Mana Zilnica

12 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Cine ești tu să judeci pe slujitorul altuia? Pentru stăpânul lui stă în picioare sau cade. Și va sta, pentru că Domnul poate să-l facă să stea.

Romani 14.4

Cine îți dă dreptul să judeci pe slujitorul altuia? Este el responsabil față de tine, sau față de Stăpânul său? Stă el sau cade pentru tine, sau pentru El? Nu-l va ține în picioare Stăpânul său, Căruia dorește să-I slujească? Într-adevăr, El poate aceasta, deși noi, în nebunia noastră, am crede altceva. Trebuie să ne aducem aminte că în acest capitol este vorba de probleme ale conștiinței, care într-un caz hotărăște într-un fel, iar în altul, în alt fel; în niciun caz nu este vorba de diferențe în aprecierea unor fapte rele. Niciodată nu trebuie să îngădui păcate la fratele meu, dar aici nu este vorba despre păcat. Iar dacă suntem îndemnați să ne îngăduim unii pe alții și să ne iertăm unii pe alții chiar și atunci când unul are vreo plângere împotriva celuilalt (Coloseni 3.13), cu cât mai mult ar trebui să fim gata să răbdăm când este vorba despre astfel de probleme la nivel de conștiință!

Apostolul explică apoi problema și astfel: unul care ține o zi mai presus de altele o face pentru Domnul – „pentru Domnul o ține“ – iar un altul, din același motiv, privește toate zilele la fel. Cel care mănâncă, mănâncă pentru Domnul, mulțumind Domnului pentru mâncarea de care se bucură, iar cel care nu mănâncă, „pentru Domnul nu mănâncă“, iar el „Îi mulțumește tot lui Dumnezeu“. Cine poate acum să-l judece sau să-l disprețuiască pe unul pentru ceea ce face sau ceea ce nu face? Nu doresc amândoi să-I placă Domnului și să-I slujească, deși, potrivit măsurii înțelegerii lor spirituale, o fac în feluri diferite? Și nu sunt amândoi răspunzători înaintea Lui? De unde are cel tare, dacă poate fi numit așa, tăria sa? Nu trebuie și el să fie susținut de har, în aceeași măsură ca și cel slab? Un singur lucru nu trebuie însă trecut cu vederea: „Fiecare să fie pe deplin convins în mintea lui“ (versetele 5 și 6). Doar așa poate merge cu o inimă bucuroasă pe cale. Dar cât de multă lipsă de înțelepciune trebuie să îndure Domnul și astăzi din partea celor ai Săi în această privință!

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.

Ioan 17.3

Big Bill

Mi se spunea Big Bill. Eram tăietor de lemne, om înalt și vânjos; beam mult și înjuram toată ziua. Oamenii cuviincioși mă evitau. Dar nu mă deranja atitudinea lor, pentru că nu-mi păsa ce credeau oamenii despre mine. Nu-mi era frică de nimeni – nici de oameni, nici de Dumnezeu.

Într-o zi nu aveam nimic de făcut și așteptam ca cineva să mă invite la un pahar de băutură. Un băiat a alergat spre mine și a strigat: „Big Bill, ai auzit știrile? Coloniștii au adus un predicator. El va vorbi în această seară la școală. Cred că ar trebui să mergi acolo!“. Eram treaz de-a binelea și am izbucnit pe loc: „Să știi că mă duc! În acest loc, nimeni nu a avut niciodată nimic de-a face cu religia și, pe cât de adevărat este că mă numesc Big Bill, pe atât de sigur este că așa trebuie să-mi rămână numele“. Seara școala s-a umplut de oameni. Mulți au venit să asculte Cuvântul lui Dumnezeu; alții au venit să mă vadă pe mine, Big Bill, acționând împotriva acelui mic predicator.

Când am ajuns la intrare, predicatorul citea deja textul biblic: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică“ (Ioan 3.16). Auzind cuvintele citite, nu am putut merge mai departe. Predicatorul a citit din nou versetul, apoi și a treia oară. Nu știu cum am ajuns pe scaunul de lângă ușă. Nu mai auzisem niciodată asemenea cuvinte. Am stat și am ascultat. Și apoi L-am întâlnit pe Cel „care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine“ (Galateni 2.20). Iar Big Bill a devenit Micul Bill și s-a convertit.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 19.11-21 · Ioan 12.37-50

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 26:1-4; 26:51-65

Trecuseră patruzeci de ani de la numărătoarea din capitolul 1. Domnul cere să se facă o nouă numărătoare, de data aceasta pe familii, a capetelor „întregii adunări a fiilor lui Israel“.

O comparare a celor două recensăminte, de la începutul şi de la sfârşitul călătoriei prin pustiu, scoate în evidenţă consecinţele dezastruoase şi iremediabile ale faptelor comise. Seminţia lui Si­meon, mai vinovată decât celelalte în chestiunea cu Baal-Peor, a fost decimată (25.14). Acest fapt va conduce şi la o micşorare proporţională a moştenirii lor în Canaan, după instrucţiunile date lui Moise: „ … celor mai puţini să le dai mai mică moştenire“ (v.54).

Acest adevăr ne spune tuturor că o umblare în slăbiciune antrenează pentru creştin o pierdere eternă şi poate privarea de „cunună“ (Apo­calipsa 3.11). De la Ruben până la Neftali, numărătoarea s-a făcut în aceeaşi ordine ca şi prima dată, după steagurile seminţiilor (cap. 2). Faptul că totalul este aproape acelaşi (v.51; 1.46) demonstrează puterea harului lui Dumnezeu care s-a îngrijit de această imensă armată de şase sute de mii de oameni, fără a socoti femeile şi copiii, în timpul celor patruzeci de ani în pustiu.

Dumnezeu n-a fost niciodată depăşit de nevoile alor Săi şi El va avea aceeaşi grijă de fiecare dintre noi până în ultima noastră zi aici, jos.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DESPRE AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ | Fundația S.E.E.R. România

„Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa…” (Matei 19:5)

Dacă ești părinte, renunțarea la copii este adesea una dintre cele mai dificile etape ale vieții de părinte. Scriitoarea și publicista americană Erma Bombeck a comparat-o cu înălțarea unui zmeu. Ea spune: „Mama și tata aleargă pe drum în speranța că vor prinde o adiere de vânt. În cele din urmă, și cu mult efort, reușesc să ridice zmeul la câțiva metri în aer. Tocmai când cred că este în siguranță, se profilează un mare pericol.

Zmeul plonjează spre liniile electrice și se învârte periculos printre copaci. Este un moment înfricoșător. Apoi, pe neașteptate, o rafală de vânt prinde zmeul și îl duce în sus. Mama și tata încep să dea drumul la sfoară cât de repede pot. Atunci zmeul devine greu de ținut. Părinții ajung la capătul sforii și încep să se întrebe ce să facă în continuare. Micul aparat de zbor cere mai multă libertate. Se ridică din ce în ce mai sus. Tata se ridică în vârful picioarelor pentru a se adapta la tracțiune. Acum zmeul este susținut cu greu între degetul arătător și degetul mare. Apoi vine momentul eliberării. Sfoara îi alunecă printre degete, iar zmeul se înalță maiestuos pe cerul frumos al lui Dumnezeu.

Zmeul este acum o simplă pată de culoare pe cer. Părinții sunt mândri de ceea ce au făcut – dar sunt triști când își dau seama că munca lor s-a terminat. A fost o muncă a iubirii… Dar, cum au zburat… și unde s-au dus anii?!” A fi părinte este o experiență îmbucurătoare și terifiantă, o experiență care a fost rânduită de la început. Odată cu eliberarea supremă, sarcina ta de părinte s-a încheiat. Copilul tău este liber, la fel și tu, pentru prima dată după aproximativ douăzeci de ani.

Ce urmează? Întreabă-L pe Dumnezeu – El are cu siguranță un plan pentru viața ta!