Mana Zilnica

1 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar vine un ceas, și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr.

Ioan 4.23

Avem aici ceea ce va acționa cu siguranță asupra conștiinței celui credincios. Ne închinăm noi Tatălui în duh și în adevăr? Sau ne mulțumim să ne amestecăm cu lumea, cu muzica, cu arhitectura și cu ritualurile ei? Știm bine că oricine poate reacționa la aceste lucruri într-un fel religios, iar așa ceva nu este decât a reînvia esența și mijloacele idolatriei.

Apostolul Pavel le-a punctat acest lucru galatenilor (Galateni 4.9), atunci când aceștia îmbrățișaseră ritualurile și formele religioase iudaice. Dar ce ar simți apostolul astăzi, la vederea stării de lucruri actuale? Iar realitatea și mai tristă este că această stare se degradează din ce în ce mai mult. Și așa vor merge lucrurile, până la sfârșitul cumplit, când Domnul Isus Se va arăta din cer „într-o flacără de foc, aducând răzbunare peste cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu și peste cei care nu ascultă de evanghelia Domnului nostru Isus Hristos“ (2 Tesaloniceni 1.8).

Îi îndemn pe toți frații mei în Hristos ca bucuria inimii lor, atunci când sunt strânși laolaltă, să fie aceea de a se închina cu adevărat și de a nu se mulțumi doar cu a vorbi despre închinare. Acest pericol se poate observa des atunci când ne întâlnim pentru a-L lăuda pe Domnul și când mai mult vorbim și ne rugăm despre închinare, decât efectiv să ne închinăm. Putem vorbi despre închinare în rugăciunile noastre, însă a vorbi despre închinare nu înseamnă închinare. La strângerile pentru închinare nu trebuie să ne ocupăm cu a explica ce înseamnă închinarea; putem face acest lucru cu alte ocazii. Dacă suntem adunați laolaltă pentru închinare, să ne închinăm, adorându-L pe Cel care trebuie să umple și să satisfacă inima fiecăruia dintre noi. Închinarea creștină înseamnă revărsarea către Dumnezeu a unei inimi care și-a găsit bucuria și satisfacția, prin Duhul Sfânt, în Fiul și în Tatăl.

W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiți recunoscători.

Coloseni 3.15

Retrospectivă

Știrile zilei de 1 august 1914 făceau anunțul că Germania a declarat război Rusiei. Două zile mai târziu, Germania a declarat război Franței. Astfel s-a declanșat Primul Război Mondial. O dezlănțuire cu consecințe inimaginabile! Deja pe data de 24 decembrie 1914, o jumătate de milion de soldați ai aliaților își petreceau sărbătorile în captivitate germană, iar peste o sută de mii de soldați din celălalt front se aflau în captivitate în Rusia în același moment. Tuturor acestora li se ducea dorul acasă.

110 ani mai târziu. Deseori ne supărăm din cauza lucrurilor mărunte din viața de zi cu zi, de exemplu din pricina „războiului hârtiilor“, a atâtor documente necesare pentru înscrierea la școală, pentru angajare, pentru pensionare… Dar mai bine un mic război al hârtiilor, decât un război mondial, nu-i așa?

Ar trebui să fim mult mai recunoscători pentru ceea ce adesea considerăm că este de la sine înțeles sau că ne revine de drept: haine, mâncare din belșug, un acoperiș deasupra capului, un loc de muncă, un somn bun fără alarmă de bombă…

Ori de câte ori ne vine greu să fim mulțumitori, să privim în „oglinda retrovizoare“. O retrospectivă în istorie ne-ar ajuta să vedem că multe lucruri erau mai dificile și mai periculoase decât acum.

Mulțumirea și recunoștința sunt lucruri valoroase și, din nefericire, din ce în ce mai rare. În Coloseni 3.15-17, Pavel subliniază de trei ori aspectul acesta al muțumirii și al recunoștinței.

Citirea Bibliei: 2 Samuel 24.14-25 · Ioan 3.1-8

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 3:39-51

Spre deosebire de ceilalţi fii ai lui Israel, leviţii erau cuprinşi în numărătoare de la vârsta de o lună în sus. Să ne gândim la micul Samuel, la Ieremia (Ier. 1.5), la Ioan Botezătorul (Luca 1.15), la Pavel (Gal. 1.15). Punerea lor deoparte a precedat la scurt timp chemarea lor pentru a sluji Domnului. De îndată ce a primit vestea bună că păcatul său „este ispăşit“, tânărul Isaia este gata să răspundă spontan la chemarea Domnului: „Iată-mă, trimite-mă“ (Isaia 6.7, 8). Imediat după viziunea sa de pe drumul Damascului, Pavel află din gura Domnului că este desemnat pentru a fi „slujitor şi martor“ (Fapte 26.16). Nici un răscumpărat nu îşi mai aparţine lui însuşi. Dacă, prin har, s-a întors de la idoli la Dumnezeu, aceasta este, ca în cazul tesalonicenilor, „ca să slujiţi unui Dumnezeu viu şi ade­vărat …“ (1 Tesaloniceni 1.9 vezi şi nota j). Aceeaşi învăţătură se desprinde şi din finalul capitolului nostru. Leviţii ţineau locul întâilor-născuţi din Israel, altfel spus, al celor pe care harul divin i-a cruţat de la moarte datorită sângelui mielului. Cu alte cuvinte, fiecare răscumpărat devine un slujitor al Celui care l-a salvat de la moarte, smulgându-l de sub puterea lumii şi a stăpânitorului ei. Suntem noi între „întâii-născuţi“ din familia lui Dumne­zeu, prin belşugul de privilegii pe care le-am primit? Domnul să ne facă să fim conştienţi de drepturile Lui asupra vieţilor noastre (2 Cronici 29.11).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ISUS E DRAGOSTE! | Fundația S.E.E.R. România

„Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:35)

Am văzut un poster în care apar trei bărbați, fiecare vrând să reprezinte o versiune a lui Isus: primul arăta ca un muntean greoi și stângaci, al doilea era bronzat și atletic, iar al treilea – un personaj plăpând, ce părea blând. Iar textul de sub imagini cerea: „Adevăratul Isus să se ridice în picioare!” Ei bine, în Ioan 13, adevăratul Isus Se ridică în picioare, ne spune cine este El și ce vrea să fim și noi – și e vorba despre dragoste! În camera de sus, Domnul Isus a recunoscut că nu mai avea timp… Se profila crucea, Iuda era pe cale să-L trădeze și trebuia să-Și pregătească ucenicii să continue fără El. Imaginează-ți acest moment ca și cum l-ai întreba pe un pastor: „Dacă ai ști că urmează ultima ta predică, despre ce ar fi aceasta?” Sau ca și cum ai întreba un profesor: „Ce mare adevăr ai dori cel mai mult să le transmiți elevilor tăi?” Ori pe părinți: „Dacă ați putea să le spuneți copiilor voștri un singur lucru, care ar fi acela?” Iar Domnul Isus ne-a spus clar și concis ce dorește de la urmașii Săi: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:34-35) Precum un testament, ultimul mesaj al Domnului Isus este important nu numai datorită conținutului său, ci și datorită tonului și momentului în care este transmis. El rezumă toată viața Sa, și toată responsabilitatea noastră față de Dumnezeu și față de ceilalți, în acest cuvânt: iubiți! Așa că, din moment ce dragostea nu este doar ce spui, ci și ce faci – astăzi, găsește modalități practice de a exprima dragostea lui Dumnezeu față de cei pe care-i întâlnești. Ei se vor simți mai bine, iar tu – la fel!