29 & 30 Martie 2025
DOMNUL ESTE APROAPE
Doamne, Tu știi toate: Tu cunoști că Te iubesc.
Ioan 21.17
Într-un mod foarte binecuvântat, Petru, în răspunsul său, respinge contrastul dintre el și ceilalți, lăsându-se în seama Domnului, spunând: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc“. Este ca și cum ar fi spus: «După tăgăduirea mea teribilă s-ar părea că nu aș avea dragoste pentru Tine și că nimeni nu ar putea crede că Te iubesc, dar Tu știi că, în ciuda a toate acestea, eu Îți sunt prieten».
A doua întrebare pe care Domnul o pune probează inima lui Petru mai profund. El nu îl mai întreabă dacă Îl iubește mai mult decât ceilalți, ci dacă Îl iubește în vreun fel. El spune: „Simone, al lui Iona, Mă iubești?“. Din nou Petru se lasă în seama cunoașterii Domnului. Petru nu se mai laudă cu cunoștința pe care o are și nu se mai încrede nici în sentimentele lui; el se bazează pe ceea ce cunoaște Domnul.
În a treia întrebare, Domnul folosește pentru „dragoste“ termenul pe care îl folosise Petru, termen care, în cele două răspunsuri pe care acesta le-a dat, a fost diferit de cel pe care îl folosise Domnul, în primele două întrebări. Domnul folosise un cuvânt care implică o dragoste inteligentă și selectivă. Petru folosește un cuvânt care implică o dragoste reală, dar una emoțională, o dragoste care se atașează de o persoană fără multă înțelegere sau apreciere a gloriei persoanei iubite. Astfel că, a treia oară, Domnul întreabă: „Simone, al lui Iona, Mă iubești [Îmi ești prieten]?“. Petru, complet mișcat de a treia întrebare a Domnului, se lasă cu totul în seama Lui. El spune: „Doamne, Tu știi toate“. După tăgăduirea lui, ceilalți poate că nu mai știau ce să creadă despre dragostea lui Petru față de Domnul. Însă el Îi spune Domnului: „Doamne, Tu știi toate: Tu cunoști că Te iubesc“. Petru pare să spună: «Nu doresc să mai spun nimic despre mine însumi, despre dragostea mea sau despre devotamentul meu, ci mă las cu totul în seama atotcunoașterii Tale; Tu cunoști tot ce este în inima mea; Tu cunoști dragostea pe care alții nu o pot vedea; Tu cunoști încrederea pe care am avut-o în mine însumi și pe care am conștientizat-o atât de puțin; Tu cunoști totul și de aceea eu nu mă mai încred în zelul meu, în devotamentul meu sau în dragostea mea, ci mă încred doar în Tine, care cunoști toate, pentru ca Tu să mă păzești de cădere».
Petru nu spune: «Această cădere m-a făcut să mă simt atât de nenorocit și atât de rușinat, încât mi-am însușit această lecție și niciodată nu voi mai cădea». Dacă ar fi vorbit astfel, acesta ar fi reprezentat primul pas pe drumul spre o altă cădere. El mai degrabă a spus: «Am învățat atât de mult despre slăbiciunea mea, încât sunt conștient că pot cădea din nou, dacă Domnul, care cunoaște toate lucrurile, nu mă va ține».
Atât de perfect este Hristos, atât de perfectă este cunoștința Lui, atât de neschimbătoare este dragostea Lui, că Petru a devenit conștient că Cel împotriva Căruia a păcătuit este Singurul în care se poate încrede pentru a fi păzit de cădere pe viitor.
Cineva a spus: «Trebuie să învățăm, atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere doctrinar (acest lucru poate avea loc prin experiențe dureroase), că atât de mare este răutatea inimii noastre, încât nici darurile cele mai înalte, nici harul primit din plinătatea lui Hristos, nici zelul cel mai sincer pentru Numele Lui, nici devotamentul dovedit în slujba din trecut, nici activitatea pe care o împlinim în prezent nu pot constitui o garanție că nu putem cădea! […] În timp ce vegherea și rugăciunea sunt necesare, totuși va putea să rămână fără vină și fără rușinea căderii doar acela care umblă deplin conștient de faptul că este capabil de cele mai teribile și mai urâte păcate, dacă sufletul său nu se preocupă cu Hristos». Numai El poate să ne păzească de orice cădere și să ne prezinte fără vină în prezența gloriei Sale, cu o bucurie nemărginită (Iuda 24).
Lucrarea de restabilire a harului a fost împlinită. Petru a fost condus nu doar în situația să-și judece păcatul, ci să se judece pe sine însuși și încrederea pe care o avea în sine, cea care l-a trădat și l-a făcut să cadă în mâna lui Satan. El și-a recunoscut propria nimicnicie, dar a recunoscut și atotcunoașterea Domnului.
H. Smith
SĂMÂNȚA BUNĂ
Cine dă săracului nu va duce lipsă, dar cine își ascunde ochii va fi copleșit de blesteme.
Proverbe 28.27
De atunci, Isus a început să le arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe de la bătrâni și de la preoții de seamă și de la cărturari și să fie omorât și a treia zi să învieze.
Matei 16.21
Plasele cu pești
Dumnezeu nu vrea să rămână dator față de cei care acceptă să facă sacrificii pentru El, și le va asigura tot ce au nevoie. Generozitatea celor care își împart bunurile aduce binecuvântări, dar nu neapărat materiale, ci spirituale, o „comoară în ceruri“ (Marcu 10.21). Biserica primară ne oferă un frumos exemplu de viață colectivă marcată de iubire reciprocă și de generozitate, în care nimeni nu era în nevoie: Mulțimea celor care crezuseră era o singură inimă și un singur suflet; și nimeni nu spunea despre vreunul dintre bunurile lor că este al lui, ci toate lucrurile erau puse în comun între ei (Fapte 4.32).
Închipuiți-vă că v-ați câștiga existența prin pescuit și că ați avea un prieten care întotdeauna v-ar duce chiar la locul și la timpul când vă veți face meseria fără mare efort. Ați prinde în fiecare zi atât de mulți pești, încât v-ați îmbogăți. Să fi trecut oare gândul prosperității materiale prin mințile celor patru pescari? Ei munciseră toată noaptea fără succes, dar, la cuvântul Domnului, au coborât plasele pentru pescuire, iar mulțimea peștilor aproape că le scufunda bărcile. Mulți oameni astăzi se pare că sunt atrași spre Isus de cei care spun că Dumnezeu dorește ca ei să devină sănătoși și bogați. Desigur, Domnul Isus a arătat o deosebită grijă pentru săraci și pentru cei bolnavi. Nu este greșit să ne rugăm pentru sănătatea noastră și pentru nevoile noastre materiale, dar marea grijă și plăcere a Lui este să ne umple nu plasele cu pești, ci inimile cu iubirea Lui, în așa fel încât să devenim pescari de oameni.
Citirea Bibliei: Mica 6.1-16 · Proverbe 29.10-19
Isus părăsit de toți
Se apropia timpul ca Isus să fie crucificat. El era din ce în ce mai singur și avea de suferit ura tot mai mare a oamenilor. Erau totuși câteva voci care Îl sprijineau, de pildă: „Acesta este cu adevărat Profetul“ sau „Acesta este Hristosul“ (Ioan 7.41,42). Nicodim, un membru al sinedriului iudeilor, a încercat să intervină pentru a-L apăra. Dar asemenea voci au fost înăbușite și Isus a rămas singur. A fost trădat de unul dintre ucenicii Săi, tăgăduit de altul și părăsit de toți. El știuse aceasta dinainte: „Vine ceasul … să Mă lăsați singur“ (Ioan 16.32). Când a fost judecat de conducătorii iudeilor și, mai târziu, când se afla înaintea lui Pilat, cu puțin înainte de a fi crucificat, nu a avut pe nimeni care să vorbească pentru a-L apăra. Ceea ce era atunci în sufletul Domnului ne este revelat în psalmi: „Ocara mi-a frânt inima și sunt copleșit; și am așteptat compătimire, dar degeaba; și mângâietori, dar n-am găsit nici unul“ (Psalmul 69.20); „Necazul este aproape, … nu este nimeni să Mă ajute“ (Psalmul 22.11); „Orice loc de scăpare este pierdut pentru mine; nimeni nu se îngrijește de sufletul meu“ (Psalmul 142.4). Se putea baza numai pe Dumnezeul și Tatăl Lui.
Pe cruce, Isus a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?“ (Matei 27.46). A fost părăsit de Dumnezeu pentru că avea asupra Lui păcatele rasei umane, inclusiv păcatele celor care credeau în El. Să mai rămânem indiferenți și insensibili față de o asemenea suferință și o așa iubire?
Citirea Bibliei: Mica 7.1-20 · Proverbe 29.20-27
de Jean Koechlin
1 Samuel 26:1-25
Generozitatea lui David din cap. 24 păruse în final să atingă inima lui Saul. Dar, vai, nu există la el nici o dovadă de pocăinţă adevărată! Denunţarea laşă a zifiţilor, care încearcă să se facă bine văzuţi de Saul, îl trimite pe răutăciosul împărat prin ţară, împotriva celui care într-o zi îi va lua locul. Psalmul 54, scris cu această ocazie, ne lasă să înţelegem cât de dureros a fost pentru David acest act josnic al zifiţilor. El imploră ajutorul lui Dumnezeu împotriva oamenilor cruzi care caută să-i ia viaţa; ei nu L-au pus pe Dumnezeu înaintea lor (Psalmul 54.3), însă David Îl cheamă şi, ca răspuns la rugăciune, Dumnezeu Îşi protejează unsul şi-i oferă o nouă ocazie de a-şi arăta curăţia intenţiilor faţă de Saul. O expediţie nocturnă pune în mâinile lui David suliţa cu care, în două împrejurări, împăratul ucigaş încercase să-l omoare. Un singur cuvânt ar fi fost suficient: … Abişai îl aştepta. Însă şi de această dată îndurarea îi opreşte braţul.
Oare nu tocmai astfel a acţionat şi Modelul nostru desăvârşit? (vezi ca expl. Lc.9.54). Isus a pus în practică ceea ce-i învăţase mai înainte pe ucenici: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc … Fiţi deci îndurători … nu judecaţi … nu condamnaţi” (Luca 6.27, 36, 37). Să punem şi noi în practică cu atât mai mult aceste cuvinte ale Domnului Isus!
Probabil că este dificil pentru noi să înţelegem caracterul lui Saul. Cum se pot împăca aceste regrete, aceste promisiuni şi aceste manifestări de afecţiune cu implacabilitatea reînnoită cu care-l urmăreşte pe David ca să-l nimicească? Nu trebuie să confundăm niciodată credinţa cu sentimentalismul. Acesta din urmă este în stare să verse lacrimi din abundenţă, să repete fără o convingere adevărată: „am păcătuit” (15.30; 26.21) şi să‑şi ia cele mai solemne angajamente. Dar conştiinţa nu este atinsă, iar dovada stă în faptul că fructele nu durează. Saul este un om superficial, plin de emoţii, dar lipsit de puterea de a-şi pune în aplicare hotărârile bune, pentru că nu are credinţă.
Câtă demnitate păstrează David, în pofida umilinţei lui! Cu toate că este hărţuit ca „o potârniche în munţi”, toate lucrurile arată că el este stăpânul situaţiei. El îl mustră pe Abner şi, cu fermitate, îi pune lui Saul întrebări pătrunzătoare, la care acesta nu poate da nici un răspuns (v. 18).
Astfel, inimile ne sunt din nou îndreptate spre Acela care, după ce a fost umilit, batjocorit şi respins, „va fi înălţat şi va fi ridicat şi va fi foarte sus”. Şi se adaugă: „înaintea Lui împăraţii îşi vor închide gura”- Is 52.13-15.
EȘTI STRESAT? (3) | Fundația S.E.E.R. România
„V-am spus aceste lucruri pentru ca să aveți pace în Mine…” (Ioan 16:33)
Stresul este asemenea kriptonitei (acesta fiind un element chimic… fictiv, care avea efect nociv asupra lui… Superman, epuizându-i puterile); stresul încearcă să-ți dea jos mantia de forță și să te reducă la o ființă temătoare și inutilă. Ce ar trebui să faci?
1) Îngroapă-ți epuizarea în apă. Când ești extenuat, încearcă o baie cu spumant. Chiar și simplul fapt de a sta în cadă ori sub duș te poate ajuta să-ți speli oboseala și să-ți revigorezi țesuturile corpului și celulele creierului… Simte momentul și concentrează-te asupra contribuției senzoriale revigorante a apei asupra pielii tale; lasă apa să-ți „spele” stresul și să răspândească optimism în duhul tău. S-ar putea să spui: „Dar asta nu sună deloc spiritual!” Țofar, prietenul lui Iov, n-ar fi de acord cu tine! El i-a spus lui Iov, care avea mai multe necazuri decât vei avea tu vreodată: „îţi vei uita suferinţele şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs.” (Iov 11:16).
2) Cere ajutor! Repartizează responsabilitățile și sarcinile. Atunci când fiecare își face partea sa, nimeni nu rămâne epuizat. „Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de cine este singur şi cade fără să aibă pe altul care să-l ridice!” (Eclesiastul 4:9-10).
3) Eliberează-te de perfecționism. Nimeni nu a fost și nu este perfect, în afară de Domnul Isus (iar tu nu ești Hristos!); așadar renunță la unele lucruri. Mâine, renunță la alte câteva. Cu timpul, aceste trebușoare vor înceta să te mai sâcâie și vei simți cu adevărat cum stresul din adâncul stomacului tău se dezintegrează. Nu vei scăpa niciodată complet de stres, dar poți învăța să-i faci față și să-l învingi. Domnul Isus a spus: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33).
Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!
ÎMPLINEȘTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România
„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.” (Iacov 1:22)
Când asculți sau citești Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu-l aplici în viața ta, te înșeli singur. „De ce spui asta?” poate că întrebi… Iată de ce:
1) Te mulțumești cu a cunoaște, mai degrabă decât cu experiența. Biblia spune: „Cine știe să facă bine și nu face, săvârșește un păcat.” (Iacov 4:17). Cum ți se aplică ție acest verset? Atunci când știi adevărul, dar nu acționezi în consecință, tu nu faci pur și simplu o greșeală sau îți exersezi judecata slabă – ci păcătuiești! Biblia spune că a ști fără să aplici (cunoaștere fără trăire) este păcat.
2) Te compari cu alții. Apostolul Pavel scria: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui…” (Galateni 6:4). Și: „Ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere.” (2 Corinteni 10:12) Acest obicei te face să rămâi firesc, poate chiar confortabil, și cu cât înaintezi în vârstă, cu atât devii mai experimentat în a o face. În timp, îți construiești un rezervor de răspunsuri, iar atunci când adevărul atentează la confortul tău, ai 1001 motive pentru care se aplică tuturor, dar nu și ție.
3) Cuvântul te mișcă pentru scurt timp, dar nu te schimbă definitiv. Nu este nimic greșit în a răspunde emoțional la adevărul spiritual. Dar dacă mergi vesel pe drumul tău, fără să-ți schimbi comportamentul câtuși de puțin, spiritualitatea ta se va reduce la o experiență emoțională care nu prezintă interes și mai cu seamă nu durează.
4) Asemuiești comunicarea cu transformarea. Ce se întâmplă când faci asta? Rostești cuvintele potrivite, dar nu umbli pe calea potrivită. Crezi că dacă vorbești elocvent și convingător despre un punct al Scripturii, ești acoperit, scăpat. Nu ești! Iacov spune: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.”
Așadar, trăiește ceea ce citești!
Mana Zilnica 