10 Noiembrie 2024
Isus, știind că I-a venit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.
Ioan 13.1
Se spune adesea că dragostea este oarbă, însă considerentul acesta este o insultă adusă dragostei. Cu siguranță că asemenea cuvinte nu se aplică și nu se pot aplica dragostei lui Hristos. El a știut tot ceea ce era în noi, iar acum cunoaște toate căile, toate slăbiciunile și toate nechibzuințele noastre, însă ne iubește, în ciuda tuturor acestor lucruri, cu puterea acelei dragoste prin care El lucrează pentru a ne elibera de orice lucru, dinăuntrul nostru sau din afara noastră, care ne-ar împiedica părtășia sfântă cu Tatăl și cu El Însuși.
Le ce ne-ar folosi să fim iubiți cu o dragoste oarbă? La nimic, cu siguranță! Cum am putea să ne bazăm cu adevărat pe o iubire care a acționat față de noi fără să cunoască petele și defectele noastre? Imposibil! Dragostea de care avem nevoie este o dragoste superioară tuturor defectelor noastre, o dragoste care să ne poată elibera de ele. Și pe aceasta o avem în Hristos, binecuvântat să fie numele Lui! O dragoste care, oricât de mult ne-ar arăta ceea ce suntem în noi înșine, nu va arăta acest lucru nimănui altcuiva! Este o dragoste care vine la noi cu ligheanul cu apă și cu ștergarul și care se apleacă într-un har de neoprit și într-o smerenie infinită, pentru a ne curăța de orice întinare și pentru a ne oferi simțământul mângâietor de a fi „în întregime curați“ (Ioan 13.10). De o astfel de dragoste avem nevoie și această dragoste, în plinătate și în putere divină, este ceea ce am descoperit în inima Slujitorului perfect, care este încins și acum pentru a ne sluji înaintea tronului.
Iubindu-i pe ai Săi care erau în lume, El i-a iubit… Până când? Atât timp cât s-au comportat bine și au umblat cu picioarele neîntinate? Nu! O astfel de dragoste nu ne-ar fi folosit la nimic, ci El ne-a „iubit până la capăt“. Ce dragoste scumpă, perfectă, divină, eternă!
C. H. Mackintosh
El [Hristos] a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn.
1 Petru 2.24
Condamnarea păcatului
Mântuitorul nostru ne-a purtat păcatele pe cruce și a fost pedepsit din cauza lor de Dumnezeul cel sfânt, care nu poate suporta păcatul. Mântuitorul a luat asupra Sa păcatele celor care cred în El și a purtat judecata lui Dumnezeu pentru fiecare păcat. Nu putem înțelege ce a fost pentru El, Cel Sfânt și fără de păcat, să poarte toate păcatele mele și ale tale în trupul Său, ca și cum ar fi fost ale Sale! Dar El a vrut să ne facă ai Săi și să ne salveze de la pierzare. De aceea a fost dispus să intre în acele ore îngrozitoare de întuneric și să plătească prețul suprem, moartea. Să nu uităm că Mântuitorul nostru a murit de bunăvoie; El știa că numai pe baza morții Sale poate Dumnezeu să ne ierte totul și să ne dea viață veșnică.
Pe cruce, Domnul Isus a rezolvat nu numai problema păcatelor noastre, ci și problema naturii noastre păcătoase, căci El a luat asupra Sa judecata lui Dumnezeu și cu privire la această fire împotrivitoare lui Dumnezeu, fiind făcut păcat pentru noi. Pentru El a fost oribil să fie pus în condiția noastră păcătoasă. În mod profetic Îl auzim strigând: „Mă afund în noroi adânc și nu mă pot ține; am intrat în vâltoare, șuvoiul trece peste capul meu“ (Psalmul 69.2). Acest noroi este starea noastră naturală.
Când Dumnezeu „a condamnat păcatul în firea păcătoasă“ (Romani 8.3), nu ne-a lovit pe noi, ci pe Fiul Său, pe care L-a făcut păcat pentru noi. Din exclamația Sa, „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“, înțelegem puțin cât de groaznice au fost suferințele Sale. El a îndurat totul pentru noi.
Citirea Bibliei: Ezechiel 3.1-27 · Psalmul 115.9-18
de Jean Koechlin
Deuteronom 28:1-14
Acest capitol corespunde cap. 26 din Levitic. Împreună, ele constituie o dublă şi solemnă mărturie care îl avertizează pe Israel cu privire la consecinţele ascultării sau ale neascultării sale (Iov 33.14). „Dacă vei asculta …“ (v. 1, 2, 13). De multe ori în această carte a răsunat chemarea: „Ascultă, Israele!“ Să ne punem fiecare numele în locul celui al lui Israel şi să deschidem urechile la poruncile Domnului! „Vorbeşte, pentru că robul Tău ascultă“, va răspunde tânărul Samuel
(1 Samuel 3.10). Şi Domnul Hristos va putea spune prin Duhul profeţiei: „Domnul … Îmi trezeşte urechea, ca să ascult ca un ucenic“ (Isaia 50.4). De acest fapt, al ascultării de Cuvânt, de respectarea lui şi de punerea sa în practică, va fi întotdeauna legată binecuvântarea Domnului (Apocalipsa 1.3). El ne va desfăta şi îmbogăţi pretutindeni şi neîncetat sufletele, „în cetate şi în câmp“ (v. 3). Viaţa noastră de familie şi toate lucrurile pe care vom „pune mâna“ vor purta această marcă (v. 8). Vom merge din victorie în victorie (v. 7).
În sfârşit, această extraordinară abundenţă a prosperităţii spirituale (v. 11) nu va putea trece neobservată şi originea ei va fi evidentă pentru toţi: ea vine de la Domnul căruia Îi aparţinem şi al Cărui Nume va fi astfel glorificat (v. 10).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎNARMAT PENTRU RĂZBOIUL SPIRITUAL (2) | Fundația S.E.E.R. România
„Luați toată armătura lui Dumnezeu…” (Efeseni 6:13)
Astăzi vom menționa alte trei piese ale armurii spirituale pe care Dumnezeu ne-a pus-o la dispoziție ca să trăim victorioși:
1) „Scutul credinţei”. Pentru ce? Pentru a „stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău” (Efeseni 6:16). Îți amintești filmele western de demult? Acolo erau redate bătăliile dintre americanii nativi și coloniști. Coloniștii înconjurau vagoanele, iar americanii nativi trăgeau cu săgeți aprinse în ei. Ambele tabere au înțeles că nu poți lupta cu focul și cu dușmanii în același timp; săgețile aprinse erau un mijloc de a distrage atenția. Satan folosește aceeași tactică. Dar credința (concentrarea asupra Cuvântului lui Dumnezeu) stinge aceste săgeți de foc!
2) „Coiful mântuirii” (Efeseni 6:17). Acest coif al mântuirii îți protejează mintea. Când Satan îți șoptește: „Dacă ai fi cu adevărat creștin, nu ai mai păcătui!”, tu îi poți respinge atacurile proclamând identitatea ta în Hristos: ești un copil al lui Dumnezeu cumpărat cu sânge, iertat pe deplin, considerat neprihănit și legat de cer!
3) „Sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6:17). „Cuvântul lui Dumnezeu” la care se face referire aici nu este logos (cuvântul scris), ci rhéma, care înseamnă „rostire.” Este nevoie de rostirea Cuvântului lui Dumnezeu pentru a-l învinge pe Satan; utilizarea Cuvântului potrivit la momentul potrivit rezolvă problema. Iată de ce Satan se luptă atât de mult cu tine pentru a nu citi Biblia. De trei ori L-a atacat pe Isus în pustie și de trei ori Isus i-a răspuns: „Este scris…” (Matei 4:4-10). Domnul Isus l-a biruit pe Satan cu ajutorul Scripturii! Diavolul poate să te întreacă în argumente, dar nu are nicio apărare împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Așadar, memorează Scripturile și folosește-le ca pe o armă pentru a-l învinge pe Satan.
Mana Zilnica 