Categorie: Samanta Buna

  • 27 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?

    Ioan 21.15

    Restabilirea lui Petru (3)

    Al cincilea pas a fost mesajul Domnului (Marcu 16.7). Ce grijă tandră manifestă Domnul față de oile Sale rătăcite! Privirea Domnului zdrobise inima lui Petru; cuvântul Domnului atinsese conștiința lui; acum mesajul Domnului întărește credința lui. Astfel că, în dimineața învierii, El îl nominalizează pe Petru, atunci când Își transmite mesajul către ucenici. Cuvântul îngerului către femei este: „Dar duceți-vă, spuneți ucenicilor Săi și lui Petru că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus“. Dacă îngerul ar fi spus doar: „Duceți-vă, spuneți ucenicilor Săi“, Petru s-ar fi putut gândi: «Acest lucru nu mă include pe mine, eu nu mai pot fi socotit niciodată în numărul apostolilor». Însă numele lui Petru este menționat în mod special, pentru a-i asigura inima temătoare că, deși Îl urmase pe Domnul de departe și Îl tăgăduise, totuși Domnul va lua din nou conducerea, iar Petru Îl va urma și Îl va vedea, așa cum spusese Domnul. Petru falimentase, însă voia Domnului nu falimentează niciodată; totul se va împlini întocmai cum a spus El.

    Al șaselea pas a fost discuția privată pe care Domnul a purtat-o cu Petru (Luca 24.34; 1 Corinteni 15.5). Mesajul învierii a constituit pregătirea pentru întâlnirea învierii. Cât de minunat este acest har! Noi am fi gândit că El trebuia să Se arate ucenicului pe care îl iubea Isus sau femeii devotate care Îi unsese picioarele. Însă harul ia o cale mai minunată și Domnul Se arată întâi ucenicului care Îl tăgăduise. Astfel că apostolul spune: „S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece“ (1 Corinteni 15.5).

    Bietul Petru, acela care căzuse, a fost obiectul special al dragostei și al grijii Lui! Ioan și ceilalți ucenici pot aștepta, dar Petru nu poate fi lăsat să aștepte. Domnul alină mai întâi inima frântă a lui Petru și după aceea face bucurie inimii celor doisprezece. La această discuție tainică nu trebuie să fie prezent niciun străin. Domnul vrea ca tot falimentul să fie mărturisit și adus la lumină, dar acest lucru se va petrece doar între Petru și Domnul; nimeni nu va ști vreodată ce s-a petrecut între Stăpân și slujitor în acel moment solemn.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    A luat parte la ele, ca prin moarte să-l desființeze pe cel care are puterea morții, adică pe diavolul, și să-i elibereze pe toți aceia care, prin frica de moarte, erau supuși robiei toată viața lor.

    Evrei 2.14,15

    Dezrobire

    Ce minunată eliberare a adus Isus: eliberarea de sub robia diavolului!

    Sigur că ați auzit de David și de Goliat. Tânărul păstor, David, l-a doborât pe marele războinic Goliat –care se înfățișase blindat cu armură grea – cu o singură piatră din praștie, după care l-a ucis pe uriaș cu propria lui sabie. Poporul s-a bucurat că a fost eliberat de sub robia filistenilor.

    Frica de moarte este peste întreaga rasă umană. Ea este sursa multor altor temeri și îngrijorări, astfel încât oamenii caută să-și îndepărteze gândurile legate de moarte. Versetul de astăzi ne arată că diavolul, adversarul lui Dumnezeu, se folosește de frica de moarte pentru a-i înrobi pe oameni. Oricine neagă acest fapt nu poate primi ajutor, dar cine crede ceea ce a spus Dumnezeu poate fi eliberat de frica de moarte, prin Isus Hristos, care l-a învins pe diavol prin moarte, l-a înfrânt cu propria lui armă, la crucea de la Golgota, așa cum David l-a învins pe Goliat.

    Satan este un inamic învins. De aceea sunt atât de mulți care Îi sunt devotați lui Isus Hristos, Domnului și Mântuitorului lor. Ei au viață eternă, iar pentru ei moartea înseamnă doar plecarea acasă, unde vor fi pentru totdeauna cu Hristos, Domnul lor. Ei au crezut cuvântul lui Dumnezeu, care spune că „Plata păcatului este moartea, însă darul de har al lui Dumnezeu este viața eternă în Hristos Isus, Domnul nostru“ (Romani 6.23).

    Citirea Bibliei: Mica 4.1-13 · Proverbe 28.20-28

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 25:18-31

    „Îmi întorc rău pentru bine”, va putea spune David în Psalmul 35.12. Este tocmai ceea ce făcea Nabal. Saul făcuse deja aceasta, cum el însuşi a înţeles în capitolul precedent: „Tu eşti mai drept decât mine; pentru că tu mi‑ai întors bine, iar eu ţi-am întors rău” (24.17). De data aceasta însă, David nu întoarce un bine. Într-o izbucnire de mânie, căpetenia ofensată şi-a încins spada pentru răzbunare. Acum David nu se mai aseamănă Modelului perfect care, „fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu ameninţa, ci Se încredinţa pe Sine în mâinile Celui care judecă drept” (1 Petru 2.23).

    În casa lui Nabal, înţelepciunea şi prostia locuiau alături. Prostia s-a arătat prin gura necredinciosului Nabal (al cărui nume înseamnă nebun şi pe care l-am comparat deja cu nebunul din Luca 12). Acum înţelepciunea intervine la rândul ei prin credinţa Abigailei, o femeie înţeleaptă (v. 3). Cu daruri, ea vine să-l întâlnească pe cel pe care-l recunoaşte ca fiind unsul Domnului. Cade cu faţa la pământ, îşi mărturiseşte nevrednicia şi preamăreşte gloriile prezente şi viitoare pe care credinţa ei le discerne în împăratul după inima lui Dumnezeu. Vedem cum prostia şi necredinţa merg mână în mână, la fel cum adevărata înţelepciune este nedespărţită de credinţă.

    EȘTI STRESAT? (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Tu îndreaptă-ți inima spre Dumnezeu… și atunci… vei fi tare și fără frică.” (Iov 11:13, 15)

    Atunci când ignori semnalele de avertizare, stresul cronic îți poate afecta organismul. Deci, care sunt o parte din aceste semnale? Ei bine, pentru început, stomacul tău se agită la orice formă de dezacord. Atunci când nu poți găsi o cale de ieșire pentru frustrarea acumulată, este posibil să recurgi la supraalimentare, fumat, băutură, calmante și, în general, abuzezi de corpul tău. Te izolezi, ceea ce îi afectează și pe cei dragi…

    Debora M. Coty scrie despre ceea ce ea numește „Cele 3 simptome: agitație exterioară, furie interioară și oboseală cronică”. Ea spunea, mai în glumă, mai în serios: „Am știut că este timpul să mă ocup de problemele mele legate de stres atunci când mârâitul meu a devenit mai puternic decât al câinelui, iar familia mea mi-a sugerat cu tact să mă vaccinez împotriva turbării!”

    În astfel de cazuri, semnele pe care nu le vedem sunt cele care pot face daunele cele mai mari. Cortizolul, un hormon pe care corpul nostru îl eliberează în pragul stresului, contribuie la sentimentele de neputință și disperare, scăpate de sub control. Iar studiile dovedesc faptul că, în timp, stresul crește tensiunea arterială, contribuie la migrene și dureri de cap cauzate de tensiune și duce la apariția colesterolului care provoacă boli de inimă. S-a observat că stresul cronic crește riscul cardiovascular cu aproape 50%! Ca să nu mai vorbim de legătura dovedită cu alcoolismul, atacurile de panică, astmul, cancerul, răcelile, depresia, gripa, insomnia, obezitatea, accidentele vasculare cerebrale și ulcerele.

    Iar acele crize de plâns necontrolat pe care le experimentezi când ești epuizat nu sunt o coincidență. Stresul scade nivelul de estrogen, care poate activa izbucnirile emoționale.

    Dacă te regăsești în așa ceva, te rog ia măsuri urgent! Reorganizează-ți prioritățile, apelează la Dumnezeu, încetinește ritmul… și caută ajutorul unui medic, dacă este necesar.

    Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta (din Iov 11): „Tu îndreaptă-ţi inima spre Dumnezeu, întinde-ţi mâinile spre El… Şi atunci, îţi vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare şi fără frică…”

  • 26 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?

    Ioan 21.15

    Restabilirea lui Petru (2)

    Al treilea pas este privirea Domnului (Luca 22.61). Când Petru L-a tăgăduit pe Domnul, pentru a treia oară, citim că „Domnul, întorcându-Se, a privit la Petru“. Aceasta a fost o privire, putem fi siguri, care exprima o dragoste desăvârșită. Petru tocmai Îi întorsese spatele Domnului, spunând: „Nu-L cunosc pe Omul acesta!“ (Matei 26.74). Imediat Domnul S-a întors către Petru și l-a privit într-un fel prin care trebuie să-i fi adresat acestuia următoarele cuvinte: «Tu mărturisești că nu Mă cunoști, dar Eu te cunosc și te iubesc». „Iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt“ (Ioan 13.1).

    O, ce dragoste, o dragoste minunată, care nu ne abandonează! Să notăm din nou că tăgăduirea categorică a lui Petru nu a ridicat resentimente sau mânie în inima Domnului. Ce diferență este între El și noi! Nouă ne este suficient un mic gest de nemulțumire, de nerecunoștință sau de răutate din partea fraților noștri și imediat ni se ridică în inimi gânduri amare și exprimăm cuvinte de amărăciune. Nu așa au stat lucrurile în privința Domnului nostru.

