Mana Zilnica

4 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Legea antagonismului

Celui ce va birui… Apocalipsa 2:7

Viaţa fără luptă este imposibilă atât în domeniul natural, cât şi în cel spiritual.

Baza vieţii fizice, mentale, morale şi spirituale este antagonismul. Acesta este unul dintre adevărurile vieţii.

Sănătatea este echilibrul dintre viaţa fizică şi natura exterioară. Ea este menţinută numai prin existenţa unei vitalităţi lăuntrice suficiente pentru a lupta împotriva lucrurilor din afară. Tot ce există în afara vieţii mele fizice este menit să mă ducă la moarte. Înseşi elementele care îmi dau putere să trăiesc atunci când sunt viu duc la dezintegrarea mea după moarte. Dacă am suficientă putere lăuntrică să lupt, aceasta aduce echilibrul necesar sănătăţii mele.

La fel stau lucrurile şi în viaţa mentală. Dacă vreau să-mi menţin o viaţă mentală viguroasă, trebuie să lupt, şi această luptă produce echilibrul mental numit gândire.Acelaşi lucru se întâmpla şi la nivel moral. Orice nu ţine de natura virtuţii este duşmanul virtuţii din mine şi, în funcţie de calibrul meu moral, pot birui şi produce virtute. De îndată ce lupt, sunt moral în lucrul respectiv. Nici un om nu este moral prin natura lui; virtutea se câştigă prin luptă.

La fel este şi în lucrurile spirituale. Isus a spus: În lume veţi avea necazuri” (loan 16:33), adică tot ce nu este spiritual lucrează la distrugerea mea, dar „îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”.

Trebuie să învăţ să înving lucrurile care mi se împotrivesc şi astfel să ajung la echilibrul sfinţeniei:atunci devine o plăcere să întâmpini împotrivire.

Sfinţenia este echilibrul dintre înclinaţia mea naturală şi legea lui Dumnezeu aşa cum este ea exprimată în Isus Cristos.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Este aici un băieţel care are cinci pâini… şi doi peşti, dar ce sunt acestea la atâţia?” IOAN 6:9

O mulţime înfometată, doisprezece ucenici, un băieţel şi DOMNUL ISUS. Iată un tablou care înfăţişează aceiaşi situaţie din zilele noastre. Trăim într-o lume care este în mare nevoie de hrană spirituală care să le satisfacă foamea lăuntrică a vieţii lor şi care n-au putut-o satisface cu nimic din ce poate să ofere lumea. Însuşi Domnului Isus „I s-a făcut milă de ei” şi El este şi astăzi la fel deplin de milă ca şi atunci. Doi dintre ucenici sunt menţionaţi: Filip în faţa unei situaţii extreme, propune o soluţie omenească care însă era insuficientă şi nu putea fi de ajutor. Andrei face mai bine. Şi mijloacele de care vorbeşte el Domnului sunt insuficiente, dar cel puţin, el le prezintă Domnului Isus ce era acolo: „Este aici un băieţel care are cinci pâini şi doi peşti”. Dar, cu binecuvântarea Domnului, era mai mult decât suficient. El a oferit Domnului Isus tot ce avea în traistă, n-a reţinut nimic pentru el. Să fim şi noi la fel de simpli ca acest băieţel, să ne punem la dispoziţia Domnului cu tot ce avem. El va şti să facă minunea, ca noi să ştim că Lui nimic nu-I este imposibil. Să nu oprim nimic din pâinile şi peştii pe care-i avem. Cu acestea vrea El să facă minunea. Să-I aducem Lui capacităţile noastre, meseria noastră, banii noştri. El caută supunerea şi cooperarea noastră deplină. Domnul spune: „Daţi-le voi să mănânce”. El vrea să spună că hrănirea unei lumi înfometate după neprihănire, după mântuire, după o viaţă total deosebită de cea pe care o trăieşte se poate face numai prin credincioşii Lui. Această poruncă este deci pentru noi astăzi. Dar uneori noi îi prezentăm lui Dumnezeu tot felul de scuze ca să ne eschivăm de la datoria „de a le da noi să mănânce”. Simţim că nu avem nimic care ar putea fi folosit de Dumnezeu, ori suntem foarte ocupaţi şi avem prea multe responsabilităţi acasă şi la lucru, nu avem o chemare în privinţa aceasta etc, etc. Poate simţim că avem puţin să-I oferim, dar puţinul nostru este mult când Dumnezeu este în el. Nu este vorba de ce avem ci de ce facem cu ce avem. Cât de adesea noi limităm pe Dumnezeu în ceea ce vrea El să facă şi cu viaţa noastră. Când îi dăm Lui totul, El îl ia şi-l înmulţeşte prin puterea Sa. Atunci, ceea ce facem noi nu mai este în puterea noastră ci în puterea Lui. Să nu subestimăm ce poate Dumnezeu să facă într-o viaţă care a fost predată în mâinile Lui ca s-o folosească. Daca suntem complicaţi, dacă ne lăsăm opriţi de puţinul pe care-l avem sau de ce ne lipseşte, Dumnezeu nu-Şi va putea manifesta puterea.

De aceea, ca să putem vedea minunea, trebuie să fim izbăviţi de ideile noastre false şi de orice lipsă de supleţe care ar împiedica mâinile Lui să ne dirijeze cum vrea El. Atâta timp cât ne închidem în raţionamentele noastre, El nu poate să lucreze, să conducă şi să ne elibereze de noi înşine şi de necredinţa noastră. „Un băieţel…”, o viaţă disponibilă, în aparenţă, cu puţine capabilităţi de a sluji. Dar pentru că este pusă în întregime la dispoziţia Domnului Isus, mii de oameni au fost hrăniţi. Trebuie să avem o inimă atât de largă ca să îmbrăţişăm pe toţi oamenii şi să ne gândim la sufletele lor cu aceleaşi simţăminte pe care le are pentru ei Domnul Hristos.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Mi-am dat spatele înaintea celor care Mă loveau şi obrajii înaintea celor care îmi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări”. Isaia 50:6.

La citirea acestor cuvinte putem spune: „Scoateţi încălţămintea din picioare, căci pământul pe care calci este un pământ sfânt. În versetul 4 citim: „Domnul mi-a dat o limbă iscusită ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare”. „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor”. Despre El citim în Ieremia 42:19: „Cine este orb dacă nu Robul Meu, şi surd ca robul Meu pe care îl trimit”. El era într-o dependenţă totală de Dumnezeu, de aceea spune: „Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, ci numai ce vede pe Tatăl făcând”. Mai este scris că: „El îmi trezeşte urechea, ca să ascult ca un ucenic. Stăpânul Meu, Domnul, Mi-a deschis urechea şi nu M-am împotrivit nici nu M-am tras înapoi”. Cui îi deschide Dumnezeu urechea nu se dă înapoi de la cei ce-l ocărăsc şi nu ocoleşte suferinţa. Acestora Dumnezeu le dăruieşte o limbă iscusită ca să poată înviora la timpul potrivit pe cel obosit. Avem nevoie de asemenea de urechi deschise, care să audă glasul Cuvântului Său, ca prin puterea Lui să ne continuăm pribegia pe acest pământ. Hristos şi-a dat spatele celor ce-L loveau şi obrajii acelora care-I smulgeau barba; nu Şi-a ascuns faţa de ocări şi de scuipări. Este bine ca să ne amintim de acestea citind din nou şi din nou acest pasaj. Despre acest drum al suferinţelor a putut spune: „Dar Stăpânul meu, Domnul, M-a ajutat; de aceea nu M-am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi dat de ruşine”. Deci, Dumnezeu a fost alături de El şi L-a ajutat.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

ACOPERIT ŞI OCROTIT

El te va acoperi cu penele lui, şi te vei ascunde sub aripile lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui.

Psalmul 91.4

Ce comparaţie plăcută şi binefăcătoare! Aşa cum o cloşcă îşi ocroteşte puii şi le îngăduie să se adăpostească sub aripile ei, tot astfel, Domnul ocroteşte pe poporul Său şi-i îngăduie să se ascundă în El. N-am văzut noi puişorii cum scot capul de sub aripa mamei lor? N-am auzit noi ciripitul lor care exprimă bucuria lor? Tot aşa să ne adăpostim şi noi sub scutul Dumnezeului nostru. Vom găsi acolo o pace nespus de mare, gândindu-ne că El ne ocroteşte şi ne păstrează credincioşi. Atâta timp cât El ne ocroteşte astfel, suntem fără teamă. Ar fi ciudat dacă ar fi altfel; cum am putea să fim neliniştiţi, când însuşi Dumnezeu vrea să fie adăpostul nostru, locul nostru de scăpare şi odihna noastră?

Să înţelegem acest lucru şi, bucurându-ne de ocrotirea Lui sigură vom putea să luptăm pentru El. Avem nevoie pentru aceasta de scut şi de platoşă, dar dacă noi ne încredem în adevăr în El, adevărul Lui ne va sluji de armătură din cap până în picioare. Domnul nu poate să mintă; El rămâne credincios poporului Său şi făgăduinţa de mai sus este sigură. Adevărul este scutul de care avem nevoie. Înapoia lui noi suntem la adăpost de săgeţile arzătoare ale vrăjmaşului.Apropie-te, suflete al meu, şi ascunde-te sub aripile Sale încăpătoare; ele să fie întăritura ta şi tăria ta.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Preotul să le ardă pe toate pe altar, ca arderedetot, o jertfă prin foc, de mireasmă plăcută Domnului.   Levitic 1.9

În Levitic 1, jertfa fără pată Îl semnifică pe Hristos ca arderedetot. Această jertfă era arsă în întregime; nu doar grăsimea, ci orice parte a ei. Chiar și acele părți în mod natural necurate, măruntaiele și picioarele, erau spălate cu apă, pentru a fi o imagine potrivită a Celui care, înăuntrul Său, în gânduri, în simțăminte, în dorințe și în afecțiune, ca și în umblarea exterioară, a fost întotdeauna plăcut Tatălui. Ardereadetot înălța o mireasmă plăcută pentru nările lui Iahve, fiind o imagine potrivită a felului cum Dumnezeu a apreciat perfecta predare și jertfire a lui Hristos.

Aici nu este vorba de purtarea păcatelor, ci de aspectul morții lui Hristos pentru gloria lui Dumnezeu. Fiindcă această moarte a fost și pentru noi, care credem în Numele Lui, suntem și noi acceptați în deplina binecuvântare a acestei jertfe, acceptați în Cel Preaiubit. Așa cum israelitul își punea mâinile pe capul jertfei, identificânduse astfel cu jertfa, la fel cel care se apropie acum de Dumnezeu prin jertfa lui Hristos este acceptat în toată acceptarea de care Se bucură Hristos Însuși. Prețios adevăr pentru sufletele noastre!

Preotul care jertfea ardereadetot păstra pentru sine pielea ei (Levitic 7.8), fiindcă tot ceea ce putem deține noi acum din această jertfă este ceea ce poate fi manifestat în mod exterior. Perfecțiunile interioare ale devotamentului Domnului și orice altă activitate a Lui pentru gloria Tatălui, doar Dumnezeu le poate estima cu adevărat. Deși cunoașterea adevărului prezentat de ardereadetot ne bucură inimile în Domnul și ne lărgește comuniunea cu El, totuși nimeni nu poate avea vreo parte în ardereadetot – ea a fost în întregime pentru Dumnezeu. Această privire către perfecțiunea Domnului Isus ne dă imboldul de a călca pe aceeași cale a ascultării necondiționate. H. H. Snell

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, vin la Tine, înconjoară-mă cu Tine însuţi ca şi cu un zid de foc şi fii Tu slava înlăuntru. Aceasta sună complet egoist, dar nu ştiu cum să mă exprim altfel. O, Doamne, Tu ştii.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Caci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer.»

1 TESALONICENI 4,16

Înaintea răpirii se vor întâmpla lucruri care acum ne sunt ascunse, atât în lumea pământească, materială, cât şi în cea spirituală. De exemplu, înaintea răpirii trebuie să se împlinească numărul neamurilor. După ce şi ultimul om va fi adăugat la Biserica lui Isus, va veni răpirea. Nu toţi oamenii vor fi mântuiţi, ci doar un anumit număr din fiecare naţiune: «până va intra numărul deplin al Neamurilor» (Rom. 11,25). În cer este înregistrată cu exactitate fiecare persoană care se adaugă Bisericii, chiar cel care se va întoarce ultimul la Isus Cristos! Acest eveniment s-ar putea întâmpla chiar astăzi. Răpirea este o taină spirituală şi din punct de vedere istoric. În Vechiul Testament citim despre două modele profetice ale răpirii, despre doi oameni care nu au gustat moartea, ci au fost răpiţi direct la cer: Enoh şi Ilie. Nici unul din cei doi nu a murit. Din acest punct de vedere ei sunt o imagine a Bisericii lui Isus. Noi, ca mădulare în Trupul Său, nădăjduim că nu vom ajunge să murim, adică nu vom fi «dezbrăcaţi», ci doar «vom schimba hainele». Apostolul Pavel spune: «nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi» (1 Cor. 15,51).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Am mult norod în această cetate. Fapte 18:10

Textul de astăzi trebuie să fie o mare încurajare pentru a încerca să faci binele, de vreme ce Dumnezeu are un popor ales care trebuie salvat dintre cei mai răi, cei mai nelegiuiţi, cei mai depravaţi şi mai beţivi. Când le duci Cuvântul, o faci din cauză că Dumnezeu ţi-a poruncit să fii mesagerul vieţii pentru sufletele lor, şi ei trebuie săÎl primească, fiindcă acesta este decretul predestinaţiei. Ei sunt la fel de răscumpăraţi prin sânge ca şi sfinţii din faţa tronului etern. Ei sunt proprietatea Lui Christos şi, totuşi, încă sunt iubitorii cârciumilor şi duşmanii sfinţeniei; dar, dacă Isus Christos i-a cumpărat, vor fi ai Lui. Dumnezeu nu este necredincios, ca să uite preţul pe care l-a plătit Fiul Său. El nu va suporta ca această înlocuire să rămână moartă şi neputincioasă. Zeci de mii de răscumpăraţi nu sunt încă născuţi din nou, dar trebuie să fie. Aceasta este mângâierea noastră, atunci când pornim să le ducem Cuvântul Evangheliei Lui Dumnezeu. Chiar mai mult, pentru aceşti oameni lumeşti se roagă Christos înaintea tronului. „Şi Mă rog nu numai pentru ei”, spune Marele Mijlocitor, „ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor” (loan 17:20). Sărmanele suflete ignorante nu ştiu nimic despre rugăciune, dar Isus se roagă pentru ele. Numele lor sunt pe pieptarul Său şi, peste puţin timp, îşi vor pleca genunchii încăpăţânaţi, căindu-se înaintea tronului de har. „Nu era încă vremea smochinelor” (Marcu 11:13). Momentul predestinat nu a sosit încă; dar, când va sosi, vor asculta, fiindcă Dumnezeu îi va avea pe ai Săi. Trebuie să asculte, fiindcă nu pot rezista Duhului, atunci când vine cu putere şi tărie. Trebuie să devină umilii slujitori ai viului Dumnezeu. Poporul meu „este plin de înflăcărare” (Psalmi 110:3). „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi… va pune pe mulţi într-o stare după voia Lui Dumnezeu” (Isaia 53:11). ,, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici” . (vers. 12).

Seara

Şi noi… suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Romani 8:23

Acest suspin este universal printre sfinţi; simţim cu toţii o durere mai mare sau mai mică. Nu este suspinul murmurării sau plângerii; este o notă de dorinţă, nu de nefericire. După ce am primit răsplată pe pământ, vrem porţia întreagă. Tânjim după ziua în care întreaga noastră personalitate – în trinitatea ei de spirit, suflet şi trup – va fi eliberată de rămăşiţele Căderii. Dorim să punem capăt stricăciunii, slăbiciunii şi dezonoarei şi să ne îmbrăcăm în puritate, nemurire şi slavă, în trupul spiritual pe care îl va da Isus bisericii. Tânjim după manifestarea adopţiei, în calitate de copiii ai Lui Dumnezeu. Suspinăm, dar „în noi”. Nu este suspinul făţarnicului, care vrea să-i facă pe ceilalţi să creadă că este sfânt fiindcă suspină. Gemetele noastre sunt sfinte, prea sus pentru a le exprima. Ne ţinem suspinele numai pentru Domnul. Apoi apostolul spune că „aşteptăm”, adică nu suntem deznădăjduiţi, ca Iona sau Ilie, care au spus „lasă-mă să mor”. Nici nu suspinăm pentru că ne aşteaptă moartea, sau pentru că am obosit de atâta muncă. Nu dorim să scăpăm de suferinţele prezente, până când nu se face voia Domnului. Suntem prea asupriţi pentru a fi slăviţi, dar aşteptăm cu răbdare, ştiind că Domnul rânduieşte ce este mai bine pentru noi. Aşteptare implică pregătire. Noi stăm la uşă, aşteptându-L pe Prea Iubitul să deschidă şi să ne ia la El. Acest „suspin” este un test. Poţi să judeci omul după motivul pentru care suspină. Unii oameni suspină după bogăţie – ei slujesc banilor. Alţii suspină necontenit sub necazurile vieţii; ei sunt mereu nerăbdători. Dar omul care suspină după Dumnezeu, care nu se linişteşte până nu este făcut asemeni lui Christos, este un om binecuvântat. Să ne ajute Dumnezeu să suspinăm după venirea Domnului şi după învierea pe care ne-o va aduce El.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte.

(Matei 14:23)

Una din binecuvântările zilei de şabat în vechime era liniştea, odihna şi pacea sfântă care veneau când aveau un moment de solitudine liniştită departe de lume. Există o putere specială care ia naştere în solitudine. Ciorile călătoresc în cârduri, şi lupii în haite, dar leul şi vulturul sunt de obicei singuri.Puterea se găseşte nu în ocupaţii şi gălăgie, ci în linişte. Pentru ca un lac să reflecte cerul pe suprafaţa lui, trebuie să fie liniştit. Domnul nostru a iubit oamenii care se strângeau la el, dar sunt multe relatări în Scriptură când El a plecat de lângă ei pentru o scurtă perioadă de timp. Ocazional, El Se retrăgea din mulţime şi deseori Îşi petrecea serile singur pe munţi. Cea mai mare parte a lucrării Lui a fost făcută în satele şi oraşele de pe ţărmul mării, dar El iubea mai mult munţii şi la căderea nopţii în mod frecvent Se izola pe înălţimile lor pline de pace.Singurul lucru de care avem nevoie astăzi mai mult decât orice altceva este să petrecem timp singuri cu Domnul nostru, stând la picioarele Lui în sfânta intimitate a prezenţei Lui binecuvântate. O, câtă nevoie avem să recuperăm arta pierdută a meditaţiei! O, câtă nevoie avem de „locul secret” (Psalmul 91:1) ca parte a stilului nostru de viaţă! O, câtă nevoie avem de puterea care vine din aşteptarea lui Dumnezeu! selectat

Este bine să trăieşti în valea plăcută,

Unde lucrarea lumii este făcută,

Unde secerătorii cântă pe ogoarele cu grâu,

Şi lucrează până la apusul soarelui.

Dar dincolo de pajişti văd munţii

Unde zgomotele traficului încetează,

Şi merg după un Glas care mă cheamă

De pe vârful muntelui plin de pace.

Da, este plăcut să trăieşti în valea cea frumoasă,

Şi să lucrezi până la apusul soarelui;

Dar duhul meu tânjeşte după aerul piscului

Când ziua şi lucrul ei s-au sfârşit.

Căci o Prezenţă suflă peste munţii tăcuţi,

Şi dulceaţa ei trăieşte încă;

Aceeaşi linişte adâncă umple tot muntele,

Când este suflată peste măslini.

Orice viaţă care doreşte să fie puternică trebuie să aibă Locul ei Preasfânt (Exod 26:33) în care intră numai Dumnezeu.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Marcu 6.14-29

Pentru o conştiinţă rea, totul devine subiect de teamă (Proverbe 28.1). Atunci când Irod, cel care poruncise decapitarea lui Ioan Botezătorul, aude despre Isus, se îngrozeşte la gândul că profetul ar fi putut învia, căci aceasta ar fi însemnat că însuşi Dumnezeu a luat în mână cauza victimei Sale. Din aceleaşi motive, oamenii vor fi cuprinşi de spaimă când Isus crucificat va apărea pe norii cerului (Apocalipsa 6.2,15-17; vezi şi Apocalipsa 11.10,11).

Dar ce fericită este partea lui Ioan, a celui mai mare dintre profeţi, şi ce contrast faţă de soarta nenorocitului ucigaş! Acesta este mai degrabă laş, decât crud ca tatăl său, Irod cel mare. Slab de caracter, dominat de patimi, „el stătea pe gânduri” (lit. „făcea multe”) (v. 20) după ce îl auzise pe Ioan, cu excepţia de a-şi pune viaţa în acord cu voia lui Dumnezeu. A face o mulţime de lucruri, chiar lucruri bune, nu este suficient pentru a-I fi Lui pe plac. Soseşte însă „o zi potrivită” (v. 21), da, potrivită pentru Satan şi pentru cele două femei de care el se va folosi. Un banchet, seducţia unui dans, o promisiune nesocotită, respectată din orgoliu … nici nu era nevoie de mai mult pentru a comite o crimă dezgustătoare, plata unor chinuri ale sufletului mult prea îngrozitoare.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 19:7-14

FISURI ASCUNSE

Cine își cunoaște greșelile făcute din neștiință? Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc. Psalmul 19:12

Recent, am citit o relatare despre una dintre primele expediții spre Polul Nord. Apropiindu-se de cel mai nordic punct al globului, exploratorii au traversat ținuturi înghețate peste care oamenii și echipele pe sănii trase de câini nu au mai călcat niciodată. Printre pericolele serioase care le împiedica înaintarea era și pericolul de a cădea printre crăpăturile ascunse din gheață. Acoperite uneori de un strat de zăpadă, aceste crăpături ascunse erau ca niște morminte flămânde ce așteptau să înghită pe aventurierii nebănuitori.

În inimile noastre sunt fisuri ascunse – „greșeli făcute din neștiință,” despre care psalmistul știa că pot fi un pericol spiritual și un sfârșit al binecuvântării pentru poporul lui Dumnezeu. Evlaviosul predicator scoțian Andrew Bonar și-a scris un jurnal despre problemele pe care le avea cu aceste pete periculoase din viața lui. El a scris: „Chiar astăzi sunt 20 de ani de când am predicat pentru prima dată ca un lucrător ordinat. Numai faptul că Dumnezeu mi-a păstrat viața și m-a folosit este uimitor. N-am de ce să mă mir că El îi folosește pe alții într-o măsură și mai mare. Si totuși, ceea ce mă roade este invidia; și astăzi am căutat harul de a mă bucura de faptul că și alții sunt utili, chiar dacă eu sunt aruncat în umbră. Doamne, îndepărtează această invidie de la minei”Cine ar fi putut să creadă că un predicator atât de evlavios cum era Bonar ar putea să aibă această meteahnă ascunsă a invidiei? Și totuși niciunul dintre noi nu suntem scutiți de păcate pe care le săvârșim în inimă. Acesta este motivul pentru care trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne arate care ne sunt fisurile ascunse. P.R.V.

Cercetează-mi inima și mi-o cunoaște bine,

Mă-ncearcă și pătrunde-mi gândul, sufletul din mine.

Vezi dacă în mine o cale rea mi s-a format

Și fă-mă iarăși slobod, mă curățește de păcat. Orr

Negarea păcatului este cloroformul diavolului.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Dragostea nu se mânie, nu răsplătește rău cu rău. 1 Cor. 13,5.

Odinioară un fost preot catolic a devenit un credincios sincer care căuta să difuzeze Sfânta Scriptură. Cu această misiune a venit și la casa unui om bine înstărit. Dar a fost alungat într-un mod foarte neprietenos. Dar în curând a venit iarăși cu același lucru, dar tot fără succes. Neobosit în toate ocaziile care se iveau a încercat să-i dea o Biblie. La a patrusprezecea oară acest bogat l-a lovit așa de tare în cap că a trebuit să stea la pat mai multe zile. Scurt timp după această întâmplare fratele nostru credincios aude că soția bogatului e grav bolnavă. Când întâlnește pe bogat pe stradă caută plin de milă să-i împărtășească durerea sa, spunându-i că e alături de el în aceste clipe grele și caută din nou să-i dea o Biblie. Pentru a scăpa de el, bogatul o ia dar foarte înfuriat și plin de mânie. După câteva zile acest bogat a vizitat pe solul lui Dumnezeu și sub un șuvoi de lacrimi l-a rugat ca să-l ierte spunându-i aceste cuvinte: „Un lucru mai trebuie să-mi spui domnule, dacă mai cauți să difuzezi această Carte la nemernici ca mine care de patrusprezece ori te-am alungat și ai mai venit şi a cincisprezecea oară?”De-ar avea cei care au găsit pacea și mântuirea în Hristos mai multă dragoste pentru cei pierduți. Astfel de dragoste nu se stinge prin alungare sau vorbe dure. Dragostea Domnului Isus nu s-a stins nici în fața unor mari șuvoaie de apă. (Cânt. Cânt. 8.7). Nu te mișcă dragostea Domnului Isus care pentru împotrivitorii și dușmanii lui S-a dat la moarte? El a luat asupra Sa toate păcatele lor pentru a-i scăpa de judecata lui Dumnezeu. Le vestești tu această dragoste, sau gândești că sunt prea păcătoși, prea împotrivitori? Nu sta de vorbă cu rațiunea firii tale pământești ci adu-ți aminte că El personal ți-a poruncit: „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. „Vestiți Evanghelia și acolo unde logica voastră vă spune că nu are rost.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălțat la cer și a șezut la dreapta lui Dumnezeu. Marcu 16.19

Domnul S-a așezat

La sfârșitul Evangheliei după Marcu, care Îl descrie pe Domnul Isus ca Robul lui Dumnezeu, Îl vedem pe locul de cinste la dreapta lui Dumnezeu. Ce demnitate și maiestate! Slujitorul neobosit Și-a împlinit lucrarea.

El „a șezut”. Aceasta este expresia odihnei după slujbă și suferințe. În Noul Testament se spune de aproximativ douăzeci de ori că El S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu. El S-a așezat cu mare demnitate, fiind deplin conștient cine este El și ce a săvârșit. S-ar fi putut așeza, dacă ar mai fi rămas ceva nefăcut pentru mântuirea păcătoșilor și spre proslăvirea lui Dumnezeu? Nu! Ce siguranță ne dă aceasta!

Mulți credincioși Îl văd pe Mântuitorul doar la cruce. Dar Dumnezeu vrea să ne dea siguranța mântuirii și odihnă pentru conștiințele și inimile noastre. Pentru aceasta trebuie să privim la Domnul proslăvit la dreapta Sa. El este acum în cer, în odihnă. Dar El nu este inactiv. Fără oboseală acționează în favoarea alor Săi. El este izvorul de putere pentru orice slujbă. Compasiunea și mila Sa ne însoțesc zilnic. El Se interesează pentru ceea ce facem. El cunoaște munca noastră, familia noastră, fiecare amănunt al vieții noastre. Ce este mai prețios pe pământ pentru El? Aceia care Îi aparțin, pe care i-a răscumpărat cu prețul sângelui Său.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

MĂSURA GENEROZITĂTII TALE

„Când a văzut Isus gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36)

     În ciuda provocărilor economice, Marea Britanie se situează încă în topul mondial al celor mai bogate țări. Însă prosperitatea nu are prea mult de-a face cu generozitatea. Poate spui: „Dacă vreodată voi avea mulți bani, voi fi generos”. Pe cine vrei să păcălești? Domnul Isus a spus: „unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră” (Matei 6:21). Cercetările Universității din Manchester, afiliată Institutului pentru Schimbare Socială au arătat că în Marea Britanie, în perioada 2010-2011, 20% din cei mai săraci oameni au oferit în scopuri caritabile 3,2% din venitul lor, în timp ce 20% din cei mai bogați oameni au dăruit numai 0,9%. Expertul financiar Daniel Levin spune: „Prosperitatea nu stă în ceea ce ai obținut, ci în ceea ce dăruiești”. Adevărul este că dacă dorești să devii o persoană mai generoasă, nu poți aștepta să-ți crească venitul; trebuie să-L lași pe Dumnezeu să-ți schimbe inima. Asta înseamnă să cauți un motiv pentru care să dăruiești în fiecare zi și să găsești o cauză interesantă sau o lucrare care merită. Și nu va trebui să cauți prea departe; le poți găsi peste tot în jurul  tău. Biblia spune despre Domnul Isus: „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite”. Când vine vorba de generozitate, destinatarii nu sunt biserici, cauze sau instituții. Ci sunt oameni – oameni prețuiți și iubiți de Dumnezeu, oameni pentru care a murit Hristos. Așadar, ce faci tu pentru alții? Modul în care răspunzi la această întrebare reprezintă măsura generozității tale!

3 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Nu prin putere, nici prin tărie

Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere. 1 Corinteni 2:4

Dacă, atunci când vesteşti Evanghelia, tu înlocuieşti încrederea în puterea Evangheliei cu cunoştinţele tale clare despre calea mântuirii, îi împiedici pe oameni să ajungă la realitate. Trebuie să ai grijă ca, atunci când predici ceea ce cunoşti despre calea mântuirii, tu însuţi să ai rădicina şi temelia in credinţa în Dumnezeu. Nu te bizui niciodată pe claritatea prezentării tale, ci, atunci când predici, ai grijă să te bizui pe Duhul Sfânt. Bazează-te pe certitudinea puterii răscumpărătoare a lui Dumnezeu şi El va face să se nască propria Sa viaţă in sufletele oamenilor.

Odată ce eşti înrădăcinat in Realitate, nimic nu te poate clătina. Dacă însă credinţa ta se bazează pe experienţe, orice întâmplare ţi-ar putea clătina credinţa. Dar nimic nu-L poate clatină pe Dumnezeu sau atotputernica realitate a Răscumpărării; bazează-ţi credinţa pe aceasta şi vei fi într-o siguranţă veşnică, la fel ca Dumnezeu. O dată ce ajungi în contact personal cu Isus Cristos, nu vei mai fi clătinat niciodată. Acesta este înţelesul sfinţirii. Dumnezeu îşi arată dezaprobarea faţă de experienţa umană atunci când începem să credem că sfinţirea este doar o experienţă şi uităm că însăşi sfinţirea trebuie să fie şi ea sfinţită (conform textului din Ioan 17:19). Eu trebuie să-mi predau de bună voie viaţa mea sfinţită lui Dumnezeu, pentru lucrarea Sa, astfel încât El să mă poată folosi ca mâini şi picioare ale Sale.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Voi sunteţi lumina lumii”. MATEI 5:14

Iată aici o altă comparaţie pe care o face Domnul Isus cu noi credincioşii Lui. Minunată comparaţie dar plină de răspundere! Primul lucrul în creaţia lui Dumnezeu a fost lumina şi a fost făcută ca să împrăştie întunericul care domnea pe pământ. Să luăm câteva din însuşirile luminii şi să vedem de ce Domnul ne aseamănă cu ea.

1. Lumina împrăştie întunerecul. Ştim ce întunerec mare a cuprins lumea din punct de vedere spiritual. Suntem în fiecare zi martori la toate grozăviile întunericului moral şi spiritual de aceea Domnul ne spune că suntem lumină şi că trebuie ca lumina noastră să lumineze pe toţi cu care venim în contact ca să scape de întunerecul păcatului. Suntem noi aşa? în familie, la fabrică sau la birou, la şcoală sau oriunde suntem, răspândim noi lumină prin viaţa noastră care „să slăvească pe Tatăl nostru care este în ceruri”? Dacă nu, atunci ni se potrivesc alte cuvinte ale Domnului Isus: „Dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare este întunericul acesta!” El recunoaşte că lumina este în noi, dar că ea nu trebuie să fie ascunsă sub obrocul ruşinii.

2. Lumina dă viaţă. Lăsaţi o plantă într-un beci şi în foarte scurt timp se ofileşte şi moare. Moartea spirituală în care zace omenirea nu poate fi înlăturată decât prin lumina spirituală a copiilor lui Dumnezeu. Ne dăm noi seama ce răspundere enormă avem? Dumnezeu ne-a pus, într-un fel, în mână viaţa şi moartea celor din jurul nostru. Am adus noi la viaţă vreun suflet mort în păcate şi fărădelegi sau VAI, prin felul nostru de viaţă întunecos şi uşuratec, am ucis suflete lipsindu-le de lumina care dă viaţă, şi aceasta din pricină că lumina din noi a scăzut din ce în ce mai mult. Dar Cuvântul spune: „Cărarea (viaţa) celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare care merge mereu crescând până la miezul zilei” (Prov. 4:18). Este aşa lumina noastră? Dacă o lampă, îşi diminuiază treptat lumina şi apoi se stinge, ne ducem imediat la sursă şi o reparăm. SURSA noastră de lumină este Domnul Isus care a zis: „Eu sunt LUMINA lumii.” Să ne ducem îndată la El şi să-L rugăm cu pocăinţă să reînsufleţească sursa de lumină a vieţii noastre.

3. Lumina dă la iveală lucrurile ascunse în întuneric. Intraţi numai cu un chibrit aprins într-o pivniţă şi veţi vedea o mulţime de gândaci, păianjeni, şoareci fugind de lumină. Aceste urâciuni nu pot suferi lumina care le deranjează.

Şi cel mai slab credincios este o lumină care poate să dea la iveală ce nu poate suferi lumina „căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină ca să nu i se vadă faptele aşa cum sunt” (Ioan 3:20). Viaţa noastră plină de lumină demască şi osândeşte faptele întunericului. Am întâlnit oameni care aveau o sfială şi o reţinere faţă de credincioşii integri şi sobri. Să umblăm deci „ca nişte copii ai luminii, ca nişte fii ai zilei” (Ef. 5:8 şi 1 Tes. 5:5).

4. Lumina ne ajută să nu greşim drumul. într-o pădure întunecoasă, şi cea mai mică lumină ne ajută să găsim drumul spre casă. În acest sens, lumina pentru noi este Cuvântul lui Dumnezeu. „Cuvântul Tău este o lumină pe cărarea mea” (Ps. 119:105). Şi dacă ştim că Izvorul de lumină pentru noi este Domnul Isus prin Duhul Său Cel Sfânt, să-L urmăm fără şovăire, fără abateri sau compromisuri ca să nu ne trezim ca fecioarele nechibzuite ale căror candele erau stinse şi n-au putut intra, cu Mirele în CASĂ.

Domnul Isus a mai spus: „Umblaţi cât aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul” (Ioan 12:35).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Dar duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte.” Mat.12:43.

Dacă citim întreg capitolul vedem că Isus a avut de-a face cu fariseii şi cărturarii. Când a fost adus la El un îndrăcit care a fost orb şi mut, Isus l-a vindecat, fariseii au zis: „Omul acesta nu scoate demonii decât cu Belzebul, domnul demonilor!”. Astfel au hulit Duhul Sfânt, un păcat ce nu li se iartă oamenilor, aşa cum spune versetul 31. Textul nostru de azi este foarte important. Sunt oameni stăpâniţi de duhuri necurate dar aceştia trebuie să-i părăsească prin rugăciune făcută cu credinţă. „El umblă prin locuri fără apă căutând odihnă şi n-o găseşte. Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea de unde am ieşit”, şi când vine, o găseşte goală, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu el alţi şapte demoni mai răi decât el şi intră în casă şi locuiesc acolo. Şi starea din urmă a omului acesta ajunge mai rea decât cea dintâi.

Un om poate să-şi corecteze într-o anumită măsură viaţa, prin puterea voinţei poate să scape de unele vicii, deci din exterior ar semăna cu un om care s-a întors la Dumnezeu, dar interiorul lui rămâne gol. Poate că s-a bucurat şi de lucrarea Domnului Isus care l-a eliberat de anumite lucruri dar nu a început o relaţie şi o părtăşie strânsă cu Domnul Isus. Iar noi la aceasta suntem chemaţi. 1 Cor.1:9. Noi avem nevoie în permanenţă de Domnul Isus în viaţa noastră; nu ajunge o experienţă cu El, nu ajunge dacă El a făcut o dată ceva în viaţa noastră, El vrea să fie totdeauna prezent şi astfel casa noastră nu rămâne goală, are un domn şi un stăpân de care duşmanul fuge pentru că ştie că nu are şanse de biruinţă. Aş dori să te las pe gânduri la o întrebare: Cum este părtăşia ta cu Domnul Isus?

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PACE, INDIFERENT DE LOC

Voi încheia cu ele un legământ de pace, şi voi îndepărta din ţară toate fiarele sălbatice; ele vor locui în linişte în pustie, şi vor putea dormi în mijlocul pădurilor. Ezechiel 34.25

Este un har deosebit că Dumnezeu a binevoit să facă legământ cu omul, această făptură slabă, păcătoasă şi muritoare. Dar Domnul, cu toate acestea, S-a legat cu el printr-o învoială măreaţă pe care n-o va desfiinţa niciodată. Din pricina acestui legământ, noi suntem în siguranţă. După cum păstorii alungă fiarele sălbatice, tot aşa şi noi suntem păziţi de toate înrâuririle rele. Dumnezeul nostru ne păzeşte de tot ceea ce ne poate strica sau distruge; fiarele sălbatice vor fi îndepărtate din ţară. Doamne, împlineşte şi azi această făgăduinţă cu privire la noi. Poporul lui Dumnezeu se va bucura de paza Sa chiar în locurile cele mai primejdioase. Pustia şi pădurile întunecoase se vor preface în păşuni şi în ţarcuri pentru turma lui Cristos. Dacă Domnul nu schimbă aceste locuri primejdioase cu altele mai în siguranţă, El ne va ocroti chiar în locurile primejdioase. Pustia nu este un loc de locuit, dar Domnul poate s-o facă bună de locuit. Şi dacă într-o pădure este mai bine ca omul să vegheze decât sa doarmă, chiar acolo Dumnezeu va da liniştea trebuitoare prea iubiţilor Săi. Nimic dinăuntru şi nimic dinafară nu va avea putere să îl înspăimânte pe un copil al lui Dumnezeu. Astfel, prin credinţă, pustia poate să se prefacă într-un bulevard al cerului, şi cele mai întunecoase păduri, în nişte luminişuri de slavă.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Să faci și o masă de lemn de salcâm … Săi faci un pervaz lat de o palmă de jurîmprejur și să faci o bordură de aur pentru pervazul ei, de jurîmprejur. Exod 25.23,25

Și acestea sunt măsurile altarului în coți: cotul este un cot și un lat de palmă; partea de jos era de un cot în înălțime, și lățimea de un cot; și marginea lui pe muchia lui de jurîmprejur, de o palmă; și aceasta era baza altarului.  Ezechiel 43.13

Moise a fost pe munte patruzeci de zile, timp în care Dumnezeu ia dat instrucțiuni cu privire la lucrurile din cer, cu porunca de a face un cort ca imagine a lor (Exod 24–31). Dumnezeu urma să locuiască în mijlocul poporului Său pe pământ, iar toate aceste detalii oferă lecții pentru noi astăzi. În cântarea lui Moise (Exod 15), un popor răscumpărat își exprima dorința de aI face lui Dumnezeu o locuință. Prin urmare, Dumnezeu a dat indicații precise despre cum trebuia făcută această locuință, precum și obiectele din ea. Unul dintre aceste obiecte era masa din lemn de salcâm.

Masa vorbește despre părtășia dintre Dumnezeu și cei ai Săi și despre părtășia celor ai Săi unii cu alții. O astfel de părtășie, în această lume ostilă, are nevoie de o temelie corectă și de o protecție adecvată. Masa era făcută din lemn de salcâm, care simbolizează umanitatea perfectă a Domnului, lipsită de orice pată sau defect. Lemnul era acoperit complet cu aur curat, care simbolizează divinitatea Domnului. Masa avea rolul de a susține cele douăsprezece pâini în prezența lui Dumnezeu, oferind o prezentare (punereînainte) perfectă, atât către Dumnezeu, cât și către om. Ea ilustrează părtășia la care am fost chemați și este legată de perfecțiunea Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru (1 Corinteni 1.9). Toată această părtășie este susținută de El și protejată de El.

Muchia de jurîmprejur, de o palmă, semnifică protecția și controlul Lui. Fără acestea, totul se năruiește, fiindcă, fără mâna Lui, nu putem face nimic, așa cum ne spune și Ioan 15.5. În lumea viitoare, despre care vorbește altarul lui Ezechiel, părtășia dintre Domnul și poporul Său va fi în mod public restabilită și menținută conform gândului Său. Mâna Lui va asigura orice lucru și de aceasta avem nevoie și noi astăzi, din punct de vedere moral. A. E. Bouter

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Cât de des descopăr că „măgarul” din mine, mai degrabă decât inteligenţa mea, „se întoarce şi Îl vede pe îngerul Domnului”. Doamne, sporeşte-mi sensibilitatea spirituală ca să pot detecta cele mai fine plecări şi apropieri ale Tale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi.» 1 CORINTENI 15,52

Când apostolul Pavel le scrie tesalonicenilor despre răpire face o întrerupere (cu toate că era inspirat de Duhul Sfânt) pentru a sublinia: «vă spunem prin Cuvântul Domnului» (1 Tes. 4,15). Domnul Isus însuşi defineşte în predica Sa de pe Muntele Măslinilor din Matei 24 diferite evenimente ca semne ale revenrii Sale, unele dintre ele fiind războaiele şi veştile de războaie, îndreptate mai ales împotriva poporului Israel. Pentru biserică Domnul Isus Cristos indică un singur semn după care credincioşii să poată şti cu certitudine că răpirea este aproape, şi anume Israelul! Problemele tot mai mari ale Israelului sunt un semn clar că răpirea Bisericii lui Isus este aproape. Prin aceasta se multiplică totodată şi atacurile de natură spirituală asupra copiilor lui Dumnezeu, atacuri pe care noi trebuie să le biruim prin credinţă. Nu putem să nu observăm, mai ales în ultima vreme, o escaladare la nivel global a războaielor şi a catastrofelor, lucru la care nici nu ne-am fi gândit acum 10 ani. Avem parte de semne pe care nici nu le putem defini. Dar, dacă suntem statornici şi veghem cu credincioşie pe calea credinţei, înţelegem că toate aceste semne vestesc judecata care se va abate asupra lumii, iar pe noi ne pregătesc pentru răpire.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Nu ai nici un cusur. Cântarea Cântărilor 4:7

După ce şi-a declarat biserica plină de frumuseţe, Domnul nostru îşi confirmă lauda printr-o preţioasă negaţie: „nu ai nici un cusur”. Este ca şi cum Mirele s-ar fi gândit că criticii lumii vor insinua că El a menţionat numai părţile frumoase ale miresei, trecând cu vederea pe cele deformate sau pătate. El le însumează pe toate declarând-o universal şi complet frumoasă, şi lipsită de cusururi. Pata poate fi curând îndepărtată; este cel mai mic lucru care poate desfigura frumuseţea. Dar credinciosul este eliberat chiar şi de aceste pete neînsemnate. Dacă ar fi spus că nu are nici o rană hidoasă, nici o diformitate oribilă, nici o ulceraţie mortală, ne-am fi mirat; dar, când El mărturiseşte că nu, are nici un cusur, toate aceste diformităţi sunt incluse, şi uimirea este şi mai mare. Dacă ar fi promis să îndepărteze cusururile unul câte unul, am fi avut un motiv de bucurie veşnică; dar, când vorbeşte El, lucrul acesta este deja făcut, şi cine îşi poate retine cea mai intensă emoţie de satisfacţie şi plăcere? Suflete, iată „nişte bucate grase şi mieroase” (Psalmi 63:5) pentru tine; mănâncă cât poţi, şi satură-te cu delicatese regale. Isus Christos nu se ceartă cu mireasa Sa. Ea se rătăceşte de El adesea, şi îndurerează Duhul Său Sfânt, dar El nu îngăduie greşelilor să-I afecteze dragostea. El o mustră uneori, dar întotdeauna cu blândeţe, şi cu cele mai bune intenţii; ea este „iubito” (Cânt. 4:1) chiar şi atunci. Nu există nici o amintire a relelor noastre. El nu nutreşte gânduri rele în privinţa noastră, ci ne iartă şi ne iubeşte înainte şi după ce greşim. Iertarea Lui este benefică, fiindcă, dacă Isus ar fi la fel de plin de resentimente ca noi, cum am putea comunica cu El? Credinciosul se supără de multe ori pe Domnul pentru o mică întoarcere a providenţei, dar Mirele nostru ne cunoaşte prea bine nebunia inimilor ca să se supere pe manierele noastre necioplite.

Seara

Domnul cel viteaz în lupte. Psalmi 24:8

Dumnezeu este slăvit în ochii poporului Său, fiindcă a făcut asemenea minuni pentru ei, în ei şi prin ei. Pentru ei, Domnul Isus a învins orice duşman pe Calvar, sfărâmând toate armele lor prin desăvârşirea lucrării Sale de ascultare. Prin învierea Sa triumfătoare şi prin înălţarea Sa, El a nimicit speranţele iadului, luând „robia roabă” (Psalmi 68:18), făcându-i de râs pe duşmanii noştri, triumfând asupra lor la cruce. Fiecare săgeată pe care ne-ar fi putut-o arunca Satana este ruptă, fiindcă „cine va ridica pâră împotriva aleşilor Lui Dumnezeu” (Romani 8:33)? Deşarte sunt toate cuvintele răutăţii infernale, şi bătăliile necontenite ale şarpelui, fiindcă, în mijlocul bisericii, cel şchiop se bucură de pradă, şi slăbănogul este încoronat cu victorie. Cei mântuiţi pot să-L adore pe Domnul pentru vitejia Lui, fiindcă săgeţile urii lor fireşti sunt rupte, şi armele răzvrătirii distruse. Ce victorie a câştigat harul în sufletele noastre! Cât de slăvit este Isus, atunci când voinţa este supusă şi păcatul detronat! Cât despre stricăciunea rămasă, va fi îndepărtată şi ea; fiecare ispită, îndoială şi teamă va fi distrusă. In Salemul inimilor noastre renăscute, numele lui Isus întrece orice comparaţie. El a câştigat dragostea noastră, şi o va purta. Siguri în dragostea Lui, aşteptăm victoria. „Suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37). Prin credinţa, zelul şi sfinţenia noastră, vom nimici puterile întunericului care sunt în lume. Vom câştiga păcătoşii pentru Isus, vom demasca sistemele false, şi vom converti popoarele; fiindcă Dumnezeu este cu noi, şi nimeni va sta înaintea noastră. In seara aceasta, războinicul creştin cântă imnul de luptă şi se pregăteşte pentru bătălia de mâine. „Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume” (1 loan 4:4).

IZVOARE IN DEŞERT

„Eşti bine? Bărbatul tău şi copilul sunt bine?”

Ea a răspuns: „Bine”.

Fii tare, suflete al meu!

Cei dragi ai tăi merg

În mormânt. Dumnezeu este al tău, chiar şi atunci;

Fii tare.

Fii tare, suflete al meu!

Moartea se arată la orizont.

Ia seama, ascultă-L pe Dumnezeul tău! El te va purta prin asta;

Fii tare.

Timp de şaizeci şi doi de ani şi cinci luni am avut-o pe soţia mea iubită, şi acum, în al nouăzeci şi doilea an al vieţii mele, am rămas singur. Dar mă întorc spre Domnul Isus care este mereu prezent, în timp ce mă plimb prin cameră, şi spun: „Doamne Isuse, sunt singur. Şi totuşi nu sunt singur, pentru că Tu eşti cu mine şi eşti Prietenul meu. Acum, Doamne, Te rog, mângâie-mă, întăreşte-mă şi dă umilului Tău servitor tot ce vezi că am nevoie”.N-ar trebui să fim niciodată mulţumiţi până nu ajungem să-L cunoaştem pe Domnul Isus în felul acesta – până nu vom descoperi că El este Prietenul nostru etern – în permanenţă, în toate situaţiile, şi mereu gata să Se dovedească a fi Prietenul nostru. George Muller

Necazurile nu ne pot vătăma când le amestecăm cu supunere.

Gheaţa de pe copaci va îndoi multe ramuri până la punctul de rupere. În mod similar, văd o mare mulţime de oameni încovoiaţi şi striviţi de necazurile lor. Totuşi, când şi când întâlnesc pe cineva care cântă în necaz, şi atunci Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru situaţia mea, precum şi pentru a lui. Nu este cântec mai frumos decât acela cântat în timpul nopţii. Poate vă mai amintiţi povestea unei femei care, atunci când a murit singurul ei copil, a privit spre cer cu o faţă ca de înger şi a spus: „Îţi dau bucurie, scumpul meu copil”. Acea propoziţie solitară, simplă a rămas cu mine mulţi ani, dându-mi deseori energie şi mângâiere. Henry Ward Beecher

Nici chiar pentru cei morţi nu-mi voi închide sufletul în întristare;

Moartea nu ne poate despărţi pentru mult timp.

Căci nu este ca atunci când trandafirul care s-a căţărat pe zidul grădinii mele.

A înflorit pe partea cealaltă?

Moartea ascunde,

Dar nu desparte;

Tu eşti deci pe partea cealaltă a lui Hristos!

Tu eşti cu Hristos, şi Hristos este cu mine;

În Hristos suntem încă uniţi.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 6.1-13

Pentru locuitorii Nazaretului, Isus era „tâmplarul”. Timp de treizeci de ani, El îşi ascunsese gloria sub condiţia smerită a unui meşteşugar de provincie; o asemenea înjosire este de neconceput pentru omul firesc, obişnuit să judece după aparenţe.

Dacă era dificil pentru mărturia Domnului să fie primită „în patria Lui şi între rudele Lui şi în casa Lui” (v. 4), cu cât mai greu este pentru mărturia noastră să fie primită în locul unde suntem cunoscuţi … cu toate defectele şi cu tot trecutul nostru trist! Dar tot în acelaşi loc, şi roadele unei vieţi noi vor fi cu atât mai evidente şi vor constitui cea mai puternică vorbire (Filipeni 2.15).

Aleşi în cap. 3.13-19, cei doisprezece sunt acum trimişi să predice pocăinţa. Domnul îi îndeamnă să nu ia nimic pentru dram. Viaţa lor trebuie să fie o viaţă de credinţă. Clipă de clipă, ei vor primi ceea ce le va fi necesar atât pentru slujbă, cât şi pentru nevoile lor personale. Strângerea de provizii i-ar fi privat de bogate experienţe şi i-ar fi făcut să piardă din vedere legătura care-i unea cu învăţătorul absent, în ce priveşte sandalele, aici acestea sunt obligatorii: ele sugerează ceea ce Efeseni 6.15 numeşte „pregătirea Evangheliei păcii”. Orice credincios trebuie să-şi aranjeze («orneze») mersul în aşa fel încât să confirme mesajul de har al cărui purtător este (comp. cu Romani 10.15).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Căci cine mănâncă și bea nevrednic își mănâncă și bea osânda lui însuși, dacă nu deosebește trupul DOMNULUI. 1. Cor. 11,29.

Este un mare privilegiu să ne ocupăm locul nostru la Masa Domnului ca să sărbătorim împreună cu toți cei răscumpărați amintirea morții Domnului Isus. Dar pe de altă parte suntem în legătură cu o mare răspundere. Inimile noastre se bucură că Domnul Și-a dat pentru noi sângele și trupul Său. Dacă se găsește această dragoste în inimile noastre și le îmbărbătează zi de zi nu poate decât să se înalțe laudă, mulțumire și adorare, pentru Cel care S-a dat pentru noi. Masa Domnului reprezintă și marea răspundere pe care o avem unii față de alții în păstrarea comuniunii (legăturii frățești). Niciodată să nu ne așezăm la masa Domnului fără o cercetare profundă, intimă și clară în lumina lui Dumnezeu. Cât de ușor pot să fie în inimile sau în viața noastră lucruri care nu sunt judecate! Cuvântul de azi vorbește de a „mânca și a bea cu nevrednicie.” Copiii lui Dumnezeu din Corint nu au respectat Masa și Domnul a răspuns cu judecată în îmbolnăviri și moarte, în Psalmul 93.5 citim: „Sfințenia este podoaba Casei Tale.” Aceasta este o temelie dumnezeiască. Cu Numele sfânt al Domnului nu poate intra nimic în legătură. Dacă suntem delăsători în practicarea judecății proprii devenim reci și indiferenți față de dragostea Domnului, atunci Dumnezeu în marea Sa sfințenie trebuie să ne pună sub disciplină. De s-ar întipări aceasta adânc în inimile noastre și aceasta să ne conducă la o judecată personală. Numai așa va putea sta în picioare legătura cu Domnul și noi să ne apropiem cu o inimă plină de fericire și de mulțumire și de a aduce adevărata adorare la Masa Lui.Este adevărat că avem „aluat” în noi, dar nu avem nimic „necurat” asupra noastră. Nu trebuie să ne îndreptăm privirile noastre spre păcatele noastre, ci spre Acela care le-a purtat pe cruce și care ni le-a ridicat pentru totdeauna. Noi trebuie să dăm afară „aluatul” cel vechi.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înșine și știm că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii. Ioan 4.42

Bărbatul dezarmat

Un bărbat, care lucra la căile ferate, era cunoscut în localitate ca un om violent. Într-o seară a venit la o evanghelizare. Acolo s-a vorbit despre puterea păcatului și legăturile puternice prin care îi ține pe oameni. Când a auzit aceste adevăruri, bărbatul s-a supărat foarte tare și zise unui cunoscut: „De unde mă știe acest om? Cum își permite să vorbească despre faptele mele?”.

În răutatea sa, a decis să se răzbune pe evanghelist. A venit și a doua seară la evanghelizare, dar de data aceasta în buzunar avea o bucată de fier, cu care intenționa să-l lovească pe cel ce vestea Evanghelia.

Dar ce auzi bărbatul? Acum se vorbea despre harul lui Dumnezeu care caută pe păcătoși, despre brațele deschise ale Mântuitorului care spune: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați”.

Bărbatul a fost dezarmat. Sentimentele sale de ură au încetat, și pe fața lui plină cu cicatricele păcatului au început să curgă lacrimi de pocăință. A urmat o mărturisire sinceră a stării sale de pierzare în fața lui Dumnezeu, dar și clipe de bucurie că un păcătos a găsit mântuirea sufletului.

Pocăința sinceră a acestui bărbat să fie un exemplu pentru toți!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNCEARCĂ MAI PUTIN SI ÎNCREDE-TE MAI MULT!

„Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi…” (Filipeni 1:6)

     Dacă dorești ca voia lui Dumnezeu să se facă în viața ta, nu grăbi lucrurile! Sara, soția lui Avraam a făcut asta. Drept consecință, a venit pe lume Ismael, iar lucrul acesta a adus cu sine tot felul de certuri și complicații familiale. Nu uita: „Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh.” (Ioan 3:6) Așa că, asigură-te că planurile tale sunt concepute de Duhul Sfânt. Nu încerca să dobândești nimic bazându-te pe firea pământească. Dumnezeu a zis: „legământul meu îl voi încheia cu Isaac” (Geneza 17:21).

Isaac s-a născut ca urmare a voii lui Dumnezeu, care s-a făcut în felul lui Dumnezeu și la momentul ales de El. Tot ceea ce nutrești în tine vine dintr-una din cele două surse: firea pământească sau Duhul Sfânt. Așa că, ai grijă! Oamenii vor încerca să te implice în tot felul de aranjamente pentru a te promova. Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul nimănui pentru a te binecuvânta; El poate face totul singur! De aceea, de fiecare dată când Satan te atacă, trebuie să fii în stare să-l direcționezi spre locul nașterii tale spirituale și să-i amintești că nu tu ai început acest proiect și că nu tu trebuie să-l termini.

„Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi…”

Iată încă un gând: Dacă Dumnezeu se ocupă de tine în ceea ce privește poftele, mândria sau alte obstacole care îți stau în cale, nu te opune, nu fugi și nu-I sta în cale. Asemeni cuiva care e pe punctul de a se îneca și care încearcă cu disperare să se salveze – până nu încetezi să te zbați, Dumnezeu nu va putea face nimic pentru tine. Așadar, cuvântul Lui pentru tine astăzi este acesta: „Încearcă mai puțin și încrede-te mai mult!”

2 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Desăvârşirea creştină

Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit… Filipeni 3:12

Este o capcană gândul că Dumnezeu vrea să ne facă nişte specimene perfecte a ceea ce poate realiza El; scopul lui Dumnezeu este să ne facă una cu El. Mişcările de sfinţenie tind să pună accentul pe faptul că Dumnezeu creează specimene ale sfinţeniei pe care să le pună în muzeul Său. Dacă ai această idee despre sfinţirea personală, scopul ultim al vieţii tale nu va fi Dumnezeu, ci ceea ce tu numeşti manifestarea lui Dumnezeu în viaţa ta. Tu spui: „N-ar putea fi niciodată voia lui Dumnezeu să fiu bolnav”. Dacă voia lui Dumnezeu a fost să îngăduie suferinţa pentru propriul Său Fiu, de ce nu ar îngădui-o şi în viaţa ta? Ceea ce vorbeşte despre Dumnezeu în viaţa ta nu este consecvenţa ta remarcabilă faţă de o idee despre cum ar trebui să fie un sfânt, ci relaţia ta reală şi vitală cu Isus Cristos şi devotamentul tău total faţă de El, indiferent dacă eşti bolnav sau sănătos.

Perfecţiunea creştină nu este, şi nu poate fi niciodată perfecţiune umană. Perfecţiunea creştină este perfecţiunea unei relaţii cu Dumnezeu, care se adevereşte chiar şi în mijlocul inconsecvenţelor vieţii umane. Când asculţi de chemarea lui Isus Cristos, primul lucru care te şochează este inconsecvenţa lucrurilor pe care trebuie să le faci şi următorul lucru care te şochează este faptul că alţi oameni par să trăiască o viaţă cu totul consecventă. O astfel de viaţă te poate lăsa cu ideea că Dumnezeu nu este necesar, că putem ajunge la standardul pe care-l vrea Dumnezeu prin efortul şi devotamentul nostru uman. Dar acest lucru nu se poate niciodată realiza într-o lume căzută. Eu sunt chemat să trăiesc într-o relaţie perfectă cu Dumnezeu, pentru ca viaţa mea să stârnească în alţii dorul după El şi nu admiratia pentru mine. Părerile mele despre mine mă împiedică să-I fiu folositor lui Dumnezeu. Dumnezeu nu vrea să mă facă perfect pentru a fi un trofeu în vitrina Sa; El mă aduce la acea stare in care mă poate folosi. Să-L las pe El să facă ce vrea cu mine

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Voi sunteţi sarea pământului…” MATEI 5:13

Domnul Isus de multe ori obişnuia ca în discursurile şi pildele Lui să folosească elemente, lucruri sau comparaţii din mediul înconjurător, din natură pentru a Se face mai uşor înţeles, lată în cazul acesta un element comun şi bine cunoscut de toţi oamenii. El îi compară pe ucenici cu sarea pământului. Fără-ndoială că El, mai târziu, va fi explicat ucenicilor ce vroia să înţeleagă prin această comparaţie.Sarea este un element vital fără de care viaţa omului şi animalelor nu ar fi posibilă. Ea are foarte multe întrebuinţări, în multe domenii; nu ne vom ocupa însă de ele pentru că nu ne permite spaţiul. Să încercăm să vedem însă ce aplicaţii ar avea la noi cei credincioşi, pentru că nu degeaba ne-a fost păstrată această comparaţie în Cuvânt.

1. Sarea dă gust. Iov spunea: „Poţi mânca ce-i fără gust şi fără sare?” (Iov 6:6). Credincioşii sunt chemaţi să dea gust în această lume atât de decăzută şi lipsită de gustul de pudoare, de bun simţ elementar, în vorbire, în viaţa morală ca şi în multe activităţi ca muzică, literatura, artă, îmbrăcăminte, etc. Totul este o ruină, totul este desgustător. Cum ar trebui să fie vorbirea noastră „dreasă cu sare”, îmbrăcămintea noastră şi comportarea noastră în toate privinţele. Suntem noi o sare unde ne-a aşezat Dumnezeu şi unde aproape totul este desgustător şi nesărat? Sau ne asemuim cu lumea şi sarea din noi şi-a pierdut de mult gustul.

2. Sarea împiedică stricăciunea, de aceea se foloseşte pentru păstrarea unor alimente ca pestele, carnea, brânza şi multe altele. Stricăciunea a înaintat atât de mult astăzi, în lume, că a devenit insuportabilă. De aceea Domnul Isus ne spune că suntem o sare. Ea împiedică lumea să ajungă la apogeul desmăţului şi stricăciunii pentrucă, prin purtarea şi felul nostru de trăire, suntem o notă discordantă şi lumea trebuie să aibe în felul acesta o reţinere care va dura, negreşit până la răpirea noastră. Vai, ce va fi după aceea pe pământ.

3. Sarea este uşor solubilă în apă. Se topeşte imediat. Ce poate să însemne pentru noi, această însuşire a sării? Să ne lăsăm să fim topiţi de Apa Cuvântului lui Dumnezeu atunci când îl citim şi orice este tare în noi să se dizolve. încăpăţânare, intransigenţă, duritatea unui duh de neiertare şi orice ar putea fi în noi care să-L împiedice pe Dumnezeu să-Şi facă lucrarea pentru binele celor din jurul nostru.

4. Sarea topeşte ghiaţa. Iată în adevăr o altă însuşire pe care ar trebui s-o avem, dar care ne lipseşte multora dintre noi. Câtă ghiaţă s-a aşezat între mulţi dintre noi, care dacă am fi fost o sare, neînţelegerile dintre noi nu ar fi devenit un gheţar.

Sarea, am putea conclude, este un simbol al principiului neprihănirii şi poate fi concretizată în Persoana Domnului Isus, care în viaţa Lui pământească a dat un gust dumnezeiesc în toate activităţile Lui şi a exercitat o influenţă demnă şi sfântă încât a putut şi poate să fie un Model desăvârşit şi o pildă de adevărata SARE divină. De aceea, nouă care suntem martorii Lui, El ne spune: „Voi sunteţi sarea pământului”.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Uită-te bine la cel fără prihană şi priveşte pe cel fără vicleşug; căci omul de pace are parte de moştenitori”. Psalm. 37:37.

Este o atenţionare importantă cea care ne-o face Psalmistul în versetul de mai sus. Căci prin viitor înţelege veşnicia. În viaţa aceasta copiii lui Dumnezeu trec prin multe necazuri şi nevoi, au parte de dispreţ şi batjocură. Sunt consideraţi de mulţi oameni ca fiind învăţători falşi, deşi sunt drepţi. Dar ei privesc la lucrurile viitoare şi astfel necazul le este scurt şi uşor; pentrucă le face parte de o slavă veşnică. Ei se bazează pe cuvântul care spune: „Şi dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El”. Un creştin adevărat se bucură în orice împrejurare că este scris: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul: iarăşi zic bucuraţi-vă”. Și pentrucă ştie: „Cărările Domnului sunt drepte şi ele înviorează inima”. Iar Isus spune: „Dacă vrea cineva să mă urmeze, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”. Cine nu este gata să facă aceasta, nu poate să fie ucenicul Său. Este de remarcat că toate aceste versete sunt spre încurajarea copilului lui Dumnezeu. Acel om care trăieşte cu Dumnezeu nu povesteşte mult despre suferinţele sale, el se bucură că poate umbla pe calea Domnului ţinând poruncile Sale care nu sunt grele. Privirea lui este orientată spre ţintă şi ştie: „Încă puţină luptă şi greu, iar apoi urmează slava veşnică”. Nu degeaba este scris: „Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit”. Se observă la mulţi nestatornicia. De aceea este foarte importantă această atenţionare. Aşa cum cade copacul, aşa rămâne. Ulterior nu se poate schimba nimic. De aceea este bine să nu uităm niciodată: „Fii fără prihană şi rămâi cinstit, căci viitorul unui astfel de om este pacea”.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

EXEMPLUL NOSTRU CEL MAI SFÂNT

Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei; când este El la dreapta mea, nu mă clatin. Psalmul 16.8

Acesta este cel mai bun fel de viaţă. Având pe Domnul necurmat înaintea ochilor noştri, avem cea mai măreaţă tovărăşie, cel mai sfânt model de viaţă, cea mai dulce mângâiere şi cea mai puternică înrâurire. Dacă ar trebui să fac o alegere care să ţină toată viaţa, aş alege: „Să am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei”. Starea normală a unui om al lui Dumnezeu este ca totdeauna ochii lui să privească în ochii Domnului său şi urechile lui să audă glasul Lui. Dumnezeul său este aşa de aproape de el, încât umple totul în jurul său şi trage linia vieţii sale. Câtă nebunie ar fi îndepărtată, câte păcate ar fi biruite, câte virtuţi ar fi eliberate, şi câtă bucurie am cunoaşte dacă am avea pe Domnul totdeauna înaintea ochilor noştri. Şi de ce nu?

Aceasta este calea ca să fii în siguranţă. Dacă Domnul umple totdeauna gândurile noastre, vom da dovadă de multă pace şi de o adevărată siguranţă, pentru că Dumnezeu este de faţă necurmat. El este la dreapta noastră ca să ne conducă şi să ne ajute; astfel noi nu ne vom înspăimânta în faţa puterii, înşelătoriei şi uşurătăţii oamenilor. Când Dumnezeu este la dreapta noastră, suntem siguri că nu ne vom clătina.

Veniţi numai, vrăjmaşi ai adevărului, repeziţi-vă dacă vreţi ca o furtună spre mine, căci Dumnezeu mă păzeşte şi mă sprijineşte; El locuieşte cu mine. De cine să-mi fie frică?

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Oricine are speranța aceasta în El se curățește, după cum El este curat.   1 Ioan 3.3

Unii spun că, de vreme ce venirea Domnului este numită „speranță”, înseamnă că este incert dacă vom ajunge să fim răpiți sau nu. În Scriptură însă, cuvântul „speranță” înseamnă certitudine viitoare, nu incertitudine. „Speranța nu înșală” și, sperând „ceea ce nu vedem, așteptăm cu răbdare” (Romani 5.5; 8.25). Când credem în Hristos, multe lucruri devin imediat ale noastre. Totuși, nu primim atunci tot ceea ce vom primi în cele din urmă. Dumnezeu nea predestinat să fim asemenea chipului Fiului Său (Romani 8.29); prin urmare, suntem mântuiți în speranță, adică mântuiți în vederea a ceva care va avea loc la timpul potrivit.

Pentru a fi pusă în acțiune, astfel încât să producă sfințenie în viață, speranța nu are nevoie să fie schimbată în amenințare. Unii cred că, pentru a veghea și a avea râvnă, este nevoie să fim amenințați că nu vom fi răpiți. Scriptura însă nu spune că cel care își aduce aminte de această amenințare se curățește, ci că cel care are speranța aceasta în El se curățește, după cum El este curat. Speranța din acest verset este că vom fi ca Hristos la venirea Sa.

Fiind mântuiți prin har, continuăm să așteptăm „speranța fericită” – o speranță nespus de prețioasă și cu privire la care nu există absolut nicio îndoială (Tit 2.13).Bineînțeles, nimic din ceea ce am spus nu face referire la cei care nu au realitatea credinței. Ei pot mărturisi că sunt credincioși și își pot închipui că nu mai este nevoie de nimic altceva. Însă lucrurile prezentate mai sus sunt valabile doar pentru cei care cred cu adevărat și care Îi aparțin lui Hristos.H. P. Barker

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, fă acest „toiag” să înmugurească. Fă ca orele de studiu din acest nou cort să înflorească înaintea Ta întocmai cum „toiagul lui Aaron… făcuse muguri, înflorise…” (Numeri 7:8).

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă.» 1 CORINTENI 15,51-52

Ai observat vreodată cât de puţin vorbeşte Sfânta Scriptură despre răpire? De ce? Pentru că răpirea – aşa cum este ea explicată de apostolul Pavel – este o taină. In ce constă această taină pentru noi, care suntem copiii lui Dumnezeu? Domnul însuşi ne spune: «Acum sunteţi plini de întristare, dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră. In ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic» (loan 16,22-23). Domnul Isus ne mai spune că, în momentul în care îl vom vedea, toate tainele vor fi dezlegate şi toate întrebările îşi vor găsi răspuns. Observaţi, vă rog, cu atenţie că Domnul Isus nu spune că ne va vedea, ci că ne va revedea. Cum adică, îl vom revedea la răpire? L-am mai văzut vreodată? Da, deoarece şi în ziua de astăzi îl vedem si-L recunoaştem în mesajul Cuvântului lui Dumnezeu. Dar când El Se va arăta pe norii cerului îl vom vedea aşa cum este. Cum se va în-tâmpla, deocamdată este o mare taină!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Eşti frumoasă de tot, iubito. Cântarea Cântărilor 4:7

Admiraţia Domnului pentru biserica Lui este minunată, şi descrierea frumuseţii ei este strălucitoare. Ea nu este doar frumoasă, ci ,frumoasă de tot”. El o vede în El Însuşi, spălată în sângele Lui ispăşitor şi îmbrăcată în meritele neprihănirii Sale. El o consideră plină de graţie şi frumuseţe. Nu este nici o mirare, fiindcă El admiră desăvârşirea Sa proprie. Sfinţenia, slava şi desăvârşirea bisericii sunt hainele Sale, cu care El şi-a îmbrăcat mireasa. Ea nu este doar pură, sau bine proporţionată; ea este încântătoare şi frumoasă! Ea are merite actuale! Diformităţile păcatului au fost îndepărtate. In schimb, ea a primit, prin Domnul ei, o îndreptăţire meritorie, prin care i s-a conferit o frumuseţe actuală. Credincioşilor li se dă o neprihănire valoroasă, atunci când sunt „primiţi în Prea iubitul” (Efeseni 1:6). Biserica nu este doar frumoasă; ea este frumoasă la superlativ. Domnul ei o numeşte „cea mai frumoasă dintre femei” (Cânt. 1:8). Ea are merite reale şi calităţi care nu pot fi depăşite de toţi regii şi nobilii pământului. Isus nu şi-ar schimba mireasa pentru toate reginele şi împărătesele pământului, sau chiar pentru îngerii din ceruri, fiindcă o numeşte „cea mai frumoasă dintre femei”. Ca şi luna, ea străluceşte deasupra stelelor. Aceasta nu este o opinie de care El să se ruşineze, fiindcă El invită tot poporul să audă. El îi face o declaraţie specială, care stârneşte atenţia: „ce frumoasă eşti, iubito, ce frumoasă esti!” (Cânt. 4:1). El îşi face publică opinia chiar acum şi, într-o zi, de pe tronul slavei, El va declara adevărul în faţa întregului univers. „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu” (Matei 25:34) va fi solemna Sa afirmaţie în faţa frumuseţii aleşilor Săi.

Seara

Iată că totul este deşertăciune. Eclesiastul 1:14

Nimic altceva nu poate mulţumi inima omului pe deplin, în afară de iubirea Domnului şi de Domnul Însuşi. Sfinţii au încercat să ancoreze în alte porturi, dar au fost scoşi afară din asemenea refugii mortale. Solomon, cel mai înţelept dintre oameni, a avut permisiunea de a experimenta pentru noi toţi, şi de a face ceea ce noi nu îndrăznim. Iată mărturia lui în propriile cuvinte: „am ajuns mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea. Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nici o veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, si aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea. Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe cart le făcusem cu mâinile mele, si la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt, şi că nu este nimic trainic sub soare” (Eclesiastul 2:9-11). „Deşertăciunea deşertăciunilor, totul este deşertăciune” (Eclesiastul 1:2). Ce! Totul este deşertăciunea. Monarh puternic nu este nimic în toată bogăţia ta? Nimic în regatul care se întinde de la râuri până la mare? Nimic în palatele tale slăvite? Nimic în casa din pădurea Libanului? Nimic în toată muzica şi dansul, în vin şi în lux? „Nimic”, ne răspunde el, „în afară de oboseala sufletului”. Acesta a fost verdictul celui care a gustat toate plăcerile. Să-L îmbrăţişezi pe Domnul Isus, să locuieşti în dragostea Lui, şi să te bucuri de unirea cu El, aceasta este totul în toate. Dragă cititorule, nu ai nevoie să încerci alte moduri de viaţă, ca să vezi dacă sunt mai bune decât cel al creştinului. Dacă ai cutreiera lumea întreagă, nu ai vedea nimic mai presus de faţa Mântuitorului. Dacă te-ai bucura de tot confortul, dar L-ai pierde pe Mântuitorul, ai fi distrus. Dar dacă Îl câştigi pe Christos, chiar dacă vei fi aruncat într-o temniţă, vei afla acolo paradisul. Dacă ai trăi în sărăcie şi ai muri de foame, ai fi mulţumit peste măsură cu bunătăţile Domnului.

IZVOARE IN DEŞERT

… să desăvârşească prin suferinţe. (Evrei 2:10)

Oţelul este produsul obţinut din fier plus foc. Solul este piatră plus căldură şi zdrobirea gheţarilor. Pânza este in plus apa care-l spală, pieptănul care-l separă, îmblăciul cu care se bate, şi suveica cu care se ţese. În acelaşi fel, dezvoltarea caracterului uman cere un plus ataşat de el, pentru că marile caractere se formează nu printr-o viaţă trăită în lux, ci prin suferinţă. Şi lumea nu uită oamenii de mare caracter.Am auzit odată povestea unei mame care a adus un băiat handicapat cu spatele cocoşat în casa ei ca să-i ţină companie fiului ei. Ea şi-a avertizat fiul să fie foarte atent să nu facă nici o referire la diformitatea celuilalt băiat, întrucât aceasta era o chestiune foarte sensibilă pentru el. Şi l-a încurajat să se joace cu noul său prieten ca şi cum ar fi un copil normal. Dar după ce l-a ascultat pe fiul ei jucându-se cu el timp de câteva minute, l-a auzit întrebându-l pe prietenul lui: „Ştii tu ce ai în spate?” Băiatul handicapat s-a simţit stânjenit, a ezitat un moment, dar înainte să poată răspunde, prietenul lui a răspuns la întrebare în locul lui, spunând: „Este cutia în care sunt ţinute aripile tale, şi într-o zi Dumnezeu o va deschide larg, şi tu vei zbura ca să devii un înger”.Într-o zi Dumnezeu va descoperi acest fapt fiecărui creştin: chiar lucrurile împotriva cărora ei se răzvrătesc acum sunt instrumentele pe care le foloseşte El pentru desăvârşirea caracterului lor şi pentru a-i transforma în ceva perfect, astfel încât ei să poată fi folosiţi mai târziu ca pietre şlefuite în cerul Său viitor. Cortland Myers

Suferinţa este un îngrăşământ minunat pentru rădăcinile caracterului. Marele obiectiv al acestei vieţi este caracterul, pentru că este singurul lucru pe care îl putem lua cu noi în eternitate. Şi scopul încercărilor noastre este să dobândim cât mai mult posibil din cel mai înalt caracter. Austin Phelps

Muntele viziunii nu se cucereşte pe nici un alt drum decât acela acoperit cu spini.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 5.21-43

Un fruntaş al sinagogii, pe nume Iair, L-a chemat pe Domnul Isus să-i vindece fiica. Însă în timp ce învăţătorul Se află pe drum, o femeie, căreia niciun medic nu-i putuse da ajutor, urmează să-şi recapete în taină puterea.Drag prieten care ai căutat poate în diverse locuri un remediu pentru mizeria ta morală, Isus trece încă şi astăzi pe lângă tine. Procedează şi tu precum această femeie: apucă marginea hainei Lui! (comp. cu cap. 6.56).

Femeia ştie că este salvată, de asemenea şi Domnul ştie, dar este nevoie ca toţi să audă şi de aceea Domnul Isus vrea s-o determine să-şi învingă timiditatea, să se facă cunoscută, mărturisind public „tot adevărul”. În felul acesta, ea va primi, ca răspuns la credinţa ei, un cuvânt de har infinit mai minunat decât simpla vindecare: „Fică, credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace” (v. 34).

În tot acest timp, casa lui Iair răsuna de vaiete şi de strigăte de disperare (dar nu dintr-o profundă sinceritate vezi v. 40). Cu un cuvânt, Isus îl mângâie însă pe bietul tată (v. 36), îndreptând spre Dumnezeu gândurile acestui om… şi totodată pe ale noastre: „Nu te teme; crede numai”. Apoi, printr-un alt cuvânt, atât de mişcător încât Duhul ni l-a transmis în însăşi limba folosită de Mântuitorul (ebr. „Talita cumi”), El învie fetiţa.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Proverbe 16:5-9, 18, 19

UN SEMN AL MÎNDRIEI

Orice inimă trufașă este o scârbă înaintea Domnului. Proverbele 16:5

Mândria ne împiedică să fim utili în lucrarea lui Dumnezeu. Dacă dorim ca El să ne folosească, trebuie mai întâi să ne dăm seama cât de neajutorați suntem fără El. Henry Moorhouse a trăit o jumătate din viața lui în păcătoșenie. Apoi, la vârsta de 21 de ani, Dumnezeu l-a mântuit și l-a chemat să fie evanghelist. Prin predicile sale, mulți oameni din Statele Unite și Marea Britanie au ajuns să creadă în Isus Cristos. Când predica însă în Canada, părea să aibă eșec întotdeauna. Zi și noapte era pe genunchi, cercetându-și inima și strigând: „O Dumnezeule, de ce nu se face nici o trezire spirituală? De ce nu lucrează Duhul Tău cel Sfânt?”

Într-o zi, când umbla pe stradă, a văzut un afiș mare pe care erau scrise aceste cuvinte: „Veniți și ascultați-l pe Henry Moorhouse, cel mai renumit dintre toți predicatorii britanici!” „Ah, și-a zis lui însuși, acum am găsit care este motivul!” A plecat îndată la comitetul de organizare a campaniei de evanghelizare și le-a spus: „Am văzut felul în care m-ați prezentarea fiind cel mai dintre cei mai…! Nu este de mirare de ce Duhul Sfânt nu poate lucra! El este întristat și înăbușit pentru că nu L-ați mărit pe Domnul Isus Cristos. El este Cel Minunat. Eu sunt slujitorul Lui sărac și simplu care are privilegiul de a predica Evanghelia măreață”. Placardele cu anunțurile au fost date jos și Dumnezeu l-a folosit pe acest tânăr cu scopul de a-i aduce pe mulți la credința în Cristos.Orice atrage atenția spre sine și întunecă chipul lui Cristos este o formă subtilă de mândrie. Evitați-o! H.G.B.

Sunt mântuit, dar eul este răstignit?

Și am drept scop al vieții pe pământ,

Să-L onorez pe Salvatorul meu iubit,

Să-I proslăvesc doar numele Lui Sfânt? – Anonim

Mândria ta este singura otravă care îți face bine atunci când o înghiți.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, a-Și uni iarăși sub căpetenia lui HRISTOS, toate lucrurile: cele din ceruri, și cele de pe pământ, în El am fost făcuți și moștenitori. Efes. 1,9-11.

În acest text (versetul 10) în traducerea greacă este folosit cuvântul căpetenie ca și în versetul 22 în locul cuvântului într-unul.Atunci versetul nostru ar fi: „Ca să-l aducă la împlinire la plinirea vremilor spre a-Și uni iarăși sub căpetenia lui Hristos…” Hristos va fi odată căpetenie peste tot ce este în cer și pe pământ. Ce viitor minunat pentru Cel care acum mai este lepădat și pentru noi care suntem moștenitorii Lui! El ne va învia din morți pentru ca la împlinirea vremii să fim totdeauna cu El. Noi acum nu vedem totul supus sub picioarele Lui. Dar vedem pe Domnul Isus Hristos încoronat cu slavă și cinste așteptând, la fel cum așteaptă și El ca dușmanii Lui să fie făcuți așternut al picioarelor Sale. Când va veni, va uni pe toți ai Săi. Prima dată vor învia cei morți în Domnul și cei care trăiesc vor fi schimbați și astfel vor fi totdeauna cu Domnul. El ne va duce în casa Tatălui. Acolo e locul nostru și acolo ne-a pregătit un locaș. Totul este pregătit în mod excepțional, numai pe moștenitori trebuie să-i mai aibă în jurul Său ca să poată primi moștenirea, ca să fie un Trup desăvârșit. Acum încă nu vedem toate lucrurile supuse Lui, dar când va veni în slavă i se vor supune toți. La marea judecată care va veni asupra lumii noi îl vom urma îmbrăcați în chipul Său cel minunat.Un adevărat om botezat este,cum spune apostolul,acela care „ascultă din inimă dreptarul învățăturii pe care a primit-o (Rom. 6.17); este omul care a trecut din lumea veche în cea nouă, cu duhul, cu mintea și prin credință. C. H. Mackintosch

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric.

Luca 11.34

Ochiul rău

Problema noastră actuală nu este aceea că suntem orbi din punct de vedere fizic, ci spiritual. Helen Keller a rămas de timpuriu fără vederea fizică. Într-o zi a fost vizitată de o prietenă, care tocmai se întorsese dintr-o lungă drumeție prin pădure. Helen a întrebat-o ce a văzut. „Nimic deosebit”, a fost răspunsul. „Mi-ar fi părut de necrezut”, a spus Helen Keller, „dacă nu m-aș fi obișnuit cu astfel de răspunsuri, deoarece mă convinsesem de mult timp că cei care au ochi văd cu adevărat foarte puțin”.

Și în vremea noastră există mulți oameni care văd cu ochii lor, dar inimile lor sunt oarbe. Dacă inima este oarbă, tot trupul este plin de întuneric. Astfel nu mai poate fi văzută minunea creației lui Dumnezeu, dar nu mai sunt văzuți nici oamenii care au nevoie de ajutor. Peste tot în jurul nostru sunt oameni care trăiesc în singurătate, în tristețe, în disperare, în dureri, în lipsuri … Îi vedem oare?

Cum putem fi vindecați de acest ochi rău, de această inimă oarbă? Urmând exemplul orbului din Evanghelie. Când a auzit că trece Fiul lui Dumnezeu, a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”. Domnul l-a vindecat cu puterea Sa minunată. Tot așa va face și cu noi, dacă Îl chemăm. Mântuitorul poate face, ca ochii noștri să devină sănătoși și să-L urmăm pe calea Sa.

1 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Legea şi Evanghelia

Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singura poruncă se face vinovat de toate. lacov 2:10

Legea morală nu ia în considerare nicidecum slăbiciunea noastră ca fiinţe umane, nu ia în seamă ereditatea şi infirmităţile noastre: ea ne cere să fim cu totul morali. Legea morală nu se schimbă niciodată, nici pentru cei mai nobili, nici pentru cei slabi, ci este veşnic aceeaşi. Legea morală dată de Dumnezeu nu devine mai îngăduitoare faţă de cei slabi, nu ne scuză defectele, ci rămâne absolută pentru toate vremurile şi pentru toată veşnicia. Dacă nu ne dăm seama de aceasta, este din cauză că nu suntem cu adevărat conştienţi de legea lui Dumnezeu: imediat ce suntem conştienţi de aceasta, viaţa noastră devine o mare tragedie.

Odinioară, fiindcă eram fără lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat şi eu am murit.” Când înţelegem aceasta, Duhul lui Dumnezeu ne convinge că suntem păcătoşi. Până când omul nu ajunge în starea de a vedea că nu mai are nicio speranţă. Crucea lui Isus Cristos este ceva absurd pentru el. Convingerea de păcat aduce întotdeauna sentimentul înspăimântător şi înrobitor al legii, îl lace pe om fără speranţă, „vândut rob păcatului”. Eu, un păcătos vinovat, nu pot ajunge niciodată să fiu drept înaintea lui Dumnezeu, îmi este imposibil. Există un singur mod prin care pot fi drept înaintea lui Dumnezeu, si anume prin moartea lui Isus Cristos. Trebuie să scap de gândul ascuns că pot fi drept înaintea lui Dumnezeu prin ascultare de El. Care dintre noi poate fi absolut perfect în ascultarea de El? Ne dăm seama de puterea legii morale numai atunci când este însoţită de un „dacă”.

Dar Dumnezeu nu ne constrânge niciodată. Uneori am vrea ca El să ne forţeze să-L ascultăm, dar altă dată am vrea să ne lase în pace. Când suntem conduşi de voia lui Dumnezeu, dispare orice urma de constrângere. Când alegem de bună voie să-L ascultăm, atunci, cu puterea Sa nemărginită, El va face ca şi cea mai îndepărtată stea, şi cel mai mic grăunte de nisip să vină în ajutorul nostru.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dar Leviţii nu s-au grăbit”. 2 CRONICI 24:5

Ioas îşi pusese în inimă să repare Casa Domnului, şi poruncise acelora care, după lege, erau singurii care puteau s-o facă, şi anume preoţii şi leviţii. Dar după cum arată textul nostru, leviţii nu s-au grăbit. Astfel lucrarea lui Dumnezeu a fost întârziată, dacă nu chiar întreruptă de aceia care erau răspunzători.Să-i osândim? Cât de mult ni se potriveşte şi nouă astăzi această situaţie! Este atâta vreme de când Casa Domnului este ruinată şi noi nu numai că nu ne grăbim ca s-o reparăm, dar, vai, ne şi îndreptăţim în situaţia în care ne găsim. Cuvântul ne spune la Evrei 3:6 că noi suntem casa lui Dumnezeu. Dar deşi vedem că Domnul Hristos este credincios ca Fiu peste casa Lui, noi totuşi nu ne arătăm credincioşi în Casa lui Dumnezeu. Şi aceasta nu numai cu privire la spărturile care s-au făcut între noi, dar şi cu privire la activitatea sau neactivitatea fiecărui mădular din trupul Domnului Isus care este Biserica. Dacă este dezbinare între mădulare, este dezbinare în tot trupul. Mai se poate atunci numi un singur trup, un trup bine închegat şi strâns legat?” (Ef. 4:16) Ne ocupăm cu atâtea lucruri, cu tot felul de activităţi religioase, bune în ele însele, dar Casa lui Dumnezeu, care suntem noi, este ruinată. Ne permitem tărăgăneli şi le justificăm prin presupusa dreptate pe care o avem, lăsând deoparte slava lui Dumnezeu şi inima Domnului Isus care este adânc mâhnită. Cine este de fapt răspunzător cu repararea Casei Domnului? Fiecare dintre noi în parte! Suntem însă dintre aceia care spun: „N-a venit încă vremea pentru rezidirea Casei Domnului?” Prin necredincioşia noastră, prin uşurătatea şi nepăsarea noastră, prin mândria şi încăpăţânarea noastră, într-un cuvânt, prin nepocăinţa noastră, TOŢI am contribuit la starea de ruină a Casei lui Dumnezeu. În consecinţă TOŢI trebuie să ne smerim şi să recunoaştem cu ce am contribuit la această situaţie şi chiar cu ce nu am contribuit la păstrarea în cele mai bune condiţii a Adunării lui Dumnezeu şi a relaţiilor dintre noi şi să ne pocăim adânc. Numai atunci Dumnezeu va putea lucra prin noi, la reparearea Casei Lui. Iubiţi fraţi şi surori, să nu ne mulţumim cu o formă de evlavie goală şi rece dar fără putere. Să nu ne mulţumim că avem o adunare, indiferent în ce stare ar fi şi că acolo ne putem, oarecum satisface cerinţele religioase. Să dea Dumnezeu să nu ni se potrivească cuvintele: ” îţi merge numele că eşti viu, dar eşti mort! Să nu facem ca leviţii care nu s-au grăbit, ci astăzi, acum, să punem genunchii jos, să ne mărturisim sincer vina înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă ar fi vorba numai de nepăsare, şi să-L rugăm să ne arate El ce avem de făcut şi să ne dea şi harul de a ne grăbi să clădim Casa Lui, curăţind mai întâi ruinele care sunt şi peste care, efectiv, nu trebuie să mai clădim nimic decât Să le dărâmăm şi să le îndepărtăm printr-o credinţă şi râvnă hotărâtă. Noi să facem începutul cu pocăinţă şi smerenie, şi El va face restul. Ce mângâiaţi vom fi în ziua aceea când vom auzi din gura Domnului Isus: „Bine rob bun şi credincios”.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă”. Psalm. 90:12.

Devenim oare înţelepţi dacă ne numărăm zilele? Dacă Dumnezeu spune aşa, nu încape îndoială că aşa este. Omul este păcătos din fire şi osânda împotriva lui din partea lui Dumnezeu este moartea. Sfânta Scriptură spune: „Cel care se gândeşte la ziua morţii, îşi dă seama că în starea de păcat nu poate să stea înaintea lui Dumnezeu. Noi ştim că va trebui să apărem înaintea scaunului Său de judecată, acolo ne vom aduce aminte de tot trecutul nostru. Faptele celor care au trăit fără Dumnezeu, se vor întoarce împotriva lor. Vor fi amintite toate lucrurile furate; fie un ciocan sau un topor, un fierăstrău sau un cleşte sau o bucată de lemn, orice ar fi fost. Poate „s-a lipit” de tine datorită neatenţiei vânzătorului, dar nu rămâne ascuns nici aceasta, tot aşa cum se va aminti de varza sau mărul furat. Dar acestea pot fi şi tacâmuri sau sticle de vin care au „dorit” să iasă dintr-o pivniţă cu noi. Dacă ne aducem aminte de asemenea lucruri, este înţelept ca să plătim lucrurile furate. Dacă ne amintim de stări de ceartă cu alţi oameni, atunci să facem totul pentru a ne împăca. Aceasta este o lucrare înţeleaptă, să ne mărturisim păcatele şi să le lăsăm. Căci este scris: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Frica de Domnul este începutul înţelepciunii. A asculta de Dumnezeu şi a face voia Lui este înţelepciune adevărată. Un asemenea om poate muri bucuros pentru a fi la Hristos; dar poate să şi aştepte plin de nădejde revenirea lui Hristos. El este un ucenic al Domnului deci, un înţelept şi nu un neînţelept cum spune la Efeseni 5:15. El face parte dintre cei chibzuiţi care caută voia Domnului.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

O UMBLARE ÎN ADEVĂR

Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă,…Proverbe 10.9

Propăşirea unui astfel de om poate să fie înceată, dar ea este sigură. Acela care se grăbeşte să se îmbogăţească, nu va fi nici nevinovat, nici sigur; dar acela care rămâne hotărât în cinste şi stăruie în ea, chiar dacă nu câştigă cine ştie ce averi mari, câştigă în orice caz pacea. Făcând ceea ce este drept şi cinstit, mergem pe stâncă, căci altfel nici unul din noi nu ar merge pe un pământ tare, dacă cele mai frumoase bunuri şi izbânzi ar fi câştigate prin mijloace necinstite care sunt nesigure şi înşelătoare. Acela care a lucrat necinstit, va fi mereu torturat de gândul socotelilor şi plin de teamă că se va vedea osândit. Să ne lipim deci de adevăr şi dreptate; şi prin harul lui Dumnezeu, să urmăm pe Domnul şi Stăpânul nostru, în gura căruia nu s-a găsit nici un vicleşug. Să nu ne temem că suntem săraci, nici că suntem priviţi cu dispreţ; şi sub nici un motiv – şi în nici un caz – să nu facem ceea ce cugetul nostru nu ne dă voie. A pierde pacea sufletului înseamnă să pierzi mai mult decât o comoară. Dacă mergem pe calea arătată de Dumnezeul nostru, şi dacă nu păcătuim niciodată împotriva îndemnurilor cugetului nostru, drumul nostru va fi sigur şi la adăpost de orice stricăciune. Cine ne va face rău dacă noi săvârşim binele? Nebunii ne vor considera poate nebuni, dacă noi lucrăm cinstit, dar vom fi încuviinţaţi de toţi aceia a căror judecată este dreaptă.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Dar, când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu La trimis pe Fiul Său.  Galateni 4.4

Cei patru sute de ani dintre sfârșitul Vechiului Testament și începutul Noului Testament sunt numiți adesea «cei patru sute de ani de tăcere». Nu a existat glas profetic în tot acest timp. Însă, fiindcă Dumnezeu nu Sa făcut auzit în toată această perioadă, nu înseamnă că El nu a lucrat, conducând lucrurile către momentul venirii Fiului Său în lume. Profețiile lui Daniel și istoria seculară arată felul în care Dumnezeu a lucrat în acel timp.

Daniel a profețit că imperiul grec avea să fie simbolizat de un țap, cu un corn puternic, după care aveau să apară patru coarne mai mici (Daniel 8.5,8). Istoria seculară este în deplin acord cu profeția lui Daniel, ea certificând domnia lui Alexandru cel Mare și apoi a celor patru generali ai săi care iau urmat. Una dintre consecințele ridicării acestui imperiu a fost că limba greacă a devenit limba universală pentru afaceri și cultură pentru națiunile din sfera profeției biblice. De fapt, mulți dintre iudeii din acel timp erau mai familiarizați cu limba greacă decât cu cea ebraică. Acest lucru a condus la traducerea în greacă a bibliei ebraice, traducere numită Septuaginta. Multe citate din Vechiul Testament care apar în Noul Testament sunt luate de acolo. A fost planul lui Dumnezeu ca Noul Testament să fie scris în limba greacă.

După imperiul grec a urmat republica romană, iar apoi imperiul roman, care a acoperit o vastă parte a lumii. Drumurile romane și Pax Romana (pacea și securitatea romană) aveau să faciliteze răspândirea evangheliei. Dumnezeu nu Se făcea auzit, însă pregătea calea pentru Fiul Său.

Acest principiu poate fi aplicat în viețile noastre. Chiar dacă Dumnezeu poate părea că nu Se face auzit în viața noastră cotidiană, totuși aceasta nu înseamnă că El este absent. Putem fi siguri că El Își duce la îndeplinire scopul în viața noastră, pentru gloria Lui și pentru binecuvântarea noastră.

B. Reynolds

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, cât de dens şi înceţoşat este încă orizont meu spiritual, sau mai degrabă mental: detaliile iau dimensiuni prevestitoare de rău şi dau la o parte marile chestiuni ale vieţii. Eliberează-mă.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.» 1 CORINTENI 2,9

Biserica lui Isus este prezentată în Scriptură în două ipostaze dumnezeieşti: ca fiind Trupul lui Cristos şi ca Templul lui Dumnezeu. Adevărata stare dumnezeiască a mădularelor din Biserica lui Isus este atât de Minunată, încât nu ne-o putem imagina decât din ceea ce ne spune Domnul. Dumnezeirea noastră viitoare nu se poate descrie în cuvinte. In Noul Testament există şapte metafore, şapte ilustraţii ale nunţii Domnului şi în nici una din ele mireasa nu este vizibilă şi nici măcar menţionată; ea reprezintă o taină. De ce? Pentru că Mireasa Mielului va fi descoperită în faţa tronului preoţesc numai după răpirea Bisericii lui Isus. Acest moment măreţ va decide cine este cu adevărat mireasa Mielului şi cine nu. Cei ce vor rămâne în urmă vor avea parte de viaţa veşnică, dar vor avea de suferit. În ce fel? Prin faptul că vor pierde statutul de Mireasă a Mielului. Nu degeaba este descoperită Mireasa în ultima carte a Bibliei: «soţia Lui s-a pregătit» (Apoc. 19,7). În lumina acestei descoperiri dumnezeieşti, oare cum ar trebui să ne grăbim, să luptăm şi să dorim cu toată fiinţa să fim parte din Mireasa Sa?

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Tu ai rânduit vara şi iarna. Psalmi 74:17

Suflete, începe luna aceasta de iarnă cu Dumnezeul tău. Zăpada îngheţată şi vântul pătrunzător să-ţi amintească de faptul că El îşi ţine legământul cu ziua şi noaptea, şi că va ţine şi legământul slăvit pe care l-a făcut cu tine prin Persoana Lui Isus Christos. Cel care este credincios cuvântului Său în trecerea anotimpurilor acestei lumi păcătoase şi sărace, se va dovedi credincios şi în privinţa singurul Său Fiu prea iubit. Iarna nu este un anotimp confortabil în suflet, şi dacă tu îl ai chiar acum, este foarte dureros. Dar există o mângâiere: s-a spus că Domnul a făcut-o. El trimite vânturile îngheţate ale necazurilor peste mugurii aşteptărilor. El împrăştie bruma ca cenuşa peste păşunea bucuriei tale, odinioară verde. El aruncă fărâme de gheaţă peste izvoarele plăcerii tale. El le face pe toate. El este marele împărat al iernii, şi El domneşte în împărăţia frigului; de aceea, nu te poţi plânge. Pierderile, crucile, greutăţile, boala, sărăcia şi o mie de alte rele sunt trimise de Domnul, şi vin cu o misiune înţeleaptă. Îngheţul ucide insectele mortale şi pune stavilă bolilor molipsitoare; el sfărâmă brazdele de pământ şi înmoaie sufletul. O, dacă iarna încercării ar avea întotdeauna astfel de rezultate în sufletul nostru! Cum preţuim acum focul! Cât de plăcută este strălucirea lui veselă! Să-L preţuim şi pe Domnul în acelaşi fel, fiindcă El este sursa constantă de iubire şi căldură, în orice necaz. Să ne apropiem de El ca să găsim bucurie şi pace în credinţă. Să ne îmbrăcăm în hainele călduroase ale făgăduinţelor Lui şi să ne apucăm de treburile potrivite anotimpului. Leneşul care nu ară din cauza frigului are de îndurat consecinţe severe, fiindcă la vară va ajunge să cerşească şi nu va avea nimic.

Seara

O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor! Psalm 107:8

Dacă ne-am plânge mai puţin şi am lăuda mai mult am fi mai fericiţi, şi Dumnezeu ar fi mai slăvit. Să-L lăudăm zilnic pe Domnul pentru îndurările Lui comune, comune le numim noi, dar ele sunt nepreţuite fiindcă, fără ele, am fi gata să pierim. Să-L binecuvântăm pe Dumnezeu pentru ochii cu care vedem soarele, pentru sănătate şi puterea de a umbla, pentru pâinea pe care o mâncăm, pentru hainele cu care ne îmbrăcăm. Să-L lăudăm pe El fiindcă nu suntem printre cei fără speranţă sau închişi printre vinovaţi. Să-I mulţumim pentru libertate, prieteni, familie şi confort. Să-L lăudăm pentru tot ce primim din mâna bunătăţii Lui, fiindcă merităm puţin, dar primim din belşug, dar, prea iubiţilor, cea mai dulce notă din cântecul nostru să fie pentru dragostea răscumpărătoare. Faptele răscumpărătoare ale Lui Dumnezeu faţă de aleşii Săi sunt întotdeauna tema lor favorită de laudă. Dacă ştim ce înseamnă răscumpărarea, să nu ne oprim cântările de recunoştinţă. Am fost răscumpăraţi din puterea stricăciunii, ridicaţi din adâncurile păcatului în care eram cufundaţi. Am fost conduşi la crucea Lui Isus. Lanţurile vinei noastre au fost rupte; nu mai suntem sclavi, ci copii ai viului Dumnezeu. Putem să anticipăm timpul când vom fi prezenţi înaintea tronului fără „pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acest (Efeseni 5:27). Chiar acum, prin credinţă, fluturăm ramuri de palmier şi ne îmbrăcăm cu in subţire, care va fi veşmântul nostru veşnic. Nu Îi vom mulţumi neîncetat Domnului nostru răscumpărător? Copil al Lui Dumnezeu, poţi să taci? Treziţi-vă,treziţi-vă, moştenitori ai slavei, şi faceţi „robia roabă” (Psalmi 68:18), strigând împreună cu David: „binecuvântează, suflete, pe Domnul; şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt” (Psalmi 103:1). Să începem luna nouă cu cântări noi.

IZVOARE IN DEŞERT

Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.(Evrei 4:9)

Această odihnă include biruinţă: „Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur … nici unul din vrăjmaşii lor nu putuse să le stea împotrivă, şi Domnul i-a dat pe toţi în mâinile lor” (Iosua 21:44). „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni 15:57).

Un credincios remarcabil a spus odată despre mama sa, care era o creştină foarte îngrijorată şi neliniştită. Deseori vorbea cu ea ore în şir, încercând s-o convingă de păcatul de a se îngrijora, dar fără nici un rezultat. Era ca femeia aceea în vârstă care a spus odată că suferise foarte mult, mai ales din cauza necazurilor care nu s-au întâmplat niciodată.Dar într-o dimineaţă mama lui a venit la micul dejun cu un zâmbet care-i împodobea faţa. El a întrebat-o ce se întâmplase, şi ea a început să-i povestească un vis pe care-l avusese în noaptea aceea. În visul ei, ea mergea pe un drum mare împreună cu o mare mulţime de oameni, care păreau toţi foarte obosiţi şi împovăraţi. Toţi oamenii cărau nişte pachete mici şi negre, şi ea a observat că tot mai multe pachete erau lăsate pe drum de numeroase creaturi cu o înfăţişare dezgustătoare care păreau foarte demonice din fire. Când pachetele erau aruncate jos, oamenii se aplecau să le ridice şi le cărau.Ca toţi ceilalţi din visul ei, şi ea îşi căra povara inutilă, fiind trasă în jos de pachetele diavolului. După un timp, a privit în sus şi a văzut un Om a cărui faţă era iubitoare şi luminoasă în timp ce trecea prin mulţime, încurajându-i pe oameni. În cele din urmă El a venit la ea, şi ea şi-a dat seama că era Mântuitorul ei. S-a uitat la El, spunându-I cât de obosită era, şi El a zâmbit trist şi a spus: „Draga mea copilă, aceste pachete pe care le cari nu sunt de la Mine, şi tu nu ai nevoie de ele. Ele sunt poverile diavolului, şi ele îţi distrug viaţa. Tu trebuie să le arunci şi pur şi simplu să refuzi să le atingi chiar şi cu unul din degetele tale. Atunci calea ţi se va părea uşoară, şi te vei simţi ca şi cum Eu «[te]-am purtat pe aripi de vultur» (Exod 19:4)”.Mântuitorul i-a atins mâna, şi pacea şi bucuria i-au umplut repede sufletul. În timp ce se vedea pe ea în visul ei aruncându-şi poverile la pământ şi fiind gata să se arunce la picioarele Lui cu o recunoştinţă plină de bucurie, s-a trezit deodată şi a văzut că toate îngrijorările ei dispăruseră.Din ziua aceea şi până la sfârşitul vieţii ei, a fost cea mai veselă şi cea mai fericită membră a familiei.

Şi noaptea va fi plină de muzică,

Iar grijile care te copleşeau ziua,

Îşi vor strânge corturile ca arabii,

Şi vor pleca în tăcere.

Henry Wadsworth Longfellow

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 5.1-20

Domnul şi ucenicii Săi acostează în ţinutul Gadarenilor. Cea dintâi persoană pe care o întâlnesc acolo este un om stăpânit în întregime de demoni, care-1 fac furios şi de neîmblânzit. Ce realitate îngrozitoare! Avem în această dezlănţuire portretul moral al omului păcătos: jucărie a diavolului, mânat şi chinuit de patimi grosolane, locuind în moarte (simbolizată de morminte), neputând decât să-şi facă rău lui însuşi şi să-i pună în pericol pe semenii săi… în zadar încercaseră aceştia să-i îngrădească puterea, legându-l cu lanţuri… Ce imagine a inutilităţii regulilor morale prin care societatea caută să stăvilească pornirile firii omeneşti!

Probabil că noi ne-am fi depărtat îngroziţi şi dezgustaţi de o asemenea creatură. Domnul Isus însă nu S-a dat înapoi. Dimpotrivă, urmează să Se ocupe de acest nefericit, pentru a-l elibera din mizeria şi din robia sa.

Cât despre locuitorii cetăţii, aceştia par să nu fi reţinut din această minune decât pierderea porcilor. La cererea lor, Domnul pleacă, dar lasă acum în urma Lui un martor. Pe care anume? Pe „cel care fusese demonizat” (v. 18).

Nu este aceasta o imagine a zilelor noastre? Respins de această lume, Domnul Hristos îi păstrează aici pe cei pe care i-a salvat, dându-le ca misiune să vorbească despre El. Cum ne achităm noi de aceasta? (citiţi Psalmul 66.16).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 12:7-10

O CURĂ NOUĂ

De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. 2 Corinteni 12:8

Vestea că ai o boală incurabilă poate fi una dintre cele mai deprimante lovituri pe care le-ai primit în viață. În cartea lui „The Healing of Persons”, dr. Paul Tournier ne relatează despre un doctor creștin care a primit un mesaj de la un prieten, care suferea de boala lui Parkinson. Într-o scrisoare adresată doctorului, erau următoarele cuvinte: „Vino numai dacă ai vreun remediu nou. Am avut destui doctori care au spus că nu pot să mă vindece”. Doctorul a venit, și după ce și-a salutat prietenul, a spus cu o sinceritate din toată inima: „Ți-am adus un remediu nou – pe Isus Cristos”.

Doctorul i-a spus ce schimbare profundă a făcut Cristos în viața sa. Încetul cu încetul, atitudinea celui bolnav s-a înmuiat. După mai multe vizite, a avut loc în viața lui o schimbare remarcabilă. Răzvrătirea a făcut loc acceptării.

Faptul că-I permitem Lui Isus să ne conducă viața noastră este o cură spirituală pentru răzvrătire, pentru egocentrism, pentru o atitudine ostilă și pentru autocompătimire – toate simptome ale unei boli și mai grele, numită păcat, care are nevoie de iertarea Lui Dumnezeu. S-ar putea ca și după ce am luat măsuri împotriva păcatului și ne-am scăpat de el, să mai avem de luptat cu boli incurabile sau să fim confruntați cu situații pe care nu le putem schimba. Pavel s-a rugat pentru a fi eliberat de „țepușul din carne”.

Și este corect să ne rugăm pentru a fi vindecați. Dar când nu ne vindecă, Dumnezeu ne dă o soluție și mai bună – cura acceptării. Ea ne aduce cu ea prezența Lui sigură, puterea Lui nelimitată care ne întărește din nou și o protecție împotriva mândriei. Nici un leac miraculos nu ne oferă o cură ca aceasta. D.J.D.

Țepușul vieții, oricare-ar fi să fie,

Acceptă-l de la Dumnezeu cu bucurie,

Te lasă-n brațul Lui ceresc, ocrotitor,

Prin ceasul încercării să treci biruitor.
Anonim.

Pentru fiecare problemă există o soluție – chiar dacă soluția este să ne obișnuim, cu problema respectivă.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

În adevăr, am avut o mare bucurie și mângâiere, pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinților au fost înviorate prin tine. Filimon. 7.

Ce mărturie bună a putut să spună apostolul Pavel despre „fratele” său Filimon! El nu avea numai măreața credință în Domnul Isus ci arăta dragostea sa către toți sfinții. Dacă credința în inimă este vitală, credința în Domnul Isus, care S-a dat pentru noi ca preț de răscumpărare, atunci credința și dragostea se unesc în El și este foarte normal ca să intre în acțiune dragostea către toți frații. Dar cum sunt numiți aceștia în versetul nostru și în alte versete ale Scripturii? Duhul Lui Dumnezeu îi numește sfinți și în altă parte prea iubiți. E minunat de la ce înălțime a dragostei dumnezeiești suntem priviți! La rândul nostru să privim oare de la o înălțime mai mică dragostea Domnului? Dacă s-ar întâmpla aceasta atunci dragostea către frați ar fi înfrânată și aceasta ar însemna mare pierdere atât pentru noi cât și pentru alții.Cuvântul de astăzi ne arată o acțiune a dragostei: inimile sfinților au fost înviorate. Oare nu este un gând măreț ca tu și cu mine să contribuim ca inimile sfinților să fie înviorate și înveselite? Modul în care intră în acțiune dragostea depinde de împrejurări și ocazii. Dragostea înviorează inimile încât se apleacă la orice inimă frântă la alinarea durerii, în alt loc poartă pe umerii rugăciunii pe frații care stau în lupte cu lumea și firea ei și atâtea alte ocazii.De s-ar găsi dragostea aceasta înviorătoare tot mai mult și în noi. Scumpul meu frate și călător spre casa Tatălui, arată și tu în viața ta practică această dragoste ca cei din jurul tău să se bucure de tine și de comuniunea cu Domnul Isus Hristos.Cum putem noi pretinde că iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine, atunci când îl lăsăm să rabde de foame, în timp ce noi înșine avem mai mult decât de ajuns?

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? Marcu 8.36,37

Schimbarea

Un cunoscut săritor cu schiurile era primul la plecare la una din competiții. Spera să realizeze o nouă performanță. Pe la jumătatea cursei, înainte ca să sară de pe trambulină, fără vreun motiv aparent, a început să se rostogolească alunecând spre parapetul de protecție. Toți se întrebau ce s-a întâmplat. Dar nimeni nu știa că schiorul hotărâse să cadă, mai degrabă decât să continue săritura. De ce? De la jumătatea trambulinei, zăpada a înghețat, iar suprafața a devenit foarte rapidă. Schiorul și-a dat seama că, dacă ar fi continuat cursa, ar fi sărit mult mai departe de zona de siguranță și aceasta i-ar fi putut fi fatală. De aceea a ales să întrerupă cursa, rostogolindu-se spre parapet și astfel s-a ales cu o sperietură și câteva lovituri. Schiorul a trebuit să facă o schimbare, iar pentru aceasta a avut la dispoziție doar câteva secunde.

În viață, fiecare trebuie să facă schimbări. Cea mai mare schimbare, la care suntem toți chemați, este trecerea de la necredință la credința în Mântuitorul. Din natura sa, omul aleargă, … aleargă ca, dacă ar fi posibil, să câștige toată lumea. Dar Biblia ne adresează tuturor o mare întrebare: „Ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?”. Să cugetăm la acest adevăr!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CĂLĂUZIRE DIVINĂ

„Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge” (Geneza 28:15)

     Când cineva vorbește cu Dumnezeu, noi spunem că „se roagă”… dar când acea persoană pretinde că Dumnezeu i-a vorbit, mai degrabă credem că e „ciudată”. A încetat oare Dumnezeu să le mai vorbească copiilor săi?

Jean Calvin a descris călăuzirea lui Dumnezeu ca fiind „mărturia lăuntrică a Duhului Sfânt”. Iar Sfântul Ignațiu a numit-o „manifestările sufletului – gânduri, sentimente sau dorințe… care ne sunt date de către Dumnezeu”. Acestea pot apărea  sub diferite forme: convingerea de păcat, siguranța că Dumnezeu ne iubește, chemarea de a face un anumit lucru… dar ele sunt obligatorii pentru viața călăuzită de Duhul. Pentru a-L auzi pe Dumnezeu, trebuie să ne deschidem urechile, și uneori – să stăruim!

În timpul unei perioade foarte grele din viața lui Iacov, Dumnezeu i s-a arătat în vis și i-a spus: „Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge”. Când s-a trezit în dimineața următoare, Iacov a spus: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut!” (Geneza 28.16). „N-am știut!” – te descriu și pe tine aceste cuvinte? Când le citești, gândurile îți sunt îndrumate de o ființă omenească: de un scriitor.

Nu crezi că Dumnezeu poate face la fel, sau mai mult decât atât? De fapt, Dumnezeu îți poate călăuzi gândurile fără să se folosească de sunete sau de imagini. Uită-te la ce s-a întâmplat cu Samuel când era copil: Dumnezeu i-a vorbit într-o noapte la Locul Sfânt, însă el n-a știut că este Dumnezeu. El a avut nevoie de ajutorul lui Eli, marele preot pentru a recunoaște glasul lui Dumnezeu. Dar odată ce a făcut-o, viața lui s-a schimbat semnificativ. Și viața ta poate cunoaște aceeași transformare – dacă-L asculți pe Domnul!