11 August 2024
Să aducă … și cei doi rărunchi și grăsimea care este pe ei.
Levitic 3.3,4
Însă nu numai grăsimea, ci și cei doi rinichi și grăsimea care era pe ei Îi aparțineau lui Dumnezeu ca jertfă. Nu numai că El a fost ascultător în toate și a căutat voia lui Dumnezeu, ci și ceea ce a trebuit să facă a împlinit cu o înțelepciune atât de mare, încât Dumnezeu a privit în jos spre ele cu o mare admirație. Așa a fost totul în viața Domnului Isus și, mai presus de toate, în moartea Sa pe cruce. Dumnezeu a văzut cum a săvârșit El lucrarea pe cruce. El a auzit cuvintele pe care Domnul le-a rostit. Erau numai cuvinte ale înțelepciunii! Nu este minunat că, în acele dureri adânci, Domnul îi spune tâlharului de pe cruce: „Astăzi vei fi cu Mine în Paradis“? Nu este minunat când Domnul spune: „Mi-e sete“ – ca să se împlinească Scriptura – că, în acele momente, când era lovit de Dumnezeu, El Se gândește să împlinească Scriptura și de aceea strigă: „Mi-e sete“?
Putem înțelege oare că Dumnezeu a privit în jos, spre El, cu plăcere și a admirat acea înțelepciune care, chiar și în acele momente, a putut rosti un cuvânt „la timp“? Putem astfel citi toate cuvintele Domnului Isus și medita la toate gândurile Sale, pe care le găsim în Psalmi. Despre acestea vorbesc rinichii. Aceasta este înțelepciunea care rezultă de aici și care este așa de minunată pentru Dumnezeu.
Dumnezeu ne îndreaptă gândurile asupra acestor lucruri, ca noi să luăm seama la ele, să le contemplăm, pentru ca astfel inimile noastre să fie îmbelșugate de această slavă minunată, care este prea mare pentru ca inimile noastre mici s-o poată cerceta în profunzime, prea adâncă pentru ca înțelegerea noastră mărginită s-o poată cuprinde. Aici este mult mai mult decât un miros plăcut, oricât de bun și de minunat ar fi el: este o masă, deci ceva cu care Dumnezeu Se hrănește, unde El găsește tot ceea ce satisface întreaga Sa dorință, dorința inimii Dumnezeului celui veșnic.
H. L. Heijkoop
Părtășia noastră este chiar cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos.
1 Ioan 1.3
Dragoste deplină
Ne impresionează profund câtă dragoste caracterizează relațiile dintre Dumnezeu Tatăl, Fiul Său și copiii lui Dumnezeu! Biblia descrie aceste relații de dragoste, punând în evidență reciprocitatea lor.
Tatăl Îl iubește pe Fiul: „Tatăl Îl iubește pe Fiul și a dat toate lucrurile în mâna Lui“ (Ioan 3.35).
Fiul Îl iubește pe Tatăl: „Dar fac așa cum Mi-a poruncit Tatăl, ca să cunoască lumea că Eu Îl iubesc pe Tatăl“ (Ioan 14.31).
Tatăl Își iubește copiii: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!“ (1 Ioan 3.1).
Copiii Îl iubesc pe Tatăl: „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi“ (1 Ioan 4.19).
Fiul îi iubește pe ai Săi: „Umblați în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi“ (Efeseni 5.2).
Cei răscumpărați Îl iubesc pe Fiul: „Tatăl Însuși vă iubește, pentru că M-ați iubit și ați crezut că am ieșit de la Dumnezeu“ (Ioan 16.27).
Admirând și bucurându-se de aceste relații de dragoste, fiecare copil sincer al lui Dumnezeu va fi motivat să se închine Tatălui și Fiului: „Căci și Tatăl caută astfel de adoratori. Dumnezeu este Duh; și cine Îl adoră pe El trebuie să-L adore în duh și în adevăr“ (Ioan 4.23,24).
Citirea Bibliei: 1 Împărați 6.1-18 · Ioan 5.31-47
de Jean Koechlin
Numeri 9:1-14
Se scursese un an de la ieşirea din Egipt. Şi Domnul îi comunică lui Moise instrucţiunile Sale pentru sărbătorirea acestei mari aniversări. Creştinătatea sărbătoreşte an după an naşterea şi moartea Mântuitorului. Dar după aceea cei mai mulţi nici nu-şi mai amintesc de ele până la anul următor. Spre deosebire de aceştia, credincioşii Domnului au privilegiul de a-şi aminti împreună de suferinţele şi moartea Lui în ziua dintâi a fiecărei săptămâni, luând parte la Cina pe care El a instituit-o.
În Israel, harul se îngrijea şi de cei care din punct de vedere al legii ceremoniale erau necuraţi sau se aflau în călătorie. Domnul cunoaşte în ce împrejurări se află ai Săi şi răspunde cu îndurare, dar nu schimbă nimic din propria Sa măsură. Chiar în luna a doua, sărbătoarea trebuia celebrată după toate rânduielile Paştelui (v. 12). Aşa cum mărturisirea greşelilor era necesară aici (v. 7), tot aşa Cuvântul îi invită pe credincioşi să se judece pe sine şi să se cerceteze înainte de a lua parte la Cina Domnului (1 Corinteni 11.28). Astăzi, participarea nu mai este deloc aşa cum era în zilele Paştelui, o obligaţie a cărei nerespectare atrăgea pedeapsa (v. 13). Oare, pentru aceasta, dorinţa Domnului are mai puţină putere asupra inimilor răscumpăraţilor Săi? Sub pretext că nu este o obligaţie, este absentarea mai puţin gravă când Domnul a spus dând paharul alor Săi: „Beţi toţi din el“? (Matei 26.27).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NU POȚI AVEA O MĂRTURIE FĂRĂ ÎNCERCĂRI! | Fundația S.E.E.R. România
„Cuptorul lămurește aurul…” (Proverbele 17:3)
Dacă în momentul de față treci printr-o grea încercare, ești într-o companie bună! Iov, cel mai neprihănit om de pe pământ, a fost încercat dincolo de ceea ce majoritatea dintre noi vom îndura vreodată. Când a fost readus la condiția inițială, el I-a spus lui Dumnezeu: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.” (Iov 42:5).
În văpaia cuptorului, Îl experimentezi pe Dumnezeu îndeaproape și personal. Autoarea Sheila Schuller Coleman a scris: „Unele încercări au scopul de-a evalua ceea ce am învățat; altele sunt menite să ne învețe. Învățăm cele mai profunde lecții atunci când suntem puși la încercare. Ca de exemplu: cât de capabili suntem… unde trebuie să creștem… și că mai avem încă multe de învățat! Atunci când credința ta este pusă la încercare, ultimul lucru la care te gândești este că înveți o lecție – vrei doar să supraviețuiești. Dar lecția pe care o învățăm de la Iov este aceasta: atunci când ne păstrăm credința, din cele mai grele momente de încercare vom ieși „curați ca aurul” (Iov 23:10).
Gândește-te la următorul lucru: ai auzit vreo mărturie care să nu fi fost despre trecerea cu bine prin încercări? Nu! Toate mărturiile sunt cu și despre încercări.
Apostolul Iacov scria: „Să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări.” (Iacov 1:2) Când suferim, când oamenii spun lucruri urâte despre noi, când ne pierdem casele, când ne confruntăm cu fisuri în familie, când ne sună doctorul cu un diagnostic cumplit – ultimul lucru la care ne gândim sau pe care-l simțim este bucuria. Dacă există cineva care să poată vorbi cu autoritate despre a-I aduce laude lui Dumnezeu în încercări, acela este apostolul Pavel. El a fost bătut, aruncat în închisoare și alungat din oraș. Deci, ce spui? Cum este viața sau suferința ta, în comparație cu ale lui?”
Deci, odată încercarea depășită, tu vei avea o mărturie despre puterea și credincioșia lui Dumnezeu, și te vei întări în convingerea și încrederea că „Domnul este Dumnezeul meu!”
Mana Zilnica 