbi norilor să aducă ploaie. Cine trimite ploaie asupra pământului? Cine scutură norii peste iarba verde? Nu Domnul? Aşadar harul este darul lui Dumnezeu, nu realizarea omului. Este nevoie şi de har. Ce s-ar face pământul fără ploaie? Poţi să sfârâmi bulgării, poţi să-ţi semeni sămânţa, dar ce te faci fără ploaie? Binecuvântarea divină este absolut necesară. Degeaba lucrezi, dacă Dumnezeu nu deschide cerul şi nu trimite ploaie. Doar prin El ai binecuvântare. „Le voi trimite ploaie”. Nu spune „le voi trimite picături” ci ploaie. La fel se întâmplă şi cu harul. Dacă ne dă binecuvântări, Dumnezeu ni le oferă într-o asemenea măsură încât nu există cameră care să le poată cuprinde. Har îmbelşugat! O, avem nevoie de har îmbelşugat să ne țină umili, să ne facă să ne rugăm mai mult şi să ne păstreze în sfinţenie; avem nevoie de har îmbelşugat ca să ne facă zeloşi, să ne păstreze în viaţa aceasta şi să ne ducă în ceruri. Nu putem face nimic fără binecuvântata ploaie de har. Este un har venit într-un timp favorabil. „Le voi trimite ploaie la vreme. ” Cum este vremea ta în dimineaţa aceasta? Este anotimpul secetei? Atunci este vremea să primeşti ploaie. Este un anotimp întunecat şi mohorât? Atunci este vremea să primeşti ploaie. „Şi puterea ta să ţină cât zilele tale” (Deuteronom 3:25). Şi binecuvântarea este variată. „Le voi trimite ploaie la vreme”. Ploaia înseamnă mai mulţi stropi. Toate binecuvântările lui Dumnezeu merg împreună, ca verigile unui lanţ de aur. Dacă El ne dă har transformator, ne va trimite şi har mângâietor. Va trimite asupra noastră o „ploaie binecuvântată”. Priveşte astăzi în sus, plantă uscată, şi deschide-ţi frunzele şi florile în aşteptarea apei care va veni.

    Seara

    Doamne al oştirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim? Domnul a răspuns cu vorbe bune, cu vorbe de mângâiere, îngerului care vorbea cu mine. Zaharia 1:12-13

    Ce răspuns blând la o întrebare arzătoare! În seara aceasta ne vom bucura de el. Copii ai Sionului, există lucruri bune care vă aşteaptă. Timpul tău de trudă se va sfârşi curând. Copiii tăi vor fi aduşi la tine, şi captivitatea ta se va sfârşi. Răbdarea ta va aduce roade, şi îţi vei pune credinţa în Dumnezeu în timpuri întunecate, fiindcă dragostea Sa te va lumina. Dumnezeu iubeşte biserica cu o dragoste prea adâncă pentru imaginaţia umană. O iubeşte din toată inima Lui infinită; de aceea, fii ei trebuie să fie curajoşi. Ea nu poate să nu prospere fiindcă Dumnezeu îi vorbeşte cu „vorbe bune, vorbe de mângâiere”. Profetul continuă şi ne spună ce fel de vorbe sunt acestea „sunt plin de o mare gelozie pentru Ierusalim si pentru Sion” (Zaharia 1:14). Dumnezeu îşi iubeşte biserica atât de mult încât nu poate îndura ca ea să se abată de la drumul drept; însă, chiar şi atunci când se rătăceşte, nu o lasă să sufere prea mult timp sau prea greu. El nu va lăsa să fie copleşită de vrăjmaşi, fiindcă ştie că vrăjmaşii îi măresc nefericirea. Când pare să-şi fi părăsit biserica, Dumnezeu rămâne cu inima alături de ea. Istoria ne arată că Dumnezeu rupe întotdeauna nuiaua de care se foloseşte ca să-şi pedepsească copiii. „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Psalmi 103:13). Dacă El ne pedepseşte, nu înseamnă că ne-a uitat; corecţia Lui nu este o lipsă de iubire. Dacă acest lucru este adevărat pentru întreaga biserică, este adevărat şi pentru fiecare membru în parte. S-ar putea să te temi că Domnul te-a uitat, dar mu este adevărat. Cel care numără stelele şi le strigă pe nume nu-şi poate uita proprii copii. El îţi cunoaşte situaţia de parcă ai fi singura fiinţă creată de El sau singurul sfânt pe care El l-a iubit vreodată. Apropie-te de El, şi fii fără grijă.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Ioan n-a făcut nici un semn; dar tot ce a spus Ioan despre omul acesta era adevărat. (Ioan 10:41)

    Poate că eşti foarte nemulţumit de tine însuţi. Nu eşti un geniu, nu ai nici un dar deosebit şi nu te remarci prin nici o abilitate specială. ediocritatea pare să fie măsura existenţei tale. Nici una din zilele tale nu a fost vrednică de atenţie, cu excepţia uniformităţii lor şi a lipsei de interes. Şi cu toate acestea tu poţi să trăieşti o viaţă minunată.Ioan Botezătorul n-a făcut nici un semn, dar Domnul Isus a spus despre el: „Dintre cei născuţi din femei, nu este nici unul mai mare” (Luca 7:28). Misiunea lui a fost „să mărturisească despre Lumină” (Ioan 1:8), şi aceasta ar putea fi şi misiunea ta şi a mea. Ioan era mulţumit să fie doar un glas, dacă îi făcea pe oameni să se gândească la Hristos. Doreşte-ţi să fii doar un glas care se aude, dar nu se vede, sau o oglindă a cărei sticlă ochiul n-o poate vedea, pentru că reflectă gloria strălucitoare a Fiului. Doreşte-ţi să fii doar o boare care apare înainte de lumina zilei şi spune: „Iată zorii! Iată zorii!” şi apoi dispare.Fă cele mai obişnuite şi nesemnificative lucrări, ştiind că Dumnezeu te vede. Dacă trăieşti lângă oameni dificili, câştigă-i prin dragoste. Dacă ai făcut odată o mare greşeală în viaţă, n-o lăsa să-ţi înnoureze restul vieţii, ci încui-o în taina inimii tale şi fă-o să-ţi dea putere şi caracter.Noi facem mai mult bine decât ştim. Lucrurile pe care le facem astăzi – semănând sămânţa sau împărtăşind adevăruri simple despre Hristos – oamenii se vor referi într-o zi la ele ca fiind primele lucruri care i-au făcut să se gândească la El. În ce mă priveşte, voi fi mulţumit să nu am o piatră funerară mare pe mormântul meu, dar să ştiu că oameni obişnuiţi se vor aduna acolo când voi pleca şi vor spune: „A fost un om bun. N-a făcut nici o minune, dar mi-a spus despre Hristos, ceea ce m-a ajutat să-L cunosc personal”. George Matheson

     

    Cei ocrotiţi de Tine (Psalmul 83:3)

    Frunze verzi şi groase din pământul maroniu,

    În primăvara fericită au apărut;

    Prima promisiune slabă a florilor de vară

    Emană din parfumul plăcut şi dulce

    De sub frunze.

     

    Ridică-le! Ce frumuseţe încântătoare stă

    Ascunsă dedesubt, de ochii noştri nepăsători!

    Flori de mai, trandafirii sau alb strălucitoare,

    Îşi înalţă cupele spre lumina neaşteptată,

    De sub frunze.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Psalmul 10

    „Timpurile de necaz” descrise în Psalmii 9 şi 10 (9.9; 10.1) vor fi înspăimântătoare. Pofte, mândrie, necredinţă, făţărnicie, violenţă…, aceste tendinţe ale firii care există în lumea de acum vor atinge măsura lor maximă în zilele când „Cel care opreşte” (Duhul Sfânt) va fi departe: În zilele lui Antihrist, al cărui sinistru portret ni-l fac versetele acestui psalm (vezi şi 2 Tesaloniceni 2.7,8).Contrar gândurilor celui rău, care consideră că Dumnezeu nu Se informează de nimic („nu cercetează” – v. 4,13), tot ce el face în taină, cu viclenie şi răutate, este dat pe faţă. Şi tot ce el spune „în inima lui” (v. 6,11,13) este făcut public de către Cel care „cercetează inimile” (Luca 12.3).”Nu voi fi clătinat”: aici este limbajul nebuniei (v. 6); dar poate fi şi cel al credinţei (Psalmul 62.6). Gândul că Dumnezeu vede totul îl încurajează pe credinciosul aflat în încercare. Cel nenorocit poate să se abandoneze în El (v. 14). Versetul 2 cuprinde un alt adevăr liniştitor: cel rău se va încurca întotdeauna în propriile lui curse (comp. Psalmul 7.15; Psalmul 9.16).Psalmul 9 se încheia cu meditaţia că naţiunile „nu sunt decât oameni”; Psalmul 10 se termină numindu-l pe asupritor: „omul care este din ţărână”. Credincioşi, să nu uităm niciodată că suntem ai cerului şi deci ne aflăm în afara atingerilor lumii şi ale prinţului ei.

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Matei 27:62-28:8

    … înşelătorul acela, pe când era încă în viaţă, a zis: „După trei zile voi învia”. Matei 27:63

    O ADEVĂRATĂ „ŞTIRE FALSĂ”

    Conducătorii iudei din vremea Domnului Isus au fost atât corecţi cât şi greşiţi în legătură cu învierea Lui din morţi. Deşi nu credeau că El va învia din morţi, ştiau că o ştire falsă în legătură cu aceasta va avea un efect tragic. Este întotdeauna deosebit de periculos să fii înşelat de şarlatani religioşi, iar ei nu vedeau altceva în Isus decât un înşelător. Dar erau cu totul greşiţi crezând că ucenicii Săi ar fi încercat să-I fure trupul din mormânt şi să pretindă apoi că a înviat. Ideea aceasta era ridicolă. Urmaşii Domnului erau prea devastaţi de moartea Sa, pentru a încerca un asemenea lucru.Fapt este că Isus Cristos a înviat din morţi, spre spaima duşmanilor Săi şi spre uimirea ucenicilor Lui. Evenimentul a fost înregistrat de către martorii oculari şi nu a fost doar consemnat mai târziu de către scriitori, cum s-a pretins. Savanţii încă mai descopere noi mărturii care confirmă că Matei, Marcu, Luca, Ioan, Pavel, Petru, Iacov şi Iuda au scris într-adevăr cărţile atribuite lor. Mai mult, mesajul învierii a făcut ca sute de mii de oameni să intre în împărăţia lui Dumnezeu în primul secol. Şi azi, la mai mult de 2000 de ani, mulţimile cred încă în Isus Cristos şi sunt transformate de puterea Sa mântuitoare.Da, o falsă pretenţie că Isus ar fi înviat din morţi ar fi putut produce mari daune. Dar faptul că El a învins moartea este cea mai mare forţă din istoria umanităţii. Să ne bucurăm împreună cu afirmaţia lui Pavel: „Dar acum Cristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi” (1 Corinteni 15:20).            H.V.L.

    Iar voi ce-aţi plâns în întuneric 
    Şi nimeni nu v-a mângâiat, 
    Din lunga voastră zbuciumare 
    Sculaţi! Cristos a înviat!        A. Vlahuţă

    În ciuda duşmanilor Săi, Isus a înviat din morţi.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

     

    ÎMBĂTRÂNEŞTE FRUMOS

    „Până la bătrâneţea voastră Eu … vă voi sprijini” (Isaia 46:4)

    Doctorul Marian Diamond, cercetător pe probleme de îmbătrânire, a descoperit că provocările induse în mod deliberat sunt necesare pentru a ne păstra creierele sănătoase şi funcţionale. În cadrul unui experiment de laborator, unui grup de şobolani i s-a dat hrană, în timp ce unui alt grup i s-a pus obstacole în faţa mâncării. Şobolanii care trebuiau să treacă de obstacole au devenit mai pricepuţi la rezolvarea problemelor decât şobolanii ce stăteau confortabil. Cu cât şobolanii se confruntau cu mai puţine probleme, cu atât mai rapid creierul lor s-a aflat pe panta descendentă. S-a descoperit, de asemenea, că dacă punem laolaltă doisprezece şobolani într-o cuşcă şi le-am da sarcini, creierele lor s-ar dezvolta mai bine decât dacă ar trebui să se confrunte cu aceleaşi obstacole în izolare. Când cercetătorii au condus acelaşi experiment pe şobolani de 600 de zile sau mai bătrâni (echivalentul a 60 de ani la om), rezultatele au fost aceleaşi. Şobolanii au ajuns chiar să trăiască până la 800 de zile. Atunci cercetătorii s-au hotărât să le arate dragoste. Rozătoarele au primit aceleaşi sarcini ca mai înainte, dar după aceea, cercetătorii îi luau repede, îi ţineau în braţe, îi mângâiau şi le vorbeau duios. Ei le spuneau: „Ce şobolan drăguţ eşti” sau alte cuvinte pe care le poţi spune unui şobolan! După aceea, aceste făpturi au făcut mai mult decât să doboare recordul de 800 de zile. La 904 zile, nu numai că mai erau în viaţă, ci continuau să se dezvolte. De fapt, ei au dezvoltat o mai mare rezistenţă mentală în condiţii grele deoarece făceau parte dintr-o comunitate, în timp ce izolarea a făcut ca puterea creierului lor să se diminueze. Adevărul fundamental este acesta: pentru a îmbătrâni frumos, ai nevoie de o provocare din partea lui Dumnezeu, de dragoste şi de relaţii bune.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

    Dar acum vin la Tine. Şi vorbesc acestea în lume, ca ei să aibă bucuria Mea deplină în ei.  Ioan 17.13

    Rugăciunea lui Hristos către Tatăl (4)

    Cuvântul „acum” apare de douăzeci şi opt de ori în Evanghelia după Ioan. Este folosit de câteva ori în legătură cu slujirea Domnului, indicând anumite ocazii sau momente în timp. În rugăciunea Sa către Tatăl, Hristos a folosit cuvântul „acum” cu un scop special. La începutul slujirii Sale publice în Cana din Galileea, El a transformat apa în vin şi lea poruncit slujitorilor: „Scoateți acum şi duceți maimarelui mesei”. Acesta a fost un „acum” al slujirii lor. Aplicând acest lucru la noi, învățăm că timpul slujirii este „acum” şi că el este, de asemenea, legat de un „acum” al închinării, fiindcă slujirea nu poate fi disociată de închinare, aşa cum Domnul ia spus femeii samaritene: „Vine un ceas, şi acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr” (Ioan 4.23).Mai târziu, cu puțin timp înainte de cruce, Hristos Îi spunea Tatălui: „Acum sufletul Meu este tulburat; şi ce voi spune?” (Ioan 12.27). Aceste cuvinte sunt asemănătoare cu rugăciunea din grădina Ghetsimani – care nu este redată de Ioan – unde Hristos a suferit intens în anticiparea celor trei ore de întuneric de pe cruce. Acest „acum” este legat de cruce: „Acum este judecata lumii acesteia; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară” (Ioan 12.31). Pe cruce avea Hristos săL glorifice pe Dumnezeu: „Acum este glorificat Fiul Omului, iar Dumnezeu este glorificat în El” (Ioan 13.31).

    Omul Hristos Isus La glorificat pe Dumnezeu aşa cum El nu a mai fost niciodată glorificat şi cum nu va mai fi vreodată. În rugăciunea Sa către Tatăl, în Ioan 17, Domnul Isus Se plasează în duhul Său după cruce, atunci când spune: „Acum vin la Tine”. El a văzut mai dinainte rezultatele divine ale lucrării Sale, aşa încât ucenicii şi noi astăzi să avem o bucurie deplină – „ca ei să aibă bucuria Mea deplină în ei” – chiar dacă trăim întro lume plină de necazuri. A. E. Bouter

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel. Luca 6.31

    O picătură

    Timo se supăra de fiecare dată când deschidea fereastra camerei. De luni de zile putea fi acționată doar depunând un efort destul de mare. Scârțâia și trosnea. „De fapt, ar trebui să-i pun doar o picătură de ulei, dar…” Dar deja era cu gândurile în altă parte. Până la următoarea deschidere de fereastră! Atunci, Timo se supăra din nou. Șase luni a durat până să procure uleiul. După ce a pus o picătură în părțile mecanice ale ferestrei, a încetat dintr-o dată scârțâitul și trosnitul. Mânerul ferestrei se putea deschide extrem de ușor. Și doar cu o singură picătură de ulei! „Oare există și pentru relațiile dintre oameni o substanță de ungere?”, se întrebă Timo. Adesea se agață și se înțepenește și acolo. Va încerca în această săptămână cu „picătura prieteniei”. Când colegul lui de clasă i se adresează obraznic, Timo reacționează calm. El îl salută politicos pe vecinul morocănos și renunță la cearta obișnuită cu sora lui mai mică, cine trebuie să șteargă vasele astăzi. El observă cât de relaxante și simple devin unele lucruri. La sfârșitul săptămânii, Timo ajunge la acest rezultat: o picătură de prietenie acționează vizibil și merită în orice caz. De ce nu a început mult mai devreme?

  • 23 Februarie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Hotărârea de a sluji

    „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească.” Matei 20:28

    Ideea lui Pavel despre slujire a fost ca şi aceea a Domnului nostru: „Eu sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte”: „noi suntem robii voştri pentru Isus”. Avem ideea că un om chemat la o viaţă de slujire este chemat să fie o altfel de fiinţă decât ceilalţi oameni. Dar, după cum a spus Isus Cristos, el este chemat să fie slujitorul celorlalţi; să fie conducătorul lor spiritual, dar nu superiorul lor, Pavel a spus: „Ştiu să trăiesc smerit”. Iată ideea lui Pavel despre slujire: „Mă voi cheltui până la capăt pentru voi, indiferent dacă mă veţi lăuda sau critica. Atât timp cât mai există un om care nu-L cunoaşte pe Isus Cristos, eu sunt dator să-l slujesc pană când va ajunge să-L cunoască”. Motivul principal al slujirii lui Pavel nu a fost dragostea pentru oameni, ci dragostea pentru Isus Cristos. Dacă suntem devotaţi cauzei umanităţii, vom fi curând zdrobiţi şi cu inima frântă, pentru că deseori vom întâlni multă nerecunoştinţă din partea oamenilor. Dar, dacă motivaţia noastră este dragostea pentru Dumnezeu, nici o nerecunoştinţă nu ne va putea opri să-i slujim pe semenii noştri.Faptul că Pavel a înţeles modul cum a lucrat Isus Cristos cu el constituie secretul hotărârii lui de a-i sluji pe alţii. El spune: ..Eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor” – cu alte cuvinte, indiferent cum îl vor trata oamenii, nu-l vor trata cu dispreţul şi ura cu care el L-a tratat pe Isus Crislos. Când înţelegem că Isus Cristos ne-a slujit coborând până în străfundurile josniciei noastre, ale egoismului nostru şi ale păcatului nostru, nimic din ceea ce suferim de la alţii nu poate clinti hotărârea noastră de a-i sluji pe oameni de dragul Lui.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei; pentrucă El este la dreapta mea, nu mă voi clătina.” PSALM 16:8

    Psalmul acesta, un psalm mesianic, ni-L prezintă pe Domnul Hristos în starea reală de Om care ia, în har, un loc în mijlocul rămăşiţei credincioase a lui Israel; El ia un loc de rob pentru ca să parcurgă acest drum al vieţii pe care nici un om în lumea aceasta nu l-a luat, şi care conducea, prin moarte, dincolo de moarte, unde este belşug de bucurie. „Domnul Hristos ia o poziţie de dependenţă, încredere şi nu de egalitate cu Dumnezeu.” „Mesia, ca Om, Se încrede în Dumnezeu, ca Dumnezeu să-L izbăvească. El ia poziţia de Om… ca Om înaintea lui Dumnezeu.” Adevărul acesta transpus în limbajul Noului Testament, înseamnă că Domnul este Cel dintâi în toate lucrurile, în viaţa celui credincios, care trebuie se se împotrivească la tot ce ar putea împiedeca această supremaţie sau să împiedice părtăşia cu El. Numai în felul acesta L-am putea vedea la dreapta noastră şi nu ne vom clătina. Câte lucruri încearcă să ne abată paşii şi câte necazuri şi suferinţe inutile ar putea fi evitate dacă am lua în mod ferm hotărârea de a face din Domnul Isus, Centrul vieţii noastre. Când vine ispita de a urma un drum mai uşor şi care negreşit ar scădea nivelul nostru spiritual, să veghem ca Domnul să aibă primul loc în orice lucru din viaţa noastră; atunci ispita a dispărut. Să ne cercetăm în lumina acestui cuvânt. Are Dumnezeu, cu adevărat, supremaţia în viaţa noastră? Umblăm noi mai întâi după lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu? Este Domnul Isus cu adevărat, viaţa noastră? Este voia Domnului Hristos, în toată realitatea, izvorul de inspiraţie al hotărârilor noastre? Dacă este aşa, putem spune cu siguranţă că nu ne vom clătina. Dar, vai, câte lucruri au luat adeseori locul dintâi al Domnului Isus în inima multor credincioşi. La versetul 4 al acestui psalm, autorul inspirat spune: „Idolii se înmulţesc, oamenii aleargă după dumnezei străini.” Care ar putea fi aceştia? Tot ce ar putea lua în inimile noastre locul nu numai dintâi al Domnului Hristos, dar oricât de mică înclinare către lume şi lucrurile din ea care îl împiedică pe El să aibă supremaţia în viaţa noastră. Şi dacă socotim că psalmul acesta este o proorocie şi că în el ne este prezentat scumpul nostru Mesia, să spunem împreună cu El: „Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu. Când este El la dreapta mea, nu mă clatin.”

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    Rugaţi-vă neîncetat.”1 Tesaloniceni 5:17

    Mai demult credeam că nu voi ajunge niciodată să trăiesc aceasta. Până la urmă am observat: fiecare om este plin tot timpul de rugăminţi, dorinţe, atât cel credincios, cât şi cel necredincios. Omul cât este pe pământ doreşte ceva continuu. Diferenţa este doar în ceea ce doreşte. Cei care sunt materialişti, îşi doresc bunuri materiale; cei care trăiesc în pofte îşi doresc lucruri nefolositoare, ba chiar păcătoase, pe când cel ce caută lucruri nepieritoare, doreşte mereu ca oamenii să se pocăiască, să fie mai mulţi lucrători în via Domnului, să i se deschidă ochii duhovniceşti, unuia, sau altuia; astfel de dorinţe se împlinesc.Este scris să ne rugăm pentru toţi oamenii; ar putea spune cineva: dacă aceasta s-ar împlini, toţi oamenii ar trebui să se pocăiască. Da, Dumnezeu vrea ca toţi să ajungă la cunoştinţa adevărului. De aceea, dacă noi ne rugăm pentru ei, prin acesta Dumnezeu lucrează mai mult în viaţa lor. Cei care se împotrivesc lucrării Sale, vor pieri. Sunt unii care îşi propun să se roage pentru o anumită persoană până se întoarce la Dumnezeu. Şi eu am fost învăţat în mod asemănător. Mi s-a spus cum a procedat un copil al Lui Dumnezeu, notând numele acelora pentru care se ruga pe o foaie, şi când se ruga, avea acea foaie în faţa lui. Am încercat să-l imit, astfel în scurt timp aveam mai multe nume notate. Îngenunchiam cu lista numelor în faţa mea, începând cu primul şi mergând până la ultimul, până când am observat că, practic, cer acelaşi lucru pentru fiecare, de aceea am considerat că pot să mă rog pentru toţi laolaltă. Dar după un timp am obosit. Am observat că totul depinde dacă Domnul ne pune pe cineva pe inimă, rugându-ne pentru aceste persoane, putem trăi lucruri minunate. Dar este bine să fim veghetori în rugăciune şi în dorinţe, ca să nu păcătuim.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    O NEÎNTRERUPTĂ LEGĂTURĂ

    Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da. Ioan 15.7

    Trebuie neapărat să fim în Domnul Cristos, pentru a trăi pentru El; şi trebuie să rămânem în El, pentru a ne putea bucura de această făgăduinţă. A rămâne în Domnul, înseamnă a nu-L părăsi niciodată pentru vreo altă dragoste şi a rămâne cu el într-o legătură vie, strânsă, de bună voie. Creanga nu este numai lângă copac, ci chiar primeşte de la el viaţa şi rodnicia ei. Orice adevărat credincios, rămâne cu adevărat în Domnul Cristos; dar aceste cuvinte au un înţeles mai înalt, la care trebuie să ţintim mai înainte de a putea câştiga puteri nelimitate înaintea scaunului harului. Cuvintele „cereţi orice veţi vrea” sunt pentru unii ca Enoh, care a umblat cu Dumnezeu 300 de ani, ca unii ca Ioan, care se odihnea pe pieptul Domnului, pentru aceia a căror legătură cu El este neîntreruptă.Inima trebuie să rămână în dragoste, duhul înrădăcinat în credinţă, nădejdea să se sprijine pe Cuvânt, întreaga fiinţă lipită de Domnul fără de care ar fi primejdios să credem în împlinirea acestei făgăduinţe; ea este dată acelora a căror deviza în viaţă este: „Dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine”. Voi, care întrerupeţi legătura voastră cu el, ce mare putere pierdeţi! Dacă doriţi să fiţi puternici în cererile voastre, trebuie ca Domnul să rămână în voi, şi voi în El.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Atunci Petru a luat cuvântul, şi I-a zis: Iată că noi am lăsat tot, şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea? Matei 19.27

    Nimic nu ne încleştează mai mult decât preocuparea pentru lucrurile văzute şi pipăibile. În momentul când duşmanului i-a reuşit să ne abată privirea de la lucrurile cereşti, atunci ne umple inima cu lucrurile pământeşti, văzute. Credinţa nu mai este aşa de neclintită ca în zilele când noi NU ne ghidam după lucrurile deşarte şi pământeşti. Pe când Domnul Isus îi avertiza pe ucenici despre influenţa negativă a lucrurilor pământeşti asupra inimii lor, Petru întreabă: „Ce răsplată vom avea?” Desigur că nu-i uşor să părăseşti totul, dar cine o face pentru Numele Său, va fi înzecit răsplătit. Cine părăseşte ceva pentru voia lui Isus nu pierde de fapt nimic, deoarece va fi răsplătit de El.Ce parte aleasă pentru apostoli ca şi pentru toţi care ascultă glasul lui Isus şi părăsesc bucurii pământeşti, căci vor fi răsplătiţi „înzecit” şi chiar „însutit”.Deja aici pe pământ au această bucurie înaltă, o recunoaştere mai profundă şi o linişte aleasă iar pentru viitor le este asigurată viaţa veşnică, pe care tânărul bogat a pierdut-o tocmai din cauza iubirii bogăţiilor pământeşti. Duşmanul sufletelor se străduieşte să lege inimile noastre cu lucruri pământeşti. El caută să ne facă să vedem lucrurile ca o pierdere dacă noi, potrivit voii Domnului, ne despărţim de unele lucruri pe care ni le oferă această lume. Nu merită oare Domnul nostru să ne debarasăm de orice lucru care caută să ne depărteze de El? Este oare o răsplată mai mare pentru noi decât El însuşi şi dragostea Lui? Se poate să recunoşti că mântuirea este NUMAI în Isus şi în nimeni altul, dar este cu totul altceva când descoperi prin credinţă adevărata esenţă şi temelie a mântuirii şi o iei ca fiind a ta însuţi, ştiind că eşti mântuit. Numai o încredinţare personală ne dă pacea după care suspină atâţia, aşa zişi, „creştini.”

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, cât de mult am nevoie să fiu ridicat în dimineaţa asta! Tu ştii. În predicarea mea fă să se audă glasul Tău slăvit, să se vadă faţa Ta iubitoare, să se simtă Duhul Tău atotpătrunzător.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm.»

    1 Corinteni 4,12

    Dacă ţi s-a făcut o nedreptate sau dacă faptele ţi-au fost denigrate, în Numele lui Isus Cristos trebuie să fii răbdător, umil şi să nu spui nici un cuvânt. El vrea atât de mult să ai pace! Încrede-te în Domnul în loc să te cerţi, să te justifici şi să argumentezi. Nu e nevoie de nici un cuvânt din partea ta. Şi opusul este însă valabil. Isus ne spune: «Nu judecaţi» (vezi Matei 7,1). Nu judeca şi nu condamna pe nimeni, dacă nu cunoşti personal individul respectiv şi situaţia prin care trece. Un cuvânt aspru, o bârfa indirectă şi chiar o privire sau un gând rău alungă pacea sufletului. «Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu» (Psalm 46,10), zice Domnul. Un alt verset spune: «Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-şi ţine buzele este un om chibzuit» (Prov. 10,19). Lasă-L pe El să domnească în viaţa ta şi pacea Domnului care întrece orice pricepere îţi va păzi inima şi sufletul în Isus Cristos. Doar când inima ta se bucură de pacea Lui, vei fi binecuvântat şi înviorat. Când vechile probleme vor să revină în viaţa ta prin minciună, prin alte porniri rele sau prin nedreptăţi săvârşite împotriva ta, gândeşte-te la cuvântul Domnului: «Domnul va sfârşi ce a început pentru mine» (Psalm 138,8). 

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

     

    Dimineaţa

    Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi. Evrei 13:5

    Nici o făgăduinţă nu poate fi interpretată în sens personal. Orice ar fi promis Dumnezeu unuia din sfinţii Săi, le-a promis tuturor. Când deschide un izvor pentru unul, pot să bea toţi. Când deschide o uşă prin care oferă hrană, s-ar putea să o facă pentru un om care moare de foame, dar toţi sfinţii înfometaţi pot să mănânce de acolo. Nu contează că a făgăduit ceva lui Avraam sau lui Moise, credinciosule; El a prevăzut că vei fi şi tu inclus în legământ. Nici o binecuvântare nu este prea sus pentru tine, nici o îndurare nu este prea departe de tine. Ridică-ţi ochii spre nord şi spre sud, spre est şi spre vest, fiindcă totul este al tău. Urcă pe muntele Pisga, şi priveşte hotarele ţării promise, fiindcă toată întinderea ei este a ta. Nu există nici un ivor de apă vie din care să nu poţi bea. Dacă pe pământ curge lapte şi miere, bea laptele şi mănâncă mierea, fiindcă amândouă sunt ale tale. Fii curajos şi crede, fiindcă El a spus „nicidecum n-am să te las, cu nici un chip n-am să te părăsesc”. Prin făgăduinţa aceasta, Dumnezeu oferă totul poporului Său. „Nicidecum n-am să te las”. Deci nici un atribut al lui Dumnezeu nu poate fi retras de la noi. Este Dumnezeu puternic? Îşi va arăta puterea spre folosul celor Care cred în El. Este El iubire? Atunci se va îndura de noi cu Iubire. Oricare ar fi atributele care compun caracterul Său, flecare dintre ele va fi angajat deplin în slujba noastră. În concluzie, nu există nimic încuiat, nici un lucru pe care să-l ceri, nimic de care să ai nevoie acum sau în veşnicie, nimic viu şi nimic mort, nimic în lumea aceasta şi nimic în lumea viitoare, nimic acum şi nimic în dimineaţa învierii, nimic pe pământ şi nimic în cer care să nu fie cuprins în cuvintele „nicidecum n-am să te las, cu nici un chip n-am să te părăsesc”.

    Seara

    Ia-ţi crucea şi urmează-mă. Marcu 10:21

    Nu trebuie să-ţi construieşti singur crucea, deşi necredinţa este un tâmplar foarte bun. Nici nu ţi se permite să-ţi alegi singur crucea, deşi egoismul ar fi bucuros să fie domn şi stăpân. Crucea este pregătită şi adusă de dragostea divină, şi tu trebuie s-o accepţi bucuros. Trebuie să-ţi iei crucea şi s-o porţi ca pe o povară care ţi se cuvine, nu să stai şi să te plângi. In noaptea aceasta Isus te invită să-ţi pleci umărul sub jugul Său uşor. Nu să te uiţi la El bosumflat, nici să baţi din picioare de nervi, nici să cazi disperat şi nici să o iei la fugă de frică. Poartă-l ca un adevărat urmaş al lui Isus. Isus a fost un purtător al crucii; El ne conduce pe calea durerii. Cu siguranţă că nu ţi-ai putea dori o călăuză mai bună. Şi dacă El a purtat o cruce, ce povară mai nobilă ţi-ai putea dori? Via Crucii este drumul siguranţei; nu te teme să calci pe cărările sale spinoase. Prea iubitule, crucea nu este făcută din puf şi nu este învelita în catifea. Este grea şi împovărează umerii, dar nu este o cruce de fier, deşi temerile ţi-au pictat-o în culorile fierului. Este o cruce de lemn, şi omul o poate duce, fiindcă Omul Durerii a purtat-o cel dintâi. Ia-ţi crucea şi, prin puterea Duhului Sfânt, o vei iubi atât de mult în curând încât, asemeni lui Moise, nu vei schimba „ocara lui Christos” pentru „toate comorile Egiptului” (Evrei 11:26). Aminteşte-ţi că Isus a dus-o, şi ţi se va părea mai uşoară; aminteşte-ţi că va fi urmată de o coroană, şi gândul gloriei viitoare va lumina greutăţile prezente. Fie ca Domnul să te ajute să te pleci în faţa poruncilor divine înainte de a adormi, şi astfel mâine dimineaţă îţi vei putea purta crucea cu deplina supunere pe care trebuie s-o arate urmaşii Celui răstignit.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Şi când un leu … venea … (Samuel 17:34)

    Este o sursă de inspiraţie şi putere pentru noi să ne amintim cum s-a încrezut tânărul David în Dumnezeu. Prin credinţa lui în Domnul, a învins leul şi ursul, şi mai târziu l-a înfrânt pe puternicul Goliat. Când leul a venit să-i distrugă turma, a fost ca un prilej minunat pentru David. Dacă ar fi şovăit şi n-ar fi reuşit, ar fi pierdut oportunitatea lui Dumnezeu pentru el şi probabil nu ar fi fost niciodată împăratul lui Israel, ales de Domnul.„Şi când un leu venea…”. În mod normal ne gândim la un leu nu ca la o binecuvântare specială de la Domnul, ci doar ca la un motiv de alarmă. Totuşi leul era oportunitatea deghizată a lui Dumnezeu. Fiecare dificultate şi fiecare ispită care ne iese în cale, dacă o primim aşa cum trebuie, este oportunitatea lui Dumnezeu.Când vine un „leu” în viaţa noastră, recunoaşte-l ca pe o oportunitate de la Domnul, indiferent cât de fioros ar părea pe dinafară. Chiar şi cortul lui Dumnezeu era acoperit cu piei de viţel de mare şi păr de capră. Nimeni nu s-ar gândi că ar putea fi vreo glorie acolo, şi totuşi gloria Şechinei lui Dumnezeu era sub acoperământ. Fie ca Domnul să ne deschidă ochii ca să-L vedem, chiar şi în ispite, în încercări, în pericole şi în nenorociri. C. H. P.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Psalmul 9

    Sub aspect profetic, Psalmii 9 şi 10 sunt strâns legaţi unul de altul. Psalmul 9 îl pune în scenă pe vrăjmaşul din afară: naţiunile coalizate împotriva lui Israel; Psalmul 10 introduce vrăjmaşul dinăuntru: asupritorii necredincioşi persecutând rămăşiţa credincioasă. Uneltirile celor răi nu sunt decât pentru un timp limitat. Numele lor va fi şters pentru totdeauna („în vecii vecilor” – v. 5); distrugerile lor se vor sfârşi pentru totdeauna (v. 6) „şi speranţa celor întristaţi” (aşteptarea celor blânzi) nu va pieri pentru totdeauna. în adevăr, tot pentru totdeauna, Domnul S-a aşezat („şade”) pe tron; „Şi-a pregătit tronul Său pentru judecată” (v. 7; Psalmul 58.11). Atunci El va cere socoteală pentru sângele şi lacrimile celor credincioşi vărsate sub toate dispensaţiile. Îi va răzbuna pe cei asupriţi (v. 9), pe nenorociţii ale căror strigăte nu le-a uitat (v. 12). Dar principalul motiv de acuzare adus împotriva umanităţii este cel sugerat de titlul Psalmului, omorârea Fiului lui Dumnezeu (Mut-laben: – notă – Moartea Fiului): insulta adusă lui Dumnezeu din partea lumii prin crucificarea Preaiubitului Său. O pedeapsă înfiorătoare stă să cadă asupra rasei de ucigaşi.În parabola oilor şi a caprelor (Matei 25.31), Domnul Isus descrie judecata naţiunilor în zorii împărăţiei Sale şi anunţă că fiecare va fi judecat după ceea ce îi va fi făcut Lui însuşi.

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: 1 Petru 5:1-11

    …fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi in legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie.  1 Petru 5:5

    CEVA PENTRU CARE SĂ NE RUGĂM

    La masa de seară a unui milionar, mesenii au început să discute despre rugăciune. Bogatul a spus că el nu crede în rugăciuni. „De ce aş crede?” a întrebat el. „Am tot ce-mi doresc. Aş putea să-mi cumpăr o întreagă împărăţie. Nu există limite la ce aş putea cumpăra cu averea mea. N-am nevoie de rugăciune!” Un creştin devotat care era prezent a spus: „Există totuşi un singur lucru pentru care ar trebui să te rogi.” „Şi care este acesta?” a întrebat milionarul îngâmfat. „Ar trebui să vă rugaţi pentru umilinţă, domnule!” John Ruskin a spus: „Eu cred că primul test al unui om cu adevărat mare este umilinţa sa. Nu înţeleg prin aceasta că se îndoieşte de puterea sa, sau că ezită să susţină opiniile sale. Dar oamenii mari cu adevărat au un… sentiment că măreţia lor nu stă în ei, ci ea se manifestă prin ei; că n-ar putea face sau fi nimic mai mult decât ceea ce i-a făcut Dumnezeu”.Andrew Murray a spus: „Omul umil nu simte nici gelozie nici invidie. El îl laudă pe Dumnezeu când alţii sunt preferaţi sau binecuvântaţi înaintea lui. Poate suporta ca alţii să fie lăudaţi în timp ce el este uitat, deoarece… el a primit spiritul lui Isus, care nu a acţionat după propriul Său plac, şi care nu a căutat gloria Lui personală. De aceea, îmbrăcându-se cu Domnul Isus Cristos, el s-a îmbrăcat cu o inimă miloasă, cu bunătate, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare şi umilinţă”. Oamenii umili nu sunt conştienţi că sunt umili, aşa cum obişnuia Dr.M.R. De Haan să spună: „Umilinţa este ceva pentru care trebuie să ne rugăm constant lui Dumnezeu şi pentru care totuşi nu trebuie să-I mulţumim niciodată c-o avem”. -H.G.B.

    Slăvit Salvator, mă fă mai umil,
    Alungă-mi pe veci păcătoasa mândrie;
    Singur pe cale uşor voi cădea,
    De Tine alături e-a mea bucurie.   – D.J.D.

    Nici o haină nu li se potriveşte mai bine copiilor lui Dumnezeu ca mantaua umilinţei.

     

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

     

    „Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult!” (Proverbe 9:9)

    Un poet anonim a scris: „Dacă îţi poţi începe ziua fără cofeină; dacă te poţi pune în mişcare fără medicamente; dacă poţi fi vesel mereu, ignorând durerile şi suferinţele; dacă poţi rezista văicărelii şi plictisirii oamenilor cu necazurile tale; dacă poţi mânca aceeaşi mâncare în fiecare zi şi să fii mulţumitor pentru ea; dacă poţi înţelege când cei dragi ai tăi sunt prea ocupaţi pentru a-ţi da atenţie; dacă poţi ierta un prieten pentru lipsa lui de preocupare pentru tine; dacă poţi trece cu vederea când cei dragi ai tăi profită de pe urma ta, când, fără să fi greşit cu ceva, s-a întâmplat ceva rău; dacă poţi accepta criticile şi învinovăţirile fără resentiment; dacă poţi trece cu vederea educaţia limitată a unui prieten şi să nu-l corectezi niciodată; dacă te poţi abţine să nu-ţi tratezi prietenul bogat mai bine decât pe cel sărac; dacă poţi face faţă lumii fără minciuni şi înşelătorii; dacă poţi învinge tensiunea fără ajutor medical; dacă te poţi relaxa fără băutură; dacă poţi dormi fără ajutorul medicamentelor; dacă poţi spune că în inima ta nu ai nici o prejudecată faţă de crezul, rasa, convingerile religioase sau politice ale cuiva; atunci, prietene, eşti aproape la fel de bun ca şi câinele tău”. Aproape, nu exact la fel! Acest poem este dedicat:

    1) Iubitorilor de animale.

    2) Celor dedicaţi învăţării şi creşterii: „Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult!”

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

    Domnul Dumnezeul tău tea binecuvântat în tot lucrul mâinii tale. El a cunoscut mersul tău prin această mare pustie. În aceşti patruzeci de ani, Domnul Dumnezeul tău a fost cu tine; nu ția lipsit nimic.  Deuteronom 2.7

    În toate aceste lucruri, tabăra lui Israel este un simbol viu şi izbitor. Un simbol al cui? Un simbol al Adunării lui Dumnezeu, care trece prin această lume. Mărturia Scripturii este atât de distinctă cu privire la acest lucru, încât nu lasă loc pentru niciun exercițiu de imaginație (vedeți 1 Corinteni 10.11). Prin urmare, ne putem îndrepta privirile cu interes asupra acestei imagini minunate, căutând să învățăm lecțiile prețioase pe care ni le oferă.Ce lecții minunate avem aici! Să privim la această tabără misterioasă din pustie! Cât de separată era de toate națiunile lumii! Cât de lipsită de orice ajutor omenesc! Cât de dependentă de Dumnezeu! Nu aveau nicio bucată de pâine, niciun strop de apă, în afară de ceea ce primeau zilnic direct din mâna lui Dumnezeu. Când seara îşi plecau capul pentru odihnă, nu aveau niciun strop de rezerve pentru ziua următoare.Dumnezeu era însă acolo şi aceasta, pentru credință, era suficient. Israeliții erau cu totul dependenți de El. Iată lucrul important! Credința nu socoteşte nimic real, nimic solid, nimic adevărat, cu excepția Dumnezeului veşnic, adevărat şi viu. Aşa au stat lucrurile cu tabăra în pustie şi aşa stau azi cu Adunarea în lume. Nu exista nicio nevoie, cât de mică, pentru care Prezența divină să nu fie un răspuns atotsuficient. Națiunile necircumcise puteau privi şi se puteau minuna. Puteau, din cauza necredinței oarbe, să ridice multe obiecțiuni cu privire la felul în care o aşa mare mulțime putea fi hrănită, echipată şi menținută în rânduială. Ele nuL cunoşteau pe Domnul Dumnezeul evreilor; de aceea, a le spune că El urma să poarte de grijă de această vastă mulțime li sar fi părut doar basme. C. H. Mackintosh

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Pocăiți-vă, dar, și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele …Faptele Apostolilor 3.19

    Ce este pocăința?

    Omul este despărțit de Dumnezeu prin păcat. Prin înțelepciunea sau puterea sa, omul nu poate să înlăture păcatul din calea sa. Omul se află în necunoștință de planurile lui Dumnezeu și nu vede nicio ieșire din încurcătură. Calea omului merge în sens contrar voinței lui Dumnezeu.În momentul în care omul vrea să meargă pe calea lui Dumnezeu, trebuie să se întoarcă de pe calea cea rea. Când cititorul nostru recunoaște că în viața sa sunt lucruri care nu corespund cu voia lui Dumnezeu, atunci singura cale de schimbare este întoarcerea la Cel care poate ierta păcatele. Ce este pocăința? Judecarea stării rele a omului în fața lui Dumnezeu. Tâlharul de pe cruce a recunoscut: „Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a făcut niciun rău” (Luca 23.41). Avem aici două adevăruri: tâlharul a recunoscut că el este păcătos și că Mântuitorul este nevinovat, și astfel poate să-l ierte și pe el: „Doamne, adu-Ți aminte de mine…”. Cine se pocăiește, adică își schimbă felul rău de gândire și își încredințează viața Mântuitorului, va duce o viață schimbată, o viață de credință, al cărei sfârșit va fi veșnicia fericită împreună cu toți care L-au acceptat pe Mântuitorul în viața lor

  • 22 Februarie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Disciplina perseverenţei spirituale

    „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.” Psalmul 46:10

    Perseverenţa înseamnă mai mult decât răbdare. Ea înseamnă răbdare combinată cu siguranţa absolută că lucrurile pe care le aşteptăm urmează să se întâmple. Perseverenţa înseamnă mai mult decât să ne agăţăm de ceva, pentru că aceasta ar putea fi doar slăbiciunea provocată de teama de a nu cădea. Perseverenţa este efortul suprem al unui om care refuză să creadă că eroul lui va fi înfrânt. Cea mai mare teamă pe care o are un ucenic nu este teama că el va fi desconsiderat, ci aceea că Isus Cristos va fi înfrânt, că lucrurile pe care El le-a simbolizat – dragostea, dreptatea, iertarea şi bunătatea între oameni – nu vor învinge în final, că ele vor rămâne un miraj pentru noi. Atunci vine chemarea la perseverenţă spirituală: nu să stăm agăţaţi de Dumnezeu nefăcând nimic, ci să lucrăm deliberat cu siguranţa că Dumnezeu nu va fi învins.Dacă suntem dezamăgiţi acum în speranţele noastre. Înseamnă că ele sunt în proces de purificare. Orice lucru nobil pe care l-a sperat sau visat vreodată mintea umană se va împlini. Una dintre cele mai mari tensiuni în viaţă este aceea de a aştepta ca Dumnezeu să lucreze. „Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele.” Continuă să fii perseverent din punct de vedere spiritual.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba.”

    2 TIMOTEI 4:5

    Când apostolul Pavel a trimis lui Timotei a doua sa scrisoare, ajunsese la sfârşitul lucrării lui. Era în închisoare şi ştia că plecarea lui era foarte aproape. Toţi cei din Asia îl părăsiseră şi chiar Dima l-a părăsit „din dragoste pentru lumea de acum.” În mijlocul tutuor acestor pierderi şi suferinţe personale, apostolul încă a putut să trimită o scrisoare unui frate tânăr, încurajându-l să aibă grijă, într-o vreme de ruină şi decadenţă morală şi spirituală. În versetul de mai sus, Pavel indică patru acţiuni necesare ca cel credincios să stea ferm chiar dacă alţii îşi întorc urechile de la adevăr (2 Tim. 4:4) Aceste acţiuni sunt: să fie treaz, să rabde, să facă, şi să împlinească bine. In zilele de astăzi, când adevărul este atât de mult atacat şi când există atâtea situaţii în care nu te poţi încrede, este important să fim treji în toate lucrurile. Şi cum atacurile sunt îndreptate împotriva adevărului ele sunt deseori îndreptate nu numai împotriva Cuvântului; dar şi împotriva împlinitorilor Cuvântului. De aceea trebuie să fim bine întemeiaţi pe adevărul Scripturii şi să fim gata să răbdăm suferinţele care ar decurge din apărarea lui. În cartea „Urmând pe Hristos” se spune: „Dacă vrei să aperi adevărul, pregăteşte-te să suferi.” şi ce dureros este când suferinţele vin chiar de la fraţii care n-au înţeles adevărul aşa cum trebuie. Dacă a răbda suferinţele este o acţiune defensivă, a face lucrul unui evanghelist este o acţiune ofensivă care nu numai că se împotriveşte vrăjmaşului, dar îi smulge şi suflete atrăgându-le la o viaţă nouă în Domnul Hristos. În sfârşit, pentru cei mântuiţi, este nevoie de o înaintare în lucrarea lui Dumnezeu. Pavel, fiind sigur că plecarea lui acasă, ca să fie cu Domnul, era foarte aproape, îndeamnă totuşi pe tânărul Timotei să-si împlinească bine slujba, pentru a zidi pe sfinţi în lucrurile Domnului Hristos, în aceste zile din urmă. Dumnezeu să ne ajute ca şi noi care suntem aşa de aproape de venirea Domnului Isus, să fim treji, să suferim pentru El, să ne facem slujba pentru El, oricare ar fi ea, dar cu credincioşie şi să ne împlinim chemarea de care am avut parte, ştiind că osteneala noastră nu este zadarnică şi că la capătul alergării noastre ne aşteaptă Acela care ne va spune: „Bine, rob bun şi credincios, intră în bucuria Stăpânului tău.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult”. Romani 5:20b

    Dacă eşti obosit, mai mult, sau mai puţin de păcat, nu contează; esenţialul este ca să fii eliberat, să ai parte de pace şi de mărturia că ai devenit neprihănit. Dacă ai parte de acestea, poţi să-I mulţumeşti Lui Dumnezeu, şi să-L slăveşti pentru lucrarea care a făcut-o în tine prin Isus Hristos. În acest fel poţi să fii sigur că Isus te va lua în ziua revenirii Lui şi aceasta este o sursă de bucurie, chiar şi în luptă. Numai în felul acesta are sens viaţa noastră pe pământ. Aceasta este o bucurie care persistă chiar dacă suntem la capătul puterilor, căci ştim: „Nu te teme, căci EU sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci EU sunt Dumnezeul tău; EU te întăresc, tot EU îţi vin în ajutor. EU te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare”. (Isaia 41:10) El are o mână puternică, de aceea El ne poate ocroti în cortul Său, „Cel care a măsurat apele cu mâna Lui şi a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsură”. EL ne poate ţine şi ocroti. Da, Domnul Se bucură dacă un om se pocăieşte, tot aşa şi îngerii din ceruri se bucură alături de noi, copiii Lui Dumnezeu, şi în mod firesc şi cel ce are parte de iertare. Nu mai trebuie să fii trist, plecându-ţi fruntea, asemenea măgarului în faţa morii. Dumnezeu a descris ţara promisiunii poporului Israel: „case pe care ei nu le-au zidit, măslini şi vii pe care ei nu le-au plantat. Citiţi BIBLIA! Trebuie citită şi recitită, astfel descoperim în ea toate promisiunile care sunt spre folosul nostru.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    IZBĂVIREA DIN TRECUT PRODUCE CREDINŢĂ

    David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mina acestui Filistean. 1 Samuel 17.37

    Aceste cuvinte nu sunt o făgăduinţă, dacă le luăm în ele însele, dar sunt prin înţelesul lor, căci David a rostit aceste cuvinte pe care Domnul Ie-a adeverit, împlinindu-le. David se sprijineşte pe fapte împlinite în trecut, pentru a cere ajutorul într-un pericol ce-i sta în faţă. În Domnul Isus, toate făgăduinţele sunt da şi amin, pentru ca Dumnezeu să fie slăvit prin noi. Şi El lucrează cu poporul Său credincios, ca în timpurile dinainte.Să ne amintim deci împreună de lucrurile Sale din trecut, faţa de noi. Altădată n-am fi nădăjduit sa fim scăpaţi prin propriile noastre puteri; dar El ne-a scăpat. Nu ne va mai scăpa El să altă dată? Cu siguranţă că va face-o încă. Şi după cum David a alergat la întâlnirea cu duşmanul, aşa vom face şi noi.Domnul a fost şi este cu noi, căci a spus: „Nu te voi părăsi, nu te voi lăsa deloc!” Pentru ce să tremurăm? Oare trecutul a fost numai un vis? Gândeşte-te la leul şi ursul morţii. Cine e acest filistean? Aici nu mai e vorba de un leu sau de vreun de urs; dar Dumnezeu este acelaşi şi slava Sa trebuie sa se arate şi în această împrejurare. El nu ne-a scăpat de fiarele sălbatice, pentru a ne lăsa prada unui uriaş. Să avem deci curaj!

