13 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE
Israel a păcătuit; și chiar au încălcat legământul Meu, pe care li‑l poruncisem, și chiar au luat din ce era dat nimicirii și au și furat și chiar au ascuns și au pus între lucrurile lor. Și fiii lui Israel nu vor putea să stea înaintea vrăjmașilor lor.
Iosua 7.11,12

Dumnezeu este sfânt. Să nu uităm niciodată acest lucru! După biruința măreață de la Ierihon, Israel a trimis trei mii de oameni să cucerească Ai, o cetate mică. Însă, spre nedumerirea și groaza lor, au fost bătuți, și treizeci și șase de oameni au fost uciși în luptă. Iosua și bătrânii au căzut cu fața la pământ înaintea chivotului Domnului și au stat acolo până seara. Fiind foarte tulburat, Iosua a strigat la Domnul în disperarea sa.
Există momente când rugăciunea nu este potrivită. Aici avem ilustrat unul dintre acestea. Iahve i‑a poruncit lui Iosua să nu mai strige la El. Israel păcătuise și furase din prada luată din Ierihon. Porunca lui Dumnezeu fusese clară: cetatea trebuia arsă și nimicită complet, cu tot ce era în ea, cu excepția argintului, aurului, aramei și fierului, care trebuiau puse în vistieria Domnului. Păcatul comis trebuia judecat înainte ca Domnul să poată fi din nou cu poporul Său și să le dea biruința asupra vrăjmașilor lor.
Un om numit Acan luase pentru sine o manta babiloniană, argint și aur și le ascunsese în pământ, sub cortul său. Au fost aruncați sorți, pe seminții, pe familii și pe case, până când cel descoperit a fost Acan. După ce acesta și‑a recunoscut fapta, el și familia lui au fost omorâți cu pietre, iar tot ceea ce le aparținuse a fost ars în foc.
Era cu neputință ca Acan să fi ascuns acele lucruri fără știrea familiei lui. Mai mult, Dumnezeu îl vede pe poporul său ca fiind una. „Israel a păcătuit“, a spus El. Noi astăzi suntem mădulare unii altora. Ceea ce facem ne afectează nu doar pe noi, în mod individual, ci afectează întreaga mărturie a lui Dumnezeu.
E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ
Căci Tu ai salvat sufletul meu de la moarte, ochii mei de lacrimi, picioarele mele de cădere.
Psalmul 116.8
Mântuitor, Mângâietor și Păstrător

Ce adevăruri insondabile sunt cuprinse în acest scurt verset din Psalmi, în care Dumnezeu este deopotrivă Mântuitorul și Mângâietorul nostru!
Mântuitor! Datorită lucrării de răscumpărare a Domnului Isus, Dumnezeu ne‑a mântuit din starea noastră pierdută și ne‑a adus la Sine. Ca răscumpărați, acum suntem copiii Lui preaiubiți. În fiecare zi, El are grijă de noi. „Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne copleșește cu darurile Sale, Dumnezeu, mântuirea noastră“ (Psalmul 68.19)! Zilnic experimentăm ajutorul asigurat de acest Salvator minunat.
Mângâietor! „Binecuvântat să fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, Cel care ne mângâie în orice necaz al nostru“ (2 Corinteni 1.3,4). Nu există situație în care El să nu poată mângâia! Uneori suntem excesiv de triști și ne gândim cu durere: „Ah, dacă ar fi fost mai puțin dificil…“, însă, în astfel de cazuri, suntem în pericol să respingem mângâierea Lui.
Păstrătorul! Călătoria credinței nu decurge nicidecum fără probleme. Inamicul pune capcane pentru a ne doborî. Calea este îngustă. Este nevoie de toată atenția pentru a nu face niciun pas greșit și pentru a nu ne rătăci. Dumnezeul și Tatăl nostru știe despre aceste pericole și vrea să ne apere de cădere. De aceea, să stăm aproape de El!
Citirea Bibliei: Neemia 8.1-12 · Proverbe 14.13-25

de Jean Koechlin
Iov 41:9-34

Sub imaginea înfricoşătoare a leviatanului, Dumnezeu îi descoperea lui Iov cine era, de fapt, acuzatorul şi vrăjmaşul său (cel din cap. 1 şi 2). După cum un luptător trebuie să‑şi cunoască adversarul, pentru a nu‑l subestima, tot astfel, cel credincios trebuie să cunoască puterea lui Satan (v. 12), pentru a nu fi necunoscător al planurilor (sau: gândurilor) lui (2 Corinteni 2.11 şi notă). Satan este înfrânt! este adevărul măreţ care a triumfat la cruce dar Satan este şi întotdeauna activ!
Să observăm cu atenţie ce îl caracterizează: Fălcile sale sunt duble (v. 13, comp. cu 1 Petru 5.8). Inima îi estetare ca piatra (v. 24), fiind complet străin de dragostea lui Dumnezeu. Este invulnerabil la orice atac omenesc (v. 26‑29). Cu arma sa, moartea, răspândeşte groaza, doborându‑i chiar pe cei mai viteji oameni (v. 25). În plus, Satan este şi mincinosul şi înşelătorul: să ne păzim de amăgirile lui (v. 18; Ioan 8.44; 2 Corinteni 11.14)! El atrage sufletele în lume, în această mare clocotind de patimi omeneşti, prezentându‑şi resursele ca pe o hrană adevărată (oala) sau ca pe un leac împotriva relelor (vasul de unsoare). Sub înfăţişarea înţelepciunii şi a experienţei (pletele unui bătrân), el atrage în adânc, pentru a‑i înghiţi acolo pe cei fără minte care îi urmează cărarea luminoasă (v. 31,32). Să reţinem şi titlul înfricoşător care îi este dat, împărat peste toţi fiii mândriei (v. 34 notă; vezi şi 1 Timotei 3.6).

FII MEREU ÎN ACORD CU CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România
„Din prisosul inimii vorbeşte gura.” (Luca 6:45)

Te consideri o persoană care are credință în Dumnezeu? Gândurile și cuvintele tale reflectă acest lucru? Ne putem amăgi singuri crezând că avem credință (poate chiar mare!), dar dacă provocările ne înving cu ușurință, atunci poate credința noastră nu este atât de mare pe cât am crezut că este!
Domnul Isus ne-a făcut atenți că „din prisosul inimii vorbeşte gura.” Poți afla multe despre tine ascultând ceea ce spui. Gândurile și cuvintele tale îți arată ele dependența de Dumnezeu, recunoscând că abilitățile Lui (și nu ale tale) îți permit să faci orice ai nevoie să faci? Pentru a-ți îndrepta cuvintele, trebuie să-ți îndrepți inima. Și pentru a face asta, trebuie să-ți aliniezi gândirea la Cuvântul lui Dumnezeu. Asta înseamnă să fii dispus să înfrunți orice vrea El să-ți arate și să Îi ceri să te schimbe.
Dacă te încrezi în forțele tale, începe de astăzi și încrede-te în Dumnezeu! Dacă încerci să faci lucrurile prin propriile tale abilități și devii iritat, spune-I lui Dumnezeu că vrei să-L lași să lucreze El în și prin tine, și lasă ca suficiența Lui să devină suficiența ta. Apostolul Pavel a scris: „Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu.” (2 Corinteni 3:5)
Cuvintele tale sunt ca niște recipiente, așa că nu le umple cu lucruri care te fac mai slab. În schimb, bazează-te pe acest verset: „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună.” (2 Corinteni 9:8)
Așadar, când vorbești, fii mereu în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu!



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.