Categorie: Romanian devotionals

  • 5 Iunie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Deci nu te rușina de mărturia Domnului nostru, nici de mine, întemnițatul Său, ci suferă răul împreună cu evanghelia, potrivit puterii lui Dumnezeu.

    2 Timotei 1.8

    Noul Testament pe scurt (16) – 2 Timotei

    La fel ca prima Epistolă către Timotei, și cea de-a doua Epistolă către Timotei se ocupă de responsabilitatea individuală cu privire la Adunare. Pavel a scris această epistolă din închisoare. Ea este ultima lui epistolă, și a scris-o știind că în curând avea să fie dat la moarte din pricina mărturiei sale pentru Domnul. În această epistolă, el nu mai vorbește despre „casa lui Dumnezeu“, ci despre „o casă mare“ (capitolul 2.20). Ceea ce fusese odinioară casa lui Dumnezeu, în curăție și în adevăr, se degradase acum prin îngăduirea învățăturilor greșite și a vaselor de necinste. De asemenea, toți cei din Asia îi întorseseră spatele apostolului Pavel, respingându-i învățăturile.

    Pavel nu era însă descurajat, ci, dimpotrivă, cu o inimă plină de bucurie, el îl încurajează pe Timotei, pentru a-l întări astfel și pentru a-l face să-și biruiască timiditatea. Lui Timotei nu trebuia să-i fie rușine de mărturia Domnului, ci trebuia să împartă drept cuvântul adevărului (capitolul 2.15) și să se folosească de tot acest adevăr binecuvântat pentru a acționa cu fermitate și cu hotărâre pentru Dumnezeu. Nu trebuia să neglijeze nicio parte a acestui adevăr, fie pentru o lucrare de evanghelist, fie pentru slujirea poporului lui Dumnezeu. Capitolul 2 îl prezintă pe cel credincios în opt aspecte importante ale vieții, fiind un drept excelent pentru oricine dorește cu adevărat să-L slujească pe Domnul astăzi.

    Această carte oferă multă încurajare celor cu inima întreagă, în aceste zile de nepăsare și de decădere spirituală. Ea prezintă resursele binecuvântate ale lui Dumnezeu, care a prevăzut împrejurările prezente. În felul acesta, oricare ar fi dezonoarea adusă numelui Său în creștinătate, cel credincios Îl poate onora, aceasta fiind și semnificația numelui lui Timotei: „Cel care Îl onorează pe Dumnezeu“.

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Prin credință, Abel I-a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain, prin care a primit mărturie că este drept.

    Evrei 11.4

    Două categorii de oameni – două religii

    La prima vedere, poate părea că Abel și Cain au făcut același lucru. Amândoi I-au adus câte o jertfă lui Dumnezeu. Cain I-a adus din roadele ogorului, din rezultatul muncii lui. Abel a jertfit un animal din turma lui. Dumnezeu a primit jertfa lui Abel, dar nu și pe a lui Cain. Abel a lucrat prin credință. Este evident că el a urmat exemplul dat chiar de Dumnezeu, Cel care îi îmbrăcase pe părinții lui cu pielea unui animal care, murind în locul lor, dădea socoteală pentru vina lor (Geneza 3.21). Cain s-a apropiat însă de Dumnezeu cum a socotit el mai bine, și nu a fost primit.

    Doi oameni, un fariseu și un vameș, au mers să se roage la templul din Ierusalim. Fariseul și-a descris, cu vorbe multe și mulțumit de sine, viața pe care o ducea în dreptate și în e-vlavie. Vameșul însă implora atât: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!“ (Luca 18.13). Rugăciunea fariseului nu avea nicio valoare pentru Dumnezeu. Însă Dumnezeu a primit rugăciunea vameșului.

    Doi răufăcători au fost răstigniți împreună cu Isus. Amândoi știau că mai aveau doar câteva ore de trăit. Unul dintre ei L-a insultat pe Fiul lui Dumnezeu, celălalt L-a recunoscut ca Domn. Unul a mers la pierzare veșnică, celălalt a primit viața eternă.

    Există doar două categorii de oameni. Ei pot părea să aibă multe în comun, dar drumurile lor se despart în moarte. Oricine L-a primit pe Isus ca Mântuitor are parte de bucurie eternă. Toți ceilalți vor fi în iad, despărțiți pentru totdeauna de Dumnezeu.

    Decizia cu privire la locul în care ne vom petrece veșnicia poate fi luată doar atât timp cât trăim. Vai de ei! pentru că au mers pe calea lui Cain … (Iuda 11).

    Citirea Bibliei: Geneza 40.1-23 · Psalmul 25.1-11

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 10:14-29

    Priveliştea marelui împărat Solomon, îmbră­cat în veşminte preţioase şi măreţe, aşezat pe tronul său confec­ţionat din fildeş acoperit cu aur, trebuie să fi constituit un spectacol grandios. Şi totuşi Domnul Isus, invi­tându-ne să privim cu atenţie la crinii de pe câmp, afirmă c㠄Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia“ (Matei 6.29). Putem fi si­guri că cele mai frumoase realizări ale omului nu o vor ajunge nicio­dată pe cea mai modestă din­tre cele ale Creatorului.

    Psalmul 72, compus „pentru Solomon“, descrie aceas­tă domnie a dreptăţii (v. 1-4), a păcii (v. 7), a puterii     (v. 8-11), a îndurării (v. 12-14), a prosperităţii (v. 16) şi a binecuvântării (v. 17). „Împăraţii din Seba şi Saba vor prezenta tribut … şi i se va da din aurul Sebei“ (v. 10, 15).

    Şi în capitolul nostru, 10, se dau multe detalii pentru ilustrarea prosperităţii, a înţe­lepciunii şi a puterii acestui fiu al lui David dom­nind cu dreptate la Ierusalim. Înţelegem că aici este, de asemenea, imaginea Unuia „mai mare decât Solomon“. Centru al gloriei şi sursă a bine­cuvântării pentru toate naţiunile, această domnie stră­lucitoare nu constituie decât o reflecta­re pală a viitoarei dominaţii universale a Domnu­lui nostru Isus Hristos. Însă ai Săi nu aşteaptă acest viitor glorios pentru a recunoaşte drepturile, întrucât ele sunt, incontestabil, în inima lor.

    ONOREAZĂ-L PE DUMNEZEU ÎN TOT CEEA CE FACI!

    „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi…” (Psalmul 1:1)

    Când Moise i-a cerut lui Faraon să elibereze poporul lui Dumnezeu, suveranul egiptean i-a oferit… compromisuri: în primul rând, a fost de acord să-i lase să plece… dar să nu se îndepărteze prea mult! În al doilea rând, s-a oferit să lase să plece doar bărbații, și să-și lase soțiile și copiii în Egipt. În al treilea rând, a acceptat să-i lase să plece dar cu mâinile goale – să-și lase afacerile și agoniseala în Egipt!

    Și de fiecare dată, Moise a spus nu! Să știi că Satan îți va face oferte și ție… Așa că pune distanță între tine și lume. Refuză să-i dai voie să-ți ia copiii. Refuză să trăiești după practicile egoiste de afaceri (adesea lipsite de etică) ale lumii! Tu ești chemat să-i iubești și să-i ajuți pe cei din jurul tău, fără să devii însă ca ei!

    Unul dintre marile daruri pe care Dumnezeu ni le-a oferit este darul liberului arbitru: putem alege! Dacă vrei să te bucuri de binecuvântările lui Dumnezeu, trebuie să alegi cu discernământ stilul de viață care să fie aliniat la voia Lui și să fie în concordanță cu valorile Cuvântului Său. Ai grijă, nu face alegeri bazate pe valorile în continuă erodare ale sistemelor lumii din jurul tău. Modalitatea de a reuși în viață este să te bazezi pe principiile Bibliei.

    Iată două versete la care trebuie să meditezi și de care trebuie să ții cont: „Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de niciun necaz.” (Proverbele 10:22); „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33)

    Așadar, roagă-te astăzi: „Doamne, nu vreau să trăiesc după standardele lumii. Doresc să te pun pe Tine pe primul loc în viața mea, pentru că știu că întotdeauna căile Tale sunt cele mai bune. Amin!” Așa că, onorează-L pe Dumnezeu în tot ceea ce faci!

  • 4 Iunie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Hristos, către cei care au primit o credință de același preț, împreună cu noi, prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos: Har vouă și pace să vă fie înmulțite în cunoștința lui Dumnezeu și a lui Isus, Domnul nostru.

    2 Petru 1.1,2

    Ceea ce-l caracterizează în primul rând pe apostolul Petru în această epistolă este titlul său de rob al lui Isus Hristos. Isus Hristos l-a câștigat și Lui Îi aparține la modul propriu; el nu are obligații decât față de Acela care este Stăpânul său; calitatea sa de rob este aceea în care el își exercită slujba de apostol. Acesta este de altfel titlul pe care cu bucurie și-l iau slujitorii Domnului, pe care El îi folosește în lucrarea Sa (Romani 1.1; Filipeni 1.1; Tit 1.1; Iacov 1.1; Iuda 1; Apocalipsa 1.1). Un rob nu aparține altcuiva decât Stăpânului său – singurul care are dreptul să Se folosească de el și să-i poruncească. Conștiența acestei poziții conferă simplitate vieții noastre și ne face să privim cu detașare la miile de lucruri prin care lumea caută să pună stăpânire pe noi.

    Putem constata că cele două epistole ale lui Petru, deși scrise la un interval de timp una față de alta, totuși se adresează acelorași persoane (3.1,2). Prima epistolă ne vorbește despre guvernarea lui Dumnezeu față de ai Săi, iar a doua, despre guvernarea lui Dumnezeu față de lume – două teme de interes major pentru creștini.

    O altă constatare care se impune din lectura celor două epistole ale lui Petru și, în general, din toate epistolele adresate unor sfinți ieșiți din iudaism, ca, de exemplu, Epistola către Evrei (capitolul 13) și, cel puțin parțial, epistola lui Iacov, este aceasta, că Duhul vrea să scoată în evidență faptul că principiile morale ale purtării noastre față de oameni – indiferent dacă aceștia sunt sau nu sub Lege – rămân invariabile și nu sunt modificate de mediul în care ele sunt enunțate. Relațiile de familie, obligațiile față de autoritățile constituite, îndatoririle față de toți oamenii – din poziții înalte sau smerite – nu sunt nicidecum influențate de diversele epoci sau dispensații în care sunt menționate; în toate timpurile, ele rămân invariabile, așa cum caracterul lui Dumnezeu Însuși, Cel cu care avem de-a face, este invariabil.

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar roada Duhului este … bucurie.

    Galateni 5.22

    Unde se găsește bucuria?

    Toată lumea caută și are nevoie de bucurie.

    Unii consideră că bucuria lor provine, în mare parte, din înfruptarea cu plăceri și din eliberarea de orice grijă. Însă acestea nu oferă satisfacție permanentă, iar în final duc la deziluzii și la tristețe.

    Alții caută plăcere în frumos, în sublimul din creația lui Dumnezeu și din arte. Însă de asemenea acestea sunt trecătoare și nu oferă mângâiere, nici nu ne vor fi de vreun folos atunci când ne vom afla în pragul eternității.

    Adevărata bucurie nu depinde de circumstanțele exterioare, ci își arată valoarea ridicându-se deasupra împrejurărilor. Ea vine numai de la Dumnezeu și este dată prin Duhul Sfânt, care locuiește în oricine crede cu adevărat în Hristos. O astfel de bucurie l-a ajutat pe apostolul Pavel să găsească mângâiere în închisoare și putere ca de acolo să îi consoleze pe alții în inimile lor.

    Ce moment minunat este acela când cineva crede în Isus și gustă bucuria mântuirii! Aceasta este o bucurie care umple sufletul zi de zi. Cel credincios trebuie doar să se gândească la mântuirea măreață pe care a primit-o prin Isus Hristos și să Îi mulțumească pentru ea.

    Totodată, Duhul lui Dumnezeu îi arată celui credincios bucuria care vine prin „comuniunea cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos“. Atunci, bucuria lui este „deplină“ (1 Ioan 1.3,4). Bucuria comuniunii îi unește pe copiii lui Dumnezeu, impulsionându-i și confirmând în ei că au o viață nouă.

    „Bucurați-vă întotdeauna în Domnul“ (Filipeni 4.4)!

    Citirea Bibliei: Geneza 39.1-23 · Psalmul 24.1-10

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 10:1-13

    Pe când le vorbea fariseilor, pentru a sublinia necredinţa lor, Domnul le va aminti această scenă: „O împără­teasă din sud … a venit de la mar­ginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi, iată, aici este mai mult decât Solomon“ (Matei 12.42). Fiul lui Dumnezeu, Îm­păratul gloriei, Se găseşte prefigurat aici, înaintea ochilor noştri. El ne învaţă că primeşte pe oricine vine la El. Nici gloria, nici bogăţiile marelui împărat nu sunt acelea care-l atrag pe acest nobil vizitator la curtea sa. Împărăteasa din Seba auzise de înţelep­ciunea lui Solo­mon „legată de Numele Domnului“ şi, dorind s-o evaluezeea însăşi, vine să-i împărtăşeasc㠄tot ce era în inima ei“. Să nu ne satisfacă doar să fi auzit despre Domnul Isus. Să mergem la El! El este gata să ne dea tot ceea ce dorim, tot ceea ce-I cerem (v.13; Ioan 15.7).

    Ceea ce o impresionează pe împărăteasă la curtea lui Solomon (v. 4, 5) ne face să ne gândim la mărturia dată pentru Domnul de către adunare (casa Lui), la învăţătura Cuvântului (mâncarea mesei Lui), la comportarea alor Săi, care trebuie să fie demnă de El (ţinuta, rânduiala, hainele slujitorilor lui). În toate aceste detalii trebuie să le arătăm persoanelor cu care intrăm în contact Cine este marele Împărat Căruia suntem onoraţi să-I aparţinem.

    TRĂIEȘTE PRIN PUTEREA LUI HRISTOS, NU PRIN PUTEREA TA!

    „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13)

    Una dintre abordările care te va descuraja cel mai rapid, pe drumul spre veșnicie, este să încerci să-ți trăiești viața creștină prin propriile tale forțe. Este ca și cum ai încerca să te ridici prin propriile tale puteri atunci când ești trântit la pământ – nu se poate!

    Dumnezeu a rânduit să fie așa!

    Domnul Isus a spus: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte, dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.” (Ioan 14:15-17)

    Poruncile lui Dumnezeu pentru noi nu sunt prea greu de urmat – dacă le împlinim prin puterea lui Hristos care locuiește în noi! Și trebuie să învățăm să ne bazăm zilnic pe această putere. El este în noi și cu noi, în orice moment, pentru ca noi să reușim să facem ceea ce nu putem face, și să facem cu ușurință ceea ce altfel ni s-ar părea greu de făcut fără El.

    Apostolul Pavel vorbea despre lupta constantă dintre trupul său și duhul său. Uneori, asta îl ducea la disperare. Apoi, tot el ne oferă cheia unei vieți creștine victorioase și spune: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13) – adică: sunt pregătit pentru orice și fac față la orice prin El, care îmi insuflă putere interioară; sunt ce și cum/cât trebuie, în suficiența lui Hristos!

    Ia exemplul unui bec: el nu poate da lumină de unul singur/prin sine. Dar când este conectat la o sursă de energie, tot ceea ce trebuie să faci este să apeși pe un întrerupător.

    Așa că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: trăiește prin puterea lui Hristos, nu prin puterea ta!

  • 3 Iunie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Având deci o astfel de speranță, ne folosim de multă îndrăzneală.

    2 Corinteni 3.12

    Am auzit cu toții întâmplări despre creștini care trăiesc în țări unde nu este permisă predicarea evangheliei. Creștinii din astfel de țări trăiesc încontinuu sub amenințarea cu închisoarea sau chiar cu moartea. Totuși, ei manifestă mult curaj pentru evanghelia lui Hristos, atunci când se adună pentru închinare sau atunci când caută să împărtășească altora credința lor. Există multe întâmplări despre cei care au dat mărturie cu credincioșie, în ciuda consecințelor.

    Acest lucru ne face să ne întrebăm cum de au putut manifesta un astfel de curaj în fața persecuției. Răspunsul este că au avut o speranță neclintită, speranță care oferă curaj celor credincioși, fiindcă ei știu că viitorul lor este unul sigur. După ce Pavel vorbește despre lupta spirituală, în Efeseni 6, el solicită rugăciunile celor credincioși: „Pentru mine, ca să-mi fie dat cuvânt la deschiderea gurii mele, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina evangheliei, pentru care sunt un ambasador în lanțuri, ca să vorbesc cu îndrăzneală în ea, așa cum trebuie să vorbesc“ (Efeseni 6.19,20). Fiindcă viitorul celor credincioși este asigurat în Hristos, orice creștin se poate sprijini pe promisiunea casei din ceruri.

    Un alt motiv pentru care creștinii pot avea curaj este că ei știu că Dumnezeu are sub control toate lucrurile. Psalmul 115.3 ne amintește că „Dumnezeul nostru este în ceruri: tot ce I-a plăcut a făcut“. El deține controlul deplin, deși poate îngădui lucruri neplăcute, pe care noi nu le înțelegem. Știm însă că El are un scop atunci când le îngăduie și că toate lucrurile lucrează, în final, spre binele nostru.

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dumnezeu Se împotrivește celor mândri, dar dă har celor smeriți; … împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu … Smeriți-vă înaintea Domnului, și El vă va înălța.

    Iacov 4.6-10

    „Eu n-am făcut niciodată nimic greșit!“

    La un târg de carte, un bărbat s-a apropiat de standul nostru de Biblii. În timp ce discutam cu el, i-am spus: „Știți că Dumnezeu iartă pe oricine își mărturisește păcatele?“. — „Eu n-am făcut niciodată nimic greșit!“, a răspuns el. — „N-ați mințit, n-ați furat, n-ați înșelat niciodată?“ — „Niciodată!“ — „Bine, înseamnă că sunteți mândru de faptul că n-ați păcătuit niciodată!“ — „O, cum să nu, sunt foarte mândru de asta.“ — „Ei bine, iată primul dumneavoastră păcat: mândria!“ Interlocutorul meu a început să râdă.

    Mândria nu este nicidecum un păcat neînsemnat. A fost prima fărădelege: Adam și Eva au vrut să fie ca Dumnezeu. Iar înainte de ei, Satan s-a făcut vinovat de același păcat – îngerul de lumină, „fiul zorilor“, a vrut să fie precum Creatorul lui și să fie adulat (Isaia 14.12-15). Nu ne este comod să recunoaștem că mândria este un obstacol greu de învins pentru a avea o relație cu Dumnezeu. „Orice inimă îngâmfată este o urâciune pentru Domnul“ (Proverbe 16.5). Dumnezeu ne va ierta doar dacă recunoaștem că suntem mândri. Atunci când Cuvântul Lui afirmă aceasta, nu este pentru a ne învinovăți, ci pentru a ne ajuta să înțelegem problema fundamentală cu care ne confruntăm, anume că „nu este niciunul drept, nici unul măcar; nu este niciunul care înțelege, nu este niciunul care-L caută pe Dumnezeu“ (Romani 3.10,11). Și cum ne poate ierta El pe deplin? El „dă har celor smeriți“. „Prin har sunteți mântuiți“ (Efeseni 2.8).

    Citirea Bibliei: Geneza 38.1-30 · Psalmul 23.1-6

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 9:10-28

    A fost o eroare gravă din partea lui Solomon să-i dea împăratului Tirului cetăţi care constitu­iau parte din ţara lui Israel. La fel ni se poate întâmpla şi nouă, să aban­donăm o parte din moştenirea noastră în beneficiul lumii. Să luăm ca exem­plu felul cum petrecem ziua Dom­nului. Stăm probabil departe de o strângere, pentru a fi pe placul vre­unui prieten sau vreunei rude? Să fim siguri că asemenea concesii reprezintă o pierdere de ambe­le părţi.

    Cum va fi posibil să-i conducem pe alţii la adevărul divin şi la înţelegerea pri­vi­legiilor creştine, dacă nu dovedim întâi că noi înşine le pre­ţuim? Priviţi la Hiram! Nici măcar nu aprecia­ză gestul lui Solomon!

    Sfârşitul capitolului ni-l arată pe împărat ca un admi­nistrator înţelept, întărindu-şi şi organi­zându-şi împărăţia. El îşi menţine relaţia pe de o parte cu Domnul (v. 25) şi, pe de altă parte, cu diferitele popoare şi ţări de la graniţe. Şi, pentru prima dată din zilele lui Iosua, toţi canaaniţii sunt subjugaţi. Ne reamintim că ei sunt un simbol al vrăj­maşilor sufletelor noastre. Se află oare vrăjmaşii sufle­tului meu în libertate, sau mai de­grabă am găsit în Hristos puterea de a-i aduce sub control?

    CE AȘTEPȚI DE LA DUMNEZEU?

    „Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi…” (Isaia 30:18)

    Concepția ta despre Dumnezeu determină încrederea pe care o ai în a te apropia de El. Îl vezi întotdeauna ca pe un auditor, și ți se pare că balanța registrelor tale contabile nu este corectă? Sau Îl vezi ca pe un tată care te iubește în orice moment și vrea să fie bun cu tine?!

    Atunci când ne apropiem de Dumnezeu, mulți dintre noi consultăm mental „tabela de marcaj” pentru a vedea dacă avem mai multe victorii decât pierderi, mai multe fapte bune decât fapte rele, mai multe calități decât defecte. Dacă simțim că nu ne-am purtat bine, Îl evităm pe Dumnezeu, sau facem din El ultima noastră soluție. Aceasta este o greșeală, deoarece Dumnezeu ne vede „în Hristos” (2 Corinteni 5:17); prin urmare, suntem întotdeauna acceptați și primiți în prezența Sa. Poate vei spune: „Asta înseamnă că pot trăi cum îmi place?” Nu, pentru că „Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.” (Evrei 12:6). Dar pedeapsa Lui nu înseamnă respingere; este dovada că ești cu adevărat copilul Său răscumpărat.

    Să citim și versetul 18 din Isaia capitolul 30, și să medităm la cele scrise: „Totuşi Domnul aşteaptă (cu nerăbdare, căutând și tânjind) să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept. Ferice (vor fi bucuroși, binecuvântați și demni de invidie) toţi cei ce nădăjduiesc în El! (care Îl așteaptă cu ardoare, Îl caută și tânjesc după El, doresc biruința Sa, favoarea Sa, dragostea Sa, pacea Sa, bucuria Sa și părtășia Sa inegalabilă și neîntreruptă)!”

    Aceasta este atitudinea lui Dumnezeu față de tine: „El aşteaptă (cu nerăbdare, căutând și tânjind) să Se milostivească de tine…” Cu această imagine în minte, roagă-te și așteaptă lucruri bune de la Dumnezeu!

  • 2 Iunie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și, ca să nu mă înalț prin măreția descoperirilor, mi s-a dat un țepuș pentru carne, un sol al lui Satan, ca să mă pălmuiască, încât să nu mă înalț. Pentru aceasta de trei ori L-am rugat pe Domnul să-l depărteze de la mine. Și El mi-a spus: „Harul Meu îți este de ajuns; pentru că puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune“.

    2 Corinteni 12.7-9

    Domnul l-a încurajat pe apostolul Pavel cu aceste cuvinte: „Harul Meu îți este de ajuns; pentru că puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune“. Nu știm ce a însemnat țepușul pe care el l-a avut; Biblia nu ne spune acest lucru, tocmai pentru ca fiecare dintre noi să putem face o aplicație la cazul și la împrejurările noastre.

    Cu toții trecem prin necazuri și prin încercări. Poate este vorba de probleme de sănătate, de pierderea cuiva drag, de trădare din partea unui prieten sau de multe altele despre care poate nimeni nu știe, în afară de noi. Așa cum apostolul I-a cerut Domnului să-i înlăture țepușul, la fel și noi poate că ne-am rugat să fim scăpați de încercare sau să fim scoși din ea. Cu toții ne-am imaginat că ar fi fost cu mult mai bine să nu trecem prin așa ceva, însă trebuie să remarcăm că Domnul ne oferă ceva mult mai bun decât înlăturarea necazului. El ne oferă promisiunea harului care să ne facă să o îndurăm. Un astfel de răspuns poate că nu este cel așteptat sau dorit, însă nu va trece mult până vom recunoaște înțelepciunea lui Dumnezeu în el.

    Rugăciunile noastre nu au rămas fără răspuns, însă poate că răspunsul la ele nu a fost potrivit cu gândurile și cu dorințele noastre, ci potrivit cu cele ale Tatălui nostru ceresc. În felul acesta, El ne învață să ne cunoaștem slăbiciunea și să depindem doar de puterea Lui. De asemenea, învățăm că nu vom fi încercați peste puterile noastre (1 Corinteni 10.13) și că Domnul știe cum să-i scape din încercare pe cei evlavioși (2 Petru 2.9).

    J. R. MacDuff

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și ce altceva cere Domnul de la tine, decât să faci ce este drept și să iubești bunătatea și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?

    Mica 6.8

    Profesorul și testul sincerității

    Pe vremea când eram în liceu, eu și colegii mei obișnuiam să copiem foarte des la teste. Nu voi uita niciodată cuvintele pe care ni le-a spus într-o zi profesorul nostru de matematică, înainte să ne împartă subiectele de examen: „Azi, dragii mei, vă aflați în fața a două teste: primul la geometrie, al doilea de sinceritate. Sper să le treceți pe amândouă. Dacă picați la vreunul dintre ele, aș prefera să fie la geometrie. În carieră veți avea mai multe ocazii să aplicați principiile sincerității decât teoremele geometrice“.

    La un moment dat, cu toții trebuie să trecem testul sincerității, într-un fel sau altul. De exemplu, ce facem atunci când casiera de la supermarket ne dă mai mult rest decât ar trebui? „La urma urmei, a fost greșeala ei, nu a noastră.“ Și, când completăm formularele pentru taxe, omitem intenționat ceva? „N-o să observe nimeni asta.“

    Profesorul meu avea dreptate. Conduita noastră morală e cu mult mai importantă decât nivelul educației sau al venitului nostru. Un astfel de comportament necesită să fim întâi de toate sinceri înaintea lui Dumnezeu, pe care nu Îl putem înșela, și apoi să ne încheiem socotelile cu El, adică să ne recunoaștem vinovăția în prezența Lui. Datorită lucrării încheiate a Domnului Isus, Dumnezeu poate lua asupra Lui datoria atât de mare pe care o avem față de El.

    Citirea Bibliei: Geneza 37.18-36 · Psalmul 22.23-31

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 9:1-9

    Lucrarea întreprinsă de Solomon este termina­tă. Versetul 1 subliniază că el a avut plăcere s-o împli­nească. Oare nu ne dă el o lecţie aici? Să facem cu bucu­rie tot ceea ce Domnul ne cere, pen­tru că El este acela care ne-o cere! Acum Domnul răspunde rugăciunii împă­ratului. ŤGloria Lui locuind în această casăť va fi înaltul Său motiv de a-l binecuvânta pe Israel, de a-l asculta, de a-l ierta. În timpul de acum, Dumnezeu leagă pro­pria glorie şi împlinirea rugăciunilor adresate Lui de un singur nume: Cel al lui Isus (Ioan 14.13,14); şi aceasta pentru că Dumnezeu a venit să locu­iască în mijlocul nostru în Persoana lui Isus, nu într-un templu (Ioan 1.14; Coloseni 1.19; 2.9; 1 Tim. 3.16). Nu sunt ochii şi inima Tatălui aţintite me­reu asupra acestui Om desăvârşit? (compară cu v. 3). Deci putem în orice moment să ne adresăm Lui în numele lui Isus, pentru îm­plinirea rugăciunilor noastre. „Vezi, Dum­nezeule! şi priveşte faţa unsului Tău“ (Psalmul 84.9).

    Domnul îi pune apoi pe Solomon şi pe popor în faţa responsabilităţilor lor. Prezenţa Lui în mijlocul lor cere din partea lor o strictă se­parare de rău; altfel, acest privilegiu le va fi luat, iar Israel, ca naţiune, va fi împrăştiat.

    DOUĂ PRINCIPII ALE RUGĂCIUNII | Fundația S.E.E.R. România

    „Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui tău…” (Matei 6:6)

    Când vorbim despre importanța de a avea o viață de rugăciune consecventă, Domnul Isus este cel mai mare exemplu al nostru. Înainte de a potoli furtuna de pe Marea Galileii, înainte de a-i alege pe cei doisprezece ucenici sau de a hrăni mulțimile cu cinci pâini și doi pești, El a petrecut timp „singur la o parte” în rugăciune.

    Tu ai fost chemat să calci pe urmele Lui (vezi 1 Petru 2:21)! În esență, căderile sau falimentele noastre sunt de multe ori rezultatul eșecului nostru de a ne ruga. Domnul Isus le-a dat ucenicilor Săi două principii de rugăciune, care vor funcționa și pentru tine.

    În primul rând, El a spus: „Tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău…” (Matei 6:6) Cu alte cuvinte, găsește un loc liniștit unde să nu fi distras – la urma urmei, te întâlnești cu Dumnezeu! Pe măsură ce petreci timp acolo, vei ajunge să iubești acel loc și va deveni „locul tău de odihnă” – „la umbra aripilor Sale” (Psalmul 91:1)!

    În al doilea rând, Domnul Isus a spus: „Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi.” (Matei 6:7-8) Cuvintele „nu bolborosiți” sună destul de ciudat. Dar iată ce vrea să ne spună Isus prin aceste cuvinte: „Concentrează-te, fii cu Mine! Deschide-ți inima! Fii realist! Sprijină-te pe Cuvântul Meu, și crede că-ți voi da răspunsuri!”

    Sfânta Scriptură relatează că biserica s-a rugat toată noaptea ca Petru să fie eliberat din închisoare, iar când Dumnezeu i-a ascultat, ei „au rămas încremeniți”. (Faptele apostolilor 12:16).

    Ai putea spune: „N-a fost prea bine…” Dar este bine! De ce? Pentru că, deși credința ta este slabă, poți să te rogi și Dumnezeu te ascultă. Așadar, continuă să te rogi și să te bazezi pe Cuvântul Său!

  • 1 Iunie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Atunci am dat înapoi ce n-am furat.

    Psalmul 69.4

    Când, prin păcatul meu, cineva este păgubit – fie Dumnezeu, fie oamenii – atunci nu este suficient numai să mă judec în lumina lui Dumnezeu. Într-adevăr, este necesar să mă întorc la cruce, ca să recunosc cât de îngrozitor este păcatul înfăptuit, prin aceea că văd cât de mult a trebuit Domnul să sufere pentru aceasta, dar și cât de desăvârșit de suficientă a fost însăși lucrarea pentru acest păcat.

    Însă, în același timp, trebuie nu numai să recunosc faptul că am înfăptuit o greșeală, ci trebuie și să repar ceea ce am făcut greșit. De îndată ce este vorba despre vină, cârmuirea lui Dumnezeu intră în acțiune și sub această cârmuire trebuie reparată orice greșeală. Vedem aici principiile date de Dumnezeu în această privință. Sunt convins că, dacă ne ținem de aceste principii, relațiile dintre cei credincioși vor fi mult mai bune; astfel, nicio problemă nu va rămâne nerezolvată, ci toate vor fi ordonate potrivit unei conștiințe spirituale.

    Dumnezeu Însuși ne-a dat exemplul pentru cum trebuie să fie puse toate în ordine potrivit gândurilor Sale sau, și mai bine spus, Domnul Isus ne-a dat exemplul la cruce. El nu a reparat doar ceea ce omul a stricat – El Se plânge în Psalmul 69 că trebuie să dea înapoi ceea ce nu a luat – ci a plătit înapoi mai mult decât Îi răpisem noi. În limbajul jertfei pentru vină, aceasta ar însemna că El a adăugat a cincea parte. Vedem aceasta în Ioan 13.31: „Acum Fiul Omului este slăvit [la cruce] și Dumnezeu este slăvit în El“. Acolo El L-a descoperit pe Dumnezeu în toată slava Sa, așa că slăvirea lui Dumnezeu la cruce a fost mai mare decât dezonorarea lui Dumnezeu prin păcat. În arderea-de-tot, unde ne este prezentat lucrul acesta, am văzut rezultatul. Toate binecuvântările pe care le avem sunt un rezultat al faptului că Dumnezeu este pe deplin satisfăcut și că ne-a făcut plăcuți în Cel Preaiubit, încât noi suntem acum mult mai plăcuți în ochii Săi decât a fost Adam înainte de căderea în păcat.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Niște greci … au venit la Filip … și l-au rugat, spunând: „Domnule, dorim să-L vedem pe Isus“. Filip a venit și i-a spus lui Andrei, și Andrei și Filip au venit și I-au spus lui Isus. Dar Isus le-a răspuns, zicând: „A venit ceasul ca să fie glorificat Fiul Omului“.

    Ioan 12.20-23

    „Dorim să-L vedem pe Isus“

    Învierea lui Lazăr a adus la lumină gloria Fiului lui Dumnezeu aici pe pământ într-un mod inedit. De asemenea mai remarcăm că imediat după aceea: 1. Mulți au crezut în Isus și L-au întâmpinat ca pe Împăratul lui Israel la intrarea Lui în Ierusalim; 2. Fariseii au fost extrem de iritați; 3. Grecii care se închinau Dumnezeului lui Israel și adevăratului Dumnezeu au vrut să-L vadă pe Isus.

    Dar de ce au vorbit grecii cu Filip? Se pare că el provenea dintr-un ținut care era puternic influențat de cultura grecească. Mai mult, Filip era o persoană ușor de abordat (Ioan 1.43-46). Răspunsul Domnului i-a pus pe gânduri. Nu era încă timpul ca El să Se arate în mod public, în glorie și putere. Domnul nu Se gândea la Împărăție atunci când vorbea de ceasul gloriei Sale, ci avea înainte crucea pe care urma să fie ridicat. Era nevoie de moartea Lui, pentru ca omenirea să fie binecuvântată prin El. Titlul de „Fiul Omului“ include respingerea și moartea Lui, pe lângă ridicarea și domnia Lui pentru binecuvântarea întregului univers (Psalmul 8.5-7; Luca 9.22,26).

    Ce frumos se remarcă Andrei, aducând pe cineva la Isus! Nici nu știm cât bine facem cu aceasta. A aduce chiar numai un singur suflet la Domnul Isus și a-l îndemna să-L urmeze este un lucru de o însemnătate care nu se poate socoti. Este începutul unei vieți care va ajunge o binecuvântare.

    Citirea Bibliei: Geneza 37.1-17 · Psalmul 22.10-22

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 8:54-66

    În ciuda bogăţiei şi a măreţiei casei, în ciuda numă­rului foarte mare al celor adunaţi, în inima lui Solomon nu se naşte nici o dorinţă de dominare; el se aşază în genunchi, într-o atitudine de dependenţă faţă de Dumnezeu (v.54). Sperăm să-i fie familiară această poziţie fiecăruia dintre cititorii noştri. Să-I vorbim astfel Domnului, în fiecare zi, în mod deschis, de prefe­rat cu voce tare, când este posibil, pentru a evita să fim distraşi. Şi chiar dacă, după aceea, vom uita ce ne-am rugat, cuvintele noastre vor sta „ziua şi noaptea… înaintea Domnului Dumnezeului nostru“. În final se spune că El face dreptate în fiecare zi potrivit cu cazul solicitat. Putem conta astăzi pe răspunsul de astăzi, nu pe cel de mâine. Dumnezeu cunoaşte tendinţa noastră de a ne odihni pe ceea ce ne dă El, mai degrabă decât pe El, şi, din acest motiv, El reglează chestiunile „fiecărei zile în ziua ei“. Iar Isus ne învaţă la fel: „Ajunge zilei necazul ei“ (Matei 6.34).

    Această ceremonie de „dedicare“ (sau de inaugu­rare) a templului avea loc la momentul marii sărbători anuale a Corturilor, în luna a şaptea. Ea se sfârşea prin aducerea de sacrificii şi cu bucurie, potrivit cu Deuteronom 16.15.

    ROSTEȘTE CUVINTE DĂTĂTOARE DE VIAȚĂ!

    „Cine iubește viața și vrea să vadă zile bune, să-şi înfrâneze limba de la rău…” (1 Petru 3:10)

    Biblia spune: „Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare. Să se depărteze de rău şi să facă binele…” (1 Petru 3:10-11)

    Să reținem cuvintele „să-și înfrâneze”; asta nu înseamnă că trebuie să fii ignorant sau insensibil, ci să te concentrezi mai degrabă pe soluții decât pe probleme.

    Gura este un instrument puternic, care te poate ajuta sau îți poate provoca daune… Dacă reușești să înțelegi puterea cuvintelor pe care le rostești, lucrul acesta îți poate schimba cursul vieții. Tu poți să rostești (și să aduci la viață) cuvinte pozitive, înălțătoare, încurajatoare… sau cuvinte care produc efecte negative, descurajante (vezi Proverbele 18:21). Niciunul dintre noi nu vrea să fie purtătorul de cuvânt al diavolului.

    Dar adevărul este că gura poate fi folosită pentru binecuvântare sau pentru distrugere, nu numai în propria noastră viață, ci și în viața altora. Gura ta este ca un stilou, iar inima ta este ca o foaie de hârtie; când spui ceva de nenumărate ori, se întipărește în interiorul tău și devine propria ta persoană. Nu mai este ceva ce trebuie să încerci să faci, este ceea ce ești.

    Deci, fii un purtător de cuvânt pentru Dumnezeu! Profetul Isaia a spus: „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare.” (Isaia 50:4) Iov a declarat: „O, cât de înduplecătoare sunt cuvintele adevărului…” (Iov 6:25) Împăratul David a spus: „Gura celui neprihănit vesteşte înţelepciunea…” (Psalmul 37:30) Iar apostolul Pavel ne îndeamnă și spune: „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie ca să dea har celor ce-l aud.” (Efeseni 4:29)

    Așadar, rostește întotdeauna cuvinte dătătoare de viață!

  • 31 Mai 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    O, adânc al bogățiilor și al înțelepciunii și al cunoștinței lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și de neînțelese căile Lui!

    Romani 11.33

    Credința poate discerne mâna lui Dumnezeu dincolo de viclenia lui Satan. Dacă Satan folosește omul pentru a împiedica planurile lui Dumnezeu, Dumnezeu îl folosește pe Satan pentru a le împlini. Orice fel de agent este la dispoziția lui Dumnezeu. Îngerii și arhanghelii, sfinții și păcătoșii, Diavolul și demonii, toți slujesc la împlinirea planurilor lui Dumnezeu. Chiar lucrurile – focul și pucioasa, zăpada și vaporii și aburul, vântul puternic – toate împlinesc cuvântul Său (Psalmul 148.8).

    Lucrurile nu stau altfel nici în ce privește circumstanțele vieții, după cum vedem în istoria lui Iosif. Încercările prin care el a trecut, tratamentul de care a avut parte din mâna fraților lui, robia din casa egipteanului, acuzația falsă a soției lui Potifar, temnița lui Faraon și neglijența paharnicului lui Faraon sunt doar etape pe calea lui Iosif către glorie. Munca lui de păstor, misiunea către frații săi, slujba din casa lui Potifar și temnița lui Faraon au reprezentat etape pregătitoare în vederea exercitării puterii în ziua gloriei lui. Slujirea în încercări este școala pregătitoare pentru folosirea corectă a gloriei.

    În toate acestea, Iosif este o imagine a Celui ale Cărui suferințe au fost mult mai profunde și a Cărui glorie a fost mult mai mare. El, de asemenea, în zilele vieții Sale pământești a fost în mijlocul nostru ca Unul care slujește, fiindcă a putut spune: „Un om m-a cumpărat ca rob din tinerețea mea“ (Zaharia 13.5). El a suferit, de asemenea, sub acuzația falsă a celor răi, pentru că a trebuit să spună: „Pun pe seama Mea lucruri pe care nu le știu“ (Psalmul 35.11). De asemenea, El a fost luat prizonier și dat morții; și, într-o măsură deplină, a trebuit să aibă de-a face cu lipsa de recunoștință josnică a acelora care primiseră doar binele din mâinile Lui; prin urmare, cu o inimă frântă de faptul că nu a primit niciun răspuns la dragostea Sa, El a strigat: „Sunt uitat de inima lor ca un mort“ (Psalmul 31.12).

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci știm că, dacă s-ar desface casa noastră pământească, cortul [acesta], avem o clădire de la Dumnezeu, o casă nefăcută de mâini, eternă, în ceruri.

    2 Corinteni 5.1

    De la colibă la palat

    Apostolul Pavel compară trupul nostru pământesc cu un cort sau cu o colibă. Atât timp cât suntem tineri și sănătoși, această comparație ni se pare nepotrivită. Totuși, ne afectează când o boală sau necazurile vârstei înaintate se fac simțite; atunci observăm rapid ce slab și fragil este corpul nostru. Pe măsură ce trec anii, el ajunge să semene cu o colibă tot mai dărăpănată. Deși noi, credincioșii, Îl așteptăm pe Domnul Isus pentru răpire, s-ar putea să fim chemați acasă înainte ca El să vină după cei răscumpărați ai Lui.

    Astfel, această colibă a noastră va fi distrusă de moarte. Trupul care aparține primei creații și care este supus consecințelor căderii în păcat va fi așezat într-un mormânt, unde se va descompune. Dar avem o speranță glorioasă! Știm că avem o clădire minunată de la Dumnezeu. La răpire, când Domnul Isus va veni, cei care au plecat înainte vor fi înviați într-un trup nou, iar cei răscumpărați care sunt încă în viață vor fi schimbați.

    Fiecare credincios care va fi dus în ceruri va avea un trup nou, care poate fi asemănat cu un palat. Iată ce caracterizează acest trup nou: nu este făcut „de mâini“, este spiritual, nu mai aparține primei creații, este o casă „eternă“, nefiind supusă putrezirii! Noul trup este o casă „în ceruri“; având trăsături cerești, noi vom fi pregătiți să locuim acolo pentru totdeauna. Iar dacă aceasta este perspectiva glorioasă a tuturor celor răscumpărați, cum poate fi calificată nepăsarea celor care disprețuiesc iubirea și insistențele unui Mântuitor care astăzi invită: „Veniți, toate sunt gata“!

    Citirea Bibliei: Geneza 36.1-43 · Psalmul 22.1-9

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 8:41-53

    Pentru mijlocire nu este de ajuns să cunoşti slăbi­ciunea inimii omeneşti (v. 46). Mai este necesar să ai – ca şi Solomon aici – încredere în compasiunea inimii lui Dumnezeu. Dacă Isus, Marele nostru Preot şi Avocat, cunoaşte foarte bine inima omu­lui, atunci la fel de bine o cunoaşte şi pe a Tatălui. Însă dorinţa Lui este ca noi să mer­gem la El, pentru a o experimenta per­so­nal (compară cu Ioan 10.17 şi 16.27).

    „Ascultă şi iartă“! Capitolul acesta ne învaţă că, în adevăr, ne putem înfăţişa înain­tea lui Dumnezeu în orice împrejurare. La picioarele Domnului a fost loc pentru cei mai mari pă­că­toşi (Luca 7.37). Şi astăzi, credincios pro­mi­­siunii Sale, nu-l va izgoni afară pe acela care vine la El (Ioan 6.37).

    Păcatul este lanţul prin care chiar şi un cre­dincios poate fi ţinut captiv în ţara vrăjmaşă (v. 46). Dumnezeu este gata să-l elibereze de acolo. Numai că drumul spre iertare trece în mod necesar prin punctul mărturisirii. „Ţi-am făcut cunoscut păcatul meu … şi Tu ai iertat nelegiuirea pă­ca­tului meu“ (Psalmul 32.5). Dumnezeu ascultă; El iartă; da, El poate ierta totul, pentru că Isus a făcut ispăşire pentru toate. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1.9).

    HRISTOS TE POATE ELIBERA! | Fundația S.E.E.R. România

    „Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei…” (Psalmul 101:3)

    Astăzi vom medita la un subiect sensibil, dar care trebuie abordat pentru că face ravagii, inclusiv între creștini – este vorba despre pornografie. Acest flagel se răspândește în întreaga lume, lăsând în urma ei familii distruse. Mulți credincioși care se luptă să se elibereze se simt izolați și neajutorați. Un studiu realizat în Marea Britanie a arătat că 75 % dintre bărbații creștini și 35 % dintre femeile creștine au vizionat pornografie (în mod regulat sau ocazional).

    Când te uiți la așa ceva, corpul tău eliberează neurotransmițători puternici, precum dopamina, care te leagă de imaginile pe care le privești. Potrivit neuropsihologului Dr. Tim Jennings, „Orice tip de comportament repetitiv va crea trasee [căi neuronale] în creierul nostru, care se vor declanșa într-o secvență automată”. Unele biserici tratează această problemă ca pe una strict morală, neluând în calcul că este și o problemă neurologică.

    Liderii bisericilor îi sfătuiesc pe oamenii dependenți de pornografie (despre care știu, pentru că mulți o fac în ascuns) să încerce să se roage mai mult și să-L iubească mai mult pe Domnul. Sigur, asta este foarte important. Dar când te lupți cu firea prin puterea firii, ajungi să te lupți cu tine însuți (sau cum spunea Pavel: „cu pumnul în vânt”!).

    Care este soluția? Mintea ta trebuie să fie reînnoită, iar acesta este un proces. Atunci când creierul tău a fost antrenat în mod greșit, el trebuie să fie re-antrenat în mod corect. Acest lucru necesită un angajament radical: dorința fermă de a elimina pornografia din viața ta și, uneori, să dai socoteală unui prieten creștin matur, la care poți apela în momentele de încercare. Mai presus de toate, implică reprogramarea minții tale prin Cuvântul lui Dumnezeu.

    Apostolul Pavel scria: „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă lăsați transformați prin înnoirea minţii voastre…” (Romani 12:1-2).

    Dacă te afli în această situație, cere-I lui Dumnezeu să te ajute să ieși din această sclavie. Hristos te poate elibera!

  • 30 Mai 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar, în adunare, doresc să vorbesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să-i învăț și pe alții, decât zece mii de cuvinte într-o limbă.

    1 Corinteni 14.19

    Cât de important este ca toți cei care iau cuvântul în adunare să-și amintească de aceste cuvinte! Știm că darul vorbirii în limbi își avea valoarea lui, ca semn pentru cei necredincioși.

    Scopul suprem al vorbirii în adunare este zidirea, iar acest scop nu poate fi atins decât atunci când credincioșii înțeleg ceea ce se spune. Este imposibil ca cineva să mă zidească, dacă eu nu înțeleg ce spune. El trebuie să vorbească într-un fel inteligibil și suficient de tare, altfel eu nu pot primi nicio zidire. Acest aspect este cu siguranță demn de toată atenția pentru cei care vorbesc în public.

    De asemenea, vom face bine să ne aducem aminte de faptul că singurul nostru mandat pentru a ne ridica și a vorbi în adunare este că Domnul Însuși ne-a dat ceva să spunem. Chiar dacă sunt doar „cinci cuvinte“, să le spunem și apoi să ne așezăm. Nimic nu poate fi mai lipsit de pricepere decât ca cineva să încerce să spună zece mii de cuvinte atunci când Dumnezeu nu i-a dat decât cinci. Este regretabil când așa ceva se întâmplă. Ce îndurare este să ne păstrăm în limitele măsurii noastre! Această măsură poate fi mică, dar nu contează, căci ceea ce este important e să fim simpli, sinceri și reali. O inimă sinceră valorează mai mult decât o minte deșteaptă. Un duh înfocat este mai bun decât o limbă elocventă. Acolo unde există o dorință reală pentru binele sufletelor, acest lucru se va dovedi mai eficient și mai plăcut lui Dumnezeu decât cele mai strălucitoare daruri, lipsite însă de această dorință. Ar trebui să râvnim după cele mai bune daruri, însă trebuie să ne amintim de „calea mai bună“, aceea a dragostei care întotdeauna se ține în umbră și care caută folosul altora. Nu că am prețui mai puțin darurile, dar cu siguranță prețuim dragostea mai mult!

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.

    Evrei 9.27

    Norman Mailer

    Puțin înainte de moartea sa, în anul 2007, autorul Norman Mailer a afirmat într-un interviu: „În viața mea a existat un amestec acceptabil de lucruri bune și de lucruri rele. Dacă eu merg în iad, atunci nu pot să-mi imaginez ce se va întâmpla cu jumătatea rea a omenirii“. Acest om avea doar o vagă idee despre existența lui Dumnezeu și despre existența celui rău. În plus, își formase propria imagine despre rai și despre iad. Prin urmare, scriitorul a anticipat întrucâtva moartea și viața de apoi, fără să capete însă siguranța că păcatele i-au fost iertate. Să fie acesta motivul remarcilor sale batjocoritoare?

    Există, într-adevăr, persoane care consideră că, la unii oameni, binele cântărește mai mult decât răul, iar în cazul celorlalți, viceversa. Astfel de persoane fac parte, desigur, din grupul la care binele a înclinat balanța – sau așa gândesc ei.

    Dacă cineva merge în rai sau în iad, aceasta nu depinde de numărul de fapte bune sau de fapte rele pe care le-a făcut! Fără îndoială că există greșeli în viața noastră și, cum noi nu le putem repara, nici nu putem sta cu ele înaintea unui Dumnezeu sfânt. Din acest motiv, fiecare are nevoie de Fiul lui Dumnezeu ca Răscumpărător. Pentru că Isus Hristos a fost prin Sine Însuși pur și sfânt, fără păcat, El a putut purta pedeapsa celor vinovați pe cruce. Dacă dorim să murim în pace și să avem parte de viața eternă, atunci trebuie ca El să fie Mântuitorul nostru.

    Citirea Bibliei: Geneza 35.1-29 · Psalmul 21.1-13

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 8:31-40

    La începutul rugăciunii lui, Solomon a prea­mărit credincioşia Domnului, îndurarea Sa (v. 23), măreţia Sa (v. 27). Acum el recu­noaşte faptele de care este capabil poporul şi care reprezintă consecinţele păcatelor lor.

    Gândurile noas­tre se întorc de la Solomon spre Hristos, gran­diosul Mare Preot. El cunoaşte deplin slăbi­ciunea inimilor alor Săi şi Se adresează lui Dum­nezeu înainte ca Satan să-i cearnă, rugându-Se pentru credinţa lor, să nu se piardă. El a făcut aşa pentru Petru, înainte ca acesta să se lepede (Luca 22.32)… şi încă de câte ori pentru fiecare dintre noi, în chiar ceasul ispitei, fără ştirea noastră. În adevăr, Dumnezeu cunoaşte inima omului(v. 39; vezi Ieremia 17.9, 10).

    Şi unde anume şi-a desco­perit măsura deplină a carac­terului ei înşelător această inim㠄nespus de înşelătoare şi fără nici o speranţă de vinde­care“? În ce împrejurări i-a cunoscut Hristos decăderea extremă? Oare nu la cruce, unde os­tilitatea omului a fost total exprimată contra Lui (Psalmul 22.16)? Dar crima aceasta – cel mai mare dintre toate păcatele lui Israel – va fi chiar şi ea iertată când naţiunea pocăită îşi va în­toarce privirile cu „duhul îndurării şi al cererilor“, nu spre „această casă“, ci spre „Acela pe care L-au străpuns“ (Zaharia 12.10).

    ASUMĂ-ȚI RISCUL CREDINȚEI (3) | Fundația S.E.E.R. România

    „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16:18)

    Porțile sunt dispozitive de apărare, iar asaltul asupra acestor porți necesită măsuri de atac. Gândește-te că Biserica ar fi un berbece (acea instalație de război folosită de cei din vechime să dărâme porțile sau zidurile unei cetăți). În loc să ne plângem de cultură, ar trebui să prezentăm opțiuni mai bune. Ar trebui să producem filme de calibru superior și să compunem muzică mult mai bună, să scriem cărți mai notabile, să înființăm școli superioare, și să pornim afaceri mai bune.

    Așadar, ar trebui să ne oprim din a huli întunericul, și să începem să aprindem lumini. În cartea sa „Roaring Lambs” (Răcnetul mieilor), Bob Briner scria: „De ce să nu credem că într-o zi cel mai aclamat regizor de la Hollywood ar putea fi un creștin activ în biserica sa? De ce să nu sperăm că Premiul Pulitzer pentru reportaje de investigație ar putea merge la un jurnalist creștin din echipa unui cotidian important? Este oare prea mult să visăm că o expoziție majoră deschisă la Muzeul de Artă Modernă ar putea prezenta operele unui artist care face parte din personalul unuia dintre colegiile creștine cele mai bune? Mi-am ieșit din minți dacă aș spune că fiul sau fiica ta ar putea fi balerinul principal al Companiei de balet Joffrey, și totuși să conducă un studiu biblic săptămânal pentru alți balerini, exact acolo unde altădată această îndeletnicire era considerată o profesie falimentară din punct de vedere moral?!

    Apostolul Pavel nu i-a criticat pe filosofii din Atena și nu le-a spus că vor ajunge în iad. Din contră, Pavel s-a folosit de altarul lor închinat Dumnezeului necunoscut, și le-a zis: „Am venit să vă spun cine este El: numele Lui este Isus!” Care a fost rezultatul? „Unii îşi băteau joc, iar alţii au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată.” (Faptele Apostolilor 17:32) – dar Isus a fost proclamat între ei!”

    Așadar, nu te mai ascunde, asumă-ți un risc bazat pe credință, și… vezi ce se întâmplă!

  • 29 Mai 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat la gloria Lui eternă în Hristos Isus, după ce veți suferi puțin timp, El Însuși vă va desăvârși, vă va așeza, vă va întări și vă va face neclintiți […] Prin Silvan, fratele credincios vouă, după cum socotesc, am scris pe scurt, îndemnând și mărturisind că adevăratul har al lui Dumnezeu este acesta, în care sunteți.

    1 Petru 5.10,12

    Vedem că apostolul îi consideră pe acești creștini ca nemaiavând de suferit decât puțin timp. Dumnezeul harului i-a chemat la gloria Lui eternă în Hristos Isus, iar până atunci, Petru nu presupune că împotrivirea față de Satan ar putea însemna altceva decât suferință. Dar până atunci, până la momentul când vor ajunge în glorie, Domnul va face mai multe lucruri cu privire la ei: 1. El Însuși îi va desăvârși. Numai El poate face această lucrare; Dumnezeu îi va face asemenea lui Hristos în orice privință. Potrivit lui Pavel, suntem desăvârșiți în El; potrivit lui Petru, vom atinge desăvârșirea la capătul călătoriei; ea se află înaintea noastră ca o țintă pe care trebuie s-o atingem. 2. El îi va așeza, astfel încât ei vor putea rămâne fermi. 3. El îi va întări. Atunci nu va mai fi vorba de a merge din putere în putere. Puterea va fi completă. 4. El îi va face neclintiți. Ei Îl vor avea în sfârșit pe Acela în care nu poate exista nesiguranță sau schimbare sau clătinare, de niciun fel; El este Stânca veacurilor, pe care acești sărmani pelerini vor fi așezați pentru eternitate.

    Pentru apostol, această scrisoare ar putea fi una mai degrabă succintă prin subiectul ei, nu prin dimensiuni: să ascultăm, să mergem potrivit cu umblarea creștină, să facem binele și să suferim mergând pe urmele lui Hristos într-o lume în care nu posedăm nimic; să înaintăm spre cer fără să avem nimic pentru timpul prezent, decât o speranță; să-L urmăm pe Isus, plini de încredere, fără să fi ajuns încă la El!

    Silvan ducea această scrisoare și aceste îndemnuri care atestau faptul că harul în care se afla această rămășiță suferindă, sărmană și disprețuită era adevăratul har al lui Dumnezeu! Câtă siguranță puteau transmite cuvintele apostolului către acești martori persecutați! Era important ca ei să nu dea înapoi, deoarece posedau adevăratul har al lui Dumnezeu. În acest har era cuprins întregul gând al Dumnezeului adevărului și al dragostei. Ei nu aveau decât să continue pe acest drum, urmând să atingă harul însuși, în Persoana Mântuitorului!

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și, spunând acestea, pe când priveau ei, a fost înălțat și un nor L-a luat dinaintea ochilor lor. Și, pe când priveau ei țintă spre cer în timp ce El Se ducea, iată, au stat lângă ei și doi bărbați în veșminte albe, care au și spus: „Bărbați galileeni, de ce stați privind la cer? Acest Isus, care a fost înălțat de la voi în cer, așa va veni, în felul în care L-ați văzut mergând spre cer“.

    Fapte 1.9-11

    Înălțarea Domnului la cer

    În cele patruzeci de zile de după învierea Sa, Isus a avut nenumărate întâlniri și conversații cu ucenicii Săi. Acum venise timpul pentru înălțarea Sa. Ucenicii Îl priveau pe Domnul lor iubit, cum era înălțat de un nor. Ca și în alte ocazii, acest nor era unul special, în care Dumnezeu Își ascundea gloria de ochii oamenilor. Cerul care L-a primit pe Isus nu era cerul atmosferic sau universul, ci prezența imediată a lui Dumnezeu (1 Împărați 8.10,11; Matei 17.5).

    Ce lucru măreț a fost faptul că Fiul lui Dumnezeu a intrat în Gloria cerului Înainte-mergător al credincioșilor (Evrei 1.13; 2.9; 6.20)!

    Fiul lui Dumnezeu a fost înălțat la cer, în casa Tatălui Său, ca Om, și a pregătit acolo un loc pentru credincioși (Ioan 14.2,3).

    Ucenicii au continuat să-L privească pe Domnul lor înălțându-Se. Doi îngeri i-au liniștit, asigurându-i că Isus Însuși va veni din nou. Înălțarea Sa a avut loc pe Muntele Măslinilor, unde va apărea din nou pentru a-Și instaura împărăția păcii (Zaharia 14.4).

    Citirea Bibliei: Geneza 34.1-31 · Psalmul 20.1-9

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 8:12-30

    Acum împăratul Solomon vorbeşte. Aşezându-se în rândul urmaşilor lui Aaron, el însuşi înde­pli­neş­te oficiul de preot, pentru că este un simbol al Dom­nului Hristos, Împărat şi Preot. El rememorează trecu­tul: Egiptul, harul arătat lui David, legă­mântul şi promisiunile.

    Cu patru sute optzeci de ani înainte, pe malul Mării Roşii, israeliţii intonaseră cântecul elibe­rării: „Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi lăuda … Prin îndurarea Ta, ai condus poporul pe care l-ai răscumpărat; l-ai călăuzit prin puterea Ta spre locuinţa sfinţeniei Tale … Tu îi vei duce şi îi vei sădi pe muntele moştenirii Tale, la locul pe care l-ai făcut locuinţa Ta, Doamne, locaşul sfânt, Doamne, pe care mâinile Tale l-au în­temeiat!“ (Exod 15.2, 13, 17). Au fost necesare aproape cinci secole pentru ca aceste cuvinte să-şi găsească împlinirea. Scurgerea tim­pului nu îndepărtează nimic din realitatea promisiunilor lui Dumne­zeu (compară cu 2 Petru 3. 4). Tot aşa, Solo­mon este fericit să repete: „a împlinit cu mâna Sa cuvântul Său“ (v. 15); „Domnul  a îm­plinit cuvântul Său pe care l-a spus“ (v. 20).

    „Tu ai zis: Numele Meu va fi acolo!“ (v. 29). Să ne amintim încă o dată promisiunea Dom­nu­lui Isus: „unde sunt doi sau trei adunaţi în Nu­me­le Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor“ (Matei 18.20).

    ASUMĂ-ȚI RISCUL CREDINȚEI (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui [Dumnezeu]!” (Evrei 11:6)

    Atunci când iei decizii importante, mai ales când acestea pot afecta viețile altora, Biblia spune că trebuie să faci două lucruri: în primul rând, să calculezi costurile (vezi Luca 14:28). Asta înseamnă că ar trebui să evaluăm, să cercetăm, să căutăm îndrumare și sfat, conform spuselor înțeleptului Solomon: „Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, dar înţeleptul ascultă sfaturile.” (Proverbele 12:15).

    Cât de sigur ar trebui să fii înainte de a merge mai departe cu decizia ta? În cartea sa „Liderul noii generații”, pastorul Andy Stanley scria: „În general, cel mai probabil e că nu vei fi niciodată sigur mai mult de 80%. Așteptarea unei certitudini mai mari te poate face să ratezi ocazii după ocazii!”

    Deci, ce aștepți? Garanția că nu vei face greșeli? Că nu vei fi criticat sau că nu te vei simți stânjenit? Dacă da, nu vei ajunge nicăieri! Și, după ce-ai făcut tot ce-ți cer chibzuința și înțelepciunea, trebuie să te încrezi în Dumnezeu – și să-ți asumi un risc bazat pe credință. Dacă n-o faci, vei sfârși prin a trăi cu regrete.

    Într-un studiu de cercetare realizat de doi psihologi de la Universitatea Cornell, aceștia au constatat că timpul este un factor major pentru lucrurile pe care le regretăm. De obicei, regretăm acțiunile noastre, pe termen scurt… Pe termen lung, însă, suntem înclinați să regretăm lipsa lor. Studiul a arătat că, într-o săptămână obișnuită, regretele legate de acțiuni sunt ceva mai mari decât regretele legate de inacțiuni – 53% față de 47%. Dar atunci când oamenii se gândesc la viața lor în ansamblu, regretele legate de inacțiune depășesc regretele legate de acțiune, raportul fiind de 84% față de 16%.

    Cu alte cuvinte, nu vei regreta erorile pe care le-ai făcut, la fel de mult cum vei regreta ocaziile (pregătite de Dumnezeu) pe care le-ai ratat!

    Așadar, încrede-te în Dumnezeu, și asumă-ți riscuri bazat pe credință!

  • 28 Mai 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.

    Matei 11.28,29

    În Vechiul Testament găsim câțiva oameni care au zis „veniți la mine“, ca o invitație. Iosif le-a zis fraților săi: „Luați pe tatăl vostru și familiile voastre și veniți la mine; și vă voi da ce este mai bun în țara Egiptului și veți mânca grăsimea țării“ (Geneza 45.18). Iosif, care fusese lepădat de frații săi, îi invită acum să vină la el, pentru a se bucura de cea mai bună parte a țării Egiptului. Ce har!

    În ziua în care a fost făcut vițelul de aur, când Moise a coborât de pe muntele Sinai, el a făcut următoare invitație: „Cine este pentru Domnul să vină la mine“ (Exod 32.26). Acela a fost un moment pentru luarea unei decizii, iar toți cei care se temeau de Domnul s-au strâns la Moise.

    În Noul Testament citim de cel puțin două ori că Domnul Isus a făcut invitația ca oamenii să vină la El, Cel care este mai mare decât Iosif și care dorește să-i binecuvânteze pe cei ai Săi. De asemenea, El este mai mare decât Moise, și în jurul Lui trebuie să se strângă toți cei ai Săi.

    În Matei 11, Domnul nostru adresează invitația de a veni la El tuturor celor trudiți și împovărați. În El poate fi găsită odihnă pentru suflet. Ești trudit? Mergi la El! Apoi El are încă un îndemn pentru toți cei care au venit la El: ei trebuie să ia jugul Său asupra lor. Aceasta implică supunere și ascultare. El, bineînțeles, a manifestat aceste două lucruri în mod perfect în viața Sa.

    Și noi trebuie să le învățăm și să le manifestăm în viețile noastre. Dacă ne confruntăm cu dezamăgiri, trebuie să învățăm să ne supunem voii Lui bune, plăcute și desăvârșite. Dacă suntem tentați să o apucăm pe un drum în afara voii Lui, să ne aducem aminte că Hristos nu S-a abătut nicio clipă de la calea ascultării. Să învățăm să ascultăm și noi așa cum a ascultat El!

    K. Quartell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu-i decât un pas între mine și moarte.

    1 Samuel 20.3

    Doar două minute!

    Două minute l-au împiedicat să se îmbarce în avion. Două minute care au decis între viață și moarte. Avionul Boeing trebuia să zboare din Etiopia în Kenya. Erau 157 de pasageri la bord. Antonis Mavropoulos nu a fost acceptat, deși își rezervase locul la clasa business. Ajunsese prea târziu, iar personalul a fost de neînduplecat. Era peste măsură de furios. Trei ore mai târziu, în următorul zbor către Nairobi, agenții de securitate i-au spus să nu mai protesteze, ci mai degrabă să Îi mulțumească lui Dumnezeu, căci avionul pe care îl ratase se prăbușise la șase minute după decolare. Niciun supraviețuitor. Era singurul de pe lista de pasageri în viață. Nu cumva am trecut și noi prin astfel de situații limită, în care am fost protejați, ca și cum viața ne-ar fi fost dată din nou? În cazul lui Antonis a fost o chestiune de două minute; în cazul nostru poate că a fost vorba de un singur pas. Dumnezeu ne-a dat har, mie și ție, și timp să Îl găsim și să ne întoarcem la El. Timp și pentru a-I mulțumi că ne-a păstrat cu milă, cu bunătate, cu credincioșie, fără de care am fi fost pierduți.

    „E bine așa“, obișnuia să spună un om evlavios. Când să plece într-o afacere urgentă, a alunecat și și-a rupt piciorul, iar vaporul a plecat fără el. Prietenii îl compătimeau. „E bine așa“, le răspundea el. „Cu piciorul frânt și călătoria amânată?“ — „Eu nu știu, dar Dumnezeu știe.“ Prietenii l-au anunțat peste câteva zile că vaporul s-a scufundat într-o furtună năpraznică. „Ce face Dumnezeu este bine făcut.“

    „O, de L-ar lăuda pe Domnul pentru lucrările Lui minunate!“ (Psalmul 107.8).

    Citirea Bibliei: Geneza 33.1-20 · Psalmul 19.8-14

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 8:1-11

    Fiindu-I gata Casa, Dumnezeu Se pregăteşte să Se instaleze în ea. Solomon strânge la el pe căpeteniile poporului. Preoţii aduc chivotul legă­mântului în Locul Preasfânt.

    Preţios chivot! Simbol al lui Hris­tos, chivotul cu­nos­cuse truda poporului şi-l susţinuse în conflictele sale. Pentru el coborâse în râul morţii. Acum intră în locul lui de odihnă. Dar există ceva care va aminti întotdea­una de calea deşertului. Drugii ră­mân la ve­dere. Cu toate că de aici înainte nu urma să mai fie folosiţi, drugii n-au fost scoşi din inelele lor.

    În mijlocul splendorilor cerului, Îl vom con­templa pe Domnul Isus în frumuseţea Sa. Dar ceea ce va mişca profund inimile noastre vor fi sem­nele ne­pieritoare ale suferinţelor Lui de la cruce, pe care le vom vedea asupra Sa. Ase­menea drugilor chivotului, ele vor rămâne în gloria cerului ca o mărturie a dragostei Lui divine. Şi ce minu­nate sunt pici­oarele Mân­tuitorului: ele s-au trudit pe dru­mu­rile acestei lumi pentru a ne căuta (Isaia 52.7), înainte să fi fost străpunse la cruce, unde S-a lăsat ţintuit ca să ne salveze! Pe a­ces­te picioare sfinte, omagiul Mariei fusese deja turnat în preafericita casă din Betania, care se um­pluse de mirosul parfumului. Ce savoare anticipată a Ca­sei Ta­tălui, pe care gloria o va umple pentru totdeauna!

    ASUMĂ-ȚI RISCUL CREDINȚEI (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea.” (Matei 11:12)

    Apostolul Petru este criticat adesea, și nu mereu pe drept…

    Da, este ucenicul care s-a lepădat de Hristos de trei ori, dar este singurul care L-a urmat îndeaproape și după ce a fost prins. Da, este ucenicul care i-a tăiat urechea lui Malhu, robul marelui preot, când mulțimea a venit să-L aresteze pe Domnul Isus, dar este singurul care I-a luat apărarea Domnului Isus. Da, este ucenicul care a strigat înspăimântat când se scufunda în Marea Galileii, dar este singurul ucenic care a mers pe apă.

    Este așa de ușor să critici oamenii când stai pe un scaun confortabil într-un loc aparent sigur! Practic, există două tipuri de oameni: creatorii și criticii… cei care ies din barcă și merg pe apă, și cei care stau în barcă și îi critică pe cei care merg pe apă. Când totul va fi spus și făcut, cele mai mari regrete ale noastre vor fi riscurile pe care Dumnezeu le-a făcut posibile, dar pe care noi nu ni le-am asumat.

    Scriitorul german Johann Wolfgang von Goethe a spus: „Iadul începe în momentul în care Dumnezeu va pune sub ochii tăi tot ce-ai fi putut face, ce-ar fi trebuit să faci, și ai fi vrut să faci, dar pe care nu le-ai făcut!”

    Domnul Isus a spus: „Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea.” Ce crezi că te îndeamnă Dumnezeu să faci? Ce te îndeamnă în mod persistent Duhul Sfânt să faci? Ce mai stai? Fă! A nu-ți asuma un risc bazat pe credință este ca și cum ai rătăci definitiv o piesă din puzzle-ul vieții tale – lasă un gol dezamăgitor.

    Când vom ajunge la sfârșitul vieții noastre, cele mai mari regrete ale noastre vor fi acele piese lipsă. Așadar, asumă-ți astăzi un risc – bazat pe credință!

  • 27 Mai 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Fiul meu, nu disprețui disciplinarea Domnului, nici nu te descuraja când ești mustrat de El! […] Orice disciplinare, pentru acum, nu pare a fi de bucurie, ci de întristare, dar după aceea le dă celor deprinși prin ea rodul dătător de pace al dreptății.

    Evrei 12.5,11

    Aceste versete arată cât de importantă este disciplinarea lui Dumnezeu pentru copiii Săi. Cuvântul „disciplinare“ face referire la formarea și la educarea copiilor. Disciplinarea lui Dumnezeu nu este o răzbunare mânioasă, ci o dovadă a dragostei și a grijii Lui de Tată. Din acest pasaj învățăm că există trei răspunsuri la disciplinare:

    1. Cineva o poate disprețui, nedându-i importanță și presupunând că actul disciplinării a fost rodul unei întâmplări. În felul acesta, el nu beneficiază de disciplinare. Este la fel ca atunci când cineva plătește o sumă mare de bani pe un lucru, dar nu-l folosește. Ce trist!

    2. De cealaltă parte, cineva poate ajunge să fie descurajat din pricina disciplinării. În loc să vadă câștigul faptului că Dumnezeu lucrează în viața lui, el începe să se îndoiască de dragostea lui Dumnezeu și își pleacă urechea la sugestiile vrăjmașului. Dumnezeu nu îngăduie să fim disciplinați dincolo de ceea ce putem îndura, fiindcă El întotdeauna ne dă har, dacă ascultăm de glasul Lui. Dacă părinții pământești înțelepți știu cum să-și disciplineze copiii, cu cât mai mult procedează așa Tatăl nostru ceresc! El este „Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri“ (2 Corinteni 1.3).

    3. Răspunsul corect la disciplinarea lui Dumnezeu nu este de a o ignora, nici de a fi descurajați, ci de a ne lăsa exersați de ea. Acesta este modul prin care putem beneficia de ea. A fi exersat de ea înseamnă să ne examinăm căile, pentru a vedea unde am greșit și de ce. Înseamnă să ne cercetăm sufletul și să zicem, precum David: „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Și vezi dacă este în mine vreo cale a întristării și condu-mă pe calea eternă!“ (Psalmul 139.23,24). În felul acesta vom experimenta faptul că disciplinarea lui Dumnezeu produce rodul plin de pace al dreptății pentru cei exersați prin ea.

    A. M. Behnam

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar celui care … crede în Cel care-l îndreptățește pe cel neevlavios, credința i se socotește ca dreptate.

    Romani 4.5

    Faptele caritabile nu compensează vinovăția

    În Biblie, Dumnezeu spune despre rasa umană: „Toți s-au abătut, au ajuns cu toții nefolositori; nu este niciunul care practică bunătatea, nu este nici unul măcar“ (Romani 3.12). Suficient ca El să-i declare pe toți vinovați înaintea Lui! Accept eu că această judecată mi se aplică mie personal? Îmi recunosc eu păcatele și starea de pierzare?

    Un alt verset din Cuvântul lui Dumnezeu afirmă: „Omul nu este îndreptățit din faptele legii“ (Galateni 2.16). Faptele bune, făcute pentru a obține favoarea lui Dumnezeu, nu vor compensa vinovăția pentru nimeni. Cred eu acest adevăr? Am renunțat eu la propriile mele eforturi de a-L satisface pe Dumnezeul sfânt prin intermediul unei vieți onorabile și presupuse folositoare?

    Pentru că Dumnezeu ne iubește, El ne-a arătat în Biblie cum putem fi salvați. Fiul Său a devenit Om pentru a-Și sacrifica viața pe cruce, ca răscumpărare pentru toți cei care cred în El, pentru a îndrepta lucrurile cu Dumnezeu. Cred eu că moartea Lui anulează datoria vinovăției mele?

    Ideea că ne putem câștiga singuri mântuirea îi motivează pe mulți să ducă o viață decentă sau să facă acțiuni caritabile. Greșit! Numai o încredere smerită în Dumnezeu și în Cuvântul Său ne poate conduce la o relație fericită și împlinită cu Mântuitorul.

    Citirea Bibliei: Geneza 32.23-32 · Psalmul 19.1-7

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 7:38-51

    Hiram este o imagine a Duhului Sfânt, „Lucrătorul divin” ocupat să pregătească toate lucrurile aici jos ~ şi în special inima celor credincioşi ~ în vederea gloriei lui Dumnezeu. Marea, un imens lighean cu diametrul de aproape cinci metri, trebuia să servească pentru spălarea preoţilor, în timp ce un număr de zece lighene, odihninduse pe cele zece piedestale ale lor, erau folosite pentru spălarea a „ceea ce pregăteau pentru arderea-de-tot” (2 Cronici 4.6).

    Începând cu v. 48 avem o listă de obiecte din aur confecţionate de Solomon. Însă el, aducând ulterior lucrurile pe care le dedicase tatăl său, David (v. 51), ne face să ne gândim la Domnul Isus, Fiul, având la dispoziţie ceea ce-I aparţine Tatălui. „Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate în mâna Lui” (Ioan 3.35; 17.10). Să remarcăm în acelaşi timp cum, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat cu cortul (Exod 35.21-29), nu există aici nici o afirmaţie cu privire la ceea ce a dat poporul. Şi înţelegem motivul: În cer nu poate intranimic din ceea ce vine de la om. Acolo totul este divin, totul este lucrarea exclusivă şi desăvârşită a Tatălui, a Fiului, a Sfântului Duh. Cele trei Persoane, care S-au angajat împreună în prima creaţie, Se ocupă tot împreună de gloria care va veni şi de noua creaţie.

    CU DOMNUL ISUS ÎN FURTUNĂ (2)

    „El… a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat şi s-a făcut o linişte mare.” (Marcu 4:39)

    Un autor creștin descria odată cum pot arăta unele dintre furtunile vieții: „Te întorci de la serviciu, intri în bucătărie și găsești un bilet pe care scrie: „Te-am părăsit! Adio!” O lovitură de trăznet!

    Te duci la doctor pentru un control de rutină, iar rezultatele analizelor arată că ai cancer.

    Vântul urlă! Te culci liniștit, doar pentru a fi întrerupt de un telefon la trei dimineața din care afli că tatăl tău a murit subit în urma unui atac de cord.

    Nava ta aproape că se răstoarnă! Singurul lucru previzibil despre furtunile vieții este imprevizibilitatea lor. Ele apar când te aștepți mai puțin la ele!”

    Domnul Isus le spusese ucenicilor Săi: „Să trecem pe partea cealaltă…” (Marcu 4:35) Ei ar fi trebuit să-și dea seama că, dacă El Se urcase la bordul corabiei, aceasta devenise de nescufundat! Din cuvintele Sale reieșea implicit promisiunea că vor trece dincolo și vor sosi în siguranță. Dar există o diferență între a auzi o promisiune și a o crede. Prea adesea, nu reușim să credem că Domnul Isus va împlini ce-a promis!

    Același autor din care am citat mai devreme a mai spus: „Când trecem prin furtună, ar trebui să ne reamintim că soarele poate înceta să mai strălucească, vântul poate șuiera puternic și valurile pot fi cât casa… dar Domnul Isus nu va înceta niciodată să-și țină promisiunile!

    Domnul Isus vrea ca tu să-ți amintești că nu trebuie să te temi, când El este aproape. El vrea să fie căpitanul navei vieții tale. Poate că nu ești întotdeauna conștient de prezența Domnului Isus, dar El este totuși acolo. Pentru acei ucenici, cel mai sigur loc din lume atunci era chiar acolo, în acea barcă. Să nu uităm nici noi, nicio clipă, că siguranța nu înseamnă absența problemelor. Siguranța este prezența Domnului Isus!”

    Așadar, Domnul îți spune azi: nu te teme de furtună câtă vreme El e cu tine, și tu ești cu El!

    Iată care este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne