5 Martie 2026
DOMNUL ESTE APROAPE
Ce fală este dacă, păcătuind și fiind pălmuiți, veți răbda? Dar dacă, făcând bine și suferind, veți răbda, aceasta este plăcut lui Dumnezeu.
1 Petru 2.20
Când suferim făcând bine și răbdăm, Dumnezeu vede însăși viața lui Hristos. Aceasta explică marele număr de împrejurări care ne pun la încercare, în care ne putem găsi ca și creștini. Dumnezeu le îngăduie, pentru a ne da ocazia să dăm expresie virtuților lui Hristos, iar aceasta pentru buna Lui plăcere și pentru gloria noastră la sfârșit.
Dacă suntem chemați să fim cu Hristos în glorie, suntem de asemenea chemați să umblăm pe urmele Lui pe drumul care duce la glorie. Apostolul indică trei dintre urmele Sale. 1. El n‑a făcut păcat și în gura Lui nu s‑a găsit viclenie. 2. A suferit fiind insultat și amenințat. 3. Când era insultat, răbda, tăcea, nu răspundea nimic, nu insulta, nu amenința. În fața tuturor acuzatorilor Săi, ajutorul Lui era în Dumnezeu: El Se încredința Celui care judecă drept. Când a fost acuzat pe nedrept înaintea sinedriului iudeu, „tăcea“ (Matei 26.63). La acuzațiile iudeilor în prezența lui Pilat, „nu răspundea nimic“. Lui Pilat însuși „nu i‑a răspuns nici măcar un singur cuvânt“ (Matei 27.12‑14). Irod, care își bătea joc, l‑a întrebat multe lucruri, „dar El nu i‑a răspuns nimic“ (Luca 23.29). El tăcea înaintea oamenilor, pentru că Își avea ajutorul în Dumnezeu.
Cât de bine ar fi dacă am putea și noi să călcăm pe urmele Sale și, în fața cuvintelor rele ale oamenilor, oricare ar fi proveniența lor, să putem tăcea, înțelegând că Domnul este sprijinul nostru! Să luăm ca pentru noi cuvintele profetului și să spunem: „Domnul este partea mea, […] de aceea Îl voi aștepta. Domnul este bun pentru cei care Îl așteaptă, pentru sufletul care‑L caută. Este bine ca omul să aștepte, și aceasta în tăcere, mântuirea Domnului“ (Plângeri 3.24‑26). Facem mențiunea că numai în acest tip de relație poate fi citat Domnul ca Exemplu al nostru (de a tăcea înaintea oamenilor), pentru că El luase locul de Slujitor. Alte pasaje ne ajută, de asemenea, să înțelegem că un creștin nu trebuie să tacă, ci să se roage fierbinte, să îndemne sau chiar să mustre. Niciodată însă nu trebuie să insulte sau să amenințe.
H. Smith
SĂMÂNȚA BUNĂ
Și iată, un etiopian, un famen, unul cu putere la împărăteasa Candace a etiopienilor, care era peste toată vistieria ei, care venise la Ierusalim să se închine, se întorcea.
Fapte 8.27,28
Filip și etiopianul
Etiopianul despre care am citit aici ocupa o poziție foarte importantă; nu numai că administra întreaga trezorerie a împărătesei Candace, ci el însuși era bogat. Și totuși, în suflet simțea un gol adânc, căci altfel cum ar fi făcut el călătoria atât de dificilă, din Etiopia până la Ierusalim, pentru a‑L cunoaște acolo pe adevăratul Dumnezeu? Din nefericire, nu L‑a putut găsi în templul încărcat de splendoare, în ciuda numeroaselor sale ritualuri. Așa că, dezamăgit, famenul își începe călătoria spre casă. Totuși, luase o comoară de la Ierusalim: sulul profetului Isaia. Îl citea pe drumul de întoarcere, dar avea dificultăți în a‑l înțelege. Dumnezeu însă, care cunoaște setea din inima acestui om, i‑l trimite în cale pe evanghelistul Filip. Acesta urcă în carul famenului și îi explică Isaia 53, capitol pe care tocmai îl citise. Ce inestimabilă relatare despre Domnul Isus Hristos, Mielul lui Dumnezeu care a îndurat judecata lui Dumnezeu pentru oamenii vinovați! Famenul primește această veste bună prin credință și își continuă bucuros călătoria, deoarece acceptă mântuirea. Fusese găsit de Mântuitorul.
Profesorul August Herman Francke (1663‑1727), simțind un gol lăuntric, căuta răspuns la întrebarea dacă Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci a îngenuncheat și a strigat: „Dumnezeule, descoperă‑mi‑Te și mânuiește‑mă!“. La scurt timp avea să mărturisească: „Am primit în inima mea siguranța harului în Domnul Isus; tristețea și neliniștea mi‑au fost luate și un torent de bucurie mi‑a inundat sufletul“. Formele și ritualurile religioase, oricât de atrăgătoare ar fi, nu pot da nimănui pace!
Citirea Bibliei: Estera 8.15-9.10 · Proverbe 21.11-20
de Jean Koechlin
Psalmul 19
Dumnezeu S‑a descoperit succesiv printr‑o dublă mărturie: Prima este cea a creaţiei Sale (v. 1‑6), al cărei limbaj tăcut, dar foarte convingător, face cunoscut până la marginile lumii puterea şi înţelepciunea Lui (Fapte 14.17). Acţiunea regulată şi binefăcătoare a soarelui, vărsând peste tot pământul lumina şi căldura sa, este dovada constantă a bunătăţii lui Dumnezeu faţă de toate creaturile Sale (Psalmul 136.8; Matei 5.45).
A doua mărturie este cea a cuvântului (v. 7‑11). Dacă acesta era sfânt, drept, bun, spiritual, chiar şi atunci când cuprindea numai legea dată către Israel (Romani 7.12,14), cât de nepreţuit este el acum, când este complet! Acest Cuvânt minunat îl învaţă pe cel care slujeşte (v. 11) şi îi atinge conştiinţa.
Conştiinţa constituie, am putea spune, cea de‑a treia mărturie şi se află în interiorul fiecărui om; ea pune în lumină atât greşelile comise fără voie, ascunse (v. 12), cât şi păcatele comise cu voie (cu propria voinţă, rod al mândriei sau al orgoliului); distincţia între cu voie şi fără voie se poate observa în Numeri 15.27‑30.
Şi la începutul epistolei către Romani putem vedea aceeaşi triplă mărturie, a creaţiei (Romani 1.20), a conştiinţei (Romani 2.15) şi a legii (Romani 2.17…), aşezată înaintea omului cu scopul de a scoate în evidenţă starea acestuia şi de a‑l conduce la mântuire.
TAȚILOR, LĂSAȚI O MOȘTENIRE BIBLICĂ! | Fundația S.E.E.R. România
„Părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.” (Efeseni 6:4)
Un bărbat se afla într-un supermarket și împingea un cărucior în care un bebeluș țipa strașnic… Bărbatul repeta în șoaptă: „Fii calm, George!… Stau cuminte, George!… Totul va fi bine, George!” O doamnă care privea cu admirație i-a spus bărbatului: „Meritați laude pentru răbdarea de care dați dovadă, tot încercând să-l liniștiți pe micuțul George!” La care bărbatul a răspuns: „Doamnă, ați înțeles greșit: eu sunt George!”
Dacă ești părinte, poți înțelege perfect această situație… Sfânta Scriptură spune: „Părinţilor (și mai exact: taților), nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri”, dar uneori simțim că Scriptura ar trebui să spună și: „Copii, nu-i enervați pe părinți!”, nu?! Dar nu așa stau lucrurile.
De ce? Deoarece părinții sunt chemați să fie un exemplu al iubirii lui Dumnezeu, iar copiii învață cel mai bine din observație. Cumpărăturile la supermarket sunt o ocazie de a le arăta copiilor cum să se comporte corect. Nu există un model mai bun pentru copii decât părinții. Și niciodată nu a fost mai mare nevoia de părinți evlavioși, ca astăzi!
Pavel a scris și în Coloseni 3:21: „Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea.” Asta înseamnă să fii un model de răbdare și iubire pentru copiii tăi. De la a-i învăța să folosească olița până la educația superioară, părinții sunt puși de Dumnezeu să fie un instrument care transformă învățăturile Bibliei într-o mărturie vie pentru copiii lor. Într-o vreme ca aceasta, în care plătim un preț uriaș pentru lipsa taților-model din familii, Scriptura ne spune că: „Tatăl face cunoscută copiilor săi credincioşia Ta.” (Isaia 38:19)
Așadar, taților, angajați-vă să-L urmați pe Domnul, ca să lăsați o moștenire biblică pentru copiii voștri!
Mana Zilnica 