Mana Zilnica

14 Aprilie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Atunci cei care se temeau de Domnul vorbeau adesea unul cu altul … și se gândeau la Numele Lui.

Maleahi 3.16

În Maleahi găsim imaginea tristă a stării morale a lui Israel: închinarea publică la Dumnezeu căzuse într-un dispreț complet; altarul Său era batjocorit; slujirea Lui era disprețuită; în ce-i privește pe preoți, banii erau totul pentru ei; cât despre popor, totul devenise o plictiseală, o formalitate goală, o rutină lipsită de orice conținut; nimeni nu avea inimă pentru Dumnezeu, ci doar pentru câștig; o jertfă plină de cusururi era socotită potrivită pentru altarul lui Dumnezeu. Aceasta era starea lamentabilă de lucruri din zilele lui Maleahi, iar inima simte o tristețe de nedescris meditând la aceasta.

Însă – mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! – există și o altă latură a acestei imagini. Se aflau acolo câteva excepții minunate de la această regulă tristă, câteva lumini minunate, care contrastau cu fondul întunecat. Este cu totul mângâietor ca, în mijlocul acestei stări de corupție, de răceală, de sterilitate și de lipsă de inimă, să citim cuvinte ca acestea: „Atunci cei care se temeau de Domnul vorbeau adesea unul cu altul; și Domnul a luat aminte și a ascultat; și o carte de aducere-aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei care se temeau de Domnul și se gândeau la Numele Lui”.

Ce minunat este să contemplăm la această rămășiță aflată în mijlocul ruinei morale! Nu vedem la ea nicio pretenție, nicio încercare de a instaura ceva, niciun efort de a restabili acea dispensație falimentară și nicio manifestare a unei pretinse puteri. Ea doar își simțea slăbiciunea și privea la Domnul. Acesta este secretul pentru adevărata putere. Niciodată nu trebuie să ne temem să conștientizăm pe deplin propria slăbiciune. Lucrul de care trebuie să ne temem și de care să fugim este puterea închipuită, care impresionează omul natural. „Când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12.10) – iată regula dintotdeauna pentru poporul lui Dumnezeu! Ne putem întotdeauna baza pe Dumnezeu. Iată un principiu măreț și prețios: oricare ar fi starea Bisericii mărturisitoare, credința individuală se poate bucura de comuniunea cu Dumnezeu, potrivit cu adevărurile cele mai înalte ale dispensației în care trăiește.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vestește Cuvântul, stăruie asupra lui la timp și nelatimp.

2 Timotei 4.2

Ultimul erou al Titanicului (2)

„Repede, Jessie”, a îndemnat-o domnul Harper. „Urcă în barca de salvare!” El i-a întins-o pe Nana. „Să nu vă fie frică! Eu voi veni mai târziu.”

Barca de salvare, pe jumătate ocupată, a fost coborâtă în apă și s-a îndepărtat repede de vapor. Operațiunea de salvare a pasagerilor înainta foarte lent, iar unii pasageri se simțeau pe moment mai în siguranță pe Titanicul declarat că nu se poate scufunda, decât în bărcile care se clătinau.

John Harper s-a uitat după ele, apoi s-a îndreptat spre alți pasageri și i-a ajutat să urce în bărcile de salvare. „Sunteți mântuit? Aveți pace cu Dumnezeu?”, l-a întrebat pe un bărbat care tocmai voia să treacă în grabă pe lângă el. Bărbatul a încercat să se elibereze din strânsoarea lui și s-a uitat mânios la el. „Luați-o”, a spus John și i-a dat vesta lui de salvare. „Vă este mai necesară decât mie.”

Glasul lui răsuna mereu peste punte, întrebând pe fiecare pasager pe care îl ajuta: „Sunteți mântuit? Credeți în Mântuitorul Isus Hristos? Încă nu este prea târziu! Mărturisiți-I Lui păcatele și atunci veți fi salvat pentru veșnicie”. Marinarii știau ceea ce pasagerii nu trebuiau să afle: Titanicul se va scufunda! Și nu existau suficiente bărci și veste de salvare pentru toți, pentru că nimeni nu a considerat posibilă o asemenea catastrofă. Dacă nu va veni la timp ajutor de la alte vapoare, sute de oameni se vor îneca! De aceea, marinarii l-au lăsat în pace pe John Harper și doar se mirau de el.

Citirea Bibliei: Geneza 6.13-22 · 1 Petru 3.18-22

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ RODIM SPIRITUAL (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi…” (Ioan 15:4).

O mlădiță nu rodește încercând, muncind sau străduindu-se, ci produce rod rămânând în viță!

Ce înseamnă lucrul acesta? Cum rămâi în Isus? Să luăm ca exemplu următoarea ilustrație: când pui un plic de ceai într-o cană cu apă fierbinte, se întâmplă ceva. În timp ce plicul de ceai stă în apă, plantele sau fructele încep să dea gust apei, până când apa ia gustul componentelor din plic. Și cu cât plicul de ceai rămâne mai mult în apă, cu atât mai puternice sunt culoarea și gustul ceaiului.

Asta se întâmplă când rămâi în Hristos și El rămâne în tine. Cu cât rămâi mai mult în El, cu atât mai profundă devine relația ta cu El, iar prezența Sa va începe să-ți inunde viața. Mlădița nu produce rod, ea aduce rod. Vița este cea care produce rodul. Și Domnul Isus a spus: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” (Ioan 15:5). Fără viță, cea mai puternică mlădiță este la fel de neputincioasă precum cea mai slabă.

Așadar, ce înseamnă să rămâi în Hristos?

1) Să studiezi Cuvântul Său. Adică: să rămâi ancorat în Hristos, și să rămână în tine cuvintele Lui (parafrazare v. 7). Pe măsură ce studiezi Cuvântul lui Dumnezeu, ești schimbat de Duhul Său.

2) Să împlinești voia Sa. „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămânea în dragostea Mea” (Ioan 15:10). Cu cât te apropii mai mult de Dumnezeu, cu atât mai mult vei dori să faci ce spune El. Și când faci ce spune El, vei începe să umbli în binecuvântarea Lui.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezechiel 42: 1-20

Ca şi la primul templu, în afara camerelor care înconjurau casa pe trei etaje (cap. 41.6 , comp. cu 1 Împăraţi 6.5), preoţii mai dispuneau şi de un mare număr de încăperi care dădeau spre curte. În acestea ei trebuia să mănânce lucrurile preasfinte, să le păstreze şi, de asemenea, să‑şi schimbe veşmintele cu altele cu care urmau să-şi exercite funcţiile.

Ne gândim din nou, prin contrast, la poziţia cerească a răscumpăraţilor Domnului Isus, care cu toţii au parte de „o clădire de la Dumnezeu, o casă nefăcută de mâini, eternă, în ceruri” (2 Corinteni 5.1).

Domnul le-a dezvăluit ucenicilor că, în Casa Tatălui Său, sunt multe locuinţe (ceea ce înseamnă că este loc pentru toţi; Ioan 14.2). Părăsindu–i, El avea să meargă să le pregătească locuri în templul ceresc, unde vor fi primiţi în curând toţi credincioşii.

De remarcat că încăperile sunt sfinte (v. 13), preoţii sunt sfinţi (v. 14), iar jertfele sunt preasfinte. Domnul Îşi aminteşte de urâciunile introduse odinioară în templul Său de împăraţii necredincioşi (cap. 43.8). De atunci încolo, un lung zid de cinci sute de trestii pe fiecare latură va împrejmui templul şi dependinţele lui, pentru a face o despărţire între ce este sfânt şi ce nu este sfânt (v. 20b).