Mana Zilnica

22 Octombrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și, ieșind din corabie, Isus a văzut o mare mulțime și I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi fără păstor; și a început să-i învețe multe.
Marcu 6.34

Cineva a spus despre Hristos: „El a fost cel mai generos și mai accesibil dintre oameni”. Putem observa în felul Său de purtare o delicatețe și o bunătate care n-au fost niciodată văzute în vreun om, însă simțim întotdeauna că El a fost un străin aici. Cât de adevărat este acest lucru! El a fost un străin aici, însă a fost atât de aproape de orice durere și de orice nevoie a oamenilor. Distanța pe care a păstrat-o și apropierea pe care a arătat-o au fost perfecte. El a făcut mai mult decât să privească la suferința din jurul Său: a pătruns în ea cu o compasiune proprie Lui. De asemenea, a făcut mai mult decât să refuze întinarea din jurul Său: S-a păzit pe Sine de orice atingere de ea.

Să-L privim manifestând această combinație de apropiere și de distanță în Marcu 6. Aceasta este o scenă mișcătoare. Ucenicii s-au întors la El după o lucrare obositoare, iar Domnul are grijă de ei și ia seama la faptul că erau osteniți. „Veniți deoparte și odihniți-vă puțin” (versetul 31). Însă, văzând mulțimea care Îl urma, El Se preocupă cu aceeași grijă și de ea, luând seama la nevoile ei.

În această scenă Îl vedem foarte aproape de feluritele nevoi ale celor din jurul Lui, fie că era vorba de oboseala ucenicilor, fie de nevoia de hrană a mulțimii. Ucenicii însă au devenit repede iritați de atenția pe care El o dădea mulțimii și L-au îndemnat să le dea drumul oamenilor. Așa ceva însă nu se potrivea inimii Domnului. A intervenit deci o înstrăinare imediată între El și ei, exprimată prin faptul că le poruncește să intre în corabie. Însă această separare în inimă și în duh a lor față de El nu face decât să le creeze noi probleme. Vântul și valurile le sunt potrivnice pe mare și, atunci când erau la capătul puterilor, Domnul este din nou aproape de ei, pentru a-i ajuta și păzi.

J G Bellett

SĂMÂNȚA BUNĂ

… Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.
1 Ioan 3.8

Nimicitorul lucrărilor diavolului

Trebuie să nu uităm niciodată că moartea Domnului Isus Hristos a produs rezultate mult mai mari decât îndepărtarea păcatelor noastre. Pentru noi, îndepărtarea păcatelor are o mare importanță. Însă Hristos a fost și Robul lui Dumnezeu și prin aceasta Însoțitorul Său în lupta împotriva lui satan. Hristos a fost arătat nu numai ca să ne împace pe noi cu Dumnezeu, ci și ca să nimicească lucrările diavolului. Contribuția diavolului la războaie, foamete, epidemii etc. este enormă. Dumnezeu însă păstrează supremația și transformă în bine răul, pe care l-a făcut satan. Dragostea lui Dumnezeu, care nu se sfârșește niciodată, stă împotriva vrăjmașului sufletelor noastre. Dragostea dumnezeiască transformă totul spre ce este mai bine pentru cei care ascultă de Mântuitorul și s-au încredințat conducerii Sale.

Omul credincios este caracterizat de o viață nouă. El a fost odinioară sclavul păcatului, dar prin credința în Mântuitorul a devenit un om liber, un om cu un alt orizont. Acesta este marele har arătat în Persoana Domnului. Fericit este un astfel de om care beneficiază de lucrarea Mântuitorului și călătorește împreună cu Domnul său spre veșnicie! Un astfel de om are un Ocrotitor în Persoana Mântuitorului. Orice cititor se poate bucura de o astfel de lucrare a Domnului.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I TII PIEPT LUI SATAN (1)

„Nu suntem în neştiinţă despre planurile lui Satan” (2 Corinteni 2:11)

     Nimic nu-l încântă mai mult pe diavolul decât scepticismul cu care este privit în prezent. Cu cât ne îndoim mai mult de existența lui sau îi minimalizăm importanța, cu atât mai multă libertate are de a ne răni și de a ne pune bețe-n roate. Domnul Isus nu a pus niciodată la îndoială realitatea diavolului. Biblia spune: „Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul” (Matei 4:1). Însă Domnul Isus a ieșit victorios. Și a dovedit că Dumnezeu folosește planurile lui Satan pentru a ne întări. Vremurile de încercare sunt de fapt vremuri de pregătire spirituală. „Să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic” (Iacov 1:2-4). Dumnezeu te iubește prea mult pentru a te lăsa la starea de om neștiutor și imatur. „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?” (Evrei 12:5-10). Pavel spune: „Nu suntem în neştiinţă despre planurile lui Satan.” Când Generalul Patton l-a contraatacat pe Feldmareșalul Rommel în cel de-al Doilea Război Mondial, se spune că Patton a strigat în toiul luptei: „Îți citesc cartea, Rommel! Îți citesc cartea!” Patton a studiat cartea lui Rommel despre atacurile infanteriei. El cunoștea strategiile liderilor germani și își pregătea acțiunile în consecință. Când cunoști planurile lui Satan, te poți împotrivi atacurilor lui.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 3:1-18

Cine are dreptate? Dumnezeu, care condamnă? Sau acuzatul, care se apără?

Dumnezeu să fie adevărat şi orice om, mincinos strigă apostolul (v. 4). Cuvântul lui Dumnezeu nu este desfiinţat pe motiv că nu a fost crezut de iudei, depozitarii lui (v. 3; Evrei 4:2). Cu cea mai mare inconsecvenţă, iudeii se mândreau că posedă legea (cap. 2:17), deşi ea dă mărturie împotriva lor. Este ca un criminal care, în timp ce-şi susţine nevinovăţia, aduce el însuşi poliţiei documentul convingător stabilind vinovăţia lui. Astfel Duhul lui Dumnezeu, asemeni unui procuror într-un tribunal, dă citire înaintea acuzatului iudeu unei serii întregi de versete de necombătut scoase din propriile sale Scripturi (v. 10-18).

Un alt argument ar putea fi însă adus de către acuzat: Nu neg nedreptatea mea, însă ea scoate în relief dreptatea lui Dumnezeu (v. 5). Cu alte cuvinte, nedreptatea mea Îl slujeşte pe El. Ce înspăimântătoare rea credinţă! Dacă ar fi aşa, atunci Dumnezeu ar trebui să renunţe la a mai judeca lumea (v. 6) şi ar trebui să-i fie recunoscător lumii pentru răutatea ei care, prin contrast, accentuează sfinţenia Sa. El însă ar înceta atunci să mai fie drept şi S-ar tăgădui pe Sine Însuşi (2 Timotei 2:13). Înainte de verdictul final, Dumnezeu îndepărtează şi ultimele raţionamente în dosul cărora creatura Sa caută întotdeauna să se ascundă.

21 Octombrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și împăratul s-a sfătuit și a făcut doi viței de aur. Și le-a zis: „Este prea mult pentru voi să vă suiți la Ierusalim: iată dumnezeii tăi, Israele, care te-au scos din țara Egiptului!”. Și a pus pe unul în Betel, iar pe celălalt l-a pus în Dan. Și lucrul acesta a fost un păcat; și poporul a mers până la Dan, să se închine înaintea unuia dintre ei.
1 Împărați 12.28-30

Aceia care își puneau inima să-L caute pe Domnul Dumnezeul lui Israel au venit la Ierusalim să jertfească Domnului Dumnezeului părinților lor.
2 Cronici 11.16

După timpurile glorioase de mare devotament față de Dumnezeu, sub domnia lui David și a lui Solomon, cât de trist este să-i vedem pe israeliți abandonându-L pe Dumnezeu pentru idoli! Au fost însă unii care au rămas credincioși, fiindcă inima lor era ancorată în Dumnezeu.

Cât de cumplit este să vezi inima omului, astăzi îndreptată într-o direcție, iar mâine abandonând tot ceea ce credea a fi adevărul. Această schimbare poate fi din cauza vreunui câștig, sau din cauza legăturilor de familie, sau pentru că noua cale pare mai atractivă. Se vor găsi, bineînțeles, tot felul de justificări, însă trebuie să ne aducem aminte că inima noastră naturală este înșelătoare și deznădăjduit de rea.

Am văzut însă că „cei care își puneau inima să-L caute pe Domnul” au făcut ceea ce Dumnezeu dorea de la ei. Au recunoscut că ceea ce era prezentat acolo nu era potrivit Cuvântului lui Dumnezeu și au respins așa ceva. Ei au procedat astfel fiindcă doreau să-I fie credincioși lui Dumnezeu, ascultând de El. Au dorit aprobarea Lui și comuniunea cu El. Fie ca și noi să avem o inimă care să-L caute și să-L onoreze, dându-I locul care I se cuvine!

A Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

… Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!
Apocalipsa 5.12

Cea mai mare biruință

În ziua de 21 octombrie 1805 în bătălia de la Trafalgar a avut loc ceea ce ar putea fi catalogată ca fiind una din cele mai mari victorii ale istoriei moderne. În lupta aceasta, 27 de corăbii aparținând Marinei regale britanice, conduse de amiralul Nelson, au înfruntat 33 de corăbii ale Alianței franco-spaniole. În ziua aceea istorică, Alianța a pierdut 22 de corăbii, în timp ce britanicii nu au pierdut niciuna demonstrând superioritatea flotei lor în materie de război. Într-un mesaj către țară, lordul Nelson declara: „Cuvântul victorie nu este destul de grandios pentru a exprima și descrie scena”.

Dar cea mai mare biruință din istoria universului a fost câștigată la cruce de către Mântuitorul nostru. Acolo, El a biruit păcatul, moartea și pe satan. Prin moartea Sa pe cruce, Domnul a luat puterea aceluia care avea puterea morții, adică a lui satan, și a izbăvit pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor. Hristos a câștigat cheia morții și a mormântului. Acolo unde este Mântuitorul, moartea se dă la o parte. Toți cei ce cred în Mântuitorul pot să se bucure de această grandioasă și supremă biruință.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

APA VIE

„Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete” (Ioan 4:14)

     Domnul Isus i-a cerut femeii de la fântână, apă de băut. Surprinsă că un evreu vorbește cu o samariteancă, ea l-a întrebat de ce îi cere apă. El a răspuns: „Dacă ai fi cunoscut tu … Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!” tu singură ai fi cerut să bei, … apă vie.” „Oricui bea din apa aceasta, în veac nu-i va fi sete” (v. 10,13,14). Să observăm diferența dintre „apa aceasta” și „apa pe care i-o voi da Eu.” Domnul Isus nu discuta despre calitățile diferite ale apei în funcție de regiune. El vorbea despre cele cinci căsnicii eșuate și despre bărbatul cu care trăia în prezent. De fapt, ea nu avea cum și nici unde să găsească satisfacția după care înseta. O relație dezamăgitoare după alta; oricât de des a băut din „apa aceasta”, setea nu-i putea fi potolită. Iar răspunsul ei la fiecare relație ratată a fost o altă relație ratată – presupunând, așa cum facem și noi adesea că în cele din urmă va funcționa! Domnul Isus nu a criticat lipsa moralității ei. Nu, El i-a oferit singurul remediu împotriva goliciunii. „Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete.” Indiferent spre ce te îndrepți ca să găsești împlinire – dependențe, relații intime, relații una după alta, bani sau popularitate – toate acestea sunt apă care nu poate potoli setea. Când îți concentrezi atenția asupra Domnului Isus, petrecând mai mult timp cu El, vorbind cu El și sorbind Cuvântul Său în fiecare zi, cu siguranță golul din lăuntrul tău va dispărea. Deci, vino la apa vieții!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 2:17-29

Aceste capitole ne poartă cu gândul la o şedinţă a unui tribunal. Unul după altul, cei acuzaţi se înfăţişează înaintea Judecătorului suprem. După condamnarea barbarului, a omului necivilizat (cap. 1), apoi a omului moral şi civilizat (începutul cap. 2), este rândul iudeului să fie chemat la bară. El se prezintă cu capul sus. Numele său de iudeu, legea pe care se odihneşte, Dumnezeul adevărat pe care pretinde că-L cunoaşte şi-L slujeşte (v. 17), toate acestea, cu siguranţă, îi vor stabili superioritatea faţă de ceilalţi acuzaţi şi-l vor achita.

Cei răspunde însă Demnitarul suprem?

Nu te voi judeca nici după titlurile tale (v. 17), nici după cunoştinţa ta (v. 18), nici după cuvintele tale (v. 21), ci după faptele tale. Tu deci, care înveţi pe alţii, tu, care predici, tu, care zici, ceea ce Mă interesează pe Mine este ceea ce faci şi, de asemenea, ceea ce nu faci (Matei 23:3). Departe de a te scuza, privilegiile tale îţi agravează vina.

Păcatul păgânilor este numit fărădelege (sau nelegiuire): o umblare fără lege şi fără frâu, după capriciile proprii (cap. 1:18; 1 Ioan 3:4). Păcatul iudeilor se numeşte călcare de lege (v. 23), altfel spus, neascultare faţă de poruncile divine cunoscute. Şi cu cât mai responsabili sunt astăzi creştinii, câtă vreme ei au tot Cuvântul lui Dumnezeu!