Autor: Mana Zilnica

  • 4 August 2020


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Vedeți dar cât de mare a fost acesta, căruia chiar patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din pradă.

    Evrei 7.4



    Melhisedec (4) – „Vedeți dar cât de mare a fost acesta”

    Când Avraam s-a întors de la măcelul împăraților, a fost întâmpinat de un preot misterios, Melhisedec (Geneza 14.18-20). Scriitorul Epistolei către Evrei folosește această împrejurare pentru a arăta că exista cineva mai mare decât Avraam. Și nu doar că era mai mare decât Avraam, însă, în consecință, exista o preoție mult superioară preoției lui Aaron și lucrurilor legate de legea lui Moise.

    Există două motive oferite în Epistola către Evrei pentru a arăta superioritatea lui Melhisedec, care Îl reprezintă pe Hristos. Primul motiv este că Avraam, plătind zeciuială lui Melhisedec, a făcut ca descendenții săi – Aaron, Levi și întreaga linie preoțească – să plătească zeciuială lui Melhisedec, fiindcă aceștia se aflau „în coapsele” strămoșului lor, Avraam (Evrei 7.4,5,8-10; Geneza 14.20). Preoții aaronici și leviții, care în mod normal primeau zeciuieli de la popor, au dat, la rândul lor, zeciuială unui preot mai mare decât ei. Acest lucru arată clar superioritatea lui Melhisedec.

    Al doilea motiv este că Melhisedec l-a binecuvântat pe Avraam și, „fără îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare” (Evrei 7.6,7; Geneza 14.19). În felul acesta, Melhisedec era un preot superior lui Aaron și întregului sistem levitic. Acest lucru demonstra că legea însăși era inferioară lui Melhisedec (Evrei 7.11,12) – un adevăr extrem de important pentru cei credincioși!

    Psalmul 110.4 a profețit că Mesia avea să fie „preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melhisedec”, iar noi suntem îndemnați să privim la „cât de mare a fost acesta”. Concluzia Duhului Sfânt este aceasta: dacă Avraam s-a plecat înaintea acestui mare om, Melhisedec, care este doar o umbră a lui Hristos (Evrei 7.4,15), atunci cu cât mai mare este Domnul Isus Hristos! Îl apreciem noi așa cum trebuie pe minunatul nostru Mare Preot?

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și ce-ai auzit de la mine, în fața multor martori, încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții.

    2 Timotei 2.2



    Transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu

    Tatăl meu era expert în cultivarea roșiilor. Alegea cele mai bune sortimente, le planta la timp și le îngrijea cu multă atenție și pricepere, până când roșiile erau gata de recoltat. Mama cunoștea nenumărate rețete cu roșii. Cu toate că mâncam timp îndelungat în mod regulat roșii, pentru că în fiecare an aveam o recoltă bogată, mâncărurile erau diversificate.

    Când am crescut, tatăl meu a început să mă învețe cultivarea roșiilor. Aveam plantele mele și le îngrijeam sub îndrumarea sa. În primii ani nu am avut prea mare succes. Dar, cu timpul, am învățat de ce anume depindea o bună recoltă.

    Tot astfel, pe inima lui Pavel stăruia dorința ca tânărul său colaborator Timotei să aibă cunoștința bună a învățăturii creștine. Ca urmare, el trebuia să transmită învățăturile apostolului către creștinii fideli, care erau în stare să-i învețe și pe alții din ele.

    Transmiterea învățăturii nou-testamentale este și astăzi importantă. Creștinii tineri trebuie să o cunoască și să o primească în inimă. Dacă pun în practică, în viața lor, Cuvântul lui Dumnezeu, vor fi întăriți în adevăr și vor primi o convingere personală a credinței. Mai târziu, Domnul îi va putea folosi în așa fel încât și ei să-i învețe pe alții din Cuvânt.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    Experienta cresterii personale – Fundația SEER

    „Credinciosi adevarului, in dragoste, sa crestem in toate privintele…” (Efeseni 4:15)


    Inainte de a confrunta pe cineva intr-o problema, oprestete si analizeaza-ti motivele. Obiectivul tau – este acela de a-l ajuta, sau de a-l umili pe repectivul? Domnul Isus se ocupa cu ridicarea si restaurarea oamenilor, deci si tu ar trebui sa te ocupi cu asa ceva. Ai aborda lucuruile diferit daca nu ai fi implicat personal? Confrunti aceasta problema/persoana ca tu sa ai o reputatie mai buna? A dobori pe cineva pentru ca tu sa fii inaltat este cea mai meschina forma de gratulare a sinelui.

    Poetul Kahlil Gibran a spus: „Pentru a injosi trebuie sa fii mic.” Nu face asta. E un semn de nesiguranta. Iti aduci aminte de raspunsul lui Neemia dat celor care au cautat sa-l descurajeze sa nu mai reconstruiasca zidurile Ierusalimului? „Am o mare lucrare de facut, si nu pot sa ma pogor, cat timp l-as lasa ca sa vin la voi, lucrul ar inceta.” (Neemia 6:3)

    Nu-i lasa pe criticii tai sa-ti rupa ritmul. Nu da mai multa crezare opiniilor unui critic decat dai incurajarilor unui prieten. Inainte de a pune viata cuiva sub microscop, opreste-te si analizeaza-ti propria viata. Nu cumva te lupti cu aceeasi problema, poate cu una chiar mai grava!? Cu alte cuvinte ti-ai castigat dreptul de a te face auzit?

    Apostolul Pavel scrie: „Credinciosi adevarului, in dragoste sa crestem in tote privintele.”

    Gandeste-te ca e posibil ca situatia prin care treci acum sa fie o oportunitate de a-ti masura maturitatea si de a o transforma intr-o experienta de crestere spirituala.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 18:13-25


    Ezechia a luat în mod curajos poziţie pentru Domnul. Dar credinţa lui n-a fost pusă încă la încercare. Lucrul acesta era necesar. Şi, tot aşa, fiecare creştin trebuie să arate, mai curând sau mai târziu, dacă faptele lui sunt izvorâte din credinţă sau dacă a depăşit măsura ei. În faţa asaltului formidabil al împăratului Asiriei, această credinţă a lui Ezechia începe să se clatine. Se gândeşte să iasă cu bine din încurcătură trimiţând o sumă enormă ca tribut lui Sanherib. Acelaşi lucru făcuse odinioară şi Ioas. Dar Dumnezeu îl va învăţa (şi pe noi totodată) că eliberarea şi pacea adevărată nu se obţin făcând concesii (Prov. 29.25). Vrăjmaşul înşală şi duce în rătăcire întotdeauna. Sanherib, departe de a-şi contramanda acţiunea, expediază forţe impresionante împotriva lui Ezechia şi a locuitorilor Ierusalimului. El trimite în acelaşi timp trei personaje periculoase, fiecare cu rolul lui special: pe generalul suprem pentru a-i învinge, pe mai-marele peste slujitorii lui pentru a-i aservi şi pe mai-marele paharnicilor pentru a-i seduce prin vorbe măgulitoare. Să învăţăm deci să nu avem încredere în astfel de persoane pe care Satan ni le trimite uneori cu o misiune de genul acesta şi să fim siguri că felul lor de vorbire îi va trăda!

    Rab-Şache le adresează o cuvântare în care ridiculizează deschis încrederea lor în Domnul.

  • 3 August 2020


    DOMNUL ESTE APROAPE

    L-a salvat pe dreptul Lot, cel foarte întristat de purtarea destrăbălată a celor nelegiuiți.

    2 Petru 2.4-7



    Dumnezeu trebuie să judece răul și-l va judeca, însă, mai întâi, El îl scapă pe (dreptul) Lot, care își chinuia sufletul la vederea purtării celor nelegiuiți. Dacă Lot ar fi avut un gram de pricepere spirituală și de devotament față de Dumnezeu, s-ar fi ținut aproape de «demodatul» său unchi, Avraam. Însă, la fel ca mulți tineri, s-a gândit să se bucure de lume. Și unde s-a dus? Mai întâi și-a întins cortul înspre Sodoma (Geneza 13.12), apoi chiar a locuit în acea cetate păcătoasă (Geneza 14.12).

    Poate că Lot s-a gândit că era posibil să îmbunătățească starea de lucruri din Sodoma, așa cum gândesc astăzi mulți creștini care caută în zadar să îmbunătățească acest veac rău. Singurul rezultat a fost că și-a chinuit sufletul la vederea purtării celor nelegiuiți.

    Nu este nicio nevoie ca un credincios să se afle astăzi în situația lui Lot. El de bunăvoie s-a așezat în Sodoma. Noi trebuie să trecem prin această lume, însă nu trebuie să ne preocupăm cu ea. Remediul pentru ca purtarea celor nelegiuiți să nu ne chinuie sufletul este să fim preocupați cu Hristos întru totul, nelăsând nicio portiță pentru o stare ca cea a lui Lot. Există o cantitate imensă de murdărie morală peste tot în jurul nostru. Dacă ne preocupăm cu Hristos, cu ceea ce este bine, onorabil și sfânt, tot ceea ce este în jurul nostru nu ne va afecta. Dacă facem acest lucru, vom suferi poate persecuție, însă, pe termen lung, lumea nu ne va tulbura prea mult. Dacă ne luăm poziția pentru Hristos, vom descoperi foarte curând reacția lumii – ea se va descotorosi de noi.

    W. T. P. Wolston

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar adu-ți aminte de Creatorul tău în zilele tinereții tale, înainte … de a se apropia anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”.

    Eclesiastul 12.1



    Misionarul Stott

    George Stott avea aproximativ 19 ani când a alunecat și s-a lovit la genunchi. Acel simplu accident a dus la amputarea piciorului. Până atunci, el a fost neglijent și indiferent față de iubirea lui Dumnezeu, arătată prin Domnul Isus Hristos. Dar, în starea lui de neajutorare, George își vedea viitorul ruinat. A venit însă clipa deciziei de a-L urma pe Mântuitorul. Apoi, după recuperarea sa, George a început să predea la o școală.

    Într-o zi, prin intermediul unui prieten, a auzit pentru prima dată de nevoile Chinei și astfel s-a hotărât să meargă în China. Cunoscutul misionar Hudson Taylor a manifestat o deosebită înțelegere față de dorința acestui tânăr. Când a fost întrebat de ce tocmai el, cu un singur picior, dorește să meargă în China, a răspuns: „Nu văd pe niciunul cu două picioare care să dorească să meargă în China, așa că m-am hotărât să merg eu”. George Stott și-a exprimat adesea recunoștința față de Hudson Taylor pentru faptul că a fost acceptat în lucrare.

    Dumnezeu a binecuvântat dorința tânărului, astfel că el a lucrat în China ca misionar timp de douăzeci și trei de ani. Mulți oameni au auzit vestea bună a evangheliei Domnului Isus Hristos și mulți au venit la mântuirea adusă prin har. Misionarul George Stott (1835-1889) și-a înțeles chemarea din partea Mântuitorului și, dincolo de handicapul său, a lucrat cu devotament pentru Cel care l-a mântuit, lăsând în urmă un bun exemplu.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TE VEI BUCURA DIN NOU! – Fundația SEER

    „Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia.” (Psalmul 30:5)


    E greu când muncești o zi întreagă, apoi te întorci într-o casă goală, dormi cu brațele înfășurate în jurul unei perne și-ți dorești să ai o persoană pe care s-o îmbrățișezi. Indiferent cât de mult te străduiești s-o ascunzi, nimic nu poate masca acest fel de singurătate. Este acea durere că ai atâtea de împărtășit, dar nu există nimeni cu care să le împarți. Însă Dumnezeu îți cunoaște starea și Îi pasă. El a creat-o pe Eva pentru Adam, l-a găsit pe Boaz pentru Rut și pe Rebeca pentru Isaac. Și de aceea Cuvântul lui Dumnezeu se ocupă de probleme din viața reală, cum ar fi: intimitatea, singurătatea, eșecul și lipsa stimei de sine.

    În fiecare om există goluri și dorințe normale, iar modul în care le împlinim determină capacitatea noastră de a supraviețui și de a ne găsi fericirea. Dacă ți se pare că te lupți de unul singur să faci față provocărilor vieții, trebuie să știi că nu ești singur! „Dumnezeul oricărei mângâieri” este cu tine (2 Corinteni 1:3). Nimeni nu te înțelege la fel de bine ca Domnul Isus! Familia Sa L-a respins, ucenicii L-au abandonat, iar lumea L-a răstignit.

    De aceea Biblia spune că Domnul Isus „are milă de slăbiciunile noastre”, și „în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi” (Evrei 4:15). El știe când te simți de parcă nimic din ceea ce faci nu este suficient de bun. El știe că, pe lângă faptul că ești singur, sau ești părinte, ești și o persoană. El știe, El înțelege și te invită să vii la El. Anotimpul în care te găsești acum nu va dura veșnic. Un altul va veni, cu un nou suflu, cu noi relații, cu noi experiențe și cu o nouă bucurie.

    Până atunci, proclamă acest adevăr biblic: „seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 18:1-12


    De acum încolo, până la sfârşitul acestei cărţi, istoria îl priveşte numai pe Iuda. Dumnezeu urmează să recapituleze cu tristeţe toate păcatele poporului Său. Dar acum găseşte plăcere să ne vorbească despre un împărat credincios. Domnia lui Ezechia ocupă nu mai puţin de unsprezece capitole din Biblie (de la 18 la 20; 2 Cronici 29 la 32; Isaia 36 la 39); este ca şi cum lui Dumnezeu I-a plăcut, în timpuri de ruină şi înainte să abordeze un capitol chiar mai sumbru, să zăbovească asupra vieţii slujitorului Său evlavios. Până la el, referirile despre cele mai bune domnii au inclus întotdeauna această rezervă: „Numai că
    înălţimile n-au fost înlăturate
    „. Aceste înălţimi, pe care poporul oferea sacrificii (fie Domnului, fie, mai târziu, idolilor), continuaseră să existe, în semn de neascultare faţă de Deuteronom 12. Ele ne reamintesc de toate tradiţiile şi superstiţiile care au înlocuit în creştinătate învăţăturile Bibliei cu privire la adorare. Veneraţia cu care a fost înconjurat şarpele de bronz ne reaminteşte de faptul că însăşi crucea a devenit pentru mulţi un obiect de idolatrie. Ezechia îndepărtează, sfărâmă, taie în bucăţi (v. 4).

    Apoi scutură jugul asirian şi triumfă asupra filistenilor, după cum profeţise Isaia (Isaia 14.28 …).

  • 2 August 2020


    DOMNUL ESTE APROAPE

    De trei ori pe an, toată partea bărbătească a ta să se înfățișeze înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege: la sărbătoarea Azimelor și la sărbătoarea Săptămânilor și la sărbătoarea Corturilor; și ei să nu se înfățișeze înaintea Domnului cu mâna goală: fiecare potrivit darului mâinii sale, după binecuvântarea Domnului Dumnezeului tău, pe care ți-o va da.

    Deuteronom 16.16,17



    La începutul capitolului 16 din Deuteronom ne sunt prezentate trei sărbători. La fiecare dintre ele, Domnul accentuează necesitatea ca israeliții să se înfățișeze înaintea Lui „în locul pe care El îl va alege„. Aceste trei sărbători sunt foarte interesante, fiindcă ne prezintă de asemenea trei momente importante din căile lui Dumnezeu cu omul.

    Sărbătoarea Paștelui, sau a Azimelor, reprezintă felul în care Dumnezeu Și-a răscumpărat poporul. Ea trebuia ținută în amintirea faptului că Dumnezeu îi scosese din Egipt. Nu este menționată bucuria, ci necesitatea de a mânca azime, „pâinea întristării”. Aceasta este cu siguranță o aducere-aminte a necazurilor lor din Egipt, însă, pentru noi, este o amintire despre suferințele Domnului nostru, Cel fără păcat, atunci când a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Psalmul 22.1).

    Sărbătoarea Cincizecimii vorbește despre primele roade: despre rezultatele lucrării lui Hristos – venirea Duhului Sfânt și formarea Adunării lui Dumnezeu.

    Sărbătoarea Corturilor vorbește despre odihna lui Dumnezeu cu și pentru poporul Său. Împlinirea ei pe pământ va avea loc în Mileniu, iar în cerul nou și pe pământul nou va fi odihna eternă a lui Dumnezeu.

    Spre deosebire de Paște, aceste două sărbători vorbesc despre bucuria în prezența Domnului și despre aducerea de bună voie a darurilor potrivit cu binecuvântările Lui. Dumnezeul și Tatăl nostru ne-a dat deja binecuvântarea de a înțelege aceste lucruri prin credință încă de pe acum. Să ne adunăm laolaltă și să ne bucurăm înaintea Lui pentru toate lucrurile mari pe care le-a făcut pentru noi!

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Tu ești mai frumos decât fiii oamenilor. Harul este turnat pe buzele Tale; de aceea Dumnezeu Te-a binecuvântat pe vecie.

    Psalmul 45.2



    Harul turnat pe buzele Sale

    Cuvintele Scripturii din versetul de astăzi s-au împlinit în viața Mântuitorului, care este deopotrivă glorios și plin de har. În gloria Sa, Domnul Isus Hristos este mai presus de orice nume care se poate numi; El va triumfa peste toți cei care Îl urăsc. În același timp însă, El este plin de dragoste față de toți cei care Îl ascultă. În măreția Sa, Mântuitorul va înainta victorios datorită adevărului, a blândeții și a dreptății – cele trei atribute dumnezeiești care vor fi arătate atunci când va veni să judece și care nu au lipsit nicidecum atunci când El a luat trup de om pe pământ, pentru a ne mântui. Domnul Isus este măreț și plin de har, El este Dumnezeu și Om; tronul Său este veșnic. Drepturile Domnului sunt supreme; stau deasupra oricărui alt lucru.

    Psalmistul, departe de a repeta niște lucruri pe care pur și simplu le auzise, avea inima în clocot când scria acest psalm. Limba lui era ca pana unui scriitor care scria repede, cu ușurință. Astăzi, noi avem mult mai multe motive să aducem în orice timp și în orice loc adorare acestei Persoane pe ale Cărei buze este turnat harul dumnezeiesc! Acest har turnat pe buzele Domnului este turnat peste noi datorită jertfei Sale. Noi cunoaștem acest har din cuvintele Domnului Isus Hristos, dar și din lucrarea Sa cu urmări veșnice pentru toți cei care și-au pus încrederea în El.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PUTEREA MĂRTURIEI TALE – Fundația SEER

    „Du-te… şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul” (Marcu 5:19)


    Cea mai puternică mărturie dintre toate este o viață care nu poate fi explicată fără Dumnezeu! Oamenii îți pot pune la îndoială teologia, dar mărturia ta e ceva diferit! De șase ori citim în NT că s-a confruntat apostolul Pavel cu o audiență ostilă, și de fiecare dată și-a oferit mărturia personală. Fără ceartă, fără dezbateri – doar istoria vieții sale.

    Dr. David Yonggi Cho a construit cea mai mare biserică din Coreea de Sud (un milion de membri). El a fost câștigat pentru Hristos de o doamnă pe care a întâlnit-o o singură dată. Ea și-a împărtășit mărturia și a plecat, iar Cho, fost budist, nu a mai întâlnit-o niciodată. Mărturia ta este un lucru extraordinar, mai ales când este susținută de un mod de viață remarcabil. Oamenii care nu vor să-i asculte pe alții te vor asculta pe tine, vor avea o relație cu tine și îți vor răspunde – dacă le împărtășești mărturia ta. În acel moment, nu uita următoarele:

    1) Fii captivant! Spune-le varianta scurtă și evită clișeele. Domnul Isus este modelul și exemplul suprem; El a venit să aducă „viață din belșug” (Ioan 10:10).

    2) Fii specific! Vorbește despre: a) cum era viața ta; b) cum L-ai întâlnit pe Hristos; c) cum este viața ta acum.

    3) Fii sincer! Nu spune: „Toate problemele tale dispar când devii creștin.” Viața de creștin este un câmp de luptă, nu un teren de sport. Spune-le oamenilor că duci în continuare lupte, dar că ceva important s-a schimbat: nu mai ești singur: „Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4:4). 4) Fii cald! Nu încerca să-i împingi cu forța în Împărăție. Fii blând, aruncă sămânța și lasă secerișul în seama lui Dumnezeu. Acum, „du-te… şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut ție Domnul.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 17:1-41


    Osea, ucigașul și succesorul lui Pecah, va fi ultimul împărat al lui Israel. Amânarea acordată de Domnul timp de câţiva ani nu a adus nici un profit. Cel de-al nouălea an al domniei lui Osea marchează, împreună cu cucerirea Samariei, deportarea tuturor celor zece seminţii. Însă Domnul, în dreptatea Lui, n-a dorit să facă acest pas final fără să stabilească încă o dată și într-o manieră indiscutabilă vina lui Israel. Versetele de la 7 la 18 constituie acuzarea sigură din partea Domnului vizavi de acest popor nefericit. Tot așa va fi și înaintea scaunului de judecată. Morții nu vor fi judecați fără ca acele cărți de aducere-aminte ale lucrărilor lor să fie deschise, spre completa lor descumpănire (Apocalipsa 20.12, 13).

    Împăratul Asiriei a procedat la un schimb de populaţii. Este jalnic să vezi, de aici înainte, frumoasa țară a Canaanului ocupată din nou de naţiuni idolatre, chiar dacă, în afară, acestea au învățat să se teamă de Domnul şi au adăugat închinarea către El la cultul propriilor dumnezei! (v. 23-34).

    Am ajuns acum la momentul despre care, prin gura profetului Osea, Domnul a pronunţat asupra lui Israel solemnul „Lo-Ami”: „Nu sunteţi poporul meu!”, cu reciproca: „Eu nu voi fi Dumnezeul vostru” (Osea 1.9, 10).

  • 1 August 2020


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pleacă de aici și îndreaptă-te spre răsărit și ascunde-te lângă pârâul Cherit.
    Du-te și arată-te lui Ahab; și voi trimite ploaie pe fața pământului.

    1 Împărați 17.3; 18.1



    Cuvântul Domnului a venit la Ilie, spunând: „Du-te și arată-te lui Ahab; și voi trimite ploaie pe fața pământului”. La începutul anilor de secetă, Domnul îi spusese lui Ilie: „Pleacă de aici … și ascunde-te„; acum, cuvântul este: „Du-te și arată-te„. Este un timp în care să ne ascundem și un timp în care să ne arătăm; un timp în care să proclamăm Cuvântul Domnului de pe acoperișul caselor și un timp în care să venim deoparte într-un loc pustiu și să ne odihnim puțin (Marcu 6.31); un timp în care să trecem pe pământ ca „necunoscuți” și un timp în care să ne amestecăm în mulțime ca „bine cunoscuți” (2 Corinteni 6.9).

    Astfel de schimbări sunt partea tuturor slujitorilor adevărați ai Domnului. Ioan Botezătorul a fost în pustie ca „necunoscut”, până în ziua arătării sale către Israel, ca „bine cunoscut”; după care s-a retras din nou în prezența Celui despre care a putut spune: „El trebuie să crească, iar eu trebuie să mă micșorez”. Acest har, care știe când să se înfățișeze înaintea oamenilor și când să se retragă, și-a găsit expresia perfectă în viața Domnului Isus. El a strâns o întreagă cetate la ușa casei în care era, ca Unul care era „bine cunoscut”, după care S-a trezit pe când era încă noapte și S-a dus într-un loc pustiu, ca „necunoscut” (Marcu 1.32-35).

    Astfel de schimbări însă pe calea celui care slujește, dacă este să fie întâmpinate cu o ascultare necondiționată, solicită gânduri smerite despre sine și o mare încredere în Dumnezeu. O astfel de calitate înaltă a credinței a existat din belșug în Ilie. Fără să ridice nicio obiecție, el a plecat și s-a înfățișat înaintea lui Ahab. Ilie a fost exersat spiritual în secret, astfel că a putut face față prezentării în public, înaintea împăratului nelegiuit.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Știu faptele tale, că îți merge numele că trăiești, dar ești mort … Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț și nu vei ști în care ceas voi veni asupra ta.

    Apocalipsa 3.1,3



    Televizorul funcționa nestingherit

    Cu mulți ani în urmă, poliția a găsit într-o locuință un tânăr șezând în fotoliul său din sufragerie. În fața lui se afla un televizor care încă funcționa, însă tânărul era mort. Acolo scenele se derulau rapid, forfota vieții îi cuprindea pe toți, dar mortul nu putea vedea nimic. Lui îi mergea numele că trăiește, dar era mort. Ce scenă îngrozitoare!

    Într-un fel asemănător se petrec lucrurile și pe tărâm spiritual. Dumnezeu vorbește când într-un fel, când într-altul, însă omul nu ia seama. El se comportă precum acel mort aflat în fața televizorului. Iar crunta realitate este că Dumnezeu îi vede pe astfel de oameni morți în păcatele și în greșelile lor, chiar dacă viața fizică încă este prezentă.

    Păcatul nu este o simplă dogmă teologică, ci o realitate îngrozitoare, despre care mărturisesc și Biblia, și istoria lumii, și propriile noastre experiențe. Păcatul este o forță universală care vatămă lumea prin prezența lui. Prin păcat, diavolul îi ține pe oameni departe de Dumnezeu. Și una dintre tacticile diavolului este aceea de a-i face pe oameni să creadă că sunt creștini, când, de fapt, cu faptele lor tăgăduiesc creștinismul și învățăturile sale. Aceasta înseamnă a-ți merge numele că trăiești. Însă, mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, El ni L-a dăruit în Fiul Său pe Cel care ridică păcatul lumii. De aceea, să venim la Mântuitorul care dorește să ne dea iertarea de păcate! Mântuitorul Isus Hristos face adevărata schimbare în inimile celor care Îl primesc.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    IA CU TINE OAMENI PUTERNICI ÎN LUPTĂ! – Fundația SEER

    „Ia cu tine pe toţi oamenii de război…” (Iosua 8:1)


    Când ești atacat din punct de vedere spiritual, trebuie să strângi în jurul tău oameni puternici în luptele spirituale. Ei sunt experimentați în războiul spiritual și știu cum să facă față dușmanului. Ei au strategii adeverite în luptă și o credință tenace care se ridică și afirmă: „Dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră?” (Romani 8:31). Adevărul este că oamenii puternici în luptele spirituale sunt oameni ai Cuvântului. Ei știu cum să ia „sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” și s-o folosească pentru a înfrânge dușmanul (vezi Efeseni 6:17). Ei nu ezită să intre în tabăra adversă și să-și ia înapoi tot ce li s-a furat (vezi 1 Samuel 30:8). Oricine îți poate sta alături în vremurile bune, dar când găsești o persoană care poate sta alături de tine în vremurile grele, prețuiește-o și zidește o relație cu ea!

    Biblia spune: „Prietenul adevărat iubeşte oricând…” (Proverbele 17:17). Ai înțeles? Ei s-au născut pentru luptă! Nu numai că au o credință puternică, dar ei sunt puternici în luptă. Nu vei găsi acești oameni la amvoane sau în corurile bisericilor; ei nu sună din trâmbiță, nu flutură pancarte și nu cer aplauze. Dar ei știu să se apropie cu încredere de tronul harului și să revendice promisiunile lui Dumnezeu (vezi Evrei 4:16).

    După ce Iosua a cucerit Ierihonul, Dumnezeu i-a zis: „Ia cu tine pe toţi oamenii de război, scoală-te, suie-te împotriva cetăţii Ai. Iată că îţi dau în mâinile tale pe împăratul din Ai şi pe poporul lui, cetatea lui şi ţara lui.” Așadar, dacă astăzi te găsești în toiul unei lupte, „ia cu tine… oamenii de război”!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 16:1-20


    În timpul domniei lui Ahaz în Iuda (şi a lui Pecah în Israel), în istorie îşi face apariţia Asiria. Dumnezeu urmează s-o folosească drept „nuiaua mâniei“ Lui (Isaia 10.5), pentru a-l împrăştia pe Israel şi pentru a-l pedepsi pe Iuda. În faţa acestei intervenţii de temut, Ahaz acţionează, fără dubiu, ca un adevărat politician, dar neţinând cât de puţin seama de voia Domnului. Totuşi, cea mai minunată dintre revelaţii lui îi fusese oferită, după cum învăţăm de la Isaia, cel care a profeţit în timpul domniei lui (Isaia 7.14): „Iată, fecioara va rămâne însărcinată şi va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel„. Există mulţi oameni şi în zilele noastre care au auzit vestea cea bună a naşterii Mântuitorului, dar au refuzat acest Dumnezeu venit pentru a fi „cu noi”.

    Ahaz îşi ia libertatea de a schimba orice în casa Domnului. El dispune confecţionarea unui altar mai mare: oamenii găsesc mereu că ce a stabilit Dumnezeu este prea strâmt. Apoi împăratul lipsit de evlavie îndepărtează altarul pentru sacrificii: valoarea ispăşirii, eficacitatea crucii sunt negate. Apoi îndepărtează temelia lighenelor şi a mării: adică suprimă judecata de sine. În final modifică porticul şi
    intrarea „din cauza împăratului Asiriei” (v. 18): imagine a acelei religii care place lumii şi care-şi deschide larg porţile către ea.

  • 31 Iulie 2020


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, v-am iubit și Eu pe voi.

    Ioan 15.9



    Acesta este unul dintre cele mai uimitoare versete din Biblie. Cine poate sonda adâncurile infinite ale dragostei pe care Tatăl o are din eternitate față de Fiul Său? Și totuși aceasta este măsura pe care El o folosește pentru dragostea Lui față de noi. Nimic nu este mai tainic decât acea comuniune eternă dintre Tatăl și Fiul, dinainte de a fi lumea. Scriptura nu ne oferă decât câteva revelații încețoșate și obscure cu privire la acest subiect.

    Știm că dragostea pământească este adâncită și intensificată de anii unei comuniuni continue. Ce trebuie să fi fost deci acea relație de dragoste divină întinsă de-a lungul întregii eternități? Dragostea divină nu este instabilă, nici capricioasă, nici trecătoare, ci pură, constantă și lipsită de orice umbră de schimbare. Când nu existau timpul și spațiul, exista dragostea lui Hristos pentru noi. Profetul Țefania spune: „El Se va bucura de tine cu bucurie: va tăcea în dragostea Lui, Se va veseli de tine cu cântare de bucurie” (Țefania 3.17).

    Într-un alt loc, Domnul Isus spune: „Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viața, ca din nou să o iau” (Ioan 10.17). Dumnezeu n-a avut nevoie ca sărmana dragoste a creaturilor Sale să adauge ceva la gloria sau la fericirea Sa, însă dragostea Lui pentru noi este atât de puternică, încât El Îl iubește pe preaiubitul Său Fiu mai mult (dacă aceasta este posibil) tocmai fiindcă Și-a dat viața pentru cei vinovați. Afirmația „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4.16) ne oferă nu doar o calitate abstractă a naturii divine. Ni se spune că „noi am cunoscut dragostea prin faptul că El Și-a dat viața pentru noi” (1 Ioan 3.16). Cât de sărăcăcioase sunt cele mai alese expresii ale dragostei noastre față de dragostea Lui! Dragostea noastră este doar o reflexie, rece precum luna, însă dragostea Lui este ca soarele. Nu vom răspunde noi deci cu o și mai mare dragoste față de Cel care ne-a iubit mai întâi și care ne iubește atât de mult?

    J. R. MacDuff

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi curăți de toate necurățiile voastre și de toți idolii voștri.

    Ezechiel 36.25



    Vremea cercetării

    Filosoful necredincios Schopenhauer a murit pe 20 septembrie 1860. Despre sfârșitul lui citim: În timpul maladiei lui, în grele suferințe, îi scăpau de pe buze cuvintele: „Doamne, Dumnezeul meu!”. Surprins, medicul care-l asista l-a întrebat: „Există totuși un Dumnezeu în filosofia dumneavoastră?”. Filosoful a răspuns: „La durere nu se poate fără credința în Dumnezeu, ceea ce înseamnă că, dacă mă voi face sănătos, trebuie să mă schimb”. Și filosoful s-a făcut sănătos. Dar când același doctor l-a întâlnit și a început să-i vorbească despre veșnicie și despre credința în Domnul Isus Hristos, Schopenhauer, plin de mânie, i-a răspuns: „Păstrează-ți povestirile cu grozăviile lor pentru copii; filosoful nu are nevoie de Hristos!”. Și istoria ne spune că, în aceeași zi, filosoful a devenit un cadavru, pentru că n-a cunoscut vremea când a fost cercetat.

    Dar tu, care ții în mână acest calendar, ai cunoscut vreodată vremea de cercetare? Fără curățire de păcate, fără stropirea „cu apă curată”, care este Cuvântul lui Dumnezeu, nimeni nu poate veni la adevărata legătură cu Dumnezeu. Cine primește Cuvântul lui Dumnezeu să locuiască din belșug în el, acela are parte de puterea sângelui Domnului Isus care aduce vindecarea inimii.

    „Să ne apropiem cu o inimă curată, cu o deplină siguranță a credinței, cu inimile stropite și curățite de o conștiință rea și cu trupul spălat cu o apă curată” (Evrei 10.22).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ EXPERIMENTEZI PACEA LUI DUMNEZEU – Fundația SEER

    „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni… pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile” (Filipeni 4:6-7)


    Pacea lui Dumnezeu este un lucru minunat, și destule persoane din jurul tău au nevoie de ea chiar astăzi. Pacea vine atunci când îți încredințezi viața lui Hristos și trăiești după principiile expuse pe paginile Scripturii. Când „încredințezi” ceva Domnului, transferi totul în mâna Lui. (vezi Psalmul 37:5). Apostolul Petru scrie: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7). Ce privilegiu! Te-ai folosit de el în ultimul timp?

    „Cum arunc asupra Lui îngrijorările mele?” întrebi tu. Prin rugăciune! De îndată ce devii conștient că te îngrijorezi și că îți pierzi pacea, adu lucrul acela la Dumnezeu numaidecât, și lasă-i-l Lui! Nu-i da timp diavolului să te atace. Cu cât aștepți mai mult, cu atât strânsoarea lui asupra ta devine mai puternică. „Dar nu mă pot abține să nu mă gândesc la asta!” spui tu. „Ce pot face?”

    Cel puțin următoarele două lucruri:

    1) Dă-I problema ta lui Dumnezeu, și apoi începe să te concentrezi pe alte lucruri. Este un răspuns probat, unul pe care trebuie să-l practici zilnic. Apostolul Pavel scrie: „tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” (Filipeni 4:8). Cu alte cuvinte, reorientează-ți gândurile!

    2) Descoperă ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său despre situația ta. Apoi aliniază-ți gândurile, vorbele și faptele la acest Cuvânt. Când faci lucrul acesta, „pacea lui Dumnezeu… îți va păzi inima şi gândurile…” (Filipeni 4:7)


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 15:23-38


    Toate avertismentele lui Dumnezeu, incluzând tăcerea Lui, au fost zadarnice pentru a trezi conştiinţa poporului Său. În cele din urmă soseşte ceasul când actul final de disciplină trebuie adus la îndeplinire, ceea ce implică acum împrăştierea lor printre naţiuni. Aceasta a fost pedeapsa extremă, preconizată încă de la începutul istoriei lui Israel (Levitic 26.33; Deut. 28.64), întârziată timp de secole datorită răbdării divine. Putem să ne gândim la cât de mult a costat această decizie pentru inima lui Dumnezeu. El îl scosese pe acest popor din Egipt. Îi adunase, îi pusese deoparte şi-i condusese într-o ţară bună. Şi, iată, acum trebuie să-Şi contramandeze lucrarea şi să-l pună pe acest popor demn de plâns din nou sub jugul din care-i scosese (Ier. 45.4). Dar, ca o ultimă resursă a harului, deportarea nu primeşte încă începerea executării. Este încă loc pentru pocăinţă.

    Să remarcăm că printre primele victime figurează locuitorii Galaadului. Numeri 32 a relatat opţiunea dezastruoasă a celor două seminţii şi jumătate, care se aşezaseră dincolo de Iordan din cauza intereselor lor materiale. Descendenţii lor seceră acum consecinţele tragice ale acelui fapt.

    În Iuda împărăţesc succesiv credinciosul Iotam, apoi fiul său, Ahaz, care este, prin contrast, unul dintre cei mai răi împăraţi.

  • 30 Iulie 2020


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Sunt deosebiri ale darurilor, însă este același Duh; și sunt deosebiri ale slujbelor, și același Domn.
    Voi … sunteți … o preoție sfântă.

    1 Corinteni 12.4,5; 1 Petru 2.5



    Slujbele, darurile, preoția

    Înțelegerea corectă a acestui subiect, precum și punerea lui în practică vor elimina confuzia și slăbiciunea existente astăzi în creștinătate. Din nefericire, astăzi o mare parte din Cuvântul lui Dumnezeu rămâne literă moartă pentru mulți creștini. Ar fi bine să ne amintim întotdeauna de cuvintele profetului Samuel: „Ascultarea este mai bună decât jertfa; și luarea-aminte, decât grăsimea berbecilor” (1 Samuel 15.22). Facă Domnul să fim cu toții ascultători și împlinitori cu fapta!

    Slujbele. Au existat două slujbe locale în Biserica primară: cea de bătrân și cea de diacon. Bătrânii și diaconii își desfășurau slujba în mod strict în adunările locale unde fuseseră instituiți. Instituirea bătrânilor era făcută de apostoli sau de delegații apostolilor; cea a diaconilor era făcută fie de apostoli sau de delegații lor, fie de adunare, prin călăuzirea Duhului Sfânt, urmată de confirmarea apostolilor.

    Darurile. Efeseni 4 enumeră cinci daruri: apostoli și profeți, evangheliști, păstori și învățători. Darurile sunt pentru întreaga Adunare, în contrast cu slujbele de bătrâni și de diaconi, care sunt locale. Instituirea darurilor este făcută doar de Domnul înălțat în glorie, Capul Adunării care este trupul Lui.

    Preoția. Preoția este privilegiul tuturor credincioșilor, nu al unei clase exclusive; acest privilegiu este cel mai înalt dintre toate. Așa cum preoția aaronică era prin naștere, la fel toți cei care sunt fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus sunt preoți în această dispensație.

    A. J. Pollock

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin.

    Marcu 6.31



    Martin Luther și Philipp Melanchthon

    Se istorisește despre bine-cunoscutul reformator Martin Luther și despre prietenul său Philipp Melanchthon că s-au întâlnit într-o zi să hotărască ce au de făcut pentru acea zi.

    Melanchthon i-a spus: „Martin, astăzi să discutăm despre felul cum este guvernat universul”. Luther i-a răspuns: „Philipp, astăzi tu și cu mine vom merge la pescuit și-I vom lăsa lui Dumnezeu guvernarea universului”.

    Uneori avem nevoie să ne lăsăm lucrul și să ne facem timp să ne odihnim și să ne recreăm. Isus, Fiul lui Dumnezeu, a cărui misiune a fost mai însemnată decât a oricărui altul, înțelegea importanța odihnei. Când mulțimea L-a îmbulzit și ucenicii au avut o zi obositoare, Isus le-a spus să meargă cu El deoparte și să se odihnească.

    În timpul verii, milioane de oameni își fac timp să plece în vacanță, în călătorie. Timpul de odihnă nu este un lux. Este o necesitate.

    Poate că nu ești în stare să-ți iei o săptămână întreagă liberă; încearcă totuși să te retragi cel puțin o zi. Lasă telefoanele, computerul și planurile de toate zilele și îndreaptă-ți atenția asupra familiei! Reînnoiește-ți relația cu Domnul tău și cu oamenii! Vei fi surprins să vezi că treburile se fac și fără tine. Dar de asemenea vei descoperi cum timpul acesta te va ajuta să crești în har. Să mulțumim Domnului pentru timpul de odihnă și pentru ocaziile pe care ni le dă de a ne retrage pentru puțin timp.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SCOPURI CLARE ÎN VIAȚĂ – Fundația SEER

    „Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu” (Filipeni 3:14)


    În 1972, revista Life a publicat o istorioară despre aventurile nemaipomenite ale lui John Goddard. Când el avea cincisprezece ani, bunica lui a făcut o afirmație: „Ce bine ar fi fost dacă aș fi făcut acest lucru când eram tânără!” Hotărât să nu ajungă să facă și el aceeași afirmație, la sfârșitul vieții sale, John și-a scris 127 de obiective. A scris numele a trei fluvii pe care dorea să le exploreze și a șaptesprezece munți pe care dorea să-i urce. Și-a stabilit obiectivul de a deveni cercetaș, explorator, călător prin toată lumea și pilot. Pe lista sa se afla și călăritul unui cal la parada Rose Bowl, scufundări într-un submarin, călătoria pe urmele lui Marco Polo, citirea Bibliei de la un capăt la altul și citirea Enciclopediei Britannica în întregime.

    De asemenea a plănuit să citească în întregime operele lui Shakespeare, Platon, Dickens, Socrate, Aristotel și a multor altor clasici. Și-a dorit să învețe să cânte la flaut și la vioară, să se căsătorească, să aibă copii (a avut cinci), să aibă o carieră în medicină și să slujească ca misionar în biserica sa. Ți se pare imposibil? La vârsta de patruzeci și șapte de ani, realizase 103 din cele 127 de obiective! Așadar, e bine să ai o listă de obiective! Apoi, poate că lista ta nu e la fel de extinsă ca a lui, dar dacă nu ai câteva obiective mari pentru viața ta, vei avea o motivație scăzută să te ridici dimineața din pat, și puțină satisfacție când îți pui capul pe pernă seara. Și dacă nu încerci ceva ce depășește capacitățile pe care le ai, nu vei crește. În concluzie, stabilește-ți obiectivele în rugăciune, și – cu ajutorul lui Dumnezeu – lucrează în fiecare zi ca să le împlinești!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 15:1-22


    Azaria (sau Ozia), despre care 2 Cronici 26 ne oferă informaţii detaliate, a sfârşit trist, după o domnie de cincizeci şi doi de ani. Avusese un început bun. La fel se întâmplase mai înainte şi cu tatăl şi cu bunicul său. Să ne amintim că un început bun în viaţa creştină nu ne garantează o viaţă fericită până la sfârşit. Să nu ne sprijinim niciodată pe credincioşia noastră  trecută sau prezentă, ci pe Domnul, care singur poate să ne păzească de orice cădere (Iuda 24).

    În timpul acestei vieţi lungi a lui Azaria, la tronul lui Israel urcă, rând pe rând, Zaharia (al patrulea şi ultimul descendent al lui Iehu), apoi Şalum, Menahem, Pecahia şi Pecah. „A făcut ce este rău, … nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam…” constituie refrenul trist care rezumă aceste domnii succesive. Este puţin important cât a reţinut istoria lumii despre ei; ceea ce contează pentru întreaga viaţă a unui om, inclusiv pentru a mea şi a ta, este aprecierea divină. „Şi-au pus împăraţi, dar nu prin Mine” (Osea 8.4). Este un fapt solemn să vedem, în această perioadă finală a istoriei împărăţiei lui Israel, cum Domnul, obosit de atâta necredincioşie, Îşi abandonează poporul, lăsându-l singur (Osea 4.17).

  • 29 Iulie 2020


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Nu vă conformați veacului acestuia, ci fiți transformați, prin înnoirea minții.

    Romani 12.2



    De ce nu trebuie creștinul să se potrivească chipului acestui veac? Pentru două motive: primul, deoarece acesta este veacul cel rău din care am fost smulși cu prețul vieții Domnului: El „S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre, ca să ne scoată din veacul rău de acum” (Galateni 1.4); iar al doilea, deoarece, fiind asociați cu Hristos în moarte și în înviere, relațiile noastre cu această lume sunt întrerupte, iar temeiul laudei noastre acum este „crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume” (Galateni 6.14). Care era lucrul care făcea diferența dintre viața trecută și cea prezentă a credincioșilor din Efes? „În care ați umblat odinioară, potrivit veacului lumii acesteia, după căpetenia autorității văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultări” (Efeseni 2.2). Cu siguranță că există ceva foarte serios și instructiv în felul cum potrivirea cu această lume este pusă alături de potrivirea cu voia lui Satan. Totuși nu mai puțin serioasă și plină de semnificație este descrierea acelora „al căror sfârșit este pieirea, al căror dumnezeu este pântecele, și gloria le este în rușinea lor, care gândesc cele pământești” (Filipeni 3.19). Credinciosul este „înviat cu Hristos” și, prin urmare, lui îi este adresat îndemnul: „Gândiți la cele de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3.2).

    Acesta este deci caracterul lumii, așa cum este el prezentat în scrierile lui Pavel. Lumea este un sistem cu care nu trebuie să ne potrivim; un sistem din care am fost izbăviți cu prețul vieții lui Hristos; un sistem față de care suntem răstigniți și care este răstignit față de noi; un sistem în ale cărui căi umblă cei fără Dumnezeu; un sistem la ale cărui lucruri se gândesc cei ce sunt descriși ca având drept sfârșit pierzarea; un sistem de la care gândurile noastre trebuie luate și concentrate asupra lucrurilor de sus.

    T. B. Baines

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    S-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru … El ne-a mântuit … pentru îndurarea Sa.
    Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe … să dea înțelepciune în dreptate.

    Tit 3.4,5; 2 Timotei 3.16



    Biblia (3)

    Biblia vorbește și despre iertare și viață veșnică. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate” (1 Ioan 1.9).

    „Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3.36).

    Biblia este inspirată de Dumnezeu. La alcătuirea Bibliei, Dumnezeu a folosit oameni care au scris cuvânt cu cuvânt ceea ce El le-a dictat prin Duhul Său. Fiecare carte a Bibliei ne dovedește inspirația ei divină. Simțim puterea ei duhovnicească. „Nicio proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit conduși de Duhul Sfânt” (2 Petru 1.21).

    Dumnezeu este garantul Bibliei. Dumnezeu a îngrijit ca Biblia să ne stea la dispoziție astăzi în textul original în limba noastră. Dacă cercetăm cât de exact s-a transmis Biblia până în timpurile noastre, ajungem la concluzia că putem să ne încredem fără rezerve în Biblie. Se merită într-adevăr să citim Biblia, această carte unică.

    Biblia mă informează despre relația mea cu Dumnezeu, despre viitorul meu și despre Isus Hristos, Mântuitorul.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    UN NOU ÎNCEPUT – Fundația SEER

    „Cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică…” (Proverbele 24:16)


    În noaptea de 9 decembrie 1914, compania Edison Industries a fost distrusă de un incendiu. Pierderile au depășit suma de două milioane de dolari, plus cea mai mare parte a muncii lui Thomas Edison. Era asigurat pentru numai 238 de dolari, deoarece clădirile erau construite din beton, care era considerat rezistent la foc. La vârsta de șaizeci și șapte de ani, marele inventator și-a văzut munca de-o viață mistuită de flăcări. În dimineața următoare, după ce pompierii au reușit să aducă infernul sub control, și-a examinat visele carbonizate și speranțele distruse. În timp ce se uita la acea scenă, Edison a declarat: „Există o mare valoare în acest dezastru: toate greșelile noastre au ars! Îi mulțumim lui Dumnezeu că o putem lua de la capăt!”

    La trei săptămâni după incendiu, Edison a produs una din cele mai mari invenții ale sale: primul fonograf. Încearcă să-ți imaginezi lumea muzicii și a divertismentului fără el!

    Biblia spune: „Cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire.” Cu Dumnezeu de partea noastră, o putem lua de la capăt, deoarece puterea de-a o face se află în noi, și vine de la El! E aceeași putere care L-a înviat pe Hristos din morți (vezi Romani 8:11). Apostolul Pavel s-a rugat pentru credincioșii din Efes: „potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru” (Efeseni 3:16). Unde este puterea ta? „În omul dinăuntru.” El continuă: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi…” (Efeseni 3:20). Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Și tu o poți lua de la capăt!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 14:17-29


    Nu se spune nimic despre ultimii cincisprezece ani ai vieţii lui Amaţia. Ani pierduţi! Nimic nu merită să fie menţionat de către Dumnezeu! Oare nu există astfel de perioade şi în propriile noastre vieţi? Ca şi tatăl său Ioas, Amaţia moare de o moarte violentă sfârşit trist pentru omul care „s-a abătut de la a-L urma pe Domnul” (2 Cronici 25.27)! Fiul său, Azaria (în altă parte numit Ozia, vezi 2 Cronici 26.1), i-a urmat la tron la vârsta de şaisprezece ani, în timp ce în Israel se desfăşoară lunga domnie a celui de-al treilea descendent al lui Iehu: Ieroboam II. Ultimul, asemenea predecesorilor, păstrează ataşamentul faţă de viţelul de aur al lui Ieroboam I. Totuşi, în îndurarea Lui, Dumnezeu continuă să-Şi salveze poporul, chiar prin intermediul acestui împărat rău. Câtă răbdare şi ce mişcătoare sunt pentru inimi cuvintele: „Domnul nu zisese că va şterge de sub ceruri numele lui Israel„ (v.27; cap.13.23). Dumnezeu, constrâns să acţioneze prin judecată, Se grăbeşte să folosească orice posibilitate a harului pe care legământul dreptăţii Sale I-l permite.

    El continuă să trimită profeţi în timpul acestei domnii: pe Osea, pe Amos şi pe Iona, care este menţionat aici (v.25). Dumnezeu înmulţeşte avertismentele. În epistola către Evrei ne spune că „a vorbit odinioară în multe rânduri şi în multe feluri părinţilor prin profeţi”. Dar acum nouă  ne-a vorbit în Fiul Său (Evrei 1.1, 2).

  • 28 Iulie 2020


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Acest Melhisedec … fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, dar asemănat Fiului lui Dumnezeu, rămâne preot pentru totdeauna.

    Evrei 7.1,3



    Melhisedec (3) – Fără predecesori și fără succesori

    Epistola către Evrei îi scoate pe cei credincioși din umbrele iudaismului și li-L prezintă pe noul Preot, simbolizat prin Melhisedec, care este un simbol al lui Hristos mai mult prin contrast, decât prin similitudine. Să privim la aspectele contrastante. Intrarea în preoția aaronică era prin naștere; era nevoie ca preoții să fie descendenți ai lui Aaron. Dacă nu-și puteau dovedi genealogia, erau excluși de la preoție (Ezra 2.62). Prin urmare, preoția aaronică era o preoție succesorală.

    Ce vedem însă la Melhisedec? Nu avem nicio menționare despre nașterea sa, despre părinții săi, despre descendenții săi sau despre moartea sa. Prin urmare, el nu avea genealogie, nu-și avea slujba primită de la un predecesor și nici n-a predat-o vreunui succesor. Aceasta nu înseamnă că n-a avut o familie sau că n-a murit niciodată, ci că nu există o menționare a acestor lucruri în legătură cu preoția sa. În această privință, el a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu. Hristos rămâne Preot pentru totdeauna (sau neîncetat). Preoția Lui nu poate fi întreruptă prin moarte, așa cum se întâmpla cu fiii lui Aaron, ci este caracterizată de „puterea unei vieți nepieritoare” (Evrei 7.16).

    Ce binecuvântare că avem un Preot care trăiește pentru totdeauna și care nu poate fi atins de moarte (fiindcă El Însuși a biruit-o)! El trăiește pururi să mijlocească pentru noi (versetul 25). Prin urmare, El poate să-i mântuiască în chip desăvârșit (complet) pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El. Aceste cuvinte nu se referă la necredincioși, ci la credincioși, care au nevoie zilnică de mântuire și de ajutor în călătoria lor prin pustie. Melhisedec al nostru Se roagă pentru noi!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.

    Psalmul 119.105



    Biblia (2)

    Cum citesc Biblia? Mă rog lui Dumnezeu înainte de a citi. Mă rog lui Dumnezeu ca El să mă ajute să înțeleg textul. După ce citesc, Îi mulțumesc pentru tot ce am aflat din Biblie. Încep cu Evanghelia după Luca. În ea găsesc o descriere a nașterii, a vieții și a morții lui Isus Hristos. El este Persoana centrală a întregii Biblii. Citesc și Evanghelia după Ioan. Acolo înțeleg mai bine ce vrea Dumnezeu să-mi dăruiască, dacă eu cred în Isus Hristos. Cercetez Biblia ca pe mesajul personal de la Dumnezeu. Mă întreb mereu când citesc: oare ce vrea să-mi spună? Nu renunț așa de repede. Dacă nu înțeleg un capitol sau dacă mă poticnesc de o expresie, citesc mai departe și sper să înțeleg mai bine următoarele versete!

    Biblia este foarte actuală. Cu toate că Biblia relatează despre timpurile de demult, ea nu este învechită. Mesajul ei este valabil oricând și ea tratează subiectele de bază ale vieții omenești.

    Biblia vorbește despre Dumnezeu. Dumnezeu ne-a creat și astfel are drepturi asupra vieții noastre. El este drept și trebuie să pedepsească păcatele noastre. Dar, pentru că El ne iubește, El ne grațiază, dacă noi credem în Isus Hristos.

    Biblia vorbește despre noi, oamenii. Ea ne spune că niciunul dintre noi nu a trăit așa cum a dorit Dumnezeu. Noi am păcătuit și de aceea merităm judecata veșnică.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CÂND TE ÎNCHINI, ÎL SLUJEȘTI PE DUMNEZEU – Fundația SEER

    „Binecuvântaţi pe Domnul, toţi robii Domnului” (Psalmul 134:1)


    Ultimul verset din ultimul psalm din Biblie spune așa: „Tot ce are suflare, să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!” (Psalmul 150:6). Asta înseamnă că atât cât vei trăi pe pământul acesta, tu ești chemat să te închini lui Dumnezeu. Dar unii dintre noi sunt mai doritori să fie închinători în biserică, în timp ce alții vor mai mult să fie lucrători. Deși toți suntem chemați să ne închinăm lui Dumnezeu, unii dintre noi sunt mai înclinați s-o facă prin fapte, în timp ce alții sunt mai înclinați s-o facă prin cântare. Dumnezeu le consideră pe ambele acte de slujire. Psalmistul a spus: „Binecuvântaţi pe Domnul, toţi robii Domnului, care staţi noaptea în Casa Domnului! Ridicaţi-vă mâinile spre sfântul locaş, şi binecuvântaţi pe Domnul!” (Psalmul 134:1-2).

    Să remarcăm cuvintele „robii Domnului”… Cum Îl slujeau ei pe Domnul? Prin închinare. Mărturisirea de credință de la Westminster afirmă: „Scopul suprem al omului este să-L glorifice pe Dumnezeu.” Și există numeroase modalități de-a o face: „Cine aduce mulţumiri, ca jertfă, acela Mă proslăveşte” (Psalmul 50:23). Închinarea este ca un termostat; ea creează un climat în care putem experimenta prezența lui Dumnezeu și ne putem bucura de ea.

    David a spus: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel Sfânt! Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!” (Psalmul 103:1-2). Ce pachet de beneficii! Iertare, vindecare, scăpare și protecție. Cum le primim pe toate acestea? Prin închinare. Când Îl binecuvântăm pe Domnul, El ne binecuvântează pe noi. Așadar, când ne închinăm, noi Îl slujim pe Dumnezeu!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 14:1-16


    Amaţia, fiul lui Ioas, urcă pe tronul lui Iuda în acelaşi timp în care Ioas, fiul lui Ioahaz, ocupă tronul lui Israel. Remarcăm încă o dată buna influenţă a unei mame din poporul lui Dumnezeu (v.2).

    Despre noul împărat se spun lucruri bune; este amintită în special preocuparea lui de a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu (v.6; vezi Deuteronom 24.16). „Dar nu ca David, tatăl său”, se spune în v.3, făcându-se apel la exemplul împăratului preaiubit.

    Etalonul la care se raportează cel credincios este  întotdeauna Isus, Modelul desăvârşit. Aşa cum suntem îndemnaţi în prima epistolă a lui Ioan, trebuie să ne reîntoarcem la „ce era de la început”. Acestea sunt primele cuvinte ale epistolei. Şi care sunt ultimele ei cuvinte? „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli”. Cartea 2 Cronici (25.14) ne spune că Amaţia, după victoria sa asupra edomiţilor, îşi stabileşte idolii acestora ca dumnezei. Câtă nerecunoştinţă faţă de Domnul care-i dăduse victoria asupra acestui popor! Înfrângerea usturătoare suferită de Amaţia înaintea lui Ioas, împăratul lui Israel, este tocmai consecinţa acestei idolatrii şi a orgoliului pe care Ioas însuşi i-l identifică (v.10). Dacă ne atribuim nouă înşine meritul de a fi victorioşi, Dumnezeu va permite să pierdem bătălia următoare, ca să ne înveţe să nu contăm pe nimeni, decât pe El.

  • 27 Iulie 2020


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și a fost așa: când a nimicit Dumnezeu cetățile câmpiei, Dumnezeu Și-a amintit de Avraam și a scos pe Lot din mijlocul prăpădului, când a nimicit cetățile în care locuia Lot. Și Lot s-a suit din Țoar și a locuit în munte, și cele două fiice ale lui cu el, pentru că se temea să locuiască în Țoar. Și locuia într-o peșteră, el și cele două fiice ale lui.

    Geneza 19.29,30



    Lot (5) – Un sfârșit trist și rușinos

    Cu o zi înainte, Avraam mijlocise înaintea lui Dumnezeu până când obținuse promisiunea că El va cruța Sodoma, dacă aveau să fie găsiți în ea zece oameni drepți. Nu s-au găsit atâția, însă Dumnezeu l-a cruțat pe Lot, scoțându-l afară din cetate, pe el, pe soția lui și pe cele două fiice ale lor. Ginerii lui au tratat atenționările sale ca pe o glumă și au pierit. Soția lui, fiindcă a privit înapoi, s-a prefăcut într-un stâlp de sare. Lot L-a implorat pe Domnul să-l lase să fugă într-o cetate mică, numită Țoar, însă, nesimțindu-se în siguranță acolo, a mers la munte și a locuit într-o peșteră, împreună cu cele două fiice ale sale.

    Toate lucrurile pentru care Lot trăise până atunci au pierit: locuința lui, poziția lui, averile lui, speranțele lui. Sodoma pierise sub judecata lui Dumnezeu și nu mai exista nimic din ea. Influența ei însă a rămas puternică, nu numai asupra contemporanilor, ci și în veacurile următoare. Tovărășiile rele strică obiceiurile bune. Acolo, în acea peșteră, cele două fiice l-au îmbătat pe tatăl lor și au demonstrat lipsa lor de orice moralitate. Scopul nu scuză niciodată mijloacele. Prin fapta lor, Lot a devenit strămoșul a două popoare, Moab și Amon, care, de-a lungul timpului, s-au dovedit a fi vrăjmași aprigi ai lui Israel, poporul ales al lui Dumnezeu.

    Cât a mai trăit Lot în această stare, Dumnezeu nu ne spune. Însă, spre surprinderea noastră, citim în 2 Petru 2 că Lot era un om drept, care-și chinuia sufletul din pricina a ceea ce vedea și auzea în acea cetate. „Poate un om să ia foc în sân și să nu-i ardă hainele? Poate cineva să umble pe cărbuni aprinși și să nu-și frigă picioarele?” (Proverbe 6.27,28). Imposibil!

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cine a auzit cuvântul Meu să spună întocmai cuvântul Meu. Pentru ce să amesteci paiele cu grâul? … Nu este cuvântul Meu ca un foc?

    Ieremia 23.28,29



    Biblia (1)

    Pentru ce să citesc Biblia? Pentru că Dumnezeu îmi vorbește prin Biblie. Prin această carte, care este Cuvântul Său veșnic, Dumnezeu îmi vorbește mie personal. Aceasta mă motivează îndeajuns să deschid Biblia. Pentru că în Biblie găsesc răspunsul la întrebările vieții. În Biblie aflu pentru ce trăiesc și ce se întâmplă după moarte. Cuvântul lui Dumnezeu îmi dă informații de încredere despre aceste subiecte. Pentru că Biblia îmi spune că Dumnezeu mă iubește! „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16). Pentru că prin Biblie Îl cunosc pe Domnul Isus. El este Fiul lui Dumnezeu și Salvatorul lumii. El a trăit în urmă cu aproximativ două mii de ani în Israel. Pentru a putea să mă mântuiască, El a murit pe o cruce. Dar după trei zile a înviat și S-a întors în cer. Biblia descrie amănunțit aceste adevăruri.

    Biblia îmi dă răspuns la întrebările mele: De unde vin? „Și Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul a devenit un suflet viu” (Geneza 2.7). Cine sunt? „Nu este niciun om drept, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere, nu este niciunul care să-L caute pe Dumnezeu. Toți s-au abătut …” (Romani 3.10-12). Încotro mă îndrept? „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9.27). Cine mă salvează? „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși” (1 Timotei 1.15).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ROAGĂ-TE ȘI PUNE O STRAJĂ! – Fundația SEER

    „Ne-am rugat Dumnezeului nostru, şi am pus o strajă” (Neemia 4:9)


    Suveranitatea lui Dumnezeu nu-ți neagă responsabilitatea. Este exact invers: îți dă putere! Când ne încredem în Dumnezeu, gândim mai clar și reacționăm mai hotărât. Asemenea lui Neemia, care a zis: „Ne-am rugat Dumnezeului nostru, şi am pus o strajă zi şi noapte ca să ne apere împotriva loviturilor lor.” Să remarcăm cuvintele: „Ne-am rugat… și am pus o strajă…” Neemia a făcut două lucruri: s-a încrezut în Dumnezeu în ceea ce privește izbânda și a acționat potrivit cu ceea ce i-a zis Dumnezeu să facă. Rugăciunea îl invită pe Dumnezeu să facă ceea ce tu nu poți.

    Apostolul Pavel a scris: „Rugaţi-vă neîncetat.” (1 Tesaloniceni 5:17). De ce? Pentru că Dumnezeu intervine atunci când este invitat s-o facă. Până nu ai căutat călăuzirea lui Dumnezeu, ești la mila propriilor tale gânduri și ale altora. Când nu știi ce nu știi, ești într-un loc periculos. De ce să te limitezi la cunoașterea umană, când poți avea parte de perspectiva divină?

    Dumnezeu spune: „Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti.” (Ieremia 33:3). Și când Dumnezeu îți descoperă voia Sa, nu amâna și nu comenta – împlinește-o! Înainte ca Dumnezeu să-ți dea următorul set de instrucțiuni, El dorește să știe că ai urmat setul de instrucțiuni pe care ți l-a dat deja. De ce? Pentru că nu te poate binecuvânta, dacă nu vrei să asculți. Așa că, oprește-te și fă-ți un inventar; dacă ai făcut ceva greșit, pocăiește-te, corectează-te și revino la calea cea bună, cât mai curând posibil! „Ci iată porunca pe care le-am dat-o: „Ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu; umblaţi pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fiţi fericiţi.” (Ieremia 7:23)


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 13:10-25


    Elisei, al cărui nume semnifică „Mântuire de la Dumnezeu„, rămâne până la sfârşitul îndelungatului său serviciu ca profet al harului. Aici el îi anunţă lui Ioas, noului împărat al lui Israel care-l vizitează, eliberarea poporului. Unde găsim astăzi harul şi mântuirea, dacă nu la Hristos, Cel care a murit pentru noi?

    Ioas, din nefericire, nu este în stare să profite în întregime de harul care i-a fost oferit. Îi lipseşte credinţa. Nu suntem şi noi adesea ca el? Dumnezeu are la îndemână binecuvântări bogate. El este gata să ni le dea. Dar noi I le cerem cu timiditate, ca şi cum ar fi sărac sau ca şi cum n-ar dori să le toarne din belşug peste noi. Faptul acesta semnifică o cunoaştere slabă a Tatălui nostru. Limitele nu vin niciodată de la El, ci de la lipsa noastră de credinţă. „Nu aveţi, pentru că nu cereţi” (Iacov 4.2).

    Elisei moare, dar chiar moartea lui devine o sursă de viaţă pentru alţii. Astfel, chiar în mormânt, acest profet deosebit rămâne un simbol al lui Hristos (vezi Matei 27.52).

    Sfârşitul capitolului ne arată că Domnul, forţat să-Şi disciplineze poporul, este în acelaşi timp mişcat, simţind o compasiune divină pentru ei (Mica 7.18, 19).

  • 26 Iulie 2020


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit? … Totuși Tu ești Cel Sfânt.

    Psalmul 22.1,3



    Cuvintele geamătului Său nu au primit niciun răspuns din partea lui Dumnezeu. Totuși, Cel care este astfel părăsit este singurul Om drept care a trăit vreodată pe acest pământ. Mai mult, acest Om drept, deși părăsit, păstrează o încredere neclintită în Dumnezeu.

    Ca Dumnezeu să părăsească un om perfect drept, aflat în necaz, este cu totul contrar căilor lui Dumnezeu cu oamenii. Totuși putem fi siguri că nu există nedreptate în Dumnezeu. Învățăm astfel de pe buzele lui Hristos Însuși că, în această împrejurare solemnă și unică, Dumnezeu a fost perfect drept în a-L părăsi pe Cel absolut drept, fiindcă Domnul spune: „Totuși Tu ești Cel sfânt”. Prin urmare, Cel care este părăsit de Dumnezeu este Cel care Îi dă dreptate întru totul lui Dumnezeu. Aceste cuvinte însă fac mai mult decât să ne asigure de sfințenia lui Dumnezeu manifestată prin părăsirea lui Hristos pe cruce. Ele ne vorbesc despre necesitatea solemnă ca Hristos să fie părăsit atunci când purta păcatele noastre, dacă sfințenia lui Dumnezeu trebuia menținută și dacă omul trebuia binecuvântat.

    În acest important psalm ne este deci prezentată crucea, însă nu sub aspectul nelegiuirii omului, aspect care are ca urmare judecata, ci sub aspectul lucrării de ispășire a lui Hristos, care înalță gloria lui Dumnezeu, asigură binecuvântarea credinciosului și așază temelia pentru împlinirea tuturor planurilor lui Dumnezeu. În viața Sa perfectă de ascultare, Hristos L-a glorificat pe Dumnezeu prin manifestarea bunătății perfecte. În moartea Sa, El L-a glorificat pe Dumnezeu prin faptul că a fost făcut păcat și că a purtat judecata cuvenită păcatului, declarând astfel pentru totdeauna că Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt, care urăște păcatul și care nu-l poate trece cu vederea. Mai mult, prin faptul că a purtat păcatele noastre, că a suferit judecata cuvenită păcatului și că a fost făcut păcat, Hristos face ca binecuvântarea eternă a celui credincios să fie perfect sigură.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu este nimic pentru voi, care treceți pe această cale? Priviți și vedeți dacă este vreo durere ca durerea Mea, cu care Domnul m-a întristat.

    Plângeri 1.12



    Prințul păcii

    Domnul Isus Hristos este Prințul păcii. El a străbătut o lume tulburată, având în inimă pacea divină. Nicio împrejurare nu L-a făcut să-Și piardă liniștea. Durerea și lepădarea L-au apăsat pe calea Sa de la iesle la cruce. Necredința și împietrirea inimii omului L-au făcut să Se cutremure și au încercat, dacă ar fi fost posibil, să răcească dragostea inimii Domnului. Cu toate acestea, Domnul a mers înainte, împlinind Scripturile cu privire la Sine. A suspinat la vederea necredinței din oameni, însă Și-a ridicat ochii către cer și a cerut iertare pentru ei, că n-au vrut să-L primească în misiunea Sa de dragoste. Fața Îi era îndreptată către Ierusalim; inima Domnului era hotărâtă pe drumul care avea să se sfârșească la cruce. Blândețea Domnului a fost cunoscută de toți oamenii. La sfârșit, când întreaga suferință a stat înaintea sufletului Său, când a cântărit adâncimile suferințelor pe care le-a acceptat din mâna Tatălui ceresc, a trecut prin toate acestea cu liniște. Inima Domnului nu s-a pripit niciodată; n-a amenințat atunci când a fost insultat; n-a răspuns cu batjocuri când a suferit. Toată cauza Și-a încredințat-o Tatălui ceresc. În mijlocul tuturor lucrurilor, Mântuitorul a stat ca Slujitor supus. Tăcut înaintea vrăjmașilor, Hristos S-a încredințat în mâinile Celui care judecă drept. Și-a închis urechea la toate insultele și în gura Lui nu s-a găsit nicio învinuire.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DOREȘTI SĂ AI ÎNTÂIETATE? – Fundația SEER

    „În smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.” (Filipeni 2:3)

    Dacă ești o persoană care dorește să aibă întâietate, iată câteva versete din Scriptură menite să te coboare cu picioarele pe pământ, și în genunchi la rugăciune! „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus…” (Filipeni 2:3-5).

    Domnul Isus așa S-a purtat cu oamenii, iar tu trebuie să faci la fel. Este lucrul acesta ușor sau comod? Nu, ci este contrar firii noastre egoiste. Și faptul că ieri ai dat dovadă de bunătate nu este o garanție că și astăzi te vei purta la fel. Bunătatea este ca o îmbrăcăminte, trebuie s-o îmbraci în fiecare dimineață și s-o porți toată ziua. „Cum pot trăi astfel?” întrebi tu. Inspirându-te zilnic din bunătatea lui Dumnezeu, hotărându-te să-i pui pe ceilalți pe primul plan, și căutând modalități de a-i susține și de a-i încuraja.

    Fiecare om duce o luptă de un fel sau altul, și poate că tu vei fi acea persoană de care au nevoie să le iasă în cale și să le spună o vorbă încurajatoare (vezi Proverbele 16:24). Nu-i dezamăgi! Smerenia este o atitudine pe care ți-o stabilești dinainte: „Îmi pasă de cei din jurul meu. Nu trebuie să fiu eu întotdeauna pe primul loc. Voi ajuta pe altcineva să fie biruitor.” Smerenia se roagă: „Doamne, învață-mă să-mi strunesc firea mea competitivă, și să folosesc acea energie pentru a-i iubi și a-i ridica pe alții! Amintește-mi exemplul Tău, și ajută-mă să-l urmez. Amin!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 12:17-21; 13:1-9


    Hazael, împăratul Siriei, s-a suit împotriva Ierusalimului. Dar ce face Ioas, în loc să conteze pe Domnul? El acţionează precum altădată Asa, la sfârşitul domniei, când Baeşa se suise împotriva lui (1 Împăraţi 15.17, 18). Abandonând toate obiectele sfinte consacrate de înaintaşii săi şi de sine însuşi la începutul domniei, el le dă în mâna împăratului Siriei. Vai, cât de mulţi au imitat exemplul acestui sărman împărat! La începutul vieţii lor creştine au făcut cu bucurie sacrificii pentru Domnul. Au consacrat sau au pus deoparte una şi alta, pentru serviciul Domnului. Apoi a intervenit împotrivirea lumii şi, nefiind gata să-i facă faţă prin credinţă, au preferat să arunce totul peste bord. Exact ceea ce dorea şi Vrăjmaşul! De atunci încolo i-a lăsat în pace. Da, dar cu ce preţ!

    Viaţa sărmanului Ioas, începută bine, sfârşeşte tragic. Este ucis de propriii slujitori. Amaţia domneşte în locul său, în timp ce, în Israel, Ioahaz îl înlocuieşte pe Iehu. Ioahaz este un împărat rău, dar este deschisă o paranteză (versetele 4-6) în care se manifestă cu strălucire tot harul lui Dumnezeu. Domnul dăruieşte poporului Său un salvator (compară cu Isaia 19.20). Cu cât mai măreţ este însă Mântuitorul de care ne-a făcut parte nouă (Luca 2.11)!

Calendar

octombrie 2026
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne