13 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE
Fiți toți cu același gând, simțind împreună, plini de dragoste frățească, miloși, smeriți, neîntorcând rău pentru rău sau insultă pentru insultă, ci, dimpotrivă, binecuvântând, pentru că la aceasta ați fost chemați, ca să moșteniți binecuvântarea.
1 Petru 3.8,9

Fiți toți cu același gând. Aceasta înseamnă realizarea practică a dragostei care nu poate găsi printre frați niciun prilej care să ducă la divergențe și care curmă pe loc orice dispută.
Simțind împreună. Doar atașamentul față de Hristos ne poate face capabili să-i ajutăm pe cei mai neînsemnați dintre frații noștri (Matei 25.38-40).
Plini de dragoste frățească. Acest sentiment implică o apropiere și mai mare. Frații mei îmi sunt dragi pentru că sunt din familia lui Hristos, iar eu fac parte din aceeași familie.
Miloși – înseamnă a manifesta harul de a veni în ajutorul celor care suferă, chiar dacă aceștia poate nu merită acest lucru.
Smeriți. Mila pe care o arăt altora nu este un mijloc de a scoate în evidență vreun merit de-al meu. Părtășia cu Domnul mi-a arătat cine sunt eu însumi și astfel mi-a fost ușor să îmi iau cel din urmă loc.
Neîntorcând rău pentru rău sau insultă pentru insultă, ci, dimpotrivă, binecuvântând. Spiritul de răzbunare este cu totul străin inimii credinciosului. Cei care ne vor răul nu primesc în schimb decât binecuvântare, deoarece moștenirea noastră este binecuvântarea, așa cum, în versetul 7, ea era harul vieții. O astfel de moștenire nu are niciun loc rezervat pentru rău. Moștenirea ocupă un loc foarte însemnat în epistolele lui Petru, deoarece singura binecuvântare actuală a credinciosului este mântuirea sufletului său; el nu va intra în posesia vreunei alte binecuvântări prezente, fie ea pământească sau cerească. Noi suntem născuți din nou pentru această moștenire viitoare (1.4), suntem chemați să moștenim binecuvântarea (3.9) și harul vieții (3.7).
H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ
Aruncând asupra Lui toată îngrijorarea voastră, pentru că El îngrijește de voi.
1 Petru 5.7
Arthur DeMoss

Arthur DeMoss (1926-1979) conducea o companie de asigurări. Lucra 100 de ore pe săptămână, purtând pe umeri presiunea enormă a multelor griji și probleme din firmă. Când însă a devenit creștin, el a descoperit că Dumnezeu poate purta greutățile lui. În loc să se chinuie, căutând soluții, a înțeles că trebuie să Îl pună pe Dumnezeu pe primul loc și să Îi dedice Lui cele mai bune ore, aplecat în rugăciune și citind Biblia. Iată mărturia lui: „Cu convingere, încredințez afacerile și problemele mele în mâinile lui Dumnezeu și, chiar dacă pare incredibil, pot spune că nu mai sunt niciodată copleșit de griji“.
Asaf își descrie și el frământările, în Psalmul 77. Îngrijorat din cauza necazurilor prin care trecea poporul lui, Asaf nu mai putea dormi, rugându-se toată noaptea, fără să-și găsească liniștea: „Sufletul meu a refuzat să fie mângâiat“. Dumnezeu însă răspunde! „Tu ești robul meu, Eu te-am ales și nu te-am respins, … nu te teme, pentru că Eu sunt cu tine. Nu te uita cu îngrijorare, pentru că Eu sunt Dumnezeul tău. Eu te voi întări și te voi ajuta“ (Isaia 41.9,10).
Apostolul Pavel, aflat în închisoare în Roma, avea motive de îngrijorare, căci doar era în pericol de moarte. El însă a scris următoarele cuvinte: „Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice, faceți cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune și prin cerere cu mulțumiri; și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înțelegere, va păzi inimile voastre și gândurile voastre în Hristos Isus“ (Filipeni 4.6,7).
Citirea Bibliei: Osea 13.1-16 · Proverbe 1.1-7

de Jean Koechlin
Judecători 7:1-8

Mica armată compusă din treizeci şi două de mii de israeliţi părea cu totul insuficientă înaintea mulţimii madianiţilor, a amaleciţilor şi a „fiilor Răsăritului”. Ne putem închipui uimirea lui Ghedeon atunci când, în două rânduri, Domnul i-a spus: „Poporul … este prea mult” (v.2, 4). Dar nu trebuie ca, după aceea, Ghedeon să-şi poată atribui onoarea victoriei.
Astfel are loc prima triere: cei cărora le lipseşte curajul să se întoarcă acasă, potrivit cu ce este scris în Deuteronom 20.8. Mai rămân zece mii pentru care testul felului în care vor bea apa va decide între ei. Unii îşi astâmpără setea stând în genunchi, alţii sorb apa în grabă, din mâini. Aceştia din urmă, numai trei sute, sunt gata pentru luptă.
Ei ştiu că atingerea ţintei propuse are prioritate în viaţa lor şi lasă nevoile proprii pe locul al doilea. Aceasta este o lecţie pentru noi, care avem o ţintă cerească! „Dacă vrea cineva să vină după Mine”, avertizează Domnul Isus, „să se lepede de sine” (Luca 9.23). Oare nu este El vrednic să ne lepădăm de noi înşine pentru El? De asemenea, El a băut „din pârâu pe cale” (Psalmul 110.7), găsind ici şi colo împrospătare pentru inimă, dar niciodată pierzând din vedere măcar un singur moment ţinta pe care o urmărea triumful crucii şi gloria lui Dumnezeu Tatăl Său (Luca 9.51; 12.50).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ FACI FAȚĂ PERSOANELOR DIFICILE | Fundația S.E.E.R. România
„Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.” (Matei 5:41)

Când a vorbit despre suferirea răului și iubirea vrăjmașilor, Domnul Isus a spus: „Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.” Soldații romani aveau dreptul să forțeze un evreu să ducă în locul lor o povară mai mult de un kilometru. Ei îi tratau pe evrei ca pe niște unelte care trebuiau folosite.
Așadar, ce faci în astfel de situații? Domnul Isus ne invită să avem un comportament decent și demn. Un astfel de soldat roman ar putea fi în zilele noastre un tânăr, un străin, probabil el însuși sărac. Iar tot ceea ce primește este resentimentul local.
Deci, ce poți face tu? După ce-ți termini kilometrul, să spui: „Pari obosit… Pot să te mai ajut cu ceva? Pot s-o mai car pentru tine încă un kilometru?!” Gestul tău l-ar lăsa cu gura căscată pe respectivul, pentru că nimeni nu i-a mai pus o astfel de întrebare! Și asta este ceea ce trebuie să faci tu!
Când cineva profită de tine, te gândești la el ca la o persoană antipatică și nu ca la o persoană reală care are propria ei poveste. Se spune că un prieten s-a oferit să-l prezinte pe eseistul englez Charles Lamb unui bărbat, pe care Lamb îl disprețuia de mult timp. „Nu mă face să-l cunosc”, a spus Lamb. „Vreau în continuare să-l urăsc, ori eu nu pot face asta unui om pe care îl cunosc!”
Înțelege un lucru: poți oferi darul empatiei. Trebuie să te gândești că persoana pe care nu o agreezi este, de asemenea, o ființă umană. Te poți pune în locul ei. Îți poți face timp să-ți imaginezi cum se simte, prin ce a trecut și cum și-a trăit viața… Când faci asta, problema ta devine ocazia de a pune în practică asemănarea cu Hristos! Nu asta este ce-ți dorești?! Nu pentru asta ești pe calea Domnului?
Așadar, dă dovadă de empatie față de persoanele dificile!

