Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 11 Ianuarie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Numai El este stânca mea și mântuirea mea, turnul meu înalt: nu mă voi clătina.

    Psalmul 62.6


    Gândurile lui David cu privire la Dumnezeu sunt prezentate într-un mod foarte sugestiv. Nu exista nimic mai stabil și mai neclintit pentru David decât Dumnezeul său. Dumnezeu nu era pentru David una dintre mai multe stânci, ci el spune: „Numai El este stânca mea”. Noi adesea ne bizuim pe Dumnezeu, însă doar pentru anumite lucruri; ne îndreptăm către El în unele situații, însă nu în toate. Nu poți spune cu adevărat „nu mă voi clătina”, dacă există vreun gram de încredere în orice altcineva sau altceva în afară de Dumnezeu. Singurul pe care ne putem sprijini cu adevărat este Dumnezeu.

    David n-a fost singurul care s-a încrezut în Dumnezeu atunci când a avut întrebări. Lui Ioan Botezătorul i-a fost dată onoarea specială de a pregăti calea Domnului și a făcut acest lucru cu râvnă și cu credincioșie. Totuși, atunci când era în închisoare, a avut nevoie chiar și el să-și lămurească anumite îndoieli, și pentru aceasta i-a trimis pe câțiva ucenici de-ai săi la Domnul Isus, pentru a-I pune câteva întrebări (Matei 11.3). După ce a răspuns, Domnul Isus a început să le vorbească mulțimilor despre Ioan: „Ce ați ieșit să vedeți în pustie? O trestie clătinată de vânt?” (Matei 11.7). Acest slujitor al lui Dumnezeu avea reputația de a sta drept și neabătut, însă încrederea sa nu era în sine însuși, ci în Dumnezeul pe care-L slujea. Astfel că, atunci când s-au ivit întrebări, el n-a căutat răspuns în sine însuși, ci s-a îndreptat către Fiul lui Dumnezeu.

    Cu siguranță, Dumnezeu nu devine mai vrednic de încredere odată cu trecerea timpului, fiindcă El rămâne Același, însă încrederea noastră în El crește pe măsură ce Îl cunoaștem pe El și căile Lui de har.

    „Am pus întotdeauna pe Domnul înaintea mea; pentru că El este la dreapta mea, nu mă voi clătina” (Psalmul 16.8).

    E. Clermont


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Prin credință înțelegem că lumile au fost întocmite prin Cuvântul lui Dumnezeu.

    Evrei 11.3


    Louis Pasteur

    Era în anul 1892. Un domn în vârstă călătorea cu trenul și citea din Biblie. Alături de el, un tânăr student părea adâncit în cartea de literatură științifică pe care o studia. După o vreme, tânărul l-a întrebat pe domnul în vârstă: „Mai credeți în cartea aceasta veche, plină de fabule și de basme?” — „Da, bineînțeles! Dar nu este o carte cu fabule, este Cuvântul lui Dumnezeu”. Studentul a izbucnit: „Ar trebui să studiați puțin istoria noastră. În timpul Revoluției Franceze, acum aproape o sută de ani, religia a fost demascată ca fiind o iluzie! Numai oamenii fără cultură mai cred că Dumnezeu a creat lumea în șase zile. Ar trebui să auziți ce are de spus știința despre acest basm al creației”. — „Ei bine”, a răspuns domnul în vârstă, „și ce au de spus oamenii de știință despre aceasta?”.

    „Pentru că trebuie să cobor la prima stație, nu am timp să vă explic în detaliu. Dar vă rog să-mi dați cartea dumneavoastră de vizită, ca să vă pot trimite literatură științifică pe această temă.” Domnul în vârstă și-a deschis portofelul și i-a dat tânărului cartea de vizită. Când acesta a citit-o, s-a simțit mai mic decât o furnică. Cu capul plecat, a părăsit compartimentul și a coborât din tren. Pe cartea de vizită scria:

    Profesor Doctor Louis Pasteur,

    Director General al Institutului de Cercetare în Științele Naturii – Universitatea Națională a Franței

    „Puțină știință ne desparte de Dumnezeu. Multă știință ne aduce mai aproape de El.” —Louis Pasteur

    Citirea Bibliei: Numeri 7.1-29 · Matei 5.21-32


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ELIBEREAZĂ-TE (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile.” (Exodul 3:7)

    Timp de 400 de ani, poporul Israel a fost oprimat de către supraveghetorii lor egipteni, care „le-au făcut viaţa amară” (Exodul 1:14). Le poți înțelege sentimentele de neajutorare, când te gândești la domeniile din viața ta în care te lupți pentru eliberarea din vechi obiceiuri. Fie că vorbim de mânie, mâncare, alcool, droguri, relații intime, bani sau relații abuzive, ne confruntăm și noi adesea cu sentimente de neputință în luptele noastre. Și încercările repetate de a ne elibera pot produce sentimente intense de deznădejde, care ne fac nici să nu mai încercăm. Dar iudeii au strigat către Dumnezeu, și El le-a răspuns: „Am văzut asuprirea poporului Meu… am auzit strigătele pe care le scoate… căci îi cunosc durerile. M-am coborât ca să-l izbăvesc… să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă… unde curge lapte şi miere.” (Exodul 3:7-8).

    Să reținem expresia „am coborât ca să-l izbăvesc…” Cum a făcut lucrul acesta? Eliberarea lor a necesitat moartea mielului de Paște fără cusur. După ce au stropit cu sângele jertfei ușiorii ușii, au pregătit și au mâncat mielul îmbrăcați în hainele de plecare, cu toiagul în mână, gata să lase robia în urmă. Astăzi, Dumnezeu dorește să te pregătești pentru călătoria spre libertate; nu prin strădanii omenești și trecătoare, ci prin credința în sângele vărsat al lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu care ne ia păcatele. Biblia spune: „Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat, căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit.” (1 Corinteni 5:7). Te bucuri? Dumnezeu te-a eliberat din păcat, și El vrea și poate să te elibereze din orice situație care te ține captiv.

    Așadar, roagă-L să te ajute – acum!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Geneza 6:1-12


    Şi Petru şi Iuda fac aluzie, fiecare în parte, la acest timp de dinainte de potop în care îngerii „nu şi-au păstrat starea iniţială” şi, prin urmare, şi-au suportat consecinţele (2 Petru 2.4; Iuda 6, 7). Oamenii se înmulţiseră pe pământ şi, odată cu ei, s-a înmulţit şi răul sub cele două forme ale lui: co­rup­ţia şi violenţa (v. 11). Este oare omenirea mai bună în zilele noastre? Toate ne arată că nu. Şi Scriptura ne avertizează: „oamenii răi … vor înainta spre mai rău” (2 Timotei 3.13). Astăzi, ca şi atunci, admiraţia pentru oamenii viteji cu renume (sf. v. 4), fie că sunt campioni sportivi, eroi de război etc, poate merge mână-n mână cu cea mai gravă corupţie. Dumnezeu priveşte la inima oamenilor, nu la realizările lor (1 Sa­m. 16.7). Versetul 5 ne arată rezultatul tragic al aces­tui test: „orice imaginaţie a gândurilor inimii lui era îndreptată în fiecare zi numai spre rău”. „De asemenea, inima fiilor oamenilor este plină de rău, iar nebunia este în inima lor cât trăiesc” confirmă Eclesiastul (Vulgata: Predicatorul) – Ecl. 9.3; de citit şi Ieremia 17.9.

    Atunci „Domnului I-a părut rău că făcuse pe om” (v.6). Aceasta vrea să spună că Dumnezeu nu greşeşte niciodată. Dar răutatea omului Îl obligă să schimbe hotărârile.

    Dumnezeu decide deci să înlăture făptura Sa de pe pământ, cu excepţia lui Noe, singurul care umbla cu El.

  • 10 Ianuarie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și noi avem mai tare cuvântul profetic, la care bine faceți că luați aminte (ca la o lumină strălucind într-un loc întunecos), până se va ivi ziua și va răsări steaua de dimineață în inimile voastre.

    2 Petru 1.19


    „Cuvântul profetic” era făcut și mai tare pentru sfinții cărora Petru li se adresa. Această viziune a celor trei ucenici confirmase ceea ce profeții vestiseră, condensând totul, ca să spunem așa, într-un tablou unic, în care fiecare lucru era așezat la locul lui. Apostolul nu spune că profeția era punctul esențial al lucrurilor pe care Cuvântul li le vestea – deoarece existau lucruri și mai înalte și mai prețioase decât împărăția sau decât „puterea și venirea” – ci doar subliniază faptul că profeția, cea care le vestise, fusese făcută și mai tare prin această viziune. Precum întreaga profeție, această viziune era o lumină care ilumina locul întunecos, care făcea posibilă distingerea lucrurilor și care lumina cărarea creștinului pentru a fi pus în gardă împotriva capcanelor întunericului.

    Desigur, această lampă profetică nu era neînsemnată, iar transfigurarea o făcea și mai distinctă, însă exista o altă lumină decât lampa profetică, o lumină emanată de un astru, de Hristos Însuși, ca stea a dimineții. Nu era nici lampa, nici chiar soarele dreptății din împărăția viitoare, ci era steaua de dimineață – o lumină a harului curat care emană doar din El, lumina dragostei, lumina unui Hristos care vine să-i ia la Sine pe ai Săi! Această lumină, în contrast cu lampa, este cea care prevestește ziua gata să apară, steaua de dimineață răsărită în inimile lor. Acești creștini evrei, ca și toți ceilalți creștini, nu aveau încă lumina, dar ea exista în inimile lor, iar ei dețineau toate binecuvântările pe care mâinile lor nu le atinseseră încă.

