Mana Zilnica

20 August 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

El Și-a întins mâna din înălțime, m-a apucat, m-a scos din ape mari; m-a scăpat de vrăjmașul meu puternic și de cei care mă urau, pentru că erau mai puternici decât mine. S-au aruncat asupra mea în ziua necazului meu, dar Domnul a fost sprijinul meu.
Psalmul 18.16-18

Acest psalm Îl prezintă pe Domnul Isus coborând în apele adânci ale suferinței și morții la Golgota, înconjurat de vrăjmașii care nu cunoșteau nimic despre motivul minunat pentru care El Se supunea unei astfel de morți. Prin urmare, ei nu aveau nicio apreciere pentru jertfa măreață pe care El o împlinea în chiar momentele când ei se uniseră pentru a-L batjocori.

Satan și oamenii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a I se împotrivi în acele momente. Mai mult, Dumnezeu, în dreptatea Sa absolută, L-a părăsit, astfel încât El a suferit în singurătate, purtând păcatele multora. Totuși, în același timp, inima lui Dumnezeu își găsea plăcerea pe deplin în El și în jertfa Lui desăvârșită.

Când totul s-a sfârșit, vrăjmașul s-a bucurat, crezând că a biruit. Oamenii I-au pecetluit mormântul, pentru a fi cât se poate de siguri de această biruință.

Ei uitaseră însă de Dumnezeu! Hristos a fost răstignit în slăbiciune, iar cei puternici, în mândria lor carnală, au crezut că biruiseră. Dumnezeu însă a intervenit și L-a înviat dintre cei morți. Astfel, puterea cărnii a devenit o slăbiciune abjectă. Soldații de la mormânt au fost îngroziți și au rămas fără putere. Conducătorii, la auzul acestui lucru, s-au înspăimântat și au recurs la o minciună sfruntată. Dumnezeu însă Îl înviase dintre cei morți. Suferitorul era acum Biruitorul! Nu mai rămânea nicio îndoială că orice genunchi avea să se plece înaintea Lui și orice limbă avea să dea mărturie că El este Domn, spre gloria lui Dumnezeu, Tatăl. Vrăjmașii tremură, însă credincioșii se bucură și aduc închinare din inimă Tatălui și Fiului.

L M Grant

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, și pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci și nouă pe islaz și se duce după cea pierdută până când o găsește?
Luca 15.4

Oaia pierdută

Un păstor avea o sută de oi, dar le-a lăsat pe cele nouăzeci și nouă în pustie, pentru a se duce să o caute pe cea pierdută – imagine a omului pierdut, fără putere de a reveni la Dumnezeu. Oaia nu posedă niciun fel de instinct care să-i permită, o dată rătăcită, să revină la turmă. Dimpotrivă, oaia fuge mai tare, dacă bagă de seamă că cineva merge în căutarea ei. Ea nu se oprește decât forțată de împrejurări. Toată acțiunea vine din partea păstorului, care își prețuiește oaia pierdută; el îndură toată osteneala pe care o cere salvarea ei.

Nimeni, în afară de Mântuitorul, nu cunoaște prețul unui suflet și incapacitatea păcătosului de a se întoarce la Dumnezeu; de aceea Domnul a făcut tot ce trebuia pentru a-l căuta pe omul pierdut. În grija Sa pentru oaia pierdută, păstorul nu o lasă să parcurgă drumul înapoi, pentru a nu se pierde. Fericit că a regăsit-o, o pune pe umeri și o duce până la staulul oilor. Domnul Se îngrijește de cel credincios până ajunge în Casa Tatălui. Bunul Păstor, Isus Hristos, care Și-a dat viața pentru oile Sale, Se ocupă de ele până la capăt. Să prețuim această lucrare a purtării de grijă a bunului Păstor!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

ASUMĂ-TI RISCUL!

„Daţi-l celui ce are zece talanţi.” (Matei 25:28)

     Îți aduci aminte de cei trei ispravnici care au primit fiecare o sumă de bani pentru a-i investi? Primii doi și-au dublat suma; cel de-al treilea și-a îngropat banii în pământ. Cei doi au fost promovați; al treilea a fost dat afară. „Luaţi-i, deci, talantul… pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară” (Matei 25:28-30).

Ar putea exista un imbold mai puternic, pentru a-ți asuma riscuri ale credinței bazate pe ceea ce ți-a promis Dumnezeu?!

Tu spui: „Dar dacă voi da greș?” Eșecul te pregătește pentru succes! El îți poate arăta lucrurile pe care trebuie să le schimbi pentru a merge mai departe. Gândește-te în felul următor: În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, ai parte de o plasă de siguranță care te ajută, când cazi, să nu te lovești. Dar dacă reputația ta și stima ta de sine au rămas blocate într-un demers eșuat, nu vei mai fi motivat să încerci din nou.

Sunt specifice firii pământești dorințe precum: a te simți bine, a avea succes, a câștiga un premiu, a avansa…

Însă așa cum un atlet la olimpiadă se dă înapoi pentru a-și lua avânt, ca să fie mai rapid, uneori câțiva pași în spate acum îți vor alimenta progresul de mai târziu. Și mai e ceva la care să te gândești: Dumnezeu ne evaluează realizările altfel decât o fac oamenii. Un eșec în ochii oamenilor este deseori un succes în ochii lui Dumnezeu. Îți aduci aminte de Noe? Înainte de potop părea un om obișnuit; după aceea, el a fost cel mai realizat om de pe pământ.

Răsplata care te poate împlini cel mai mult nu este cea omenească, ci sunt cuvintele spuse de Dumnezeu: „Bine, rob bun şi credincios” (Matei 25:21).

Așadar, asumă-ți riscul!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

Ioan 20:1-18

Cea dintâi persoană care se grăbeşte spre mormânt în această glorioasă dimineaţă a Învierii este Maria din Magdala, femeia din care Domnul scosese şapte demoni (Marcu 16:9). Dar cineva i-o luase înainte, pentru că piatra este deja rostogolită. Ea le dă de ştire lui Petru şi lui Ioan, iar aceştia, la rândul lor, aleargă la mormânt, găsesc acolo dovezile strălucite ale învierii şi apoi se întorc la ei [acasă]. Cât despre Maria, ea nu poate pleca. Absorbită cu totul de gândul de a-L regăsi pe Mântuitorul ei preaiubit (v. 13), nici chiar prezenţa îngerilor nu pare a o surprinde.

Isus nu poate să lase o asemenea afecţiune fără răspuns. Şi cât de mult sunt depăşite aşteptările Mariei! Un Mântuitor viu vine la ea, o cheamă pe nume şi îi încredinţează un mesaj de cea mai înaltă valoare. Pentru că „ataşamentul personal faţă de Hristos este mijlocul de a avea o înţelegere reală” (J.N.D.)!

Isus îi dă Mariei misiunea de a le transmite fraţilor Săi că, departe de a fi un mijloc care să despartă, crucea Lui stă la baza unor legături cu totul noi. Fapt inestimabil, Tatăl Său a devenit Tatăl nostru şi Dumnezeul Său, Dumnezeul nostru. Isus ne-a introdus pentru totdeauna în aceste relaţii fericite, spre bucuria inimii Lui, a Tatălui şi a noastră (Psalmul 22:22; Evrei 2:11,12).

19 August 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Așa să vorbiți și așa să faceți, ca unii care vor fi judecați de o lege a libertății.
Iacov 2.12

Libertatea creștină

Adevărata libertate creștină nu este libertatea de a face ce vrem. Am văzut că libertatea creștină înseamnă a trăi pentru Hristos și pentru cei din jurul nostru. Ea este cu adevărat trăită și savurată atunci când suntem preocupați cu Hristos.

În versetul de astăzi, Iacov vorbește despre „legea libertății”. „Legea” aici are sensul de forță care controlează sau de principiu care acționează. Iacov vrea să spună că cel credincios nu este sub legea robiei, ci sub controlul puterii libertății. Legea lui Moise cerea israeliților să-și iubească aproapele, însă nu le oferea putere pentru a o face și îi condamna dacă nu o făceau. Sub har însă ni se dă puterea de a ne iubi aproapele. Expresia „așa să vorbiți și așa să faceți” are referire la cuvinte și la fapte, la vorbirea și la umblarea noastră, care trebuie să fie în acord. Când ele nu sunt în acord, încălcăm legea libertății și vom da socoteală de această încălcare la scaunul de judecată al lui Hristos (1 Corinteni 3.14,15; 2 Corinteni 5.9,10). În Romani 14.10-13, Pavel pune la un loc scaunul de judecată al lui Hristos și legea libertății, folosind acest lucru ca o motivație pentru a lăsa ca legea libertății să acționeze în viețile noastre.

Însă ce împiedică această libertate să se arate în viața noastră individuală și de adunare? Iacov asociază legea libertății cu Cuvântul lui Dumnezeu în capitolul 1.21-27. A fi un împlinitor al Cuvântului înseamnă să păstrezi Cuvântul în inima ta și să-l lași să te călăuzească în orice sferă a vieții. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie standardul nostru, iar el este un instrument eficace pentru a fi păziți de influența lumii din jurul nostru. A neglija Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă să îngăduim lumii să dicteze felul în care să gândim și să ne purtăm. Însă când ne adâncim privirile în legea perfectă a libertății și continuăm în ea, nu ca ascultători uituci, ci ca împlinitori cu fapta, ne bucurăm de adevărata libertate.

T P Hadley

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm și să ne întoarcem la Domnul.
Plângerile lui Ieremia 3.40

Mântuirea unui hoț

Un tată și-a dus fiul la Londra, ca ucenic, la un giuvaergiu. Într-o zi, tatăl a primit o scrisoare, că tânărul l-a furat pe meșterul lui. Întristat, s-a grăbit să ajungă la Londra, unde a aflat că problema stătea într-adevăr așa. Tânărul a fost concediat. În timp ce tatăl și fiul pășeau pe străzile Londrei, cel din urmă s-a desprins deodată de lângă tatăl lui și n-a mai fost de găsit. Astfel, sărmanul om a trebuit să se întoarcă singur acasă, cu inima zdrobită. Au trecut ani; nu s-a mai auzit nimic despre fiul pierdut. Într-o duminică seara, părinții erau acasă și citeau Cuvântul lui Dumnezeu. Mai mult ca de obicei s-au simțit îndemnați să se roage pentru fiul lor decăzut.

În aceeași seară, la Londra, o bandă de hoți au trecut pe lângă sala de evanghelizare a predicatorului Spurgeon, cu intenția de a sparge dulapul cu bani din acea sală. Printre acești infractori se afla și fiul acelor părinți care se rugau. El a primit sarcina să intre în sală și să vadă cât era ora. Mesagerul lui Dumnezeu predica despre tâlharul de pe cruce. Arătând cu mâna exact în direcția acelui fiu, Spurgeon a zis: „Dacă în seara aceasta se găsește aici un hoț, Isus Hristos îl poate salva”. Cuvântul l-a lovit în inimă.

Din acel moment, totul s-a schimbat și fiul s-a întors acasă ca alt om spre bucuria tuturor.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

CRESTEREA PERSONALĂ (3)

„După cum fierul ascute fierul, tot aşa şi omul ațâță mânia altui om.” (Proverbe 27:17)

     Când nu mai crești, nu te mai bucuri de colegii și de asociații tăi. În majoritatea cazurilor acesta e un alt simptom al nevoii de creștere și are legătură directă cu lipsa ta de influență. Când nu ești o persoană cu inițiativă, toți te vor exclude. Lumea are nevoie de sfatul și de experiența ta privind o multitudine de chestiuni și probleme. Însă odată ce încetezi să crești, ei se vor întoarce spre altcineva. Creșterea personală te face să te concentrezi asupra oamenilor, iar ei se vor concentra asupra ta. Așadar, ce poți face tu pentru a rămâne mereu proaspăt? Începe să strângi.

Albinele își petrec toată viața zburând din floare în floare, ducând cu ele polenul de la o sursă la alta. Care este rezultatul? Creșterea! Întrucât albinele răspândesc fără încetare polenul prin grădină, încep să crească tot mai multe flori și avem parte de un mediu înconjurător și mai frumos.

În viață, polenizarea înseamnă identificarea informațiilor valoroase din surse multiple și răspândirea lor pe diferite căi către persoane diferite. Așa că, începe să cauți soluții pentru o creștere personală.

Pavel scrie: „să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine” (2 Timotei 1:6) – altfel vei deveni un adormit! Dedică timp zilnic creșterii tale personale! Descoperă domeniul în care te pricepi cel mai bine și abordează-l în mod regulat. Trezește-te devreme, folosește-ți pauza de masă, stinge televizorul seara.

Locul și timpul nu contează – lucrul important este perseverența.

Eugene S. Wilson a spus: „Numai cei curioși vor învăța și numai cei hotărâți vor învinge obstacolele din calea învățării. Coeficientul de iscodire m-a interesat întotdeauna mai mult decât coeficientul de inteligență!”

Deseori curiozitatea înnăscută îți va aduce mai multe beneficii decât inteligența. Ideea este că trebuie să te dedici creșterii personale pentru a reuși, atât în viața pământeană, cât și în cea duhovnicească.

                   

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

Ioan 19:31-42

Venind să le zdrobească picioarele crucificaţilor, ca să isprăvească cu ei, soldaţii constată că pentru Isus nu mai e nevoie; El este deja mort. În cel priveşte pe tâlharul pocăit, brutalitatea acestora face să se împlinească cuvântul Domnului: Astăzi vei fi cu mine în paradis (Luca 23:43). Unul dintre soldaţi însă nu se teme să profaneze printr-o lovitură de lance trupul Domnului (Zaharia 12:10). La această ultimă insultă răspunde un minunat semn al harului: Sângele ispăşirii şi apa de curăţire curg din coasta Sa străpunsă.

Apoi are loc înmormântarea minunatului nostru Mântuitor. Dumnezeu a pregătit doi ucenici pentru a da trupului Fiului Său onoarea vestită de Scripturi (Isaia 53:9). Iosif şi Nicodim nu avuseseră până atunci curaj să ia poziţie pentru El în mod deschis. În prezent însă, treziţi de grozăvia crimei neamului lor, înţeleg că, păstrând tăcerea, şi-ar fi arătat solidaritatea cu ei.

Dragi credincioşi, să nu uităm niciodată că lumea în care trăim L-a răstignit pe Mântuitorul nostru. Tăcerea noastră sau complacerea cu ucigaşii Săi sunt echivalente cu tăgăduirea Lui. Din contră, este momentul să ne facem cunoscuţi cu curaj ca fiind ucenicii Lui.