3 Februarie 2026
DOMNUL ESTE APROAPE
Dumnezeu ne‑a dat viața eternă, iar această viață este în Fiul Său.
1 Ioan 5.11
Copilul lui Dumnezeu caută cu ardoare conștiența favorii lui Dumnezeu, zi de zi, și tânjește după a‑L cunoaște tot mai mult pe Hristos și după comuniunea cu El, până când El va veni. De asemenea, el privește către viitor, când toate piedicile vor fi date la o parte și când, în duh, suflet și trup, el va fi ca Domnul, în starea de libertate a gloriei. Aceste căutări, deși variază în intensitate și sunt întrerupte de influențele lumii, sunt autentice cu privire la toți cei care au viață divină, deoarece astfel de dorințe izvorăsc din Dumnezeu, sursa vieții lor. Măsura intensității dorinței este diferită, potrivit cu evlavia practică a fiecărui credincios, însă viața eternă în ea însăși, sub acțiunea Duhului Sfânt, se manifestă și se înalță către Tatăl și către Fiul.
Dumnezeu le dă celor ai Săi dorința după Sine Însuși. Viața eternă pe care le‑a dat‑o copiilor Săi are un caracter diferit de cel al vieții naturale. Orice om are viața naturală în sine însuși, iar această viață se desfășoară independent de părinții noștri, de la care am primit‑o. Viața eternă însă, care este posesiunea oricărui credincios, este în mod imediat conectată cu sursa și cu originea ei, Dumnezeu; ea nu este în noi aparte de sursa ei, ci este în Fiul – „Dumnezeu ne‑a dat viața eternă, iar această viață este în Fiul Său“.
Această viață are motivații și dorințe noi, toate alimentate de Dumnezeu prin Duhul Său. Rătăcirile, căderile și starea lumească a copiilor lui Dumnezeu – deși cu totul dezonorante pentru Tatăl și cu urmări triste pentru cel credincios – nu trebuie confundate cu adevărul neschimbător al faptului că ei au viața eternă în Hristos.
H. F. Witherby
SĂMÂNȚA BUNĂ
Mai bine doi decât unul, căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul.
Eclesiastul 4.9
Povestea pinului singuratic
Un pin creștea la marginea unei păduri. Pretutindeni erau doar frați de‑ai lui. Primăvara, când vântul doinea în ramurile lor, toți frații cântau în cor. Vara, când soarele incendia văzduhul, călătorii osteniți poposeau în răcoarea acestei păduri cu mireasmă de rășină. Toamna, ploile înviorau copacii, iar șuvoaiele se scurgeau apoi în vale, lăsând pădurea neclintită. Iarna, viscolul urla disperat în depărtări, dar trunchiurile viguroase ale pinilor și ramurile lor semețe nu‑l lăsau să intre în cetatea lor.
Pinul de la marginea pădurii a privit însă într‑o zi spre vârfurile golașe ale munților și a zărit o stâncă înaltă, poleită în fiecare dimineață de soarele scânteietor. Și, cum nu îi mai plăcea să fie cu frații lui, a venit să ceară voie bunicului pădurii să se mute pe acea stâncă. „Copile, copacul care este singur pe vârful muntelui se va clătina la orice vânt“, i‑a grăit rar bătrânul zbârcit de ani. „Nicăieri nu‑i mai bine ca lângă frații tăi, în locul în care te‑ai născut, unde nu‑i primejdie când suflă vântul și când se năpustesc apele“, i‑au mai spus părinții lui.
Însă pinul nu ascultă de nimeni și pleacă. Iată‑l ajuns pe creasta muntelui! De acolo vede soarele înaintea celorlalți. Privește de sus la frații săi, rușinându‑se că altădată fusese printre ei. Devine batjocoritor, strigând bătrânului să aibă grijă să nu cumva să cadă și când nu bate vântul, căci are rădăcina putrezită. Dar nu termină bine vorba, că un vânt năprasnic se abate peste stânci și pinul cel tânăr se prăbușește și alunecă în abis. Acolo se aude un freamăt trist: „Ca pasărea plecată din cuibul ei, așa este omul plecat din locul său“ (Proverbe 27.8). Povestea pinului semețit este istoria omului.
Citirea Bibliei: Neemia 2.1-8 · Proverbe 10.22-32
de Jean Koechlin
Iov 34:16-37
Prin propriile sale raţionamente, omului îi este imposibil să‑L înţeleagă pe Dumnezeu, deoarece nu‑i are ca termeni de comparaţie decât pe semenii săi. Pentru ca făptura Lui să‑L poată cunoaşte, a fost nevoie ca Dumnezeu Însuşi să Se reveleze pe Sine. Nici chiar inteligenţa noastră nu poate înţelege această descoperire divină. Numai credinţa este în stare. Dumnezeu Se manifestă acum prin Duhul Său. Nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, … afară de Duhul lui Dumnezeu (1 Corinteni 2.11). El îi îndrumă pe credincioşi în tot adevărul (Ioan 16.13).
Instruindu‑l pe Iov, Elihu este o astfel de imagine. El îi arată patriarhului că încercarea de a‑L cunoaşte pe Dumnezeu în lumina propriei experienţe şi a propriilor gânduri (v. 33) l‑a rătăcit complet. N‑a ajuns el să‑L condamne pe Cel Întrutotuldrept (v. 17)?!
Ce ar fi trebuit să facă Iov, în loc să cultive şi să dezvăluie aceste gânduri nepotrivite despre Dumnezeu? Să‑I ceară cu umilinţă: Ce nu văd, învaţă‑mă (arată‑mi) (v. 32). Aceasta este scurta rugăciune pe care fiecare dintre noi ar trebui să I‑o adresăm Domnului în fiecare moment al zilei.
NUMAI ISUS ÎȚI POATE POTOLI SUFLETUL | Fundația S.E.E.R. România
„M-au părăsit… și-au săpat… puţuri crăpate, care nu ţin apă.” (Ieremia 2:13)
Din fire, noi suntem persoane dominate de dorințe. Ne dorim lucruri la fel cum respirăm. Problema este că, atunci când obținem ceea ce vrem, constatăm că nu am apucat și fericirea după care tânjim. Așa încât, continuăm să căutăm alte (tot mai multe) lucruri… De această chestiune se ocupă magazinele online. Așa că lucrurile care erau plasate la categoria „dorințe” sunt trecute în categoria „nevoi”.
Potrivit unui teolog, iată cu ce problemă ne vom confrunta: „Nu ne putem sătura de ceea ce nu avem nevoie. Indiferent cât de mult avem, rămânem oameni care „nu au suficient”. Pentru astfel de oameni, nu există satisfacție sufletească durabilă. Am văzut o reclamă care conținea sloganul „Ieri nu știam că există, astăzi nu pot trăi fără!” Se numește „mitul trebuie-să-ai-mai-mult”, sau „mitul cândva-mai-mult-va-fi-suficient”.
Dacă ne asumăm astfel de mituri, ne vom petrece viața căutând altceva-mai… Ar putea fi o mașină, un post, o femeie frumoasă ori un bărbat chipeș… Poate fi, în funcție de vârstă, un iPod, un Lamborghini sau o păpușă Tickle Me Elmo. Continuăm să sperăm că următorul lucru va fi împlinirea, sursa de satisfacție adevărată pentru sufletele noastre. Pentru câteva minute, sau poate câteva zile, experimentăm adevărata satisfacție sufletească… care apoi se volatilizează repede… Pentru că întotdeauna dispare!”
Trebuie să înțelegem un lucru: numai Domnul Isus poate satisface deplin și veșnic setea sufletului nostru, orice altceva dezamăgește. Dumnezeu a spus: „Poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apă.”
Dacă te-ai săturat să trăiești o viață goală, vino la Isus. El nu te va dezamăgi!
Mana Zilnica 