Mana Zilnica

4 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Hotarele neîncrederii

„Iată, vine ceasul… când veţi fi risipiți.” loan 16:32

În acest pasaj Isus nu îi mustră pe ucenici; credinţa lor era reală, dar era tulburată; ea nu se dovedea în lucrurile realităţii prezente. Ucenicii erau risipiţi în urmărirea propriilor interese, slujeau unor interese care nu erau ale lui Isus Cristos. După ce am ajuns la o relaţie perfectă cu Dumnezeu, prin lucrarea de sfinţire a Duhului Sfânt, credinţa noastră trebuie să fie pusă în practică în viaţa de fiecare zi. Vom fi risipiţi, dar nu pentru a sluji, ci pentru a trece prin pustiiri interioare şi pentru a ajunge să cunoaştem ce înseamnă moartea lăuntrică faţă de binecuvântările lui Dumnezeu. Suntem pregătiţi pentru aceasta? Nu noi alegem acesi lucru, ci Dumnezeu pregăteşte situaţiile în aşa fel, încât să ne aducă acolo. Până când nu trecem prin această experienţă, credinţa noastră se sprijină pe sentimente şi binecuvântări. Dar, o dată ce am ajuns acolo, indiferent unde ne pune Dumnezeu sau care sunt pustiirile interioare, îl putem lăuda pe El pentru că totul este bine. Aceasta înseamnă credinţa pusă în practică în viaţa de fiecare zi.

„… şi pe Mine Mă veţi lăsa singur.” L-am lăsat pe Isus singur în urma risipirii rânduite de providenţa Lui? Pentru că nu-L vedem pe Dumnezeu în împrejurările în care ne aflăm? Întunericul vine prin suveranitatea lui Dumnezeu. Suntem gata să-L lăsăm pe El să facă ce vrea cu noi – să fim lipsiţi de binecuvântările Sale evidente? Până când Isus Cristos nu este Domnul nostru, toţi slujim propriilor noastre scopuri; credinţa noastră este reală, dar încă nu este statornică. Dumnezeu nu se grăbeşte niciodată; dacă suntem gata să aşteptăm, vom vedea că Dumnezeu ne arată că nu ne-a interesat propria Sa persoană, ci numai binecuvântările Sale. Sentimentul binecuvântărilor Lui este fundamental pentru noi.

„îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Avem nevoie de tărie spirituală.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

EFESENI 6:16

„Pe desupra tuturor, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale Celui Rău.”

Cuvîntul lui Dumnezeu dă scutului credinţei un loc de primă importanţă. Scutul acesta trebuie să protejeze întreaga noastră fiinţă. în armura soldatului din vechime, scutul era nelipsit şi mai de folos decît arma de atac. Să nu uităm că scutul acesta care face parte din armătura lui Dumnezeu, este un har, căci credinţa „nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Ef. 2:8). Prudenţa şi perspicacitatea noastră, raţionamentele şi înţelepciunea firească, nu sînt de nici un folos pentru a ne proteja de „săgeţile arzătoare” ale vrăjmaşului nostru.

Care ar putea fi aceste săgeţi? în primul rînd – îndoiala „…oare a zis Dumnezeu…?”. Apoi învinuirile crude şi vai ce arzătoare sînt acestea mai ales cînd vin de la fraţi; învinuiri lăuntrice cu privire la păcate care au fost pe deplin iertate în sîngele Domnului Isus, dar care sînt încă vii în memoria noastră; iuţimea, mai ales cînd este provocată cu răutate, poate duce la o ceartă, care dacă nu este curmată imediat, poate avea rezultate ireparabile; uşurătatea şi glumirea cu păcatul pot fi tragice dacă nu folosim scutul credinţei, pentru că Cel Rău cunoaşte toate părţile vulnerabile ale fiinţei noastre şi acolo îşi îndreaptă săgeţile arzătoare. Numai cu scutul acesta al credinţei putem stinge, putem face ineficiente aceste săgeţi.

In epistola către Evrei cap. 11 este de optsprezece ori spus: „prin credinţă…” ceea ce arată pe deoparte ce preţ pune Dumnezeu pe credinţă şi pe de altă parte ce rezultate nemaipomenite aduce ea. şi tot în această epistolă Duhul Sfînt spune: „…fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui.” Credinţa aceasta vie se bazează pe făgăduinţele neschimbătoare ale lui Dumnezeu şi astfel ele devin o putere personală a fiecăruia dintre noi. Lupta este dîrză şi continuă pînă vom pleca, de aceea acesta parte din armătura lui Dumnezeu nu trebuie să ne lipsească nici o clipă. Sîntem însă mîngîiaţi de gîndul că, dacă altădată Dumnezeu i-a spus lui Avraam cînd se întorcea de la o luptă crîncenă şi inegală: „Avraame nu te teme; Eu sînt scutul tău”, (Gen 15:1), cu cît mai mult astăzi El este scutul acelora care sînt copiii Lui; dar El îi vorbeşte lui Avraam şi de o răsplată foarte mare care este chiar El însuşi.Săgeţile otrăvitoare şi arzătoare ale vrăjmaşului nostru ne pot răni, ne pot scoate din luptă, ne pot cauza dureri pînă la capătul vieţii, dar nu ne pot despărţi de Domnul Isus. El l-a biruit pe Satan care, crezînd că L-a înfrînt, a fost înfrînt el însuşi.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut.” Ioan 20:29

Toma, unul din cei doisprezece, nu a fost împreună cu ucenicii când li S-a arătat Isus, de aceea n-a vrut să creadă că ei L-au văzut pe Domnul. „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” a spus Toma. Opt zile după aceea pe când ei stăteau cu uşile încuiate a venit Isus, a stat în mijloc, şi le-a zis: „Pace vouă.” Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele, şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” Drept răspuns Toma I-a zis:”Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Atunci Isus i-a zis: „Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut.” Aceasta este o atenţionare foarte împortantă pentru noi. Misionarul Hebich a spus: „Cuvântul Lui Dumnezeu nu ne este dat pentru a-L inţelege, ci pentru a-L crede.” Iar Isus spune: „Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi:”Vedem”, de aceea păcatul vostru rămâne.” Isus S-a născut noapea întro iesle. Poporul Israel a trebuit să mănânce mielul în Egipt, trebuia să mănânce tot mielul, şi aceasta noaptea. A fost nevoie de aceasta pentru a ieşi din Egipt. Cei care nu au mâncat din ele, trebuiau să moară. Deci omul, când este în întuneric trebuie să creadă că Isus i-a spălat păcatele lui, chiar dacă nu a experimentat această realitate. Faptul că Isus S-a născut noaptea întro iesle din Betleem ne arată că noi trebuie să credem că El ne-a spălat păcatele noastre, chiar dacă nu vedem aceasta, şi că Şi-a dat viaţa ca jertfă de ispăşire, devenind astfel viaţa noastră; dacă noi credem cuvântul mântuirii, nu avem păcate. Dar atunci când credinţa noastră se limitează doar la ceea ce vedem, rămânem în păcat.

De aceea:” ferice de cei ce nu văd, şi totuşi cred.”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

VIESPILE DOMNULUI

Voi trimite viespii bondăreşti şi îi vor izgoni dinaintea ta pe heviţi, cananiţi şi hetiţi.

