Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 22 Noiembrie 2023

    DOMNUL ESTE APROAPE

    De aceea, frații mei preaiubiți, fiți tari, neclintiți, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului, știind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.

    1 Corinteni 15.58


    Aici avem o deviză minunată pentru lucrătorul creștin; și orice creștin ar trebui să fie un lucrător. Ea prezintă un echilibru de mare preț pentru inimă. Avem prezentată o stabilitate de neclintit, pusă în legătură cu o activitate neîncetată. Acest echilibru este de cea mai mare importanță. Unii aderă într-o așa măsură la ceea ce numim principii, încât pare că le este frică să se avânte cu inimă largă în vreo activitate creștină. Alții sunt atât de preocupați cu ceea ce numim slujire, încât, pentru a obține rezultatele dorite, nu ezită să încalce principiile sănătoase ale Scripturii.

    Cum am spus, versetul de mai sus oferă un antidot divin la aceste două extreme. El furnizează o bază solidă pe care să stăm hotărâți și neclintiți. Nu trebuie să ne abatem nici cu un singur milimetru de la drumul îngust al adevărului divin, deși suntem deseori tentați să facem acest lucru pentru a deveni, cum spunem noi, mai folositori. „Ascultarea este mai bună decât jertfa și luarea-aminte face mai mult decât grăsimea berbecilor” (1 Samuel 15.22).

    Nobile cuvinte! Facă Domnul ca ele să fie săpate adânc în inima oricărui lucrător! El au o valoare de neprețuit, mai ales în aceste zile în care există atâta voință proprie, atâtea feluri eronate de a sluji și o tendință atât de mare de a face ceea ce este drept în ochii noștri, ignorând autoritatea supremă a Sfintei Scripturi. Starea prezentă de lucruri nu poate face pe cineva decât să se înfioreze văzând cum Cuvântul lui Dumnezeu este dat deoparte chiar și de către cei care mărturisesc inspirația lui divină.

    C. H. Mackintosh



    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ferice de poporul … care umblă în lumina feței Tale, Doamne! Ei se bucură toată ziua de Numele Tău și se înalță cu dreptatea Ta.

    Psalmul 89.15,16


    Cum continuă povestirea? (1)

    Cu mulți ani în urmă, pe când mai funcționau multe cărbunării în pădurile țării, un creștin, care se ocupa cu răspândirea Bibliei, a sosit la ușa unui cărbunar. Soția cărbunarului i-a deschis și creștinul a salutat-o amabil oferindu-i Noul Testament. Femeia a privit curioasă cartea. Ea nu mai văzuse așa ceva, deoarece în vremea aceea puțini oameni își puteau cumpăra o Biblie. Femeia își dorea de mult timp să poată citi o astfel de carte. Dar nu avea așa mulți bani de dat pe o carte. Și nu știa ce va spune soțul ei, dacă o va cumpăra. Bărbatul a observat ezitarea ei și i-a zis:

    — În această carte veți afla despre lucrarea Mântuitorului și veți găsi calea spre cer.

    — Eu doresc mult să citesc această carte.

    Spunând aceste cuvinte, femeia a cumpărat cartea, iar acel bărbat a plecat mai departe. Când a sosit cărbunarul acasă, soția lui l-a privit temătoare. Ea a așezat mâncarea pe masă și lângă farfuria lui a pus Noul Testament. S-a întâmplat tocmai așa cum se temuse ea. Bărbatul s-a supărat. A luat cartea în mână și a zis batjocoritor:

    — Ce-ți veni să dai banii mei câștigați cu atâta trudă pe ceva nefolositor?

    — Dar banii nu sunt doar ai tăi! Nu mă ostenesc și eu toată ziua ca și tine?

    Citirea Bibliei: 2 Cronici 10.1-19 · Apocalipsa 2.1-7


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NAVIGÂND PE MAREA PIERDERILOR (3) | Fundația S.E.E.R. România

    „Căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei…” (Eclesiastul 3:6)

    Astăzi vom învăța câteva moduri prin care îi putem ajuta pe copii să treacă de pierderile suferite în viață.

    1) Nu subestima capacitatea lor de a suferi. Copiii sunt deseori suferinzii „uitați”. Durerea lor este reală și intensă; recunoaște-o și valideaz-o!

    2) Nu evita să discuți despre pierdere în prezența lor. Excluderea copiilor din rândul adulților, în perioada de doliu, îi privează pe aceștia de suportul necesar, precum și de înțelegerea mai profundă a pierderii suferite. Include-i în experiența colectivă a familiei îndoliate.

    3) Încurajează-i să-și împărtășească sentimentele despre pierderea lor. Învață-i că este mai important să fie sinceri decât să fie puternici, și dovedește-le că sentimentele lor contează. Copiii foarte mici au o înțelegere limitată a semnificației, permanenței și ireversibilității morții. Ei pot vorbi despre ea doar scurt și concret. Copiii mai mari înțeleg semnificația ei și trebuie încurajați să vorbească despre ea.

    4) Arată îngăduință față de personalitatea fiecărui copil. Personalitatea noastră determină felul în care jelim. Copiii introvertiți au nevoie de propriul lor spațiu; cei extrovertiți au nevoie să fie vocali și sociabili. Copiii dependenți au nevoie de adulți puternici în preajma lor; cei independenți pot gestiona multe lucruri pe cont propriu.

    5) Comunică cu ei în mod realist. Adulții folosesc de multe ori un limbaj care-i derutează pe copii: „Tatăl tău a plecat în ceruri, mama a adormit, bunica a trecut la cele veșnice, bunicul s-a dus să se odihnească, pe surioara ta au luat-o îngerii” etc.

    A vorbi despre moarte ca sfârșit al acestei vieți fizice este biblic, limpezește semnificația pierderii și îi face pe copii să pună întrebări care contează cu adevărat pentru ei. Copiii tăi pot face față pierderii, pot înțelege că viața veșnică este marea soluție a lui Dumnezeu și pot pricepe că într-o zi (vezi Ioan 14:2-3) ne vom alătura și noi celor dragi ai noștri din ceruri!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Ioan 2:12-19


    Pavel îi priveşte pe creştini ca formând Adunarea lui Dumnezeu. Pentru Petru, ei constituie poporul Său ceresc şi turma Lui. Pentru Ioan, ei sunt membri ai familiei Sale, uniţi prin aceeaşi viaţă primită de la Tatăl. În general, într-o familie, fraţii şi surorile au vârste şi stadii de dezvoltare diferite, chiar dacă relaţia şi partea de moştenire a ultimului născut sunt aceleaşi ca şi ale fiului de douăzeci de ani. Aşa este şi în familia lui Dumnezeu. În ea se intră prin naşterea din nou (Ioan 3.3), după care urmează, în mod normal, o creştere spirituală. Copilaşul, care ştia numai să-şi recunoască Tatăl (comp. cu Galateni 4.6; Romani 8.15-17), trece la stadiul tinereţii şi al luptelor. Aceste lupte au ca miză inima lui: va fi ea pentru Tatăl, sau pentru lume? Pofta cărnii, cea a ochilor şi lăudăroşia vieţii sunt cele trei chei pe care le foloseşte cel rău pentru a introduce lumea în orice inimă în care găseşte loc.

    În final, tânărul devine, sau trebuie să devină, un tată, având o experienţă personală cu Hristos.

    Şi tocmai copilaşilor, apostolul le scrie cel mai mult, pentru că, prin lipsa lor de experienţă, sunt cei mai expuşi la „orice vânt de învăţătură”. Să fim atenţi să nu rămânem copilaşi tot restul vieţii (Efeseni 4.14).

  • 21 Noiembrie 2023

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necaz, sau strâmtorare, sau persecuție, sau foamete, sau lipsă de îmbrăcăminte, sau primejdie sau sabie?

    Romani 8.35


    Apostolul nu spune că aceste încercări nu vor fi prezente. Ele există și le vom simți în toată greutatea lor. Fiul lui Dumnezeu Însuși a trăit aceste încercări și suferințe ca Om, a experimentat toate mijloacele prin care dușmanul oamenilor lui Dumnezeu încearcă să-i facă să cadă, atunci când ei umblă pe calea ascultării și a separării de rău. Nu există suferințe, dureri sau încercări ale credinței prin care El Însuși să nu fi trecut, iar El le-a simțit mult mai profund, dar din toate El a ieșit Biruitor. De aceea apostolul și mulți alții au experimentat adevărul din aceste cuvinte: „Pentru Tine suntem dați morții toată ziua, suntem socotiți ca oi de înjunghiere”. Chiar dacă întâlnim suferințele și greutățile din versetul 35, credința poate spune cu încredere: „Dar în toate aceste lucruri suntem mai mult decât învingători prin Acela care ne-a iubit” (versetele 36 și 37).

    Aceste cuvinte sunt de o putere și de o frumusețe deosebită. Ce L-a determinat pe Domnul nostru să străbată acel drum greu prin lume? De ce a luat El asupra Sa, pe lângă suferințele ispășitoare, toate aceste suferințe și necazuri? Nu a fost oare o dragoste minunată, incomparabilă, aceea care L-a condus? Dragoste pentru noi, cei săraci și vrednici de ură! Astfel deci, nu doar că puterea Sa lucrează în noi, niște făpturi slabe, și ne ajută să trecem prin toate greutățile, ci, înainte de toate, dragostea Sa, această dragoste pe care o manifestă față de noi, ne încurajează, ne ridică și ne îndreaptă privirile spre gloria a cărei dovadă o reprezintă tocmai aceste suferințe (2 Corinteni 4.17,18). Da, cine ne va despărți de această dragoste?!

    R. Brockhaus


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus i-a răspuns: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai”.

    Luca 23.43


    „Pe cine veți vedea în Paradis?”

    Această întrebare i-a pus-o un jurnalist unui sportiv faimos. Acesta a răspuns: „Uneori mă tem că voi întâlni în Paradis persoane care nu au meritat deloc să ajungă acolo”.

    Noi îi evaluăm pe oamenii din jurul nostru de cele mai multe ori foarte subiectiv. Ne formăm o părere despre o persoană în funcție de cât de apropiată ne este, pe baza imaginii exterioare sau evaluând comportamentul ei față de noi. Și astfel considerăm că unii merită mai mult decât alții, de exemplu datorită caracterului lor bun sau implicării lor umanitare.

    Nimeni nu poate aprecia motivele care stau la baza cuvintelor și faptelor oamenilor de lângă noi. Numai Dumnezeu știe ce se petrece în inima noastră și El va găsi un motiv obiectiv când îl va răsplăti pe fiecare după lucrările lui: „Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, împreună cu orice lucru ascuns, fie bun, fie rău” (Eclesiastul 12.14).

    Isus a promis pe cruce unuia dintre răufăcători că va fi cu El în Paradis. Mulți sunt de părere că acel om nu ar fi meritat. Și totuși, acel răufăcător a ajuns în Paradis, pentru că s-a recunoscut vinovat și a căutat și a găsit iertarea vinei sale la Isus Hristos.

    Permiteți-mi să vă întreb în ce fel v-ați asigurat un loc în Paradis? Gândiți-vă: „Omul nu este îndreptățit prin faptele legii, ci numai prin credința în Isus Hristos” (Galateni 2.16). Nimeni nu poate să-și câștige cerul; el este un cadou pentru păcătoși grațiați.

    Citirea Bibliei: 2 Cronici 9.13-31 · Apocalipsa 1.12-20


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NAVIGÂND PE MAREA PIERDERILOR (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei…” (Eclesiastul 3:2)

    Cercetătorii de la Grief Center of Southwest Colorado ne prezintă cele patru etape de recuperare prin care vom trece după o pierdere majoră. Etapa 1 – Șocul. Răspunsul nostru inițial este negarea și îndoiala. „Nu pot să cred că s-a întâmplat așa ceva… nu este adevărat!” Simțurile ne sunt paralizate, dar de fapt este „anestezia” naturală creată de Dumnezeu, care amortizează lovitura de început și ne dă timp să strângem mecanismele de adaptare.

    Etapa 2 – Protestul. Simțim mânie și revoltă împotriva lui Dumnezeu, și în același timp ne simțim vinovați pentru că-L învinovățim pe El. Este posibil să dăm vina pe noi înșine, pe doctori, pe cel care a plecat dintre noi și să punem sub semnul întrebării dragostea și credincioșia lui Dumnezeu – chiar să negociem cu El: „Dacă faci o minune și îl aduci înapoi, eu voi face cutare lucru!”

    Etapa 3 – Dezorientarea. Totul pare că se năruie. Stilul de viață pe care-l știam și care ne făcea plăcere devine haotic. Visele pe care le prețuiam se evaporă. Ne simțim neajutorați, neputincioși, pierduți într-un univers străin și gol. Pierderile secundare sunt iminente: nesiguranță financiară, dizlocare socială, depresie, pierderea concentrării etc. Suntem convinși că viața nu va mai fi niciodată normală. Supraviețuim de la un moment la altul și ne e frică să anticipăm drumul care ne așteaptă.

    Etapa 4 – Reorganizarea. Durerea continuă face loc valurilor de tristețe care variază ca frecvență și intensitate. Începem să acceptăm și să ne adaptăm la pierdere. Energia pe care am cheltuit-o în suferință devine din nou disponibilă, ajutându-ne să ne adaptăm la cerințele și ocaziile noului nostru mod de trai. Încetul cu încetul, ne revenim și apucăm din nou frâiele. Procesul va dura multe luni, iar vindecarea deplină – chiar ani. Dar Dumnezeu ne promite în Scriptură că va veni! Vă reamintesc Eclesiastul 3:3-4: „Tămăduirea îşi are vremea ei… zidirea îşi are vremea ei… și râsul îşi are vremea lui…”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Ioan 2:1-11


    Cu privire la tema păcatului, aceste versete reunesc mai multe adevăruri deosebit de importante: 1. Pe parcursul întregii vieţi, noi avem păcatul în noi (cap. 1.8), care este carnea sau firea veche. 2. Până la întoarcerea noastră la Dumnezeu, el a produs singurele roade pe care le–am fi putut aştepta: am păcătuit (cap. 1.10). 3. Sângele lui Hristos ne curăţă de toate aceste fapte comise (cap. 1.7). 4. Putem să nu mai păcătuim prin puterea vieţii ce ne–a fost dată (cap. 2.1). 5. Dacă totuşi se întâmplă să păcătuim ~ şi experienţa noastră de zi cu zi confirmă aceasta cu prisosinţă ~ Domnul Isus intervine şi atunci, nu ca un Mântuitor al cărui sânge a fost vărsat, ci ca un Apărător la Tatăl, pentru a restabili comuniunea.

    Ascultarea (v. 3-6) şi dragostea de fraţi (v. 7-11) sunt două dovezi că viaţa este în noi. De altfel, cea de‑a doua rezultă din prima (Ioan 13.34). Totuşi, dacă noi Îl iubim pe Domnul, niciodată nu vom considera dureroase poruncile Lui (cap. 5.3). În versetul 6 însă, Dumnezeu ne dă o măsură şi mai mare: a umbla cum a umblat El este mai mult decât a asculta de poruncile Lui. Găsim în Evanghelia lui Ioan ce este adevărat în Hristos, iar în epistola lui, ce este adevărat în noi (v. 8). Aceeaşi viaţă trebuie să se arate în acelaşi fel (cap. 4.17b).

  • 20 Noiembrie 2023

    DOMNUL ESTE APROAPE

    El ne-a mântuit, nu pe principiul faptelor împlinite în dreptate, pe care le-am făcut noi, ci potrivit îndurării Lui, prin spălarea regenerării și prin înnoirea lucrată de Duhul Sfânt, pe care L-a turnat din belșug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru.

    Tit 3.5,6


    Hristos, Mântuitorul nostru (10) – Dăruirea Duhului Sfânt

    Epistola către Tit ne arată că faptele bune nu sunt cauza mântuirii noastre, ci rezultatul ei: „El ne-a mântuit, nu pe principiul faptelor împlinite în dreptate, pe care le-am făcut noi, ci potrivit îndurării Lui”.

    Adesea în Scriptură mântuirea este privită ca ceva făcut în afara noastră, ca de exemplu: „Stați pe loc și veți vedea salvarea Domnului” (Exod 14.13). În versetele din Tit 3 vedem o lucrare complementară a Duhului Sfânt, înăuntrul nostru. La fel ca în Ioan 3, unde este vorba despre nașterea din nou, vedem aici doi agenți implicați. Spălarea implică apa Cuvântului (Ioan 3.5; Efeseni 5.26). Aceasta este însoțită de lucrarea de înnoire făcută de Duhul Sfânt. Această spălare și această înnoire sunt făcute o dată pentru totdeauna. În plus, Duhul Sfânt Însuși ne-a fost dat tuturor celor care credem. El a fost „turnat din belșug peste noi”. Ce mărturie minunată despre lucrarea făcută pentru noi de către Domnul Isus pe cruce, unde a suferit judecata pentru păcatele noastre, și, de asemenea, despre lucrarea Duhului Sfânt în noi, prin spălare și înnoire, El fiind pecetea asupra noastră și locuind în noi! Ce siguranță perfectă!

    În Vechiul Testament, în ziua când preoții au fost consacrați, doar peste Aaron a fost turnat untdelemnul, peste fiii acestuia fiind doar stropit (Levitic 8.12,30). Astăzi, fiecare credincios a fost pecetluit cu Duhul Sfânt, care a fost turnat la Cincizecime, nu într-o mică măsură, ci „din belșug”. Ce mare binecuvântare! Ce har! Toate acestea sunt doar prin Domnul nostru Isus Hristos, Mântuitorul. Vedem astfel plinătatea mântuirii pe care El a câștigat-o pentru noi.

    K. Quartell


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci asupritorul nu va mai fi, batjocoritorul va pieri și toți cei care pândeau nelegiuirea vor fi nimiciți.

    Isaia 29.20


    Gura batjocoritoare

    Contesa Schimmelmann, cunoscută pentru activitatea ei printre marinari, îngrijea odată de un grup de zidari, printre care se găsea și un om foarte josnic. Într-un sat, la o depărtare de o oră de mers pe jos de locul unde lucrau zidarii, predica un credincios. Contesa a comandat într-o duminică o căruță pentru a-i duce pe zidari să asculte predica. Dar niciunul dintre zidari nu a mai îndrăznit să urce când au auzit cuvintele colegului lor batjocoritor: „Cine vrea să devină un ipocrit să urce! Cine vrea să fie primul?”. O parte dintre ei au râs și nimeni n-a îndrăznit să urce în căruță.

    Opt zile mai târziu, aceeași căruță se afla în același loc pentru a merge spre acel sat. În afară de căruțaș mai era un singur călător: batjocoritorul. Dar acesta nu mergea de bunăvoie. Peste car era întins un cearșaf și sub el se afla cadavrul batjocoritorului.

    Pentru a zădărnici orice dorință a zidarilor de a merge să asculte predica, batjocoritorul le-a spus că le va ține un discurs de pe schelă. Pentru a fi bine dispus, a băut puțin alcool. Amețit de băutură, a urcat pe schelă, însă după primele cuvinte a căzut și a murit. Așa a fost închisă o gură batjocoritoare. „Pedepsele sunt pregătite pentru batjocoritori și loviturile pentru spatele nebunilor” (Proverbe 19.29). Ce cuvinte grave și de atenționare găsim în Cuvântul lui Dumnezeu! Să luăm seama la astfel de atenționări!

    Citirea Bibliei: 2 Cronici 9.1-12 · Apocalipsa 1.1-11


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NAVIGÂND PE MAREA PIERDERILOR (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1)

    Cuvântul lui Dumnezeu nu ignoră realitățile dureroase ale vieții și nici nu le minimalizează. În mod inevitabil, noi și cei dragi ai noștri vom experimenta pierderi și neajunsuri în viață: boală, îmbătrânire, moarte, divorț, dizabilitate, pierderea independenței, șomaj, răsturnări financiare etc. Cultura zilelor noastre ne pregătește pentru a câștiga, dar nu și pentru a pierde; pentru a fi veseli, dar nu și pentru a jeli (vezi Eclesiastul 3:4). Pierderile majore ne aruncă pe tărâmuri necunoscute. Așa că, noi trebuie să înțelegem dinamica pierderii suferite, ca să putem trece de ea și să ne reluăm viața.

    Pierderea care schimbă viața începe cu doliul – frustrarea și agonia că cineva socotit indispensabil ne-a fost luat, lăsându-ne cu sentimentul că am fost jefuiți. Apoi vine devastarea – cu emoții arzătoare de durere copleșitoare, care sunt deseori însoțite de mânie, supărare, confuzie și neajutorare.

    Apoi trecem la etapa jelirii – și începem să ne exprimăm durerea și pierderea. Aceasta este etapa muncii grele, a lacrimilor, amintirilor și spasmelor sfâșietoare ale plânsului care ne scutură din adâncul sufletului. Simțim vinovăție și remușcare pentru ce am spus și am făcut, sau pentru ce nu am spus sau nu am făcut. Iar necazul nostru le dă celorlalți ocazia de a reacționa, oferindu-ne susținerea și mângâierea de care avem nevoie ca să înceapă vindecarea. Acesta este protocolul lui Dumnezeu pentru vindecarea inimilor noastre frânte.

    La vârsta de 120 de ani, Moise, conducătorul preaiubit al iudeilor, a murit – lăsând în urma lui un popor îndurerat (vezi Deuteronomul 34). Și Dumnezeu i-a lăsat să-și jelească pierderea și să se mângâie unii pe alții, timp de 30 de zile, înainte de a-și relua treburile vieții. Așadar, ia-ți timpul necesar pentru a-ți plânge pierderea, căci Domnul Isus a zis (Matei 5:4): „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”

    Apoi însă – ridică-te și mergi mai departe!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Ioan 1-10


    „Şi mărturisiţi şi voi ~ le spusese Domnul celor doisprezece ~ pentru că de la început sunteţi cu Mine” (Ioan 15.27).

    Aceasta face aici apostolul Ioan, subiectul lui fiind viaţa veşnică, mai întâi „auzită”, apoi „văzută” şi „pipăită” în Fiul, acum transmisă celor care, prin credinţă, au primit dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu (Ioan 1.12). Trebuie să facem distincţie între relaţia propriu-zisă cu bucuria şi relaţia numită comuniune.

    Prima este partea tuturor copiilor Tatălui.

    Cea de-a doua, numai partea acelora care umblă în lumină (v. 7).

    De la versetul 6 până la capitolul 2.2 ni se explică în ce fel poate fi întreţinută comuniunea şi cum poate fi restabilită dacă a fost întreruptă. Din partea lui Dumnezeu, o provizie inepuizabilă răspunde la toate nelegiuirile: sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui. Nu există păcat atât de mare, încât acest sânge scump să nu-l poată şterge. El curăţă orice păcat (v. 7b), orice nelegiuire (v. 9).

    Din partea noastră, un singur lucru ni se cere: mărturisirea completă a fiecărei greşeli pentru a obţine o iertare deplină (v. 9; Psalmul 32.5). Datoria mea cea mare a fost plătită de Altul şi Dumnezeu nu ar fi drept faţă de Înlocuitorul meu dacă ar cere să I se plătească din nou.

  • 19 Noiembrie 2023

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cel care a coborât este Același care S-a și suit mai presus de toate cerurile, ca să umple totul.

    Efeseni 4.10


    La împlinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege (Galateni 4.4). Cuvântul a devenit trup și a locuit printre noi; Singurul Născut, care este în sânul Tatălui, ni L-a făcut cunoscut (Ioan 1.14,18). El, Fiul Omului, era aici pe pământ, însă în același timp era în cer, așa cum El Însuși spune: „Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel care a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer” (Ioan 3.13). Totuși, în suferințele Sale extreme de pe cruce, în timpul celor trei ore de întuneric, El a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”.

    El a fost jertfa perfectă pentru păcat, pentru curățirea păcatelor noastre și pentru îndepărtarea stării noastre păcătoase. Acolo, la cruce, El a anulat puterea lui Satan și a dobândit o biruință completă (Coloseni 2.15; Evrei 2.14). Cât de măreț este El! După ce a murit, a fost pus într-un mormânt nou, din care a înviat a treia zi triumfător. Dumnezeu să fie lăudat! După patruzeci de zile, S-a înălțat la cer (Fapte 1.9) și S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu, fiindcă El Însuși este Dumnezeu (Evrei 1.3). Ca Om, El Se află acum mai presus de toate cerurile, toate puterile fiindu-I supuse (1 Petru 3.18-22). Domnul le-a promis ucenicilor Săi că Se va întoarce și că El Însuși îi va lua acolo unde El este, ca să fie împreună cu El pentru totdeauna, în casa Tatălui (1 Tesaloniceni 4.16; Ioan 14.1-3).

    A. E. Bouter


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Sutașul care stătea în fața lui Isus, când a văzut că Și-a dat astfel duhul, a zis: „Cu adevărat, Omul Acesta era Fiul lui Dumnezeu!”.

    Marcu 15.39


    Mărturii ale Dumnezeirii

    Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost Om adevărat, fără păcat, însă El nu a încetat să fie Dumnezeu. Viața Sa pe pământ confirmă acest adevăr. Oamenii care au văzut și au avut parte de minunile făcute de El au fost nevoiți să confirme că numai Dumnezeu putea face așa ceva.

    Odată, Isus a venit umblând pe apă la ucenicii Săi care erau cu barca într-o furtună. După ce a urcat în barcă, vântul s-a liniștit. Atunci ucenicii au îngenuncheat și au spus: „Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!” (Matei 14.33).

    În Ierusalim, Isus i-a dăruit vederea unui om orb din naștere. Mai târziu, cel vindecat le-a spus fariseilor: „Dacă Omul Acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic” (Ioan 9.33).

    Mântuitorul l-a înviat pe Lazăr, care era deja de patru zile în mormânt. Nimeni n-a putut tăgădui acea minune, deoarece au fost mulți martori. De aceea, marii preoți au vrut să-l omoare pe Lazăr, pentru a face să dispară dovada puternică a dumnezeirii Domnului Isus (Ioan 12.9-11).

    Și moartea Sa ne arată limpede că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. El nu a murit ca urmare a răstignirii, ci Și-a dat viața în putere divină. Căpitanul care a supravegheat răstignirea văzuse cu siguranță cum mor oamenii. Aici însă a fost altfel, încât el a exclamat: „Cu adevărat, Omul Acesta era Fiul lui Dumnezeu!”.

    Citirea Bibliei: 2 Cronici 8.1-18 · 2 Timotei 4.9-22


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂGEȚI FRÂNTE | Fundația S.E.E.R. România

    „Ca săgeţile… aşa sunt fiii…” (Psalmul 127:4)

    Copiii sunt ca săgețile; ei trebuie îndreptați în direcția bună. Când sunt îndrumați în direcția greșită, ei pot dobândi obiceiuri dăunătoare sau moduri de trai distrugătoare. Și câtă vreme îi luăm peste picior sau îi judecăm, ei nu se vor simți niciodată în largul lor să vină la noi pentru ajutor, pe măsură ce avansează în viață. Iar săgețile frânte sunt… de multe feluri! Durerea nu are prejudecăți; ea nu scutește nicio grupă de vârstă, niciun mediu cultural, nicio pătură socială… Care este răspunsul? Cei puternici să poarte slăbiciunile celor slabi (vezi Romani 15:1). Să facem și noi ceea ce a făcut Domnul: „Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea şi a vindecat pe cei bolnavi.” (Matei 14:14).

    Compasiunea este mama minunilor! Când ucenicii au crezut că vor muri în furtună, ei nu au apelat la puterea lui Hristos, ci la compasiunea Sa: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” (Marcu 4:38), au strigat ei. Unde nu există compasiune, nu va exista nicio minune! Numai când ești mișcat de durerea cuiva (și nu dezgustat de simptomele acesteia) îi vei putea aduce vindecare. Un autor scria: „Putem construi câte biserici vrem; dacă oamenii nu vor găsi un glas iubitor pe coridoarele noastre sfințite, ei vor trece neschimbați de clișeele noastre și de retorica noastră religioasă. Biserica nu este un club pentru cei bogați, ci un spital pentru cei care au nevoie de vindecare și de eliberare.

    Nu trebuie să-ți placă totul la cei pe care ești chemat să-i evanghelizezi, dar trebuie să-i iubești – pentru că Dumnezeu îi iubește!” Noi am fost chemați să-i strângem laolaltă pe cei pe care lumea i-a respins, pentru că ei contează pentru Dumnezeu. Biblia spune (Maleahi 3:17): „Ei vor fi ai Mei”, zice Domnul oştirilor, „Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu.” Așadar, ai în minte vreo săgeată frântă pe care ai putea-o îndrepta, repara sau redresa – astăzi?


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Petru 3:11-18


    Aceste ultime îndemnuri nu se întemeiază, ca cele anterioare, pe „promisiunile Lui nespus de mari şi de scumpe” (cap. 1.4), ci pe nesiguranţa a tot ce umple scena prezentă. Să facem din când în când un inventar mental al bunurilor pământeşti la care noi ţinem mai mult, scriind dedesubt: „toate acestea deci urmând să fie descompuse” (v. 11). Astfel vom fi puşi în gardă de a nu ne lega inima de ele. Cum ar trebui să ne stimuleze faptul că noi cunoaştem aceste lucruri mai dinainte, la o purtare sfântă (încă un cuvânt caracteristic lui Petru: vezi prima epistolă 1.15,17,18; 2.12; 3.1,2,16) şi la evlavie! Nimic nu ne împinge mai mult la despărţirea de lume şi de rău decât gândul la întoarcerea iminentă a Domnului. Nimic mai mult nu incită atâta la evanghelizare, cât aceasta, că venirea Lui va marca sfârşitul răbdării pentru mântuire (v. 15). Să ne cercetăm, astfel ca venirea lui Hristos (v. 14; Filipeni 1.10) să ne găsească înaintaţi în har şi în cunoştinţa Lui (v. 18), aşa cum doreşte El.

    Apostolul şi-a încheiat lucrarea; este gata acum să-şi „dezbrace cortul”. El ne dă întâlnire în ziua veşniciei, pe care credinţa noastră o anticipează şi o salută, glorificându-L chiar de acum pe Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos.

  • 18 Noiembrie 2023

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Nu avem un mare preot care să nu aibă parte cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul ispitit în toate în același fel, în afară de păcat.

    Evrei 4.15


    Este adevărat că Domnul Isus nu a venit pe un pământ curat și fericit, ci pe unul ruinat de păcat. Dar să faci din aceasta un argument că El ar fi deținut o umanitate de o condiție căzută este cu totul lipsit de scuze și necuviincios de fals. El a fost capabil să sufere și a suferit fără îndoială de foame, de sete și de oboseală. Însă aceste lucruri nu indică în niciun fel că natura Lui omenească ar fi fost căzută, ci mai degrabă prezintă împrejurările prin care umanitatea, sfântă sau nu, ar putea trece.

    Afirmația că Domnul Isus a fost capabil de a păcătui nu constituie doar tăgăduirea umanității Lui perfecte, ci scoate la iveală, în cel mai fericit caz, o ignoranță nerușinată cu privire la Persoana Sa. Este o insultă adusă Fiului, din pricina umilinței la care El S-a supus de bunăvoie, insultă pe care nicio considerație n-o poate atenua și ale cărei izvoare nu sunt altele decât necredința omului și răutatea lui Satan. Cu siguranță că Domnul a fost încercat și că a suferit neînchipuit de mult; însă tendința de a deduce de aici că El a avut o natură ca a noastră, cu aceleași porniri și la fel de capabilă de a păcătui, trebuie privită și condamnată atât ca o calomnie odioasă împotriva lui Hristos, cât și ca o minciună cu totul distrugătoare pentru om. Scriptura, în timp ce revelează cu claritate umanitatea Mântuitorului, pare mai atentă în a-I menține slava nepătată decât în cazul oricărei alte Persoane din Trinitate. Și acest lucru nu e de mirare. Dumnezeu este gelos ca nu cumva harul de nespus al Domnului, manifestat prin faptul că a acceptat să devină Om, să-L expună pericolului de a fi dezonorat. Ce lucru dureros este ca El să fie din nou rănit în casa prietenilor Săi!

    W. Kelly


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă.

    Matei 11.28


    Biblia vândută revine în mâinile proprietarului inițial

    Privind la viața sa, un medic spunea: „Mama mea s-a rugat mult pentru mine și nu și-a pierdut niciodată speranța că mă voi întoarce la Dumnezeu. Dar încă din primul an de școală am început să mă îndepărtez tot mai mult de Dumnezeu. Stilul meu de viață ușuratic m-a constrâns să vând unele lucruri de care nu prea mai aveam nevoie. Astfel am vândut și Biblia pe care mi-o dăduse mama când am plecat de acasă.

    Mai târziu, când am început să lucrez ca medic într-un spital, am văzut acolo tot felul de necazuri. Ocazional, când am intrat în contact cu oameni credincioși, a trebuit să mă gândesc din nou la mama și la tinerețea mea. Într-o zi, la spital a fost adus un zidar grav rănit. Starea lui era fără speranță și el știa că va muri. Cu toate acestea, expresia fericită de pe fața lui m-a emoționat, mai ales că știam că avea dureri insuportabile. Bolnavul nu avea rude, iar când a murit, bunurile sale au fost verificate în prezența mea. A ieșit la iveală o Biblie… Cât de șocat am fost când mi-am dat seama că era Biblia pe care mama mi-o dăduse în urmă cu mulți ani! Pe prima pagină erau scrise de mâna mamei numele meu și un verset.

    Ultimul proprietar citise mult în această Biblie, pentru că unele pasaje erau marcate. Foarte mișcat, mi-am văzut deodată în fața ochilor toată viața mea păcătoasă. N-am găsit odihnă până nu L-am acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn al meu”.

    Citirea Bibliei: 2 Cronici 7.11-22 · 2 Timotei 4.1-8


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ TE CĂLĂUZEASCĂ! | Fundația S.E.E.R. România

    „Domnul mă povăţuieşte pe cărări drepte…” (Psalmul 23:3)

    Viața este plină de alegeri, de hotărâri și de opțiuni. De asemenea, este plină de oameni cu opinii puternice care vor încerca să-ți spună pe ce cale cred ei că trebuie să mergi. Dacă am putea da timpul înapoi, majoritatea dintre noi am schimba unele decizii din trecut, care ne-au făcut să o luăm pe „calea răutății”, și nu pe „calea neprihănirii.” Oile se vor strânge în jurul oricărui lucru care le va stimula curiozitatea sau apetitul, de exemplu un tufiș plin cu frăguțe, chiar dacă lucrul acesta le va face să se îndepărteze de turmă și de grija protectoare a păstorului. Ele cred că știu drumul, dar în realitate nu au nici cea mai mică idee. Întrebare: Tu ți-ai urmat mai mult plăcerile și instinctele, decât Păstorul?

    S-ar putea să răspunzi: „Dar Dumnezeu mi-a dat și mie o minte pe care s-o folosesc!” Bineînțeles, și trebuie să ți-o dezvolți! Dar este limitată și nu te va duce prea departe. Duhul Sfânt dorește să te ducă dincolo de acele limite. „Toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8:14). Cum ne călăuzește Dumnezeu? În mod obiectiv, prin Cuvântul Său; și în mod subiectiv, prin Duhul Său. Când citești Cuvântul Său, Îi auzi vocea chiar și când te culci. El imprimă în inima ta ce dorește El să faci.

    Dacă ai luat-o pe calea greșită, întoarce-te la Dumnezeu și El te va călăuzi înapoi pe calea cea dreaptă. Poate spui: „Va mai vorbi oare Dumnezeu unui om ca mine?” Da, „el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate din staul… merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.” (Ioan 10:3-4). Lasă-L, astăzi, pe Dumnezeu să te călăuzească!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Petru 3:1-10


    Petru nu se teme de repetiţii. El nu încetează să le reamintească aceleaşi adevăruri copiilor lui Dumnezeu (v. 1; cap. 1.12,13; Filipeni 3.1; Iuda 17). Nici noi să nu încetăm să le recitim şi să medităm asupra lor. Exemplul potopului a revenit pentru a treia oară sub pana apostolului. Spre deosebire de aceia care ignoră în mod voit tot avertismentul (Efeseni 4.18), preaiubiţii Domnului nu trebuie să ignore intenţiile Sale.

    „Sfârşitul lumii”, despre care mulţi vorbesc fie cu teamă, fie cu uşurătate, nu va veni decât la momentul hotărât de El. Cerul şi pământul „de acum” vor fi distruse atunci. Numai răbdarea lui Dumnezeu, care are în vedere mântuirea păcătoşilor, a suspendat până acum judecata. El vrea ca niciunul să nu piară (Ezechiel 33.11). Şi această răbdare este şi în favoarea batjocoritorilor care o contestă şi care Îl insultă.

    Însă omenirea este angajată într-o „numărătoare inversă” implacabilă şi va veni clipa din urmă când promisiunile auzite de atâtea ori vor deveni dintr-o dată realităţi. Evenimentele se vor încheia îndreptăţind speranţele copiilor lui Dumnezeu, spre confuzia batjocoritorilor şi a celor necredincioşi. Atunci va fi prea târziu ca „să vină la pocăinţă” (v. 9b). Acum trebuie să o facă.

  • 17 Noiembrie 2023

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dumnezeu, cunoscătorul inimilor.

    Fapte 15.8


    Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care cunoaște inima. Mărturia Scripturii este foarte clară în această privință. Împăratul David l-a îndemnat pe fiul său, Solomon, să-I slujească lui Dumnezeu cu o inimă întreagă; „pentru că Domnul cercetează toate inimile și înțelege toate întocmirile gândurilor” (1 Cronici 28.9). Dumnezeul nostru cunoaște nu doar faptele, ci și motivațiile din care ele izvorăsc: „Eu, Domnul, cercetez inima, Eu încerc rărunchii, ca să dau fiecăruia după căile lui” (Ieremia 17.10). Vedem această trăsătură a lui Dumnezeu și atunci când David a fost uns ca împărat și când El i-a zis lui Samuel: „Omul se uită la înfățișare, dar Domnul Se uită la inimă” (1 Samuel 16.7).

    Domnul Isus „cunoștea ce era în om” (Ioan 2.25). Într-o anumită ocazie, El i-a spus unui om că păcatele îi erau iertate. Cărturarii au fost șocați să audă o astfel de afirmație. Însă El, „știindu-le gândurile”, l-a vindecat pe om în prezența lor (Matei 9.1-5). Într-o altă ocazie, Simon fariseul L-a criticat în gândul său pe Domnul Isus cu privire la o femeie care era păcătoasă. Însă Domnul, răspunzând părerii neexprimate a lui Simon, a dat pe față starea inimii acestuia cu ajutorul unei parabole (Luca 7.36-40). În timpul de acum, când Duhul Sfânt mijlocește pentru noi, El face aceasta potrivit cu scopul lui Dumnezeu, „care cercetează inimile” (Romani 8.27). Ce binecuvântare să-I aparținem Celui care cunoaște cele mai profunde nevoi ale noastre!

    Ucenicii I s-au adresat cu expresia „Tu, Doamne, cunoscător al inimilor tuturor”, atunci când s-au rugat în camera de sus (Fapte 1.24). Cât de minunat să chemi numele lui Dumnezeu care cunoaște toate inimile, dar și cât de solemn, fiindcă „toate sunt goale și descoperite înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face” (Evrei 4.13)! Aceasta ar trebui să ne facă să umblăm cu atenție și cu smerenie înaintea Lui, bazându-ne pe harul Său minunat, descoperit nouă prin Isus Hristos.

    B. Reynolds


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar curând au uitat lucrările Lui și n-au așteptat împlinirea planului Său.

    Psalmul 106.13


    Dumnezeu nu este slujitorul nostru

    Într-o seară înnorată de noiembrie, micuța Carolina se plângea: „Mamă, mi-e teamă să urc scările întunecoase”. Mama i-a spus blând: „Roagă-L pe Domnul Isus să urce cu tine”. Copila a făcut așa și a urcat repede scările. Ajunsă sus, ea a spus repede: „Mulțumesc, Doamne Isuse! Acum poți pleca”.

    Poate râdem citind aceste rânduri. Dar, dacă suntem sinceri, trebuie să recunoaștem că și noi acționăm la fel câteodată. Strigăm la Dumnezeu când suntem într-o strâmtorare și vrem să ne rezolve problema. Imediat după ce criza s-a sfârșit, Îi mulțumim scurt pentru ajutor și nu mai avem nevoie de El până la următoarea problemă.

    Așa s-au comportat și israeliții în pustie. Ei au văzut cum i-a eliberat Dumnezeu din sclavia Egiptului și la marginea Mării Roșii au cântat plini de mulțumire cântarea de salvare. Dar curând au uitat faptele mari ale lui Dumnezeu și I-au întors spatele. Psalmul 106 este o relatare detaliată despre comportamentul israeliților, aceasta fiind ca o avertizare pentru noi.

    Dumnezeul nostru face lucruri mărețe. În orice situație putem să strigăm la El după ajutor. Dar El are dreptul să decidă asupra vieții noastre. De aceea să ne supunem voii Sale și să ascultăm de Cuvântul Său!

    „Dar El a privit la strâmtorarea lor, … le-a auzit strigătul. … Și a avut milă de ei, după bunătatea Sa cea mare” (Psalmul 106.44,45).

    Citirea Bibliei: 2 Cronici 7.1-10 · 2 Timotei 3.10-17


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ TE CĂLĂUZEASCĂ! | Fundația S.E.E.R. România

    „Domnul mă povăţuieşte pe cărări drepte…” (Psalmul 23:3)

    Viața este plină de alegeri, de hotărâri și de opțiuni. De asemenea, este plină de oameni cu opinii puternice care vor încerca să-ți spună pe ce cale cred ei că trebuie să mergi. Dacă am putea da timpul înapoi, majoritatea dintre noi am schimba unele decizii din trecut, care ne-au făcut să o luăm pe „calea răutății”, și nu pe „calea neprihănirii.” Oile se vor strânge în jurul oricărui lucru care le va stimula curiozitatea sau apetitul, de exemplu un tufiș plin cu frăguțe, chiar dacă lucrul acesta le va face să se îndepărteze de turmă și de grija protectoare a păstorului. Ele cred că știu drumul, dar în realitate nu au nici cea mai mică idee. Întrebare: Tu ți-ai urmat mai mult plăcerile și instinctele, decât Păstorul?

    S-ar putea să răspunzi: „Dar Dumnezeu mi-a dat și mie o minte pe care s-o folosesc!” Bineînțeles, și trebuie să ți-o dezvolți! Dar este limitată și nu te va duce prea departe. Duhul Sfânt dorește să te ducă dincolo de acele limite. „Toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8:14). Cum ne călăuzește Dumnezeu? În mod obiectiv, prin Cuvântul Său; și în mod subiectiv, prin Duhul Său. Când citești Cuvântul Său, Îi auzi vocea chiar și când te culci. El imprimă în inima ta ce dorește El să faci.

    Dacă ai luat-o pe calea greșită, întoarce-te la Dumnezeu și El te va călăuzi înapoi pe calea cea dreaptă. Poate spui: „Va mai vorbi oare Dumnezeu unui om ca mine?” Da, „el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate din staul… merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.” (Ioan 10:3-4). Lasă-L, astăzi, pe Dumnezeu să te călăuzească!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Petru 2:11-22


    Pentru a răsturna adevărul stabilit în capitolul 1, Satan foloseşte mereu aceleaşi două mijloace: se înverşunează să corupă ~ capitolul 2 ~ sau să nege deschis, cum vedem în capitolul 3. Instrumentele pe care le foloseşte pentru a rătăci sufletele sunt prezentate aici în adevărata lor înfăţişare. Şi ce groaznic portret au conducătorii religioşi, la care răul moral se împleteşte cu răul doctrinar (v. 12‑17; Matei 7.15)! Aceşti oameni care le promit altora libertatea sunt ei înşişi robi ai poftelor lor celor mai josnice (v. 19), pentru că, lucru serios şi pentru cel credincios, „fiecare este robul lucrului de care este biruit”. Este fiecare dintre noi liber, eliberat de Domnul? (Ioan 8.34-36; Isaia 49.24,25). Sau este încă legat cu un lanţ nemărturisit? Lumea este captivantă în sensul literal al cuvântului, ea reţinând, ca un noroi (v. 22b), piciorul imprudent care se aventurează în ea şi murdărind, în acelaşi timp, şi sufletul (v. 20 spune de întinăciunile lumii).

    Sfârşitul capitolului denunţă iluzia celor pe care un creştinism social sau intelectual i-a făcut să iasă momentan de pe calea păcatului. O reformă morală nu este o convertire.

  • 16 Noiembrie 2023

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Prin credință, Avraam, când a fost chemat, a ascultat, ca să iasă spre locul pe care urma să-l primească de moștenire, și a ieșit, neștiind unde merge.

    Evrei 11.8


    Aici vedem credința manifestată în experiențele personale ale vieții. Dumnezeu l-a chemat pe Avraam să iasă dintr-o țară plină de idolatrie și din mijlocul propriei sale familii. Acesta n-a fost un pas ușor de făcut. El era un om bogat și proeminent, însă, când Dumnezeu l-a chemat, n-a ignorat glasul Său.

    Nu ni se spune aici despre ezitarea cu care a acționat el la început, pentru că, într-adevăr, s-a dus doar până la Haran, avându-l ca însoțitor pe tatăl său, și n-a plecat de acolo până când tatăl său n-a murit. O astfel de slăbiciune a cărnii este trecută cu vederea în acest capitol, al cărui subiect este credința. Această credință l-a condus pe Avraam să meargă înainte, deși nu știa unde îl ducea Dumnezeu. Aceasta este credința manifestată în viața personală. Este Dumnezeu vrednic de încrederea noastră, sau nu? Iată o chestiune pe care doar credința o poate rezolva. Dacă Scriptura îmi arată o cale pe care să merg, atunci trebuie să o apuc fără comentarii. Oricare ar fi dificultățile, Dumnezeu este mai mult decât suficient pentru ele. Însă, dacă sunt condus doar de simțăminte religioase, acestea nu pot fi decât un înlocuitor nefolositor pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Orice preferințe și simțăminte personale trebuie să cedeze înaintea Scripturii. Ea este adevărul. Ea este autoritatea absolută.

    Credința este legată de ascultare. Dacă nu am un duh adevărat de ascultare față de Cuvântul lui Dumnezeu, atunci este doar o ipocrizie să spun că mă încred în Dumnezeu. Când Dumnezeu vorbește, credința ascultă, căci ea se încrede în mod absolut în Dumnezeu și în nimic altceva. Ea crede că Scriptura este singura care poate arăta calea adevărată și sigură pentru cel credincios. Noi vom asculta în proporție directă cu încrederea pe care o avem în Cuvântul lui Dumnezeu. Credința nu se întreabă cu teamă care ar putea fi rezultatul ascultării, ci lasă toate consecințele în mâna lui Dumnezeu. Avraam n-a cercetat mai întâi despre țara în care îl trimitea Dumnezeu, ci doar a ascultat de glasul Lui.

    L. M. Grant


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cuvântul Tău este o candelă pentru picioare mele și o lumină pe cărarea mea.

    Psalmul 119.105


    A avea lumină și a fi lumină

    După lăsarea întunericului, a trebuit să plec cu bicicleta la un coleg de școală. Mama m-a întrebat: „Îți funcționează farul și stopul de la bicicletă?”. Această întrebare m-a enervat, deoarece tocmai atunci luminile nu funcționau. Dar trebuia să plec și nu aveam timp să le repar.

    Mergând cu bicicleta fără lumini, m-a lovit o mașină. Nu au fost consecințe grave, dar a fost totuși o imprudență din partea mea să merg fără lumini. Dacă aș fi avut lumină la bicicletă, aceasta mi-ar fi oferit o dublă protecție: aș fi putut vedea în întuneric pe unde duce drumul și aș fi fost văzut de ceilalți participanți la trafic.

    Dacă iluminatul de la bicicletă este atât de important, atunci în viața spirituală lumina este indispensabilă. Și în acest caz, ea îndeplinește două funcții:

    Avem nevoie de lumina Cuvântului lui Dumnezeu pentru a vedea calea corectă într-o lume întunecată. Domnul Isus spune în Ioan 12.35: „Cine umblă în întuneric nu știe unde merge”. Prin urmare, este important să avem această lumină și să o folosim în călătoria noastră pe calea credinței.

    În același timp, noi înșine ar trebui să fim o lumină pentru semenii noștri, astfel încât aceștia să recunoască drumul cel bun. În Filipeni 2.15 ni se cere să strălucim ca niște lumini în lume, pentru a-i putea ajuta pe cei din jurul nostru să se orienteze.

    Citirea Bibliei: 2 Cronici 6.22-42 · 2 Timotei 3.1-9


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SETEA DUPĂ DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

    „Doamne… dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete…” (Ioan 4:15)

    Există o sete după Dumnezeu, în fiecare dintre noi… Femeia samariteancă încercase să-și astâmpere această sete prin relații multiple – dar nu funcționase. Când încerci să găsești în ceilalți ce poți găsi numai în Hristos, vei pune atâta presiune pe relație, încât aceasta se va rupe sub greutate. De ce a spus Domnul Isus (Ioan 4:18): „Cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat”? Pentru că primul lucru pe care trebuie să-l facă, cei aflați în suferință, este să rupă tiparul după care îi folosesc pe ceilalți ca pe un narcotic, pentru a le alina durerea cauzată de golul lor lăuntric.

    Cu cât tratezi mai mult simptomele, cu atât mai puține sunt șansele să-L lași pe Dumnezeu să trateze cauza. Cealaltă tendință disfuncțională care poate exista este să mărești mereu doza. Când, pentru a-ți crea sentimentul plinătății în viața ta, devii tot mai dependent de alții și nu de Dumnezeu, abuzezi de relația ta. A te agăța de oameni e ceva foarte diferit de a-i iubi. Nu e atât de mult o declarație a dragostei pe care le-o porți, cât este un strigăt al dorinței tale după ei. Asemenea poftei, e ceva extrem de egoist. Înseamnă că iei, în loc să dai!

    Domnul Isus a stins setea femeii samaritence cu Cuvântul Său, spunându-i: „Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.” (Ioan 4:14). Și ea s-a întors acasă schimbată total – pentru că asta face, așa lucrează Domnul Isus. Ați reținut mărturia femeii? „Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut.” (Ioan 4:29). Și ce a făcut Domnul Isus pentru ea, poate face și pentru tine astăzi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Petru 2:1-11


    Sectele pierzării sunt înfloritoare în prezent. Apariţia lor ne-a fost anunţată cu mult înainte, pentru ca astăzi să nu fim nici miraţi, nici descurajaţi (v. 1). Ele fac negoţ cu suflete (v. 3; Apocalipsa 18.13b).

    În capitolul 1, perspectiva gloriei viitoare a fost afirmată de o triplă mărturie: viziunea anticipată de pe munte, profeţia, în sfârşit, luceafărul splendid răsărit în inimile noastre. Tot aşa şi siguranţa judecăţii care se va abate asupra lumii este întărită prin trei exemple: soarta îngerilor căzuţi (Iuda 6), potopul (Matei 24.36) şi sfârşitul Sodomei şi Gomorei (Iuda 7). Dar, din mijlocul unei generaţii necredincioase, Domnul deosebeşte şi eliberează pe cel care se teme de El (v. 9). În pofida mondenităţii sale, Lot era un om drept. Paranteza din versetul 8 arată că Dumnezeu înregistrează fiecare suspin al celor ai Săi. Dar Lot s-ar fi cruţat de toate aceste frământări dacă ar fi ştiut, ca Avraam, să aprecieze ţara promisiunii. O poziţie falsă şi îndoielnică înaintea oamenilor este întotdeauna o sursă de mizerie pentru copilul lui Dumnezeu. Lot este imaginea unui credincios mântuit „ca prin foc” (1 Corinteni 3.15). El nu va avea „din belşug intrarea în Împărăţia” Sa (cap. 1.11). Să ne ajute Domnul să nu ne asemănăm cu el!

  • 15 Noiembrie 2023

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cuvântul adevărului evangheliei care a ajuns la voi, ca și în toată lumea, și aduce rod și crește, ca și între voi, din ziua în care ați auzit și ați cunoscut harul lui Dumnezeu în adevăr.

    Coloseni 1.5,6


    Evanghelia nu rămăsese fără rod la Colose. Ea a dat rod prin întoarcerea sufletelor la Dumnezeu și la Hristos, ca urmare a umblării creștinilor în sfințenie, în credincioșie față de Domnul și în dragoste pentru sfinți. Și ea continua să crească la Colose. Cât de important este acest lucru! Colosenii făceau progrese; ei nu rămâneau pe loc, mulțumiți cu ceea ce cunoșteau deja sau cu starea la care ajunseseră în umblarea lor creștină. Ei realizau îndemnul apostolului Petru: „Creșteți în har și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru 3.18), iar această înaintare în umblare începuse și continuase „din ziua în care au auzit și au cunoscut harul lui Dumnezeu” vestit prin evanghelie. Este ceea ce ei auziseră și cunoscuseră „în adevăr”, adică era un lucru petrecut în mod real, cu adevărat, în inimile lor.

    Cât de dorit este ca acest lucru să fie adevărat și pentru noi! Printr-o aplicație greșită în legătură cu reproșul adresat de Domnul Isus Adunării din Efes cu privire la faptul că și-a „părăsit dragostea dintâi”, unii vorbesc ca și cum o anumită delăsare trebuie neapărat să apară în viața creștinului. Din nefericire, aceasta apare în mod frecvent. După bucuria mântuirii de care suntem cuprinși la început, ne lăsăm invadați, dacă nu de plăceri, cel puțin de preocupările acestui pământ și nu înaintăm deloc, ci, dimpotrivă, regresăm, deoarece în viața creștină nu poți rămâne pe loc. Dar trebuie neapărat să se întâmple așa? Cu siguranță că nu! Pavel nu încetinea deloc ritmul alergării sale și nu se lăsa oprit de greutățile și de problemele acestui pământ. „Dar una fac”, spune el, „uitându-le pe cele din urmă și întinzându-mă spre cele dinainte, alerg drept spre țintă, pentru premiul chemării de sus a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3.14). Să facem și noi ca el, așa cum suntem îndemnați acolo, având inimile eliberate de orice lucru, pentru a fi ocupate numai de Hristos și astfel evanghelia să crească, prin urmările ei binecuvântate, în noi și printre noi!

    H. Rossier


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    O, adevărat și cu totul demn de primit este cuvântul acesta: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși”.

    1 Timotei 1.15


    Greu de crezut!

    Am primit recent un e-mail de la un om pe care nu-l cunoșteam. Îmi scria că lucrează la o bancă și că acolo există o sumă de nouă milioane de dolari care nu are proprietar. Îmi făcea oferta de a împărți această sumă cu mine. De îndată ce îi dădeam contul meu bancar, urma să-mi transfere jumătate din sumă. Nu suna grozav? Această sumă mare ar fi urmat să fie a mea – atât de simplu!

    Ei bine, nu am luat în serios această ofertă. Puțin probabil ca un străin să-mi dea o sumă atât de mare de bani. De ce ar face așa ceva? Am ignorat acest e-mail de înșelăciune electronică și l-am șters, deoarece eram convins că în spatele acestuia se afla un fraudator pe internet.

    Totuși, acest mesaj m-a pus pe gânduri. Mulți oameni reacționează la fel față de evanghelia harului lui Dumnezeu. Ei o consideră o ofertă dubioasă a unui furnizor îndoielnic. Dar acest mesaj este într-adevăr credibil: Isus Hristos a venit pe acest pământ, pentru a ne aduce pacea. El a murit pe cruce, pentru a ne putea oferi iertarea și speranța care trec dincolo de mormânt.

    Spre deosebire de ofertantul anonim de pe internet, Fiul lui Dumnezeu a trăit vizibil printre oameni. În Biblie aflăm totul despre El. Isus Hristos este demn de încredere și Se interesează de noi! Să verificăm cu seriozitate oferta Sa!

    Citirea Bibliei: 2 Cronici 6.1-21 · 2 Timotei 2.14-26


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DOMNUL ISUS VREA SĂ TE ELIBEREZE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta.” (Luca 13:12)

    În Evanghelia după Luca, citim versetele 11-12 din capitolul 13: „Şi acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputinţă; era gârbovă şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele. Când a văzut-o Isus, a chemat-o şi i-a zis: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta.” Să luăm aminte la patru aspecte din această povestire: persoana, problema, Medicul și rețeta. Orice persoană are anumite probleme, inclusiv tu… Dar mai important decât asta este că, pentru orice problemă, inclusiv pentru problema ta, Medicul Suprem are un remediu! Raportul Domnului Isus referitor la problema de sănătate din viața acelei femei nu începe cu o recomandare de consiliere, ci cu un verdict medical tranșant: „Ești dezlegată.”

    Consilierii creștini sunt un dar de la Dumnezeu, dar de multe ori, pentru producerea vindecării, trebuie să aibă loc mai multe lucruri decât simpla discuție despre traumele trecutului. Domnul Isus nu a vorbit cu ea despre ce ar fi trebuit să facă. După ce ți-ai analizat starea și ai înțeles originea ei, ai nevoie de autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu ca să lași trecutul în urmă! Această femeie suferea ca rezultat a ceva ce contactase ori se declanșase în urmă cu 18 ani… și cu toate acestea, trauma era la fel de proaspătă ca și cum s-ar fi întâmplat ieri!

    Deși problema femeii își avea rădăcinile în trecut, rețeta vindecării ei a fost o dezlegare în prezent din partea lui Dumnezeu. Domnul Isus, care este Cuvântul Viu, este „același ieri, azi și în veci” (Evrei 13:8). Altfel spus, Cuvântul pe care îl auzi astăzi poate să vindece trecutul tău! Domnul Isus a zis: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta.” De ce oare Domnul Isus nu i-a rostit numele? Poate, pentru ca promisiunea Lui să fie valabilă și pentru noi! Așadar, crede această promisiune și rostește-o, astăzi, în Numele lui Isus – peste neputința ta!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Petru 1:12-21


    Adevărurile dezvoltate în întâia epistolă aminteau de descoperirile din Matei 16: suferinţele lui Hristos, întemeierea Adunării, casa spirituală zidită pe Stâncă. Cea de-a doua epistolă se bazează pe Matei 17, anunţând gloriile ce vor veni. Încă de la transfigurare, Petru, Iacov şi Ioan Îl contemplă pe Isus în „gloria minunată”. Ei primesc însă porunca să nu spună nimănui despre aceasta înainte de învierea Lui. Acum a venit timpul pentru această revelaţie. Şi Petru, care atunci fusese copleşit de somn (Luca 9.32), îi trezeşte pe sfinţi, amintindu-le această scenă (v. 13; cap. 3.1). El, care în mod nechibzuit propusese să se facă trei corturi, primeşte în prezent să „dezbrace cortul lui” pământesc, în speranţa că se va bucura, pentru totdeauna de data aceasta, de prezenţa lui Hristos, într–un trup glorios (v. 14). Domnul îi arătase când şi cu ce moarte avea să–L glorifice pe Dumnezeu (v. 14; Ioan 21.18,19). Fraţi şi surori, curând vom fi şi noi, la rândul nostru, „martori oculari ai măreţiei Sale”!

    Pe tot parcursul Scripturilor, lampa profeţiei şi–a îndreptat raza spre gloria viitoare. Copilul lui Dumnezeu însă are o lumină şi mai strălucitoare. Obiectul speranţei lui trăieşte în el: Hristos este Steaua (Luceafărul) de dimineaţă, care deja a răsărit în inima lui (v. 19; Coloseni 1.27b).

  • 14 Noiembrie 2023

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Păzește-ți inima mai mult decât tot ce se păzește, pentru că din ea ies izvoarele vieții.

    Proverbe 4.23


    Biblia vorbește mult despre inimă. Ea ne spune că viața noastră va fi trăită în funcție de ceea ce avem în inima noastră. Iată o atenționare foarte serioasă! Ni se spune că acolo unde este comoara noastră va fi și inima noastră (Matei 6.21).

    Găsim în Biblie multe întâmplări care descoperă stări de inimă, fie negative, fie pozitive. Inima Evei a fost îndreptată către pomul cunoștinței binelui și răului, chiar dacă acesta îi fusese interzis. Inima soției lui Lot a fost legată de Sodoma, lucru demonstrat de faptul că ea a privit înapoi la cetate pe când fugea. Inima lui Acan a fost alipită de prada interzisă din Ierihon. Seminția lui Gad, a lui Ruben și jumătate din seminția lui Manase, la vederea pășunilor bogate de la răsărit de Iordan, au cerut ca mai degrabă acele ținuturi să le fie date lor de moștenire, decât să-și aibă partea în țara promisă – acest lucru a arătat unde erau inimile lor.

    Prin contrast, Avraam și-a părăsit familia și țara de baștină atunci când a fost chemat de Dumnezeu într-o altă țară, fiindcă el căuta o cetate cerească. Rebeca și-a părăsit și ea familia pentru a fi soția lui Isaac. Petru, Andrei, Iacov și Ioan și-au părăsit ocupația și familiile pentru a-L urma pe Domnul, așa cum a făcut și Levi, care s-a ridicat imediat și L-a urmat pe Domnul, atunci când a fost chemat de El. Acțiunile lor au demonstrat unde erau inimile lor.

    Domnul ne învață că El trebuie să fie mai important decât avuția noastră, decât poziția și familia noastră, chiar și decât viața noastră. Suntem chemați să ne luăm crucea în fiecare zi și să-L urmăm.

    Domnul a arătat ceea ce era în inima Sa făcând voia Tatălui Său – „pentru bucuria care Îi era pusă înainte a suferit crucea” (Evrei 12.2). Fie ca El să câștige inimile noastre și să le umple pe deplin, pentru ca astfel să ne devotăm și să ne predăm Lui în întregime – „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima” (Psalmul 139.23)!

    A. Blok


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Sfătuiți-vă unii pe alții.

    Coloseni 3.16


    Câteva sfaturi

    Nu accepta niciodată sfatul unuia care nu a avut problemele tale!

    Iubești viața? Atunci nu risipi timpul din care este făcută!

    Nu-ți lăsa vorbirea să meargă mai departe decât gândirea!

    Încearcă întotdeauna să-ți recunoști greșelile și să înveți din ele!

    Cu cât se ridică mai multe obstacole în calea unor realizări, cu atât vei înțelege mai clar că trebuie să strigi la Domnul.

    Cine vrea să facă toate pe placul tuturor va pierde în curând sensul drumului drept.

    Nu te îngrijora cu privire la ce nu înțelegi din Biblie; fii îngrijorat pentru ce înțelegi și nu împlinești!

    Nu spune DA când Dumnezeu spune NU și nu spune NU când Dumnezeu spune DA, pentru că riști să plătești scump prețul alegerii tale!

    Nu-ți face repede prieteni! După ce ți i-ai făcut, nu-i îndepărta repede de la tine!

    Învață să scrii durerile pe nisip și bucuriile pe stâncă!

    Depărtează-te de rău, fă binele și rămâi așa pentru totdeauna!

    Citirea Bibliei: 2 Cronici 5.1-14 · 2 Timotei 2.7-13


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ FACI FAȚĂ DURERII | Fundația S.E.E.R. România

    „Toate îşi au vremea lor… plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui…” (Eclesiastul 3:1, 4)

    Necazul vine peste noi sub multe forme: poți să-ți pierzi locul de muncă, familia sau sănătatea. Dar nimic nu te rănește mai tare decât pierderea cuiva foarte drag. Valurile durerii vor veni asupra ta la fel cum vin valurile oceanului peste nisipul plajei. Indiferent ce va fi însă, nu te îneca! Nu te opri, și nu te lăsa tras în abis de curenți! Nu e rău să simți durerea, dar n-o lăsa să te sufoce. Lasă ca povara ei să te ajute să-ți revii după gânduri, după frici și (dacă este nevoie) după lacrimi.

    Durerea ușurează sufletul, așa cum expirarea dioxidului de carbon ușurează trupul. Dar vine un moment când trebuie să te ridici și să mergi mai departe. Etapele durerii prin care vei trece sunt: șocul, negarea, negocierea, apoi părerea de rău și în cele din urmă, acceptarea. Împăratul David a spus: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.” (Psalmul 23:4).

    Când vei trece de această vale, vei putea privi în urmă cu mai multă liniște sufletească și cu mai puțină durere. Nu te vei mai gândi la ce ai pierdut, ci vei fi mulțumitor pentru tot ce ai putut îndura în acel timp. Și nu-ți fie teamă să te lași cuprins de acele rare momente de râset care apar chiar și pe chipul cuiva cu inima zdrobită. Râsul este un leac pentru suflet și ușurează tensiunea acelor clipe; trebuie doar să acceptăm să ieșim din durerea noastră actuală și să ne schimbăm punctul focal.

    Lucrul acesta este un balsam vindecător, iar acest adevăr este menționat chiar în Biblie (Proverbele 17:22): „O inimă veselă este un bun leac.” Îți doresc să ai parte de ea!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Petru 1:1-11


    Petru începe această a doua epistolă amintindu-le creştinilor ce au primit împreună: „o credinţă de acelaşi preţ” (v. 1), „tot ce priveşte viaţa şi evlavia” (v. 3) şi „promisiunile cele mai mari şi preţioase” (v. 4). Credinţa noastră, care‑şi însuşeşte tot ceea ce dă Dumnezeu, nu trebuie să rămână inactivă. Trebuie să fie însoţită de energia numită virtute (v. 5), pentru a ajunge la cunoştinţă (cuvânt caracteristic acestei epistole).

    În acelaşi timp, pentru a dispune deplin de toate puterile noastre, este absolut necesară înfrânarea, apoi răbdarea, care ştie să persevereze în efort. În acest „climat moral” se vor dezvolta relaţiile noastre

    1. cu Domnul: evlavia;

    2. cu fraţii: dragostea de fraţi;

    3. cu toţi: dragostea.

    Aceste şapte complemente ale credinţei alcătuiesc un tot, asemenea unei cămăşi de zale. Absenţa lor are consecinţe dramatice în viaţa creştinului: trândăvie, sterilitate, miopie spirituală. El nu vede departe; credinţa lui nu mai distinge la orizont cetatea cerească, ţinta călătoriei creştine (comp. cu Evrei 11.13). Porţile veşnice s-au ridicat deja pentru Hristos, Împăratul gloriei (Psalmul 24.7-9). Fie ca El Însuşi să ne acorde în suita Sa „din belşug intrarea în Împărăţia” Lui eternă!

  • 13 Noiembrie 2023

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat.

    Așteptând fericita speranță și arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos.

    Tit 2.11; 2.13


    Hristos, Mântuitorul nostru (9) – Cele două arătări ale Lui

    Mai întâi de toate trebuie să remarcăm că acest verset accentuează dumnezeirea absolută a Domnului nostru Isus. El este „marele nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos” – este Dumnezeu și Om într-o singură Persoană binecuvântată!

    Observăm apoi cele două arătări prezentate în aceste versete. Noi trăim în intervalul de timp cuprins între ele. Privim înapoi și vedem prima Sa arătare în această lume. A venit El atunci să judece? Nu, căci nu ar mai fi existat nicio speranță pentru noi! El a venit „plin de har și de adevăr” (Ioan 1.14). Nu a venit ca Judecător, ci ca Mântuitor, și a adus harul lui Dumnezeu și mântuirea, punându-Se la dispoziția tuturor oamenilor. A venit ca Om binecuvântat, blând și smerit cu inima, Om care a fost accesibil tuturor și care a putut să vindece orice boală.

    Vedem apoi că cea de-a doua arătare este una glorioasă. Noi suntem în așteptarea acestei arătări. El va veni atunci ca Judecător și va face judecată asupra celor nelegiuiți (Iuda 14 și 15). Îl va nimici pe Antihrist cu „suflarea gurii Sale” și cu „strălucirea venirii Sale” (2 Tesaloniceni 2.8). Totuși, El va veni ca Mântuitor, fiindcă va elibera rămășița iudaică și pe mulți dintre națiuni, care vor fi mântuiți în timpul de necaz, deși toți aceștia nu vor face parte din Adunare (Apocalipsa 7.4-9).

    Cum rămân lucrurile cu noi, care suntem Adunarea lui Dumnezeu acum pe pământ? „Fericita speranță” face referire la venirea Sa pentru a-Și lua Adunarea și a o duce în casa Tatălui, înainte de arătarea Sa în glorie. Ce speranță minunată avem! În orice moment putem fi răpiți de Domnul, pentru a fi cu El în glorie pentru totdeauna (1 Tesaloniceni 4.16; 2 Tesaloniceni 2.1)!

    K. Quartell


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Domnul cunoaște gândurile celor înțelepți, știe că sunt deșarte. Nimeni să nu se laude deci cu oameni.

    1 Corinteni 3.20,21


    Încurcătura profesorului

    La sfârșitul orei de biologie, profesorul a spus: „Putem accepta și crede că viața este un proces lung de milioane de ani”. O elevă a ridicat mâna și a spus: „În Biblie este scris că Dumnezeu a creat pe om și toate viețuitoarele”. Profesorul a zâmbit ironic și a spus: „Oare ce autoritate mai are Biblia astăzi?”. — „Ea este Cuvântul lui Dumnezeu”, a replicat eleva.

    În momentul următor a sunat clopoțelul și elevii au alergat în pauză. Dar eleva i s-a adresat din nou profesorului: „Credeți că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu?”. Din nou, ironic, profesorul a răspuns: „Biblia este o carte ca toate manualele și de aceea trebuie s-o folosim cu reținere”. Arătând spre o carte veche din bibliotecă, eleva l-a întrebat pe profesor de ce nu o mai folosește la ora de biologie. „Acest manual este de peste 20 de ani și este depășit.” — „Atunci înseamnă că peste 20 de ani și manualele noastre de biologie vor fi depășite”, a spus eleva. „Cu tot respectul spun că vor apărea noi descoperiri”, a confirmat profesorul. — „Da, dar Biblia a fost scrisă cu două mii de ani în urmă și este tot actuală. De ce nu a fost nevoie de nicio revizuire?” Profesorul de biologie a fost pus în încurcătură și a spus doar atât: „Este o întrebare interesantă, dar acum trebuie să plec la altă clasă pentru ora de biologie”.

    Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este superioară oricărei cărți din această lume!

    „Iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pentru totdeauna” (Isaia 40.8).

    Citirea Bibliei: 2 Cronici 4.1-22 · 2 Timotei 2.1-6


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PERCEPȚIA DE SINE | Fundația S.E.E.R. România

    „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt…” (1 Corinteni 15:10)

    Dacă ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, nașterea din nou începe un proces de transformare a modului în care gândești despre tine însuți. Dar el trebuie continuat în fiecare zi prin înnoirea minții. Biblia ne avertizează: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12:2)

    Așadar, când gândirea ta este schimbată de Cuvântul lui Dumnezeu, se întâmplă două lucruri:

    1) Știi care este voia Lui pentru tine; și

    2) Știi că El Își găsește plăcerea în tine. Când se întâmplă aceste două lucruri, percepția despre tine se schimbă și nu mai ești la mila opiniei pe care o au alții despre tine, sau a evaluării pe care ți-o fac ei. Părerea pe care o avem despre noi înșine este profund afectată de părerile figurilor de autoritate din anii noștri de formare.

    Dacă părinții noștri au avut tendința să ne neglijeze sau să ne ignore, am tras concluzia că nu merităm timpul lor, atenția lor sau dragostea lor… și lucrul acesta s-a răsfrânt asupra stimei noastre de sine. Dar pe măsură ce ne maturizăm prin Cuvântul lui Dumnezeu, învățăm să umblăm în lumina noii noastre imagini de sine, și câștigăm stimă de sine. Indiferent care au fost situațiile prin care ai trecut în viață, sau greșelile pe care le-ai făcut, Dumnezeu te va ajuta să înțelegi cine ești și ce te-a destinat El să faci.

    Înainte ca Pavel să-L întâlnească pe Hristos, el i-a persecutat pe creștini; trist, nu-i așa? Dar după ce s-a întâlnit cu Hristos, el a scris: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic.” Când înțelegi harul lui Dumnezeu – harul Său neschimbător, nemeritat și nesfârșit – față de tine, acest lucru va schimba părerea pe care o ai despre tine însuți.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Petru 5:1-14


    „Paşte mieluşeii Mei”, „păstoreşte oile Mele!”, îi spusese Domnul lui Petru (Ioan 21.15‑17). Apostolul, departe de a se ridica deasupra celorlalţi creştini (poziţie care i-a fost atribuită în creştinătate), atunci când le face recomandări bătrânilor, el se desemnează simplu, ca un bătrân cu alţi bătrâni. Astfel, el le recomandă bătrânilor să nu domine turma Păstorului celui bun, ci să fie modele (v. 3). Oile nu le aparţineau; ei erau doar responsabili înaintea marelui Păstor. Nu mai puţin, se cuvine ca tinerii să fie supuşi bătrânilor şi tuturor li se cade să fie împodobiţi cu smerenie, ceea ce s-ar putea traduce prin: „încingeţi-vă ştergarul pentru slujire” (v. 5; comp. cu cap. 3.8). „Dumnezeul oricărui har” (v. 10) dă har celor smeriţi.

    „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi” (v. 7). Această încredere şi această predare în mâna lui Dumnezeu nu ne scutesc de vigilenţă, deoarece Satan, vrăjmaşul care ameninţă mereu, pândeşte cea mai mică neglijenţă, iar împotrivirea faţă de Satan aduce tot suferinţă (v. 8, 9). Scriptura dă încă o dată mărturie pentru creştin, în măsura lui, dar mai ales pentru Modelul divin, despre suferinţele care pentru „puţină vreme” sunt partea sa şi de gloriile care vor urma (v. 10; cap. 1.11b).

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne