Mana Zilnica

30 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Ei merg din putere în putere, se înfățișează înaintea lui Dumnezeu în Sion.

Psalmul 84.7

Psalmii nu sunt «cartea de cântări» a creștinului. Printre alte lucruri, cei care au scris Psalmii nu au avut cunoștință despre un Domn înviat, aflat în glorie, nici n-au avut Duhul Sfânt locuind în ei. Psalmii însă exprimă, în mod profetic, simțămintele lui Hristos și ale celor din poporul Său pământesc, care se vor baza pe credincioșia Lui în necazul cel mare. Nu tot ce este scris în Scriptură este despre noi, însă putem fi siguri că totul este pentru noi.

Psalmul 84 va fi împlinit în mod literal atunci când Dumnezeu îi va introduce pe cei răscumpărați din Israel în binecuvântarea mileniului (Psalmul 72; Apocalipsa 20.6). El prezintă o frumoasă expresie a dorinței lor (Psalmul 84.1-4), a dependenței (verstele 5-8) și a devotamentului lor față de El (versetele 9-12). Fiii lui Core, care l-au scris, fuseseră cruțați de judecata care căzuse asupra tatălui lor răzvrătit (Numeri 26.9-11). Și noi am găsit îndurare și har pentru a fi închinători ai lui Dumnezeu, în timp ce călătorim către plinătatea binecuvântării aflate în casa Tatălui (Ioan 14.1-4).

În partea de la mijloc a psalmului sunt menționate „drumurile“ croite în inimă (versetul 5). Cât de bine este să fim ridicați în duh deasupra împrejurărilor vieții, prin cunoașterea faptului că ne îndreptăm către căminul nostru în glorie! Vom avea de suferit în această lume marcată de păcat – valea plângerii – însă privirea în sus transformă chiar și aceste împrejurări dureroase în binecuvântări (versetul 6).

Cum am putea altfel să mergem „din putere în putere“ (versetul 7)? Pavel scrie: „Dar avem comoara aceasta în vase de lut, pentru ca măreția puterii să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi […] De aceea, nu cădem de oboseală, ci chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, totuși cel dinăuntru se înnoiește zi de zi“ (2 Corinteni 4.7,16). El a dovedit acest lucru pe când se afla în închisoare: „Am putere pentru toate, în El, care mă întărește“ (Filipeni 4.13).

Trebuie să umblăm cu integritate și să ne încredem în Dumnezeu, pentru a putea să ne bucurăm de ajutorul și de binecuvântarea Lui, iar sursa acestora se găsește în harul și în gloria Sa, care niciodată nu falimentează (Psalmul 84.11,12).

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu cu cele pieritoare, argint sau aur, ați fost răscumpărați din felul vostru deșert de viețuire moștenit de la părinți,  ci cu sângele prețios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată.

1 Petru 1.18,19

Prețul unei vieți

Confruntate cu epidemia din anii trecuți, multe țări și-au blocat populația în casă, chiar cu prețul paralizării sistemului economic național și al cheltuielilor exorbitante pentru a evita decesele. Folosind ca bază de date sumele cheltuite de către statele europene în lupta cu virusul, s-a calculat că, în Europa, „prețul“ mediu al unei vieți omenești este de câteva milioane de euro!

În urmă cu aproximativ 2.000 de ani, prețul vieții lui Isus a fost estimat la „30 de arginți“ – „prețul frumos cu care am fost prețuit de ei“ (Zaharia 11.12,13). Iuda și-a trădat Învățătorul pentru această sumă infimă. Isus cel disprețuit de oameni are o valoare infinită pentru Dumnezeu Tatăl. El este „singurul Său Fiu iubit“. Cu toate acestea, apostolul Pavel trebuie să spună: Dumnezeu „nu L-a cruțat pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți“ (Romani 8.32).

Tu însuți, iubit cititor, ai o mare valoare pentru inima lui Dumnezeu. Noi am căzut toți în sclavia lui Satan, un stăpân aspru și crud, care nu dă nimic, ci doar cere, iar Dumnezeu a trebuit să ne „răscumpere“, plătind un preț mare, „sângele prețios al lui Hristos“ (1 Petru 1.19). Dumnezeu a dat ceea ce avea mai scump, pe Fiul Său iubit. Ești căutător de fericire. Acesta este adevăratul obiectiv al omului. Bunăstarea nu dă fericire; dacă ai inima neliniștită, la ce îți poate servi banul și tot ce dă pământul? Fericirea e în Isus. El a plătit prețul ca tu să fii în pace cu Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Isaia 55.1-13 · Evrei 13.8-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 29:1-19

Deşi Cronicile nu menţionează aceasta, am atins punctul în care Domnul, prin împăratul Asi­riei, vine să le ducă în robie pe cele zece seminţii ale lui Israel. Ahaz I-a dat lui Dumnezeu toate moti­vele ca să facă acelaşi lucru şi împărăţiei lui Iuda. Totuşi harul mai are încă o resursă, pe care nimic n-o lăsa să se întrevadă. Această resursă este un împărat credincios: Ezechia. Prin provi­denţa lui Dumnezeu, el a scăpat de îngrozitorul sacrificiu al co­piilor în cinstea lui Moloh, pe care fraţii lui l-au suferit (28.3; 2 Îm­pă­raţi 23.10). El este „un tăciune scos din foc“ (Zaharia 3.2). Ne putem da seama cât de mult trebuie să fi suferit acest tânăr în timpul domniei infame a tatălui său. Ca urmare, încă din prima lui zi pe tron, fără a pierde nici un moment, începe acţiunea de curăţire cu ajutorul preoţilor şi al leviţilor, care sunt men­ţio­naţi pe nume. El începe în prima zi a primei luni a întâiului an (v. 3, 17)! Dragi prieteni, dacă n-aţi făcut încă aşa, începeţi fără întârziere să vă puneţi inimile în ordine. Deschideţi-I larg uşa, Lui, care doreşte să intre. Aruncaţi afară necură­ţia tolerată sub domnia de până acum a prinţului întune­ricului. Sfinţiţi-vă inimile pentru Domnul Isus Hristos. El vrea să facă din ele o casă a Lui, de acum pentru totdeauna.

IZBÂNDA VINE DE LA DOMNUL! | Fundația S.E.E.R. România

„Eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda. Noi, robii Săi, ne vom scula şi vom zidi…” (Neemia 2:20)

Ierusalimul avea zidurile dărâmate și era lipsit de apărare împotriva dușmanilor săi. Așa că Neemia a adunat o echipă pentru a reconstrui zidurile. El nu avea nicio pregătire pentru această muncă – nu era arhitect sau constructor. Ierusalimul era departe, iar el nu fusese niciodată acolo. Oricum ai privi lucrurile, el nu era calificat pentru această sarcină.

Acesta este un numitor comun cu mulți dintre oamenii pe care Dumnezeu i-a folosit într-un mod remarcabil. Noe era fermier, când a fost chemat să construiască ditamai corabia în deșert. David a fost cioban, dar a doborât fără ezitare un filistean gigantic. Neemia, un fel de barman, a simțit chemarea de a reconstrui zidurile Ierusalimului.

Când vine vorba de a face voia lui Dumnezeu, pasiunile rânduite de Dumnezeu sunt considerabil mai importante decât orice abilitate umană cu care putem contribui. De fapt, Dumnezeu ne folosește adesea în slujirea în care suntem cei mai nepricepuți! În acest fel, El primește toate laudele.

Dar înțelege un lucru: atunci când Dumnezeu îți dă o „povară”, o „pasiune” sau o „viziune”, ai de făcut o alegere. Neemia avea deja o slujbă bună. Să fii paharnicul regelui era ca și cum ai fi fost mâna lui dreaptă. Nu se bucura doar de siguranța locului de muncă, se bucura de avantajele și privilegiile poziției sale. Ar fi fost confortabil să rămână acolo unde era. Dar dacă ar fi ales să facă asta, ar fi ratat voia lui Dumnezeu, ar fi ratat șansa de-a avea o carte care să-i poarte numele în Biblie și nu ai fi auzit despre el chiar acum.

Te-a chemat Dumnezeu să faci ceva (pe toți copiii Lui îi cheamă) și te simți necalificat? Trebuie să reții că atunci când Dumnezeu te cheamă, El te echipează, îți oferă resurse, te călăuzește și îți garantează succesul!

29 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Deci, după cum L-ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să umblați în El.

Coloseni 2.6

Apostolul face apel la lucrurile pe care ei le primiseră ca o experiență personală. Și care erau acestea? Nu un sistem de învățături, nu un ansamblu de adevăruri, ci Hristos Însuși, Persoana Sa, care devenise obiectul credinței și al dragostei lor. Era Hristos, în întregime, expresie a tuturor Numelor atribuite Lui: Hristosul, Cel care S-a dat pentru noi; Isus, sau Iahve Mântuitorul, acesta fiind Numele Său personal; Domnul, Cel care are autoritate.

Totul se grupează în jurul Lui, se raportează la El, iar toată învățătura creștină nu constă în altceva decât în prezentarea a ceea ce este El, a ceea ce El a făcut, și a împlinirii planurilor lui Dumnezeu legate de gloria Persoanei Sale. A-L cunoaște pe Hristos înseamnă a-L cunoaște pe Dumnezeu, dragostea, viața, mântuirea și gloria. Cine L-a primit pe Hristos în inima lui, prin credință, prin lucrarea și prin puterea Duhului Sfânt, posedă toate aceste lucruri; ce mai trebuie adăugat? Ceea ce apostolul spune în continuare: „Așa să umblați în El“; nu numai pentru El, prin El sau cu El, ci și în El, lucru care implică o comuniune intimă cu El, aceasta fiind rezultatul conștientizării faptului că suntem uniți cu El.

În această comuniune experimentăm tot ceea ce este El în dragoste, în har, în ceea ce înseamnă viața și puterea, iar toate acestea se reflectă în umblarea noastră, în purtarea noastră zilnică. Această comuniune intimă ne face să îndepărtăm, din instinct, tot ceea ce ar putea aduce atingere glorioasei Sale Persoane.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine își iubește viața, o va pierde; și cine își urăște viața în lumea aceasta, o va păstra pentru viața eternă. Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze; și, unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă cineva Îmi slujește, Tatăl îl va onora.

Ioan 12.25,26

Thomas Morus – cancelarul Angliei

Principiul de a-și da viața pentru a salva viața a fost realizat perfect în Hristos. Cât de mulți oameni iubesc viața aici și acum, în această lume, și nu se gândesc deloc la Dumnezeu și la eternitate! Viața acestora va sfârși în moarte și în judecată.

Dar oricine renunță să trăiască o viață fără Dumnezeu în această lume și se încredințează lui Isus primește deja viața eternă, cu perspectiva gloriei cerești. Credincioșii Îl slujesc pe Domnul care a fost răstignit de lume, dar a fost înviat de Dumnezeu și înălțat la cer. Prin urmare, oricine Îl urmează pe El trebuie să fie pregătit pentru suferință, rușine și dispreț, în această lume, și, pe de altă parte, de perspectiva gloriei eterne care îl așteaptă la Tatăl. Această stare de inimă este recunoscută și onorată de Tatăl ceresc. Într-o zi, acest lucru va fi văzut de întreaga lume.

Cele mai înalte onoruri pe care le acordă această lume sunt lipsite de valoare. Nici onorurile și nici eșafodul nu trebuie să ne abată de la drumul către cer. Iată un frumos exemplu: Thomas Morus, renumitul cancelar al Angliei, se afla în apogeul gloriei când a căzut în dizgrația regelui Henric al VIII-lea din cauza credinței. Soția lui l-a vizitat în închisoare și îl implora: „De ce, prin refuzul tău de a te lăsa de Isus, arunci întreaga familie în cea mai disperată mizerie?“. — „Dar cât aș mai putea trăi?“, a întrebat el. — „Cel puțin 20.“ — „Și, pentru 20 de ani pământești, vrei să-mi lepăd mântuirea eternă?“

Citirea Bibliei: Isaia 54.1-17 · Evrei 13.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 28:16-27

Insensibil la harul care-i adusese înapoi pe captivii poporului său, Ahaz se cufundă tot mai adânc în rău. El caută acum ajutor de la îm­păratul Asiriei. Însă este scris: „Blestemat să fie omul care se încrede în om şi [care] îşi face car­nea braţ al său“ (Ieremia 17.5). În pofida bogăţiilor pe care Ahaz i le oferă în dar lui Tilgat-Pilneser prin jefuirea templului, acest ultim împărat nu-i este de nici un folos (v. 21). Astfel, nelegiuitul Ahaz adaugă mai mult păcatelor sale. Ajutorul pe care nu-l pri­meşte din partea oamenilor îl caută la idoli, altfel spus, la demoni (1 Corinteni 10.20)! Şi nu numai că nu primeşte ajutor, dar ceea ce în­treprinde îi va aduce căderea.

În acelaşi timp, pentru a umple măsura, Ahaz închide porţile templului, cum face cineva unei case de vânzare sau abandonate. Interzice intrarea în sfântul locaş, după ce l-a umplut cu murdării şi necurăţii (29.5,16). Dar de­claraţia Scripturii este explicită: „Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, pe acela îl va distruge Dum­nezeu“ (1 Corinteni 3.17). Da, pa­ha­rul răutăţii acestui om s-a umplut! Ahaz moare, nefi­ind socotit demn nici măcar pentru un loc în mor­mântul predecesorilor lui.

ÎMBUNĂTĂȚEȘTE-ȚI VORBIREA DESPRE TINE ÎNSUȚI | Fundația S.E.E.R. România

„Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” (Psalmul 34:1)

Tu ai o conversație permanentă cu tine însuți, indiferent dacă-ți dai seama de asta sau nu… Cum este această conversație? Te încurajezi, sau te condamni? Dacă ești pozitiv, atunci îți întărești imaginea pozitivă de sine. Dacă ești negativ, îți slăbești stima de sine, dar și inima.

Dacă vrei cu adevărat să-ți îmbunătățești viața, atunci trebuie să-ți îmbunătățești modul în care te gândești la propria persoană. Și pentru a face asta, trebuie să schimbi felul în care vorbești cu tine însuți. Și cu cât îmbătrânești, cu atât ești mai responsabil pentru felul în care gândești, vorbești și crezi.

Nu ai deja destule probleme? De ce să-ți faci și mai multe descurajându-te cu vorbe negative despre sine? Transformă-te în propriul tău încurajator! De fiecare dată când faci o lucrare bună, complimentează-te! De fiecare dată când alegi disciplina în locul unui moft, nu-ți spune că ar fi trebuit să faci asta oricum; apreciază cât de mult te ajuți pe tine însuți. De fiecare dată când faci o greșeală, nu repeta tot ceea ce este greșit la tine; spune-ți că plătești prețul creșterii și că vei învăța să faci mai bine data viitoare.

Când în mintea ta vin gânduri negative despre tine, rostește promisiuni din Scriptură și crede-le! David a recunoscut importanța vorbirii despre sine și și-a umplut mintea cu binecuvântarea Domnului, așa că a putut spune: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” Sau (Psalmul 103:2): „Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!” Sau: „Zic despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!” (Psalmul 91:2)

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este aceasta: îmbunătățește-ți vorbirea despre tine însuți!

28 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Pace vouă!

Ioan 20.19

Nicăieri în Vechiul Testament nu găsim o astfel de urare. Nici măcar atunci când Domnul Isus trăia pe pământ nu auzim o astfel de urare. Numai după ce Domnul a înfăptuit lucrarea de la cruce și a înviat, le-a spus ucenicilor Săi: „Pace vouă!“. Mai întâi a trebuit să fie pusă pe crucea de la Golgota temelia și, prin sângele Său, să fie făcută pacea, ca apoi să se poată vorbi despre pacea pentru oamenii pierduți, vinovați.

„Deci, fiind îndreptățiți din credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos“ (Romani 5.1). Aceasta este pacea între un Dumnezeu sfânt și drept și oamenii păcătoși. După moartea și învierea Domnului Isus, aceasta este poziția cunoscută a tuturor adevăraților credincioși.

Dar Scriptura mai vorbește și despre o altă pace: „Vă las pacea; vă dau pacea Mea“ (Ioan 14.27). Aceasta este pacea pe care a savurat-o Domnul Isus când a fost aici pe pământ în împrejurări asemănătoare cu ale noastre. El a savurat o pace netulburată, din cauză că niciodată nu a existat ceva între El și Tatăl și pentru că împrejurările nu L-au putut neliniști, oricât de dureroase au fost. El a mers pe calea credinței, care este calea ascultării depline și a încrederii nemărginite în Tatăl. Tronul lui Dumnezeu nu se clatină niciodată prin necredința sau prin dușmănia oamenilor. Dumnezeu conduce toate lucrurile și nimic nu se poate întâmpla, decât ceea ce îngăduie El. Noi știm că El este Tatăl nostru și că ne iubește. Dacă avem încredere deplină în El, împrejurările nu ne vor neliniști nici pe noi și nici nu ne vor clătina. Atunci vom putea savura aceeași pace pe care o savurează Dumnezeu și pe care Domnul Isus a savurat-o pe acest pământ (Filipeni 4.7).

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii.

1 Ioan 4.14

Iosif și David

Să privim în Vechiul Testament la două exemple de oameni credincioși care sunt antetipuri ale Domnului Isus Hristos. Unul este Iosif, fiul lui Iacov, celălalt este David, fiul lui Isai.

Iosif a fost trimis de tatăl său pentru a se interesa de starea fraților săi. Fiind ascultător, a plecat, deși se aștepta ca frații săi, care îl urau, să nu îl primească tocmai prietenos. Bănuiala lui s-a adeverit, căci ei, imediat ce l-au văzut apropiindu-se, au și pus la cale planuri nemiloase, cum să scape de el. Și nici nu a ajuns bine, că l-au și dezbrăcat de cămașa lui și l-au aruncat într-o groapă. În cele din urmă l-au vândut unor negustori ambulanți pentru douăzeci de arginți.

David de asemenea a fost trimis de tatăl său la frații lui, care erau angajați în serviciul militar, în armata împăratului. Fără să ezite, David a plecat la ei dis-de-dimineață, însă primirea pe care i-au făcut-o frații săi a fost la fel de rece și de ostilă. Când i-a întrebat pe soldați despre uriașul Goliat, fratele lui cel mare, Eliab, l-a perceput greșit și i-a dat un răspuns aspru.

Fiul lui Dumnezeu, pe care Tatăl L-a trimis în lume ca Mântuitor, a știut de la bun început ce Îl aștepta. El a venit pe pământ ca Om pentru „bunăstarea“ fraților Lui, dar aceștia s-au dovedit a fi dușmani ai lui Dumnezeu. El a fost gata să-Și jertfească viața, pentru ca ei să poată fi împăcați cu Dumnezeu. Astăzi noi suntem trimiși în lume să le spunem semenilor noștri că Dumnezeu le oferă iertarea de păcate și că îi dorește pentru eternitate în Casa Lui din ceruri, prin credința în Isus.

Citirea Bibliei: Isaia 53.1-12 · Evrei 12.18-29

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 28:1-15

În contrast cu Iotam, despre care se amintesc numai lucruri bune, nici un cuvânt favorabil nu se poate spune despre fiul său, Ahaz. Aceasta a fost o domnie îngro­zitoare, în timpul căreia nimic nu-i lipseşte din ce-L putea mânia pe Dumnezeu. În ce stare a căzut poporul lui Iuda!

Ca să-i pedepsească, Dumnezeu îi foloseşte, pe rând, pe împăraţii Siriei şi ai Israelului. Ul­timul ucide o sută douăzeci de mii de oameni într-o singură zi şi ia două sute de mii captivi. Dar lecţia, aşa cum vine să declare profetul Oded, este atât pentru învingător, cât şi pentru cel învins.

Oare nu este şi pentru noi la fel?

Înainte de a-i ju­deca pe alţii, să ne întrebăm dacă înăuntrul nos­tru n‑avem vreun păcat împotriva Dumnezeului nostru (v.10; Matei 7.2-4). Oded a vorbit despre acest lucru bărbaţilor lui Israel. Patru dintre ei, men­ţionaţi pe nume, sunt pro­fund mişcaţi şi intervin în favoarea sărmanilor captivi. Apoi, nesa­tisfăcuţi doar cu obţinerea eliberării lor, se în­gri­­jesc şi de nevoile acestora, după care-i duc înapoi în Iuda. Ei pun în practică învăţătura de la Rom. 12.20-21.

Iată un frumos exemplu de dragoste şi de devo­tament! Nu ne face el să ne gândim la felul în care s-a pur­tat samariteanul din parabolă (Luca 10.33-34)?

CUM SĂ SCAPI DE SINDROMUL EȘECULUI| Fundația S.E.E.R. România

„În toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Romani 8:37)

Dacă ai fost abuzat, respins sau abandonat, pericolul este să te rușinezi și să capeți o imagine de sine foarte proastă. Diavolul știe lucrul acesta, așa că îți va ataca încrederea personală ori de câte ori va găsi o portiță. El vrea ca tu să crezi că ești un „neica-nimeni”, pentru că fără încredere nu vei înainta niciodată și nu vei încerca să faci lucrurile pe care vrei cu adevărat să le faci. El nu vrea ca tu să îndeplinești planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Dacă te poate face să crezi că ești incapabil, atunci nici măcar nu vei încerca să realizezi ceva valoros. Și chiar dacă faci un efort, teama ta de eșec îți va pecetlui înfrângerea (la care, din cauza lipsei de încredere, probabil că te așteptai de la început)!

Acest lucru este adesea denumit „sindromul eșecului”.

Eșuezi din cauza unor convingeri greșite, și continui să ai convingeri greșite pentru că eșuezi. Este greu să știi care a fost prima, dar te trezești într-o capcană din care nu poți ieși.

Care este răspunsul? Ca un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, Biblia spune că ești „în Hristos”; Isus l-a învins pe Satan și a triumfat asupra lui la cruce. Și pentru că ești „în Hristos”, victoria Lui este victoria ta.

Așa că ieși din „sindromul eșecului” și începe să ai biruințe în viață.

Nu eu sau vreun alt om îți spune asta, ci Dumnezeu prin Cuvântul Lui: „Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” Să reținem cuvântul „totuși”: indiferent ce ți s-a întâmplat în trecut, Dumnezeu ți-a pregătit un viitor minunat – dacă te încrezi în El!

27 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Moise s-a suit din câmpiile Moabului pe muntele Nebo, pe vârful Pisga, care este în dreptul Ierihonului. Și Domnul i-a arătat toată țara.

Deuteronom 34.1

Greșeala lui Moise (4)

Moise a avut acum parte de un har deosebit de la Dumnezeu. Cu toate că Domnul nu i-a îndepărtat încercarea, El i-a îndulcit pedeapsa. Dacă noi, ca oameni credincioși, suntem neascultători, Dumnezeu ia măsuri de educare. Ele sunt adesea foarte grele. Ne lovesc dur. Dar, dacă ne plecăm sub ele, atunci Domnul ne îndulcește situația care este o urmare a neascultării noastre.

Așa a făcut El și cu Moise. L-a luat cu Sine pe muntele Pisga și i-a cerut: „Ridică-ți ochii spre apus și spre nord și spre sud și spre răsărit și privește-o cu ochii tăi“ (Deuteronom 3.27). De pe acest munte, Moise a putut vedea toată țara Canaan. Însuși Dumnezeu i-a arătat-o. Dar El i-a confirmat, de asemenea: „Tu nu vei trece Iordanul acesta“. În îndurarea Sa, Dumnezeu ne ajută și pe noi să purtăm greul – pe care l-a așezat asupra noastră și nu-l mai îndepărtează – să nu descurajăm. Dacă ne plecăm sub mâna Sa puternică, El ne ajută și ne ușurează povara. Nu-i așa că avem un Dumnezeu minunat?

Dumnezeu l-a onorat pe slujitorul Său fidel prin faptul că El Însuși l-a înmormântat. Acest lucru nu-l găsim la niciun alt om. Pentru că nimeni nu a știut unde este mormântul său, nu s-a putut face din mormântul său un loc de pelerinaj sau un templu al idolilor. În versetul 9 din Epistola lui Iuda observăm că diavolul a avut probabil tocmai o asemenea intenție. Dumnezeu este împotriva oricărei idolatrizări a omului; cu toate acestea, El l-a onorat pe slujitorul Său. El a spus despre Moise: „Și nu s-a mai ridicat profet în Israel ca Moise, pe care să-l fi cunoscut Domnul față către față“ (Deuteronom 34.10).

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciți, robiți diferitelor pofte și plăceri, trăind în răutate și în invidie, vrednici de a fi urâți și urându-ne unii pe alții. Dar, când s-a arătat bunătatea și dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, El ne-a mântuit.

Tit 3.3-5

Judecătorul Clement și condamnatul său

Charles Colson (1931-2012), un consilier al Președintelui Nixon, a fost antrenat în afacerea Watergate (un scandal politic care a implicat spargerea clădirii de birouri Watergate) și întemnițat pentru câteva luni. Când a devenit credincios, el și-a dedicat tot timpul pentru vestirea evangheliei în închisorile din America. Vizitatori voluntari se alăturau frecvent grupului său, numit „Prietenii în închisoare“, pentru a le spune evanghelia prizonierilor.

După una dintre aceste vizite, trecând prin punctul de control de la ieșirea din închisoare, Colson a observat că unul dintre vizitatori, însuși judecătorul Clement, nu a mai urmat grupul. S-a întors și l-a găsit în celula prizonierului James Brewer. „Numai o clipă“, i-a spus el, „e ceva important. Știi, eu am fost judecătorul care l-a condamnat pe James la pedeapsă maximă. Dar acum el este fratele meu și avem nevoie de un moment să ne rugăm împreună“. — „Am rămas uluit în pragul acelei celule“, relatează Colson, „căci în fața mea se aflau doi bărbați, unul cu putere, celălalt fără nicio putere, unul alb, altul negru, unul care condamnă, altul condamnat“.

Oriunde, în afara Împărăției lui Dumnezeu, acel prizonier ar fi fost gata să-l atace pe cel care l-a condamnat atât de aspru și care l-a trimis în acea celulă. Dar acum ei erau acolo în consens, se rugau, iar pe fețele lor se putea citi fericirea. Părăsind închisoarea, judecătorul Clement i-a mărturisit că zilnic se rugase pentru Brewer din momentul în care îl condamnase, cu patru ani în urmă.

Citirea Bibliei: Isaia 52.1-15 · Evrei 12.12-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 27:1-9

Acest scurt capitol evocă numai lucruri bune despre Iotam, fiul şi succesorul lui Ozia. Cu toate că şi el a devenit puternic (v. 6), a ştiut să tragă învăţăminte din îngro­zi­toa­rea lecţie primită de tatăl său, cum subliniază v. 2. Iată un semn de înţelepciune! Dacă învăţăm din expe­rienţa altora, vom evita să trecem personal prin aceeaşi şcoală dureroasă. Iotam triumfă asu­pra fiilor lui Amon. Care este secretul lui? Să-l reţinem, dacă dorim să obţinem şi noi această putere divină: „Şi-a rânduit căile înain­tea Domnului Dum­nezeului său“ (v. 6). A-şi rândui necurmat căile în­sea­mnă a-şi acorda mersul potrivit instrucţiunilor Scrip­tu­rilor şi a păşi înaintea lui Dumnezeu pe o cale care primeşte aprobarea Lui. „Cumpăneşte cărarea picioarelor tale şi toate căile tale să fie bine rânduite. Nu te abate nici la dreapta, nici la stân­ga; depărtează-ţi piciorul de la rău“ (Prov. 4.26-27).

Cu tristeţe vedem că poporul nu urmea­ză exem­plul acestui împărat credincios! Ba înc㠄poporul se strica tot mai mult“ (v. 2). De aceea, domnia lui Iotam nu poate fi con­siderată o peri­oadă de renaştere, ca cea pe care Duhul lui Dum­nezeu o va produce în timpul domniilor lui Ezechia şi a lui Iosia.

RUGĂCIUNEA (1) | Fundația S.E.E.R. România

„…Trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase.” (Luca 18:1)

Un masterand de la Universitatea Princeton a intrat odată în biroul lui Albert Einstein și l-a întrebat: „Ce a mai rămas de cercetat în lume pentru o lucrare originală de dizertație?”

Genialul om de știință a răspuns scurt: „Despre rugăciune!” Einstein nu a fost singura persoană care a fost curioasă cu privire la rugăciune. Domnul Isus ne-a dat învățătură despre rugăciune, iar motivul a fost acela că ucenicii i-au cerut acest lucru. Poate că nu au dorit să scrie dizertații pe această temă, dar au vrut să știe cum să se roage. Este singurul loc și moment din Biblie în care cineva învață clar pe altcineva cum să se roage… și totul a plecat de la cererea ucenicilor. Biblia spune: „Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm…” (Luca 11:1) Cred că ucenicii L-au analizat pe Isus în timp ce Se ruga. Aparent, felul în care Se ruga El era atât de diferit de felul în care se rugau ei, încât au spus: „Învață-ne să ne rugăm așa cum te rogi Tu!”

Înainte ca Isus să hrănească mulțimea în mod supranatural, să-Și aleagă cei doisprezece ucenici sau să potolească furtuna de pe Marea Galileei, El și-a făcut timp să Se roage. Iar rezultatele rugăciunilor Sale au fost atât de uimitoare încât ucenicii au spus: „Doamne, învață-ne să ne rugăm!”

Rugăciunea nu înseamnă doar să Îi spui lui Dumnezeu ce ai nevoie, ci să te apropii de Dumnezeu. După cum scria un pastor: „Este aproape ca și cum Dumnezeu ar spune: „Nu-mi aduce lista ta de cumpărături. Știu deja ce este pe ea. Ne vom ocupa de asta mai târziu. Adu-mi inima ta. Adu-mi dragostea ta. Adu-mi atenția ta întreagă!”

Rugăciunea nu înseamnă în principal să obții lucruri de la Domnul, ci înseamnă să petreci timp cu Domnul!

26 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Suie-te pe vârful Pisga și ridică-ți ochii spre apus și spre nord și spre sud și spre răsărit și privește-o cu ochii tăi: pentru că tu nu vei trece Iordanul acesta.

Deuteronom 3.27

Greșeala lui Moise (3)

De ce a procedat Domnul așa de dur cu Moise? Putem observa trei motive:

1. Pentru că Moise a lovit pentru a doua oară stânca, în loc să-i vorbească, distrugând astfel imaginea care indică spre jertfa Domnului Isus, săvârșită o dată pentru totdeauna.

2. Pentru că Moise a lovit stânca cu toiagul său. Astfel, el a pus un semn al judecății, cu toate că Dumnezeu a vrut să acționeze în har. Și, în ciuda acestei greșeli, Domnul în har a lucrat.

3. Pentru că Domnul a vrut să-Și proslăvească măreția Sa prin judecată. Ca să înțelegem la ce se referă acest lucru, să privim la un exemplu: o mamă le poruncește copiilor ei ceva sub amenințarea pedepsei; dacă ei nu urmează porunca ei, ea trebuie să dispună exercitarea pedepsei anunțate, altfel își pierde autoritatea în fața copiilor. Așa acționează și Dumnezeu. Dacă El poruncește sau rânduiește ceva în Cuvântul Său, El trebuie – dacă noi nu ascultăm de El – să acționeze educând, pentru a-Și preamări măreția.

Moise s-a plecat sub mâna lui Dumnezeu, care îl educa.

«În loc să suspini cu amar, fii smerit», sunt versurile unei cântări – și acest lucru l-a făcut Moise.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pentru că Mă iubește, Îl voi salva, Îl voi pune pe înălțime, pentru că a cunoscut Numele Meu.

Psalmul 91.14

„Îl voi salva“

Avem tendința să ne gândim mai mult la dragostea lui Isus față de noi, decât la dragostea lui Isus față de Dumnezeul Său. Totuși, prima cerință a legii, pe care numai Domnul Isus a împlinit-o, este: „Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta și cu toată gândirea ta“ (Luca 10.27). Și acest lucru este eminamente evident.

Dragostea Lui față de Dumnezeu este motivul care a stat la baza comportamentului și a îndemnurilor Sale în toate lucrurile. Aceasta a fost demonstrată nu numai în condiții ușoare sau plăcute, ci și în suferințele pe care le-a îndurat constant într-o lume potrivnică lui Dumnezeu. În fața ostilității și a persecuțiilor, El a acționat mereu în har și adevăr, fiind plin de iubirea Celui care L-a trimis în lume și pe Care L-a revelat.

Chiar și atunci când oamenii plini de ură au pus mâinile pe Fiul cel Sfânt al lui Dumnezeu și L-au răstignit, vedem perfecțiunea dragostei Lui prin modul în care acceptă toate fără murmur. Apoi, în supunere deplină față de voia lui Dumnezeu, El Se oferă pe Sine ca jertfă pentru păcat și suferă judecata pe care o meritam noi. Răspunsul lui Dumnezeu este pe măsură: „Îl voi salva“. Cum Și-a câștigat El dreptul la această salvare? El a înviat, triumfând asupra puterii păcatului, a morții și a lui Satan. Dumnezeu L-a înălțat foarte mult, așezându-L pe tronul Său. El este demn de toată cinstea și adorarea noastră!

Citirea Bibliei: Isaia 51.12-23 · Evrei 12.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 26:16-23

Cinci împăraţi: Asa, Iosafat, Ioas, Amaţia, Ozia! Cinci istorii având între ele o tragică similitudine! De cinci ori, după un început cu succes al dom­ni­ei, câte o capcană diferită a dus la o cădere fata­lă.

Să reţinem bine numele fiecăruia dintre aceste laţuri, pentru că vicleanul Vrăjmaş n-a încetat să le folosească pentru a-i face pe copiii lui Dumne­zeu să se poticnească. La Asa a fost sprijinirea pe ajutorul lumii; la Iosafat, alianţa şi prietenia pe care a legat-o. Ioas a căzut când a fost flatat, în timp ce Amaţia s-a întors la idoli. În sfârşit, aici vedem mândria spirituală (1 Ioan 2.16) făcându-l pe Ozia să se prăbuşească.

Numele acestui împărat înseamn㠄puterea lui Dumnezeu“; vine însă momentul când va fo­lo­si această putere pentru sine însuşi, ceea ce îi va aduce căderea (v.16). În faţa preoţilor pe care are îndrăzneala să-i înlocuiască din funcţiile lor sfinte, mâna lui Dumnezeu îl loveşte solemn, într-un fel vizibil pentru toţi (Prov. 16.18). Mândria se află în adâncul inimii fiecăruia dintre noi înain­te de a apărea în afară, ca lepră pe frunţile noas­tre. Dacă noi o judecămimediat, Dumnezeu nu va mai fi constrâns să ne aplice o pedeapsă, poate prin umilirea noastră în public.

RUGĂCIUNEA (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm…” (Luca 11:1)

Demonstrând un nivel neobișnuit de onestitate, un pastor spunea: „Rugăciunea este cea mai mare luptă pe care o am. Este dificil să menții o viață de rugăciune consecventă și, mai ales, este dificil să menții convingerea că aceasta face vreun bine uneori… Rugăciunea nu este ceva natural pentru majoritatea dintre noi. Știm că ar trebui să fie un dialog, dar de multe ori pare un monolog. Și parcă nu e nimic mai rău decât să încerci să vorbești cu cineva care nu îți răspunde!

Nu ne place să recunoaștem, dar de multe ori ceea ce ne întrebăm cu adevărat despre rugăciune este: „Cum pot să mă rog astfel încât Dumnezeu să-mi dea ceea ce vreau?” Un băiețel a fost întrebat dacă își spune rugăciunea în fiecare seară. El a răspuns: „Nu, în unele nopți nu am nevoie de nimic!”

Rugăciunea nu se referă la cuvintele specifice pe care le folosești sau la durata de timp pe care o petreci rugându-te. Este vorba despre cunoaștere. Este vorba despre construirea unei relații. Dacă ai ceva de discutat cu cineva, ai putea spune: „Trebuie să găsim un loc și-un timp să putem vorbi!” Vrei să te asiguri că ești auzit și că auzi ce are de spus cealaltă persoană.

Atunci când elimini zgomotul acestei lumi, îți maximizezi capacitatea de a-L auzi pe Dumnezeu și Îi arăți lui Dumnezeu că iei în serios relația ta cu El!” Psalmistul vorbește despre „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic…” (Psalmul 91:1).

Așadar, ai tu un „loc tainic” unde poți fi singur cu Dumnezeu? Poate fi oriunde… dar găsește un loc unde să mergi și să vorbești cu Dumnezeu!

24 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Domnul le-a zis lui Moise și lui Aaron: „Pentru că nu M-ați crezut, ca să Mă sfințiți înaintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nu voi veți duce această adunare în țara pe care le-am dat-o“. Acestea sunt apele Meriba, unde fiii lui Israel s-au certat cu Domnul, și El S-a sfințit în ei.

Numeri 20.12,13

Greșeala lui Moise (1)

Principiul din Galateni 6.7 este valabil și pentru cel credincios: „Nu vă amăgiți: «Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; pentru că ce seamănă omul, aceea va și secera»“. Ceea ce semănăm în viață, prin faptele și prin cuvintele noastre, va aduce rod. Cine seamănă pentru duhul va culege de la duhul viață veșnică. Cine seamănă pentru carne va culege de la carne pierzare.

Acest principiu, al semănatului și al recoltatului, l-au trăit odinioară și Moise și Aaron. Dumnezeu le-a reproșat: „Pentru că nu M-ați crezut, ca să Mă sfințiți înaintea ochilor fiilor lui Israel“. Ei nu sfințiseră harul lui Dumnezeu. Aceasta a fost greșeala lor. În acest punct au eșuat. Dumnezeu a vrut să-l ducă pe poporul Său prin har la țintă. „De aceea nu voi veți duce această adunare în țara pe care le-am dat-o“, a fost consecința dură. Aceasta a fost o pedeapsă dureroasă pentru Moise; el a recoltat ceea ce a semănat când a fost o singură dată neascultător!

Moise a resimțit dur această pedeapsă. Și, deoarece pentru el a fost așa de grea, el nu numai că s-a rugat, ci s-a rugat fierbinte Domnului. Oare nu a condus el, Moise, acest popor mulți ani neobosit prin pustie? Nu a rămas el statornic în lucrarea lui, în ciuda respingerii, a neascultării și a nemulțumirii poporului? Ba da, el a stăruit cu credincioșie în lucrarea sa. Dar acum nu putea să o finalizeze. El nu avea voie să ducă poporul în țară. Ce triumf al slujbei sale ar fi fost aceasta! Dar tocmai acest lucru nu i s-a permis.

De aceea, Moise s-a rugat stăruitor: „Doamne Dumnezeule, Tu ai început să arăți robului Tău măreția Ta și mâna Ta cea tare“. Apoi a adăugat: „Lasă-mă, Te rog, să trec și să văd țara cea bună“. Observăm motivul pentru care ar fi dorit să ducă poporul în țară. Chiar dacă ar fi fost un triumf al slujbei lui, pe el nu-l interesa persoana sau onoarea sa. El dorea să vadă binecuvântarea promisă acestei țări. Deoarece Dumnezeu o numise ca fiind o țară bună, și pentru Moise era o țară bună, iar el ar fi dorit să o vadă. De aceea l-a lovit așa de greu faptul că nu a avut voie să intre în țară!

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă cineva nu este născut din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.

Ioan 3.3

Slujitorul de la biserică și nașterea din nou

Am crescut într-o familie creștină, considerând Biblia o carte sfântă. Am devenit membru al unei biserici și am ajutat acolo mulți ani, timp în care am vorbit adesea cu clericii, cu diaconii și cu prezbiterii. Nimeni nu m-a întrebat vreodată dacă sunt un copil al lui Dumnezeu. Am planificat activități ale bisericii, am administrat finanțele ei și am organizat partea muzicală a slujbelor. Nimeni nu era interesat de relația mea cu Dumnezeu. Am programat și am participat la activitățile bisericii fără a mă gândi vreodată la aspectul spiritual.

Mai târziu l-am întâlnit pe un prieten și i-am povestit cum s-a dezvoltat biserica în ultimele decenii și cum a devenit ea mai atractivă. El a răspuns: „De acord, dar întrebare este: S-a predicat acolo evanghelia? Le este tuturor clar că fiecare trebuie să se întoarcă la Dumnezeu și să fie născut din nou?“. Acel răspuns m-a șocat: eu nu auzisem niciodată că cineva trebuia să se convertească în mod personal. L-am întrebat pe prietenul meu ce voia să spună cu asta, iar el mi-a explicat că nimeni nu poate fi salvat prin fapte bune sau prin forme religioase, ci numai prin întoarcerea la Dumnezeu, prin credința în Isus Hristos. Eram iritat și agitat, dar l-am ascultat de curiozitate când a citit din Biblie: „Cine însetează să vină; și cine vrea, să ia apa vieții fără plată“ (Apocalipsa 22.17). Scria oricine, așadar mă includea și pe mine. Am înțeles că nici apartenența la o biserică și nici lucrarea în biserică nu mă puteau salva. Trebuia să fiu născut din nou, prin har.

Citirea Bibliei: Isaia 50.1-11 · Evrei 11.17-31

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 25:1-13; 25:25-28

Amaţia succedă tatălui său, Ioas. În ansamblu, el începe prin a face ce este bine în ochii Domnu­lui. Cuvântul însă adaugă: „dar nu cu o inimă întreag㓠(v.2). O inimă per­fectă nu semnifică nicidecum ine­xis­tenţa păcatului, ci faptul că are o voinţă hotărâtă de a face doar un singur lucru: să-I placă lui Dumnezeu prin ascultarea de El (comp. Filipeni 3.15 cu v. care le precedă în Filipeni 3).

Prima greşeală: Amaţia merge la război împo­triva lui Edom şi angajează o sută de mii de mer­cenari din Israel pentru a-şi întări armata. Fiind mustrat de un om al lui Dumnezeu, Amaţia se supune şi triumfă asupra vrăjmaşilor săi. Dar apoi, ce cădere! În această inimă împărţită a lui Amaţia, idolii edomiţilor îşi găsesc un loc şi îl ocupă (v. 14). Şi, pentru că este imposibil să slujeşti şi lui Dumnezeu şi lui Mamona (Matei 6.24; Luca 16.13), din acest moment Domnul dispare din gân­durile sale. „Amaţia s-a abătut de la a-L urma pe Domnul“ (v. 27). Dacă Isus nu ne umple toată inima, Vrăjmaşul va şti cum să ocupe locul rămas liber.

După ce a suferit o înfrângere ruşinoasă în mâinile împăratului lui Israel, sărmanul Amaţia mai trăieşte încă cincisprezece ani, după care este omorât, fără să fi dat între timp vreun semn de pocăinţă.

CREDINCIOȘIA | Fundația S.E.E.R. România

„Stăpânul său i-a zis: Bine, rob bun şi credincios…” (Matei 25:23)

Domnul Isus începe pilda talanților cu aceste cuvinte: „Atunci, Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care… și-a încredințat avuția…” (Matei 25:14) Iar unul dintre cele mai importante lucruri pe care El le subliniază este importanța de a fi credincios.

Că Dumnezeu îți dă cinci talanți, doi talanți sau un singur talant, lucrul care contează pentru El este credincioșia ta. „Stăpânul său i-a zis: ‘Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” (vers. 21)

Să remarcăm că El nu a spus: „Bine, rob faimos” sau „rob strălucit”… ci „rob credincios”! Hristos vorbește despre cei care adesea trec neobservați, dar sunt indispensabili scopurilor Sale. El vorbește despre cei care nu suflă în trâmbiță, nu flutură steaguri și nu cer aplauze… El vorbește despre cei care apar zi de zi și își folosesc talentele pe care Dumnezeu li le-a dat, pentru a face munca pe care El le-a încredințat-o. Nebăgați în seamă de oameni, dar observați și răsplătiți de Dumnezeu! „Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.” (Evrei 6:10).

Aceste cuvinte îi descriu pe aceia care se feresc de lumina reflectoarelor și sunt fericiți să slujească în umbră. Îi descriu pe aceia care nu numai că pornesc în cursă, dar o și parcurg zi de zi, care nu se opresc până nu ajung la linia de sosire. S-ar putea ca alții să nu creadă că tu aduci mari schimbări, dar Dumnezeu o face. În timp ce alții pun mare preț pe nivelurile de calificare și de succes, Dumnezeu te măsoară prin credincioșia ta.

Așadar, azi – și de azi! – fii credincios în lucrul încredințat ție!

23 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

N-a fost niciunul dintre voi care să-l fi convins pe Iov, să fi răspuns cuvintelor lui.

Iov 32.12

Niciunul dintre prietenii lui Iov n-a reușit să-l convingă pe Iov, nici să dea un răspuns adecvat cuvintelor lui. De ce? Erau ei complet lipsiți de înțelepciune? Adevărata înțelepciune nu-și are izvorul în noi, de aceea câteodată planurile noastre, acțiunile noastre și lucrurile pe care le-am pregătit în mod minuțios cu privire la viața noastră spirituală sau cu privire la lucrarea Domnului aduc doar puțin rod pentru Dumnezeu, uneori deloc. Iar aceasta se întâmplă uneori când aceleași mijloace și acțiuni au fost eficiente în trecut, dar nu se mai dovedesc așa pentru situația prezentă.

Trebuie să învățăm că înțelepciunea nu-și are izvorul în noi și că, dacă planurile și acțiunile noastre nu funcționează așa cum ar trebui, aceasta este pentru ca noi să nu ne mândrim că deținem înțelepciunea necesară, în special atunci când este vorba de lucrarea lui Dumnezeu. De aceea citim că doar Dumnezeu, și nu omul, îl putea face pe Iov să cedeze. Aceasta este o lecție foarte importantă cu privire la lucrarea Domnului. Pavel dă un exemplu despre acest lucru atunci când scrie: „Cuvântul meu și predicarea mea nu stăteau în cuvintele convingătoare ale înțelepciunii, ci în dovada Duhului și a puterii, încât credința voastră să nu fie în înțelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 2.4,5).

Orice lucrare adevărată într-un suflet este făcută de Dumnezeu, prin intermediul Cuvântului și a Duhului Său și potrivit cu înțelepciunea Sa. O astfel de lucrare nu poate fi făcută de om. Acest lucru este valabil și pentru mântuirea sufletului – noi nu putem deschide ochii oamenilor, nici nu-i putem convinge, ci pentru așa ceva este nevoie ca Dumnezeu să lucreze (Efeseni 2.5; Coloseni 2.13; 1 Petru 3.18). La fel și în ce privește lucrarea în sufletul unui credincios (2 Timotei 2.25; Filipeni 3.15). Singura noastră resursă este să ne îndreptăm către Dumnezeu și să-I cerem înțelepciune, astfel ca lucrarea Lui să fie făcută într-o inimă. Când procedăm așa și acționăm potrivit înțelepciunii Lui, putem vedea mâna Sa la lucru. Să-I cerem deci înțelepciune pentru toate activitățile noastre de zi cu zi, pentru ca astfel numele lui Hristos să fie glorificat în tot ceea ce facem!

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu este Acesta fiul tâmplarului? Nu se numește mama Lui Maria, iar frații Lui, Iacov și Iosif și Simon și Iuda? … Și se poticneau de El.

Matei 13.55-57

Barca de salvare

Pe vremea lui Isus, oamenii știau multe despre El, dar n-au crezut în El! La fel în zilele noastre, mulți oameni știu despre Isus; mulți chiar Îi spun pe nume, dar nu Îi încredințează Lui viața și viitorul lor. Între cunoașterea faptică și notorietate, pe de o parte, și credință și încredere, pe de altă parte, există o diferență enormă. Această diferență se poate formula astfel: mulți oameni sunt creștini, dar numai în mintea lor, nu și cu inima. Ei pot ști cu ușurință ce înseamnă a fi creștin, însă fără să creadă în Hristos cu inima și fără să experimenteze întoarcerea autentică la Dumnezeu.

Când eram copil, am dat peste o barcă de salvare. M-am cățărat pe ea, am ascultat explicațiile referitoare la echipamentele de protecție și am aflat cu uimire despre puterea motoarelor. Știam totul despre barca respectivă. Dar în acel moment nu aveam nevoie de salvare. Barca era legată în siguranță, ancorată, nu exista pericolul să se scufunde. Dacă aș fi fost pe o navă care se scufunda, cât mi-aș fi dorit ca o barcă de salvare să fi trecut prin apropiere… Ar fi fost singura mea speranță. Cât de liniștit și fericit aș fi fost dacă aș fi urcat în ea, căci astfel eram salvat de la înec! Nu doar că aș fi aflat despre ea, ci m-aș fi încredințat ei.

S-ar putea să știu câte ceva despre Hristos, dar asta nu mă va salva. Eu mi-am pus credința în El și atunci am fost salvat. Biblia spune: Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și casa ta (Fapte 16.31).

Citirea Bibliei: Isaia 49.14-26 · Evrei 11.8-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 24:1-3; 24:15-27

Cât timp Iehoiada a fost în viaţă şi l-a dirijat, totul a fost bine şi am fi tentaţi să credem că Ioas putea fi numărat printre cei mai buni împăraţi. Constatăm însă cu tristeţe că moartea marelui preot marchează o întor­să­tură fatală în viaţa lui. Cum se poate explica aceasta? În loc să se fi sprijinit direct pe Dum­nezeu – ceea ce este specific credinţei – Ioas se aban­donase în seama ta­tălui adoptiv. Şi, când acesta avea să-i lipsească, credincioşia lui se va prăbuşi. Ioas n-a avut niciodată o credinţă personală.

Nu vă înşelaţi, tineri cititori care aveţi părinţi creştini: educaţia, bunele maniere, cele mai favo­rabile cir­cum­stanţe, toate aceste lucruri nu sunt credinţă. Mai mult, credinţa părinţilor voştri nu este credinţa voastră. Odată ei plecaţi, va mai fi Domnul cu voi?

Căpeteniile poporului vin şi-l flatează pe împă­rat. „Atunci împăratul i-a ascultat …“ (v. 17; Prov. 29. 12). Ce face Ioas sub influenţa lor? Fapte care fac să te înfiori: Cere uciderea fiului binefăcătorului său. Domnul reamin­teşte fariseilor ipocriţi de moartea lui Zaharia (al cărui nume înseamnă celui căruia Domnul îi rea­minteşte) în momentul când ei se află pe punctul de a comite o crimă şi mai înfiorătoare (comparaţi cu Matei 23.34-35; vezi şi Matei 21.35 …).

NU LĂSA LOC MÂNDRIEI! | Fundația S.E.E.R. România

„Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu.” (2 Corinteni 3:5)

Celebrul boxer american Muhammad Ali (alias Cassius Clay) a făcut această declarație înaintea meciului cu Joe Frazier, din 1971: „Nu există niciun om în viață care să mă poată bate. [A lovit aerul cu stânga lui orbitoare.] Sunt prea deștept. [Și-a lovit capul cu mănușa.] Sunt prea frumos. [A arătat camerelor profilul său, ca un bust pe un piedestal.] Eu sunt cel mai mare! Eu sunt regele! Ar trebui să fiu un timbru poștal – numai așa voi fi lins vreodată!”

Ghici ce s-a întâmplat în acea luptă? Spre uimirea tuturor, în special a sa, Ali a pierdut în fața lui Frazier.

Când încrederea în propriile capacități și resurse se transformă în mândrie și apoi în aroganță, te îndrepți spre dezastru. Biblia spune: „Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii.” (Proverbele 16:18)

Așadar, cum găsești echilibrul? Amintindu-ți că fiecare dar, abilitate, talent și resursă vine de la Dumnezeu. Încrederea este esențială pentru succes. Nu este nimic greșit în a recunoaște darurile pe care ți le-a dat Dumnezeu. Dar diferența dintre încrederea în sine și încrederea în Hristos se găsește în persoana care primește creditul.

O modalitate bună de a menține acest gând în prim-planul vieții tale este să practici arta mulțumirii în fiecare zi. Este greu să mai fii prea încrezător în tine însuți când recunoști că nu ești nimic fără harul lui Dumnezeu, care este darul Său nemeritat, necâștigat și nejustificat! Biblia spune: „Tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.” (1 Petru 5:5-6)

Deci, nu lăsa loc mândriei!

22 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că a și fost bolnav, aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el, și nu numai de el, ci și de mine, ca să nu am întristare peste întristare.

Filipeni 2.27

Epafrodit i-a dus apostolului Pavel un dar din partea adunării din Filipi, călătorind aproape o mie cinci sute de kilometri. După ce a ajuns la Roma, el s-a îmbolnăvit (versetul 30) și s-a întristat gândindu-se la suferința celor din Filipi, când aceștia aveau să audă că se îmbolnăvise în timpul călătoriei în care ei îl trimiseseră (versetul 26). Dumnezeu însă a avut milă de Epafrodit și l-a vindecat. Dumnezeu a avut astfel milă și de Pavel, care s-ar fi întristat foarte mult dacă Epafrodit ar fi murit, după ce fusese deja întristat văzându-l în suferință.

Suferința poate fi uneori egoistă; în cazul acestor doi oameni, ea era însă lipsită de egoism. Pavel și-ar fi putut folosi darul de vindecare (Fapte 19.11,12), însă în mod evident a înțeles că aceasta nu era voia lui Dumnezeu, lucru la care așa-zișii vindecători de astăzi ar trebui să ia bine seama. După ce sănătatea lui Epafrodit a fost restabilită, Pavel l-a trimis înapoi acasă, fiind bucuros la gândul că filipenii aveau să fie foarte mângâiați să-l vadă sănătos și bine.

Mai devreme în epistola sa, Pavel a scris că, pentru el, moartea era „un câștig“, fiindcă însemna să fie „cu Hristos“, ceea ce era „cu mult mai bine“ (Filipeni 1.21,23); însă el știa bine cât de greu le este celor lăsați atunci când cineva drag lor pleacă la Domnul. Apostolul simțea adânc suferințele prin care alții treceau.

Avem și noi nevoie să ne cercetăm cu privire la felul în care ne gândim la ceea ce simt alții. Nu dorim să încurajăm cultivarea victimizării – exemplul lui Pavel ne ferește de o asemenea tendință (Filipeni 1.14-18) – ci dorim să învățăm ceea ce el a învățat atunci când Domnul Isus i S-a adresat din glorie, spunându-i: „Saul, Saul, pentru ce mă persecuți?“ (Fapte 9.4). Domnul nostru simte împreună cu noi atunci când suferim (Evrei 4.15), fiindcă suntem mădularele trupului Său (1 Corinteni 12.27), iar El știe ce înseamnă suferința, fiindcă a fost „Omul durerilor“ pe acest pământ (Isaia 53.3).

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Depărtează de la mine deșertăciunea și minciunile; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăție; hrănește-mă cu pâinea de care am nevoie zilnic, ca nu cumva, fiind sătul, să Te tăgăduiesc și să zic: „Cine este Domnul?“. Sau ca nu cumva, fiind sărac, să fur și să iau în deșert Numele Dumnezeului meu.

Proverbe 30.8,9

Fântâni crăpate

Banii ne pot corupe și atunci când îi avem de prisos, dar și atunci când ne lipsesc. Cei săraci sunt tentați ca, prin înșelătorie, justificată în ochii lor, să obțină cele necesare vieții. Nu așa!

Domnul vorbește despre pâinea zilnică de care avem nevoie (Matei 6.11), iar apostolul Pavel vorbește despre „mulțumirea“ în ceea ce privește hrana și îmbrăcămintea (1 Timotei 6.7,8), referindu-se la un stil de viață modest. Ar trebui creștinii să se lepede de tot ceea ce i-ar face să trăiască dincolo de un stil de viață simplu? Nu neapărat, dar casele noastre, hainele noastre și modul nostru de viață ar trebui să reflecte o anumită formă de sobrietate. Nu sunt de niciun folos fântânile crăpate! Rezervoare de apă fără apă…

În Răsărit se întâmplă câteodată ca un om să sape ani de zile un puț într-o stâncă, în speranța să-l umple cu apă când va veni timpul ploilor. În urmă vin ploile și pârâiașele aduc apa în puț, însă, lucru de mirare, apa nu se ridică, pentru că puțul este crăpat. Ce dezamăgire! Toată munca lui a fost zadarnică, iar el moare de sete! Aștepți să găsești vreo satisfacție în lucrurile pământești? Mai curând sau mai târziu vei vedea că toate puțurile sunt crăpate! „M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, și și-au săpat fântâni, fântâni crăpate, care nu țin apă“ (Ieremia 2.13)

Citirea Bibliei: Isaia 49.1-13 · Evrei 11.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 23:12-21

Încoronarea lui Ioas şi apariţia lui în public au dejucat toate planurile răutăcioasei Atalia. În acelaşi fel, învierea Domnului Isus a nimicit pla­nurile Vrăjmaşului.

Uzurpatoarea este trecută prin ascuţişul săbiei. Pe­deap­sa ei subită o ilustrează pe cea a lui Antihrist la  apa­riţia Domnului. Acel „om al păcatului“ va fi aruncat de viu în iazul de foc, împreună cu capul imperiului roman.

Cu toate acestea, ca şi mama ei Izabela, Atalia, această femeie dezgustătoare, ucigaşă a propriilor copi­laşi, ne duce cu gândul la falsa Bise­rică, marea creş­tinătate cu numele. Ea a vrut să domnească sacrificând în acest scop sufletele de careeraresponsabilă.CareestejudecataluiDum­nezeu? „Pentru că zice în inima ei: ŤŞed ca îm­pă­răteasă şi nu sunt văduvă şi nu voi vedea nicidecum în­tris­ta­reať, de aceea, într-o singură zi vor veni plăgile ei, moarte şi întristare şi foamete şi va fi arsă în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care o jude­că, este puternic“ (Apocalipsa 18.7-8). Moartea Ataliei este urmată de cea a lui Matan, preotul lui Baal, apoi de introducerea cere­monială a dom­niei lui Ioas.

EȘTI ÎN CĂUTAREA UNUI SENS? | Fundația S.E.E.R. România

„Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune…” (Eclesiastul 1:14)

Ai cumva impresia că dacă ai avea mai mulți bani sau mai mult succes, ai fi fericit?

Tenismenul german Boris Becker a declarat: „Am câștigat Wimbledonul de două ori, o dată ca cel mai tânăr jucător. Eram bogat. Aveam toate bunurile materiale de care aveam nevoie… La fel ca starurile de cinema și din muzică ce ajung să se sinucidă – ei au totul, și totuși sunt atât de nefericiți. Eu nu aveam pace interioară.”

Înțeleptul Solomon a făcut aceeași descoperire: „Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt!” El a încercat religia, educația, banii, proiectele de lucrări publice, faima, scrisul creativ și plăcerea senzuală: „Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea. Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt şi că nu este nimic trainic sub soare.” (Eclesiastul 2:10-11) Pentru ca în cele din urmă, în ultimul capitol al cărții Eclesiastul, Solomon să găsească ce căuta, ajungând la concluzia potrivită: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.” (Eclesiastul 12:13)

 Înțeleptul acesta a descoperit că viața nu se construiește pe lucruri, ci pe relații. Iar prima și cea mai importantă relație pe care trebuie s-o ai este relația cu Dumnezeu.

S-ar putea să te întrebi: „Cum Îl găsesc pe Dumnezeu?” Prin Hristos! Domnul Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6) Poți deci să ai o relație cu Dumnezeu, care să-ți schimbe viața, punându-ți încrederea în Isus Hristos!