Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 15 Aprilie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pe care, fără să-L fi văzut, Îl iubiți; și, crezând în El, deși acum nu-L vedeți, vă bucurați mult, cu bucurie de nespus și glorioasă, primind, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor.

    1 Petru 1.8,9

    Apostolul Petru ni-l prezintă pe creștinul regenerat ca posedând după convertire o viață cu totul nouă, o viață divină, și ca fiind lăsat în această lume pentru a reproduce în mijlocul ei caracterul lui Hristos ca Om. Dumnezeu are grijă ca, prin încercări, creștinul să fie făcut capabil de a da această mărturie. Pentru a-l încuraja, El pune înaintea creștinului o speranță cu atât mai sigură, cu cât el posedă „mântuirea sufletului său“ ca un lucru actual, dar care îi asigură, în mod absolut, posesia viitoare a gloriei.

    Prin urmare, exceptând mântuirea sufletului său, creștinul nu are nimic în această lume decât o speranță; el nu posedă nicio moștenire pământească, nu posedă, cu atât mai mult, nicio moștenire cerească – deși știe că aceasta îi este păstrată în cer – nu posedă nici eliberarea finală – deși așteaptă descoperirea acesteia în timpul din urmă. Cu toate acestea, fericirea lui este completă: El Îl iubește pe Acela pe care nu-L vede; bucuria lui nu poate fi exprimată prin cuvinte, deoarece mântuirea sufletului său este un lucru actual pe care nicio putere vrăjmașă nu i-l va putea smulge vreodată.

    Unii ar putea spune: Sărmanul creștin! Pământul este pentru el o pustie, unde singurul lucru care i se cere este ascultarea, fără să-i fie promisă măcar o răsplată; cerul este un loc pe care nu l-a luat în posesie, deși, este adevărat, are siguranța că într-o zi îl va stăpâni. Dimpotrivă, noi putem spune: Fericitul creștin! Alergarea lui aici, pe pământ, îl conduce spre țintă; această țintă este o moștenire sigură; Domnul Însuși îl va primi acolo; credința sa pune stăpânire pe toate aceste lucruri ca pe niște realități eterne! În așteptarea acestei eliberări, bucuria sa este fără margini! Este o bucurie glorioasă, deși el nu posedă încă gloria!

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    S-a culcat și a adormit sub acel ienupăr. Și, iată, un înger l-a atins și i-a zis: „Scoală-te, mănâncă“. El s-a uitat și la căpătâiul lui era o turtă coaptă pe niște pietre încălzite și un urcior cu apă.

    1 Împărați 19.5,6

    Mâna invizibilă

    În cartea „Mâna invizibilă“, pastorul Karl Frey, scriitorul acestei cărți, descrie ultimele zile petrecute împreună cu camarazii săi pe frontul de est, precum și marșul lor spre casă în care au avut parte de intervenții divine. În repetate rânduri, ei au găsit în mod absolut miraculos hrana de care aveau nevoie în timpul călătoriei extrem de dificile.

    Într-o zi se aflau într-o zonă de pădure și nu le venea să-și creadă ochilor: în fața lor se afla o oală de aluminiu cu tăiței și o farfurie. Tăițeii erau puțin cam înmuiați de la ploaie, dar nu erau deloc răi. În lung și-n lat nu se vedea nimeni. Și nu era niciun foc în apropiere! De unde apăruse această mâncare?

    Karl Frey relatează: „Bucuroși am luat cu noi oala plină cu tăiței și am dus-o până la un loc potrivit, unde am putut aprinde un foc și încălzi tăițeii în ustensilele noastre de gătit. A fost o mâncare minunată, pe care am mâncat-o cu mare recunoștință“.

    Pastorul Karl Frey le-a reamintit tovarășilor săi istoria lui Ilie. Acesta avea înainte doar moartea, dar a fost îngrijit în mod miraculos de Îngerul Domnului, căci mâna invizibilă a lui Dumnezeu a fost la lucru pentru el. „Vei bea apă din pârâu și am poruncit corbilor să te hrănească.“ Dumnezeu i-a făcut promisiuni profetului și i le-a împlinit: „Corbii îi aduceau pâine și carne dimineața, și pâine și carne seara; și el bea apă din pârâu“ (1 Împărați 17.4,6).

    Citirea Bibliei: Deuteronom 28.1-14 · Galateni 4.12-20

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 12:17-27

    Aluatul, simbol al răului, trebuie îndepărtat cu maximă atenţie (cf. 1 Corinteni 5.7, 8). Nu putem să ne însuşim lucrarea lui Hristos şi să ne bucurăm din plin de ea cât timp nu ne-am mărturisit şi nu am abandonat fiecare păcat de care avem cunoştinţă.

    Israelitului îi mai rămânea să facă doar un lucru, cel poruncit de Domnul lui Moise în v.7: trebuia să înmoaie un buchet de isop în sângele mielului şi să ungă cu el pragul de sus şi amândoi uşorii uşii casei sale. Făcând aceasta, capul familiei trebuia să creadă două lucruri: întâi că Domnul avea să lovească prin judecată şi, în al doilea rând, că sângele avea puterea de a-l proteja pe el şi pe ai săi.

    Ca şi copiii din familiile israeliţilor, putem întreba: „Ce înseamnă această slujbă pentru voi?“ (v.26). Nu este oare aceasta o imagine a scumpului sânge al lui Hristos care ne pune la adăpost de judecată? „Eu voi vedea sângele“ spusese DOMNUL (v.13), în timp ce israeliţii, dinăuntru, nu-l vedeau. Mântuirea noastră nu depinde de modul în care apreciem noi lucrarea lui Hristos, nici de intensitatea sentimentelor noastre cu privire la acest subiect. Nu, ci depinde de felul cum o vede Dumnezeu. Pentru El, sângele are eficacitate deplină şi totală în îndepărtarea păcatului. Să ne punem şi noi încrederea în lucrarea desăvârşită împlinită de Domnul Isus şi acceptată de Dumnezeu (1 Ioan 1.7).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ARATĂ DRAGOSTE ȘI RESPECT! | Fundația S.E.E.R. România

    „Iubiţi-vă unii pe alţii… fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)

    Unul dintre primele semne de neînțelegere într-o căsnicie este faptul că fiecare se consideră cineva. Și lucrul acesta se întâmplă subtil, ca o buruiană care crește încet dar sigur și înăbușă un trandafir.

    Dr. James Dobson scrie: „Una dintre cele mai bune modalități de a avea o căsnicie sănătoasă este menținerea unui sistem de responsabilitate reciprocă în contextul dragostei. Lucrul acesta se realizează prin protejarea a ceea ce eu numesc „linia respectului.” Dați-mi voie să ilustrez. Să presupunem că eu lucrez la birou două ore peste programul obișnuit, știind că soția mea Shirley este acasă și pregătește o cină specială la lumina lumânărilor. Dacă nu-i dau telefon s-o anunț că întârzii, vă puteți imagina ce voi auzi când mă întorc acasă. Shirley mi-ar considera comportamentul drept insultător – și ar avea dreptate. Ce ar spune ea, de fapt? „Jim, ce ai făcut a fost un lucru egoist și nu-l pot trece cu vederea!” Cu acele puține cuvinte (și probabil cu altele câteva!), ea și-a exprimat gândurile în dragoste și m-a făcut răspunzător pentru lipsa mea de respect. După care am merge mai departe împreună. Într-o căsnicie sănătoasă, unele lucruri trebuie și merită să fie apărate, iar respectul reciproc se află în capul listei. Asta înseamnă că nu trebuie să-l cicălești, să-l insulți, sau să-l umilești în public pe soțul tău, ori să scoți în evidență indiscreții nesemnificative care ar trebui trecute cu vederea la soția ta. Un sistem funcțional de verificare îți poate menține căsnicia pe calea cea bună, atunci când sunt în joc chestiuni legate de respect. Acest fel de răspundere reciprocă este cea mai bună modalitate pe care eu o cunosc de a evita o explozie neașteptată când resentimentele și mânia care s-au adunat ating un prag critic.”

    Așadar, „Iubiţi-vă unii pe alţii… fiecare să dea întâietate altuia.”

  • 13 Aprilie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ca planul lui Dumnezeu, potrivit alegerii, să rămână nu din fapte, ci de la Cel care cheamă.

    Romani 9.11

    Chemarea lui Dumnezeu (5) – Nu prin faptele noastre

    Capitolele 9–11 din Epistola către Romani sunt scrise pentru a reconcilia harul evangheliei, care se adresează întregii lumi, cu promisiunile speciale făcute lui Avraam și descendenților săi. Apostolul Pavel își începe argumentarea folosind imagini din istoria lui Israel. Mai întâi, el spune că „nu toți cei din Israel sunt Israel“ (Romani 9.6) și folosește imaginea lui Isaac și Ismael. Ni se reamintesc cuvintele Domnului către Avraam: „În Isaac vei avea o sămânță“ (versetul 7). Nu Ismael, ci Isaac a fost cel ales.

    Cel de-al doilea exemplu este cu privire la copiii Rebecăi și ai lui Isaac. Ni se spune că, înainte ca acești copii să se nască, înainte de a face ei vreun lucru rău sau bun, Dumnezeu l-a ales pe Iacov, și nu pe Esau, spunând că cel mai în vârstă va sluji celui mai tânăr. Acesta este contextul versetului nostru. Scopul lui Dumnezeu, alegerea Lui suverană și chemarea la binecuvântare nu au depins de faptele lui Iacov, nici de ale lui Esau. Chemarea făcută cunoscut Rebecăi cu privire la gemenii ei nu a fost bazată pe faptele omului, ci pe scopul și pe alegerea suverană a lui Dumnezeu.

    Aplicația acestui principiu este importantă pentru noi astăzi. Există câteodată ideea că Dumnezeu a știut cine avea să-L aleagă și astfel i-a ales pe cei în cauză. Acest lucru nu este corect și, de fapt, el Îl lipsește pe Dumnezeu de gloria Sa în mântuirea oamenilor, făcând această mântuire dependentă de faptele lor. Așa cum spune versetul nostru, este nu din fapte, ci de la Cel care cheamă. Responsabilitatea omului cu privire la mântuire rămâne; cu alte cuvinte, el trebuie să creadă evanghelia atunci când îi este predicată. Totuși, toată gloria Îi aparține lui Dumnezeu. Poate nu înțelegem cum se împacă suveranitatea lui Dumnezeu cu responsabilitatea omului, însă Scriptura învață ambele adevăruri. Versetul de astăzi ne învață că totul începe cu inițiativa, cu alegerea și cu chemarea lui Dumnezeu.

    K. Quartell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ce vrei să-ți fac? … Să-mi capăt vederea! … Credința ta te-a mântuit.

    Luca 18.38,41,42

    Pronumele personale

    Cineva a spus odată: „Creștinismul este o religie a pronumelor personale“. Și parțial avea dreptate, căci, deși oamenii admit în general că sunt păcătoși și că Isus este Mântuitorul, important este să recunosc personal faptul că eu sunt păcătos și că am nevoie de El ca Mântuitorul meu.

    Strigătul acestui orb din Luca 18 și răspunsul pe care el îl capătă personal din partea Domnului fac din acest tablou unul dintre cele mai prețioase inimilor noastre. „Ai milă de mine!“ — „Ce vrei să-ți fac?“ — „Să-mi capăt vederea.“ — „Credința ta te-a mântuit.“

    Un om a venit odată la un predicator și i-a spus: „Cred tot ce spuneți și îmi plac predicile dumneavoastră, totuși de ce nu sunt salvat?“. Credinciosul l-a întrebat: „Ați stat vreodată înaintea lui Isus să-I spuneți: Doamne, dacă nimeni altcineva din această lume nu a păcătuit, eu am păcătuit; chiar dacă toți Te resping, eu am nevoie de Tine ca Mântuitor personal?“. — „Vreți să spuneți“, a zis omul, „că problema mea este că eu nu am aplicat la mine personal Cuvântul lui Dumnezeu?“ — „Da, cred că aceasta este problema.“ Acel om nu văzuse convertirea ca fiind o problemă personală între el și Hristos. Însă, atunci când a spus „eu am păcătuit“, eu trebuie să fiu „născut din nou“, a putut auzi aceleași cuvinte mângâietoare care au făcut și inima orbului să exalte: „Credința ta te-a mântuit“ (Luca 15.21; Ioan 3.7).

    Dacă vrei să fii salvat, trebuie să vii personal la Isus! Apoi să te gândești și la alții și să le spui și lor această veste; căci am fost binecuvântați ca să fim o binecuvântare!

    Citirea Bibliei: Deuteronom 26.1-19 · Galateni 3.21-29

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 10:24-29; 11:1-10

    Nouă urgii au venit succesiv peste ţara Egiptului. Mai rămânea a zecea, mai grozavă decât toate cele dinainte, a cărei semnificaţie o vom vedea în continuare. Ea a fost precedată de o ultimă propunere a lui faraon: „Mergeţi, slujiţi Domnului; numai turmele voastre să rămână“ (v.24), care urmărea să împiedice poporul să aducă jertfele şi darurile. Recunoaştem bine în aceasta eforturile lui Satan de a ne lipsi de Cel care este Jertfa desăvârşită. El face orice pentru a ne lua bucuria lui Hristos, mai ales atunci când venim pentru a-L oferi Tatălui în închinare. Vai, cât de des îi reuşeşte aceasta! Rezultă o pierdere pentru noi, dar, mai presus de orice, Dumnezeu este lipsit de jertfa scumpă pe care o aşteaptă de la răscumpăraţii Săi. Şi, la modul general, răspunsul lui Moise ne aminteşte că Dumnezeu are drept nu numai asupra noastră, ci şi asupra a tot ceea ce este în posesia noastră.

    Moise „a ieşit de la Faraon aprins de mânie“ (v.8). Îl vom vedea în mai multe rânduri pe acest om al lui Dumnezeu mânios, tocmai pe el, care era „foarte blând, mai mult decât toţi oamenii care erau pe faţa pământului“ (Numeri 12.3; vedeţi Exod 16.20; 32.19; Levitic 10.16; Numeri 16.15; 31.14). Dar era vorba de gloria lui Dumnezeu şi de binele poporului Său. Are mânia noastră întotdeauna o cauză atât de dreaptă?

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CONDU-ȚI COPIII PE CALEA DOMNULUI! | Fundația S.E.E.R. România

    „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbele 22:6)

    Când copilul tău începe să umble și să vorbească, începe să semeni Cuvântul lui Dumnezeu în inima lui. Lucrul acesta nu este o garanție că nu o va lua pe căi lăturalnice. Mulți dintre noi nu am înțeles la început, dar în cele din urmă am înțeles. Asigură-te că el știe care este „calea Domnului.” Imaginează-ți că un somon iese din ou în Severn (râul britanic cel mai lung și cu cel mai bogat debit), apoi când se maturizează, înoată în aval și își începe îndelungata migrare spre Atlanticul de nord. Somonul înoată mii de mile. Apoi, ca la comandă, își începe călătoria lungă înapoi spre locul în care a apărut pe lume. Și el nu numai că localizează locul pe unde a intrat în ocean, ci și estuarul, râul și golful exact de unde a fost eliberat.

    Într-o relatare susținută de dovezi, se spune că un somon și-a croit drum printr-un canal de scurgere, a dat la o parte un capac greu cu plasă de la o țeavă verticală înaltă de un metru și a ajuns în același bazin în care a luat ființă. Semne specifice făcute pe aripioarele sale înotătoare au confirmat lucrul acesta.

    Acest verset („Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.”) ne spune că, dacă le dăm copiilor noștri să guste din bunătățile lui Dumnezeu când sunt mici, când vor îmbătrâni, lumea nu le va satisface gustul și ei se vor întoarce la rădăcinile lor spirituale. Fă-ți așadar cu credincioșie partea, și fii încrezător că Dumnezeu Și-o va face pe a Sa. Rolul tău acum este să-i îngrijești, să-i iubești, să-i instruiești, și să te rogi pentru ei. Partea lui Dumnezeu este să-i aducă înapoi. Și o va face, pentru că El îi iubește mai mult decât îi poți iubi tu!

  • 10 Aprilie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și cuvântul Domnului a fost către el, zicând: „Pleacă de aici și îndreaptă-te spre răsărit și ascunde-te lângă pârâul Cherit“. … Și s-a dus și a făcut după cuvântul Domnului … Și cuvântul Domnului a fost către el, zicând: „Ridică-te și du-te la Sarepta Sidonului și locuiește acolo“. … Și el s-a ridicat și s-a dus la Sarepta … Și a fost așa: după multe zile, cuvântul Domnului a fost către Ilie, în anul al treilea, zicând: „Du-te și arată-te lui Ahab“. … Și Ilie s-a dus.

    1 Împărați 17.2,3,5,8-10; 18.1,2

    Ilie își face apariția într-una dintre cele mai negre perioade din istoria lui Israel. Ahab era împărat și, împreună cu soția sa Izabela, el L-a provocat pe Domnul la mânie mai mult decât toți împărații care fuseseră înaintea lui. Declinul spiritual al lui Israel în acea vreme era rezultatul neascultării lui Ahab, și într-un astfel de timp l-a ridicat Dumnezeu pe profetul Ilie.

    Este încurajator când citim în repetate rânduri că Ilie a ascultat de cuvântul Domnului. Ascultarea este trăsătura caracteristică a unui slujitor adevărat. Ilie n-a pus la îndoială mesajele Domnului, nici oportunitatea lor. Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia stătea, vorbise, iar aceasta era de ajuns pentru el. Mai mult, datorită ascultării față de ceea ce Dumnezeu poruncea, cuvintele lui Ilie adresate poporului aveau multă greutate morală, fiindcă Dumnezeu era cu el.

    Dependența este în mod inseparabil legată de ascultare. Ilie a experimentat consecințele judecății pe care el însuși o pronunțase: cei trei ani de secetă. El a fost în mod direct afectat de foametea rezultată, însă, fără îndoială, a putut fi dependent de Dumnezeul lui Israel pentru a fi susținut. Calea lui era una a credinței. Pentru noi, de asemenea, umblarea prin pustia acestei lumi este o umblare prin credință, în care privirile noastre trebuie să fie ațintite asupra Domnului. „Iar fără credință este imposibil să-I fii plăcut, pentru că cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că-i răsplătește pe cei care-L caută“ (Evrei 11.6).

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    El a zis tatălui său: „Iată, eu îți slujesc ca un rob de atâția ani și niciodată nu ți-am călcat porunca; și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied ca să mă înveselesc cu prietenii mei“.

    Luca 15.29

    Întoarcerea acasă dintr-o țară îndepărtată (15)

    Fiul cel mare din această parabolă se îndreptățea. El este imaginea oamenilor care vor să-L mulțumească pe Dumnezeu prin propriile eforturi.

    Răscumpărați din Egipt și aflându-se sub legea de pe muntele Sinai, iudeii, ca națiune, se aflau într-o relație exterioară cu Dumnezeu. Acesta este și motivul pentru care tatăl i-a spus cu durere fiului său mai mare: „Copile, tu întotdeauna ești cu mine și tot ce am eu este al tău …“ (Luca 15.31). El este exponentul iudeilor ca națiune care se lăudau cu relația lor exterioară cu Dumnezeu, cu fidelitatea lor față de lege și pretindeau că nu au nevoie de harul lui Dumnezeu.

    Plin de îndreptățirea de sine, fiul cel mare i-a reproșat tatălui că nu i-a dat niciodată un ied pentru a fi fericit alături de prietenii săi. El dorea să fie „cu prietenii“, nu cu tatăl! Ca și fratele său mai mic, nici el nu căuta bucuria în compania tatălui său.

    Să nu ne amăgim crezând că Dumnezeu ar trebui să fie mulțumit de noi câtă vreme împlinim destule fapte bune! Atunci nu am avea nevoie de Mântuitorul! Domnul Isus a venit să-i cheme nu pe drepți, ci pe păcătoși. Cel care se consideră drept rămâne afară pentru totdeauna. Dar cel care se pocăiește, ca fratele mai mic, și își mărturisește vina în fața lui Dumnezeu intră în Casa Tatălui, pentru a nu o mai părăsi niciodată. Acolo este adevărata bucurie!

    Citirea Bibliei: Deuteronom 24.1-22 · Galateni 2.11-21

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 9:17-35

    A fost anunţată şi cea de-a şaptea urgie: grindina. Pentru prima dată îi vedem pe egipteni temându-se de Cuvântul Domnului şi punându-şi turmele la adăpost. Scopul catastrofelor permise de Dumnezeu este acela de a-i face pe oameni să-şi amintească de prezenţa Lui. Astăzi suntem atât de mândri de progresul ştiinţei, prin care credem că putem controla forţele naturii! Dar Dumnezeu, pentru a ne aminti cine este Stăpânul lumii, permite cataclisme naturale, dezastre imprevizibile: cutremure de pământ, epidemii, invazii de insecte … toate acestea arătând ce creatură măruntă este omul şi umilindu-i mândria (Iov 38.22, 23). Prin orice mijloace, El caută să întoarcă spre El gândurile oamenilor. În adevăr, de cele mai multe ori prin asemenea chemări la ordine, oamenii sunt făcuţi să mediteze şi să fie preocupaţi cu destinul lor etern. Câte suflete necăjite au găsit în Isus adăpost nu numai împotriva furtunilor de aici, de jos, ci şi împotriva judecăţii eterne!

    Dumnezeu stabileşte cu grijă intensitatea şi durata încercării. Aceasta nu merge mai departe de cât permite El. Sunt lovite inul şi orzul, nu grâul, nici alacul (v.31, 32 vezi şi nota b). Cât despre preaiubiţii Săi, ei se bucură de minunata Lui protecţie pe toată perioada furtunii.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    MEDITEAZĂ LA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU, ZILNIC! | Fundația S.E.E.R. România

    „Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.” (Psalmul 119:97)

    Andrew Murray (autor, învățător și pastor creștin sud-african din secolul al XIX-lea) a scris: „Există o legătură directă între măsura în care reușești în viață și timpul petrecut meditând la Cuvântul lui Dumnezeu.” Dumnezeu i-a spus lui Iosua: „Cartea aceasta… să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi…” (Iosua 1:8).

    Noi trăim în epoca deficitului de atenție. Cândva am crezut că dacă avem mai multe lucruri materiale, vom fi mai fericiți. Dar nu e așa! Cu cât dobândim mai multe lucruri, cu atât mai multe avem de protejat, de asigurat, de păstrat, ne stresăm mai mult și trebuie să ținem pasul cu ele mai mult! Domnul Isus a zis: „viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” (Luca 12:15). Așadar, care este soluția? „Așa vorbește Domnul… „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” (Isaia 30:15).

    În cartea sa „Cărări spre putere”, Merrill F. Unger (arheolog, comentator și teolog creștin american din secolul al XX-lea) scria: „Acest exercițiu sfânt, de meditație asupra Cuvântului, de rumegare așa cum un animal își rumegă hrana pentru a extrage din ea dulceața și valoarea nutritivă, necesită timp, ceea ce nu se potrivește cu viteza epocii noastre moderne. Astăzi, închinarea majorității creștinilor este prea grăbită, iar viețile lor prea pe fugă!”

    Psalmistul David a scris (Psalmul 63:6-8): „când mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu şi când mă gândesc la Tine în timpul priveghiurilor nopţii. Căci Tu eşti ajutorul meu şi sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale. Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijină.” Așadar, mergi mai încet, și fă-ți timp să meditezi la Cuvântul lui Dumnezeu. Supraviețuirea și tăria ta, și succesul tău – depind de asta!

  • 8 Aprilie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Spun deci: s-au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin greșeala lor, a venit mântuire pentru națiuni, ca să-i provoace la gelozie.

    Romani 11.11

    De-a lungul întregii istorii a poporului Israel, timpuri lungi de întuneric au alternat cu scurte perioade de trezire, pedepse grave, cu dovezi de har, până când, în cele din urmă, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său preaiubit. Dar, vai! El, Cel pe care Dumnezeu a vrut să-L pună ca o piatră din capul unghiului, prețioasă în Sion, a devenit o piatră de poticnire și o stâncă de cădere pentru ambele case ale lui Israel. Cuvântul profetic care spunea că mulți dintre ei se vor poticni s-a împlinit. Dar oare această poticnire înseamnă și că vor cădea ca să nu se mai ridice? Acesta să fi fost planul lui Dumnezeu cu privire la ei? Nu, ci Dumnezeu adusese la lumină pe această cale alte planuri ale harului Său. Căderea lui Israel crease ocazia pentru ca mântuirea să se îndrepte spre națiuni. Pe de altă parte însă, această binecuvântare a națiunilor trebuia să îi provoace la gelozie pe iudei. Gândul la pierderea locului privilegiat pe care odinioară îl primiseră și pe care acum îl pierduseră în favoarea națiunilor ar fi trebuit să trezească în ei gelozie și dorința de a recâștiga acest loc.

    Ce se va întâmpla apoi? Va mai fi vreodată Israel „capul“, iar națiunile, „coada“? Da, „o rămășiță se va întoarce“ și apoi „tot Israelul va fi mântuit“. Dar acum, când căderea sau greșeala lor a fost spre bogăția lumii, iar paguba lor spre o bogăție a celor fără Dumnezeu și fără speranță, ce va lucra plinătatea lor (versetul 12)? Ce se va întâmpla atunci când Dumnezeu Își va îndrepta din nou fața către ei și va face să răsară slava Sa peste Sion? Atunci „toate marginile pământului se vor teme de Domnul“ și „orice făptură va veni să se plece înaintea Lui“.

    Cât de mare și de slăvit se descoperă astăzi harul lui Dumnezeu în oferirea mântuirii către întreaga lume, către toți oamenii, fără excepție, ca urmare a respingerii lui Mesia prin Israel! Și câte râuri de binecuvântări încă și mai bogate se vor revărsa atunci când va veni „restabilirea tuturor lucrurilor“, când Israel va locui din nou în țară sub sceptrul Prințului Păcii și va chema „tot pământul“ să slujească „Domnului cu bucurie“, să vină „înaintea Lui cu cântări de triumf“!

    R. Brockhaus

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Mulțumiți pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, față de voi.

    1 Tesaloniceni 5.18

    Recunoștința – o atitudine

    După moartea soției sale, un bărbat în vârstă de 92 de ani a decis să se mute într-un azil de bătrâni. Apartamentul său era prea mare pentru el. Din punct de vedere mental, era încă în formă și, în amurgul vieții, nu voia să trăiască singur, ci ar fi vrut să aibă companie.

    Când a ajuns la azil, a trebuit mai întâi să aștepte mult timp în zona de intrare până când un îngrijitor avea să-l conducă în camera sa. I-a mulțumit și i-a zâmbit însoțitorului său, în timp ce mergea încet alături de el, sprijinindu-se de baston.

    Înainte de a intra în lift, bătrânul a aruncat o privire înspre una dintre camere și a spus: „Îmi place foarte mult“. Asistentul a fost surprins și a spus că nici măcar nu-și văzuse camera.

    Gânditor, bătrânul i-a răspuns: „Știi, tinere, dacă îmi place sau nu camera, nu depinde de locație sau de mobilier, ci de atitudinea mea – de felul în care vreau să o văd. Și am ales să fiu fericit. Fac această alegere în fiecare dimineață când mă trezesc, pentru că pot alege. Pot fie să stau în pat și să mă plâng de trupul meu care nu mai poate face una sau alta la fel de bine ca înainte, fie să mă ridic și să fiu recunoscător pentru tot ceea ce mai pot face. Fiecare zi este un dar și, atâta timp cât îmi voi putea deschide ochii, îi voi fixa asupra noii zile; și, atâta timp cât îmi voi putea deschide gura, Îi voi mulțumi lui Dumnezeu pentru toate orele fericite pe care le-am putut trăi și pe care le pot trăi în continuare“.

    Trăiește întotdeauna conștient de prezența lui Dumnezeu și alege să fii mulțumitor!

    Citirea Bibliei: Deuteronom 22.1-30 · Galateni 1.10-24

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 8:20-32

    A patra plagă este musca câinească. Roiurile pătrund în case şi ruinează Egiptul, cu excepţia ţinutului Gosen. Din punct de vedere moral, aceste muşte veninoase ne fac să ne gândim la bârfeli, la gelozii şi la toate sursele de iritare care înveninează relaţiile din familie şi din societate ale oamenilor din lume, dar care nu-şi găsesc loc în casele copiilor lui Dumnezeu.

    Faraon este acum gata să facă oarecare concesii: „Mergeţi – spune el – jertfiţi Dumnezeului vostru în ţară!“ (v.25). Dar aceasta era imposibil! Domnul poruncise să meargă în deşert cale de trei zile (cap. 3.18). Trei zile: este timpul pe care Domnul Isus l-a petrecut în mormânt între moartea Sa pe cruce şi dimineaţa învierii Sale. Vrăjmaşul voia să ne lipsească de cunoaşterea acestor adevăruri care amintesc de înfrângerea sa. Dimpotrivă, o manifestare de închinare care nu conţine amintirea crucii şi a învierii nu-l deranjează deloc. Lumea admiră viaţa Domnului Isus şi îi apreciază pe oamenii de bine. Este o lume cu o religie proprie, care nu are nimic împotrivă dacă avem şi noi o religie a noastră. Dar crucea şi prezenţa în ceruri a unui Hristos viu, fundamente ale închinării noastre, condamnă lumea şi ne despart categoric de ea (Galateni 6.14).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    E TIMPUL SĂ IEI SEAMA! | Fundația S.E.E.R. România

    „Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10:12)

    Când crezi că este vremea potrivită ca „să iei seama”? După ce ți-ai atins obiectivele și sărbătorești victoria. Există trei puncte cruciale în fiecare luptă și, îți vine să crezi sau nu, uneori cel mai ușor lucru este lupta însăși. Cel mai dificil moment este perioada de indecizie de dinaintea bătăliei: dacă să stai și să lupți, ori să fugi… lupta dintre credință și teamă. Dar de departe cea mai riscantă perioadă este cea de după bătălie.

    Cu resursele epuizate și cu garda jos, trebuie să iei seama la lucruri precum:

    1. încrederea de sine exagerată,
    2. reacții superficiale și
    3. judecată greșită.

    Să ne amintim de istoria împăratului David. „În anul următor, pe vremea când porneau împăraţii la război… David a rămas la Ierusalim. Într-o după-amiază… a zărit de acolo o femeie care se scălda… David a trimis nişte oameni s-o aducă…” (2 Samuel 11:1-2, 4). Să ne uităm cu atenție la expresia „a zărit… o femeie…” David a ales să stea acasă, în loc să meargă la război. Oare de ce? Poate că multele bătălii purtate până atunci îl înmuiaseră, sau poate că avea sarcini împărătești presante de rezolvat… Nu știm. Ce știm e că a avut o aventură scurtă care a schimbat totul. I-a dispărut pacea, caracterul său a fost ruinat și viața de familie distrusă. Deși David a fost un împărat care se temea de Dumnezeu, care practica lauda și rugăciunea, și era plin de râvnă pentru casa Domnului și pentru poporul lui Dumnezeu… credea că „stă în picioare”, și totuși a căzut! Nu cădea pradă pericolelor actuale și nu te bizui pe victoriile trecute! Când ești flămând, nervos, singur sau obosit, ești vulnerabil și trebuie să fii extrem de precaut. A te culca pe lauri este sinonim cu a cocheta cu dezastrul. Necazul îl pândește pe cel care trăiește cu impresia că lui nu i se poate întâmpla niciodată așa ceva! Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta:

    Atenție, „Cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă!”

  • 6 Aprilie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus i-a spus: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?“. Ea, gândind că este grădinarul, I-a spus: „Domnule, dacă tu L-ai luat de aici, spune-mi unde L-ai pus, și eu Îl voi lua“. Isus i-a spus: „Maria!“. Ea, întorcându-se, I-a spus în evreiește: „Rabuni!“, care înseamnă: „Învățătorule!“.

    Ioan 20.15,16

    Pe măsură ce creștem spiritual și ne preocupăm cu Domnul Isus, afecțiunea noastră pentru El crește din ce în ce mai mult. Există însă multe lucruri care ne pot împiedica să privim la El. Scena învierii redată mai sus ne poate oferi antidotul împotriva unor astfel de lucruri.

    Domnul i Se arată Mariei, însă, la început, ea nu L-a recunoscut. Inima ei era apăsată de întristare, era îngrijorată și ajunsese în pragul disperării. Speranțele ei se prăbușiseră și acum ea plângea cu amar. În chiar aceste momente, Domnul înviat i Se arată. Această scenă mișcătoare ne prezintă prima arătare a Domnului după învierea Sa, și Maria este cea căreia Domnul i Se arată cel dintâi. Adesea, când noi avem inima apăsată, nu putem vedea că Domnul este prezent pentru a ne ajuta. Doar atunci când El o cheamă pe nume, Mariei i s-au deschis ochii și L-a recunoscut. Iar Domnul i-a pus atunci o întrebare care este atât de importantă pentru noi toți astăzi: „Pe cine cauți?“.

    Răspunsul la această întrebare poate îndepărta poverile care ne apasă. Când privim din nou la Cel care este Mântuitorul înviat, care a promis că niciodată nu ne va lăsa și că nu ne va părăsi, El poate să ne aducă, așa cum a adus-o pe Maria, în savurarea acelei relații scumpe cu Sine Însuși și cu Tatăl. Dacă Îi auzim glasul și privirile noastre sunt ațintite doar asupra Lui, bucuria și fericirea ne vor inunda inimile, chiar și în cele mai dificile împrejurări. Fiindcă El trăiește, și noi vom trăi!

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Mi-ai salvat sufletul de la moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu în lumina celor vii.

    Psalmul 56.13

    Saltul parașutistei

    În aprilie 1987, în Arizona, 420 de parașutiști se întâlniseră să facă o serie de salturi. Patru sportivi tocmai se lansaseră de la 2.700 de metri, propunându-și să realizeze o săritură în formație. Însă Debbie Williams, o tânără în vârstă de 31 de ani, s-a izbit în cădere de rucsacul unui coleg, a leșinat și se afla în cădere spre pământ cu parașuta nedeschisă. Instructorul grupului, Gregory Robertson, a observat imediat și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a ajunge la Debbie la timp. Avea la dispoziție doar câteva secunde.

    Cu brațele și cu picioarele înfășurate, el a plonjat cu capul în jos și, cu o viteză de peste 300 km/h, a ajuns-o pe Debbie la o înălțime de 1.000 de metri deasupra pământului. A învârtit-o pe tânără pentru a-i putea deschide parașuta acesteia, după care s-a ocupat de a lui. Apoi au alunecat spre sol. Debbie – încă inconștientă – a aterizat pe spate. Nu a scăpat fără răni, dar Gregory îi salvase viața.

    La fel de neajutorați eram și noi în coborârea noastră spre abisul veșnic. Dar Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume pentru a ne salva. Numai El a putut face aceasta. Și, spre deosebire de Debbie, pe noi ne roagă să primim în inimi prin credință salvarea Sa, nu ne-o impune. El ne-o oferă: este în dar. Depinde de voința noastră dacă primim sau nu să fim salvați de la prăbușire.

    Timpul este măsurat în secunde. Să trecem degrabă de partea Mântuitorului!

    Citirea Bibliei: Deuteronom 21.1-9 · Matei 28.11-20

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 7:14-25

    Dacă egiptenii nu ţin cont de primele două semne, aşa cum îi spusese Domnul lui Moise, urmează al treilea semn, cu adevărat serios: apa transformată în sânge. Apa ne vorbeşte despre lichidul care răcoreşte şi dă viaţă, în timp ce sângele vărsat vorbeşte despre moarte. Cuvântul i-a fost dat omului pentru a-i oferi viaţa, dar, dacă acesta nu îl primeşte şi refuză să creadă, acelaşi cuvânt va deveni pentru el judecată şi moarte (citiţi Ioan 12.48). Astăzi Cuvântul vesteşte harul, dar şi judecata pentru cei care nu-l primesc. Într-un fel sau altul, toţi îl vor întâlni, fie în prezent, spre viaţă, fie mai târziu, spre moarte!

    Ceea ce vorbise Domnul a venit asupra egiptenilor. Nilul, artera vitală a ţării, din care ei îşi făcuseră un zeu, devine acum un obiect care provoacă dezgust şi scârbă. Sângele umple râul, canalele, bălţile, iazurile, chiar şi vasele. Toate izvoarele la care lumea îşi potolea setea sunt otrăvite şi ucigătoare (v.18). Să ne ferim să bem din ele! Şi de această dată vrăjitorii fac acelaşi lucru prin farmecele lor. Prin puterea lui Satan, ei imită ceea ce aduce moartea numai pentru a face şi mai mare nenorocirea poporului. Ar fi făcut mult mai bine dacă   şi-ar fi arătat talentele transformând sângele în apă, dar erau incapabili de aşa ceva.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    INTRĂ ÎN CĂMĂRUȚA TA CU DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

    „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” (Psalmul 42:1)

    Ți se pare dificil să înțelegi căile Domnului? Toți ne luptăm cu lucrul acesta. Chiar dacă putem vedea în urma noastră mâna Sa plină de binecuvântări și călăuzirea Sa care ne-a însoțit, uneori ne simțim copleșiți de frică și singurătate. Păstrând proporțiile, desigur, Domnul Isus Însuși a strigat: „Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Aceste cuvinte le-am putea interpreta astfel: „Poate nu înțeleg ce se întâmplă, dar Eu știu că ești în continuare Dumnezeul Meu.” Ce asigurare!

    Ai văzut vreodată un copil care-și întinde mânuța spre părintele său și-i spune: „Mai încet, nu pot așa repede!”? Copilului îi este teamă că se va pierde sau că va rămâne în urmă. Simți și tu la fel astăzi? Ți-e frică că nu poți ține pasul? Ai sentimentul că viața merge înainte prea rapid? Ai vorbit cu Dumnezeu despre temerile tale? Biblia ne spune care este nevoia sufletului nostru: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” (Psalmul 42:1). Nu dorești ceva decât dacă prețuiești acel lucru și ai nevoie de el. Numai nevoia autentică te va face să te întorci de la orice alt mijloc vizibil de sprijin și să-L urmezi pe Dumnezeu, pentru că știi că fără El, nu vei reuși. Adevărul este că dacă nu ai avea nevoie de El cu atâta disperare, ar trebui să fii mulțumit cu mai puține lucruri.

    Când Îl urmezi pe Dumnezeu cu toată inima ta, se întâmplă trei lucruri:

    1) Intri pe tărâmul în care „toate lucrurile sunt cu putință” (Marcu 10:27);

    2) Crești tot mai mult în asemănarea cu Hristos, pentru că devii asemenea anturajului în care te găsești (vezi 2 Corinteni 3:18);

    3) Înveți că anumite niveluri de binecuvântare sunt atinse, când Îl cauți pe Dumnezeu cu perseverență (vezi Evrei 11:6).

    Te-ai săturat să primești răspunsuri omenești? Ai nevoie și de altceva în afară de sfaturi bune? Intră în cămăruța ta cu Dumnezeu, zilnic, și lasă-L să-ți vorbească!

  • 5 Aprilie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Gândiți-vă bine dar la Cel care a răbdat de la păcătoși așa mare împotrivire față de Sine.

    Evrei 12.3

    Când medităm la împotrivirea pe care Domnul a răbdat-o, ne plecăm capetele în închinare. El era Cel care a creat toate lucrurile și prin puterea Căruia toate stau în ființă. Înțelegând aceste lucruri, cât de uimitor este să ne gândim că El a fost judecat, lovit și disprețuit – El, Creatorul, a suferit din partea creaturilor Lui! A venit în lume ca Mântuitor și, chiar pe când era prunc, oamenii au căutat să-L omoare. A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit.

    El a făcut toate lucrurile bine (Marcu 7.37) și a umblat făcând bine (Fapte 10.38), însă oamenii au preferat un ucigaș în locul Lui. Fiul diavolului (Ioan 8.44), Baraba (al cărui nume înseamnă „fiul tatălui“), a fost eliberat în schimbul Fiului lui Dumnezeu. El i-a mântuit pe alții și nu S-a mântuit pe Sine.

    El a fost Cel perfect, în care nu a fost păcat și în gura Căruia nu s-a găsit viclenie. Totuși, a fost insultat și condamnat pe nedrept, iar în ultimele douăsprezece ceasuri ale vieții Sale a fost declarat nevinovat de cel puțin cinci ori de către oameni. Mai mult, fiind nevinovat, Dumnezeu a așezat asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor (Isaia 53.6; 2 Corinteni 5.21). Acela care era Dumnezeul Atotputernic a lăsat ca mâinile să-I fie străpunse de cuie.

    Mormântul Său a fost pecetluit de către autoritățile omenești de cel mai înalt rang, care se temeau ca El să nu învieze. Dumnezeu însă a răspuns la toate acestea prin faptul că L-a înviat pe Domnul dintre cei morți. Pecețile au fost inutile, iar apoi vrăjmașii Săi au trebuit să înșele poporul, încercând să ascundă dovada aprobării lui Dumnezeu cu privire la Fiul Său. Iar Dumnezeu I-a dat Numele mai presus de orice nume și L-a așezat la dreapta Măreției în ceruri. Să-L onorăm și noi, declarând vrednicia Lui!

    A. Blok

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci toți atenienii și străinii care locuiau acolo nu-și petreceau timpul cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou.

    Fapte 17.21

    Omul avea dreptate!

    Un grup de bărbați mai în vârstă se întâlneau în mod regulat în piața unui mic oraș. Fiind pensionari, ei se bucurau de ceva mai mult timp liber. Făceau schimb de amintiri, discutau ultimele noutăți din politică și economie și aduceau în atenție evenimentele locale. Un domn venea din când în când și le înmâna pliante creștine. Aceștia le primeau, citeau puțin, dar nu se arătau interesați de ele.

    Când un credincios a venit la ei cu aceeași intenție, s-a trezit brusc asaltat de domnii mai în vârstă: „Avem o întrebare. Zilele trecute, cineva ca dumneata, adică unul care crede și el în Dumnezeu, ne-a spus următorul lucru: Dacă nu vă pocăiți, veți merge cu toții în iad! – Ei bine, trebuie să recunoaștem că nu ni s-a întâmplat încă așa ceva. Ce părere aveți despre acel om?“. După o scurtă pauză, credinciosul a răspuns: „Nu știu dacă eu aș fi îndrăznit să vă spun așa direct; dar un lucru este sigur: omul avea dreptate“. A urmat o pauză stânjenitoare… În cele din urmă ei i-au spus: „Să ne lași în pace cu astfel de povești; nu avem nevoie de foițele dumitale!“.

    Cuvântul cheie, „iad“, le-a fost suficient ca ei să respingă evanghelia. Cu toate acestea, evanghelia este tocmai vestea bună că Isus Hristos vrea să ne salveze de la judecata veșnică.

    Cerul și iadul sunt realități. Așa ne învață Biblia, așa a predicat Domnul Isus și așa vă spunem și noi, întemeiați pe același adevăr de neclintit!

    Citirea Bibliei: Deuteronom 20.10-20 · Matei 28.1-10

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 7:1-13

    În Psalmul 90 (o rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu), Moise se referă la vârsta de 80 de ani ca fiind limită a vieţii pentru un om viguros. Totuşi aceasta este chiar vârsta la care el însuşi îşi va începe slujba (v.7). Când Dumnezeu cheamă un slujitor, El începe prin a anula puterea naturală a acestuia, asigurându-i apoi noi surse de putere care, într-o manieră evidentă, îşi au originea în El Însuşi.

    Domnul a făcut cunoscut mai dinainte gândurile Sale lui Moise şi lui Aaron. Acele lucruri care pentru egipteni erau urgii (9.14), în relaţie cu poporul lui Dumnezeu erau numite „semne“ (v.3), rânduite pentru învăţătura lor morală. În felul acesta îi învaţă Dumnezeu pe creştini cu privire la lume, la Satan şi la sărmanele sale victime. Cuvântul Său ne ajută să înţelegem „marile judecăţi“ care se vor abate asupra oamenilor fără pocăinţă. Ne mai spune de asemenea despre modul cum Îşi va scoate din această lume poporul răscumpărat, pentru a-l introduce în patria cerească (v.4). De aceea, iubiţi prieteni creştini, ce fel de oameni ar trebui să fim noi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă! (2 Petru 3.11).

    Moise şi Aaron prezintă înaintea lui faraon şi a slujitorilor săi semnele anunţate în cap.4. Vorbind despre victoria asupra lui Satan (şarpele) şi asupra păcatului (lepra), putem vedea în ele o ilustrare simplificată a Evangheliei.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    MERGI CU DUMNEZEU ȘI IA-ȚI COPIII CU TINE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Lot… şi-a întins corturile până la Sodoma.” (Geneza 13:12)

    Domnul Isus a spus: „Oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării.” (Matei 18:6) În aceste cuvinte este o provocare foarte serioasă pentru fiecare părinte și pentru fiecare persoană care este un model pentru copii, deoarece autoritatea ta morală nu vine din cunoștințele pe care le-ai dobândit, ci din stilul tău de viață și din integritatea ta. Pe măsură ce copiii tăi cresc, ei sunt din ce în ce mai puțin capabili să asculte ce spui, și mult mai predispuși să imite ceea ce faci. Deci, încotro duc urmele pașilor tăi?

    Să ne aducem aminte de Avraam și de Lot. Ei făceau parte din aceeași familie, aveau aceeași credință și aceleași oportunități în viață. Dar când a venit vorba despre creșterea copiilor, Avraam a crescut trandafiri, iar Lot – buruieni. Care a fost diferența? Avraam L-a urmat pe Dumnezeu, pe când Lot și-a urmat propriile interese egoiste. Citim în Biblie că: „Lot… şi-a întins corturile până la Sodoma.” Iar noi știm bine ce era în Sodoma! Înainte să-și dea seama, Lot și-a pierdut autoritatea morală asupra familiei sale. Deci, iată întrebarea care se ridică: ca părinte (sau ca model pentru copii), tu până unde îți întinzi cortul?

    Regele David și-a pierdut și el autoritatea morală asupra familiei sale. Chiar dacă Dumnezeu l-a iertat pentru aventura sa cu Batșeba și i-a permis să rămână pe tron, și-a plătit păcatul cu un preț teribil de mare. Amnon, fiul său, a abuzat-o pe Tamar, sora sa vitregă. Celălalt fiu al său, Absalom, a complotat să-i fure tronul, iar soțiile fiului care i-a urmat pe tron l-au dus în cele din urmă pe Solomon la idolatrie. Iar profetul Natan l-a avertizat din partea Domnului: „Iată, din casa ta voi ridica nenorocirea împotriva ta…” (2 Samuel 12:11).

    Ai, de aceea, o singură șansă de a face lucrurile bine: urmează-L pe Dumnezeu și ia-ți copiii cu tine. Vei face așa?!

  • 3 Aprilie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pe cei pe care i-a rânduit dinainte, pe aceștia i-a și chemat; și pe cei pe care i-a chemat, pe aceștia i-a și îndreptățit; iar pe cei pe care i-a îndreptățit, pe aceștia i-a și glorificat.

    Romani 8.30

    Chemarea lui Dumnezeu (4) – Chemarea eficace la binecuvântare

    Expresia „pe care i-a rânduit dinainte“ înseamnă „pe care i-a predestinat“, iar această predestinare a avut loc în eternitatea trecută, iar ultima expresie, „i-a și glorificat“, ne conduce în eternitatea viitoare. Între acestea două avem lucrarea prezentă a lui Dumnezeu cu privire la cei ai Săi.

    A fi predestinat înseamnă a fi pus deoparte în vederea binecuvântării. Prin alegere, Dumnezeu îi alege pe oameni pentru binecuvântare. Prin predestinare, El alege binecuvântările care sunt dăruite celor aleși. Aceste binecuvântări țin de planurile Sale tainice, însă El ni le-a revelat, așa cum vedem în Efeseni 1. Aici, în Romani 8, ni se spune că cei care au fost predestinați pentru binecuvântare au fost chemați de Dumnezeu. Cum cheamă El astăzi? Prin evanghelie! În pasajul de care ne ocupăm, chemarea este eficace, adică toți cei chemați astfel vor răspunde afirmativ chemării. Nu numai că suntem curățiți de toate păcatele noastre, însă Dumnezeu Însuși îi declară pe cei chemați (pe credincioși) a fi drepți. El nu ne mai vede în zdrențele cu care ne-am întors la El, precum fiul risipitor, ci ne vede îmbrăcați în haina cea mai bună pe care El Însuși ne-a dăruit-o. Avem o dreptate divină, dreptatea lui Dumnezeu, care ne este dăruită atunci când răspundem chemării Sale. Vedem acest lucru ilustrat și prin hainele de piele cu care Domnul i-a îmbrăcat pe Adam și pe Eva după căderea lor. Altul a trebuit să moară în locul lor. În imaginea din Geneza, cel care a murit a fost un animal, însă, pentru noi, Cel care a murit a fost Fiul lui Dumnezeu. Măreț har!

    Apoi ni se spune că cei pe care i-a îndreptățit, El i-a și glorificat. Noi nu ne simțim în niciun fel glorificați, însă, în gândurile lui Dumnezeu, acest lucru este deja împlinit. Așteptăm ca Domnul să vină și să schimbe trupurile noastre și să le glorifice.

    K. Quartell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Fiul cel mare era la ogor. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri.

    Luca 15.25

    Întoarcerea acasă dintr-o țară îndepărtată (14)

    Bucuria și veselia au umplut casa părintească. Atunci când fratele cel mare al fiului risipitor a venit acasă de la câmp, a auzit muzică și jocuri. Atunci a chemat un rob și l-a întrebat care este motivul; acesta i-a spus: „Fratele tău a venit și tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit sănătos și bine“ (Luca 15.27).

    Expresiile „fratele tău“ și „tatăl tău“ ar fi trebuit să trezească în fiul cel mare sentimente de dragoste, dar s-a întâmplat contrariul, căci inima lui a fost cuprinsă de furie. Mânios, nu a vrut nici să mai intre în casă. El era unul care se îndreptățea. Domnul Isus îl folosește ca imagine pentru oamenii care, fără să aibă o legătură vie cu Dumnezeu, cred totuși că pot sta înaintea Lui prin propria lor dreptate.

    Acest fiu mai mare a murmurat împotriva harului pe care tatăl l-a arătat față de fratele mai mic și la fel făceau fariseii și cărturarii, căci și ei se simțeau jigniți de faptul că Isus i-a primit pe păcătoși și a mâncat cu ei. Ei înșiși nu voiau să-L accepte pe Fiul lui Dumnezeu și de asemenea îi împiedicau pe cei care ar fi vrut să vină la El (Matei 23.13).

    „S-a mâniat și nu voia să intre în casă“ (Luca 15.28) – aceasta este dintotdeauna atitudinea oamenilor mândri și care se îndreptățesc! Cei care își alimentează îndreptățirea de sine nu pot înțelege bunătatea lui Dumnezeu față de cei pierduți. Ei urăsc harul lui Dumnezeu, pentru că nu-l doresc, căci nu-l cunosc și consideră că nu au nevoie de el. De aceea nu au parte de bucuria harului, aceasta le este chiar insuportabilă.

    Citirea Bibliei: Deuteronom 19.1-14 · Matei 27.39-54

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 5:15-23; 6:1-8

    Faraon nu dă nimic; dimpotrivă, devine din ce în ce mai sever. În zadar se plâng la el (v.15-18). Nu numai că Satan nu cunoaşte îndurarea, ci îşi găseşte plăcerea în nenorocirea robilor săi. Abia dacă este satisfăcută o poftă, că apare o alta şi trebuie să fie împlinită imediat. Numai Hristos poate satisface o inimă în mod desăvârşit. Uneori Dumnezeu rânduieşte lucrurile astfel încât eliberarea nu este imediată, pentru ca omul, simţind apăsarea jugului vrăjmaşului şi adâncimile stării sale nenorocite, să fie în sfârşit gata să recunoască faptul că numai Dumnezeu îl poate scăpa de acestea.

    Răspunzând la descurajarea robilor Săi (v.23), Dumnezeu nu le face nici un reproş. Dimpotrivă, este ocazia unei noi revelaţii din partea Lui. DOMNUL sau „Iehova“ este numele pe care Dumnezeu Şi-L ia în relaţia Lui cu Israel. Pentru patriarhi, El era Dumnezeul cel atotputernic (Ebr. „El-Şadai“), Proprietarul cerului şi al pământului. Acum scopul Lui este de a introduce o relaţie nouă, ceea ce de asemenea Îi aduce un nume nou: „Eu sunt DOMNUL!“. DOMNUL este Cel care nu Se schimbă niciodată şi care rămâne credincios legământului Său. Pentru noi, credincioşii din vremea harului, El are un nume şi mai scump, acela de Tată, pe care Isus a venit să ni-L facă cunoscut (Ioan 17.26).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    EȘTI LIPSIT DE BUCURIE? | Fundația S.E.E.R. România

    „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10)

    Plămânii tăi au nevoie de oxigen ca să funcționeze, corpul tău are nevoie de hrană ca să trăiască și sufletul tău are nevoie de bucurie ca să prospere.

    Cum îți dai seama când cineva este lipsit de bucurie? Prin felul cum arată și prin ceea ce spune. Un lider spiritual a scris: „Când am început să înțeleg Ioan 10:10, mi-am dat seama că vrăjmașul m-a păcălit și m-a făcut să cred că a te bucura de lucruri nu este ceva important. Am ajuns să cred – fals, desigur – că dacă mă bucur, ceva nu e bine. Probabil că nu mă străduiesc suficient de mult pe calea Domnului! Nu l-am văzut niciodată pe tata bucurându-se de viață și părea că-l enervează când alții se bucurau, așa că am crescut crezând că veselia este un lucru greșit. Îmi amintesc că mi se spunea să fac liniște, dacă mi se întâmpla să râd mai tare. Madame Guyon, scriitoare creștină din secolul al XVII-lea, a spus că cea mai înaltă chemare a fiecărui copil al lui Dumnezeu este să se bucure de Dumnezeu. Îmi amintesc ce povară grea s-a ridicat de pe mine când am citit prima oară lucrul acesta. Încercam din răsputeri să fiu pe placul lui Dumnezeu, dar gândul de a mă bucura pur și simplu de El nici nu-mi trecuse prin minte. Nu auzisem niciodată așa ceva! Eram un membru dedicat al bisericii de peste 20 de ani când am aflat că Dumnezeu dorește ca eu să mă bucur de El și de viața pe care mi-a dat-o!”

    Îți sună cunoscut? Dacă este așa, e timpul să faci și tu niște schimbări în viața ta.

    Ia-ți o pauză, fără să te simți vinovat; vei fi mult mai productiv când ești odihnit și înviorat. Destinderea nu este „nespirituală”; e esențială pentru a-ți păstra echilibrul. Trăim într-o societate plină de ambiții și stresată, dar – te poți schimba! Poți să fii bucuros, dacă îți dorești și-ți propui asta. Și fă-o de azi, în reverență și curăție!

  • 2 Aprilie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    În casa Tatălui Meu sunt multe locuințe. Dacă nu ar fi așa, v-aș fi spus; pentru că Mă duc să vă pregătesc un loc.

    Ioan 14.2

    Venirea Lui va pune capăt călătoriei noastre prin pustie. Ea va vindeca toate diviziunile din mijlocul poporului lui Dumnezeu și îi va strânge laolaltă pe toți sfinții risipiți și divizați. Va pune capăt suferințelor, încercărilor și trudei celor ai Săi; ne va scoate din această scenă a întunericului și a morții și ne va aduce într-un cămin al luminii, al vieții și al dragostei. Va face toate acestea și încă și mai multe, însă, mai presus de toate, ne va aduce în compania lui Isus, așa cum El Însuși a spus: „Voi veni din nou și vă voi lua la Mine Însumi, pentru ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi“ (Ioan 14.3).

    Ce-ar fi cerul fără Isus? Să fii într-o scenă unde nu va mai exista moarte, nici suferință, nici plâns, unde totul este sfințenie și perfecțiune – acesta este un lucru minunat; însă, dacă Isus n-ar fi acolo, inima ar rămâne nesatisfăcută. Fericirea supremă a venirii Sale este că vom fi cu El. El a fost cu noi în această lume a întunericului și a morții, iar noi vom fi cu El în căminul vieții eterne, în casa Tatălui.

    Acest aspect al venirii Sale, care este cel mai înalt, ne descoperă dorințele tainice ale inimii Sale. Învățăm din aceste cuvinte ale Domnului că dorința adâncă a inimii Sale este de a-i avea pe cei ai Săi cu Sine, pentru bucuria și satisfacția inimii Lui Însuși. El dorește compania noastră. El este Obiectul credinței noastre în cer, iar noi suntem obiectele dragostei Sale pe pământ. Comoara noastră este în cer, iar a Lui, pe pământ. El a plecat de aici, însă inima Sa a rămas cu noi și, așa cum cineva a spus: «Dacă inima Lui este aici, El Însuși nu poate fi departe».

    Ce mângâiere pentru inimile noastre tulburate conțin aceste versete! Hristos în glorie este resursa noastră și acolo este casa care ne așteaptă; iar Omul din glorie așteaptă cu nerăbdare să fim acolo împreună cu El!

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai încurajat și mi-ai întărit sufletul. Domnul va sfârși ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ține în veci.

    Psalmul 138.3,8

    Cuvintele de pe pereții celulei

    În aprilie 1943, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, reverendul Donald Caskie (1902-1983), un pastor scoțian care trăia în Franța, a fost închis pentru că i-a ajutat pe soldații aliați să fugă din Franța. Mai târziu a scris despre întemnițarea sa: „A fost o experiență extrem de umilitoare, care ar fi putut duce ușor la disperare. Dar cunoașterea Bibliei m-a salvat“. Deși Biblia îi fusese luată, el a spus: „O aveam în inimă și în minte, așa că mi-am păstrat credința și echilibrul mental“.

    Trădat și capturat, Caskie a petrecut restul războiului în lagăre de prizonieri. Într-unul dintre acestea a văzut numele a numeroși deținuți încrustate pe pereții celulei sale. Atunci a adăugat și el ceva: „Așa vorbește Domnul: Nu te teme de nimic, căci Eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume: ești al Meu. Când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; vei trece și prin râuri, și nu te vor îneca; când vei merge prin foc, nu vei fi ars și flacăra nu te va aprinde“ (Isaia 43.1,2). Aceste cuvinte le-a avut pe inimă gândindu-se și la alți prizonieri și s-a rugat ca Dumnezeu să le dea pace.

    Într-o altă închisoare, un deținut i-a spus lui Caskie povestea sa: „Eram pe punctul de a-mi pune capăt zilelor, pentru a scăpa de tortură, când am descoperit pe perete câteva cuvinte care m-au făcut să mă opresc și mi-au dat alinare și putere. Acum nu-mi mai este frică. Nu voi uita niciodată acele cuvinte“. Erau chiar versetele pe care Caskie le încrustase în perete. Rugăciunea lui fusese ascultată. Cuvântul lui Dumnezeu își dovedise încă o dată puterea.

    Citirea Bibliei: Deuteronom 18.1-22 · Matei 27.27-38

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 5:1-14

    Egiptul oferă o imagine zguduitoare a lumii, altfel spus, a societăţii omeneşti organizate fără Dumnezeu. Prin chiar respingerea autorităţii lui Dumnezeu, lumea  şi-l ia ca şef pe Satan, numit şi „stăpânitorul acestei lumi“ (Ioan 16.11). Este un prinţ dur şi fără scrupule, a cărui imagine ni se prezintă prin crudul faraon. Când unui suflet începe să i se trezească conştiinţa şi geme pentru eliberare (precum Israel în acest capitol), Satan nu precupeţeşte nici un efort ca să-l reţină şi să-l prindă şi mai strâns, împovărându-l cu munci suplimentare (vezi v.9). El distrage acea persoană printr-un iureş de activităţi, pentru a-i abate gândurile lăuntrice şi a-l împiedica să găsească timp să se ocupe de nevoile sufletului său.

    Da, am cunoscut şi noi prea bine ce înseamnă a geme sub jugul lui Satan, „robi ai păcatului“ (Romani 6.17), „robiţi diferitelor pofte şi plăceri“ (Tit 3.3), incapabili să ne eliberăm prin propriile eforturi. Este oare cu putinţă ca dintre cititorii noştri să se găsească cineva în această stare? Cuvântul lui Dumnezeu îi oferă o eliberare deja împlinită. Hristos, Cel care este mai mare decât Moise, nu numai că a vestit-o, ci El Însuşi a împlinit această răscumpărare. El a smuls sufletele noastre de sub groaznica robie a diavolului, a lumii şi a păcatului.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DESPRE SINGURĂTATE (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Toţi m-au părăsit.” (2 Timotei 4:16)

    Care este cea mai bună cale de-a înfrunta singurătatea?

    1) Învață să fii singur, fără să te simți singur. Domnul Isus lăsa la o parte mulțimea pentru a fi singur cu Tatăl Său în rugăciune. De ce? Pentru că știa că solitudinea este esențială pentru creșterea spirituală. Și revenea îmbogățit lăuntric și mai bine echipat pentru a se confrunta cu provocările vieții! În Geneza 32:24 citim că Iacov „a rămas singur. Atunci, un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.” Din acel moment de părtășie și confruntare singur cu Dumnezeu a ieșit un bărbat cu un nume nou, o natură nouă, o umblare nouă și un viitor nou. Pe lângă asta, când oamenii își dau seama că tu te poți bucura și singur de mâncarea ta preferată, de un film sau de orice altă activitate, vor fi atrași de tăria ta, de independența și de încrederea ta.

    2) Respinge ideea că nu poți trăi fără o anumită persoană în viața ta. Singura persoană pe care trebuie s-o ai în viața ta este Dumnezeu, care a promis că va fi mereu cu tine și nu te va părăsi (vezi Evrei 13:5). Putem cădea într-o stare de singurătate profundă după moartea cuiva drag pentru că nu avem prieteni apropiați în afară de familie. Dar niciodată nu este prea târziu să începi. Și Dumnezeu te va ajuta. Apostolul Pavel a scris: „La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta! Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine şi s-o audă toate neamurile.” (2 Timotei 4:16-17).

     Așadar, Dumnezeu te va ajuta să jelești pierderea suferită, să treci peste și să te îndrepți spre ceea ce ți-a pregătit El în viitor!

  • 1 Aprilie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iată, mâna Domnului nu s-a scurtat, încât să nu poată salva, nici urechea Lui nu s-a îngreunat, încât să nu poată auzi; ci nelegiuirile voastre au făcut o despărțire între voi și Dumnezeul vostru și păcatele voastre v-au ascuns fața Lui, ca să nu audă … Ei nu cunosc calea păcii.

    Isaia 59.1,2,8

    Cartea Isaia vorbește des despre pace, începând cu Prințul Păcii (Isaia 9.6) și încheind cu „pacea ca un râu“ (Isaia 66.12). Aceste două expresii sunt minunate, iar între ele există multe altele, precum cele din pasajul citat mai sus. Domnul vorbise despre păcatele casei lui Iacov (Isaia 58.1), iar aici a arătat că avea puterea să-i salveze de ele. El putea să-i aducă la Sine, deși ei erau departe de El. De asemenea, El îi putea asculta, dacă ei Îl chemau cu sinceritate. Totuși, ei aleseseră o altă cale. N-au vrut să-și părăsească păcatele, iar această atitudine Îl făcea pe Domnul să-Și ascundă fața de ei și să refuze să le asculte rugăciunile false. Piedica era doar în ei, de aceea nu cunoșteau ei calea păcii.

    Mai târziu, acest pasaj este citat în Romani 3, pentru a arăta că această problemă nu era limitată la Israel, ci era caracteristică și națiunilor, fiindcă starea inimii lor naturale era aceeași. Ce înseamnă să găsești nu numai pacea, ci și calea păcii? Înseamnă să umbli împreună cu Prințul Păcii și să te bucuri de pacea care este ca un râu – ce satisfacție! Totuși, această pace nu este cunoscută de noi, dacă refuzăm invitația lui Dumnezeu de a ne întoarce la El.

    Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, este hotărât să lucreze în privința stării noastre lipsite de speranță. Isus Mântuitorul a venit la noi din cer „ca să ne conducă picioarele pe calea păcii“ (Luca 1.79). Dumnezeul Bibliei nu numai că știe cum poate fi găsită calea păcii, ci ne și poate conduce pe ea. Dacă nu poți găsi această pace, nu dispera; Domnul Păcii Însuși îți va arăta calea (2 Tesaloniceni 3.16).

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Eu sunt cu tine … Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin.

    Isaia 41.10

    Noroc sau ghinion, cine știe?

    Un fermier chinez a vrut să-și cultive pământul primăvara. Avea un singur fiu și un singur cal. Într-o zi, calul a fugit de acasă. Vecinii au venit și l-au compătimit pe fermier: „Ghinion! Ți s-a propus o avere pe calul ăsta, dar n-ai vrut să-l dai. Acum a plecat singur“. Dar el a răspuns cu calm: „De unde știți că este ghinion?. Eu una știu: calul meu a plecat de acasă“.

    În săptămâna următoare, calul s-a întors, aducând cu el zece cai sălbatici. Vecinii au venit din nou, de data aceasta pentru a-l felicita pe fermier pentru norocul său. Din nou, cu calm, el a spus: „De unde știți că este noroc? Eu una știu: calul meu s-a întors acasă cu alți zece cai“.

    O săptămână mai târziu, fiul fermierului, încercând să dreseze unul dintre cai, a căzut și și-a rupt piciorul. Atunci fermierul a fost nevoit să se descurce fără niciun ajutor. Vecinii au venit din nou, acum ca să-i deplângă sărăcia: „Ghinion“. În liniște, bătrânul a spus: „De e noroc sau ghinion, eu nu cunosc. Dar una știu: băiatul meu și-a rupt piciorul“.

    La scurt timp a izbucnit războiul și în sat au venit soldații pentru a-i recruta pe tineri. Toți au fost nevoiți să se înroleze, cu excepția fiului fermierului, pentru că își rupsese piciorul. Sătenii i-au zis: „Ceea ce noi am crezut că este ghinion iată că s-a dovedit a fi noroc“.

    Oare nu gândim și noi adesea ca vecinii fermierului? Vedem doar evenimentul, bun sau rău, și uităm că Dumnezeul nostru privește mult mai departe. Numai El știe ce este cu adevărat bun pentru noi. Să ne încredem în Dumnezeu chiar și atunci când nu putem înțelege căile Sale cu noi!

    Citirea Bibliei: Deuteronom 17.8-20 · Matei 27.11-26

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 4:18-31

    Înainte Moise plecase fără să fi fost trimis de Dumnezeu. Acum, când îl trimite Domnul, ridică tot felul de obiecţii posibile pentru a nu urma chemarea: incapacitatea sa (3.11), ignoranţa sa (3.13), lipsa lui de autoritate (4.1), de talent în a vorbi frumos (v.10), de aptitudini pentru această misiune a sa, cu dorinţa ca altcineva să o îndeplinească (v.13), eşecul primei lui încercări (5.23), lipsa de înţelegere manifestată de fraţii săi (6.12). Oare nu venim şi noi deseori cu asemenea motive pentru a nu asculta? Versetele 24-26 ne amintesc de faptul că, înainte de a intra într-o slujbă publică, este necesar ca slujitorul lui Dumnezeu să-şi fi pus propria casă în ordine. Până acum, probabil sub influenţa soţiei sale, Moise nu-şi circumcisese fiul în semn de condamnare a cărnii. Dumnezeu o cerea (Gen. 17.10-14) ca pe un lucru necesar şi drept în casa slujitorului Său. Şi aceasta era o problemă care trebuia rezolvată sub ameninţarea morţii!

    Versetele 27 şi 28 ne indică unde sunt chemaţi să se întâlnească fraţii: la muntele lui Dumnezeu – şi, de asemenea, care trebuie să fie subiectul conversaţiei lor: Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrările Sale minunate.

    La începutul capitolului, Moise spusese: „Iată, nu mă vor crede“. Dar Domnul le-a pregătit inimile, astfel că la sfârşitul capitolului putem citi: „şi poporul a crezut“ (v.31, comp. cu 2 Cronici 29.36). Chiar înainte de a fi fost eliberaţi, ei se pleacă înaintea Lui.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DESPRE SINGURĂTATE (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Nu mai pot dormi și sunt ca pasărea singuratică pe un acoperiș.” (Psalmul 102:7)

    În decembrie 1998, Wolfgang Dircks, persoană divorțată, cu dizabilități și care trăia singur, a fost descoperit în apartamentul său din orașul Bonn, Germania – la 5 ani după ce a murit! Avea 43 de ani și murise privind la televizor. Vecinii nu i-au remarcat absența. Proprietarul apartamentului a trecut pe acolo după ce contul bancar din care era plătită chiria s-a golit. Programul canalelor TV era încă în poala rămășițelor lui Dircks și era deschis la pagina din 5 decembrie 1993 – data probabilă a decesului… Televizorul se oprise demult, dar luminițele de pe bradul de Crăciun erau încă aprinse. Dureros, nu-i așa?

    Când ne-a creat, Dumnezeu a decis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (Geneza 2:18). Tu ai fost creat ca să trăiești în relații; nu trebuie să accepți singurătatea ca destin al tău, ba din contră! Așa că fă următoarele lucruri:

    1) Găsește o nevoie și împlinește-o. Adesea, singurătatea nu este absența oamenilor, ci a scopului. Implică-te, arată un interes real pentru problemele altora! Împotrivește-te tentației ca doar necazurile sau dorințele tale să fie subiectele tuturor conversațiilor! „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.” (Filipeni 2:3-4).

    2) Fii generos cu ceilalți. Nu toată lumea va accepta ce ai tu de oferit, dar se va găsi cineva. Roagă-te pentru călăuzire și continuă să te implici în relații. Dumnezeu îți spune: „eşti preţuit şi te iubesc” (Isaia 43:4), iar tu trebuie să spui la fel mai departe! Începe de azi!

  • 31 Martie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și dacă vei aduce, ca dar, un dar de mâncare copt în cuptor, să fie turte fără aluat din floarea făinii, frământate cu untdelemn, sau plăcinte fără aluat, unse cu untdelemn.

    Levitic 2.4

    Cred că cei mai mulți dintre cititorii Bibliei au rămas foarte surprinși de faptul că nu se spune aproape nimic despre primii treizeci de ani ai Domnului Isus. O singură întâmplare ne este relatată, pe când El era în vârstă de doisprezece ani, iar în rest nu mai aflăm nimic despre El până la vârsta de treizeci de ani. Toate cele patru Evanghelii vorbesc aproape numai despre cei trei ani și jumătate în care Domnul Și-a exercitat slujba, însă și aceasta numai în pustie, căci primele trei Evanghelii relatează doar despre lucrarea Sa în Galileea, după ce, în Ierusalim și în Iudeea, El a fost lepădat. Numai în primele trei capitole ale Evangheliei după Ioan auzim despre începutul slujbei Sale, în Ierusalim și în Iudeea. Însă, în Ioan 4, vedem că El pleacă din Iudeea ca să Se ducă în Galileea, pentru că în Iudeea fusese respins, iar în capitolele următoare ale Evangheliei după Ioan este aproape exclusă descrierea lucrării Domnului pe care a făcut-o, mai târziu, în Ierusalim.

    Domnul Isus a fost încercat și în acești primi treizeci de ani și a avut de suferit. Întreaga viață a Domnului Isus a fost suferință: în toți acești treizeci de ani, dar și după aceea. Ioan spune că, dacă s-ar fi scris tot ceea ce a făcut Domnul Isus, cărțile scrise n-ar fi încăput în toată lumea; prin urmare, nu găsim relatate decât puține lucruri chiar și din acei trei ani și jumătate de slujire publică a Domnului.

    Cuvântul lui Dumnezeu ne îndreaptă aici gândurile asupra suferințelor Domnului în aceste împrejurări pe care noi nu le cunoaștem din Evanghelii. Probabil că cea mai mare parte a lor Domnul le-a trăit în cei treizeci de ani, iar o parte după aceea. Însă, în locurile care ne sunt descrise, erau suferințe care n-au fost văzute din afară și pe care Duhul Sfânt nici nu ni le-a făcut cunoscut, dar pe care le putem găsi totuși în alte cărți ale Bibliei, la care putem medita și pe care le putem înțelege în legătură cu caracterul întregului Cuvânt al lui Dumnezeu

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt surorile Lui aici, între noi? Și găseau pricină de poticnire în El.

    Marcu 6.3

    El a fost tâmplar

    Când a venit în orașul natal Nazaret, în timpul slujirii Sale publice, Domnul Isus a fost respins. Locuitorii acelui oraș cunoșteau cel mai bine originea Sa ca om, căci acolo locuise și lucrase câțiva ani în familie. Dar ei nu-L cunoșteau cu adevărat, așa că erau uimiți de învățătura și de minunile Lui.

    Suspicioși, au întrebat: „Nu este Acesta tâmplarul?“. Ar putea unul pe care ei Îl cunoșteau ca pe un simplu meșter să poată să învețe și să facă minuni cu putere divină? Ei au privit la familia Lui. Probabil că erau oameni săraci și neimportanți în Nazaret. Cu siguranță că nicio persoană care săvârșea minuni nu putea proveni dintr-o astfel de familie. Ei găseau pricină de poticnire în Domnul.

    Dar să nu uităm că Însuși Creatorul universului a vrut să fie așa. El a dorit să trăiască aici ca un meșter necunoscut, fără o pregătire strălucită, fără arta de a convinge, fără titluri academice.

    Oamenii din Nazaret au recunoscut probabil că în fața lor stătea mai mult decât tâmplarul pe care Îl cunoșteau, dar nu au vrut să creadă în El. De aceea L-au urât și L-au respins.

    Dar noi ne plecăm în închinare în fața Celui care, în calitate de Creator și Domn al universului, nu a ales o profesie înaltă din punct de vedere omenesc, ci a vrut să fie tâmplar. „El … S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor“ (Filipeni 2.7).

    Citirea Bibliei: Deuteronom 16.18-17.7 · Matei 27.1-10

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 4:1-17

    La curtea lui faraon, Moise învăţase toată înţelepciunea Egiptului. Dar nu învăţase să-L cunoască pe „EU SUNT“. Anii petrecuţi în palatul regal nu l-au făcut un instrument potrivit pentru eliberarea poporului său. Uciderea egipteanului a demonstrat tocmai contrariul. După patruzeci de ani în şcoala lui faraon sunt necesari alţi patruzeci de ani în şcoala lui Dumnezeu, tocmai în Madian. Rezultatul este că Moise nu mai are nimic care să-l facă mândru. Odinioară „puternic în cuvintele lui şi în fapte“ (Fapte 7.22), declară acum că nu are vorbirea uşoară şi lasă deoparte toate capacităţile personale. Dar, dacă pe bună dreptate a încetat să se încreadă în sine, el încă nu se încrede pe deplin în Dumnezeu. Trebuie să înveţe că Domnul, când cheamă pe cineva în slujbă, dă şi puterea necesară pentru împlinire.

    Toiagul preschimbat în şarpe arată că, dacă Dumnezeu îi permite lui Satan să lucreze pentru o clipă, tot în puterea Lui stă şi să-i nimicească lucrarea. La cruce, Hristos a triumfat asupra puterilor răului (Coloseni 2.15). Mâna pusă în sân (inima: izvorul răului) care se acoperă de lepră şi care apoi este făcută sănătoasă ilustrează puterea lui Dumnezeu de a îndepărta pata păcatului.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    VEGHEAZĂ! | Fundația S.E.E.R. România

    „Vegheaţi, fiţi tari în credinţă…” (1 Corinteni 16:13)

    Uneori e posibil să experimentăm mai multe probleme după ce devenim creștini, decât înainte… Biblia chiar menționează lucrul acesta (în Evrei 10:32): „Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe…” Să ne gândim la viața lui Hristos. „De îndată ce a fost botezat… cerurile s-au deschis… Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea…” (Matei 3:16-17). După care citim: „Atunci, Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.” (Matei 4:1).

    Prima dată chemarea, apoi conflictul. Și la fel este și astăzi!

    Apostolul Pavel a primit „un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.” (2 Corinteni 12:7).

    Așadar, când Îi spui „da” lui Dumnezeu, pregătește-te de atacuri. Satan va ataca ce îi provoacă teamă și anume planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Când un jucător începe să înscrie, echipa adversă îl ia în vizor pentru că știe că este capabil de victorie. Înțelegi ideea? Înainte ca Domnul Isus să-Și înceapă lucrarea, Satan I-a oferit împărățiile lumii acesteia… El îți va face și ție aceeași ofertă! Deci, singurul loc sigur în care te poți afla este centrul voii lui Dumnezeu. Când Noe construia arca, el a putut ține piept sutelor de batjocuri, dar când și-a terminat slujba, s-a îmbătat și a ajuns de rușine.

    Apostolul Pavel scrie: „Aceste lucruri… au fost scrise pentru învăţătura noastră… cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10:11-12). Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: veghează!

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne