Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 18 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Două lucruri Îți cer; nu mi le refuza înainte de a muri: depărtează de la mine deșertăciunea și minciunile; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăție; hrănește-mă cu pâinea de care am nevoie zilnic, ca nu cumva, fiind sătul, să Te tăgăduiesc și să zic: „Cine este Domnul?“. Sau ca nu cumva, fiind sărac, să fur și să iau în deșert Numele Dumnezeului meu.

    Proverbe 30.7-9

    Rugăciunea lui Agur (1)

    În rugăciunea sa, Agur Îi cere Domnului două lucruri: integritate și mulțumire. El dorea să trăiască o viață integră înaintea Dumnezeului său, o viață pe care el o considera ca trebuind să fie lipsită de deșertăciune și de minciună. Aceste două cuvinte, deșertăciune și minciună, înglobează întreg caracterul acestei lumi, cu toate promisiunile ei deșarte și cu natura ei înșelătoare. Agur nu cere ajutor pentru a spune adevărul, ci se roagă pentru a fi păzit de mirajul a tot ceea ce este deșertăciune și de orice lucru care nu este din adevăr.

    Se spune adesea că reputația este ceea ce oamenii cred că suntem, însă integritatea este ceea ce suntem atunci când nimeni nu este în jur. Această lume va căuta să ne atragă spre ea cu promisiuni, cu speranțe și cu plăceri false. Cuvântul lui Dumnezeu însă ne îndreaptă privirile către Cel care este Adevărul – către Domnul Isus Hristos. Agur nu se încredea în sine însuși.

    Iacov ne atenționează: „Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie față de Dumnezeu? Deci oricine va vrea să fie prieten al lumii se face vrăjmaș al lui Dumnezeu“ (Iacov 4.4). David se roagă: „Abate-mi ochii, ca să nu privească deșertăciunea“ (Psalmul 119.37). Avem noi înțelepciunea și devotamentul lui Agur? Să ne îndreptăm ochii către Persoana minunată a Domnului Isus și atunci toate lucrurile acestei lumi își vor pierde strălucirea în ochii noștri!

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ferice de cine citește și de cei care ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc cele scrise în ea, căci timpul este aproape.

    Apocalipsa 1.3

    Predicțiile biblice devin imaginabile

    O companie suedeză a implantat sub pielea angajaților săi un cip, cu ajutorul căruia se pot deschide ușile, se pot folosi copiatoarele sau se poate plăti masa la cantină. De asemenea, poate fi utilizat pentru a monitoriza orele de lucru. Identitatea electronică este formată dintr-un număr de 16 cifre. Cipul este inclus într-o capsulă de sticlă și este injectat sub piele. Acesta permite accesul la o zonă protejată prin parolă, în care pot fi stocate și alte date ale deținătorului de cip, cum ar fi adresa, datele contului, medicamentele, grupa sanguină, vizitele la medic, bolile sau asigurările. O antenă minusculă transmite datele în eter, astfel încât acestea pot fi recepționate pe o rază de aproximativ 10 metri de un calculator cu conexiune la internet sau de un telefon mobil.

    Această tehnologie ne oferă posibilitatea să ne imaginăm ceea ce Biblia prezice: „Și va face ca toți, mici și mari, bogați și săraci, liberi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta“ (Apocalipsa 13.16,17).

    Biblia este actuală și multe dintre profețiile sale s-au împlinit, iar celelalte se vor împlini.

    Dumnezeu anunță evenimentele viitoare, pentru că El este îndelung răbdător și dorește „ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință“ (2 Petru 3.4-10). Astăzi este încă momentul potrivit să credem în Biblie și să ne întoarcem la Dumnezeu.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 26.13-25 · Filipeni 4.8-14

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Levitic 5:1-13

    Versetele de la 1 la 4 ne dau câteva exemple de păcate care trebuia ispăşite prin jertfă. Se pune problema unor fapte a căror gravitate probabil că nu am fi descoperit-o dacă Cuvântul, piatra de încercare a conştiinţei noastre, nu le-ar fi condamnat: omisiunea depunerii unei mărturii, contactul scurt cu ceva necurat, rostirea unor cuvinte nesocotite. Cineva poate să se facă vinovat prin păstrarea tăcerii (v.1) sau prin faptul că a spus prea mult     (v. 4). În toate aceste cazuri era necesară mărturisirea (v. 5), urmată de aducerea jertfei (v. 6). Tot aşa se pune problema în 1 Ioan 1.9, numai că acolo nu mai trebuia să se aducă jertfă a doua oară. Sângele lui Hristos este deja vărsat pentru noi înaintea lui Dumnezeu, aşa că este suficientă mărturisirea. Atunci Dumnezeu „este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire“.

    Versetele de la 7 la 13 iau în considerare unele deosebiri între resursele celor care aduceau jertfe. Unul oferea un miel, altul două turturele şi altul o mână de făină. Nu toţi putem aprecia în aceeaşi măsură lucrarea Domnului Isus. Dar ceea ce con­tează este adevărata valoare pe care o are înaintea lui Dumnezeu.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FRICA DE DOMNUL | Fundația S.E.E.R. România

    „Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El…” (Proverbele 14:26)

    Dacă te supui voii lui Dumnezeu, nu mai trebuie să-ți fie frică de nimic, pentru că El devine „adăpostul și sprijinul tău” (Psalmul 46:1). Să te temi de Dumnezeu nu înseamnă că ți-e frică pentru că-ți va face rău! El este un Dumnezeu bun! „Frica de Domnul” înseamnă să Îi urmezi instrucțiunile și să Îi recunoști autoritatea în toate lucrurile. Biblia spune că: „Frica de Domnul este un izvor de viață, ea ne ferește de cursele morții.” (Proverbele 14:27) Probabil ai observat și tu că în zilele noastre nu prea mai există respect pentru autoritate; am dezvoltat o mentalitate care spune: „Nimeni nu-mi va spune mie ce trebuie să fac!” Dar Biblia afirmă: „Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El.” De ce oare? Pentru că teama de Dumnezeu, plină de reverență și închinare, înseamnă să fii respectuos și supus. Înseamnă să faci ce-ți spune Dumnezeu să faci, iar încrederea și credința ta în El vor continua să crească. Și vei mai observa un lucru important: cu cât ai mai multă teamă reverențioasă și plină de respect față de Dumnezeu, cu atât vei fi mai atent și mai politicos în relațiile cu ceilalți. Asta pentru că știi că ești răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru faptele tale și recunoști că ceilalți sunt la fel de valoroși pentru El, ca tine. Solomon ne spune care este datoria noastră: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.” (Eclesiastul 12:13). Iar Moise le-a spus copiilor lui Israel: „ce alta cere de la tine Domnul Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău…” (Deuteronomul 10:12). Nu este deloc complicat, nu-i așa? Păi atunci, teme-te de Dumnezeu!

  • 17 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă teamă.

    1 Timotei 5.20

    Se poate întâmpla ca un păcat să nu fie cunoscut de cei din adunare, dar se poate, de exemplu, să fie făcut cunoscut și răspândit de către niște vecini ai celui care l-a comis. Adunarea trebuie să cerceteze dacă lucrurile răspândite sunt adevărate și dacă ele lezează mărturia publică a adunării. Dacă lucrurile stau așa, atunci este necesară mustrarea în public. Adunarea care este într-o stare duhovnicească bună va hotărî dacă este un păcat care cere o tratare publică sau nu.

    Din cauza unei stări duhovnicești pipernicite, „mustrarea înaintea tuturor“ a celui care păcătuiește rămâne mereu o problemă nerezolvată. În mijlocul credincioșilor nu este acel duh dumnezeiesc al sfințeniei, care ar trebui să-i caracterizeze, și, din acest motiv, lipsește puterea duhovnicească pentru a pune păcatul în fața tuturor. „Înaintea tuturor“ înseamnă în prezența tuturor credincioșilor. Este posibil să intervină ceva care trebuie să fie cunoscut și de cei care nu sunt în părtășie. Într-un asemenea caz este bine să fie și ei prezenți, putând astfel recunoaște că adunarea păstrează sfințenia în mijlocul ei.

    În general, este bine ca ceea ce nu este neapărat necesar să nu fie descoperit lumii. Lucrurile rele sunt spre rușinea noastră și nu trebuie duse mai departe. Noi trebuie să ne aflăm după perdelele cortului întâlnirii, în prezența lui Dumnezeu, iar pe cei care sunt afară să nu-i invităm înăuntru. Oare nu au trecut credincioșii prin experiențe neplăcute din cauza faptului că au purtat răul în afară, făcând astfel pe placul diavolului? Să presupunem că un frate sau o soră aud șoptindu-se un lucru despre cineva din adunare; ei, la rândul lor, spun mai departe, iar cel care ascultă spune la rândul lui mai departe. Este clar că se face lucrarea diavolului. Îmi amintesc despre un frate bătrân care, atunci când făcea vizite, spunea: «Nu ascult nimic. Să mergem la fratele sau sora despre care vrei să-mi spui și, acolo, în prezența lui sau a ei, poți să-mi vorbești». Să călcăm și noi pe astfel de urme!

