Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Dumnezeu, după ce le-a vorbit odinioară în multe rânduri și în multe feluri părinților prin profeți, la sfârșitul acestor zile ne-a vorbit în Fiul.
Evrei 1.1,2

Dumnezeul nostru este un mare Vorbitor, iar Cuvântul Său este întotdeauna puternic, eficace și minunat. Dumnezeu Fiul a vorbit și toate lucrurile au luat ființă (Evrei 1.2), după care El le susține continuu prin cuvântul puterii Sale (Evrei 1.3). Fiul este Cel prin care Dumnezeu a creat toate lucrurile și tot El le ține în ființă. Ioan 1 ne spune că El, Cuvântul, este Creatorul și Susținătorul, după care ne prezintă taina nepătrunsă a întrupării Sale. Când Domnul Isus a fost format în pântecele Mariei, „Cuvântul a devenit trup și a locuit printre noi” (Ioan 1.14). Ca Prunc în iesle, ca Băiat în templu sau ca „ascultător până la moarte”, El a fost întotdeauna Dumnezeu adevărat.

Dumnezeu a vorbit în multe feluri, folosind diverse instrumente (Evrei 1.1), însă, la împlinirea timpurilor, El a vorbit „în Fiu” (traducerea literală, versetul 2). Înainte, El a vorbit prin evenimente, prin simboluri și imagini, prin profeți sau prin diferite alte moduri, însă, atunci când Cuvântul a devenit trup, Dumnezeu n-a mai vorbit prin instrumente, ci a vorbit El Însuși. Dumnezeu a vorbit prin Cel care este Dumnezeu: nepătrunsă taină!

În Vechiul Testament, Îngerul Domnului vorbea din partea lui Dumnezeu și totuși Domnul Însuși era Cel care vorbea. În Evanghelii, Domnul Isus, „Dumnezeu binecuvântat în veci”, a vorbit și a revelat gândurile lui Dumnezeu, însă poporul Său L-a respins (Ioan 1.11). Apoi El i-a trimis pe cei doisprezece să vorbească și să lucreze în numele Său, iar după aceea i-a trimis pe cei șaptezeci. După moartea și învierea Sa, Isus a fost glorificat. De atunci, El vorbește din cer (Evrei 12.25). Să fim atenți să-I dăm ascultare!

A. E. Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Ferice de toți câți se încred în El! – Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi. – Sub ale cărui aripi ai venit să te adăpostești!
Psalmul 2.12; Psalmul 46.1; Rut 2.12

„Ferice de toți câți se încred în El!”

Te afli pe drum și este furtună. Ploaia curge neîncetat. Fulgerele scânteiază. Repede cauți o protecție și un loc de refugiu.

„Pleacă-Ți urechea spre mine, grăbește de-mi ajută! Fii pentru mine o stâncă ocrotitoare, o cetățuie unde să-mi găsesc scăparea!” (Psalmul 31.2).

La cine mergem în necazul nostru?

„Mai bine este să cauți adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om” (Psalmul 118.8).

Dumnezeu ne invită să ne încredem în El. În rugăciune putem vorbi cu El. Dumnezeu vrea să ne ajute și să ne dea răspuns prin Biblie, Cuvântul Său.

Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, spune: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28).

Un puișor știe că la mama lui se simte la adăpost. De asemenea Dumnezeu dorește să ne dea sprijinul și ajutorul Său, acum și pentru veșnicie.

Dumnezeu spune prin slujitorii Lui: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit” (Fapte 16.31).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ȘCOALA SUFERINȚEI – Fundația SEER

„Întristările noastre… lucrează pentru noi…” (2 Corinteni 4:17)

Contrar a ceea ce am putea crede noi, mediul ideal pentru copiii noștri nu este o viață lipsită de probleme și de încercări. Deși ne este greu să acceptăm, copiii noștri au nevoie de micile greutăți și dezamăgiri care le ies în cale. Cum vor putea ei să facă față problemelor și frustrărilor când vor fi adulți, dacă în primii lor ani din viață au fost complet lipsiți de ele? Natura ne dovedește lucrul acesta. Un copac dintr-o pădure tropicală nu are nevoie să-și adâncească rădăcinile în căutarea apei. În consecință, el este slab ancorat și poate fi doborât chiar și de cea mai slabă rafală de vânt. În schimb, copacul care crește în deșertul arid este amenințat de mediul ostil. Cum reușește să supraviețuiască? Adâncindu-și rădăcinile la 10 m. sau chiar mai mult sub pământ în căutarea apei. Prin adaptarea și acomodarea la condiții neprielnice, copacul bine înrădăcinat devine puternic și rezistent în fața tuturor intemperiilor.

Copiii noștri sunt asemenea celor două specii de copaci. Copiii care au învățat cum să-și rezolve problemele sunt mai bine ancorați și mai capabili decât cei care nu s-au confruntat niciodată cu ele. Așadar, sarcina ta nu este să elimini toate provocările cu care se confruntă copilul tău, ci să-l slujești ca un aliat de încredere, încurajându-l în frământările lui, intervenind atunci când amenințarea devine copleșitoare și fiind disponibil când se ivesc momente de criză. Tu trebuie să-i pui la dispoziție uneltele cu care să facă față problemelor și presiunilor inevitabile ale vieții. Pavel exprimă lucrul acesta în felul următor: „Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi.” Așa că, suferințele prin care trecem ne ajută să devenim mai puternici și mai rezistenți.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 5:1-13

Versetele de la 1 la 4 ne dau câteva exemple de păcate care trebuia ispăşite prin jertfă. Se pune problema unor fapte a căror gravitate probabil că nu am fi descoperit-o dacă Cuvântul, piatra de încercare a conştiinţei noastre, nu le-ar fi condamnat: omisiunea depunerii unei mărturii, contactul scurt cu ceva necurat, rostirea unor cuvinte nesocotite. Cineva poate să se facă vinovat prin păstrarea tăcerii (v.1) sau prin faptul că a spus prea mult     (v. 4). În toate aceste cazuri era necesară mărturisirea (v. 5), urmată de aducerea jertfei (v. 6). Tot aşa se pune problema în 1 Ioan 1.9, numai că acolo nu mai trebuia să se aducă jertfă a doua oară. Sângele lui Hristos este deja vărsat pentru noi înaintea lui Dumnezeu, aşa că este suficientă mărturisirea. Atunci Dumnezeu „este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”.

Versetele de la 7 la 13 iau în considerare unele deosebiri între resursele celor care aduceau jertfe. Unul oferea un miel, altul două turturele şi altul o mână de făină. Nu toţi putem aprecia în aceeaşi măsură lucrarea Domnului Isus. Dar ceea ce contează este adevărata valoare pe care o are înaintea lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Iarba se usucă, floarea se ofilește, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pentru totdeauna.
Isaia 40.8

Domnul Isus ne-a spus clar că vom avea necazuri și că vom suferi în viața aceasta. Însă El ne-a pus la dispoziție de asemenea resurse minunate pentru a nu fi copleșiți de încercări. De exemplu, El ne-a dat Duhul Sfânt, care să locuiască în noi, să ne călăuzească și să ne dea putere. În plus, El ne-a dat rugăciunea, ca prin ea să putem sta în legătură cu Dumnezeu și să-I prezentăm cererile noastre. Există însă o altă resursă dăruită de El, la care doresc să privim acum: Biblia. Scriptura este Cuvântul Dumnezeului Atotputernic. Ea este adevărul și nu se schimbă niciodată. Ea ne dă putere să facem față oricărei împrejurări, așa că dispunem de o temelie sigură pe care să ne bazăm viața și deciziile.

Există mii de promisiuni în Biblie, asigurări pe care ne putem baza cu o încredere perfectă. Dumnezeu dorește să le cunoaștem și să ni le însușim. Credincioșii înțelepți vor transforma promisiunile Lui în rugăciuni și în strigăte ale inimii lor.

Să privim la un exemplu care are de-a face cu decizii dificile. Psalmul 32.8 spune: „Eu te voi instrui și te voi învăța calea pe care trebuie să mergi; Eu te voi sfătui, având ochiul Meu asupra ta”. Putem schimba aceste cuvinte într-o rugăciune adresată lui Dumnezeu, pentru ca El să ne arate calea Sa și să rămână lângă noi în toată situația respectivă.

Când apar necazuri, avem nevoie de o temelie solidă pe care să ne poziționăm. Altfel, emoțiile ne pot cu ușurință duce în rătăcire, printr-o gândire greșită. Dumnezeu este credincios și nu Se schimbă, așa că putem să ne încredem în promisiunile Lui, lucru care ne face să rămânem liniștiți, încrezători și plini de îndrăzneală.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Binecuvântat să fie Dumnezeu, … Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre.
2 Corinteni 1.3,4

Dumnezeu cu noi

Un tânăr, a cărui soție murise, a rămas singur cu băiețelul lor. La întoarcerea de la cimitir, obosiți și întristați, cei doi au mers la culcare mai devreme, nefiind în stare de nimic altceva. Și cum stăteau pe întuneric, cu inimile frânte de durere, tatăl l-a auzit pe cel mic din pătuțul lui: „Tati, unde e mami?”. Tatăl s-a ridicat și l-a adus pe cel mic să doarmă cu el. Dar copilul a rămas tot neliniștit și agitat, întrebându-l iarăși și iarăși: „De ce nu e aici cu noi? Când se întoarce?”. În cele din urmă, băiatul a spus: „Tati, dacă stai cu fața spre mine, cred că am să pot dormi”. Și nu a trecut mult, și copilul a adormit. În durerea lui, tatăl a rămas în continuare treaz, în întuneric, și, cu credință de copil, s-a rugat: „O, Doamne, nu văd cum o să pot trece peste situația aceasta. Dar, dacă fața Ta este întoarsă spre mine, cumva cred că voi reuși”.

Tocmai acest adevăr a venit să ne învețe Mântuitorul: că fața lui Dumnezeu este mereu întoarsă spre noi. Dumnezeu și omul sunt împreună în această vale a umbrei morții. Nimic nu ne va putea despărți de dragostea Lui. Să nu uităm că unul dintre Numele Mântuitorului este Emanuel, adică: Dumnezeu este cu noi! Și când Dumnezeu este cu noi, totul se schimbă în viața noastră. Dumnezeu nu ne pune în față perspectiva unui drum lipsit de încercări și de strâmtorări; dimpotrivă, ne spune că vom avea parte de ele, dar ne făgăduiește că rămâne cu noi în mijlocul acestora.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PLINĂTATEA DUHULUI SFÂNT ÎN VIAȚA TA – Fundația SEER

„Nu vă îmbătați de vin… fiți plini de Duh.” (Efeseni 5:18)

Uneori oamenii consumă alcool în exces încercând să umple un gol lăuntric. Dar fără niciun rezultat. După cum a glumit cineva: „Seara șampanie, dimineața jelanie.” Înțelegând că ucenicii Săi nu vor supraviețui după plecarea Lui la cer, Domnul Isus a spus: „Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume, Duhul adevărului…” (Ioan 14:16). Când înțelegi lucrarea Duhului Sfânt, nu vei mai dori să trăiești nicio zi fără ajutorul Său.

Haideți să vedem împreună ce face Duhul Sfânt.

1) El ne va călăuzi pașii pe calea adevărului (vezi Ioan 16:13).

2) Când ai îndoieli cu privire la mântuire, El îți va confirma faptul că ești cu adevărat un copil răscumpărat al lui Dumnezeu (vezi Romani 8:16).

3) În situații dificile, când nu știi ce să spui, El îți va da cuvintele potrivite, la momentul potrivit (vezi Faptele Apostolilor 1:8).

4) El va reproduce natura Sa în tine (vezi Galateni 5:22). Aceasta este denumită „roada Duhului” și nu are de-a face cu eforturile firii pământești. Rodul nu se luptă să crească; el pur și simplu extrage viața din copacul la care este conectat și crește viguros.

Pavel scrie: „Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh.” De obicei îți dai seama că cineva este beat din felul cum vorbește și cum merge. Când cineva este beat, spunem că „este sub influența alcoolului.” Ideea lui Pavel este clară: pentru cei credincioși, umblarea și vorbirea trebuie să fie „sub influența” Duhului Sfânt. Așadar, roagă-L pe Dumnezeu să te umple cu Duhul Său, și vei deveni plin de Duhul Sfânt – prin citirea Cuvântului Său și prin rugăciune.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 4:27-35

Pentru păcatul lui, un preot uns trebuia să aducă un viţel (v.3), o căpetenie un ţap (v.22, 23), iar un om de rând un ied sau un miel (v.27, 28, 32). Cei care trebuie să fie un exemplu au o responsabilitate mai mare, care se reflectă în importanţa animalului adus ca jertfă. Dar înaintea lui Dumnezeu „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu” (Romani 3.23). Fie că sunt în vârful sau la baza scării sociale, onoraţi sau dispreţuiţi de contemporanii lor, fie că sunt răufăcători sau trec drept oameni cinstiţi, toţi oamenii sunt incluşi într-o singură categorie: cea a  păcătoşilor pierduţi. Totuşi, în nemăsurata Lui îndurare, Dumnezeu a creat o nouă categorie: cea a păcătoşilor
iertaţi. El „i-a închis pe toţi în neascultare (sau: în necredinţă), ca să arate îndurare tuturor” (Romani 11.32).

Să ne oprim asupra expresiilor din v. 23 şi 28: „dacă i se va face cunoscut păcatul lui prin care a păcătuit”. Aceasta este o aluzie la slujba delicată, numită „spălarea picioarelor”, care constă în a-l ajuta pe un alt credincios să-şi descopere şi să-şi judece greşelile (Ioan 13.14).
„Şi i se va ierta”, spune Cuvântul la sfârşitul fiecărui paragraf. Acesta este răspunsul divin pe care Dumnezeu îl poate da păcătosului pocăit pe temeiul lucrării Fiului Său preaiubit!

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Maria deci, luând o măsură de mir de nard curat, de mare preț, I-a uns picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul ei; și s-a umplut casa de mirosul mirului.
În timp ce împăratul este la masa lui, nardul meu își răspândește mirosul.
Ioan 12.3; Cântarea Cântărilor 1.12

În casa lui Simon, care fusese lepros, a uns Maria picioarele Domnului Isus (Marcu 14.3). Bineînțeles, era masa lui Simon, însă cu siguranță că el ar fi considerat-o cu bucurie ca fiind masa Domnului. În acel timp, Domnul Isus nu Își lua locul ca Împărat, așa cum o va face în mileniu, atunci când cei răscumpărați ai lui Israel vor veni în prezența Lui cu nardul mirositor al închinării, pentru a-L preamări cu recunoștință.

În Ioan 12 Îl vedem venit în smerenie, deși era recunoscut de ucenicii Săi și de Maria, în mod special, ca Fiu al lui Dumnezeu. Mai devreme pătrunsese în durerea Mariei, provocată de moartea fratelui ei, Lazăr. El plânsese împreună cu Maria și cu Marta, după care l-a înviat pe Lazăr din mormânt. Maria, prin urmare, Îl cunoștea ca fiind mai mare decât moartea, deși știa, de asemenea, din cuvintele Lui, că avea să moară și să învieze din nou. Cu această ocazie, în casa lui Simon, Domnul a spus: „Ea Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru îngropare” (Marcu 14.8). Credința ei în cuvintele Domnului Isus a fost mai mare decât cea a ucenicilor, care nu au crezut în ele nici măcar atunci când Domnul a înviat.

„S-a umplut casa de mirosul mirului” – ce imagine minunată a ceea ce va avea loc în casa lui Dumnezeu! Valoarea parfumului de nard simbolizează închinarea în duh și în adevăr a celor care au fost răscumpărați prin sângele scump al lui Hristos, închinare ca răspuns la măreața Sa jertfă de la Golgota. Să urmăm exemplul Mariei și să-I aducem Domnului o închinare adevărată, din inimă!

L. M. Grant

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.
Ioan 14.27

Pacea Mântuitorului

Avem aici câteva dintre ultimele cuvinte ale Domnului Isus, moștenirea Sa de pace pentru ucenicii Săi, dar și pentru noi. Pacea pe care ne-o dă Isus Hristos își are izvorul în iertarea gratuită, obținută pentru noi prin sângele Său prețios. Ea este tot atât de sigură pe cât de sigură pot să o facă dragostea veșnică și puterea veșnică! Este o pace de care sufletul nostru are nevoie și care nu poate fi găsită în niciun alt loc decât la Cel care este Izvorul ei. Este scris: „Avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos”.

Cât de diferită este pacea Mântuitorului față de pacea falsă pe care o dă lumea! Pacea lumii există doar atât timp cât durează prosperitatea și cât timp totul merge ușor, fără piedici. Când însă apar șuvoaiele și furtuna, pacea lumii este măturată. Pacea lumii este trecătoare și poate fi distrusă de primul val de necazuri. Dar pacea lui Hristos este calmă, profundă și veșnică. Lumea, cu toate atracțiile ei, nu poate oferi o pace ca a Mântuitorului. Lumea, cu fluctuațiile și răsturnările ei de situație, nu poate să răpească pacea dăruită de Mântuitorul. Ea strălucește cel mai tare în ceasul încercării și luminează ultima vale, aceea a morții.

Cunoști tu oare pacea aceasta divină, dăruită de Fiul lui Dumnezeu și care întrece orice înțelegere? Dacă ești unul dintre cei care încă nu cred aceste adevăruri, nu mai amâna! Împacă-te cu Dumnezeu prin Fiul Său chiar acum!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

GÂNDURI PENTRU VISĂTORI – Fundația SEER

„Iosif a visat un vis și l-a istorisit fraților săi, care l-au urât și mai mult” (Geneza 37:5)

În primul rând, visătorii sunt dispuși la concesii. Când Dumnezeu pune un vis în inima ta, trebuie să faci anumite schimbări, cum ar fi: să-ți pierzi popularitatea pentru a atinge excelența, și plăcerea pe termen scurt pentru împlinirea pe termen lung. Pavel a înțeles acest principiu: „Duhul Sfânt mă înștiințează din cetate în cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri. Dar eu nu țin numaidecât la viața mea” (Faptele Apostolilor 20:23-24).

În al doilea rând, visătorii nu sunt mereu apreciați. „Iosif a visat un vis și l-a istorisit fraților săi, care l-au urât și mai mult.” Unii nu vor aprecia visul tău deoarece ei nu au avut niciodată un vis sau le reamintește de visul pe care ei l-au abandonat. Și când vor încerca să te convingă să renunți la visul tău, ei vor de fapt să te aducă în zona lor de confort. Îți vor prezenta toate scuzele „raționale” pe care și le-au spus lor înșiși.

Așadar, cum trebuie să reacționezi? Iubește-i, ajută-i dacă îți este cu putință, dar nu te lăsa influențat de cei care au renunțat la visul lor. Autorul John Mason spune: „Dacă mergi cu Dumnezeu, vei fi criticat. Singurul mod de a evita critica este să nu faci nimic și să nu reprezinți nimic.”

În al treilea rând, visătorii sunt învingători. Visul lui Iosif l-a ajutat să biruie ispita când a ajuns în mâinile soției lui Potifar, să ierte trădarea familiei sale, să suporte închisoarea pe nedrept, și multe alte lucruri care ne fac să renunțăm. Scopul lui Dumnezeu ar trebui să fie substanța din care este făcut visul tău. Pentru a-ți descoperi visul, trebuie să te cunoști: să-ți cunoști calitățile și defectele. Vezi care este locul în care te-a pus Dumnezeu, caută sfatul Său și oportunități, caută legături cu Împărăția Sa. Făcând astfel, El îți va da un vis pentru viața ta și te va ajuta să-l împlinești.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 4:13-26

Mulţi oameni nu se consideră vinovaţi de greşelile făcute din neştiinţă; ei merg pe principiul că Dumnezeu nu le poate reproşa ignoranţa şi că va ţine cont de bunele lor intenţii. Fatală iluzie! Faptul că Dumnezeu trebuie să prevadă o jertfă pentru păcatele „din greşeală” (sau: „din neştiinţă”, sau: „din neatenţie”) dovedeşte că păcătosul, chiar neştiutor, este vinovat înaintea Lui. De altfel, şi legile noastre se aplică la fel: nimic nu scuză ignoranţa. O călcare a legii, chiar neintenţionată, poate pune sub acuzare. În ochii Dumnezeului Celui sfânt, păcatul, odată comis, rămâne; nu este nici o scuză pentru indiferenţa mea. Dar înţeleg că, pentru toate păcatele, dacă este condamnare, în acelaşi timp este şi jertfă. Nu există nimic altceva – în afară de măreaţa lucrare a crucii − care să poată şterge grelele ofense aduse lui Dumnezeu de păcatele mele, comise cu voie sau fără voie, pe care mi le amintesc sau pe care le-am uitat de mult.

Punând mâna pe capul victimei, cel care aducea jertfa făcea ca păcatul lui să treacă asupra ei. Recunoştea că era vinovat şi că trebuia să moară, dar animalul pe care îl oferea îi lua locul pentru a purta păcatul, murind în locul lui. Aceasta este ceea ce a făcut pentru noi Isus, Înlocuitorul nostru perfect.

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Să nu asculți de cuvintele acelui profet sau ale acelui visător de vise; pentru că Domnul Dumnezeul vostru vă încearcă, pentru a afla dacă-L iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru cu toată inima voastră și cu tot sufletul vostru. Voi să umblați după Domnul Dumnezeul vostru și să vă temeți de El și să păziți poruncile Lui și să ascultați de glasul Lui și să-I slujiți și să vă alipiți de El.
Deuteronom 13.3,4

Dacă un profet vestea lucruri pentru a promova alți dumnezei, iar acele lucruri chiar se întâmplau, Israel nu trebuia să asculte de cuvintele acelui profet, ci trebuia să rămână alipit de Domnul Dumnezeu.

Domnul ne pune uneori la încercare în felul acesta. El dorește să scoată la iveală ce este cu adevărat în inimile noastre. De fapt, El știe foarte bine dacă avem realitate în inimă, însă dorește ca acest lucru să fie cunoscut în exterior. Domnul vrea să umblăm cu El. Este foarte ușor, atunci când ceva nu ne convine, să găsim învățători după poftele noastre, întorcându-ne urechea de la adevăr (2 Timotei 4.3,4). Când ceva nu ne place, iar inima nu ne este cu adevărat supusă lui Hristos, putem cădea în cursa de a tăgădui încet și subtil autoritatea unor pasaje din Cuvântul lui Dumnezeu, știrbind astfel lucrarea Duhului în conștiința noastră. Următorul pas este să ne convingem pe noi înșine că avem dreptate și că lucrurile merg mult mai bine în felul acesta. Așa ceva înseamnă să umblăm, să slujim și să trăim așa cum ne place nouă, nu cum Îi place Domnului.

Trebuie să dărâmăm orice raționament care se înalță împotriva cunoașterii lui Dumnezeu și să respingem tot ce nu conduce către ascultarea de Hristos (2 Corinteni 10.5). Orice altceva înseamnă să ne depărtăm de la calea pe care Domnul ne-a arătat-o ca să umblăm pe ea (Deuteronom 13.5). Tot ceea ce știrbește puterea Cuvântului lui Dumnezeu asupra conștiinței noastre și este împotriva autorității lui Hristos asupra sufletelor noastre nu este de la Dumnezeu, ci de la șarpele cel vechi, de la vrăjmașul sufletelor noastre.

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Limba este și ea un foc, o lume de nedreptăți. Ea este aceea … care întinează tot trupul și aruncă în foc cursul vieții.
Iacov 3.6

Trei site

Filosoful grec Socrate era foarte lăudat pentru înțelepciunea sa. Într-o zi s-a întâlnit cu o cunoștință care i-a spus:

— Socrate, știi ce am auzit despre unul dintre discipolii tăi?

— Stai o clipă, a replicat Socrate. Înainte să-mi spui, aș vrea să treci informația prin trei site. Prima sită e cea a adevărului. Ești absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?

— Nu, dar am auzit și eu vorbindu-se.

— În realitate, tu nu știi dacă este adevărat sau nu. Acum să încercăm sita binelui. Ceea ce ai auzit despre discipolul meu este ceva de bine?

— Nu, dimpotrivă!

— Deci vrei să-mi spui ceva rău despre el, cu toate că nu știi dacă este adevărat.

Omul a dat din umeri, puțin stânjenit.

— A treia sită este cea a utilității. Este de folos ceea ce vrei să-mi spui?

— Nu, nu chiar…

— Dacă nu este nici adevărat, nici bine și nici de folos, de ce să-mi mai spui?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE MAI PLÂNGE DE PĂRINȚII TĂI! – Fundația SEER

„Ascultă pe tatăl tău… și nu nesocoti pe mamă-ta…” (Proverbele 23:22)

A fi părinte nu se învață la școală sau la facultate, ci „la fața locului.” Facem multe greșeli, și când vom privi în urmă la unele dintre ele ne vom rușina. Dar cu toate acestea, ne iubim copiii și ne dorim tot ce e mai bun pentru ei. Ce vreau să spun de fapt? Dacă părinții tăi te-au dezamăgit, probabil că ai răni care trebuie să se vindece. Unul din numele prin care Se prezintă Dumnezeu este: „Domnul care te vindecă.” (Iahweh-Rafa, Exodul 15:26). Dar nu te lăsa prins în capcana autocompătimirii, ajungând să-ți închipui că provii dintr-o „familie disfuncțională.” Unele familii sunt mai bune decât altele, dar toate au probleme în anumite domenii. Privește în urmă și gândește-te la circumstanțele părinților tăi și la unele provocări cu care s-au confruntat în timp ce te creșteau, și poate vei fi în stare să privești cu mai multă compasiune greșelile pe care le-au făcut. Și părinții sunt ființe omenești, la fel ca tine; sunt supuși greșelilor, la fel ca tine.

Nimeni nu este perfect. Prin faptul că dai dovadă de compasiune față de ei, vei putea arăta mai multă compasiune față de tine însuți, atunci când în mod inevitabil vei face și tu greșeli cu pruncii tăi. Și un lucru foarte important de care ar trebui să ții cont: Când copiii tăi vor vedea că ești plin de har față de părinții tăi, vor arăta la rândul lor bunătate față de tine. Așadar, dacă trebuie să-ți ierți părinții, fă-o astăzi și mergi mai departe. Nu aminti mereu de lucrul acesta. Ți-ar plăcea ca Dumnezeu să-ți reamintească mereu păcatele pentru care te-a iertat? Nu, așa-i?! Atunci încearcă să arăți același har și compasiune. Și roagă-te pentru ei! De ce? Deoarece atunci când te rogi pentru cineva, e greu să te plângi de acea persoană!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 4:1-12

Jertfa pentru păcat încheie lista jertfelor sfinte. Pe primul loc a fost pusă arderea-de-tot, partea ce revenea lui Dumnezeu din lucrarea lui Hristos, jertfa pentru nevoile păcătosului fiind prezentată ultima. Dar, se înţelege, noi trebuie să urmăm calea în sens invers. Înainte de a cunoaşte pacea şi bucuria jertfei de mulţumire şi de a înţelege ce a fost Isus în viaţa Lui pentru Dumnezeu, începem intrând în relaţie cu Cel care a suferit şi a murit pe cruce pentru a ispăşi păcatele noastre. Sângele era adus în cort ca pentru a-I aduce lui Dumnezeu dovada lucrării încheiate şi ca pentru a-i da păcătosului garanţia că este acceptat. Grăsimea fumegândă pe altar semnifică satisfacţia pe care o găseşte Dumnezeu în supunerea victimei. Pe scurt, în timp ce carnea arderii-de-tot trebuia arsă pe altar, iar cea a jertfei de pace (mulţumire) trebuia mâncată de cel care o aducea, trupurile animalelor jertfite pentru păcat trebuia arse afară din tabără.

Din cauza păcatelor pe care le-a luat asupra Lui, Isus a suferit „afară din tabără” (Evrei 13.12), departe de prezenţa Dumnezeului Celui sfânt. Verbul „a arde”, diferit de „a face să fumege”, întrebuinţat pentru grăsimi şi parfumuri, arată intensitatea judecăţii care a consumat Jertfa noastră desăvârşită (Evrei 13.11).

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Iosia era în vârstă de opt ani când a început să împărățească și a împărățit treizeci și unu de ani în Ierusalim. Și a făcut ce era drept în ochii Domnului și a umblat în căile lui David, tatăl său, și nu s-a abătut nici la dreapta, nici la stânga.
2 Cronici 34.1,2

Iosia (2) – Reformatorul

Împăratul Iosia a fost unul dintre cei mai evlavioși împărați ai lui Iuda. La o vârstă foarte fragedă, el a arătat hotărârea de a-I sluji Dumnezeului viu: la șaisprezece ani „a început să-L caute pe Dumnezeul lui David, tatăl său”, la douăzeci de ani „a început să curețe Iuda și Ierusalimul de înălțimi”, iar la douăzeci și șase de ani a început să „repare casa Domnului Dumnezeului său” (2 Cronici 34.3,8). Fără îndoială că Iosia era un vas ales de Dumnezeu. Venirea lui a fost vestită printr-o profeție, fiind numit pe nume cu aproximativ trei sute de ani înainte de nașterea sa (1 Împărați 13.2).

Nu numai că Iosia a curățit Iuda și Ierusalimul de idolatrie, a reinstituit Paștele și a reparat templul, însă el a făcut ca poporul însuși să ia o poziție pentru aceste lucruri (2 Cronici 34.31-33). Aceasta a fost o reformă minunată, dacă ne gândim cât de adânc se afundaseră în idolatrie mulți dintre împărații lui Iuda și ai lui Israel. Din nefericire însă, aceasta a fost ultima trezire din istoria împăraților lui Iuda. Babilonienii au venit și au asediat Ierusalimul la câțiva ani după moartea lui Iosia.

Sunt multe învățăminte de tras de aici. Cu aproximativ două sute de ani în urmă, Dumnezeu, în harul Său, a produs o mare trezire în mărturia creștină. El a ridicat bărbați înzestrați cu daruri spirituale speciale, așa cum a fost Iosia, și i-a folosit pentru a restabili adevărurile cu privire la Adunare și la Cina Domnului, după ce acestea fuseseră pierdute vreme de multe secole. A fost restabilită de asemenea doctrina lui Pavel cu privire la venirea Domnului Isus. Pentru noi, ca și în zilele lui Iosia, Babilonul bate la ușă (Apocalipsa 17.4), iar germenii apostaziei sunt tot mai vizibili. Vom continua noi să susținem aceste adevăruri? Iată o întrebare solemnă!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Dar Petru spunea cu mai multă tărie: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine”.
Marcu 14.31

Hotărârea lui Petru

Petru Îl iubea pe Domnul său cu înfocare. Iar el s-a gândit că prin această dragoste este capabil de orice. Credea chiar că dragostea sa este mai mare decât a celorlalți ucenici. Chiar dacă toți ceilalți Îl vor părăsi, el, nu. Cu această încredere în sine a pășit Petru spre locul în care Domnul Isus a fost interogat. De aceea, Dumnezeu nu a fost cu el. Petru nu a fost păzit de cădere. Petru a trebuit să fie lăsat în aceasta, pentru ca apoi să poată să fie ridicat mai puternic.

Să fiu înțeles corect: nu spun că cineva trebuie să ajungă la cădere. Ne putem cunoaște fiecare pe noi înșine înainte de a ajunge la cădere. Dar, dacă un credincios nu se recunoaște pe sine și de aceea se încrede în sine, dacă nu ascultă de îndemnul Domnului și nu simte nevoia de har, ci întâmpină greutăți cu privire la încrederea în propria putere, atunci Dumnezeu trebuie să-l lase să ajungă la cădere.

Dumnezeu poate împiedica orice. El ar fi putut împiedica intrarea lui Petru în curtea marelui preot. El poate și astăzi să împiedice totul. Dar aceasta nu ne-ar fi de folos. Pentru a face din Petru un credincios fericit și un păstor capabil, a fost necesar ca el să se lepede de sine. Petru a fost vinovat, deoarece a crezut că prin dragostea sa pentru Domnul are putere pentru orice. Dar Dumnezeu a condus toate în felul acesta, încât să fie păzit de o cădere deplină. Când Domnul Isus i-a vestit această cădere, a adăugat: „Simon, Simon, … Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu ți se micșoreze credința”. Numai harul ne poate păstra până la sfârșit.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII PUTERNIC! FII REZISTENT! – Fundația SEER

„Lungește-ți funiile, și întărește-ți țărușii!” (Isaia 54:2)

Podul Golden Gate, din San Francisco, se poate deplasa cu până la 6 m în ambele direcții în partea de mijloc. Toate componentele sale, inclusiv șoseaua de beton, șinele de oțel și balustradele, sunt conectate de la o îmbinare la alta prin intermediul unui vast sistem de cabluri la doi stâlpi de susținere de dimensiuni considerabile (cel mai înalt: 227 m!), apoi la o fundație din piatră sub Pacific.

Iată două adevăruri biblice importante pe care le putem afla de aici:

1) Trebuie să fii puternic! Pavel scrie: „Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ținea piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. De aceea, luați toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea, și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul. Stați gata, deci, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii.” (Efeseni 6:10-15).

2) Trebuie să fii rezistent! Podul Golden Gate a supraviețuit cutremurelor pentru că a fost construit să se balanseze. Înțelegi ideea? Este estetic, flexibil și rezistent – și tu trebuie să fii la fel. Pavel a scris: „Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți.” (2 Corinteni 4:8-9).

Deci cuvântul pentru tine astăzi e: fii puternic! Rezistă!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 3:1-17

Tot lucrarea lui Hristos este cea care prezintă şi jertfa de pace (sau jertfa prosperităţii). Însă de astă dată este privită sub aspectul comuniunii, al bucuriei şi al păcii pe care ea le aduce. Domnul Isus nu a venit numai pentru   a-L glorifica pe Tatăl în viaţa Sa (darul de mâncare), în moartea Sa (arderea-de-tot) sau pentru a ispăşi păcatele noastre (jertfele din cap. 4). El a venit şi pentru a ne introduce într-o nouă relaţie de comuniune cu Dumnezeu. Mântuitorul nostru scump nu S-a mulţumit numai să ne salveze de la judecata eternă. A dorit să ne facă fericiţi şi aceasta încă de acum. Ca şi la celelalte jertfe, grăsimea era rezervată pentru Domnul şi era făcută să fumege pe altar.

Aceasta simbolizează energia interioară, voinţa care guvernează inima. În cazul Domnului Isus, această energie a fost în întregime pentru Dumnezeu. Voinţa Lui a fost să facă numai ceea ce Îi era plăcut Tatălui Său (Ioan 6.38; 8.29). O astfel de jertfă nu putea să fie decât de o mireasmă nespus de plăcută pentru Dumnezeu (v. 5, 16). Ce privilegiu pentru noi, cei care Îl cunoaştem pe Domnul Isus, de a avea aceeaşi „mâncare” ca şi Tatăl (v. 11, 16), de a fi invitaţi la masa Lui pentru a împărtăşi bucuria şi gândurile Lui despre Fiul Său preaiubit! „Părtăşia noastră”, spune apostolul Ioan, „este cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos” (1 Ioan 1.3).

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Încetați să faceți rău! Învățați-vă să faceți bine!
Isaia 1.16,17

Privind la starea pustiită a Bisericii în mărturia ei exterioară, nu putem să nu ne întrebăm de unde curg aceste ape amare care au transformat grădina Domnului într-o astfel de pustie a morții. Nu este dificil să descoperim izvorul otrăvit. Nesupunerea este una dintre sursele bogate din care au țâșnit toate aceste râuri ale întristării – nesupunerea față de Hristos, față de Duhul Sfânt, față de Cuvânt. Prezența și autoritatea lui Hristos în adunare n-au mai fost recunoscute; călăuzirea Duhului a fost stopată de către carne; iar când, în consecință, neorânduiala s-a instalat, s-a recurs la înțelepciunea omului mai degrabă decât la Cuvântul lui Dumnezeu.

Care este deci remediul? Este clar că, dacă aceste neajunsuri au intervenit din cauza nesupunerii, primul pas către rezolvare este de a înceta să mai fim nesupuși. Ordinea divină este: „Încetați să faceți rău! Învățați-vă să faceți bine!” (Isaia 1.16,17). Dumnezeu a stabilit ca ascultarea să fie condiția progresului în cunoaștere (Ioan 7.17). Dacă am greșit ca urmare a faptului că am urmat sfatul oamenilor, prima cerință a Lui este să ne întoarcem la cuvântul Său și să pornim din nou, însă pe calea Sa.

Este clar, prin urmare, că niciun compromis, nicio încercare de a îmbunătăți starea prezentă de lucruri, niciun efort de a diminua răul nu sunt potrivite stării de față. Uniunile creștine, alianțele evanghelice și alte încercări de a comunica unii cu alții peste gardurile denominaționale pot avea o valoare prin faptul că indică prezența în inimile celor credincioși a simțământului fără astâmpăr că asemenea garduri nu sunt de la Dumnezeu. Însă, în afară de aceasta, nu au nicio valoare. Căci gardurile ori sunt în acord cu gândul lui Dumnezeu, ori sunt contrare lui. Dacă sunt în acord, ele nu trebuie niciodată trecute; dacă sunt contrare gândului Său, n-ar fi trebuit niciodată ridicate. Singura resursă a credinței, atunci când s-a poticnit din cauza călăuzirii omului, este să se întoarcă la învățătura lui Dumnezeu.

T. B. Baines

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. Căci Domnul le va apăra cauza.
Proverbe 22.6,23

Locul în familie

Mama compozitorului, predicatorului și scriitorului englez John Newton (1725-1807) a fost o femeie iubitoare, care s-a dedicat cu răbdare în educarea fiului ei. Tatăl, în schimb, era un om aspru, sever, plecat mereu în călătorii pe mare. Datorită ocupației intense a mamei, la vârsta de 4 ani John știa să citească destul de bine și memorase multe pasaje din Biblie. Ea a observat cu încântare progresul rapid al fiului ei și a sperat ca John să se îndrepte spre Mântuitorul și lucrarea Sa. Dar mama a murit pe când John avea doar 7 ani. Rugăciunile și sămânța adevărului biblic au adus însă roadă, după mulți ani.

Locul fiecărui membru al familiei este important. Dumnezeu a înzestrat pe fiecare cu un temperament, cu o personalitate și cu îndemânări unice în felul lor. Vezi la ce ești bun și fii de folos pentru beneficiul familiei tale! Fii atent la cei din familia ta – vei vedea nevoile lor și le vei putea fi de folos și de ajutor. N-ai aceleași înzestrări ca și ei, dar îi poți completa, poți lucra împreună cu ei și îi poți ajuta! Chiar dacă unii membri din familie sunt limitați într-un fel, fii sigur că îi poți ajuta și le poți face viața frumoasă. Ce a făcut mama lui Newton poate face orice mamă și orice tată. Nici școala și nici biserica nu pot înlocui familia, în ce privește educarea copiilor. „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze” este un sfat biblic, care a fost verificat în mii de cazuri.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

STAI ÎN PICIOARE PENTRU HRISTOS! – Fundația SEER

„Nu voi fi dat de rușine cu nimic” (Filipeni 1:20)

Aproape jumătate dintre creștinii actuali trăiesc în Lumea a treia, cu preponderență în medii anti-creștine. Chinezii care participă la închinare, duminica, sunt mai numeroși decât toți cei din adunările vest-europenilor. În Liban, 40% dintre locuitori sunt creștini; în Sudan, 5%, iar în Egipt aproximativ 10%. Majoritatea acestor sfinți se închină cu riscul și cu prețul vieții lor. Poate și tu ești sau cunoști vreunul dintre ei. Poate ești singurul creștin care studiază la o universitate din Irak, sau poate ești o femeie arabă care se roagă în tăcere, ori un evreu mesianic ce trăiește la Ierusalim. Sau poate trăiești într-o societate care se bucură de libertate religioasă, dar faci parte dintr-o comunitate care exercită opresiune spirituală. Membrii familiei tale își bat joc de credința ta. Profesorii de la facultate te înjosesc pentru convingerile tale. Colegii tăi de clasă râd cu subînțeles pe seama alegerilor tale. Colegii de muncă fac presiuni asupra ta ca să îți compromiți integritatea, și te urmăresc să te prindă într-un moment de slăbiciune. Dacă ești într-o asemenea situație, stai de partea lui Isus!

Pavel a scris următoarele cuvinte din celula închisorii în care se găsea: „Căci știu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre și prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos. Mă aștept și nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de rușine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viața mea, fie prin moartea mea. Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig.” (Filip. 1:19-21). Un compozitor a scris: „Stați în picioare pentru Isus, voi ai crucii soldați! Ridicați spre cer stindardul Lui regesc și nu vă lăsați. Din biruință-n biruință, El armata Și-o conduce. Până lupta s-a sfârși, și-n glorie-o va duce.” Așa că, astăzi, stai în picioare pentru Hristos!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 2:1-16

Dacă arderea-de-tot vorbeşte de mireasma plăcută a lui Hristos în moartea Lui, darul de mâncare corespunde perfecţiunii vieţii Lui ca om pe pământ. Într-adevăr, această jertfă nu cere sacrificarea unui animal, nici sânge, ci numai făină, untdelemn, tămâie şi
sare. Umanitatea Domnului: bobul de grâu măcinat fin; născut şi botezat cu Duh Sfânt: frământat şi uns cu untdelemn; încercat prin suferinţă, fie văzută, fie ascunsă: focul sobei, al tigăii sau al cuptorului. Toate acestea au fost pentru Tatăl o mireasmă extrem de preţioasă.

Credinciosul, oferindu-I lui Dumnezeu această viaţă perfectă a lui Isus, obţine din ea propria lui hrană. Să privim acest Om minunat în Evanghelii. Dependenţa Sa, răbdarea Sa, încrederea Sa în Dumnezeu, blândeţea Sa, înţelepciunea Sa, bunătatea Sa, dăruirea Sa care a rămas neschimbată în toate suferinţele Lui, iată câteva subiecte admirabile care vin în legătură cu darul de mâncare presărat cu tămâie. Este „ceva preasfânt” (v.3, 10). Aluatul, imagine a păcatului, nu intra deloc, nici mierea, simbol al afecţiunilor omeneşti. În schimb, sarea separării pentru Dumnezeu, care împiedică degradarea, a marcat viaţa Domnului Isus şi nu trebuie să lipsească deloc nici din vieţile noastre (Marcu 9.50; Coloseni 4.6).

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Lupta noastră nu este împotriva sângelui și a cărnii, ci împotriva … puterilor spirituale ale răutății în cele cerești.
Efeseni 6.12

Atunci când apostolul vorbește de luptă, ea nu este dusă pentru a intra în privilegii, ci pentru ca cel care se află deja în ele să se poată menține acolo și să poată să le facă să fie o realitate pentru sufletul său, prin puterea lui Dumnezeu. Când apostolul spune că lupta noastră nu este împotriva sângelui și a cărnii, el face referire la Iosua și la Israel. Luptele lui Israel nu au avut loc în Egipt, nici măcar în pustie. Ei au fost robi în Egipt și au fost asupriți acolo, așa cum omul neconvertit este robul păcatului și al lui Satan. Dumnezeu vede necazul lui și Se coboară ca să-l izbăvească. El își părăsește starea nenorocită (de slăbiciune nu poate scăpa) și se aruncă în brațele lui Dumnezeu, iar prin moartea și învierea lui Hristos, adică prin răscumpărare, trece pe un tărâm nou, unde se află pentru totdeauna deasupra durerii și a nenorocirii de dinaintea izbăvirii sale.

Nu numai că sângele de pe ușorii ușii îi adăpostise de judecata lui Dumnezeu, dar puterea activă a Acestuia îi eliberase acum în întregime și pentru totdeauna din starea în care zăceau. Singura diferență în Efeseni este cea pe care am remarcat-o deja, anume că necazurile și durerile de dinainte nu sunt avute în vedere. Omul este privit ca mort în greșeli și în păcate, astfel ca toate privilegiile lui și întreaga lucrare a lui Dumnezeu să fie arătate în deplina lor întindere. Se trece peste pustie, care reprezintă ceea ce a devenit această lume pentru cei răscumpărați, și care este caracterizată de exercițiul credinței și al răbdării, nu de luptele spirituale duse în vederea materializării și menținerii privilegiilor date.

Pentru a intra pe deplin în aceste privilegii, trebuie să experimentăm propria noastră moarte și înviere cu Hristos; nu numai că El a murit și a înviat pentru noi. Trebuie să trecem Iordanul și să intrăm astfel în țară, în duh. Marea Roșie a simbolizat răscumpărarea prin moartea și învierea lui Hristos; Iordanul simbolizează moartea și învierea noastră împreună cu El, în puterea Duhului lui Dumnezeu, astfel încât să putem pătrunde în duh în ceea ce este dincolo de perdeaua dinăuntru, potrivit puterii răscumpărării care a fost lucrată pentru noi.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Înțelepciunea îl face pe om încet la mânie și este o cinste pentru el să uite greșelile. Ascultă sfaturile și primește învățătura, ca să fii înțelept pe viitor.
Proverbe 19.11,20

Picături de înțelepciune

Biblia este înțeleasă abia atunci când o trăiești.

O clipă de răbdare poate salva de la un dezastru; un moment de nerăbdare poate provoca o nenorocire.

Dovedești înțelepciune dacă vorbești respectuos și tolerant față de adversarul tău.

Tuturor ne place să auzim adevărul, mai ales… despre alții.

Nu te plânge că ai ajuns la bătrânețe; mulți n-au acest privilegiu.

Alături de Dumnezeu nu te poți pierde în mulțime.

Oamenii nu pot schimba adevărul, dar adevărul poate schimba oamenii.

Unii oameni fac probleme, dar și unele probleme fac oameni.

Pentru a judeca drept, ia aminte nu numai la toate vocile, ci și la toate tăcerile.

Cei mai necruțători dușmani sunt prietenii cu care te-ai certat.

Nu există nicio supărare pe care timpul să nu o facă mai mică și mai ușoară.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVĂȚĂTURI DE LA FRUNTAȘUL CEL TÂNĂR ȘI BOGAT (2) – Fundația SEER

„Toate aceste lucruri” I-a zis el „le-am păzit din tinerețea mea.” (Luca 18:21)

Cred că fruntașul cel tânăr și bogat ar fi undeva pe primele locuri într-un clasament al celor mai religioși oameni din Scriptură. El ținea toată Legea! Vedem însă că este posibil să nu greșești cu nimic, și totuși să nu faci nimic bun. Conform definiției, neprihănirea înseamnă să faci ceva ce este considerat bun. Noi însă am redus acest concept la a nu face nimic greșit. Rămânem fixați asupra păcatelor cu voia: nu face asta, nu face cealaltă – și așa vei fi un om bun. Asta înseamnă „sfințenie prin sustragere”. Păcatele de omitere – ce ai fi făcut, ce ai fi putut face și ce ar fi trebuit să faci – sunt cele care frâng inima Tatălui nostru ceresc. Dacă ești părinte, înțelegi. Îți place când copiii nu fac nimic rău, dar îți place și mai mult când fac o faptă bună! Ai fost mântuit ca să slujești! Pavel spune că Dumnezeu ne-a zidit „în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit… mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10).

Dumnezeu are un plan special pentru viața ta, și anume „voia Sa.” Dar nu poți sta numai în defensivă, trebuie să te lansezi și în ofensivă. Nu se poate numai să nu faci fapte rele, trebuie să faci și fapte bune. Tu nu ai fost chemat să respecți reguli și tradiții, ci ai fost chemat să-L urmezi pe Domnul Isus. Dacă îți pare rău pentru fruntașul cel bogat, nu ar trebui să simți asta din cauza a ceea ce i-a spus Isus să facă, ci a ocaziei uriașe pe care el a ratat-o. Imaginează-ți că a refuzat trei ani de practică împreună cu Creatorul, și veșnicia împreună cu El! Renunțarea pe care i-a cerut-o Domnul tânărului bogat, era nimic în comparație cu ce-i oferise Isus în schimb. Din nefericire, el a spus nu. Dar tu poți spune da – și astfel vei începe să trăiești viața cea mai frumoasă cu putință!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 1:1-17

Leviticul este o carte închisă pentru cine nu are „cheia” divină. Aici Îl găsim pe Hristos în aspectele jertfei şi ale preoţiei Sale. Credinciosul are o singură jertfă, adusă „odată pentru totdeauna”, deplin suficientă (Evrei 10.10). Dar, pentru a descrie această jertfă sub diferitele ei înfăţişări, Duhul lui Dumnezeu ne oferă imagini variate şi complementare.

Arderea-de-tot este amintită prima, pentru că reprezintă partea care Îi revine lui Dumnezeu din lucrarea lui Hristos. Este exprimată în Noul Testament prin pasaje ca: Ioan 10.17; Efeseni 5.2; Filipeni 2.8. Dragi prieteni creştini, când ne gândim la cruce, în loc să vedem în primul rând mântuirea noastră, să luăm în considerare mai întâi satisfacţia pe care Dumnezeu Şi-a găsit-o în Persoana şi în lucrarea Fiului Său sfânt.

Pentru jertfă puteau fi aduse trei feluri de animale şi erau unele diferenţe nete în modul lor de sacrificare. De exemplu, numai jertfele de animale erau tăiate în bucăţi şi aşezate pe altar. Dar, în fiecare caz, se înălţa o „mireasmă plăcută Domnului”. Acesta era efectul focului judecăţii care a căzut asupra Jertfei sfinte de pe cruce: ea a dat la iveală până în cele mai mici detalii perfecţiunea jertfei „fără pată” (Evrei 9.14).

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Iar Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea aceeași gândire unii față de alții, potrivit lui Hristos Isus … Și Dumnezeul speranței să vă umple cu toată bucuria și pacea, în credință … Și Dumnezeul păcii fie cu voi toți! Amin.
Romani 15.5,13,33

În acest capitol Îl găsim pe Dumnezeul răbdării, pe Dumnezeul speranței și pe Dumnezeul păcii. De ce este prezentat El aici, înainte de toate, ca Dumnezeu al răbdării? Când a scris această epistolă, Pavel nu vizitase Roma, acea mare metropolă a lumii, unde locuiau împreună iudei și națiuni, având culturi și religii diferite. Acum însă evanghelia harului lui Dumnezeu ajunsese la Roma, adresându-se tuturor, fără nicio diferență, fiindcă toți sunt păcătoși și au nevoie de mântuire. Oricum existau încă mari diferențe între creștinii dintre iudei și cei dintre națiuni, de aceea era nevoie de multă răbdare, pentru a nu se ivi despărțiri între ei. Îndemnul pentru toți era să aibă aceleași gânduri unii față de alții, potrivit cu felul în care Hristos îi primise pe fiecare dintre ei. Domnul Isus nu era părtinitor și îi îndemna pe acești credincioși să trăiască împreună în armonie. Acest îndemn este și pentru noi. Pavel ne îndreaptă gândurile către Izvor: Dumnezeul răbdării și al mângâierii. Trebuie să privim cu toții la Isus, cu un singur gând și o singură inimă, fiind pe deplin eliberați pentru a ne închina și pentru a trăi prin puterea Duhului.

Apostolul continuă cu Dumnezeul speranței, care umple inimile celor credincioși cu bucurie și cu pace. Este dorința lui Dumnezeu ca cei credincioși să trăiască în lumea aceasta cu speranța gloriei care urmează să se arate în curând. În Romani 5.5 citim: „Speranța nu înșală”. Speranța nu consideră pericolele și greutățile prezente ca fiind finale, ci privește înainte, încrezându-se în Dumnezeul speranței.

Îl vedem apoi pe Dumnezeul păcii și promisiunea prezenței Lui cu noi. Nu ne lipsește nimic! Fie ca prezența și pacea Lui să constituie partea și puterea noastră constantă, în umblarea noastră zilnică împreună cu El!

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Ține minte aceste lucruri … Eu ți-am șters fărădelegile ca un nor gros și păcatele ca o ceață: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.
Isaia 44.21,22

Ultima întrebare (2)

Cuvântul lui Dumnezeu spune că toți oamenii sunt păcătoși și că, fără un Mântuitor, ei nu pot fi fericiți și mântuiți pentru veșnicie. Pe fiecare pagină a istoriei neamului omenesc, în orice capitol, paragraf sau rând citim despre ruina totală a omului, despre înstrăinarea lui în întregime de Dumnezeu. Omul nu poate niciodată și nici nu vrea să se întoarcă la Dumnezeu, dacă este lăsat în voia lui. De ce? Fiindcă omul este mort în păcate și în fărădelegi, fără Hristos, fără speranță și fără Dumnezeu în lume. Omul este mort în păcate și în fărădelegi – iată de ce are nevoie de un Mântuitor! Și Unicul care îl poate mântui pe om este Isus Hristos. În Fapte 4.12 citim despre Hristos: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți”. Acest Nume salvator este traducerea cuvintelor ebraice: Cel Veșnic e Mântuitorul. Numai El singur! Nu instanțele religioase, nu eforturile noastre ne salvează sufletele de la pierzarea veșnică. Dincolo de toate părerile oamenilor rămâne valabil ce este scris: „Este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Isus”.

Ultima întrebare pentru tine, cel care citești aceste rânduri, este: „Ești mântuit?”. Astăzi poate să fie ziua cea mare a salvării sufletului tău prin credința în Mântuitorul. Astăzi este timpul cel mai potrivit. Aceasta înseamnă salvarea la timp. Numărul anilor vieții noastre este în mâna lui Dumnezeu. Noi fie putem lăsa ca acest capital să treacă nefolosit, fie îl putem folosi pentru binele veșnic al nostru și al semenilor noștri.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVĂȚĂTURI DE LA FRUNTAȘUL CEL TÂNĂR ȘI BOGAT (1) – Fundația SEER

„Îți mai lipsește un lucru…” (Luca 18:22)

Doctorul Luca scrie în Evanghelia sa (cap. 18) despre un om de frunte care „a întrebat pe Isus: „Bunule Învățător, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” „…Știi poruncile: ‘Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.” „Toate aceste lucruri”, i-a zis el, „le-am păzit din tinerețea mea.” Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îți mai lipsește un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci și vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino și urmează-Mă.” Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot, căci era foarte bogat.” (v. 18-23).

Acest tânăr bogat avea două probleme, iar Domnul Isus a pus degetul pe amândouă.

Mai întâi, el a descoperit că respectarea unor reguli religioase nu poate umple golul din suflet; numai o relație cu Hristos o poate face.

În al doilea rând, a descoperit că nu el deține avuții, ci că avuțiile îl dețin pe el și îl împiedică să-L urmeze pe Hristos.

Deși avea un potențial așa de mare și și-ar fi putut folosi resursele, relațiile și energia pentru cauza Împărăției, el a preferat să păstreze totul pentru sine. Scriptura a rezumat întreaga lui viață în patru cuvinte: „s-a întristat de tot.”

Ce a urmat? Fruntașul cel tânăr și bogat a devenit probabil fruntașul cel bătrân și bogat. Oare își va fi amintit el vreodată, până în clipa morții, cuvintele Domnului Isus: „vino și urmează-mă”? Cred că da! Și cu siguranță a regretat. Domnul Isus îți face și ție aceeași ofertă. Dacă spui nu, la sfârșitul vieții vei regreta. Dacă spui da, vei avea ca răsplată bucuria și binecuvântarea la un nivel pe care nu îl credeai cu putință.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 40:20-38

Sanctuarul şi obiectele necesare pentru închinare au fost pregătite până în cele mai mici detalii şi au fost aşezate fiecare la locul potrivit. Moise a terminat lucrarea, ceea ce ne aminteşte de Cel care i-a putut spune Tatălui: „Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17.4). Dar credincioşia lui Moise peste toată casa lui Dumnezeu, menţionată în Evrei 3.2, … este numai o umbră a credincioşiei Fiului, „credincios Celui ce L-a rânduit”. El L-a descoperit pe Tatăl, Şi-a sfinţit „fraţii”, a ridicat adevăratul cort al cărui Mare Preot este, a stabilit o nouă ordine a lucrurilor (nu a celor văzute, materiale), prin care Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu, ne putem apropia de El şi Îi putem sluji (vezi şi Evrei 8.1, 2).

Minunatul Cort, cu care ajungem la sfârşitul studiului asupra cărţii Exod, a ilustrat pentru noi multe aspecte ale lucrării lui Hristos şi consecinţele acesteia. Cea dintâi consecinţă este că Dumnezeu coboară în glorie ca să locuiască în mijlocul poporului Său (v.34, 35). Astfel că, pe temeiul lucrării terminate a lui Hristos, Dumnezeu Duhul Sfânt a coborât pentru a alcătui Biserica, pentru a fi, conform Ef. 2.22,    „o locuinţă a lui Dumnezeu în Duh”. De atunci, în ciuda declinului, El este prezent acolo ca o călăuză divină, conducând poporul lui Dumnezeu, aşa cum o făcea pentru Israel norul de deasupra cortului.

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Iată, temerea de Domnul, aceasta este înțelepciune; și depărtarea de rău este pricepere!
Iov 28.28

Iov era un credincios care umbla cu integritate, care era drept și care se abătea de la rău. Temelia pentru toate aceste trăsături ale lui era însă temerea sa de Domnul – aceasta este începutul înțelepciunii și al priceperii.

Nu putem înțelege pe deplin cât de mare a fost suferința lui Iov. El și-a pierdut toată averea și toți cei zece copii într-o singură zi. Meditând la acest lucru, putem înțelege reacția plină de amărăciune a soției lui, fiindcă toate acestea au fost și pierderile ei, în egală măsură.

În mijlocul acestor nenorociri, Iov s-a temut de Dumnezeu. A căzut la pământ și s-a închinat, spunând că Dumnezeu dăduse și Dumnezeu luase, după care a binecuvântat numele Domnului. Mai târziu, când a fost lovit cu bube, răspunsul lui a fost: „Ce? Am primit de la Dumnezeu binele și să nu primim răul?”. Răspunsul său a fost corect și să remarcăm că el nu a numit-o „nebună” pe soția lui, ci i-a reproșat că vorbea ca o femeie nebună (Iov 2.9,10).

Mai târziu, el a spus: „Știu că Răscumpărătorul meu trăiește … Și după ce această piele a mea va fi nimicită, totuși, fiind în carnea mea, voi vedea pe Dumnezeu: pe care eu însumi Îl voi vedea și ochii mei Îl vor privi” (Iov 19.25-27). Temerea de Domnul l-a făcut pe Iov încrezător în Dumnezeu, în ciuda tuturor împrejurărilor. El știa că Dumnezeu era la cârma tuturor lucrurilor și că El era Răscumpărătorul său – că Dumnezeu era nădejdea sa pentru viitor. Da, Iov avea întrebări, plângeri, îndoieli, însă se temea de Domnul și datorită acestei temeri se abătea de la rău. Teama de Domnul să fie o realitate și în viețile noastre!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Căci Eu nu doresc moartea celui care moare”, zice Stăpânul Domnul. Întoarceți-vă deci, și veți trăi.
Ezechiel 18.32

Ultima întrebare (1)

La patru ani după scufundarea „Titanicului”, în timpul unei reuniuni ce a avut loc în Ontario (Canada) a celor care au supraviețuit catastrofei, unul dintre aceștia a povestit ce i s-a întâmplat pe când se afla în apele Atlanticului. El plutea pe o bucată de lemn, când dintr-o dată un val l-a împins pe pastorul John Harper înspre el, care la rândul său încerca să se mențină la suprafața apei pe o altă bucată de lemn.

„El mi-a strigat atunci:

— Ești mântuit?

— Nu, nu sunt, i-am răspuns.

— Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit, mi-a strigat el. Valurile l-au îndepărtat din nou pe Harper de mine, dar numai puțin și apoi a revenit aproape de mine.

— Acum ești mântuit? mi-a strigat din nou.

— Nu, i-am răspuns.

— Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit.

Atunci Harper și-a pierdut echilibrul de pe acea bucată de lemn, a căzut în apă și s-a pierdut în valuri. Și acolo, singur în noapte, cu două mile de apă sub picioarele mele, mi-am predat viața Domnului Isus și L-am primit ca Mântuitor personal. Eu sunt ultimul convertit al lui John Harper” – și-a încheiat plângând mărturia acel bărbat.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BINECUVÂNTAT ÎN HRISTOS – Fundația SEER

„Da, El a binecuvântat, și eu nu pot întoarce.” (Numeri 23:20)

Iudeii au ocupat Țara Promisă și au intrat în stăpânirea ei, cucerind cetate după cetate. Când s-au apropiat de Moab, Balac, împăratul Moabului a vrut să plătească un ghicitor, pe nume Balaam, să rostească un blestem peste armatele iudeilor care se apropiau. În timp ce stătea pe vârful unui munte și se uita spre tabăra iudeilor, Balac se aștepta să audă blestemele curgând din gura lui Balaam. În schimb, a venit binecuvântarea. Când l-a întrebat pe Balaam de ce, el a explicat: „Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat, și eu nu pot întoarce. El nu vede nicio fărădelege în Iacov, nu vede nicio răutate în Israel. Domnul Dumnezeul lui este cu el” (v. 20-21). Oare s-a întâmplat așa pentru că nu exista „fărădelege” sau „răutate” în rândul iudeilor? Nu! Atunci cum se face că Dumnezeu nu le-a văzut?

Din același motiv pentru care El nu îți vede nici greșelile și păcatele tale. El a ales să te vadă „în Hristos”, care este neprihănit și al cărui sânge ispășitor ne acoperă toate păcatele de la nașterea din nou până la Noul Ierusalim. Când iudeii își instalau tabăra în fiecare seară, corturile lor formau o cruce mare; imaginează-ți corturile a opt seminții în poziție verticală și corturile a patru seminții în poziție orizontală. Vezi imaginea? În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, așa te vede Tatăl ceresc pe tine. El se uită la tine – prin cruce. Și din moment ce sângele lui Isus a plătit pentru toate păcatele pe care le-ai putea face vreodată, Dumnezeu te vede ca fiind „acceptat”, „neprihănit” și „desăvârșit.” Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Pentru că Dumnezeu te vede în Hristos, ești binecuvântat în mod ireversibil. Cu alte cuvinte: „ce binecuvântezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru veșnicie!” (1 Cronici 17:27)

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 40:1-19

În ziua întâi a lunii întâi, Moise este invitat să ridice cortul cu mobilierul lui, imagine a noilor relaţii ale lui Dumnezeu cu poporul Său. Toate lucrurile au fost făcute noi şi Domnul Însuşi S-a îngrijit de toate. Rămânea să fie puşi în slujbă preoţii: „Să apropii pe Aaron şi pe fiii lui” (v.12). Ne gândim la omul care a pregătit o cină mare şi l-a trimis pe robul său să spună invitaţilor: „Veniţi, pentru că acum toate sunt gata!” (Luca 14.17).

Sanctuarul fusese pregătit pentru închinător; era nevoie ca şi închinătorul să fie pregătit pentru sanctuar: „să-i speli … să-i îmbraci … să-i ungi”. «Spălaţi, îndreptăţiţi, desăvârşiţi, intrăm în Locul Sfânt …» – spune o cântare. Şi pentru preot începeau îndatoririle sfinte, în ordinea potrivită: altarul de bronz, ligheanul, intrarea în Locul Sfânt, arderea tămâiei pe altarul de aur. Să mai zăbovim noi, când Dumnezeu Însuşi spune: „Să apropii”, când Marele nostru Preot, adevăratul Aaron, introducându-Şi fiii în sanctuarul ceresc, spune: „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu” (Evrei 2.13)?

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Și eu, când am venit la voi, fraților, n-am venit cu superioritatea cuvântului sau a înțelepciunii, vestindu-vă mărturia lui Dumnezeu. Pentru că m-am hotărât să nu știu între voi altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit.
1 Corinteni 2.1,2

Cât de frumoasă este simplitatea devotamentului lui Pavel față de Domnul Isus! Deși era un om educat în cele mai bune școli din vremea aceea, Pavel nu dorea să impresioneze pe nimeni prin cunoștința sa. Înfățișarea lui nu era impresionantă, iar vorbirea sa nu se ridica la nivelul vorbirii altora, însă corintenii, la venirea lui, au fost impresionați de conținutul cuvintelor sale, scrisorile sale fiind „cu greutate și cu putere” (2 Corinteni 10.10). Aceasta însemna cunoaștere adevărată – cunoașterea Domnului Isus. Pavel punea accentul pe Persoana Domnului Isus Hristos și pe lucrarea Lui de la cruce. El fusese trimis să vestească evanghelia „nu în înțelepciunea cuvântului, ca să nu fie făcută zadarnică crucea lui Hristos” (1 Corinteni 1.17).

Hristos răstignit este cu adevărat sfârșitul oricărei înțelepciuni omenești. Crucea reduce la zero această înțelepciune, fiindcă ea este înțelepciunea lumii și ignoră adevărul trist cu privire la vinovăția omului înaintea lui Dumnezeu. Ea nu oferă niciun răspuns la această problemă extrem de serioasă. Doar Hristos răstignit este răspunsul. Problema păcatului a fost rezolvată la crucea lui Hristos; păcatul a fost judecat și îndepărtat dinaintea lui Dumnezeu.

Oricine Îl primește pe Hristos ca Mântuitor este iertat de păcate și îndreptățit înaintea lui Dumnezeu. Nu este de mirare că apostolul abandonase complet înțelepciunea lumii, pentru a se devota pe deplin Celui care S-a dat pe Sine Însuși la cruce ca Jertfă pentru păcatele noastre. El este singurul Mântuitor al celor pierduți. „Departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume” (Galateni 6.14).

L. M. Grant

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

S-a dat pe Sine Însuși la moarte și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatul multora.
Isaia 53.12

S-a dat pe Sine pentru mine

Dumnezeu Și-a arătat înțelepciunea și puterea prin însăși jertfa de la cruce a Fiului Său. Ce minunat se arată puterea Lui la cruce, nu doar în rezultatele jertfirii, ci în jertfa însăși! Chiar Dumnezeu, Cel care a creat toate, care a rostit un cuvânt și toate au luat ființă, a devenit Om. Fiul lui Dumnezeu a devenit Robul lui Dumnezeu, care a spus: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”. El, Acela prin care Dumnezeu a creat toate lucrurile, Acela care avea puterea de a desface totul, a stat pironit pe cruce ca Rob al voii lui Dumnezeu. Unde a mai strălucit puterea lui Dumnezeu ca acolo, la cruce?

Nu există nimic asemănător cu gloria divină care strălucește în jertfa de pe cruce. Acolo Isus Hristos S-a dat pe Sine Însuși la moarte, ca să ridice păcatul lumii. Ioan Botezătorul putea exclama: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!”. Apostolul Pavel spunea: „Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine”. Centurionul, care era de gardă atunci când a fost răstignit Domnul, văzând cutremurul de pământ și lucrurile care s-au întâmplat, a recunoscut gloria Persoanei Mântuitorului: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!”.

Și acum, cititorule, după ce ai auzit astfel de afirmații despre Cel care a stat pe cruce ca să ridice păcatul lumii, ce poți spune? Este Isus Hristos Mântuitorul tău? Poți spune: „M-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine”?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

UN DUH NOU ÎNTR-UN TRUP VECHI – Fundația SEER

„Duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană…” (1 Tesaloniceni 5:23)

     Dacă ai fi doar o ființă spirituală, potențialul tău ar fi nelimitat. Dar pentru că nu ești, trebuie să îngrijești mereu de „sufletul” tău, care cuprinde emoțiile, voința și intelectul. În plus de asta, trebuie să te confrunți cu nevoile și poftele trupului tău fizic. Poți să te rogi cât dorești, dar natura ta „sufletească” nu se va trezi într-o bună dimineață cu dorința de a fi pe placul lui Dumnezeu, deoarece aceasta este mereu în conflict cu voia Lui (vezi Romani 8:7-8).

Când trăiești după „îndemnurile firii”, vei fi condus mereu pe un drum greșit. La fel ca un copil răsfățat, firea ta trebuie disciplinată și supusă duhului tău cel nou. Sufletul, pe de altă parte, îți este mereu prins între firea pământească, care Îi spune NU lui Dumnezeu, și duhul tău, care Îi spune DA. De aceea sufletul tău (voință, emoții și intelect) trebuie reprogramat zilnic prin Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel spune: „să vă transformați prin înnoirea minții voastre” (Romani 12.2).

Ceea ce ai programat în computerul tău, aceea primești, nu-i așa? Tot astfel, când începi să gândești conform Scripturii, începi să ai o viață victorioasă. Acțiunea reală se petrece în duh – acea parte din tine care a fost reînnoită și regenerată când ai fost născut din nou.

Când Duhul lui Dumnezeu a intrat într-o relație personală cu duhul tău, a avut loc o naștere din nou și, pe măsură ce crești spiritual, începi să produci roade spirituale (vezi Galateni 5:22). Când se întâmplă lucrul acesta, începi să înțelegi că ai un duh nou care trăiește într-un trup vechi. Când știi asta, îți înțelegi luptele și te rogi: „Doamne, sunt al Tău pe deplin, cu duhul, cu sufletul și cu trupul meu. Amin!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 39:22-43

În cap. 39 şi 40 se repetă mereu expresia: „după cum poruncise Domnul lui Moise”. Nimic nu era lăsat în seama imaginaţiei celor care făceau lucrarea şi acelaşi lucru este valabil şi astăzi cu privire la închinarea creştină. Biblia ne învaţă tot ce trebuie să ştim despre felul în care Dumnezeu doreşte să I se aducă închinare. A adăuga ceva la acestea sau a înlocui ceva prin ceea ce ni se pare mai bun n-ar fi pură neascultare? Şi în acelaşi timp pretenţie! Cu ce drept decidem noi ce Îi este plăcut lui Dumnezeu? Priviţi la denominaţiunile creştine cu clerul lor, cu organizaţiile lor şi cu ceremoniile lor pompoase! Dumnezeu «nu a poruncit» aceste lucruri şi, în consecinţă, credinciosul care cunoaşte Cuvântul nu poate lua parte la ele.

Spre deosebire de rânduielile Vechiului Testament, dintre care unele ne-au fost prezentate în cartea Exod, „adevăraţii închinători” se adresează Tatălui „în duh şi în adevăr” (Ioan 4.23, 24). Formele exterioare ale unei religii fireşti (carnale) şi ceremoniile ei au fost lăsate deoparte şi înlocuite prin lucrarea Duhului Sfânt. Noi nu mai avem înaintea ochilor simboluri şi umbre pentru închinarea noastră, ci avem realitatea lucrurilor eterne.