22 Octombrie 2024
Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Fiu al omului, când o țară va păcătui împotriva Mea, lucrând cu necredincioșie, și-Mi voi întinde mâna asupra ei și-i voi sfărâma toiagul pâinii și voi trimite asupra ei foametea și voi nimici din ea pe om și pe animal, chiar dacă ar fi în mijlocul ei acești trei bărbați, Noe, Daniel și Iov, ei și-ar scăpa numai propriile lor suflete prin dreptatea lor.
Ezechiel 14.12-14
Profetul Ezechiel L-a slujit pe Domnul în timp ce era în Babilon împreună cu alți captivi. Daniel era și el în Babilon, în slujba împăratului. Împărăția lui Iuda încă exista, însă nedreptatea domnea în ea. După doar cinci ani de la data când Ezechiel a primit mesajul de mai sus, Nebucadnețar a asediat Ierusalimul pentru ultima oară, l-a cucerit, pe unii dintre iudei i-a omorât, iar pe alții i-a luat captivi și a distrus templul. În ciuda acestor împrejurări, Domnul încă prețuia mărturia individuală evlavioasă, menționându-i pe Noe, pe Daniel și pe Iov ca pe niște exemple ale unora care înfruntaseră vrăjmași spirituali și trăiseră ca învingători.
Noe a trăit într-o lume plină de violență și de stricăciune, însă Domnul l-a numit „drept înaintea Mea în generația aceasta“ (Geneza 7.1). Prin ascultarea sa, Noe a devenit moștenitor al dreptății care vine prin credință (Evrei 11.7); într-adevăr, credința noastră este cea care biruie lumea (1 Ioan 5.4,5).
Daniel poate fi privit ca unul care l-a biruit pe diavolul. În ciuda atacurilor, a acuzațiilor și chiar a activității demonice, hotărârea inimii lui Daniel a rămas aceeași față de Dumnezeu.
Iov este cel care a biruit carnea. Integritatea lui personală a fost afirmată de către Dumnezeu Însuși (Iov 2.3), iar relatarea cu privire la dreptatea lui practică (Iov 31) este un exemplu remarcabil de autodisciplinare.
Acești trei oameni n-au fost lipsiți de păcat, bineînțeles, însă Dumnezeu îi menționează aici într-un mod specific. Trebuie să mai remarcăm faptul că biruința implică uneori o viață singuratică. Dacă acești oameni ar fi trăit în Iuda, în timpul lui Ezechiel, n-ar fi avut tovarăși mai deloc. Ei sunt însă modele ajutătoare pentru noi, în eforturile noastre de a fi și noi biruitori în timpul pe care îl trăim.
S. Campbell
Isus i-a zis: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată“.
Ioan 11.25,26
„Voi pleca de aici, ca să trăiesc!“
O femeie credincioasă primea îngrijiri paliative la domiciliu. Era grav bolnavă de mult timp, iar medicul o vizitase de multe ori la patul ei. Astăzi starea ei s-a schimbat atât de mult, încât iar a fost chemat doctorul. Când a venit, el s-a uitat o clipă la pacienta sa, apoi s-a întors spre prietena ei, care se afla și ea în cameră, și i-a spus încet: „Este pe moarte“. El credea că femeia muribundă nu auzea. Dar pacienta l-a înțeles, deși el a făcut un efort să vorbească încet. Femeia și-a întors privirea spre doctor și a spus cu ochi strălucitori: „Nu, domnule doctor, nu sunt pe moarte! Voi pleca de aici, ca să trăiesc! Aceasta nu înseamnă să mori – aceasta înseamnă să trăiești! Mă duc acasă la Isus, Domnul meu, și voi trăi cu El!“. Apoi i-a mulțumit încă o dată medicului pentru toate eforturile sale și a încheiat spunând: „Dumnezeu să vă binecuvânteze, domnule doctor! Da, El să vă binecuvânteze întreaga familie!“. – Aceste cuvinte erau mai mult decât putea suporta medicul. Profund emoționat, el a părăsit camera. După numai câteva ore, cuvintele pacientei s-au adeverit.
„Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi“: Aceasta este siguranță, pentru că Domnul nostru Însuși a spus-o! Este o perspectivă luminoasă pentru cel care stă în fața morții! Și este mângâiere și încurajare pentru cei care trebuie să se despartă de cel care se întoarce acasă. „Căci, dacă trăim, pentru Domnul trăim; și, dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului“ (Romani 14.8).
Citirea Bibliei: 2 Împărați 17.19-41 · 1 Ioan 4.1-6
de Jean Koechlin
Deuteronom 14:1-21
Aceşti „fii ai Domnului“ (v. 1) erau „un popor sfânt pentru Domnul … deosebit între toate popoarele“ (v. 2). Din aceasta trebuia să decurgă o comportare sfântă şi versetele care urmează ne arată cum să păstrăm această poziţie. Biblia este piatra de încercare care ne ajută să facem distincţie între ceea ce este curat şi ceea ce nu este. Animalele curate erau acelea care satisfăceau ambele condiţii enunţate. Cele care, asemenea cămilei, rumegă, dar nu au copita despicată (multă cunoştinţă, dar o umblare nepotrivită), trebuia să fie respinse şi tot aşa cele care, asemeni porcului, lăsau urme ireproşabile cu picioarele, dar nu se hrăneau corespunzător.
Fariseii ilustrau foarte bine această categorie. În exterior despărţiţi de rău, nu erau conduşi în interior de Cuvântul lui Dumnezeu.
Ieremia este un exemplu de om care a reunit cele două caractere: „Cuvintele Tale au fost găsite şi eu le-am mâncat …“, declară el. Aceasta este „rumegarea“. Iar în versetul următor: „N-am stat în adunarea celor batjocoritori …“ (Ieremia 15.16, 17). Aceasta este umblarea în despărţire.
Reptilele zburătoare erau necurate (v. 19). Dumnezeu nu aprobă amestecul celor cereşti (cu aripi) cu cele pământeşti (reptilele).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CINE SUNT PRIETENII TĂI ADEVĂRAȚI? | Fundația S.E.E.R. România
„Este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate.” (Proverbele 18:24)
Cicero spunea: „Prietenia îmbunătățește fericirea și atenuează suferința, prin dublarea bucuriei și împărtășirea durerii.” Dar adevărul este că e imposibil să ai mulți prieteni apropiați, deoarece prietenia adevărată necesită timp, atenție și angajament. Înțeleptul Solomon a scris: „Cine îşi face mulţi prieteni îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate.” (Proverbele 18:24)
Printre semnele distinctive ale unei prietenii adevărate se numără următoarele:
1) Încrederea. Ralph Waldo Emerson a spus: „Gloria prieteniei nu stă în mâna întinsă, nici în zâmbetul amabil, nici în bucuria de a fi în compania cuiva; este inspirația spirituală care vine atunci când descoperi că cineva crede în tine și este dispus să aibă încredere în tine.”
2) Dăruirea și primirea. Uneori, o persoană este cea care dăruiește prima, iar alteori cealaltă. Dar adevăratele prietenii sunt întotdeauna cu dublu sens!
3) Împărtășirea propriei vieți. Helen Keller (autoare americană, susținătoare a drepturilor persoanelor cu dizabilități, activist politic și conferențiar universitar) spunea: „Prietenii mei au scris povestea vieții mele. Prin mii de feluri, ei au transformat limitările mele în privilegii frumoase și mi-au permis să pășesc senină și fericită în umbra creată de propriile mele lipsuri.”
4) Plăcerea reciprocă. Într-o prietenie adevărată, oamenii petrec timp împreună doar de plăcere. Ceea ce fac nu are neapărat importanță. Din păcate, faptul că viețile noastre sunt atât de ocupate ne face să uităm ce bucurie poate fi un lucru ca acesta.
5) Respectul reciproc. Cum se construiește respectul? Nepermițând ca obstacolele sau circumstanțele să devină mai importante decât relația. Atunci când presiunea este mare, continuă să te porți cu celălalt cu răbdare și bunătate. Iar atunci când relația are probleme, amândoi vă străduiți s-o păstrați.
Așadar, dacă ai un astfel de prieten/ă, prețuiește-l/o și mulțumește-I lui Dumnezeu pentru el/ea!
Mana Zilnica 