17 Ianuarie 2026
DOMNUL ESTE APROAPE
Veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru! Psalmul 95.6
Rugăciunea este respiraţia sufletului. Copiii lui Dumnezeu nu pot spune că au stăruit destul în rugăciune înaintea Domnului lor. Deseori ridicăm spre Domnul numai oftări, care la vremea lor, sunt ascultate, dar nici rugăciunea din cămăruţă nu trebuie omisă, deoarece are o mare importanţă pentru credincios. Aceasta este o manifestare, dar prin ea mărturisim supunere şi smerenie; aşa ne putem apropia de Dumnezeu.
Aceasta o simţeau şi credincioşii Vechiului Testament: Eliezer, Moise, Iosua, David, Solomon, Ezechiel, Daniel, Ezra şi Neemia se aruncau cu faţa la pământ ca să proslăvească astfel pe Dumnezeu. Şi Domnul nostru Isus Cristos îngenunchea: „a căzut cu faţa la pământ” şi se ruga (Matei 26.39; Luca 22.41). Slujitorul credincios Pavel, scrie: „Eu îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Cristos.” Când şi-a luat rămas bun de la efeseni, de la bătrâni şi presbiteri, Scriptura ne spune: „îngenuncheau toţi” (Efes. 3.14; Fapt. 20.36). Petru şi Ştefan de asemenea au îngenuncheat în rugăciune (Fapt. 7.60; 9.40).
Deşi Dumnezeu nu ia în seamă manifestările exterioare, căci El cercetează inima; are însă plăcere pentru omul care vine smerit şi temător de Dumnezeu la rugăciune. Dacă conduita noastră interioară este demnă şi umilă ea se va transpune şi în viaţa practică exterioară. Cum se poate, de exemplu, sănătoşi fiind, să ne punem în pat sub plapuma cea caldă şi să ne rugăm? Nu li se întâmplă deseori unor fraţi şi surori să ia o poziţie nedemnă la rugăciune? Să înţelegem bine că atunci când ne rugăm, stăm de vorbă cu Dumnezeul cel sfânt şi ar trebui să ne verificăm atât atitudinea interioară, cât şi manifestarea ei în exterior.
Firea veche trebuie să fie ucisă şi ţinută în această stare de moarte.
SĂMÂNȚA BUNĂ
Însă la miezul nopții a fost un strigăt: „Iată mirele, ieșiți‑i în întâmpinare!“.
Matei 25.6
Câinele la gară
Un câine obișnuia să își însoțească stăpânul în fiecare dimineață și seară până la gara din localitate. Dimineața îl conducea, iar seara, când sosea trenul, venea să‑l întâmpine. În urma unui accident, stăpânul a murit. Câinele însă a continuat să‑l aștepte. Mergea în fiecare seară la gară, aștepta o oră și apoi se întorcea. A făcut lucrul acesta cam zece ani, până a îmbătrânit și nu a mai putut să se miște. Dar chiar și atunci întorcea capul spre poartă, să vadă dacă nu cumva venea stăpânul său.
În Matei 25, Domnul Isus prezintă parabola celor zece fecioare care așteptau venirea mirelui și care, într‑un final, au adormit înainte ca el să vină. La miezul nopții au fost trezite de un strigăt puternic: „Iată mirele, ieșiți‑i în întâmpinare!“. La începutul erei creștine, cei credincioși așteptau cu nerăbdare întoarcerea Domnului. Un exemplu frumos îl oferă adunarea din Tesalonic, unde credincioșii s‑au întors la Dumnezeu pentru a‑I sluji și pentru a aștepta ca Fiul Său, Isus Hristos, să revină din cer (1 Tesaloniceni 1.9,10). Însă, odată cu trecerea timpului, starea de așteptare a început să dispară din rândul celor credincioși, astfel că, treptat, ei au uitat adevărul despre venirea Domnului și despre răpire. Prin urmare, creștinii nu mai aveau speranță divină. Viața lor era îndreptată înspre pământ. Însă acum aproximativ 200 de ani, speranța cu privire la venirea Domnului s‑a aprins din nou în rândul celor credincioși. Toată așteptarea noastră este în jurul minunatei Sale Persoane care a promis că vine „curând“. Pe El Îl așteptăm, Cel care Și‑a dat viața din dragoste pentru noi, Cel care acum vrea să fie bucuria și centrul vieții noastre, Cel pe care Îl vom glorifica în ceruri fără sfârșit!
Citirea Bibliei: Ioel 2.18-3.5 · Proverbe 2.9-22
de Jean Koechlin
Iov 16:1-22
Voi toţi sunteţi nişte mângâietori supărăcioşi, le răspunde Iov vizitatorilor săi (v. 2). ŤIată cum aş acţiona eu, dacă voi aţi fi în locul meu, iar eu într‑al vostruť (v. 5). Pentru a arăta cu adevărat simpatie cuiva, este necesar să ne facem una cu încercarea prin care trece el, ca şi cum am suporta‑o noi înşine (Evrei 13.3). Domnul Isus nu a vindecat niciun bolnav fără să fi simţit mai întâi povara suferinţelor lui. El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre (Matei 8.17). De aceea merită El numele de Prieten (Matei 11.9), nume care se cuvenea atât de puţin celor trei vizitatori ai lui Iov.
În v. 9, Iov se vedea lovit de mânia lui Dumnezeu, iar în v. 10 exprimă ceea ce îndura din partea oamenilor. Încercarea lui Iov a fost multiplă. Dar ce este ea faţă de ce a suferit Domnul Hristos, Cel care nu săvârşise nicio violenţă?! (Isaia 53.9; comp. cu v. 17). El a suferit chinuri de nedescris şi din partea oamenilor conduşi de Satan şi din partea lui Dumnezeu, în timpul celor trei ceasuri de întuneric de la cruce. Acum sângele Său vărsat salvează pe credincioşi şi condamnă lumea. El Însuşi este în ceruri pentru noi, ca Martor al îndreptăţirii noastre (v. 19). Şi este, de asemeni, înaintea lui Dumnezeu ca Mijlocitor (sau ca Arbitrul de care Iov avea atâta nevoie; v. 21).
CONTINUĂ SĂ TE ROGI ȘI SĂ CREZI! | Fundația S.E.E.R. România
„Aveţi nevoie de răbdare, ca… să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.” (Evrei 10:36)
Ți-ai pus vreodată întrebarea cât timp trebuie să continui să te rogi și să crezi că Dumnezeu îți va da un răspuns?
Următoarele versete răspund la întrebarea ta: „Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.” (Evrei 10:35-36)
Multe dintre promisiunile lui Dumnezeu au termene și ai nevoie de credință pe termen lung pentru a le primi. Să reținem cuvântul „răbdare”… imaginează-ți că ești un alergător de maraton hotărât să termini cursa și să primești premiul. Ați reținut formularea versetului? „după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.”
Tu spui: „Nu sunt sigur care este voia lui Dumnezeu în această chestiune!” Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu – iată ce trebuie să asculți, lucrul pe care trebuie să te bazezi, și ceea ce trebuie să rostești în situația ta!
Timp de douăzeci de ani, Avraam a privit cerul nopții așteptând cu încredere ce i-a fost făgăduit: „Doamne, ai spus că pruncii mei vor fi la fel de numeroși ca stelele. Nu știu cum o vei face, pentru că eu am o sută de ani, iar soția mea are nouăzeci… Dar aleg să Te cred oricum!” (vezi Geneza 15:5-6)
Când te rogi în acest fel, riști să pari prostuț în ochii celorlalți; iar când vei experimenta un miracol vei părea ridicol, asemenea lui Isus, care le-a spus slugilor să umple oalele cu apă, când acolo era nevoie de vin! Sau când a uns cu lut ochii unui orb pentru ca acesta să-și recapete vederea. Dar invitații la nunta din Cana au băut cel mai bun vin, iar orbul a plecat acasă văzând!
De ce? Pentru că s-au bazat pe Cuvântul pe care Isus li l-a dat. Și tu trebuie să faci la fel!
Mana Zilnica 