26 Iulie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Să aduceți Domnului o ardere‑de‑tot de mireasmă plăcută: un vițel tânăr din cireadă, un berbec și șapte miei de un an fără cusur; și darul lor de mâncare din floarea făinii frământate cu untdelemn.

Numeri 29.2,3

Arderea‑de‑tot este partea cea mai înaltă a lucrării Domnului Isus pe cruce; este ceea ce constituie lucrarea pentru Dumnezeu. Preoții nu aveau dreptul să mănânce din ea, căci era în totalitate numai pentru Dumnezeu și nimic pentru om. Dumnezeu vrea într‑adevăr s‑o primească din mâinile noastre, însă ea este numai pentru El – este de un miros plăcut.

Dumnezeu spune că trebuia să mai fie ceva lângă ea: o jertfă de mâncare dintr‑o zecime de efă din floarea făinii, frământată cu un sfert de hin de untdelemn! Jertfa de mâncare vorbește despre viața Domnului Isus ca Om aici pe pământ, ca rod al pământului. Aceasta înseamnă că este vorba – și o spun cu toată venerația – despre caracterul moral al Domnului Isus, deci nu așa de mult de ceea ce a făcut El, ci de ceea ce este El, iar ceea ce este s‑a arătat prin comportamentul Său, faptele Sale, cuvintele și gândurile Sale. Deci Jertfa de mâncare vorbește nu despre lucrarea Sa, ci despre ceea ce este El în mod intrinsec. El a putut fi Ardere‑de‑tot numai pentru că a fost Jertfă de mâncare.

Numai El a putut face această lucrare minunată, pentru că este o Persoană minunată; Tatăl a putut spune despre El: „În El Mi‑am găsit plăcerea“. Și Tatăl dorește ca inimile noastre să se ocupe în așa fel cu El, încât să nu rămânem numai la lucrarea Sa de pe cruce, oricât de minunată este, nici chiar numai la caracterul arderii‑de‑tot, cel mai înalt care poate fi, ci inimile să meargă mai departe la slava Persoanei care a înfăptuit lucrarea. Iar dacă pătrundem cu adevărat în măreția arderii‑de‑tot, adică în ceea ce înseamnă lucrarea Domnului Isus pentru Dumnezeu și în felul cum El L‑a slăvit pe Dumnezeu în aceasta, atunci nu poate fi altfel decât ca inimile noastre să vadă ceva din slava acestei Persoane; căci numai o Persoană minunată poate să facă o lucrare așa de măreață.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ispășire; substituire; reconciliere

Hristos a suferit o singură dată pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu.

1 Petru 3.18

Când cineva este condamnat la moarte, iar la locul de execuție se plătește cu viața, aceasta înseamnă ispășire. Când este executată o altă persoană, care s‑a oferit de bunăvoie în locul celei condamnate, aceasta înseamnă substituire. Când omul lăsat în viață este înfiat chiar de judecător, aceasta înseamnă reconciliere.

În versetul de astăzi putem recunoaște trei rezultate ale lucrării de la cruce. Dumnezeu, în sfințenia Sa, cerea pedeapsă dreaptă pentru fiecare infracțiune. Domnul Isus a restabilit pe deplin slava lui Dumnezeu care fusese pângărită de păcatele creaturilor Sale, iar sacrificiul Său nu trebuie repetat niciodată. Lucrarea Sa de răscumpărare rămâne completă pentru totdeauna. Sângele a fost vărsat, au fost îndeplinite în totalitate cerințele sfințeniei lui Dumnezeu: aceasta este ɪsᴘᴀ̆șɪʀᴇᴀ.

Cel Neprihănit a suferit pentru cei nedrepți. El a luat locul nostru pe cruce ca păcătos vinovat în fața lui Dumnezeu. A îndurat acolo pedeapsa dreaptă pe care o meritam noi. A luat păcatele noastre asupra Sa, pentru a fi judecat de Dumnezeu pentru ele: aceasta este sᴜʙsᴛɪᴛᴜɪʀᴇᴀ.

Mântuitorul a trebuit să sufere și să moară pentru a ne da acces la Dumnezeu. Prin credința în El și prin lucrarea Sa de pe cruce, noi am ajuns într‑o poziție de apropiere de Dumnezeu. Îl putem numi acum Tatăl nostru, pentru că avem o nouă relație, de fii ai Săi: aceasta este ʀᴇᴄᴏɴᴄɪʟɪᴇʀᴇᴀ.

Citirea Bibliei: Iov 4.1-21 · Fapte 6.1-15

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 13.18‑30

Între cei care aud Cuvântul, Domnul, Cel care cunoaşte perfect inima omenească, distinge patru categorii de persoane.

Prima este comparată cu pământul bătătorit al drumului, devenit tare pentru că este călcat de toată lumea. Nu cumva inima noastră seamănă cu acest drum pe care lumea tot trece, din moment ce Cuvântul nu poate pătrunde în ea?

Alţii, asemeni acestor „locuri stâncoase“, sunt cei cu duhuri superficiale, în a căror conştiinţă nu s‑a imprimat profund convingerea stării de păcat. În felul acesta, emoţia trecătoare simţită la auzirea evangheliei este doar o credinţă aparentă.

Dacă credinţa autentică are în mod necesar rădăcini (nevăzute), cel care o face cunoscut este însărodul (şi acesta este văzut). Credinţa fără fapte este moartă, sufocată, precum sămânţa căzută „între spini“ (Iacov 2.17).

Sămânţa cade însă şi în„pământ bun“, în care spicul, la vremea lui, va putea rodi (se va putea maturiza).

Parabola neghinei ne învaţă că vrăjmaşul nu s‑a mărginit numai să fure sămânţa bună, de fiecare dată când a putut (v. 19), ci a şi semănat sămânţă rea, „pe când dormeau oamenii“. Pentru că somnul spiritual ne lasă în voia influenţelor rele, suntem îndemnaţi cu stăruinţă să fim vigilenţi (Marcu 13.37; 1 Petru 5.8 etc.).

REZULTATELE CREDINȚEI (2) | Fundația S.E.E.R. România

„…potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.” (Romani 12:3)

Îi mulțumim lui Dumnezeu că credința nu le este rezervată doar persoanelor profund spirituale. Dacă ar fi așa, am fi cu toții în încurcătură! Adevărul este că oameni obișnuiți, din toate categoriile sociale, pot fi plini de credință.

Dar noi suntem înclinați să credem că credința este apanajul aproape exclusiv al unor oameni precum Avraam, Moise, Ilie, Samuel, David, Daniel, Petru, Pavel… Fără îndoială, ei au fost cu toții eroi ai credinței, dar credința nu le aparține doar lor. Biblia ne spune că Dumnezeu a dat fiecăruia o măsură de credință! Nimeni nu va pierde raiul din cauză că nu i s-a dat suficientă credință pentru „a crede în Domnul Isus Hristos și a fi mântuit” (vezi Faptele Apostolilor 16:31)! Dorința și planul lui Dumnezeu nu au fost numai să avem credință, ci să și trăim prin credință!

Deopotrivă Vechiul și Noul Testament repetă de câteva ori că „cel neprihănit va trăi prin credință”! Poate că întrebi: „Da, dar acei eroi din Biblie aveau o credință mare; credința mea este atât de mică!” Știai că și ucenicii simțeau la fel? Ei i-au spus Domnului Isus: „Mărește-ne credința!” (Luca 17:5) Și ce le-a răspuns El? „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: ‘Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare’, şi v-ar asculta.” (Luca 17:6) La fel ca mulți dintre noi, apostolii credeau că au nevoie de mai multă credință. Dar Domnul Isus a corectat această percepție greșită, care îi împiedica spiritual, spunându-le că nu au nevoie de o credință uriașă pentru a vedea rezultate uimitoare. „O credință mică cât un grăunte de muștar” poate aduce rezultate uimitoare.

Când pui în practică credința care ți-a fost deja dată, Isus a spus că aceasta va da rezultate! Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: „Crede și nu te îndoi!”