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe DOMNUL ISUS CRISTOS. Filipeni 3.20

    La oamenii credincioşi care încă de pe acest pământ trăiesc aşa cum se trăieşte în locaşurile în care vrea să ne ducă Domnul Isus, vom găsi o viaţă cerească. Este imposibil ca o inimă în comuniune cu inima lui Cristos să fie în acelaşi timp şi în legătură cu lumea. Duhul Sfânt ne avertizează să ne ţinem ochii aţintiţi asupra lui Cristos în tot timpul cât ţine călătoria noastră aici. Pavel dorea să vadă descoperirea lui Cristos în slava Sa, de aceea ochii săi erau aţintiţi către cer de unde îl aştepta pe Cristos. El s-a debarasat de tot ce ar fi putut să se aşeze între el şi Isus, şi astfel trăia în aşteptarea Domnului.OARE ESTE ACEASTA ŞI AŞTEPTAREA NOASTRĂ? Această aşteptare dă mângâiere şi putere pentru viaţa noastră practică. Dacă Domnul Isus ar fi mereu comoara inimii noastre nu am mai fi învinşi de necazurile şi greutăţile prin care trecem. Dragostea care îl împinge pe Domnul să ne ia acasă ne va lumina cu toată puterea ei. Faptul că El Însuşi va veni pentru a ne lua la El este o dovadă a dragostei Lui. Cât de mult ar trebui să fie inima noastră încărcată de bucurie la acest gând măreţ! El, care a murit pentru noi şi acum trăieşte pururea, se preocupă îndeaproape şi aşteaptă în dragostea Lui clipa când va înălţa Mireasa Sa prea iubită în casa Tatălui. De-ar fi inima noastră plină de dorul de a fi acolo unde este El! Un creştin ar trebui să aibă îndrăzneală ca Domnul Cristos: Fii viteaz pentru Dumnezeul tău! Fii ca El în iubire: gândeşte cu bunătate, vorbeşte cu bunătate, lucrează cu bunătate! Fii ca El în sfinţenie! A fost El plin de râvnă? Fii şi tu tot aşa. A fost El lipsit de iubire de sine? Fii la fel! A fost El evlavios? Fii plin de râvnă în rugăciunile tale! A fost El răbdător? Deprinde-te şi tu să rabzi şi să suferi! El este marele Model de la care avem tot timpul de învăţat. Umblă în aşa fel încât să cunoască toţi că eşti cu Isus.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, Te implor pentru tărie susţinătoare şi bucurie simplă. Ţine-mă într-o atitudine smerită în motivaţii şi scopuri, ca să nu am nimic din ale celui mândru.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «”dar Isus nu i-a răspuns nimic”.» Luca 23,9

    Uimitoare, impresionantă şi în acelaşi timp emoţionantă este această tăcere a Domnului! De ce nu a răspuns El acuzaţiilor false? Pentru că Isus ştia că Tatăl ştie! Şi Moise, în timpurile vechi, când a fost puternic atacat de fraţii săi a tăcut şi nu şi-a deschis gura. Dar Domnul i-a făcut dreptate. Noi suntem chemaţi să-L urmăm pe Domnul Isus şi în această privinţă — să nu răspundem jignirilor cu alte jigniri, ci să tăcem. Cât de multe pagube poate produce un singur cuvânt nelalocul lui! Nu scoate ochi pentru ochi! Nu te preocupa de reputaţia ta şi nici de nedreptatea cu care eşti judecat, căci Domnul te cunoaşte şi El răsplăteşte fiecăruia după faptele lui! Este total lipsit de sens să încerci să sacrifici ce este cu adevărat valoros şi să îţi salvezi astfel reputaţia. De aceea, stai liniştit! O împotrivire puternică amuţeşte şoapta Duhului Sfânt. Eşti neînţeles, neapreciat? Sunt bunele tale intenţii puse la îndoială? Nu te întrista! Durmnezeu însuşi spune în Cuvântul Său: «Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine, zice Domnul» (Isaia 54,17). 

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

     

    Dimineaţa

    Dar arcul lui a rămas tare şi mâinile lui au fost întărite de mâinile Puternicului lui lacov. Genesa 49:24

    Puterea pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Iosif este o putere reală. Ea nu este o pricină de laudă, o închipuire sau un subiect de discuţie care sfârşeşte în fum; este o putere divină, adevărată. Cum a învins Iosif ispitele? Prin ajutorul lui Dumnezeu. Noi nu putem face nimic fără puterea lui Dumnezeu. Toată puterea adevărată vine de la „Puternicul lui Iacov”. Observă în ce mod familiar îi oferă Dumnezeu putere lui Iosif: „mâinile lui au fost întărite de mâinile Puternicului lui lacov”. Acest Dumnezeu este reprezentat punându-şi mâinile pe mâinile lui Iosif, întărindu-i braţele cu braţele Sale. Asemeni unui tată care îşi învaţă copii, Domnul îi învaţă pe cei care se tem de El. Îşi pune mâinile pe mâinile lor. Minunată bunătate! Dumnezeul Atotputernic, veşnic, atotputernic, coboară de pe tronul Său şi Îşi pune mâinile pe mâinile copiilor Săi, îşi aşează braţul pe braţele lui Iosif pentru ca acesta să fie întărit! Puterea aceasta este o putere făgăduită, fiindcă ea este atribuită „Puternicului lui lacov”. Oricând vei citi despre Dumnezeul lui Iacov în Biblie, să-ţi aminteşti de legământul Lui. Creştinilor le place să se gândească la legământul lui Dumnezeu. Toată puterea, tot harul, toate binecuvântările şi toată mângâierea, toate lucrurile pe care le avem ne-au fost dăruite de Dumnezeu, prin legământ. Dacă nu ar fi fost nici un legământ, am fi căzut; fiindcă tot harul vine prin el, aşa cum lumina şi căldura vin de la soare. Îngerii urcă şi coboară numai pe scara văzută de Iacov, în vârful căreia se află Dumnezeul legământului. Creştine, s-ar putea ca arcaşii să fi tras asupra ta şi să te fi rănit, dar arcul tău mai este încă puternic; atribuie-i deci toată slava Puternicului lui Iacov.

     

    Seara

    Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie. Naum 1:3

    Iehova este „îndelung răbdător”. Când vine în lume, îndurarea călătoreşte cu mare repeziciune; de sub roţile carului ei sar scântei. Dar pedeapsa vine cu paşi furişaţi, fiindcă Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului. Nuiaua îndurării se află întotdeauna în mâinile Sale întinse, în vreme ce sabia dreptăţii este în teacă, ţinută de mâinile străpunse care au sângerat pentru păcatele oamenilor. „Domnul este îndelung răbdător” fiindcă El este foarte puternic. Cel care are putere asupra lui însuşi este într-adevăr puternic. Puterea lui Dumnezeu Îi controlează acţiunile, fiindcă este o putere adevărată: o putere care leagă atotputernicia este mai tare decât atotputernicia. Un om care are o minte puternică poate îndura mult timp insultele, şi resimte răul doar atunci când simţul său de dreptate o cere. In timp ce mintea slabă este deranjată de lucrurile mărunte, mintea puternică îndură supărarea ca o stâncă neclintită, chiar şi atunci când este lovită cu toate săgeţile aprinse ale răutăţii. Dumnezeu îşi vede duşmanii, dar nu acţionează, ci îşi stăpâneşte mânia. Dacă ar fi mai puţin divin decât este, demult şi-ar fi trimis tunetele şi ne-ar fi nimicit Demult ar fi viscolit pământul cu crivăţul mâniei Lui, şi oamenii ar fi fost măturaţi. Dar măreţia puterii Sale ne aduce îndurare. Dragă cititorule, care este starea minţii tale în seara aceasta? Poţi să priveşti cu umilinţă la Christos şi să spui: „Mântuitorule, Tu eşti stânca şi nădejdea mea”? Dacă da, nu trebuie să te temi de puterea lui Dumnezeu. Dacă ai alergat la Isus căutând adăpost prin credinţă, puterea lui Dumnezeu nu trebuie să te îngrozească mai mult decât îi îngrozeşte sabia şi scutul unui războinic pe cei din familia sa. În loc să te îngrozeşti, bucură-te că Cel „de o mare tărie” este Tatăl şi Prietenul tău.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    „Dacă poţi!” … Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede! (Marcu 9:23)

    Rareori am auzit o definiţie mai bună a credinţei decât aceea dată într-una din întâlnirile noastre de o femeie de culoare, în vârstă, când i-a răspuns unui tânăr care a întrebat: „Cum pot să obţin ajutorul Domnului pentru nevoile mele?”

    În felul ei caracteristic, arătând cu degetul spre el, a spus cu mare insistenţă: „Trebuie doar să crezi că El le-a rezolvat şi sunt rezolvate”. Cea mai mare problemă cu cei mai mulţi dintre noi este că, după ce-L rugăm pe Domnul să facă ceva, nu credem că a făcut. În schimb, tot încercăm să-L ajutăm, chemăm şi pe alţii să-L ajute, şi aşteptăm cu nerăbdare să vedem cum are de gând să lucreze.

    Credinţa adaugă „Amin-ul” ei la „Da-ul” lui Dumnezeu şi apoi îşi trage mâinile, lăsându-L pe Dumnezeu să-Şi termine lucrarea. Limbajul credinţei este: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra” (Psalmul 37:5). din Zilele cerului pe pământ

     

    Pur şi simplu Îl cred pe cuvânt,

    Îl laud că-mi ascultă rugăciunea,

    Şi-mi cer răspunsul de la Domnul;

    Eu cred, El Se angajează să facă.

     

    Credinţa activă mulţumeşte pentru o promisiune chiar dacă nu s-a împlinit încă, ştiind că orice contract al lui Dumnezeu este la fel de sigur ca şi banii cash.

    Matthew Henry

     

    Credinţa pasivă acceptă Cuvântul ca fiind adevărat –

    Dar nu face niciodată nimic.

    Credinţa activă începe lucrarea pe care o are de făcut,

    Şi în felul acesta se arată.

    Credinţa pasivă spune: „Cred! fiecare cuvânt al lui Dumnezeu

    este adevărat.

    Ei bine, ştiu că El nu a spus ceva ce nu poate, sau nu vrea, să facă.

    El mi-a poruncit: «Mergi înainte!» dar eu văd o cale închisă,

    Când apele se vor despica, voi fi în ţara Canaanului.

    Iată! I-aud glasul poruncind: «Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă»;

    Şi, «Întinde-ţi mâna uscată!» care a fost moartă atâta timp.

    Când voi fi puţin mai tare, ştiu sigur că voi sta în picioare:

    Când voi simţi un fior de vindecare, voi folosi cu uşurinţă mâna refăcută.

    Da, ştiu că «Dumnezeu poate» şi vrea să facă totul:

    Cred că orice promisiune se va împlini cândva şi pentru mine”.

     

    Credinţa activă spune: „Cred! şi primesc promisiunea chiar acum,

    Ştiind bine, c-atunci când o primesc, Dumnezeu va împlini fiecare promisiune.

    Deci păşesc în apă, găsind acolo o cale deschisă;

    Alerg înainte, luând în stăpânire ţara; nimic nu mă poate opri.

    Da, mă scol la porunca Lui, merg drept înainte plin de bucurie:

    Această mână a mea atât de uscată, cum am s-o întind, se va reface.

    Ce aş putea dori sau ce mi-ar trebui mai mult decât promisiunea credincioşiei Lui?

    Necăutând minuni sau semne, nu voi da de contradicţii.

    Ei bine, ştiu că «Dumnezeu poate» şi vrea să facă totul:

    Cred că orice promisiune se poate împlini chiar acum”.

     

    Credinţa pasivă nu aduce laudă decât în lumină,

    Când soarele străluceşte.

    Credinţa activă va aduce laudă în cea mai întunecată noapte –

    Care credinţă este a ta?

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Psalmul 8

    Acest psalm începe prin stabilirea raportului dintre nimicnicia omului şi măreţia creaţiei. Este un raport pe care fiecare dintre noi l-a putut percepe, contemplând, de exemplu, grandoarea impresionantă a unui cer înstelat: „Ce este omul?” Apoi, readuşi la umilele noastre dimensiuni, înţelegem că Dumnezeu a avut în vedere, cu toate acestea, lucruri măreţe şi glorioase pentru om şi prin om. Dar cum să le realizeze El cu o fiinţă păcătoasă şi muritoare? Imposibil de încununat cu glorie şi cu cinste o creatură adâncită în mizerie şi corupţie! Atunci, ceea ce Dumnezeu n-a putut face nici pentru şi nici prin întâiul Adam, El a împlinit în Hristos, al doilea Om. Da, Creatorul S-a îmbrăcat cu însuşi trupul creat de El. „A fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii”.Evrei 2.6-9, care citează versetele noastre de la 4 la 6, le completează spunând şi motivul: „din pricina morţii” pe care a suferit-o”. Şi tocmai în această natură omenească a primit Fiul domnia universală. În El, omul găseşte mai mult decât pierduse Adam (v. 5-8; 1 Corinteni 15.27). Încununat cu glorie şi cu cinste, Hristos, Omul înviat, va introduce pe alţi oameni împreună cu El în cer şi îi va face părtaşi gloriei Sale.

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Proverbe 15:1-15

    O inimă veselă este un bun leac. Proverbe 17:22

    FERICIT SI SĂNĂTOS

    Titlul unui articol de ziar, mi-a tras atenţia: „Stresul şi bolile inimii”. Se spunea că stresul contribuie la producerea bolilor de inimă. De mulţi ani, se recunoştea că stresul contribuia la depunerea unor substanţe pe pereţii arterelor, în unele cazuri, aceste blocaje produc dureri, crize şi atacuri de inimă. Până acum, adevărata cauză care provoacă aceste blocaje i-a încurcat mult pe specialişti. Conform articolului, o echipă de specialişti de la Universitatea Purdue au descoperit că nişte substanţe chimice din creier, „asemănătoare narcoticelor, joacă un rol esenţial în aceste boli”. (Narcoticul este definit ca substanţa ce produce odihna sau inactivitatea.) Henry U. Bryant, şeful grupului, a spus că narcoticele naturale ale trupului acţionează ca „o legătură obişnuită între anumiţi stimuli de stres si bolile cardiovasculare.” Ştirile, în conluzie, spuneau că în ciuda acestor descoperiri, modul cum influenţează aceste substanţe chimice administrarea colesterolului de către organism, rămâne încă o enigmă. Când Solomon a scris cuvintele din textul de azi, nu avea acces la cunoştinţele pe care le avem azi. Cu toate acestea, el afirmă că „o inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele”. Solomon ştia că un om bine dispus, fără stres şi îngrijorări, nu este atât de înclinat spre probleme fizice ca şi cei îngrijoraţi şi deprimaţi. Cât de important este, de aceea, să ştim şi să ne încredem în Domnul, pentru că „ferice de cine are ajutor pe Dumnezeul lui Iacov” (Psalmul 146:5).       R.W.D.

        Inima ce crede cântă într-una, 
        Zboară uşoară spre stele; 
        Izvorul de pace curge mereu 
        În vremuri bune sau rele.         Anonim.

    O inimă veselă bate toată ziua, dar o inimă tristă oboseşte într-o clipă.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

     

    „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui”

    (2 Corinteni 9:7)

    Biblia spune: „cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună” (v. 6-8). Când dăruieşti ceea ce-ţi spune Dumnezeu, El îţi va da înapoi mai mult. Când ştii lucrul acesta, înţelegerea ta asupra dărniciei se va revoluţiona. Pavel nu vorbeşte despre cei ce vor să se îmbogăţească; ci despre „dătătorul voios” care doreşte să susţină planurile lui Dumnezeu. El spune nu numai că trebuie să dăruieşti, ci şi că dăruirea este calea spre mari binecuvântări. Aceasta este o veste bună, mai ales pentru dătătorii reticenţi, deoarece când dăruieşti, poţi avea uneori sentimentul unei pierderi. Când contribui la lucrarea lui Dumnezeu nu înseamnă că pierzi ceva; ci că investeşti cu un câştig garantat. Fermierul care seamănă sămânţa nu o pierde, ci câştigă recolta. Îţi imaginezi un fermier rostind această rugăciune: „Doamne, dă-mi recoltă! Cred că Tu te vei implica, dar eu îmi păstrez sămânţa pentru orice eventualitate”. Asta faci tu? Dacă e aşa, iată o veste bună. Când semeni cu generozitate, Dumnezeu se implică în finanţele tale. Îţi imaginezi o situaţie mai sigură în care te-ai putea afla? Biblia spune: „Sufletul binefăcător va fi săturat” (Proverbe 11:25). Când dăruieşti, Dumnezeu îţi va da ca răsplată mai mult, ceea ce te va face să dăruieşti şi mai mult – şi tot aşa! Acesta este un câştig garantat!

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

    Nu este altul în afară de Tine şi nu este stâncă asemenea Dumnezeului nostru. 1 Samuel 2.2

    Rugăciunea Anei (4)

    „Nu este altul în afară de Tine.” A umplut Hristos atât de mult orizontul sufletelor noastre, încât orice altă persoană şi orice lucru să nu mai poată fi văzute deloc? În Coloseni 3.11 citim că „Hristos este totul”.Este de asemenea minunat să vedem cum Duhul Sfânt Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind Stânca. Această expresie apare în Geneza şi frecvent în Deuteronom. Dumnezeu a arătat încă de la începutul istoriei omului că acesta avea nevoie de ceva solid pe care să se sprijine. Orice lucru va ceda până la urmă şi atunci avem nevoie să fim pe Stâncă. Eşti tu pe Stâncă? Poți spune, pentru tine însuți: „Nu este stâncă asemenea Dumnezeului nostru”?”Şi pentru ce Mă chemați: «Doamne, Doamne!», şi nu faceți ce spun? Vă voi arăta cu cine se aseamănă oricine vine la Mine şi aude cuvintele Mele şi le face. Este asemenea unui om care, zidind o casă, a săpat şi a adâncit şi a pus temelia pe stâncă; şi, venind apă mare, şuvoiul sa năpustit peste casa aceea şi na putut so clatine, pentru că fusese întemeiată pe stâncă” (Luca 6.4648). Ai răspuns cu ascultarea credinței la ceea ce El ția cerut să faci? Primul lucru pe care îl cere săl faci este să crezi în El. Acesta este începutul.În Isaia, această Stâncă este numită Stânca Veacurilor sau Stânca Eternității. Aceasta este stânca pe care dorim să zidim şi să ne aflăm, fiindcă orice altceva se va spulbera.”Nu este stâncă asemenea Dumnezeului nostru.” Este minunat să vedem că Ana înțelesese acest lucru.

    Ea stătea aproape de Domnul şi pătrunsese în unele taine ale Lui. Lumea aceasta îşi are şi ea stâncile ei, însă acestea, mai devreme sau mai târziu, se vor spulbera. F. C. Blount

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Secerișul a trecut, vara s-a isprăvit, și noi tot nu suntem mântuiți! Matei 11.29

    Timpul nu se vinde!

    Un bancher englez s-a îmbolnăvit de meningită cerebrospinală în anii săi cei mai buni. Medicul i-a spus cu seriozitate: „Mai aveți de trăit trei ore, cel mult”. Disperat, muribundul îl rugă: „Lăsați-mă să mai trăiesc încă trei zile! Am multe de pus în ordine în viața mea! Vă plătesc pentru aceasta 10.000 de lire!”. Dar medicul dădu din cap dezaprobator. El nu putea decât să-i repete același răspuns: „Mai aveți de trăit trei ore, cel mult! Nu vă pot vinde timp!”. Cu aceste cuvinte aspre, scurte dintre pacientul sortit morții și medicul neputincios ne este pusă în fața ochilor toată seriozitatea morții. La moarte este vorba de aceste două lucruri: „Mai am încă multe de pus în ordine” și „Nimeni nu-mi poate vinde timp!”. Atunci, noi toți, care suntem muritori, trebuie să tragem concluzia necesară. Trebuie să ne punem două întrebări majore: 1. Unde se află punctele întunecoase, neobservate în viața mea? Răspunsul va suna diferit la fiecare dintre noi, în funcție de vârstă, sex, poziție și caracter; 2. Cum pun în ordine eu aceste puncte întunecoase, neordonate din viața mea? La această întrebare există pentru toți oamenii, fără excepție, numai un răspuns: Acum trebuie să vin la Isus Hristos, la Mântuitorul lumii, și să recunosc în fața Lui, în căință, vina vieții mele și să-i mărturisesc păcatele și să-L las să facă ordine în viața mea!

  • 21 Februarie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Ai fost vreodată mânat de dragostea pentru El?

    „Ea a făcut un lucru frumos faţă de mine.” Marcu 14:6

    Dacă dragostea omenească nu-l împinge pe un om dincolo de sine însuşi, ea nu este dragoste. Dacă dragostea e întotdeauna discretă, întotdeauna chibzuită, întotdeauna practică şi calculată, niciodată dusă dincolo de sine, atunci ea nu este dragoste. Ea poate fi o afecţiune, un sentiment cald, dar nu are în ea adevărata natură a dragostei.Ai fost vreodată mânat să faci ceva pentru Dumnezeu, nu pentru că era de datoria ta, nici pentru că era ceva folositor, nici pentru vreun alt motiv, ci numai pentru faptul că-L iubeşti? Ai înţeles vreodată că-I poţi aduce lui Dumnezeu lucruri care sunt valoroase pentru El sau visezi la măreţia Răscumpărării Sale, în timp ce există o serie de lucruri pe care le-ai putea face? Nu lucruri care ar putea fi considerate divine, colosale sau uimitoare, ci lucruri obişnuite, simple lucruri omeneşti care-I vor arăta lui Dumnezeu că eşti dedicat în întregime Lui. Ai mişcat tu vreodată inima Domnului Isus aşa cum a făcut-o Maria din Betania?Sunt momente când se pare că Dumnezeu priveşte să vadă dacă-I vom arăta dovezi de abandonare în braţele Sale pentru a-I arăta astfel dragostea noastră sinceră. Abandonarea în braţele lui Dumnezeu are valoare mai mare decât sfinţenia personală. Sfinţenia personală ne face să ne aţintim privirea la propria noastră curăţie; suntem foarte preocupaţi de modul în care umblăm, vorbim şi arătăm, de teamă să nu-L supărăm pe El. Dar dragostea perfectă alungă toate acestea o dată ce ne-am abandonat în mâna lui Dumnezeu. Trebuie să renunţăm la această idee: „Sunt eu de vreun folos?” şi să acceptăm adevărul că nu suntem. Nu se pune niciodată întrebarea dacă suntem folositori, ci dacă avem valoare pentru Dumnezeu însuşi. Când ne lăsăm cu totul în mâna lui Dumnezeu, El lucrează prin noi tot timpul.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „şi cine se luptă la jocuri (sportive) nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli (regulamente).”

    2TIMOTEI 2:5

    Textul acesta este bine venit ca să ne facă să înţelegem diferenţa dintre mântuirea prin har şi experienţa vieţii celui credincios. Cuvântul lui
    Dumnezeu îl prezintă pe credincios sub două aspecte diferite, care nu se exclud unul pe altul ci mai degrabă se completează. Este aspectul de mântuit prin har şi la aceasta el nu are nimic de făcut, totul fiind făcut de Domnul Isus la cruce, şi aspectul arătat în trei feluri, dar care are acelaşi înţeles şi anume: de ostaş, de plugar, şi de atlet (vs. 3-8). Aici intervine, în adevăr răspunderea omului, dar ca om mântuit şi are în vedere lucrarea omului, pe deoparte pentru Dumnezeu şi slujba lui şi pe de altă parte, pentru câştigarea unei lupte, (ca ostaş), a unei cununi (ca atlet) şi a unei recolte bogate (ca plugar). Şi aici, apostolul inspirat, dă sfaturi fiecăruia dintre ei, pentru realizarea scopului propus. În timp ce mântuirea este prin har şi gratuită, luptele, cununile şi recoltele trebuiesc câştigate prin aportul credinciosului, bineînţeles tot prin har, dar aici şi acum are el ceva de făcut. Câţi credincioşi confundă aceste două aspecte în care este prezentat copilul lui Dumnezeu şi din pricina aceasta au apărut dezbinări şi chiar despărţiri, care dezonorează pe Domnul nostru. Cât de puţină ideie am avea despre sport, ca să ne referim la textul nostru, ştim cu toţii că un atlet care s-a înscris la o competiţie sportivă, trebuie să se supună unor regulamente. În primul rând trebuie să facă un susţinut antrenament şi raportând aceasta la atletul Domnului Hristos, însemnează să fie incontinu ocupat cu El, cultivând o sfântă şi trainică părtăşie cu El prin citirea Cuvântului, rugăciune şi lucru pentru Dumnezeu. Nici o pauză. Un atlet dacă nu se antrenează în fiecare zi, îşi pierde abilitatea. Tot aşa şi cel credincios. Ţinta lui este să câştige cununa, cunună pe care însă, cum spune cântarea:

    "Iar când la Tine toţi vom fi în ceruri,
Noi înaintea Ta vom arunca.
In semn de preamărire - acea cunună
De tine dată-n îndurarea Ta."

Atletul intră în carantină, adică separat de cei de afară şi este supus la o seamă de înfrânări ca să-şi menţină condiţia fizică. Dacă nu se supune acestor rânduieli, poate să piardă cununa, dar nicidecum calitatea de atlet al lui Hristos.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    Cântaţi-I o cântare nouă! Faceţi să răsune coardele şi glasurile voastre! Căci Cuvântul Domnului este adevărat şi toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioşie.” Psalmul 33:4

    Chiar în ceasul în care am devenit drepţi, am primit şi o cântare nouă. Şi de atunci cântăm cântarea nouă. Ai cântat-o şi tu? Eu nu ştiu să cânt prea bine; poate mulţi s-ar speria dacă aş încerca să cânt. Dar cântarea nouă o pot cânta şi eu, o cânt de mult, de peste 30 de ani, şi este mereu nouă. Cel care îşi dă seama ce a făcut Isus pentru noi, cum ne-a eliberat de păcate, acela crede aşa cum scrie Scriptura. În cazul acesta nu se mai poate spune: ”El a purtat păcatele noastre; dar noi încă tot mai avem păcate.” Dacă ar fi aşa, atunci El nu le-ar fi purtat. Ceea ce citesc şi spun, aceea şi cred. Sunt convins că este aşa, iar atunci mintea mea şi diavolul pot să-mi spună orice, căci nu mă interesează. Cuvântul Lui Dumnezeu este o candelă pentru picioarele mele. Cuvântul este adevărul şi adevărul este Dumnezeu. El înţelege mai bine strea de lucruri despre mântuire şi împăcare ca şi mine. De aceea eu cred ceea ce spune El, şi nu am nevoie de a cerceta dacă este aşa, sau nu, ci numai să experimentez că este adevărat. Şi în cazul acesta se întâmplă aşa cum spune David în Psalmul 40: „M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei, mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru.”

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    BINECUVINTEAZĂ PE CEI NEÎNSEMNAŢI

    „… va binecuvânta pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici şi pe mari.” Psalmul 115.13

    Iată un cuvânt îmbucurător pentru aceia care sunt într-o stare smerită şi trec prin greutăţi. Dumnezeul nostru îi priveşte cu bunătate pe aceia care au un venit mic, puţină trecere influenţă) şi n-au talent. El se ocupă de cele mai mici lucruri ale Creaţiunii Sale, Se ocupă şi de vrăbii. Nimic nu este prea mic pentru El căci se foloseşte de agenţi neînsemnaţi în ochii noştri pentru împlinirea planurilor Sale. Deci cel mai slab dintre noi să ceară binecuvântarea Sa, şi îşi va vedea starea sa, oricât, de neînsemnată ar fi, luminată de fericire.Printre cei ce se tem de Domnul se află şi mici şi mari; unii sunt prunci, alţii uriaşi, dar toţi sunt binecuvântaţi. O credinţă mică este binecuvântată; o nădejde şovăitoare este binecuvântată; orice har dat prin Duhul Sfânt, poartă în el o binecuvântare. Mai mult, Domnul Isus i-a răscumpărat pe ce mici în ochii lumii şi pe cei mari cu acelaşi preţios sânge, şi El a spus că va paşte şi mieluşeii ca şi oile. Nici o mamă nu-şi dispreţuieşte copilul pentru că este mic; din contră, cu cât e mai slab, pipernicit, cu atât îi arată mai multă atenţie.Dacă la Domnul se găseşte o preferinţă, apoi El îi clasează pe oameni de la „mici la mari”, şi nu de la „mari la mici”.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Pentru că n-aţi fost întâiaşi dată, de aceea ne-a lovit DOMNUL DUMNEZEU nostru, căci nu L-am căutat

    după lege. 1 Cronici 15.13

    Chivotul care reprezenta sfinţenia şi maiestatea lui Dumnezeu a căzut în mâna filistenilor. Aceştia l-au trimis pe un car nou în ţinutul Israelului. Indicaţiile lui Dumnezeu ca chivotul să fie dus pe umerii leviţilor le erau necunoscute filistenilor. Ani de-a rândul chivotul a rămas ascuns până când David, omul după inima lui Dumnezeu, s-a urcat pe tron. Dorinţa lui era de-a aduna poporul în jurul chivotului lui Dumnezeu în Sionul pe care Cel Veşnic şi la ales. Dar David nu a respectat instrucţiunile de transport al chivotului cum poruncise Dumnezeu şi de aceea Uza a trebuit să moară. Dumnezeu a trebuit să facă această spărtură întrucât El este sfânt. Spaimă mare a intrat în David şi slujitorii săi, încât după aceea chivotul a fost dus în Sion conform poruncilor date de Dumnezeu. Ce stare binecuvântată. Dumnezeu îşi ocupă locul în mijlocul poporului Său. Ce învăţătură serioasă pentru zilele noastre. Azi mai mult ca oricând nu se iau în considerare gândurile lui Dumnezeu despre Adunare, unitatea creştinilor şi felul cum a fost poruncit de El să decurgă adunările lor. Dumnezeu nu ne-a lăsat în necunoştinţă. În Matei 18.20 ni se dau indicaţii clare în această direcţie. Unde sunt doi sau trei adunaţi pentru Numele Său, acolo Domnul este şi El în mijlocul lor. Numai acolo poate Să-şi manifeste prezenţa, să dea expresia unei Adunări a lui Dumnezeu. De ne-ar da Domnul har înzecit, ca să preţuim acest loc sfânt şi scump şi fiecare gând omenesc, fiecare faptă să le îndepărtăm din mijlocul nostru ca El să-şi poată ocupa locul în mijlocul nostru, El Căpetenia trupului Său spre a-şi primi slava cuvenită. Din partea Satanei puteţi să întemeiaţi orice, puteţi să fiţi ce vreţi, dar numai Adunarea lui Dumnezeu nu; căci pe aceasta el o urăşte de moarte şi va căuta prin tot ce-i stă în putinţă s-o vatăme şi s-o ruineze.

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    O, Doamne, cu multă confuzie mă apropii de Tine; alungă negura din jurul meu şi inundă-mă cu lumina Feţei Tale.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «”Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai fost biruitor. „»Geneza 32,28

    Există o a treia persoană al cărei nume a fost schimbat aici pe pământ. Acest lucru s-a întâmplat într-o noapte misterioasă, la Peniel. Nu putem pătrunde în întregime secretul ei. Când Iacov a fost singur, un bărbat s-a luptat cu el. Se spune adesea că Iacov s-ar fi luptat cu Dumnezeu, dar afirmaţia nu este corectă, deoarece, în primul rând Dumnezeu S-a luptat cu Iacov până în zori; este scris foarte clar: «… pe când se lupta cu el» (Gen. 32,25). Cât de mult s-au luptat? Până când Domnul i-a zdrobit voinţa care nu voia să cedeze. Doar atunci a început şi Iacov să lupte. S-a agăţat puternic de Domnul şi a strigat: «... Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta» (Gen. 32,26). Domnul l-a binecuvântat, dar numai după ce i-a schimbat numele, numai după ce Iacov a recunoscut păcatul care era în el. Iacov plângea, lupta şi striga: «nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta». El a vrut ca Dumnezeu să-l binecuvânteze imediat, însă Domnul l-a întrebat: «Cum îţi este numele?» «Iacov» (Gen. 32,27). Aceasta a fost mărturisirea păcatelor lui, căci numele său însemna «înşelător, viclean». Doar după ce Iacov şi-a recunoscut starea, Domnul i-a spus: «Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi» (Isaia 54,17a).

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    El Însuşi a zis. Evrei 23:5

    Dacă ne putem prinde de aceste cuvinte prin credinţă, avem în mâini o armă de neînvins. Există vreo îndoială care să nu fie nimicită de această sabie cu două tăişuri? Care este temerea care să nu cadă lovită de moarte în faţa acestei săgeţi a legământului lui Dumnezeu? Nu vom zice despre încercările vieţii şi despre durerile morţii, despre depravare şi înşelări, despre loviturile din afară şi ispitele dinăuntru că sunt nişte chinuri uşoare, când ne putem ascunde în spatele bastionului pe care scrie „El Însuşi a zis”? Da, pentru mângâiere în singurătate şi putere în conflicte, „El Însuşi a zis” că va fi izvorul nostru. Şi acest lucru ne poate arăta extrema valoare a căutării scripturilor. S-ar putea să existe o făgăduinţă care să se potrivească în cazul tău, şi tu să n-o ştii; de aceea, pierzi mângâierea. Eşti ca un prizonier închis într-o temniţă cu un mănunchi de chei, dintre care una deschide uşa. Poţi să te eliberezi, dar dacă nu o cauţi rămâi închis, neştiind că libertatea îţi este la îndemână. S-ar putea să existe un leac puternic în farmacia Scripturii, iar tu să rămâi bolnav fiindcă nu cauţi să decoperi ceea ce „El Însuşi a zis”. Pe lângă cititul Bibliei, poţi să-ţi faci un tezaur din făgăduinţele lui Dumnezeu. Poţi să-ţi aminteşti spusele oamenilor de seamă, poţi să aduni versurilor poeţilor renumiţi; dacă nu aprofundezi cunoaşterea cuvântului lui Dumnezeu, cum poţi fi gata să rezolvi o dificultate sau să învingi o îndoială? De vreme ce „El Însuşi a zis” este sursa oricărei înţelepciuni şi fântâna tuturor mângâierilor, lasă-L să locuiască în tine ca un „izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică” (Ioan 4:14). Atunci vei creşte sănătos, puternic şi fericit în viaţa divină.

    Seara

    Înţelegi tu ce citeşti? Faptele Apostolilor 8:30

    Dacă vrem să avem o înţelegere mai clară a Cuvântului lui Dumnezeu, ar fi mai bine să-i învăţăm pe alţii decât să ne lăsăm purtaţi de „orice vânt de învăţătură” (Efeseni 4:14). Doar Duhul Sfânt, autorul Scripturilor, poate să ne lumineze mintea ca să înţelegem; de aceea, trebuie să cerem mereu învăţarea şi călăuzirea Lui în tot adevărul. Ce a făcut Daniel când a trebuit să interpreteze visul lui Nebucadneţar? S-a rugat lui Dumnezeu să-i lumineze mintea. Apostolul Ioan, în viziunea de pe Patmos, a văzut o carte sigilată cu şapte sigilii pe care nu le putea deschide nimeni. Cartea a fost deschisă mai târziu de Leul din seminţia lui Iuda, care a reuşit s-o deschidă; dar mai întâi Ioan spune că „am plâns mult. Lacrimile lui Ioan au fost rugăciuni lichide. In ceea ce îl priveşte, au fost cheile sacre cu care a deschis cartea. Dacă, pentru folosul tău şi al altora, vrei să fii umplut de „cunoştinţa voii Lui, în orice înţelepciune şi pricepere duhovnicească” (Coloseni 1:9), aminteşte-ţi că rugăciunea este cea mai bună eale. Ca şi Daniel, vei înţelege visul şi interpretarea numai căutându-l pe Dumnezeu. Ca şi Ioan, vei vedea cele şapte peceţi rupte doar după ce vei plânge mult. Pietrele nu se pot sparge fără ciocan. Cei care doresc să sfarme pietrele trebuie să meargă pe genunchi. Foloseşte ciocanul sârguinţei, şi antrenează-ţi genunchii prin rugăciune. Nu există nici o piatră doctrinară care să nu se sfarme în bucăţi când te apropii de Scriptură prin rugăciune şi credinţă. Poţi să-ţi croieşti drum prin orice cu barosul rugăciunii. Gândurile şi argumentele sunt ca nişte pene de lemn înfipte în adevăr, dar rugăciunea este levierul care deschide taina sfinţeniei pentru ca noi să ajungem la comoara închisă înăuntru.

    IZVOARE IN DEŞERT

    Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El.
    (Psalmul 37:7)

    Te-ai tot rugat şi ai tot aşteptat şi încă nu vezi nici un semn de vreun răspuns? Te-ai săturat să nu vezi nici o mişcare? Eşti pe punctul de a renunţa? Atunci poate că nu ai aşteptat aşa cum trebuie, sau acolo unde trebuie – în locul unde Domnul te poate întâlni. Să „aşteptăm cu răbdare” (Rom. 8:25). Răbdarea alungă îngrijorarea. Domnul a spus că va veni, şi promisiunea Lui este egală cu prezenţa Lui. Răbdarea alungă plânsul. De ce eşti trist şi descurajat? El îţi ştie nevoile mai bine decât tine, şi scopul Lui în aşteptare este să primească mai multă glorie prin ea. Răbdarea alungă lucrările proprii. „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi” (Ioan 6:29), şi odată ce crezi, vei şti că totul este bine. Răbdarea alungă orice lipsă. Poate că dorinţa ta de a primi ceea ce vrei este mai puternică decât dorinţa ta de a Se împlini voia Lui Dumnezeu. Răbdarea alungă orice slăbiciune. În loc să te gândeşti că aşteptarea este pierdere de vreme, înţelege că Dumnezeu îţi pregăteşte resursele Lui şi totodată te întăreşte. Răbdarea alungă orice şovăire. „El m-a atins şi m-a aşezat iarăşi în picioare” (Daniel 8:18). Temeliile Lui Dumnezeu sunt neclintite, şi când avem în noi răbdarea Lui, suntem neclintiţi când aşteptăm. Răbdarea aduce închinare. Orice răbdare şi îndelungă răbdare … cu bucurie” (Col. 1:11). În timp ce aştepţi, Uneori cea mai bună parte a aşteptării vrednice de laudă este să experimentezi „lasă toate aceste aspecte ale răbdării „să-şi facă desăvârşit lucrarea” (Iacov 1:4), şi vei fi foarte mult îmbogăţit. C. H. P.

    Stai neclintit când focurile ard,

    Când lecţiile interioare trebuie învăţate,

    Şi când de pe această cale nu există întoarcere –

    Lasă „răbdarea să-şi facă desăvârşit lucrarea”.

    L. S. P.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Psalmul 7

    Pentru a înţelege Psalmii şi în special pentru a nu fi surprinşi de unele cuvinte severe şi chiar înfricoşătoare cu privire la cei răi, nu trebuie să pierdem niciodată din vedere un fapt: credincioşii care se exprimă astfel nu fac parte din Biserică; din punct de vedere profetic, Psalmii se aplică perioadei de după răpire.Cu siguranţă că putem aplica multe versete la situaţia noastră, de exemplu, pe toate cele care exprimă încrederea (vezi v. 1), suferinţa în faţa nedreptăţii (v. 9), lauda (v. 17) sau alte sentimente; totuşi, în prezent, nu este timpul potrivit să cerem judecata lui Dumnezeu, cum se întâmplă în Psalmi (vezi v. 6). Rugăciunea noastră ca oameni creştini nu este: loveşte-i ca pe nişte vinovaţi, Dumnezeule! (vezi Psalmul 5.10), ci, în şcoala Modelului nostru divin, învăţăm să spunem: „Tată, iartă-i…” (Luca 23.34). În schimb, după ce timpul harului se va fi sfârşit şi Antihrist va asupri firava rămăşiţă credincioasă, rugăciunea pentru distrugerea celui rău va fi după gândul lui Dumnezeu (Luca 18.7), pentru că numai după judecarea celor păcătoşi va putea fi întemeiată pe
    pământ împărăţia Fiului Omului, cea despre care ne va vorbi
    Psalmul 8.

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Ioan 4:27-38

    Ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriş. Ioan 4:35

    SĂ VEZI NEVOIA

    Serviciul în micuţa misiune din estul Londrei se terminase şi un tânăr medic era pe punctul de-a închide clădirea la plecare. In acel moment, a observat că un băieţel se ascundea într-un colţ. Doctorul i-a pus câteva întrebări, ca să afle, că acest copil nu avea casă. Copilul i-a explicat că dormea împreună cu alţi copii într-o magazie de cărbuni. Doctorul i-a cerut să-i arate unde se află aceşti băieţi, aşa că au luat-o de-alungul unei străzi înguste, până au ajuns la o spărtură a unui zid. „Căutaţi acolo. O să-i găsiţi.” Dar magazia era goală. „Oh, a spus băieţelul, precis a venit poliţia şi au plecat. Haideţi cu mine. Am să vă arăt unde sunt.” L-a condus pe doctor într-o clădire învecinată. Sub acoperişul de tablă veche dormeau 13 băieţi – toţi ai nimănui. În noaptea aceea ochii tânărului doctor creştin s-au deschis larg pentru lucrarea în mijlocul acestor copii aflaţi în nevoi. In anii slujirii sale în acest domeniu, el a influenţat vieţile a peste 80.000 de băieţi şi fete.Acesta este un exemplu al unei mari nevoi fizice şi spirituale care a rămas nesatisfăcută până când cineva n-a văzut-o cu ochii lui. În calitate de creştini, ne putem continua afacerile fără să fim conştienţi de nevoile spirituale ale celor din jurul nostru. Trebuie să ne ridicăm ochii şi să privim holdele, pentru că Isus a spus: „sunt albe acum, gata de seceriş”. Să-I cerem lui Dumnezeu să ne facă deosebit de conştienţi de oamenii pierduţi care ne întretaie calea în fiecare zi.

    El vrea să ne folosească pentru a le arăta dragostea lui Cristos şi vestea bună a Evangheliei. Doamne, ajută-ne să vedem nevoile din jurul nostru!      P.R.V.

        Sculaţi creştini, luptaţi de zor!
        Mor suflete în lumea mare;
        Nu-i timp de somn nepăsător,
        E timp de rugă şi lucrare.    – Anonim

    Dacă doreşti un câmp de lucru, priveşte în jur.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    RETRAGE-TE PENTRU A TE ÎNTĂRI

    „S-a dus iarăşi la munte, numai El singur” (Ioan 6:15)

    Secretul reuşitei constă în cunoaşterea misiunii pe care ţi-a dat-o Dumnezeu şi a darurilor puse în tine în acest scop. Odată ce descoperi aceste două lucruri, delegă restul şi stai liniştit. Nu e uşor, fiindcă ceilalţi au pretenţii de la timpul tău şi de la energia ta şi acestea nu corespund chemării tale. Stabileşte care sunt activităţile care te secătuiesc şi dacă nu sunt esenţiale, evită-le. Apoi, stabileşte care sunt activităţile care-ţi dau energie şi care te încarcă şi fă din ele o parte esenţială a vieţii tale. „Dar există atât de multe presiuni pe timpul meu”, spui tu. Nimeni nu a fost mai ocupat decât Domnul Isus. Ioan vorbeşte despre lucrarea sa: „Sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, cari, dacă s-ar fi scris cu deamăruntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris” (Ioan 21:25). Întrebare: Cum a reuşit Domnul Isus să rămână pe cale şi să evite epuizarea? Răspuns: El a ştiut secretul odihnei spirituale şi al înnoirii. Biblia spune: „Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur”. Cuvântul „iarăşi” ne spune că Domnul Isus avea obiceiul zilnic de a se retrage din mulţime pentru a se ruga, pentru a se gândi la planurile şi la priorităţile Sale şi pentru a-şi reîncărca bateriile”. Să înţelegem următoarele: pentru a fi eficient cu ceilalţi, trebuie să înveţi să te simţi bine singur, cu tine însuţi. Romancierul Louis Auchincloss a spus: „Singurul lucru care îl face pe om să meargă în continuare este energia şi ce este energia dacă nu plăcerea de a trăi?” Dacă reuşeşti să-ţi faci timp pentru lucrurile care îţi dau energie, vei avea rezerve la care poţi apela când vine vremea să dăruieşti altora.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Şi, când Lam văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort; şi El Şia pus mâna dreaptă peste mine, spunând: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi, şi Cel din urmă, şi Cel viu; şi am fost mort şi, iată, sunt viu în vecii vecilor; şi am cheile morții şi ale Locuinței morților”.  Apocalipsa 1.17,18

    Mâinile Domnului Isus (8) – Mâini pline de har

    Apostolul Ioan a fost ucenicul pe care îl iubea Isus, lucru pe care el îl menționează de cinci ori în Evanghelia sa. Aceasta nu era o laudă a lui Ioan, ca şi cum Domnul îl iubea mai mult decât pe ceilalți ucenici. Nu, ci Ioan exprimă astfel simțământul harului lui Dumnezeu, că până şi el a fost iubit de Domnul Isus. Cineva a spus: «Nu încercați săL iubiți pe Domnul mai mult decât o faceți, ci gândițivă tot mai des la dragostea Lui pentru voi!». Ioan ştia ce însemna să te cufunzi în dragostea şi în harul Domnului. Totuşi este adevărat şi faptul că Ioan a avut o relație specială cu Domnul şi vedem acest lucru din faptul că Ioan stătea la pieptul Lui în camera de sus (Ioan 13.25).

    În lumina faptului de mai sus, să ne imaginăm consternarea lui Ioan, groaza şi spaima lui atunci când La văzut pe Domnul Isus în Apocalipsa 1! El a văzut „pe Cineva asemenea unui Fiu al Omului”;era asemenea Domnului Isus pe care el Îl cunoscuse pe pământ, însă cu mult diferit. Reacția lui Ioan a fost asemănătoare cu cea a lui Isaia, a lui Ezechiel şi a lui Daniel, atunci când aceştia au avut viziuni ale Domnului. Ioan a „căzut la picioarele Lui ca mort”, căci toată puterea îi pierise în prezența unei astfel de puteri şi măreții.Însă imediat după aceasta, Domnul Isus Şia pus mâna dreaptă peste el. Ce minunat să vedem cum acelaşi har al lui Hristos pe care Ioan îl experimentase personal de multe ori pe pământ era acum manifestat față de el din partea Domnului său glorificat! Fuseseră multe ocazii când mâna întinsă a Domnului Isus adusese eliberare, vindecare sau binecuvântare celor care erau în nevoie, iar acum Ioan experimenta aceeaşi milă din partea mâinii „Celui dintâi şi Celui de pe urmă”, Biruitorul morții. B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    … vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine; dar vine, pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl … și că fac așa cum Mi-a poruncit Tatăl. Luca 15.24

    Unul

    După ce păcatul a venit în lume, Dumnezeu a folosit diferite mijloace în diverse perioade de timp – de exemplu Legea de la Sinai –, pentru a pune omul la încercare și pentru a dovedi păcătoșenia și pierzarea sa. De fiecare dată s-a arătat că nimeni nu poate corespunde măsurii lui Dumnezeu. La sfârșit, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său iubit ca ultimul mijloc, pentru a aduce pe deplin la lumină ce era în inima omului. Dar minunea prezenței Domnului Isus în dragoste și har pe pământ a trezit numai dușmănia creaturilor Sale. Aceasta a arătat incontestabil că oamenii se aflau sub puterea lui satan, prințul lumii.A existat doar Unul în această lume, care nu a stat sub stăpânirea lui satan, numai Unul „în care stăpânitorul lumii nu a avut nimic”, numai Unul care nu era „din lume”, numai Unul care – deși Om adevărat – nu a avut nimic în El care să poată avea punct de sprijin pentru satan, nici chiar în moartea prin care a trecut. Nici în Persoana Lui, nici în umblarea Lui nu a fost nimic care să-i acorde dușmanului un punct de sprijin. Satan a încercat totul pentru a-L abate pe Domnul Isus de la drumul ascultării, dar a rămas fără succes. Din dragoste pentru Tatăl Său și în deplină dăruire, Domnul Isus a mers pe drumul ascultării până la moarte.

  • 20 Februarie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Iniţiativa împotriva visării

    „Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici.” loan 14:31

    A visa la un lucru, pentru a-l putea face cum trebuie, este bine; dar a visa la el, în loc să-l facem, este rău. După ce Domnul nostru le-a spus ucenicilor Săi acele lucruri frumoase, ne-am fi aşteptat ca El să-i îndemne să meargă să mediteze la ele; dar Domnul nostru n-a permis niciodată acest gen de „visare”. Când scopul nostru este să ajungem în contact cu Dumnezeu şi să descoperim care este voia Lui cu privire la noi, este bine să visăm, să medităm. Dar când suntem înclinaţi să ne petrecem timpul visând la ceea ce ni s-a spus să facem, acesta este un lucru rău şi binecuvântarea lui Dumnezeu nu este niciodată peste el. Iniţiativa lui Dumnezeu vine întotdeauna ca o lovitură de pumnal împotriva acestui fel de visare, lovitură care ne îndeamnă „să nu stăm jos, nici în picioare, ci să mergem”.

    Dacă aşteptăm în tăcere înaintea lui Dumnezeu după ce El ne-a spus: „Vino la o parte”, aceasta înseamnă a cugeta înaintea lui Dumnezeu pentru a înţelege care este voia Lui. Dar fereşte-te întotdeauna să continui să visezi o dată ce Dumnezeu ţi-a spus să faci ceva! Lasă ca El să fie sursa tuturor viselor, bucuriilor şi plăcerilor tale, dar ai grijă să mergi şi să faci ceea ce a spus El. Când eşti îndrăgostit, nu stai şi visezi tot timpul la persoana pe care o iubeşti, ci mergi să faci ceva pentru ea. Aceasta este ceea ce aşteaptă Isus Cristos de la noi. Dacă visăm după ce Dumnezeu ne-a vorbit, acesta este un indiciu al faptului că nu ne încredem în El.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi.” 1IOAN 4:16

    Creştinismul este nu numai descoperirea legii lui Dumnezeu, sau a voii lui Dumnezeu, ci a lui Dumnezeu însuşi şi a faptului că Dumnezeu este dragoste. Prin urmare, găsim în creştinism desăvârşita revelaţie a dragostei Sale în darul pe care ni l-a făcut în binecuvântatul Său Fiu; astfel încât, sufletul credincios, oricât de slab şi vinovat s-ar simţi, să-L poată cunoaşte pe Dumnezeu ca dragoste şi ca dragoste către el însuşi. Câtă vreme păcatul a fost îndepărtat în mod desăvârşit şi pentru totdeauna pentru cel credincios, el se poate apropia de Dumnezeu fără teamă; pentru că teama nelinişteşte, dar dragostea îndepărtează neliniştea. Totuşi, Dumnezeu nu poate suporta păcatul în prezenţa Sa, după cum nici sufletul născut din nou nu îl poate suporta.

    De aceea Dumnezeul dragostei a îndepărtat păcatul prin Domnul Hristos, pentru ca să ne poată admite în prezenţa Sa. Astfel, Dumnezeu ne-a împăcat cu Sine ca să ne bucurăm de desăvârşita Lui dragoste plină de îndurare. Aceeaşi dragoste ne procură în har tot ce avem nevoie ca să ne menţinem părtăşia cu Dumnezeu în starea noastră de slăbiciune aici pe pământ. Prin har, chiar această slăbiciune a devenit mijlocul de a cunoaşte toată bunătatea Lui şi interesul pe care ni-l poartă, binecuvântându-ne.

    „Credinţa creştină deci se sprijină pe această dragoste. Desăvârşita îndepărtare a păcatului de către binecuvântatul Mântuitor armonizează desăvârşita dragoste a lui Dumnezeu cu desăvârşita Sa sfinţenie. Şi orice s-ar aşeza între noi şi Dumnezeu sau care ar tinde ca să arate că dragostea Lui nu este atât de desăvârşita şi gratuită, sau care militează împotriva totalei şi desăvârşitei îndepărtări a păcatului, toate invenţiile acestea sunt negări ale descoperirilor care ni s-au făcut cu privire la ceea ce, în realitate, este Dumnezeu faţă de noi. Ele sunt necredincioşie.” J.N.D.

    Ce este această cunoaştere şi credinţă de care se ocupă textul nostru decât tot o ilustrare a dragostei lui Dumnezeu, har prin care am cunoscut că „Dumnezeu este dragoste” şi această dragoste ne-a arătat-o în chipul cel mai desăvârşit în persoana iubită a Domnului şi Mântuitorului noastru Isus Hristos. „Cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în El.” (vs.16) Ce siguranţă de nezdruncinat avem!

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul Lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” Efeseni 2:8,9

    Dacă cineva vrea să-I aducă ceva Domnului Dumnezeu, o viaţă dreaptă, sau căinţă, şi crede că Dumnezeu îi datorează numai har, se înşeală. Doar cel care nu poate aduce nimic altceva decât păcatele lui, va avea parte de har. Putem fi părtaşi ai harului numai dacă ne plecăm sub judecata Lui Dumnezeu.

    Un bărbat care era în penitenciar odată, mi-a scris să depun o cerere de anulare a pedepsei pentru cazul lui. I-am îndeplinit dorinţa, dar am primit răspunsul că nu este posibil, deorece nu şi-a recunoscut vina. Atunci m-am gândit: aşa este şi la Dumnezeu. Trebuie să recunoaştem vina noastră, dacă spunem: eu nu mă văd atât de păcătos cum este scris aici, dar cred că sunt aşa pentru că Dumnezeu îmi face cunoscut cum mă vede EL. Astfel vom experimenta că Isus S-a făcut blestem pentru cei blestemaţi şi că EL a împăcat pe cei fără Dumnezeu, cu trupul cărnii Lui prin moarte, aşezându-i curaţi şi nevinovaţi înaintea Lui Dumnezeu.

    „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.”(Evrei 10:14). Deci, nu trebuie să mai fie adugat nimic. Lucrarea de mântuire este desăvârşită pentru noi, oamenii, care am trăit şi am slujit păcatului, care am fost în întuneric, în umbra morţii, în orbirea inimii. Isus Hristos a plătit totul. Ne-a răscumpărat pentru Dumnezeu şi astfel suntem pe veci ai Lui.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    CĂLĂUZIRE CONTINUĂ

    „Domnul te va călăuzi neîncetat.” Isaia 58.11

    Ce te îngrijorează? Ţi-ai pierdut drumul? Te-ai rătăcit în vreo pădure întunecoasă, neputând să-ţi mai găseşti cărarea? Opreşte-te şi priveşte scăparea Dumnezeului tău; El cunoaşte drumul şi te va călăuzi dacă strigi către El. Fiecare zi aduce cu sine nedumeririle ei speciale. Ce mângâietor este atunci, să simţi că este neîncetat călăuzirea Sa! Dacă alegem singuri drumul, lepădăm îndrumarea lui Dumnezeu; dar daca renunţăm la propria noastră voie, El va conduce fiecare pas pe drumul nostru, în fiecare oră a zilei noastre, fiecare zi a anului, fiecare an al vieţii noastre. Numai să dorim să ne lăsăm călăuziţi şi vom fi; dacă vrem sa-I încredinţăm drumul nostru, El ne va călăuzi mersul aşa de bine că nu ne vom putea rătăci. Dar ia seama cui e făcută această făgăduinţă. Uită-te la versetul dinainte. „Dacă-ţi deschizi inima pentru acela care e flămând.” Trebuie să ne fie milă de alţii şi să le dăm nu ceea ce avem mai de lepădat, câteva coji uscate, ci ceea ce am dori sa primim noi înşine. Dacă arătăm o duioasă grijă aproapelui nostru, când se află în nevoie, atunci Domnul Se va îngriji de propriile noastre nevoi şi va fi totdeauna călăuza noastră. Domnul Isus va fi călăuza noastră, nu a celor zgârciţi şi a celor ce apasă pe sărac, ci a celor miloşi şi buni. Astfel de călători nu-şi vor pierde niciodată drumul.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care DUMNEZEU şi l-a câştigat.” 1 Petru 2.9

    Înainte ca Dumnezeu să dea poporului Israel primele porunci prin Moise, le-a dezvăluit ce binecuvântări vor primi dacă vor respecta toate legile Sale. Dumnezeu a spus: „Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt” (Exod. 19.5-6). Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul”. Aşa s-a înţeles Dumnezeu şi poporul, „să meargă împreună” (Amos 3.3). Aceasta a fost temelia legământului dar care în curând a fost întreruptă de popor. Chiar dacă Core mai târziu se baza pe promisiunile lui Dumnezeu totuşi el a călcat în mod grosolan condiţiile legământului. Dumnezeu a trebuit să pedepsească cu moartea răzvrătirea lui. Poporul nu putea să devină o împărăţie de preoţi. Şi totuşi acum Dumnezeu şi-a ales un popor ca să fie al Său. Noi suntem „o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu şi L-a câştigat.” Dar pe bună dreptate ne putem întreba care din noi am împlini toate cerinţele lui Dumnezeu? Desigur că absolut nici unul, dar a fost Unul fără cusur, care a luat asupra Lui toate păcatele şi ocara noastră.

    Deci în ce priveşte sfinţenia lui Dumnezeu, ea este pe deplin satisfăcută şi El putea să facă din noi ceea ce suntem, copii ai lui Dumnezeu, zidiţi pe temelia morţii lui Isus Cristos. Harul s-a înmulţit şi mai mult decât păcatele noastre. Să nu vestim oare puterea minunată a Aceluia care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată? Jertfa Domnului Isus este temelia păcii credinciosului şi totodată ea osândeşte o lume vinovată. Acelaşi sânge care curăţeşte cugetul credinciosului şi-i dă o pace desăvârşită, învinovăţeşte păcatul mânjit şi păcatul ajuns la culme. Aceeaşi lucrare a Fiului lui Dumnezeu, care dezbracă lumea de haina ei şi o lasă fără nici o dezvinovăţire, îmbracă Adunarea într-o haină slăvită de neprihănire şi-i umple gura de laude veşnice.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, un lucru mă uimeşte, şi anume deficienţa mea aproape totală în a Te lăsa să Te arăţi în frumuseţea Ta în viaţa mea exterioară. Fie ca frumuseţea Domnului, Dumnezeului nostru să fie peste mine astăzi!

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    „Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevasta ta Sarai, ci numele ei să fie Sara. Eu o voi binecuvânta şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta şi ea va fi mama unor neamuri întregi. Chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea.”»

    Geneza 17,15-16

    După ce Domnul Îi dă lui Avram un nume nou, face acelaşi lucru şi cu soţia lui. Cu alte cuvinte: Avraam, tu şi Soţia ta sunteţi una! Numele ei — Sarai — avea o semnificaţie frumoasă — «doamna mea». «Sara», pe de altă parte înseamnă: «mama fertilă a popoarelor». Ceea ce e minunat e faptul că Avraam şi Sara au crezut promisiunea lui Dumnezeu făra a vedea, făra dovezi, făra semne palpabile sau certitudini. Aceasta e credinţa de care avem nevoie în vremurile noastre. Nu vedem prea multe, însă Cuvântul lui Dumnezeu şi promisiunile Sale ar trebui să ne ajungă: „Da, Doamne, cred!” Pentru că Avraam şi Sara au crezut, Dumnezeu i-a binecuvântat în aşa fel încât au devenit părinţii multor popoare. Domnul vrea să facă la fel şi în viaţa ta. La ce-ţi foloseşte frumosul nume «creştin» dacă nu vrei să duci crucea Domnului Isus? Trebuie să crezi Cuvântul Său. Fii serios în umblarea ta pe drumul credinţei şi doar atunci vei fi roditor, iar viaţa ta şi a altora se va îmbogăţi. 

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

     

    Dimineaţa

    Dumnezeu… mângâie pe cei smeriţi. Corinteni 7:6

    Cine mângâie ca Dumnezeu? Du-te la un copil al Său sărac şi nenorocit şi vorbeşte-i despre făgăduinţele Sale minunate; şopteşte-i la ureche cuvinte de mângâiere. El este ca o viperă surdă; nu ascultă glasul fermecătorului. Bea din fântâna amărăciunii, şi oricât l-ai mângâia, n-o să scoţi de la el decât câteva vaiete resemnate. N-o să auzi nici psalmi de laudă, nici osanale, nici cântări de veselie. Dar lasă-L pe Dumnezeu să vină la copilul Său. Lasă-L să-i ridice faţa, şi să sădească speranţă în ochii înlăcrimaţi. Nu-l auzi cântând

        Când eşti cu mine, sunt în paradis
        Dar dacă pleci, sunt rătăcit şi trist?

    Tu nu L-ai putut înveseli, dar Domnul a putut. El este Dumnerzeul oricărei mângâieri” (2 Corinteni 1:3). Nu mai este balsam în Galaad, dar în Dumnezeu este balsam. Nu mai sunt doctori printre oameni, dar Dumnezeu este „Domnul care te vindecă” (Exod 15:26). E minunat cum un singur cuvânt al lui Dumnezeu se transformă într-o cântare pentru creştin. Un cuvânt al lui Dumnezeu este ca un bulgăre de aur, iar creştinul este căutătorul; bulgărele acesta îi ajunge pentru mult timp. Sărmane creştin, nu trebuie deci să te cufunzi în disperare. Du-te la Mângâietor, şi cere-I să-ţi dea alinare. Eşti sec şi lipsit de apă. Ai auzit că se spune că, dacă o pompă este uscată, trebuie să torni întâi apă în ea şi apoi să scoţi. Deci, creştine, dacă eşti uscat, du-te la Dumnezeu. Cere-i să toarne bucuria Sa în inima ta şi apoi vei avea de unde să dai şi la alţii. Nu te duce la Oameni, fiindcă vei descoperi că sunt cu toţii ca prietenii lui Iov; du-te de la început la Dumnezeul tău care „mângâie pe cei smeriţi”, şi vei spune curând: „In noianul gândurilor mele, mângâierea Ta îmi alină sufletul”.

     

    Seara

    Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul. Matei 4:1

    Un caracter sfânt nu se fereşte de ispitire: Isus a fost ispitit. Când Satana ne ispiteşte, scânteile lui cad peste o grămadă de vreascuri. In cazul lui Christos, însă, au căzut în apă. Totuşi vrăşmaşul şi-a continuat lucrarea diavolească. Şi dacă diavolul a continuat să arunce scântei ştiind că nu se vor aprinde, ne dăm seama ce poate face atunci când ştie cât de inflamabile sunt inimile noastre. Chiar dacă ai fost sfinţit de Duhul Sfânt, aşteaptă-te să mai suporţi încă atacurile celui rău. In compania oamenilor sau în singurătate, nu suntem păziţi de încercări. Isus Christos a fost dus departe de societatea oamenilor, în pustie, şi acolo a fost ispitit de diavolul. Singurătatea are farmecul şi beneficiile ei şi poate să te scape de pofta ochilor şi de mândria vieţii, dar diavolul ne va urma în cel mai tainic ungher. Nu te gândi că numai cei lumeşti au gânduri rele şi ispite blasfematoare, fiindcă şi cei credincioşi îndură aceleaşi lucruri. S-ar putea să fim confruntaţi cu cea mai întunecată ispită în cel mai sfânt loc. Cea mai arzătoare consacrare nu ne va asigura împotriva ispitelor satanice. Christos s-a consacrat iar şi iar. A fost mâncarea şi băutura Lui să facă voia Celui care Îl trimisese, şi totuşi a fost ispitit! S-ar putea ca inima ta să ardă cu flăcări îngereşti de dragostea lui Isus, dar diavolul va încerca totuşi să te facă căldicel ca un Laodicean. Dacă mă vei întreba când îţi este permis să laşi deoparte armura, îţi voi răspunde că o poţi face atunci când Satana va renunţa la ispite. Asemeni cavalerilor de demult, trebuie să dormim cu platoşa şi coiful, fiindcă arhiamăgitorul ne pândeşte ca să-şi ia prada. Fie ca Domnul să ne ţină treji şi să ne dea izbăvirea finală din ghearele ursului şi din fălcile leului.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Nimic nu v-ar fi cu neputinţă. (Matei 17:20)

    Este posibil pentru cei credincioşi care doresc foarte mult să se încreadă în puterea Domnului pentru păstrarea lor în siguranţă şi pentru biruinţa lor să ducă o viaţă în care să ia cu bucurie promisiunile Lui exact aşa cum sunt şi să vadă că sunt adevărate.

    Este posibil ca zilnic să „[aruncăm] asupra Lui toate îngrijorările [noastre]” (1 Petru 5:7) şi să experimentăm pacea profundă când trecem prin ele.

    Este posibil să avem gândurile noastre şi dorinţele inimii noastre curăţite în cel mai adânc sens al cuvântului.

    Este posibil să vedem voia lui Dumnezeu în orice împrejurare şi s-o acceptăm cântând în loc să o facem plângând.

    Este posibil să devenim cu adevărat puternici, dacă ne vom refugia deplin în puterea lui Dumnezeu şi dacă vom realiza că cele mai mari slăbiciuni ale noastre şi lucrurile care tulbură hotărârea noastră de a fi răbdători, curaţi şi smeriţi oferă o oportunitate de a face păcatul fără putere asupra noastră. Această oportunitate vine prin El care ne iubeşte şi care lucrează ca să ne aducă în acord cu voia Sa, şi prin aceasta dă un sens binecuvântat prezenţei Lui şi puterii Lui.

    Toate acestea sunt POSIBILITĂŢI DIVINE. Pentru că ele sunt lucrate de El, experimentarea lor efectivă ne va face întotdeauna să ne smerim, determinându-ne să ne plecăm la picioarele Lui şi învăţându-ne să fim înfometaţi şi însetaţi după mai mult.

    Niciodată nu vom fi mulţumiţi cu mai puţin – în fiecare zi, în fiecare ceas şi în fiecare clipă în Hristos, prin puterea Duhului Sfânt – decât UMBLAREA CU DUMNEZEU. H. C. G. Moule

    Suntem capabili să avem din Dumnezeu atât cât vrem. Hristos pune cheia de la cufărul comorii Sale în mâinile noastre şi ne invită să luăm tot ce dorim. Dacă cineva este lăsat în subsolul unei bănci, i se spune să ia câţi bani doreşte şi el pleacă fără un cent, a cui este vina că rămâne sărac? Şi a cui este vina că de obicei creştinii iau porţii atât de mici din bogăţiile fără plată ale lui Dumnezeu.

    Alexander Maclaren

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Psalmul 6

    Încercările celui credincios vin, uneori, ca o consecinţă directă a propriilor lui greşeli. El intră atunci sub incidenţa guvernării lui Dumnezeu, care îl corectează şi îl pedepseşte (v. 1; comp. Ieremia 31.18). Acesta a fost cazul lui David după cumplita întâmplare cu Urie hetitul şi, de asemeni, după numărarea poporului. In acest caz nu mai poate fi vorba de bucurie şi de pace, ca în Psalmul 4 (v. 7,8). În loc să mediteze în inima sa, în aşternutul său (4.4), cel vinovat îşi înmoaie patul cu lacrimi amare (v. 6). Ştiind că merită ceea ce i se întâmplă, este urmărit de regrete şi de sentimentul că L-a ofensat pe Dumnezeu. Frica de moarte este gata să pună stăpânire peste sufletul său (v. 5). Nu se mai bucură de libertatea fericită ce decurge dintr-o conştiinţă curată. Totuşi, chiar şi în asemenea situaţii, îl poate găsi pe Dumnezeu, pentru că El îl iubeşte prea mult pe răscumpăratul Său, ca să-l lase să dispere. Domnul îi aude cererea; îi primeşte rugăciunea (v. 9); şi, precum lui Ezechia pe când se chinuia în patul său simţind apropierea morţii, îi adresează un cuvânt de mângâiere: „ţi-am auzit rugăciunea, ţi-am văzut lacrimile… te voi scăpa” (Isaia 38.5,6; comp. v. 5 cu Isaia 38.18). Da, dintr-o dată, David primeşte asigurarea că rugăciunea îi este ascultată. Împrejurările nu s-au schimbat, dar credinţa lui deja triumfă în speranţă.

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: losua 10:6-15

    Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. Eclesiastul 3:1

    O ZI LUNGĂ

    Auzim adeseori spunându-se: „Dacă ar fi câteva ore în plus în zi!” Cu toate acestea, Dumnezeu face ca pământul să se rotească la fiecare 24 de ore, timp suficient ca să facem tot ce ne cere El în fiecare zi. O problemă poate fi şi faptul că nu punem lucrurile de pe primul loc, pe primul loc şi că încercăm să le facem pe toate.

    Intr-un articol publicat de revista „Decision”, Maxine Hancock îşi aduce aminte că după ce prima ei carte a fost tipărită, a întâlnit o femeie care era soră medicală la o maternitate. Cu o grămadă de micuţi trăgând de ea, ea s-a uitat cercetătoare la Maxine: „Doamnă! Trebuie să fiţi foarte ocupată!” a spus ea. „Nu cred să fiu mai ocupată ca dumneavoastră”, a răspuns Maxine. „Cum aveţi timp să le faceţi pe toate?” a întrebat femeia. „Simplu. Nu le fac pe toate. Fac prima dată ceea ce cred că este cel mai important.”

    In textul de azi, losua porunceşte soarelui şi lunii să stea, astfel ca orele de lumină să se prelungească. Nu e mirare că Dumnezeu a răspuns prompt rugăciunii lui, deoarece losua a văzut că ziua zboară. Uimitoarea minune sugerează că există întotdeauna timp suficient ca să facem ceea ce ne cere Dumnezeu. O, El nu va adăuga în mod supranatural ore la ziua noastră, dar prin Cuvântul Său şi prin Duhul Lui cel Sfânt, ne va arăta ce să facem şi ne va da putere s-o facem. Presiunile vieţii ne ţin mereu în alergare? Poate că ar trebui să ne concentrăm din nou asupra priorităţilor. Poate că încercăm să realizăm prea multe şi să ne repartizăm energiile unor scopuri greşite. Când căutăm priorităţile lui Dumnezeu, zilele pe care ni le dă El sunt suficient de lungi.  D.J.D.

        Orice zi ce vine de la Domnul 
        E destul-a face tot ce El ne cere. 
        Şi dacă în El ne vom încrede 
        Vom primi în trup şi-n inimă putere.       D.J.D.

    Descoperirea că nu trebuie să le faci pe toate poate fi una din cele mai mari eliberări ale vieţii.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

     

    „Ce fel de om este acesta” (Matei 8:27)

    Matei consemnează: „Ucenicii s-au apropiat de El, şi L-au deşteptat, strigând: „Doamne, scapă-ne, că pierim!” El le-a zis: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” Apoi S-a sculat, a certat vânturile şi marea, şi s-a făcut o linişte mare. Oamenii aceia se mirau, şi ziceau: „Ce fel de om este acesta, de-L ascultă până şi vânturile şi marea?” (v. 25-27). Nu-L vei cunoaşte niciodată cu adevărat pe Domnul Isus sau ceea ce poate face El pentru tine până nu treci printr-o furtună alături de El. Din acest motiv El planifică furtuni în călătoria vieţii noastre. Domnul Isus a întrebat: „De ce vă este frică?” El ne învaţă că teama ne va secătui viaţa şi ne va face să ne pierdem bucuria. Când teama îţi stăpâneşte viaţa, dumnezeul tău devine siguranţa. Când siguranţa devine dumnezeul tău, cauţi o viaţă lipsită de riscuri, însă cei ce sunt plini de teamă nu pot iubi profund, întrucât dragostea este riscantă. Ei nu pot dărui celor săraci, întrucât, omeneşte vorbind, bunăvoinţa nu este o garanţie a răsplăţii. Cei plini de teamă nu pot visa. Dacă visele li se vor nărui şi vor cădea din cer? Nu e de mirare că Domnul Isus a dus aşa un război împotriva fricii. Evangheliile enumeră 125 din poruncile date de Hristos. Dintre acestea, douăzeci şi una spun să „nu ne temem”. A doua cea mai des întâlnită poruncă, aceea de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele, apare numai de opt ori. În cazul în care cantitatea ar putea fi un indicator, Domnul Isus vede teama ca pe una dintre cele mai mari probleme ale noastre. De aceea afirmaţia pe care o face cel mai adesea şi cea pe care ţi-o transmite şi ţie astăzi este :”Nu te teme!”.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

    Dar el, fiind plin de Duh Sfânt, privind țintă spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu. Fapte 7.55

    Pe Hristos viu, în glorie, Îl văd acum; nu pe Hristos aici, pe pământ, ci pe Hristos aflat la dreapta lui Dumnezeu. Toată această glorie (iar El este în mijlocul gloriei şi al măreției tronului însuşi al lui Dumnezeu) nu mă înspăimântă, datorită acestui adevăr minunat, că gloria lui Dumnezeu străluceşte pe fața Omului care a îndepărtat păcatele mele şi care Se află acolo ca dovadă a acestui lucru. Nu pot vedea gloria lui Hristos acum fără să ştiu că sunt mântuit.Cum a ajuns El acolo? El este Omul care a fost aici, pe pământ, în mijlocul oamenilor – Prietenul păcătoşilor; El este Omul care a purtat păcatele mele în trupul Său pe lemn. Acum Se află în cer, după ce a fost aici în mijlocul împrejurărilor marcate de păcat şi, la sfârşitul vieții, sub pedeapsa păcatului; şi totuşi, pe fața Lui văd acum gloria lui Dumnezeu. Îl văd acolo ca urmare a faptului că a înlăturat păcatele mele şi că a împlinit răscumpărarea mea. Hristos nar fi în glorie dacă ar mai fi rămas chiar şi un atom de păcat neispăşit din cele care au fost aşezate asupra Lui. Cu cât văd mai mult gloria, cu atât mai mult văd perfecțiunea lucrării pe care Hristos a făcuto şi a dreptății în care sunt acceptat. Fiecare rază a gloriei se vede pe fața Celui care a mărturisit păcatele mele ca fiind ale Lui.Unde sunt păcatele mele acum? Îl văd pe Hristos în glorie. Odinioară, păcatele mele au fost asupra Celui binecuvântat; acum însă ele sau dus, pentru a nu mai fi niciodată găsite. Dacă aş privi la un Hristos mort, mar cuprinde teama că păcatele mele ar putea fi din nou găsite, însă, cu un Hristos viu în glorie, căutarea păcatelor mele este zadarnică. Cel care lea purtat a fost înălțat în glorie pe tronul lui Dumnezeu! J. N. Darby

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Cine crede în Fiul are viața veșnică …Ioan 3.36

    Un bilet spre cer!

    În timp ce Max se juca cu trenulețul frumos pe care l-a primit de Crăciun, mama era adâncită în gânduri. Ea trebuia să-i spună băiatului ei, că bunica a murit și că el nu o va mai vedea niciodată când va merge la casa veche, unde el o vizita adeseori și cu multă bucurie. „Max”, spuse deodată mama, „știi că bunica este în cer?”. Max se opri din jocul lui și întrebă gânditor: „A avut bunica un bilet, ca să ajungă în cer?”. – „Da”, spuse mama, „ea a avut un bilet!”. – „Este departe până în cer, cu siguranță a fost scump biletul!”, spuse micuțul. Mama zâmbi… „Da, desigur, dragul meu, noi trebuie să avem un bilet, altfel nu putem ajunge în cer. Cineva, care ne iubește foarte mult, a cumpărat pentru noi biletul. Domnul Isus a murit la cruce, pentru ca noi să ajungem în cer; El ne-a cumpărat intrarea în cer cu sângele Său. Bunica a înțeles aceasta deja cu mulți ani în urmă, și de aceea se bucura să meargă în cer și să-L vadă pe Isus, pe care Îl iubea, pentru că El a făcut așa mult pentru ea.” Domnul Isus dorește să-ți dea și ție gratuit acest bilet. El a spus în Biblie, că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16). Oricine… acesta sunt eu… acesta ești tu… Există doar o condiție: noi trebuie să credem ce spune Dumnezeu și ce a făcut El prin Isus Hristos, Fiul Său, pentru noi!

  • 19 Februarie 2016

     

     

     

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    DE OSWALD CHAMBERS

     

    Iniţiativa cu privire la munca de rând

    Scoală-te. luminează. Isaia 40:1

    Noi trebuie să facem primul pas, ca şi cum Dumnezeu n-ar exista. Nu ne este de nici un folos să aşteptăm ca Dumnezeu să ne ajute; El n-o va face; dar imediat ce ne ridicăm, descoperim că El este acolo. De fiecare dată când suntem inspiraţi de Dumnezeu, iniţiativa este una morală. Trebuie să facem acel lucru, nu să stăm fără să facem nimic. Dacă ne vom ridica şi vom lumina, munca de rând va fi înfrumuseţată într-un mod divin.Munca de rând este una dintre cele mai ascuţite pietre de încercare ale unui caracter. Ea este foarte departe de ceea ce noi considerăm a fi munca ideală – lucruri cu totul umile, murdare; când venim în contact cu ele, aflăm imediat dacă suntem sau nu cu adevărat spiri­tuali. Citeşte Ioan 13. In acest capitol Îl vedem pe Dumnezeul întrupat făcând cea mai neplăcută muncă de rând – aceea de a spăla picioarele pescarilor. Apoi, El le spune; „Dacă Eu, Domnul şi învăţătorul vostru v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora”. Este nevoie de inspiraţia lui Dumnezeu pentru a face ca o muncă de rând să strălucească de lumina lui Dumnezeu aflată asupra ei. Unii oameni fac un lucru anume într-un mod care sfinţeşte lucrul respectiv pentru totdeauna. Poate că este lucrul cel mai comun, dar după ce îl vedem făcut de ei, el devine diferit. Când Domnul face un lucru prin noi, El întotdeauna îl transformă. Domnul nostru a luat asupra Lui carnea noastră umană şi a transformat-o, iar acum ea este, în cazul fiecărui sfânt, templul Duhului Sfânt.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El.”

    1CORINTENI 6:17

    Textul acesta are o îndoită însemnătate pentru cel credincios, în primul rând el ne dezvăluie poziţia noastră înaltă în Domnul Hristos, „…un, singur duh cu El”, ceea ce este rezultatul morţii şi învierii Lui în viaţa noastră, rodul muncii sufletului Său, precum şi dezvăluirea unei siguranţe incontestabile şi veşnice cu privire la mântuirea noastră. Cine ne-ar mai putea atunci despărţi pe noi de Domnul nostru cu care acum suntem un singur duh? Aceasta este cu desăvârşire imposibil şi ne putem odihni liniştiţi pe ce a făcut El. „Unit cu Domnul” însemnează că El ne-a unit cu Sine prin credinţa în jertfa Lui, pe care tot El ne-a dat-o (Ef. 2:8). Doamne Isuse, ce HAR imens ne-ai dat! În al doilea rând însă, acest text ne dezvăluie răspunderea mare pe care o avem noi ca credincioşi uniţi cu El prin acelaşi Duh. Observaţi că versetul acesta se află în mijlocul unui paragraf (vs. 12-20) în care se vorbeşte de lucruri care ne înfioară şi scoate astfel în evidenţă sfinţenia pe care o avem şi răspunderea de a o păstra nealterată de nici un păcat. Noi fiind un singur duh cu El dar şi un singur trup, El fiind capul, rezultă o îndoită răspundere: în primul rând faţă de Domnul Isus care „…ne-a cumpărat cu un preţ…” şi deci noi nu mai suntem ai noştri, ci ai Lui, şi în al doilea rând, avem o răspundere mare şi faţă de trupul Său care este Biserica „Dacă sufere un mădular, toate mădularele sufăr…” (1 Cor. 12:26). În adevăr dacă în Adunare un mădular sufere o cădere, toată Adunare ar trebui să sufere. Dar este aşa? Sau mai de grabă se face „dosar” şi se scoate în evidenţă păcatul şi se înfierează cel care l-a făcut! Şi dacă suntem în adevăr „…un singur duh cu El”, însemnează că de drept noi locuim în locurile cereşti împreună cu Domnul Isus, fiind deasupra tuturor relelor care poluează atmosfera pe care o respirăm câtă vreme suntem în trup aici pe pământ. În timp ce picioarele noastre continuă să umble pe urmele paşilor Lui, duhul nostru fiind una cu El, putem înfrunta situaţiile care se schimbă mereu, şi putem deasemenea să supravieţuim într-o lume care din zi în zi devine tot mai apostată, marcând astfel atât de apropiata venire a iubitului nostru Mântuitor. Uniţi cu Domnul Isus într-un singur duh, o ce mare har, dar ce mare răspundere!

     

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    de Fritz BERGER

     

    Dar un Samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el, şi când l-a văzut, s-a apropiat de i-a legat rănile, şi a turnat pese ele untdelemn şi vin, apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el.” Luca 10:33-34

    Pilda Samariteanului milostiv este cunoscută de mulţi. Mântuitorul a povestit-o cărturarului când l-a întrebat: ”Cine este aproapele meu?”. Răspunsul la această întrebare este dat de Isus prin pilda în care un om se cobora la Ierusalim, trecând prin Ierihon, căzând în mâna tâlharilor, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit şi l-au bătut, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare cobora pe acelaşi drum un preot, văzându-l însă, a trecut pe lângă el. Tot aşa şi levitul. Câţi oameni sunt care trec pe lângă semenii lor fără a avea ochi, sau urechi pentru necazul acestor oameni căzuţi în mâna tâlharilor! Dacă este vorba de a renunţa la confortul propriu, sau a planurilor noastre, pentru a veni în ajutorul aproapelui în necaz se gasesc multe scuze. Poate preotul s-a uitat cu milă la cel bătut, dar a trecut mai departe. Cât de diferit de acesta a procedat Samariteanul! Oamenii care sunt plini de dragostea Lui Dumnezeu, au ochi pentru a observa nevoile aproapelui. Ei sunt milostivi faţa de toţi şi se bucură dacă pot să facă de cunoscut prin vorbă şi faptă puterea eliberatoare a Mântuitorului. Ei procedează cum este scris în Isaia 58:7: ” Împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost, dacă vezi pe un om gol, acoperă-l şi nu întoarce spatele aproapelui tău. ”Aceşti oameni sunt intr-adevăr fericiţi prin faptele lor. Ei lucrează până mai este zi, iar în ziua mare a judecăţii vor auzi cuvintele: ”Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.”

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    O LIMITĂ ÎN ÎNCERCARE

    Te-am întristat, dar nu te voi mai întrista. Naum 1.12

    Este o limită la încercare. Dumnezeu ne dă încercarea şi El ne-o ia. Poate că suspinaţi, zidind: „Când va veni sfârşitul?” Amintiţi-vă că necazurile voastre vor lua sfârşit o dată cu această viaţa pământească, dar sigur şi pentru totdeauna. Să vă amintiţi deci sa primiţi cu răbdare voia Domnului.Tatăl nostru ceresc îşi va opri nuiaua, când ţinta Lui va fi pe deplin împlinită. Când El va fi înfrânt nebunia noastră, nu vom mai primi lovituri. Sau dacă necazul va fi trimis pentru încercarea noastră, aşa încât supunerea noastră să-L poată slăvi pe Dumnezeu, el se va sfârşi de îndată ce el va fi slăvit prin mărturisirea noastră. Deci să nu mai dorim ca încercarea noastră să înceteze, înainte ca El să fi fost cinstit pe deplin şi să-şi fi cules roadele. Poate că chiar azi va fi pace. Cine ştie dacă aceste valuri furioase nu vor face loc unei mări potolite peste ale cărei valuri liniştite se vor aşeza păsările mării? După ce grâul este mult bătut, îmblăciul este agăţat în cui, iar boabele se aşează în scurt timp, s-ar putea să fim tot atât de fericiţi, pe cât suntem acum de întristaţi. Acela care trimite norii, poate tot aşa de bine să-i risipească. Să avem deci curaj şi sa cântăm dinainte un vesel „Aleluia”.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

     

    Întăriţi-vă dar mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi; croiţi cărări drepte cu picioarele voastre!   Evrei 12.12-13

    Nu-i acesta un lucru serios în zilelor noastre? Câte mâini obosite şi câţi genunchi slăbănogiţi există astăzi printre copiii lui Dumnezeu! Care este cauza? Merită o preocupare mai îndeaproape acest text. Mai întâi de toate poate că există o întrerupere, un scurt circuit în comuniunea noastră cu Domnul, dar şi durerile şi necazurile pot să lucreze, să ne obosească mâinile şi să ne paralizeze genunchii. Nu este oare influenţa lumii din zilele noastre cea care a făcut din unii nişte sclavi, prin aceasta fiind tulburată părtăşia cu Domnul? Această delăsare se arată mai mult în orele de rugăciune ale credincioşilor. Cât de multe vorbe se spun şi cât de puţin se vede realizarea lor. Câte şi mai câte, aşa zise „mărunţişuri”, se găsesc pe drum. Dacă cugetul nu mai este deosebit de sensibil ca să înregistreze cea mai mică oscilaţie, atunci nu se mai iau lucrurile aşa exact; orice rău se micşorează până la aprecierea „că nu este rău deloc.” Dar Dumnezeu ia lucrurile foarte exact chiar şi cu privire la lucrurile mărunte din viaţa noastră. Un gând necurat, o vorbă urâtă, dacă nu sunt judecate în lumina lui Dumnezeu, ne îmbâcsesc inimile şi ne îngreunează drumul. Lucrurile mărunte se adună, se însumează punând stavile pe cărarea noastră, comuniunea cu Dumnezeu fiind atinsă. Cercetându-ne în lumina Sa, îngenunchind într-o atmosferă de supunere şi de pocăinţă, spunându-I tot ce nu-i în ordine; astfel El poate să ne dea din nou putere din cer şi mâinile noastre să fie întărite. Să fie cerinţa inimilor noastre să-L proslăvim pe acest drum scurt ce ne-a mai rămas şi prin El să îi dăm toată cinstea şi onoarea Tatălui ceresc. Cu cât înaintăm prin puterea Duhului lui Dumnezeu în cunoaşterea răscumpărării care este în Isus cu atât despărţirea noastră de noi înşine şi de lume va fi mai hotărâtoare, iar râvna pentru El mai aprinsă.

     

    OSWALD CHAMBERS

    Bătând la uşa lui Dumnezeu

     

    Te slăvesc pentru acest cuvânt – „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Psalmul 103:13). Cât de mult îmi dau seama că nu asprimii Tale, ci iubirii Tale îi datorez totul! O, fie ca dragostea şi blândeţea şi răbdarea Ta faţă de mine să fie arătate prin mine altora!

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    DE WIM MALGO

     

    «… Şi-ţi vor pune un nume nou, pe care-l va hotărî gura Domnului.» Isaia 62,2

    Cine foloseşte Numele Domnului Isus cu o inimă cu­rată şi credincioasă va vedea că Satan va fi izgonit şi va fu­gi. Nici o putere a duşmanului nu se poate împotrivi aces­tui Nume preţios şi minunat. Avraam a trăit multă vreme singur cu soţia sa Sara. Ei au crezut în Cuvântul lui Dum­nezeu. Domnul i-a promis lui Avraam că va face din el un popor mare; Avraam a aşteptat decenii la rând împlinirea acestei promisiuni, ascultând de El şi având încredere în Dumnezeul lui. Si iată că a venit momentul în care Domnul i-a reînnoit promisiunea. El i-a spus: «Nu te vei mai nu­mi Avram, ci numele tău va fi Avraam, căci te fac tatăl mul­tor neamuri» (Gen. 17,5). Cu alte cuvinte, acum eşti doar un singur individ, dar te voi înmulţi şi vei ajunge numeros ca stelele cerului. Când Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde în inimile noastre, când credem ca Avraam şi ascultăm de Dumnezeu în ciuda tuturor circumstanţelor potrivnice din viaţa noastră — «… Umblă înaintea Mea şi fii fără pri­hană» (Gen. 17,1) – atunci Domnul ne va binecuvânta şi nu ne vom mai simţi singuri. Minunat nu e doar faptul că Dumnezeu i-a schimbat numele lui Avraam, ci şi felul în care El i-a binecuvântat căsătoria. Nu uitaţi, în planul lui Dumnezeu căsătoria este o comuniune, o relaţie în care bărbatul şi femeia – soţul şi soţia — ţin împreună pasul cu Dumnezeu!

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    DE CHARLES H. SPURGEON


    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată în ce privinţă Mă voi lăsa înduplecat de casa lui Israel, şi iată ce voi face pentru ei.” Ezechiel 36:37

    Rugăciunea este vestitorul îndurării. Intoarce-te la istoria sfântă, şi vei vedea că nici o mare îndurare nu a venit peste lume fără să fie vestită de rugăciune. Ai experimentat acest adevăr şi în viaţa ta. Dumnezeu ţi-a acordat multe favoruri nesolicitate, dar marile rugăciuni au fost întotdeauna preludiul marilor îndurări. Când ai găsit pentru prima dată pacea prin sângele de la Cruce, te-ai rugat mult şi ai cerut stăruitor ca Dumnezeu să-ţi îndepărteze îndoielile şi să te elibereze de suferinţă. Asigurarea ta a fost rezultatul rugăciunii. Când ai avut bucurii mari ai fost obligat să le priveşti ca pe nişte răspunsuri la fugăciune. Când ai primit izbăvire în necazuri şi ajutor în primejdii, ai putut spune: „Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile, mele” (Psalmi 34:4). Rugăciunea este întotdeauna prefaţa binecuvântării. Merge înaintea binecuvântării ca o umbră. Când soarele îndurării lui Dumnezeu răsare peste nevoile noastre, aruncă umbra rugăciunii departe pe câmp. Când Dumnezeu ridica un munte de binecuvântări, Străluceşte El însuşi în spatele lui şi ne cufundă sufletele în umbra rugăciunii, ca să ne simţim în siguranţă. Dacă ne rugăm mult, cererile noastre devin umbre ale îndurării. Rugăciunea este legată de binecuvântare şi ne arată valoarea ei. Dacă avem binecuvântări fără să cerem, ne gândim la ele ca la nişte lucruri Comune; rugăciunea însă transformă îndurările în diamante. Lucrurile pe care le cerem sunt preţioase pentru noi, dar nu le realizăm valoarea până când nu le căutăm din toată inima.

    Rugăciunea împrăştie norii de furtună
    Şi urcă pe treptele scării din Betel;
    Ne dă iubire şi speranţă într-o lume mai bună
    Aduce binecuvântări din cer.

     

    Seara

    El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon. Ioan 1:41

    Cazul lui Andrei este un exemplu excelent pentru lucrurile care se întâmplă atunci când viaţa spirituală este vitală. De îndată ce îl găseşti pe Christos, începi să găseşti şi pe alţii. Nu cred că, după ce ai gustat mierea Evangheliei, poţi să o mănânci singur. Harul adevărat pune capăt oricărui monopol spiritual. Andrei l-a găsit mai întâi pe fratele său Simon şi apoi pe alţii. Relaţiile de rudenie au întâietate în eforturile noastre de la început. Andrei a făcut bine că a începu cu Simon. Nu mă îndoiesc că sunt creştini care fac lucrare misionară în casele altora în loc să înceapă cu casele lor. De asemenea, mă întreb dacă nu sunt fraţi angajaţi în evanghelizare care îşi neglijează familia şi căminul. S-ar putea să fii chemat să evanghelizezi o anumită localitate, şi s-ar putea să nu primeşti nici o chemare, dar cu siguranţă eşti chemat să ai grijă de familia ta, de rudele tale şi de cunoştinţe. Incepe-ţi religia de acasă. Mulţi negustori exportă ce au mai bun, dar creştinul nu trebuie să facă aşa. Toată conversaţia lui trebuie să aibă cea mai plăcută aromă, dar grija cea mai mare a lui trebuie să fie viaţa sa spirituală şi mărturia în propria familie. Când a mers să-şi caute fratele, Andrei nu şi-a imaginat cât de important va deveni Simon. Din câte citim în istoria sfântă, Simon Petru a valorat de zece ori mai mult decât Andrei, totuşi Andrei a fost cel care l-a adus la Isus. S-ar putea ca tu însuti să nu ai daruri speciale, dar poţi să aduci la Christos pe cineva care va deveni important în slujire. Dragă prietene, ştii puţine despre posibilităţile sădite în tine. S-ar putea să spui câteva cuvinte unui copil şi în acel copil să se afle o inimă nobilă care să slujească biserica creştină în viitor. Andrei nu avea decât doi talanţi, dar l-a găsit pe Petru. Du-te şi fă la fel.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod. (Ioan 15:2)

    O copilă a lui Dumnezeu a fost odată copleşită de numărul de necazuri care ţinteau spre ea. Pe când se plimba pe lângă o vie în strălucirea bogată a toamnei, a observat aspectul ei neîngrijit şi abundenţa de frunze care erau încă pe mlădiţe. Pământul fusese năpădit de o încâlcire de buruieni şi iarbă, şi întregul loc părea complet neîngrijit. În timp ce se gândea la privelişte, Grădinarul ceresc i-a şoptit un mesaj atât de preţios, că nu s-a putut opri să nu-l împărtăşească.Mesajul a fost acesta: „Dragul Meu copil, întrebi de numărul de încercări din viaţa ta? Adu-ţi aminte de vie şi învaţă de la ea. Grădinarul nu mai taie şi nu mai îngrijeşte via şi nu mai pliveşte pământul doar atunci când nu mai aşteaptă nimic de la vie în timpul acelui sezon. El o lasă-n pace, pentru că rodnicia ei s-a dus şi orice efort suplimentar n-ar aduce nici un profit acum. În acelaşi fel, eliberarea de suferinţă duce la inutilitate. Vrei acum să nu mai tai în viaţa ta? Vrei să te las în pace?“

    Atunci inima ei mângâiată a strigat: „Nu!“                 Homera Homer-Dixon

     

    Mlădiţa este cea care poartă rodul,

    Ea simte cuţitul,

    Care o taie pentru o creştere mai mare,

    Pentru o viaţă mai plină.

     

    Deşi orice rămurică înmugurită poate fi tăiată,

    Şi orice cârcel

    Care se leagănă graţios, sau orice frunză care răsare,

    Îşi poate pierde locul,

     

    O, tu, a cărui viaţă de bucurii pare uitată,

    Cu frumuseţea tăiată;

    Ale cărui aspiraţii zac în praf,

    Strivite şi rupte toate,

     

    Bucură-te, deşi orice dorinţă, orice vis,

    Orice speranţă a ta

    Va cădea şi va păli; este mâna

    Dragostei divine

     

    Care ţine cuţitul, care taie şi frânge

    Cu cea mai gingaşă atingere,

    Pentru ca tu, a cărui viaţă a purtat un rod,

    Să poţi acum purta mai mult.                     Annie Johnson Flint

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

     

    Psalmul 5

    La sfârşitul Psalmului 4 l-am văzut pe cel credincios culcându-se şi adormind în pace. Aici îl vom privi când se trezeşte. Evlavia trebuie să ne însoţească în orice moment din viaţă, ceea ce înseamnă că şi în clipele pe care le petre­cem singuri în camera noastră. Deuteronom 6.7 ne invită să-I dăm Cuvântului lui Dumnezeu locul său dimineaţa, ca şi seara; în casă, ca şi pe drum (înăuntru, ca şi afară). La ivi­rea zorilor, primul lucru pe care-l făcea psalmistul era să-şi înalţe rugăciunea către împăratul său, către Dumnezeul său (Psalmul 63.1). Să-1 imităm, iubiţi prieteni creştini, cu tot mai mult zel şi libertate, cu cât Dumnezeul Căruia ne adre­săm este, în Isus, Tatăl nostru.În Psalmul 4, rugăciunea avea o notă de urgenţă şi se reducea la un simplu strigăt (v. 1,3): acesta era suficient pentru ca Dumnezeu să asculte. Aici, în Psalmul 5, cere­rea este pregătită, formulată într-un mod anume, după care credinciosul poate aştepta un posibil răspuns… pe care, de altfel, nu trebuie să încerce să-l obţină.Subiectul încrederii în faţa uneltirilor celor răi conti­nuă. Este remarcabil să găsim citat v. 9, cel care se aplică vrăjmaşilor, în Romani 3.13, care-i califică pe toţi oamenii. Aceasta se explică prin Romani 5.10: noi toţi eram vrăjmaşi lui Dumnezeu în ce priveşte gândirea noastră, în lucrări rele (vezi şi Coloseni 1.21).

     

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Neemia 6:1-19

    Tobia trimitea scrisori ca să mă înfricoşeze. Neemia 6:19
    Acum, Dumnezeule, întăreşte-mă!  Neemia 6:9

    CE-I RĂU CU ŞTIRILE?

    Ziarul a fost adesea un prieten demn de încredere. Sosea cu regularitate şi aştepta ca să discutăm despre oameni şi evenimentele zilei. Câteva dimineţi fără el şi mă simt izolat. Fără rezumatele sale despre afacerile guvernamentale, economice, sportive sau cele internaţionale, mă simt handicapat în orice conversaţie. Cu toate acestea, într-o zi, s-a petrecut un lucru interesant. Acest „prieten de încredere” scria nişte ştiri despre un eveniment despre care ştiam deja. Dar numai inima problemei era prezentată corect. Pe lângă aceasta, raportul includea analiza unei autorităţi care a spus mai multe decât ştia el. Faptul a fost un bun avertisment că avem nevoie în viaţă de ceva mult mai demn de încredere decât ziarul.Neemia a citit şi el informaţii despre care ştia că sunt greşite. Mai mult, a fost conştient că ele erau special destinate să-l sperie pe el şi pe concetăţenii săi ca să nu mai rezidească zidurile Ierusalimului. Dar Neemia a fost un om înţelept. Cu toate că veştile erau neliniştitoare, el a răspuns prin a continua ceea ce ştia că este bine. Ştia că motivele lui sunt corecte. L-a rugat pe Domnul să-i întărească mâinile pentru terminarea lucrului (v. 9). Era convins că Dumnezeu dorea ca zidul să fie reconstruit, el îşi mărturisise păcatele lui şi ale poporului şi şi-a pus încrederea în Domnul. Să fim şi noi la fel de înţelepţi. Când suntem acuzaţi pe nedrept sau suntem deranjaţi de puterile celui rău, să nu trăim pe baza acestor veşti schimbătoare. În schimb, să continuăm să facem ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să facem.                                    M.R.D. II

         Spun lucruri care nu-s adevărate!
              O, Doamne, eu ce pot face?
              Şi El îmi zice: Ce-ţi pasă ţie!
              Tu taci şi-urmează-Mă în pace!– Anonim

    Dacă trăim pentru aprobarea lui Dumnezeu, vom primi dezaprobarea oamenilor.

     

    CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

     

    „S-a stârnit pe mare o furtună atât de straşnică” (Matei 8:24)

    Matei consemnează: „Isus S-a suit într-o corabie, şi ucenicii Lui au mers după El. Şi deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de straşnică…” (v. 23-24). În limba greacă, cuvintele „o furtună straşnică” reprezintă un singur cuvânt, seismos. Seismologii studiază cutremurele şi seismograful le măsoară. Aşa că, furtuna prin care au trecut ucenicii i-a scuturat probabil până în măduva oaselor. Putem extrage o învăţătură importantă de aici. Când te îmbarci alături de Isus nu înseamnă că nu vei trece niciodată prin furtuni. Domnul Isus a spus: „În lume veţi avea necazuri” (Ioan 16:33). În ciuda promisiunii lui Dumnezeu de a ne ocroti şi de a ne ajuta să prosperăm, va trebui totuşi să ne confruntăm cu situaţii precum boala, lipsa, teama, etc. Diferenţa este că cei necredincioşi trec prin furtună fără Hristos, dar tu, ca şi credincios, vei trece prin ea încrezător că totul va fi bine, pentru că Isus e la bord. Oare aceasta înseamnă că nu vei simţi niciodată sentimente de panică? Ce bine ar fi să fie aşa! Dar nu e. Uitându-se la valurile tot mai mari şi la Mântuitorul care dormea, ucenicii au întrebat: „nu-Ţi pasă că pierim?” (Marcu 4:38). Acesta e motivul pentru care teama devine atât de înfricoşătoare. Ea îţi erodează încrederea în bunătatea lui Dumnezeu. Face să crească lăstarii îndoielii. Îţi ucide memoria. Ucenicii îl văzuseră deja pe Domnul Isus „tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod” (Matei 4:23). Teama creează o formă de amnezie spirituală. Îţi întunecă amintirile privitoare la minuni. Te face să uiţi ce a făcut Isus şi cât de bun este Dumnezeu. De aceea nu trebuie să-ţi hrăneşti îndoiala, ci credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, căci credinţa e cea care te va ajuta să treci cu bine prin furtună.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

    Şi a fost aşa: în noaptea aceea, Domnul i‑a zis: „Ridică‑te, coboară în tabără, pentru că am dat‑o în mâna ta. Şi, dacă te temi să cobori singur, coboară în tabără cu Pura, slujitorul tău. Şi vei auzi ce zic ei şi apoi ți se vor întări mâinile şi vei coborî în tabără“. Şi a coborât cu Pura, slujitorul său, la partea de afară a oamenilor înarmați, care erau în tabără. Judecători 7.9‑11

    Judecătorii lui Israel – Ghedeon (6) – Asigurarea finală

    Domnul Şi‑a ales ostaşii, în număr de trei sute. Aceasta era noaptea în care avea să‑i trimită la luptă. Mai întâi însă El a dorit să‑l încurajeze şi să‑l întărească pe conducătorul lor, pregătindu‑l pentru bătălia care îi stătea înainte. În acest scop, El i‑a folosit chiar pe vrăjmaşii lui Ghedeon.Ghedeon urmează instrucțiunile Domnului. El nu‑şi ascunde teama şi îl ia pe slujitorul său cu el. La marginea taberei vrăjmaşilor îl aude pe un soldat povestindu‑i altuia despre visul pe care îl avusese: o turtă de orz – ceva nesemnificativ – s‑a rostogolit în tabără şi a răsturnat un cort. Ghedeon îl aude pe cel care ascultase visul dându‑i interpretarea: Dumnezeu îl dăduse pe Madian şi întreaga tabără în mâna lui Ghedeon, fiul lui Ioas, un om din Israel!Ce putea fi mai clar decât acest lucru? Ghedeon aude şi se închină. Ce Dumnezeu minunat avem! A Lui să fie gloria! În suveranitatea Sa, El l‑a făcut pe acel soldat dintre vrăjmaşi să interpreteze visul camaradului său, acesta fiind singurul loc din Scriptură în care un om nelegiuit poate face aşa ceva. Potrivirea evenimentului este şi ea perfectă, Dumnezeu făcând ca acele cuvinte să fie spuse exact când Ghedeon şi Pura erau acolo. Astfel de experiențe uimitoare ne fac şi pe noi, atunci când trecem prin ele, să ne închinăm lui Dumnezeu.Întărit şi încurajat, Ghedeon s‑a întors în tabăra lui Israel, şi‑a strâns oamenii şi le‑a împărtăşit vestea bună a biruinței viitoare, iar după aceea i‑a înarmat şi le‑a dat instrucțiuni. Fie ca şi noi să urmăm îndrumările şi exemplul marelui nostru Conducător şi Domn! E. P. Vedder, Jr.

     

    Sămânţa Bună

     

    Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi“. Ioan 11.25

    Cântecul lui Koskinen

    Ceasul bătu ora șase. Cât de mult îmi doream să pot cere îndurare pentru acești oameni! Dar știam că acest lucru era imposibil în acele condiții.Condamnații au mărșăluit spre locul execuției între două rânduri de soldați. Unul dintre ei a cerut permisiunea de a cânta cântecul lui Koskinen încă o dată; li s-a permis. Apoi au cerut să moară cu fețele neacoperite și cu mâinile îndreptate spre cer. Au cântat din toată inima: „În siguranță în brațele lui Isus“.Când s-a stins și ultimul vers al cântării, locotenentul a dat ordinul: „Foc!“, iar cei șapte ruși au dus ultima luptă. Ne-am plecat capetele într-o rugăciune tăcută.Nu știu ce s-a întâmplat în inimile celor ce erau cu mine, dar despre mine pot să vă spun că am devenit un om nou începând din ora aceea. Îl întâlnisem pe Hristos în unul din cei mai slabi și neînsemnați ucenici ai Lui și văzusem destule, ca să-mi dau seama că pot să fiu și eu al Mântuitorului.Cititorule, te rog cugetă la această întâmplare adevărată! Tu nu ești în fața plutonului de execuție, dar totuși moartea te urmărește și pe tine. Unde va merge sufletul tău, când va părăsi trupul acesta trecător?

     

  • 18 Februarie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    DE OSWALD CHAMBERS

     

    Iniţiativa împotriva disperării

    „Sculaţi-vă, haideţi să mergem.” Matei 26:46

    În grădina Ghetsimani ucenicii au adormit atunci când ar fi trebuit să stea treji; când au înţeles ce au făcut, au fost disperaţi. Sentimentul că s-a produs ceva ireparabil ne poate face să disperăm şi să spunem: „Totul s-a terminat, n-are rost să mai încerc”. Dacă ne închipuim că felul acesta de disperare este o excepţie, ne înşelăm; este o experienţă umană foarte obişnuită. Ori de câte ori înţelegem că n-am făcut un lucru, deşi am avut posibilitatea extraordinară de a-l face, putem cădea în disperare. Dar atunci Isus Cristos vine şi ne spune: „Dormi acum, acea posibilitate este pierdută pentru totdeauna, nu mai poţi schimba nimic, dar ridică-te şi treci la lucrul următor”. Cu alte cuvinte, lasă trecutul să doarmă, dar lasă-l să doarmă la sânul lui Cristos şi păşeşte spre viitorul irezistibil împreună cu El. Există experienţe de acest fel în viaţa fiecărui om. Uneori suntem într-o stare de disperare, o disperare care vine din condiţiile în care ne aflăm, şi nu ne putem ridica singuri din ea. În acest caz ucenicii au făcut un lucru cu totul de neiertat: au adormit, în loc să vegheze cu Isus. Dar El a venit cu o iniţiativă spirituală împotriva disperării lor şi le-a spus: Ridicaţi-vă şi faceţi lucrul următor”. Dacă suntem inspiraţi de Dumnezeu, care este lucrul următor? Este acela de a ne încrede cu totul în El şi de a ne ruga de pe temeiul Răscumpărării Lui.Nu lăsa niciodată ca sentimentul eşecului să te oprească să faci pasul următor.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm.” ROMANI 8:26

    Sunt atât de multe lucruri de spus despre rugăciune, încât nu ne-ar ajunge timpul şi poate fiecare din noi am avea ceva de zis din experienţa personală, dar bine ar fi să vorbim mai puţin şi să ne rugăm mai mult. Totuşi este bine să cunoaştem şi să cugetăm la lucrurile esenţiale despre rugăciune pentru a ne ruga mai eficient. Rugăciunea nu se învaţă în nici o şcoală decât în scoala Duhului. In continuare textul nostru spune: „Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite”. O rugăciune eficace depinde de starea noastră spirituală. Starea inimii noastre. Cum trebuie să fie ea? O inimă înfrântă şi un duh zdrobit. (Ps. 34:18 şi Ps. 51:17) Atunci, când strigă cei drepţi, Domnul aude şi-i scapă din toate necazurile lor. Nu avem nevoie de o minte iscusită, nici de o exprimare aleasă, nu trebuie să dorim să ne rugăm mai bine ca alţii, ci să avem o inimă înfrântă, smerită şi care să simtă adânc ce se roagă şi pentru ce se roagă. Cel mai bun exemplu îl avem în Domnul Isus în Ghetsimani. Rugăciunea de formă, de obicei sau de datorie nu are nici un preţ înaintea lui Dumnezeu. Starea noastră, ca viaţă. Înaintea lui Dumnezeu. Mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli (1 Tim. 2:8). „Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu, şi orice vom cere, vom primi de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.” (1 Ioan 3:21,22).” Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul.” (Ps. 66:18) Nu putem veni oricum înaintea lui Dumnezeu, pentru că ochii Lui sunt ca para focului. „Totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.” Putem însă şi trebuie să venim înaintea Lui ca să ne mărturisim păcatele căci: „El este credincios şi drept să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” (1 loan 1:9). Să ne cercetăm în lumina acestor texte din Cuvântul lui Dumnezeu şi aşa să ne prezentăm înaintea Lui. Să nu fim uşurateci când venim să ne rugăm căci o astfel de rugăciune îl insultă pe Dumnezeu. Starea noastră de copii ai Tatălui ceresc. În starea aceasta să venim înaintea Lui. Un copil vine la tatăl lui în modul cel mai natural în inocenţa lui de copil ca să-l roage ceva, fie că este vorba de un copil ascultător sau de unul neascultător de părinţii săi; amândoi vin cu aceeaşi naivitate. Dar care primeşte? Amândoi primesc răspuns, fie ca răsplată pentru ascultare, fie o mustrare şi un sfat pentru cel neascultător dar care îl determină să spună: „Tată, iartă-mă!” Să venim deci la Tatăl nostru în duhul şi siguranţa că suntem copii ai Lui şi că ne ascultă cu drag. „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu. Şi suntem.” (1 Ioan 3:1)

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    de Fritz BERGER

     

    Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire”. 2 Petru 3:15

    Dumnezeul nostru este îndelung răbdător, plin de har şi de o bunătate mare.Dacă Dumnezeu nu ar avea îndelungă răbdare cu copiii Lui, niciun om nu ar putea fi mântuit.Un evanghelist a spus odată că răbdarea pe care a avut-o Dumnezeu faţă de el înainte de a se pocăi nu i se pare atât de mare ca aceea de care a avut parte după aceea.Este scris în Efeseni 2:7 pentru copiii Lui Dumnezeu, că Dumnezeu va arăta în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui, în Hristos Isus. Pentru aceasta este nevoie de răbdare din partea Lui faţă de noi. Mi se părea deseori că răbdarea Lui faţă de mine a luat sfârşit, dar în situaţii asemănătoare versetul de mai sus m-a mângâiat. Fiindcă Dumnezeu a jurat că nu se va mai mânia şi nu va mai mustra.(Isaia 54:9). Eu am îndrăznit să cred pentru că este scris:”Să credeţi că îndelunga Lui răbdare este mântuire”. În Apocalipsa 3:10 citim: „Fiindcă ai păzit Cuvântul răbdării Mele te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă”. Deci, vom fi păziţi, nu datorită răbdării noastre, ci pentru faptul că am păstrat Cuvântul răbdării Lui, adică ne-am bazat pe milostenia Lui, crezând în harul prin care avem mântuirea. Dacă vedem cum ne suportă El, în răbdare, putem să fim şi noi răbdători aşa cum este scris: „Căci aveţi nevoie de răbdare, ca după ce aţi împlinit voia Lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.” În timp ce privim slava Lui vom fi transformaţi, asemenea chipului Său, potrivit cu 2 Corinteni 3:18.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    DUMNEZEU VA RĂSPUNDE

    Dumnezeu împlineşte dorinţa celor ce se tem de El; El le aude strigătul şi-i scapă. Psalmul 145.19

    Duhul Său cel bun, le-a pus în inima această dorinţă, de aceea El le va răspunde. Viaţa Sa în ei, le insuflă acest strigăt şi de aceea El îi aude. Cei ce se tem de Dumnezeu se găsesc sub cel mai bun adăpost şi dorinţa lor este ca să-L slăvească, bucurându-se de El totdeauna. Aceştia sunt oameni cu dorinţe sfinte ca Daniel, şi Domnul va face să se împlinească năzuinţele lor.Aceste sfinte dorinţe au har în sămânţa lor şi cerescul Grădinar le va îngriji până ce va vedea bobul format în întregime, în spic. Oamenii temători de Dumnezeu doresc să fie sfinţi, folositori, o binecuvântare pentru alţii şi prin aceasta să-L cinstească pe Făcătorul lor. Ei cer ajutorul Lui în nevoile lor, ajutorul Său pentru a le purta greutăţile, sfatul Lui în nedumerirea lor, scăparea Sa în tulburările lor. Uneori această nevoie este atât de mare şi îngrijorarea lor atât de apăsătoare, încât în agonia lor, ei strigă ca copiii în disperare; şi atunci Domnul lucrează mai pe înţelesul lor şi le dă tot ce au nevoie, potrivit Cuvântului Său: „Şi îi scapă”.Da, dacă ne temem de Dumnezeu, nu avem nimic altceva de ce să ne temem; şi când strigăm către El, scăparea noastră e sigură. Cititorule, păstrează acest verset în inima ta şi mărturiseşte-l cu gura toata viaţa şi vei vedea că va fi pentru tine ca o prăjitură făcută cu miere.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

     

    Prin credinţă a părăsit Moise Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut. Evrei 11.27

    În Sfânta Scriptură ne sunt arătaţi bărbaţi şi femei care în situaţi grele au dovedit că, „credinţa este o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd, o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite.” Printre aceşti oameni se numără şi Moise, omul lui Dumnezeu care „socotea OCARA lui Cristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului şi „a rămas neclintit ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.” Să ne gândim şi la Antipa, martirul din adunarea din Pergam, pe care Domnul îl numeşte „martorul Meu credincios.”

    În decursul timpurilor au fost mulţi astfel de credincioşi, cărora Cristos le era mai mult decât viaţa lor. Bine cunoscutul bătrân Chrisostom a fost adus în faţa împăratului roman. Când acesta i-a spus că dacă îşi mai păstrează credinţa va fi exilat, el a răspuns: „Toată lumea este a Tatălui Meu, tu nu poţi să mă exilezi nicăieri.” „Dar pot să te omor”, a răspuns împăratul. „Asta nu poţi să o faci”, a răspuns vitejeşte creştinul, „căci viaţa mea este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.” „Eu îţi voi lua toate averile.” „Cu plăcere”, a fost răspunsul, „căci eu am asemenea averi că nu le vei putea lua. Comoara mea este în cer unde-i şi inima mea.” „Dar pot să te izgonesc de la prietenii tăi.” „Niciodată” a răspuns Chrisostom, „eu am numai un prieten şi acesta-I în cer; nu există nimic prin ce ai putea să-mi iei viaţa.” De-am fi şi noi toţi în această poziţie: „ca şi cum am vedea pe Cel ce este nevăzut!” Compromisurile cu lumea nu sunt demne pentru un credincios.Tertullian a spus: „Puteţi să ne chinuiţi, să ne ţintuiţi pe cruce, să ne osândiţi, să ne striviţi … toate vor fi de prisos. Dimpotrivă, va fi un îndemn în plus pentru credinţa noastră.”

     

    OSWALD CHAMBERS

    Bătând la uşa lui Dumnezeu

     

    Păzeşte de deteriorare viaţa mea ascunsă, o, Doamne; ţine-mă în mod tainic atât de drept înaintea Ta, încât să slujesc slavei Tale.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    DE WIM MALGO

     

    «De aceea iată, o voi ademeni si o voi duce în pustie şi-i voi vorbi pe placul inimii ei.» Osea 2,14

    Domnul vrea să vorbească cu noi. Un adevărat copil al lui Dumnezeu ştie acest lucru şi nu se supără când Domnul Îi pune în faţă semnalul roşu de oprire: «Stai! Odihneşte-te un pic!» Biblia spune: «Opriţi-vă si să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu» (Psalm 46,10). Cu alte cuvinte, meditează! O, Câtă binecuvântare primim când stăm la picioarele lui Isus! Neliniştea faţă de contextul social şi faţă de alţi oameni arată cât de puţin suntem dispuşi să stăm în tăcere înaintea Domnului. Vorbim uşor despre răbdare atât timp cât nu avem nevoie de ea. Dar Biblia vorbeşte despre răbdare însoţită de bucurie. În Vechiul Testament citim că Domnul şi-a condus poporul în pustie ca să-i vorbească după planul inimii. În pustie e linişte: «Să căutaţi să trăiţi liniştiţi» (1 Tes. 4,11). Numai prin răbdare putem ajunge la sfinţenie. Ai răbdare? Fii cinstit! Când eşti în rugăciune, nu te simţi atras de alte lucruri? Cât timp ai stat azi în tăcere în prezenţa Domnului? Trebuie ca totul în tine să tacă, fiindcă numai aşa El poate să-ţi vorbească cu adevărat. Lasă ca acest Cuvânt al Său să fie un semnal de alarmă pentru tine. Domnul doreşte cu siguranţă să-ţi vorbească. Linişteşte-ţi inima, nervii şi porneşte în viaţa de zi cu zi ca un om care are cetăţenia în ceruri. 

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    DE CHARLES H. SPURGEON


    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine. Iov 10:2

    Suflet Încercat, poate că Domnul face asta ca să-ţi dezvolte darurile. Unele dintre talentele tale nu ar fi descoperite niciodată dacă nu ai trece prin încercări. Nu ştii că credinţa ta nu pare atât de mare vara cum arată iarna? Dragostea este adesea ca un licurici, care nu luminează dacă nu este întuneric deplin. Speranţa este ca o stea — nu se vede la lumina soarelui bunăstării, fiindcă străluceşte numai în întunericul necazurilor. Durerile sunt metalul întunecat în care Dumnezeu montează diamantele talentelor copiilor Săi, ca să le facă mai strălucitoare. Nu a trecut mult de când spuneai pe genunchi: „Doamne, simt Că nu mai am credinţă. Arată-mi că mai cred”. Oare nu te-ai rugat, poate că inconştient, pentru încercări — fiindcă de unde să ştii că ai credinţă fată să ţi-o exerciţi? Depinde; Dumnezeu ne trimite adesea încercări ca să ne descoperim darurile şi să ne asigurăm că le avem. Creşterea în har este rezultatul încercărilor Sfinte. Dumnezeu ne ia adesea confortul şi privilegiile ca să ne facă creştini mai buni. El nu îşi antrenează soldaţii în lux şi huzur, ci îi trimite în marş forţat la munci grele. Îi face să treacă pâraie, să înoate în ape învolburate, să urce munţi şi să meargă multe mile purtând povara durerilor. Ei bine, creştine, nu se potriveşte această descriere cu necazurile prin care treci? Nu îţi dă Dumnezeu daruri şi nu le face El să crească? Nu este acesta motivul pentru care El se ceartă cu tine? Când suntem încercaţi, ne prindem de făgăduinţe Şi ne rugăm cu noi puteri; Când suntem încercaţi, ne înnoim credinţa şi aşteptăm, prin Domnul, mângâieri.

     

    Seara

    Tată, am păcătuit. Luca 15:21

    Este aproape sigur că cei care au fost spălaţi în sângele preţios al lui Christos nu au nevoie să-şi mărturisească păcatul ca nişte criminali acuzaţi înaintea Dumnezeului Judecător. Christos le-a îndepărtat păcatele în sens legal pentru totdeauna, aşa că nu mai sunt condamnaţi, ci sunt acceptaţi „în Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:6). Dar fiindcă sunt copii, şi fiindcă L-au supărat ca nişte copii, nu trebuie oare să meargă înaintea Tatălui ceresc să-şi mărturisească păcatul şi să-şi recunoască neîmplinirile? Natura ne învaţă că este de datoria copiilor fireşti să spună totul părinţilor lor, iar harul lui Dumnezeu ne învaţă că noi, ca şi creştini, avem aceeaşi datorie faţă de Tatăl ceresc.Îl supărăm în fiecare zi şi nu ar trebui să ne putem odihni fără iertarea zilnică. Să presupunem ca greşelile mele nu sunt preluate imediat de Tatăl şi nu sunt iertate prin sângele Domnului Isus; care ar fi consecinţa? Dacă nu obţin iertarea şi nu sunt curăţat, mă voi simţi departe de El. Mă voi îndoi de dragostea Sa faţă de mine. Voi tremura în prezenţa Sa, şi mă voi teme să mă rog Lui. Voi deveni un fiu rătăcitor care, deşi este copilul Tatălui, se află departe de El. Dar dacă, cu durerea unui copil care îşi spune necazurile părintelui iubitor, mă înfăţişez înaintea Lui şi îi spun totul, şi nu mă odihnesc până când nu simt că sunt iertat, voi simţi o dragoste sfântă pentru Tatăl meu. Voi trăi ca un creştin mântuit, care se bucură de pace prin Christos Isus, Domnul. Este o mare deosebire între a-ţi mărturisi păcatul ca un vinovat şi a-ţi recunoaşte vina ca un copil. Inima Tatălui este locul potrivit pentru mărturisiri. Am fost curăţaţi odată pentru totdeauna dar, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, picioarele noastre mai au nevoie să fie spălate de praful umblării zilnice.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea. (Marcu 11:24)

    Când băieţelul meu avea vreo 10 ani, bunica lui i-a promis de Crăciun un album pentru colecţia de timbre. Crăciunul a venit şi a plecat fără nici un album de timbre şi fără nici un cuvânt de la bunica. Problema, însă, n-a fost menţionată, până au venit prietenii lui să vadă cadourile pe care le-a primit de Crăciun. Am fost surprins, după ce a înşirat toate cadourile pe care le-a primit, să-l aud adăugând „şi un album de timbre de la bunica mea”. După ce am auzit aceasta de câteva ori, l-am chemat pe fiul meu la mine şi i-am spus: „Dar George, tu nu ai primit un album de timbre de la bunica. De ce ai spus că ai primit?”.Cu o faţă nedumerită, ca şi cum i-aş fi pus o întrebare ciudată, el mi-a replicat: „Ei bine, mamă, bunica a spus, şi asta este ca şi cum aş fi primit”. Nici un cuvânt de la mine nu-i va influenţa credinţa. A trecut o lună şi nimic altceva nu s-a spus despre album. În sfârşit, într-o zi, ca să-i încerc credinţa şi pentru că mă întrebam în inima mea de ce n-a fost trimis albumul, i-am spus: „George, eu cred că bunica şi-a uitat promisiunea”.

    „O, nu, mamă”, a răspuns el repede şi ferm. „N-a uitat”.

    I-am privit faţa dulce şi încrezătoare, care pentru moment părea foarte serioasă, ca şi cum ar fi dezbătut posibilitatea pe care i-o sugerasem. Curând faţa i s-a luminat şi a spus: „Crezi că aş face bine să-i scriu bunicii, mulţumindu-i pentru album?”

    „Nu ştiu”, am spus, „dar ai putea să încerci”. Un bogat adevăr spiritual a început atunci să mijească în mine.

    În câteva minute o scrisoare a fost scrisă şi trimisă prin email, după care George a ieşit fluierându-şi încrederea în bunica lui. Curând a sosit o scrisoare de la bunica cu acest mesaj:

     

    Dragul meu George,

     

    N-am uitat promisiunea pe care ţi-am făcut-o în legătură cu albumul de timbre. N-am găsit aici albumul pe care l-ai vrut, aşa că am comandat unul din New York. A sosit abia după Crăciun, şi nu era cel care trebuia. Atunci am comandat altul, dar încă n-a sosit. Am decis în schimb să-ţi trimit 30 de dolari ca să-ţi poţi cumpăra albumul pe care-l doreşti din Chicago.

    Bunica ta, care te iubeşte

     

    Pe când citea scrisoarea, faţa lui era cea a unui învingător. Din adâncurile unei inimi care niciodată nu s-a îndoit, au ieşit cuvintele: „Ei, mamă, nu ţi-am spus eu?” George „nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, … a crezut” (Romani 4:18) că albumul de timbre va veni. Şi în timp ce el credea, bunica lucra, şi la timpul potrivit credinţa a devenit vedere. Este omeneşte să vrem să vedem înainte de a păşi pe promisiunile lui Dumnezeu. Însă Salvatorul nostru i-a spus lui Toma şi unei liste lungi de îndoielnici care l-au urmat: „Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut” (Ioan 20:29).

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

     

    Psalmul 4

    În Psalmul 3 L-am putut observa pe Domnul ca fiind protecţia celui credincios. în Psalmul 4, Domnul este partea sa.Omul evlavios are asigurarea că Dumnezeu l-a ales pentru Sine (v. 3), că „l-a introdus în favoarea Sa” (v. 3, lit). Dar el încă se află în mijlocul unei lumi în care domnesc deşertăciunea şi minciuna (v. 2) şi deci nu poate decât să sufere aici… „Cine ne va arăta binele?” este întrebarea care răsună adesea într-o astfel de lume (v. 6). „Binele” acesta nu-1 vom găsi în jurul nostru şi, cu siguranţă, nici în noi înşine! Singurul bine adevărat este cel pe care Dumnezeu îl face. Numai El ne poate da expresia desăvârşită a binelui, prin viaţa Fiului Său, a „Omului evlavios” prin excelenţă, singurul despre care se poate spune: „Toate le face de minune” (Marcu 7.37).Dumnezeu este izvorul oricărui bine, dar şi al oricărei bucurii adevărate. „Tu mi-ai pus bucurie în inimă”, declară psalmistul (v. 7): este bucuria care nu depinde de abundenţa bunurilor materiale, după cum aflăm şi din sfârşitul versetului (comp. cu Habacuc 3.17,18). Filipeni 4, capitol ce ne îndeamnă să ne bucurăm întotdeauna în Domnul, este totodată şi capitolul care ne aminteşte că un credincios poate fi la fel de fericit în lipsuri, ca şi în belşug (Filipeni 4.4,12). Bucuria divină poate umple sufletul chiar în mijlocul necazului; împrejurările nu o afectează, cu siguranţă, deoarece izvorul ei este în Cel care nu Se schimbă (Evrei 13.8).

     

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: 1 Timotei 6:3-10

    Nu vă strângeţi comori pe pământ, …ci strângeţi-vă comori în cer, … Matei 6:19, 20

    COMORI ÎN CERURI

    Mulţi creştini sunt atât de mărginiţi, acordând mai mare valoare vieţii din prezent, decât gloriosului viitor din cer. Din cauza că perspectiva lor este greşită, îşi cheltuiesc timpul greşit, îşi folosesc talentele cum nu trebuie şi îsi investesc banii greşit. Ei adună grămezi, grămezi de bogăţii pământeşti şi se gândesc prea puţin să câştige comori în ceruri. Ei uită că pe măsură ce „trimitem dincolo”, tot mai strălucitoare va deveni aşteptarea plecării noastre acolo. O femeie l-a întâlnit pe un prieten de-al tatălui ei, pe care nu l-a mai văzut de mulţi ani. Tatăl femeii fusese un creştin devotat, aşa că a fost deosebit de bucuroasă să-i povestească acestei vechi cunoştinţe despre credinţa tatălui ei în Domnul, despre felul cum făcea faţă suferinţelor, încercărilor, si cum este gata să facă faţă morţii. Prietenul dusese o altfel de viaţă. Se dăruise câştigului de bani, adunând orice bănuţ pe care l-a putut şi a devenit foarte bogat. Însă nu avea o asemenea perspectivă a viitorului cum avusese prietenul său. I-a explicat acest lucru femeii, spunând: „Tatăl tău poate fi mult mai optimist în legătură cu cerul decât mine, pentru un simplu motiv. El va merge la comoara lui. Eu o voi părăsi pe a mea!” Omul s-a exprimat corect. Când va veni moartea, aceia ce şi-au ales să trăiască împlinirea egoismului lor vor intra în eternitate cu mâinile goale. Dar cei ce au trăit pentru Domnul şi cu înţelepciune au investit în cele veşnice, vor avea o glorioasă intrare acolo. Îşi vor găsi comorile adunate în ceruri    R.W.D.

    Sfârşind cărarea, în faţa Lui voi sta la judecată,
    îmi va arăta comoara în cer de suflet adunată?
    Sau voi găsi uimit în marele, cumplitul ceas,
    Că tot ce am lucrat, pierdut în lume a rămas?   
    Nu vei lua banii cu tine în cer, dar poţi face investiţii în eternitate.

     

    CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

     

    „Ei aduc roade şi la bătrâneţe” (Psalmul 92:14)

    Vârsta este doar o dată din calendar; atitudinea e ceea ce contează. Poţi fi bătrân la douăzeci şi nouă de ani şi tânăr la nouăzeci şi doi de ani. Larry King i-a luat un interviu lui Ty Cobb, unul dintre cei mai mari jucători de baseball din toate timpurile. El l-a întrebat pe Cobb, care avea atunci şaptezeci de ani: „Ce performanţe crezi că ai atinge dacă ai juca în prezent?” Cobb, o viaţă întreagă jucător cu bâta de baseball, cu un punctaj de .366 (record în continuare) a răspuns: „Cam .290, poate .300”. King a întrebat: „Asta din cauza călătoriilor, a jocurilor pe nocturnă, a gazonului artificial şi a tuturor acelor tipuri noi de mingi?” Codd a răspuns: „Nu. E din cauză că am şaptezeci de ani!” lată trei beneficii ale faptului că ai trăit mai mult:

    1) Esti mai tolerant. Prin faptul că tu însuţi ai căzut în numeroasele capcane ale vieţii, întinzi mai repede o mână de ajutor când şi alţii cad la fel. Faptul că ai supravieţuit înfrângerilor şi ai trăit pentru a mai da piept cu ziua de mâine te califică să oferi tărie şi speranţă celor care se zbat.

    2) Eşti mai smerit. Un bărbat care tocmai a aniversat cincizeci de ani de căsnicie a spus: „Omul e pe cât de tânăr se simte, dar rareori pe atât de important”. Când înţelegi că lumea nu se opreşte la comanda ta sau că nu-ţi satisface capriciile devii mai realist. În acest proces primeşti pacea.

    3) Pretuiesti timpul. Margaret Deland a spus: „Când te simţi prea bătrân să faci un lucru, fă-l”. Începe prin a te întreba: Dacă nu eu, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când?” lată o promisiunea din Scriptură pe care te poţi baza: „Ei aduc roade şi la bătrâneţe, sunt plini de suc şi verzi”. Aşa că, ridică-te de pe canapea şi continuă…

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

     Tatăl caută astfel de închinători ai Lui. Ioan 4.23

    De obicei ne gândim că motivul principal pentru care am fost răscumpărați este scăparea de pedeapsa iadului. Această scăpare este cu siguranță un lucru minunat, însă nu este scopul principal al mântuirii noastre. În timp ce trebuie să ne bucurăm de binecuvântările pe care le avem în Hristos, aceasta nu trebuie să fie preocuparea noastră principală. Nu trebuie să fim preocupați cu binecuvântările în aşa fel încât săL pierdem din vedere pe Binecuvântător! Ne poate surprinde faptul că motivul suprem al răscumpărării noastre nu a fost acela ca noi să primim ceva. Am fost răscumpărați pentru ca Dumnezeu să poată primi închinare şi pentru ca viețile noastre săL poată glorifica! Apostolul Pavel exprimă acest lucru în felul următor: „A Lui fie gloria în Adunarea în Hristos Isus, pentru toate generațiile veacului veacurilor!” (Efeseni 3.21). În Romani 1.5 vedem că scopul predicării evangheliei este de a aduce „ascultarea credinței între toate națiunile” pentru Numele Lui. Apostolul Ioan face şi el referire la acest lucru, în 3 Ioan 7, atunci când spune că unii frați fuseseră trimişi să vestească evanghelia „pentru Numele Său”. Mântuirea noastră este mai întâi pentru beneficiul lui Dumnezeu, apoi pentru al nostru. Cu siguranță că noi avem multe beneficii şi binecuvântări în mântuirea noastră, însă toate binecuvântările cu care suntem binecuvântați sunt secundare şi nu formează scopul suprem. Trebuie să căutăm săL glorificăm pe Dumnezeu înainte de a căuta să obținem ceva de la El. La aceasta nea încurajat Domnul Isus atunci când nea spus: „Căutați dar întâi Împărăția lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea vi se vor da pe deasupra” (Matei 6.33). Peste tot în Biblie vedem că activitatea principală a lui Dumnezeu a fost întotdeauna aceea de a căuta închinători adevărați. În Apocalipsa 19.15, de exemplu, vedem Adunarea în cer, închinânduse lui Dumnezeu. Scopul principal pentru care vom fi în cer este cel de a ne închina lui Dumnezeu, pentru totdeauna. Fie ca toți să înțelegem tot mai bine că am fost mântuiți pentru a ne închina lui Dumnezeu şi să începem încă de pe acum să ne închinăm Celui care nea răscumpărat! T. P. Hadley

     

    Sămânţa Bună

     

    Doresc Eu moartea păcătosului – zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă, ca el să se întoarcă de pe căile lui și să trăiască?Ezechiel 18.23

    Cântecul lui Koskinen

    Noi, cei care ascultam, am uitat ura. Ea a dispărut în lumina cerului, pentru că aici erau doi oameni care în curând urmau să moară, dar care căutau împăcarea cu Dumnezeu. O ușă care conducea în acea lume nevăzută fusese deschisă, iar sufletele noastre au fost mișcate de priveliștea de acolo.Până la ora patru dimineața, toți camarazii lui Koskinen i-au urmat exemplul și au început să se roage. Schimbarea stării de lucruri nu se putea descrie. Unii stăteau pe jos, alții pe bănci, unii plângeau încet, alții vorbeau despre lucruri spirituale. Niciunul dintre noi nu aveam o Biblie, dar Duhul lui Dumnezeu ne vorbea tuturor. Apoi cineva și-a amintit de cei de acasă și a urmat o oră de scris însuflețit celor dragi. Literele acelea conțineau mărturisiri și lacrimi.Noaptea era pe sfârșite și apăreau zorii. Nimeni nu dormise deloc. „Cântă-ne încă o dată cântecul acela, Koskinen”, a zis cineva. Ar fi trebuit să-i auziți cântând! Ah, dar nu numai melodia, ci și versurile, care fuseseră mult timp uitate! Soldații care îi păzeau, s-au unit cu ei. Puterea lui Dumnezeu îi atinsese pe toți. Totul se schimbase, iar pivnița primăriei răsuna în acea dimineață de cântări în cinstea Mântuitorului.

  • 17 Februarie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    DE OSWALD CHAMBERS

    Iniţiativa împotriva deprimării

    „Ridică-te şi mănâncă.” 1 Împăraţi 19:5

    Îngerul nu i-a dat lui Ilie o viziune, nici nu i-a explicat Scriptura, nici n-a făcut altceva remarcabil; i-a spus lui Ilie să facă cel mai obişnuit lucru: să se scoale şi să mănânce. Dacă n-am fi niciodată deprimaţi, nici n-am fi vii. Doar lucrurile materiale, prin natura lor, nu pot fi deprimate. Dacă o fiinţă umană n-ar putea fi deprimată, ea n-ar fi capabilă nici de bucurie şi exaltare. Există lucruri în viaţă care sunt făcute să deprime, lucruri care au aceeaşi natură cu moartea; atunci când te cercetezi, ia întotdeauna în calcul şi capacitatea de a fi deprimat. Când vine Duhul lui Dumnezeu, El nu ne dă viziuni, ci ne spune să facem lucrurile cele mai obişnuite la care ne-am putea gândi. Deprimările tind să ne îndepărteze de lucrurile obişnuite ale creaţiei lui Dumnezeu. Dar, atunci când vine Dumnezeu, suntem inspiraţi să facem cele mai naturale şi mai simple lucruri – lucruri în care nu ne-am imaginat niciodată că se găseşte Dumnezeu, dar, pe măsură ce le facem, descoperim că El este acolo. Inspiraţia care ne vine în acest fel este antidotul deprimării; trebuie apoi ca şi următorul lucru pe care-l avem de făcut să-l facem sub inspiraţia lui Dumnezeu. Dacă facem un lucru cu scopul de a învinge deprimarea, adâncim această deprimare. Dar, când Duhul lui Dumnezeu ne face să simţim în mod intuitiv că trebuie să facem acel lucru, în momentul în care îl facem, deprimarea a dispărut. De îndată ce ne ridicăm şi ascultăm, ne înălţăm pe un plan superior al vieţii.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „De trei ori pe zi, îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea si mai înainte.” DANIEL 6:10

    Rugăciunea este în primul rând o viaţă, expresia părtăşiei celui credincios cu Marele Său Preot, căci el este un singur duh cu El în slavă. Dar rugăciunea este şi un exerciţiu spiritual, nu un ritual sau o formă, ci o slujbă împlinită, fie în comun cu cei ce au un gând şi o simţire, fie singur cu Dumnezeu când ne vărsăm inima înaintea Lui. Daniel, supus unei teribile încercări, îşi menţine rugăciunea pe genunchi de trei ori pe zi. Cum ar trebui să ne umilească exemplul acesta! Şi totuşi noi ne îndreptăţim în inima noastră spunând „nu am timp” în loc să fim sinceri şi să recunoaştem că neglijăm rugăciunea cu bună ştiinţă, avansând tot felul de scuze în cugetele noastre, care totuşi nu stau în picioare: „Sunt grăbit, n-am timp, e târziu, trebuie să plec, sunt obosit, n-am o stare bună, etc”, sau poate rugăciunea ne-a devenit chiar o corvoadă. Ce trist! Câtă pagubă, în primul rând pentru noi înşine şi apoi pentru cei dragi ai noştri şi cei din jurul nostru. Dar mai ‘ ales Îl păgubim pe Dumnezeu. Rugăciunile noastre adevărate, nu de formă, Îl slăvesc pe El căruia îi place să-şi vadă copiii venind la El cu tot ce au pe inimă. Şi apoi, nu este drept ca să venim neîncetat înaintea Lui şi să-l mulţumim pentru harul şi binecuvântările zilnice pe care le primim? Astăzi, ca şi pe vremea lui Daniel, ne găsim în faţa unei mişcări strategice a conducătorului lumii acesteia, care şi-a luat sarcina să suprime rugăciunea, căci el ştie că aceasta dă putere copiilor lui Dumnezeu şi constituie un mare pericol pentru Satan. Nu simţim noi înşine uneori cum, fie că parcă nu avem ce spune, fie că ne vine somn, fie că ne fug gândurile, sau sună telefonul sau soneria, lucruri care nu sunt decât încercările vrăjmaşului de a ne împiedica să ne rugăm? Şi atunci, bolborosim o rugăciune ca să avem cugetul împăcat că ne-am făcut datoria. Daniel era conştient de primejdia care-l pândea, totuşi el a continuat rugăciunea „cum făcea şi mai înainte”, pentru că pentru el, rugăciunea nu era o formă goală, ci însăşi viaţa lui, şi bucuria de a fi într-o permanentă părtăşie cu Dumnezeul lui. Şi noi care am primit atâta har şi care am fost făcuţi preoţi, adică mijlocitori, să neglijăm această mare cinste? Fiecare rugăciune peste care am sărit ne lipseşte de o binecuvântare sau lipseşte pe cei dragi ai noştri de protecţia şi îndurarea lui Dumnezeu când ştim că au atâta nevoie de ele.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    de Fritz BERGER

    Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.” Romani 13:1

    Sunt creştini care întreabă: Oare trebuie să fim ascultători faţă de stăpânirea care este formată numai din oameni nepocăiţi? Eu spun:Da! Pentru că ele sunt rânduite de Dumnezeu. Cine se opune stăpânirii, se opune Lui Dumnezeu, şi aceasta atrage asupra lui judecată. Câţi nu se plâng datorită impozitelor, câţi sunt care înşeală şi se opun astfel Lui Dumnezeu! Poate să-şi pună fiecare întrebarea dacă poate fi mântuit atunci când se opune Lui Dumnezeu..Noi avem o viaţă liniştită în ţara noastră faţă de alte popoare, unde sunt nelinişti permanente.Când călătorim sau umblăm printre oamnei avem ocazia de a auzi pe mulţi ocărând stăpânirea. M-am întrebat deseori: Oare dacă cineva dintre aceştia ar ajunge la cârmă ar fi toţi mulţumiţi? Totodată eu cred despre conducerea ţării noastre că se străduieşte să conducă poporul corect. Este adevărat că deseori iau hotărâri fără să-L întrebe pe Dumnezeu, dar eu cred totuşi că Dumnezeu este Acela care le conduce gândurile inimii. Dependent de situaţia în care se găseşte un popor, El le dă o stăpânire potrivită. Frica de stăpânire este la aceia care fac lucruri potrivnice, nu la cei cu fapte bune. Stăpânirile sunt şi pentru ocrotirea credincioşilor. Unde am ajunge dacă n-ar fi stăpâniri? Atunci noi credincioşii am fi puşi la o parte, îndată. De aceea daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi, cui datoraţi birul, daţi-i birul, cui datoraţi vama, daţi-i vama, cui datoraţi frica, daţi-i frica, cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea. Potrivit Cuvântului Lui Dumnezeu vor veni timpuri când vor vrea să stârpească credinţa.Pentru aceste vremuri este valabil: „Trebuie să fim mai degrabă ascultători faţă de Dumnezeu, decât faţă de oameni”. Decât a ne lepăda de Hristos, mai bine moartea.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    DUMNEZEU POATE SĂ VĂ ÎNTĂREASCĂ

    … voi dar, întăriţi-vă, şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată. 2 Cronici 15.7

    Dumnezeu făcuse lucruri mari pentru regele Asa şi poporul său, Iuda, şi totuşi poporul rămăsese foarte slab; paşii lor erau nesiguri pe căile Domnului, şi inimile lor foarte neîncrezătoare. Ei aveau nevoie să ştie că Cel Veşnic va fi cu ei, atâta
    timp cât ei vor fi cu El; iar dacă ei L-ar părăsi, şi El i-ar părăsi. Aveau să scoată învăţătură de la vecinii lor, Israel, văzând urmările triste ale răzvrătirii lor şi felul cum Dumnezeu îşi revărsa harul îndată ce arătau pocăinţă. Planul lui Dumnezeu era ca să-i întărească în calea Sa şi în neprihănire. Tot aşa trebuie să fie şi cu noi. Lui Dumnezeu I se cuvine să-I slujim cu toată puterea de care suntem în stare. El este vrednic de tot efortul nostru. Am avea cea mai bună răsplată în lucrul pentru Numele Lui, dacă am lucra cu hotărâre şi râvnă. Osteneala noastră în Domnul nu este zadarnică, ştim acest lucru. Nu vom avea nici o răsplată, dacă lucrăm în chip uşuratic; dar dacă punem toată inima pentru lucrarea Lui, o vom vedea înflorind. Acest verset mi-a fost dat într-o zi cu furtună astfel că am fost silit să grăbesc mersul vaporului pentru a ajunge sigur în port, cu o încărcătură de slăvite binecuvântări.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui DUMNEZEU. 1 Petru 3.3-4

    Ca femeia să se împodobească stă în natura şi caracterul ei. „Îşi uită fata podoabele, sau mireasa brâul?” (Ier. 2.32). Dar întrebarea cea mai importantă este CUM se împodobeşte, şi mai presus de toate, cum se împodobeşte o credincioasă în aşa fel ca să-I placă Domnului şi Mântuitorului ei. Dacă se împodobeşte fiindcă este încrezută sau ca să atragă ochii altora, atunci nu face aceste lucruri după gândul lui Dumnezeu. Apostolii Petru şi Pavel ne avertizează, mânaţi de Duhul Sfânt, aproape cu aceeaşi expresie, despre primejdia pe care o prezintă îngâmfarea şi ridicarea în ochii noştri proprii. Petru le îndeamnă pe femei la o umblare în supunere: „A căror podoabă să nu fie cea din afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor”, iar Pavel scrie către Timotei: „Vreau de asemenea ca femeile să se îmbrace în chip CUVINCIOS, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe” (1 Tim. 2.9).Amândoi apostolii le îmbărbătează pe credincioase în toată liniştea la „fapte bune” adică să facă „binele”; în aceasta să-şi găsească podoaba în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. În secolul trecut prin lucrarea plină de îndurare a lui Dumnezeu mulţi s-au trezit la o stare înaltă în Cristos, sute şi chiar mii de oameni pe întreg pământul, au lăsat la o parte podoabele imense ale caselor lor şi au avut dorinţa de a fi modest îmbrăcaţi, ei şi casele lor, ca semn al supunerii totale faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. La tine se observă această deosebire între un om din lume şi un copil al lui Dumnezeu?

    OSWALD CHAMBERS

    Bătând la uşa lui Dumnezeu

    O, Doamne, îţi mulţumesc pentru starea inimii şi pentru motivaţia pe care harul Tău le-a lucrat în mine, dar, O, când voi arăta, în trăirea mea înaintea lumii, frumuseţea păcii Tale?

    MEDITAŢII ZILNICE

    DE WIM MALGO

    «De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia.»  Petru 1,5-6

    Atât timp cât Îi aparţii lui Isus, atât timp cât Îl cunoşti, în viaţa ta vor da rod fructele naturii divine. Petru L-a cunoscut pe Isus. El a ştiut că urma să moară în curând, dar, pentru că Îl cunoştea, era plin de speranţă. Versul unei cântări spune: «Când îl cunoşti pe Isus …». Îl cunoşti cu adevărat pe El? Dacă accepţi jertfa de pe Golgota, atunci şi în tine se va aprinde acea dorinţă arzătoare de a-L cunoaşte, acea dragoste dintâi pentru Isus. Cel care îl iubeşte din tot sufletul, aceluia Domnul i Se arată. El a promis: «... cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui» (Ioan 14,21). Îl cunoşti cu adevărat pe Isus atunci când în viaţa de zi cu zi eşti mai mult decât un simplu supravieţuitor. Dacă te bucuri în prezenţa Lui, atunci fii sigur că şi El te va recunoaşte în acea zi măreaţă a judecăţii. Atunci te va lua de mână şi te va conduce personal în regatul Său ceresc, unde vei trăi veşnic.

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    DE CHARLES H. SPURGEON


    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    Isaac locuia lângă fântâna Lahai- Roi. Genesa 25:11

    Agar primise cândva ajutor lângă fântână, şi Ismael băuse din apa oferită de Dumnezeul care trăieşte şi vede fii oamenilor. Dar vizita lui Isaac la fântână nu era o vizită ocazională, ca cele pe care le facem Domnului în timp de nevoie. Cei necredincioşi Îl strigă pe Dumnezeu în necaz, dar Îl uită atunci când le merge bine. Isaac locuia acolo, şi fântâna Dumnezeului viu care vede totul era izvorul său de viaţă. Cursul obişnuit al vieţii unui om, sălaşul sufletului său, indică cu exactitate starea lui. Poate că experienţa lui Agar îl impresiona pe Isaac şi de aceea alesese acest loc. Numele său simbolic îl făcea iubit. Frecventele lui meditaţii din vremea înserării îl făcuseră să îndrăgească izvorul. Întâlnirea lui cu Rebeca îi legase sufletul de izvor, dar ceea ce îl determinase să-şi aşeze cortul lângă izvor era faptul că simţise acolo tovărăşia viului Dumnezeu. Să-L rugăm pe Duhul Sfânt să ne facă să simţim astăzi şi în toate zilele prezenţa „Dumnezeului care mă vede” (Genesa 16:13). Să ne fie Domnul izvor de mângâiere şi desfătate, curgând în viaţa veşnică. Ulcioarele noastre se sparg şi apa se scurge, dar fântâna Creatorului nu seacă niciodată. Fericit este cel care locuieşte lângă fântână şi care are la îndemână provizii abundente. Domnul a fost un ajutor de nădejde altora; numele lui este El Shadai, Dumnezeul îndestulător. Inimile noastre au avut adesea părtăşie cu El. În El sufletul nostru a găsit Mirele slăvit, Domnul laus. Astăzi „în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Fapte 17:28). Să locuim deci lângă El. Slăvite Doamne, sileşte-ne să ne aşezăm Corturile la fântâna Dumnezeului viu şi să nu te părăsim niciodată.

    Seara

    Măcar că Domnul era acolo. Ezechiel 35:10

    Prinţii Edomului au văzut că ţara era pustiită, şi au crezut că va fi pradă uşoară. Dar în calea lor s-a ridicat o piedică nemaiîntâlnită: „Domnul era acolo”. Pe prezenţa Lui se întemeia securitatea ţării. Oricare ar fi planurile şi proiectele duşmanilor poporului lui Dumnezeu, aceeaşi barieră se ridică în calea lor şi astăzi. Sfinţii îi aparţin lui Dumnezeu, şi El locuieşte în mijlocul lor. El îi va proteja, fiindcă sunt ai Săi. Ce mângâiere ne aduce această asigurare în necazuri şi conflicte spirituale! Suntem continuu atacaţi dar apărarea nu lipseşte niciodată! Satana îşi aruncă mereu săgeţile, dar credinţa noastră este apărată de atacurile întunericului. Săgeţile aprinse ale iadului sunt respinse şi stinse, fiindcă „Domnul este acolo”. Faptele noastre bune sunt subiectul atacurilor Satanei. Un sfânt nu va avea niciodată o virtute sau un dar care să nu fie o ţintă pentru săgeţile iadului. Scântei de speranţă, raze de iubire, stropi de răbdare sau flăcări de credinţă, toate sunt atacate de bătrânul duşman al binelui. „Dumnezeu este acolo” este singurul motiv pentru care virtuţile noastre rezistă. Dacă Dumnezeu este cu noi în viată, nu trebuie să ne temem de moarte, fiindcă atunci când va sosi ultima clipă, „Dumnezeu va fi acolo”. Când vom trece prin ape tulburi şi învolburate, vom simţi fundul şi vom şti că suntem în siguranţă. Când va trece timpul, picioarele noastre vor sta pe Stânca Veacurilor. Prea iubiţilor, de la începutul vietii de creştin şi până la ultima suflare, singurul motiv pentru care nu pierim este acela că „Dumnezeu este acolo”. Numai atunci va fi distrusă biserica lui Dumnezeu, când El se va schimba sau îi va lăsa de izbelişte; până atunci însă suntem în siguranţă, fiindcă este scris: IEHOVA ŞAMA, „Dumnezeu este acolo”.

    IZVOARE IN DEŞERT

    Ţara pe care o dau copiilor lui Israel.(Iosua 1:2)

    Dumnezeu vorbeşte despre ceva imediat în acest verset. Nu este ceva ce El are de gând să facă, ci ceva ce El face chiar în acest moment. Când credinţa continuă să vorbească, Dumnezeu continuă să dea. El te întâlneşte astăzi, în prezent, şi îţi încearcă credinţa. Cât timp aştepţi, speri, sau priveşti, nu crezi. Poţi să ai nădejde sau o dorinţă arzătoare, dar aceasta nu este credinţă, pentru că „credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Porunca privitoare la rugăciunea credinţei este: „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:24). Trebuie să credem că am şi primit – în acest moment prezent. Am ajuns noi la punctul în care să-L întâlnim pe Dumnezeu în veşnicul Său ACUM? din Iosua, de A. B. Simpson

    Adevărata credinţă se încrede în Dumnezeu şi crede înainte să vadă. În mod natural, noi vrem o dovadă că cererea noastră este aprobată, înainte să credem, dar când „umblăm prin credinţă” (2 Cor. 5:7), nu avem nevoie de nici o altă dovadă în afara Cuvântului lui Dumnezeu. El a vorbit, şi în armonie cu credinţa noastră se va face. Vom vedea pentru că am crezut, şi credinţa adevărată ne susţine în cele mai încercate vremuri, chiar şi când totul în jurul nostru pare a contrazice Cuvântul lui Dumnezeu. Psalmistul a spus: „O! dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!…” (Psalmul 27:13). El nu văzuse încă răspunsul Domnului la rugăciunile sale, dar era încrezător că-l va vedea, şi încrederea lui l-a susţinut.Credinţa care crede că va vedea, ne va feri de descurajare. Vom râde de situaţiile care par imposibile în timp ce vom urmări cu plăcere să vedem cum are de gând Dumnezeu să deschidă o cale prin Marea noastră Roşie. Numai în aceste locuri de severe încercări, fără nici o ieşire omenească din dificultăţile noastre, credinţa noastră creşte şi se întăreşte.Dragă om necăjit, ai aşteptat ca Dumnezeu să lucreze în timpul nopţilor lungi şi a zilelor istovitoare, temându-te că ai fost uitat? Ridică-ţi capul şi începe să-L lauzi chiar acum pentru salvarea care este în drum spre tine.

    din Viaţa de laudă

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Psalmul 3

    O mare parte dintre psalmi au fost compuşi ca urmare a unor împrejurări speciale care, în parte, le-au inspirat conţinutul. Fuga lui David din faţa lui Absalom a fost ocazia de crare Dumnezeu S-a folosit pentru a ni-1 oferi pe cel de faţă (2 Samuel 15; 16; 17; 18).În timp ce fiul ticălos urzea comploturi împotriva tatălui sau, „cântăreţul plăcut al lui Israel” (2 Samuel 23.1), în loc să se pregătească de apărare, îşi exprimă printr-o cântare încrederea în Dumnezeul său. Ce conta numărul vrăjmaşilor, clin moment ce Domnul Se aşezase ca un „scut” protector între aceste „zeci de mii” şi preaiubitul Său! (comp. cu Geneza 15.1; Deuteronom 33.29). David se putea bucura de un somn dulce în mijlocul primejdiilor atât de mari, pentru că-L ştia pe Domnul veghind asupra lui (v. 5).Ce linişte perfectă dă la iveală Domnul Isus în timpul vieţii Sale pământeşti! În timpul furtunii, deşi valurile furioase umpluseră deja corabia, „El era la cârmă, dormind pe „căpătâi” (Marcu 4.37,38; vezi şi exemplul lui Petru în Fapte 12.6). Dumnezeu să ne ajute să experimentăm şi noi o astfel de fericită încredere!Versetul 8 ne ajută să înţelegem că David preţuia mai mult binecuvântarea Domnului acordată poporului decât propria sa siguranţă. Israel rămâne poporul lui Dumnezeu chiar şi atunei când se revoltă împotriva Unsului Său.

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: 1 Corinteni 3:9-15

    Dar fiecare să ia seama cum clădeşte deasupra. 1 Cor. 3:10

    CÂT DE BINE LUCREZI?

    Un prieten de-al meu, Nels Stjernstro’m, mi-a împărtăşit un incident care s-a petrecut afară dintr-o biserică din Minneapolis cu câţiva ani în urmă. Când preşedintele comitetului de conducere al acestei biserici era pe punctul de a intra în clădire, a văzut un bătrân stând la colţul bisericii. Părea că mângâie cărămizile. A fost atât de fascinat de acţiunea acestui om, că s-a apropiat de el şi i-a spus: „Iertaţi-mă, domnule, dar se pare că aveţi un interes deosebit faţă de colţul acesta al clădirii. Ca membru al acestei biserici, sunt curios să ştiu ce este atât de interesant cu cărămizile acestea?” Bătrânul i-a răspuns: „Da, am un interes special. Vedeţi, atunci când această clădire a fost ridicată cu mulţi ani în urmă, am fost unul dintre muncitori.” Bătând uşor cu palma cărămizile, a continuat: „Aceste cărămizi – eu le-am pus aici”. Cu un zâmbet de satisfacţie, a adăugat: „Şi cred că am făcut o treabă destul de bună”. Utilizase material bun şi-l zidise bine. Construcţia era solidă şi „colţul lui” era perfect vertical. Munca sa fusese aprobată. Cum stai cu colţul unde te-a pus Dumnezeu să lucrezi? Fie că este lucrarea ta din biserică sau munca de fiecare zi din ocupaţia ta, tu construieşti pe temelia lui Cristos. Poţi realiza aceasta numai încrezându-te cu totul în Domnul, pentru a căpăta înţelepciune şi putere de la El, pentru a face o lucrare bună. Un lucru bine făcut poate fi o mărturie clară a lucrării lui Dumnezeu în viaţa ta.

    Când vei sta în faţa Domnului pentru a da socoteală, va fi oare lucrarea ta aprobată?

    Va spune El: „Bine, rob bun si credincios”? P.R.V.

        Isus a fost dulgher în Nazaret
        Cu lucru zilnic, fel de fel.
        Cel ce vrea să semene cu El
    Trebuie să fie plin de zel.     Anonim

    Lucrarea bine făcută pentru Cristos va primi aprecierea de la Cristos.

    CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

    „Cum mângâie pe cineva mamă-sa, aşa vă voi mângâia Eu”

    (Isaia 66:13)

    Când eşti neliniştit, adu-ţi aminte că:

    1) Mângâierea lui Dumnezeu este adevărată. Îţi aminteşti că ai fost trist sau speriat când erai copil? Şi îţi mai aduci aminte de alinarea simţită în prezenţa mamei tale? Mângâierea lui Dumnezeu este şi mai reală decât cea pe care ai simţit-o atunci din partea ei. „Cum mângâie pe cineva mamă-sa, aşa vă voi mângâia Eu”. Dumnezeu este mai preocupat de tine acum decât a fost maică-ta în copilărie. „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează … Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip: lată că te-am săpat pe mâinile Mele” (Isaia 49:15-16). Poţi conta întotdeauna pe Dumnezeu când ai nevoie de mângâiere!

    2) Mângâietorul locuieşte în tine. Când suferi, Dumnezeu pare distant şi inaccesibil. Dar nu e aşa. Domnul Isus a clarificat această teamă din sufletul ucenicilor săi – atunci şi o face şi azi. „Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângâietor care să rămână cu voi în veac” (Ioan 14:16). Duhul Sfânt, care locuieşte mereu în tine este mai aproape de tine decât aerul pe care îl respiri. El este abilitat, doritor şi poate să te mângâie. Uneori, El o va face reamintindu-ţi o strofă dintr-o cântare, un vers dintr-o poezie, o predică pe care ai auzit-o, etc. Când o va face, crede. Spune-ţi în permanenţă: „Dumnezeul tuturor mângâierilor locuieşte mereu în mine!”

    3) Scriptura aduce mângâiere. Apostolul ne reaminteşte că „prin răbdarea şi nu prin mângâierea pe care o dau Scripturile … avem nădejde” (Romani 15:4). Când te simţi deznădăjduit, poate nu doreşti să citeşti Biblia. Totuşi, fă-o! Ea îţi aduce mângâierea după care tânjeşti.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     Harul lui Dumnezeu … sa arătat, învățândune ca, după ce am tăgăduit neevlavia şi poftele lumeşti, să trăim cu cumpătare şi cu dreptate şi cu evlavie în veacul prezent. Tit 2.11,12

    Harul sa arătat (2)

    Harul lui Dumnezeu nea dat dorința de a face cinste învățăturii creştine şi nea dăruit şi natura şi puterea pentru a face acest lucru. Acum avem nevoie de a fi instruiți cum să procedăm.Aşa cum soarele răsare dimineața pentru toți oamenii, la fel Domnul Isus Sa arătat pentru toți oamenii. Aşa cum am spus, deşi doar puțini oameni Îl apreciază pe El şi harul adus de El, noi putem săL prețuim pe Acela care a venit la noi şi ne putem dovedi credincioşia față de El. El nea binecuvântat, El nea salvat, iar noi suntem ai Lui. Acesta însă este începutul căilor de har față de noi. Harul ne mântuieşte şi, de asemenea, ne învață şi ne instruieşte în ce priveşte dreptatea, după cum citim: „Învățândune ca, după ce am tăgăduit neevlavia şi poftele lumeşti, să trăim cu cumpătare şi cu dreptate şi cu evlavie în veacul prezent”. Suntem acum în şcoala harului. Cuvântul „şcoală” nu trebuie să ne ducă cu gândul la sarcini grele şi la învățători aspri. Aceste lucruri aparțin vechii şcoli a Legii. Şcoala harului este diferită, fiindcă Mântuitorul este Învățătorul acolo. El a spus: „Luați jugul Meu asupra voastră şi învățați de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Pentru că jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”. Dacă El este Învățătorul nostru, cât de atractive trebuie să fie lecțiile, iar El ne învață nu doar cu ajutorul cuvintelor Lui, ci şi cu cel al căilor Lui. El este Modelul şi Călăuza noastră, iar noi trebuie să fim imitatori ai Lui. Am intrat în şcoala Lui în ziua când nea mântuit; vom fi în această şcoală până la sfârşitul zilelor noastre pe pământ; doar atunci o vom absolvi. J. T. Mawson

    Sămânţa Bună

    … pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri… Matei 10.32

    Cântecul lui Koskinen

    „… A fost o noapte ciudată în jurul meu. Mi-au venit în minte versete din Biblie și versuri din cartea de cântări. Ele aduceau un mesaj despre un Mântuitor crucificat, despre sângele care curăță de păcat și despre Casa pe care a pregătit-o pentru noi. I-am mulțumit, L-am acceptat ca Mântuitor al meu și de atunci aceste versuri sunt în mintea mea. Nu mai pot ține lucrul acesta numai pentru mine; peste câteva ore voi fi cu Mântuitorul, salvat prin harul Lui”. Fața lui Koskinen strălucea luminată de o lumină care venea din interiorul lui. Camarazii săi stăteau tăcuți. El însuși stătea nemișcat. Soldații mei ascultau ce avea de spus acest revoluționar rus. „Ai dreptate, Koskinen”, zise unul dintre camarazii lui, la un moment dat. „Dacă aș ști că există har și pentru mine… Dar aceste mâini au vărsat sânge, L-am batjocorit pe Dumnezeu și am călcat în picioare tot ce este sfânt. Acum îmi dau seama că există un iad, iar acesta este locul potrivit pentru mine”. S-a prăbușit la pământ, disperarea putând fi citită pe fața lui. „Roagă-te pentru mine, Koskinen”, a spus acesta cu un geamăt. „Mâine voi muri, iar sufletul meu va fi în mâinile celui rău”. Acești doi soldați ruși au îngenuncheat și s-au rugat unul pentru celălalt. N-a fost o rugăciune lungă, dar a ajuns în cer.

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne