Moise a vorbit fiilor lui Israel să țină Paștele.
Numeri 9.4
Sunt trei locuri diferite în care găsim celebrată această măreață sărbătoare a răscumpărării, anume în Egipt (Exod 12), în pustie (Numeri 9) și în țara Canaan (Iosua 5). Răscumpărarea stătea la baza oricărui lucru care era legat de istoria poporului lui Dumnezeu. A fost necesar ca ei să fie eliberați din robia, din moartea și din întunericul Egiptului? Acest lucru s-a făcut prin răscumpărare. A fost necesar ca ei să fie purtați prin toate dificultățile și pericolele pustiei? Acest lucru s-a făcut prin răscumpărare. A fost necesar ca ei să pășească dincolo de ruinele zidurilor amenințătoare ale Ierihonului și să-și așeze piciorul pe gâtul împăraților Canaanului? Acest lucru s-a făcut în virtutea răscumpărării.
Astfel că sângele mielului pascal a rezolvat problema Israelului lui Dumnezeu și a degradării lui profunde în țara Egiptului și l-a eliberat de acolo. Acesta i-a însoțit în uscăciunea pustiei și a îngrijit de ei tot timpul călătoriei lor prin acel loc. Tot el a fost acela care i-a întâlnit la intrarea în țara Canaanului și i-a stabilit în ea.
Într-un cuvânt, sângele mielului a rezolvat problema poporului în Egipt, i-a însoțit prin pustie și i-a introdus în Canaan. Sângele a constituit baza binecuvântată a tuturor lucrărilor divine în ei, cu ei și pentru ei. Se punea problema judecății lui Dumnezeu împotriva Egiptului? Sângele mielului i-a pus la adăpost. Se punea problema împlinirii necesităților fără număr prin pustie? Sângele mielului le asigura toate resursele. Se punea problema înfrângerii celor șapte națiuni înfricoșătoare ale Canaanului? Sângele mielului reprezenta singura garanție a unei biruințe depline și glorioase. În momentul în care Îl vedem pe Iahve înfățișându-Se pentru a lucra în favoarea poporului Său, pe temeiul sângelui mielului, totul este asigurat într-un mod perfect, până în cele mai mici amănunte. Pe tot parcursul acelei călătorii tainice și minunate, de la cuptoarele de cărămidă ale Egiptului până la dealurile îmbrăcate de vii și până la câmpiile pline de belșug ale Canaanului, toate lucrurile cu care au avut de-a face nu au făcut decât să ilustreze și să exprime diferitele virtuți ale sângelui mielului.
C. H. Mackintosh
Semăn cu pelicanul din deșert, sunt ca o cucuvea din locuri pustii. Veghez și sunt ca vrabia singuratică pe un acoperiș.
Psalmul 102.6,7
Singur și părăsit
„Sunt ca pelicanul din deșert.” Pelicanul este o pasăre de apă. Deșertul nu este mediul său de viață și nu se simte bine acolo. Așa a fost și Domnul Isus. El a venit din gloria cerului pe pământ ca Om și a trăit aici ca un străin. Toată ființa Sa era curată și fără păcat. De aceea a suferit nespus de mult, când a fost confruntat cu păcatul și cu urmările sale.
„Sunt ca o cucuvea din locuri pustii.” Să ne gândim cât de singuratic a fost Mântuitorul pe calea Sa! Mulțimile, care L-au înconjurat un timp, s-au îndepărtat de El și au strigat înaintea lui Pilat: „Răstignește-L!”. Ucenicii, care L-au urmat timp de trei ani, L-au părăsit cu toții când a fost arestat. Domnul Isus a stat singur înaintea dregătorului roman. Nu a fost niciunul acolo care să intervină pentru El.
„Sunt ca vrabia singuratică pe un acoperiș.” Vrabiei îi place să fie în compania altor vrăbii. Totuși, ea stă singură pe acoperiș. Aceasta ne vorbește despre singurătatea pe care a simțit-o Domnul, deși a avut contact cu mulți oameni. El a încercat mereu să-i facă pe ucenici să-I înțeleagă gândurile. Dar ei au înțeles puțin din ceea ce le spunea El. Când i-a rugat în grădina Ghetsimani pe Petru, Iacov și Ioan: „Rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine”, ei au adormit (Matei 26.38,40).
Citirea Bibliei: 2 Cronici 3.1-17 · 2 Timotei 1.9-18
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NU TE ÎNGRIJORA, ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România
„Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni…” (Filipeni 4:6)
Apostolul Pavel scrie: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:6-7) Îngrijorarea este ca și cum ai sta într-un balansoar; e mereu în mișcare și te ține ocupat, dar de fapt, nu te duce nicăieri! Ba mai mult, dacă te îngrijorezi peste măsură, ajungi să fii epuizat! De aceea trebuie să învățăm ca „orice gând să-l facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5).
Un expert din domeniul medicinei spunea că mintea noastră crează aproximativ 30.000 de gânduri pe zi; or, o viață plină de gânduri necontrolate poate crea mediul perfect ca îngrijorarea să înflorească. Cauza îngrijorării este aceasta: reticența de-a crede că Dumnezeu Se poate îngriji de situațiile variate prin care trecem în viață. Majoritatea dintre noi ne-am petrecut viețile încercând să ne purtăm singuri de grijă, așa că e nevoie de timp – de o grămadă de timp! – ca să învățăm să ne încredem în Dumnezeu.
Singura modalitate prin care putem învăța lucrul acesta este să-l punem în practică. De fiecare dată când te rogi și lași problema în seama lui Dumnezeu, experimentezi credincioșia Sa. Astfel, îți va fi mai ușor să ai încredere în El data viitoare! Pentru că, dacă vorbim despre problemele vieții, mereu va exista „data viitoare”! Așadar, când începi să te simți îngrijorat, spune: „Mă încred în Dumnezeu pe deplin, nu trebuie să mă îngrijorez!” Cu cât te gândești mai mult în felul acesta, cu atât mai mult vei alege încrederea și nu îngrijorarea.
de Jean Koechlin
1 Petru 4:12-19
În cer vom medita neîncetat la suferinţele Domnului Isus; ele vor fi tema inepuizabilă a cântărilor noastre, dar atunci ocazia de a le împărtăşi va fi trecut. Suferinţa împreună cu Hristos este o experienţă mai profundă şi mai intimă decât suferinţa pentru El. A avea parte de durerile Lui, a cunoaşte nerecunoştinţa, dispreţul, dezacordul, insultele (v. 14), împotrivirea făţişă cu care a fost întâmpinat El înseamnă a-L cunoaşte pe El Însuşi în toate sentimentele care au fost atunci ale Sale.
Tot ce dorea Pavel era „să-L cunoască pe El şi comuniunea suferinţelor Lui” (Filipeni 3.10).
Dar există un fel de dureri pe care Hristos, în mod evident, nu le-a suferit: cele pe care ni le atragem pentru că facem răul. Nu vom scăpa de „consecinţele inconsecvenţelor noastre”. Un creştin necinstit va strânge ceea ce a semănat în faţa tribunalelor oamenilor şi acela care se va fi amestecat în treburile altuia îşi poate primi pedeapsa din mâna acestuia din urmă. Dar lucrul cel mai trist este nu că ne atragem mizerii, ci faptul că dezonorăm numele Domnului. Reciproc, suferind ca un creştin, adică aşa cum a suferit Hristos, Dumnezeu este glorificat în acest Nume frumos (v. 16; Fapte 4.17,21).
Mana Zilnica 