Mana Zilnica

31 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar, când a venit Chifa la Antiohia, m-am opus lui pe față, pentru că era de condamnat.
Cât despre fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu frații; însă nu a voit deloc să vină acum.

Galateni 2.11; 1 Corinteni 16.12

Oriunde creștinii interacționează, vor exista dezacorduri. Așa cum se spune uneori, dacă doi oameni se află într-o cameră, s-ar putea să fie trei opinii diferite acolo. Totuși este important să facem distincție între chestiuni de adevăr esențial și alte lucruri care țin de preferințele personale. Versetele citate mai sus ilustrează aceste două mari categorii, prezentând două ocazii diferite în care apostolul Pavel a fost în dezacord cu cineva.

În primul caz, Petru avusese legături libere cu credincioșii dintre națiuni din Antiohia, însă mai târziu, de teama iudeilor, a încetat să mai mănânce împreună cu ei (Galateni 2.12). Petru i-a făcut și pe alții, precum Barnaba, să-i urmeze exemplul, ceea ce a făcut ca fapta lui să fie una gravă. Prin urmare, Pavel l-a mustrat pe Petru din cauză că acesta tăgăduia astfel „adevărul evangheliei“ (versetul 14), corectându-l într-un fel hotărât și biblic.

În cel de-al doilea caz, Pavel, îngrijorat pentru starea corintenilor, l-a rugat pe Apolo să le facă o vizită. Apolo vizitase Corintul, atunci când el „i-a ajutat mult pe cei care crezuseră prin har“ (Fapte 18.27; 19.1), iar mulți credincioși de acolo încă îl stimau foarte mult (1 Corinteni 1.12; 3.6). Pavel era sigur că Apolo trebuia să meargă la corinteni pentru a le fi din nou de ajutor, însă Apolo n-a fost de acord să facă această vizită.

Este bine să înțelegem că nu toate dezacordurile implică ceva rău. Unele au legătură cu învățături esențiale cu privire la Persoana sau la lucrare lui Hristos, și de aceea trebuie tratate ca atare. În privința altor dezacorduri, să nu uităm că slujitorul este responsabil față de Stăpânul său și că nici măcar autoritatea unuia precum apostolul Pavel n-o poate depăși pe cea a Domnului.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu te trimit ca să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea lui Satan la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor.

Fapte 26.18

De la întuneric la lumină

Dumnezeu face ca vestea bună despre harul Său salvator să fie predicată neîntrerupt, astfel încât oamenii să se întoarcă la El. Oricine își recunoaște starea pierdută înaintea Lui și se întoarce la El, mărturisindu-și păcatele, este primit de El. Lucrarea de răscumpărare împlinită de Isus Hristos pe cruce constituie temelia iertării oferite de Dumnezeu și a binecuvântărilor care decurg din ea. Pentru fiecare, întoarcerea la Dumnezeu este un pas decisiv care ne influențează atât viața trăită pe pământ, cât și eternitatea. Este vorba de o trecere de la întuneric la lumină. Anterior eram sub domnia lui Satan: el îi ispitea pe oameni să păcătuiască, iar prin frica de moarte îi ținea sub stăpânirea sa. Prin credința personală în Domnul Isus suntem eliberați de sub puterea diavolului. De acum încolo trăim în lumina strălucitoare a prezenței lui Dumnezeu și ne putem bucura de iubirea Lui.

O altă schimbare importantă are loc în momentul convertirii: Dumnezeu îndepărtează în întregime vina noastră, când Îi mărturisim Lui păcatele, crezând în Răscumpărătorul Isus Hristos. Și El ne dă o moștenire: ne dăruiește o parte în binecuvântarea poporului lui Dumnezeu. Știm că toate păcatele noastre sunt iertate și că nu mai trebuie să ne temem niciodată de judecata divină. În același timp ne bucurăm de o binecuvântare spirituală – suntem copiii lui Dumnezeu, avem Duhul Sfânt care locuiește în noi, facem parte din ceata celor răscumpărați și Îl avem pe El întotdeauna lângă noi.

Citirea Bibliei: Isaia 56.1-12 · Evrei 13.17-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 29:20-36

Celor paisprezece leviţi şi fraţilor lor le-a luat nu mai puţin de şaisprezece zile ca să cureţe complet casa Domnului şi să pună totul înapoi în ordine. Totuşi, nu este suficient ca ea să fie „goa­lă, măturată şi împodobit㓠(Matei 12.44). Închi­narea faţă de Domnul trebuie acum restabilită. Deşi abia terminase sfinţirea sanctua­rului, Ezechia nu mai pierde nici o clipă. El se scoală dis-de-di­mi­neaţă ca să aducă sacrificii îm­pre­ună cu mai-marii cetăţii şi cu preoţii (totuşi, fără să ia locul acestoradinurmă,cumfăcuseOzia). Este de remarcat că arderile-de-tot şi jertfele pentru păcat sunt pentru întreg Israelul. Să nu uităm niciodată: credincioşii care-şi amin­tesc de Dom­nul în jurul mesei Sale nu sunt decât o slab㠄expresie“ a între­gului popor al lui Dum­nezeu. Pâinea şi vinul rea­mintesc de sa­cri­ficiul oferit lui Dumnezeu nu numai celor pre­­zenţi acolo în mic număr, ci şi mulţimii celor răs­cum­păraţi care alcătuiesc Biserica lui Dumnezeu pe pământ.

În final, cântările acompaniază arderile-de-tot. Cântă­rile nu pot veni înaintea lor. În afara lu­crării de la Golgo­ta nu sunt posibile nici o laudă şi nici o bucurie. Dar acum, când lucrarea este împlinită odată pentru tot­deauna, serviciul ade­văraţilor adoratori poate începe … ca să nu se mai sfârşească niciodată (Psalmul 84.4).

DIFERENȚA DINTRE AVRAAM ȘI PETRU | Fundația S.E.E.R. România

„Când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi… începea să se afunde…” (Matei 14:30)

Când Petru a coborât din barcă, la porunca Domnului Isus, el a făcut ceva ce nu se mai făcuse până atunci, ceva miraculos: a pășit pe apele mării agitate… Și cât timp a avut credință, a avut și succes! Dar când frica i-a cuprins inima, a început să se scufunde.

Biblia spune: „când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:30-31)

Greșeala lui Petru a fost că și-a luat privirea de la Domnul și s-a focalizat pe furtună. Când s-a concentrat pe circumstanțele din jurul său, și nu pe Mântuitorul de lângă el, și-a pierdut credința și a început să se îndoiască.

Avraam pe de altă parte s-a confruntat și el cu o serie de circumstanțe diferite, dar la fel de dificile: i s-a născut un fiu când soția lui avea nouăzeci de ani. Dar Biblia spune că Avraam „nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu…” (Romani 4:20).

Avraam era conștient de situația sa, dar, spre deosebire de Petru, nu era preocupat de ea. Credința sa neclintită și focalizată pe Dumnezeu l-a propulsat spre biruință!

Și noi putem învăța din greșeala lui Petru și din exemplul lui Avraam. Ce anume? Noi putem fi conștienți de circumstanțele noastre, dar să nu fim preocupați de ele! Putem să ne concentrăm în mod deliberat asupra lui Isus, având credința că El ne va oferi chiar și miracolul de care avem nevoie.

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este: ațintește-ți privirea asupra Domnului Isus, concentrează-te pe ceea ce ți-a promis în Cuvântul Său, continuă să mergi prin credință, și vei ajunge acolo unde trebuie să fii!