Mana Zilnica

19 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Saul i-a zis lui Samuel: „Am păcătuit, pentru că am călcat porunca Domnului și cuvintele tale“.

1 Samuel 15.24

Aproape nimic nu împietrește inima mai mult decât obișnuința de a recunoaște păcatele, fără a le simți. Dacă vine pe buze o rugăciune ca aceasta, „iartă-ne nouă greșelile, precum iertăm și noi greșiților noștri“, fără o nevoie interioară, atunci conștiința împietrită se va împietri și mai mult. Crede cineva că Domnul va răspunde la astfel de „rugăciuni“? Mărturisirea „am păcătuit“ este ușor de spus; și, fiindcă se exprimă cu atâta ușurătate, se ridică îndoiala cu privire la autenticitatea ei.

Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, găsim multe persoane care au recunoscut că au păcătuit: Faraon (Exod 10.16); Balaam (Numeri 22.34); Acan (Iosua 7.20); Saul (1 Samuel 15.24-30); David (2 Samuel 12.13; 24.10,17; 1 Cronici 21.8; Psalmul 51.4); Șimei (2 Samuel 19.20); Iuda Iscarioteanul (Matei 27.4); fiul risipitor (Luca 15.18,21).

Nu este remarcabil, ba chiar înspăimântător, că dintre aceste opt persoane numai două au fost credincioase (sau imagini ale unui om credincios), iar șase, din câte știm, au mers în pierzare? O mărturisire de păcate făcută în grabă este adesea semnul unei conștiințe împietrite. De câte ori n-au strigat israeliții de-a lungul istoriei lor: „Am păcătuit“, însă adesea numai pentru a scăpa de necazul pentru care erau vinovați! La începutul călătoriei lor prin pustie, când erau deja la granița cu țara promisă și au primit porunca Domnului din cauza necredinței lor în împrejurarea cu iscoadele, anume să se întoarcă și să pornească spre pustie, ei au răspuns „am păcătuit împotriva Domnului“, dar au făcut contrariul a ceea ce poruncise Domnul. Apoi, când au fost învinși de amoniți, s-au întors și au plâns înaintea Domnului. Dar Moise le-a amintit mai târziu că Domnul nu a ascultat de ei și nu Și-a plecat urechea spre ei (Deuteronom 1.45). Ei au gândit că un „am păcătuit“ spus repede poate pune în ordine lucrurile cu Domnul.

Să învățăm și noi, copiii lui Dumnezeu, de aici! De câte ori nu rostim și noi anumite formulări când ne mărturisim păcatele înaintea Domnului și cât de reci rămân adesea inimile noastre! N-ar trebui să recunoaștem acest lucru cu toții? Să ne dea Domnul profunzimea necesară când este vorba de recunoașterea greșelilor! Privirea plină de credință spre Mântuitorul care suferă pe cruce ne va ajuta în acest sens.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fugi de poftele tinereții și urmărește dreptatea, credința, dragostea, pacea.

2 Timotei 2.22

Să spunem „Nu!“

A spune „Nu!“ este uneori foarte dificil, în special atunci când opinia majorității este împotriva noastră. Nu este ușor să fii altfel decât ceilalți. Unii însă au avut curajul să spună „Nu!“, iar acest lucru le-a schimbat cursul vieții. De pildă, viitorul lui Moise era deja stabilit – el fiind considerat a fi nepotul Faraonului care domnea asupra Egiptului. Moise avea deci putere și bogății, însă „a refuzat să fie numit fiu al fiicei lui Faraon, alegând mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă plăcerea trecătoare a păcatului“ (Evrei 11.24,25).

Și în cazul tău există activități la care nu poți participa și situații în care știi sigur că nu este bine să fii. Prin urmare, spune „Nu!“ atunci când cineva te consideră ceea ce de fapt nu ești. Spune „Nu!“ dacă simțământul voii lui Dumnezeu este afectat. Spune „Nu!“ dacă sunt semănate îndoieli în inima ta cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Spune „Nu!“ atunci când diavolul caută să te facă să păcătuiești, sugerându-ți că poți face acest lucru, fiindcă nimeni nu va băga de seamă. Spune „Nu!“ dacă ceva este interzis, chiar dacă pare să nu aibă consecințe neplăcute, sau dacă alții îți disprețuiesc ezitarea și râd de tine. Spune „Nu!“ dacă cineva încearcă să te atragă într-un loc unde Mântuitorul nu poate merge cu tine. Spune „Nu!“ atunci când unii îi vorbesc de rău pe alții în prezența ta. Spune „Nu!“ oricărei bârfe și vorbiri de rău. Să nu fii niciodată prea mândru sau prea fricos pentru a spune „Nu!“, ci fă-o în mod simplu și hotărât. „Dacă niște păcătoși te vor ademeni, nu te învoi“ (Proverbe 1.10).

Citirea Bibliei: Eclesiastul 6.1-12 · Marcu 6.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 5:6-17

În timp ce, sub „ochiul Dumnezeului lor“ (v.5; Psalmul 32.8), iudeii au reînceput lu­crul, vrăjmaşii, pe de altă parte, îşi reiau planurile rele.

Atât timp cât viaţa noastră creştină se află în declin, cât timp ne căutăm propriile interese, nu-i dăm diavolului nici o bătaie de cap. În mod sigur va avea grijă să nu ne deranjeze din somnul nostru. Îi convine de minune. Dar odată ce Domnul, prin Cuvântul Său, ne trezeşte inima şi zelul pentru El, imediat îl găsim pe Satan din nou în drumul nostru (vezi 1 Corinteni 16.9).

Guvernatorul şi însoţitorii lui folosesc aceleaşi tactici care au reuşit atât de bine în capitolul anterior: ei îi scriu lui Darius, noului împărat, încer­când să-l facă să inter­vină, dar de data aceasta îşi ascund vrăjmăşia sub o haină a indiferen­ţei şi chiar a toleranţei. Scri­soarea lor, care cuprinde declaraţiile bătrânilor lui Iuda, constituie în mod invo­luntar o frumoasă mărturie în favoarea acestora      (v. 11 şi următoarele). Aceşti bătrâni nu s-au ruşinat să se numeas­că pe ei înşişi slujitori ai lui Dumnezeu, nici să desco­pere ce a făcut Domnul pentru ei, chiar dacă aceasta însemna să mărturisească greşelile părinţilor lor.

COMPASIUNEA | Fundația S.E.E.R. România

„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele pentru că erau necăjite…” (Matei 9:36)

Când ești absorbit de tine însuți și concentrat pe propriile interese, este ușor să treci cu vederea oamenii aflați în nevoie și să nu le arăți nici urmă de compasiune. Dar când îți încredințezi viața lui Hristos și decizi să calci pe urmele Lui, acest lucru ar trebui să te schimbe. Va trebui să faci și tu ce a făcut Isus: „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” (Matei 9:36-38)

Inima Domnului Isus a fost mișcată de oamenii necăjiți… Stresul vieții îi epuizase, iar poverile pe care le purtau erau prea grele. El a fost mișcat și pentru că oamenii aceia păreau „risipiți”… Oameni fără direcție, fără concentrare, fără un scop în viață… Câți dintre acești oameni erau acolo? „Gloate”!

Care a fost răspunsul lui Hristos? Pentru că nevoia era atât de mare, El le-a spus ucenicilor Săi să se roage ca Dumnezeu „să scoată lucrători la secerișul Lui”! Să remarcăm cuvântul „seceriș” – care ne spune că există un anumit timp la dispoziție pentru a strânge o recoltă, altfel o pierzi! Deci, să nu pierdem din vedere accentul pus de Domnul Isus pe urgența situației. Tu ești chemat să arăți compasiune față de cei din jurul tău care sunt necăjiți și risipiți și să profiți de orice ocazie pentru a-i aduce la Hristos.

Biblia relatează despre un om care nu putea să meargă și stătea și cerșea la porțile Templului. Zi după zi, mulțimea trecea insensibilă pe lângă el, dar nu și Petru și Ioan (vezi Fapte apostolilor 3:1-10). Când ești brusc mișcat de o nevoie pe lângă care ai trecut de multe ori înainte, asta arată că Dumnezeu îți spune să te implici și să faci ceva în acest sens!

Așadar, fii plin de compasiune!