    Steaua dimineții în inimile lor era descoperirea dată lui Pavel pentru credincioși, dată și lui Ioan în Apocalipsă, iar aici, dată lui Petru; este marele adevăr care face să tresalte, pline de speranță, inimile tuturor sfinților. Acest adevăr aparținea și acestor creștini, care nu aveau nimic altceva decât speranța legată de Hristos, pentru a fi întăriți și încurajați în prețioasa lor credință.

    H. Rossier


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    El a mai zis: „Un om avea doi fii”.

    Luca 15.11


    Întoarcerea acasă dintr-o țară îndepărtată (2)

    Prin cuvintele introductive ale parabolei fiului risipitor, Isus arată originea omului. El este o creatură a lui Dumnezeu, avându-și originea în Dumnezeu. Apostolul Pavel spune: „Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este mai presus de toți, care lucrează prin toți și care este în noi toți” (Efeseni 4.6). În calitate de Creator, El este Dumnezeul și Tatăl tuturor oamenilor.

    Nu este deloc întâmplător faptul că Dumnezeul cel veșnic l-a creat pe om într-un mod special și a suflat în el „suflare de viață” (Geneza 2.7). Pentru că suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și pentru că suntem creaturi înzestrate cu rațiune (Geneza 1.26), vom da socoteală înaintea Lui de viața pe care o ducem. Acest lucru înseamnă că suntem direct și personal răspunzători în fața lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a încredințat – daruri și abilități – în bunătatea Sa.

    În plus, avem obligația de a-L reprezenta pe Dumnezeu în această lume, pentru că noi suntem creați după chipul Lui, iar chip înseamnă reprezentare. Prin urmare, fiecare om Îi datorează supunere și ascultare.

    Cei doi fii din această parabolă îi reprezintă pe oameni așa cum sunt ei din fire. Și sunt responsabili în fața Dumnezeului, Căruia Îi datorează existența lor. Deși Dumnezeu este Creatorul lor, ei încă nu sunt „născuți din Dumnezeu”. Ei au nevoie de o naștere din nou (Ioan 3.3), de o întoarcere la Dumnezeu, așa cum vom vedea în această parabolă.

    Citirea Bibliei: Numeri 6.1-27 · Matei 5.13-20


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TREBUIE SĂ ÎNGRIJEȘTI DE CEI NEVOIAȘI (3) | Fundația S.E.E.R. România

    „Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac…” (Psalmul 41:1).

    Trei sferturi din venitul mondial ajunge în buzunarele a 20% din populație. Să ne gândim în felul următor, ipotetic desigur: 10 fermieri locuiesc în aceeași localitate și câțiva dintre ei au 10 vaci. Însă aceste vaci nu sunt distribuite în mod egal, adică o vacă la un fermier. Mai degrabă este așa: 2 fermieri dețin 8 vaci, în timp ce 8 fermieri împart 2 vaci. Ți se pare corect? Cei doi fermieri care au opt vaci ar putea spune cu ușurință: „Am muncit pentru vacile mele.” Dar întrebarea care se ridică este ce responsabilitate pune Dumnezeu pe cei „avuți” în raport cu cei „ne-avuți”? Mai întâi, să simți grijă și compasiune. În al doilea rând, să ieși din zona de confort și să faci ceva în ce-i privește. De ce?

    Pentru că: „Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac, căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte. Domnul îl păzeşte şi-l ţine în viaţă. El este fericit pe pământ şi nu-l laşi la bunul plac al vrăjmaşilor lui. Domnul îl sprijină când este pe patul de suferinţă: îi uşurezi durerile în toate bolile lui.” (Psalmul 41:1-3). Când îi binecuvântezi pe cei săraci, Dumnezeu te binecuvântează! Așadar, fă din această rugăciune și rugăciunea ta: „Doamne, Tu ai promis că pe săraci îi vom avea mereu printre noi. Ajută-mă să mă asigur că și reversul este adevărat: că sunt mereu printre cei săraci – ajutându-i, încurajându-i și întinzându-le o mână de ajutor de câte ori pot. Dă-mi ocazia să Te iubesc, Dumnezeul meu invizibil, slujindu-i pe cei săraci foarte vizibili din colțul meu de lume. Ajută-mă să fiu creativ și nu superior, să încurajez fără să fiu egoist, să fiu curajos dar nu necugetat! Fie ca cei săraci să Te binecuvânteze și datorită mie… Amin!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Geneza 5:21-32


    Acest capitol cuprinde o stranie şi totodată o notabilă excepţie de la legea morţii. Enoh trăieşte 65 de ani, apoi umblă cu Dumnezeu timp de 300 de ani, după care Dumnezeu îl ia. Nu se dau nici un fel de detalii despre umblarea lui cu Dumnezeu, nici despre răpirea lui care este, pe scurt, ultimul pas al acestei umblări. Dar ce minunat rezumat al unei vieţi!

    Ştim noi oare ce înseamnă a umbla cu Dumnezeu măcar o singură zi dintr-un an? Prin umblarea credinţei, Enoh are un loc pe lista martorilor străluciţi din cap. 11 al cărţii Evrei (v. 5). Numele lui înseamnă „învăţat” şi, asemeni lor, învăţat de Dumnezeu, el Îl contemplă, prin credinţă, dincolo de lucrurile prezente, pe Domnul care vine să domnească „cu zecile de mii de sfinţi” (Iuda 14). Această viziune îl menţine separat de cei care vor fi judecaţi.

    Curând, ca şi Enoh, toţi credincioşii găsiţi în viaţă vor fi luaţi de pe pământ fără să treacă prin moarte, când, potrivit promisiunii Sale, Domnul Isus va veni pentru ai Săi (1 Tesaloniceni 4.17). A învăţat oare fiecare dintre cititorii noştri acest adevăr, fericit pentru toţi cei pregătiţi, dar solemn pentru cei care nu sunt pregătiţi?

    Să notăm că Dumnezeu nu trimite judecata Sa în lume înainte să fi dat promisiunea binecuvântării: Noe semnifică „mângâiere şi odihnă”.

  • 9 Ianuarie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Nu știți că puțin aluat dospește toată plămădeala? Îndepărtați aluatul vechi, ca să fiți o plămădeală nouă, după cum voi sunteți fără aluat.

    1 Corinteni 5.6,7


    A spune că cel credincios trebuie să se despartă de lume și de corupția eclesiastică și, în același timp, a nega faptul că adunarea este pătată printr-un păcat cunoscut și a spune că cei credincioși trebuie să recunoască o astfel de adunare pătată – toate acestea sunt afirmații complet greșite. Apostolul Pavel spune: „Înlăturați din mijlocul vostru pe răul acela!”. În caz contrar, nu rămâne decât să te desparți de o asemenea adunare, adică să-i tăgăduiești cu totul caracterul de adunare.

    Să presupunem că o adunare ca cea din Corint ar fi dat afară un rău, iar o altă adunare l-ar fi primit. Aceasta din urmă n-ar tăgădui ea caracterul de adunare a celei dintâi? Ar tăgădui lucrarea Duhului Sfânt în adunare! Dacă o persoană înlăturată din adunarea din Corint ar fi fost primită în Efes, atunci adunarea din Efes ar fi tăgăduit lucrarea Duhului Sfânt în Corint sau ar fi tăgăduit autoritatea Duhului Sfânt și a lui Hristos. Adunările erau recunoscute, pentru că fiecare dintre ele, în localitatea ei, lucra în dependență de Hristos și prin Duhul Sfânt. Și orice adunare este recunoscută, pentru că în ea se lucrează prin Duhul Sfânt, sub autoritatea Domnului Isus Hristos.

    Celor din Corint li se spune de către apostol: „Ați arătat că sunteți curați în lucrul acela”. Dacă ar fi tolerat răul, n-ar fi fost curați. Adunarea n-ar fi fost o plămădeală nouă și ei n-ar fi fost curați, dacă ar fi acceptat în mijlocul lor principiul tolerării răului. Nu trebuie să recunosc ca reprezentând Trupul lui Hristos sau ca fiind una care acționează în Numele lui Hristos, o adunare în care păcatul este tolerat. Trupul lui Hristos este sfânt. Că un păcătos sau un fățarnic se poate strecura în adunare, acesta este un fapt pe care toți îl admitem. Dar, dacă o colectivitate admite păcatul sau îi tolerează pe păcătoși, atunci ea încetează de a fi o manifestare a Trupului lui Hristos.

    J. N. Darby


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Deci nu vă îngrijorați.

    Matei 6.31


    Orizont limitat

    Pănțărușul (pasăre mică, numită și ochiul-boului) hibernează în păduri și își intonează bucuros cântul, chiar dacă afară este frig și zăpada acoperă pământul. Se pare că este atât de fericit, încât niciodată vremea rea nu-i poate tăia cu nimic elanul.

    Comportamentul lipsit de griji al păsărilor i-a pus pe mulți pe gânduri. Aceste creaturi înaripate par să aibă ceva ce noi nu avem, pentru că, de multe ori, seninătatea și bucuria noastră sunt doar de suprafață. Îngrijorarea ne alungă într-o clipă buna dispoziție – nu însă și pe cea a păsărilor, fiindcă ele nu-și fac griji. Nu sunt îngrijorate nici de o penurie de alimente, nici de cotele privind poluarea mediului. „Orizontul lor limitat” le face să fie extrem de „nepăsătoare”.

    Noi, oamenii, „gândim mai departe” decât păsările și, din acest motiv, suntem adesea deprimați. Totuși, nu gândim suficient de departe! Aceasta este, de fapt, problema! Rămânem blocați în limitele lumii noastre vizibile.

    De multe ori, Dumnezeu nu are loc în gândurile noastre. Ajutorul și purtarea Lui de grijă sunt concepte neclare pentru mulți, dar nu trebuie să rămână așa!

    Cine crede în Domnul Isus devine un copil al lui Dumnezeu. El poate privi cu încredere la Dumnezeu ca la Tatăl său și își poate lăsa grijile în seama Lui. Acest lucru aduce în inimă bucurie și alungă grijile.

    Citirea Bibliei: Numeri 5.1-31 · Matei 5.1-12


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TREBUIE SĂ ÎNGRIJEȘTI DE CEI NEVOIAȘI (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Judeca pricina săracului şi a celui lipsit şi era fericit…” (Ieremia 22:16).

    Pe când era student la teologie, Jim Wallis și câțiva dintre colegii săi au luat foarfecele și au decupat din niște Biblii fiecare verset referitor la sărăcie, avere, dreptate sau opresiune. Nu le-a venit să creadă, când au terminat, că pe podea stăteau întinse cam 2000 de versete! De fapt, dacă vrei să scoți din Biblie preocuparea pentru cei sărmani, scoți afară însăși inima Bibliei! Iată un astfel de verset: „Judeca pricina săracului şi a celui lipsit şi era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta a Mă cunoaşte?”, zice Domnul.” (Ieremia 22:16). Domnul Isus cita deseori din Sfânta Scriptură, dar numai o dată Îl găsim deschizând-o și citind din ea. Și ce fragment a ales să citească în public? Unul despre săraci și neputincioși: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi” (Luca 4:18).

    Iată lista Sa cu lucruri de făcut: ajutor pentru trup și suflet, tărie pentru partea fizică și cea spirituală și terapie pentru partea pământească și cea veșnică. Unii (chiar dacă reprezintă o minoritate) sunt săraci pentru că sunt leneși și trebuie să li se spună că în Cuvântul lui Dumnezeu scrie: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.” (2 Tesaloniceni 3:10). Dar mulți alții sunt săraci pentru că paraziții și infecțiile le-au slăbit trupurile, pentru că petrec șase ore pe zi colectând apă, pentru că se răzvrătesc împotriva armatelor care le-au distrus fermele sau pentru că boala le-a ucis părinții. Aceștia sunt oamenii de care ne-a spus Dumnezeu să avem grijă – azi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmii 100, 101


    Psalmul 100 este un psalm de mulţumire, invitând „tot pământul” să–L celebreze pe Domnul şi să-L slujească cu bucurie.

    Cu cât mai mult aceste privilegii sunt ale noastre, de vreme ce noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu ca pe un Tată bun şi pe Isus ca pe un Păstor plin de tandreţe (comp. cu sf. v. 3)! Este aceasta pentru noi o bucurie, să-L slujim pe Domnul? Sau, din contră, ne purtăm ca şi cum El ar fi un aspru Stăpân al unui jug greu? (Matei 25.24). Domnul să ne facă să gustăm acum bucuria care însoţeşte întotdeauna o slujire în ascultare (Ioan 15.10,11), pentru a putea auzi mai târziu şi acest cuvânt deosebit de preţios: „Intră în bucuria Stăpânului tău” (Matei 25.21,23)!

    Odată cu Psalmul 101 se deschide o nouă serie. Acest prim psalm al seriei este, într-un fel, conţinutul declaraţiei publice a Împăratului la instaurarea Împărăţiei. El expune bazele pe care va aşeza din nou guvernarea ţării: înţelepciune, integritate, dreptate, separare de rău. Ce contrast între aceste principii simple şi ferme şi codurile încâlcite şi complicate ale justiţiei omeneşti! Toţi supuşii împărăţiei vor fi fost preveniţi: perversitatea, defăimarea, mândria, frauda şi minciuna nu vor fi nicidecum tolerate. Ca unii chemaţi să împărăţim împreună cu Domnul, avem răspunderea de a ilustra încă de acum în umblarea noastră principiile Împărăţiei Sale.

  • 8 Ianuarie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, națiune sfântă, popor dobândit pentru Sine, ca să vestiți virtuțile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; voi, care odinioară nu erați popor, iar acum sunteți popor al lui Dumnezeu; voi, care nu primiserăți îndurare, iar acum ați primit îndurare.

    1 Petru 2.9,10


    În contrast cu Israelul răzvrătit care L-a respins pe adevăratul lui Mesia, sfinții preaiubiți ai lui Dumnezeu din zilele de astăzi sunt numiți „o seminție aleasă”. Aceasta este alegerea lui Dumnezeu de dinainte de întemeierea lumii – o alegere mai înaltă decât cea îndreptată spre Israel, poporul pământesc al lui Dumnezeu, care a fost ales de la întemeierea lumii.

    „Preoția împărătească” este corespondentul „preoției sfinte”, pe care o găsim în versetul 5: „Voi înșivă, ca niște pietre vii, sunteți zidiți o casă spirituală, o preoție sfântă, ca să aduceți jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos”. „Preoția sfântă” Îl are în vedere pe Dumnezeu, iar „preoția împărătească” îi are în vedere pe oameni. Caracterul împărătesc marchează mărturia lui Dumnezeu către această lume – o demnitate conferită păcătoșilor mântuiți prin har.

    „O națiune sfântă” este în contrast cu Israelul în carne, neascultător, și vorbește despre o sfințire reală și vitală, pentru gloria lui Dumnezeu.

    „Un popor dobândit pentru Sine” arată apartenența la El, ca robi mai degrabă decât ca slujitori tocmiți, așa cum se considerau iudeii de sub lege. Suntem în întregime posesiunea Stăpânului nostru.

    Toate aceste prețioase binecuvântări eterne au în vedere și un scop pentru acum: rezultatul prezent este ca noi, cei credincioși, să vestim „laudele Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. Nu doar să rostim laudele, ci să le manifestăm. Întregul caracter al vieții celor credincioși este implicat în aceasta. Lumina Sa minunată trebuie să strălucească puternic în orice aspect al vieții noastre.

    L. M. Grant


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Din cauza voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între neamuri.

    Romani 2.24


    Un ajutor sau o piedică?

    Un fost broker de asigurări, în vârstă de 86 de ani, spunea: „Nu există Dumnezeu și nu există viață după moarte. Nu am găsit nicio dovadă concludentă, care să susțină în mod convingător astfel de realități”. Ce greșeală!

    Oamenii de știință au demonstrat că toate cărțile Noului Testament sunt documente autentice și că învierea Domnului Isus este un fapt dovedit istoric. Cu toate acestea este nevoie de credință! Fiecare trebuie să decidă dacă dă crezare Cuvântului lui Dumnezeu sau dacă ascultă de raționamentul oamenilor. Dumnezeu nu obligă pe nimeni să creadă că El este Adevărul și că este adevărat Cuvântul Său. Dar ce cumplit este când cineva se înșală chiar cu prețul sufletului său!

    Bărbatul a continuat spunând: „Oamenii pe care i-am întâlnit și cu care am făcut afaceri pretindeau că sunt creștini, dar de obicei nu dovedeau aceasta. Mulți mergeau la biserică în mod regulat, dar erau la fel de lacomi, de necinstiți, de nerușinați, de nerecunoscători și de nemulțumiți ca și cei care nu practicau credința creștină”.

    Această afirmație ne pune în fața unei mari provocări. Sunt oamenii din jurul nostru atrași spre credință prin comportamentul nostru sau, dimpotrivă, sunt dezgustați? Suntem noi un ajutor sau, dimpotrivă, o piedică în calea lor către Dumnezeu? Să ne amintim în fiecare zi că purtarea noastră vorbește mai mult decât o mie de cuvinte!

    Citirea Bibliei: Numeri 4.21-49 · Matei 4.12-25


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TREBUIE SĂ ÎNGRIJEȘTI DE CEI NEVOIAȘI (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţeala ajutoarelor de toate zilele.” (Faptele Apostolilor 6:1)

    Pentru că în vremea Noului Testament guvernul nu se îngrijea de văduve și de orfani, Biserica a preluat această responsabilitate. Din nefericire, se pare că apăruseră favoritismele, și văduvele și orfanii din poporul iudeu au avut parte de tratament preferențial față de văduvele și orfanii dintre neamuri. Cum au reacționat conducătorii Bisericii? Ar fi putut să desființeze rapid această practică, așa cum facem și noi de atâtea ori. Ei ar fi putut spune: „Noi suntem chemați să vestim Evanghelia, nu să facem pachete cu mâncare. Noi ne preocupăm de chestiuni referitoare la păcat și mântuire, nu de sandale și supă!” În schimb, iată ce au făcut acei slujitori ai bisericii: mai întâi, au convocat o adunare pentru a soluționa problema (vezi Faptele Apostolilor 6:2). Ei au înștiințat toți membrii că biserica lor ia în serios problema sărăciei și că fiecare este responsabil înaintea lui Dumnezeu să facă ceva în această privință. Versetul nu susține obligativitatea forțată, ci propovăduiește clar voluntariatul sub călăuzirea Duhului Sfânt. În al doilea rând, au transferat problema în mâinile celor mai hăruiți și mai pricepuți dintre ei. Au ales șapte bărbați – foarte respectați, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune – și le-au încredințat această responsabilitate (vezi Faptele apostolilor 6:3).

    În loc să ne creștem copiii doar pentru domenii importante ca medicina, dreptul, politica sau guvernarea, mai bine ar fi să-i învățăm că grija față de cei neajutorați este una dintre cele mai înalte chemări pe care ni le face Dumnezeu. De ce oare 10% din populația lumii merge la culcare cu stomacul gol în fiecare seară? Sau de ce trebuie să moară peste 17.000 de copii zilnic (unul la 5 secunde!) din cauza malnutriției și a unor boli tratabile, iar noi, creștinii și bisericile, nu facem mai nimic legat de asta?! Nimeni nu poate face totul, dar Dumnezeu ne-a chemat pe fiecare dintre noi să facem ceva! Iar Biblia ne spune (Iacov 1:27): „Religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume”. Iată ceva de făcut pentru fiecare zi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 98, 99


    Psalmul 98 începe în acelaşi fel cu Psalmul 96, iar Psalmul 99, în acelaşi fel cu Psalmul 97. „Cântaţi Domnului o cântare nouă” (Psalmul 98.1). Cântarea cea nouă este aceea care-L are ca temă pe Hristos în noile manifestări ale gloriei Sale. În zorii Împărăţiei Sale, atunci când Dumnezeu Îşi va fi făcut cunoscut mântuirea şi Îşi va fi descoperit dreptatea (v. 2; Psalmul 97), acest imn va fi intonat în cer şi toate făpturile îi vor răspunde acolo în ecou (Apocalipsa 5.9-13). Cerul şi pământul vor fi la unison; o bucurie universală va răspunde în sfârşit bunătăţii şi credincioşiei lui Dumnezeu (v. 3).

    „Domnul împărăţeşte”, repetă Psalmul 99 (după Psalmul 97). Odată exersată judecata Lui, gloria Sa îşi reia „între heruvimi” locul pe care-l părăsise odinioară din cauza nelegiuirii poporului (Exod 25.22; Ezechiel 10). Sfinţenia Sa este proclamată în trei rânduri: Este sfânt; este sfânt; Domnul Dumnezeul nostru este sfânt (v. 3, 5, 9; comp. cu Isaia 6.2,3). Dar acest Dumnezeu „de trei ori sfânt” este de asemeni Cel care iartă (v. 8) şi ştim că El o poate face fără să Se nege pe Sine, în puterea lucrării de la cruce. Numai atunci mijlocirea lui Moise, a lui Aaron şi a lui Samuel îşi va primi deplin răspunsul, în această iertare care este deja partea noastră în har (Exod 32.11,32; Numeri 16.47; 1 Samuel 7.5; 12.23).

  • 7 Ianuarie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ce va rămâne din darul acesta de mâncare să fie al lui Aaron și al fiilor lui; acesta este un lucru preasfânt Domnului între jertfele de mâncare mistuite de foc.

    Levitic 2.3


    Nu este minunat să-L privești cum a fost El în viața Sa? Este însemnat lucru să avem jertfa aceasta ca hrană cu care ne putem umple și sătura sufletele, prin care putem primi putere să mergem pe drumul nostru, prin care să creștem și să primim astfel, cu adevărat, caracterul Său, fiind schimbați după chipul Său.

    Vedem că, dacă Îi aducem ceva lui Dumnezeu, El nu ne rămâne niciodată dator. Cel ce jertfea aducea jertfa de mâncare lui Dumnezeu, ca să I-o dea Lui, iar preotul, care o aducea pe altar, primea din ea pentru mâncare. Nu este aceasta și experiența noastră? Nu știm că, atunci când suntem adunați în jurul Domnului ca să-I aducem Tatălui jertfele noastre de laudă și de mulțumire și să-I spunem Tatălui ce slavă am găsit noi la Domnul Isus – prin urmare, când ne strângem în felul acesta Îi aducem Lui ceva? La Cină venim nu pentru a primi ceva; pentru aceasta ne strângem la adunarea de zidire; însă la frângerea pâinii venim împreună ca să Îi aducem ceva, anume „rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui”. Și noi avem, cu adevărat, jertfe de laudă și de mulțumire; și nu vorbesc numai buzele, ci ceea ce este rostit vine cu adevărat din inimă. Noi am venit să dăm și, din ce am avut, I-am dat ceva lui Dumnezeu; și totuși inimile noastre au plecat pline, deseori mai pline decât atunci când am venit.

    Acesta este întotdeauna rezultatul când venim cu jertfele noastre la Dumnezeu, când Îi aducem ceea ce ne-a spus El, în Cuvânt, despre Domnul Isus, despre lucrarea Sa și, mai ales aici, unde este vorba despre această jertfă, despre ceea ce El Însuși ne dă ca parte a noastră. Și putem înțelege acest lucru când suntem obișnuiți să locuim în prezența lui Dumnezeu și când sentimentele noastre sunt formate în părtășie cu Dumnezeu; astfel, va deveni o obișnuință pentru noi să fim în Locul Preasfânt, în prezența lui Dumnezeu, ca să-I slujim.

    H. L. Heijkoop


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Eu Te-am preamărit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.

    Ioan 17.4


    Până la capăt!

    Când a trăit pe acest pământ, Domnul Isus a vorbit de mai multe ori despre voia lui Dumnezeu, arătând astfel ce era cel mai important pentru Sine.

    Ucenicilor Săi le-a spus: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui” (Ioan 4.34). De asemenea: „Eu nu pot să fac nimic de la Mine Însumi; judec după cum aud și judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis” (Ioan 5.30).

    Pentru oricine crede în El este prețioasa promisiune: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; și pe cel care vine la Mine nu-l voi izgoni afară; căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. Și voia Celui care M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de la urmă. Căci voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică” (Ioan 6.37-40).

    La sfârșitul vieții Sale pe acest pământ, înainte de a merge să împlinească lucrarea de răscumpărare pe crucea de la Golgota, a petrecut ore întregi în rugăciune în grădina Ghetsimani. El S-a rugat din adâncul inimii Sale: „Tatăl Meu, dacă este cu putință, să treacă de la Mine paharul acesta! Totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu” (Matei 26.39).

    El a fost gata să facă voia lui Dumnezeu până la capăt! Și a împlinit-o până la capăt!

    Citirea Bibliei: Numeri 4.1-20 · Matei 4.1-11


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TU EȘTI CA O OGLINDĂ! | Fundația S.E.E.R. România

    „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului…” (2 Corinteni 3:18)

    Există un vechi proverb care spune: „Dacă vrei să-mi fii tovarăș, adoptă obiceiurile mele.” Apostolul Pavel ne face următoarea afirmație: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18). O versiune modernă a acestui verset spune așa: „Creștinii reflectă imagini asemenea unor oglinzi.” Iar cei care au tradus Biblia, versiunea King James au spus astfel: „Observând ca într-o oglindă.” Așadar, care din aceste traduceri are dreptate? Toate cele trei!

    Cuvântul katoptris din greaca veche se poate traduce în ambele moduri. Concluzie: cu cât petreci mai mult timp în prezența lui Dumnezeu, cu atât mai mult vei reflecta asemănarea cu El și vei duce cu tine prezența Sa. Ce înseamnă „a-ți observa” fața într-o oglindă? E mai mult decât o privire rapidă; „a observa” înseamnă a studia, a te uita îndelung la ceva, a contempla. Biblia ne spune că după ce Moise a petrecut 40 de zile pe munte în prezența lui Dumnezeu, oamenii din poporul Israel s-au temut să se apropie de el, deoarece „pielea feței lui strălucea” pentru că era acoperit de slava lui Dumnezeu (vezi Exodul 34:29). Moise a devenit ceea ce a privit!

    Pavel ne spune „să facem totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). Asta înseamnă că în tot ceea ce faci, tu ești ca un reflector!

    Domnul Isus a zis: „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” (Matei 5:16). Cu alte cuvinte, când oamenii se uită la tine, ar trebui să-L vadă pe Dumnezeu care locuiește în tine. Iar acest lucru trebuie să se întâmple pretutindeni unde te afli: acasă, la școală, la locul de muncă și oriunde te-ai afla. Amin!?


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 97


    Acest psalm descrie instaurarea Împărăţiei în putere şi are drept corespondent Isaia 11.4,5 şi Apocalipsa 19.6. Tot ceea ce se opune stăpânirii Domnului va fi distrus (v. 3‑5), în timp ce inimile tuturor credincioşilor vor fi umplute de veselie (v. 8). Atunci gloria Domnului va fi nu numai istorisită, ca în Psalmul 96.3, ci şi văzută (v. 6), iar locuitorii pământului vor fi în sfârşit în măsură să vadă deosebirea dintre guvernarea exersată prin oameni şi dreptatea instaurată de Dumnezeu. Îngerii, numiţi în versetul 7 „dumnezei”, atât de mult timp martori ai nedreptăţii pe pământ, vor asista în sfârşit la triumful dreptăţii. Îl vor vedea pe Întâiul‑născut, Hristos, prezentat de Dumnezeu în lumea locuită şi, într-un gând cu sfinţii de pe pământ, I se vor închina (Evrei 1.6).

    Ultimele trei versete au o deschidere către toate timpurile, pentru că Dumnezeu are neîncetat privirile îndreptate asupra celor care-L iubesc, asupra celor „drepţi cu inima”. Harul Lui îi numeşte sfinţi şi drepţi. El aşteaptă ca ei să urască răul şi să se bucure în El (v. 10, 12; comp. cu Romani 12.9 şi cu Filipeni 4.4). El Însuşi le va păzi negreşit sufletele şi le va lumina fiecare pas (v. 10, 11).

  • 6 Ianuarie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cu ce este preaiubitul tău mai mult decât un alt preaiubit, tu, cea mai frumoasă dintre femei? Cu ce este preaiubitul tău mai mult decât un alt preaiubit, că ne rogi astfel?

    Cântarea Cântărilor 5.9


    Mirele și Mireasa (1)

    Solomon a scris cele trei cărți care vin după cartea Psalmilor. În prima dintre ele, Proverbe, el folosește titlul de „Domnul”. În cea de-a doua, Eclesiastul, folosește titlul de „Dumnezeu”, însă în cea de-a treia, Cântarea Cântărilor, folosește doar pronumele „El”. Totuși, în toate aceste cărți, Solomon vorbește despre aceeași Persoană: Domnul Dumnezeu, Iahve Elohim, care este Isus, Domnul nostru. Cântarea Cântărilor începe astfel: „Să mă sărute [El] cu sărutările gurii Lui!”. Nici titlul de „Iahve” și nici cel de „Elohim” nu s-ar fi potrivit aici.

    Personajele principale din Cântarea Cântărilor sunt El, Mirele, ea, Mireasa, precum și fiicele Ierusalimului. Aceste fiice ale Ierusalimului pun întrebarea citată mai sus. Ele doresc să cunoască de ce Mireasa le roagă astfel. Fiind persecutată din cauza atașamentului față de Preaiubitul ei, și totuși perseverând în dorința de a fi cu El, ea dovedește că persecuția nu i-a diminuat dragostea față de El. A fost bătută, rănită și umilită (versetul 7), însă dorința ei a rămas aceeași: să fie cu El.

    O astfel de dragoste și de loialitate vor fi întotdeauna remarcate de Domnul. Fiicele Ierusalimului erau nedumerite, mai întâi de frumusețea ei unică, fiindcă ea era nu doar frumoasă, ci cea mai frumoasă dintre femei. Remarcați că același scriitor, Solomon, vorbind despre frumusețea fizică, spune că farmecul este înșelător și că frumusețea este deșartă, dar că evlavia este frumusețea care trebuie lăudată (Proverbe 31.30). În al doilea rând, ele erau impresionate de devotamentul ei real față de Preaiubitul ei. Ce remarcă oamenii la noi? O alipire de bogății, sau dorința de a suferi de dragul lui Hristos? Merită oare să pierdem totul de dragul părtășiei cu Domnul nostru Isus Hristos? Fie ca viața noastră să se desfășoare în așa fel, încât cei din jurul nostru să dorească să-L cunoască pe Domnul!

    A. M. Behnam


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Veniți … să umblăm în lumina Domnului!

    Isaia 2.5


    Veniți!

    „Cu duioșie Isus azi ne cheamă: voi, cei trudiți, toți veniți!” sunt versurile unui îndrăgit imn creștin. Cât de insistent auzim în Biblie acest îndemn, de a veni la El!

    „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28).

    „Veniți și cumpărați vin și lapte, fără bani și fără plată” (Isaia 55.1).

    „Veniți să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâșiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile” (Osea 6.1).

    „Veniți acum să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1.18).

    „Veniți să ne alipim de Domnul, printr-un legământ veșnic, care să nu fie uitat” (Ieremia 50.5).

    „Veniți, ascultați, toți cei care vă temeți de Dumnezeu, și voi spune ce a făcut El pentru sufletul meu” (Psalmul 66.16).

    „Veniți, căci iată că toate sunt gata” (Luca 14.17).

    „Veniți și priviți lucrările lui Dumnezeu” (Psalmul 66.5).

    „Veniți să-L adorăm, să ne plecăm și să îngenunchem înaintea Domnului care ne-a făcut” (Psalmul 95.6).

    Citirea Bibliei: Numeri 3.27-51 · Matei 3.13-17


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DĂ-I LUI DUMNEZEU TOATĂ SLAVA! | Fundația S.E.E.R. România

    „Nu brațul lor i-a mântuit, ci dreapta Ta, braţul Tău, lumina feței Tale, pentru că îi iubeai.” (Psalmul 44:3)

    Ai auzit de broasca aceea care a ieșit din balta care secase și a rugat două păsări s-o transporte la cel mai apropiat iaz? Ea le-a convins să țină în cioc câte un capăt al unui băț în timp ce ea avea să muște mijlocul bățului ținându-se astfel de el. Era o priveliște de pomină: două păsări, un băț și o broască la mijlocul bățului. Au parcurs o distanță bunicică până când o vacă care păștea s-a uitat în sus, a văzut trioul trecând pe deasupra capului și a întrebat: „Cine s-a gândit la așa ceva?” În acel moment broasca nu s-a putut abține. Mândria s-a impus în fața prudenței, broasca a strigat: „Euuuuu….!” – și desigur s-a prăbușit! Nu face și tu aceeași greșeală. Biblia spune că: „Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii.” (Proverbele 16:18).

    De ce ești bun în ceea ce faci? Pentru propriul tău confort? Ca să economisești pentru pensie? Ca să-ți alimentezi stima de sine? Nu, toate acestea sunt bonusuri, nu principalul motiv. Ești bun în ceea ce faci – de dragul lui Dumnezeu. El este motivul, nu tu! Citește aceste cuvinte din Biblie și gândește-te la ele în inima ta: „De la Tine vin bogăţia şi slava, Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta sunt tăria şi puterea şi mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile.” (1 Cronici 29:12).

    Aducându-și aminte de victoriile, binecuvântările și reușitele pe care le-a experimentat Israel, psalmistul ne relatează adevărul din spatele lor: „Căci nu prin sabia lor au pus mâna pe ţară, nu braţul lor i-a mântuit, ci dreapta Ta, braţul Tău, lumina Feţei Tale, pentru că îi iubeai.” (Psalmul 44:3). Păstrează în mintea ta faptul că binecuvântările de care te bucuri zi de zi sunt ale tale numai pentru că Dumnezeu ți-a arătat bunăvoință și ți-a zâmbit. Acesta este adevărul!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 96


    După ce s-au îndemnat între ei, „să cântăm, să ne închinăm, să ne plecăm genunchiul”, în Psalmul 95, credincioşii din Israel invită acum întreg pământul şi chiar natura să-i imite: „cântaţi, binecuvântaţi, închinaţi-vă înaintea Domnului” (v. 1, 2, 9). Va veni ziua când popoarele păgâne îşi vor lepăda idolii şi când familiile naţiunilor vor da Domnului gloria şi puterea (v. 7). Pentru a exprima acest elogiu, cei răscumpăraţi nu aşteaptă Împărăţia Domnului. „A Lui fie gloria şi puterea!” pot striga ei încă de acum (Apocalipsa 1.6). Şi aceasta, pentru că nu numai manifestarea gloriilor lui Hristos poate face inima lor să izbucnească în această laudă! Maiestatea, măreţia, puterea şi frumuseţea Împăratului întregului pământ sunt încă nevăzute, ascunse în sanctuarul ceresc (v. 6). Însă măreţul şi permanentul motiv al adorării celui credincios este dragostea Mântuitorului: „A Lui, care ne iubeşte şi care ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său” (Apocalipsa 1.5).

    Acest psalm a fost compus şi cântat cu prilejul întoarcerii chivotului, imagine a lui Hristos, în mijlocul lui Israel (1 Cronici 16.23‑30). Dar nu pentru a mântui lumea, ci pentru a judeca lumea va fi revenirea Domnului (v. 13; comp. cu Ioan 3.17, 5.22). El va exersa judecata asupra popoarelor cu dreptate (v. 10), cu adevăr şi după credincioşia Sa (v. 13; Psalmul 45.3,4).

  • 5 Ianuarie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cine își iubește viața o va pierde; și cine își urăște viața în lumea aceasta o va păstra pentru viața eternă. Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze; și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Și, dacă cineva Îmi slujește, Tatăl îl va onora.

    Ioan 12.25,26


    Drumul spre binecuvântare pentru om trece prin moarte. Însă binecuvântarea în care moartea lui Hristos l-a adus pe credincios este una de un fel cu totul nou, aflată dincolo de puterea morții. Viața în lumea aceasta este, chiar în cea mai bună formă a ei, o viață trecătoare; viața pe care Domnul o dă este „eternă”. Să iubim viața aceasta înseamnă să ne agățăm de o viață pe care trebuie să o pierdem – și pe care o pierdem chiar urmărind-o. Să urâm viața în această lume, având în vedere viața eternă, înseamnă să intrăm în savurarea vieții veșnice chiar acum. Să cântărim bine însemnătatea profundă a cuvintelor Domnului. A ne întoarce spre lume, căutând să ne găsim plăcerea în lucrurile în care lumea și-o găsește, se va dovedi doar amărăciune și întristare, astfel că vom descoperi nu doar că urmărim ceea ce nu are satisfacție de durată, dar, chiar și în cel mai bun caz, pierdem ceea ce am realizat, pentru că aceasta este o viață care sfârșește în moarte.

    Mai mult, nu doar că există viața nouă, în contrast cu cea care este trecătoare, ci este și privilegiul de a trăi o viață de slujire față de Domnul. Ca să putem merge pe această cale de slujire, trebuie să-L urmăm pe Domnul – așa cum, puțin mai târziu, porunca pe care Domnul i-a dat-o lui Petru, de a-I hrăni oile, este urmată de îndemnul „urmează-Mă” (Ioan 21.17,19). Aceasta reprezintă un motiv în plus pentru a accepta moartea față de viața prezentă; pentru că, în principiu, „urmarea” lui Hristos este prin moartea față de păcat și față de lume. Un astfel de drum va avea o răsplată deosebită. Urmarea lui Hristos ne va conduce în locul în care merge Hristos, pentru a fi cu El în casa vieții eterne. Un astfel de drum poate atrage opoziție și persecuție din partea oamenilor, dar va avea în mod sigur onoare din partea Tatălui.

    H. Smith


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar Dumnezeu Își arată dragostea Sa față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.

    Romani 5.8


    Bătălia de la Stalingrad

    În urmă cu aproximativ 80 de ani se încheia cel de-al Doilea Război Mondial. Punctul său de cotitură l-a constituit bătălia de la Stalingrad (1942-1943), în care armata germană a fost încercuită și învinsă de forțele rusești. A fost o luptă crâncenă, în care mureau zilnic mii de soldați. Frigul aprig și vântul tăios de stepă erau de nesuportat pentru luptători; de asemenea aprovizionarea se făcea în condiții foarte dificile. Un soldat german a scris în ultima sa scrisoare către tatăl său: L-am căutat pe Dumnezeu în fiecare casă distrusă, la fiecare colț de stradă, în fiecare camarad… Dumnezeu nu S-a arătat când inima mea a strigat după El… Nu, tată, nu există Dumnezeu.

    Acest tânăr L-a căutat cu disperare pe Dumnezeu în acel infern. Situația lui era, cu siguranță, una groaznică, dar nu cumva Îl căuta pe Dumnezeu într-un loc greșit? Să căutăm oare dragostea lui Dumnezeu într-un oraș bombardat, într-o ruină fumegândă, într-un război cauzat de oameni? Nu!

    Dragostea lui Dumnezeu este văzută într-un loc cu totul diferit: pe crucea de la Golgota! Acolo, Isus a murit din dragoste pentru oamenii păcătoși, ca să ne deschidă calea spre Dumnezeu și spre cer. Crucea lui Hristos este dovada de netăgăduit a dragostei lui Dumnezeu! Ceea ce s-a întâmplat la Stalingrad și în alte locuri nu face decât să demonstreze cât de mult avem nevoie de Cineva care să ne salveze din starea de vinovăție în care ne găsim. Dragostea lui Dumnezeu este în Isus și o putem vedea atât de limpede în moartea Sa.

    Citirea Bibliei: Numeri 3.1-26 · Matei 3.1-12


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ANUL ACESTA ALUNGĂ ÎNDOIALA (3) | Fundația S.E.E.R. România

    „Iosif a visat un vis…” (Geneza 37:5)

    Iosif a avut două vise, iar al doilea a fost mai mare decât primul. Primul vis a fost despre un câmp cu snopi; al doilea vis a fost despre cer, soare, lună și stele. „Ce vreți să spuneți cu asta?” – întrebi tu. Să îndrăznești să ai un vis mare, anul acesta!

    Managerul Henry Curtis spunea: „Fă-ți planuri cât vrei de fantastice, pentru că peste 25 de ani ele vor părea mediocre. Fă-ți planuri de 10 ori mai mărețe decât cele pe care le-ai făcut inițial, și peste 25 de ani te vei întreba de ce nu le-ai făcut de 50 de ori mai mărețe!”

    Există o singură cale prin care poți continua să crești: scopul tău trebuie să fie cu un pas mai în față decât ceea ce este confortabil pentru tine. Asta te va obliga să continui să crești! Și totodată te va ajuta să crezi că Dumnezeu poate face lucruri mai mari. Cei mai mulți oameni își doresc ca viețile lor să se îmbunătățească mereu, și cu toate acestea prețuiesc mai mult comoditatea și stabilitatea. Ei uită că nu poți deveni mai bun și în același timp să rămâi la fel. Creșterea înseamnă schimbare și asta înseamnă să pui la îndoială starea de fapt. A avea mintea orientată spre lucrurile posibile înseamnă a nu te mulțumi cu ce ai acum.

    Mereu vor exista persoane în jurul tău care vor să renunți la visul tău și să îmbrățișezi starea de fapt. Iubește-i, dar nu te lăsa condus de ei!

    Pe măsură ce începi să crezi că Dumnezeu va face lucruri mai mari, iar ceilalți vor să te descurajeze, gândește-te că acum când citești/asculți această meditație, undeva în lume oamenii se gândesc cum să vindece cancerul, cum să dezvolte noi surse de energie, cum să-i hrănească pe săraci, cum să ridice calitatea vieții, ori să câștige toate națiunile pentru Hristos. Ei fac tot ce pot și pun la-ndoială status quo-ul; și tu trebuie să faci la fel!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 95


    Puterea lui Dumnezeu în mântuire deşteaptă strigăte de bucurie în cei care sunt obiecte ale mântuirii. Odinioară, pe ţărmul Mării Roşii, un popor răscumpărat făcuse să se înalţe către Domnul cântul eliberării. Ce trist, istoria lui Israel încă de la primii ei paşi prin pustie ne învaţă că putem fi martori ai lucrărilor lui Dumnezeu (v. 9) şi totuşi să nu-I cunoaştem căile (v. 10)! Ea ne arată, de asemenea, că nu numai Faraon cel nelegiuit şi–a „împietrit inima” (Exod 8.15,32), ci că nici Israel n-a întârziat să facă la fel (v. 8). Chiar numele de Masa (ispită; vezi Exod 17.7) şi de Meriba (contestaţie, ceartă) sunt gravate pentru totdeauna în istoria lui (comp. cu Numeri 11.3,34). Astfel de paşi greşiţi au reperat tristele etape ale traversării pustiei şi au servit la a le desemna. Fie ca aceste nume să fie şi pe drumul fiecăruia dintre noi ca nişte panouri indicatoare care ne avertizează într-un mod solemn!

    Epistola către Evrei citează şi comentează acest psalm care ne stă în atenţie (Evrei 3.7): „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile”. Din inimă trebuie deci să-L ascultăm pe Domnul. Fie ca a noastră astăzi să fie sensibilă la „glasul Lui”, pentru ca a Lui mâine să ne facă să intrăm în glorioasa Sa odihnă!

  • 4 Ianuarie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Împăratul David a intrat și a stat înaintea Domnului și a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule? Și ce este casa mea, că m-ai adus până aici?”.

    2 Samuel 7.18


    Care a fost efectul promisiunilor Domnului asupra inimii lui David? Avem răspunsul în acest verset: „Împăratul David a intrat și a stat înaintea Domnului și a zis: «Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule?»”. Să remarcăm atitudinea lui și să medităm la întrebarea pe care el a pus-o. Ele sunt pline de adânci semnificații pentru noi. David „a stat” – aceasta înseamnă liniște și odihnă. El dorise să treacă la lucru prea devreme. Dumnezeu i-a spus: «Nu, ci tu trebuie să șezi și să privești la lucrarea Mea, să contempli acțiunile Mele făcute în favoarea ta, acțiuni din trecut, din prezent și din viitor».

    În întrebarea lui, „cine sunt eu?”, vedem faptul binecuvântat că, pentru moment, David s-a pierdut din vedere pe sine însuși. El a fost pus în umbră de strălucirea revelației divine. Eul și sărmanele lui fapte au fost date la o parte de către gloria lui Dumnezeu și de către măreția minunată a faptelor Sale, făcute în beneficiul slujitorului Său.

    Unii ar fi putut crede că David era un om activ și folositor, atunci când el s-a ridicat să construiască un templu pentru Dumnezeu, și, de asemenea, că era un om cu totul nefolositor, dacă el ar fi stat atunci când era această lucrare de făcut. Să ne aducem însă aminte că gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile noastre. El prețuiește închinarea noastră mult mai mult decât lucrarea noastră. De fapt, doar închinătorul adevărat și inteligent poate fi un lucrător adevărat și inteligent. Fără îndoială că Dumnezeu, în harul Său, primește lucrarea noastră sărmană, chiar și atunci când este marcată de tot felul de greșeli. Însă, când este vorba de a compara valoarea lucrării cu cea a închinării, cea dintâi vine în urma celei de-a doua. Știm cu toții că, atunci când scurta noastră perioadă de lucrare se va fi sfârșit, va începe o eternitate de închinare. Minunat gând!

    C. H. Mackintosh


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Adu-ți aminte de Creatorul tău în zilele tinereții tale.

    Eclesiastul 12.1


    Timpul este unul singur

    V-ați gândit vreodată la timp? El este inflexibil. Este o cantitate extrem de rigidă; nimeni nu o poate modifica: o oră este o oră. Și totuși, după părerea noastră, uneori pare să se lungească obsedant de mult și alteori să treacă amețitor de repede.

    Cu toții suntem supușii timpului și uităm prea ușor că avem o responsabilitate. Ce facem cu timpul pe care îl avem? Cum îl folosim?

    Când suntem tineri, ni se pare că avem o rezervă uriașă de timp pentru viața noastră. Atunci suntem în marele pericol de a-l irosi. Două sau trei ore de „navigare” pe internet nu ni se par o pierdere mare! Abia pe parcursul vieții, oamenii își dau seama că este limitată „rezerva lor de timp” și regretă că adesea ar fi putut să o folosească mai bine. Când cineva din jurul nostru moare subit, ne dăm seama cu groază că viața noastră se poate sfârși mai repede decât credeam.

    Dumnezeul etern este Cel care a creat timpul. În fața Lui răspundem pentru modul în care îl folosim: pentru Dumnezeu sau pentru noi înșine.

    Cine se întoarce la Dumnezeu de timpuriu și Îi încredințează conducerea vieții sale descoperă ce sens îi dă Domnul Isus vieții lui: ca om credincios, el trăiește ascultând de Mântuitorul său și primește de la El lucrări pentru care merită să se trudească.

    Citirea Bibliei: Numeri 2.1-34 · Matei 2.13-23


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ANUL ACESTA ALUNGĂ ÎNDOIALA (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!…” (Evrei 11:6)

    În Sfânta Scriptură citim că „fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6). Credința este cheia relației tale cu Dumnezeu. Fără ea, este imposibil să-I fim plăcuți! Da, Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii și le oferă șansa de-a fi mântuiți, dar ca să fim pe placul Lui, trebuie să credem în El și să avem o relație cu El. În Țara promisă au intrat 12 iscoade, dar numai două s-au întors și au zis: „Vom fi biruitori!” (Numeri 13:30).

    Dumnezeu le promisese dinainte lucrul acesta, dar majoritatea au crezut că nu este posibil! Oamenii care au în minte posibilul pot crea imagini optimiste ale viitorului nu numai în mintea lor, ci și în mintea altora. Și opusul este adevărat. Sam Ewing, un fost jucător american de baseball, a spus: „Nimic nu este mai jenant decât să vezi pe cineva făcând ce tu ai spus că nu se poate.” Acum, faptul că crezi nu-ți garantează faptul că vei reuși. Dar a crede că nu poți îți garantează faptul că nu vei reuși! Așadar, cum te raportezi tu la viață? Când te confrunți cu necunoscutul, cu lucrurile nefăcute sau neîncercate, te concentrezi pe tot ce poate ieși prost sau pe tot ce poate ieși bine?

    Werner von Braun, pionierul rachetei balistice, a spus: „Am învățat să folosesc cuvântul imposibil cu cea mai mare precauție.” S-ar putea să spui: „Dar cine a fost acest om?” Omul de știință care a făcut posibil ca primul om să pășească pe lună! Andrew Holmes, lector în educație la Universitatea din Hull, Marea Britanie a spus: „Nu spune niciodată unui tânăr că ceva este imposibil de făcut. S-ar putea ca Dumnezeu să aștepte de secole pe acel cineva care ignoră imposibilul suficient de mult încât să facă exact acel lucru!” Dacă dorești să realizezi ceva, acordă-ți și permisiunea de a crede că este posibil – și… crede că Dumnezeu poate da reușita!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 94


    Spre deosebire de israelitul din zilele de la urmă, creştinul trebuie să se păzească de orice dorinţă de răzbunare (Romani 12.17). El nu suferă mai puţin din cauza răului şi a nedreptăţii care domnesc în această lume, unde mândria (v. 2), răutatea (v. 3), aroganţa, lăudăroşenia (v. 4), asuprirea şi violenţa (v. 5, 6) se manifestă în voie. Cel credincios nu poate traversa pământul rămânând insensibil la ceea ce vede aici în fiecare zi. Şi, cu cât conştientizează mai mult sfinţenia lui Dumnezeu, cu atât mai mare groază are de rău (Psalmul 97.10). Din acest motiv, Hristos, Omul perfect, a suferit mai mult ca oricine. Priviţi–L în Marcu 3.5, „mâhnit de împietrirea inimii lor” ~ El Însuşi a fost obiectul supremei nedreptăţi (v. 21).

    Constatarea acestui rău care ne înconjoară stârneşte în noi deseori o mulţime de gânduri apăsătoare: Dumnezeu nu vede aceste lucruri? De ce nu intervine? ~ Ca răspuns, Domnul rareori ne dă explicaţii, însă întotdeauna, mângâieri (v. 19). Deschizându–ne ochii asupra răutăţii lumii, El ne ajută să ne despărţim de ea; aceasta însă cu scopul de a ne ataşa mai mult de El Însuşi şi de a avea o speranţă mai puternică. Fie ca mângâierile de sus să fie întotdeauna deliciile inimilor noastre!

  • 3 Ianuarie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Atunci îmi vei zice: „De ce mai găsește vină? Pentru că cine rezistă voii Sale?”.

    Romani 9.19


    Raționamentul care duce la concluzia „De ce mai găsește vină?” este unul greșit de la bun început. Dacă Dumnezeu, în marea Sa înțelepciune și după bogățiile îndurării Sale, folosește faptele rele ale oamenilor pentru a duce la împlinire planurile Sale, aceasta este doar autoritatea Sa de neîmpiedicat, dar voința oamenilor va rămâne întotdeauna așa cum este ea: rea și de neiertat. Într-adevăr, dacă ar fi adevărat ceea ce învață severa teologie calvinistă, anume că Dumnezeu i-a hotărât mai dinainte pentru condamnare pe cei care merg spre pierzare, atunci ar fi fost într-adevăr îngrozitor. Dar, slăvit să fie Dumnezeu!, acest lucru nu este adevărat. Scriptura nu vorbește niciodată astfel, chiar dacă ar putea exista unele pasaje care par să susțină o astfel de părere.

    De fapt, cum stau lucrurile? Înainte de a da un răspuns la întrebările puse, apostolul accentuează suveranitatea lui Dumnezeu – primul dintre drepturile Sale – și demonstrează răutatea inimii celor care pun astfel de întrebări. Ar fi putut oare să vorbească în așa fel un om a cărui conștiință este într-o oarecare măsură trează și activă? Niciodată un suflet gata de pocăință nu L-ar putea acuza că este nedrept, nu L-ar putea învinui că El este răspunzător pentru calea oamenilor către pierzare. Cel care vorbește astfel de lucruri rele dovedește prin aceasta doar orbirea și îngâmfarea inimii sale. „Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Va spune lucrul întocmit Celui care l-a întocmit: «Pentru ce m-ai făcut astfel?». Sau nu are olarul autoritate asupra lutului, să facă din aceeași frământătură un vas spre onoare și altul spre dezonoare?” (Romani 9.20,21). Iar dacă o creatură are o asemenea autoritate – și cine poate tăgădui aceasta? – cât de mare trebuie să fie autoritatea Creatorului Însuși!

    R. Brockhaus


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de Isus, ca să-L asculte. Și fariseii și cărturarii murmurau, zicând: „Omul acesta primește pe păcătoși și mănâncă cu ei”.

    Luca 15.1,2


    Întoarcerea acasă dintr-o țară îndepărtată (1)

    „Eu sunt Isus” – sub acest nume îl întâmpină Fiul lui Dumnezeu pe orice om oricât ar fi de păcătos. Isus înseamnă „Dumnezeu este mântuitor”. El a venit în lume pentru a-i salva pe oameni de păcatele lor și de consecințele lor veșnice. Mulți dintre oamenii din vremea Lui, care aveau o reputație rea, de vameși sau de păcătoși, au simțit nevoia pocăinței și de aceea au venit la Isus pentru a-I asculta predica.

    Alții, „evlavioșii” din acea vreme, caracterizați de îndreptățirea de sine, credeau că pot sta în fața lui Dumnezeu și fără Mântuitorul. Așa că L-au respins pe Isus; mai mult, ei s-au simțit jigniți de faptul că El Se preocupa cu „păcătoșii”.

    Domnul a înfruntat atitudinea lor de îndreptățire de sine punându-le înainte câteva parabole. Capitolul 15 din Evanghelia după Luca este unul inepuizabil în frumusețe. În parabola oii rătăcite (versetele 3-7), păstorul pleacă după oaie și o caută până o găsește. În parabola banului pierdut (versetele 8-10), femeia ia o lampă și caută moneda până o găsește. Iar în parabola fiului risipitor (versetele 11-32), tatăl își așteaptă fiul plecat, până acesta se întoarce acasă. În toate aceste trei parabole, Dumnezeu caută, aduce înapoi, așteaptă. Iar finalul tuturor este o mare bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește.

    (Parabola fiului risipitor ne va sta în atenție și în alte pagini ale acestui calendar.)

    Citirea Bibliei: Numeri 1.22-37 · Matei 1.18-25


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ANUL ACESTA ALUNGĂ ÎNDOIALA (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă…” (Matei 19:26)

    Citește cu atenție și ia aminte la aceste două versete din Biblie: „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă” (Matei 19:26); și (Matei 13:58), despre Domnul care „n-a făcut multe minuni în locul acela din pricina necredinţei lor”. Aceste două versete au o singură semnificație: multe dintre lucrurile posibile rămân nefăcute din cauza îndoielii și a necredinței.

    Așadar, anul acesta gândește-te că toate lucrurile sunt „cu putință.” Dacă Cuvântul lui Dumnezeu spune că poți, dar tu nu reușești, lucrul acesta poate însemna următoarele: sau nu crezi cu adevărat ce spune El, sau nu ești dispus să-ți faci partea. Când ai în minte posibilul, energia ta crește. Cine primește energie la gândul că va pierde? Dacă știi că ceva nu poate avea succes, cât timp și câtă energie ești dispus să-i aloci?

    Nimeni nu pleacă în căutarea sau apărarea unei cauze pierdute. Te investești în ceea ce crezi că poate avea succes. Așadar, când ai în minte posibilul și te încrezi în Dumnezeu în privința reușitei, credința ta devine forța care îți dă energie. Unii cred că cei ce se gândesc la lucrurile posibile sunt naivi sau nebuni. Dacă ești unul dintre ei, răspunde la următoarele întrebări: Câți oameni de succes cunoști, care sunt negativiști? Dar câte persoane care se gândesc la lucrurile imposibile cunoști, și ei chiar au realizat lucruri mari? Primul pas spre a avea în minte posibilul este să încetezi să mai cauți sau să rămâi blocat în ceea ce este greșit într-o situație.

    Cei care au mentalitatea lucrurilor imposibile au două variante: se pot aștepta la ce e mai rău și să experimenteze mereu lucrul acesta, sau să-și schimbe gândirea. Și asta începe prin eliminarea vorbirii negative, cu tine însuți, pe care o auzi în mintea ta înainte de a-ți deschide gura. Biblia spune: „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte îi va mânca roadele” (Proverbele 18:21). Pentru a avea în minte posibilul, tu trebuie să crezi și să rostești – de azi! – că este „cu putință”!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 92, 93


    Lucrările măreţe ale lui Dumnezeu şi gândurile Lui deosebit de adânci sunt inepuizabilele subiecte ale adorării celui răscumpărat (v. 5; comp. cu Psalmul 40.5). Omul care însă nu-L poate recunoaşte pe Creator în lucrările Sale este, în ochii lui Dumnezeu, un prost şi un nebun (v. 6). Cel rău şi cel drept înfloresc şi unul şi altul (v. 7, 13), dar numai cel drept aduce rod (v. 14). Iarba răsare şi înfloreşte în anotimpul ei, apoi se usucă şi este cosită inclusiv cu floarea ei (v. 7). Astfel este soarta celor răi; ei pier (v. 9; 1 Petru 1.24,25). Cel drept însă se aseamănă cu palmierul sau cu cedrul din Liban (v. 12, 13). Cât timp le trebuie acestor frumoşi arbori să ajungă la statura plinătăţii! Cei drepţi sunt sădiţi însă în curţile templului lui Dumnezeu şi acolo ei prosperă, spre gloria Lui.

    Psalmul 93 ne aduce aminte că puterea lui Dumnezeu este mai veche (El este „din eternitate”) şi mai mare decât puterea Vrăjmaşului (v. 3, 4). Valurile ne vorbesc despre agitaţia lumii (Isaia 57.20; comp. cu Psalmul 89.9: „Tu stăpâneşti mândria mării; când se ridică valurile ei, Tu le potoleşti”); putem deci să ne încredem în Cuvântul Lui: mărturiile Sale „sunt foarte sigure” (v. 5).

    În încheierea psalmului citim: „sfinţenia îşi are locul în casa Sa”. După cum în casele noastre nu suportăm murdăria, nici dezordinea, să înţelegem că Dumnezeul Sfânt cu atât mai mult nu poate tolera păcatul în casa Sa, care astăzi este Adunarea (citiţi 2 Corinteni 6.16).

  • 2 Ianuarie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Rămâneți în Mine, și Eu în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduce rod, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi mlădițele. Cine rămâne în Mine și Eu în el, acela aduce mult rod; pentru că fără Mine nu puteți face nimic.

    Ioan 15.4,5


    Rămânerea în Hristos vorbește despre privilegiul nostru și despre responsabilitatea noastră de a umbla în mod constant în dependență de Hristos. Așa cum a spus cineva, rămânerea în Hristos este apropierea practică de zi cu zi a inimii față de El. Dacă am învățat că rodul înseamnă reproducerea caracterului lui Hristos, rod exprimat prin „dragoste, bucurie, cumpătare”, vom înțelege că un astfel de scop nu poate fi atins prin puterea noastră. Realizarea excelenței morale a rodului, precum și realizarea slăbiciunii noastre complete ne vor convinge despre adevărul cuvintelor Domnului: „Despărțiți de Mine, nu puteți face nimic”. Rodul Său va fi cu adevărat dulce pentru cerul gurii noastre, însă doar dacă rămânem la umbra aripilor Lui vom putea avea parte de el.

    Fără lumina și căldura soarelui, vița nu poate aduce rod; tot așa și noi vom fi lipsiți de roade, dacă nu rămânem în lumina și în dragostea prezenței lui Hristos. Dacă rămânem în Hristos, atunci cu adevărat Hristos va fi în noi, iar dacă Hristos este în noi, vom manifesta caracterul minunat al Lui.

    Devine deci limpede că roadele sunt produse nu făcând din ele o țintă, nici ocupându-ne cu obținerea lor, ci avându-L pe Hristos ca Obiect și preocupându-ne cu El. Hristos vine înaintea roadelor.

    H. Smith

    Singura-mi îndreptățire e Hristos, Cel răstignit,
    El e singura sfințire, Vița-n care-s altoit.


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și nu știți ce va fi ziua de mâine! Căci ce este viața voastră? Nu este decât un abur, care se arată pentru puțin și apoi dispare.

    Iacov 4.14


    Doar un abur

    Sunt momente care fără să vrem ne fac să reflectăm asupra vieții noastre. Ori începutul de an, ori propria noastră aniversare, ori moartea subită a unei persoane din familie sau din cercul de cunoștințe, toate acestea sunt noi ocazii când ne dăm seama cât de firavă este viața și cât de repede trec anii.

    Dumnezeu ne vorbește insistent despre acest subiect, prin Cuvântul Său. În versetul de astăzi, El ne amintește că viața este ca un abur, vizibil doar pentru o perioadă scurtă de timp. Și apoi dispare.

    Moise descrie viața impresionant de concis: „Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani; și mândria lor este muncă și deșertăciune, căci anii trec iute și noi zburăm” (Psalmul 90.10).

    Profetul Isaia compară existența noastră pe pământ cu iarba: „Orice făptură este ca iarba și toată frumusețea ei ca floarea de pe câmp. Iarba se usucă, floarea cade, când vântul Domnului suflă peste ea. Desigur, poporul este ca iarba” (Isaia 40.6,7).

    Dumnezeu ne întâmpină cu aceste cuvinte pentru a ne îndemna să ne gândim la ceea ce rămâne pentru eternitate. Îl cunoști tu pe Isus, Mântuitorul lumii? Cine refuză să-L primească în viața sa pe Domnul Isus își va petrece veșnicia departe de Dumnezeu. Însă acela care Îl primește își va petrece veșnicia în cer, pentru totdeauna cu Dumnezeu.

    Citirea Bibliei: Numeri 1.22-37 · Matei 1.18-25


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    BUCURĂ-TE DE FIECARE ZI A ACESTUI NOU AN (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi și bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 15:11)

    Trebuie să înveți să te bucuri de fiecare zi a vieții tale de dragul lui Hristos, pentru că El a plătit un preț foarte mare ca tu s-o poți face. El a zis: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10). Și: „V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15:11). Iar ceva mai târziu, Domnul Hristos va rosti și aceste cuvinte: „Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 16:24). Pentru ca apoi Domnul Isus chiar să Se roage ca să ai bucurie: „Dar, acum, Eu vin la Tine şi spun aceste lucruri pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină” (Ioan 17:13).

    Cu alte cuvinte: „ca ei să experimenteze plăcerea Mea împlinită în ei, ca bucuria Mea să fie desăvârșită în sufletele lor, ca ei să aibă bucuria Mea în ei și să le umple sufletele.” Dacă Domnul Isus Însuși a rostit aceste cuvinte pline de putere, din dorința Sa ca tu să ai bucurie, cum te-ai putea îndoi vreodată că Dumnezeu nu dorește să fii fericit și să te bucuri de viață? În calitate de copil al lui Dumnezeu, tu ești o reclamă vie pentru Împărăția Lui! Nu-ți trăi viața cu o înfățișare severă, posomorâtă, strictă, acră și cu toane, crezând că dai impresia că ești „serios”, „spiritual”! Nu, lucrul acesta este o oroare pentru necreștini!

    Tu ai nevoie de o gândire nouă, de o gândire biblică, care să te ajute să te bucuri de viață și să fii astfel o persoană plăcută pentru ceilalți. Domnul să te ajute să te poți bucura de fiecare zi pe care ți-o dă și să răspândești bucurie în jurul tău în acest an!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 91


    Dacă sentimentul pe care-l avem atunci când ne întoarcem ochii spre trecut este unul de recunoştinţă (Psalmul 90), cel care ar trebui să ne domine când ne îndreptăm privirile spre viitor este unul de încredere în Dumnezeu. Ce mari sunt, într–adevăr, pericolele de ordin moral care–l ameninţă pe cel credincios! Cine este „păsărarul” (v. 3), cine leul, cine năpârca, cine şarpele ~ (v. 13), dacă nu Satan însuşi? „Ciuma distrugătoare, care umblă în întuneric” (v. 3, 6), nu ne vorbeşte ea oare de păcat, lucru de altfel cu mult mai grav decât o boală? „Săgeata care zboară ziua” (v. 5) sugerează un astfel de gând rău ivit pe neaşteptate în faţa unei imagini de pe stradă ori în urma unei lecturi sau conversaţii îndoielnice. „Groaza din timpul nopţii” sunt acele nelinişti care ne împiedică să dormim somnul liniştit pe care-l dă Domnul (Psalmul 4.8). Oricare-ar fi însă capcana sau ameninţarea, noi avem un loc întărit, un adăpost: Însuşi Dumnezeul Atotputernic (v. 1, 2, 9). Să-L imităm şi noi pe Acela care, în mijlocul aceloraşi pericole, a realizat în mod deplin această încredere! Hristos în pustie a ştiut să-l încurce şi să-l „încuie” pe Ispititorul care îndrăznise să citeze din acest psalm.

    Începând cu versetul 9, promisiunile lui Dumnezeu vin să răspundă rugăciunii Omului desăvârşit. Şi noi ne putem bucura de ele, în măsura în care ne punem, ca şi Isus, încrederea şi „iubirea” în Dumnezeu (v. 14).

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne