22 Iunie 2024
Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc peste om; și el a adormit. Și a luat una din coastele lui și a închis carnea la loc. Și din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om.
Geneza 2.21,22
Căsătoria, o instituție întemeiată de Dumnezeu, a fost și este în mod continuu atacată de Satan, care dorește cu orice preț să distrugă căminul creștin. În capitolul 2 din Geneza vedem o imagine a ceea ce Dumnezeu a instituit, care ne ajută să înțelegem cum dorește El să fie căminele noastre.
Avem acolo adevărul prețios cu privire la Hristos și la Adunarea Sa, simbolizat prin Adam și prin Eva. Vedem că Adam a căzut într-un somn adânc atunci când o coastă a fost luată din el, coastă din care a fost formată Eva, femeia care apoi a fost prezentată bărbatului. Vedem aici o imagine frumoasă a Domnului Isus și a Adunării Sale. El a intrat în somnul adânc al morții și Dumnezeu a format pentru El Adunarea, iar Hristos, la fel ca Adam, va avea înaintea Sa această Adunare infinit de prețioasă pentru El, care este una cu El Însuși, „os din oasele Lui și carne din carnea Sa“.
Când privim imaginea căminului creștin, vedem că în ea ne este prezentată o ordine distinctă și instructivă. „Domnul Dumnezeu l-a întocmit pe om din țărâna pământului și i-a suflat în nări suflarea de viață; și omul a devenit un suflet viu“ (Geneza 2.7). Avem aici temelia, primul pas în instituirea căminului creștin – omul devine un suflet viu. El Îi aparține lui Hristos prin miracolul nașterii din nou, iar acum, fiind copil al lui Dumnezeu și având viața divină, este pregătit pentru căminul său.
Bărbatul a fost făcut primul, apoi Dumnezeu a plantat o grădină pentru el. Ni se spune limpede că, în grădină, „Domnul Dumnezeu a făcut să crească tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni de mâncat“ (Geneza 2.9). Dumnezeu a intenționat ca acea grădină să fie căminul lui Adam, de aceea a pus în ea tot ceea ce era plăcut privirii și bun de mâncat. Bărbatul nu trebuie să rătăcească pe pășuni străine pentru a găsi ceea ce îi satisface inima, ci totul se află în căminul său, așa cum Dumnezeu l-a pregătit.
J. Brereton
Cine este omul care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă.
Psalmul 25.12
Bifurcație de drumuri
În timpul unei drumeții am ajuns la o bifurcație. Spre dreapta, o potecă frumoasă ducea drept înainte prin pajiști alpine înflorite. Spre stânga am observat o potecă abruptă, care ducea mai sus, pe lângă o prăpastie periculoasă. În ce direcție trebuia să mergem pentru a ajunge la destinație?
Am scos harta de drumeție din rucsac. Poteca era marcată acolo. Dar mai întâi trebuia să ne orientăm. Unde ne aflam? Am comparat de mai multe ori informațiile de pe hartă cu locația noastră până când am știut unde ne aflam. Apoi am căutat destinația pe hartă și, în cele din urmă, drumul care ducea acolo. Apoi am comparat drumul marcat cu cele două posibilități din fața noastră și am înțeles că traseul abrupt era cel care ne ducea la destinație. Așa că am pornit pe acea cărare, pentru că doream să ajungem la destinație în seara aceea!
În călătoria noastră prin viață, ca oameni răscumpărați, ajungem și noi mereu la bifurcații de drum. Ca să găsim calea cea bună, Dumnezeu ne-a dat o „hartă“. Este vorba despre Biblie. În această carte, El ne arată calea spre destinația cerească. Nu ne sunt descrise acolo toate detaliile călătoriei noastre, dar găsim îndrumările de care avem nevoie. Important este să aplicăm ceea ce citim în Biblie în viața noastră. Îi putem cere Domnului să ne dea înțelegere spirituală, astfel încât să putem aplica în mod corespunzător Cuvântul Său la situația noastră actuală și astfel să discernem calea pe care trebuie să o alegem.
El nu ne arată întotdeauna calea cea mai ușoară, ci pe cea care duce la ținta cerească.
Citirea Bibliei: 1 Samuel 29.1-11 · Coloseni 1.24-29
de Jean Koechlin
Levitic 7:22-38
Imagine a comuniunii celui răscumpărat cu Dumnezeu şi cu fraţii, jertfa de mulţumire era singura la care fiecare îşi primea partea lui. Dumnezeu Îşi avea partea Lui, şi anume grăsimea şi sângele, care vorbesc de drepturile Sale asupra devotamentului nostru şi asupra vieţilor noastre. Aaron şi fiii săi primeau pieptul legănat şi spata ridicată (v.34), simbolizând afecţiunea şi puterea celui răscumpărat, care Îi aparţin lui Hristos şi alor Săi. În sfârşit, adoratorul însuşi primea de acolo mijloace de subzistenţă. Observăm, de asemenea, că hrana preoţilor depindea de jertfele de pace. Energia spirituală pe care cel credincios o va putea angaja în slujirea Domnului decurge din comuniunea pe care va fi realizat-o cu El. Cele două epistole către Corinteni confirmă aceasta. Prima se ocupă de comuniune, cea de-a doua de subiectul servirii. Slujba noastră va fi folositoare şi binecuvântată în măsura în care ne vom hrăni cu Jertfa de mulţumire desăvârşită şi, urmând exemplul Lui, ne vom aduce trupurile ca jertfe vii, sfinte, plăcute lui Dumnezeu … (Romani 12.1). Iată secretul pentru a deosebi, conform aceluiaşi capitol, care este „voia lui Dumnezeu, cea bună şi plăcută şi desăvârşită“ (v.2) şi pentru a o putea apoi împlini cu bucurie (v. 3-8).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
TE SIMȚI SINGUR ÎN BISERICĂ? | Fundația S.E.E.R. România
„Nimănui nu-i pasă de sufletul meu.” (Psalmul 142:4)
Oamenii vin la biserică în căutare de lumină și căldură! Ei vor să știe că undeva, cuiva îi pasă. O predică și o muzică de calitate îi pot aduce înăuntru, dar relațiile care îi hrănesc îi vor face să revină. Dragostea noastră pentru ei îi va atrage, dar sfințenia noastră îi va face să rămână. Te poți simți singur într-o mulțime, chiar și într-o biserică în care se predică dragostea și care are un moment de „salută-ți aproapele” la fiecare întâlnire. Dacă am păstra 10% dintre cei care au intrat pe ușile bisericii noastre, am fi într-o creștere constantă. Vei spune: „Ei bine, Biblia ne învață că, dacă un om vrea să aibă prieteni, trebuie să se arate prietenos”. Adevărat, dar oamenii aduc cu ei rănile trecutului lor, luptele prezentului și neliniștile nespuse ale viitorului lor. Ceea ce vor să știe este: „Mă vei iubi așa cum sunt, chiar dacă nu mă potrivesc cu tiparul tău și nu mă schimb atât de repede pe cât ai vrea tu?” Adesea, structura noastră rigidă împiedică acest lucru să se întâmple. Dragi creștini, dacă cea mai mare preocupare a voastră de luni este: „Câți oameni am avut ieri la biserică?”, verificați-vă inima! S-ar putea să fiți mai preocupați de imaginea bisericii voastre decât de satisfacerea nevoilor oamenilor! Isus le-a spus ucenicilor Săi: „prieteni” (Ioan 15:15) Tu, cum îi numești? Mulți oameni sunt timizi, neîncrezători sau suferinzi. Mandatul nostru este să facem din „prietenii bisericii”, copii ai lui Dumnezeu, nu doar să umplem clădirea bisericii cu ei. Sfânta Scriptură spune: „Purtați-vă sarcinile unii altora…” (Galateni 6:2), pentru că o povară împărțită este o povară ușurată. Mulți dintre cei care vin la biserică nu caută răspunsuri profunde, ci vor doar să se simtă iubiți, băgați în seamă și apreciați. Când se întâmplă acest lucru, ei se deschid față de iubirea lui Dumnezeu – și minuni se petrec!
Mana Zilnica 