    Al patrulea pas în procesul restabilirii lui Petru a fost cuvântul Domnului (Luca 22.61). Privirea Domnului i-a reamintit de ceea ce El îi spusese, pentru că citim: „Petru și-a amintit de cuvântul Domnului“. Privirea Domnului i-a frânt inima; cuvântul Domnului i-a atins conștiința, iar rezultatul a fost că, „ieșind afară, a plâns cu amar“. Iuda „îndată a ieșit. Și era noapte“ – noaptea eternă a disperării zadarnice. Petru „a mers afară“ în pocăință profundă pe calea restabilirii. El „a mers afară“, deoarece conștiința lui trezită nu i-a mai permis să continue în acea asociere falsă. El a plâns cu amar, deoarece dragostea neschimbătoare a Domnului îi atinsese inima.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și, trezindu-se deplin, au văzut gloria Lui.

    Luca 9.32

    Simon Petru – un martor ocular

    Apostolii Îl recunoscuseră pe Isus ca Mesia și Răscumpărătorul promis și s-au așteptat ca El să stabilească domnia Lui de pace pe pământ, după cum fusese spus mai dinainte în Vechiul Testament. Dar ei au eșuat în a ține cont de pasajele care vorbeau de suferințele lui Mesia, precum capitolul 53 din cartea profetului Isaia de exemplu.

    Când Isus le-a spus ucenicilor Săi că El „trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe … și să fie omorât și a treia zi să învieze“, ei au fost tulburați, în special Petru. Ei nu înțelegeau că Mesia trebuia întâi să sufere și să moară, ca să îi răscumpere pe ei și pe nenumărați alții, și că doar mai târziu Își va stabili El domnia în glorie. Domnul a văzut confuzia și tulburarea din inimile lor. Ei trebuiau să învețe că, deși Hristosul avea să sufere și să moară, speranța glorioasă a Împărăției Lui nu era în niciun caz incertă. Isus i-a luat pe Petru și pe alți doi ucenici pe un munte unde ei au putut vedea dinainte cum va fi gloria Domnului Isus Hristos în Împărăția Lui viitoare. În acel loc, în timp ce mai-marii poporului Îl respinseseră pe Mesia și căutau să Îl omoare, Dumnezeu Însuși dă mărturie publică despre Fiul Său: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit; de El să ascultați!“ (Luca 9.35). Ani mai târziu, Petru vorbește despre această întâmplare. El credea cu tărie că Isus Se va întoarce și că Își va stabili Împărăția în putere și glorie și a accentuat faptul că el însuși a fost „martor ocular al măreției Sale“ (2 Petru 1.16-21). Acel eveniment de pe munte confirmă în mod impresionant afirmațiile profetice din Biblie.

    Citirea Bibliei: Mica 3.1-12 · Proverbe 28.11-19

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 25:1-17

    Samuel moare şi, odată cu el, încetează şi rugăciunile pe care le înalţă cu credincioşie lui Dumnezeu în favoarea poporului (12.23). Moise şi Samuel sunt două exemple sublime de mijlocitori (Ieremia 15.1). Totdeauna este un fapt solemn când Dumnezeu ia la Sine pe un om al rugăciunii, bărbat sau femeie, când o voce este curmată… probabil după ce s-a rugat mult pentru noi. Dar mijlocirea Domnului nu va înceta, „El trăind pururea ca să mijlocească” pentru noi (Evrei 7.25).

    David, adevăratul împărat, salvatorul lui Israel, se găseşte în mijlocul poporului lui asemenea unui păstor credincios. El a vegheat asupra turmelor bogatului Nabal cu aceeaşi grijă cu care veghease odinioară asupra celor proprii. Acum îşi trimite tinerii însoţitori la casa omului acestuia cu un mesaj de pace (v. 6; vezi şi Luca 10.5). Dar Nabal nu-l cunoaşte pe David şi-l tratează cu dispreţ (v. 10). Nabal este ca acei farisei care au spus despre Isus: „Pe Acesta nu-L ştim de unde este” (Ioan 9.29). Nabal îl respinge pe adevăratul împărat şi pe mesagerii lui. Şi faptul acesta confirmă declaraţia pe care Domnul a făcut-o ucenicilor Săi: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă respinge pe voi, pe Mine Mă respinge” (Luca 10.16).

    În plus, asemeni bogatului „nebun” din Luca 12.16-20, Nabal îşi atribuie tot ceea ce Dumnezeu i-a pus în mâini: „pâinea mea”, „apa mea”, „carnea mea” etc (v.11).

    ÎNNOIEȘTE-ȚI ZILNIC MINTEA! | Fundația S.E.E.R. România

    „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre…” (Romani 12:2)

    Astăzi vom reflecta la cum ne putem înnoi mintea. Un autor creștin scria: „Modul prin care-ți poți înnoi mintea este să-ți descarci Scriptura. Medicii de la Institutul Național de Sănătate Mintală au realizat un studiu fascinant, cerându-le subiecților să îndeplinească o sarcină motorie simplă – un exercițiu de bătăi cu degetul. Și-n timp ce subiecții băteau cu degetele, medicii au efectuat un RMN pentru a identifica ce parte a creierului era activată. Subiecții au exersat apoi exercițiul de bătaie cu degetul zilnic timp de patru săptămâni. La sfârșitul perioadei de patru săptămâni, scanarea creierului a fost repetată. În fiecare caz, aceasta a arătat că zona creierului implicată în îndeplinirea acelei sarcini s-a extins. Această sarcină simplă – un exercițiu de bătut cu degetul – a antrenat literalmente noi celule nervoase și a refăcut conexiunile neuronale.

    Tot la fel, atunci când citim Scriptura, antrenăm noi celule nervoase și refacem conexiunile neuronale. Într-un fel, descărcăm un nou sistem de operare care reconfigurează mintea. Nu mai gândim în felul omenesc, ci începem să nutrim gânduri dumnezeiești!” Sfânta Scriptură ne îndeamnă: „Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Isus…” (Filipeni 2:5) Cum îndeplinim această poruncă?

    Tot apostolul Pavel ne spune: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti…” (Coloseni 3:16). Prin predicare, învățătură, lectură sau cântare, creierul nostru este reconectat cu Cuvântul lui Dumnezeu și ne dezvoltăm gândirea lui Hristos. Avem gândurile Lui.

    Ca urmare, ajungem să facem voia Lui în loc să fim conduși de propria noastră voință. Așadar, continuă să-ți înnoiești mintea prin Cuvântul lui Dumnezeu!

  • 25 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?

    Ioan 21.15

    Restabilirea lui Petru (1)

    Aici vedem ultimul pas spre restabilirea acestui slujitor devotat. Oricum, este profund instructiv să analizăm toți pașii care conduc la restabilirea finală a lui Petru.

    Primul pas a fost rugăciunea Domnului în favoarea lui Petru. Chiar înainte de a cădea Petru, Domnul vorbise despre tăgăduirea care încă nu se produsese: „Simone, Simone, iată, Satan v-a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu slăbească credința ta“ (Luca 22.31,32). Este bine să remarcăm subiectul rugăciunii Domnului. El nu S-a rugat ca Petru să nu intre în ispită, nici ca Satan să nu îl cearnă și nici ca Petru să fie ferit de cădere. Cernerea, ispitirea și căderea, toate erau necesare pentru a face să se manifeste încrederea firească a lui Petru în sine însuși. Însă Domnul Se roagă ca, atunci când Petru avea să falimenteze, credința lui să nu falimenteze și ea. Efectul păcatului este distrugerea încrederii în Dumnezeu, iar dacă încrederea în harul lui Dumnezeu este pierdută, cum poate sufletul să mai fie adus înapoi la Domnul? Diavolul vrea să ne atragă în păcat, în speranța că ne va distruge credința și că ne va duce în pierzare. Însă Domnul nu îngăduie aceasta. Cernerea diavolului era în spatele căderii lui Petru; dar rugăciunea Domnului era în spatele păstrării credinței lui, iar diavolul nu putea trece dincolo de rugăciunea Domnului. Diavolul îl conduce pe Iuda să-L vândă pe Domnul, dar, neavând credință, Iuda este condus la disperare și la distrugere. Petru Îl tăgăduiește pe Domnul, dar credința lui rămâne și este condus la pocăință și la restabilire.

    Al doilea pas în restabilirea lui Petru a fost atenționarea Domnului (Luca 22.34). Niciun credincios nu ajunge să cadă fără să aibă parte în prealabil de atenționare. Plini de încredere în noi înșine, nu luăm seama la atenționări; însă, sub o formă sau alta, există o atenționare. Cât de directă a fost aceasta în cazul lui Petru, pentru că Domnul a spus: „Petru, îți spun, nicidecum nu va cânta astăzi cocoșul, mai înainte ca tu să tăgăduiești de trei ori că Mă cunoști“!

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Părăsind Nazaretul, a venit și a locuit în Capernaum.

    Matei 4.13

    Capernaum

    Isus venea deseori în orașul Capernaum, situat pe malul de nord-vest al lacului Ghenezaret și îi învăța în sinagogă în ziua Sabatului. Ascultătorii Săi erau uimiți de învățătură, deoarece „cuvântul Lui era cu autoritate“ (Luca 4.32). Aproape o treime dintre minunile relatate în evanghelii au fost făcute în Capernaum, iar o altă treime în împrejurimi. Niciun alt oraș nu a avut atât de multe dovezi că Isus era cu adevărat Mesia cel promis. Cu toate acestea, Isus a fost respins. Pocăința înseamnă să recunoaștem că suntem în întuneric. Când Biblia vorbește de întuneric, se referă adesea la corupția morală a omului.

    După o partidă de cărți, un tânăr și-a omorât adversarul. Arestat și judecat, acesta a fost condamnat la moarte. Într-o zi, ușa celulei se deschide și intră un domn. Crezând că era preotul, îi spune: „Ieși! Afară! Nu vreau să te văd! Destul despre religie!“ — „Tinere, ascultă-mă, îți aduc o veste bună“. Prizonierul îl gonește pe vizitator, iar el pleacă. Gardianul îl anunță apoi că vizitatorul izgonit era guvernatorul care dăduse curs unei petiții în favoarea condamnatului. — „Cum? dă-mi o hârtie“. Și-a cerut scuze. Dar guvernatorul a scris pe margine: „Acest caz nu mă mai privește“. Înainte de a muri, condamnatul a spus: „Mor pentru că am refuzat iertarea care mi s-a oferit“.

    Capernaum nu L-a primit pe Isus și mesajul Său. Așa că, în cele din urmă, Isus a trebuit să anunțe: „Și tu, Capernaum, care ai fost înălțat până la cer, vei fi coborât până la Locuința morților“ (Matei 11.23).

    Citirea Bibliei: Mica 2.1-13 · Proverbe 28.1-10

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 24:1-22

    David şi însoţitorii lui şi-au găsit refugiu în alte peşteri: locurile întărite din En-Ghedi. Evrei 11.38 ne relatează despre aceşti oameni ai credintei de care lumea nu era vrednică, rătăcind în pustiuri şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului. Apoi îl vedem pe Saul suflând încă ameninţare şi ucidere (asemenea unui alt Saul, cel din Fapte 9.1) şi care, în timp ce-l urmăreşte pe David, intră din în­tâm­plare în peştera în care acesta se ascunsese. Tinerii lui David văd aici imediat mâna lui Dumnezeu: Domnul îţi oferă ocazia să termini cu vrăjmaşul tău şi să-ţi iei locul pe tron. Însă David nu va face aşa. El îl onorează pe unsul Domnului, în pofida răutăţii acestuia (1 Petru 2.17). De asemenea, pune în practică îndemnul din Romani 12.19: nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor. Vorbind despre această experienţă, David va spune: … l-am eliberat pe cel care mă asuprea fără temei (Ps.7.4). Nobleţea şi bunătatea lui ne amintesc de Isus, care nu S-a răzbunat pe vrăjmaşii Săi, ci, din contră, S-a rugat pentru ei: Tată, iartă-i (Luca 23.34).

    Încurcat (vezi Ps. 35.4), aparent umilit, Saul trebuie să recunoască drepturile lui David la domnie în Israel.

    LUPTĂ-TE CU SATAN – PERSONAL! | Fundația S.E.E.R. România

    „Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva… duhurilor răutăţii…” (Efeseni 6:12)

    Când ești în război, trebuie să-ți cunoști atât dușmanul, cât și aliații. Biblia spune că înainte de a se lupta cu Siria, Ioab i-a spus fratelui său: „Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, să-mi vii tu în ajutor şi dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, îţi voi veni eu în ajutor.” (1 Cronici 19:12) Dacă unul era copleșit, celălalt putea interveni și putea da o necesară mână de ajutor.

    Dar nu la fel stau lucrurile și în războiul spiritual. În războiul spiritual nu ne luptăm cu „carnea și sângele, ci împotriva căpeteniilor… domniilor… stăpânitorilor întunericului… și duhurilor răutății…” Iar confruntarea este o luptă „unu-la-unu”, în care trebuie să te apropii și să-ți înfrunți personal adversarul.

    Când David a ieșit împotriva lui Goliat, uriașul era atât de sigur pe el încât anunțase tot Israelul: „Dacă va putea să se bată cu mine și să mă omoare, noi vom fi robii voştri, dar, dacă-l voi birui şi-l voi omorî eu, voi ne veţi fi robi nouă și ne veți sluji.” (1 Samuel 17:9) Gândește-te la implicațiile pe termen lung ale acestei situații. Dacă Goliat învingea, poporul lui Dumnezeu avea să-și petreacă viața în slujba dușmanului! Mizele erau incredibil de mari pentru Israel!…

    Și la fel sunt și pentru tine: Satan vrea să te învingă… iar dacă lupți după regulile firii, vei pierde. La fel cum luptătorii profesioniști au reguli pe care trebuie să le respecte, tot la fel există și reguli spirituale, infailibile, concepute să lucreze pentru tine.

    Apostolul Pavel scria: „armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2 Corinteni 10:4) Așadar, armele de care dispui pentru a-l învinge pe Satan sunt: rugăciunea, părtășia creștină, Cuvântul lui Dumnezeu, Numele Domnului Isus și sângele Domnului Isus. Aceste cinci arme puternice ți-au fost date de Dumnezeu pentru a-l învinge pe Satan. Așa că, folosește-le – astăzi, și în fiecare zi!

  • 24 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    În care și voi, auzind cuvântul adevărului, evanghelia mântuirii voastre, în care, de asemenea, crezând, ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt al promisiunii, care este arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea posesiunii dobândite, spre lauda gloriei Sale.

    Efeseni 1.13,14

    Nădejdea creștină își găsește siguranța în declarațiile Scripturii, nu în simțămintele sau în emoțiile inimii omenești. Cuvântul lui Dumnezeu ne ajută să înțelegem că mântuirea noastră nu se bazează pe ceva ce am făcut noi ca să devenim mântuiți, nici pe ceea ce facem pentru a rămâne mântuiți, ci pe temelia lucrării împlinite de Fiul lui Dumnezeu la cruce.

    Mântuirea este darul lui Dumnezeu (Romani 6.23; Efeseni 2.8) pentru cei care se întorc la El cu credință (Ioan 3.16; Romani 10.8-10). Mântuirea este promisă tuturor celor care o cer (Ioan 6.37), ceea ce implică o încredere deplină în Dumnezeul care o oferă (Tit 1.2). Pe lângă temelia solidă a Cuvântului lui Dumnezeu avem și siguranța pecetluirii cu Duhul Sfânt. Această pecetluire ne oferă siguranță chiar și atunci când poate nu simțim că suntem mântuiți.

    Când apar îndoieli sau când suntem descurajați, nădejdea se agață de promisiunea Duhului Sfânt. În 2 Corinteni 1.21,22 citim: „Iar Cel care ne întărește împreună cu voi în Hristos și ne-a uns este Dumnezeu, care ne-a și pecetluit și a pus arvuna Duhului în inimile noastre“. Duhul lui Dumnezeu este garanția nădejdii noastre. Această speranță minunată umple inima celor credincioși de siguranța că ei se află în mâinile unui Tată plin de iubire, întemeiați deplin pe lucrarea împlinită de Fiul și pecetluiți de Duhul Sfânt, care mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu. Noi suntem „păziți prin puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru o mântuire gata să fie descoperită în timpul din urmă“ (1 Petru 1.5).

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Omul își dă duhul, și unde este?

    Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii.

    Iov 14.10; 2 Corinteni 6.2

    Marinarul la frizer

    Un marinar, aflat încă în floarea vârstei, suferea de simptome îngrijorătoare care sugerau o boală gravă. A decis să consulte un medic, care l-a internat imediat, ceea ce i-a sporit temerile. Foarte îngrijorat, s-a dus la cel mai apropiat salon de frizerie. În timp ce se așeza, i-a spus frizerului: „Acum, tundeți-mă bine, vă rog. Aceasta va fi ultima mea tunsoare înainte să mă duc în iad“.

    Frizerul, care era creștin, l-a întrebat cu tact despre motivul acestui anunț sumbru. În timp ce-și vedea de treabă, i-a vorbit clientului său despre credința lui și despre viitorul lui; frizerul credea în Mântuitorul Isus Hristos și urma să meargă la El în rai când va muri.

    Marinarul s-a întors la spital pentru investigații. Acolo i s-a comunicat diagnosticul: cancer inoperabil. Câteva săptămâni mai târziu, o asistentă a venit să-l informeze pe frizer de moartea marinarului. Ea i-a dat și o bucată de hârtie pe care, cu litere tremurate, erau scrise cuvintele: „Nu în iad. La Isus!“.

    Dacă nu v-ați pus încă încrederea în Isus Hristos, faceți-o acum, nu așteptați să vă aflați pe un pat de spital pentru a vă gândi la Dumnezeu. Astăzi, Isus salvează!

    Citirea Bibliei: Mica 1.1-16 · Proverbe 27.19-27

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 23:14-29

    Orb şi împietrit, Saul a îndrăznit să spună despre David în v. 7: „Dumnezeu l-a dat în mâna mea”. Dar v. 14, nu fără ironie, restabileşte adevărul: „Dumnezeu nu l‑a dat înmâna lui” (compară cu Ps. 37.32, 33). Totuşi „omul iubit”, împăratul „după inima lui Dumnezeu”, trebuie să cunoască amărăciunea şi nedreptatea în poziţia sa de la periferia societăţii. Trebuie să treacă prin experienţa întregii răutăţi omeneşti îndreptate contra lui: ură, gelozie, nerecunoştinţă şi chiar trădare. Nu ne duc zifiţii aceştia cu gândul la Iuda vânzându-L pe Domnul? Da, Isus, Împăratul respins, a cunoscut chiar mai mult decât David această revărsare de răutate împotriva Sa, această „aşa mare împotrivire faţă de Sine” de la păcătoşi (Evrei 12.3). Inima Lui, infinit de sensibilă, a suferit această situaţie în modul cel mai profund posibil.

    Ce a experimentat David după aceasta putem înţelege din anumiţi psalmi compuşi în deşertul lui Iuda (Ps. 54; 63…). Vizita lui Ionatan îl încurajează şi îi poartă gândurile înainte, spre viitor. Însă prietenul credincios lui însuşi „a plecat acasă la el” (vezi şi Ioan 7.53), în timp ce David, tip al Unuia mai mare decât sine, îşi continuă calea lepădării împreună cu aceia care au părăsit totul pentru a-l urma.

    ÎNCEPE LA PICIOARELE SALE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Vameșul sta departe și zicea… „Dumnezeule, ai milă de mine păcătosul!” (Luca 18:13)

    Dacă-ți dorești cu adevărat să ai o relație cu Dumnezeu, și vrei să fii copilul Său răscumpărat, prin Domnul Isus, cere-I iertare și El te primește. Să privim puțin la istoria moabitei Rut, și veți înțelege despre ce vorbim. Legea mozaică spunea clar că Rut nu era calificată să se amestece cu evreii: „Amonitul şi moabitul să nu intre în adunarea Domnului”’ (Deuteronomul 23:3).

    Dar când Dumnezeu are un plan pentru viața ta, El intervine și spune: „Te chem pe nume: eşti al Meu… pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta.” (Isaia 43:1, 4).

    Când Boaz a început s-o copleșească pe Rut cu bunătate, ea a îngenuncheat în fața lui, spunându-i: „Cum am căpătat eu trecere înaintea ta?” (Rut 2:10). Vă amintiți cum i-a răspuns Boaz? „Mi s-a spus tot ce ai făcut…” (vers. 11) Conștientă că Rut a devenit obiectul afecțiunii lui Boaz, Naomi îi dă instrucțiuni: „Iată, el are să vânture la noapte orzurile în arie. Spală-te şi unge-te, apoi îmbracă-te cu hainele tale şi coboară-te la arie. Să nu te faci cunoscută lui, până va isprăvi de mâncat şi de băut. Şi când se va duce să se culce, însemnează-ţi locul unde se culcă. Apoi du-te, descoperă-i picioarele şi culcă-te. Şi el însuşi îţi va spune ce să faci.” (Rut 3:2-4)

    Așadar, Rut a început la picioarele lui Boaz, și a ajuns lângă el! Tot la fel este și din punct de vedere spiritual. „Nu te face cunoscută”, înseamnă aici „nu încerca să te bagi în seamă”! Nu insista, nu încerca să-L impresionezi pe Dumnezeu cu performanțele tale, doar stai la picioarele Lui… și El te va ridica ca să stai lângă El. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, ne spune (1 Petru 5:6): „Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.” 

    Acesta este Cuvântul uli Dumnezeu pentru tine – astăzi!

  • 23 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    A purtat El Însuși păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru dreptate; prin ale Cărui răni ați fost vindecați.

    1 Petru 2.24

    Hristos este Exemplul nostru, iar noi suntem chemați să călcăm pe urmele Lui. Dacă Îl contemplăm pe Hristos în toată gloria și perfecțiunea Lui, acest lucru nu va întârzia să producă un efect asupra noastră, potrivindu-ne gândurile și căile cu cele ale Lui. Chiar și așa stând lucrurile, noi nu suntem cum a fost El, fiindcă noi avem păcate, iar El n-a avut așa ceva. Prin urmare, am avut nevoie de jertfa Lui ispășitoare – Cel care n-a cunoscut păcatul a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn. În această privință, noi nu putem călca pe urmele Lui.

    Fiecare parte a acestui verset 24 din 1 Petru 2 necesită cea mai mare atenție din partea noastră. Domnul Însuși a purtat păcatele noastre, nu altcineva. Isaia 53 ne spune că El a luat asupra Lui durerile și suferințele noastre, dar și că a fost lovit pentru fărădelegile noastre, că a fost zdrobit pentru nelegiuirile noastre și că sufletul Lui a fost adus ca jertfă pentru vină. Păcatele pentru care El a suferit au fost păcatele noastre, pentru că versetul din 1 Petru 2 vorbește clar despre lucrarea Lui ca Înlocuitor al nostru, al celor care urmam să credem în El.

    El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn. Noi am păcătuit în trupurile noastre. El, după ce a devenit Om adevărat, lipsit de orice păcat, a purtat păcatele noastre în trupul Său sfânt, pe cruce, ca jertfă pentru păcat, fiindcă ispășirea a fost făcută în mod exclusiv prin moartea Lui. El nu a purtat păcatele noastre în timpul vieții Sale, ci în moartea Lui, iar noi suntem vindecați prin rănile Sale. El a purtat păcatele noastre și ne-a eliberat de rănile pe care le-am fi meritat din cauza păcatelor noastre; și a făcut acest lucru pentru ca noi acum să trăim pentru dreptate.

    F. B. Hole

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cine crede în Mine are viață vesnică.

    Ioan 6.47

    Viață eternă

    În dispensația harului, oricine își pune încrederea în Fiul lui Dumnezeu, Cel care a devenit Om și care a murit pe cruce, primește viață eternă. Acesta este unul dintre cele mai mari daruri pe care le-a dat Dumnezeu omului. A crede cu adevărat nu înseamnă numai a accepta faptul că Hristos a existat, ci a te încrede deplin în lucrarea Lui de răscumpărare.

    Viața eternă este mult mai mult decât o existență fără sfârșit, pentru că toți au o existență eternă, deoarece avem un suflet nemuritor. Dar cei care mor în necredință, fără a fi împăcați cu Dumnezeu, vor suferi etern în iad. Aceasta este o chestiune foarte serioasă.

    Binecuvântarea vieții eterne este mult mai mult decât faptul că cei credincioși nu mai vin la judecată și sunt mântuiți pentru timp și pentru eternitate. Prin harul infinit, suntem răscumpărați și primiți de Dumnezeu pentru eternitate, dar El ne-a dat mult mai mult în Fiul Său Isus Hristos.

    În Ioan 17.3, Domnul Isus descrie principala caracteristică a vieții veșnice: „Aceasta este viața eternă, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis“. Fiind dintre aceia care au această viață, noi Îl cunoaștem pe Dumnezeu Tatăl. Consecința acestei cunoașteri este că putem avea comuniune cu Tatăl și cu Fiul, ceea ce ne dă bucurie deplină (1 Ioan 1.3,4). Viața eternă este deci nu numai o viață fără sfârșit, ci și viață de cea mai bună calitate.

    Citirea Bibliei: Iona 4.1-11 · Proverbe 27.10-18

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 23:1-13

    Înştiinţat despre atacul filistenilor asupra Cheilei, David ar fi putut spune: „Este treaba lui Saul să apere ţara”. Dar nu a făcut aşa! În pofida riscului, acest om care odinioară îşi scăpase oile din gura leului şi a ursului pleacă să ajute cetatea aflată în pericol. David acţionează astfel ca adevăratul împărat. Numai că nu uită să-L întrebe întâi pe Domnul ce gândeşte în această privinţă (v. 2). Să nu omitem nici noi niciodată să facem aşa, chiar atunci când urmează să întreprindem ceva care ni se pare bun. Aceasta este ceea ce se numeşte dependenţă!

    Oamenii lui David sunt plini de teamă. Ei ne duc cu gândul la ucenicii Domnului Isus care „se minunau şi, urmându-L, se temeau” (Marcu 10.32).

    Pentru a-şi încuraja oamenii, David Îl întreabă încă o dată pe Domnul, care-i răspunde din nou într-un mod atât de clar. Victoria este astfel câştigată. Cu toate acestea, David ştie că poporul pe care l-a scăpat este în stare să-l dea în mâinile lui Saul fără nici o ezitare; nu se încrede deloc în ei. Oare n-a făcut aşa şi Domnul? Venise să-i salveze pe ai Săi; în acelaşi timp însă „nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi … fiindcă El Însuşi cunoştea ce era în om” (Ioan 2.24, 25). Şi El cunoaşte, de asemenea, inima fiecăruia dintre noi.

    SĂ NU RĂMÂNEM BLOCAȚI ÎN TRECUT! | Fundația S.E.E.R. România

    „Să nu te uiţi înapoi…” (Geneza 19:17)

    Înainte ca Dumnezeu să distrugă Sodoma și Gomora, El a trimis îngeri pentru a-i avertiza pe Lot și familia lui să părăsească orașul: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi şi să nu te opreşti în vreun loc din câmpie. Scapă la munte, ca să nu pieri.” (Geneza 19:17) Dar în vers. 26, citim: „Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut într-un stâlp de sare.” Privind înapoi, soția lui Lot a nesocotit porunca primită de la Dumnezeu.

    Ca urmare, ea a murit – am spune: blocată în trecut. Există aici trei lecții importante pentru fiecare dintre noi:

    1) „Nu te opri în vreun loc din vale!” Cu toții trecem prin experiențele „din vale”, în viață, dar nu trebuie să rămânem blocați în ele, și nici să nu ne stabilim locuința în ele!

    2) „Să nu te uiți înapoi”. Motivul pentru care parbrizul mașinii tale este mai mare decât oglinda retrovizoare este acela că ar trebui să-ți petreci cea mai mare parte a timpului uitându-te înainte, și doar periodic să-ți arunci câte-o privire și în urmă, pentru asigurări sau corecții, astfel încât să poți continua să mergi înainte în siguranță și să ajungi la destinație. Înțelegi ideea?

    3) „Scapă la munte ca să nu pieri.” Când cineva te rănește, ai două opțiuni: s-o iei pe calea cea bună sau pe calea cea rea. Când o iei „la vale” și te răzbuni, o parte din tine începe să moară spiritual. Dar când o iei pe „calea cea bună”, devii mai puternic, mai înțelept și mai matur.

    Când rămâi blocat în trecut, este întotdeauna în detrimentul viitorului. Întotdeauna! Nu uita că Dumnezeu are pregătite pentru tine zile și lucruri mai bune! Așa că iartă, uită și mergi înainte!

  • 22 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume.

    Galateni 6.14

    Noul Testament pe scurt (9) – Galateni

    Epistola către Galateni, scrisă către adunările din regiunea Galatiei, reprezintă o mustrare aspră împotriva învățăturii rele potrivit căreia faptele legii ar forma standardul pentru umblarea și purtarea celui credincios. Deși mântuiți prin har, prin credință, galatenii adăugaseră legea ca principiu pentru menținerea mântuirii lor. Acest amestec este cu totul dezgustător pentru Dumnezeu, care este Dumnezeul oricărui har.

    Apostolul Pavel arată că Persoana binecuvântată a lui Hristos, și nu legea, formează standardul umblării celui credincios și că Duhul lui Dumnezeu este puterea pentru a umbla cu Dumnezeu. Crucea lui Hristos este prezentată cu putere ca fiind cea care retează orice speranță ca omul aflat sub lege să producă ceva bun. Prin cruce, credinciosul este răstignit față de lume, deci este înlăturat din chiar sfera în care legea este principiul cârmuitor. El este văzut acum ca fiind în legătură cu noua creație (Galateni 6.15) și de aceea el trebuie să umble nu prin carne, ci prin Duhul.

    Moartea lui Hristos este privită în capitolul 4 ca fiind modul în care am fost răscumpărați din robia legii, pentru a fi aduși în poziția de fii ai lui Dumnezeu, caracterizată de o deplină demnitate și libertate – poziție care nu putea fi cunoscută de sfinții Vechiului Testament, însă care aparține tuturor sfinților din această dispensație a harului. Suntem fii ai lui Dumnezeu, așezați de El Însuși în această poziție binecuvântată. Cât de necesară este Epistola către Galateni pentru a putea fi păziți de egoism, de încrederea în carne și de nenumăratele rele care izvorăsc dintr-o atitudine legalistă!

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?“ Și Simon Petru, răspunzând, a spus: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“.

    Matei 16.15,16

    Petru răspunde prin credință

    Mulți oameni L-au urmat pe Isus după ce au fost ajutați de El în nevoie. Totuși, atunci când Isus a vorbit despre moartea Lui, precum și despre responsabilitatea lor personală înaintea lui Dumnezeu, ei au spus: „Greu este acest cuvânt; cine poate să-l asculte?“, și L-au părăsit pe Domnul. Atunci Isus i-a întrebat pe ucenicii Săi dacă și ei vor pleca de la El. Petru a răspuns pentru toți: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții eterne și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Sfântul lui Dumnezeu“ (Ioan 6.60,67-69).

    Cu o altă ocazie, Isus a întrebat: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?“. Ucenicii au răspuns că oamenii aveau o părere înaltă despre El. Atunci El i-a întrebat personal: „Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?“. Din nou, Petru este cel care răspunde: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“.

    Acum, că Petru L-a mărturisit ca „Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“, Isus Se referă din nou la schimbarea numelui acestuia, de la Simon, la Petru. El i-a zis: „Tu ești Petru [o piatră] și pe această stâncă [gr. Petra] voi zidi Adunarea Mea“. Adunarea a fost astfel zidită pe stâncă, pe faptul și pe mărturisirea că Isus este Fiul Dumnezeului celui viu.

    Petru însuși explică mai târziu că el și toți ceilalți credincioși au venit la Isus, „Piatra vie“ și, ca „pietre vii“, ei au fost zidiți o casă duhovnicească, biserica sau adunarea (1 Petru 2.4,5).

    Citirea Bibliei: Iona 3.1-10 · Proverbe 27.1-9

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 22:11-23

    În timp ce David, viitorul împărat, este rătăcitor şi exilat împreună cu cei care-i sunt credincioşi, Saul urzeşte planuri sinistre împotriva lui. Totodată gelozia îl duce la uciderea preoţilor Domnului. Şi ceea ce n-a dus la îndeplinire contra lui Amalec, vrăjmaşul poporului ~ cruţându-l pe Agag şi animalele lui ~ nu-i este teamă să facă cetăţii Nob, trecând-o în întregime (oameni şi animale) prin ascuţişul sabiei. Pentru a-şi împlini răzbunarea, Saul se foloseşte chiar de trădător, de Doeg, un edomit, figură teribilă a Anticristului care, într-un timp viitor, se va ridica împotriva Domnului şi a lui Israel (vezi titlul Psalmului 52).

    Să luăm acum în considerare o imagine plină de har: Abiatar reunit cu unsul Domnului. „Rămâi cu mine ~ îl sfătuieşte David ~ … cel care caută viaţa mea caută şi viaţa ta”.

    „Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră ~ le aminteşte Isus ucenicilor Săi ~ … dacă M-au persecutat pe Mine, şi pe voi vă vor persecuta” (Ioan 15.18, 20). Această persecuţie, această ură din partea lumii este ea un motiv de temere pentru inimile noastre? Să ascultăm atunci ca venind de pe buzele Lui această promisiune de preţ, care nu dezamăgeşte: „La mine vei fi bine păzit” (v. 23; vezi Ioan 18.9)!

    LEGEA ENTROPIEI | Fundația S.E.E.R. România

    „…toate aceste lucruri au să se strice…” (2 Petru 3:11)

    Un autor creștin a scris: „A doua lege a termodinamicii afirmă acest adevăr fizic: dacă sunt lăsate în voia lor, toate lucrurile din univers se îndreaptă spre dezordine și degradare. Mașinile ruginesc… Mâncarea se alterează… iar acest lucru este cunoscut sub denumirea de „legea entropiei”. Singura modalitate de a preveni entropia este să introduci o sursă de energie exterioară care s-o contracareze. Termenul tehnic pentru aceasta este negentropia. Iar frigiderul este un bun exemplu. Îl conectați la o priză electrică, și produce aer rece care împiedică alimentele să se strice. Dacă frigiderul este deconectat de la sursa sa de energie, entropia va prelua din nou controlul, iar lucrurile vor deveni urât mirositoare.

    Oare nu asta se întâmplă și atunci când ne deconectăm de la Dumnezeu? Viața se îndreaptă spre degradare și dezordine. Așadar, cum ne depășim tendințele entropice?

    Solomon răspunde: „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu.” (Proverbele 29:18) Dacă păcatul este entropie, atunci investirea energiilor noastre într-o viziune de dimensiunea lui Dumnezeu înseamnă negentropie. Expresia „fără frâu” provine din cuvântul ebraic para, iar „entropie” este o traducere corectă a acestuia.”

    Aș zice că multe probleme ale Bisericii nu provin neapărat dintr-o abundență de păcate, ci mai degrabă dintr-o lipsă de viziune. Nu sugerăm că nu există probleme legate de păcat, sau că acestea n-ar trebui rezolvate. Dar, în prea multe cazuri, nu există suficientă viziune pentru a ține bisericile ocupate. Viziunea noastră nu este suficient de mare pentru a ne solicita toate energiile, așa că ne concentrăm pe probleme mărunte – care nu ne dau suficient de mult de lucru…

    La fel este și în plan personal. Dacă am avea o viziune mai largă asupra a ceea ce Dumnezeu dorește să realizeze în noi și prin noi, problemele noastre s-ar diminua, deoarece focalizarea noastră ar fi pe o cauză mai mare decât noi! Iată la ce ne invită El să reflectăm azi…

  • 21 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iuda, rob al lui Isus Hristos și frate al lui Iacov, către cei chemați, preaiubiți în Dumnezeu Tatăl și păstrați în Isus Hristos.

    Iuda 1

    Acești credincioși fuseseră „chemați“ nu numai de chemarea dragostei lui Dumnezeu (2 Corinteni 5.20), la care omul poate răspunde sau nu, ci și de chemarea puterii lui Dumnezeu (Romani 8.30), căreia i se răspunde întotdeauna. Aceasta este o denumire generală, valabilă pentru toți credincioșii, fără nicio excepție.

    Iată un lucru de o importanță deosebită în contextul acestei epistole. Ea nu a fost adresată către credincioșii dintr-un anumit loc. Nici măcar nu știm către cine a fost trimisă inițial această epistolă. Intenționat, Dumnezeu a lăsat deoparte destinatarul, ca nu cumva vreun credincios să-și spună că această epistolă solemnă nu ar fi pentru el. Nu există nicio îndoială că această epistolă este pentru toți, adică pentru toți cei care au fost chemați, indiferent în ce perioadă trăiesc (cu toate că noi cunoaștem responsabilitatea deosebită pe care o avem în vremurile de pe urmă și la care epistola face referire profetic), indiferent unde locuiesc, ce pricepere au, care este umblarea lor și ce-i desparte de restul credincioșilor.

    Dar, pe cât de cuprinzător este acest titlu, „chemați“, pe atât de minunat este el. După hotărârea Sa veșnică, Dumnezeu ne-a chemat să fim asemenea chipului Fiului Său (Romani 8.29,30). „Iar pe cei pe care i-a rânduit dinainte, pe aceștia i-a și chemat; și pe cei pe care i-a chemat, pe aceștia i-a și îndreptățit; iar pe cei pe care i-a îndreptățit, pe aceștia i-a și glorificat.“ Aceasta ne amintește de alegerea minunată, divină, și de scopul alegerii noastre: de a fi asemenea chipului Fiului Său. Cât de mult ar trebui să ne determine aceste cuvinte să ascultăm de îndrumările divine, pentru a recunoaște cum trebuie să ne comportăm în acest timp al decăderii!

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Deci, dacă Fiul vă va elibera, veți fi cu adevărat liberi.

    Ioan 8.36

    Pastorul Jon

    Iată cum își publică mărturia pastorul Jon Kelly, de la Biserica Biblică din Chicago West:

    La vârsta de 13 ani fusesem deja în închisoare. La vârsta de 19 ani, după ce am luat parte la un schimb de focuri care a dus la moartea unui om, am fost din nou încarcerat. Am crezut că drogurile și violența mă pot salva, însă nu mi-au adus decât suferință peste suferință. Am crezut că viața mea s-a terminat. Când am ajuns în închisoare, am fost plasat în izolare. Acolo, în celula mea, singurul lucru pe care îl aveam la dispoziție era o Biblie. Am început să o citesc și am descoperit că Dumnezeu avea ceva mult mai bun pentru mine. El mă adusese în acest loc de singurătate pentru ca eu să pot să-I simt prezența și să-L aud fără să fiu deranjat de nimic. Închisoarea a fost cel mai bun loc care mi-a fost rezervat vreodată. Dumnezeu mi-a insuflat în inimă nevoia de a mă pocăi și de a cere iertare. De aceea, am luat legătura cu familia bărbatului care murise în timpul împușcăturilor.

    Încă de prima dată de când am simțit Cuvântul lui Dumnezeu mișcându-mi inima, totul s-a schimbat. În ciuda păcatului meu, Domnul mi-a întins mâna și mi-a dat o viață nouă. Vina mea era foarte mare și eram greu apăsat, dar Dumnezeu m-a eliberat! M-a eliberat și de coșmarul din inimă și de temnița rece! Atunci am putut să Îi aduc laude, trăind ca martor al Lui afară din închisoare. Am reușit să depășesc rușinea trecutului meu și am găsit un drum nou pentru viața mea.

    Citirea Bibliei: Iona 2.1-10 · Proverbe 26.20-28

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 22:1-10

    Peştera Adulam devine refugiul lui David. Însă, mai degrabă, Domnul este adăpostul lui, cum afirmă psalmul compus de el pe când se afla în această peşteră: “Tu eşti adăpostul meu” (Ps. 142.5; vezi şi Ps. 57.1). El adaugă: „Cei drepţi mă vor înconjura, căci îmi vei face bine” (Ps. 142.7). Cei drepţi? Poate fi vorba cumva de aceşti oameni din v. 2, aparent atât de puţin demni de recomandat, suspecţi, în afara legii, adevărate rebuturi ale societăţii? Da, Dumnezeu dă acest nume acelora care-l iubesc pe unsul Său şi care-l recunosc drept căpetenie. Din momentul în care au venit la David, trecutul trist al vieţii lor nu mai este important.

    Tot aşa, cei care se strâng astăzi în jurul lui Isus au schimbat dezolarea morală, imensa lor datorie faţă de Dumnezeu, amărăciunea sufletelor lor (v. 2) cu îndreptăţirea pe care le-o dă El. Din momentul în care înţeleg că nu pot face nimic prin ei înşişi, că lumea nu a fost capabilă să-i satisfacă, găsesc în El Căpetenia şi subiectul afecţiunii lor.

    Ce le putea oferi David însoţitorilor lui? Pentru prezent, nimic altceva decât suferinţe! Dar, pentru viitor, parte la gloria lui imperială. Aceasta este partea credinciosului! Ce contrast cu oamenii acestei lumi care, asemenea slujitorilor lui Saul în v. 7, îşi primesc toate avantajele şi lucrurile bune în viaţa aceasta!

    DE CE NE ÎMPOTRIVIM SCHIMBĂRII? (4) | Fundația S.E.E.R. România

    „Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?” Căci nu din înţelepciune întrebi aşa.” (Eclesiastul 7:10)

    Să ne gândim astăzi la încă două motive pentru care ne opunem schimbării:

    1) Pentru că pare ciudat și inconfortabil. Când a fost ultima dată când ai încercat ceva pentru prima dată? Poți să-l numești în mod specific? Dacă nu reușești să-ți amintești, probabil zona ta de confort l-a transformat într-o rutină. Am văzut odată pe un zid scrise două afirmații. Prima (tăiată cu un X) spunea: „Dacă nu este stricat, nu-l repara!” Iar cealaltă: „Dacă nu este stricat, strică-l!” Uneori, singura modalitate de a „ieși din cutie” este s-o spargi!

    2) Un alt motiv pentru care ne opunem schimbării este că ne agățăm de tradiție. Fariseii n-au putut primi adevărul împărtășit de Domnul Isus pentru că erau prea legați de tradițiile lor. Dar și mulți dintre noi încă se agață de tradiție. Dar dacă ceva este o tradiție (un model de comportament stabilit de mult timp), nu e neapărat nevoie să credem că ar fi calea cea mai bună… după cum au demonstrat Thomas Edison ori Henry Ford, agenți ai schimbării.

    Întrebare: de câți tradiționaliști este nevoie pentru a schimba un bec? Răspuns: patru! Unul pentru a-l schimba, iar trei pentru a dezbate despre cât de minunat era vechiul bec!

    Concluzie: atunci când o tradiție te conectează la alți oameni sau la trecutul tău personal, ea poate fi bună. Dacă nu, poate că este timpul să încerci ceva nou. Biblia spune: „Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei. Calea celor răi este ca întunericul gros: ei nu văd de ce se vor poticni.” (Proverbele 4:18-19)

    Așadar, gândește-te azi: ce schimbări ar trebui să faci în viața ta?

  • 20 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Întregii plinătăți a Dumnezeirii i-a plăcut să locuiască în El și, prin El, să împace toate față de ea, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui – prin El.

    Coloseni 1.19,20

    Din cauza păcatului, creația era pângărită, îndepărtată de Dumnezeu, în afara oricărei relații cu El, cu plinătatea. Dar i-a plăcut plinătății Dumnezeirii, aceasta a fost buna ei plăcere, să împace toate lucrurile cu ea însăși, să reapropie de ea toate lucrurile, să repună toate lucrurile în relație imediată cu Dumnezeu, după ce le-a făcut potrivite pentru aceasta. Împăcarea aceasta are loc pe temeiul lucrării împlinite de Hristos la cruce: „Făcând pace prin sângele crucii Lui“.

    Trebuie să remarcăm foarte clar că temelia a fost pusă, pacea a fost făcută, în virtutea jertfei oferite la cruce; așa cum se spune în altă parte: „Dar acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, pentru desființarea păcatului prin jertfa Sa“ (Evrei 9.26), iar în altă parte: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii!“ (Ioan 1.29). Dar puterea divină nu a intervenit încă pentru punerea în practică a efectului acestei împăcări a tuturor lucrurilor din ceruri și de pe pământ, pentru introducerea acestui nou regim, în care totul va fi repus în ordine, în care cerurile și pământul, eliberate de prezența și de puterea răului, se vor bucura de relația lor cu Dumnezeu și de binecuvântările care rezultă din această relație, în care toate lucrurile vor fi făcute curate pentru Dumnezeu, potrivit întregii valori a jertfei lui Hristos.

    O primă manifestare a acestei împăcări va avea loc în Mileniu, atunci când se va împlini acest cuvânt: „Bunătatea și adevărul s-au întâlnit, dreptatea și pacea s-au sărutat. Adevărul va răsări din pământ și dreptatea va privi din ceruri“ (Psalmul 85.10-13). Orice manifestare a răului va fi reprimată, dar, când vor fi întemeiate noile ceruri și noul pământ, în care va locui dreptatea (2 Petru 3.13; Apocalipsa 21.1-5), atunci răul va fi stârpit cu desăvârșire și împăcarea își va face efectul pe deplin. Este ceea ce și noi așteptăm, potrivit promisiunii Sale (2 Petru 3.13).

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci avem parte de Hristos, dacă ținem cu tărie, până la sfârșit, încrederea de la început.

    Evrei 3.14

    Siguranța mântuirii

    Mulți creștini sunt tulburați când găsesc în Biblie versete care, referindu-se la creștini, adaugă cuvântul „dacă“, cum este cazul cu cel de mai sus. Se întreabă, cu oarecare neliniște, dacă vor putea ține încrederea și credința până la capăt.

    Este însă important să facem distincția între două puncte de vedere sau de raportare diferite. Când privim la această chestiune din punctul de vedere al lui Dumnezeu, atunci nu există niciun „dacă“. Când am venit la Dumnezeu mărturisindu-ne păcatele și crezând în Mântuitorul, am fost salvați, am primit viața nouă și am devenit copii ai lui Dumnezeu în care locuiește Duhul Sfânt. Toate acestea, în temeiul răscumpărării perfecte împlinite de Domnul Isus la cruce și a lucrării perfecte a lui Dumnezeu pe baza acesteia! Tot ce a făcut Dumnezeu este absolut sigur și desăvârșit.

    Dar, cum oamenii sunt ființe responsabile, avem și versete în Biblie care se referă la mărturisirea din punctul de vedere al omului. De aceea găsim acest „dacă“. Sunt oameni care afirmă că sunt mântuiți și credincioși, dar în al căror comportament nu se poate vedea nimic din ce pretind ei a fi. Atunci apar dubii. Domnul cunoaște cine este al Lui cu adevărat, pe când noi nu putem ști întotdeauna adevărul. Dar, în timp, se va arăta cine este adevărat. Un creștin fals, care are doar o mărturisire exterioară, mai devreme sau mai târziu va abandona cursa și se va depărta de credință. Dumnezeu însă îl va aduce la destinație pe orice credincios adevărat.

    Citirea Bibliei: Iona 1.1-17 · Proverbe 26.10-19

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 21:1-15

    Viaţa de pribegie a lui David tocmai începe. El se duce la Nob, la preotul Ahimelec.

    Domnul le va aminti incidentul acesta iudeilor pentru a le dovedi că toate lucrurile (inclusiv legea) trebuie supuse lui Mesia al lor, al cărui tip era David (Marcu 2.25, 26).

    Înainte de a înfrunta dificultăţile, înainte de a întreprinde orice, să mergem la Isus, Marele nostru Preot. Să-I cerem Lui, ca şi David, hrană şi sabie. Cuvântul Lui, înţeles şi primit, ni le va oferi, prin credinţă, şi pe una şi pe cealaltă.

    Vai, de pe buzele lui David va trebui să auzim o minciună (v. 2)! Apoi vedem o altă cădere, când caută refugiu la vrăjmaşii lui Israel şi se preface că este nebun înaintea lui Achiş, un prinţ filistean. Ce scenă tristă! Nu este el unsul Domnului, învingătorul lui Goliat, imagine în alte timpuri a Domnului Isus?

    Tot aşa, este o privelişte tristă atunci când un creştin uită că este un reprezentant al lui Hristos şi se poartă înaintea lumii ca un nebun!

    Dar suntem mângâiaţi să aflăm din titlul Psalmului 34 că, după greşeala lui, David reabilitat a putut să compună cu ajutorul Duhului acest psalm remarcabil: ȚVoi binecuvânta pe Domnul în orice timp…Ț (Psalmul 34.1).

    DE CE NE ÎMPOTRIVIM SCHIMBĂRII? (3) | Fundația S.E.E.R. România

    „Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1)

    Ce se întâmplă atunci când încerci să implementezi schimbarea la momentul nepotrivit? De fapt, când este momentul potrivit pentru a o face? Din punctul de vedere al liderului, anumite momente sunt mai bune pentru a face schimbări decât altele.

    Dr. John Maxwell, care a scris best-seller-ul „Cele 21 de legi supreme ale liderului”, spunea: „Am elaborat următoarea listă de indicii, pentru a mă ajuta să parcurg acest proces: ‘Această schimbare va aduce beneficii adepților mei? Este ea compatibilă cu scopul organizației? Este această schimbare specifică și clară? Cele mai importante 20% persoane care mă influențează sunt în favoarea ei? Această schimbare se poate testa, înainte de a ne lua un angajament total față de ea? Sunt disponibile resurse fizice, financiare și umane pentru a realiza această schimbare? Este aceasta reversibilă? Este această schimbare următorul pas evident? Are aceasta beneficii atât pe termen scurt, cât și pe termen lung? Conducerea este capabilă să producă această schimbare? Toate acestea indică oare faptul că momentul este potrivit?’ Înainte de a introduce o schimbare importantă, parcurg această listă și încerc să răspund la fiecare din aceste întrebăre cu „da” sau „nu”. Dacă la mai multe întrebări apare „nu”, trag concluzia că momentul poate să nu fie cel potrivit.” Întăresc și eu că momentul este foarte important.

    Biblia spune: „Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui… Orice lucru El îl face frumos la vremea lui.” (Eclesiastul 3:1, 11). Așa că, dacă te gândești să faci o schimbare, vorbește cu Dumnezeu, „Cel care deține timpul” – și întreabă-L pe El ce ar trebui să faci? Și când ar trebui s-o faci? Și cum?! Apoi pășește înainte prin credință, și ai încredere că El te va călăuzi!

  • 18 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Spun dar: umblați în Duh și nicidecum nu veți împlini pofta cărnii.

    Galateni 5.16

    Cum putem cunoaște puterea Duhului pentru biruință în viețile noastre? Prin umblarea prin Duhul, așa cum ne recomandă Galateni 5.16. Din Efeseni 1.13 învățăm că El ne este dăruit în momentul în care credem în evanghelia mântuirii noastre. El ne însemnează ca fiind dintre aceia care-I aparținem lui Dumnezeu. Însă trebuie să și umblăm în El; aceasta înseamnă că El trebuie să fie într-un mod practic sursa și energia vieții și activităților noastre. Umblarea este prima activitate a omului; prin urmare, ea este o expresie figurativă pentru toate activitățile noastre. Gândurile, vorbirea și acțiunile noastre trebuie să fie sub controlul Duhului. Atunci nu vom fi plini de dorințele cărnii, cum se întâmplă când suntem carnali. Aceasta este ceea ce ne spune Galateni 5.17. Duhul lui Dumnezeu oferă o putere superioară puterii cărnii; și vom experimenta această putere, dacă umblăm prin El.

    Galateni 6.7-9 ne poate ajuta să înțelegem cum poate fi realizată această umblare, în mod practic. Viața noastră în mod practic funcționează după principiul semănării și al secerării. Aceasta este ca și cum am merge în fiecare zi cu câte un coș pe fiecare umăr. Putem lua din coșul cărnii și semăna pentru carne, sau din coșul Duhului și semăna pentru Duhul; aceasta înseamnă că putem ceda în fața lucrurilor care sunt doar pentru satisfacerea cărnii, semănând astfel sămânța cărnii, sau putem să ne dedicăm lucrurilor Duhului și să semănăm ceea ce este roditor spre gloria Lui.

    Aceasta nu este ceva ce Dumnezeu lucrează pentru noi, ci ceea ce lucrăm noi înșine. Pe tot parcursul zilei lucrăm într-una dintre cele două direcții. În ce direcție alegem să lucrăm? Din care coș luăm sămânță pentru a semăna? Refuzul hotărât față de una și cultivarea atentă a celeilalte este secretul succesului. Acesta este felul în care ne putem statornici în umblarea prin Duhul.

    F. B. Hole

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    [Petru], văzând vântul puternic, s-a temut; și, începând să se afunde, a strigat, spunând: „Doamne, scapă-mă!“. Și îndată Isus a întins mâna și l-a apucat și i-a spus: „Puțin-credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?“.

    Matei 14.30,31

    Simon – un om cu puțină credință

    Ucenicii traversau Lacul Ghenezaret (numit și Marea Tiberiadei). Cu toate că ei vâsleau din greu, nu înaintau deloc, pentru că vântul le stătea împotrivă. Atunci Isus a venit la ei, în zorii zilei, mergând pe mare. Extenuați, ucenicii au crezut mai întâi că este o fantomă. De frică, au țipat, dar Isus i-a liniștit: „Îndrăzniți; Eu sunt, nu vă temeți!“ (versetul 27). Când Petru a auzit că este Isus, a vrut să se apropie de El: „Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape“ (versetul 28). Isus i-a spus: „Vino!“, iar Petru s-a dat jos din barcă și a mers pe apă pentru a ajunge la Isus.

    Abia atunci a observat că vântul era mai amenințător și mai puternic decât atunci când se afla în barcă. Iar gândul că mergea pe apa care nu este stabilă l-a făcut să se panicheze. El a realizat că nu poate rezista puterii naturii și a început să se scufunde. Și a strigat: „Doamne, salvează-mă!“. Isus a fost acolo imediat, l-a apucat de mână și i-a spus: „Puțin-credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?“. Când Petru a văzut vântul și valurile, a pierdut contactul vizual cu Domnul Isus. Nu este cu nimic diferit astăzi. Într-adevăr, oricine merge cu Isus, dar se ocupă cu propriile circumstanțe ale vieții, Îl pierde din vedere pe Isus și va începe să se clatine. Dar oricine cheamă Numele Domnului prin credință va fi salvat – salvat pentru veșnicie și salvat din situațiile dificile ale vieții.

    Citirea Bibliei: Obadia 1-11 · Proverbe 25.19-28

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 20:5-23

    Când Saul vine la Naiot, David fuge. Totuşi David păstrează încă speranţa că-şi va putea relua locul la curte; de aceea se întoarce pentru a se consulta cu prietenul său, Ionatan. „Prietenul iubeşte oricând şi un frate se naşte pentru strâmtorare” (Proverbe 17.17).

    Fiind prieteni încă din zilele fericite, David şi Ionatan vor experimenta cât de scumpă şi mângâietoare este afecţiunea lor reciprocă la momentul când soseşte încercarea.

    Cu atât mai mult se întâmplă aşa în relaţia noastră cu supremul Prieten. Cum I-am putea noi cunoaşte afecţiunea desăvârşită, dacă n-am avut niciodată nevoie de ea? (Evrei 4.15, 16).

    Aparent, David nu este mai mult decât un sărman proscris (scos în afara legii), pentru care promisiunile divine ale împărăţiei par să fi fost anulate. Dar credinţa lui Ionatan continuă să vadă în el pe cel care va domni fără nici un dubiu, pe cel ai cărui vrăjmaşi vor fi nimiciţi, inclusiv propriul tată (pe care, dintr-un respect lăudabil, evită să-l numească). Este de remarcat certitudinea cu care Ionatan vorbeşte despre viitor.

    Tot astfel, cei răscumpăraţi de Domnul Isus recunosc, prin credinţă, gloria Lui minunată şi cunosc că Mântuitorul lor, astăzi urât şi respins de lume şi de prinţul ei, va apărea în curând ca Împărat al gloriei, avându-i pe toţi vrăjmaşii Săi aşternut al picioarelor Sale.

    DE CE NE ÎMPOTRIVIM SCHIMBĂRII? (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Ridică-ne, Dumnezeule, fă să strălucească Faţa Ta şi vom fi scăpaţi!” (Psalmul 80:3)

    Când exploratorul Cristofor Columb s-a întors în Spania, a fost considerat un erou național și i s-a atribuit meritul de-a fi descoperit noi ținuturi. Dar crezi că oamenii și-au schimbat părerea despre faptul că pământul era plat? Nicidecum – ei au continuat să creadă că pământul este plat! Abia după ce generația respectivă a trecut în neființă și următoarea i-a luat locul, oamenii și-au dat seama că pământul este rotund, exact așa cum a susținut Columb. Iată cât de mult le ia oamenilor să se răzgândească: cel puțin o generație!

    Dar să nu-i judecăm prea tare, pentru că și noi ne opunem la fel de tare schimbărilor. Dr. John Maxwell scria: „Timp de mulți ani, am crezut că liderilor le place schimbarea, dar celorlalți nu. În calitate de lider vizionar, am simțit întotdeauna că îi atrag în viitor pe adepții reticenți. Până când, în cele din urmă mi-am dat seama că liderilor nu le place schimbarea, mai mult chiar decât celor care-i urmează… cu excepția cazului în care, desigur, este ideea lor!”

    Să fim sinceri: schimbarea este dificilă pentru toată lumea. Scriitorul american Mark Twain a spus: „Singura persoană căreia îi place schimbarea este copilul ud!” Cu adevărat, schimbarea este unul dintre cele mai mari obstacole cu care te vei confrunta vreodată. Oare de ce? La urma urmei, dezvoltarea nu cere schimbare?

    Și nu la fel și creșterea? Nu putem merge înainte și să rămânem în același loc… Așadar, în următoarele câteva zile, vom vorbi despre motivele pentru care ne opunem atât de mult schimbării. Recunoscându-și natura încăpățânată și teama de schimbare, psalmiștii s-au rugat în patru ocazii diferite: „Ridică-ne, Dumnezeule!” Așadar, dacă ai nevoie de schimbare în viața ta, roagă-te: „Doamne, trebuie să mă schimb… dar mi-e frică să mă schimb!… așa că fă să fiu dispus să mă schimb!”

    Cred că aceasta este o rugăciune la care Dumnezeu va răspunde – așa că începe s-o rostești chiar de astăzi!

  • 17 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Într-adevăr, Dumnezeu este bun față de Israel, față de cei cu inima curată […] Dar pentru mine este bine să mă apropii de Dumnezeu: mi-am pus încrederea în Domnul Dumnezeu, ca să istorisesc toate faptele Tale.

    Psalmul 73.1,28

    În Psalmul 73 vedem sinceritatea psalmistului. Asaf, autorul lui, ne vorbește despre timpul când era aproape să nu-L mai urmeze pe Domnul. El vedea aroganța celor nelegiuiți, era invidios pe succesul lor și se întreba de ce le era îngăduit să prospere. Oare în zadar își curățise el inima? Avea necazuri în fiecare zi, în timp ce oamenii răi păreau să fie lipsiți de orice grijă.

    Mai târziu însă, Asaf a învățat că exista și o altă perspectivă asupra acestei situații. El a scris: „Până am intrat în locașurile sfinte ale lui Dumnezeu: atunci am înțeles sfârșitul lor“ (versetul 17). Asaf și-a dat seama că nedreptățile din prezent nu reflectă abilitatea ui Dumnezeu de a îndrepta lucrurile.

    Drept rezultat, psalmistul începe și încheie psalmul făcând referire la bunătatea lui Dumnezeu. Versetul 1 declară că „într-adevăr, Dumnezeu este bun“. A spune că „Dumnezeu este bun“ înseamnă să afirmi un adevăr doctrinar, însă a spune că „într-adevăr, Dumnezeu este bun“ înseamnă să dai o mărturie personală, care arată că bunătatea lui Dumnezeu a fost cunoscută printr-o experiență personală. Deși Asaf aproape că se poticnise mai înainte, acum își începe psalmul plasându-se pe temelia sigură a bunătății lui Dumnezeu. Conștiența bunătății lui Dumnezeu ne întărește și pe noi astăzi.

    Asaf își încheie psalmul cu o concluzie binecuvântată: „Pentru mine este bine să mă apropii de Dumnezeu“. Una este să spui că Dumnezeu este bun, și alta este să cauți să fii aproape de El. Asaf nu voia să repete experiența dureroasă de mai înainte, de aceea, pentru a evita o altă criză a credinței, dorea să se apropie de Dumnezeu. Să remarcăm că el își pusese încrederea în Domnul Dumnezeu, în Adonai Iahve, Dumnezeul Mântuitor suveran, care are și puterea și dorința de a ne păzi. Dacă avem și noi întrebări și nedumeriri similare cu privire la nedreptățile de care lumea este plină, putem găsi același refugiu în Dumnezeu și în bunătatea Lui.

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Eu sunt ușa: Dacă va intra cineva prin Mine, va fi mântuit; și va intra și va ieși și va găsi pășune.

    Ioan 10.9

    Poarta castelului

    Câțiva turiști doreau să viziteze un castel vechi. Au plătit biletele, iar custodele le-a dat cheia, spunându-le: „Vă rog să deschideți dumneavoastră poarta curții și apoi să mă așteptați“. Unul dintre vizitatori a introdus cheia în încuietoare, dar nu a putut-o roti. Ceilalți au încercat și ei de mai multe ori, dar fără succes, până a venit custodele.

    „Nu putem deschide poarta“, a spus unul dintre turiști. „Îmi pare rău“, a spus custodele, „am uitat că un alt grup este deja înăuntru, așa că poarta nu este încuiată. Nu trebuia decât să apăsați pe mâner, ca să intrați“.

    Cam tot așa stau lucrurile și când este vorba de a intra în cer pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu pentru eternitate: Dumnezeu a deschis demult ușa harului prin Fiul Său Isus Hristos, așa că nu mai este necesar să facem noi vreun efort.

    Calea către Dumnezeu ne-a fot deschisă. Ușa este descuiată! Nu trebuie decât să intrăm prin har. Oricine are credință în Fiul lui Dumnezeu primește iertarea păcatelor și viața eternă.

    „Prin har sunteți mântuiți, prin credință; și aceasta nu de la voi, [ci] este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca să nu se laude nimeni“ (Efeseni 2.8,9).

    Citirea Bibliei: Amos 9.1-15 · Proverbe 25.11-18

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 19:19-24; 20:1-4

    Până acum David dusese o viaţă bună: ginere al împăratului, ofiţer superior, erou popular, pare că nu are altceva de făcut decât să aştepte liniştit momentul când îi va succeda lui Saul ca împărat. Dar nu va fi aşa! Planul lui Dumnezeu prevedea pentru David ani dificili destinaţi să-l pregătească pentru ocuparea tronului. Încercarea credinciosului are exact acelaşi scop: antrenarea lui aici, jos, pentru a domni apoi cu Isus.

    Astfel David trebuie să părăsească totul ~ cămin, poziţie, mijloace de existenţă. Dar, înaintea încercărilor care-l aşteaptă, are de petrecut câteva zile cu Samuel la Naiot. Este un privilegiu pentru tânărul acesta, la începutul carierei lui, să primească învăţătură şi îndemnuri de la un bătrân aflat la sfârşitul călătoriei.

    Tinerilor credincioşi, vă îndemnăm să căutaţi şi voi această companie a credincioşilor mai vârstnici! Profitaţi de experienţa lor! Timotei a fost şi el instruit alături de apostolul Pavel. Învăţăturile pe care le veţi primi în felul acesta nu vă vor împiedica să aveţi ulterior experienţe personale, cum a avut şi David. Dar ele pot şi trebuie să vă pregătească să le traversaţi fără să fiţi răniţi.

    DUMNEZEU TE ÎNCEARCĂ ȘI PRIN LUCRURI MĂRUNTE | Fundația S.E.E.R. România

    „Ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri…” (Matei 25:21).

    Faptele tale mici, de bunătate, pot trece neobservate de alții, dar nu și de Dumnezeu! El le vede și te poate răsplăti în moduri la care nici nu ai visat vreodată. Să ne gândim la Iosif: trădat de frații săi și învinovățit pe nedrept de soția șefului său, ajunge să fie condamnat și petrece vreo treisprezece ani în închisoare.

    Dacă a avut vreodată cineva motive să se supere pe viață și pe Dumnezeu, atunci acela ar fi putut fi Iosif. Dar, în loc să cedeze autocompătimirii, s-a concentrat asupra nevoilor celorlalți. Iosif a avut doi tovarăși de închisoare: un majordom și un brutar, care lucraseră în palatul lui Faraon… dar – căzuți în dizgrație – ajunseseră într-o celulă alături de Iosif.

    Să luăm aminte ce spune Biblia: „Iosif, când a venit dimineaţa la ei, s-a uitat la ei şi i-a văzut trişti…” (Geneza 40:6). Înainte ca Dumnezeu să-l lase pe Iosif să aibă grijă de națiunea egipteană, El a observat grija lui față de colegii săi de temniță… Drept urmare, atunci când unul dintre ei a căpătat bunăvoință, el l-a recomandat pe Iosif lui Faraon ca fiind un om calificat pentru a-i împlini nevoia.

    Compasiunea este importantă pentru Dumnezeu. Când vezi o nevoie, încearcă s-o împlinești! Dacă visezi să faci lucruri mari, începe prin a face lucruri mici cu o atitudine bună: fii punctual! Termină-ți munca la timp! Nu te plânge! Când ți se dă o sarcină, asumă-ți-o!… și Dumnezeu te va răsplăti pentru asta.

    Iată ce spune Domnul Isus: „Stăpânul său i-a zis: ‘Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” (Matei 25:21).

    Așadar, fii plin de compasiune și de bunătate, și Dumnezeu te va răsplăti!

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne