Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 5 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dacă Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, vin din nou și vă voi primi la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.

    Ioan 14.3

    După ce binecuvântatul nostru Domn și Mântuitor a împlinit pentru noi ceea ce nimeni altul nu putea face, anume să rezolve pentru totdeauna chestiunea păcatului și a păcatelor noastre, a plecat să ne pregătească un loc în casa Tatălui. Cum? „Cu propriul Său sânge, a intrat o dată pentru totdeauna în locurile sfinte, după ce a obținut o răscumpărare eternă“ (Evrei 9.12). Și nu numai că S-a dus să ne pregătească un loc, ci de asemenea ne-a promis că va veni El Însuși ca să ne ia și să ne ducă acolo. Cuvintele Lui sunt simple și clare: „Ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi“. Aceasta este ceea ce Domnul i-a descoperit mai târziu lui Pavel. „Domnul Însuși, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului și cu trâmbița lui Dumnezeu, va coborî din cer; și întâi vor învia cei morți în Hristos; apoi noi cei vii, care rămânem, vom fi răpiți în nori împreună cu ei, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh: și astfel vom fi întotdeauna împreună cu Domnul“ (1 Tesaloniceni 4.16,17).

    Dar când va avea loc acest eveniment fericit? Nu există nicio profeție în Biblie care să trebuiască să se împlinească mai înainte ca Domnul să vină să ne ia la Sine. Există semne ale zilelor din urmă, însă nu sunt propriu-zis semne pentru noi, fiindcă noi nu avem indicații precise, ci doar generale, cu privire la împlinirea planurilor lui Dumnezeu. Dacă privim la starea Bisericii, în legătură cu responsabilitatea ei de a fi o mărturie (Apocalipsa 3.14-22), și la lumea aceasta și la cât de rapid se mișcă totul în direcția lucrurilor profețite, putem ajunge la o singură concluzie: „Încă puțin, foarte puțin, și Cel ce vine va veni și nu va întârzia“ (Evrei 10.37).

    Să nu ne lăsăm descurajați de ceea ce se întâmplă în lume, nici de starea Bisericii, nici de dificultățile pe care le întâmpinăm, fiindcă „Domnul este aproape“ (Filipeni 4.5). Să privim în sus și să înaintăm cu credincioșie! Domnul vine curând!

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Chiar când râde, inima este plină de durere; și sfârșitul bucuriei este întristarea.

    Proverbe 14.13

    Dalida

    Dalida a fost o cântăreață și o actriță faimoasă. Cariera ei a avut un succes imens; cu toate acestea, ea și-a luat viața la 54 de ani. În biletul ei de adio, ea a scris: „Viața e de nesuportat pentru mine – te rog să mă ierți“.

    Acesta este numai un exemplu care arată că succesul, faima și bogăția nu pot face viața demnă de trăit prin ele însele. Plăcerile și bucuriile care sunt pur exterioare se sfârșesc și, odată cu ele, și prieteniile superficiale. Aceasta a fost experiența dureroasă a Dalidei.

    Iată de ce cuvintele din cartea Proverbe citate mai sus ne atrag atenția în mod deosebit. Omenirea nu poate fi fericită cu adevărat fără Dumnezeu. Bucuria noastră depinde de relația pe care o avem cu Dumnezeu. Dacă nu Îl cunosc pe El cu adevărat și nu conștientizez că El mă iubește, inima mea va rămâne goală și tristă, chiar dacă, după aparențe, sunt bine. Aș fi în căutarea fericirii, dar, după cum a zis împăratul Solomon, totu-i „deșertăciune și goană după vânt“.

    Dacă însă am ajuns să Îl cunosc pe Hristos, în primul rând ca Mântuitor și apoi ca Prieten constant, va avea loc o schimbare radicală. Viața mea are o temelie și un scop. Știu că Dumnezeu mă iubește și experimentez o bucurie pe care nimeni nu mi-o poate lua.

    În comuniune cu El, viața devine nu doar suportabilă, ci îmbogățită.

    Citirea Bibliei: Isaia 1.1-17 · Fapte 20.13-27

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 16:7-22

    Cântăreţii şi muzicienii fuseseră desemnaţi (indicaţi anume). În zilele noastre însă, cântarea nu mai este doar partea unora. Nu ne este tuturor plăcut să cântăm recu­noştinţa noastră şi, în special în timpul mesei Domnului, să ne unim vocile în imnuri de adorare? (Efeseni 5.19; Colo­seni 3.16). Acum David rânduieşte un psalm nou, „pen­tru întâia dată“, pentru ca, prin Asaf, „să aducă mul­ţu­miri Domnului“. Numele Său, lucrările Sale, gloria Sa, relaţiile cu sfinţii Săi, … câte mo­tive aveau israeliţii să-L bi­ne­­cu­­vân­teze! Dar şi mai multe subiecte pentru a-L a­do­­ra avem noi, cei de astăzi, care-L cunoaştem pe Dom­nul Isus şi lucrarea Lui de la cruce. Da, să cântăm făcând apel şi la inteligenţa noastră: să me­di­tăm la cuvintele pe ca­­re le pronunţăm. Imnurile noastre, compuse după Scrip­­­­tură, desfăşoară multiplele aspecte ale gloriilor Tată­­lui şi ale Fiului. Este im­portant şi de ajutor să le dis­tin­gem pe unele de altele.

    Cum sunt copiii lui Dumnezeu în raport cu lu­mea care-i înconjoară? „Un număr mic de oameni, foarte puţini şi străini în ţara aceea“ (v. 19). Sunt ei nefericiţi?  Din con­tră! „Glorificaţi-vă în sfântul Său Nume“, răs­pun­de v. 10. Numele lui Isus, re­laţia noastră, prin El, cu Tatăl Său, iată gloria noastră, bo­gă­ţia noastră, bucuria noastră şi, de asemeni, siguranţa noastră (1 Corinteni 1.30, 31)!

    INFLUENȚA UNEI BUNICI EVLAVIOASE | Fundația S.E.E.R. România

    „Fiecare neam de om să laude lucrările Tale şi să vestească isprăvile Tale cele mari!” (Psalmul 145:4)

    Fanny Crosby a orbit la vârsta de șase săptămâni din cauza unui doctor nepriceput; dar bunica ei, Eunice, a hotărât ca Fanny să nu crească simțindu-se handicapată sau neimportantă. Bunica Eunice și-a dedicat toată viața pentru pregătirea nepoatei ei Fanny în tot felul de lucruri – a învățat-o toată Scriptura, a ajutat-o să exploreze natura și să-și dezvolte capacități incredibile de memorare. Fanny a memorat mari porțiuni din Biblie. Din această comoară a Sfintei Scripturi, ea a produs peste 9000 de imnuri, iar câteva dintre cele mai iubite le cântăm și noi astăzi: „Ce fericire, am pe Hristos”, „Doar Domnului slavă”, „În tot locul mă conduce,” „La loc sigur îmi ascunde sufletul”, „Nu mergi de la mine Isus”…

    Ea a declarat: „Când voi ajunge în cer, prima față pe care o voi vedea cu bucurie, va fi aceea a Salvatorului meu!”

    Biblia spune că Timotei a avut o bunică pe nume Lois, ale cărei rugăciuni și exemplu l-au ajutat să devină nimeni altul decât succesorul apostolului Pavel. Pavel scrie: „Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois…” (2 Timotei 1:5)

    Nu subestima niciodată influența pe care o ai în calitate de bunic! Pe măsură ce te investești în nepoții tăi, ai șanse să modelezi niște slujitori ai Domnului. Dacă ești bunic, însușește-ți acest îndemn din Sfânta Scriptură: „Fiecare neam de om să laude lucrările Tale şi să vestească isprăvile Tale cele mari!”

    Poate copiii tăi te-au dezamăgit și nu au reușit să-ți crească nepoții în căile Domnului. Nu fi descurajat și nu renunța! Tu poți fi o Lois sau o Eunice pentru copiii copiilor tăi. Biblia spune: „Caut printre ei un om care… să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară…” (Ezechiel 22:30) Rugăciunile tale sunt invitația și punctul în care Dumnezeu poate intra atât în viața copiilor tăi, cât și a nepoților tăi.

    Așadar, „stai în spărtură” și crede că Dumnezeu poate aduce mântuirea în familia ta!

  • 4 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Hristos.

    Efeseni 1.3

    Hristos S-a suit la Dumnezeul Lui și la Dumnezeul nostru, la Tatăl Lui și la Tatăl nostru. Noi ne bucurăm de toate binecuvântările care decurg din aceste două relații. Am fost binecuvântați cu orice binecuvântare spirituală – niciuna nu lipsește. Aceste binecuvântări sunt de cel mai înalt ordin; ele nu sunt temporale, ca cele ale iudeilor. Ne bucurăm de aceste binecuvântări cu cea mai înaltă capacitate a omului reînnoit, iar ele sunt adaptate acestei capacități, fiind spirituale. Ele sunt de asemenea în cea mai înaltă sferă, nu în Canaanul pământesc. Aceste binecuvântări ne sunt dăruite în locurile cerești, și ne sunt dăruite în cel mai minunat mod, lipsit de orice comparație – în Hristos. Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești, în Hristos. Toate acestea își au însă izvorul în inima lui Dumnezeu Însuși, cu totul deasupra împrejurărilor în care El ne-a găsit, fiind conectate cu eternitatea, deasupra timpului. Înainte de a fi lumea, acesta a fost locul nostru, în inima Lui. El ne-a rânduit să avem un loc în Hristos. Ne-a ales în El.

    Ce binecuvântare, ce izvor de bucurie, ce har, să fim astfel obiecte ale favorii lui Dumnezeu, potrivit cu dragostea Lui suverană! Să remarcăm aici felul în care Duhul Sfânt ține permanent înaintea ochilor noștri acest adevăr de neprețuit că toate acestea sunt în Hristos: binecuvântați în locurile cerești în Hristos; Dumnezeu ne-a ales în El; pentru înfiere prin Isus Hristos; primiți în Cel Preaiubit. Acesta este unul dintre cele două principii fundamentale ale învățăturii Duhului în acest loc. Celălalt principiu este că binecuvântarea își are originea în Dumnezeu Însuși. El este sursa și autorul ei. Inima Lui și gândul Lui sunt la originea acestei binecuvântări și constituie măsura ei.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători față de o mântuire așa de mare?

    Evrei 2.3

    O mântuire așa de mare

    Versetul de astăzi din Biblie nu spune: „Cum să scăpăm noi, dacă respingem sau punem la îndoială o mântuire așa de mare?“, ci spune: „Dacă vom fi nepăsători“, cu alte cuvinte, dacă nu ținem seama, sau suntem indiferenți față de mântuire. Imaginați-vă că cineva a fost mușcat de un șarpe și că există un ser antivenin care îl poate salva. Dacă însă aruncă sticla cu medicament, din mânie, sau dacă o scapă și o sparge, omul acela va muri; va muri și dacă ar ține-o degeaba în mână sau dacă doar s-ar uita la ea. El trebuie să ia serul, nimic altceva nu l-ar putea ajuta.

    Mântuirea oferită de Dumnezeu eliberează oamenii de vină, de stăpânirea păcatului și de consecințele acestuia. Este „o mare mântuire“, deoarece: Inițiatorul ei este mare, Calea prin care ea ne-a fost adusă este mare și Efectul și dimensiunile ei sunt mari.

    Ce mare a fost prețul plătit pentru o asemenea salvare și cât de mare a fost mizeria din care am fost salvați, precum și cât de bogați ne-a făcut această mântuire „așa de mare“, toate acestea nu pot fi exprimate în cuvinte.

    Nu trebuie ca eu să fi comis păcate grave sau multe, ca să fiu pierdut. Trebuie doar să stau pur și simplu nepăsător, fără a face nimic, atunci când Isus îmi vorbește. Las ușa închisă, când El este afară și vrea să mă salveze. Îl ignor, asta e tot. Este de ajuns. Dacă acționez astfel, cum să scap de judecată? Cine mă va sprijini sau pe cine mă pot baza în acest caz?

    Citirea Bibliei: Iov 42.1-17 · Fapte 20.1-12

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 15:25-29; 16:1-6

    Versetele 24 şi 25 ale Psalmului 68 fac aluzie la sărbătoarea care se derulează aici sub ochii noş­tri: „Ei au văzut umbletele Tale, Dumnezeule! (umbletele Fiului lui Dumnezeu prefigurat de chivot) … Cântăreţii mergeau înainte, apoi cântăreţii cu instrumente cu coarde …“ Dar mai ales Ps. 132 ne oferă posibilitatea să cunoaştem gân­durile lui David în această împrejurare solemnă. Intrarea Chivotului în odihna Sa răspundea dorinţei celei mai arzătoare a lui David (Psalmul 132.3-5 şi 8).

    Fie ca şi inimile noastre să vibreze la gândul odihnei cereşti în care Domnul Isus a intrat deja, înaintea noastră! Să re­marcăm cât de mult depăşesc promisiunile divine ale frumosului Psalm 132 scena din capitolul de faţă: „voi îmbrăca pe preoţii săi cu mântuire; şi sfinţii săi vor izbucni în cântări de bucurie (comp. 1 Cronici 15.17, 28 cu Ps. 132.16).

    „Voi bine­cuvânta din belşug hrana sa, voi sătura cu pâine pe săracii săi“ (comp.1 Cronici 16.3 cu Ps. 132.15).

    Cei răscumpăraţi de Domnul sunt chemaţi să-şi exprime bucuria şi lauda fără să mai aştepte odihna cerească. Încă de pe pământ ei se află deja în posesia centrului strângerii laolaltă: Hristos. Ei au fost lăsaţi aici ca să facă slujba, să aducă aminte, să mărească (sau să mulţumească), să-L laude (v.4) atât pe Tatăl, cât şi pe Fiul.

    ATACUL SE DĂ ASUPRA VIITORULUI TĂU | Fundația S.E.E.R. România

    „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale…” (1 Petru 5:8)

    Apostolul Petru ne atenționează: „Vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă…” (1 Petru 5:8-9)

    Cuvântul Hristos înseamnă „Unsul lui Dumnezeu”; deci, dacă ești creștin, ești uns cu același Duh care S-a odihnit peste Hristos. Satan L-a ispitit pe Hristos și te va ispiti și pe tine. Satan L-a avut pe Hristos ca țintă pentru că se temea de destinul Său; în același fel înțelege Satan și destinul tău, și vrea să te împiedice să-l împlinești.

    Când îți amintește de eșecurile din trecut, o face ca să te descurajeze și să te împiedice să atingi viitorul pe care Dumnezeu l-a plănuit pentru tine. Apostolul Pavel a scris că noi am fost „rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale” (Efeseni 1:11); asta înseamnă că Dumnezeu te-a ales pentru a îndeplini un anumit scop, că El are un plan specific pentru viața ta și face ca totul să funcționeze conform acelui plan.

    În același timp, Satan știe acest lucru și de aceea atacul său împotriva ta nu va înceta niciodată. C.S. Lewis a spus: „Nu există teren neutru în univers; fiecare centimetru pătrat, fiecare fracțiune de secundă, este revendicată de Dumnezeu și contrarevendicată de Satan!” Nu există teren de mijloc, no man’s land… Este doar o chestiune de timp până când va trebui să te alături unei tabere. Și este de preferat să-ți determini poziția dinainte, printr-o hotărâre decisivă și să nu lași pe altcineva s-o aleagă pentru tine, din oficiu, fără implicarea ta.

    Așadar, în fiecare zi, când te trezești, îmbracă-te pentru luptă și pregătește-te de atac… convins că prin puterea lui Dumnezeu vei învinge!

  • 3 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și au chemat-o pe Rebeca și i-au zis: „Vei merge tu cu omul acesta?“. Și ea a zis: „Voi merge!“.

    Geneza 24.58

    Rebeca este o imagine a Adunării, ca Mireasă a lui Hristos. După cum cerceii și brățările dăruite ei de către slujitor au fost o arvună a dragostei lui Isaac, tot așa Hristos, „fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt“ (Ioan 13.1). Bijuteriile de aur și de argint simbolizează roadele lucrării de răscumpărare înfăptuite de Hristos la cruce, fiind dovezi ale faptului că El „a iubit Adunarea și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea“ (Efeseni 5.25).

    Prin răspunsul ei afirmativ la întrebare, Rebeca a tăiat legăturile sale pământești, pentru a-l urma pe slujitorul lui Avraam – o imagine a Duhului Sfânt – în călătoria prin pustie. Acest lucru ne amintește de un verset: „Ascultă, fiică, și vezi și pleacă-ți urechea; și uită pe poporul tău și casa tatălui tău“ (Psalmul 45.10). Cele care au însuflețit-o pe Rebeca în pustie au fost lucrurile lui Isaac, pe care slujitorul i le-a arătat. Vorbind despre Duhul Sfânt, Domnul le-a spus ucenicilor care urmau să formeze nucleul Adunării: „El Mă va glorifica, fiindcă va lua din ce este al Meu și vă va face cunoscut“ (Ioan 16.14).

    La fel cum familia a încercat s-o rețină pe Rebeca încă zece zile, tot așa lumea dorește să ne întârzie din drumul nostru pentru a-L întâmpina pe Domnul. Să remarcăm, de asemenea, că slujitorul a fost acela care „a luat-o pe Rebeca și a plecat“. La fel stau lucrurile și cu noi. Avem nevoie de ajutorul Duhului Sfânt de-a lungul călătoriei noastre. El a venit pentru a rămâne cu noi și în noi pentru totdeauna.

    Când l-a văzut pe Isaac, Rebeca s-a pregătit de întâlnirea cu el acoperindu-se cu vălul. Adunarea va proceda la fel, fiindcă citim: „Să ne bucurăm și să ne veselim și să-I dăm glorie, pentru că nunta Mielului a venit și soția Lui s-a pregătit“ (Apocalipsa 19.7). În cele din urmă, Isaac a fost mângâiat să o aibă pe Rebeca împreună cu el, la fel cum Hristos va fi, atunci când „va vedea rodul muncii sufletului Său și va fi mulțumit“ (Isaia 53.1).

    R. A. Barnett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Pentru că, cine a disprețuit ziua lucrurilor mici? Da, ei se vor bucura – cei șapte – și vor vedea firul cu plumb în mâna lui Zorobabel.

    Zaharia 4.10

    Zorobabel

    Dumnezeu S-a folosit de Zaharia și a trimis un mesaj de încurajare tuturor copiilor Săi.

    Și noi trăim într-un timp care poate fi descris ca ziua lucrurilor mărunte. Deci întrebarea „cine a disprețuit ziua lucrurilor mici?“ ne privește în mod direct. Iar răspunsul este acesta: orice persoană a cărei atenție se concentrează prea mult pe realizări mari! Dumnezeu însă nu trece cu vederea eforturile aparent neînsemnate ale copiilor Săi.

    Expresia „cei șapte“ se referă la piatra cu șapte ochi din Zaharia 3.9. Acești ochi ilustrează faptul că Dumnezeu vede totul: nimic nu scapă de privirea Sa. Ce a observat El în cazul lui Zorobabel? Firul cu plumb cu care acesta verifica dacă peretele era drept. Zorobabel nu a construit de capul lui, adică așa cum a crezut el de cuviință, ci a avut grijă să facă acest lucru cu precizie.

    Dacă ne dorim să-L slujim pe Domnul, trebuie să ne ținem de Cuvântul lui Dumnezeu. Așa cum firul cu plumb indică întotdeauna verticalitatea, tot așa Biblia ne arată cu acuratețe calea corectă.

    A fost o bucurie pentru Dumnezeu să observe firul cu plumb din mâna lui Zorobabel. El Se bucură de fiecare dată când vede intenția noastră de a avea Cuvântul Său ca etalon și de a nu ne abate de la îndrumările Sale. Iar aceasta cu atât mai mult când lucrăm în casa Lui!

    Citirea Bibliei: Iov 41.1-34 · Fapte 19.23-41

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 15:1-24

    Să avem curajul să ne recunoaştem lipsurile înaintea Domnului şi înaintea oamenilor (Prov. 28.13). „Nu L-am căutat pe Dumnezeu“ „după rânduial㓠(v. 13), le declară David leviţilor care aveau misiunea să poarte chivotul. De data aceasta însă, toate dispoziţiile sunt date pentru a fi suit „după Cuvântul Domnului“. Ce scenă de bucurie şi de laudă! Să remarcăm locul pe care îl ocupă aici Obed-Edom. S-ar fi putut plânge, în mod egoist, vă­zând chi­votul părăsindu-i casa. Nu pier­dea el o sursă de bine­cu­vântare odată cu plecarea aces­tuia? (13.14).

    Departe aşa ceva de gân­durile lui! Binecuvântarea va fi îm­părtăşită cu în­tregul Israel, iar el însuşi, un levit dintre fiii lui Core, va exercita simultan funcţiile de uşier (v. 18), de muzi­cian, de conducător al cântării (v. 21) şi de uşier pentru chivot (v.24). Deci de chivot tot nu se va despăr­ţi. Credin­cios în lucrurile mici, va primi mult (Luca 16.10); pentru că şi-a cârmu­it bine propria casă, Dumnezeu îi încredinţează acum o poziţie de răspundere în casa Lui  (1 Timotei 3.4-5).

    Chenania, şeful leviţilor, devine „învăţător în cântare, pentru că era iscusit“ (v. 22). Faptul acesta ne reaminteşte de acel cuvânt al apostolului Pavel: „Voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea“ (1 Corinteni 14.15).

    DESCOPERĂ UNELTIRILE LUI SATAN (3) | Fundația S.E.E.R. România

    „Evanghelia… este acoperită pentru cei… a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia…” (2 Corinteni 4:4)

    Poți avea o vedere bună în lumea naturală, dar să fii orb în lumea spirituală și să cazi pradă uneltirilor lui Satan. Dar atunci când te întorci spre Dumnezeu în rugăciune, El îți poate deschide ochii și îți poate oferi o strategie pentru victorie. Haideți să vedem ce s-a întâmplat când Elisei și slujitorul său s-au trezit dimineața, în Dotan fiind, și au descoperit că erau înconjurați de „oaste cu cai și care”: „Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a ieşit. Şi iată că o oaste înconjura cetatea cu cai şi care. Şi slujitorul a zis omului lui Dumnezeu: „Ah, domnul meu, cum vom face?” El a răspuns: „Nu te teme, căci mai mulţi sunt cei cu noi decât cei cu ei.”

    Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei. Sirienii s-au coborât la Elisei. El a făcut atunci următoarea rugăciune către Domnul: „Loveşte, rogu-Te, pe poporul acesta cu orbire.” Şi Domnul i-a lovit cu orbire, după cuvântul lui Elisei.” (2 Împărați 6:15-18)

    Te temi de înfrângere? Ești confuz și nu știi ce să faci? Simți că circumstanțele sunt împotriva ta și că nu vei reuși? Biblia ne asigură: „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4:4) Așa că, stai singur cu Dumnezeu și roagă-te: „Doamne, deschide-mi ochii!” Și așteaptă în tăcere până când El o va face. Iar atunci când Dumnezeu îți deschide ochii, vei descoperi că forțele cerului sunt de partea ta, iar resursele cerului sunt la dispoziția ta. Cum ai acces la ele?

    Prin credință!

  • 2 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Preaiubitule, doresc ca în toate să-ți meargă bine și să fii sănătos, după cum sufletului tău îi merge bine.

    3 Ioan 2

    Noul Testament pe scurt (25) – 3 Ioan

    Epistola a treia a lui Ioan vorbește și ea mult despre adevăr și dragoste, însă pune accentul îndeosebi pe dragoste, ca fiind însoțitoarea necesară adevărului. Apăruse în acel timp o altă formă a răului: un om pretindea că acționează pentru adevăr și îi dădea pe unii afară din adunare, fiind împotrivitor chiar și față de apostolul Ioan. Dacă dragostea pentru sfinții lui Dumnezeu este ignorată în felul acesta, atunci nicio cerință a „adevărului“ nu poate rămâne în picioare. Adevărul și dragostea trebuie să stea împreună, completându-se reciproc, căci ele formează chiar natura lui Dumnezeu.

    Gaiu, cel căruia Ioan îi scrie, avea prosperitate sufletească, iar Ioan își exprimă dorința ca și sănătatea sa trupească să prospere în același fel. Poate că Gaiu nu avea o constituție fizică robustă, însă umbla în adevăr, iar grija lui plină de credincioșie și dragostea lui față de cei care erau în lucrarea Domnului erau mult apreciate.

    „Străinii“ menționați în versetul 5 sunt cu totul diferiți de „înșelătorii“ din 2 Ioan. Acești străini erau frați pe care Gaiu nu-i cunoștea, dar care se devotaseră în întregime lucrării lui Hristos, fără să ia nimic de la cei dintre națiuni – de la cei nemântuiți. La fel cum înșelătorii trebuiau refuzați, în aceeași măsură slujitorii adevărați ai lui Hristos trebuiau primiți.

    Dacă luăm seama cum se cuvine la această epistolă, vom cultiva o afecțiune caldă și evlavioasă, în deplin echilibru cu adevărul. Apostolul din nou scria cu intenția de a merge acolo în curând.

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci prin har sunteți mântuiți, prin credință; și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu: nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui, creați în Hristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte, ca să umblăm în ele.

    Efeseni 2.8-10

    „Fac tot ce pot“ (2)

    Mântuirea, care este a oricui își mărturisește vina înaintea lui Dumnezeu, este un dar ce nu poate fi obținut prin fapte bune, ci doar prin credința în Domnul Isus. Orice vine de la noi este lipsit de valoare: Dumnezeu trebuie să fie Dăruitorul. Odată cu mântuirea, Dumnezeu ne dă un nou început. „Dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă“ (2 Corinteni 5.17). Astfel, fiecare credincios, din punct de vedere spiritual, este văzut ca o creație nouă, ca lucrare a lui Dumnezeu înfăptuită în Isus.

    Creat, pentru ce scop? Pentru fapte bune! Doar atunci vorbește Cuvântul lui Dumnezeu de fapte bune. Dar, chiar și atunci, ele nu sunt nicidecum o realizare a noastră. Dumnezeu este Cel care le-a pregătit „dinainte“, iar credinciosul le poate duce la îndeplinire prin puterea vieții celei noi care i-a fost dată. Viața cea nouă este cea care îl motivează pe credincios. Aceasta nu înseamnă efort și necaz într-o speranță incertă de a câștiga favoare înaintea lui Dumnezeu, ci ucenicie fericită, urmând exemplul Domnului Isus, pe care Dumnezeu L-a glorificat pe pământ și care dorește ca cei răscumpărați ai Lui să Îi ia locul aici pe pământ.

    „Faptele bune“, așa cum le vede Dumnezeu, sunt așadar cele făcute de un copil al lui Dumnezeu pentru că a fost salvat.

    Citirea Bibliei: Iov 40.6-24 · Fapte 19.13-22

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 14:1-17

    Gloria şi prosperitatea lui David au ajuns la urechile vecinilor săi. Unii, ca Hiram şi poporul lui, caută fa­voarea şi prietenia împăratului lui Israel; alţii, cum sunt filistenii, nu-şi lasă armele. Să remarcăm că, în con­cordanţă cu caracterul „Cronicilor”, nu apare aici nici o menţiu­ne despre asocierea vinovată a lui David cu Achiş (1 Sam. 27-29), cu excepţia aluziei discrete din 1 Cronici 12.19.

    Învingătorul lui Goliat declanşează apoi un atac în două reprize împotriva filistenilor, nu fără să-L fi întrebat de fiecare dată mai întâi pe Dumnezeu. Insistăm din nou asupra acestei atitudini de umilinţă. David nu are încre­dere în propria ca­pacitate de conducător; nu se spri­jină pe propria experienţă militară pentru a decide asupra ce­lei mai bune tactici de adoptat. Când Vrăjmaşul „se su­ie să ne caute” (v.8), este oare prima noastră reacţie aceea de a-L întreba pe Dumne­zeu despre modul cum am putea să‑l învingem pe Satan? Să nu ne încre­dem în pro­pria înţelepciune şi, înainte ca să dăm piept cu Adver­sarul şi înainte de a lua orice de­ci­zie, să-I cerem Dom­nului Isus sfatul şi ajuto­rul Său. Cele mai multe dintre înfrân­ge­­rile noastre îna­in­tea marelui Vrăjmaş nu au altă expli­ca­ţie decât aceea că am uitat să căutăm voia lui Dumne­zeu.

    DESCOPERĂ UNELTIRILE LUI SATAN (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.” (Efeseni 6:11)

    Biblia ne îndeamnă: „Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:10-12)

    Remarcați expresia „stăpânitorii întunericului acestui veac”; când Daniel s-a rugat, el s-a întâlnit cu acei stăpânitori ai întunericului. Dar iată ce răspuns a primit din partea lui Dumnezeu: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor.” (Daniel 10:12-13).

    Să reținem cuvintele „mi-a stat împotrivă”. Atunci când îți iei angajamentul de a umbla cu Dumnezeu și de a face voia Lui, Satan va încerca să-ți stea împotrivă la fiecare pas. Dacă nu te poate împiedica să petreci timp în rugăciune, va încerca să-ți blocheze răspunsul din partea lui Dumnezeu. Timp de douăzeci și una de zile, Daniel va fi întrebat: „Doamne, mi-ai răspuns la rugăciuni înainte; cum se face că nu-mi răspunzi acum?!” Dar răspunsul pentru el era pe drum… Și la fel este și cu răspunsul tău!

    Creștinii ar trebui să asculte de îndemnul Scripturii și să practice „rugăciunea în orice vreme”. Asta înseamnă să ne bazăm ferm pe Cuvântul lui Dumnezeu, să ne rugăm în Numele Atotputernic al Domnului Isus, să nu fim nerăbdători și să refuzăm să renunțăm, știind că Dumnezeu aude rugăciunile noastre, și răspunde!

  • 1 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Acum dar să caute Faraon un om înțelept și priceput și să-l pună peste țara Egiptului!

    Geneza 41.33

    Dumnezeu are un plan descoperit; Dumnezeu Și-a stabilit planul Său; iar ceea ce Dumnezeu a plănuit și a stabilit va duce la împlinire. Oamenii visează să introducă un mileniu potrivit cu propriile lor gânduri și prin propriile lor eforturi, prin educație, civilizație, dezarmare, ligi și confederații, dar totul va fi în zadar. Dumnezeu a descoperit foarte clar că Mileniul va fi introdus doar ca urmare a intervenției Lui. Oare nu a spus El prin gura profetului: „Da, Eu am vorbit și Eu voi împlini; Eu am gândit și Eu voi face“ (Isaia 46.11)? Mai mult, „Dumnezeu va împlini acest lucru în curând“. Timpul pare lung, pentru că Dumnezeu a așteptat, în îndelunga Sa răbdare, nedorind ca vreunul să piară, ci, așa cum a fost în zilele lui Faraon, așa va fi și în zilele noastre, pentru că Aceluia care Se află în poziția de supremație I-a fost dat „să arate robilor Săi ce trebuie să aibă loc în curând“ (Apocalipsa 1.1).

    Dumnezeu va guverna nu prin parlamente sau cabinete, nu prin consilieri sau miniștri, ci printr-un „Om înțelept și priceput“. Toate vor fi aduse sub stăpânirea Sa, fie în ziua harului, fie în ziua judecății, adică atât în anii belșugului, cât și în anii foametei. Pentru aproape două mii de ani, Dumnezeu a îngrijit de cele mai profunde nevoi ale omului, potrivit cu bogățiile harului Său, și mulți au fost aduși sub stăpânirea lui Hristos și L-au mărturisit ca Domn, spre gloria Lui și spre binecuvântarea lor. Dar marea masă a lumii, care a fost nepăsătoare față de harul lui Dumnezeu și a respins cerințele lui Hristos, va fi forțată să se închine în ziua judecății care va veni după anii de har.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Pentru că noi socotim că omul este îndreptățit prin credință, fără faptele legii.

    Romani 3.28

    „Fac tot ce pot“ (1)

    „Ești mântuit?“, l-a întrebat odată un credincios pe cel din fața lui. — „Fac tot ce pot“, a răspuns celălalt. — „La fel și eu“, a spus creștinul, „dar nu ca să fiu mântuit, pentru că sunt deja“.

    Mulți oameni religioși cred că pot ajunge la mântuire făcând fapte bune, adică prin propriile lor eforturi. Ei conștientizează că nu Îi sunt plăcuți lui Dumnezeu în starea în care se află – cu alte cuvinte, ei nu fac parte din gloata indiferenților, a celor cărora nu le pasă de Dumnezeu și de eternitate – și simt nevoia de a-L mulțumi pe Dumnezeu în felul lor. Așa a fost dintotdeauna. În anumite religii păgâne chiar se credea că jertfirea propriilor copii putea „îmbuna zeitatea“.

    Greșeala aici este că Dumnezeu nu are nevoie de împăcare. Nu El este vrăjmașul omului, ci noi, oamenii, trăim în răzvrătire față de El. Dacă Dumnezeu intervine uneori în viața unui om sau a unei națiuni, El face aceasta ca să ne trezească și să ne reamintească de drepturile Lui asupra noastră. Ca un Judecător drept, El trebuie să condamne răul, însă El nu este niciodată împotriva noastră.

    Noi suntem cei care trebuie să ne împăcăm cu El, iar aceasta se poate întâmpla doar dacă în inimile noastre are loc o schimbare profundă. Această schimbare începe cu mărturisirea păcatelor noastre înaintea lui Dumnezeu. Astfel vom primi iertarea și pacea prin credința în Domnul Isus, Fiul Său.

    Citirea Bibliei: Iov 39.19-40.5 · Fapte 19.1-12

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 13:1-14

    O dorinţă fericită se naşte în inima noului îm­părat: să‑i redea chivotului locul de onoare care i se cuvenea în Israel şi să adune întregul popor la acest eveniment. Totul pare să se deruleze foarte bine. Bucuria este generală. Din ne­fericire, un singur detaliu (dar de mare impor­tan­ţă) fusese trecut cu vederea şi faptul acesta este su­­fi­cient ca să determine moartea lui Uza; şi, odată cu ea, cea mai mare consternare. Ca rezul­tat al acestei lovituri, bucuria din inima împăra­tului este înlocuită cu un sentiment de teamă, iar mânia ia locul laudei!

    Cuvântul le prescrisese leviţilor să ducă pe umeri chivotul, dar lucrul acesta nu fusese împlinit, probabil din pură ignoranţă. Necunoscând mai mult, ei acţiona­seră cât de bine putuseră. Dar tot atât de bine împăratul, care trebuia să-şi facă o copie din cartea legii (De­ut. 17.18), cât şi leviţii, răs­punzători să înveţe pe popor din ea (Deut. 31.12), se cuvenea să fi cunoscut porunca asupra acestui subiect. De aceea, ei n-aveau nici o scuză. Noi, care avem Scriptura în mâini, suntem răspunzători să umblăm şi să-I  slujim Domnului corespunzător învă­ţăturii pe care ea o conţine.

    Chivotul este deturnat spre Obed-Edom şi urmează să rămână trei luni „cu familia“ acestui om, în casa lui. Acolo va aduce binecuvântarea, cum o face întotdeauna prezenţa Domnului Isus în casele şi în inimile noastre.

    DESCOPERĂ UNELTIRILE LUI SATAN (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi, căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui.” (2 Corinteni 2:11)

    Biblia îl numește pe Satan, Uneltitorul. Acum, când cineva complotează împotriva ta și tu nu ești conștient de asta, nu iei măsuri de apărare și poți sfârși prin a fi rănit. Una dintre cele mai eficiente uneltiri ale lui Satan este să minimalizeze influența sa în viețile noastre. Și face asta pentru a ne putea păcăli. Dar Biblia ne spune că „nu suntem în necunoştinţă despre planurile lui”.

    Biblia vorbește despre lucruri care au loc pe tărâmul nevăzut, și ale căror efecte se simt în lumea noastră palpabilă.

    Într-o zi, a avut loc o conversație între Dumnezeu și Satan. Despre ce? Despre „gardul de protecție și binecuvântare” care înconjura viața lui Iov. Satan i-a spus lui Dumnezeu: „Dacă îndepărtezi acel gard, el nu te va mai sluji!” (vezi Iov 1:10-11). Așa că, Dumnezeu a făcut-o, iar Satana a atacat finanțele lui Iov, copiii lui, și i-a luat și sănătatea… Deși mintea lui Iov era plină de întrebări fără răspuns, încrederea sa în bunătatea lui Dumnezeu a rămas neclintită, iar el a ajuns finalmente să aibă de două ori mai multe binecuvântări.

    Pentru tine poate fi o scăpare să dai vina pe Satan pentru tot ce ți se întâmplă, dar este o greșeală gravă să nu deosebești situațiile când acționează în circumstanțele tale. Atunci când simți efectele atacului său, dar nu reușești să identifici sursa acestuia, el poate avea câștig de cauză împotriva ta. De ce? Pentru că nu știi cum să ripostezi și să folosești armele pe care ți le-a dat Dumnezeu. Tu ai la îndemână Cuvântul lui Dumnezeu, „sabia Duhului” (Efeseni 6:17). Dar dacă nu-l identifici pe Satan ca sursă a problemei tale, este ca și cum ai lupta legat la ochi, iar sabia ta se agită în toate direcțiile, în loc să-l ai pe Satan ca țintă și să-l înfrângi.

    Așadar, descoperă uneltirile lui Satan și folosește-te de armele pe care ți le-a pus Dumnezeu la dispoziție!

  • 31 August 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și, când a luat cartea, cele patru făpturi vii și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au prosternat înaintea Mielului, având fiecare o harfă și potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților. Și ei cântau o cântare nouă, spunând: „Vrednic ești să iei cartea și să-i deschizi pecețile, pentru că ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice seminție și limbă și popor și națiune“.

    Apocalipsa 5.8,9

    În acest capitol ni se prezintă o minunată scenă din cer. Acolo este Domnul Isus așezat. Odinioară, El a fost aici, unde noi încă ne aflăm, însă acum El nu mai este aici. Când Domnul Isus a fost pe acest pământ, iudeii și națiunile L-au lepădat și L-au atârnat pe o cruce. Această faptă cumplită a dat pe față inima ticăloasă și păcătoasă a omului, însă a descoperit totodată bogățiile nepătrunse ale harului lui Dumnezeu. Unde păcatul s-a înmulțit, harul s-a înmulțit și mai mult.

    În timpul când Domnul este în cer, Dumnezeu, prin evanghelie, cheamă oameni de toate vârstele și de toate categoriile sociale, din orice seminție, limbă și popor, pentru a fi asociați cu Hristos în cer. Recunoaștem această lucrare atunci când auzim de suflete care sunt convertite în orice colț al lumii; în condiții de pace sau de război, în împotriviri sau în mijlocul dezastrelor naturale, Duhul lui Dumnezeu lucrează, nefiind împiedicat de nimic.

    Ce îi atrage pe oamenii de toate felurile, în ciuda oricăror diferențe între ei? Nimic altceva decât Mielul lui Dumnezeu, care a fost înjunghiat. El, prin sângele Său prețios, i-a răscumpărat pentru Dumnezeu. Ei vor cânta o cântare nouă, care n-a mai fost niciodată cântată și care nu se va sfârși niciodată. Ea va fi cântată doar de cei care au fost răscumpărați în timpul când Hristos a fost lepădat. Acești credincioși vor fi uniți cu El ca Mireasă a Sa, pentru toată veșnicia.

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Tu nu dorești nici jertfă, nici dar de mâncare, ci Mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere-de-tot, nici jertfă pentru păcat.

    Psalmul 40.6

    Urechi pregătite

    Cine este Cel care vorbește în acest verset? Însuși Fiul lui Dumnezeu! El Îi vorbește Tatălui Său despre întruparea Sa.

    Fiul lui Dumnezeu a fost gata să vină ca Om în lume. De ce au fost pentru El așa de importante urechile? Pentru că a vrut să le arate creaturilor Sale cum se obține favoarea lui Dumnezeu: prin ascultare. El a știut că noi, oamenii, avem o problemă cu a asculta de glasul din ceruri. Dumnezeu a strigat, dar nimeni n-a răspuns (Isaia 50.2)! De aceea, Isus Hristos, în viața Sa pe pământ, Și-a deschis în fiecare zi urechile, ca să ne poată aduce nouă, oamenilor, un mesaj de la Dumnezeu.

    Ce mesaj ajunge la urechea noastră? Dumnezeu ne vorbește despre planul Său veșnic. El dorește să aibă în jurul Său oameni răscumpărați în Fiul Său. Ei sunt copiii Săi iubiți, care stau înaintea Lui ca oameni sfinți și fără pată. Ca fii ai lui Dumnezeu, ei înțeleg gândurile Sale și au comuniune cu El.

    Pentru a-i putea mântui pe oameni și pentru a-i putea aduce într-o poziție desăvârșită înaintea lui Dumnezeu, Domnul Isus a lăsat să I se pregătească un trup (Evrei 10.5). Iar pe baza morții Sale, noi suntem sfințiți prin credință, astfel că acum suntem făcuți potriviți pentru prezența lui Dumnezeu.

    Citirea Bibliei: Iov 38.39-39.18 · Fapte 18.23-28

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 12:19-40

    În jurul lui David se strâng credincioşi din toate seminţiile, care-i recu­nosc autoritatea. De ici, de colo, sosesc în grupuri, unii mai nerăbdători decât alţii, „până a fost o tabără mare, ca tabăra lui Dum­nezeu“. Ţadoc, un tâ­năr viteaz şi puternic, este men­ţionat în mod spe­cial între ei. Pe cine ar putea Domnul să desemneze în felul acesta între cei din poporul Lui de astăzi?

    Fiecare ostaş care i se alătură are caracte­rul lui parti­cular: Unii au curaj şi putere mai mare, alţii mai mult discernământ şi înţelepciu­ne, alţii mai multă vază sau integritate de spirit … Aşa este în mijlocul copiilor lui Dumnezeu. Di­feriţi unul faţă de altul, fiecare va străluci aparte printr-o virtute deosebită în caracterul lui: ener­gie, înţelepciune, răbdare, credinţă, dragoste, per­severenţă … Şi fiecare dintre aceste virtuţi Îi este cunoscută Dom­nului, care o remarcă în mod spe­cial, căci El este Singu­rul care le-a manifestat pe toate.

    Scena cu care se încheie acest capitol ne duce cu gândul la Luca 12.37. Dar Stăpânul fără ase­mănare nu va lăsa nimănui altcuiva grija de a se ocupa de slujitorii Săi credincioşi, de luptătorii Săi obosiţi. El „Se va încinge, îi va face să se aşeze la masă, Se va apropia şi le va sluji“.

    ȘTII ÎN CINE TE ÎNCREZI? | Fundația S.E.E.R. România

    „El Însuşi ştia ce este în om.” (Ioan 2:25)

    În Sfânta Scriptură ni se poruncește să iubim pe toată lumea, nu să avem încredere în toată lumea! Domnul Isus este exemplul nostru și în acest sens. Biblia spune că: „mulți au crezut în Numele Lui, căci vedeau semnele pe care le făcea, dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi. Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El Însuşi ştia ce este în om.” (Ioan 2:23-25) Aceste cuvinte nu au fost scrise cu privire la mulțimea care îl urma pe Isus, ci la cei care pretindeau că sunt ucenicii Săi. Deși Isus li S-a dăruit ca să aibă o relație cu ei, și a trăit printre ei, El știa că ei nu erau perfecți. El a înțeles natura umană și nu S-a încredințat lor într-un mod nechibzuit.

    Când îți pui în oameni încrederea care ar trebui să fie pusă doar în Dumnezeu, pregătește-te pentru dezamăgiri! Nu putem merge prea departe într-o relație cu oricine!… dacă o facem, probabil vom fi răniți. Este ușor să cădem în capcana de a crede că unii oameni nu ne vor răni niciodată, dar vom fi dezamăgiți atunci când ei nu se vor ridica la standardele așteptărilor! Există practic două tipuri de oameni: întâi, sunt utilizatorii; atâta timp cât interesele lor coincid cu ale tale, să zicem că puteți conlucra! Al doilea tip sunt prietenii adevărați. Solomon spune că: „Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate.” (Proverbele 17:17) Dar, din cauza slăbiciunii umane, chiar și prietenii adevărați te pot dezamăgi. Așadar, iată două reguli bune după care să-ți trăiești viața:

    1) Când vine vorba despre oameni, „ai încredere, dar verifică!”

    2) Când e vorba despre Dumnezeu, însă: „Încrede-te în El din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbe 3:5-6). Acesta-i gândul zilei – pentru toată viața: încrede-te în Domnul, și El nu te va dezamăgi niciodată!

  • 30 August 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și a fost așa: când a venit chivotul legământului Domnului în cetatea lui David, Mical, fiica lui Saul, s-a uitat pe fereastră și l-a văzut pe împăratul David sărind și jucând; și l-a disprețuit în inima ei.

    1 Cronici 15.29

    Carul nou (6)

    Poate că va exista cineva să ne disprețuiască, așa cum Mical l-a disprețuit pe David. Să nu fim descurajați, ci să dorim să fim mai degrabă ca un David ascultător, decât ca o Mical disprețuitoare. Dumnezeu ne-a oferit o oportunitate, acum, când Domnul Isus este absent, să fim credincioși față de adevărul Său.

    Știm că Duhul Sfânt Se află încă în Adunare, pe pământ, și am învățat, prin harul lui Dumnezeu, adevărul cu privire la Adunarea Sa și cu privire la ce înseamnă să fim strânși pentru numele Domnului Isus Hristos. Ei bine, dacă avem acest adevăr, să trăim în virtutea lui și să umblăm în libertatea oferită de el! Există unii care nu doresc învățătura cerească a lui Pavel și îi întorc spatele. Cred că este un mare privilegiu, o mare favoare din partea lui Dumnezeu, că El ne-a făcut să vedem adevărul și lumina redate Adunării și ne-a pus pe inimă să umblăm potrivit lor. Va trebui oare ca acest adevăr, primit prin harul lui Dumnezeu, să ne îngâmfe? Nicidecum! Harul a fost cel care ne-a chemat pe când eram păcătoși, iar dacă Dumnezeu ne-a dat lumina și adevărul cu privire la Adunare, cu privire la ce înseamnă adevărata slujire și cu privire la ce înseamnă să fim adunați pentru numele Domnului, aceasta este o imensă favoare.

    Dumnezeu să ne dea harul să umblăm potrivit cu ceea ce Domnul ne-a învățat. Putem fi siguri „că oricui are i se va da; și oricui nu are, i se va lua și ceea ce i se pare că are“ (Luca 8.18). Dacă oamenii nu prețuiesc adevărul pe care Dumnezeul li l-a dat, cu timpul vederea lor se încețoșează, după care devin cei mai înverșunați împotrivitori ai adevărului pe care odinioară l-au avut. Iată o stare îngrozitoare! Domnul să ne ajute să trăim pentru El și pentru adevărul Lui!

    W. T. P. Wolston

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și ei stăruiau în învățătura și în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii și în rugăciuni.

    Fapte 2.42

    Stăruință

    Învățătura, comuniunea, frângerea pâinii și rugăciunea au fost esențiale pentru credincioșii din zorii creștinismului și trebuie să fie și astăzi dorite, căutate și practicate de noi cu toată stăruința!

    Primul lucru menționat în versetul de astăzi este învățătura apostolilor. Ea este fundamentul vieții personale și de comuniune a creștinilor. Domnul le-a spus apostolilor: „Când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul“ (Ioan 16.13). Învățătura lor arăta că Duhul Sfânt îi învăța.

    Creștinii, perseverând în învățătura apostolilor, au rămas, în consecință, în comuniunea apostolilor. Ei își duceau viața într-o părtășie armonioasă. Înainte, ei trăiseră potrivit cu propriile principii. Acum aveau comuniune cu apostolii, a căror părtășie era „cu Tatăl și cu Fiul Isus Hristos“ (1 Ioan 1.3).

    Ei au păstrat obiceiul de a frânge pâinea, semnul morții Domnului Isus (simbol al comuniunii – 1 Corinteni 10.17). În acest fel, ei își aminteau în mod constant de Domnul lor, care murise pentru ei, și erau feriți de întoarcerea la legăturile lor anterioare.

    Primii creștini au perseverat de asemenea în rugăciune. În ei înșiși nu au găsit nicio putere spirituală. Ei au primit totul de la Domnul din ceruri și de la Duhul Sfânt. Aceasta înseamnă că, pentru a-și menține viața spirituală și mărturia pe care o aveau în comun, era necesară o dependență constantă de Dumnezeu.

    Citirea Bibliei: Iov 38.19-38 · Fapte 18.12-22

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 12:1-18

    Înfrângerea lui Saul fusese provocată de arcaşii filisteni, faţă de care nu avusese posibilitatea de ripostă (10.3). Totuşi aflăm aici că ar fi putut găsi, printre propriii fraţi din seminţia lui Benia­min, oameni deprinşi la război, care mânuiau cu măiestrie arcul şi praştia. Din nefericire pentru el (şi spre deosebire de v. 29), aceştia îl părăsiseră pe împăratul condamnat de Dumnezeu, ca să i se alăture lui David la Ţi­clag. Ei îşi puseseră îndemâ­narea la dispoziţia unuia pe care-l recunoscuseră prin credinţă ca fiind adevăratul lor domn. Ce facem noi cu apti­tudinile pe care Dumnezeu ni le-a încredinţat? În serviciul cărui stăpân sunt ele angajate? Pentru Hristos, sau pentru Prinţul acestei lumi?

    De asemenea, dintre gadiţi i s-au alăturat unsprezece bărbaţi de o vitejie ieşită din comun. David le încredin­ţează responsabilităţi.

    Apoi mai vin oameni din Iuda şi din Beniamin. Împă­ratul probează sentimentele lor faţă de el. Nu este cu ade­vărat magnific răspunsul dat prin Duhul de către Amasai, şeful căpitanilor? „Ai tăi sun­tem, Davide, şi cu tine, fiu al lui Isai!“ Fie ca oricare dintre noi să poată mărturisi prin acelaşi Duh: „Sunt al Tău, Doamne Isuse, … al Tău, dar şi cu Tine! Este trist să spunem, dar mulţi dintre răscumpă­raţi, deşi aparţin cu siguranţă Domnului, nu par să doreas­că să se afle în compania Lui.

    RÂUL LUI DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

    „A pus copilul în el şi l-a aşezat între trestii, pe malul râului.” (Exodul 2:3)

    Mama lui Moise l-a așezat pe fiul ei într-un coș, l-a dus la Nil, iar acesta… l-a dus la fiica lui Faraon – care l-a adoptat și l-a făcut parte din familia lui Faraon! Următorii patruzeci de ani i-a petrecut pregătindu-se pentru una dintre cele mai mari misiuni din toate timpurile: exodul, ieșirea unui întreg popor din robie și călăuzirea spre patrie. Ce putem învăța noi de-aici? Râul l-a dus pe Moise, dintr-un loc al deznădejdii și disperării, într-un loc al tuturor posibilităților. Dumnezeu poate face asta și pentru tine!

    Iată cum:

    1) Râul harului Său îți poate șterge păcatele, te poate îmbrăca în neprihănirea lui Hristos și te poate aduce într-o nouă relație cu Dumnezeu!

    2) Râul puterii Sale te poate purta de la locul înfrângerii la locul victoriei!

    3) Râul înțelepciunii Sale te poate strămuta din locul greșelilor și confuziei într-un loc al viziunii și al biruinței!

    4) Râul proviziilor Sale te poate duce din locuri sărace și secetoase într-un loc al abundenței! Dar acest lucru poate însemna că Dumnezeu va trebui să te despartă de cei care te dărâmă (pentru că nu înțeleg ce te-a chemat El să faci), și să te pună în legătură cu un nou cerc de prieteni. Sau să te plaseze într-o biserică care te poate zidi spiritual și te poate ajuta să te echipezi – pentru a îndeplini planul lui Dumnezeu pentru viața ta.

    Mama lui Moise nu i-ar fi putut face cunoștință cu fiica lui Faraon, dar Dumnezeu a putut și a făcut-o! Și ceea ce Dumnezeu a făcut pentru Moise, poate face și pentru tine – dacă Îl cauți în rugăciune și dacă-I urmezi instrucțiunile!

  • 29 August 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și cel dinăuntru, răspunzând, va spune: „Nu mă supăra; ușa este deja închisă și copiii mei sunt cu mine în pat; nu pot să mă ridic să-ți dau“.

    Luca 11.7

    Dinăuntru (2)

    Hristos niciodată n-a fost deranjat de mulțimea de oameni care veneau la El cu diversele lor nevoi. Nu S-a plâns niciodată, ci „a umblat mereu făcând binele“. Mâncarea și băutura Lui au fost să facă voia Celui care L-a trimis și să sfârșească lucrarea Lui (Ioan 4.32). Cei sărmani și nevoiași, cei trudiți și cu inima zdrobită, cei respinși și alungați, cei fără cămin și străini, văduvele și orfanii, cei bolnavi și cei părăsiți, toți puteau veni cu siguranța deplină că vor găsi în El un izvor nesecat de putere și de compasiune față de orice nevoie omenească. Ușa inimii Lui a fost întotdeauna larg deschisă. Niciodată n-a refuzat pe nimeni în nevoie sau în suferință, ci a fost mereu gata să Se ridice și să meargă cu cei care Îl solicitau și astfel să le ofere toate lucrurile de care aveau nevoie.

    Așa a fost Isus aici pe pământ și așa este El și acum, când gloria Lui umple toate cerurile. Ușa Lui este deschisă pentru orice om, oricât de păcătos, de vinovat și de rău ar fi. Păcatele unora ca aceștia pot fi spălate cu sângele Său ispășitor, ei pot dobândi iertare și pace, viață și îndreptățire, împreună cu cerul și cu gloria lui – toate ca daruri ale harului divin. Apoi, în drumul lor către glorie, ei pot beneficia de toată dragostea inimii Sale și de toată puterea umerilor Săi – de inima Lui care Și-a arătat dragostea la cruce și de umerii Lui puternici care vor purta greutatea întregii guvernări divine, pentru totdeauna.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dacă dorește cineva să facă voia Lui, va cunoaște despre învățătura aceasta, dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi.

    Ioan 7.17

    Dumnezeu ne răsplătește încrederea

    Conducătorii iudeilor au fost uimiți de învățătura lui Isus din Nazaret, fiindcă El nu fusese niciodată la vreo școală de rabini. Versetul de astăzi este explicația lui Isus. Dacă ei s-ar fi străduit să facă voia lui Dumnezeu, L-ar fi recunoscut cu mult înainte ca fiind Cel trimis de Dumnezeu. Mai mult, ar fi acceptat învățătura Sa ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Problema consta în atitudinea lor greșită.

    Din această afirmație a Domnului se desprinde un principiu general: Dumnezeu le permite cunoașterea gândurilor și a intențiilor Sale numai celor care își propun să facă voia Lui.

    Secretul este să recunoaștem care este voia lui Dumnezeu pentru viața noastră. Uneori se poate să fi luat singuri deciziile mai devreme și să căutăm ulterior voia Lui, pentru a fi liniștiți. În acest caz nu avem promisiunea Lui că ne va descoperi gândurile Sale. Dar, dacă suntem sinceri în dorința noastră de a face voia Sa și ne încredem în înțelepciunea și bunătatea Lui, El ne va descoperi gândurile Sale și ne va călăuzi pe o cale binecuvântată.

    Nu am experimentat noi adesea că Dumnezeu ne răsplătește încrederea? A refuzat vreodată dragostea Lui ceva care era bun pentru noi? Să ne încredem așadar în călăuzirea Sa zi de zi. Astfel, ne vom deprinde să recunoaștem semnele pe care El le dă și să le ascultăm. Atunci vom putea să recunoaștem voia Lui în decizii importante, care contează cu adevărat.

    Citirea Bibliei: Iov 38.1-18 · Fapte 18.1-11

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 11:15-47

    Odată ajuns pe tron, David nu i-a ui­tat pe însoţitorii din peştera Adulam. Oare îi va uita Domnul pe cei care caută să-L urmeze şi să-I ser­vească aici jos? Ştim că lucrul acesta este abso­lut imposibil. În momentul când Domnul ur­ma să-Şi dea viaţa pentru ucenici şi în timp ce ei dispu­tau cine va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor, ce le spune Învăţătorul? „Voi sunteţi aceia care aţi rămas mereu cu Mine în încer­cările Mele. Şi Eu vă rânduiesc o împărăţie, după cum Tatăl Meu Mi-a rânduit Mie“ (Luca 22.28-29).

    Între aceşti oameni puternici există o anumită ierarhie. Ea nu depinde de forţa fizică a fie­că­ruia, pentru că toţi sunt puternici, ci de devo­ta­mentul lor, fie că este vorba de serviciu, ca în cazul celor trei viteji care au mers să scoată apă, fie de luptă, ca în cazul lui Benaia. Şi la fel este printre credincioşi astăzi. În toate cercurile creştine, unii ies în evidenţă faţă de alţii prin zelul şi ataşamentul lor faţă de Domnul. Într-o zi, în cer, vom afla faptele lor de valoare. Nu doreşti să fii găsit printre ei? „Pentru că astfel vi se va da din belşug intrare în Îm­părăţia eternă a Domnului şi Mântuitorului nos­tru Isus Hristos“ (2 Petru 1.11).

    SMERENIA ESTE CALEA SPRE ONOARE | Fundația S.E.E.R. România

    „Elisei… turna apă pe mâinile lui Ilie.” (2 Împărați 3:11)

    Elisei a început prin a-l sluji pe Ilie… iar în anumite privințe, a ajuns să-l depășească! În vremurile biblice, slujitorii spălau mâinile și picioarele stăpânilor lor. Elisei a făcut asta. El a început cu umila sarcină de a turna apă pe mâinile lui Ilie, și a sfârșit prin a primi mantia lui Ilie și a folosi-o pentru a despărți în mod supranatural apele râului Iordan.

    Ani de zile a gătit, a spălat haine și a instalat cortul lui Ilie… Iar când Ilie a fost ridicat la ceruri, Elisei a primit o porție dublă din duhul lui Ilie… fapt pentru care a ajuns să facă de două ori mai multe minuni decât Ilie! Există o lecție importantă aici: dacă intri în slujba Domnului dorind să începi de sus, vei eșua. De ce? Pentru că singura promovare care contează vine de la Domnul (vezi Psalmul 75:6-7).

    Știind că timpul său pe pământ era limitat, apostolul Pavel a pus la punct un plan de succesiune privind slujirea lui. Și tu, dacă ești înțelept, vei face la fel! Adresându-se lui Timotei, succesorul său desemnat, Pavel scria: „robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi…” (2 Timotei 2:24)

    Atunci când încerci să concurezi cu alții sau să exploatezi circumstanțele în avantajul tău pentru a ajunge în vârf, să nu fii surprins dacă Dumnezeu îți blochează calea.

    Când Petru și-a început slujirea, era ca un cal de curse care nu fusese antrenat: foarte încordat, impulsiv, ambițios… Mai târziu, el a scris: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.” (1 Petru 5:5-6)

    Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: smerenia este calea spre onoare!

  • 28 August 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și cel dinăuntru, răspunzând, va spune: „Nu mă supăra; ușa este deja închisă și copiii mei sunt cu mine în pat; nu pot să mă ridic să-ți dau“.

    Luca 11.7

    Dinăuntru (1)

    Știm cu toți că nu ne place să fim deranjați atunci când ne retragem din activitățile zilnice în cercul restrâns al odihnei și confortului personal. După ce am tras draperiile, după ce am aprins focul și am deschis o carte, nu ne mai place să răspundem unei chemări din afară. În astfel de momente pătrundem semnificația cuvintelor: „Și cel dinăuntru, răspunzând, va spune“. Aceste cuvinte conțin un adevăr moral profund. Ele prezintă în mod foarte sugestiv atitudinea de inimă în care ne găsim cu toții adesea. Suntem prea dispuși ca, atunci când auzim o chemare, să răspundem ca unul aflat „dinăuntru“. Suntem prea tentați să spunem: «Of, ce moment nepotrivit și-a ales această persoană să mă cheme, tocmai când sunt atât de ocupat!». Aceasta este exact atitudinea de inimă prezentată de cuvintele: „Cel dinăuntru, răspunzând, va spune“.

    Și care este răspunsul celui care vorbește dinăuntru? Exact cel la care ne-am aștepta: „Nu mă supăra“. Omul care s-a retras în confortul său și a încuiat ușa nu are nicio plăcere să fie „supărat“ de cineva. Unul ca acesta, chiar la chemarea unui „prieten“, va răspunde: „Nu pot să mă ridic“. Și de ce nu se putea ridica? Fiindcă ușa era încuiată și copiii săi erau cu el în pat. Motivele sale pentru a nu se ridica erau în întregime egoiste; iar când s-a ridicat, în cele din urmă, a făcut-o doar pentru a pune capăt insistențelor prietenului său.

    Cât de diferit a fost binecuvântatul nostru Domn Isus Hristos! Ușa Lui n-a fost niciodată închisă. El n-a răspuns niciodată „dinăuntru“, ci a fost gata întotdeauna să vină în întâmpinarea nevoilor oricui. N-a avut timp să-Și mănânce pâinea, nici să Se odihnească – atât de preocupat a fost cu nevoile celor din jurul Său.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Vai de cei care numesc răul bine și binele rău!

    Intrați pe poarta cea strâmtă! Pentru că lată este poarta și largă este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care intră pe ea.

    Isaia 5.20; Matei 7.13

    Pe placul majorității?

    Un filosof de la începutul secolului XX a definit moralitatea ca fiind „ceea ce este pe placul majorității“. Solshenitzin, celebrul campion rus al libertății, a fost indignat de o asemenea afirmație. „În astfel de condiții“, a scris el, „răul poate deveni bun, dacă obține majoritatea, iar binele poate deveni rău, dacă este în minoritate“. O astfel de viziune are drept consecință slăbirea moralității. Ea deschide poarta celor mai grave excese și reușește, în cele din urmă, să elimine orice distincție între rău și bine și să reducă la tăcere conștiința. Cuvântul lui Dumnezeu nu lasă nicio urmă de îndoială cu privire la cele la care trebuie să se aștepte omenirea dacă respinge orice legătură cu Dumnezeu. El proclamă că, în zilele din urmă, oamenii vor fi egoiști, mândri, fără afecțiune și fără niciun respect pentru valorile morale (2 Timotei 3.2). Menționează focul care a venit din cer și a lovit Sodoma ca să anunțe judecata asupra celor care se fac vinovați de disprețuirea instrucțiunilor divine (Iuda 7).

    Această amăgire, că un număr mare poate dicta moralitatea, ne amintește că drumul care duce la judecată este larg și că mulți merg pe el. Intenționați oare să urmați această mulțime? Căutați mai degrabă calea îngustă care duce la viață. Pe ea sunt mai puțini călători, dar aceasta este singura cale: este Isus Hristos, Cel care a spus: „Eu sunt Calea. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“ (Ioan 14.6).

    Citirea Bibliei: Iov 37.5-24 · Fapte 17.22-34

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 11:1-14

    Anii lungi de suferinţă şi de exil s-au terminat pentru David. Drepturile lui la tron sunt recunos­cute de întregul Israel. El ia în stăpânire această fortăreaţă a Sionului, celebrată în atâţia psalmi (spre exemplu Psalmul 87.1-3), şi care ne vorbeşte de harul împărătesc. Dar el nu va locui singur acolo. Oa­menii credinţei, care rătăciseră prin deşerturi şi prin munţi, locuind în peşteri şi în crăpăturile pământului (însă de care lumea nu era vrednică), vor putea acum să locuiască cu el pentru totdea­una în această cetate (Neemia 3: sfârşitul v. 16; Evrei 11.16, 38). Copii ai lui Dumnezeu, nu vedem noi răsărind la orizont minunata cetate de aur către care Isus ne con­duce? Fie ca această perspectivă să ne întărească în mersul şi în lupta credinţei creştine!

    Viteazul Eleazar s-a luptat cu filistenii ca să păzească un ogor cu orz. El ne aminteşte de acei sluji­tori ai Domnului care au avut de luptat pentru asigurarea hranei poporului lui Dumne­zeu. Unii au fost nevoiţi să se angajeze în contro­verse dure cu adversarii adevărului. Se cuvine să le fim foarte recunoscători şi să fim gata, la rân­dul nostru, să apărăm doctrina sănătoasă pe care ei au păstrat-o pentru noi (Iuda 3).

    CONDU-I PE COPIII TĂI LA HRISTOS! | Fundația S.E.E.R. România

    „Avraam a dat lui Isaac toate averile sale.” (Geneza 25:5)

    Avraam i-a dat lui Isaac atât bunurile sale materiale, cât și un exemplu de ascultare de Dumnezeu! Ce nu-i putea da?

    Experiența lui personală cu Dumnezeu.

    De ce? Pentru că fiecare persoană trebuie să-L experimenteze personal pe Dumnezeu! Întâlnirea lui Isaac cu Dumnezeu a avut loc atunci când s-a confruntat cu problema apei.

    Biblia spune că: „Domnul i S-a arătat… şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău Avraam; nu te teme, căci Eu sunt cu tine. Te voi binecuvânta… din pricina robului Meu Avraam.” Isaac a zidit acolo un altar, și a chemat Numele Domnului.” (Geneza 26:24-25)

    Charlie Shedd, pastor și autor american, a spus povestea unui băiețel căruia i s-a cerut să scrie un eseu pe tema „Cum m-am născut?” Când a întrebat-o pe mama sa, aceasta i-a răspuns: „Te-a adus barza”. Când a întrebat-o pe mama sa cum s-a născut ea, aceasta i-a răspuns: „Și pe mine m-a adus barza”. Sperând că bunica lui îl va ajuta, băiatul a întrebat-o și pe ea cum s-a născut… la care ea a răspuns: „Să știi că e o problemă de familie: și pe mine tot barza m-a adus!” Fapt pentru care băiețelul și-a început compunerea astfel: „În familia mea, în ultimele trei generații nu-a existat nicio naștere normală!”

    Acum serios vorbind, copiii tăi trebuie să se nască din nou pentru a face parte din familia răscumpărată a lui Dumnezeu! Și tu trebuie să-ți dai toate silințele să-i conduci la Hristos atunci când sunt mici, iar gândirea lor poate fi modelată. Dar și dacă s-au mărit, nu este prea târziu.

    Profetul Ieremia spune: „Așa vorbește Domnul: „Opreşte-ţi plânsul… căci truda îţi va fi răsplătită”, zice Domnul; „ei se vor întoarce iarăşi din ţara vrăjmaşului. Este nădejde pentru urmaşii tăi”, zice Domnul; „copiii tăi se vor întoarce în ţinutul lor!” (Ieremia 31:16-17).

    Așadar, astăzi încrede-te în Dumnezeu și-n Cuvântul Lui, și roagă-te pentru mântuirea copiilor tăi… sau a celor mai mici din familia ta!

  • 27 August 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ferice de oricine se teme de Domnul și umblă în căile Lui. Pentru că vei mânca din munca mâinilor tale, vei fi fericit și-ți va merge bine.

    Psalmul 128.1,2

    În versetul de mai sus sunt puse în legătură teama de Domnul, ascultarea, resursele materiale și fericirea. Versetele din Biblie care vorbesc despre teama de Domnul au uneori o conotație negativă în mințile noastre, din cauza cuvântului „teamă“. Un astfel de efect însă nu este justificat, lucru demonstrat chiar de versetul nostru, unde se spune clar că cel care trăiește în teamă de Domnul este fericit. Un astfel de om se ferește de orice lucru care nu-I place lui Dumnezeu și care atacă sfințenia Lui.

    Teama de Domnul este întâi de toate o atitudine interioară. Ea însă nu va rămâne ascunsă, ci va modela viața celui care o are. Cei care se tem cu adevărat de Dumnezeu vor fi în căile Lui. Ei își vor potrivi deciziile și faptele cu voia lui Dumnezeu și, în felul acesta, vor experimenta binecuvântarea care decurge din ascultare. Căile lui Dumnezeu sunt căi bune, deși nu sunt întotdeauna ușoare.

    Psalmistul vorbește apoi despre muncă. Un om evlavios este de asemenea harnic și sârguincios. El nu-i exploatează pe alți oameni, nici nu abuzează de sistemul social de ajutorare, ci lucrează pentru nevoile lui și pentru cele ale familiei sale.

    Chiar dacă pământul a fost blestemat, ca rezultat al căderii, și chiar dacă munca zilnică este plină de trudă, din cauza spinilor și mărăcinilor, această activitate are un efect benefic asupra sufletului: „Vei fi fericit și-ți va merge bine“. Este bine să fim angajați într-o activitate benefică zi de zi: pe câmp, în atelier, în bucătărie, în cabinetul medical sau în birou. Acest fel de preocupare este o expresie a evlaviei, este temelia sursei noastre de trai și este un ajutor pentru a ne menține echilibrul lăuntric.

    F. Ulrich

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nicidecum nu vor trece.

    Luca 21.33

    „Scriptura nu poate fi desființată“

    Domnul Însuși a afirmat că „Scriptura nu poate fi desființată“ (Ioan 10.35) și Și-a susținut această afirmație folosind în cuvântările Sale citate din Vechiul Testament. Să amintim patru astfel de pasaje din Matei, în care folosește citate din Vechiul Testament. În Matei 19.4, Isus Se referă la felul cum a fost creat omul și citează din Geneza: „Nu ați citit că Cel care i-a făcut, de la început i-a făcut bărbat și femeie?“. În Matei 24.39, Isus Se referă la Noe și la potop și citează tot din Geneza: „[oamenii] n-au priceput, până a venit potopul“. În Matei 24.15, Isus Se referă la autenticitatea profețiilor, scrise nu retrospectiv, cum ar fi făcut istoricii, ci perspectiv, de către oameni sfinți ai lui Dumnezeu, și citează din Daniel. În Matei 12.40, Isus vorbește despre istoria lui Iona în pântecele peștelui celui mare (cetaceu, mamifer acvatic cu forma unui pește, putând ajunge până la 30 m lungime) ca despre o relatare autentică, dar oamenii o consideră o fabulă: „Cum a stat Iona trei zile și trei nopți“, anunțând cele trei zile de la moartea Sa până la învierea Sa, și citează din Iona.

    Ca divertisment, un scriitor își pregătise un raft cu douăzeci de cărți pe care ar fi dorit să le poarte cu sine dacă ar fi fost nevoit să-și petreacă restul vieții pe o insulă pustie. Totuși, în împrejurări neprevăzute, exil, spitalizare, mulți credincioși au luat cu ei, fără nicio ezitare, o singură carte: Biblia. Citită și răscitită, meditată, cu porțiuni învățate pe de rost, ea s-a descoperit ca o carte vie în „insula pustie“ a sufletului. Scriptura ne-a fost dată de Dumnezeu Însuși și nu poate fi desființată!

    Citirea Bibliei: Iov 36.22-37.4 · Fapte 17.10-21

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 10:1-14

    De acum înainte, Cronicile reiau istoria lui David şi a succesorilor lui, începând cu moartea lui Saul. Dar relatarea va prezenta multe dife­renţe faţă de ceea ce găsim în cărţile Samuel şi Împăraţi. Unele fapte sunt adăugate; asupra altora se păstrează tăcere. Fiecare dintre aceste variaţii corespunde scopului pe care Dumnezeu Şi l-a propus scriind din nou această istorie, sub un alt unghi de vedere: cel al harului Său suveran. Din acelaşi motiv, El ne-a dat de patru ori în cele patru evanghelii istoria Fiului Său, ca să-L putem privi în diferitele Lui glorii.

    Astfel, n-ar trebui să ne obosească citirea din nou a relatărilor cu care ne-am familiarizat, ci, mai degrabă, să căutăm să remarcăm ceea ce Duhul adaugă şi ceea ce El omite intenţionat.

    Să nu ne descurajăm, ci, mai degrabă, să ne bu­curăm să auzim repetat că Dumnezeu a terminat cu omul în carne (în natura sa cea veche). Saul este prin aceasta o imagine a rasei sale. Cade sub mâna filistenilor şi i se ia totul pe muntele Ghilboa. Ruinarea îi este terminată, i se constată moartea: şi acestea înainte să apară pe scenă David, omul care răspunde gân­durilor divine, imagine a Domnului Isus.

    ZIDEȘTE UN ALTAR! | Fundația S.E.E.R. România

    „Avram a zidit acolo un altar Domnului…” (Geneza 12:7)

    După potop, primul lucru pe care l-a făcut Noe a fost să zidească un altar Domnului. Gândește-te la asta! Noe a construit un altar înainte să aibă o casă. Majoritatea dintre noi avem case, dar acel „altar” de modă veche al familiei, practic a dispărut!

    Oriunde mergea, Avraam construia un altar. De ce?

    1) Altarul este un loc de rugăciune. Biblia spune că Avraam s-a întors „în locul unde era altarul pe care-l făcuse mai înainte. Şi acolo, Avram a chemat Numele Domnului.” (Geneza 13:4) Tu ai un asemenea loc în casa ta?

    2) Altarul este un loc de jertfă. Sfânta Scriptură relatează: „Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.” (Geneza 22:9) A vrut Dumnezeu ca Avraam să-l jertfească pe Isaac? Nu, Dumnezeu voia doar să știe dacă exista ceva ce i-ar putea cere și pe care Avraam să nu fie dispus să i-L dea, sau dacă iubea pe cineva de pe pământ mai mult decât pe El… Dumnezeu nu-ți va cere ceva ce nu ai… dar de multe ori îți va cere ceva ce ai vrea să păstrezi! Dăruirea jertfitoare învinge atât lăcomia, cât și teama de lipsuri și concentrarea ta pe o viață egocentrică!

    3) Altarul este un loc de închinare. Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Să faci apoi un altar pentru arderea tămâii.” (Exodul 30:1) Pe măsură ce tămâia se mistuia, fumul care se ridica reprezenta o închinare înaintea lui Dumnezeu. Închinarea este un act de intimitate; este dăruirea inimii tale, a iubirii tale, a laudei tale și a mulțumirii tale față de Dumnezeu. Biblia o descrie ca fiind „o jertfă de bun miros” (Efeseni 5:2).

    Așadar, astăzi zidește un „altar” – dacă nu ai deja unul! Iar dacă-l ai, nu-l neglija, ci închină-te!

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne