26 Mai 2025

mai 26, 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cu adevărat, mare este taina evlaviei: „Dumnezeu S-a arătat în carne, a fost îndreptățit în Duh, a fost văzut de îngeri, a fost predicat între națiuni, a fost crezut în lume, a fost primit sus în glorie“.

1 Timotei 3.16

Noul Testament pe scurt (15) – 1 Timotei

Prima Epistolă către Timotei a fost scrisă către un tânăr pentru care Pavel avea o adâncă afecțiune. Fiind timid și retras, însă având daruri de la Dumnezeu, Timotei avea nevoie să fie îndemnat să-și simtă responsabilitatea cu privire la purtare corectă „în casa lui Dumnezeu, care este Adunarea Dumnezeului viu“ (capitolul 3.15).

El avea o slujire spre zidirea și binecuvântarea Adunării, care este Trupul lui Hristos, și era chemat să vegheze ca învățătura sănătoasă să fie menținută în adunarea locală, precum și rânduiala potrivită, prin intermediul credincioșiei bătrânilor și a diaconilor.

Adunarea trebuie de asemenea să fie un loc al rugăciunii (capitolul 2). În capitolul 3, Adunarea este „stâlpul și temelia adevărului“, un martor cu privire la faptul că Dumnezeu S-a arătat în trup și că Duhul Sfânt L-a îndreptățit cu privire la cine era, atunci când a coborât peste El în chip de porumbel, la botezul Lui. Puterea ungerii Sale s-a văzut în întreaga Sa viață. În Hristos, Dumnezeu S-a arătat îngerilor, care nu-L văzuseră niciodată. De asemenea, El a fost predicat națiunilor – Persoana și lucrarea Domnului Isus oferă o evanghelie pentru întreaga omenire. El a fost „crezut în lume“. Fie că au fost mulți, fie că au fost puțini cei care au crezut în El, credința a răspuns unei astfel de revelații. Și, în cele din urmă, faptul că El „a fost primit sus în glorie“ completează această listă de realități binecuvântate cu privire la care Adunarea dă mărturie.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar Dumnezeu i-a spus: „Nebunule, în noaptea aceasta ți se va cere sufletul; și cele pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?“.

Luca 12.20

Cu un picior în groapă

Era în anul 1942. Într-un oraș din Masivul Central Francez, un tânăr zăcea imobilizat la pat, bolnav de tuberculoză. Era foarte slab și aproape inconștient. Trei medici stăteau în picioare lângă el, vorbind în șoaptă. Unul dintre ei remarca: „Bietul băiat, are deja un picior în mormânt“. Dar tânărul l-a auzit. Zdrobit de aceste cuvinte, el a rămas tăcut și nu a reacționat. Afirmația acelui medic l-a frământat toată noaptea. Se și vedea în fața Judecătorului divin. Purtarea lui păcătoasă îl îndepărtase foarte mult de Dumnezeu. S-a gândit la evanghelie, la Isus care îl chema și care a murit pentru el. Atunci a luat o decizie majoră: și-a mărturisit greșelile și L-a acceptat pe Isus ca Mântuitor al său. Această schimbare avea să reziste. Și-a dedicat întreaga viață, după ce s-a vindecat, având un singur mandat: să-L mărturisească pe Dumnezeu.

Cincizeci de ani mai târziu, amintirea acelei nopți era încă vie – era noaptea în care găsise pacea cu Dumnezeu, când L-a ascultat pe Isus Hristos și a rămas neclintit, noaptea care i-a transformat viața.

Fiecare ar trebui să-și pună întrebarea: „Am avut vreodată o legătură profundă, serioasă, decisivă, cu Dumnezeu? Am decis eu să-L urmez pe Isus Hristos?“. Astăzi, Dumnezeu încă oferă iertare și har oricui Îl caută. Dar, atenție! Nu amânați decizia pentru o dată viitoare, asupra căreia nu aveți niciun control. Timpul de a acționa este acum!

Citirea Bibliei: Geneza 32.1-22 · Psalmul 18.38-50

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 7:13-26

Pentru confecţionarea cortului şi a obiectelor pe care le conţinea, Domnul îl desemnase odinioară pe Beţaleel, un meşter iscusit, „umplut cu Duhul lui Dumnezeu în înţelepciune şi în pricepere şi în cunoştinţă şi în orice fel de meşteşug …” (Exod 31.2-3). Pentru confecţionarea obiectelor din aramă (sau bronz), Solomon face apel la Hiram din Tir, un meşteşugar de asemenea „plin de înţelepciune şi de pricepere şi de cunoştinţă ca să facă orice fel de lucrări în aramă” (v. 14). Fie ca şi noi să intrăm în posesia unor calităţi spirituale similare. Atunci Domnul va putea să ne folosească la tot felul de lucrări, pentru că acestea sunt (din plin) pentru fiecare.

Primul proiect al lui Hiram este turnarea celor doi stâlpi de aramă cu splendidele lor capiteluri. Acestea ne reamintesc de promisiunea Domnului către Biserica din Filadelfia: „Pe învingător îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu” ~ „Ai puţină putere…”, le-a spus El acelor credincioşi (Apocalipsa 3.12 şi 8). Dar numele acestor stâlpi, Iachin şi Boaz, semnifică: „El va întări” şi, respectiv, „În El este putere”. Iată un răspuns preţios pentru condiţia răscumpăraţilor: Puţină putere pe pământ? Stabilitate şi putere pentru totdeauna în cerul gloriei, reprezentat de templu!

CU DOMNUL ISUS ÎN FURTUNĂ (1)

„Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul și marea?” (Marcu 4:41)

Creșterea în credință și cunoașterea personală a Domnului Isus necesită trecere prin furtună împreună cu El. Ucenicii au descoperit acest lucru când Domnul Isus le-a spus: „Să trecem în partea cealaltă…” (Marcu 4:35) Și imediat citim în continuare: „S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia.” (Marcu 4:37) Dar istoria lor are un final fericit: Domnul Isus a potolit furtuna, iar ei au spus înmărmuriți (vers. 41): „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?”

Există adevăruri care schimbă viața pe care Domnul Isus ți le poate dezvălui, dar și aspecte ale caracterului Său pe care nu le vei înțelege niciodată până nu treci printr-o furtună cu El. Uneori, când vin furtunile, presupunem că sunt rezultatul a ceva ce am făcut greșit sau că nu suntem în voia lui Dumnezeu…

Ucenicii erau în furtună deși ascultaseră, și nu din cauza neascultării. Ei nu făcuseră nimic greșit, ci făcuseră ce li se spusese să facă… Să înțelegem acest lucru: chiar dacă Îl iubești pe Domnul Isus din toată inima, și-L asculți – nu înseamnă că nu te vei confrunta cu furtuni. Așa cum au descoperit ucenicii, furtuna poate veni atunci când ești cel mai aproape de Domnul Isus. El nu promite că furtuna nu va lovi barca ta, ci că furtuna nu o va scufunda! El nu promite o navigare liniștită, dar garantează o acostare sigură la mal!

Tu alegi cum vei înfrunta problemele vieții: fie cu teamă, fie cu credință.

E vreo diferență? Desigur! Frica se concentrează pe furtună; credința se concentrează pe Mântuitor. Poate părea surprinzător, dar avem nevoie de furtuni. Domnul Isus ne permite să navigăm prin ele, pentru ca noi să luăm în considerare promisiunile Sale, să rămânem calmi în prezența Lui, și să avem încredere în puterea Sa.

Iată care este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

25 Mai 2025

mai 25, 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

El era disprețuit și părăsit de oameni, om al durerilor și obișnuit cu suferința și ca unul de care îți ascunzi fața; era disprețuit, și noi nu L-am prețuit.

Isaia 53.3

Nu trebuie să ne surprindă faptul că Fiul preaiubit al lui Dumnezeu a fost disprețuit. În Evanghelii citim despre împlinirea profeției lui Isaia. Găsim scris: „M-au urât fără temei“ (Ioan 15.25; Psalmul 69.4). Cuvântul tradus cu expresia „fără temei“ înseamnă „gratuit“ sau „în dar“. El a iubit în dar și a fost urât în dar. Toți cei implicați în lucrarea de vestire a evangheliei știu ce înseamnă vrăjmășia împotriva lui Hristos, vrăjmășie de care inimile oamenilor sunt pline.

Isaia ne spune că El a fost „părăsit de oameni“. În Evanghelii vedem cum El a fost singur, deși înconjurat de ucenicii Săi și de mulțimi. A fost mereu neînțeles, chiar și de către cei mai apropiați; și nu există o singurătate mai mare decât aceasta. În felul acesta, El a fost „om al durerilor și obișnuit cu suferința“. Ce anume a însemnat aceasta, noi cu greu ne putem închipui. Cel care era Iahve al Oștirilor a fost manifestat în trup și a pătruns în toate suferințele noastre. Cum s-a putut una ca aceasta? Nu putem explica, nici înțelege, însă ne putem închina.

Repulsia pe care oamenii au avut-o față de El este exprimată prin cuvintele: „Ca unul de care îți ascunzi fața“. Un Mesia smerit, care S-a identificat cu cei săraci din turmă și cu necazurile lor, aceasta nu era ceva ce mândria religioasă să accepte, ci a fost un afront la adresa așteptărilor națiunii. Ei L-au disprețuit și nu L-au băgat în seamă, iar crucea romană a fost apogeul acestei atitudini și al suferințelor Lui.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus și ucenicii Săi au plecat în satele din Cezareea lui Filip; și pe drum i-a întrebat pe ucenicii Săi, spunându-le: „Cine zic oamenii că sunt Eu?“.

Marcu 8.27

În Cezareea lui Filip

Pe vremea lui Isus, Cezareea lui Filip era o localitate din Israel dedicată împăratului roman Filip. Numele acestui oraș fastuos le amintea tuturor evreilor că se aflau sub o putere străină. În acest loc, unde stăpânitorul era împăratul roman Filip, i-a întrebat Isus pe ucenici despre părerea oamenilor despre El: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?“. Au realizat oare contemporanii lui Isus că El era Hristosul, Mesia, Cel care a promis să-Și elibereze poporul și să Se așeze pe tronul lui David? Răspunsurile lor arată că nu și-au dat seama, din moment ce evreii din timpul acela Îl puneau pe Isus la același nivel cu ceilalți profeți din istoria lor. Apoi Isus îi întreabă direct pe ucenici: „Dar voi, cine spuneți că sunt Eu?“. Ei nu ar fi știut ce să răspundă, dacă Dumnezeu Tatăl nu i-ar fi dezvăluit acest lucru lui Petru, care atunci a afirmat cu tărie: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“. În ciuda înfățișării umile a Învățătorului lui, Petru recunoscuse măreția și divinitatea lui Isus.

Cum este perceput Isus astăzi? Pentru mulți, El este un om bun, fondatorul unei religii care a cucerit lumea, inițiatorul unui cod moral. Însă numai credința poate discerne adevărata Lui identitate: Isus este Cel pe care Dumnezeu L-a trimis în această lume pentru a-i împăca pe păcătoși cu El Însuși. Cine este Isus pentru tine? Cerul și iadul sunt noțiuni care nu se discută. De ce amâni să treci de partea lui Isus? Cât timp lași suspendat răspunsul la această întrebare? Cântărești, eziți, amâni… Cât timp?

Citirea Bibliei: Geneza 31.22-55 · Psalmul 18.20-37

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 7:1-12

Solomon a arătat un mare zel în construirea templului. I-au trebuit şapte ani, faţă de patruzeci şi şase de ani, cât i-au fost necesari lui Irod ca să-l reconstruiască (Ioan 2.20).

Acum împăratul se ocupă de propria casă, dar nu în acelaşi ritm alert: aceasta îi ia treisprezece ani. Să învăţăm să facem cel dintâi, să facem bine şi să facem energic ceea ce Domnul ne-a dat să împlinim pentru El, înainte de a ne ocupa cu propriile activităţi.

Arhitect înţelept, Solomon înalţă încă trei construcţii după terminarea templului: propria casă (v. 1); casa din pădurea Libanului, cu porticul ei (v. 2-7); în final, casa pentru soţia lui, fiica lui faraon (v. 8). Fiecare dintre ele ne spune despre câte un aspect particular al relaţiilor lui Dumnezeu cu oamenii. Dacă templul este o imagine a casei Tatălui, locuinţa personală a lui Solomon sugerează mai degrabă casa Fiului, numită şi Biserica sau Adunarea (Evrei 3.6). Casa din pădurea Libanului ne spune despre locul viitor pe care Domnul Hristos, Împăratul gloriei, îl va ocupa în relaţia cu Israelul. Acolo se găseşte scaunul de judecată. În sfârşit, casa fiicei lui Faraon prefigurează poziţia Lui de Împărat peste toate naţiunile lumii.

SĂ AI MEREU MINTEA DESCHISĂ! (2)

„Au primit Cuvântul cu toată râvna și cercetau Scripturile în fiecare zi…” (Faptele Apostolilor 17:11)

Astăzi „vom lua aminte și vom trage învățătură” din relatarea Scripturii despre două cetăți: Tesalonic și Bereea.

1) Cetatea Tesalonic a respins adevărul. Citim (Faptele Apostolilor 17:2-3, 5): „Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, dovedind şi lămurind că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze din morţi. „Şi acest Isus, pe care vi-L vestesc eu”, zicea el, „este Hristosul.”… Dar iudeii care nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei nişte oameni fără căpătâi din mulţime, au făcut gloată şi au întărâtat cetatea…”

2) Cetatea Bereea, în schimb, a primit adevărul. Iată relatarea: „Frații au trimis îndată, noaptea pe Pavel şi pe Sila la Bereea. Când au sosit, au intrat în sinagoga iudeilor. Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa. Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale grecilor şi mulţi bărbaţi au crezut…” (Faptele Apostolilor 17:10-12).

Este dacă vreți nu doar o istorie despre două localități, ci despre două mentalități: una închisă, și cealaltă deschisă.

Mentalitatea închisă spune: „Cred că știu tot ce e de știut despre acest subiect!”, pe când mentalitatea deschisă spune: „Sunt recunoscător pentru ceea ce știu, dar cred că mai am multe de învățat!” Permiteți un avertisment: doar pentru că un vorbitor foarte bun, cu priză la public, cu multe vizualizări pe Internet și foarte cunoscut, spune ceva, asta nu înseamnă că trebuie să accepți totul, fără să pui la îndoială ce zice și fără să-l verifici cu Scriptura. Un vorbitor, fie el pastor sau evanghelist, care caută să-L onoreze pe Dumnezeu, nu se va simți ofensat dacă cercetezi, chestionezi ceea ce spune. Pe când unul care vrea doar să iasă în evidență și să arate ce poate sau știe el, da! Așa că, ai grijă de unde îți iei învățătura!

Ați reținut: locuitori din Bereea „au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa.” Ale cui erau învățăturile pe care le verificau? Ale apostolului Pavel, autorul a jumătate din Noul Testament!

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este: fii mereu cu mintea deschisă!

24 Mai 2025

mai 24, 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin credință, Noe, după ce a fost divin înștiințat despre cele nevăzute încă, fiind cuprins de teamă, a pregătit o corabie pentru salvarea casei lui; prin aceasta a condamnat lumea și s-a făcut moștenitor al dreptății, cea potrivit credinței.

Evrei 11.7

Noe este un frumos exemplu al trăirii unei vieți caracterizate de speranță. El a trăit într-o lume în care oamenii Îl uitaseră complet pe Dumnezeu. Domnul Isus descrie astfel acel timp: „Cum au fost zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului. Pentru că, așa cum erau oamenii în zilele dinainte de potop, mâncând și bând, însurându-se și măritându-se, până în ziua când a intrat Noe în corabie“ (Matei 24.37,38). Oamenii trăiau o viață în care Dumnezeu nu avea niciun loc. Astăzi lucrurile nu stau mult diferit. Noe este deci un exemplu cu privire la ce înseamnă să trăiești o viață caracterizată de speranță.

Noe nădăjduia în Dumnezeu chiar și atunci când totul în jurul lui era complet nepotrivit și neplăcut. În Geneza 6 citim despre starea inimii omului în timpul lui Noe. „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că orice imaginație a gândurilor inimii lui era numai rău toată ziua“ (Geneza 6.5). Însă, în ciuda împrejurărilor, Noe și-a pus toată nădejdea în Dumnezeu, a crezut cuvântul Lui și a făcut totul exact așa cum El i-a poruncit (Geneza 6.22).

Atunci, ca și astăzi, a nădăjdui în Dumnezeu a fost și a rămas un lucru nepopular. Petru îl descrie pe Noe ca fiind „un predicator al dreptății“ (2 Petru 2.5), nu numai pentru ceea ce a vorbit, dar și pentru felul în care a trăit și a nădăjduit în Dumnezeul său. Noe a lucrat mult timp la construirea corabiei, vreme de aproximativ o sută douăzeci de ani, perioadă în care, cu siguranță, mulți l-au ridiculizat. La fel ca Noe, și noi ne putem pune nădejdea în Dumnezeul nostru cu privire la viitor. Poate nu cunoaștem toate detaliile cu privire la acest viitor, însă el este unul sigur, fiindcă se află în mâinile Sale pline de dragoste și de putere.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Dumnezeul speranței să vă umple cu toată bucuria și pacea, în credință, ca să prisosiți în speranță, în puterea Duhului Sfânt.

Romani 15.13

Siguranța speranței creștine

Din momentul în care cineva își pune încrederea în Isus Hristos, acesta este mântuit. Apoi el are o speranță, care este parte integrantă din mântuirea lui.

În limbajul nostru de zi cu zi, speranța implică incertitudine. Dar, în speranța creștină, nu există nicio incertitudine, căci „credința este siguranța cu privire la lucrurile sperate“ (Evrei 11.1). Este siguranța că într-o zi vom contempla gloria Fiului lui Dumnezeu și vom fi ca El pentru totdeauna (1 Ioan 3.2; Ioan 17.24; 1 Tesaloniceni 4.17; Romani 5.2). Aceasta include, de asemenea, așteptarea de a fi cu Isus în casa Tatălui, unde El a pregătit un loc pentru ai Săi (Ioan 14.1-3). Casa Tatălui este locul de odihnă și de siguranță, un loc unde domnește dragostea. Este casa copiilor lui Dumnezeu, destinația finală a drumului lor aici pe pământ.

Predicatorul C. H. Spurgeon a spus odată: „Nădejdea noastră în Hristos pentru viitor este motivul și baza bucuriei noastre pe pământ. O astfel de speranță ne va face să ne gândim frecvent la cer, deoarece acolo ni se promite tot ceea ce ne putem dori. Aici suntem obosiți și împovărați, dar locul de odihnă este sus“.

Speranța noastră este bazată pe credința în înviere. De aceea, chiar și atunci când plângem, nu suntem întristați „ca ceilalți care nu au speranță“ (1 Tesaloniceni 4.13).

Citirea Bibliei: Geneza 31.1-21 · Psalmul 18.1-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 6:19-38

Singurul psalm atribuit lui Solomon începe astfel: „Dacă nu zideşte Domnul casa, în zadar lucrează cei care o zidesc…” (Psalmul 127.1). Să remarcăm această fericită (şi indispensabilă) stare de spirit a celui care avea să înalţe Casa Domnului. În egală măsură este necesar, oricare ar fi iniţiativa la care ne dăm mâna, să fim siguri, înainte de a începe, că Domnul este cu noi pentru a acţiona şi pentru a binecuvânta. Lucrul acesta este potrivit în special acelora care se gândesc să întemeieze un cămin.

Spaţiul nu ne permite să vorbim în detaliu despre această Casă minunată. Ea cuprindea, asemenea Cortului, dar în proporţii duble, un Loc Sfânt şi un Loc Preasfânt, numit Sfânta Sfintelor, în care îşi întindeau aripile doi heruvimi impunători. Perdeaua care le separa nu este menţionată aici, însă accesul spre interiorul Locului Preasfânt era asigurat într-un fel nou, de uşi sculptate în lemn de măslin. Pe lângă pietre, materialele folosite au fost lemnul de cedru, simbol al durabilităţii şi al maiestuozităţii, şi aurul curat al dreptăţii divine, cu care fusese acoperită în întregime fiecare părticică. Minunat spectacol, nu-i aşa, confirmând cuvintele Psalmului 29.9: în templul Său, totul spune: „Glorie!”

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ AI MEREU MINTEA DESCHISĂ! (1)

„M-am uitat bine şi cu luare aminte şi am tras învăţătură din ce am văzut.” (Proverbele 24:32)

Regele Solomon este considerat unul dintre cei mai înțelepți oameni care au trăit vreodată. El este autorul a trei scrieri incluse în Biblie, și este citat în mod regulat; a fost un ucenic, un om dornic să cunoască, și un căutător al adevărului în viață. Ați auzit cuvintele lui: „M-am uitat bine şi cu luare aminte şi am tras învăţătură din ce am văzut.” Merită reținute cuvintele „m-am uitat bine”… Aceasta trebuie să fie atitudinea ta constantă în viață.

Planul lui Dumnezeu pentru tine este să continui să înveți, să te schimbi, să crești și să te maturizezi – până la ultima suflare. Asta înseamnă să fii mereu deschis la minte. Gândește-te la farisei: ei erau dedicați 100% sistemului lor de credințe. Erau, de asemenea, printre cei mai educați oameni din societate. Cu toate acestea, s-au împotrivit la fiecare pas Domnului Isus și adevărului împărtășit de El.

De ce? Din trei motive, des întâlnite:

1) Mândria; gândeau ei: „Dacă ceea ce spune Isus este corect, înseamnă că noi greșim!”

2) Siguranța: „Dacă acceptăm ce ne învață El, ce se va întâmpla cu reputația noastră și cu veniturile noastre?”

3) Tradiția: „Noi credem și facem lucrurile în felul acesta de generații!”

Înțelegi încotro ne îndreptăm cu această linie de gândire? Și înțelegi cum se aplică ea la viața ta?

Un pastor a spus odată: „Este bine să fii mântuit și sfințit, atâta timp cât nu ești mântuit, sfințit, și blocat!” Creșterea spirituală necesită două lucruri: o foame după adevăr, și smerenia de a recunoaște că mai ai multe de învățat!

Sunt două calități pe care Dumnezeu le onorează întotdeauna. Psalmistul David scria: „El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.” (Psalmul 25:9).

Așadar, fii mereu cu mintea deschisă!

23 Mai 2025

mai 23, 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

[Isaac] a luat-o pe Rebeca și ea i-a fost soție și el a iubit-o.

Geneza 24.67

Scriptura îl prezintă pe Isaac ca fiind o imagine a lui Hristos. Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac, și mergi în ținutul Moria și adu-l acolo ca ardere-de-tot“ (Geneza 22.2). Avraam l-a luat pe fiul său și l-a dus în acel loc, a zidit un altar, a pus lemne pe el, l-a legat pe Isaac și l-a așezat pe altar. În toate acestea vedem o imagine a ceea ce a avut loc două mii de ani mai târziu, când Dumnezeu L-a adus ca jertfă pe singurul Său Fiu, pe Fiul dragostei Sale, la Golgota. Fiul lui Dumnezeu a fost pironit pe cruce și, la fel ca Isaac, nu a rămas pe altar – nu a rămas nici pe cruce, nici în mormânt – ci a fost înviat prin gloria Tatălui. Avraam l-a primit înapoi pe Isaac ca înviat dintre morți, „într-un sens figurativ“ (Evrei 11.19). Hristos însă chiar a murit și a fost îngropat, apoi a înviat și S-a înălțat la cer.

Istoria lui Isaac are însă și o altă lecție pentru noi, o lecție foarte necesară în aceste zile. Lui Isaac i-a fost dăruită o mireasă, Rebeca. Să remarcăm ordinea în ce privește relația lui cu ea: ea a devenit soția lui, după care el a iubit-o. În societate, astăzi, se pune mult accent pe îndrăgostirea de cealaltă persoană înainte de căsătorie. Este frumos să te căsătorești cu persoana pe care o iubești, însă este neapărat necesar să o iubești pe persoana cu care te-ai căsătorit. Nu există vreo poruncă de a iubi pe cineva înainte de căsătorie, însă există o poruncă divină clară de a iubi pe cel sau pe cea cu care te-ai căsătorit. Efeseni 5.25 nu reprezintă o sugestie, ci o poruncă: „Soților, iubiți-vă soțiile, așa cum Hristos a iubit Adunarea“.

Astăzi auzim despre mulți care au fost îndrăgostiți, care s-au căsătorit, iar apoi au divorțat, fiindcă nu s-au mai iubit unul pe celălalt. Ce lucru trist, și câtă dezonoare este adusă astfel lui Dumnezeu! Cât de prețioase sunt însă instrucțiunile lui Dumnezeu cu privire la căsătorie!

A. M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

Hristos a murit pentru noi.

Romani 5.8

Cezar Manati și Carlo Donaldi

În anul 1848, regatul Sardiniei-Piedmont s-a aflat în fruntea mișcării pentru unificarea Italiei. Stăpânirea austriacă urma să fie cucerită printr-o campanie militară. Guvernul din Piedmont a mobilizat 100.000 de oameni. Mulți tineri au fost smulși din casele lor și s-au confruntat cu suferința și cu pericolele războiului. Tânărul Cezar Manati tocmai se căsătorise. Și el a fost recrutat și nu a putut refuza să meargă la luptă. Carlo Donaldi, pe de altă parte, unul dintre verișorii lui Cezar, nu a fost chemat la serviciul militar. El l-a însoțit pe vărul său până la punctul de recrutare. Pe drum, Carlo i-a spus: „Cezar, îngrijorarea ta mă afectează. Dă-mi uniforma ta. Îți iau locul. Dacă voi muri, să-ți amintești că te-am iubit“. Carlo și-a pus în aplicare gândul. El s-a înrolat, a luptat și a fost răpus. Pe piatra sa funerară este inscripționat următorul mesaj: Cezar Manati înlocuit în serviciul militar de către suplinitorul său, Carlo Donaldi.

Cezar nu a mai fost chemat în armată. Carlo a îndeplinit cerințele legii în locul lui.

Principiul substituției este filonul Bibliei: Isus Hristos a purtat pedeapsa pentru păcatele tuturor celor care cred în El, ca Înlocuitor al lor pe crucea de la Calvar. El a îndeplinit ceea ce neprihănirea lui Dumnezeu cerea, o dată pentru totdeauna. Astfel, Dumnezeu îi poate ierta pe toți cei care și-au pus încrederea în Hristos și în lucrarea Lui de răscumpărare. Relația lor cu Dumnezeu a fost rezolvată pentru totdeauna.

Citirea Bibliei: Geneza 30.25-43 · Psalmul 17.8-15

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 6:1-18

Nu din scânduri, cum era cortul, ci din pietre va fi construită noua casă. Ce frumoasă imagine a credincioşilor, a acelor pietre vii care sunt zidiţi o casă spirituală (1 Petru 2.5)! Însă v.7 ne învaţă că pietrele erau cioplite complet înainte de a fi transportate. Lumea (sau pământul acesta) este cariera în care cei răscumpăraţi sunt înainte de toate ciopliţi şi în care fac obiectul unei lucrări răbdătoare din partea lui Dumnezeu, înainte de a ajunge potriviţi pentru a fi introduşi în Casa gloriei. La această şlefuire suntem supuşi noi chiar acum (astfel este condiţia noastră prezentă).

Pe lângă Locul Sfânt şi Locul Preasfânt, templul mai avea construite şi camere laterale, care la cortul din deşert nu existau. Erau rezervate preoţilor. Ce imagine a multelor locuinţe pregătite de Domnul în Casa Tatălui, pentru a-i avea cu Sine pe ai Săi! Pietre prelucrate; camere pregătite! Domnul i-a pregătit şi încă îi mai pregăteşte astăzi pe ai Săi pentru a ocupa un loc în Casa Tatălui. Este învăţătura capitolului 13 din Ioan. Dar El a pregătit şi locul pentru ai Săi, după cum învăţăm din capitolul 14 al aceleiaşi Evanghelii. Ce desăvârşită lucrare a dragostei Domnului nostru Isus!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DE CINE SE FOLOSEȘTE DUMNEZEU?

„Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii…” (1 Corinteni 1:27)

Oare de ce alege Dumnezeu oameni slabi pentru a-I împlini voia?

Răspuns: pentru că singurul tip de oameni cu care Dumnezeu vrea să lucreze sunt oamenii care-și recunosc slăbiciunea! Relația Lui cu Moise, de exemplu, este descrisă prin aceste cuvinte remarcabile: „Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.” (Exodul 33:11)

A fost Moise perfect? Nicidecum. El și-a petrecut primii patruzeci de ani din viață ca prinț în palatul lui Faraon, iar următorii patruzeci de ani ca păstor în pustiu. Biblia vorbește despre tensiunile din căsnicia sa și despre momentele sale de stres și disperare. În filmul „Cele zece porunci”, Moise este interpretat de actorul Charlton Heston, care era arătos și avea o exprimare frumoasă. Dar Moise era de fapt un bâlbâit, slab și timid, care nu putea să lege două cuvinte fără să se împiedice verbal, cu atât mai puțin să vorbească la curtea (sau înaintea/împotriva) celui mai temut dictator de pe pământ. Și Dumnezeu l-a ales, și i-a dat un ajutor, un „purtător de cuvânt” – pe fratele lui, Aaron.

Biblia se referă la israeliți ca la o „adunare”, ceea ce făcea din Moise un pastor. Și niciun pastor n-a avut mai multe probleme cu o congregație decât a avut el.

S-ar putea să te întrebi: „De ce aducem în discuție neajunsurile lui Moise?” Ca să te încurajezi! Pentru a te face să știi că defectele tale nu te descalifică, și că limitările tale nu limitează ceea ce Dumnezeu poate face prin tine.

Apostolul Pavel a scris (1 Corinteni 1:26-27, 29): „De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi, care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari… pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.”

Așadar, nu mai căuta (pentru că nu ai) scuze pentru a sta pe margine!

22 Mai 2025

mai 22, 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu sunt pâinea vieții. Cine vine la Mine nicidecum nu va flămânzi.

Ioan 6.32

Mulți mărturisesc faptul că au găsit iertarea și pacea în Isus, însă, în realitate, se hrănesc cu o sumedenie de lucruri care n-au nicio legătură cu El. Ei își hrănesc mintea cu ziare și cu alte feluri de literatură frivolă și deșartă. Îl vor găsi pe Hristos acolo? Sunt acestea mijloacele prin care Duhul Sfânt Îl prezintă pe Hristos sufletului? Sunt acestea picăturile pure de rouă pe care mana cerească se coboară pentru susținerea răscumpăraților lui Dumnezeu în pustie? Nicidecum, ci acestea sunt lucrurile respingătoare în care mintea carnală își găsește plăcerea! Deci cum poate un creștin adevărat să se hrănească cu ele?

Știm, prin învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, că în creștin sunt două naturi. De aceea putem întreba: care dintre ele se hrănește cu știrile lumii și cu literatura ei? Firea cea nouă, sau cea veche? Nu poate exista decât un singur răspuns. Ei bine, atunci pe care dintre cele două doresc să o hrănesc? Cu siguranță că umblarea mea va oferi cel mai clar răspuns la această întrebare. Dacă doresc cu sinceritate să cresc în viața divină, dacă scopul meu principal este să trăiesc pentru Hristos și să-I fiu devotat, dacă tânjesc după extinderea Împărăției lui Dumnezeu înăuntrul meu, atunci voi căuta, fără îndoială, acea hrană care a fost stabilită de Dumnezeu pentru creșterea mea spirituală. Lucrurile sunt foarte clare. Faptele unui om sunt întotdeauna cel mai bun indicator al dorințelor și al scopurilor sale. Prin urmare, dacă întâlnesc un creștin care neglijează Biblia, însă care petrece o grămadă de timp – ba încă cel mai bun timp al său – cu citirea ziarelor, îmi voi da seama imediat de starea sufletului său. Sunt sigur că un astfel de om nu poate fi spiritual și că, nehrănindu-se cu Hristos, nu poate să trăiască și să mărturisească pentru El.

Trebuie să facem din Hristos ținta principală a sufletului nostru; altminteri, viața noastră spirituală va avea de suferit. Nu ne putem hrăni nici măcar cu simțămintele și cu experiențele noastre cu privire la Hristos, căci acestea, întrucât sunt fluctuante, nu pot constitui hrana noastră spirituală. Așa cum, în chestiunea obținerii vieții, a fost nevoie doar de Hristos, tot așa, în chestiunea trăirii vieții, avem nevoie doar de Hristos. Așa cum nu putem introduce nimic în ceea ce oferă viața, la fel nu putem introduce nimic în ceea ce o susține.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

M-ai împovărat cu păcatele tale, M-ai obosit cu nelegiuirile tale. Eu, Eu sunt Același, care îți șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi aminti de păcatele tale.

Isaia 43.24,25

Ce este păcatul?

„Păcatul“ este un concept moral. Nu este o simplă încălcare a unei reguli, precum o instrucțiune a unei diete. În Biblie, „păcatul“ înseamnă orice nerespectare a standardelor lui Dumnezeu. Putem păcătui atât înaintea lui Dumnezeu, cât și împotriva semenilor noștri. De ce a căzut în dizgrație și a fost considerat demodat acest cuvânt, astfel încât oamenii ar prefera să fie eliminat din dicționar? Chiar și cei care nu cred în Dumnezeu vor recunoaște că au anumite obligații morale față de compatrioții lor. Dacă cineva jignește, prin aceasta a păcătuit. Deci de ce ne-am încrunta când auzim rostit acest cuvânt?

În momentul când încetăm să mai recunoaștem cerințele lui Dumnezeu, pierdem orice standard moral legat de comportamentul nostru față de ceilalți. În ceea ce privește legile pământului, mulți trăiesc după mottoul: „Totul este permis, cu condiția să nu fii prins“. Dar aceasta este calea descendentă, este declinul social. Adevărata normă etică și standardele generale nu sunt de găsit în interiorul societății umane. Ele sunt stabilite de către Dumnezeul nostru Creator, care întruchipează bunătatea, lumina și dragostea. El este autoritatea care evaluează binele și răul, dar totodată este și Cel pregătit să ierte păcatele. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1.9).

Citirea Bibliei: Geneza 30.1-24 · Psalmul 17.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 5:1-18

Dacă David poate fi privit ca împăratul harului, Solomon, succesorul lui, apare ca împăratul gloriei. În gândurile lui Dumnezeu, gloria urmează harul, fără a fi separată de el. Credinciosul, bucurânduse deja de har, va primi şi gloria la venirea Domnului. Hiram, împăratul Tirului, l-a iubit întotdeauna pe David. De aceea, la urcarea pe tron a lui Solomon, are parte de gloria marelui împărat şi primeşte din abundenţă provizii pentru necesităţile lui şi ale poporului său. În schimbul acestor beneficii, el va contribui la construcţia templului, care va fi acţiunea principală a domniei lui Solomon. Domnul, de vreme ce i-a dat odihnă lui Israel, poate şi El să Se odihnească şi să schimbe cortul călătorului cu o construcţie durabilă. Aşa cum a făcut-o cortul înainte (însă cu unele diferenţe), templul lui Solomon ne va oferi numeroase ilustrări ale relaţiei lui Dumnezeu cu poporul Său. Iată deja o primă deosebire: casa din deşert era amplasată direct pe nisip, în timp ce aceasta trebuia să fie de neclintit, fundamentată pe pietre măreţe, pietre scumpe. Temelia Lui este în munţii sfinţeniei (Psalmul 87.1).

DE CINE SE FOLOSEȘTE DUMNEZEU?

„Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii…” (1 Corinteni 1:27)

Oare de ce alege Dumnezeu oameni slabi pentru a-I împlini voia? Răspuns: pentru că singurul tip de oameni cu care Dumnezeu vrea să lucreze sunt oamenii care-și recunosc slăbiciunea! Relația Lui cu Moise, de exemplu, este descrisă prin aceste cuvinte remarcabile: „Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.” (Exodul 33:11) A fost Moise perfect? Nicidecum. El și-a petrecut primii patruzeci de ani din viață ca prinț în palatul lui Faraon, iar următorii patruzeci de ani ca păstor în pustiu. Biblia vorbește despre tensiunile din căsnicia sa și despre momentele sale de stres și disperare. În filmul „Cele zece porunci”, Moise este interpretat de actorul Charlton Heston, care era arătos și avea o exprimare frumoasă. Dar Moise era de fapt un bâlbâit, slab și timid, care nu putea să lege două cuvinte fără să se împiedice verbal, cu atât mai puțin să vorbească la curtea (sau înaintea/împotriva) celui mai temut dictator de pe pământ. Și Dumnezeu l-a ales, și i-a dat un ajutor, un „purtător de cuvânt” – pe fratele lui, Aaron. Biblia se referă la israeliți ca la o „adunare”, ceea ce făcea din Moise un pastor. Și niciun pastor n-a avut mai multe probleme cu o congregație decât a avut el. S-ar putea să te întrebi: „De ce aducem în discuție neajunsurile lui Moise?” Ca să te încurajezi! Pentru a te face să știi că defectele tale nu te descalifică, și că limitările tale nu limitează ceea ce Dumnezeu poate face prin tine. Apostolul Pavel a scris (1 Corinteni 1:26-27, 29): „De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi, care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari… pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” Așadar, nu mai căuta (pentru că nu ai) scuze pentru a sta pe margine!

21 Mai 2025

mai 21, 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

[…] privind țintă la Isus.

Evrei 12.2

Este mai bine să te gândești la ce este Dumnezeu, decât la ce ești tu.

Privirea la noi înșine este, în esență, doar mândrie – o lipsă de înțelegere a faptului că nu sunt bun de nimic. Până nu înțeleg aceasta, nu voi putea să-mi iau ochii de la mine însumi și să-i îndrept asupra lui Dumnezeu.

Câteodată este posibil ca privirea la răul din noi să fie un instrument pentru instruirea noastră, dar chiar și așa, este nevoie de mai mult decât atât. Privind la Hristos, avem privilegiul să uităm de noi înșine.

Adevărata smerenie nu înseamnă să gândești rău despre tine, ci să nu te mai gândești deloc la tine.

Sunt prea rău ca să merite să mă mai gândesc la mine însumi; am nevoie să uit de mine și să privesc la Dumnezeu, care este cu adevărat vrednic de toată preocuparea mea.

Este nevoie să fim umiliți cu privire la ceea ce suntem în noi înșine, iar acest lucru este de ajuns. Dacă putem spune (ca în Romani 7) că „în mine, adică în carnea mea, nu locuiește nimic bun“, ne-am gândit suficient la noi înșine. Să ne gândim deci apoi la El, care S-a gândit la noi cu „gânduri de pace, și nu de rău“, cu mult înainte ca noi să ne fi gândit vreodată la noi înșine. Să descoperim astfel care sunt gândurile Lui de har față de noi și să luăm cu credință cuvintele: „Dacă Dumnezeu este cu noi, cine va fi împotriva noastră?“.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Isus, când a auzit, a spus: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea“. Și Isus iubea pe Marta și pe sora ei și pe Lazăr. Deci, când a auzit că este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care era.

Ioan 11.4-6

Când răspunsul Domnului întârzie…

Din grijă pentru fratele lor Lazăr, cele două surori, Marta și Maria, au apelat la Isus. Pline de respect și de încredere, ele au transmis doar atât: „Doamne, iată, acela pe care-l iubești este bolnav“.

O astfel de încredere Îi face bucurie Domnului. La prima vedere, răspunsul și reacția Lui par de neînțeles. „Boala aceasta nu este spre moarte.“ Dar oare nu a murit Lazăr la scurt timp după aceea? Ba da, însă moartea lui în acest caz nu a fost una definitivă. Gloria lui Dumnezeu urma să fie descoperită în Persoana lui Isus. Onoarea, puterea și dragostea Lui trebuiau să fie văzute de ceilalți.

Domnul ne testează adesea în situații dificile. Poate nu primim răspuns la rugăciunile noastre așa cum ne-am fi dorit. Uneori, El ne face să așteptăm mult, iar alteori totul pare să meargă tot mai prost. Dar gândurile Fiului lui Dumnezeu sunt mai înalte decât ale noastre: El știe ce este cel mai bine pentru noi. Să nu uităm că El îi iubește pe ai Săi. Așa a fost în Betania. Isus îi iubea pe fiecare dintre cei trei. Iar Marta, care fusese mustrată de Domnul la o vizită anterioară, este menționată prima, când ne-am fi așteptat ca aceasta să fie Maria (Luca 10.41).

Din această relatare mai învățăm că dragostea lui Isus nu este influențată de fluctuațiile unui credincios. Domnul ne iubește în ciuda tuturor oscilațiilor, pentru că El Însuși este dragoste (1 Ioan 4).

Citirea Bibliei: Geneza 29.15-35 · Psalmul 16.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 4:20-34

Să observăm conexiunea dintre v.20 şi v. 29. Poporul şi inima împăratului au o dimensiune comună: aceea a nisipului de pe plaja mărilor. Cu alte cuvinte, Dumnezeu i-a dat unsului Său o inimă suficient de largă pentru a cuprinde şi pentru a iubi toată această mare naţiune a cărei răspundere o poartă acum. În acelaşi fel, dragostea Domnului este după măsura numărului celor care-I aparţin şi mulţimea lor nu o copleşeşte. Crucea a făcut dovada. Scump cititor credincios, El te iubeşte ca şi cum ai fi singurul său răscumpărat. Noi nu vom ajunge niciodată să sfârşim cunoaşterea şi înţelegerea dragostei lui Hristos care întrece cunoştinţa (Efeseni 3.18, 19).

Această frumoasă prefigurare a domniei milenare a lui Hristos evocă odihna de care întreaga creaţie se va bucura în final, după ce a suspinat atât de mult timp sub robia stricăciunii (Romani 8.19-22). Solomon a vorbit despre fiare, păsări, târâtoare, peşti. Hristos Fiul Omului, conform Psalmului 8, încununat cu glorie şi cu onoare, Îşi va exercita domnia asupra tuturor lucrărilor mâinii lui Dumnezeu: Oi şi boi, toate, şi, de asemenea, fiarele câmpului; păsările cerurilor şi peştii mării, (tot) ce străbate cărările mărilor. Doamne, Domnul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! (Ps. 8.5-9).

DOMNUL VREA SĂ PETREACĂ TIMP CU TINE!

„Marta era împărţită cu multă slujire…” (Luca 10:40)

Maria și Marta se asemănau prin faptul că amândouă Îl iubeau pe Domnul Isus. Dar diferența a apărut atunci când El le-a vizitat casa. „Marta L-a primit în casa ei. Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos, la picioarele Domnului, şi asculta cuvintele Lui. Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El şi I-a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că soră-mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i dar să-mi ajute.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” (Luca 10:38-42). Domnul Isus nu a spus că Marta nu făcea ce trebuie… El a spus doar că Maria făcea ce era mai bine. Și ce făcea Maria? Stătea la picioarele Lui, Îi asculta cuvintele, Îl iubea și Îl adora. Există o lecție importantă aici, în special pentru cei implicați în activitatea și slujirea bisericii: Nu te implica atât de mult în lucrarea Domnului, încât să nu mai reușești să ai o relație cu Domnul lucrării! E.M. Bounds (profund autor creștin, care a scris mult despre rugăciune), pe când lucra ca redactor al unui ziar metodist, a spus: „A fi mult timp singur cu Dumnezeu este secretul cunoașterii Lui și izvorul puterii și influenței Lui.” Întrebare: dacă nu ești influențat de Dumnezeu, cine sau ce te influențează? Oamenii? Presiunile? Circumstanțele? Dacă Domnul Isus ar fi venit în casa lor pentru cină, El ar fi putut foarte bine să o laude pe Marta și să îi spună Mariei să meargă și ea să se ocupe de bucătărie. Dar prioritatea Lui, înainte de a merge la cruce, a fost să petreacă timp cu cei pe care îi iubea. Și iată un gând care îți va schimba atitudinea față de rugăciune: Domnul Isus vrea să petreacă timp cu tine!

20 Mai 2025

mai 20, 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Fiți treji, vegheați! Pentru că vrăjmașul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește, căutând pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că aceleași suferințe se împlinesc și în frățietatea voastră care este în lume.

1 Petru 5.8,9

„Fiți treji, vegheați!“ Câtă încărcătură poartă aceste două îndemnuri! Cât de adesea le întâlnim în epistole și în mod deosebit aici! Treji: să nu ne lăsăm acaparați de atracțiile lumii care ne înconjoară. Dacă gustăm din lucrurile pe care lumea ni le oferă, vom fi lipsiți de o apreciere corectă a lucrurilor lui Dumnezeu, ale Cuvântului Său și ale Persoanei lui Hristos, inimile noastre vor fi deschise la toate ispitele și vom pleca urechea la insinuările șarpelui, care este întotdeauna gata să ne înșele. Dar vrăjmașul nostru are și alte arme la dispoziție. El caută să înghită (să devoreze). La începutul lucrării Sale publice, preaiubitul nostru Mântuitor a avut de-a face cu șarpele, iar la sfârșitul ei, cu leul care răcnea, dar care n-a putut nici să-L înșele, nici să-L înspăimânte.

Tot ce avem de făcut este: Împotriviți-vă lui! Învingătorul lui Satan este cu noi; El S-a luptat pentru noi, iar lupta noastră se bazează pe biruința Lui. Credința noastră ne asigură că această biruință este deja câștigată, și astfel suntem mai mult decât biruitori în Acela care ne-a iubit. „Știind că aceleași suferințe se împlinesc și în frățietatea voastră care este în lume.“ Vedem aici că lupta cu vrăjmașul aparține acestui grup atât de numeros al suferințelor care îi așteaptă pe creștini în călătoria lor. Aceste „suferințe se împlinesc în frățietatea noastră care este în lume“. Petru îi prezintă pe acești creștini evrei ca fiind aproape de a ajunge la finalul cursei, în timp ce frații lor încă nu au ajuns acolo, ci ei se află în toiul luptei, cu tot ce aparține acesteia; creștinii evrei sunt pe punctul de a intra în odihnă. Lupta i-a urmărit – ca să spunem așa – pas cu pas, până la odihna definitivă.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Între noi și voi este stabilită o prăpastie mare, astfel încât cei care vor să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.

Luca 16.26

Marea prăpastie

Prin intermediul parabolei, aceste cuvinte au fost rostite de Avraam, un om credincios decedat, către un om bogat care murise după ce trăise o viață confortabilă, prosperă, dar egoistă, departe de Dumnezeu. Domnul Isus Hristos afirmă acest lucru. Așadar, avem aici informații autentice despre viața de apoi. Este imperios să luăm aminte la întregul pasaj din Luca 16.19-31, pentru că soarta veșnică a omului, atunci când moare, nu mai poate fi schimbată.

Existența omului nu se termină odată cu moartea, în ciuda a ceea ce mulți își imaginează. În versetul de astăzi, Isus, Fiul lui Dumnezeu, singurul martor atestat, explică lămurit că, în sfera morții, există doar două tărâmuri, distincte și complet separate. Marea prăpastie stabilită între ele indică acest lucru. Pe o parte a acestei prăpăstii de netrecut, sufletele găsesc bucurie și alinare, după suferința îndurată în viața trăită pe pământ. Nenumărați creștini așteaptă cu nerăbdare un viitor strălucit, care nu poate fi descris în cuvinte. Celălalt tărâm este caracterizat de chinuri și de dureri neîncetate. „Setea“, „văpaia“ și „chinul“, termeni folosiți de Domnul în descriere, ilustrează această stare îngrozitoare. Este o relatare care ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri. O astfel de soartă este ireversibilă. Ce lucru cutremurător! De aceea, fiecare trebuie să se decidă acum, cât timp chemarea lui Dumnezeu la pocăință și la convertire încă mai răsună. Unde vreți să ajungeți în cele din urmă?

Citirea Bibliei: Geneza 29.1-14 · Psalmul 15.1-5

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 4:1-19

Astfel, împărăţia lui Solomon se stabileşte pe fundamentul de neclintit al păcii şi al dreptăţii. Ea prefigurează cum am văzut deja perioada fericită în care nu numai Israel, ci întreaga lume va fi eliberată de război şi de nedreptate. În prezent, în ciuda tuturor eforturilor lui, în ciuda progresului său tehnic şi social, omul nu reuşeşte prin sine însuşi să întroneze pacea şi dreptatea, deşi toţi oamenii tânjesc după ele. Înainte să se poată întâmpla aceasta, Satan trebuie să fie legat, iar Fiul Omului să preia dominaţia universală.

Să luăm în considerare ordinea perfectă pe care o obţine Solomon în administrarea împărăţiei. Doisprezece administratori, câte unul pentru fiecare lună a anului, sunt răspunzători prin rotaţie de aprovizionarea curţii regale. Ei ne amintesc de acel rob credincios şi înţelept pe care stăpânul l-a pus peste ceata servitorilor săi, ca să le dea hrana la timp (Matei 24.45).

Domnul a dat daruri slujitorilor Săi: păstori, învăţători… care au misiunea să distribuie hrana spirituală celor ai Săi. Dar, într-un fel mult mai general, fiecare credincios trebuie să fie un bun administrator, fidel, purtându-se cu răspundere faţă de talanţii pe care Stăpânul său i i-a încredinţat spre propria-I glorie.

CE I-AI PROMIS LUI DUMNEZEU?

„Îţi vei putea împlini juruinţele.” (Iov 22:27)

Când Dumnezeu ne face o promisiune, avem tot dreptul să ne așteptăm ca El să Și-o țină. Iar când noi Îi facem o promisiune lui Dumnezeu, El are tot dreptul să pretindă ca și noi să ne ținem de ea! Elifaz i-a spus lui Iov: „Îl vei ruga, şi te va asculta şi îţi vei putea împlini juruinţele. Pe ce vei pune mâna îţi va izbuti, pe cărările tale va străluci lumina.” (Iov 22:27-28). Aceste cuvinte ar putea fi poarta ta către binecuvântare și cheia către descoperirea pentru care te-ai rugat. Du-te înapoi și treci din nou în revistă promisiunile pe care I le-ai făcut lui Dumnezeu. De ce? Pentru că El vrea ca tu să te simți încrezător față de El. Apostolul Ioan spune: „Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi, orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.” (1 Ioan 3:21-22) Gata cu scuzele. Acceptă responsabilitatea pentru ceea ce ești și pentru ceea ce poți deveni. Îndrăznește și rostește această rugăciune (atribuită lui Sir Francis Drake, navigator și om politic englez din sec. al XVI-lea): „Tulbură-mă Doamne, când visele mele devin realitate, doar pentru că am visat prea mărunt. Tulbură-mă când ajung în siguranță, doar pentru că am navigat prea aproape de țărm. Tulbură-mă când lucrurile pe care le-am dobândit mă fac să-mi pierd setea după mai mult din Tine. Tulbură-mă când am dobândit succesul, doar pentru că mi-am pierdut dorința de excelență. Tulbură-mă când renunț prea repede și mă mulțumesc cu prea puțin, în comparație cu obiectivele pe care le-ai stabilit Tu pentru viața mea…” Pentru a merge mai departe, poate că va trebui să te întorci și să îndrepți lucrurile între tine și Domnul. Și dacă îți dai seama că e cazul, fă-o astăzi!

19 Mai 2025

mai 19, 2025

Domnul este aproape

Credința este siguranța celor sperate, o convingere despre lucrurile nevăzute.

Evrei 11.1

Ai credință în Dumnezeu? Îl cunoști? Există o legătură între sufletul tău și El? Te poți încrede în El pentru orice lucru? Te sprijini în momentul acesta pe El, pe Cuvântul Lui și pe brațul Lui? Ia seama bine că, dacă există orice îndoială sau ezitare în privința acestor lucruri, atunci nu poate fi vorba de niciun devotament. Orice devotament adevărat se bazează pe temelia solidă a credinței personale în Dumnezeul cel viu. Nu putem insista prea mult asupra acestui aspect în zilele pe care le trăim, caracterizate de o mărturisire superficială de credință. Nu este suficient să spunem că noi credem; există mult prea multă mărturisire goală, făcută doar cu buzele.

Este ușor să spunem că avem credință, însă, așa cum Iacov scrie, „ce îi folosește cuiva să spună că are credință?“. Credința este o realitate divină, nu un efort omenesc. Ea se întemeiază pe revelația divină, nu pe lucrarea rațiunii omenești. Credința leagă sufletul de Dumnezeu cu o legătură vie și puternică, pe care nimic nu o poate rupe. Ea înalță sufletul și-l poartă în biruință, orice ar veni. Pot veni tot felul de lucruri de natură să clatine încrederea și să dărâme sufletul – faliment și confuzie, greșeli și căderi, stare de răceală și de moarte, certuri și diviziuni, cedare și renunțare, poticniri și inconsecvențe –însă credința va continua să meargă pe calea ei, neclintită și plină de pace, neabătută și netulburată. Credința se sprijină doar pe Dumnezeu și își găsește toate izvoarele în El. Nimic nu poate schimba credincioșia lui Dumnezeu și nimic nu poate zdruncina încrederea inimii care, în mod simplu, Îl ia pe Dumnezeu pe cuvânt.

Credința înseamnă să crezi ceea ce Dumnezeu a spus, fiindcă El a vorbit. Înseamnă să gândești gândurile lui Dumnezeu, nu gândurile tale. Ce simplu! Dumnezeu S-a revelat, iar credința umblă în lumina acestei revelații. Dumnezeu a vorbit, iar credința crede Cuvântul Lui.

C. H. Mackintosh

Sămânța bună

În ceea ce privește purtarea de mai înainte, v-ați dezbrăcat de omul vostru cel vechi … și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care este creat potrivit cu Dumnezeu, în dreptatea și în sfințenia adevărului.

Efeseni 4.22-24

Conversația cu omul de afaceri

În timpul uneia dintre călătoriile sale, un predicator a avut odată o conversație cu un om de afaceri. „Sunt de acord cu morala creștină“, a spus antreprenorul, dar „mă lipsesc de toate dogmele“. Predicatorul i-a răspuns: „Fiind un întreprinzător, știți că niciodată cheltuielile nu trebuie să depășească veniturile. Or, morala creștină ne cere să dăm, nu să primim! Trebuie să iubim. Trebuie să slujim. Trebuie să ajutăm. De unde vine puterea să îndeplinim toate acestea? Nu de la noi înșine! Pentru a ne feri de datorii și de faliment înaintea lui Dumnezeu, o singură formă de venit poate ajuta, iar aceasta vine de sus“. „În aceasta este dragostea, nu că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit și L-a trimis pe Fiul Său ca ispășire pentru păcatele noastre“ (1 Ioan 4.10).

Ce comparație inspirată! De acest „venit“ beneficiază toți cei care acceptă darul iertării și al iubirii lui Dumnezeu. Nu există nicio altă cale prin care se poate manifesta dragostea lui Dumnezeu într-o lume lipsită de iubire. Apostolul Pavel a fost nevoit (în Efeseni 4) să corecteze gândirea greșită strecurată în rândul acelora care se considerau creștini doar pentru că erau botezați sau pentru că respectau anumite principii morale; în orice caz, Hristos Însuși nu reprezenta mai nimic pentru ei. Așa că nu e de mirare că lor le lipsea puterea să trăiască o viață de credință.

Citirea Bibliei: Geneza 28.1-22 · Psalmul 14.1-7

Scripturile in fiecare zi

1 Împăraţi 3.16-28

În Israel, împăratul era şi judecătorul suprem, imagine a Domnului Hristos care, în viitor, va exercita ambele funcţii în acelaşi timp. Împăratul Solomon are cu atât mai multă nevoie de înţelepciunea divină pentru această dublă misiune, de a guverna şi de a judeca poporul, cu cât era şi tânăr. Dar promisiunea lui Dumnezeu se împlineşte fără întârziere, iar celebrul verdict pronunţat de Solomon în cazul celor două femei îl face cunoscut în tot Israelul, că primise înţelepciunea lui Dumnezeu … ca să facă judecată (v.28). Nu acesta a fost modul în care Absalom se străduise să-şi stabilească reputaţia de judecător (2 Samuel 15.4). Cum ar fi putut dreptatea să domnească, dacă omul acesta neevlavios, rebel şi ucigaş, ar fi reuşit să pună stăpânire pe tronul pe care Dumnezeu îl destinase fratelui său mai tânăr, Solomon?

Unul singur a fost mai înţelept decât Solomon. Să-L contemplăm pe Isus, copil plin de înţelepciune, uimindu-i pe învăţaţii legii prin inteligenţa Sa (Luca 2.40, 47), iar mai apoi, în timpul servirii Sale, răspunzând fiecăruia după inima lui, discernând cursele care-I erau pregătite şi uluindu-Şi adversarii. El este cu totul de admirat în situaţia în care-Şi exprimă judecata cu privire la femeia adulteră: Cel fără păcat dintre voi să arunce cel dintâi cu piatra în ea le răspunde El acuzatorilor (Ioan 8.7). Ce (este această) înţelepciune dată Lui? se întrebau ei cu privire la El (Marcu 6.2).

Cuvantul Lui Dumnezeu pentru astazi

Fundatia SEER

ESTE O NOUĂ ZI PENTRU TINE

„Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:19)

Nu lăsa ca durerea din trecut să-ți încețoșeze vederea și să-ți fure binecuvântarea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru tine, azi sau în viitor. Dumnezeu spune: „Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:18-19) Dacă ai fost rănit în relațiile anterioare, Dumnezeu are altele noi care te așteaptă. Citim în Scriptură că: „Domnul a zis lui Samuel: „Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn şi du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.” (1 Samuel 16:1).

Să-ți jelești pierderile poate fi sănătos. Dar atunci când rămâi blocat în trecut, o faci întotdeauna în detrimentul viitorului! Vine o vreme când trebuie să încetezi să mai vorbești despre ceea ce nu poate fi schimbat. În plus, dacă îți tot tratezi prietenii cu lecții de istorie, îi vei pierde – pentru că vorbele tale vor crea un climat inconfortabil pentru ei.

Soluția lui Dumnezeu pentru durere este scopul. Soluția lui Dumnezeu pentru rănile vechi este angajamentul de a umbla în dragoste. C.M. Parkes, psihiatru britanic, a spus: „Durerea este prețul pe care îl plătim pentru iubire”. Cei pe care îi iubim cel mai mult ne pot răni cel mai tare.

Dar iată soluția Scripturii: „Atunci, Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.” (Matei 18:21-22). Pentru a-ți recăpăta pacea și bucuria, trebuie să ierți, și să continui să ierți… până când trecutul își pierde stăpânirea asupra ta! Iar când se întâmplă asta, este cu adevărat o nouă zi pentru tine!

18 Mai 2025

mai 18, 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

El era în lume și lumea prin El a fost făcută și lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit.

Ioan 1.10,11

Istoria lui Iosif este, pe de o parte, o imagine a lepădării lui Hristos de către iudei, iar de cealaltă parte, o imagine a lepădării Lui de către națiuni. Aflat în mâinile fraților săi, Iosif este aruncat într-o groapă; apoi, aflat în mâinile națiunilor, este aruncat în închisoare. Avem nevoie de ambele imagini pentru a înțelege în mod complet adevărul care ne este prefigurat prin acestea, deoarece venirea Fiului lui Dumnezeu în lume nu poate fi limitată la iudei. Într-adevăr, El a fost trimis de către Tatăl la ai Săi, dar este la fel de adevărat că El a venit ca lumea să fie salvată prin El. Însă, din nefericire, El a fost lepădat atât de iudei, cât și de națiuni.

Chiar dacă atât iudeii, cât și națiunile s-au unit în lepădarea lui Hristos, totuși a existat o diferență între felurile în care L-au tratat; o diferență prefigurată de istoria lui Iosif. În ceea ce îi privește pe frați, motivele care i-au condus au fost invidia și ura. Chiar dacă în casa națiunilor vedem corupția și nedreptatea la lucru, iar în închisoarea lor găsim indiferență egoistă, totuși, din partea acestor națiuni nu a existat în niciun caz dușmănie reală față de Iosif. Iar aceste diferențe dintre iudei și națiuni sunt văzute în mod izbitor la cruce.

În timp ce reprezentanții națiunilor, Irod și Ponțiu Pilat, au fost caracterizați de nedreptate crasă și de indiferență crudă, pe iudei i-a caracterizat invidia și ura de moarte – o astfel de invidie, încât a fost sesizată chiar și de către națiuni; și o astfel de ură, care i-a orbit așa de mult, încât nu au reacționat în niciun fel față de niciun apel al rațiunii, față de nicio cerere a dreptății și față de niciun simțământ al rușinii.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus a răspuns: „Fiul nu poate face nimic de la Sine Însuși, decât ceea ce-L vede pe Tatăl făcând; … Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi … nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis“.

Ioan 5.19,30

„Nu pot face nimic de la Mine Însumi“

Domnul Isus are putere de a face minuni extraordinare: El este, la urma urmei, Dumnezeu Fiul. Însă cuvintele „Nu pot să fac nimic de la Mine Însumi“ par să indice că puterea Sa este cumva limitată. În cazul în care ceva din Biblie pare neobișnuit, este adesea foarte important, ca aici. Isus le vorbea liderilor religioși, care erau furioși că El vindecase din nou în Sabat (Ioan 5.1-18). Ei doreau ca legea pe care Dumnezeu i-o dăduse lui Moise să fie respectată cu orice preț, în felul în care ei o înțelegeau și o interpretau. Astfel, din moment ce legea interzicea munca în Sabat, vindecarea în Sabat era la fel de interzisă, așa credeau ei. Dar Domnul le-a explicat că a arăta milă nu era un act de neascultare.

Isus L-a numit aici pe Dumnezeu Tatăl Său, iar pe Sine Însuși, Fiul. Ascultătorii Săi au înțeles clar că El pretindea astfel că este egal cu Dumnezeu. Iar ei considerau aceasta o blasfemie. Domnul însă nu Și-a moderat afirmația, ci a accentuat-o și mai mult, confirmând ceea ce învață Biblia despre relațiile din divinitate. Ca Fiu, El era într-adevăr egal cu Tatăl (Filipeni 2.6). Pe pământ a acceptat în mod voluntar o poziție de dependență față de Dumnezeu Tatăl Său în viața și în relațiile Sale, deși poseda în același timp putere divină (Ioan 5.25-27). Este important ceea ce învățăm aici despre Persoana Domnului Isus și despre Dumnezeu: tot ceea ce a făcut Domnul corespunde pe deplin voinței Tatălui. Viața Sa a arătat clar cum trebuie să trăiască omul.

Citirea Bibliei: Geneza 27.30-46 · Psalmul 13.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 3:1-15

Dacă la noapte Domnul ne-ar invita, ca şi pe Solomon, Cere ce vrei să-ţi dau, ce I-am răspunde? Nu am siguranţa că fiecare dintre noi ar avea întâi de toate dorinţa să primească … o inimă care ascultă (v.9 notă: care aude). Şansă, succes, distracţii, călătorii, acestea sunt dorinţele celor mai mulţi dintre tinerii acestei lumi. Dar dorinţele noastre, care sunt?

O inimă care ascultă (sau o inimă inteligentă; în v. 12: o inimă înţeleaptă şi care înţelege) iată o cerere agreată de Dumnezeu şi pe care o poate întotdeauna împlini. Iar dacă vreunul dintre voi este lipsit de înţelepciune, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu dărnicie … şi i se va da (Iacov 1.5). Aceasta nu este o rugăciune care să poată izvorî din inima cuiva deja înţelept în ochii proprii (Proverbe 3.7). Dar Solomon nu are o părere înaltă despre sine: eu sunt un copil mic spune el nu ştiu nici să ies, nici să intru (v.7). Să remarcăm aici că inima şi nu capul este aceea care trebuie să asculte şi să înţeleagă. Iubirea pentru Domnul este cheia adevăratei inteligenţe.

Mai presus de toate, să-L luăm în considerare pe Modelul nostru desăvârşit, care declară prin vocea profetului: Domnul Dumnezeu … Îmi trezeşte urechea ca să ascult ca un ucenic (Isaia 50.4).

DUMNEZEU TE POATE CHEMA ȘI PE TINE!

„Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă, Doamne”, a răspuns el.” (Faptele Apostolilor 9:10)

De ce l-a folosit Dumnezeu pe Anania pentru a-l conduce pe Saul din Tars la Hristos? Pentru că era omul potrivit, în locul potrivit, la momentul potrivit, cu mesajul potrivit și cu atitudinea potrivită. Biblia spune că: „În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă, Doamne”, a răspuns el. Şi Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă Dreaptă şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă… Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus… m-a trimis…” (Faptele Apostolilor 9:10-11,17).

Așadar, iată întrebarea: dacă Dumnezeu ar avea nevoie ca tu să faci ceva pentru El, ai fi pregătit? Ai fi dispus? Și orice-ați crede, Anania n-a primit o misiune ușoară, deoarece Saul era cunoscut pentru faptul că întemnița creștinii și îi omora. Dar când Dumnezeu i-a spus lui Anania: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor…” (vers. 15), el s-a încrezut în Dumnezeu, și s-a dus.

Nu știu dac-ați reținut cuvintele: „a pus mâinile peste Saul, și a zis: „Frate Saule…” Anania avea tot dreptul să se teamă de Saul și chiar să aibă resentimente față de el. Cu toate acestea, el l-a numit „frate”. Anania a admis faptul că un vechi dușman teribil devenise parte a familiei răscumpăraților lui Dumnezeu.

Și tu trebuie să înveți să faci asta! Când Dumnezeu numește pe cineva „copilul” Său, trebuie să-l iubești, să-l accepți și să-l tratezi ca pe fratele sau sora ta în Hristos.

Așadar, să revenim la întrebare: dacă Dumnezeu ar avea nevoie de tine să faci ceva pentru El astăzi, ai fi pregătit? Poți fi! Și trebuie să fii!

17 Mai 2025

mai 17, 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar Însuși Domnul nostru Isus Hristos și Dumnezeul și Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat mângâiere eternă și bună speranță prin har, să vă încurajeze inimile și să vă întărească în orice faptă și cuvânt bun.

2 Tesaloniceni 2.16,17

Noul Testament pe scurt (14) – 2 Tesaloniceni

A doua Epistolă către Tesaloniceni, la fel ca prima, are un caracter pastoral, însă tratează acele influențe subtile care prea curând începuseră să submineze atât dragostea proaspătă și fierbinte pentru Domnul a acelei adunări, cât și credința ei viguroasă și răbdarea în timpul persecuției. Cu multă credincioșie, apostolul le vorbește despre timpurile viitoare când Antihristul avea să vină, însă le spune că „taina fărădelegii“ lucra încă de pe atunci pentru a submina ceea ce era de la Dumnezeu (capitolul 2.7). Prin urmare, la încurajările din prima epistolă au fost adăugate aceste atenționări, acea sare necesară pentru a păstra mărturia lui Dumnezeu.

Niște epistole care se pretindeau a fi ale lui Pavel le spuseseră tesalonicenilor că ziua Domnului – nu „a lui Hristos“ – venise deja, aceasta fiind o înșelăciune a vrăjmașului, care astfel căuta să dărâme încrederea lor în venirea Domnului pentru a-i răpi pe ai Săi, înainte ca ziua judecății Sale să se abată asupra acestei lumi. Pavel corectează un astfel de gând, iar capitolul 2 este o mărturie profetică remarcabilă cu privire la ziua Domnului, care nu poate veni până când Adunarea nu va fi fost luată în cer.

În contrast cu lucrările și cu cuvintele rele ale Antihristului, care Se va așeza ca Dumnezeu în templul viitor (capitolul 2.4), cei credincioși sunt încurajați să se întărească în orice faptă și cuvânt bun. Această epistolă deci ne oferă discernământ spiritual și fermitate împotriva lucrurilor de natură să afecteze mărturia creștină. În această a doua epistolă, venirea Domnului este de asemenea accentuată în fiecare capitol.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mare putere are cererea fierbinte a celui drept.

Iacov 5.16

S-a rugat pentru nepotul lui

Avraam, „prietenul lui Dumnezeu“ (Iacov 2.23), trăia pe munte, în timp ce nepotul lui, Lot, care Îl cunoștea pe Dumnezeu, s-a stabilit în Sodoma. Dumnezeu i-a spus lui Avraam că va aduce judecata asupra acelei cetăți depravate. Tulburat de gândul soartei teribile care îl aștepta pe nepotul său, Avraam s-a rugat stăruitor lui Dumnezeu. L-a implorat să cruțe cetatea, dacă se vor găsi acolo măcar zece persoane neprihănite. Și Dumnezeu a promis că așa va face. În dimineața următoare, Sodoma era o masă de foc și de pucioasă. Dumnezeu nu găsise acolo zece suflete neprihănite. Deci ce s-a întâmplat cu Lot? Rugăciunile lui Avraam au fost inutile? Nicidecum! Dumnezeu aude rugăciunile. El a văzut teama lui Avraam pentru nepotul său. Plin de milă, Dumnezeu l-a făcut pe Lot să părăsească Sodoma împreună cu fiicele lui, chiar înainte de a distruge cetatea. Ei și-au găsit refugiul pe munte. Relatarea biblică nu ne spune că Avraam l-a mai revăzut vreodată pe Lot. Dar el nu s-a rugat în zadar. Dacă Dumnezeu l-a cruțat pe Lot, aceasta s-a întâmplat pentru că El „Și-a amintit de Avraam“ (Geneza 19.29). Datorită unchiului, Dumnezeu l-a cruțat pe nepot.

Dragi creștini, avem persoane apropiate, membri ai familiei noastre, care sunt în lume. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru ei, știind că în curând va veni judecata asupra acestei lumi corupte? Să nu cedăm! Dumnezeul credincios aude rugăciunile noastre. Poate că nu vom vedea răspunsul cerului. Dar să nu ezităm niciodată să implorăm compasiunea nemărginită a lui Dumnezeu pentru cei care ne sunt aproape și pe care îi iubim.

Citirea Bibliei: Geneza 27.1-29 · Psalmul 12.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 2:1-12

Ultimele cuvinte rostite de un tată sau de o mamă pentru copiii lor, la momentul morţii, au întotdeauna o mare importanţă. Cele ale lui David pentru Solomon pot fi rezumate astfel: Păzeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta a fost şi dorinţa Domnului Isus la momentul când avea să-i lase pe ai Săi (Ioan 14.23, 24).

Apoi este necesar ca David să vorbească şi despre judecată. Domnia dreptăţii şi a păcii nu poate fi stabilită fără ea. Crimele lui Ioab şi insultele lui Şimei, mult timp nepedepsite, trebuie acum reamintite. Ceea ce şterge păcatul este mărturisirea, nu uitarea (anii lăsaţi în urmă). Însă ceea ce a făcut Barzilai pentru împărat şi pentru poporul lui, cu atât mai mult nu trebuie uitat.

Solomon, ca unul care ne vorbeşte despre Hristos ca împărat al dreptăţii, va răsplăti fiecăruia după lucrările lui, aşa cum ne arată partea a doua a acestui capitol. Ziua în care Domnul Îşi va stabili împărăţia, în glorie, va fi şi ea o zi de răsplătire (Matei 25.31). Unora li se va acorda viaţă eternă, alţii vor fi supuşi unor chinuri care nu vor fi mai puţin eterne. Da, există un judecător, un scaun de judecată, un iad (Ap. 20.12-15). Dar de asemenea există o înviere a vieţii (Ioan 5.29). Aceasta este ceea ce aşteaptă David de acum încolo. El adoarme şi va fi adăugat la părinţii săi, după ce cum declară Fapte 13.36 a slujit voii lui Dumnezeu în generaţia lui.

FEREȘTE-TE DE PLANURILE LUI SATAN!

„Să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi, căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui.” (2 Corinteni 2:11)

Biruința spirituală, pe calea credinței, necesită înțelegerea „planurilor” lui Satan. Iată câteva situații în care ești deosebit de vulnerabil: când te simți sus, când te simți căzut, când ești singur, când ești epuizat, ori când ai suferit o pierdere.

Nu există „fair-play” cu diavolul! Dacă îi dai un deget, el îți va lua toată mâna. Dacă îi dai un punct de intrare în viața ta, el îl va folosi împotriva ta.

Să analizăm două ocazii în care Satan nu s-a dat în lături să-L atace pe Domnul Isus. Mai întâi, la nașterea Sa – Irod a dat ordin să fie uciși toți băieții evrei sub vârsta de doi ani. De aceea, dacă ești nou în credință, trebuie să-ți impui câteva deprinderi zilnice: rugăciunea, citirea Bibliei, părtășia cu cei care te pot întări în umblarea ta cu Dumnezeu.

Apoi, a doua ocazie a fost la începutul slujirii Domnului. Timp de patruzeci de zile, Isus Hristos S-a luptat cu Satan în pustie. De ce a durat atât de mult lupta? Era vorba despre viitorul Său. „După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El, până la o vreme. Isus, plin de puterea Duhului, S-a întors în Galileea şi I s-a dus vestea în tot ţinutul dimprejur.” (Luca 4:13-14).

Atacul este un semn de recunoaștere și de respect, înseamnă că Satan ți-a depistat potențialul. Iar nivelul atacului său este un indiciu al nivelului de binecuvântare de care-ți va face parte Dumnezeu, pe de altă parte…

Așadar, în loc să fii descurajat de luptă, privește-o ca pe un semn de la Dumnezeu că zilele tale cele mai bune sunt… înaintea ta!

Categorie: Romanian devotionals

Domnul este aproape

Sămânța bună

Conversația cu omul de afaceri

Scripturile in fiecare zi

Cuvantul Lui Dumnezeu pentru astazi

Calendar

Ultimele postări

Urmărește-ne