Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “februarie 24, 2025”

24 Februarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Fiind îndreptățiți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.

Romani 3.24

Noul Testament pe scurt (6) – Romani

Epistola către Romani ne oferă adevărurile care formează temelia creștinismului. În ea, Dumnezeu este prezentat ca Judecător suveran, de o dreptate absolută, descoperind și expunând păcatul întregii omeniri. El nu îngăduie nicio scuză și nu cruță niciun rău, în nicio măsură. Toți oamenii sunt dovediți a fi vinovați înaintea lui Dumnezeu (capitolul 3.19). Totuși, rămânând complet drept, Dumnezeu poate oferi îndreptățire completă de orice vinovăție, fiindcă această îndreptățire este bazată pe „răscumpărarea care este în Hristos Isus“ (versetul 24), Domnul Isus fiind văzut ca mărețul Înlocuitor, care a purtat pedeapsa păcatului prin jertfirea Sa. Prin urmare, oricine crede în El este scăpat de orice acuzație și făcut drept înaintea lui Dumnezeu. Crucea este prezentată, de asemenea, ca fiind cea prin care a fost lucrată eliberarea de puterea păcatului. Adevărul este prezentat în așa fel, încât el să vină în ajutorul celui păcătos exact acolo unde acesta se află, conducându-l apoi, prin intermediul exercițiilor de inimă, afară din robia întunericului, în sfera libertății și a luminii. Picioarele celor credincioși sunt astfel bine întemeiate pe căile dreptății.

În capitolele 9, 10 și 11, planurile și căile lui Dumnezeu cu privire la Israel sunt arătate a fi în acord cu adevărurile revelate în creștinism. Dumnezeu este marele Biruitor, de aceea toți cei care se încred în El sunt binecuvântați.

De la capitolul 12 încolo sunt oferite instrucțiuni cu privire la purtarea practică, purtare bazată pe temelia solidă și eternă a harului care îndreptățește. Epistola către Romani este o carte măreață, de natură să consolideze sufletul și să-l încurajeze în manifestarea oricărei virtuți creștine.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Aruncă-ți pâinea pe ape, pentru că după multe zile o vei găsi.

Eclesiastul 11.1

Jim

În anii ‘90, o misiune creștină americană care se ocupa de sudul Asiei a editat în format mare o fotografie frumoasă a unor copii chinezi, însoțită de îndemnul la rugăciune pentru creștinii din China. Acest poster a fost plasat la intrare, în cadrul întâlnirilor de informare misionară din Franța, privind Biserica persecutată. Fotografia surprindea undeva, pe o stradă, într-un oraș din această țară atât de întinsă, aproximativ zece copii dintr-o populație de mai mult de un miliard de locuitori.

Peste ani, Jim, unul dintre membrii misiunii, întors de acum în Statele Unite, făcea deplasări dese dintr-un oraș în altul. Granițele Chinei începuseră să se deschidă, deși creștinii continuau să fie persecutați. Într-o zi, în timp ce conducea mașina, a văzut o tânără chinezoaică făcând autostopul pe marginea drumului. Împins de marea lui iubire pentru China, nu a putut rezista îndemnului de a opri mașina. În timp ce călătoreau, Jim a aflat cu bucurie că tânăra era o creștină care reușise să imigreze în Statele Unite. Încurajat, i-a povestit despre misiunea lui de altădată, al cărei scop fusese ajutorarea creștinilor din China. Pentru a-și întări spusele, Jim a scos din portofel fotografia cu acei copii, făcută la întâmplare cu mulți ani în urmă, fotografia afișului de la campania de rugăciune. Privind fotografia, tânăra a exclamat brusc, întinzând emoționată degetul spre unul dintre copii: „Aceasta sunt eu“. Ce încurajare pentru Jim și pentru toți care i-au purtat în rugăciune! Să ne rugăm pentru credincioșii din țările închise la evanghelie! Dumnezeul nostru „ascultă rugăciunea“ (Psalmul 65.3).

Citirea Bibliei: Estera 1.10-22 · Proverbe 18.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 10.1-12

Samuel îndeplineşte cu credincioşie actul care încheie slujba sa de judecător. El toarnă untdelemnul pe capul lui Saul, pentru a-l unge împărat. Apoi îi arată drumul, întocmai cum sperase tânărul (9.6). Nu mai este nici o problemă cu măgăriţele, pentru că au fost găsite. Dar Saul trebuie să parcurgă acum numeroase etape care-l vor pregăti pentru ocuparea tronului.

Va merge întâi la mormântul Rahelei: Moartea, sfârşitul omului firesc şi al tuturor avantajelor lui, constituie prima lecţie importantă pentru fiecare tânăr credincios. Dar locul mormântului Rahelei era şi cel al naşterii lui Beniamin, seminţie căreia Saul îi aparţinea. Beniamin, „fiul dreptei” tatălui, este o imagine a lui Hristos, în care cel răscumpărat se poate bucura atunci când îl socoteşte mort pe omul cel vechi.

A doua întâlnire, la Betel (casa lui Dumnezeu), ne vorbeşte despre închinare, cea la care tânărul credincios este invitat să ia parte împreună cu cei doi sau trei martori.

În final, în compania profeţilor şi în prezenţa vrăjmaşilor, Saul devine o mărturie oferită prin puterea Duhului Sfânt.

Saul pare că a trecut prin lecţiile acestea fără a învăţa ceva din ele, cum ne va arăta istoria lui în continuare. Aceasta constituie o dovadă că există posibilitatea ca cineva să se afle „între profeţi”, să ia parte la toate binecuvântările lui Dumnezeu, fără să fie cu adevărat unul dintre ei.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

REZISTENȚA ÎN FAȚA FURTUNII | Fundația S.E.E.R. România

„De ce-Mi ziceţi: ‘Doamne, Doamne!’ şi nu faceţi ce spun Eu?” (Luca 6:46)

Poate că vă mai amintiți cuvintele cântecelului de la Școala duminicală: „Înțeleptul casa pe stâncă și-a pus… Nebunul casa pe nisip și-a pus…”?!

Cum știm, furtuna a lovit ambele case, dar a rămas în picioare doar casa omului înțelept. Domnul Isus nu a prezentat în această pildă virtuțile înțelepciunii versus ravagiile nebuniei. Adevărul este că toți suntem înțelepți uneori și nebuni alteori. Și El nu a spus că a supraviețuit furtunii casa unui credincios, în timp ce a necredinciosului s-a dărâmat! El nu a vrut să spună nici că a rezistat la furtună casa celui care mergea la biserică, în timp ce casa celui care nu mergea s-a prăbușit.

Ideea Sa a fost mai simplă, și mai profundă, mai convingătoare: când lucrurile au ajuns în cel mai rău punct și suntem puși la zid, când ne îndoim de șansele noastre de supraviețuire, când ne-am consumat ultima picătură de energie și de rezistență, nu înțelepciunea, mântuirea sau frecventarea unei biserici ne ajută să trecem peste furtună. Deși acestea sunt aspecte de o importanță crucială ale vieții creștine, pentru care Îl lăudăm pe Dumnezeu, totuși mulți creștini înțelepți și credincioși se scufundă în furtunile vieții (cum ar fi: o relație abuzivă, un colaps financiar, un soț infidel, pierderea sau boala unui copil, un handicap mental sau fizic etc.).

Domnul Isus nu S-a gândit nici măcar la o pledoarie pentru cunoașterea sporită a Cuvântului Său. Ambii proprietari de case înțelegeau Cuvântul Său, dar simplul fapt de a spune: „Doamne, sunt întru totul de acord cu Tine!” nu te va ajuta să treci peste furtună. Ideea pe care Isus a vrut s-o scoată în evidență aici, este să faci ceea ce Îl auzi pe El spunând! Împlinirea Cuvântului, iată ce te va ajuta să treci prin furtună! Dumnezeu S-a angajat să-Și onoreze Cuvântul, iar ascultarea te aliniază cu acest Cuvânt, și activează puterea Sa în favoarea ta!

Navigare în articole