Mana Zilnica

9 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții; pentru că, cine iubește pe altul a împlinit legea. Căci „să nu comiți adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu poftești“ și orice altă poruncă ar mai fi, sunt cuprinse în acest cuvânt: „Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți“. Dragostea nu face rău aproapelui; dragostea este deci împlinirea legii.

Romani 13.8-10

Când dă acest îndemn, fără îndoială că Pavel se referă în primul rând la obligațiile despre care a vorbit mai înainte, dar trebuie să vedem aici cu siguranță și o avertizare pentru cei ușuratici care se îndatorează imprudent. Este și rămâne umilitor pentru un credincios să ajungă dator, din orice fel de motiv, iar aceasta ar trebui să trezească în el zelul sincer să scape de datorii pe cât de repede îi stă în putere. De la această regulă generală face excepție un singur lucru, și acesta este dragostea. Această datorie este îndreptățită și nu aduce nimănui necinste, nici înaintea lui Dumnezeu, nici înaintea oamenilor. Totodată, este imposibil să scapi vreodată de ea. Dumnezeu Însuși, prin dragostea Sa, ne-a făcut datori pentru totdeauna.

În același timp, dragostea este împlinirea legii. Toate poruncile care exprimă datoria omului față de cei din jurul său sunt rezumate în una singură: „Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți“ (versetul 9). Această poruncă există din vechime, dar nimeni nu a fost în stare să o împlinească. Doar harul care ne-a descoperit în Hristos întreaga plinătate și desăvârșire a dragostei poate să schimbe inima și să ne facă apți să nu mai umblăm potrivit cărnii, ci potrivit Duhului; iar dacă facem aceasta, atunci „cerința dreaptă a legii va fi împlinită în noi“ (vedeți Romani 8.4). „Dragostea nu face rău aproapelui“, căci în felul acesta ar acționa împotriva propriei sale naturi. „Dragostea este deci împlinirea legii“ sau, după cum le spune apostolul galatenilor: „Pentru că întreaga lege este împlinită într-un singur cuvânt, în acesta: «Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți!»“ (Galateni 5.14).

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Atâta timp cât se zice astăzi, pentru ca niciunul dintre voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.

Evrei 3.13

Atât timp cât torța arde (1)

Mai mulți supuși ai unui rege anglo-saxon s-au răsculat. Dușmănia lor față de rege fusese mult timp ascunsă în inimile lor, ca focul care mocnește sub cenușă.

Suveranul i-a strâns pe cei fideli și i-a învins pe rebeli. Dar nu a dorit nicidecum moartea dușmanilor săi. Așa că a decis să se aprindă o torță în castelul său în noaptea de după victorie și să-i ierte pe toți adversarii care, căindu-se, aveau să vină la el cât timp torța încă ardea.

Vestea deciziei regelui s-a răspândit ca un foc de paie printre dușmanii biruiți, care fugiseră în cele mai apropiate păduri după înfrângerea lor. Știau ce îi așteaptă pentru acțiunile lor, de aceea mulți, de frică, dar și copleșiți de îndurarea regelui, au ieșit din ascunzătorile lor în liniștea nopții și au venit la castel.

Inimile lor tremurau de nerăbdare și totodată de bucurie, văzând ferestrele încă luminate de „lumina îndurării“. S-au dus la domnul și stăpânul lor care îi aștepta pentru a le arăta îndurare și au găsit la el ceea ce le fusese promis: iertare deplină.

Rebelii care au refuzat mila regelui lor sau care nu au respectat termenul limită au căzut sub judecata sa dreaptă și au primit ceea ce meritau pentru faptele lor.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 4.21-34 · Ioan 5.10-18

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 7:89, 8:1-14

Versetul 89 dezvăluie care era secretul lui „Moise, omul lui Dumnezeu“ (Psalmul 90): rugăciunea! Să-l privim pe Moise sub povara responsabilităţilor care-l copleşesc, hărţuit de murmurele poporului, cum se retrăgea în întunericul şi în liniştea sanctuarului pentru a vorbi cu Dumnezeul său. El asculta „vocea“ şi imediat Îi „vorbea“. Să ne gândim la Domnul Isus care, cu mult înaintea zorilor sau când venea seara, după oboseala zilei, Se retrăgea întrun loc singuratic ca să Se roage (Marcu 1.35; 6.46).

De ce oare se aminteşte din nou de sfeşnic acum, la începutul cap. 8, după enumerarea darurilor practice din cap. 7 şi înainte de prezentarea sfinţirii leviţilor din versetele următoare? Oare nu pentru a arăta că lumina probează şi apreciază atât darul cât şi persoana; nu numai slujba, ci şi pe cel care o împlineşte? Dumnezeu cunoaşte valoarea închinării noastre, despre care vorbeşte acest ritual al consacrării. Şi remarcăm că leviţii erau prezentaţi de către Aaron ca „dar legănat“, pentru a permite acestei lumini divine succesive să strălucească în totalitate asupra lor, fără ca vreunul să rămână în întuneric. Dacă ar fi avut o cât de mică pată pe veşminte, aceasta ar fi fost imediat observată. Cât de important este să stăm mereu înaintea lui Dumnezeu pentru a-I sluji! (exemplu: 1 Regi 17.1).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ALEGE OAMENII POTRIVIȚI! | Fundația S.E.E.R. România

„Căpeteniile vitejilor care erau în slujba lui David… l-au ajutat…” (1 Cronici 11:10)

Pentru a reuși în orice demers pe care-l întreprinzi, trebuie să te înconjuri cu oamenii potriviți. De aceea, ar trebui să cauți întotdeauna sfatul și călăuzirea lui Dumnezeu în relațiile tale. Roboam ar fi trebuit să asculte sfaturile celor ce făceau parte din cercul restrâns al oamenilor înțelepți și experimentați ai tatălui său Solomon. În schimb, el a ascultat sfatul celor care erau de acord cu părerea lui – și acest lucru s-a dovedit fatal. David, pe de altă parte, a ales oameni care l-au ajutat să devină mare: „Iată căpeteniile vitejilor care erau în slujba lui David şi care l-au ajutat împreună cu tot Israelul să-şi întărească stăpânirea, ca să-l pună împărat, după Cuvântul Domnului cu privire la Israel.” (1 Cronici 11:10) Să reținem patru lucruri importante pe care le-a făcut David, și să învățăm de la el: 1) David și-a construit o echipă înainte de a avea nevoie de ea. El a început să-și construiască echipa cu mult înainte de a fi încoronat. 2) A atras oameni cu daruri diferite. S-a apropiat de ei, i-a recompensat și nu s-a lăsat intimidat de cei care aveau abilități diferite de ale sale. Cu ajutorul acestor „oameni viteji”, David se simțea pregătit pentru orice. 3) A cultivat loialitatea. A atras oamenii aproape de el, și-a împărtășit viața cu ei și, în cele din urmă, aceștia au fost dispuși să-și pună viața în pericol pentru el. 4) A delegat responsabilități în funcție de capacitate. Pentru că era sigur de propria identitate și de chemarea sa, David nu s-a temut să delege autoritatea și responsabilitatea celor din jurul său. La început, unii din vitejii lui au fost niște neadaptați, dar el a transformat acest grup dezordonat într-o echipă câștigătoare (vezi 1 Samuel 22:1-2). David a făcut acel cerc restrâns de oameni să devină mare, iar la rândul său, cercul său restrâns l-a făcut mare pe el. Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este aceasta: dacă vrei să începi ceva, alege-ți oamenii potriviți!

8 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

[Manase] a făcut rău în ochii Domnului, după urâciunile națiunilor pe care le alungase Domnul dinaintea fiilor lui Israel.

2 Cronici 33.2

Lecții din viața lui Manase (2) – Un început rău

De ce a avut Manase un început atât de rău? El fusese totuși crescut în cunoștința adevărului lui Dumnezeu. Putem fi siguri că Ezechia le-a făcut cunoscut fiilor săi adevărul lui Dumnezeu, potrivit cu Isaia 38.19, iar printre ei s-a aflat și Manase, care a avut însă responsabilitatea de a primi adevărul comunicat lui de tatăl său.

Părinților le revine responsabilitatea importantă de a-și crește copiii în învățătura și în mustrarea Domnului și, de asemenea, de a le fi exemple bune în viață. Nu putem sublinia îndeajuns importanța de a fi modele pentru copiii noștri. În plus, avem o mare încurajare în Cuvântul lui Dumnezeu: „Crește-l pe copil după rânduială pe calea sa și, când va fi bătrân, nu se va abate de la ea“ (Proverbe 22.6).

Trebuie să subliniem însă și responsabilitatea copiilor. Manase n-a dat atenție la ceea ce a auzit și a învățat cu privire la Dumnezeu și la Cuvântul Său. Un astfel de început este cumplit de rău. Mai târziu, când a ajuns să umble pe căile sale nelegiuite, a continuat să nu asculte de cuvintele Domnului, iar consecințele au fost deosebit de grave.

Aceasta este o lecție importantă pentru noi. Trebuie să dăm atenție Cuvântului lui Dumnezeu și să umblăm potrivit lui, ca să fim „împlinitori ai Cuvântului, nu doar ascultători uituci, înșelându-ne singuri“ (Iacov 1.22). Domnul dorește să prosperăm și să fim roditori, însă, pentru aceasta, trebuie să dăm atenție la ceea ce El ne transmite. „Cine rămâne în Mine și Eu în el“, spune Domnul Isus, „acela aduce mult rod; pentru că, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic“ (Ioan 15.5). Să rămânem deci în El!

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?

Romani 8.31

„Fiule, sunt în același tren cu tine…“

În fiecare an, părinții băiatului îl duceau la bunica lui în vacanța de vară. Apoi se întorceau acasă tot cu trenul, a doua zi. Într-o zi, băiatul le-a spus părinților: „Sunt mare acum, pot să merg singur la bunica“. După o scurtă discuție, părinții au fost de acord cu propunerea lui, așa că l-au condus la gară, iar acum așteptau pe peron plecarea trenului. Și-au luat la revedere de la fiul lor, dându-i un ultim sfat, în timp ce copilul le spunea de la fereastră: „Știu! Mi-ați spus aceasta de o mie de ori“. Trenul a dat semnalul de pornire. Atunci tatăl i-a șoptit la ureche: „Fiule, dacă te vei simți nesigur, aceasta este pentru tine“. Și i-a strecurat ceva în buzunarul cămășii.

Pentru prima dată, băiatul era singur în tren, fără părinții lui. A admirat peisajul de la fereastră, dar nu mult, pentru că în jurul lui era forfotă. Unii pasageri se împingeau, alții făceau mult zgomot. Întruna intrau și ieșeau din compartiment. Conductorul i-a dat câteva sfaturi, pentru a-l încuraja, dar copilul a început să se simtă tot mai nesigur cu fiecare minut care trecea… Și acum era chiar speriat. A lăsat capul în jos, a stat în colțul lui, singur, cu lacrimi în ochi. Atunci și-a amintit că tatăl îi strecurase ceva în buzunar. Tremurând, a scos bilețelul din buzunarul cămășii. Pe bucata de hârtie scria: „Fiule, sunt în ultimul vagon“.

Călătoria poate să ne pară grea. Dar Domnul ne-a promis că este în același „tren“ cu noi. Chiar dacă uneori considerăm că ne descurcăm și fără El, iubirea Sa nu L-a lăsat să ne dea drumul singuri: „Sunt cu tine mereu“.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 4.1-20 · Ioan 5.1-9

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 7:1-17 … 84-88

Acest lung capitol se ocupă cu darurile celor douăsprezece căpetenii. Primele: cele şase care acoperite şi cei doisprezece boi, destinate leviţilor, spun despre ajutorul practic pe care-l putem da slujitorilor Domnului pentru a le uşura lucrarea: ospitalita­te, mijloace de transport etc. În mai multe rânduri, de exemplu în epistole, se pune problema de a-i conduce pe servitorii lui Dumnezeu (Romani 15.24; 1 Cor. 16.6, 11; 3 Ioan 6).

Aceste daruri făcu­te leviţilor, „fiecăruia după slujba sa“ (v. 5), ne asigură că Domnul Se îngri­jeşte întotdeauna de cele necesare pentru ca ai Săi să-şi îndeplinească misiunile încredinţate. Apoi vin jertfele pentru dedicarea altarului. A-i servi pe fraţi, a-i ajuta în lucrurile materiale nu este to­tul. Aceste farfurii, cupe (farfurii adânci) şi ceşti, pline până sus cu un conţinut care vorbeşte despre perfecţiunile şi excelenţa parfu­mului lui Hristos, corespund cu închinarea ade­văraţilor adoratori. Variatele jertfe, de asemenea formând o parte a acesteia, evocă aspectele diferenţiate ale lucrării de la cruce. Dar de ce alocă Dom­nul atâta loc acestor jertfe, cât timp toate puteau fi cu­prinse într-un singur paragraf? Să ne însuşim acest adevăr: El pune mare preţ pe ce aduce fiecare şi nu omite nimic din ceea ce este făcut pentru El.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE EPUIZA! (3) | Fundația S.E.E.R. România

„În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră…” (Isaia 30:15)

Epuizarea se caracterizează prin dezangajare, iar stresul prin supra-angajare. În caz de epuizare, emoțiile sunt atenuate, în timp ce stresul te face hiperexcitat. Epuizarea provoacă daune emoționale; stresul provoacă în primul rând daune fizice. Epuizarea afectează motivația și dorința; stresul îți afectează energia fizică. Depresia cauzată de epuizare provine din pierderea speranței și a idealurilor; depresia legată de stres provine din nevoia organismului tău de a conserva energia și de a se proteja. Epuizarea declanșează neputința și lipsa de speranță; stresul declanșează necesitatea imediată și hiperactivitatea. Epuizarea produce detașare; stresul produce panică, fobii și anxietate. Epuizarea poate că nu te ucide, dar face ca viața să ți se pară că nu merită trăită. Așadar, care este răspunsul? Dumnezeu a spus: „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră.” Bev Murrill scria: „Cei care suntem implicați în slujire alergăm pe propriile noastre benzi de alergare foarte importante. Și așa cum merge liderul, așa merg și cei ce-l urmează. Aceasta este o responsabilitate impresionantă. Aceia dintre noi al căror rol este de a-i influența pe alții trebuie să fie conștienți de ceea ce spun și fac, pentru că „vom primi o judecată mai aspră.” (vezi Iacov 3:1). Cu toții ne-am săturat de creștinii influenți care cad sau au comportamente deviante, făcându-i pe oameni să-și piardă încrederea în liderii lor… Fie că este vorba de păcat sexual, de mânie, de îndreptățire de sine sau de necinste… noi trebuie să ne cercetăm pe noi înșine în loc să arătăm cu degetul și să acuzăm. Ce  trebuie să facem este să petrecem timp cu Cel care are capacitatea de a ne dezbrăca până la goliciunea strigătului inimii noastre. Este ușor să începi să crezi în propria publicitate și să crezi că ești ceea ce rezultă din părerile altora… Doar părerea lui Dumnezeu contează, iar aceasta este greu de deslușit, dacă nu-ți faci timp să te oprești și să-L lași pe El să-ți vorbească!” Nu uita, cititul Scripturii și rugăciunea nu te vor epuiza niciodată!

7 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Și [Dalila] l-a adormit pe genunchii ei și a chemat un om și a pus să-i radă cele șapte șuvițe ale capului său, și ea a început să-l supună; și puterea lui se dusese de la el. Și ea a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!“. Și el s-a trezit din somnul său și a zis: „Voi ieși ca în celelalte dăți și mă voi desprinde“. Și nu știa că Domnul Se depărtase de la el. Și filistenii l-au apucat și i-au scos ochii; și l-au coborât la Gaza și l-au legat cu lanțuri de aramă; și el învârtea râșnița în casa închisorii.

Judecători 16.19-21

Ce imagine grăitoare este aceasta! Cât de solemnă și de plină de avertismente este ea! Cât de trist este să vedem scena în care Samson încearcă să se desprindă „ca în celelalte dăți“! Din nefericire, nu mai exista acel: „ca în celelalte dăți“! El putea încerca să se desprindă, însă acest lucru nu mai putea fi „ca în celelalte dăți“, pentru că puterea îl părăsise; Domnul Se depărtase de el, iar nazireul, plin de putere odinioară, devenise un prizonier orb; și astfel, în loc să poată triumfa asupra filistenilor, el a ajuns să macine în temniță pentru ei.

La aceasta ajungem prin cedarea în fața poftelor firii. Samson nu și-a mai câștigat niciodată libertatea. I s-a permis, prin îndurarea lui Dumnezeu, să mai câștige o ultimă biruință asupra celor necircumciși, însă această biruință a câștigat-o cu prețul vieții. Nazireii lui Dumnezeu trebuie să se păstreze sfinți, altfel își vor pierde puterea! – deoarece, în cazul lor, puterea și puritatea sunt inseparabile. Ei nu pot înainta fără sfințenie lăuntrică; și, prin urmare, este o nevoie stringentă ca ei să vegheze întotdeauna împotriva diferitelor lucruri care tind să le abată inimile, să le distragă mințile și să le scadă tonusul spiritual.

Să păstrăm întotdeauna înaintea sufletului aceste cuvinte: „În toate zilele despărțirii lui este sfânt pentru Domnul“ (Numeri 6.8). Sfințenia era caracteristica măreață și indispensabilă a întregii perioade a nazireatului; astfel că, odată ce aceasta era compromisă, nazireatul era încheiat.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.

Ioan 3.15

Născut din nou (16)

Cel care nu este întors la Dumnezeu și nu L-a acceptat pe Isus Hristos prin credință ca Mântuitor al său nu a experimentat încă nașterea din nou. El este mort pentru Dumnezeu și pentru Împărăția Sa. Poate că cineva se gândește că, până la urmă, acesta nu este totuși cel mai rău lucru. Dar este extrem de rău! Pentru că omul va fi ori în rai, ori în iad; va avea fie viață veșnică, fie condamnare veșnică. Domnul Isus confirmă de două ori în aceste versete că omul care rămâne în starea de necredință va fi pierdut pentru totdeauna.

Cel care crede în Fiul lui Dumnezeu primește binecuvântările nemăsurate ale vieții veșnice. Dar cel care nu crede în El este pierdut. Ce gând șocant este acesta, „sunt pierdut“! Să observăm că nu se vorbește despre o „scânteie divină“ în om, care trebuie doar aprinsă. Nu, ci Cuvântul lui Dumnezeu spune că omul este mort din punct de vedere spiritual și că – fără credința în Isus – va fi pierdut.

Oamenilor nu le place să audă că sunt pierduți. Și totuși acesta este adevărul. Am fi iresponsabili dacă nu am spune acest lucru. Este o fatalitate a nu recunoaște această realitate. Fără credința în Domnul Isus, omul este pierdut! El se află deja pe calea înspre pierzare. Totul depinde acum de poziția pe care o ia omul față de Hristos și față de moartea Sa pe cruce: „Cuvântul crucii este o nebunie pentru cei care pier, dar pentru noi, care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 1.18). Dumnezeu însă nu vrea ca omul să fie pierdut. El îl iubește și dorește „ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștință de adevăr“ (1 Timotei 2.4).

Citirea Bibliei: 1 Împărați 3.1-28 · Ioan 4.43-54

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 6:13-27

Scriptura menţionează mai mulţi nazirei: Samson, Samuel, Amasia (2 Cronici 17.16), Ioan Botezătorul. Dar Nazireu prin excelenţă a fost Isus. Pus deoparte pentru Dumnezeu înainte de naştere, ocupându-Se la vârsta de doisprezece ani de treburile Tatălui Său, consacrarea Sa pentru Dumnezeu a fost totală până la moarte de cruce. Deşi a venit în lume, El nu a fost din lume şi a rămas străin faţă de sărbătorile şi bucuriile ei (Ioan 7.8; 17.14). Niciodată n-a permis ca împrejurările Sale familiale să-I împiedice slujba (Luca 8.20-21). Dependenţa Sa a fost continuă (Ioan 5.19). Ce model este pentru noi acest scump Mântuitor, prin calea Lui de dăruire totală! O cale dificilă, dar la capătul căreia Îl aştepta acea bucurie al cărei simbol este rodul viţei, bucurie pe care o va împărtăşi cu cei care au luat parte la ruşinea Lui aici pe pământ (v. 20 sf.; Evrei 12.2; Matei 26.29; 25.21).

La împlinirea zilelor consacrării sale (v.13), nazireul oferea toate jertfele. Dacă ne-am luat locul aici, jos, alături de Nazireul desăvârşit, atunci în sfârşit putem fi introduşi în diversele aspecte ale lucrării Sale la cruce.

Versetele 22-27 încununează acest capitol pentru a ne arăta că punerea deoparte pentru Domnul este calea sigură a binecuvântării.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE EPUIZA! (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui.” (1 Timotei 1:12)

Astăzi reflectăm la o altă formă de epuizare, și anume „oboseala din compasiune”, față de care cei mai pasibili sunt cei care ajută oamenii. Simptomele includ convingerea că nu mai ești eficient, tratarea problemelor și a oamenilor cu indiferență, retragerea din responsabilități, evitarea relațiilor sociale și interpersonale și sentimentul de „înfrângere”. Dacă ești o personalitate de tip A, ești și mai expus riscului. Un consilier spunea că „oamenii ambițioși suferă deseori de o „dependență de adrenalină” și caută în mod inconștient modalități de a obține mici câștiguri, asemănătoare cu stările pe care oamenii le obțin din alcool, cofeină și nicotină… problema este că fac asta controlând oamenii și luând decizii complexe. Cauzele spirituale ale stresului includ furia și disperarea, invidia față de succesul altora și anxietatea legată de aspectul financiar. Pastorii sunt adesea plasați pe piedestaluri… iar aceste așteptări nu pot fi îndeplinite. Așa că, în efortul de a-i mulțumi pe ceilalți, ei devin prea orientați spre obiective în ceea ce-i privește pe ceilalți oameni, prea permisivi cu trândăvia lor spirituală, prea perfecționiști, dezvoltând excesiv o anume latură a slujirii lor, sau identificându-se atât de mult cu chemarea lor încât aceasta se destramă. Și deși corpul le dă semnale de alarmă (insomnie, probleme digestive, dureri de cap, oboseală, tensiune musculară, scrâșnirea dinților, tensiune arterială ridicată etc.), din păcate, acestea rareori îi determină să încetinească… până când apare un ulcer, un accident vascular cerebral, un atac de cord… În calitate de pastor, trebuie să petreci la fel de mult timp cu cei puternici ca și cu cei slabi; ei îți vor da putere și sprijin, îi poți pregăti pentru lucrare, iar faptul de a avea mai multe „mâini pe punte” îmbunătățește sănătatea spirituală și emoțională a bisericii în care slujești.” Așadar, dacă te regăsești în aceste cuvinte, gândește-te la o pauză, și… ia-ți o vacanță!

6 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a fost că, pe când mergeau, El a intrat într-un sat. Și o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei.

Luca 10.38

În Betania Îl vedem pe Domnul bucurându-Se de o scenă de familie. Dacă El n-ar prețui ideea de familie creștină, nu S-ar fi aflat în Betania de nenumărate ori. Iar când Îl urmărim acolo, vedem o nouă trăsătură a frumuseții Lui morale. El este un prieten al familiei; este Cel care Și-a găsit și care Își găsește și astăzi un cămin în mijlocul nostru.

„Isus iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr“ (Ioan 11.5) – iată cuvinte care demonstrează ceea ce tocmai am spus. Dragostea Lui pentru ei nu era cea a unui Mântuitor, nici a unui Păstor, deși știm bine că El era acestea pentru ei. Era dragostea unui Prieten de familie. Totuși, deși era Prieten, și încă unul intim, care era oricând binevenit acolo, El nu S-a amestecat în rânduiala din acea casă. Marta era stăpâna casei, cea care se ocupa de familie, folositoare și importantă la locul ei, iar Domnul a lăsat-o acolo unde a găsit-o. Nu era partea Lui să schimbe sau să reglementeze astfel de chestiuni. Lazăr ședea la masă cu musafirii, Maria se retrăgea în împărăția sufletului ei sau, mai degrabă, în împărăția lui Dumnezeu care era înăuntrul ei, iar Marta era ocupată cu slujirea (Ioan 12.1-3).

Domnul a lăsat lucrurile așa cum le găsise. El n-a intrat neinvitat în casa nimănui, iar când a fost invitat în casa acestor trei credincioși, nu S-a amestecat în rânduiala ei, ceea ce demonstrează perfecțiunea Lui morală. Însă, dacă unul din familie, precum Marta, în loc să-și ocupe locul pe care-l avea în familie, a ieșit de acolo pentru a fi un învățător în prezența Lui (Luca 10.40), El a trebuit să îmbrace caracterul Său mai înalt și să îndrepte lucrurile într-un mod divin, deși, din punct de vedere omenesc, El nu Se amestecase în rânduiala acelei case.

J. G. Bellett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Tu ești Dumnezeul mântuirii mele, Tu ești nădejdea mea în fiecare zi.

Psalmul 25.5

Punctele cardinale

Un credincios a pus cele patru puncte cardinale în legătură cu patru momente ale unei zile, asociind câte o perspectivă distinctă din rugăciunea lui:

    La fel cum soarele răsare dinspre est, tot astfel eu îmi deschid dimineața inima înaintea Domnului, pentru a asculta glasul Său din Biblie și pentru a mă adresa Lui în rugăciune.

    În sud, soarele este la prânz, așa că în această perioadă a zilei doresc să mă bazez deplin pe apropierea și pe călăuzirea Domnului meu.

    Apusul soarelui, în vest, mă îndeamnă să-I mulțumesc seara lui Dumnezeu pentru ajutorul primit și să mă încredințez Lui pentru noapte.

    Cum soarele nu este niciodată în nord, asociez acest moment cu timpul nopții, fiind în totul conștient că Domnul rămâne cu mine și noaptea.

A nădăjdui în Domnul în fiecare zi înseamnă a sta în tăcere înaintea Lui dimineața și a ne încredința Lui mereu în timpul zilei. El este cu noi când ne facem munca de zi cu zi și dorește să ne ajute să ne îndeplinim îndatoririle pe care le avem, pentru gloria Sa. La fel ca cei doi ucenici din Emaus, putem să-L rugăm pe Domnul seara: „Rămâi cu noi, căci este spre seară și ziua aproape a trecut“ (Luca 24.29), căci El ascultă această cerere și ne dă binecuvântarea în comuniunea cu El Însuși. David, care a nădăjduit în fiecare zi în Dumnezeul său, vorbește și despre noapte: „Eu mă culc și adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, faci să fiu în siguranță în locuința mea“ (Psalmul 4.8).

Citirea Bibliei: 1 Împărați 2.28-46 · Ioan 4.31-42

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 6:1-12

În afară de leviţi, orice israelit din altă semin­ţie, bărbat sau femeie, putea fi consacrat Domnu­lui prin jurământul de nazireu (promisiune specială de despărţire). Dar, spre deose­bi­re de fiii lui Levi, această consacrare era in­di­vi­­duală şi voluntară. Nazireul nu era o­bligat să facă a­ceas­tă promisiune, dar, odată ce deve­nea nazi­reu, liber­tatea sa înceta; viaţa sa publică şi particulară trebuia să se sub­or­doneze unor reguli severe. La fel ca într-o ar­ma­tă, an­ga­jatul voluntar se supune la aceeaşi disci­pli­nă ca şi recru­tul de clasă mobilizat. Condiţiile impuse nazireului erau în număr de trei:

1. Să nu consume nici un produs din vie – simbol al bucuriilor lumii.

2. Să-şi lase părul să crească – simbol al punerii deoparte pentru Hristos ce trebuia să-l caracterizeze în mod natural pe ucenicul lui Hristos.

3. Să evite contactul cu moartea, plată şi dovadă a păca­tu­lui.

În principiu, fiecare co­pil al lui Dumnezeu are aceste trei caracteris­tici: mort faţă de lume, faţă de sine şi faţă de păcat (Gal. 6.14; 5.24; 2.17-20). Dar pentru a avea forţa de a se menţine în această poziţie dificilă şi contrară firii, trebuia ca nazireatul său, această punere deoparte pen­tru Hristos, să rezulte dintr-o decizie luată cu bucurie şi din toată inima.

Vers. 9-12 amintesc cât de uşor se poate pierde caracterul de nazireu din cauza neve­gherii şi cât de greu poate fi el recăpătat.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE EPUIZA! (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Mulţi oameni îşi trâmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios?” (Proverbele 20:6)

Pastorul Rowland Croucher scrie: „Copiii erau la școală, soția mea era plecată la muncă, iar eu am făcut ceva ce nu mai făcusem niciodată: am închis telefonul, am pus un bilet pe ușă și m-am dus înapoi în pat. Eram epuizat. În două luni, mi-am dat demisia din lucrare. Trei din patru pastori acuză suprasolicitare, depresie, teamă și înstrăinare. Printre motive: o diferență uriașă între așteptările biblice și realitatea dură de pe teren, lipsa de limite, dependența de muncă, sentimentul de incompetență, conflictul dintre a fi lider și a fi slujitor în același timp, o atenție sporită în predicare pentru a evita supărarea enoriașilor puternici, sau singurătatea… Pastorii au mai puține șanse de a avea un prieten apropiat, decât aproape oricine!” A sluji prin forțe proprii îți garantează practic același sfârșit ca al celor din statistici. Apostolul Pavel a reușit să facă drumul până la capăt, și să termine în forță, pentru că a depins de Dumnezeu – care i-a dat puterea necesară. Un predicator spune că evitarea epuizării înseamnă: 1) să ai o chemare precisă pentru viața ta și o relație puternică cu Domnul Isus; 2) să cauți viziunea Lui și să fii dispus să faci tot ceea ce-ți cere El; 3) să nu pierzi niciodată din vedere oamenii din spatele lucrării; 4) să nu-ți consideri niciodată poziția ca fiind de la sine înțeleasă; 5) să-l respecți pe cel de deasupra ta și să te supui de bunăvoie autorității; 6) să știi că împlinești voia lui Dumnezeu și că răsplata ta te așteaptă în ceruri; 7) să ai o inimă de slujitor; 8) să pui loialitatea mai presus de sentimentele personale; și 9) să nu fi niciodată prea mare pentru a face lucruri mici, sau prea mic pentru a face lucruri mari! Așadar, pune în practică aceste principii – și nu te vei epuiza!

4 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Am vestit dreptatea în adunarea cea mare; iată, nu mi-am oprit buzele, Doamne, Tu o știi. N-am ascuns dreptatea Ta în inima mea, am vorbit despre credincioșia Ta și despre mântuirea Ta; n-am ascuns bunătatea Ta și adevărul Tău adunării celei mari.

Psalmul 40.9,10

Aceste versete sunt în partea a doua a acestui psalm mesianic, parte care Îl prezintă pe Domnul Isus ca fiind Arderea-de-tot. Avem aici cuvintele Celui care a venit să facă voia Tatălui și vedem un mesaj care cuprinde cinci declarații, făcute nu numai către adunarea cea mare, ci și către întreaga omenire.

În primul rând, El declară că a proclamat vestea bună despre dreptate. Domnul Isus a iubit dreptatea, a manifestat-o în viața Sa, a predicat-o și, pe cruce, a satisfăcut dreptatea lui Dumnezeu. Pe El „Dumnezeu L-a rânduit ca ispășire, prin credința în sângele Lui, pentru arătarea dreptății Sale“ (Romani 3.25). Aceasta este tema Epistolei către Romani.

În al doilea rând, El a declarat credincioșia lui Dumnezeu. Ieremia a spus: „Mare este credincioșia Ta“. În Noul Testament citim de multe ori că Dumnezeul nostru este credincios.

În al treilea rând, Domnul Isus a declarat mântuirea lui Dumnezeu. Aceasta este mântuirea de pedeapsa păcatului, de puterea păcatului și, în curând, de prezența păcatului.

Ultimele două proclamări au în vedere bunătatea și adevărul. De-a lungul vieții Domnului nostru, Îl vedem descoperind inima Tatălui, păstrând un echilibru perfect între bunătate și adevăr. Dragostea nu poate fi niciodată separată de adevăr. Ea curge din inima unui Dumnezeu adevărat (Ioan 3.33), prin Fiul Său, care este adevărul (Ioan 14.6), și ne este revelată prin Duhul adevărului (Ioan 14.7).

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Atunci am zis: „Iată-mă, vin; în sulul cărții este scris despre Mine“.

Psalmul 40.7

Iată-Mă, vin!

Venirea Domnului Isus pe pământ este un har măreț. El Însuși explică motivul pentru care a venit în lumea noastră.

Fiecare dintre cele patru evanghelii ne arată această venire dintr-un alt punct de vedere, în care strălucește gloria Domnului nostru.

Matei scrie că El a venit să împlinească Legea. Ca israelit perfect, El a respectat toată viața Sa Legea, iar pe cruce a purtat blestemul pentru toți cei care nu o puteau respecta. „Să nu gândiți că am venit să desființez Legea sau Prorocii; am venit nu să desființez, ci să împlinesc“ (Matei 5.17).

Marcu ne spune că întreaga Sa viață a fost un serviciu adus omenirii. „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca preț de răscumpărare pentru mulți“ (Marcu 10.45).

Luca relatează despre venirea Domnului Isus în mizeria noastră umană și păcătoasă pentru a ne salva. „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși“ (Luca 5.31,32).

Ioan arată relația unică pe care El a avut-o cu Tatăl. El a venit pentru că aceasta era voia Tatălui Său. „M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis“ (Ioan 6.38).

Citirea Bibliei: 1 Împărați 1.38-53 · Ioan 4.1-14

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 4:34-49

Prima numărătoare a leviţilor din cap. 3 îi cuprinde pe toţi cei de sex masculin în vârstă de peste o lună. Al doilea recensământ îi socoteşte numai pe cei între treizeci şi cincizeci de ani. Domnul doreşte să-I oferim cei mai buni ani din viaţă. Nu se pune problema vârstei fizice, ci a maturităţii spirituale, rod al experienţei acumulate puţin câte puţin. Unui tânăr care va fi fost credincios „în foarte puţin“, la timpul potrivit, Domnul îi va putea încredinţa „mult“ (Luca 16.10).

Sunt recunoscuţi opt mii cinci sute optzeci (8580) de leviţi cu vârsta potrivită pentru slujbă. În ce priveşte dimensiunile şi greutatea cortului, nimeni nu era supraîncărcat; ei se puteau înlocui unul pe altul. Atunci de ce Domnul este obligat să declare cu tristeţe că, pentru marele Său seceriş, dispune de puţini lucrători (Matei 9.37)? Vai! pentru că mulţi „nu şi-au pus umărul la lucrarea Domnului“ (Neemia 3.5). Ce expresie umilitoare, care ar trebui să fie grăitoare pentru oricare dintre noi!

Leviţii „au fost număraţi … fiecare pentru slujba sa şi pentru lucrarea sa“ (v. 49). Cuvintele „de purtat“, „lucrarea“ (v. 28, 49) ne amintesc că acela care slujeşte Domnului şi poporului Său nu o poate face fără să simtă greutatea responsabilităţii spirituale sau fără să-l apese grija (2 Corinteni 11.28 nota k).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂSTREAZĂ-ȚI VIE NĂDEJDEA! (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte…” (Evrei 6:18)

Situația în care te afli chiar acum ți se pare imposibilă? Ești gata să te dai bătut? N-o face! Emilie Batisse avea șaptezeci și nouă de ani când a fost rănită într-un accident, și nu se aștepta să mai trăiască. Când Norman Vincent Peale, autor și teolog american, s-a dus s-o viziteze, a observat un rând de cărți de poezie nou-nouțe, care nu fuseseră încă deschise. Când a întrebat-o ce e cu ele, ea a răspuns: „Iubesc poezia, dar pe acelea nu le-am citit… le păstrez pentru bătrânețe!” Doamna Batisse a trăit să citească acele cărți de multe ori, iar când a murit în cele din urmă, la nouăzeci și unu de ani, plănuia o călătorie în Europa.

Nădejdea înseamnă să dorești ca ceva să devină realitate; credința înseamnă să fii convins că se va întâmpla! Nădejdea înseamnă să dorești ceva cu atâta disperare încât, în ciuda tuturor dovezilor contrare, continui să crezi în Dumnezeu pentru acel lucru. Și lucrul remarcabil este că actul de a spera produce o forță proprie, interioară.

În Biblie, vei găsi doar cuvântul „nădejde” și înseamnă o încredere profundă în Dumnezeu, pe când speranța pare mai degrabă o visare. Când Universitatea Cornell a efectuat un studiu asupra efectelor speranței, Dr. Harold G. Wolff a făcut public faptul că oamenii cu speranță pot îndura poveri incredibile. Grupul pe care s-a făcut studiul era format din douăzeci și cinci de mii de prizonieri în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Supuși la muncă forțată, mâncare proastă și mizerie, mulți au murit, în timp ce alții prezentau doar leziuni ușoare. Interviurile cu supraviețuitorii au dezvăluit o capacitate de a spera mult peste medie! Cum au reușit aceștia să-și păstreze nădejdea vie? Au desenat fetele cu care plănuiau să se căsătorească, au făcut planurile viitoarelor lor case, au conceput seminarii de gestionare a afacerilor… Nădejdea nu numai că i-a ținut în viață, dar i-a ținut și sănătoși!

Acum putem înțelege mai bine de ce apostolul Pavel descrie nădejdea ca fiind „o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului” (Evrei 6:19). Așadar, fii un om plin de nădejde!

3 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

A venit deci la Simon Petru; și el I-a spus: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?“. Isus a răspuns și i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei înțelege după aceea“.

Ioan 13.6,7

Ceilalți ucenici au acceptat slujirea Domnului cu o liniște plină de mirare, însă Petru, impulsionat de caracterul lui puternic, își dă pe față gândurile. De trei ori ia cuvântul și de fiecare dată își demonstrează ignoranța cu privire la gândul Domnului. Prin primele sale cuvinte, Petru aruncă dispreț asupra slujirii smerite a Domnului; când ia din nou cuvântul, el refuză în mod absolut această slujire; iar când vorbește a treia oară, se supune în mod impulsiv acestei slujiri, însă într-un fel care o lipsea de toată semnificația ei adâncă. Totuși, așa cum a spus cineva, «dacă suntem atenționați prin intermediul greșelilor ucenicilor, cu atât mai mult suntem instruiți prin intermediul răspunsurilor Domnului pentru corectarea acelor greșeli». Din răspunsul Domnului dat lui Petru învățăm semnificația spirituală adâncă a acestui ultim act de slujire.

Pentru Petru era de neînțeles cum Domnul gloriei putea să Se plece pentru a-i spăla picioarele. Prin urmare, primele sale cuvinte sunt un protest amestecat cu uimire: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?“. Domnul răspunde: „Ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei înțelege după aceea“. Din aceste cuvinte învățăm că nu era posibil pentru ucenici să înțeleagă, la acel moment, semnificația spirituală a acțiunii Domnului. Mai târziu, după ce Duhul avea să vină, totul urma să devină clar. De aici vedem limpede că rostul acestei acțiuni nu a fost, așa cum se susține adesea, de a preda o lecție a umilinței printr-un act de supremă smerire din partea Domnului. N-ar mai fi fost necesar pentru Petru să aștepte o zi viitoare pentru a înțelege umilința cuprinsă în această acțiune. De fapt, chiar cuvintele lui arată că umilința Domnului preocupa în mod deosebit gândurile lui în acele momente.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

O dată a vorbit Dumnezeu, de două ori am auzit că puterea este a lui Dumnezeu.

Psalmul 62.11

Furca bicicletei

Evenimentele care se întâmplă în mod imprevizibil sunt adesea atribuite întâmplării. În funcție de efectele, favorabile sau nefavorabile, pe care acestea le au asupra noastră, spunem că suntem „norocoși“ sau „ghinioniști“.

Într-o zi, Rudolf, un băiat de 16 ani, a plecat într-o excursie cu bicicleta. La dus, a dat de o pantă, care pe o distanță de aproximativ 1,5 km nu avea nicio curbă. La un moment dat a atins viteza amețitoare de 70 km/h. La întoarcere, el a mers pe același traseu, dar de data aceasta a trebuit să urce panta. Desigur, deplasarea a fost mult mai lentă, deși Rudolf s-a străduit din răsputeri. Pe neașteptate însă a lovit cu roata din față o groapă din șosea. Furca din față s-a rupt. Rudolf a căzut, dar s-a ales doar cu câteva vânătăi ușoare. Tânărul s-a gândit: „Ce s-ar fi întâmplat dacă furca bicicletei s-ar fi rupt la coborâre?“.

Gândul la moarte este copleșitor pentru un adolescent de 16 ani! Mulți oameni care au avut parte de evenimente similare și-au spus apoi: „Am avut noroc!“. Dar pentru Rudolf a fost mai mult decât atât. Dumnezeu l-a păzit, dar în același timp i S-a adresat într-un mod special: „Unde îți vei petrece veșnicia când viața ta va ajunge la sfârșit?“.

Indiferent de vârstă, ceea ce se va întâmpla în momentul următor nu este în mâinile noastre. De aceea, să răspundem astăzi la chemarea lui Dumnezeu! El nu lasă nimic la voia întâmplării. El dorește să ne salveze!

    De ce nu vii tu, suflet nestatornic,

    cât încă pot Mântuitor să-ți fiu?

Citirea Bibliei: 1 Împărați 1.22-37 · Ioan 3.22-36

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 4:16-33

Dacă am putea compara slujbele stabilite pentru cele trei familii ale leviţilor cu principalele forme de slujire în adunare: profeţi, păstori, învăţători … (Efeseni 4.11), cei dintâi Îl prezintă pe Hristos în raport cu cerinţele pustiei (chehatiţi); cea de-a doua familie, ocupându-se de strângerea învelitorilor, sugerează responsabilitatea adunării pentru mărturia practică (gherşoniţi); cei din urmă, răspunzând de structura de rezistenţă, spun despre bazele credinţei (fiii lui Merari). Pentru a completa construcţia, cele trei familii trebuia neapărat să colaboreze. Un chehatit putea fi folosit pentru a duce chivotul, în timp ce un merarit nu avea în grijă decât poate un simplu colac de frânghie.

Dar înaintea Domnului nu contează importanţa sau aparenta nobleţe a misiunii, ci credincioşia (1 Corinteni 4.2). Fie că a primit doi talanţi, fie cinci, robul, „credincios peste puţine“ va fi pus „peste multe“ (Matei 25.20-23). Să ne abţinem de la gelozie în ce priveşte slujba altuia sau de la tendinţa de a subestima cuiva importanţa. Cine suntem noi, ca să judecăm „pe slujitorul altuia?“ (Romani 14.4). Numai adevăratul Aaron are competenţa „să-i aşeze pe fiecare la lucrul său şi la îndatorirea sa“ (v. 19). Ce siguranţă pentru levit! Îndrumat de preot, el ştia ce să facă şi cum să facă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ESTE BUN – MEREU! | Fundația S.E.E.R. România

„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” (Psalmul 34:8)

Ceea ce crezi despre Dumnezeu este crucial pentru calitatea vieții tale, mai ales în momentele dificile. Așadar, începând de astăzi, spune-ți: „Dumnezeu este bun – mereu!” și continuă să repeți acest lucru până când tot lăuntrul tău va fi pătruns de acest adevăr minunat. Ce înseamnă să fii „bun”? Înseamnă să trăiești după cel mai bun și mai înalt standard cunoscut. 

Din moment ce Dumnezeu știe întotdeauna ce este mai bun și mai înalt, bunătatea Sa este de necontestat. Dacă Dumnezeu este bun – în mod autentic, practic, consecvent – atunci paharul tău de bunăstare, siguranță, pace, încredere și bucurie ar trebui să fie preaplin! Un Dumnezeu bun nu-Și poate încălca promisiunea, nu-Și poate abandona copiii și nu poate să nu-i iubească și să nu le ofere hrană. În orice încercare și circumstanță, poți fi sigur că El te va trata în cel mai bun mod posibil! Când lucrurile par să se destrame, când te împiedici și ești confuz în întuneric, este greu să vezi bunătatea lui Dumnezeu sau să simți că lucrurile se vor îmbunătăți. Atunci este momentul în care trebuie să apelezi la credința pe care Dumnezeu a pus-o în tine (vezi Romani 12:3) și, printr-un act de voință, să te încrezi în El.

Un enoriaș supărat l-a întrebat odată pe pastorul său: „Și ție ți se pare că lumea e o epavă?!” Pastorul a răspuns: „Da… ca epava unei semințe care a explodat! Fără etapa „epavei”, când lumea sa pare să se destrame, ghinda nu va da naștere niciodată unui stejar!”

Așadar, îmbrățișează voia lui Dumnezeu în perioada ta de încercare, pentru că ea este „bună, plăcută și desăvârșită” (Romani 12:2). În cele din urmă, vei vedea cu ochii tăi „ce bun este Domnul” și cât de fericit este „omul care se încrede în El!”

2 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Leagă mărturia, pecetluiește legea între ucenicii Mei.

Isaia 8.16

Acesta a fost un timp dificil în Israel. Zilele strălucitoare de sub domnia lui David și de sub cea a lui Solomon trecuseră. Poporul se divizase deja în împărăția din nord și cea din sud. Prin urmare, unitatea de mai înainte nu mai era vizibilă, iar necredincioșia față de Dumnezeu se adâncea tot mai mult.

Profetul Isaia vestește: „De aceea, iată, Domnul va aduce peste ei apele puternice și multe ale râului, pe împăratul Asiriei și toată gloria lui. Și el se va sui în toată albia lui și va trece peste toate malurile lui. Și va năvăli în Iuda“ (Isaia 8.7,8). Totuși, chiar și într-un astfel de timp, Dumnezeu vede în mijlocul poporului apostat un mic grup de oameni care se țineau strâns de aceste cuvinte: „Dumnezeu este cu noi“ (versetul 10), o referire profetică la Emanuel, care urma să vină. Ei recunoșteau că pedeapsa lui Dumnezeu era justificată și luau aminte la atenționarea de a nu umbla „pe calea poporului acestuia“ (versetul 11).

Atenția lui Dumnezeu era îndreptată asupra acestor oameni, în care Își găsea plăcerea și pentru care avea o adresare specială: „ucenicii Mei“ (Isaia 8.16). Aceasta este prima dată când Dumnezeu folosește acest nume în Cuvântul Său, nume care descrie relația lor apropiată cu El. Ei doreau să se țină strâns de Dumnezeu, chiar dacă toți cei din jurul lor deveneau din ce în ce mai indiferenți. Pentru această mică rămășiță, Dumnezeu păstrase ceva special: mărturia („leagă mărturia“) și legea („pecetluiește legea“). Această mărturie trebuia să fie „legată“ pentru ei, așa cum un sul de carte era pecetluit cu o panglică în timpurile străvechi, atunci când era transportat. Iar cuvântul folosit aici pentru „lege“ este unul general, care înseamnă de asemenea „învățătură“ sau „instruire“.

Aceasta este trăsătura ucenicilor: ei cunosc mărturia lui Dumnezeu și au primit învățătura Lui. Iar ceea ce au învățat în părtășie cu Dumnezeu le modelează viața și practica. Domnul căuta astfel de ucenici în Israel în acel timp. Astăzi, El de asemenea îi caută. Suntem noi astfel de ucenici?

F. Ulrich

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care sunt pentru pacea ta!

Luca 19.42

Dacă ai fi cunoscut și tu…

Este vară și canicula vă strică mult din confortul dumneavoastră termic, poate chiar în timp ce parcurgeți această pagină din devoțional. Dar vă mai amintiți că în ianuarie și februarie vă doreați mult să se termine cu frigul, cu ploaia înghețată, cu poleiul, cu gerul tăios? Ceea ce vă interesa cel mai mult atunci era, cu siguranță, când se va încălzi vremea. Și chiar dacă atunci nu se întrevedea niciun sfârșit al vremii reci, cel puțin știați că în martie gerul și zăpada vor începe să facă loc primăverii.

Desigur că și perioadele de carantină nesfârșite, cauzate de pandemie, le-ați fi suportat mai bine dacă ați fi știut de la început cât vor ține restricțiile.

Într-o zi veți avea însă parte de ceva cu totul diferit, tocmai pentru că nu se va sfârși niciodată: Sufletul dumneavoastră va fi ori cu Isus Hristos în cer, într-o veșnicie fără de sfârșit, ori cu Satan și cu îngerii săi, în întunericul veșnic.

Aici, pe pământ, orice situație se termină cândva, dar chinurile veșniciei nu se vor sfârși niciodată. Fie că este vorba de minute, de ore, de zile sau de ani – toate acestea își vor pierde semnificația într-un timp care nu va avea sfârșit. Pentru frigul din lunile de iarnă și pentru perioadele de carantină v-ați putut pregăti, mai mult sau mai puțin. Dar pentru veșnicie sunteți pregătit? Câtă durere în glasul Domnului când ne spune: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi …“! Câtă insistență în dragostea Sa de neoprit: „Veniți la Mine … și Eu vă voi da odihnă“ (Matei 11.28)!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 1.1-21 · Ioan 3.9-21

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 4:1-15

Slujbele chehatiţilor, ale gherşoniţilor şi ale merariţilor, deşi diferite între ele, toate aveau în vedere Cortul. Ei trebuia să-l demonteze, să-l transporte şi să-l ridice din nou la fiecare etapă a călătoriei prin pustiu. Dacă sunt „felurite slujbe“, toate sunt pentru Isus, Domnul nostru, şi fiecare credincios are de fapt aceeaşi datorie: să Îl prezinte pe Hristos în timpul trecerii lui prin această lume şi să expună multiplele Lui glorii morale. Slujitorii Domnului au răspunderea ca, în cuvânt şi în lu­crare, să păstreze vie şi nealterată învăţătura creştină.

În timpul deplasărilor prin pustiu, cele mai multe piese de mobilier erau acoperite cu modeste piei de viţel de mare, amintindu-ne că această comoară a credincioşilor – Hristos – este „în vase de lut“ (2 Corinteni 4.7). O excepţie: chivotul, sub perdeaua sa în întregime albastră, simbol al caracterului ceresc al Dumnezeului-Om în umblarea pe pământ. Sfeşnicul purtat pe o prăjină se făcea cunoscut tuturor, simbol al mărturiei aduse în lume de Cel care este Lumina lumii. Iar altarul de bronz, sub covorul său de purpură (v. 13), aminteşte fără încetare celor răscumpăraţi, călătorind prin lume, de suferinţele lui Hristos şi de gloriile care vor urma.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MANUALUL TĂU PENTRU VIAȚĂ | Fundația S.E.E.R. România

„Poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii.” (Psalmul 19:8)

Pe frontispiciul unei bisericuțe de țară scria: „Isus a spus… Și asta e – nimic altceva!” Am putea crede că meșterul și-a lăsat treaba neterminată, sau că a lăsat mesajul incomplet pentru ca persoanele care treceau prin zonă să completeze spațiul gol. Sigur, mulți treceau cu mașina fără să se gândească prea mult la asta. Cei mai versați în ale Bibliei au scormonit în minte răspunsul corect. Alții s-au gândit că meșterul a ratat ocazia de a proclama cuvinte care pot transforma vieți.

Dar tu, ai completa acest mesaj? Cum? Domnul Isus a spus: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.” (Ioan 6:63). Cuvintele oamenilor ne pot informa, dar numai cuvintele lui Dumnezeu ne pot transforma!

David înțelesese beneficiile impresionante ale Cuvântului lui Dumnezeu; în Psalmul 19:7-11, el ne spune de ce este acesta esențial – pentru că:

1) „Înviorează sufletul.” Cuvântul lui Dumnezeu este inepuizabil, dar noi nu suntem așa! Ne uzăm sub presiunea timpului și a circumstanțelor și avem nevoie de restaurare și de revitalizare;

2) „Dă înțelepciune celui neștiutor.” Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă idei pentru luarea deciziilor importante de fiecare zi. Nu e neapărat necesar un IQ ridicat; Biblia este pentru oamenii simpli și obișnuiți. Tot în psalmi citim: „Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale. Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale.” (Psalmul 119:99-100);

3) „Veselește inima” (Psalmul 19:8). Fericirea poate să depindă de faptul că ai în viața ta oamenii și circumstanțele potrivite. Dar „bucuria” este diferită; este o stare interioară care vine din trăirea după principiile Sfintei Scripturi!

4) „Luminează ochii.” (Psalmul 19:8) Atunci când ai o problemă în viața personală, în viața de familie sau în viața profesională, Cuvântul lui Dumnezeu îți „luminează ochii.” El este manualul tău pentru viață!