6 Decembrie 2022
Nu ți-am spus că, dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?
Ioan 11.40
Aceasta este ordinea divină! Oamenii vor spune că întâi trebuie să vină vederea și apoi credința; dar, în Împărăția lui Dumnezeu, ordinea este: întâi credința și apoi vederea. De ce niciunui om din acea generație rea nu i s-a permis să vadă țara cea bună? Simplu, pentru că nu L-au crezut pe Domnul Dumnezeul lor. Pe de altă parte, de ce lui Caleb i s-a permis să intre? Simplu, pentru că el a crezut. Necredința este o mare piedică în calea vederii gloriei lui Dumnezeu. „Și n-a făcut multe lucrări de putere acolo, din cauza necredinței lor” (Matei 13.58). Dacă Israel ar fi crezut, dacă s-ar fi încrezut în Domnul Dumnezeul lor, dacă s-ar fi încrezut în dragostea inimii Lui și în puterea brațului Său, El i-ar fi introdus în țară și i-ar fi așezat pe muntele moștenirii Lui.
Tot așa stau lucrurile în privința poporului Domnului în timpul de acum. Dacă am putea conta mai mult pe El, nu ar exista limită pentru binecuvântarea pe care am putea să o savurăm. „Toate sunt posibile pentru acela care crede” (Marcu 9.23). Dumnezeul nostru nu va spune niciodată: «Ți-ai făcut un proiect prea îndrăzneț, ai așteptări prea mari!». Acest lucru ar fi imposibil. Este bucuria inimii Lui iubitoare să răspundă chiar și la cele mai mari așteptări ale credinței.
Să ne facem planuri mari! „Deschide-ți gura larg și o voi umple!” (Psalmul 81.10). Vistieria inepuizabilă a cerului este deschisă pentru credință. „Și toate câte veți cere în rugăciune, crezând, veți primi” (Matei 21.22). „Dacă vreunul dintre voi este lipsit de înțelepciune, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu dărnicie și nu reproșează, și i se va da; dar să ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc” (Iacov 1.5,6). Credința este secretul divin al oricărei chestiuni, principalul izvor al vieții creștine, de la început până la sfârșit. Credința nu se îndoiește și nici nu șovăie. Necredința se îndoiește și șovăie, iar din acest motiv ea nu vede niciodată gloria lui Dumnezeu, nici puterea Lui. Ea este surdă față de vocea Lui și oarbă față de acțiunile Lui; ea descurajează inima și slăbește mâinile; ea întunecă drumul și împiedică progresul.
C. H. Mackintosh
Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu, care au fost născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
Ioan 1.12
Iulia credea că poate deveni creștină „în zece lecții”
Lena și Iulia sunt colege bune de școală. Iulia își dorește să devină o creștină credincioasă ca Lena. Îi pune multe întrebări și vrea să știe cât mai multe lucruri din Biblie. Într-o zi o însoțește pe prietena ei la adunare și încearcă să înțeleagă credința creștină. Totuși, lucrurile nu funcționează…
Iulia dorește să devină o creștină credincioasă cu mintea ei. Consideră că își poate însuși creștinismul „în zece lecții”. Inima și conștiința ei însă nu sunt deloc implicate. Ea nu simte o sete interioară. O lecție de chimie despre structura moleculei de apă poate să fie interesantă, dar, pentru a prețui și a savura un pahar cu apă, trebuie să-ți fie sete.
Nu poți deveni un adevărat creștin credincios cu mintea, ci este nevoie de o lucrare în inimă care să te schimbe din temelie. Nicodim, bărbat învățat, a venit la Isus cu toate cunoștințele lui religioase. Dar Domnul i-a arătat că îi trebuia altceva: „Dacă cineva nu este născut din apă și din Duh, nu poate intra în împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3.5). Prin nașterea din nou, fiecare om, care recunoaște sentința lui Dumnezeu asupra vieții sale păcătoase, primește o natură nouă. Numai prin credința personală în Domnul Isus, omul poate deveni un copil al lui Dumnezeu.
Citirea Bibliei: Habacuc 2.1-20 · Marcu 10.13-22
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CÂND SE ISCĂ CEARTA ÎN FAMILIE (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Să nu fie ceartă între mine şi tine…” (Geneza 13:8)
Neînțelegerea dintre Avraam și Lot ne învață câteva principii importante despre familie. Lot a dus o viață liniștită în casa unchiului său Avraam. Avraam îl luase cu el în călătoria credinței, când pe neașteptate s-a iscat un conflict. Și pentru că cearta scoate la iveală caracterul omului, Lot și-a dat arama pe față. Pentru că turmele lor erau prea mari ca să mai împartă aceleași pășuni, Avraam a venit cu ideea să se despartă, oferindu-i lui Lot șansa de a alege primul.
Lot „şi-a ales” ce-a considerat el a fi partea cea mai bună (vezi Geneza 13:11), lăsându-i unchiului său restul. Lot s-a mutat în Sodoma, un ținut bogat dar plin de păcat, iar Avraam a zidit un altar Domnului, într-un loc uscat. Aceeași familie, aceleași gene – valori complet diferite! Să reflectăm un pic la cele întâmplate. Avraam a fost conducătorul ales de Dumnezeu și primul patriarh al poporului Israel. Dumnezeu a promis că-i va da o țară și că-l va face tatăl unui neam mare, i-a promis binecuvântare și protecție. Și peste toate acestea, Dumnezeu i-a promis că în el „toate familiile pământului vor fi binecuvântate” (Geneza 12:3).
În termeni moderni, Avraam era asociatul principal și acționarul majoritar al afacerii de familie. El l-a tratat pe nepotul său cu dragoste și generozitate, iar în momentul de criză a pus relația cu Lot mai presus de interesele personale; de aceea, Avraam merita mai mult respect din partea nepotului său. Dar Lot n-a avut în vedere asta!
Care e semnificația acestor întâmplări? De dragul familiei sale și al păcii, Avraam a ales să nu se folosească de poziția sa socială, să nu insiste să-și exercite drepturile, ori să facă pe șeful. El a demonstrat că numai Dumnezeu ne apără! Deci, nu trebuie să încercăm să ne apărăm singuri. Avraam a ales harul, nu legea; smerenia, nu mândria; lepădarea de sine, nu propriile drepturi; mila, nu dreptatea; dragostea, nu pofta; și caracterul, nu opinia semenilor!
Gândește-te la toate astea, și aplică-le în familia ta!
de Jean Koechlin
1 Corinteni 13:1-13
După diferitele mădulare ale trupului lui Hristos: picior, mână, ureche, ochi ~ ale capitolului 12, este ca şi cum am găsi inima, în capitolul 13. Rolul ei este de a însufleţi şi de a încălzi toate celelalte organe. Remarcăm că dragostea nu este un dar printre cele ale capitolului 12, ci mobilul necesar exercitării tuturor darurilor. Este „o cale” deschisă la toate şi care conduce spre toate (cap. 12.31). Din moment ce o cale este făcută pentru a merge pe ea, dragostea nu se cunoaşte cu adevărat decât prin experienţă. De aceea, acest capitol minunat nu ne dă nicio definiţie. El întocmeşte o listă ~ nu închisă, dar suficientă pentru a ne umili profund ~ a tot ceea ce face dragostea, dar, mai presus de asta, a ceea ce nu face ea. Această cale a fost cea a lui Hristos aici, jos; şi remarcăm că Numele Său poate fi substituit cuvântului dragoste în acest capitol fără să–i schimbăm sensul (vezi 1 Ioan 4.8). În cunoştinţele noastre în legătură cu lucrurile încă nevăzute, totul este incomplet, confuz, şubred. Curând însă vom vedea „faţă către faţă” (v. 12).
Atunci Salvatorul nostru, care ne-a cunoscut profund, ne va face să intrăm în întreaga cunoaştere a Lui Însuşi (Psalmul 139.1). Şi dragostea nepieritoare va fi perfect şi etern satisfăcută în inima noastră şi în a alor Săi.
Mana Zilnica 