Exodul 23.28

Nu vom căuta să adâncim ce erau aceste viespi bondăreşti; este de ajuns sa ştim că era armata trimisă de Dumnezeu înaintea poporului Lui pentru a-i înţepa pe inamicii săi, făcându-i astfel mai uşoară cucerirea ţării. Dumnezeul nostru alege felul Lui de a lupta pentru poporul Său, hărţuindu-i pe duşmani înainte ca ei să înceapă lupta; adesea El foloseşte mijloace, la care cei pe care-i apără nu s-ar fi gândit niciodată. Sunt multe influenţe misterioase care îi tulbură pe vrăjmaşii lui Israel. În Apocalipsa 12:16 este scris: „Pământul a dat ajutor femeii”.Să nu avem niciodată frică! Chiar astrele cereşti pot să lupte – în cursa lor – împotriva vrăjmaşilor sufletelor noastre. Uneori, când pornim la luptă, se poate să nu-i mai găsim pe inamici, căci: „Dumnezeu va lupta pentru voi şi voi veţi rămâne liniştiţi”. Aşa este scris. Bondarii lui Dumnezeu pot face mai mult decât armele voastre. Niciodată nu ne-am putea închipui, mijloacele folosite de Dumnezeu pentru a câştiga o biruinţă. Să ascultăm deci de porunca lui Dumnezeu, de a merge la luptă, pentru cucerirea neamurilor pentru Domnul Isus. Vom vedea că Domnul a trecut înaintea noastră şi a pregătit calea, iar acela care va merge pe urmele Sale, va recunoaşte cu bucurie că „dreapta Sa şi braţul sfinţeniei Sale, i-au adus biruinţa”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Luca 10.25

Cu această întrebare a încercat un învăţător al legii pe Domnul Isus. „S-a sculat” – aşa găsim scris – şi prin aceasta dădea de înţeles că recunoaşterea de sine însuşi şi smerenia erau complet departe de el. Domnul Cristos i-a arătat prin pilda samariteanului că un om pe jumătate mort nu poate face nimic, ci trebuie ca altul să facă în locul lui.

Celălalt nici nu întreabă, ca învăţătorul legii, cine-i aproapele său, ci pune mâna şi e gata să ajute din dragoste pe oricine are nevoie de ajutor. În acest samaritean vedem pe însuşi Domnul Isus Cristos. Ca să-l ajute pe învăţătorul legii la recunoaşterea de el însuşi şi să-şi cunoască povara păcatului, Domnul îl îndeamnă să facă la fel. Prin aceasta devin toţi oamenii ca „aproapele tău.” Îndemnul de a iubi pe alţii ca pe sine însuşi, trebuia să-i deschidă ochii şi să-l îndemne la pocăinţă. În Marcu 10.17 vedem pe tânărul bogat, dornic să aibă viaţa veşnică. A pus aceeaşi întrebare. S-a ostenit să ţină legea, dar într-o singură direcţie nu a împlinit-o, în aceea de a-şi iubi aproapele ca pe sine însuşi. Şi acest om nu a găsit pacea cu Dumnezeu, deoarece inima lui a fost legată de avuţiile pământeşti.

La fel şi temnicerul din Filipi (Fapt. 16.29-30) a pus aceeaşi întrebare către Pavel şi Sila, dar el nici nu „s-a sculat” nici „nu a alergat” ci a „sărit înăuntru” şi „tremurând de frică s-a aruncat la picioarele” celor doi. În Matei 11.12 este scris că: „Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, Şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea.”Temnicerul a găsit iertare şi pace cu Dumnezeu, el şi casa Lui. Vrei să ai şi tu parte de această fericire. Atunci întoarce-te ca fiul risipitor din Luca 15, care s-a pocăit şi a găsit iertarea păcatelor.

Pacea lui Dumnezeu este pregătită şi pentru tine! Vrei să o primeşti acum? „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea.”

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, cât de redusă este aprecierea mea cu privire la ispăşirea Ta şi la mântuirea Ta desăvârşită! Doamne, fă-mă să fiu mai plin de recunoştinţă; să fiu mereu un pasionat îndrăgostit de Domnul Isus Cristos.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.»

Evrei 2,17

Acest verset prezintă o a doua consecinţă a morţii lui Isus. Ea se referă la Satan, marele vrăjmaş. Diavolul este duşmanul de moarte al lui Dumnezeu, dar şi al oamenilor, căci el i-a dus în păcat. Fiindcă plata păcatului este moartea, Satan a fost stăpânul morţii până la moartea Mielului. Spun «până» fiindcă, prin jertfa Sa, Domnul Isus ne-a eliberat de:

1. groaznica moarte a doua (moartea veşnică), deoarece fără sacrificiul lui Isus am fi ajuns după moartea fizică în mâinile lui Satan.

2. cutremurătoarea frică de moarte, căci poţi «să mori» în timpul vieţii de nenumărate ori din cauza fricii de moarte. Dar citim în Evrei 2,15: «şi să-i izbăvească pe toţi aceia care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor».

3. teribila moarte a celor neîmpăcaţi cu Dumnezeu. Când Mielul lui Dumnezeu Şi-a dat viaţa pe crucea Golgotei, toate lucrurile s-au schimbat: din copiii lui Satan şi ai morții am devenit copiii lui Dumnezeu şi ai vieţii. Să-I mulţumim dar Domnului Isus Cristos care ne-a împăcat cu Tatăl şi ne-a eliberat din robia de moarte în care diavolul ne ţinea prizonieri din cauza păcatelor noastre!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcatpentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în EL

2 Corinteni 5:21

Întristatule creştin, de ce plângi? Iţi jeleşti nelegiuirea? Priveşte-L pe Domnul tău desăvârşit, şi aminteşte-ţi că eşti complet în El. În ochii lui Dumnezeu, eşti al fel de perfect, de parcă n-ai fi păcătuit niciodată; mai mult decât atât, Dumnezeul Dreptăţii te-a îmbrăcat cu veşmintele Sale divine, astfel încât acum ai mai mult decât îndreptăţirea unui om — ai îndreptăţirea lui Dumnezeu! O, tu care plângi din cauza păcatului înnăscut şi a stricăciunii, aminteşte-ţi că nici unul dintre păcatele tale nu te poate condamna. Ai învăţat să urăşti păcatul, dar ai învăţat şi că păcatul nu este al tău; el este pus pe capul lui Christos. Tu nu stai în picioare prin tine însuti, ci prin Christos.

Nu eşti acceptat prin tine, ci prin Domnul. Eşti la fel de primit de Dumnezeu astăzi, cu toată păcătoşenia ta, cum vei fi şi atunci când te vei afla în faţa tronului Său, liber de orice vină. O, te implor, prinde-te de gândul preţios al desăvârşirii în Christos! Fiindcă tu ai „totul deplin în El” (Coloseni 2:10). Îmbrăcat în veşmintele Mântuitorului, eşti la fel de sfânt ca Cel Prea Sfânt. „Cine-i va osândi? Christos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!” (Romani 8:34). Creştine, lasă-ţi inima să se bucure, fiindcă eşti primit „în Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:6). De ce să te temi? Zâmbeşte întotdeauna. Trăieşte aproape de învăţătorul tău. Trăieşte în suburbiile Cetăţii cereşti. În curând, la timpul cuvenit, te vei înălţa la cer şi vei domni împreună cu Isus. Şi toate acestea se vor întâmpla fiindcă Domnul „a fost făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El”.

 

Seara

Veniţi, să ne suim la Muntele Domnului.

Isaia 2:3

Este un beneficiu extraordinar pentru sufletele noastre să putem fugi din lumea aceasta rea spre ceva mai nobil şi mai bun. Grijile şi înşelăciunile acestei lumi sunt gata să înăbuşe tot ce este bun în noi şi să ne facă să devenim nervoşi, deprimaţi, mândri şi lumeşti. Este bine pentru noi să smulgem aceste buruieni, fiindcă seminţele cereşti nu pot creşte laolaltă cu ele. Unde vom găsi o seceră mai bună decât în părtăşia cu Dumnezeu şi lucrurile împărăţiei?

În văile Elveţiei, mulţi dintre locuitori se îmbolnăvesc fiindcă aerul este închis şi stătut; însă sus, în munţi, vei găsi un neam de oameni puternici, care respiră aerul curat şi proaspăt care vine de pe zăpezile din vârfurile Alpilor. Ar fi bine ca cei din vale să-şi poată lăsa casele dintre ceţuri şi miasme şi să vină să respire aerul proaspăt de munte. Intr-o asemenea excursie vă invit şi eu în seara aceasta. Fie ca Duhul Sfânt să ne ajute să ieşim din ceţurile fricii şi din miasmele neliniştii şi bolilor care s-au adunat în valea acestui pământ.

Să urcăm spre munţii bucuriei şi binecuvântării. Fie ca Dumnezeu Duhul Sfânt să taie funiile care ne ţin legaţi aici şi să ne ajute să urcăm! Prea adesea, stăm ca vulturul legat de stâncă. Dar, spre deosebire de vultur, noi începem să ne iubim lanţurile, şi poate că, dacă s-ar ivi ocazia, am ezita să ne eliberăm. Să ne ajute Dumnezeu ca, prin harul Său, să ne eliberăm măcar sufletele, dacă trupul este neputincios. Lăsându-ne trupurile de carne în urmă, aşa cum şi-a lăsat Avraam slujitorii când a fost chemat să-l aducă jertfă pe Isaac, să urcăm în duh pe culmea muntelui. Şi acolo să ne bucurăm de părtăşia Celui Prea înalt.

 

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă”.
(2 Împăraţi 6:17)

 

Aceasta este rugăciunea pe care trebuie s-o înălţăm pentru noi înşine şi unul pentru altul: „Doamne, deschide-ne ochii ca să vedem”. Suntem înconjuraţi, la fel cum era şi profetul Elisei, de „caii şi carele de foc” ale lui Dumnezeu (2 Împăraţi 6:17), aşteptând să ne conducă în locuri de glorioasă victorie.

Odată ce ochii ne sunt deschişi de Dumnezeu, vom vedea toate evenimentele din viaţa noastră, fie mari fie mici, fericite sau triste, ca „un car de triumf” pentru sufletul nostru. Tot ce vine asupra noastră devine un car de triumf din momentul în care îl tratăm ca atare. Pe de altă parte, chiar şi cea mai mică încercare poate deveni un obiect care distruge tot ce întâlneşte în cale, ducând la mizerie şi disperare, dacă îi permitem.

Deci diferenţa stă în alegerea pe care o facem. Totul depinde nu de evenimentele în sine, cât de modul în care le privim. Dacă pur şi simplu stăm culcaţi, lăsându-le să vină peste noi şi să ne zdrobească, ele devin un car necontrolabil de distrugere. Însă dacă ne suim în ele, ca într-un car de biruinţă, ele vor deveni carele lui Dumnezeu care ne duc triumfători înainte şi în sus.

Domnul nu poate face mai nimic cu un suflet zdrobit. De aceea Adversarul încearcă să-i împingă pe oamenii lui Dumnezeu spre disperare şi deznădejde dincolo de condiţia lor sau de condiţia bisericii. S-a spus adesea că o armată descurajată intră în luptă cu certitudinea înfrângerii. Am auzit recent o misionară spunând că s-a întors acasă bolnavă şi deprimată, pentru că duhul ei şi-a pierdut curajul, ceea ce a avut drept consecinţă un trup nesănătos.

Trebuie să înţelegem mai bine aceste atacuri ale Vrăjmaşului asupra duhului nostru şi cum să le opunem rezistenţă. Dacă reuşeşte să ne scoată din poziţia noastră corectă, el caută mai apoi să asuprească „pe sfinţii Celui Preaînalt” (Daniel 7:25) printr-un asediu prelungit, până când, într-un final, din pură slăbiciune, renunţăm şi la cea mai mică speranţă de victorie.

Hannah Whitall Smith

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 3.1-20

Pentru tine, tânăr credincios, răsună aceste cuvinte pline de dragoste ale Tatălui ceresc: „Fiul meu, nu uita…” (v. 1). Expresia „fiul meu” se repetă de paisprezece ori în cap. 1-7. Citându-le evreilor Proverbe 3.11,12, apostolul va fi obligat să le spună: „Aţi uitat de tot îndemnul care vă vorbeşte ca unor fii…” (Evrei 12.5,25). În ce ne priveşte, să luăm bine seama la avertismentele pe care le găsim în aceste capitole, gândindu-ne la Cel care ni le adresează.

Bunătatea şi adevărul sunt de nedespărţit: ele corespund perfect naturii Dumnezeului dragostei şi al luminii. Şi, pentru că noi suntem copiii acestui Dumnezeu, se cuvine să gravăm bunătatea şi adevărul pe inimile noastre (v. 3)!

Există o pricepere care se caută prin rugăciune (am învăţat aceasta din cap. 2): este priceperea prin care Duhul Sfânt ne ajută să pătrundem gândurile lui Dumnezeu: ferice de toţi cei care o găsesc (v. 13)! Însă există şi una în care nu am voie să-mi pun încrederea: este propria mea pricepere (v. 5). Nu pot în acelaşi timp să mă sprijin şi pe priceperea mea şi să mă încred şi în Dumnezeu din toată inima; să urmez şi raţionamentele mele… şi instrucţiunile de sus. „Nu fiţi înţelepţi în ochii voştri”, recomandă Romani 12.16, reluând v. 7 din capitolul nostru.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ioan 20:19-23

În seara aceleiaşi zile, …pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus… Ioan 20:19

PRIN UŞILE ÎNCUIATE

Imaginaţi-vă emoţiile contradictorii ale ucenicilor din ziua învierii, înainte ca Isus să apară în mijlocul lor. Credeau cu toţii că Domnul lor murise. Se temeau de iudei, astfel când ei se întâlneau în secret, încuiau uşile. Cu toate acestea, o speranţă le stârnea inimile din momentul când au auzit că mormântul era gol. Apoi, în ciuda uşilor încuiate, Isus a stat în mijlocul lor. Primele Lui cuvinte au fost: „Pace vouă!” (Ioan 20:19).

Unii dintre noi avem uşi emoţionale sau spirituale „încuiate” în vieţile noastre. Poate fi duşmănia pe care o ţinem ascunsă de multă vreme. Poate fi o ofensă sau o rană adâncă pe care o purtăm înăuntrul nostru de ani de zile. Poate fi o amintire urâtă şi teribilă din copilărie, care ne rupe legăturile cu oamenii. Poate fi chiar un sentiment de mânie, pe care-I nutrim faţă de Dumnezeu, pentru cele ce ni s-au întâmplat cu ani în urmă. Aceste uşi încuiate ne ţin închişi în lumea noastră mică şi plină de frică. Ele ne împiedică să creştem spre maturitate şi să cunoaştem fericirea. Dar uşile încuiate nu L-au putut împiedica pe Domnul şi nu-L pot opri nici azi. Emoţia pe care o simţi, scânteia de speranţă ce o ai, vine de la Duhul Sfânt. încurajează-le! Nu te teme să vorbeşti cu Isus. Varsă-ţi inima înaintea Lui şi spune-I exact ceea ce simţi. La vremea pe care o va alege, El va pătrunde prin aceste uşi încuiate, aducându-ţi iertarea, vindecarea şi fericirea. Numai în felul acesta vei cunoaşte adevărata semnificaţie a cuvintelor: „Pace vouă!”
D.C.E.

Isuse, Tu Om al durerii

 Ce-ai suferit pentru mine,

Doar ochii Tăi pot să vadă

Rana-mi ascunsă-n ruşine.   Twells

Dacă Isus este ţinut afară, atunci înăuntru trebuie să fie ceva rău.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Ascultarea este mai bună decât jertfa, şi luareaaminte decât grăsimea berbecilor.  1 Samuel 15.22

Acestea au fost cuvintele solemne rostite de profetul Samuel către împăratul Saul, cu foarte mulți ani în urmă. Motivul pentru care ele au fost rostite este foarte important, iar lecția pe care o învățăm este una salutară. Samuel, ca mesager al voii lui Dumnezeu, ia poruncit lui Saul săl nimicească pe Amalec, duşmanul de neîmpăcat al poporului lui Dumnezeu. Bărbații, femeile, copiii, oile, boii, cămilele, măgarii, tot ce avea suflare trebuia nimicit. Nu trebuie să punem sub semnul întrebării poruncile lui Dumnezeu – ele sunt cu totul justificate.

Datoria lui Saul era să împlinească în totul instrucțiunile clare ale lui Dumnezeu. În mod evident, el a gândit altfel. La cruțat „pe Agag şi ce era mai bun din turmă şi din cireadă, şi vite grase şi miei şi tot ce era bun şi na vrut să le nimicească; dar orice lucru care era prost şi slab, pe acela la nimicit” (versetul 9). Cu alte cuvinte, Saul a acționat ca şi cum sar fi priceput mai bine decât Dumnezeu. A crezut căl poate convinge pe Samuel că de fapt cruțase cea mai bună parte a turmelor lui Amalec pentru a fi jertfită Domnului. Cu siguranță că un astfel de motiv, gândea el, era vrednic de laudă: el nu sa îmbogățit pe sine, ci a vrut săL onoreze pe Dumnezeu. Totuşi, Domnul gândea altfel, iar această faptă avea săl coste pe Saul împărăția.

Era în joc un principiu important. Cum putea Saul să cârmuiască o împărăție, dacă nu asculta în totul de Dumnezeu? Cum putea să aştepte să fie ascultat de supuşii săi, dacă el însuşi nu asculta de Cel care era deasupra lui? Dacă supuşii lui ar fi gândit că puteau să modifice după bunul plac poruncile lui Saul, unde ar mai fi fost autoritatea lui? Gândul lui Saul că putea aduce îmbunătățiri poruncii lui Dumnezeu a fost o greşeală de neiertat.

Care este deci drumul pe care trebuie săl urmeze creştinul? Acela al ascultării de Dumnezeu, indiferent de prețul plătit. Va veni timpul când creştinul va fi chemat să stea înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Va putea el atunci să se scuze că na făcut voia lui Dumnezeu exact aşa cum este ea exprimată în Cuvântul Său?                J. Pollock

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… am ajuns ca un vas sfărâmat. Psalmul 31.12

Vasul sfărâmat

La vârsta de 20 de ani, Henry Moorhouse și-a predat viața în brațele Mântuitorului. Imediat după pocăința sa, a început să-L mărturisească pe Hristos ca Domn și Mântuitor al său. Împărțea pliante, vorbea cu trecătorii și uneori predica pe la colțuri de stradă. Într-o zi, pe când se plimba printr-o mahala sărăcăcioasă din Londra, a văzut o fetiță care se întorcea cu un ulcior cu lapte spre casă. Împiedicându-se, a scăpat ulciorul care s-a spart. Fetița a început să plângă amarnic. Henry a mers la fetiță, a ridicat-o și i-a spus să nu mai plângă. „Dar mama mă va bate, pentru că am spart ulciorul”, zise fetița.Henry s-a aplecat să adune bucățile ulciorului spart și a încercat să le prindă la loc. În acel moment, fetița s-a oprit din plâns. Ea privea cu o oarecare speranță cum el încerca să prindă bucățile la un loc. Însă imediat vasul s-a sfărâmat din nou. Fetița a început să plângă din nou. Henry a încercat încă o dată să repare ulciorul. A reușit cu multă migală să refacă vasul cu excepția toartei. I-a dat fetiței să vadă dacă poate să o fixeze. Ea a pus toarta la ulcior, însă celelalte bucăți s-au împrăștiat din nou. Fetița a început să plângă și mai tare. Atunci Henry s-a dus cu fetița într-un magazin care vindea vase de ceramică și a cumpărat unul nou. Apoi a umplut vasul cu lapte și i l-a dat fetiței.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

ÎNTELEGE-TI ISPITELE (3)

„Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări” (lacov 1:2)

Diavolul știe că atunci când îți dai seama că el este sursa ispitelor își pierde avantajul. El știe că atunci când înțelegi că el a fost cel care a inițiat ispita, vei da înapoi mai repede decât atunci când crezi că de la tine pornește ispita. Dacă diavolul s-ar apropia de tine și ți-ar spune: „Am venit ca să te fac să păcătuiești și să te simți condamnat”, vulnerabilitatea ta la ispitirile lui s-ar evapora! El nu-ți va spune asta – dar dacă nu uiți lucrul acesta, vei avea avantaj în fața lui. Pavel a spus-o astfel: „nu suntem în neștiință despre planurile lui” (2 Corinteni 2:11). O altă percepție eronată este aceea că ispita e pierdere de vreme și efort irosit degeaba. în perioadele lungi de ispită avem impresia că am pierdut teren, nu că l-am câștigat. Nu! A ține piept ispitei înseamnă a te lupta „lupta cea bună a credinței” (1 Timotei 6:12) și atunci Dumnezeu îți dezvoltă caracterul. „Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți, întregi” (lacov 1:2-4). Firește, răsplata ta depășește beneficiile din prezent țintind spre răsplătirea veșnică. „Cu toate că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre … să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos” (1 Petru 1:6-7). Să mai adăugăm și glorioasa garanție a lui Dumnezeu: „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții” (lacov 1:12).

 

 

 

 

3 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Dacă ai fi cunoscut!

„Dacă ați cunoscut…, în această zi a ta, cele care sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi.”

Luca 19:42

Isus a intrat triumfător în Ierusalim; întreaga cetate s-a pus în mişcare; dar era acolo un dumnezeu străin: mândria fariseismului. Era un dumnezeu care părea religios şi drept, dar, în realitate, era „un mormânt văruit”.

Ce anume mă orbeşte pe mine în această zi a meat Am eu vreun dumnezeu străin – nu un monstru dezgustător, ci o anumită stare sufletească ce mă domină? Mai mult decât o dată Dumnezeu m-a adus faţă în faţă cu dumnezeul străin şi am ştiut că trebuie să renunţ la acesta, dar n-am făcut-o. Am trecut prin criză ca prin urechile acului şi tot mai am acel dumnezeu străin; sunt orb faţă de lucrurile care sunt spre pacea mea. Este un lucru înspăimântător că putem fi în locul unde Duhul lui Dumnezeu ar trebui să aibă cale liberă în noi, şi totuşi, noi facem ca vina noastră înaintea lui Dumnezeu să crească tot mai mult.

„Dacă ai fi cunoscut” – cuvintele lui Dumnezeu pătrund direct în inimă, având în urma lor lacrimile lui Isus. Aceste cuvinte implică responsabilitatea pentru propriile noastre greşeli. Dumnezeu ne trage la răspundere pentru ceea ce nu vedem. „Acum sunt ascunse de ochii tăi” – pentru că nu te-ai predat Lui niciodată cu adevărat. Ce tristeţe de nedescris aduc cuvintele „care puteau fi”! Dumnezeu nu mai deschide niciodată uşile care au fost închise. El deschide alte uşi, dar ne aminteşte că există uşi pe care noi le-am închis, uşi care n-ar fi trebuit niciodată închise, gânduri care n-ar fi trebuit să fie niciodată murdărite. Nu-ţi fie teamă niciodată când Dumnezeu îţi aduce în faţa ochilor trecutul. Lasă amintirea să lucreze. Ea este un slujitor al lui Dumnezeu, cu mustrările, pedepsele şi întristările ei. Dumnezeu va transforma acel „care puteau fi” într-o recoltă minunată pentru viitor.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

EFESENI 6:15

„Avînd picioarele încălţate cu rîvna Evangheliei păcii.”

Textul acesta însemnează fără doar şi poate: „Să fiţi pregătiţi ca nişte mesageri gata să ducă vestea bună a păcii.” Prin aceasta apostolul ne spune să fim totdeauna în alertă, avînd răspuns imediat la orice întrebare şi dînd fără ezitare o mărturie bună şi corectă. Lui Timotei, de pildă, îi spune: „Vesteşte Cuvîntul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blîndeţea şi învăţătura.” (2Tim.4:2), şi desigur nu este neapărat vorba de a vesti Cuvîntul de la catedră sau de a face o lucrare de felul acesta fără să fi fost trimis şi înzestrat de Duhul Sfînt cu darul de evanghelist, învăţător, de episcop sau orice altă lucrare în adunare. Aici este vorba de lucrarea de mesager sau de purtător al veştii bune la care sîntem cu toţii chemaţi, fără excepţie, bărbat sau femeie. Ceea ce ni se cere este rîvnă si dragoste pentru suflete.

Să ne gîndim la tăcerile noastre care au dezonorat pe Domnul şi care s-au datorat lipsei de curaj, sau ruşinii sau comodităţii noastre. Putem să fim plini de teorii frumoase, buni cunoscători ai Cuvîntului, dar cînd este vorba să spunem oamenilor despre Domnul Isus şi lucrarea Lui de la cruce, atunci tăcem! şi cînd, vai, cinstea şi slava lui Dumnezeu şi a Cuvîntului Lui sînt zeflemisite, nu numai că nu protestăm dar ne arătăm chiar indiferenţi. Trec poate zile, săptămîni şi luni fără să spunem un cuvînt cuiva despre vestea cea bună a păcii, şi de fiecare dată cînd nu am luat poziţia de mesager, cînd nu am ridicat drapelul Evangheliei, nu am făcut decît să întărim poziţia vrăjmaşului. Dumnezeu să ne dea supleţe şi atitudine de permanentă alertă care să prindă orice prilej pentru a aduce un suflet la pomnul Isus, pentru a sprijini pe cineva în suferinţă sau pentru a da mărturie despre adevărul lui Dumnezeu.

Să nu spunem că nu avem ocazii de a mărturisi, căci ziua este plină de astfel de prilejuri. Lipsa de roadă în viaţa noastpu nu este din pricina lipsei de oportunităţi de tot felul de a face ceva pentru Domnul nostru ci pentru că n-avem dragoste pentru Domnul Isus şi pentru sufletele oamenilor. Da, ne lipseşte rîvna de care vorbeşte textul nostru.

Să-I cerem lui Dumnezeu să ne trezească la realitate şi să ne izbăvească de somnul nostru, de egoism şi de comoditate. Să aducem întreaga noastră fiinţă ca o jertfă vie, plăcută lui Dumnezeu şi de folos pentru o lume ruinată în păcat. Să stăm în picioare pentru Domnul nostru, fiind încălţaţi cu rîvna Evangheliei păcii ştiind că am ajuns la „sfîrşitul vremurilor” şi să nu ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu ca acela care a ascuns talantul în pământ.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta Lui Dumnezeu.” Coloseni 3:1

Isus a murit pentru păcatele noastre, a fost înmormântat şi a treia zi a înviat după Scripturi. Dumnezeu ne-a adus la viaţă împreună cu El, aşa după cum este scris: „El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit, şi a înviat pentru ei.” Mulţi ajung numai până la Golgota, considerând că Isus a murit pentru păcatele noastre. De aceea, ei nu scapă de păcat.

În 1 Corinteni 15:7 găsim scris: „Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre.” Deci prin învierea Lui Isus avem parte de naşterea din nou. Prin înviere devenim o făptură nouă, după Scriptură. Înaintea Lui Dumnezeu numai o făptură nouă este plăcută. Deci, numai dacă ar fi murit, şi nu ar fi înviat, credinţa noastră ar fi zadarnică, iar noi am pieri cu toţii! „Dar acum Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.” 1 Corinteni 15:20. Căci aşa cum printrun om, prin Adam a venit moartea, tot aşa printru om, Isus este învierea morţilor. Căci precum toţi mor în Adam, aceia care cred în Isus vor trăi.

Cititorule drag, ai tu această viaţă? Când ai avut parte de mărturia că eşti un copil al Lui Dumnezeu şi de arvuna Duhului Sfânt, aşa cum este scris în Efeseni 1:13-14? Dacă ai parte de toate acestea, atunci aparţii de cei cărora le sunt ierate păcatele şi nu au nimic vrednic de osândă în viaţa lor. Atunci eşti părtaş Împărăţiei Lui Dumnezeu şi umbli după lucrurile de sus, căci patria noastră este în ceruri.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

SĂ PRIMEŞTI ÎNŞTIINŢAREA

Pentru că ţi s-a mişcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului, când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor Iui, care vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentru că ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu am auzit – zice Domnul.

2 Împăraţi 22.19

Mulţi din cei care dispreţuiesc înştiinţarea, vor pieri; dar ferice de acela care ia seama la Cuvânt, şi se cutremură. Aşa a făcut Iosia şi a fost scutit de judecăţile rostite de Domnul împotriva lui Iuda, din pricina păcatelor sale. Dacă şi inima ta s-a muiat şi te-ai smerit, vei fi şi tu scutit, şi apărat în ziua cea rea. Dumnezeu face un semn, pune o pecete pe fruntea acelora care suspină şi plâng din pricina păcatului veacului acesta. Îngerul distrugător a primit ordin să bage sabia în teacă până la punerea peceţii, pentru ca aleşii Lui să fie puşi la adăpost (Apocalipsa 7.1-3). El îi cunoaşte. Sunt timpuri ameninţătoare? Se vede necredincioşia înaintând cu paşi grăbiţi, făcându-vă să vă temeţi de o pedeapsă asupra unui popor care se adânceşte în păcat? Poate că aveţi dreptate. Ei bine, făgăduinţa „că nu vor vedea ochii tai toate nenorocirile pe care le voi aduce asupra locului acestuia” este şi pentru tine. Dar voi vă găsiţi într-o aşteptare mai bună, mai mângâietoare, a venirii Domnului Isus, şi atunci zilele de întristare vor avea sfârşit.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

 Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum? Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti. Luca 24.17

Doi, din cei ce-l urmau pe Domnul Cristos, au mers în ziua învierii Lui spre Emaus. Pe drum au discutat despre înspăimântătoarele lucruri care s-au petrecut în Ierusalim şi ai căror martori au fost şi ei. Cei doi au văzut în Domnul trimisul Iui Dumnezeu, Mesia lui Israel, împlinitorul prorociilor, „Izbăvitorul lui Israel.” Gândurile lor erau îndreptate spre binecuvântările pământeşti ale lui Israel, care credeau că vor scăpa de duşmanii lor. Dar acum Domnul a murit şi cu El s-a dus în mormânt toată nădejdea lor. Complet dezamăgiţi, mai ales că unele femei le-au spus că au găsit mormântul gol, ei nu ştiau ce să creadă din toate aceste lucruri şi astfel profund întristaţi mergeau pe drumul lor. Dar Domnul s-a gândit la ei – căci este imposibil ca El să lase inimile întristate şi singure. Încontinuu El este prezent acolo unde ai Lui au nevoie de El. Isus poate să-i facă fericiţi. Ochiul Său priveşte tot timpul cu profundă dragoste spre ai Săi şi unde vede pe unul întristat, nefericit sau posomorât este imediat gata de a-l îmbărbăta şi de a-i aduce fericirea în inimă.

Orice întristare ai avea în inima ta, oricând poţi să te duci la Domnul Isus şi vei vedea milostenia şi dragostea Lui. Cunoaşterea acestui adevăr umple inima de pace şi fericire. Câtă îmbărbătare pentru copiii iui Dumnezeu, care sunt încercaţi şi ispitiţi, loviţi în tot felul şi înjosiţi, să se gândească la faptul că Dumnezeu nu-i vede decât purtaţi în inima Iui Isus! Înaintea lui Dumnezeu ei strălucesc neîncetat în lumina fără seamăn a lui Cristos; ei sunt îmbrăcaţi cu o frumuseţe dumnezeiască. Lumea nu-i poate vedea astfel, dar Dumnezeu aşa îi vede şi aici e marea deosebire. Lumea nu poate vedea pietrele scânteietoare pe care iubirea lui Dumnezeu a săpat numele celor răscumpăraţi.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Atrage-mă, o, Doamne, într-o comuniune vitală cu Tine. Ce mare schimbare aduce soarele în lumea naturală şi ce mare schimbare se produce când Tu străluceşti asupra noastră! Continuă să străluceşti asupra noastră până când vom fi copleşiţi de prezenţa Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Cristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate. El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh.» 1 Petru 3,18

În momentul în care Isus a murit, El a restabilit partășia intimă a omului cu Dumnezeu. Acesta este înţelesul măreţ din Matei 27,50-51: «Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul. Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos». In momentul în care Domnul Isus a murit, Dumnezeu însuşi a deschis Locul Preasfânt, care fusese închis din cauza păcatului. Această refacere a relaţiei pe verticală dintre Dumnezeu şi om a fost consecinţa morţii lui Isus Cristos.

Ultimul Său strigăt şi ruperea perdelei de la intrarea în Sfânta Sfintelor au avut loc în acelaşi moment, motiv pentru care autorul Epistolei către Evrei ne spune: «Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru adică trupul Său, şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată» (Evrei 10,19-22). Acest lucru este valabil pentru noi, cei care credem în Domnul. Prin moartea lui Isus perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt şi acum avem intrare liberă în Sfânta Sfintelor.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Au luat deci pe Isus, și L-au dus. Ioan 19:16

El fusese în agonie toată noaptea. După ce şi-a petrecut zorii în holul lui Caiafa, a fost dus de la Caiafa la Pilat, de la Pilat la Irod, şi de la Irod înapoi la Pilat. Din cauza aceasta, nu mai avea putere, pentru că nu-I fusese îngăduit să se odihnească. Erau însetaţi de sângele Lui, aşa că L-au lăsat să moară, purtând povara crucii. Ce procesiune sfâşietoare! Nu degeaba plângeau fiicele Sionului. Plângi şi tu, suflete. Ce învăţăm văzând cum ÎI duc pe Domnul nostru? Nu pricepem adevărul oglindit în ţapul Ispăşitor? Nu lua marele preot ţapul punându-şi mâinile pe capul lui, şi nu mărturisea păcatele întregului popor, pentru ca ele să treacă asupra ţapului? Apoi se alegea un om care să ducă ţapul in pustie, şi el ducea păcatele poporului într-un loc în care să nu poată fi găsite. ÎI vedem pe Isus adus în faţa preoţilor şi conducătorilor, care ÎI declară vinovat. Dumnezeu însuşi transferă vina noastră asupra Lui: „Domnul a făcut să cadă asupra Luii nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:6); „El l-a făcut păcat pentru noi” (2 Corinteni 5:21). Ca purtător al vinei noastre, ducându-ne păcatul — reprezentat de cruce — pe umeri, marele Ţap Ispăşitor a fost dus de soldaţi. Prea iubitule, crezi că El a purtat şi păcatul tău? In timp ce priveşti crucea, vezi în ea vina ta? Există o singură cale prin care poţi să ştii dacă îţi purta sau nu păcatul. Ai pus mâna pe capul Lui, mărturisindu-ţi păcatul, şi ai crezut în El? Atunci păcatul nu mai apasă asupra ta; a fost transferat asupra lui isus, şi El II duce pe umeri, o povară mai grea decât Crucea. Nu lăsa imaginea să se şteargă fără să te bucuri de eliberarea ta şi să-L iubeşti pe Răscumpărătorul care ţi-a purtat vina.

Seara

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturora. Isaia 53:6

Aceasta mărturisire aparţine întregului popor al lui Dumnezeu. Am căzut cu toţii; de aceea, în cor, de la primul intrat în ceruri până la ultimul, putem spune „noi rătăceam cu toţii ca nişte oi”. Mărturisirea, deşi unanimă, este unică şi individuală: ,fiecare îşi vedea de drumul lui”. Fiecare persoană are propria vină. Cu toţii suntem păcătoşi, dar fiecare are propriul caracter. Cu toţii ne unim în căinţă, dar fiecare are o poziţie individuală. „Fiecare îşi vedea de drumul lui” este o mărturisire a faptului că fiecare a păcătuit în felul său, cu o intensitate diferită de toţi ceilalţi. Această mărturisire este deschisă. Nu există nici un cuvânt de apărare şi nici o silabă de scuză. Mărturisirea este o renunţare la orice formă de îndreptăţire. Este declaraţia vinovatului conştiente — grav vinovat, vinovat fără scuze. Ei stau în picioare, cu armele răzvrătirii distruse, şi strigă „noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui”. Totuşi, nu auzim nici un vaiet care să urmeze mărturisirii, fiindcă următoarea propoziţie este aproape un cântec „Domnul a făcut să cadă asupra hui nelegiuirea noastră”. Este cea mai dureroasă afirmaţie, dar ne aduce mângâiere. Este ciudat să vezi că mila domneşte în mijlocul nefericirii, că sufletul obosit găseşte odihnă pe culmile durerii. Mântuitorul rănit vindecă inimile rănite. Iată cum căinţa cea mai umilă dă loc încrederii, privindu-L pe Christos pe cruce!

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Glorificaţi pe Domnul în mijlocul focului.

(Isaia 24:15, KJV)

 

Observaţi micul cuvânt „în”! Noi trebuie să-L onorăm pe Domnul în încercare – chiar în lucrul care ne mâhneşte atât de mult. Şi cu toate că sunt exemple în care Dumnezeu n-a îngăduit ca sfinţii Săi să simtă măcar focul, de obicei focul produce durere.

Tocmai acolo, în văpaia focului, noi trebuie să-L glorificăm. Noi facem aceasta exersând credinţa perfectă în bunătatea şi dragostea Lui care a îngăduit ca această încercare să vină peste noi. Ba mai mult, noi trebuie să credem că după ce vom ieşi din foc va rezulta ceva mult mai demn de laudă pentru El decât am experimentat până acum.

Pentru a trece prin focuri, este nevoie de o credinţă mare, căci o credinţă mică nu va reuşi. Trebuie să câştigăm victoria în cuptor. Margaret Bottome

Un om are doar atâta credinţă cât arată în vremuri de încercare. Cei trei bărbaţi care au fost aruncaţi în cuptorul de foc au ieşit afară exact aşa cum au intrat – cu excepţia funiilor cu care erau legaţi. Cât de des Dumnezeu ne înlătură lanţurile în cuptorul suferinţei!

Aceşti trei bărbaţi au umblat prin foc fără să fie arşi – pielea lor nu era nici măcar băşicată. „Focul n-avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, … nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei” (Daniel 3:27).

Aşa trebuie să iasă creştinii din cuptorul încercărilor de foc – eliberaţi de lanţurile lor, dar neatinşi de flăcări.

 

A ieşit biruitor asupra lor prin cruce. Coloseni 2:15

 

Aceasta este adevărata biruinţă – să biruieşti boala trecând prin ea, să biruieşti moartea trecând prin moarte şi să biruieşti orice altă circumstanţă potrivnică trecând prin ea. Crede-mă, există o putere care ne poate face biruitori în mijlocul conflictului.

Sunt înălţimi pe care le putem atinge, de unde putem privi înapoi peste drumul pe care am venit şi putem cânta cântarea noastră de biruinţă de această parte a cerului. Îi putem face pe alţii să ne considere bogaţi, deşi suntem săraci, şi îi putem îmbogăţi pe mulţi în sărăcia noastră. Noi trebuie să biruim în ea.

Biruinţa Domnului Hristos a fost câştigată în umilinţa Lui. Şi poate că şi biruinţa noastră se va arăta prin ceea ce alţii văd ca umilinţă. Margaret Bottome

Nu-i aşa că este foarte captivant să vezi un om împovărat cu multe încercări, care însă e cu inima veselă ca sunetul unui clopoţel? Nu-i aşa că este ceva contagios şi îndrăzneţ să-i vezi pe alţii grozav de ispitiţi, dar „mai mult decât
biruitori” (Rom. 8:37)? Nu este încurajator să vezi un tovarăş de drum cu trupul frânt, însă păstrând splendoarea răbdării de neînfrânt?

Ce mărturie dau acestea despre puterea darului de har al lui Dumnezeu!

John Henry Jowett

 

Când orice sprijin pământesc cade,

Şi viaţa pare o mare agitată,

Eşti tu atunci o minune susţinută de Dumnezeu,

Satisfăcut şi liniştit şi liber?

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 2.1-22

Înainte de a „lua în mâini” educarea „fiului”, înţelepciunea ii testează înclinaţiile: este „fiul” hotărât să se lase învăţat, pentru a găsi cunoştinţa lui Dumnezeu? (v. 5); se supune el de bunăvoie disciplinei din această „şcoală”?; pentru că, în adevăr, nicio învăţătură nu este profitabilă dacă nu este însoţită de dorinţa de a dobândi cunoştinţă şi nici dacă lipseşte conștientizarea importanţei ei. În felul acesta ne putem explica cum se poate întâmpla ca un şcolar rău să devină dintr-o dată un bun elev: se schimbă brusc din momentul când ajunge să înţeleagă că viitorul lui depinde de munca lui.

Înţelepciunea şi priceperea ni se oferă ele însele. Dumnezeu nu limitează darurile Duhului Său (loan 3.34). În acelaşi timp însă, noi trebuie să le urmărim, să le căutăm activ prin rugăciune (v. 3; comp. cu 1 Corinteni 14.1). Versetele 1-4 îl invită pe cel credincios să facă un efort înşeptit: dacă vei primi cuvintele…, păstra poruncile…, pleca urechea…, îndrepta inima…, striga…, căuta…, cerceta… într-adevăr, dacă inima noastră
nu este angajată ferm şi personal, cea mai bună educaţie
nu ne va putea păzi mult timp (v. 10,11; vezi Daniel 1.8). Tendinţa noastră va fi să ne adaptăm mediului în care ne vom afla: vom fi la discreţia influenţelor negative (v. 12-22); şi, de asemeni, ziua plecării de acasă ar putea marca o întorsătură fatală pentru noi (citiţi 1 Corinteni 15.33).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Corinteni 15:1-20

Dar acum Cristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. 1 Corinteni 15:20

DIN PRICINA PAŞTELOR

Cristos a înviat! Ce mesaj schimbător de vieţi conţin aceste scurte cuvinte! Oamenii cărora le scria apostolul Pavel această epistolă ştiau acest lucru, dar unii din ei nu captaseră adevărul că prin învierea Sa, Cristos îi asigură pe toţi credincioşii Săi că vor învia şi ei în trup. Acest adevăr a fost deosebit de mângâietor pentru o femeie, pe nume Frieda Barkman, după ce fiul ei adoptiv, Vernon, în vârstă de 15 ani, a fost omorât într-un accident. Temându-se că va fi curând uitat de către cei mai mulţi din prietenii săi, ea a început să le scrie cu multă insistenţă, sperând ca în felul acesta, le va păstra vie memoria fiului ei. Apoi, deodată şi-a dat seama că ea n-are nevoie să mai facă aceasta. Vernon era încă viu. Nu îşi încetase existenţa. El se va întâlni din nou cu toţi prietenii lui. De unde ştia? Iată răspunsul ei: „Datorită Paştelui. Pentru că la ultima noastră rugăciune în familie, el s-a rugat: „Iţi mulţumesc, Doamne, Dumnezeule, că sunt copilul Tău”. Rareori mă gândesc la toţi bunicii mei, la unchi şi mătuşi şi la mulţi alţii ce au plecat din lumea aceasta. Cât de repede uităm noi! Cât de repede vom fi uitaţi, după ce-am plecat. Dar acesta nu este un lucru de care trebuie să ne îngrijorăm. Datorită Paştelui, ştim că noi, creştinii, ne vom întâlni din nou de partea cealaltă. In trupurile de slavă ne vom îmbrăţişa unii cu alţii din nou. Datorită Paştelor, orizontul este strălucitor! Viaţa poate părea deprimantă, dar nu este – nu pentru un copil al lui Dumnezeu! Datorită Paştelor, Cristos trăieşte, şi noi vom trăi. 
H.V.L.

Zburăm acum spre locul în care Cristos

Cu drag ne conduce spre cerul frumos.

Ca Isus trăi-vom învierii misterul;

A noastră e crucea, mormântul şi cerul.  Wesley

Învierea lui Cristos este mugurul promisiunii – învierea noastră este floarea împlinirii ei.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Le vestea evanghelia lui Isus şi învierea.  Fapte 17.18

În toate predicile apostolilor, promisiunile lui Dumnezeu sunt prezentate a fi împlinite prin acest singur lucru – prin învierea lui Isus dintre cei morți. Ei fuseseră înceți în a înțelege din Scriptură că Domnul trebuia să sufere şi să fi înviat dintre cei morți. Iudeii Îl aşteptau pe Mesia pentru a le îmbunătăți starea ca națiune. Nu aveau nici o idee despre necesitatea morții şi a învierii şi nu înțelegeau solemnitatea crucii, unde Domnul avea să moară, ca Jertfă pentru păcat.

Să ne oprim puțin înaintea mormântului Domnului, întro meditație solemnă! Ce taină a dragostei! Ce loc pentru Fiul lui Dumnezeu! Mielul ispăşitor a fost înjunghiat pentru noi, a murit şi a fost îngropat. Toate acestea au fost cunoscute mai dinainte de Dumnezeu. Scopul Său nu a fost îmbunătățirea vechii creații, ci începerea uneia noi. Isus trebuia să fie primul care să învieze dintre cei morți. El a înviat; fâşiile de pânză au rămas jos, iar ştergarul de pe fața Lui a fost împăturit cu grijă şi pus deoparte. Dumnezeu a triumfat în mod glorios. Isus a trecut prin moarte, iar acum El este „Începutul, Cel întâinăscut dintre cei morți” (Coloseni 1.18).

Piatra lepădată de zidari a devenit începutul unei noi creații – Piatra vie, Hristosul înviat! Adam a fost începutul vechii lumii, pe care a începuto prin păcat şi prin moarte. Dar ce creație trebuie să fie aceea care Îl are pe Hristos ca început şi ca temelie! Binecuvântat Întâinăscut dintre cei morți, toți frații Tăi sunt una cu Tine în înviere! Nu vedem încă această nouă creație, însă Îl vedem pe Isus, încununat cu cinste şi cu glorie.    C. Stanley

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării …1 Corinteni 1.18

Crucea lui Hristos

Răstignirea Domnului Isus nu este doar un eveniment istoric, unde un Om complet nevinovat a fost omorât în mod groaznic, ci de atunci crucea ridicată în această lume e ca un semn al lui Dumnezeu, care nu poate fi trecut cu vederea, pentru dragostea Sa față de oamenii pierduți.

Crucea Domnului Isus este răspunsul lui Dumnezeu la păcatul și vina oamenilor. Este judecata Sa, socoteala Sa cu păcatul, executată asupra Celui fără păcat, dar făcut păcat pentru noi, Locțiitorul nostru. În același timp este oferta lui Dumnezeu pentru păcătoși să accepte harul și îndreptățirea Lui.Crucea este expresia necazului adânc și a mizeriei omului, a totalei sale nedemnități, a lipsei de putere și a rușinii. Este locul cel mai umilitor pentru omul arogant și mândru. Din natura sa, el nu iubește crucea. Și numai gândul la ea îl supără pe omul care se consideră drept și este sigur de sine. Numai când vede vina vieții sale, simte cum inima lui este atrasă de cruce, pentru că atunci Îl iubește pe Acela care a murit pe ea.

Crucea este în sens figurat locul pe care Dumnezeu i l-a indicat omului vechi. Dumnezeu nu are un alt loc pentru omul păcătos. Este locul potrivit, chiar necesar pentru creatura nedemnă și în același timp locul potrivit pentru Dumnezeul dragostei, care face cunoscută dragostea Sa tocmai acestei creaturi.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

„Ferice de cel ce rabdă ispita” (lacov 1:12)

Cea de-a doua percepție eronată este aceasta: ispita este un păcat. Diavolul dorește să te învinovățești pentru ispitele care vin în viața ta. De ce? Pentru că atunci când crezi că tu ești sursa lor, te simți condamnat și descurajat. Pe măsură ce te afunzi în descurajare devii o pradă ușoară, iar diavolul te convinge să mergi mai departe și să cedezi ispitei.

În mod ironic, ai cedat ispitei prin teama că ai căzut deja. Nu, ispita în sine nu este păcat; păcatul apare numai când cedezi în fața ei! Mulți dintre noi ne simțim deficitari spiritual, departe de Dumnezeu, chiar prefăcuți pentru că avem impresia că noi înșine am inițiat ispita. Imaginează-ți un hoț în casa ta și când îl detectezi, el te acuză că tu ești hoțul! L-ai crede? Sigur că nu! Cu toate acestea, e modalitatea prin care Satan se apropie de noi.

După ce ne ispitește, el ne aduce acuzații prin gânduri precum: „Un creștin adevărat nu ar avea niciodată astfel de gânduri!” Când ne cunoaștem propria slăbiciune, acuzațiile lui par plauzibile și îl credem. Apoi ne simțim condamnați, alunecăm spre descurajare și cedăm ispitei.

Să înțelegem un lucru: condamnarea vine de la diavol (1 Timotei 3:6). Biblia spune: „Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus” (Romani 8:1). Când Satan trimite ispita, Duhul Sfânt lucrează în noi, ajutându-ne să-i respingem sugestiile și amintindu-ne de disponibilitatea Domnului Isus de a ne ajuta să ieșim biruitori. „Prin faptul că El însuși a fost ispitit… poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți” (Evrei 2:18).

Așadar, când ești ispitit, respinge condamnarea diavolului și apelează la ajutorul Domnului Isus pentru a fi biruitor.