Mana Zilnica

13 Aprilie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.

Matei 3.17

Ce minunat este să contemplăm perfecțiunile Domnului nostru Isus! Însuși Dumnezeu Tatăl a exclamat în două rânduri: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea“. Tatăl este Cel care poate să-L aprecieze deplin pe Fiul Său, însă și noi suntem încurajați să luăm parte la aceasta împreună cu El, meditând la Persoana minunată și la lucrarea glorioasă a Domnului Isus.

În Matei 9, când Domnul a văzut mulțimile, inima Lui a fost plină de milă față de ele. El i-a privit cu compasiune pe oameni, le-a predicat evanghelia și i-a vindecat de orice boală și neputință. El îi vedea ca pe niște oi trudite și obosite, lipsite de păstor. Știm că Domnul Isus a plâns la mormântul lui Lazăr, însă, mai târziu, a existat o altă ocazie în care El a vărsat lacrimi. Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, știind prea bine ceea ce avea să întâmpine, El a coborât muntele Măslinilor călare pe un măgăruș. A privit Ierusalimul și a plâns pentru el, știind că, peste câțiva ani, cetatea și mulțimea locuitorilor ei aveau să fie nimiciți (Luca 19.41). Cât de uimiți suntem să auzim cuvintele Sale de pe cruce: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac“ (Luca 23.34)! Apoi, văzând-o pe Maria, mama Sa, lângă cruce, nu S-a preocupat cu propriile Sale suferințe, ci a îngrijit de viitorul ei, încredințând-o grijii lui Ioan (Ioan 19.26). Pentru a arăta clar că nimeni nu-I lua viața, ci Și-o dădea El Însuși, după ce a băut oțetul, a zis: „S-a sfârșit!“. Apoi, capul nu I-a căzut, ci El Și l-a plecat și Și-a dat duhul (Ioan 19.30).

Domnul Isus este cu adevărat cel dintâi dintre zece mii! Să-L lăudăm, să-L onorăm și să-L mărim, pe măsură ce-L cunoaștem din ce în ce mai mult!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

I-au ieșit în întâmpinare și strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!“. Și Isus, găsind un măgăruș, S-a așezat pe el, după cum este scris: „Nu te teme, fiica Sionului; iată, Împăratul tău vine șezând pe mânzul unei măgărițe“.

Ioan 12.13-15

Călare pe un măgăruș

Mulți au venit să îl vadă pe Lazăr, deoarece Isus îl înviase dintre morți. Și astfel ei au tras concluzia că acest Isus era Fiul lui David care fusese promis. Ei L-au primit din toată inima, citând Psalmul 118. Dar cine și-ar fi putut imagina că după câteva zile vor striga: „Nu avem alt împărat decât pe Cezarul“ (Ioan 19.15). În acea zi, Isus era binecuvântat de popor. Gândea El oare că, în sfârșit, Îl vor primi ca Mesia? Nu! El știa că aceasta era numai o înflăcărare trecătoare. Această călătorie în triumf era cel dintâi pas spre calea crucii. Dincolo de aclamațiile „Osana Fiului lui David!“ (Matei 21.9), în lăuntrul Său, în mijlocul bucuriei, distingea un alt glas care urma să răsune: „Răstignește-L, răstignește-L!“. Domnul a luat un măgar tânăr, împlinind astfel profeția lui Zaharia: „Bucură-te foarte mult, fiică a Sionului! Strigă de bucurie, fiică a Ierusalimului! Iată, Împăratul tău vine la tine … smerit și călare pe … mânzul unei măgărițe“ (Zaharia 9.9). Niciun evanghelist nu citează textul complet din Zaharia. Porunca de a se bucura nu se regăsește în niciuna dintre cele patru evanghelii. Motivul este clar: oamenii ar fi trebuit întâi să se pocăiască și să Îl primească pe Mesia prin credință. Ei au falimentat în a face aceasta. Când Hristos Se va întoarce, ei vor boci întâi, înainte de a-L primi cu bucurie (Zaharia 12.10). Când, într-o vreme viitoare, Hristos va apărea pe acest pământ în glorie, El îl va elibera pe poporul Israel de vrăjmașii săi. Însă azi El este încă gata să mântuiască oamenii de păcatele lor.

Citirea Bibliei: Geneza 6.1-12 · 1 Petru 3.8-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 6:1-11

Primul gând al lui David la inaugurarea împărăţiei se îndreaptă spre chivotul Domnului. El mobilizează treizeci de mii de oameni, elita lui Israel, de data aceasta nu pentru o bătălie, ci pentru a escorta chivotul într-un mod demn, până la Ierusalim. Oricâtă onoare am acorda Persoanei Domnului Isus, nu este niciodată prea mare. Numai că acest omagiu şi această închinare trebuie să I le aducem într-un fel înţelept şi în ascultare. Potrivit dispoziţiei divine, chivotul ar fi trebuit purtat pe umeri (Numeri 7.9); însă David şi poporul n-au ţinut cont de aceasta. În opinia lor, un car nou, asemenea celui folosit mai înainte de filisteni în ignoranţa lor, servea mult mai bine scopului lor. Nu era mai practic aşa, decât să-l transporte pe jos? Şi iată că Uza, care a atins chivotul, este rupt pe loc! Ce consternare! Noi nu l-am fi considerat atât de vinovat. Dar a fost vinovat! Dumnezeu a vrut să ne facă pe noi, ca şi pe David, să înţelegem cât de grav este să înlocuim învăţătura şi îndrumările Sale cu propriile noastre bune intenţii, în special acolo unde este implicată închinarea şi adorarea.

Amară întrerupere a acestei frumoase ceremonii! David, iritat şi înfricoşat în acelaşi timp, schimbă destinaţia chivotului şi pierde astfel o binecuvântare de care se va bucura, în schimb, familia lui Obed-Edom.

POȚI SĂ-ȚI ÎNVINGI FRICA | Fundația S.E.E.R. România

„Dragostea desăvârșită izgonește frica.” (1 Ioan 4:18)

Conform enciclopediei de psihiatrie, există clasificate circa două mii de frici. Interesant este că psihiatrii afirmă că de fapt există doar două temeri înnăscute: frica de cădere și frica de zgomote puternice. Asta înseamnă că toate celelalte sunt frici învățate, deprinse… Așadar, cel mai important lucru de aici este că putem să ne dezvățăm deci de oricare dintre ele.

Majoritatea dintre noi suntem marcați, în bine sau în rău, de o seamă de experiențe. Aceste experiențe definitorii pot planta o sămânță de încredere sau o sămânță de incertitudine, o sămânță de speranță sau o sămânță de vulnerabilitate, o sămânță de credință sau o sămânță de frică.

Ioan exprimă scopul final al relației noastre cu Dumnezeu: „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” (1 Ioan 4:18) Expresia „dragoste desăvârșită” nu descrie iubirea noastră pentru Dumnezeu, ci iubirea necondiționată, nemeritată și neîntreruptă a lui Dumnezeu pentru noi. Un autor creștin scria: „Scopul iubirii este eliminarea fricii! Pe măsură ce creștem într-o relație de iubire cu Dumnezeu, ne dezvățăm de temerile care ne paralizează și ne neutralizează spiritual.

Aceasta este esența credinței. Credința este procesul de dezvățare a fricilor iraționale. Singura frică după voia lui Dumnezeu, rânduită și admisă de El este „frica de Dumnezeu”! Și dacă ne temem de Dumnezeu [adică Îl iubim, onorăm, venerăm și respectăm], nu trebuie să ne temem de nimeni sau de nimic altceva! Depășirea fricilor noastre este de fapt un proces de învățare progresivă a încrederii în Dumnezeu!”

Una dintre cele mai mari promisiuni pe care Dumnezeu ni le-a dat în Scriptură este aceasta: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:5-6). Așadar, tu nu mai ai motive să-ți fie frică!