Mana Zilnica

Mana Zilnica

13 Iulie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Toate le face bine.

Marcu 7.37

Puține stări sunt mai triste decât cea a unui om dezamăgit. El întotdeauna găsește vină la alții și stă într-o izolare greșită. Starea lui este mizerabilă, iar cei care sunt suficient de slabi și de neghiobi să-l asculte sunt conduși într-o stare la fel de mizerabilă.

Cât de binecuvântat și de înviorător este să ne întoarcem privirile de la această imagine tristă la imaginea Omului desăvârșit, Singurul care a trăit în mod perfect pe acest pământ! Calea lui a fost într-adevăr una izolată, iar El n-a găsit nimic în jurul Său care să corespundă cu Ființa Sa. „Lumea nu L-a cunoscut“; „a venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit“ (Ioan 1.10,11) – a căutat compasiune și mângâietori, dar n-a găsit nimic de felul acesta. Chiar și ucenicii Săi preaiubiți au eșuat în a-L înțelege. Au adormit pe muntele schimbării la față, în prezența gloriei Lui; la fel în grădina Ghetsimani, în prezența suferințelor Sale de nespus. L-au trezit din somn, cuprinși de teamă și de necredință, și L-au asaltat deseori cu întrebările și cu comentariile lor lipsite de pricepere.

Cum a întâmpinat El toate acestea? Cu un har, o răbdare și o bunătate perfecte. Le-a răspuns la întrebări; le-a corectat părerile; le-a alungat temerile; le-a rezolvat dificultățile; le-a satisfăcut nevoile; le-a îngăduit slăbiciunile; le-a dat credit pentru devotamentul lor, chiar și atunci când a fost părăsit de ei; i-a privit cu bunătate și cu dragoste, în ciuda întregului lor faliment – „Fiindcă îi iubea pe cei ai Săi care erau în lume, i-a iubit până la capăt“.

Să fim și noi însuflețiți de același duh ca al Domnului nostru binecuvântat și să călcăm pe urmele Lui! Atunci izolarea noastră va fi una corectă și, deși calea noastră va fi una îngustă, inima ne va fi largă.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Veniți … și odihniți-vă puțin.

Marcu 6.31

Activitățile recreative

Un articol dintr-o revistă avea titlul „Activitățile recreative“ și era însoțit de o fotografie frumoasă – un bătrân stând pe o bancă, departe de trafic, într-o zonă verde îmbietoare. Și ce făcea? Nimic! Pur și simplu stătea acolo, oferind o imagine care emana pace și bunăstare. Dar autorii articolului au privit altfel lucrurile și au comentat diferit această fotografie: „Nici el nu a învățat cum să-și ocupe timpul liber într-un mod corect“.

Mulți oameni cred că trebuie să fie în acțiune în fiecare minut pe care îl au la dispoziție. Fiecare sfârșit de săptămână este aglomerat, chiar și în concediu trec în grabă de la o activitate la alta. Apoi sunt și atâtea filme de vizionat…

Oare așa ar trebui să înțelegem aceste activități recreative? Nu devenim astfel sclavii propriului nostru timp liber? Ceea ce neglijăm este de fapt timpul de a reflecta asupra scopului vieții noastre, clipele de retrospectivă, de care orice om are absolută nevoie. Dumnezeu vrea să ne dea astfel de ore de odihnă, pentru ca noi să ne găsim pacea interioară și să privim cu încredere spre viitor. Pentru a face aceasta, trebuie să reflectăm la relația noastră cu El. Dar tocmai aceasta încearcă să împiedice adversarul lui Dumnezeu, diavolul. „Nu avem timp“ – nici măcar în timpul liber!

Prin acest verset, „Veniți … și odihniți-vă puțin“, suntem încurajați să ne luăm timp pentru a sta în tăcere și a medita la viitorul nostru veșnic, timp pentru a citi Biblia în liniște și a o aprecia ca fiind Cartea prin care Dumnezeu Însuși ne vorbește!

Citirea Bibliei: 2 Samuel 15.1-12 · 2 Tesaloniceni 1.6-12

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 22:17-33

De la Levitic 21.1 până la 22.16, Dumnezeu Se îngrijeşte de păstrarea preoţiei fără pată, în timp ce în v. 17-33 Se ocupă de calitatea jertfelor. Nu este într-adevăr trist că El este obligat să precizeze: «Să nu-Mi oferiţi animale bolnave sau având vreun cusur»?

În ciuda acestor instrucţiuni care nici n-ar fi trebuit să fie date, fiind de la sine înţelese, profetul Maleahi ne spune că poporul a adus astfel de ofrande. Făcând astfel, nedreptatea comisă de ei era de două ori mai mare:

În primul rând, pentru că însemna dispreţuirea lui Dumnezeu; ceea ce ei n-ar fi îndrăznit să aducă guvernatorului lor (Maleahi 1.8), ce era de nevândut, găseau suficient de bun pentru Dumnezeu.

În al doilea rând, pentru că toate aceste jertfe, care spuneau despre Hristos, jertfa perfectă, trebuia să fie fără cusur. Şi noi, dragi creştini, ce rezervăm noi pentru Domnul din timpul nostru, din energia noastră, din inteligenţa noastră, din banii noştri? Ce avem mai bun sau numai surplusul, cel cu care nu ştim ce să facem?

Spre deosebire de jertfele pentru păcat, necesare, obligatorii, aici este vorba de daruri de mulţumire, de bunăvoie, facultative. Din partea noastră, nimic cu forţa. Dumnezeu nu pretinde nimic. Dar cu cât inimile noastre sunt mai cuprinse de dragostea lui Isus, cu atât mai pretenţioşi trebuie să fim cu privire la ce Îi aducem în schimb.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RUGĂCIUNILE TALE POT SCHIMBA SITUAȚIA! | Fundația S.E.E.R. România

„Adu-ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurându-Te pe Tine Însuţi…” (Exodul 32:13)

Dacă nu ești sigur că rugăciunile tale pot schimba situația în care te afli acum, citește istoria lui Moise care a mijlocit înaintea lui Dumnezeu ca să nu-i distrugă pe iudei din cauza vițelului de aur și a idolatriei.

Citim în Biblie că „Moise s-a rugat Domnului Dumnezeului său și a zis: Adu-Ți aminte de Avraam, de Isaac şi de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurându-Te pe Tine Însuţi: „Voi înmulţi sămânţa voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta de care am vorbit, şi ei o vor stăpâni în veac.”

Şi Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.” (Exodul 32:11, 13-14). Pentru o clipă Moise a fost șocat, dar în următoarea clipă stătea în fața lui Dumnezeu, mijlocind… Era în genunchi mijlocind pentru viața poporului său, ridicând mâinile, plângând cu lacrimi și luptându-se ca Iacov la Peniel.

Să observăm cum s-a rugat Moise: I-a amintit lui Dumnezeu de promisiunile legământului Său și s-a bazat pe Cuvântul Lui! Și dacă există un lucru care va atrage atenția lui Dumnezeu și-L va determina să răspundă nevoilor tale, acela este că te bazezi pe Cuvântul Său. Cuvântul lui Dumnezeu despre un lucru este întotdeauna voia lui Dumnezeu cu privire la acel lucru. „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi, dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” (1 Ioan 5:14-15)

Când te rogi, tu ești asemenea unui fir electric prin care puterea și prezența lui Dumnezeu pot curge în orice situație și-n orice direcție, iar în rugăciune acționezi întrerupătorul.

Așadar, în loc să te plângi de situație, începe să te rogi pentru ea!

Single Post Navigation

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.