    C. Briem

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.

    Evrei 4.13

    Seva corozivă

    Exploratorii au adus de pe tărâmuri îndepărtate diferite plante. Una dintre acestea este brânca marelui urs (Heracleum mantegazzianum), care provine din Caucaz și crește până la o înălțime de aproximativ trei metri. În secolul al XIX-lea a fost considerată o plantă ornamentală, mai târziu o plantă meliferă, având o producție de nectar ridicată. Dar această plantă cu creștere rapidă a devenit din ce în ce mai mult o problemă. Ea crește peste alte plante, iar seva sa conține o otravă care provoacă grave arsuri pe piele atunci când este atinsă, uneori chiar și după câteva zile, când reziduurile de sevă ale plantei reacționează cu lumina soarelui și, ulterior, deteriorează grav pielea.

    La fel de corozivă ca otrava acestei plante este otrava păcatului. Ca și brânca ursului, păcatul crește rapid peste tot. Uneori pare foarte atractiv, dar are consecințe devastatoare. Așa cum brânca ursului se răspândește rapid datorită numărului mare de semințe, la fel se întâmplă și cu păcatul. Pornind de la păcate „mici“, pe care le considerăm controlabile, păcatul se răspândește din ce în ce mai mult, crește rapid și are un efect distructiv, precum seva acestei plante. Păcatul nu rămâne neobservat, pentru că Dumnezeu îl va scoate la lumină.

    Așa cum grădinarul trebuie să smulgă brânca ursului cu tot cu rădăcină, dacă vrea să o stârpească, tot așa trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să scoată păcatul din viața noastră, pentru ca acesta să nu se înmulțească în întreaga noastră ființă.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 26.1-12 · Filipeni 4.1-7

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Levitic 4:27-35

    Pentru păcatul lui, un preot uns trebuia să aducă un viţel (v.3), o căpetenie un ţap (v.22, 23), iar un om de rând un ied sau un miel (v.27, 28, 32). Cei care trebuie să fie un exemplu au o responsabilitate mai mare, care se reflectă în importanţa animalului adus ca jertfă. Dar înaintea lui Dumnezeu „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu“ (Romani 3.23). Fie că sunt în vârful sau la baza scării sociale, onoraţi sau dispreţuiţi de contemporanii lor, fie că sunt răufăcători sau trec drept oameni cinstiţi, toţi oamenii sunt incluşi într-o singură categorie: cea a  păcătoşilor pierduţi. Totuşi, în nemăsurata Lui îndurare, Dumnezeu a creat o nouă categorie: cea a păcătoşilor iertaţi. El „i-a închis pe toţi în neascultare (sau: în necredinţă), ca să arate îndurare tuturor“ (Romani 11.32).

    Să ne oprim asupra expresiilor din v. 23 şi 28: „dacă i se va face cunoscut păcatul lui prin care a păcătuit“. Aceasta este o aluzie la slujba delicată, numită „spălarea picioarelor“, care constă în a-l ajuta pe un alt credincios să-şi descopere şi să-şi judece greşelile (Ioan 13.14).

    „Şi i se va ierta“, spune Cuvântul la sfârşitul fiecărui paragraf. Acesta este răspunsul divin pe care Dumnezeu îl poate da păcătosului pocăit pe temeiul lucrării Fiului Său preaiubit!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    E TIMPUL SĂ MERGI MAI DEPARTE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite…”

     (Evrei 6:1)

    Ai impresia uneori că ceea ce a funcționat în trecut nu mai funcționează acum pentru tine? Poate că este vorba despre un loc de muncă pe care nu îl mai ai, despre o relație pe care-ar trebui s-o reanalizezi, sau despre o metodă pe care trebuie s-o schimbi. Indiferent despre ce e vorba, nu-ți fixa rădăcinile atât de adânc, încât să nu poți renunța și să nu poți merge mai departe, când e nevoie. Se spune că crabul pustnic caută o carapace care i se potrivește și trăiește în ea până când devine mai mare decât ea. În acel moment, trebuie să iasă de-acolo, și să găsească pe fundul oceanului una mai mare… un proces care se repetă de-a lungul întregii sale vieți. Așadar, iată o întrebare pentru tine: Oare te agăți de ceva care nu ți se mai potrivește, doar pentru că este ușor și familiar? Psalmistul David s-a rugat: „Scoate-mă la loc larg când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea!” (Psalmul 4:1). Trebuie să fii dispus să ieși din zona ta de confort și să te confrunți cu un pic de „strâmtorare”! Asta este ceea ce te face să crești. Răbdarea și perseverența sunt calități admirabile, dar nu mai funcționează în situații pe care dorești să le depășești. În loc să „reziști” și să te străduiești mai mult, în anumite momente ale vieții trebuie să te oprești și să te întrebi: „Este bună pentru mine această situație?” Dacă nu ești sigur, cere-I lui Dumnezeu „o inimă pricepută… să deosebească binele de rău!” (1 Împărați 3:9). Și când El îți spune ce să faci, ascultă-L și fă ce-ți spune – chiar dacă la început nu te vei simți în largul tău. Când Dumnezeu îți spune că e timpul să mergi mai departe, o face pentru că există o altă „cochilie” pregătită de El, menită să ți se potrivească mai bine!

  • 16 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Toată ființa Lui este plină de farmec.

    Cântarea Cântărilor 5.16

    Domnul, obosit de călătorie, flămând și însetat, ședea lângă fântână. Acolo vine o femeie păcătoasă. Ce tact, ce har, ce dragoste manifestă El! Înaintea femeii pe care o poate ajuta, uită de foame. Mai târziu, El le spune ucenicilor: «Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoașteți». El uită și de sete și o întreabă pe această femeie păcătoasă, pe care o cunoaște foarte bine: «Ai ceva apă pentru Mine?». Niciodată un iudeu nu făcuse așa și nici măcar un samaritean nu ar fi făcut aceasta, dacă ar fi știut că femeia era imorală. Însă El a făcut-o, El, Cel care o cunoștea, ca astfel s-o câștige. El nu începe să-i vorbească despre păcatele ei. Întâi caută să-i câștige inima prin harul și prin bunătatea Sa. Aceasta merge atât de departe, încât ea nu poate să nege că este o păcătoasă, după ce El i-a câștigat încrederea. Însă chiar mai înainte, El începe să stea de vorbă cu ea despre minunate adevăruri viitoare, care sunt atât de adânci, încât unii nici chiar dintre credincioșii din zilele noastre nu le înțeleg; apa vie, care țâșnește în viața veșnică, Cuvântul lui Dumnezeu făcut viu prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi și care ne aduce în legătură vie cu Domnul din cer. Mii de credincioși nu cunosc acest adevăr în practică, însă Domnul Isus i-l vestește acestei femei păcătoase.

    Iar după aceea, când El îi dă la iveală starea – «Ai avut atât de mulți bărbați, iar acela pe care îl ai acum nu este bărbatul tău» – iar femeia vrea să ocolească realitatea, spunând: „Doamne, … părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta și voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii“, Domnul pornește tocmai de la acest adevăr minunat – adevăr cum nu cunoaștem altul, care între credincioși este atât de puțin cunoscut. «Da, noi știm ce adorăm, voi nu știți. Însă vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați Îl vor adora pe Tatăl în duh și în adevăr. Dumnezeu este Duh; și cine Îl adoră trebuie să-L adore în duh și adevăr!» Ce mod minunat de a câștiga inima acestei femei! Iar noi vedem rezultatul. Nu este demn de admirat?

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    El este Acela care, în zilele vieții Sale pământești, aducând rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrimi către Cel care putea să-L scape din moarte, și fiind ascultat din pricina evlaviei Lui …

    Evrei 5.7

    Suferințele din grădina Ghetsimani

    Când Domnul Isus a fost în Grădina Ghetsimani, cu puțin timp înainte de răstignirea Sa, a văzut întreaga greutate a lucrării pe care o avea în față. El știa că va fi făcut păcat și că va purta păcatele tuturor celor care cred în El (2 Corinteni 5.21; 1 Petru 2.24). Cât de îngrozitor a fost pentru El gândul că va trebui să îndure despărțirea de Dumnezeu pe cruce ca urmare a păcatului omenirii! În sufletul Său sfânt simțea o profundă repulsie față de rău. A fost îngrozitor pentru El, Cel curat și fără de păcat, să vină în contact cu murdăria păcatelor altor oameni și să fie tratat ca fiind păcatul însuși.

    De aceea, El S-a rugat: „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta“ (Luca 22.42). Necazul Lui era atât de mare, încât L-a implorat pe Dumnezeu cu strigăte puternice și cu lacrimi. „Și, fiind în luptă grea, Se ruga și mai fierbinte. Și sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ“ (Luca 22.44). Suferea nespus de mult când Se gândea la suferințele adânci și la moartea Sa pe cruce!

    Din pricina evlaviei Sale, Dumnezeu I-a ascultat rugăciunea. El nu L-a putut scuti pe Domnul Isus de dificila lucrare de răscumpărare. Mântuitorul a trebuit să moară pe cruce. Dar Dumnezeu L-a salvat de la moarte. După trei zile L-a înviat pe Hristos dintre morți, pentru că nu putea să lase ca Sfântul Său să vadă putrezirea (Psalmul 16.10).

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 25.32-44 · Filipeni 3.17-21

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Levitic 4:13-26

    Mulţi oameni nu se consideră vinovaţi de greşelile făcute din neştiinţă; ei merg pe principiul că Dumnezeu nu le poate reproşa ignoranţa şi că va ţine cont de bunele lor intenţii. Fatală iluzie! Faptul că Dumnezeu trebuie să prevadă o jertfă pentru păcatele „din greşeală“ (sau: „din neştiinţă“, sau: „din neatenţie“) dovedeşte că păcătosul, chiar neştiutor, este vinovat înaintea Lui. De altfel, şi legile noastre se aplică la fel: nimic nu scuză ignoranţa. O călcare a legii, chiar neintenţionată, poate pune sub acuzare. În ochii Dumnezeului Celui sfânt, păcatul, odată comis, rămâne; nu este nici o scuză pentru indiferenţa mea. Dar înţeleg că, pentru toate păcatele, dacă este condamnare, în acelaşi timp este şi jertfă. Nu există nimic altceva – în afară de măreaţa lucrare a crucii − care să poată şterge grelele ofense aduse lui Dumnezeu de păcatele mele, comise cu voie sau fără voie, pe care mi le amintesc sau pe care le-am uitat de mult.

    Punând mâna pe capul victimei, cel care aducea jertfa făcea ca păcatul lui să treacă asupra ei. Recunoştea că era vinovat şi că trebuia să moară, dar animalul pe care îl oferea îi lua locul pentru a purta păcatul, murind în locul lui. Aceasta este ceea ce a făcut pentru noi Isus, Înlo­cuitorul nostru perfect.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    GÂNDIREA ÎN AFARA „PRECEPTELOR RELIGIOASE” (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Am venit să chem la pocăinţă… pe cei păcătoşi.” (Marcu 2:17)

    Există o diferență între a-i iubi pe necredincioși și a iubi căile lor. Apostolul Pavel scria: „M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” (1 Corinteni 9:22). Așadar iată ce poți să faci tu: 1) Să fii amabil. „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.” (Coloseni 4:6). 2) Să fii sincer. „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău şi lipiţi-vă tare de bine.” (Romani 12:9) Pentru că Isus a găsit un teren comun cu ea, femeia de la fântâna din Sihar s-a împăcat cu Dumnezeu, apoi și-a adus prietenii și familia ca să-L întâlnească și ei pe Domnul Isus (vezi Ioan cap. 4). Trebuie să petreci timp în preajma necredincioșilor, pentru a le face cunoștință cu Hristos. Când Levi i-a invitat pe Isus și pe ucenicii Săi la masă, alături de vameși și ceilalți rău-famați, fariseii au întrebat: „De ce mănâncă El şi bea cu vameşii şi cu păcătoşii?” Isus… le-a zis: „Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Marcu 2:16-17). Autorul Mark Roberts scria: „Părtășia la masă însemna o intimitate profundă. Să mănânci cu cineva însemna să-ți împărtășești viața și să-i permiți să intre în viața ta. Fariseii, care erau dedicați celor mai înalte standarde de puritate ritualică, se așteptau ca Isus să facă la fel ca ei, păstrând o distanță considerabilă față de persoanele dubioase care I-ar fi putut compromite sfințenia!” Dar Domnul Isus nu-i cataloga pe oameni, și nu era preocupat de menținerea unei măști religioase. El a mâncat cu păcătoșii pentru că aceștia aveau nevoie de ajutorul Său și erau deschiși să Îl primească. Dar tu? Ești dispus să-ți murdărești mâinile? Ești mai preocupat de ceea ce cred oamenii despre tine, decât de cei care au nevoie de Hristos? Meditează la lucrul acesta astăzi!

  • 15 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Această imagine, botezul, vă salvează și pe voi acum, care nu este o lepădare a necurăției cărnii, ci cererea către Dumnezeu a unei conștiințe bune, prin învierea lui Isus Hristos, care, ajuns în cer, este la dreapta lui Dumnezeu, fiindu-I supuși îngeri și autorități și puteri.

    1 Petru 3.21,22

    „Salvați-vă din generația aceasta perversă“, le spune tot Petru, în prima sa predică din Fapte (2.41). Iar în următorul versete citim: „Aceia deci care au primit cuvântul lui au fost botezați“. Am putea defini botezul ca fiind o disociere, o rânduială exterioară, cu o însemnătate specifică. Botezul este bazat pe moartea și pe învierea lui Hristos, pentru că „suntem botezați în moartea Lui“ (Romani 6.3) și astfel suntem „îngropați împreună cu El“ (Coloseni 2.12). Nimic nu ne poate disocia efectiv de ordinea de lucruri prezentă, tăind legăturile noastre cu lumea, decât moartea și îngroparea!

    Lucrul special pe care Petru îl accentuează, atât în predica sa, cât și în epistola sa, este că botezul taie legătura dintre iudeii care s-au pocăit și au crezut în Domnul Isus și restul poporului nepocăit și necredincios. Acest lucru este spus clar în Fapte 2 și este subînțeles în 1 Petru 3.21, fiindcă epistola lui a fost adresată iudeilor credincioși. El spune că botezul este o „imagine“ cu privire la apele potopului, care în vechime au tăiat legătura dintre credinciosul Noe, împreună cu casa lui, și lumea necredincioasă. Noe și casa lui au fost mântuiți „prin“ apă din ruina și moartea care au venit asupra pământului nelegiuit. Aceia cărora Petru le-a scris fuseseră mântuiți prin botez de masa nelegiuită a națiunii lor. Ei suferiseră mult din partea celor care nu au crezut, însă fuseseră mântuiți de soarta lor, atât în această viață, la distrugerea Ierusalimului, cât și cu privire la veșnicie.

    Când o navă mare se scufundă, nu este suficient să lași bărcile mici cu ajutorul frânghiilor și apoi să intri în ele. Dacă nu sunt tăiate funiile, nu va fi mântuire. Botezul taie frânghiile, și acesta este sensul în care el mântuiește.

    F. B. Hole

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dumnezeu deci, trecând cu vederea timpurile de neștiință, poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.

    Fapte 17.30

    Decide-te acum!

    În anul 168 î.Hr., regele sirian Antioh al IV-lea Epifanul a ocupat Egiptul Superior cu trupele sale. Dar romanii nu doreau să vadă un rival dezvoltându-se în estul Mediteranei, așa că au trimis un emisar în Egipt.

    Întâlnirea a avut loc la Eleusis. Trimisul roman l-a întâmpinat pe regele sirian fără a-l saluta și i-a cerut cu asprime să părăsească imediat Egiptul. Cu toiagul său a desenat în nisip un cerc în jurul regelui: „Decide-te acum! Nu vei părăsi acest cerc până nu ne vei da un răspuns!“. Astfel, Antioh nu a avut de ales decât să se retragă imediat sau să riște un conflict deschis cu Roma.

    Maniera romanului a fost nepoliticoasă și umilitoare, dar foarte eficientă. Cu toate acestea, nici măcar nu a avut un temei juridic pentru cererea sa ultimativă.

    Atunci când Dumnezeu „ne cheamă să ne retragem“ și ne poruncește să ne pocăim și să ne întoarcem la El, cineva ar putea găsi aceasta ca fiind o afirmație nepoliticoasă, dură și umilitoare. Dar, înainte de toate, să ne amintim că Dumnezeu are dreptul să ne ceară acest lucru, pentru că El este Creatorul nostru. Să înțelegem că nu este vorba de „poziții de putere“. Cererea lui Dumnezeu este un apel din dragoste. El nu vrea ca noi să pierim, ci dorește să ne dea viață veșnică. De aceea, El ne cheamă atât de urgent la pocăință, dar nu ne obligă să facem acest lucru.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 25.18-31 · Filipeni 3.8-16

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Levitic 4:1-12

    Jertfa pentru păcat încheie lista jertfelor sfinte. Pe primul loc a fost pusă arderea-de-tot, partea ce revenea lui Dumnezeu din lucrarea lui Hristos, jertfa pentru nevoile păcătosului fiind prezentată ultima. Dar, se înţelege, noi trebuie să urmăm calea în sens invers. Înainte de a cunoaşte pacea şi bucuria jertfei de mulţumire şi de a înţelege ce a fost Isus în viaţa Lui pentru Dumnezeu, începem intrând în relaţie cu Cel care a suferit şi a murit pe cruce pentru a ispăşi păcatele noastre. Sângele era adus în cort pentru a-I aduce lui Dumnezeu dovada lucrării încheiate şi ca pentru a-i da păcătosului garanţia că este acceptat. Grăsimea fumegândă pe altar semnifică satisfacţia pe care o găseşte Dumnezeu în supunerea victimei.

    Pe scurt, în timp ce carnea arderii-de-tot trebuia arsă pe altar, iar cea a jertfei de pace (mulţumire) trebuia mâncată de cel care o aducea, trupurile animalelor jertfite pentru păcat trebuia arse afară din tabără. Din cauza păcatelor pe care le-a luat asupra Lui, Isus a suferit „afară din tabără“ (Evrei 13.12), departe de prezenţa Dumnezeului Celui sfânt. Verbul „a arde“, diferit de „a face să fumege“, întrebuinţat pentru grăsimi şi mirosuri, arată intensitatea judecăţii care a consumat Jertfa noastră desăvârşită (Evrei 13.11).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    GÂNDIREA ÎN AFARA „PRECEPTELOR RELIGIOASE” (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Milă voiesc, iar nu jertfă!” Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Matei 9:13)

    Autoarea Nicole Unice spunea: „Printre suspiciunile oamenilor în legătură cu creștinii se numără și acestea: „Mă judecă. Se cred mai buni decât mine. Nu mă aprobă. N-am cum să mă încadrez în religia lor. Sunt prea serioși, deloc amuzanți.” etc.

    Dar să nu uităm că Isus a fost alături de păcătoși, iar fariseii L-au acuzat că este un bețiv și S-a împrietenit cu femei interzise. Isus a interacționat cu oamenii pentru a-i putea prezenta Tatălui Său. El a depășit stereotipurile și le-a vorbit despre Dumnezeu, așa cum este El: accesibil, milostiv și plin de har. Iar cei mai supărați au fost tocmai oamenii care preferau regulile religiei.

    Conceptul unei vieți libere și pline de bucurie alături de Isus poate părea unul fundamental pentru tine. Dar oare asta cred și vecinii tăi? Ne simțim confortabil să stăm cu oameni care cred și simt ca noi, ca atunci când purtăm o îmbrăcăminte lejeră. Părtășia între credincioși este un dar minunat. Dar dacă vrem cu adevărat să urmăm exemplul Domnului Isus, trebuie să căutăm mereu ocazii de a-i implica și pe cei din jurul nostru!” Domnul Isus a spus: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi”. Milă voiesc, iar nu jertfă!” Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Matei 9:13)

    Cum poți împărtăși Evanghelia, dacă toți prietenii tăi sunt creștini? Unii dintre noi am devenit atât de izolați și deconectați, încât nu mai avem niciun fel de interacțiune semnificativă cu necredincioșii. Și cu cât trece mai mult timp, cu atât mai izolați și mai confortabili devenim, până când, în cele din urmă, pierdem contactul exact cu oamenii pe care Isus a venit să-i salveze. Apostolul Pavel spune: „Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” (1 Corinteni 9:22) – iar asta este o gândire în afara „preceptelor religioase”, gândire pe care ar trebui s-o avem și noi!

  • 14 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Stăpâne, după ce toată noaptea ne-am trudit, nimic n-am prins; dar, la cuvântul Tău, voi coborî plasele.

    Creșteți în har și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui fie gloria și acum și în ziua eternității! Amin.

    Luca 5.5; 2 Petru 3.18

    Versetele de mai sus cuprind în ele cele dintâi și cele din urmă cuvinte ale lui Simon Petru din Scriptură. În primul dintre ele, el a mărturisit că, în ciuda experienței sale de pescar, nu a putut prinde nimic în noaptea care trecuse. Apoi, când s-a așteptat ca plasele să fie goale, a fost uimit să vadă belșugul de pește prins. Acest lucru l-a făcut să se arunce la picioarele Domnului, spunându-I: „Pleacă de la mine, Doamne, căci sunt un om păcătos!“.

    Conflictul interior al lui Petru a fost unul real. Simțea că Domnul este măreț și că nu putea trăi fără El și, în același timp, că el însuși era păcătos și că Domnul trebuia să Se depărteze de el. Domnul Isus însă a pus capăt acestui conflict: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni“. Cu alte cuvinte, El nu avea să-l părăsească, ci avea să-l ia cu Sine, pentru a-l face ca de acum să prindă oameni, nu pești.

    Deși Petru a urmat indicațiile Domnului cam cu jumătate de inimă, El i-a dăruit o pescuire îmbelșugată, cum nu mai avusese până atunci. Această întâmplare l-a transformat pe Petru într-un urmaș al Domnului. După aceea, Petru a avut multe de lepădat și de învățat. A avut multe căderi, însă Domnul a rămas credincios promisiunii Sale (Evrei 13.5). Apoi el a căutat, la rândul său, să-i întărească pe frații săi – după cum Domnul îi promisese că avea să facă (Luca 22.32) – prin cele două epistole ale sale: „Să creșteți în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos“.

    S. Attwood

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum este fapta lui.

    Apocalipsa 22.12

    Așteptarea grădinarului

    Cineva a vizitat o vilă pe malurile lacului Como. După ce grădinarul l-a condus prin mijlocul unei proprietăți minunate, acela l-a întrebat:

    — De cât timp sunteți aici?

    — De douăzeci și cinci de ani.

    — Și de câte ori a venit proprietarul?

    — De patru ori.

    — Când a venit ultima dată?

    — Sunt doisprezece ani de atunci.

    — Presupun că vă scrie.

    — Nu, niciodată.

    — Dar de la cine primiți dispozițiile?

    — De la administrator, care locuiește la Milano.

    — Vine deseori?

    — Niciodată.

    — Dar cine vine să controleze activitatea?

    — Nimeni; mă lasă singur.

    — Și totuși întrețineți această grădină, încât s-ar crede că îl așteptați pe proprietar mâine.

    — Mâine? Nu, domnule, astăzi!

    Ce bine ar fi să ne asemănăm cu grădinarul care își aștepta stăpânul astăzi și care lucra condus de acest gând măreț!

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 25.1-17 · Filipeni 3.1-7

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Levitic 3:1-17

    Tot lucrarea lui Hristos este cea care prezintă şi jertfa de pace (sau jertfa prosperităţii). Însă de astă dată este privită sub aspectul comuniunii, al bucuriei şi al păcii pe care ea le aduce. Domnul Isus nu a venit numai pentru   a-L glorifica pe Tatăl în viaţa Sa (darul de mâncare), în moartea Sa (arderea-de-tot) sau pentru a ispăşi păcatele noastre (jertfele din cap. 4). El a venit şi pentru a ne introduce într-o nouă relaţie de comuniune cu Dumnezeu. Mântuitorul nostru scump nu S-a mulţumit numai să ne salveze de la judecata eternă. A dorit să ne facă fericiţi şi aceasta încă de acum. Ca şi la celelalte jertfe, grăsimea era rezervată pentru Domnul şi era făcută să fumege pe altar. Aceasta simbolizează energia interioară, voinţa care guvernează inima. În cazul Domnului Isus, această energie a fost în întregime pentru Dumnezeu. Voinţa Lui a fost să facă numai ceea ce Îi era plăcut Tatălui Său (Ioan 6.38; 8.29). O astfel de jertfă nu putea să fie decât de o mireasmă nespus de plăcută pentru Dumnezeu (v. 5, 16). Ce privilegiu pentru noi, cei care Îl cunoaştem pe Domnul Isus, de a avea aceeaşi „mâncare“ ca şi Tatăl (v. 11, 16), de a fi invitaţi la masa Lui pentru a împărtăşi bucuria şi gândurile Lui despre Fiul Său preaiubit! „Părtăşia noastră“, spune apostolul Ioan, „este cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos“ (1 Ioan 1.3).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CREDIBILITATEA LUI HRISTOS (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit… a zis: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:28-30)

    Din momentul nașterii Sale și până în ceasul morții, viața lui Hristos a fost prezisă în detaliu de profeții Vechiului Testament. El a împlinit aproximativ patruzeci de profeții diferite în timpul vieții Sale. Din punct de vedere statistic, probabilitatea ca asta să se întâmple era de aproximativ unu la un miliard! De ce este important să subliniem acest lucru? Pentru că se ridică voci care pun la îndoială nașterea Sa din fecioară, divinitatea Sa, minunile Sale, învierea Sa și revenirea Sa iminentă… Evident, astfel de oameni trăiau și pe vremea apostolului Petru, de aceea el a scris: „Îmi voi da osteneala dar ca, şi după moartea mea, să vă puteţi aduce totdeauna aminte de aceste lucruri. În adevăr, v-am făcut cunoscute puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri, mărirea Lui. Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt. Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. Fiindcă, mai întâi de toate, să ştiţi că nicio proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nicio proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” (2 Petru 1:15-21). Așadar, să nu te îndoiești niciodată de veridicitatea Scripturii!

  • 13 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Nu vă răzbunați singuri, preaiubiților, ci dați loc mâniei, pentru că este scris: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti“, spune Domnul. „Deci, dacă vrăjmașului tău îi este foame, dă-i să mănânce; dacă îi este sete, dă-i să bea; pentru că, făcând aceasta, vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui.“ Nu fi învins de rău, ci învinge răul prin bine.

    Romani 12.19-21

    Niciodată Domnul nu a răsplătit rău pentru rău, niciodată nu s-a găsit viclenie în gura Lui; insultat, nu a răspuns cu insultă, suferind, nu amenința, ci Se încredința pe Sine Celui care judecă drept (1 Petru 2.22,23). Aceasta este și calea ucenicilor Săi. Și ei, în același timp, trebuie să îngrijească de ceea ce este bine înaintea tuturor oamenilor, sau, după cum le scrie Pavel filipenilor, să urmărească tot ceea ce este curat și vrednic de a fi iubit, ceea ce este vorbit de bine, orice virtute și orice laudă. Umblând astfel, vor reuși, atât cât depinde de ei, să trăiască în pace cu toți oamenii, căutând nu cele ale lor, ci cele ale altora (versetele 17 și 18).

    Pentru iubiții lui Dumnezeu se cuvine să nu se răzbune singuri, pentru că răzbunarea și mânia Îi aparțin lui Dumnezeu. La timpul Său, El va răsplăti. Partea noastră este, atunci când mânia oamenilor se ridică împotriva noastră, să nu o înfruntăm, ci să lăsăm liniștiți ca furtuna să treacă peste noi și să aducem toate înaintea lui Dumnezeu. Ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi este nu doar ca blândețea noastră să fie cunoscută de toți oamenii, ci și ca, învățând de la Hristos, să dovedim dragoste vrăjmașilor noștri, să-i hrănim pe cei flămânzi, să le dăm de băut celor însetați. Poate pe această cale vom reuși să le atingem inima și conștiința.

    Cât de mare este bucuria de a câștiga pe această cale pe un vrăjmaș și poate de a salva un suflet de la moarte! Aceasta o poate simți doar cel căruia i s-a dăruit să câștige o astfel de victorie. Într-adevăr, ea costă ceva: să te lași înșelat, batjocorit, călcat în picioare, să fii tratat ca un „gunoi“, dar răsplata este cu atât mai dulce, cu cât mai scump a fost câștigată.

    R. Brockhaus

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    El i-a dus afară până spre Betania și, ridicându-și mâinile, i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, a fost despărțit de ei și a fost înălțat la cer. După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie.

    Luca 24.50-52

    Înălțarea lui Hristos

    După învierea Sa, Isus S-a arătat ucenicilor Săi timp de 40 de zile, pregătindu-i pentru plecarea Sa. Ce mângâiere a fost pentru ei să-L revadă după răstignire și moarte și să-L asculte!

    Dar acum a sosit timpul ca ucenicii să-și înceapă slujirea. Ei nu vor fi singuri în această situație. Căci, înainte de a-Și lua rămas bun de la ei, Isus Și-a reînnoit promisiunea: „Voi veți primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi“. Apoi le-a prezentat sfera lor de acțiune: „Și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului“.

    După aceea, Isus Și-a ridicat mâinile spre cer și i-a binecuvântat pe ucenici. El a fost înălțat de pe pământ și a dispărut în nori. Ucenicilor le-a fost greu să-și ia ochii de la cer. Le era mult prea dor de Domnul lor! Atunci, Dumnezeu a trimis doi îngeri la ei cu mesajul: „Acest Isus, care a fost înălțat la cer dintre voi, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând în cer“ (Fapte 1.8,11).

    După înălțarea Sa, Domnul Isus a plecat la cer „și S-a așezat la dreapta Măririi, în locurile preaînalte“ (Evrei 1.3). Acolo, El este activ pentru ai Săi, rugându-Se pentru ei, astfel încât credința lor să nu slăbească în împrejurările dificile ale vieții. El are compasiune pentru slăbiciunile lor, pentru că El Însuși a fost ispitit în viața Sa pământească.

    Isus nu-Și părăsește ucenicii!

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 24.1-22 · Filipeni 2.19-30

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Levitic 2:1-16

    Dacă arderea-de-tot vorbeşte de mireasma plăcută a lui Hristos în moartea Lui, darul de mâncare corespunde perfecţiunii vieţii Lui ca om pe pământ. Într-adevăr, această jertfă nu cere sacrificarea unui animal, nici sânge, ci numai făină, untdelemn, tămâie şi sare. Umanitatea Domnului: bobul de grâu măcinat fin; născut şi botezat cu Duh Sfânt: frământat şi uns cu untdelemn; încercat prin suferinţă, fie văzută, fie ascunsă: focul sobei, al tigăii sau al cuptorului. Toate acestea au fost pentru Tatăl o mireasmă extrem de preţioasă. Credinciosul, oferindu-I lui Dumnezeu această viaţă perfectă a lui Isus, obţine din ea propria lui hrană. Să privim acest Om minunat în Evanghelii. Dependenţa Sa, răbdarea Sa, încrederea Sa în Dumnezeu, blândeţea Sa, înţelepciunea Sa, bunătatea Sa, dăruirea Sa care a rămas neschimbată în toate suferinţele Lui, iată câteva subiecte admirabile care vin în legătură cu darul de mâncare presărat cu tămâie. Este „ceva preasfânt“ (v.3, 10). Aluatul, imagine a păcatului, nu intra deloc, nici mierea, simbol al afecţiunilor omeneşti. În schimb, sarea separării pentru Dumnezeu, care împiedică degradarea, a marcat viaţa Domnului Isus şi nu trebuie să lipsească deloc nici din vieţile noastre (Marcu 9.50; Coloseni 4.6).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CREDIBILITATEA LUI HRISTOS (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit… a zis: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:28-30)

    Ce i-a făcut pe mari intelectuali, precum C. S. Lewis, să-și încredințeze viața lui Hristos? Credibilitatea Mântuitorului! Să remarcăm câteva dintre profețiile din Vechiul Testament pe care Domnul Isus le-a împlinit în timpul vieții Sale: 1) El va intra în Ierusalim pe un măgar: „Iată că Împăratul tău… este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar…” (Zaharia 9:9); 2) El va fi trădat de un prieten: „Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea… ridică şi el călcâiul împotriva mea.” (Psalmul 41:9); 3) El va fi vândut pe treizeci de arginți: „Mi-au cântărit, ca plată, treizeci de arginţi.” (Zaharia 11:12); 4) Ei au tras la sorți pentru hainele Lui: „…îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţi pentru cămaşa mea” (Psalmul 22:18); 5) Niciunul dintre oasele Lui nu va fi rupt: „Toate oasele i le păzeşte, ca niciunul din ele să nu i se sfărâme.” (Psalmul 34:20); 6) Va fi îngropat în mormântul unui om bogat: „…mormântul Lui, la un loc cu cel bogat” (Isaia 53:9); 7) Va învia din morți: „Nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” (Psalmul 16:10). Iar apostolul Ioan scrie: „După aceea, Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit, ca să împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete.” Aflat în deplinătatea facultăților Sale mentale, total lucid și dedicat, Domnul Isus a împlinit profețiile pe care trebuia să le împlinească până la ultima, și a spus: „S-a isprăvit!” Hristos este credibil pe deplin, așa că poți avea încredere în El – oricând!

  • 12 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat și ne învață ca, după ce am tăgăduit neevlavia și poftele lumești, să trăim cu cumpătare, cu dreptate și cu evlavie în veacul de acum, așteptând fericita speranță și arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos.

    Tit 2.11-13

    Mesajul dominant al Scripturii (3) – Arătarea gloriei

    Pavel i-a scris lui Tit că „harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat“. Acest lucru a avut loc în trecut, la prima venire a lui Hristos. În prezent, acest har ne învață să ne ferim de nelegiuire și să trăim cu evlavie, cu dreptate și cu cumpătare, împodobind sau înfrumusețând astfel învățătura harului lui Dumnezeu. Totuși, mesajul creștinismului are în vedere și lucrurile care urmează.

    Viitorul: lui Tit i se reamintește de perspectiva strălucită și de viitorul glorios al creștinului. Cea de-a doua venire ne este prezentată în cele două părți ale ei: mai întâi, răpirea; apoi, arătarea glorioasă și vizibilă. Ce speranță binecuvântată! Domnul Isus poate veni să ne ia în orice moment, fără să fie nevoie de împlinirea vreunui eveniment înainte de acest lucru (1 Tesaloniceni 4.15-17). El va veni pentru noi. Însă – binecuvântat să fie numele Său! – după aceasta ne vom arăta împreună cu El (Coloseni 3.4; Apocalipsa 19.14). Când va veni pentru noi, doar copiii lui Dumnezeu Îl vor vedea și se vor bucura; la arătarea Lui însă, „orice ochi Îl va vedea“, iar lumea se va jeli (Apocalipsa 1.7).

    Este minunat să vedem cum Pavel folosește principiile mărețe ale credinței creștine pentru a oferi o vedere panoramică asupra întregii întinderi a creștinismului, în doar câteva propoziții. El declară pe scurt ceea ce s-a întâmplat, ce se întâmplă și ce se va întâmpla. Trebuie să fim recunoscători pentru acest rezumat al marilor adevăruri ale credinței.

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dacă cineva nu este născut din apă și din Duh, nu poate să intre în împărăția lui Dumnezeu.

    Ioan 3.5

    Născut din nou (8)

    Nașterea din nou este o naștere „din apă și din Duh“. Apa este o imagine a Cuvântului lui Dumnezeu care ne purifică inimile. Dar numai acesta nu ne dă o viață nouă. Duhul Sfânt este cel care transmite credinciosului viața nouă, care este din El Însuși și, prin urmare, poartă caracterul Duhului. De aceea, în următorul verset citim: „Ce este născut din carne este carne; și ce este născut din Duhul este duh“. Ceea ce se naște este întotdeauna de același fel sau de aceeași natură cu cel care îl naște sau îl concepe. Când natura păcătoasă a omului, „carnea“, lucrează ceva, atunci rezultatul este tot „carne“. Ea nu poate aduce roade spirituale; nici nu poate fi îmbunătățită sau rafinată. „Carnea“ nu va deveni niciodată „duh“. De aceea, și Iov a spus: „Cum ar putea să iasă dintr-o ființă necurată un om curat? Nici unul măcar!“ (Iov 14.4). Și David a simțit nevoia unei înnoiri interioare radicale atunci când s-a rugat: „Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule“ (Psalmul 51.10).

    Omul este caracterizat încă de la naștere de o natură păcătoasă. Fie că este grosolan sau manierat, fie că este educat sau needucat, fie că este tăgăduitor al lui Dumnezeu sau religios – natura sa, caracterul său, este „carne“.

    Înainte de nașterea din nou, există doar „carnea“. Dar, prin credința în Hristos, omul poate fi „născut din Dumnezeu“; el primește atunci noua natură divină prin Duhul Sfânt. Așa cum „carnea“ nu poate deveni „duh“, noua natură, care este „născută din Duhul“, nu poate degenera în carne. Ea este darul lui Dumnezeu, este perfectă și bună (Ioan 1.12,13; 1 Ioan 5.1; 2 Petru 1.4).

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 23.14-29 · Filipeni 2.12-18

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Levitic 1:1-17

    Leviticul este o carte închisă pentru cine nu are „cheia“ divină. Aici Îl găsim pe Hristos în aspectele jertfei şi ale preoţiei Sale. Credinciosul are o singură jertfă, adusă „odată pentru totdeauna“, deplin suficientă (Evrei 10.10). Dar, pentru a descrie această jertfă sub diferitele ei înfăţişări, Duhul lui Dumnezeu ne oferă imagini variate şi complementare.

    Ardereadetot este amintită prima, pentru că reprezintă partea care Îi revine lui Dumnezeu din lucrarea lui Hristos. Este exprimată în Noul Testament prin pasaje ca: Ioan 10.17; Efeseni 5.2; Filipeni 2.8. Dragi prieteni creştini, când ne gândim la cruce, în loc să vedem în primul rând mântuirea noastră, să luăm în considerare mai întâi satisfacţia pe care Dumnezeu Şi-a găsit-o în Persoana şi în lucrarea Fiului Său sfânt.

    Pentru jertfă puteau fi aduse trei feluri de animale şi erau unele diferenţe nete în modul lor de sacrificare. De exemplu, numai jertfele de animale erau tăiate în bucăţi şi aşezate pe altar. Dar, în fiecare caz, se înălţa o „mireasmă plăcută Domnului“. Acesta era efectul focului judecăţii care a căzut asupra Jertfei sfinte de pe cruce: ea a dat la iveală până în cele mai mici detalii perfecţiunea jertfei „fără pată“ (Evrei 9.14).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    EVANGHELIZARE SAU FOSILIZARE (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.” (Faptele apostolilor 2:47)

    Biserica are doar două opțiuni: să evanghelizeze sau să se transforme într-o fosilă. Dacă sau când nu reușim să ne împărtășim credința cu cei din afara bisericii, ajungem fie încremeniți într-un tipar, fie în agonia morții. Creșterea Bisericii din Noul Testament este descrisă în următoarele cuvinte: „Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi”. Nu numai că au influențat fiecare nivel al societății, dar dușmanii lor au spus: „Oamenii aceştia care au răscolit lumea au venit şi aici…” (Faptele apostolilor 17:6). Întrebare: dacă biserica ta și-ar închide mâine porțile, ar observa cineva diferența, în afară de congregația ta? Gândește-te la acei primi credincioși: misiunea lor părea imposibilă din multe puncte de vedere; cum puteau ei să ajungă la atâția oameni din locuri așa de îndepărtate?! Nu aveau la dispoziție mijloacele de transport sau de comunicare de azi, nici tipografii, internet sau orice alte asemenea căi moderne pentru a comunica Evanghelia. Părea imposibil din punct de vedere legal: autoritățile guvernamentale le interziceau să vorbească în Numele lui Isus. Și părea imposibil și din punct de vedere social: la urma urmei, cine ar fi ascultat cu adevărat o adunătură de galileeni, lipsiți de cultură și de instruire? Cu toate acestea, ei au fost martori – prin puterea Duhului Sfânt, iar oamenii i-au ascultat. Ei au făcut atât de mult cu atât de puțin, iar noi părem să facem atât de puțin cu atât de multe! Se estimează că, dacă doar 10% dintre membrii unei biserici obișnuite ar lua în serios evanghelizarea, biserica lor s-ar dubla într-un an. Apropo, cuvântul tradus prin „martor” este același cuvânt din care provine cuvântul „martir”. Acei primi credincioși au evanghelizat lumea pentru Hristos, pentru că au fost dispuși să-și dedice viața pentru cauza Sa. Și tu, și eu trebuie să facem la fel!

  • 11 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat și ne învață ca, după ce am tăgăduit neevlavia și poftele lumești, să trăim cu cumpătare, cu dreptate și cu evlavie în veacul de acum, așteptând fericita speranță și arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos.

    Tit 2.11-13

    Mesajul dominant al Scripturii (2) – Harul ne invata

    Apostolul Pavel i-a scris lui Tit, însoțitor al lui și împreună-lucrător cu el, pentru a-i da misiunea de a vizita adunările din Creta. Tit deci avea să acționeze ca trimis al lui, pentru a rândui bătrâni în fiecare adunare și pentru a transmite sfinților „învățătura sănătoasă“ și felurite alte instrucțiuni (Tit 1.5; 2.1).

    Pavel i-a oferit lui Tit un sumar în trei puncte al credinței creștine, pentru a-l împărtăși sfinților (Tit 2.11-13). Acest sumar face referire la trecut, la prezent și la viitor. În trecut, harul lui Dumnezeu s-a arătat, aducând mântuire pentru toți oamenii.

    Prezentul: harul lui Dumnezeu, odată cunoscut cu adevărat, ne învață anumite lucruri. El ne învață „ca, după ce am tăgăduit neevlavia și poftele lumești, să trăim cu cumpătare și cu dreptate și cu evlavie în veacul prezent“. Lucrul uimitor cu privire la creștinism și la doctrina harului lui Dumnezeu este că faptele trebuie să-i urmeze mântuirii, nu să o preceadă, nici s-o inițieze.

    Apostolul spusese deja că cei credincioși trebuie să trăiască în așa fel încât „în toate să împodobească învățătura Dumnezeului nostru Mântuitor“ (Tit 2.10). Cuvântul „împodobească“ în original este acela din care a derivat cuvântul „cosmetică“, folosit de noi astăzi. Pavel ne îndeamnă deci să facem atractivă învățătura harului lui Dumnezeu, s-o înfrumusețăm prin purtarea noastră evlavioasă. Este deci cât se poate de limpede că faptele bune nu ne pot îndreptăți, ci că ele au rolul ca noi să facem harul atractiv pentru alți păcătoși.

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cine își ascunde fărădelegile nu prosperă, dar cine le mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare.

    Proverbe 28.13

    Buruieni ascunse

    De câteva săptămâni urmăresc cu interes cum se dezvoltă grădina vecinului meu în vârstă. Straturile de legume au fost aranjate cu grijă de rudele lui încă de primăvară. De atunci, cartofii, castraveții și roșiile au crescut și au înflorit. Cum reușește pensionarul să facă în așa fel, încât să nu se vadă buruieni în lungul și-n latul grădinii? Trupul său slăbit nu îi permite să îngenuncheze și să plivească ore întregi.

    Secretul mi-a fost dezvăluit ieri: l-am văzut pe bătrân cum se plimba pe alei cu un sac cu rumeguș și scoarță și cum făcea ca fiecare plantă nedorită să dispară sub un strat gros de asemenea amestec, numit mulci.

    Nu ne comportăm noi, oamenii, la fel atunci când vine vorba de păcatele noastre? Așa cum în fiecare grădină sunt buruieni, în viața fiecărui om sunt păcate. Le acoperim cu sârguință, pentru că nimeni nu trebuie să vadă răul pe care l-am făcut și ne prefacem că suntem prietenoși, veseli și serviabili. Nimeni nu ne poate acuza de nimic.

    Cu toate acestea, suntem împovărați, neliniștiți și nefericiți. Nu ar fi mai bine dacă am îngenunchea, pentru a îndepărta buruienile împreună cu rădăcinile? Cum putem face aceasta? Prin pocăință și mărturisire sinceră în fața lui Dumnezeu și a oamenilor pe care i-am nedreptățit.

    De asemenea, să căutăm cauzele care ne-au condus la păcat și apoi să luăm măsurile de precauție, pentru a nu cădea din nou.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 23.1-13 · Filipeni 2.1-11

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 40:20-38

    Sanctuarul şi obiectele necesare pentru închinare au fost pregătite până în cele mai mici detalii şi au fost aşezate fiecare la locul potrivit. Moise a terminat lucrarea, ceea ce ne aminteşte de Cel care i-a putut spune Tatălui: „Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac“ (Ioan 17.4).

    Dar credincioşia lui Moise peste toată casa lui Dumnezeu, menţionată în Evrei 3.2, … este numai o umbră a credincioşiei Fiului, „credincios Celui ce L-a rânduit“. El L-a descoperit pe Tatăl, Şi-a sfinţit „fraţii“, a ridicat adevăratul cort al cărui Mare Preot este, a stabilit o nouă ordine a lucrurilor (nu a celor văzute, materiale), prin care Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu, ne putem apropia de El şi Îi putem sluji (vezi şi Evrei 8.1, 2).

    Minunatul Cort, cu care ajungem la sfârşitul studiului asupra cărţii Exod, a ilustrat pentru noi multe aspecte ale lucrării lui Hristos şi consecinţele acesteia. Cea dintâi consecinţă este că Dumnezeu coboară în glorie ca să locuiască în mijlocul poporului Său (v.34, 35). Astfel că, pe temeiul lucrării terminate a lui Hristos, Dumnezeu Duhul Sfânt a coborât pentru a alcătui Biserica, pentru a fi, conform Ef. 2.22, „o locuinţă a lui Dumnezeu în Duh“.

    De atunci, în ciuda declinului, El este prezent acolo ca o călăuză divină, conducând poporul lui Dumnezeu, aşa cum o făcea pentru Israel norul de deasupra cortului.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    EVANGHELIZARE SAU FOSILIZARE (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Îmi veți fi martori… până la marginile pământului.” (Faptele apostolilor 1:8)

    Antrenorul Vince Lombardi a condus echipa de fotbal american Green Bay Packers din victorie în victorie… Dar, într-o zi, au pierdut în fața unei echipe pe care ar fi trebuit să o învingă cu ușurință. Lombardi și-a adunat echipa, a băgat mâna într-o pungă și a scos o minge de fotbal… Cu zâmbetul său inconfundabil, le-a spus: „Domnilor, aceasta este o minge de fotbal!” Cu alte cuvinte, era timpul să se întoarcă la elementul de bază.

    La fel este și în viața spirituală. Domnul Isus este „Căpetenia mântuirii” noastre (Evrei 2:10; 12:2); înainte de a Se întoarce în ceruri, El ne-a dat „planul de joc”: „Voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” (Faptele apostolilor 1:8). Și cum ultimele cuvinte ale unei persoane sunt dintre cele mai importante, lucrul acesta ne face să ne punem întrebarea: „Cu cine vorbea Isus?” Cu tine! „Tu… îmi vei fi… martor!”

    Există oameni în jurul nostru care nu vor merge niciodată la biserică. Tu poți fi singura lor șansă de a auzi Evanghelia – prin ceea ce declară buzele tale și demonstrează viața ta. Care este această „putere” despre care vorbea Isus?

    Duhul Sfânt! Cuvântul grecesc pentru „putere” este dynamos, de unde provine cuvântul „dinamită”. Dinamita este o forță explozivă, care, atunci când este exploatată corespunzător, poate înlătura orice obstacol care stă în calea progresului.

    S-ar putea să spui: „Nu am fost niciodată la o școală biblică și nu mă simt calificat să împărtășesc Evanghelia!” Dumnezeu nu îi cheamă pe cei calificați; El îi califică pe cei chemați! Îi umple cu Duhul Său și-i folosește pentru a ajunge la o lume care suferă!

    Așadar, dacă faci parte din biserica lui Hristos, și tu ești chemat să faci acest lucru!

  • 10 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat și ne învață ca, după ce am tăgăduit neevlavia și poftele lumești, să trăim cu cumpătare, cu dreptate și cu evlavie în veacul de acum, așteptând fericita speranță și arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos.

    Tit 2.11-13

    Mesajul dominant al Scripturii (1) – Harul s-a arătat

    Există multe pasaje dificile în Cuvântul lui Dumnezeu și sunt multe elemente de doctrină câteodată greu de înțeles. Apostolul Petru a certificat acest lucru atunci când a vorbit despre scrierile lui Pavel, spunând că ele sunt „greu de înțeles“ (2 Petru 3.15,16). Prin urmare, trebuie să studiem cu răbdare Biblia, să medităm asupra conținutului ei și, „rând pe rând“, să învățăm doctrinele harului.

    Există însă și excepții remarcabile de la regula de mai sus, una dintre ele fiind afirmația lui Pavel din Tit 2.11-13. Acest pasaj ne oferă un rezumat magnific al creștinismului, descoperind mesajul dominant al Scripturii și fiind un exemplu clar cu privire la simplitatea și claritatea ei. Pavel rezumă mesajul creștin prin trei gânduri succinte, care includ trecutul, prezentul și viitorul.

    Trecutul: „Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat“. Aceasta este o referire la prima venire a lui Hristos și la scopul ei (conform cu Evrei 9.26). Harul lui Dumnezeu a fost pe deplin revelat la venirea Domnului Isus în lume. Lucrarea Lui de la cruce descoperă că Dumnezeu nu mai caută dreptate de la om – aceasta este ceea ce Legea a solicitat – ci El Însuși a pregătit o dreptate pentru om. Minunat har – „darul dreptății“! (Romani 5.17; Filipeni 3.9). Mântuirea a fost arătată „tuturor oamenilor“. Ea nu este limitată la poporul Israel, ci este pentru „toate popoarele“ (Luca 2.10). Facă Domnul să creștem zilnic în aprecierea unui astfel de har!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Prin har sunteți mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu: nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

    Efeseni 2.8,9

    Muzeul din Bavaria

    Micul și idilicul oraș Dachau din Bavaria nu-și arată trecutul teribil. Muzeul de pe locul fostului lagăr de concentrare îi atrage pe mulți dintre cei interesați de cel de-al Doilea Război Mondial. Când intri în incintă, cuvintele de pe poarta din fier forjat îți atrag imediat atenția: „Munca te face liber!“. Ce minciună crudă și ce speranță falsă pentru oamenii care au fost nevoiți să intre în acel loc al morții! Aproape nimeni, oricât de sârguincios ar fi lucrat, nu a putut părăsi acel lagăr în viață.

    Mulți oameni din ziua de astăzi se amăgesc singuri prin speranțe false. Ei cred că își pot câștiga un loc în cer prin muncă asiduă, printr-un mod de viață decent sau prin fapte bune. Ce greșeală teribilă!

    Dumnezeu cere de la om o viață fără păcat. Dar nimeni nu este capabil să aibă o asemenea viață. De aceea, Dumnezeu Însuși a oferit soluția și L-a judecat pe singurul Său Fiu pentru păcatele noastre pe crucea de la Golgota. Credința în El și în sângele Său vărsat ne face liberi de orice vină și, în felul acesta, potriviți pentru prezența lui Dumnezeu. „Pe Cel care n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El“ (2 Corinteni 5.21).

    Nu-l lăsați pe Satan să vă amăgească cu o speranță falsă! Noi, oamenii, nu putem face nimic pentru mântuirea noastră. Numai acceptând harul devenim liberi. Nu suntem mântuiți prin propriile noastre fapte bune, ci doar prin lucrarea lui Dumnezeu în Isus Hristos.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 22.11-23 · Filipeni 1.21-30

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 40:1-19

    În ziua întâi a lunii întâi, Moise este invitat să ridice cortul cu mobilierul lui, imagine a noilor relaţii ale lui Dumnezeu cu poporul Său. Toate lucrurile au fost făcute noi şi Domnul Însuşi S-a îngrijit de toate. Rămânea să fie puşi în slujbă preoţii: „Să apropii pe Aaron şi pe fiii lui“ (v.12). Ne gândim la omul care a pregătit o cină mare şi l-a trimis pe robul său să spună invitaţilor: „Veniţi, pentru că acum toate sunt gata!“ (Luca 14.17).

    Sanctuarul fusese pregătit pentru închinător; era nevoie ca şi închinătorul să fie pregătit pentru sanctuar: „să-i speli … să-i îmbraci … să-i ungi“. «Spălaţi, îndreptăţiţi, desăvârşiţi, intrăm în Locul Sfânt …» – spune o cântare. Şi pentru preot începeau îndatoririle sfinte, în ordinea potrivită: altarul de bronz, ligheanul, intrarea în Locul Sfânt, arderea tămâiei pe altarul de aur. Să mai zăbovim noi, când Dumnezeu Însuşi spune: „Să apropii“, când Marele nostru Preot, adevăratul Aaron, introducându-Şi fiii în sanctuarul ceresc, spune:       „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu“ (Evrei 2.13)?

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂ PRISOSIM ÎN FAPTE BUNE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Sporiţi totdeauna în lucrul Domnului…” (1 Corinteni 15:58)

    În Sfânta Scriptură, cuvântul „prisos” înseamnă „surplus, din plin”, „a da peste”… Astăzi ne vom uita la trei texte din Scriptură care abordează acest subiect și vom vedea ce putem învăța din ele: 1) Păcatul și nelegiuirea s-au înmulțit… cu efecte grave! Biblia spune că: „Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.” (Matei 24:12). Cuvântul „nelegiuire” înseamnă „fărădelege.” Îți amintești cum era viața ta înainte de a-L întâlni pe Hristos? Nu aveai limite. Erai condus de pornirile tale. Mergeai oriunde, spuneai și făceai orice voiai. Nu vrem să aducem în discuție trecutul tău ca să te simți prost, ci pentru a te face recunoscător și pentru a-ți aminti de unde te-a scos Dumnezeu. Și care a fost soluția lui Dumnezeu la problema păcătoșeniei tale? Harul! 2) Harul abundent al lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură spune că: „Unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult.” (Romani 5:20) Harul lui Dumnezeu nu poate fi câștigat sau meritat. Și acesta este un lucru bun, pentru că toți am fost falimentari din punct de vedere spiritual. Dar, cum spunea Martin Luther: „Recunoașterea păcatului este începutul mântuirii”. Faptul că te simți prost în legătură cu păcatul tău te face să te simți bine în legătură cu harul lui Dumnezeu! Îți amintești ziua în care Isus te-a găsit, te-a salvat, te-a adus în familia Sa și te-a copleșit cu binecuvântările Sale? Care ar trebui să fie răspunsul tău la un astfel de har? 3) Sporul în lucrarea Domnului. Biblia ne învață să sporim „totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.” (1 Corinteni 15:58) Am fost mântuiți pentru a sluji! Când nu o facem, vom fi ca peștele pe uscat. Așa că, azi – roagă-te: „Doamne, mă dăruiesc acum pe deplin Ție, ca să mă folosești în slujba Ta, unde-când-cum crezi Tu că este potrivit… și ajută-mă să prisosesc în orice faptă bună. Amin!”

  • 9 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Rămășița din darul de mâncare să fie a lui Aaron și a fiilor săi: este ceva preasfânt între jertfele prin foc ale Domnului.

    Levitic 2.10

    Dacă am fost aduși la Tatăl și, pe baza jertfei de ardere-de-tot, am văzut cât de aproape suntem noi de Tatăl, că am fost primiți în Cel Preaiubit, atunci Tatăl așteaptă ca noi să ne preocupăm mai mult cu Fiul Său. Și nu are El dreptul să aștepte aceasta? Există la noi dorința de a-L cunoaște mai bine pe acest Mântuitor, de a cunoaște acest preț pe care El l-a plătit pentru răscumpărarea noastră? Când citim că Dumnezeu L-a desăvârșit prin suferințe, așa încât să poată fi Urzitorul mântuirii noastre, nu dorim noi oare să știm prin ce suferințe a fost El făcut desăvârșit?

    Dumnezeu așteaptă și spune: «După ce v-ați preocupat cu El, după ce ați văzut cât de prețios a fost El, după ce ați văzut toate suferințele Sale ascunse, aduceți-L la Mine». Da, pregătiți darul acasă, așa cum trebuie. Nu putem citi în adunare capitol după capitol, ca să vedem această slavă. Nu putem „coace“ această „turtă“ în adunare. Fiecare israelit care dorea să aducă această jertfă trebuia, mai întâi, să prepare plămădeala acasă și să coacă turta. Trebuie să studiem Cuvântul acasă, cu rugăciune, în genunchi, cu adânc respect, ca să vedem această viață minunată a Domnului, cum s-a expus ea la proba focului. După ce ne-am umplut inimile cu acestea, mergem cu ele la ușa cortului întâlnirii, acolo unde Dumnezeu Se află împreună cu poporul Său, ca să I le oferim acolo ca jertfă, ca o mâncare pentru El, nu singuri, ci împreună cu toți aceia care au făcut același lucru.

    Preoții aveau și ei voie să mănânce din jertfa aceasta. Aveau voie să-și hrănească inimile din ceea ce Dumnezeu găsea atât de minunat, încât spunea: «Aceasta este o jertfă pentru Mine». Ce masă minunată, aici, în pustie! Când venim duminica dimineață cu aceste jertfe la locul de întâlnire, cu aceste daruri pentru Dumnezeu, atunci vom experimenta cât de mult se întăresc inimile noastre din ceea ce ne-a rămas și din ceea ce noi, ca preoți, avem voie să mâncăm acolo, în prezența lui Dumnezeu, în Locul Preasfânt.

    A. E. Bouter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    De aceea și Dumnezeu L-a înălțat foarte sus și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume.

    Filipeni 2.9

    De aceea…

    Dumnezeu L-a înviat pe Domnul Isus din morți, L-a înălțat la cer și I-a dat locul la dreapta Sa. Acolo, El ocupă cea mai înaltă poziție și are toată onoarea și demnitatea pe care Dumnezeu le poate da unui om.

    De ce a făcut Dumnezeu aceasta? Textul din Filipeni 2 ne lămurește: „S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce“. Dumnezeu L-a înălțat pe Domnul ca un răspuns la smerirea și ascultarea Sa în viața Lui până la moartea pe cruce. Niciodată, niciun om nu s-a supus voii lui Dumnezeu așa cum a făcut-o Domnul Isus. În mod ascultător, El a luat locul cel mai de jos. De aceea, Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult, în locul cel mai înalt.

    „De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cel mare și va împărți prada cu cel puternic, pentru că S-a dat pe Sine Însuși la moarte și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatul multora și a mijlocit pentru cei vinovați“ (Isaia 53.12). Aici, Dumnezeu Îi promite robului Său Isus Hristos domnia pe pământ. El Îi va da într-o zi autoritatea de guvernare asupra tuturor celor mari din lume.

    Din nou, Dumnezeu Își exprimă recunoașterea față de Isus Hristos. De data aceasta, este un răspuns la suferința și moartea Sa pe cruce. Acolo, în cel mai mare necaz, în judecată divină, El a purtat păcatele tuturor celor care cred în El și Și-a dat viața în moarte.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 22.1-10 · Filipeni 1.12-20

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 39:22-43

    În cap. 39 şi 40 se repetă mereu expresia: „după cum poruncise Domnul lui Moise“. Nimic nu era lăsat în seama imaginaţiei celor care făceau lucrarea şi acelaşi lucru este valabil şi astăzi cu privire la închinarea creştină. Biblia ne învaţă tot ce trebuie să ştim despre felul în care Dumnezeu doreşte să I se aducă închinare. A adăuga ceva la acestea sau a înlocui ceva prin ceea ce ni se pare mai bun n-ar fi pură neascultare? Şi în acelaşi timp pretenţie! Cu ce drept decidem noi ce Îi este plăcut lui Dumnezeu? Priviţi la denominaţiunile creştine cu clerul lor, cu organizaţiile lor şi cu ceremoniile lor pompoase! Dumnezeu «nu a poruncit» aceste lucruri şi, în consecinţă, credinciosul care cunoaşte Cuvântul nu poate lua parte la ele.

    Spre deosebire de rânduielile Vechiului Testament, dintre care unele ne-au fost prezentate în cartea Exod, „adevăraţii închinători“ se adresează Tatălui „în duh şi în adevăr“ (Ioan 4.23, 24). For­mele exterioare ale unei religii fireşti (carnale) şi ceremoniile ei au fost lăsate deoparte şi înlocuite prin lucrarea Duhului Sfânt. Noi nu mai avem înaintea ochilor simboluri şi umbre pentru închi­narea noastră, ci avem realitatea lucrurilor eterne.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEU BINECUVÂNTEAZĂ MUNCA, NU LENEA! | Fundația S.E.E.R. România

    „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.” (2 Tesaloniceni 3:10)

    Compasiunea fără responsabilitate este doar răsfăț. Biblia ne învață că avem responsabilitatea de a-i hrăni pe cei care sunt cu adevărat flămânzi și care nu se pot întreține singuri. Dar, să recunoaștem că există și oameni care preferă să flămânzească, decât să meargă să muncească. Solomon scria: „Lenea te cufundă într-un somn adânc şi sufletul molatic suferă de foame.” (Proverbele 19:15). Secole mai târziu, apostolul Pavel a fost și mai explicit, când scria tesalonicenilor: „Când eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.” Ia aminte la următoarele cuvinte ale înțeleptului împărat Solomon (Proverbele 19:24): „Leneşul nu-şi frige vânatul”; iar în (Proverbele 12:27) „Leneşul îşi vâră mâna în strachină şi n-o duce înapoi la gură.” S-o spunem în felul următor: leneșul vrea pâinea cu unt, dar altcineva să i-o dea! Dacă vânează o căprioară sau prinde un pește, nu vrea nici măcar să le curețe carnea ca s-o gătească, ci altcineva s-o pregătească pentru el și să i-o servească. Despre cine vorbește Solomon în aceste versete din Proverbele? Despre o persoană care nu începe niciodată o muncă, iar dacă îi dai ceva de făcut – fie nu va termina, fie va lucra de mântuială… Apoi înțeleptul Solomon încheie totul cu o ultimă remarcă. „Poftele leneşului îl omoară, pentru că nu vrea să lucreze cu mâinile.” (Proverbele 21:25) Așadar, dacă vrei ca Dumnezeu să toarne binecuvântare peste viața ta, trebuie să fii dispus să muncești!

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne