Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the category “Romanian devotionals”

6 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul este Păstorul meu.

Psalmul 23.1

De aceste cuvinte din versetul 1 depind toate binecuvântările din Psalmul 23, iar ele sunt multe la număr. Remarcați însă că nu se spune: „Domnul este Păstorul“, ci: „Domnul este Păstorul meu“ – este o chestiune individuală, de relație profund personală. Un tânăr mi-a zis odată: «Nu-mi place felul personal în care prezinți lucrurile». «Iar acesta este motivul pentru care tu nu ești mântuit», i-am răspuns eu. Dacă nu poți spune: „Domnul este Păstorul meu“, nu ești mântuit. Nu-L cunoști și nu ești un ucenic al Lui.

O fetiță era grav bolnavă și adânc tulburată cu privire la starea sufletului ei. Cineva i-a trimis o carte poștală cu un verset pe ea, care spunea așa: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine. Eu le dau viață eternă și nicidecum nu vor pieri; și nimeni nu le va smulge din mâna Mea“ (Ioan 10.27,28). Ea a citit aceste cuvinte minunate, apoi și-a zis: «Dacă aș fi sigură că sunt o oiță a Lui, aș fi atât de fericită…». Dar, cum nu era sigură, a lăsat cartea poștală din mână cu un oftat. Dar cartea poștală a căzut pe pat pe partea cealaltă a ei, iar fetița a văzut, printre lacrimi, că erau scrise și acolo niște cuvinte: „Vrednic de încredere este cuvântul și demn de toată primirea, că Hristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu“ (1 Timotei 1.15). A citit aceste cuvinte, lumina a răsărit în sufletul ei și a exclamat: «Chiar dacă nu sunt o oiță, sunt totuși un păcătos, iar Hristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoși; deci El a venit ca să mă mântuiască și pe mine!». Apoi a înțeles că păcătoșii pe care Domnul Isus îi mântuiește devin oile Sale, care nu vor pieri niciodată.

Cât de „în siguranță“ sunt oile și mielușeii turmei Sale! El a murit pentru mântuirea lor și trăiește pentru păzirea lor. Mâna care a zdrobit puterea morții îi ține pe toți cei ai Săi într-o siguranță veșnică. Dragostea eternă și atotputernicia se împletesc în Persoana Bunului Păstor, care Și-a dat viața pentru oile Sale. Ele sunt astfel în siguranță pentru totdeauna.

J. T. Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Faceți deci rod vrednic de pocăință; și nu vă gândiți să ziceți în voi înșivă: „Avem pe Avraam ca tată!“; pentru că vă spun că Dumnezeu poate din pietrele acestea să ridice copii lui Avraam.

Matei 3.8,9

„Faceți deci rod vrednic de pocăință“

Se apropia momentul când Isus urma să-Și înceapă lucrarea în public. Pentru a pregăti poporul pentru mesajul Lui, Dumnezeu l-a trimis pe Ioan Botezătorul. El le-a vorbit despre dreptate și pocăință și a rostit cuvinte care sunau cumva ciudat și ironic. Mari mulțimi au fost botezate de Ioan în Iordan. Au venit chiar destul de mulți din elita religioasă, atât cei de orientare conservatoare, cât și liberală. Dar, în loc să-i primească cu entuziasm, Ioan i-a numit „pui de năpârci“ și le-a împuns conștiința.

Sensul cuvintelor lui era acesta: „Cine v-a spus că ați putea scăpa de mânia lui Dumnezeu? Să nu veniți aici numai pentru a căpăta trecere înaintea poporului! Schimbați-vă modul de a trăi și arătați pocăință! Să nu credeți că aveți o descendență spirituală. Avraam este strămoșul vostru, dar Dumnezeu poate face copii pentru El chiar din aceste pietre. Moștenirea și reputația voastră înaintea oamenilor nu Îl impresionează pe Dumnezeu“.

Dumnezeu dorește realitate, nu ipocrizie! Nu avem dreptul să-I spunem care este motivul pentru care El trebuie să ne primească. În noi înșine, El nu găsește niciun motiv pentru a ne primi. Dacă vrea, El poate face din piatră copii care să Îl slujească mai drept decât L-au slujit vreodată oamenii. Să nu ne așteptăm ca Dumnezeu să ne primească datorită tradiției, nici datorită ritualurilor religioase, nici datorită descendenței, nici datorită evlaviei sau a dărniciei noastre. Dacă gândim astfel, ne supraestimăm pe noi înșine și subestimăm standardul lui Dumnezeu. Când cineva vine la Dumnezeu cu pocăință adevărată, va fi primit!

Citirea Bibliei: Osea 6.1-11 · Iacov 3.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 3:12-31

Nuiaua pe care Dumnezeu o foloseşte acum pentru a‑Şi disciplina poporul este Moabul, acelaşi popor pe care odinioară Dumnezeu îl împiedicase, prin gura lui Balaam, să i se opună lui Israel. Optsprezece ani trec până când poporul se reîntoarce la Domnul; mai înainte, opt ani fuseseră de ajuns (v. 8). În îndurarea Sa, Domnul le ridică un salvator, pe Ehud beniamitul.

Ehud are „un cuvânt de la Dumnezeu” (v. 20) pentru Eglon, împăratul Moabului. Acest mesaj solemn nu este altul decât sabia cu două tăişuri, care înseamnă moartea pentru acest om rău. Epistola către Evrei compară Cuvântul lui Dumnezeu, ascuțit şi plin de putere, cu o sabie cu două tăişuri (Evrei 4.12). Astăzi binefăcătoare pentru cei care se lasă cercetaţi prin mijlocirea ei, mâine ea va condamna şi va aduce pieirea tuturor acelora care nu vor fi crezut (Apocalipsa 19.13-15). Arma lui Şamgar reprezintă şi ea Cuvântul lui Dumnezeu, însă de data aceasta aşa cum îl vede lumea: aparent un instrument fără nici o valoare. Totuşi arma aceasta are mare putere şi este îndeajuns de tare pentru a-l elibera pe Israel încă o dată.

Slăbiciunea omului (Ehud era stângaci) şi slăbiciunea instrumentului (ţepuşa pentru boi a lui Şamgar) scot în evidenţă, şi una şi alta, puterea lui Dumnezeu care îi scapă pe aceia care strigă către El.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PROFITĂ DE OPORTUNITĂȚILE PE CARE LE AI! | Fundația S.E.E.R. România

„…Fă-le cunoscute copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.” (Deuteronomul 4:9)

Să citim împreună ce le-a spus Dumnezeu părinților care au intrat în Țara promisă: „Numai ia seama asupra ta şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscute copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.” (Deuteronomul 4:9).

Să observăm progresia acțiunilor din acest verset: mai întâi, „ia seama asupra ta”; apoi, „fă-le cunoscute copiilor tăi”. Capacitatea ta de a-i influența și modela pe copiii pe care-i iubești se bazează pe credibilitatea pe care o ai înaintea lor. Când principiile după care trăiești produc bucurie, pace, putere, bunătate, disciplină, succes, copiii tăi care te admiră vor începe să te ia în serios. Ține cont: „fereastra de oportunitate” pe care o ai la dispoziție este limitată.

Există abilități care trebuie deprinse în timpul copilăriei timpurii, și care devin mult mai dificil de învățat mai târziu. Te-ai întrebat vreodată de ce este atât de simplu să-i înveți pe preșcolari orice limbă străină? Și o pot învăța perfect, fără urmă de accent! Peste cincisprezece ani (sau mai mult), le va fi mult mai greu să încerce să obțină aceleași rezultate. Acest lucru se explică printr-un proces numit „contracția fonemelor”. Adică, laringele unui copil mic ia forma necesară pentru a produce orice sunet pe care învață să-l folosească. Apoi se fixează în acele poziții, făcând imposibilă (sau foarte dificilă) emiterea altor sunete în anii următori.

Atitudinea unui copil față de călăuzirea părinților și față de îndrumarea celor care îi îngrijesc este similară. De aceea, este esențial să „modelezi voința” în perioada preșcolară și în primii ani de viață, echilibrând dragostea necondiționată cu învățătura consecventă și fermitatea de acasă. Dacă ratezi investiția din această perioadă, anii adolescenței vor fi mai aspri decât ar trebui să fie.

Așadar, profită de „fereastra oportunității” pe care o ai astăzi, și „fă-le cunoscute copiilor tăi” toate „lucrurile pe care ți le-au văzut ochii” în umblarea ta cu Dumnezeu!

5 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor.

Matei 18.20

Cei care au o inimă întreagă pentru Hristos doresc să fie în compania Lui și caută în mod instinctiv să fie acolo unde El Se află. Este posibil lucrul acesta? Da – „unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu“. Niciun credincios care este cu adevărat conștient de măreția și de valoarea Persoanei Domnului, ca și de binecuvântarea comuniunii cu El, nu dorește să fie absent din locul în care El Se află.

Neglijarea Cinei Domnului și a strângerilor de rugăciune arată clar o stare de inimă laodiceeană. La început, cei credincioși „stăruiau în învățătura și în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii și în rugăciuni“ (Fapte 2.42). Este trist când vedem astăzi lipsa acestei stăruințe.

Domnul spune către Tatăl: „În mijlocul adunării voi cânta laudele Tale“ (Evrei 2.12). Credem noi că El nu va observa prezența sau absența noastră din locul în care se înalță laudele pe care El le conduce? Într-o zi viitoare, la scaunul de judecată al lui Hristos (2 Corinteni 5.10), vom vedea deslușit cum complacerea, confortul, o vreme puțin nefavorabilă sau o mică neînțelegere cu un frate sau cu o soră în Hristos ne-au determinat uneori să nu dăm curs dorinței dragostei Sale: „Să faceți lucrul acesta în amintirea Mea“ (Luca 22.19).

Este pe deplin smeritor gândul că cineva care a gustat dragostea Domnului își poate permite să doarmă mai mult duminică dimineața, ori să întreprindă sau să primească vizite, în loc să fie acolo unde Domnul este în mijlocul celor ai Săi! Se pierd astfel prilejuri prețioase de a mulțumi inima Domnului și de a exprima atașamentul față de El, aici, unde Domnul a fost lepădat. Nu este altceva decât batjocură să spui mereu: „Vino, Doamne Isuse!“, în timp ce îți demaști indiferența față de prezența Lui aici pe pământ.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Isus spunea: „Tată, iartă-i, pentru că ei nu știu ce fac“.

Luca 23.34

„Tată, iartă-i“

Mulți cititori cunosc foarte bine aceste cuvinte ale Domnului Isus. Dar înțelegem noi în ce împrejurări au fost ele spuse? El era atârnat pe cruce, cu răni la mâini și la picioare, suferind de chinuri mari și de sete. În jurul locului de execuție stăteau soldații care tocmai Îi bătuseră cuiele în mâini și în picioare. Probabil că făcuseră aceasta cu insensibilitatea caracteristică meseriei lor, în mijlocul batjocurilor camarazilor lor grosolani. Biblia consemnează despre disprețul batjocoritor al conducătorilor evreilor. Spectatorii care aveau un strop de simpatie poate ar fi gândit: „Nu se poate ca ei să fie atât de duri și să-I ia viața“; dar chiar aceasta era intenția lor. Unii poate gândeau că o persoană atât de neajutorată ar avea nevoie de un sprijin. Alții ar fi vrut să împiedice aceasta, crezând că numai criminalii de rând nu merită nici măcar un pic de compasiune.

Cu puțin timp înainte, Pilat întrebase: „Dar ce rău a făcut Acesta?“. De două mii de ani, nimeni nu a dat vreun răspuns la această întrebare. Nu exista niciun motiv pentru condamnarea și executarea Acelui nevinovat! Aceasta era situația în care Domnul S-a rugat pentru vrăjmașii Săi. Isus, chiar și în suferința Lui, S-a gândit la iertarea vrăjmașilor Săi, la iertarea de care avem nevoie noi toți. Ați remarcat momentul când El a rostit acestea?

Abia după ce mulțimea se dezlănțuise și Îl scuipase și călăii acționaseră și își epuizaseră toată răutatea, nu înainte, ca s-o mai stăvilească cumva. Aceasta este iubirea care biruie totul! Rugăciunea Lui suverană îl pune pe păcătos la adăpost. Privind la acest tablou, suntem noi mișcați de sentimente de afecțiune pentru un Mântuitor așa de minunat?

Citirea Bibliei: Osea 5.1-15 · Iacov 2.14-26

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 3:1-11

În această carte a Judecătorilor vom vedea constant reproducându-se acelaşi ciclu.

Poporul începe prin a-L abandona pe Domnul. Atunci El îi foloseşte pe vrăjmaşii lor pentru a le trezi conştiinţa.

În cele din urmă, Israel strigă către Dumnezeu care, plin de îndurare, îl scapă dându-i un judecător (vezi şi Psalmul 107.6, 13, 19, 28).

Ciclul acesta, vai, se repetă prea adesea în viaţa fiecăruia dintre noi. Când, uitându-L pe Domnul, intrăm sub influenţa lumii, El Se folosește uneori de ostilitatea acesteia pentru a ne trezi.

Versetul 2 ne aminteşte de felul în care Dumnezeu ne păstrează într-o stare de alertă şi ne exersează pentru luptă. El permite existenţa vrăjmaşilor tocmai cu scopul acesta. Pregătirea militară include în mod necesar exerciţii şi manevre fără de care un soldat n-ar fi capabil să lupte când s-ar ivi situația.

„Luptă-te lupta cea bună a credinţei” este un îndemn permanent pentru credincios (1 Timotei 6.12). Şi aceasta, deoarece credinţa are o dublă certitudine: cea dintâi, că lumea este un vrăjmaş; cea de-a doua: că lumea este un vrăjmaș învins.

„Eu am învins lumea”, sunt ultimele cuvinte ale Domnului Isus Hristos adresate alor Săi înainte de cruce. Pe acestea trebuie să le luăm în stăpânire prin credinţă, pentru ca să câştigăm victoria asupra lumii (Ioan 16.33;  1 Ioan 5.4, 5).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

OFERĂ-LE COPIILOR TĂI PRINCIPII SĂNĂTOASE! | Fundația S.E.E.R. România

„Poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi…” (Deuteronomul 6:6-7)

Dacă ești părinte, încerci să-i ții pe copiii tăi sub cheie pentru a-i feri de probleme? Sau dacă ești profesor sau învățător de școală duminicală, încerci să le impui reguli stricte? Nu va funcționa! Nu-i ții departe de necazuri, ci pur și simplu le amâni. Lucruri precum: ora stingerii, codurile vestimentare, limitarea utilizării Internetului și verificarea prietenilor, fac parte dintr-o bună educație parentală și o bună învățătură. Dar când sau dacă nu ești lângă ei pentru a-i îndruma, atunci au nevoie de principii solide după care să trăiască. Iar aceste principii pot fi găsite în Cuvântul lui Dumnezeu!

Biblia spune: „Poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale.” (Deuteronomul 6:6-9).

Nu-i așa că-i interesant faptul că fiecare generație o consideră pe cea precedentă ca fiind demodată și depășită? Dar asta nu este în totalitate greșit. Fiecare generație crede că există un mod mai bun de a face lucrurile, iar acesta este fundamentul creșterii și al dezvoltării. Și acesta este și motivul pentru care zborul din Liverpool la New York durează doar șapte ore cu avionul, în loc de trei săptămâni cu vaporul.

Cuvântul lui Dumnezeu poate rezista testului de examinare. Așa că, în loc să le închizi gura, invită-i pe copii să pună întrebări și să conteste presupunerile, apoi ajută-i să capete convingeri biblice solide după care să trăiască. Dacă ești părinte sau o persoană care are grijă de copii, să știi că nu există un dar mai mare pe care li-l poți face!

Așadar, oferă-le copiilor tăi principii sănătoase după care să trăiască!

4 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Un împărat nu este salvat prin mulțimea oștirii sale; viteazul nu este scăpat prin mărimea puterii sale. Calul este în zadar pentru a învinge și nu salvează nicidecum prin mărimea puterii lui. Iată, ochiul Domnului este peste cei care se tem de El, peste cei care așteaptă bunătatea Lui.

Psalmul 33.16-18

În Scriptură, nădejdea – sau speranța – semnifică o așteptare cu încredere a promisiunii sigure a lui Dumnezeu. Tăria nădejdii celui credincios stă în credincioșia lui Dumnezeu.

Trăim într-o lume lipsită de speranță. Atât de mulți oameni în jurul nostru trăiesc fără o nădejde care să treacă dincolo de ziua de astăzi și sunt cuprinși de simțăminte de goliciune, de teamă și de deznădejde!

De ce stau lucrurile așa?

Fiindcă ei fie au întors spatele promisiunilor lui Dumnezeu, fie le-au pierdut din vedere. Există însă o nădejde adevărată pentru cei care au credință într-un Dumnezeu sfânt, care L-a trimis pe Fiul Său în lume nu pentru a-i condamna, ci pentru a-i mântui. Credința în acest Dumnezeu plin de dragoste este temelia pe care să ne fie întemeiată viața!

Când avem nădejde în Dumnezeu, ne îndreptăm privirea asupra promisiunilor Lui, nu asupra împrejurărilor în care ne aflăm. Ne bazăm nădejdea pe Dumnezeul nostru și pe ceea ce El a promis, „în speranța vieții eterne pe care Dumnezeu, care nu poate să mintă, a promis-o mai înainte de timpurile veacurilor“ (Tit 1.2). Să ne întemeiem nădejdea pe Cartea promisiunilor lui Dumnezeu, pe Cuvântul Său, care nu se schimbă niciodată!

Să ne ridicăm ochii deasupra împrejurărilor și deasupra lumii prezente, pentru a putea privi la nădejdea din ceruri, nădejdea învierii, nădejdea de a fi la fel ca Hristos, nu ca la ceva care s-ar putea sau nu împlini, ci ca la o garanție din partea unui Dumnezeu plin de dragoste! Faptul că El a promis un lucru este de ajuns ca noi să credem în împlinirea lui.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

V-ați întors de la idoli la Dumnezeu, ca să slujiți unui Dumnezeu viu și adevărat.

1 Tesaloniceni 1.9

Virtual

Cuvântul „virtual“ – care în alte epoci era rar folosit – a devenit frecvent în era revoluției digitale.

Ecranele noastre pot prezenta imagini care nu corespund cu realitatea – imagini virtuale. Prin intermediul unui website, poți intra în legătură cu vorbitori fictivi. Prin rețelele sociale îți poți face prieteni virtuali, persoane pe care nu le vei întâlni decât pe ecran. În acest fel, viața noastră este din ce în ce mai deconectată de la realitate. Nu este oare acest vis (sau mai exact acest coșmar) un mediu periculos, ținându-ne atât de departe de realitățile importante?

Care sunt aceste realități? Biblia ne invită să medităm la relația noastră cu Dumnezeu, Creatorul a tot ce există, la sensul vieții, la perisabilitatea ei, la rezultatele ei, la moarte și la ceea ce este dincolo de această lume. Aceste chestiuni nu sunt virtuale, ci sunt strâns legate de existența noastră pe pământ.

În Isus, Fiul lui Dumnezeu, născut în lume, Om printre oameni, Dumnezeu, care este Duh și este nevăzut, a venit pentru a ne da răspuns la aceste întrebări. Isus nu este o ființă virtuală, ci o Persoană vie, care dorește să intre în viața noastră. El ne oferă eliberarea de păcat; aceasta nu este ceva iluzoriu, ci o realitate care ne poate transforma viața.

Dumnezeu vrea să ne dea nu o iluzie, ci o viață reală, pe care El să o umple cu prezența și cu iubirea Lui.

Citirea Bibliei: Osea 4.1-19 · Iacov 2.1-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 2.6-23

Anii au trecut şi vedem ridicându-se în Israel o altă generaţie, care nu-L cunoştea pe Domnul, nici lucrările pe care le făcuse El pentru Israel (v.10). Generaţia aceasta nu experimentase credincioşia lui Dumnezeu în deşert, nici puterea Lui în Canaan. Şi iată-i cum merg după alţi dumnezei (v.12).

Acesta este un exemplu important, pe care trebuie să-l luăm în considerare noi, care suntem parte a unei noi generaţii a poporului lui Dumnezeu, copii din părinţi credincioşi, care am auzit despre lucrurile minunate pe care Dum­nezeu le-a împlinit pentru generaţiile anterioare, dar care, probabil, nu-L cunoaştem pe Domnul printr-o experienţă personală.

Vai, este trist să vedem declinul care a urmat după trezirea strălucită din secolul trecut. Bătrânii, despre care am auzit vorbindu-se, au plecat unul câte unul. Iar dacă Domnul ne va mai lăsa aici încă câţiva ani, cei mai tineri dintre noi, la rândul lor, vor avea răspunderea să croiască drumul.

„Aduceţi-vă aminte de conducătorii voştri”, ne îndeamnă Evrei 13.7. Ei ne-au lăsat lucrările lor scrise şi exemplul lor. Să le imităm, mai presus de toate, credinţa. Şi apoi, chiar dacă acestea sunt trecute, Domnul ne rămâne. Prezenţa Lui este suficientă chiar pentru un timp al slăbiciunii, ca cel de astăzi!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RECOLTA TA ESTE ÎN CURS DE COACERE! | Fundația S.E.E.R. România

„…Sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum.” (Marcu 4:27)

Ai semănat o „sămânță” de credință, iar acum te întrebi când vei culege „recolta” pe care Dumnezeu a promis-o în Cuvântul Său? Dacă da, ascultă ce spune Cuvântul Lui: „Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa în pământ; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum. Pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic şi, când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerişul.” (Marcu 4:26-29)

Înainte de a culege recolta de binecuvântare promisă de Dumnezeu, trebuie parcurse câteva etape.

În primul rând, există etapa de „neștiință”. Sămânța ta este îngropată în pământ. Cum și când va veni recolta depinde în întregime de Dumnezeu. Dar trebuie să crezi că se va întâmpla!

Urmează apoi etapa „firicelului verde”. Este doar un mic fir verde bătut de vânt, dar este suficient pentru a te încuraja și pentru a te anunța că recolta este pe drum.

În al treilea rând, urmează etapa „îngrijirii”. Sămânța a început să crească și să arate ca lucrul pentru care te-ai rugat. Acesta este momentul în care trebuie s-o uzi cu rugăciune, s-o fertilizezi prin Cuvântul lui Dumnezeu și s-o protejezi de orice sau de oricine ar putea s-o dezrădăcineze prin îndoială și necredință.

În cele din urmă, ajungi la faza de „coacere”, când boabele se coc și urmează să culegi recolta. Oricare ar fi stadiul în care te afli astăzi, rămâi plin de credință și continuă să te încrezi în Dumnezeu – și vei secera, „la vremea potrivită, dacă nu vei cădea de oboseală”! (vezi Galateni 6:9)

3 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Spun dar: umblați în Duh, și nicidecum nu veți împlini pofta cărnii. Deoarece carnea poftește împotriva Duhului, și Duhul împotriva cărnii; și acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceți ceea ce ați dori. Dar, dacă sunteți călăuziți de Duhul, nu sunteți sub lege.

Galateni 5.16-18

Creștinul este chemat să dovedească, prin viața lui de fiecare zi, că harul poate produce rezultate pe care legea nu le poate atinge niciodată. Este una dintre gloriile morale ale creștinismului ca el să poată renunța la „eu“ și să trăiască pentru alții.

Legea nu poate face niciodată lucrul acesta. Ea îl preocupă pe om cu sine însuși. Sub domnia ei, orice om trebuia să facă ceea ce era cel mai bine pentru sine. Dacă încerca să-și iubească aproapele, aceasta constituia o lucrare făcută pentru dreptatea proprie. Sub har, totul este revărsat într-un mod binecuvântat și glorios. Eul este înlăturat ca fiind un lucru crucificat, mort și îngropat. Vechiul „eu“ nu mai este, iar noul „eu“ se află în prezența lui Dumnezeu, în toată acceptarea și valoarea lui Hristos. El este viața noastră, dreptatea noastră, sfințenia noastră, modelul nostru și tot ceea ce avem. El este în noi și noi în El, iar viața noastră practică înseamnă, în mod simplu, Hristos reprodus în noi, prin puterea Duhului Sfânt.

Prin urmare, nouă nu ni se cere doar să-l iubim pe aproapele nostru, ci chiar și pe vrăjmașul nostru, iar aceasta nu cu scopul de a obține dreptatea, pentru că noi am devenit dreptatea lui Dumnezeu în Hristos, ci ca expresie a revărsării naturale a vieții pe care o posedăm, a vieții care este în noi – iar această viață este Hristos. Un creștin este un om care trebuie să-L trăiască pe Hristos. El nu este nici iudeu, „sub lege“, nici păgân, „fără lege“, ci „un om în Hristos“, care stă în har și care este chemat să manifeste același caracter al ascultării care s-a văzut în viața Domnului Isus Hristos.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe când eram noi încă fără putere, la timpul potrivit, Hristos a murit pentru cei neevlavioși.

Romani 5.6

Este Dumnezeu indiferent?

Privind la evenimentele actuale, oamenii se miră că Dumnezeu pare să nu facă nimic. Ne putem oare imagina că Dumnezeu este indiferent față de situația noastră?

Dumnezeul care este revelat în Biblie este complet diferit de om. El este etern și infinit, pe când noi suntem limitați și muritori. Dumnezeu este perfect, sfânt și are „ochi prea curați ca să privească răul“ (Habacuc 1.13). Noi, ca ființe umane, facem uneori fapte condamnabile și avem gânduri rele, iar acestea ne despart de Dumnezeu, deoarece răul este incompatibil cu natura Lui: „Nelegiuirile voastre au făcut o despărțire între voi și Dumnezeul vostru“ (Isaia 59.2).

Dar Dumnezeu iubește făpturile Sale și dorește să aibă o relație cu fiecare ființă omenească. Planul Lui este să stabilească o nouă relație cu noi.

Cum niciun om nu este capabil să vină la Dumnezeu, a venit El, în Persoana lui Isus Hristos, care este Dumnezeu și Om. Isus, Omul perfect, a rezolvat problema, împăcându-ne cu Dumnezeul cel drept și sfânt. A făcut aceasta din dragoste, sacrificându-Și viața pentru a ne răscumpăra. Este atunci Dumnezeu indiferent? Nu, ci omul este indiferent, pentru că refuză mântuirea, viața eternă pe care Dumnezeu o oferă (fără plată) oricui Îl primește pe Isus ca Mântuitor. „Dumnezeu … dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului“ (1 Timotei 2.4).

Citirea Bibliei: Osea 2.16-3.5 · Iacov 1.19-27

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 1.27-36;2:1-5

Dumnezeu avea multe motive să ceară distrugerea completă a vrăjmaşilor lui Israel. Dorea în special să-Şi protejeze poporul de influenţa acestor canaaniţi idolatri. Din punct de vedere moral, acelaşi pericol există şi pentru noi. O parte din tim­pul nostru se scurge în compania oame­nilor neîntorși la Dumnezeu: colegii de muncă, uneori anumiţi membri ai familiilor noastre. Nu pu­tem, în general, evita aceste contacte. Dar trebuie să fim atenţi ca ele să nu aibă nici o influenţă asupra vieții noastre spirituale. Să ne ferim de pri­e­teniile rele (1 Corinteni 15.33). Sunt unii oameni de care trebuie să fugim, chiar dacă ei ne vor lua în râs. Altfel, ne vor împinge în ţinutul muntos, cum s-a întâmplat cu fiii lui Dan (v. 34), adică ne vor împiedica să ne bucurăm în pace de lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu.

Îngerul Domnului, Căpetenie a oştirii Domnului (Iosua 5.14), Se aştepta ca Israel să se întoarcă la Ghilgal, punctul de plecare al glorioaselor victorii de altădată. Dar, în zadar! Atunci El Se suie la Bochim, locul lacrimilor.

Comparând slăbiciunea prezentă a Bisericii cu gloriosul început al istoriei sale, nu constituie oare acesta un îndemn de a ne smeri?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

OPREȘTE-TE ȘI CERE CĂLĂUZIRE! | Fundația S.E.E.R. România

„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” (Proverbele 14:12)

Poți să fii sincer și convins în intențiile tale, dar s-o apuci pe un drum nepotrivit și să dai greș! Biblia spune că ploaia cade și „peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” (Matei 5:45) Principiul cauză-efect se aplică tuturor, așa că toate bunele tale intenții nu te vor duce la destinația dorită dacă te afli pe un drum greșit. Gândește- te la asta în felul următor: poate că te-ai gândit să investești într-o anumită companie. Faci cercetări, vorbești cu experții, iar lucrurile arată bine. Așa că treci la fapte, pornind de la premisa că este o decizie sănătoasă. Apoi se întâmplă ceva neașteptat. Apare o recesiune și piața se prăbușește. Nu este vina ta; ai fost sincer în decizia ta de a investi, dar asta nu schimbă rezultatul final – ai pierdut tot!

Nu-ți poți permite deci să te încrezi în căile care „par bune omului” (Proverbele 16:25), ci trebuie să urmărești căile care sunt corecte în ochii lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6) Asta înseamnă că, dacă nu ți-ai încredințat viața lui Hristos, ești deja pe un drum greșit! Întoarce- te și roagă-L să-ți ierte păcatele și să te pună pe calea vieții veșnice. Iar dacă ești un credincios care caută o direcție, roagă-te, citește Biblia și ascultă ce are Dumnezeu de spus referitor la intențiile tale. Ucenicii aflați pe drumul spre Emaus au ajuns să spună: „Nu ne ardea inima în noi, când… ne deschidea Scripturile?” (Luca 24:32).

Roagă-L pe Dumnezeu să-ți deschidă ochii ca să pricepi Scripturile și să primești călăuzire, să facă „inima ta să ardă, atunci când deschizi Scriptura”, să-ți îndrepte pașii în direcția cea bună – și El o va face!

2 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Pentru că jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.

Matei 11.29,30

Noul Testament pe scurt (1) – Matei

Matei înseamnă „darul lui Iahve“, iar el a scris prima carte din Noul Testament, o carte scrisă dintr-o perspectivă iudaică și care păstrează o continuitate admirabilă cu Vechiul Testament. Ea Îl prezintă pe Domnul Isus Hristos ca fiind Mesia cel îndelung așteptat, Împăratul lui Israel. Prin urmare, genealogia Sa merge înapoi până la David și la Avraam, fiind genealogia lui Iosif. Ea stabilește deci dreptul oficial al lui Hristos la tronul lui David.

Evanghelia după Matei este singura carte din Scriptură care folosește expresia „Împărăția cerurilor“. Acest lucru arată că, sub legea lui Moise, autoritatea împărăției lui Iahve fusese încredințată iudeilor. Prin urmare, Ierusalimul fusese cartierul ei general. Însă, din cauza falimentului lui Israel, Dumnezeu a întrerupt această stare de lucruri, iar împărăția Sa își are acum cartierul general în ceruri. El a vorbit odinioară pe pământ, din mijlocul iudeilor, iar acum El vorbește din ceruri. Din acest motiv, Matei folosește des expresia „Împărăția cerurilor“ când descrie împărăția lui Dumnezeu. Această Evanghelie prezintă o schimbare completă în căile dispensaționale ale lui Dumnezeu, fiindcă Hristos, adevăratul Împărat, a venit pe acest pământ, iar apoi S-a întors în cer.

În acord cu toate aceste lucruri este de așteptat ca Matei să insiste asupra supunerii și ascultării depline față de autoritatea suverană a Domnului Isus; nu față de lege, ci față de Cel care este mai presus de lege. „Luați jugul Meu și învățați de la Mine.“ Accentul este deci pus pe fapte – pe fapte ale credinței, bineînțeles – fiindcă autoritatea este subiectul important din această Evanghelie, nu harul, precum în cea a lui Luca. Cât de bine este ca astfel de lecții să se coboare adânc în inimile noastre!

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Binecuvântarea Domnului îmbogățește și El nu adaugă nicio durere la ea.

Proverbe 10.22

Câmp petrolier

În timpul recesiunii din 1930 din Statele Unite, un fermier modest deținea un mare teren în vestul Texasului. El trăia în sărăcie, luptându-se din greu să-și hrănească familia, când o companie petrolieră i-a cerut permisiunea de a face un foraj pe proprietatea lui. Gândind că nu avea ce pierde, fermierul a dat permisiunea. La o adâncime nu foarte mare, compania a descoperit cel mai important câmp petrolier care se găsise până atunci în America de Nord. Se puteau extrage peste 80.000 de barili pe zi. Acel fermier a devenit multimilionar peste noapte. De fapt, el era bogat de când cumpărase acel teren, pentru că petrolul era acolo, doar că el nu știa.

Aceasta ne face să ne gândim la aceia care au Biblia, dar nu o citesc niciodată. Trăiesc în sărăcie, deși înaintea lor stă Cuvântul lui Dumnezeu, încărcat de o bogăție inepuizabilă. Trebuie să descoperiți această comoară! Cuvântul este „viu și lucrător“ (Evrei 4.12), acționând în lăuntrul ființei noastre. Să îl primim așa cum ni l-a prezentat Isus: „Cuvântul Tău este adevărul“ (Ioan 17.17). Să nu ne temem de schimbarea pe care o produce în inima și în conștiința noastră. Este mijlocul prin care Dumnezeu ne prezintă harul și bunătatea Lui în Fiul Său, dându-ne viața eternă.

Fermierul nu a ezitat. Să nu ezităm nici noi atunci când Dumnezeu ne spune: „Alege viața“! Nu există bogăție mai mare. Biblia este o carte unică. Mesajul ei de iertare și de eliberare produce o transformare profundă a ființei noastre.

Citirea Bibliei: Osea 2.1-15 · Iacov 1.9-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 1.16-26

Abia începută, această carte a Judecătorilor ne pune în faţă un declin, pe cât de trist, pe atât de rapid. Care este motivul? În esenţă, uitarea prezenţei Domnului. Ghilgal nu mai este locul judecării de sine, nici locul unde se găseşte Îngerul Domnului (2.1). Care este consecinţa?  O mare teamă de puterea oamenilor! Carele lor de fier devin un subiect de groază (Prov. 29.25). Pare să existe aici o asemănare cu zilele lui Iosua. Luarea Luzului ne aminteşte de luarea Ierihonului. Dar aceasta nu este o chestiune de credinţă nici din partea fiilor lui Iosif, nici din partea omului care le-a arătat intrarea în cetate. Rahav a fost cruţată datorită credinţei ei. Este cu totul diferit cazul trădătorului din Luz care, în loc să trăiască acolo cu poporul, pleacă şi îşi ridică o cetate în altă parte. O victorie care nu este rod al încrederii în Dumnezeu nu va dura niciodată.

Declinul este general, dar, individual, fiecare seminţie este caracterizată de măsura în care tolerează sau se supune, cu mai multă sau mai puţină putere de rezistenţă, prezenţei vrăjmaşilor în teritoriul ei. Tot aşa în Adunare, delăsarea colectivă este un rezultat al delăsării individuale. Fiecare credincios are răspunderea lui personală. Ar trebui să ne întrebăm fiecare dintre noi: „Care este răspunderea mea? Cum mi-a fost mărturia din ziua în care m-am întors la Dumnezeu?”

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎN ACEST AN, FĂ MAI ÎNTÂI LUCRURILE IMPORTANTE! | Fundația S.E.E.R. România

„Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Psalmul 90:12)

Cu toții avem aceleași douăzeci și patru de ore în fiecare zi – adică 1.440 de minute, sau 86.400 de secunde. Iar noi „trebuie să dăm socoteală lui Dumnezeu” pentru modul în care le folosim (vezi Eclesiastul 11:9). Un bun punct de plecare este să-ți pui întrebarea: „Cum mi-aș petrece ultimele douăzeci și patru de ore, dacă aș ști că a doua zi voi sta în fața lui Dumnezeu?”

Răspunsul te poate ajuta să-ți stabilești prioritățile în viață.

Gândește-te: dacă cineva îți fură mașina, îți poți lua alta. Dacă ți se fură portofelul, câteva apeluri telefonice la unitatea care ți-a eliberat cardul rezolvă de obicei problema. Dar pe cine poți suna când îți pierzi… timpul? Cum îți petreci timpul este de fapt modul în care îți trăiești viața!

Efeseni 5:16 spune: „Răscumpăraţi vremea”, așa că învață să faci următoarele:

1) Nu mai spune „da” tuturor. Atunci când instinctul tău spiritual îți spune „nu”, iar instinctul tău social de a-i mulțumi pe oameni îți spune „da”, mergi după instinctul tău spiritual! Domnul Isus așa a făcut! Iar asta I-a permis să Îi spună Tatălui Său: „Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat- o s-o fac.” (Ioan 17:4). Nu lăsa ca lucrurile bune să-ți fure lucrurile cele mai bune; renunță la unele activități, ca să poți excela în altele.

2) Lasă-te călăuzit de Duhul, nu de firea pământească. Apostolul Pavel spunea: „Umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” (Galateni 5:16) Mai mult, când umbli în Duhul, arzi uleiul, nu fitilul; Duhul Sfânt îți dă putere.

3) Pune lucrurile importante pe primul plan. Un semn al adevăratei maturități este să faci ceea ce nu ai chef să faci, atunci când nu ai chef să faci! Așadar, anul acesta, pune lucrurile importante pe primul loc… și lasă-le acolo!

1 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

O, de ar fi în ei o astfel de inimă, ca să se teamă de Mine și să păzească toate poruncile Mele, în toate zilele, ca să le fie bine, lor și fiilor lor, pentru totdeauna!

Deuteronom 5.29

Prețioase cuvinte! Ele ne pun înainte, în modul cel mai binecuvântat, izvorul secret al acelei vieți pe care noi, ca și creștini, suntem chemați să o trăim zi de zi – o viață de simplitate și, implicit, de ascultare necondiționată care vine dintr-o inimă temătoare de Domnul – temându-ne de El nu într-un duh de servilitate, ci cu toată profunzimea și realitatea unei iubiri adoratoare, pe care Duhul Sfânt a vărsat-o în inimile noastre.

Aceasta este ceea ce place inimii Tatălui nostru iubitor. Cuvântul Lui pentru noi este: „Fiul meu, dă-mi inima ta!“ (Proverbe 23.26). Acolo unde inima este dăruită lui Dumnezeu, toate celelalte lucruri vin de la sine, în cea mai plăcută ordine morală. Inima iubitoare își găsește bucuria ei cea mai profundă când ascultă de toate poruncile lui Dumnezeu; și nimic nu este mai valoros pentru Dumnezeu decât acele lucruri care vin dintr-o inimă iubitoare.

Inima este sursa tuturor izvoarelor vieții; prin urmare, când este guvernată de Dumnezeu, în ea se va găsi un răspuns plin de dragoste față de toate poruncile lui Dumnezeu. Noi iubim poruncile Lui datorită faptului că Îl iubim pe El. Orice cuvânt al Său este prețios pentru inima care Îl iubește. Orice regulă, rânduială sau verdict – într-un cuvânt toată legea Lui – sunt iubite, respectate și ascultate, datorită Numelui Său și autorității Sale, care sunt atașate acestora.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; și cerurile sunt lucrări ale mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu rămâi. Evrei 1.10,11

„Tu rămâi“

Tocmai am încheiat o etapă din călătoria noastră spre eternitate. Iată-ne ajunși în cea dintâi zi a unui nou an. Este un bun prilej pentru a sta puțin liniștiți, înainte de a ne relua rutina de zi cu zi. Privind înapoi, la anul care s-a scurs, se poate să cădem pe gânduri; iar cu privire la viitor, se poate să ne asalteze întrebări fără răspuns. În trecut, am avut parte de schimbări năucitoare; și nu ne referim aici la cele pe care Dumnezeul Creator le-a rânduit în natură prin succesiunea anotimpurilor, ci la acele schimbări din lume produse prin intervenții ale oamenilor care trăiesc despărțiți de Dumnezeu. Asemenea schimbări ne arată că oamenii se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu și indică un pronunțat declin. În viitor, ne putem aștepta la și mai multe asemenea schimbări.

Credincioșii își găsesc stabilitatea privind numai în sus, la Dumnezeu „Tatăl luminilor, la care nu este schimbare sau umbră de mutare“ (Iacov 1.17), și la Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, „Cel prin care a făcut și lumile“ (Evrei 1.2). Domnul Isus „este Același ieri, azi și în veci“ (Evrei 13.8). La El se referă versetul nostru când spune: „Tu rămâi“. El ne-a dat Cuvântul Lui, întotdeauna actual, care niciodată nu se schimbă. Biblia este singurul mijloc de orientare pe acest drum prin care am pășit într-un an nou. Este un privilegiu că îl avem, de aceea suntem datori să punem în practică principiile lui, în împrejurările pe care le traversăm și în timpul pe care îl trăim. Domnul Însuși ne va ajuta la aceasta.

Citirea Bibliei: Osea 1.1-11 · Iacov 1.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 1.1-15

Există o mare diferenţă între cartea Iosua şi cea a Judecătorilor. Cea dintâi îl înfăţişează pe Israel luând victorios în stăpânire ţara Canaan. Cea de-a doua ne va oferi o descriere a poporului locuind în moștenirea lui. Deşi la prima vedere cartea Judecători pare să abordeze același subiect, chiar de la începutul ei există semne sigure care indică faptul că nu ne mai aflăm în zilele lui Iosua: chiar dacă Iuda acționează cu zel împotriva canaaniţilor, el pare să conteze mai puţin pe Domnul decât pe fratele său Simeon. Apoi împăratul vrăjmaş, lăsat în viaţă, este tratat într-un mod barbar.

Pagina glorioasă este întoarsă; vom asista la declin.

Aceasta este ceea ce s-a produs şi în Adunarea răspunzătoare. Puterea şi, în mare măsură, binecuvântarea colectivă au dispărut astăzi. Însă Dumnezeu nu S-a schimbat. Puterea Lui se găseşte întotdeauna la dispoziţia credinţei individuale. Otniel, luând în stăpânire Debirul, ne stă ca exemplu. Binecuvântarea este de asemenea la îndemâna noastră (1 Petru 3.9 sf.). Este suficient să o cerem, aşa cum a făcut Acsa (v. 15). Ea vine prin Duhul lui Dumnezeu care, asemenea pâraielor de apă promise în Deuteronom 8.7, ne împrospătează sufletele prin Cuvântul lui Dumnezeu. Să cerem această binecuvântare Tatălui nostru, la începutul acestui an.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

UN NOU AN, UN NOU ÎNCEPUT | Fundația S.E.E.R. România

„…Tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.” (Romani 6:4)

Bun găsit, Un An Nou binecuvântat – și nu lăsa trecutul să-ți fure viitorul! Încă o dată, Dumnezeu îți oferă un nou început! Să recunoaștem, cu toții avem relații care parcă nu pot fi vindecate, și probleme care par să nu fie niciodată rezolvate așa cum ne-ar plăcea nouă. Dar, prin harul lui Dumnezeu, putem ierta, uita și merge mai departe!

Nu trebuie să stai treaz noaptea ca să dezgropi morții, să scotocești printre amintiri și să redeschizi răni adânci și dureroase. Dacă le deschizi o portiță, nălucile trecutului tău își vor stabili reședința în mintea ta. S-ar putea să te gândești acum la început de an: „Dar încă mă lupt în atât de multe domenii!” Cu toții o facem. Chiar și marele apostol Pavel a recunoscut că nu era prea organizat. Spre deosebire de cei care condamnă la alții exact lucrurile cu care ei înșiși se luptă, Pavel recunoștea: „Nu… sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.” (Romani 7:17-20 )

Vă mulțumesc, frate Pavel, în numele tuturor celor care au crezut că odată ce au devenit creștini nu vor mai exista lupte! Dar Pavel nu se oprește aici; el ne dă soluția în alte două versete importante:

1) „După cum Hristos a înviat din morţi… tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă…” (Romani 6:4);

2) „Socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 6:11).

Atunci se ridică întrebarea: „Ce ar trebui să fac cu vechile mele probleme?” Recunoaște-le, renunță la ele, și uită-le! În loc să te lupți în bătălii pe care nu le poți câștiga, lasă puterea Învierii lui Hristos să vină peste viața ta și să rupă legăturile dintre tine și durerea trecutului tău!

31 Decembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Sigur, este un Dumnezeu care judecă pe pământ!

Psalmul 58.11

Prima parte a acestui psalm descrie starea lumii imediat înainte de judecata asupra națiunilor. Va fi evident la acel moment că guvernarea pământului încredințată în mâinile omului a eșuat complet. Fiii oamenilor nu mai vorbesc și nu mai acționează cu dreptate.

Precum în zilele care au precedat judecata venită prin potop, când oamenii erau corupți și plini de violență în căile lor (Geneza 6.11), la fel va fi și când judecata va cădea asupra lumii prezente; atunci inimile oamenilor vor fi arătate din nou ca fiind cu totul stricate, iar mâinile lor pline de fapte de violență. Se va vedea că oamenii sunt înstrăinați de Dumnezeu nu numai prin natura lor, ci și prin practicile lor obișnuite – rostirea minciunilor și răspândirea învățăturilor rele. Mai mult, ei sunt surzi la orice chemare a harului, oricât de atractiv și de înțelept ar fi modul în care harul le este prezentat. În felul acesta, fiii oamenilor își vor pecetlui soarta și se vor dovedi copți pentru judecată.

Psalmul se încheie prin exprimarea bucuriei de către cei drepți (rămășița iudaică), atunci când ei vor vedea judecata făcută asupra celor răi (versetele 10 și 11). Cei drepți își vor înmuia picioarele în sângele celor răi. Ei ajung la binecuvântare în urma judecății făcute asupra vrăjmașilor lor. Se va vedea clar atunci că cei drepți au o răsplată și că există un „Dumnezeu care judecă pe pământ“.

Creștinul, binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești, așteaptă eliberarea de suferință și de rău, eliberare care va veni prin scoaterea lui din această scenă, pentru a fi cu Domnul; prin urmare, el nu așteaptă judecata asupra vrăjmașilor săi. Iudeul evlavios din timpul necazului, a cărui binecuvântare este pe pământ, este instruit în mod divin că timpul binecuvântării pe pământ nu poate veni decât după ce va fi făcută judecata asupra răului; de aceea el așteaptă și cere judecata asupra vrăjmașilor săi.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cei care mă caută cu tot dinadinsul Mă vor găsi.

Proverbe 8.17

Din nou la sfârșitul anului

Această ultimă zi a anului va fi ca toate celelalte zile și va avea tot 24 de ore. Și această zi va aduce cu sine tristețile, bucuriile și provocările sale. Și ea se va sfârși negreșit, fără ca noi să o putem opri sau începe din nou. Același lucru este valabil pentru fiecare zi din anul care se încheie astăzi.

Cu toate acestea, fiecare trăiește diferit trecerea către un nou an. Unii abia se gândesc la ceea ce le va aduce anul viitor. Alții sunt îngrijorați și le trec multe gânduri prin minte, poate pentru că se vor confrunta cu un examen, cu un diagnostic, cu o operație…

Nimeni nu știe cum va decurge următorul an, iar acest fapt este un lucru bun. Dar există Unul care știe totul și Căruia nu-I scapă nimic de sub control: Dumnezeul cel viu. El Se arată prin creația Sa fascinantă, prin mărturia credincioșilor și, mai ales, prin Biblie. El vrea să Îl cunoaștem tot mai bine, pentru a ne putea încrede mai mult în El.

Poate că mâine, în prima zi a anului, veți lua hotărâri noi. Acest lucru este de asemenea bun! Și Dumnezeu ne încurajează mereu, dacă este necesar, să o luăm de la capăt. Uneori trebuie să lăsăm în urmă lucrurile vechi, mai ales o viață trăită după propria voie. Astfel, Biblia ne îndeamnă: „Desțeleniți-vă un ogor nou. Este timpul să-L căutați pe Domnul“ (Osea 10.12).

„Mă veți căuta și Mă veți găsi, căci Mă veți căuta cu toată inima. Mă voi lăsa găsit de voi, zice Domnul“ (Ieremia 29.13,14). Acesta este lucrul cel mai bun!

Citirea Bibliei: Ezechiel 48.20-35 · Psalmul 150.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iosua 24:16-33

La îndemnul lui Iosua, potrivit cu exemplul pe care el îl dă în mod personal, Israel răspunde printr-o promptă declaraţie de credință. Se angajează să slujească DOMNULUI. Dar numai bunele intenţii nu sunt suficiente. Şi v. 16 arată orbirea lor, pentru că dumnezeii străini sunt încă acolo (v. 23), de vreme ce Iosua este obligat să le spună până într-atât că în felul acesta se găsesc: „nu veţi putea sluji DOMNULUI“ (v. 19). „Nici un rob nu poate sluji la doi stăpâni“, confirmă Domnul (Luca 16.13).

Bunele intenţii ale lui Israel vor rezista cât timp vor fi conducători evlavioşi: Iosua, Eleazar, Fineas, … (compară cu 2 Cronici 24.2). Este ocazia să ne întrebăm încă o dată: Suntem noi alipiţi de Hristos Domnul printr‑o credinţă vie şi personală? Sau ne mulţumim cu atât, la a urma chemarea şi exemplul celor care ne-au învățat? În acest caz, ce vom face când ei ne vor părăsi?

Iosua îşi încheie alergarea. Conducător credincios, el a umblat în deşert umblarea credinţei. A luptat apoi lupta credinţei. Am recunoscut în el câteva trăsături ale marelui Conducător, ale Învingătorului lumii, ale Căpeteniei şi Desăvârşitorului credinţei. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne înveţe, în umblare ca şi în luptă, să privim ţintă la Isus (Evrei 12.2).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ NU-L PĂRĂSEȘTI PE DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte…” (Ieremia 9:24)

Dumnezeu spune: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul.” (Ieremia 9:23-24)

Adevărul este că, dacă nu-L cunoști pe Dumnezeu, nu contează câți bani ai în contul bancar, ce diplome atârnă pe perete sau ce poziție ocupi în companie. Până când nu ai o relație cu Dumnezeu, nu ai început să trăiești cu adevărat! Iar o parte din cunoașterea Lui constă în a învăța adevărul despre tine însuți.

După ce a fost martor la puterea miraculoasă a lui Hristos, Petru a recunoscut: „Sunt un om păcătos!” (Luca 5:8).

Când profetul Isaia L-a văzut pe Domnul șezând pe tronul Său, a strigat: „Vai de mine!” (Isaia 6:5).

Dar Dumnezeu nu-ți spune adevărul despre tine însuți și apoi te lasă așa! Nu, ci – precum un doctor bun – îți spune că ești bolnav pentru ca tu să primești tratamentul potrivit. Iar tratamentul potrivit pentru păcat este mântuirea prin sângele Domnului Isus. Nu-L vei cunoaște niciodată pe Dumnezeu până când nu vei fi înrudit cu El prin Isus Hristos.

Deci, dacă nu L-ai acceptat niciodată ca Mântuitor, începe acest An Nou rugându-te: „Doamne, mă pocăiesc și mă întorc de la păcatul meu. Îmi pun viața în mâinile Tale, și mă încredințez Ție ca Domn și Mântuitor al meu. Prin credință, primesc darul vieții veșnice. Începând de astăzi, Te rog să mă conduci, să mă călăuzești și să împlinești voia Ta prin mine. În Numele lui Isus, mă rog. Amin.”

Dacă L-ai acceptat pe Domnul Isus în viața ta și ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, apropie- te mai mult de El în anul care vine, și să nu-L părăsești indiferent ce va aduce Anul Nou! Îți doresc/vă dorim un An binecuvântat de Domnul!

30 Decembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Și noi avem mai tare cuvântul profetic, la care bine faceți că luați aminte (ca la o lumină strălucind într-un loc întunecos), până se va ivi ziua și va răsări steaua de dimineață în inimile voastre.

2 Petru 1.19

Obiecțiile ridicate față de studiul profeției își au izvorul într-o rădăcină a necredinței, uneori adânc ascunsă, care presupune că binecuvântarea depinde de măsura în care un subiect are legătură cu mine sau cu împrejurările mele. Prin urmare, când cineva pretinde că profeția nu este esențială, întreb: Esențială pentru ce? Dacă este vorba de mântuire, da, sunt de acord că nu este esențială pentru ca cineva să fie mântuit. Însă faptul că cei care obiectează față de profeție se plasează pe terenul afirmațiilor că trebuie să studiem doar ceea ce este indispensabil pentru mântuire arată că ei nu au nicio conștiență a ceea ce înseamnă cu adevărat să fie mântuiți și că această nevoie a sufletului lor este singura pe care ei o percep.

Cu toții suntem de acord că celor neconvertiți trebuie să li se prezinte evanghelia, nu profeția. Venirea lui Hristos în glorie, care este centrul profeției neîmplinite, nu poate constitui decât teroare pentru inimile lor, în loc de a fi un subiect care să-i incite la discuție. Pentru cel credincios, venirea Lui este „speranța fericită“, însă pentru cel care nu are pace prin credința în El, ca mort și înviat, preocuparea cu nădejdea Adunării sau cu evenimentele profetice nu este decât o diversiune de care vrăjmașul se poate folosi din plin.

De altă parte, profeția este esențială pentru a putea aprecia corect gloria lui Hristos și gloriile care urmează să fie revelate. Prin urmare, a disprețui profeția înseamnă să disprețuiești, în mod involuntar, gloria și harul care ne-au fost făcute cunoscut. Aceasta este cea mai clară dovadă cu privire la egoismul inimilor noastre, inimi care doresc ca totul din Scriptură să fie numai despre noi. Dumnezeu însă presupune că cei ai Săi doresc să audă orice lucru care Îl înalță pe Domnul Isus. Dacă Hristos este Obiectul inimilor noastre, totul este pace; dacă însă fericirea personală este gândul nostru principal, totul va fi dezamăgire și incertitudine.

W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

O, adevărat și cu totul demn de primit este cuvântul acesta: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși“.

1 Timotei 1.15

Busola a cedat

Un om de știință a comparat lumea actuală cu un vas de croazieră, pe care mulți oameni se distrează. Căpitanul și echipajul său fac tot posibilul pentru a garanta o călătorie plăcută. Dar deodată ceva nu este în regulă. Busola a cedat. Dezorientată, nava plutește pe apă. Când va veni catastrofa?

Comparația este potrivită. Omenirea pare să se îndrepte spre pieire. Politicieni, oameni de știință, economiști, filosofi și ideologi caută o cale de ieșire. Dar ei nu reușesc să aibă sub control problemele actuale. Mulți oameni trăiesc fără rost și nefericiți, fără Dumnezeu și fără standardele Sale bune.

    Căutau ei, căutau în tot locul

    Uitare, plăceri și noroc.

    Dar, vai, în zadar era totul,

    Odihnă n-aflau deloc.

Situația ar fi fost disperată dacă Isus Hristos nu ar fi venit în lume. Dumnezeu l-a iubit atât de mult pe om, încât nu l-a lăsat pradă disperării. L-a trimis pe Fiul Său Isus Hristos în această lume, pentru ca oricine se încrede în El să fie salvat din starea sa pierdută și să găsească ajutor. Hristos a primit pe cruce pedeapsa pentru păcatele noastre, astfel încât Dumnezeu să ne poată ierta. Oricui se refugiază la El, Isus Hristos îi dă o viață nouă. El Însuși dorește să preia cârma vieții noastre. El vrea să ne arate calea cea bună cu ajutorul Bibliei.

Citirea Bibliei: Ezechiel 48.1-19 · Psalmul 149.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iosua 2:6-15

Dacă ne-am recunoscut printre aceşti mizerabili întâlniţi „dincolo de râu“, slujind idolilor acestei lumi, acum recitim şi admirăm ce a făcut pentru ai Săi Dumnezeul „care este bogat în îndurare“ (Efeseni 2.4…). Pentru că vom sonda profunzimile harului lui Dumnezeu numai în măsura în care vom înţelege la ce punct aveam nevoie de el.

Mesajul de rămas-bun al lui Iosua faţă de popor ne face să ne gândim la cel al lui Pavel către bătrânii din adunarea din Efes (Fapte 20.17 …). Apostolul credincios aminteşte şi el de harul şi de puterea lui Dumnezeu care dau o moştenire tuturor sfinţilor (Fapte 20. 32). El subliniază responsabilitatea ce decurge din aceasta şi îndeamnă să ia seama, să vegheze … (Fapte 20.28, 31). Şi poate invoca propriul său exemplu: el l-a servit pe Domnul (v. 19) şi n-a avut altă dorinţă decât să sfârşească lucrarea primită de la El (v. 24). Aceasta este şi concluzia lui Iosua. Slujba sa pare încheiată. Cu toate acestea, el declară dintr-o neclintită decizie a inimii: „eu şi casa mea vom sluji Domnului“. Iosua vorbeşte în numele familiei sale.

Oare acest „eu şi casa mea vom sluji“ nu răspunde într-o manieră cu totul naturală la „vei fi mântuit tu şi casa ta“ din Fapte 16.31? Credinciosul şi cei din casa lui sunt mântuiţi pentru a sluji.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SIGURANȚA LOCULUI DE MUNCĂ (4) | Fundația S.E.E.R. România

„Pot totul în Hristos care mă întărește.” (Filipeni 4:13)

Pierderea locului de muncă poate fi un lucru devastator. Acesta este momentul în care trebuie să-ți păstrezi perspectiva corectă. Faptul că ai mai puțin nu te face o persoană mai puțin bună. Dumnezeu încă te prețuiește, iar tu trebuie să continui să te prețuiești. Viața creștină este una plină de încercări și victorii. Apostolul Pavel scrie: „Știu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:12- 13). Ce-ar trebui să faci, dacă ești șomer?

1) Să-ți reduci cheltuielile la minimum. Acest lucru poate însemna să circuli cu autobuzul sau cu trenul, să-ți pregătești singur prânzul… și alte asemenea măsuri de reducere a costurilor.

2) Să elimini stigmatul de șomer. Nu presupune că oamenii au o părere mai proastă despre tine pentru că ți-ai pierdut locul de muncă. În general, oamenii reacționează la situația ta în același mod în care reacționezi și tu. Ei vor considera că entuziasmul tău cu privire la următoarea mișcare te va inspira… chiar dacă s-ar putea să nu știi care este aceasta încă!

Dar de un lucru poți să fii sigur: „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28). Ia exemplu de la Iosif. Faptul că a fost aruncat în închisoare l-a pregătit pentru a deveni prim-ministru al Egiptului. Iar Dumnezeu poate schimba situația ta în binecuvântare.

Biblia spune că: „Domnul Dumnezeul tău n-a voit să asculte pe Balaam şi Domnul Dumnezeul tău a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul Dumnezeul tău.” (Deuteronomul 23:5)

Dumnezeu poate scoate la iveală talentele din tine și legăturile din jurul tău și poate deschide ușa către un nivel de binecuvântare și succes pe care nu l-ai fi crezut niciodată posibil.

Așadar, ai încredere în El și continuă să crezi că zilele tale cele mai bune sunt înaintea ta, și te așteaptă!

29 Decembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Hristosul … Se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru mântuirea celor care Îl așteaptă.

Evrei 9.28

Există trei arătări ale lui Hristos, în legătură cu aspectul mântuirii depline despre care se vorbește în Evrei 9.24-28. O arătare este de ordin trecut, o alta este de ordin prezent, iar a treia este de ordin viitor.

1. „El S-a arătat pentru a înlătura păcatul prin jertfa Sa“ (Evrei 9.26). Această arătare a avut loc în trecut. Ea este o lucrare obiectivă, istorică, făcută pentru noi, însă în afara noastră, de către Hristos. El S-a născut în lume pentru a împlini această lucrare, „S-a arătat“ și a sfârșit lucrarea prin jertfirea Sa pe cruce.

2. Hristos a intrat „chiar în cer, ca să Se arate acum, pentru noi, înaintea feței lui Dumnezeu“ (versetul 24). Hristos n-a fost preot pe pământ, în cortul pământesc făcut de mâini, care era doar o imagine a celui adevărat, ci a intrat chiar în cer. Iar acest lucru – binecuvântat să fie numele Lui! – a fost „pentru noi“. El a fost Înlocuitorul nostru pe pământ, iar acum este Reprezentantul nostru în cer.

3. În viitor, Hristos „Se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru mântuirea celor care Îl așteaptă“ (versetul 28). Acest verset arată completarea lucrării lui Hristos de mântuire pentru cel credincios. Adesea ne gândim la mântuire doar ca la momentul când am crezut în Hristos. Într-adevăr, în momentul în care am crezut în Hristos am fost îndreptățiți și am primit viața eternă, însă Scriptura arată că mântuirea noastră deplină va avea loc atunci când Domnul va veni și va schimba starea trupurilor noastre. Suntem încă în așteptarea acestui aspect al mântuirii (Romani 13.11; Efeseni 1.14). Venirea lui Hristos pentru noi nu va avea nicio legătură cu păcatul, căci El a rezolvat această chestiune la prima Sa venire. Însă, pentru cei nemântuiți, urmează moartea, iar apoi judecata (Evrei 9.27). Domnul S-a arătat pentru a muri pentru noi, acum Se arată pentru a ne susține, după care Se va arăta pentru a ne lua la Sine.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, … să scape viața unui popor în mare număr.

Geneza 50.20

Iosif – călăuzit în toate de Dumnezeu

Psalmul 105 ne oferă câteva detalii suplimentare despre viața lui Iosif. Aflăm că Iosif nu a fost o victimă a oamenilor, ci un slujitor al lui Dumnezeu, un instrument prin care El Și-a împlinit în mod suveran planul: „Le-a trimis înainte un om; Iosif a fost vândut ca rob“ (Psalmul 105.17). Frații l-au respins pe Iosif și l-au vândut în Egipt. Dar, făcând acest lucru rău, ei nu au putut împiedica intențiile bune ale lui Dumnezeu. Dimpotrivă, Dumnezeu a folosit acțiunile lor astfel ca ei și mulți alții să fie salvați prin Iosif de la foamete! Iosif avea să le explice mai târziu care era planul lui Dumnezeu: „Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, … să scape viața unui popor în mare număr“.

Pe Domnul Isus, oamenii L-au tratat într-un mod similar: L-au respins. Aparent, Isus a fost victima dușmăniei oamenilor, dar, în același timp, Dumnezeu Și-a îndeplinit prin El planul de răscumpărare. „Pe Omul Acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul bine hotărât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor fărădelege“ (Fapte 2.23). Dumnezeu a avut în vedere binele: prin Isus Hristos a vrut și vrea să salveze oamenii de la pierzare!

Frații s-au făcut vinovați față de Iosif; dar apoi ei și-au mărturisit vina, iar Iosif i-a iertat și i-a salvat. – Toți oamenii sunt din naștere vrăjmași ai lui Dumnezeu. Dar, dacă își mărturisesc sincer vina înaintea Fiului Său, Isus, El îi iartă. Minunat Mântuitor!

Citirea Bibliei: Ezechiel 47.1-23 · Psalmul 148.1-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iosua 23:12-16, 24:1-5

Prin gura lui Iosua, DOMNUL îi avertizează pe conducătorii poporului cu privire la consecinţele dezastruoase ale celor care merg înapoi: „pentru că dacă veţi da înapoi în vreun fel …“ (v. 12). Iar în v. 13, mai multe imagini sugerează pericolele care îi ameninţă inevitabil pe cei care mondenizează (care merg înainte, după lume). Laţul începe prin a te face să cazi; cursa prinde şi reţine; biciul este marca servituţii. În final, spinii în ochi: aceştia sunt cruda orbire. Aşadar Samson, prins în cursă, îşi va pierde, unul după altul, nazireatul, puterea, libertatea, vederea şi viaţa.

În cap. 24, Iosua convoacă întreg Israelul şi începe prin a le aminti de marile momente ale istoriei lor. Pentru aceasta este necesar să se întoarcă în trecutul îndepărtat, dar nu numai pentru a-l pomeni măgulitor pe Avraam, de care Israel îşi amintea cu plăcere (Ioan 8. 33, 39), ci va trebui să se întoarcă până la tatăl acestuia, la Terah, cel care slujise idolilor. Iosua vrea să le spună prin aceasta: idolatria nu este numai caracteristica rămăşiţei care vă însoţeşte; ea este în firea voastră. Voi nu sunteţi mai buni decât ceilalţi. Încă o dată vom lăsa să vorbească epistola către Efeseni: „Voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre, în care aţi umblat odinioară, potrivit veacului lumii acesteia … şi eram, din fire, copii ai mâniei, ca şi ceilalţi“ (Efeseni 2.1-3).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SIGURANȚA LOCULUI DE MUNCĂ (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Căci Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, și-l înconjuri cu bunăvoinţa Ta cum l-ai înconjura cu un scut.” (Psalmul 5:12)

Pentru a avea siguranța locului de muncă, trebuie să faci următorii pași:

1) Să devii mai vizibil în domeniul tău. Stabilește contacte și relații cu alte persoane din afara companiei tale, participând, pe cât posibil, la întâlniri locale în domeniu. Scopul tău nu trebuie să fie doar acela de a ști suficient pentru a te descurca, ci de a-ți dezvolta abilitățile – astfel încât să te faci remarcat și să avansezi. Când va veni timpul potrivit și vei fi pregătit, Dumnezeu îți va deschide ușile. Psalmistul David scrie: „Căci Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, şi-l înconjuri cu bunăvoinţa Ta cum l-ai înconjura cu un scut.” (Psalmul 5:12);

2) Să păstrezi o perspectivă divină asupra locului tău de muncă. Nu uita că el nu este sursa siguranței tale, ci pur și simplu unul dintre multele canale pe care Dumnezeu le poate folosi pentru a-ți asigura hrana. Citește istoria profetului Ilie și vei vedea modul în care Dumnezeu i-a asigurat în mod miraculos hrana prin intermediul unui corb, al unui pârâu și al unei mame, care avea mâncare doar pentru o singură masă.

Dumnezeu a folosit patru râuri diferite pentru a uda grădina Edenului. Așa că, atunci când ai o nevoie nesatisfăcută sau un deficit financiar, roagă-L să-ți dezvăluie alte surse de venit. Și bazează-te pe aceste două promisiuni din Biblie: „Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.” (Filipeni 4:19); „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” (2 Timotei 1:7). Frica și credința sunt două forțe puternice care încearcă să-ți conducă viața; doar că una te va duce în direcția greșită, iar cealaltă te va duce în direcția corectă.

Așadar, întărește-ți credința citind Cuvântul lui Dumnezeu, rugându-te și încredințându-I Lui toate problemele vieții tale!

28 Decembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Toma a răspuns și I-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!“. Isus i-a spus: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut; ferice de cei care n-au văzut și au crezut“.

Ioan 20.28,29

În această scenă, care are loc după opt zile de la prima arătare a Domnului, Toma are un loc proeminent. El nu fusese cu ei „când a venit Isus“. Ceea ce dăduse valoare și prețuire acelei prime strângeri fusese faptul că „a venit Isus“; iar Toma a ratat acest moment – a ratat prima strângere în jurul Persoanei lui Isus. În scena celei de-a doua arătări a Domnului în mijlocul celor ai Săi, suntem purtați, simbolic, dincolo de perioada Adunării, la zilele în care se va găsi din nou o rămășiță credincioasă în mijlocul iudeilor, grup care în scena noastră este reprezentat de Toma. La fel ca iudeii, Toma a considerat că este greu să creadă fără să vadă și să atingă. Despre iudeii din acele zile îndepărtate citim: „Vor privi spre Mine, Acela pe care L-au străpuns“ (Zaharia 12.10); și vor spune: „Binecuvântat fie cel care vine în Numele Domnului! … Domnul este Dumnezeu … Tu ești Dumnezeul meu“ (Psalmul 118.26-28; Matei 23.39). În același fel Toma, privind spre Domnul, spune: „Domnul meu și Dumnezeul meu!“.

Domnul, într-adevăr, recunoaște credința lui Toma; dar adaugă: „Ferice de cei care n-au văzut și au crezut“. Aceasta este partea binecuvântată a celor care formează Adunarea lui Hristos în timpul absenței Lui, așa cum spune apostolul Petru: „Pe care, fără să-L fi văzut, Îl iubiți; și, crezând în El, deși acum nu-L vedeți, vă bucurați mult, cu bucurie de nespus și glorioasă“ (1 Petru 1.8).

Ultimele două versete din capitol ne vorbesc despre faptul că au mai existat și alte semne pe care Isus le-a făcut, dar se spune că ne-a fost redat suficient pentru a putea fi împlinit marele scop al acestei Evanghelii, anume acela de a-L prezenta pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să avem viața în Numele Lui.

H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul mântuirii și Domnul Stăpânul ne scapă de la moarte.

    Psalmul 68.20

    Podul Firth of Tay

    28 decembrie 1879, Scoția. Încă de la amiază se dezlănțuise o furtună puternică, ce urla la gura râului Tay. Vântul bătea cu putere în catargele navelor și în stâlpii de fier ai mărețului pod de cale ferată, care avea o lungime de peste 3 kilometri și se sprijinea pe 86 de stâlpi de oțel. Paznicul podului privea tremurând la elementele dezlănțuite. Chiar atunci trecea trenul de la Edinburgh la Dundee. El se uita pe fereastră, când deodată a auzit un zgomot asurzitor. Luminile din spate ale trenului de pe pod nu s-au mai văzut. Fulgerele brăzdau văzduhul. Paznicul și-a luat repede haina și a dat fuga afară. A înaintat cu precauție pe pod și – dintr-o dată – a stat în fața unui gol imens. Podul se prăbușise, luând cu el în adâncuri trenul cu 75 de persoane. Nu au existat supraviețuitori. Ancheta ulterioară a arătat că podul Firth of Tay nu a putut rezista la acea sarcină dublă. Uraganul cu forțele sale imense și greutatea trenului au fost prea mari.

    Și noi avem parte de situații asemănătoare în viața noastră. Un elev primește o temă grea pentru acasă tocmai în mijlocul stresului pe care îl are de a-și termina examenele finale. O persoană bolnavă constată că are o nouă afecțiune. Familia este amenințată de șomaj sau de divorț. Toate acestea sunt greutăți care adesea devin atât de grele, încât nu mai pot fi suportate și ne prăbușim sub ele. Nu există nicio cale de ieșire? Ba da, există! Domnul Isus știe cum ne simțim. La El putem merge cu durerea și mai ales cu povara vinei noastre. Isus ia de pe inima noastră povara vinovăției și ne ajută să ne purtăm greutățile vieții. El este cu noi, ne mângâie și ne dă putere.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 46.1-24 · Psalmul 147.11-20

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iosua 23:1-11

    La rândul său, Iosua îşi sfârşeşte cariera. „Fiţi deci curajoşi, ca să păziţi şi să faceţi tot ce este scris …“, le spune el căpeteniilor poporului (v. 6). Era cuvântul pe care DOMNUL i-l spusese la început (1.7), ceea ce Moise repetase de multe ori. Şi astăzi avem nevoie de această învăţătură. Mulţi găsesc Evanghelia veche, demodată; doresc „să-şi gâdile urechile“ cu noutăţi(2 Timotei 4.3). Să mulţumim Domnului că ne-a dat slujitori care nu obosesc repetând aceleaşi adevăruri şi aceleaşi îndemnuri. „Să vă scriu aceleaşi lucruri, mie nu-mi este greu − le spune Pavel filipenilor − iar vouă vă este de folos“ (Filipeni 3.1). Cât despre noi, să nu obosim să le ascultăm!

    Pomenind numele dumnezeilor naţiunilor, se face un prim pas spre a jura pe ei, apoi spre a le sluji, în sfârşit pentru a se prosterna înaintea lor (v. 7). Iată pentru ce epistola către Efeseni ne îndeamnă nici să nu fie pomenite aceste lucruri necurate, nebune şi necuviincioase ale lumii, „cum se cuvine unor sfinţi“ (Ef. 5.3, 4).

    Poate că nu suntem întotdeauna destul de atenţi la limba noastră. Fie ca ea să ne facă să fim recunoscuţi de alţii ca fiind ucenici ai lui Isus! (Matei 26.73 în contrast cu v. 74).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SIGURANȚA LOCULUI DE MUNCĂ (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Planurile omului harnic nu duc decât la belşug…” (Proverbele 21:5)

    Pentru a avea siguranța locului de muncă, trebuie:

    1) Să te străduiești să fii cât mai indispensabili posibil. „Planurile omului harnic nu duc decât la belşug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă. Comorile câştigate cu o limbă mincinoasă sunt o deşertăciune care fuge, şi ele duc la moarte.” (Proverbele 21:5-6) Străduiește-te să ai integritate și să dai dovadă de excelență în munca ta, învățând în același timp cât mai multe despre procedurile și procesele care depășesc domeniul tău de responsabilitate. Fii dispus să-i ajuți pe ceilalți – dar nu în detrimentul propriei eficacități!

    2) Dacă teama de a nu-ți pierde locul de muncă provine din conflicte de personalitate cu șeful tău, adoptă principiul biblic al autorității și al supunerii. Responsabilitatea se oprește la persoana responsabilă. Prin urmare, ia hotărârea de a te supune sarcinilor rezonabile care ți se cer, desigur dacă acestea nu sunt ilegale sau imorale. Atunci când este posibil, confirmă instrucțiunile primite de la șeful tău printr-un e-mail, incluzând feedback-ul tău cu privire la potențialul rezultat. Vorbește întotdeauna cu respect. Fii dispus să faci un efort suplimentar. Nu găsi scuze și nu încerca să acoperi un lucru prost făcut. Cooperarea cu șeful tău este crucială, așa că fă din acest lucru proiectul tău special. Sfânta Scriptură spune: „Sfătuieşte pe robi să fie supuşi stăpânilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba…” (Tit 2:9).

    3) Să-ți cunoști potențialul. Te afli cumva într-un domeniu în care există o cerere puternică pentru competențele tale, sau trebuie să te educi pentru a le actualiza? Dacă îți dorești o mărire de salariu sau o promovare la locul de muncă, trebuie să fii dispus să investești timp și efort pentru a face orice este necesar pentru a le câștiga. Biblia ne asigură (Proverbele 10:4): „Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte.”

    Navigare în articole