Mana Zilnica

8 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Mulțimea amestecată care era printre ei a poftit; și chiar și fiii lui Israel au plâns din nou și au zis: „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne amintim de peștele pe care-l mâncam în Egipt pe nimic, de castraveți și de pepeni și de praji și de cepe și de usturoi; și acum ni s-a uscat sufletul: nu este nimic, decât mana aceasta înaintea ochilor noștri“.

Numeri 11.4-6

Punem astfel de întrebări și cu privire la noi înșine? Găsim noi întotdeauna că mana noastră cerească este suficientă pentru noi? Îi auzim câteodată pe unii creștini întrebând ce rău este în cutare sau cutare lucru sau plăcere lumească. Ba mai mult, auzim de pe buzele unor persoane creștine cu multe pretenții cuvintele următoare: «Cum ne vom umple tot timpul? Nu putem să ne gândim întotdeauna la Hristos și la lucrurile cerești. Trebuie să ne recreăm cumva». Nu sunt aceste cuvinte similare cumva cu cele ale lui Israel din Numeri 11? Ba da! Și, cum sunt cuvintele, așa sunt și acțiunile. Astfel de persoane fac dovada că Hristos nu este de ajuns pentru inimă, prin faptul că doresc să se preocupe de alte lucruri. Cât de des, de exemplu, zace Biblia neglijată ore întregi, în timp ce literatura lipsită de valoare a acestei lumi este devorată cu lăcomie! Ce mesaj ne transmit ziarul foarte răsfoit și Biblia acoperită de praf? Nu dau ele mărturie despre ceva? Nu înseamnă acest lucru disprețuirea manei și dorința acerbă după „praz“ și după „ceapă“?

Hrana Egiptului nu poate sătura natura cea nouă, iar întrebarea importantă care se pune este aceasta: ce fire dorim să hrănim – pe cea nouă, sau pe cea veche? Este clar că natura divină nu se poate hrăni cu cititul ziarelor, cu cântecele deșarte și cu literatura ușuratică. Prin urmare, dacă ne preocupăm cu astfel de lucruri, în oricare măsură, sufletul nostru se va veșteji.

Domnul să ne dea harul să ne gândim serios la aceste lucruri! Umblarea noastră să fie prin Duhul, astfel încât Hristos să constituie întotdeauna partea atotsatisfăcătoare a inimilor noastre.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Tu ești un Dumnezeu al iertării, milos și îndurător, încet la mânie și plin de bunătate.

Neemia 9.17

Un Dumnezeu iertător

Un tânăr l-a acuzat pe un creștin bătrân cu aceste vorbe: „Ce te face să afirmi despre creștinism că este adevărul absolut? Nu cred că pentru Dumnezeu contează dacă cineva este musulman, budist sau creștin“.

Credinciosul a ascultat cu răbdare și apoi i-a spus: „Întrebarea ta a primit răspuns acum aproape 3.000 de ani prin profetul Mica: «Cine este Dumnezeu asemenea Ție, care iartă nelegiuirea și trece cu vederea fărădelegea? … Tu vei arunca toate păcatele lor în adâncurile mării» (Mica 7.18,19). Iertarea păcatelor este propovăduită doar în Biblie. Acolo citim că Isus Hristos «ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său» (Apocalipsa 1.5). Dacă n-ai nevoie să-ți fie iertate păcatele, nu ezita în a te face musulman. Altfel, te-aș sfătui să…“. Creștinul nu a apucat să zică mai mult, deoarece tânărul se grăbise să plece, iar ultimele cuvinte au rămas în aer.

Nu trebuie să ne eschivăm de la acest subiect. Nu te opri aici din citit! Trebuie să iei o decizie. Începe prin a te ruga Domnului Isus. Mărturisește-ți păcatele înaintea Lui. Spune-I Lui tot ce te apasă. Atunci El te va ierta de toată vina și îți va da viața eternă. Cât de fericit este oricine poate spune: „Și eu am experimentat mila lui Dumnezeu“.

    Curățit în al Său sânge și crezând în jertfa Lui,

    Mă apropii fără teamă de Preasfântul Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Isaia 3.1-15 · Fapte 21.15-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 17:16-27

David realizează că n-a meritat nimic. De-a dreptul copleşit, cheamă asupra sa bunătatea lui Dum­nezeu, Îi aduce laudă, mulţumeşte.

Să spu­nem mulţumesc! Când cine­va omite să facă lucrul acesta faţă de noi, îl acu­zăm de impoliteţe sau de nerecunoştinţă. Să nu ne închipuim că Dumnezeu nu simte când copiii Lui uită să-I mulţumească. Şi totuşi să ne gândim ce multe binecuvântări primim de la El în fiecare zi fără să ne punem problema să-I mulţumim sau pe care nici măcar nu le remarcăm … Asemeni psalmistului, să ne încurajăm sufletul să nu uite nici una din binefacerile Lui (Ps. 103.2). Ce multe dintre îndurările Sale le lu­ăm ca de apucat, mai cu seamă cele pe care le avem … Când ne aşe­zăm să luăm masa, cei din familiile creş­tine avem obi­ce­iul (şi datoria) de a aduce mulţumiri. Este necesar însă ca inimile noastre să se adân­cească cu adevărat în cuvintele rostite de capul familiei şi să-L bine­cu­vântăm pe Domnul atât pentru beneficiile materiale pe care le primim de la El, dar mai ales pentru privilegiile creştine: Cuvântul, strângerile credincioşilor, educaţia noas­tră în fri­ca de Domnul (Efeseni 5.20) şi, mai pre­sus de toate, să nu obosim să-I aducem mulţu­miri pen­tru marea Lui mântu­ire, pentru măreţul Mân­tu­i­tor pe care ni L-a dat. Să repetăm împre­u­nă cu apostolul: „Mulţumire fie adusă lui Dumnezeu pentru darul Său de nespus!“ (2 Cor. 9.15).

ÎNCHINĂ-TE LUI DUMNEZEU „DIN RĂSPUTERI” (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Înaintea Domnului am sărit…” (2 Samuel 6:21)

Adevărata închinare ne cere să fim mai puțin conștienți (sau absorbiți) de sine, și mai conștienți de prezența lui Dumnezeu și absorbiți de proslăvirea Numelui Său. După ce l-a văzut pe David dansând în fața Domnului, soția lui l-a mustrat: „Cu câtă cinste s-a purtat azi împăratul lui Israel descoperindu-se înaintea slujnicelor supuşilor lui, cum s-ar descoperi un om de nimic!” (2 Samuel 6:20). La care David a răspuns: „Înaintea Domnului, care m-a ales … ca să mă pună căpetenie peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Domnului am jucat. Vreau să mă arăt şi mai de nimic decât de data asta şi să mă înjosesc în ochii mei.” (vers. 21-22)

David ne oferă o imagine a închinării pure. Închinarea înseamnă să ne debarasăm de lucrurile care ne conferă identitatea și siguranța, în afara relației noastre cu Hristos. Este o reamintire a faptului că neprihănirea noastră seamănă cu niște zdrențe murdare în fața lui Dumnezeu. Închinarea nu este despre ce putem face noi pentru Dumnezeu, ci despre ce a făcut Dumnezeu pentru noi. El ne-a iubit, ne-a mântuit și ne-a îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos.

Acesta este adevărul care l-a inspirat Charles Wesley să exclame, într-unul dintre cunoscutele sale imnuri: „Chiar mii de limbi să-Ți cânt de aș avea / o, Doamne, pe deplin eu n-aș putea / Să laud Numele Tău. Căci tu,/ Cel Sfânt și Preaînalt, Atoatecreator / Din moarte m-ai răscumpărat. De-aceea Te ador!” Biblia ne arată diverse moduri în care Îl putem lăuda pe Dumnezeu: vorbind, strigând, cântând, bătând din palme, cântând la instrumente muzicale, ridicându-ne mâinile înaintea Domnului, îngenunchind, stând prosternați în prezența Lui, și sărind înaintea Lui!

David exclama: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea!” (Psalmul 34:1) Și apoi ne spune și de ce: „Eu am căutat pe Domnul şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele.” (Psalmul 34:4).

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: găsește modul potrivit de a-L lăuda pe Dumnezeu, și fă-o „din răsputeri”!