Mana Zilnica

10 Aprilie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

[Iosia] a făcut ce era drept în ochii Domnului și a umblat în căile lui David, tatăl său, și nu s‑a abătut nici la dreapta, nici la stânga.

2 Cronici 34.2

Împăratul Iosia (2)

Iosia, Iosafat și Ezechia sunt trei împărați aflați într‑o plăcută asociere, căci despre fiecare citim că a făcut „ce era drept în ochii Domnului“. Acest gând, de a face ce este drept, este cel cu care se deschide Cartea Psalmilor: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi și nu stă pe calea păcătoșilor și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori; ci plăcerea lui este în legea Domnului și cugetă la legea Lui zi și noapte“ (Psalmul 1.1,2). Secretul unei vieți fericite este să faci ceea ce este drept în ochii Domnului.

Ascultarea este cheia unei vieți împlinite înaintea Domnului. Tot ceea ce este mai puțin decât ascultarea completă lasă un gol în inimă și de aceea nu putem găsi bucurie și satisfacție deplină. Psalmistul ne reamintește: „Am ascuns Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta“ (Psalmul 119.11).

O astfel de credință și o astfel de ascultare față de Cuvântul lui Dumnezeu vedem în viața lui Timotei. El avea pe inimă să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl cunoștea încă din pruncie (2 Timotei 3.15). Ce frumos este îndemnul dat lui de către Pavel: „Nimeni să nu‑ți disprețuiască tinerețea, ci fii model pentru credincioși în cuvânt, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție“ (1 Timotei 4.12)!

Asemănările dintre Iosia și Timotei sunt multe; pe ambii, Dumnezeu i‑a răsplătit, fiindcă au răspuns afirmativ la Cuvântul Său. Cum stau lucrurile cu noi astăzi? Care este răspunsul meu la Cuvântul lui Dumnezeu? Să ne amintim fără încetare că „ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El“ (2 Cronici 16.9).

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și centurionul care stătea în fața Lui, când a văzut că Și‑a dat duhul strigând astfel, a spus: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiu al lui Dumnezeu!“.

Marcu 15.39

Centurionul de la piciorul crucii

„Cu adevărat, Omul acesta era Fiu al lui Dumnezeu!“, sunt cuvintele centurionului desemnat cu supravegherea serviciului josnic al soldaților. Și, probabil pentru prima dată în viața lui dură de ostaș, simte cum încolțește în el o frică nemaiîntâlnită. Da, această crucificare este diferită de una obișnuită – complet diferită. Romanul simte clar aceasta. Totul decurge ciudat – chiar până la sfârșit. În ultimul moment, Condamnatul mai strigă de două ori. Mercenarul roman știe, din experiență, că un om crucificat nu mai are putere să strige. Dar „Omul acesta“ strigă puternic în întuneric. Și strigătul îi răsună în urechi. Oare ce strigase El? – „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M‑ai părăsit?“ Puțin mai târziu, El scoate un strigăt tare, pentru ultima dată. Pentru centurion este clar: acesta nu era un strigăt de moarte, așa cum auzise adesea. Acest Crucificat nu este un criminal. Din contră, El este un Binefăcător. Atunci de ce atrage El atâtea injurii? Inscripția Îl definește ca „Împăratul iudeilor“. Ce spusese El la scurt timp după ce fusese crucificat de ostași? „Tată, iartă‑i, căci nu știu ce fac.“ Centurionul, probabil obligat să stea acolo până când se vor fi stins și ceilalți doi condamnați, mai aruncă îngândurat un ochi la crucea din mijloc… Nu ni se spune despre el dacă mai târziu avea să‑L accepte ca Mântuitor al său pe Domnul înviat, dar citim despre atâția alții care au îngenuncheat la cruce și au spus suspinând: „Doamne, a trebuit să simți mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre multe ca nisipul mării! Ne‑ai luat locul din iubire! Te‑ai dat pentru păcatul nostru!“

(Jaques Erné, 1825‑1883).

Citirea Bibliei: Geneza 4.17-26 · 1 Petru 2.9-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 7:1-27

Capitolul 7 prezintă cu solemnitate pericolul la care femeia străină îl expune pe tânărul fiu al înţelepciunii. Asistăm la o adevărată vânătoare a sufletului (comp cu 6.26): Ea stă la pândă; această femeie destrăbălată, gălăgioasă şi fără astâmpăr (v. 11), care‑şi ascunde intenţiile perverse sub înveliş religios (v. 14), umblă de colo‑colo, pândindu‑şi prada la adăpostul nopţii. Armele ei sunt cuvintele dulci şi clipitul seducător al pleoapelor (cap. 2.16; 5.3; 6.25). Victima ei este un tânăr uşuratic, fără ocupaţie, învins mai dinainte, pentru că nu are voinţă şi pentru că este dominat de simţuri.

Scena este repede jucată: inconştient, fără minte, el „a mers deodată după ea“. Laţul „păsărarului“ – adică al lui Satan – este închis deodată (v. 23; Psalmul 91.3). Prea târziu…! Plăceri de o clipă, dar cu ce preţ plătite! „Îşi pierde viaţa…“ şi nu ştie.

Tineri creştini, voi sunteţi şi mai responsabili, pentru că aţi fost preveniţi de toate acestea. În plus, ştiţi şi unde poate fi găsită resursa: „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Păzindu‑se după Cuvântul Tău“ (Psalmul 119.9). Gândiţi‑vă la exemplul lui Iosif şi la răspunsul lui categoric, prezentat în Geneza 39.9, iar în ceasul pericolului, strigaţi la Cel care oricând „poate să‑i ajute pe cei ispitiţi“ (Evrei 2.18).

CREZI TU LUCRUL ACESTA? | Fundația S.E.E.R. România

„Cine crede în Mine… nu va muri niciodată.” (Ioan 11:25-26)

Pastorul și autorul Chuck Swindoll povestește despre un cuplu a cărui căsnicie a fost o luptă continuă vreme de vreo cincizeci de ani… Apoi, soțul a murit, iar soției i-a revenit sarcina de a alege o piatră funerară. Ea a contactat un pietrar și i-a spus: „Nu vreau ceva sofisticat și nu vreau să cheltuiesc mulți bani. Doar să gravezi cuvintele: „PENTRU SOȚUL MEU” într-un loc potrivit pe piatră.” Ea s-a dus apoi să viziteze mormântul lui și, spre groaza ei, pe piatră erau încrustate cuvintele: „PENTRU SOȚUL MEU… ÎNTR-UN LOC POTRIVIT”!

Swindoll adaugă: „O poveste amuzantă ajută la mascarea durerii și confuziei care înconjoară moartea, dar, în cele din urmă, râsul încetează, deoarece moartea totuși vine… Umorul, oricât de bine ne-ar face să ne simțim, este neputincios în fața morții. Poate vă mai amintiți autocolantul cu mesajul: „Nu lua viața prea în serios, nu vei ieși viu din ea”… Ei bine, adevărul este că ar trebui să luăm viața și moartea în serios, deoarece ieșim vii din ele! Cu toții ne vom confrunta cu existența după moarte, pentru că toți avem suflete veșnice. Vom trăi veșnic – undeva…

Întrebarea este: „Unde?” Iar acest „unde” depinde de răspunsul nostru la întrebarea lui Isus: „Cine crede în Mine… nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” Numai Isus are puterea învierii, iar asigurarea noastră că vom petrece veșnicia cu El în ceruri depinde de răspunsul nostru… Dacă spunem „Da”, cerându-I lui Isus să ne ierte păcatele și angajându-ne să-L urmăm ca Domn – atunci și numai atunci vom avea la dispoziție puterea Lui pentru a trăi… numai atunci vom putea înfrunta sfârșitul vieții cu o așteptare calmă… plină de bucurie.”

Așadar, crezi tu lucrul acesta?