Mana Zilnica

2 Octombrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și am ieșit noaptea … și am văzut zidurile Ierusalimului care erau dărâmate și porțile lui arse de foc … Și le-am zis: „Vedeți starea cea rea în care ne aflăm, cum Ierusalimul este pustiit și porțile lui sunt arse de foc; veniți și să reconstruim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de batjocură”. Și le-am spus despre mâna Dumnezeului meu, care fusese bună peste mine și, de asemenea, de cuvintele împăratului pe care le spusese către mine. Și ei au zis: „Să ne ridicăm și să reconstruim!”. Și și-au întărit mâinile pentru bine.
Neemia 2.13,17,18

După captivitatea babiloniană – Pregătiri pentru lucrare

Neemia n-a pierdut timpul deloc. La trei zile după ce ajunsese în Ierusalim, el și câțiva dintre oamenii săi au ieșit din cetate și au cercetat zidurile Ierusalimului și porțile lui. Fără să spună cuiva despre ceea ce făceau, au înconjurat cetatea și și-au format o părere despre starea de lucruri.

După ce a strâns poporul și pe conducători, le-a prezentat situația și i-a îndemnat: „Veniți și să reconstruim”. Apoi le-a istorisit despre cum mâna cea bună a lui Dumnezeu fusese peste el și despre cuvintele împăratului. Concluzia a fost: „Să ne ridicăm și să reconstruim!”. Mâinile lor au fost astfel imediat întărite pentru a începe lucrarea.

Vedem aici manifestat darul de cârmuire sau de conducere. Neemia a acționat repede după ce a ajuns în Ierusalim. A acționat fără să-și trâmbițeze intențiile; a cercetat situația, fără să se încreadă doar în capacitatea lui de a judeca situația, ci luând cu sine și pe alții. Apoi a adunat poporul, le-a vorbit despre starea deplorabilă a zidurilor și a porților Ierusalimului, însă nu a dat vina pe nimeni, ci a propus o soluție pozitivă: „Veniți și să reconstruim”. N-a propus ca doar ei să reconstruiască, ci s-a inclus și pe el însuși în această lucrare. Apoi a încurajat poporul, mărturisind despre mâna bună a lui Dumnezeu și despre cuvintele favorabile rostite de împărat către el.

Rezultatul a fost din două părți. Poporul a răspuns: „Să ne ridicăm și să reconstruim!”, iar vrăjmașii și-au arătat împotrivirea, disprețuindu-i și acuzându-i.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

… nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt …
Romani 5.5

„Vaporul speranțelor”

Din cauza numărului mare de imigranți, Titanicul a fost numit „vaporul speranțelor”. Mulți oameni au sperat că în America vor începe o viață nouă. Echipat cu cea mai modernă tehnică a anului 1912, Titanicul a fost considerat un vapor foarte sigur. Călătoria a început cu bucuria și optimismul de a călători cu cea mai mare și mai luxoasă navă a timpului, dar s-a încheiat cu un dezastru. Viața fiecărui om se aseamănă cu acel „vapor al speranțelor”.

Speranțe înșelătoare îi fură omului timpul de a gândi la salvarea sufletului său. Mulți oameni își trăiesc viața fără Dumnezeu. Și totul se va încheia cu un dezastru. Însă adevărata viață nu este aici, ci dincolo de orizontul lumii, în prezența lui Dumnezeu. Problema mântuirii veșnice este de o importanță atât de fundamentală, încât merită să ne interesăm de ea până nu este prea târziu. Istoricul Nicolae Iorga spunea: „Viața nu înseamnă a trăi, ci a ști pentru ce trăiești”. Să fim mulțumitori lui Dumnezeu că ne-a dat posibilitatea să călătorim pe un „vapor” sigur în această viață. Adevăratul „vapor al speranțelor” pentru toți oamenii este credința în Hristos.

Numai Mântuitorul ne poate duce în siguranță prin valurile acestei lumi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU FI FĂTARNIC!

„Lăsaţi-vă de minciună” (Efeseni 4:25)

     Nu defectele te fac fățarnic; ci faptul că le ascunzi și pretinzi că nu le ai! Să remarcăm două lucruri despre fățărnicie:

1) E la fel de firească precum respirația. Ea face apel la eul tău. Suntem prinși în plasă pentru că pare atât de impresionantă și ne face să obținem multe beneficii. Cui nu-i place asta?

2) E greu să-i ții piept. E mai ușor să înveți un nou convertit decât să-l corectezi pe unul vechi, închistat în religie.

Pentru a câștiga lupta cu fățărnicia, trebuie mai întâi să recunoști că ai o problemă cu ea. Numai atunci Duhul Sfânt poate începe în tine lucrarea de mântuire și te poate pune pe calea spre libertate. Dar ai grijă, e o luptă îndelungată și grea. Dorința noastră de a arăta bine în fața celorlalți moare încet – dacă nu cumva deloc.

Pavel scrie: „Iată, deci, ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare, şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie. Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos; dacă, cel puţin, L-aţi ascultat, şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi, cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiți în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul. De aceea, lăsaţi-vă de minciună” (v. 17-25).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 20:17-38

La Milet, Pavel îi cheamă pe bătrânii adunării din Efes pentru a le da recomandările sale şi pentru aşi lua rămas bun. Le aminteşte ce a fost lucrarea lui printre ei şi exemplul pe care şi l-a fixat ca să li-l dea. Îi avertizează cu privire la pericolele dinăuntru (v. 29) şi de afară (v. 30) care ameninţă adunarea. Cum să le facă faţă? Îi îndeamnă la veghere (v. 31), dar mai presus de toate îi încredinţează harului lui Dumnezeu (v. 32). În cel priveşte, apostolul nu are decât un singur gând: să termine în credincioşie alergarea lui (este a lui personală; comp. cu 2 Timotei 4:7), precum şi lucrarea (aceasta este a Domnului). Viaţa lui nu mai are alt sens şi el este gata să o sacrifice pentru această Adunare pentru care vărsase deja multe lacrimi (v. 19:31; Coloseni 1:24). Dar ce erau acestea faţă de valoarea infinită pe care ea o are înaintea lui Dumnezeu? Pe El La costat nu mai puţin decât sângele Propriului Său Fiu (v. 28; 1 Petru 1:19). Apostolul găseşte în acest preţ incomensurabil motivul devotamentului său şi îl reaminteşte administratorilor de la Efes, pentru a sublinia responsabilitatea lor.

În încheiere, Pavel aminteşte unul dintre cuvintele Domnului Isus: Este mai ferice să
dai, decât să primeşti (v. 35).

Săl putem pune şi noi în practică, imitându-L pe Acela care ne-a dat totul!

1 Octombrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Nicidecum nu te voi lăsa și cu nici un chip nu te voi părăsi.
Evrei 13.5

Cu siguranță că aceste cuvinte i-au mișcat pe destinatarii Epistolei către Evrei. Ei erau familiarizați cu ele din Scripturile Vechiului Testament (Deuteronom 31.6,8; Iosua 1.5; 1 Cronici 28.20). Această promisiune a fost dovedită a fi adevărată de nenumărate ori. Să luăm cazul lui Iosif, de exemplu. El „a fost despărțit de frații săi” în Egipt (Deuteronom 33.16), însă Dumnezeu a fost cu el acolo (Geneza 39.2,3,21,23). Ce mângâiere și ce resursă a fost aceasta pentru Iosif, în acei ani atât de dificili, departe de familia sa! Cuvintele sale către paharnicul lui faraon arată ceva din adâncimea simțămintelor sale: „Adu-ți aminte de mine când îți va fi bine” (Geneza 40.14). Din nefericire, paharnicul a uitat de el.

Iosif nu făcuse nimic pentru care să fie aruncat în închisoare. În aceasta, el este o mică imagine a Domnului Isus, care „n-a făcut nimic rău” (Luca 23.41) și care „a fost luat prin asuprire de la judecată” (Isaia 53.8). Ce durere a fost pentru El să sufere toate acestea din partea poporului Său pământesc! Apoi toți ucenicii Săi „L-au părăsit și au fugit” (Matei 26.56). Cu puțin timp înainte le spusese: „Să nu vi se tulbure inima” (Ioan 14.1); acum căuta mângâietori și nu găsea niciunul (Psalmul 69.20). El a fost părăsit de oameni, însă urma ceva infinit mai dureros: să poarte păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, să fie făcut păcat pentru noi și să strige: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27.46).

Domnul Isus a fost complet singur pe cruce, în timpul celor trei ore de întuneric, însă acum El făgăduiește tuturor celor care cred în El: „Nicidecum nu te voi lăsa și cu niciun chip nu te voi părăsi”. Avem toate motivele să fim plini de curaj, știind că beneficiem de un astfel de ajutor, și trebuie să ne amintim de El, potrivit cu cererea Lui plină de dragoste: „Să faceți lucrul acesta în amintirea Mea” (1 Corinteni 11.23-26).

S Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nimeni n-aprinde o lumină, ca s-o pună într-un loc ascuns sau sub baniță; ci o pune într-un sfeșnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.
Luca 11.33

Lumina lumii

Domnul Isus Hristos venit în această lume era Lumina. El era „Lumina lumii” (Ioan 8.12). Dumnezeu Îl trimisese în această lume, astfel încât toți puteau să-L vadă strălucind. Prorocii Îl vestiseră; tot ce spuseseră ei despre Domnul se împlinise. Ioan Botezătorul venise înaintea Lui, după Scripturi, pentru a pregăti inimile, ca toți să-L primească. Toate gândurile Domnului Isus Hristos, lucrările și cuvintele Sale dădeau mărturie despre ceea ce era El.

Dumnezeu nu neglijase nimic, pentru ca Fiul să fie cunoscut. Lumina strălucea în toată splendoarea ei. Dar un lucru era necesar, pentru ca ea să producă efectele sale în aceia care o vedeau: credința, care privește la Mântuitorul în toată simplitatea, îndepărtând orice altă considerație, orice alt raționament. Necredința vine întotdeauna cu tot felul de întrebări. Credința însă Îl vede pe Isus Hristos ca Lumină a vieții sale.

Să privim la Lumina lumii și să lăsăm să ne lumineze viața! Astfel, mulți vor vedea în gândirea, vorbirea și faptele noastre că Isus Hristos este Lumina pe cărarea vieții noastre!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU UITA SĂ-I MULTUMESTI LUI DUMNEZEU

„Când vei mânca şi te vei sătura, să binecuvântezi pe Domnul” (Deuteronom 8:10)

     Noi am hotărât să retipărim această povestire, întrucât mesajul ei este veșnic. Doi copii în haine zdrențuite și prea mari pentru ei au apărut la ușă. „Aveți ziare vechi, doamnă?” Eu eram ocupată. Voiam să spun nu pana când le-am văzut picioarele. Încălțați cu sandale mici îmbibate de lapoviță.

„Intrați să vă fac o ciocolată caldă.” Conversația a lipsit. Sandalele lor ude au lăsat urme pe gresie. Le-am oferit cacao cu pâine prăjită și gem pentru a-i întrema înainte de-ai trimite în frigul de afară. Apoi m-am dus la bucătărie pentru a lucra la bugetul pentru cheltuielile casnice. Tăcerea din încăperea din față a ajuns până la mine. M-am uitat înăuntru. Fetița își ținea ceașca goală în mâini și se uita la ea.

Băiatul a întrebat: „Doamnă, sunteți bogată?” M-am uitat la papucii mei jerpeliți. „Bogată? Nici gând!”

Fetița a așezat ceașca înapoi pe farfurie cu mare grijă. „Ceștile dumneavoastră se potrivesc cu farfuriile.” Vocea ei părea a unui om bătrân.

Apoi au plecat, ținând legătura de ziare în bătaia vântului. Nu au spus mulțumesc. Nici nu era nevoie – au făcut mai mult de atât. Mult mai mult. Cești și farfurii de ceramică albastră, dar care se potriveau. O ciorbă de cartofi; un acoperiș deasupra capului; soțul meu cu un loc de muncă sigur – și lucrurile astea se potriveau. Am mutat scaunele de lângă foc și am făcut curat în sufragerie. Urmele de noroi lăsate de acele sandale mici erau încă ude pe gresia mea. Le-am lăsat așa. Vreau să rămână acolo în caz ca uit cât sunt de bogată!”

Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Nu uita să-i mulțumești lui Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 20:1-16

Manifestarea ostilă de la Efes îl conduce pe Pavel la a părăsi această cetate (comp. cu Matei 10:23). După ce sa dus în Grecia, trecând prin Macedonia, se întoarce pe acelaşi drum şi ajunge la Troa. Istorisirea care urmează (v. 7-12) confirmă că cina se celebra, ca şi astăzi, în ziua întâi a săptămânii. Suntem şocaţi de somnul lui Eutih din timpul predicării apostolului. Dar oare nu ne vorbeşte Pavel şi nouă atunci când citim epistolele lui? Câtă atenţie acordăm noi acestora? Accidentul grav care se produce ne arată, din punct de vedere moral, unde poate conduce indiferenţa faţă de Cuvânt: la cădere şi la o stare de moarte. Harul lui Dumnezeu însă face aici o minune care oferă mângâiere.

Privind această scenă, ne putem gândi prin analogie la istoria Bisericii responsabile. Somnul ei, căderea ei şi moartea ei aparentă sunt rezultatul neglijării învăţăturii apostolilor. Totuşi, Domnul a îngăduit o trezire, urmată de hrănire şi de mângâierea alor Săi, în aşteptarea zorilor marii plecări (v. 11).

Pavel părăseşte Troa, mergând pe jos. Se alătură prietenilor săi la Asos, de unde reia calea mării spre Ierusalim.