Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 15 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Preaiubiților, dându-mi toată silința să vă scriu despre mântuirea noastră comună, am fost nevoit să vă scriu, îndemnându-vă să luptați pentru credința dată sfinților o dată pentru totdeauna.

    Iuda 3

    Noul Testament pe scurt (26) – Iuda

    Iuda, dorind să le scrie celor credincioși despre mântuirea lor comună, s-a văzut nevoit să le scrie despre altceva. Ar fi fost mult mai plăcut pentru el să le scrie despre mântuirea de care se bucurau, însă Dumnezeu, care pusese pe inima lui dorința de a scrie, hotărâse ca mesajul lui Iuda să fie unul care să-i îndemne cu solemnitate pe sfinți să lupte pentru credința dată lor o dată pentru totdeauna. Epistola sa vorbește despre decăderea mărturiei creștine. Subiectul ei este apostazia, adică întoarcerea deliberată de la harul lui Dumnezeu la desfrânare, prin influența oamenilor răi care s-au strecurat în mijlocul mărturiei creștine.

    Limbajul ei este puternic și profetic. Iuda folosește împrejurări trecute de revoltă împotriva autorității lui Dumnezeu, pentru a ilustra starea care avea să se dezvolte în creștinătate în zilele din urmă. Deși Israel a fost binecuvântat prin eliberarea din Egipt, totuși mulți din popor au pierit în pustie, din cauza necredinței. Chiar și îngerii, mult binecuvântați de Dumnezeu, au fost aruncați în întunericul etern din cauza răzvrătirii lor. Cain, Balaam și Core, toți oferă atenționări deosebit de solemne cu privire la judecata lui Dumnezeu; de asemenea, Sodoma și Gomora.

    Deși toate acestea oferă o imagine sumbră, totuși cuvintele de încheiere ale epistolei, începând cu expresia: „Dar voi, preaiubiților“ (versetul 20), oferă o încurajare minunată credinței care se bazează pe Dumnezeul cel viu. Așa cum vedem în ultimele două versete, lauda rămâne atitudinea potrivită pentru cel credincios, aflat într-o lume în care numele măreț al lui Dumnezeu continuă să fie dezonorat.

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și Isus le-a spus: „Luați seama și feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor“.

    Matei 16.6

    Aluatul fariseilor și al saducheilor

    Domnul Isus i-a avertizat pe ucenicii Săi cu privire la două grupări religioase periculoase, fariseii și saducheii. El a numit influența lor „aluat“. Ce a vrut să spună prin această expresie? În Scriptură, aluatul este întotdeauna o imagine a răului. Care a fost atunci răul pe care l-a avut în vedere cu privire la aceste două grupări?

    Fariseii acordau cea mai mare importanță tradițiilor evreiești. Scrierile lor consemnau multe dispoziții care mergeau dincolo de instrucțiunile divine din Vechiul Testament. Fariseii considerau că era mult mai important să adere la aceste legi sau porunci date de om, decât să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu. Pioșenia lor era pură ipocrizie. Găsim aceeași atitudine în creștinătate. Omul adaugă la învățătura Bibliei propriile gânduri, pentru a-și satisface propria imagine despre evlavie.

    Saducheii erau oameni raționali, care credeau numai ceea ce puteau vedea. Ei negau atât adevărul învierii, cât și existența îngerilor; prin urmare, declarau că anumite părți din Cuvântul lui Dumnezeu erau nule. Ei credeau doar ceea ce știința ar fi dovedit ca fiind adevărat în Biblie.

    Prin adăugarea (vedeți „aluatul fariseilor“) sau prin înlăturarea (vedeți „aluatul saducheilor“) unor părți din Biblie se abandonează fundamentul sigur al afirmațiilor veșnic valabile ale lui Dumnezeu cu privire la mântuirea omului.

    Citirea Bibliei: Isaia 9.1-21 · Fapte 23.23-35

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 26:20-32

    Dintre leviţi, unii aveau în grijă vistieriile casei Domnului şi vistieriile lucrurilor dedi­ca­te. Unul dintre ei, Şebuel, „supraveghetor peste vis­tierii“, era descendent al lui Moise. Suntem oare siguri că şi nouă ni s-au încre­dinţat multe co­mori? Cea mai mare dintre ele nu este alta decât Cuvântul lui Dumnezeu. Bogăţiile lui sunt inepui­zabile. Care este importanţa pe care o acordăm Bibliei noastre? O socotim a fi cu adevărat o comoară?

    „Lucrul bun încredinţat ţie, pă­strează-l“, îi re­comandă Pavel tână­ru­lui Timotei (2 Ti­motei 1.14). Iar în prima sa epistolă, după ce a pus în antiteză bogăţiile deşerte din veacul de acum cu comoara strânsă ca o temelie pentru viitor, apostolul îl îndeamnă pe tânărul ucenic: „Timotei, păzeşte ce ţi s-a încredinţat! …“ (1 Ti­motei 6.19-20). Fie­ca­re dintre noi să citească din nou acest v. 20, punându-şi numele său în lo­cul celui al lui Timotei.

    Alţi leviţi sunt numiţi în v. 29-32. Ei erau supra­ve­ghetori, judecători, administratori. Puşi acolo pentru a face„toa­te treburile lui Dumnezeu“ (v. 30, 32; vezi şi 2 Cronici 19.11), ei ne fac să ne gândim la Cel care, încă din copilărie, S-a aflat întâi şi mai presus de orice „în cele ale Tatălui“ Său (Luca 2.49).

    ATINGE-ȚI POTENȚIALUL! | Fundația S.E.E.R. România

    „Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu…” (Iov 8:7)

    Potențialul tău personal se referă la ceea ce poți fi – ce poți deveni ca persoană. Dumnezeu, care vede sfârșitul de la bun început, îți cunoaște potențialul și te va ajuta să-l atingi. Dar și tu ai un rol de jucat: trebuie să dorești să crești, și să te angajezi s-o faci în fiecare zi! Creșterea este o cale care nu se termină niciodată: „Ei merg din putere în putere…” (Psalmul 84:7).

    La fel cum ADN-ul tău este diferit de cel al oricărei alte persoane, tot așa calea ta de dezvoltare personală este diferită. Pentru a-ți descoperi scopul dat de Dumnezeu, trebuie să-ți cultivi conștiință spirituală. Pentru a deveni o persoană mai bună, trebuie să-ți dezvolți caracterul. Pentru a progresa în carieră, trebuie să-ți dezvolți abilitățile. Pentru a fi un soț/soție mai bun(ă) sau un părinte mai bun, trebuie să-ți dezvolți abilitățile de relaționare.

    Pentru a-ți atinge obiectivele financiare, trebuie să crești în înțelegerea modului în care funcționează banii. Aspectele creșterii diferă de la individ la individ, dar principiile sunt aceleași pentru fiecare persoană. Iar dacă ești serios în ceea ce privește creșterea, trebuie să integrezi ceea ce înveți în rutina ta. Nu-ți vei puteai schimba viața până când nu schimbi un lucru pe care-l faci în fiecare zi. Creșterea are loc doar atunci când cunoștințele devin experiență.

    De aceea, este atât de important să ții un jurnal de creștere personală. Acesta te ajută să vezi cât de departe ai ajuns, ce ai învățat, în ce măsură te-ai schimbat, și cât de mult mai ai de mers… Dacă vei continua să înveți și să crești zilnic timp de mulți ani, vei fi uimit să vezi cât de departe te vor duce toate acestea.

    Aceasta este încurajarea lui Dumnezeu pentru tine astăzi: „Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu.”

  • 14 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ca jertfă pentru vină să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbec fără cusur, luat din turmă, după prețuirea ta, și să-l dea preotului. Și preotul va face pentru el ispășirea înaintea Domnului și i se va ierta, oricare ar fi fost lucrurile care l-au făcut vinovat.

    Levitic 6.6,7

    Restituirea (4)

    Nu credem noi oare că toate problemele noastre vechi s-ar rezolva, dacă ne-am purta după aceste principii, ca niciun lucru vechi să nu lase răni neînchise și necurățate cu adevărat în modul descris mai înainte? Însă, pentru a fi capabil de aceasta, trebuie să fii bogat duhovnicește. Un sărac duhovnicește nu va putea niciodată înlătura pe deplin, conform gândurilor lui Dumnezeu, vina față de un frate sau față de o soră. Consecința acestui lucru este că relațiile sale cu fratele sau cu sora niciodată nu vor putea fi restabilite pe deplin și că el nu va avea niciodată părtășie deplină cu Tatăl și cu Domnul Isus. Nu poate fi oare aceasta cauza pentru care așa de multe inimi sunt înstrăinate una de cealaltă?

    Doar privirea la Domnul Isus care, pe cruce, a plătit pe deplin nu numai datoria noastră față de Dumnezeu, ci și o a cincea parte mai mult (încât harul lui Dumnezeu și dragostea Sa pot face inima noastră suficient de bogată), ne poate face să pășim pe drumul restabilirii care ne este arătat aici de către Dumnezeu. Este singurul drum! În acest caz, Dumnezeu nu spune: «Dacă ești prea sărac, Eu sunt mulțumit cu mai puțin, cu o capră, cu o pereche de turturele sau cu a zecea parte dintr-o efă de făină». În căile Sale de cârmuire, Dumnezeu trebuie să pretindă aici prețul întreg. Numai așa este posibilă restabilirea. Cât de serios ne vorbește aceasta! Sunt inimile noastre suficient de bogate, încât să pășească întotdeauna pe acest drum? Dacă nu este așa, aceasta nu este vina lui Dumnezeu.

    Dacă ne hrănim din toată slava lucrării minunate de pe cruce a Domnului Isus, suntem atât de bogați, încât vom putea plăti pe deplin datoria noastră față de frați sau față de surori și vom putea să le dăm în plus „a cincea parte“ cu ușurință. Să ne dăruiască Domnul har, ca așa să fie!

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    După aceasta, le-a spus: … „Să mergem din nou în Iudeea“. Ucenicii I-au spus: „Rabi, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, și din nou Te duci acolo?“. Isus le-a răspuns: … „Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică … dar, dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el“.

    Ioan 11.7-10

    Din nou în Iudeea

    Iudeii voiau să-L aresteze pe Domnul Isus, însă El „a scăpat din mâna lor și a plecat din nou dincolo de Iordan, spre locul unde boteza Ioan“ (Ioan 10.40). Pare să fie același loc numit la începutul acestei Evanghelii „Betania de dincolo de Iordan“ (Ioan 1.28), unde a primit vestea despre Lazăr. Atunci când Domnul le-a spus ucenicilor că avea să Se întoarcă în Iudeea, ei s-au temut pentru El. Dar oare nu cunoștea El mai bine decât ei ura înverșunată a evreilor față de Sine? Să fi uitat El cumva că ei încercaseră în mod repetat să-L ucidă cu pietre? Nu putem înțelege mereu căile Fiului lui Dumnezeu. Pe de o parte, surorile Îl așteptau cu nerăbdare, iar El părea că nu mai ajunge odată. Pe de altă parte, ucenicii temători se bucurau că se aflau departe de locul periculos. Iată însă că acum Domnul voia să Se întoarcă în Iudeea. Domnul le-a explicat intențiile Lui printr-o parabolă. Pentru El era zi, nu noapte. Așadar, trebuia să împlinească voia și lucrările Tatălui Său ceresc. Acum primise porunca să îl învie pe Lazăr, așa că nimeni nu Îl putea împiedica să facă aceasta.

    De prea multe ori noi luăm în considerare numai circumstanțele exterioare și de aceea ne împiedicăm și cădem. Calea noastră pare întunecată și nesigură. Vom primi lumină pe cale numai când vom privi la Hristos și vom trăi potrivit cu voia Lui.

    Citirea Bibliei: Isaia 8.1-22 · Fapte 23.11-22

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 25:1-8; 26:13-19

    Darurile, responsabilităţile şi diferitele servicii sunt, aşa cum am amintit ieri, împărţite de Capul Bisericii. Dar credinciosul este invitat să dorească aceste daruri şi să le ceară de la Domnul. „Râvniţi cele spirituale, dar mai ales să profeţiţi … Cine profeţeşte vorbeşte oamenilor spre zidire şi în­cura­jare şi mângâiere“ (1 Corinteni 14.1-3). Este oare dorinţa fiecăruia dintre noi să fie astfel folosit de Domnul? Atunci să-I cerem să ne acorde unul dintre aceste daruri spirituale nu ca să ne dăm importanţă, ci având în vedere binele Adunării şi glo­ria Domnului Isus. După cei care profeţeau (ca­p. 25), cei amintiţi din nou sunt uşierii sau su­pra­ve­ghetorii (cap. 26). Iată un serviciu care este demn de dorit! „Dacă cineva doreşte să facă lu­cra­rea de supraveghere, bun lucru doreşte“ (1 Ti­m. 3.1).

    Îl regăsim aici pe Obed-Edom împreună cu cei opt fii şi cu cei şaizeci şi doi de descendenţi ai săi. El ono­rase chivotul. Acum, Dumnezeu este acela care îl onorează şi-l binecuvântează (26.4-8,15). Dum­nezeu încre­din­ţea­ză aces­tei familii casa maga­zii­lor. De ei va depinde hra­na pre­oţilor, care este o imagine a învăţăturii în Adunare. Im­­por­tantă responsabili­tate, în adevăr! (Matei 24.45-46).

    TU, VREI SĂ FACI VOIA LUI DUMNEZEU? | Fundația S.E.E.R. România

    „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Psalmul 40:8)

    Poate că pare dificil să faci voia lui Dumnezeu, dar întotdeauna îți aduce un sentiment de împlinire și mulțumire. Împăratul David a experimentat resentimente din partea familiei sale, trădare din partea șefului său și respingere de către prieteni… Cu toate acestea, el a putut spune: „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!”

    Pentru a-ți împlini destinul dat de Dumnezeu, trebuie să fii pasionat. Pasiunea îți oferă de fiecare dată un avantaj. O persoană pasionată este mai eficientă decât nouăzeci și nouă care au doar un interes. Pasiunea îți dă energie și te face să continui atunci când alții renunță… și te face să mergi mai departe chiar când și tu vrei să renunți! Dumnezeu îți va da nu numai o pasiune pentru voia Sa, ci vei descoperi și abilități pe care nu știai că le ai. Poate că sunt nedezvoltate, dar sunt acolo, așteptând să fie exploatate. Unii dintre noi au abilități inerente, și știu cine sunt și ce au de făcut… Alții trebuie să se străduiască să facă aceste descoperiri.

    Care ar trebui să fie scopul tău? Să irosești cât mai puțin din viața ta. Există o mare diferență între a avea un vis dat de Dumnezeu, care te împinge să-l împlinești, și a scorni un concept care nu are nicio legătură cu cine ești și cu ceea ce ești chemat să faci. La fel cum un soldat din linia întâi trebuie să păstreze comunicarea cu cartierul general, tu trebuie să te rogi zilnic și să cercetezi Cuvântul lui Dumnezeu.

    Când știi că faci ceea ce Dumnezeu te-a chemat să faci, experimentezi bucurie în mijlocul tristeții, pace în mijlocul conflictului și încredere atunci când totul în jurul tău se destramă. Nimic, absolut nimic, nu este mai important decât să știi că faci voia lui Dumnezeu! Deci, propune-ți asta – de astăzi!

  • 13 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Când va păcătui astfel și se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat prin jaf sau luat prin înșelăciune […] să mai adauge a cincea parte din prețul lui și să-l dea în mâna stăpânului lui, în ziua când își va aduce jertfa pentru vină.

    Levitic 6.4-6

    Restituirea (3)

    Dumnezeu spune că în acest caz trebuia, mai întâi, dată despăgubirea, înainte de aducerea jertfei pentru vină. Numai după ce a fost dată despăgubirea, la care s-a adăugat a cincea parte, și apoi jertfa pentru vină, urmează iertarea din partea lui Dumnezeu. Dacă este vorba despre lucruri între credincioși, atunci Dumnezeu dorește ca noi să-i dăm mai întâi celuilalt, pentru paguba pe care i-am făcut-o, despăgubirea și douăzeci de procente mai mult decât i-am luat pe nedrept. Dacă am arătat prea puțină dragoste unui frate, trebuie, mai întâi, să recunosc aceasta înaintea lui și să-l iubesc cu douăzeci de procente mai mult. Dacă l-am cinstit prea puțin pe un frate, atunci trebuie să-l cinstesc cu douăzeci de procente mai mult decât ar fi fost normal. Când vede ce a lucrat harul lui Dumnezeu în mine, inima sa va fi satisfăcută, așa încât el se va întoarce liber și deschis spre mine și problema va fi rezolvată. Acest gând este foarte serios. Nu am experimentat și noi deja ceea ce auzim deseori spunându-se: «Am mărturisit înaintea lui Dumnezeu, de aceea acum sunt curat», adăugând că nu mai era nimic de făcut față de persoana aceea. Dacă ne purtăm așa, nu înapoiem nimic din ceea ce am luat pe nedrept și nici cele douăzeci de procente. Numai atunci când recunoaștem pe deplin că am păcătuit și că am făcut nedreptate, noi înapoiem ceea ce am luat pe nedrept. Trebuie să depunem înaintea lui Dumnezeu și a aproapelui o mărturie deplină și apoi să dăm a cincea parte mai mult, așa încât cel care a suferit paguba să devină acum mai bogat decât a fost înainte. El a primit atunci înapoi ceea ce i-am răpit sau i-am reținut și acum obține, pe deasupra, încă douăzeci de procente. Prin aceasta, el a devenit mai bogat și problema nu lasă nicio amărăciune în inima lui.

    Când am făcut aceasta, Dumnezeu spune: «După ce ai rezolvat problemele cu frații și cu surorile, vino cu mărturisirea vinei tale la Mine». Dumnezeu vrea ca noi să rezolvăm mai întâi problemele între noi, înainte să ne ducem la El. Înainte de a face acestea, El nu primește jertfa noastră pentru vină. Când, după aceea, ne ducem la El cu judecata noastră de sine, citim că preotul face ispășire pentru noi și ni se va ierta. În acest mod vrea Domnul Isus, Marele-Preot, să îndepărteze răul.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cine a rămas între voi dintre cei care au văzut casa aceasta în gloria ei dintâi? Și cum o vedeți acum? Nu este ea ca nimic în ochii voștri?

    Hagai 2.3

    Continuați lucrarea de reconstrucție!

    Aceste întrebări ale profetului Hagai ilustrau miezul problemei cu care se confruntau cei care trăiau atunci în Ierusalim. Rămășița iudeilor care se întorseseră din exil abandonase lucrarea de reconstruire a templului. Întrebările lui Dumnezeu nu intenționau să îi descurajeze, ci să descopere acele gânduri greșite din inima lor care le furaseră curajul necesar pentru continuarea lucrării. Era clar pentru toți că, după reconstruire, templul va fi lipsit de gloria de dinainte. Ei nu erau în stare să îl împodobească precum Solomon, iar chivotul, partea centrală, era pierdut. Este, bineînțeles, fără rost să construiești castele în aer. Însă cel ce se gândește numai la lucrurile care lipsesc într-o perioadă de declin devine descurajat și astfel trece cu vederea ceea ce Dumnezeu încă ne dă, în bunătatea Lui, și ceea ce El este pentru poporul Lui. Evreii erau descurajați. Dumnezeu recunoaște acest lucru și știa că ce vedeau ei acum nu putea fi comparat cu templul de dinainte. Însă ei trebuiau să realizeze că El era încă cu ei! Dumnezeu le-a promis că, în viitor, El va umple din nou acea casă cu glorie.

    Astăzi, întâlniri simple după învățătura din Noul Testament pot părea neînsemnate pentru modul nostru de gândire, în special când ne uităm la era primilor creștini. Dar să ne amintim că Domnul este cu noi. El Își asociază Numele Său și prezența Sa cu astfel de întâlniri care, pentru mintea noastră, par slabe. Nu ne face aceasta să ne schimbăm atitudinea?

    Citirea Bibliei: Isaia 7.1-25 · Fapte 23.1-10

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 23:1-6; 23:23; 24:32

    David îl aşază pe Solomon alături de el pe tron. Nu se face aici nici o menţiune despre conspiraţia lui Adonia, nici despre împrejurările încoronării noului împărat. În consecinţă, aici putem să ne ridicăm la înălţimi mai mari decât în 1 Împăraţi şi să-L vedem pe Fiul aşezat cu Tatăl pe tron (vezi Apocalipsa 3.21). Dintre activi­tăţile lui Isus în glorie, una ne este descoperită în Efeseni 4.8-12: „Suindu-Se în înălţime, … a dat daruri oamenilor … pe unii apostoli şi pe unii profeţi şi pe unii evan­ghelişti şi pe unii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de sluji­re, pentru zi­direa trupului lui Hristos“.

    Aici, ca şi în capitolele următoare, asistăm la desem­narea fiecă­rui lucrător: supraveghetori, ad­mi­nistratori, judecă­tori, uşieri, cântăreţi, îm­păr­ţiţi după cele trei case părin­teşti ale leviţilor. Funcţiile lor sunt precise, mai ales cele legate de serviciul esenţial al laudei. Să-L adori şi să-L lauzi pe Dumnezeu în fiecare diminea­ţă şi în fiecare seară este un serviciu de mare privilegiu … şi se află la înde­mâna noastră (v. 30; Ps. 92. 1, 3).

    În capitolul care urmează îi găsim pe preoţi, fiii lui Aaron, împărţiţi în douăzeci şi patru de grupe.

    CARE ESTE CHEMAREA TA? | Fundația S.E.E.R. România

    „Îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei…” (Isaia 42:16)

    Uneori, a-L urma pe Dumnezeu înseamnă să lași baltă o carieră sigură și profitabilă. Moise a părăsit un palat, Elisei a părăsit o fermă, Iacov și Ioan și-au părăsit bărcile de pescuit… Iar alteori, a-L urma pe Dumnezeu înseamnă să rămâi acolo unde ești și să profiți la maximum de fiecare ocazie pe care ți-o oferă pentru a promova Împărăția Sa.

    Când David s-a întors de la luptă cu prada, unii dintre soldații săi nu au vrut s-o împartă cu cei care au rămas în urmă. Dar David a spus: „Partea trebuie să fie aceeaşi atât pentru cel ce s-a coborât pe câmpul de bătaie, cât şi pentru cel ce a rămas la calabalâcuri; s-o împartă deopotrivă…” (1 Samuel 30:24)

    Ce trebuie tu să afli de la Dumnezeu este răspunsul la următoarea întrebare: „Sunt chemat să plec sau să rămân?” Este uimitor să vezi cât de multor oameni nu le place ceea ce fac pentru a-și câștiga existența! Și-atunci de ce o fac?! Pentru că toți trebuie să ne câștigăm existența. Dar dacă Dumnezeu te cheamă să faci ceva diferit? Este un risc, deoarece trebuie să treci de la ce faci în prezent la ceea ce crezi că ar vrea Dumnezeu să faci. Și s-ar putea să nu reușești, s-ar putea să descoperi că nu-ți place în măsura în care te așteptai, ori să nu faci la fel de mulți bani… Dar cel mai mare risc este să rămâi atunci când Dumnezeu vrea să pleci. De ce? Din cauza regretului că nu ai încercat niciodată să faci ceea ce Dumnezeu te-a chemat să faci!

    Poate vei spune: „Am atâtea întrebări fără răspuns și sunt prea multe lucruri pe care nu le cunosc!” Dar iată ce spune versetul din care am citat și la început (Isaia 42:16): „îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunericul în lumină înaintea lor şi locurile strâmbe în locuri netede: iată ce voi face şi nu-i voi părăsi.”

    Așadar, acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

  • 12 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Când cineva va păcătui și se va purta cu necredincioșie față de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru încredințat lui […]

    Levitic 6.2

    Restituirea (2)

    Există multe moduri în care putem reține ceva pe nedrept de la frați sau de la surori și, de asemenea, există tot multe moduri în care le putem oferi ceva acestora. Când, de exemplu, o soră vine regulat duminica dimineața la ora de închinare cu inima goală, pentru că a neglijat în timpul săptămânii să se ocupe cu Domnul, atunci ea reține pe nedrept ceva nu numai de la Domnul, ci și de la frații prezenți. În inima ei nu este nimic prezent pe care Duhul Sfânt să-l poată folosi pentru ca, împreună cu adorarea din inima celorlalți, să se ridice spre Dumnezeu o lucrare de un miros plăcut. Tot așa poate fi și la un frate. Dacă Duhul Sfânt vrea să mă folosească în strângerile laolaltă ca gură a adunării în rugăciune sau în închinare sau ca gură a Domnului la lucrarea în Cuvânt, atunci rețin ceva pe nedrept nu numai de la Domnul, ci și de la frați, dacă nu mă las folosit. Cuvântul lui Dumnezeu spune că trebuie să îi iubesc pe frați și pe surori. Nu le rețin eu ceva pe nedrept din ceea ce este un drept al lor?

    Nu îl mint eu pe fratele meu când ceea ce el mi-a istorisit confidențial eu le spun altora? Nu abuzez eu de ceea ce el mi-a povestit? Nu disprețuiesc eu ceea ce el mi-a încredințat doar mie? Sau, dacă nu spun adevărul cu privire la ceea ce știu de la el, nu fac o nedreptate? Nu îl nedreptățesc eu, tăgăduind sau micșorând aptitudinile sau darurile duhovnicești pe care el le-a primit? Dacă nu îi dau unui frate sau unei surori cinstea care li se cuvine stării lor duhovnicești – căci unui creștin i se cuvine cinste, potrivit umblării sale cu Domnul și stării lui duhovnicești – nu le iau eu atunci ceva din ce li se cuvine? Când aud că se spune ceva despre un frate, lucruri despre care știu că nu sunt adevărate, și nu mă împotrivesc și nu spun că pot dovedi că nu sunt adevărate, nu îi răpesc eu cinstea fratelui în discuție? Putem enumera încă multe alte situații asemănătoare chiar referitor la lucrurile materiale, ca bani sau altceva. Probabil că îi datorez bani unui frate și nu îi dau înapoi, pentru că el a uitat sau din alt motiv. Sau poate am împrumutat o carte de la el și nu i-o mai dau înapoi. Sunt atât de multe lucruri pe care le putem reține de la frații noștri, cu toate că ei au drept asupra lor sau, mai bine zis, cu toate că noi le suntem datori în privința aceasta.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit coboară de sus, de la Tatăl luminilor

    Iacov 1.17

    Biblii nedorite

    Un misionar elvețian a povestit această experiență acum câteva decenii:

    „Voiam Biblii pentru lucrarea de misionar în Franța, așa că am pus anunțuri în câteva ziare din Geneva, Montreux și Lausanne, în partea franceză a Elveției. Mult timp nu am primit niciun răspuns. Apoi însă am primit un mesaj de la un proprietar de restaurant. El a scris scurt: «Vino! Am multe Biblii de dat!». Am plecat imediat. El mi-a zis: «Am un munte de Biblii». Apoi mi-a spus povestea lui. «Uite, acolo e biserica și aici e restaurantul meu. Cuplurile care se căsătoresc acolo primesc de la pastor cadou de nuntă o Biblie. Numele lor le sunt scrise pe prima pagină. După biserică, petrecerea se ține aici. Oaspeții mănâncă un prânz bogat și beau mult. Când pleacă, multe cupluri rup pagina cu numele lor, o pun bine, iar Biblia o lasă aici»“.

    Proprietarul m-a dus atunci în camera alăturată. Pe masă erau 62 de Biblii – 62 de Biblii nedorite.

    Căsătoria a fost instituită de Dumnezeu în grădina Eden (Geneza 2.24). Relația de iubire dintre un bărbat și soția lui este un dar de la Dumnezeul care a vrut să îi facă pe oameni fericiți. Dar ca acea relație să aibă profunzime și permanență, trebuie ca Dumnezeu și Cuvântul Său să aibă rolul central. Biblia ne arată cum orice bine pe care Dumnezeu ni-l dă ar trebui să ne servească în a ne aduce bucurie nouă și onoare Lui – o bucurie care nu are nimic de regretat aici și care se va contopi curând în bucuria eternă a cerului.

    Citirea Bibliei: Isaia 6.1-13 · Fapte 22.22-30

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 22:1-19

    Casa la care s-a gândit David şi pe care Solo­mon a construit-o este o imagine a viitorului loc de poposire a lui Dumnezeu în mijlocul lui Israel. Totuşi, multe dintre detaliile referitoare la pregă­tirea şi construirea ei ne vor ajuta să înţelegem mai bine, prin comparaţie, marile adevăruri ale Noului Testament cu privire la Bi­serică. În ace­laşi fel în care aria lui Ornan (unde se oferea sacrificiul) va constitui terenul casei, lu­crarea lui Hristos la cruce va fi fundamentul Bi­sericii.

    Ace­laşi adevăr ar apărea sub o altă formă, dacă i-am considera pe David şi pe Solo­mon îm­preună, ca un singur prefigurator al Domnului Isus. David ne vorbeşte despre un Hristos sufe­rind şi respins; el a pregătit – în necazul lui (v.14) – tot ce era necesar pentru constru­irea casei lui Dum­nezeu. So­lo­mon Îl reprezintă pe Hristos glorificat, con­stru­indu‑Şi Adunarea şi fiind gata să apară împre­ună cu ea ca să domnească peste întregul uni­vers. Materialele, în spe­cial „pietrele vii“, care sunt credincioşii, n-au putut fi puse împreună fără suferinţele şi moartea Dom­nului Isus. Dar înăl­ţarea Lui a fost necesară pen­tru ca Biserica să poată fi construită. Această construcţie nu este înche­iată în prezent. Poate că nu-i mai lipseşte decât o singură piatră. Vei fi tu această piatră?

    O INIMĂ PENTRU CEILALȚI | Fundația S.E.E.R. România

    „Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac, căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte.” (Psalmul 41:1)

    În 18 decembrie 1933, într-un ziar din Canton, Ohio, a apărut un anunț curios: „O persoană care a trăit și experimentat Marea Criză economică vrea să ajute 75 de familii nefericite. Donatorul anonim, cunoscut doar sub numele de „B. Virdor”, trimite 750 de dolari pentru a răspândi bucuria Crăciunului”. Tot ce trebuiau să facă cititorii era să-și descrie situația într-o scrisoare și s-o trimită prin poștă la „livrare generală”. Apelurile curgeau în valuri.

    Ciudat, dar nimeni nu cunoștea niciun „B. Virdor”… așa că lumea începuse să se întrebe dacă acea persoană chiar exista! Apoi, în decurs de o săptămână, au început să sosească cecuri în toate casele din zonă. Majoritatea erau modeste, de aproximativ cinci dolari, și toate erau semnate „B. Virdor”. De-a lungul anilor care au urmat, deși povestea a tot fost spusă, identitatea filantropului a rămas necunoscută.

    Apoi, în 2008, la mult timp după moartea sa, nepotul său a deschis o valiză neagră zdrențuită, care aduna praf în podul părinților săi. Atunci au fost găsite scrisorile din decembrie 1933, împreună cu 150 de cecuri anulate. Deci, B. Virdor era de fapt Samuel J. Stone, iar pseudonimul era compus din primele litere ale numelor fiicelor sale Barbara, Virginia și Dorothy.

    Interesant este faptul că Sam Stone nu avea nimic special; avea 15 ani când familia sa emigrase din România și se stabilise într-un ghetou din Pittsburgh. Tatăl lui Sam i-a ascuns pantofii ca să nu poată merge la școală, forțându-l pe el și pe cei șase frați ai săi să confecționeze țigarete în podul casei. În cele din urmă, Sam a plecat de acasă pentru a lucra pe o șalupă și apoi într-o mină de cărbune…

    În momentul în care Marea Depresiune a lovit, el deținea un mic lanț de magazine de îmbrăcăminte și trăia într-un confort relativ. Cu toate acestea, el avea o inimă pentru ceilalți… iar acțiunile sale au dovedit-o!

    Se poate spune același lucru și despre tine?

  • 11 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Când cineva va păcătui și se va purta cu necredincioșie față de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru încredințat lui sau dat în păstrarea lui, sau va fura sau va înșela pe aproapele lui, tăgăduind că a găsit un lucru pierdut sau făcând un jurământ strâmb cu privire la un lucru oarecare pe care îl face omul și păcătuiește […]

    Levitic 6.2,3

    Restituirea (1)

    În primul rând este izbitor faptul că Dumnezeu spune că de fapt noi păcătuim față de El atunci când păcătuim față de aproapele nostru. Dumnezeu privește nedreptatea înfăptuită față de un frate sau față de o soră ca îndreptată împotriva Sa! În cârmuirea Sa, Dumnezeu va judeca și va pedepsi aceasta ca și când noi am fi înfăptuit nedreptatea împotriva Lui. De aceea, și în acest caz, jertfa pentru vină și despăgubirea este aceeași ca și în cazul când noi I-am reținut lui Dumnezeu ceva pe nedrept. Acest principiu îl găsim și în Fapte 9.4, unde Domnul îi spune lui Saul pe când îi prigonea pe cei credincioși: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?“. Noi suntem mădulare ale Trupului Său și suntem identificați cu El. Noi suntem, de asemenea, copii ai Tatălui, așa că El simte răul făcut nouă ca și cum I s-ar fi făcut Lui. Ce lumină serioasă aruncă aceasta asupra păcatelor și greșelilor noastre față de cei credincioși!

    Cum păcătuiesc eu față de un frate, față de o soră sau față de toți credincioșii împreună? În versetele următoare este vorba despre lucrurile materiale, iar despre acestea poate fi vorba și la noi. Toate prevederile legii sunt, pentru noi, simboluri ale lucrurilor spirituale. Israel era o adunare pământească căreia cineva îi aparținea prin naștere. Binecuvântările lor erau pământești, așa cum arată clar Deuteronom 28. Adunarea, Trupul lui Hristos, este totuși o comunitate duhovnicească, din care fac parte cei care au fost câștigați și care, după ce au crezut toată evanghelia, au primit Duhul Sfânt. Noi suntem binecuvântați cu toate binecuvântările duhovnicești (Efeseni 1.13). Relația noastră unii cu alții, ca oameni credincioși, este deci duhovnicească, deși, deseori, pot fi prezente și legături pământești, materiale, pentru că ne aflăm încă pe pământ.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cât este de departe răsăritul de apus, atât a îndepărtat El nelegiuirile noastre de la noi.

    Psalmul 103.12

    Harul iertării

    Sunt chiar și printre cei credincioși oameni care susțin că nimeni nu știe dacă păcatele le sunt iertate cu adevărat, pe motiv că acest lucru va fi arătat doar în eternitate. De unde această nesiguranță? Nu a vorbit Dumnezeu îndeajuns de clar în Cuvântul Său despre acest subiect? David, scriitorul multor psalmi, știa că „nelegiuirile“ sale fuseseră îndepărtate la o distanță de neimaginat de el. Toate, fără excepție, îi fuseseră iertate! Și el nu este singurul cu această cunoștință.

    De ce i-ar lăsa Dumnezeu în ignoranță pe cei cărora le-a arătat harul Său? Noul Testament ne declară în mai multe pasaje că lucrurile nu stau așa. „V-am scris acestea vouă, ca să știți că aveți viață eternă, vouă, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu“ (1 Ioan 5.13). El a vrut să îi asigure pe credincioși că păcatele lor erau iertate și că aveau viață eternă, viață care se potrivește în prezența lui Dumnezeu. Pasaje asemănătoare pot fi găsite și în alte locuri din Cuvântul lui Dumnezeu (de exemplu în Ioan 5.34; Romani 5.1; Evrei 10.10,14,17,18). Și totuși întâlnim destul de des oameni care, conștienți de vina lor înaintea lui Dumnezeu, regretă păcatele, le mărturisesc, dar care încă bâjbâie în incertitudine, spunând: „Sper să ajung în cer“, în loc de: „Știu că Răscumpărătorul meu trăiește“ (Iov 19.25). Ar trebui să le reamintim unor astfel de suflete temătoare că jertfa de ispășire a lui Isus Hristos este perfectă. Ea este baza pentru iertarea păcatelor noastre, iar siguranța noastră se bazează pe promisiunea certă a mântuirii pe care Dumnezeu a dat-o în Cuvântul Său.

    Citirea Bibliei: Isaia 5.18-30 · Fapte 22.12-21

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 21:14-30

    Tot pe acest munte, Moria, Avraam îl adusese odată ca jertfă pe fiul său, Isaac (Geneza 22.2; 2 Cronici 3.1). Însă Dumnezeu oprise mâna lui Avraam în acelaşi fel în care acum opreşte mâna îngerului. Judecata divină astfel detur­nată ia acum forma unui foc, consumând jert­fa oferită de David (v. 26). După ce i se prezentase o jertfă înlocuitoare, care l-a substi­tuit pe Isaac, Avra­am a pus locului acestuia numele „Jehovah-Jireh“, adică: „La muntele unde Domnul va purta de grij㓠(Geneza 22.14).

    În ce ne priveşte, cunoaştem solemnitatea acelei purtări de grijă şi, de asemenea, cine a fost Acela care a trebuit să primească în locul nostru loviturile judecăţii lui Dumnezeu. Vocea care aici îi spune îngerului: „Destul“, îi porunceşte apoi să-şi pună iarăşi sabia în teacă; şi această voce este aceeaşi cu cea care într-o zi va trebui să spună: „Trezeşte-te, sabie, împotriva păstorului Meu şi împotriva omului care este tovarăşul Meu … loveşte păs­torul“ (Zaharia 13.7). Ce taină minunată şi de nepătruns! Ju­decata pe care o meritam s-a depărtat pentru tot­deauna de la noi, pentru că a căzut asupra Celui zdrobit în locul nostru: Isus, Păstorul rânduit de Dumnezeu, Păstorul nostru cel bun, este „Însoţitorul Domnului“.

    A FI „NEBUN” PENTRU HRISTOS!

    „Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele înţelepte…” (1 Corinteni 1:27)

    Un pastor scria: „Nenumărate sondaje au arătat că frica numărul unu a oamenilor este să vorbească în public. Moartea se află pe locul doi. Asta înseamnă că unii oameni ar prefera să moară decât să vorbească în public. De ce? Din cauza fricii de a nu părea prost… Dar credința include și nepăsarea față de această posibilitate – de a părea prost. Noe a părut nebun când a construit o arcă în deșert. Sara a părut nebună cumpărând haine de maternitate la nouăzeci de ani. Iudeii au părut nebuni când au mărșăluit în jurul Ierihonului, suflând din trâmbițe. David a părut nebun atacându-l pe Goliat cu praștia. Magii au părut nebuni urmărind steaua de pe cer. Petru a părut nebun ieșind din barcă în mijlocul mării. Iar Isus a părut nebun atârnând pe jumătate gol pe cruce.

    Dar aceasta este esența credinței. Iar rezultatele vorbesc de la sine: Noe a fost salvat de potop; Sara l-a născut pe Isaac; zidurile Ierihonului au căzut; David l-a învins pe Goliat; magii L-au găsit pe Mesia: Petru a mers pe apă… iar Isus a înviat din morți! Cele mai mari descoperiri, minuni și puncte de cotitură din Sfânta Scriptură își au originea în acel cineva care a fost dispus să pară prost.”

    Oare de ce? Să citim acest verset: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele”, zice Domnul. „Ci, cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” (Isaia 55:8-9).

    Așadar, iată alternativa… ce alegi: să trăiești după gânduri și căi pământești ca să fii acceptat de oameni, sau să trăiești după gânduri și căi cerești ca să fii acceptat de Dumnezeu?! Când privești lucrurile din această perspectivă, alegerea ta ar trebui să fie clară. Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi.

  • 10 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Taina cea ascunsă din veacuri și din generații, dar arătată acum sfinților Săi, cărora Dumnezeu a vrut să le facă cunoscut care sunt bogățiile gloriei tainei acesteia printre națiuni, care este Hristos în voi, speranța gloriei.

    Coloseni 1.26,27

    Apostolul rezumă într-o singură expresie ceea ce înseamnă aceste bogății acordate națiunilor, arătând în acest fel și diferența dintre acestea și cele pe care iudeii le așteaptă; el spune: „Care este Hristos în [sau printre] voi, speranța gloriei“. Iudeii așteptau un Mesia care va fi manifestat în glorie printre ei, pe pământ, națiunile neavând decât o parte subordonată la binecuvântarea pe care El o va aduce. În schimb, „taina“ cu privire la cei dintre națiuni consta în faptul că Hristos locuia în ei și în mijlocul lor, într-un fel nevăzut, fiind astfel nu gloria însăși, ci „nădejdea gloriei“. Era un lucru cu totul nou, despre care scrierile Vechiului Testament nu vorbesc absolut deloc. Era taina descoperită acum.

    Hristos în noi, locuind în noi – ce har imens! O, de l-am conștientiza! Și, pe măsură ce îl conștientizăm și îl gustăm, speranța sigură a gloriei va deveni și mai puternică. Să remarcăm încă o dată faptul că această epistolă are menirea de a ne apropia tot mai mult de Persoana Domnului Isus. Măreția Sa ca Fiu al dragostei lui Dumnezeu, divinitatea Sa manifestată în creație, poziția Sa de Cap al noii creații, plinătatea Dumnezeirii care locuiește în El, Cel care împacă toate lucrurile și pe păcătoși cu Dumnezeu – toate acestea sunt cuprinse în Acela care este în noi și în mijlocul nostru, „speranța gloriei“.

    Ce ne-ar mai trebui? Acest lucru închidea ușa tuturor imaginațiilor subtile ale filosofilor, precum și legalismului învățătorilor iudaizanți, care nu puteau oferi nimic care să echivaleze cu „Hristos în noi, speranța gloriei“. Tot ceea ce ar aduce atingere gloriei lui Hristos pentru noi înseamnă micșorarea speranței. Prin urmare, fie ca Hristos să locuiască în inimile noastre prin credință (Efeseni 3.17), adică să conștientizăm tot mai mult, prin credință, acest mare adevăr, pentru ca inimile noastre să se umple de bucurie, cunoscând și gustând unirea noastră cu El!

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    O mare mulțime de iudei au aflat deci că El este acolo și au venit nu numai pentru Isus, ci ca să-l vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase dintre morți. Dar preoții de seamă s-au sfătuit ca să-l omoare și pe Lazăr, pentru că, din cauza lui, mulți dintre iudei plecau și credeau în Isus.

    Ioan 12.9-11

    Mulțimile veniseră să-l vadă pe Lazăr

    Isus și ucenicii Lui luau cina în Betania în acea seară cu Marta, cu Maria și cu Lazăr. Atmosfera solemnă din acea casă, când Maria a uns picioarele Domnului cu mir, a fost stricată când Iuda, hoțul și trădătorul, a intervenit. Domnul însă a rectificat situația, luând apărarea Mariei cu multă dragoste și spunându-le ucenicilor despre moartea Lui care avea să fie curând. Gândurile Mariei erau ocupate cu Isus; Iuda îi avea, aparent, pe „săraci“ în atenție, în timp ce mulți evrei care veniseră la casa din Betania erau interesați doar de Isus și de Lazăr, a cărui înviere fusese o măreață mărturie pentru divinitatea lui Isus, așa că ei doreau să vadă lucrurile pentru ei. Ce reacții diferite au avut aceste grupuri de persoane! Cei trei prieteni ai lui Isus Îl iubeau; Iuda se gândea doar la el; mulțimea, în mare parte, era doar curioasă, în timp ce unii au crezut. Apoi era grupul care Îl ura pe Domnul: marii preoți. În fanatismul lor religios, ei au făcut tot ce le-a stat în putință să Îl elimine pe Isus, și pe Lazăr împreună cu El, deoarece acesta era o mărturie vie despre harul și puterea Lui.

    De-a lungul secolelor s-au schimbat multe, însă un lucru a rămas neschimbat: cu cât este mai intimă părtășia celor credincioși cu Domnul lor, și cu cât puterea Lui este mai vizibilă în viața lor, cu atât ei sunt mai puțin doriți de lume! „Toți care doresc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi persecutați“ (2 Timotei 3.12).

    Citirea Bibliei: Isaia 5.1-17 · Fapte 22.1-11

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 21:1-13

    Ne putem întreba de ce Dumnezeu, care a trecut peste greşelile precedente ale lui David, o reamin­teşte acum pe cea a numărării. Păcatul acesta ne arată înainte de toate distanţa care-l separă pe acest împărat de acel Unul faţă de care el constituia doar o slabă reflectare. Era necesar ca Israel să nu-L confunde pe Mesia al lor nici măcar cu cel mai mare dintre împăraţii lor. Fiul lui David era în acelaşi timp şi Domnul său (Matei 22.41-45). Pe de altă parte, trebuia să explice ne­cesitatea pedepsei divine şi harul care avea să-i pună sfârşit. Fără acestea, istoria nu poate fi înţeleasă. David apare aici ca fiind nici mai mult nici mai puţin decât un păcătos vinovat, la fel ca tine şi ca mine. Însă el cunoaşte inima lui Dum­nezeu. Răspunsul lui este dovada pentru aceasta: „Să cad … în mâna Dom­nului, pentru că îndu­rările Lui sunt foarte mari“ (v. 13). Cu­noaşte fiecare dintre noi, din experienţă personală, bogăţia şi varietatea acestei îndurări a Domnului? (citiţi  Pl. Ier. 3.22, 23, 32).

    Pentru ispă­şirea păcatelor noastre nu poate fi o chestiu­ne de alegere între trei ani de foamete, trei luni de război sau trei zile de boală. Dar Hristos, luând locul nostru, a cunoscut în timpul celor trei ceasuri de în­tu­neric de la cruce măsura deplină a mâniei lui Dumnezeu; El a luat asupra Sa pedeapsa noastră eternă.

    ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU ȘI ACȚIONEAZĂ!

    „Cine se uită după vânt nu va semăna şi cine se uită după nori nu va secera.” (Eclesiastul 11:4)

    Există o vreme când trebuie să fii prudent, și o vreme când trebuie să renunți la precauție. Și ai nevoie de discernământ pentru a înțelege diferența. Dacă aștepți condițiile perfecte pentru a profita de ocazie, vei ezita toată viața.

    Biblia spune: „Cine se uită după vânt nu va semăna, şi cine se uită după nori nu va secera.” De cele mai multe ori, singurul lucru care se află între tine și împlinirea visului tău este o scuză: „Sunt prea ocupat… Nu am suficienți bani… Nu sunt calificat… Nu sunt încă pregătit… Am multe alte probleme…” Știre de ultimă oră: nimeni nu este niciodată pregătit!

    Chiar înainte de prima minune săvârșită de Hristos, El pare că ezită: „Încă nu mi-a sosit ceasul” (Ioan 2:4). Dar Isus a avut o mamă care L-a iubit suficient de mult încât să insiste și să-L convingă. În cartea sa „Jump in”! (Aruncă-te!), producătorul de televiziune Mark Burnett scrie despre pașii făcuți spre succesul său ca producător TV. Burnett a creat emisiuni de succes precum „Survivor” (Supraviețuitorul) și „The Apprentice” (Ucenicul). El scria: „Niciodată nu va fi totul perfect și nimic nu poate fi planificat în totalitate. Tot ce poți spera este să fii măcar pe jumătate sigur de planul tău, și să știi că tu și echipa pe care ai adunat-o sunteți dispuși să munciți suficient de mult pentru a depăși problemele inevitabile pe măsură ce ele vor apărea!”

    Să reținem cuvintele „ce poți spera este să fii măcar pe jumătate sigur”. E o parafrazare destul de bună a capitolului 11 din Eclesiastul. Așadar, nu „te uita la vânt” și nu „te uita după nori”!

    După ce te-ai rugat și te-ai pregătit, este timpul să te încrezi în Dumnezeu… și să treci la fapte!

  • 9 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Când aude cineva Cuvântul Împărăției și nu-l înțelege, cel rău vine și răpește ceea ce a fost semănat în inima lui.

    Matei 13.19

    Oare nu suntem cu toții în pericol să lăsăm să intre în inima noastră lumea cu toate principiile și năzuințele ei, astfel încât să devenim tot mai insensibili față de Cuvântul lui Dumnezeu? De câte ori nu ne-a vorbit Domnul în bunătatea Sa și cât de puțin am apreciat acest lucru! Trebuie să spunem rușinați că deseori n-am vrut să primim Cuvântul, într-un aspect sau altul. N-am vrut să mai auzim nimic despre a nu ne conforma cu lumea, despre separare și despre purtarea crucii. Ne-am săturat să mai fim învățați cu privire la felul cum trebuie să aibă surorile părul, cu privire la evlavie și la ordinea în Adunare. Astfel, Cuvântul bun al lui Dumnezeu a rămas la suprafață, iar Diavolul a venit și l-a luat din inimile noastre, pentru că acel cuvânt nu a fost ceea ce doream să auzim.

    Despre „cel rău“ se spune că vine și „răpește“ ceea ce a fost semănat. El n-a putut preveni ca sămânța să fie semănată în inimă, dar, dacă acel Cuvânt nu este binevenit, atunci pentru dușman este ușor să-l răpească de acolo. El știe adesea mai bine decât noi ce binecuvântare există în ceea ce noi respingem cu atâta ușurătate și încăpățânare. Astfel, acest principiu are valabilitate și pentru noi, cei credincioși; adevărul lui Dumnezeu este fie primit, fie respins de suflet. Acest principiu este o dovadă a măsurii în care suntem „din adevăr“ în viața noastră practică (Ioan 18.37; 1 Ioan 4.6). Declinul moral din mijlocul nostru, renunțarea la adevăruri care au fost prețioase până acum și acceptarea părerilor false nu sunt rezultatul necunoștinței, ci al respingerii adevărului, chiar și numai în anumite aspecte. Să ne gândim la ceea ce a spus Domnul Isus: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu“ (Ioan 14.23). Dacă gândim altfel, atunci gândim greșit.

    C. Briem

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și erau foarte uimiți, zicând unii către alții: „Și cine poate fi mântuit?“. Dar Isus, privind la ei, a spus: „La oameni este imposibil, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate sunt posibile la Dumnezeu“.

    Marcu 10.26,27

    Tânărul bogat

    „Toate sunt posibile la Dumnezeu“ nu înseamnă că orice se poate întâmpla cu Dumnezeu, ci că El Își poate atinge scopul prin orice mijloace, pentru că El este în stare să facă orice.

    Un tânăr bogat a vorbit odată cu Isus despre lucruri spirituale. Apoi el a plecat, pentru că prețuia mai mult propria bogăție decât adevărul. „Cât de greu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei care au bogății!“ (Marcu 10.23). Ucenicii au fost uimiți de aceasta. Ei aveau ideea tradițională că o persoană bogată a fost binecuvântată de Dumnezeu deoarece trăise o viață bună. Domnul a clarificat faptul că nu ar trebui să se tragă o astfel de concluzie. Ucenicii au fost surprinși: ei pricepuseră că orice om are nevoie să fie mântuit, însă erau încă sub impresia greșită că o persoană bogată era mai privilegiată.

    Sună ca o insultă să afirmăm că oricine are nevoie să fie salvat? Nu ne acceptă Dumnezeu așa cum suntem? Dumnezeu ne iubește, și noi putem veni la El așa cum suntem. Cum am putea altfel? Dar, așa cum ne aflăm, nu suntem apți de a sta în prezența lui Dumnezeu sau în Împărăția Lui. El dorește să ne schimbe radical și, din acest motiv, Isus a trebuit să sufere și să moară.

    Acel tânăr era bogat. Poate că tu nu stai la fel de bine financiar, dar ești prietenos, muncitor și ai multe alte calități. Niciuna dintre ele nu îți va deschide ușa către Împărăția lui Dumnezeu. Este un singur mod de a intra: calea pregătită de Dumnezeu prin credința în Isus Hristos. Vino la El!

    Citirea Bibliei: Isaia 3.16-4.6 · Fapte 21.26-40

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 18:1-17; 20:4-8

    Capitolele 18, 19 şi 20 se referă la războaiele lui David. Ele grupează laolaltă faptele care în 2 Sa­mu­el sunt separate de diferite eveni­mente din istoria împăratului. Le-am luat deja în considerare acolo şi nu există nici o diferenţă apreciabilă între cele două rela­tări, cu o singură excepţie: tăcerea totală care se păs­trează înce­pând cu cap. 20 referitor la teribilul păcat al lui David şi la consecinţele lui tragice. Nici scan­daloasa afacere cu Urie, nici păcatul lui Amnon urmat de ucide­rea sa, nici conspiraţia lui Absa­lom, nici rolul criminal jucat de Ioab, nici una din toate acestea nu-şi găseşte loc în această carte a Cronicilor. Iată felul în care lucrea­ză harul! Dumnezeu întinde voalul îndurării peste această perioadă sumbră a sărmanului Său slujitor. „Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit“, spune David în Psalmul 32.

    Oare face fieca­re dintre ci­titorii noştri parte dintre aceşti fericiţi?

    David triumfă succesiv asupra filistenilor, moabiţilor, sirienilor, edomiţilor; apoi din nou asupra fiilor lui Amon (cap. 19 şi 20). Toţi vrăjmaşii tradiţionali ai lui Israel sunt subjugaţi, ilustrare a momentului când Dumnezeu Îi va su­pune lui Hristos toate lucrurile şi-I va pune vrăj­maşii aşternut al picioarelor Sale (Evrei 1.13; 2.8).

    RUGĂCIUNEA FIERBINTE | Fundația S.E.E.R. România

    „Epafras… totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale…” (Coloseni 4:12)

    Iată ce a spus Pavel despre un ucenic atât de puțin cunoscut, încât probabil nici nu i-ai reținut numele: „Epafras… totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca, desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu. Căci vă mărturisesc că are o mare râvnă pentru voi…” (vers. 12-13)

    Apostolul Iacov a scris: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16)

    A rosti rugăciuni fierbinți înseamnă a fi plin de pasiune! Episcopul Joseph Hall, preot anglican din secolul al XVII-lea, a fost întemnițat în Turnul Londrei pentru credința sa. După eliberare, el și-a trăit ultimii ani din viață la o fermă, scriind cărți devoționale. Iată ce remarca el cu privire la rugăciune: „O săgeată, dacă arcul nu este întins, nu ajunge prea departe; dar dacă este trasă până la cap, zboară fulgerător și străpunge adânc. Rugăciunea, dacă este doar picurată de pe niște buze nepăsătoare, cade la picioarele noastre. Puterea rostirii și dorința puternică este ceea ce o trimite la cer și o face să străpungă norii. Nu aritmetica rugăciunilor noastre, sau numărul lor mare… nici retorica rugăciunilor noastre, oricât de elocvente ar fi ele, nici dimensiunile rugăciunilor noastre, cât de lungi sunt ele; nici muzica rugăciunilor noastre, oricât de dulce poate fi vocea noastră; nici metoda rugăciunilor noastre, cât de ordonate ar putea fi ele; nici evlavia rugăciunilor noastre, cât de bună poate fi doctrina – de care de altfel Îi pasă lui Dumnezeu… ci fervoarea duhului iată ce dă greutate rugăciunii!” Domnul răspunde rugăciunilor celor care se roagă cu pasiune.

    Așadar, ia rugăciunea în serios și dăruiește-te pe deplin ei!

  • 8 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Mulțimea amestecată care era printre ei a poftit; și chiar și fiii lui Israel au plâns din nou și au zis: „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne amintim de peștele pe care-l mâncam în Egipt pe nimic, de castraveți și de pepeni și de praji și de cepe și de usturoi; și acum ni s-a uscat sufletul: nu este nimic, decât mana aceasta înaintea ochilor noștri“.

    Numeri 11.4-6

    Punem astfel de întrebări și cu privire la noi înșine? Găsim noi întotdeauna că mana noastră cerească este suficientă pentru noi? Îi auzim câteodată pe unii creștini întrebând ce rău este în cutare sau cutare lucru sau plăcere lumească. Ba mai mult, auzim de pe buzele unor persoane creștine cu multe pretenții cuvintele următoare: «Cum ne vom umple tot timpul? Nu putem să ne gândim întotdeauna la Hristos și la lucrurile cerești. Trebuie să ne recreăm cumva». Nu sunt aceste cuvinte similare cumva cu cele ale lui Israel din Numeri 11? Ba da! Și, cum sunt cuvintele, așa sunt și acțiunile. Astfel de persoane fac dovada că Hristos nu este de ajuns pentru inimă, prin faptul că doresc să se preocupe de alte lucruri. Cât de des, de exemplu, zace Biblia neglijată ore întregi, în timp ce literatura lipsită de valoare a acestei lumi este devorată cu lăcomie! Ce mesaj ne transmit ziarul foarte răsfoit și Biblia acoperită de praf? Nu dau ele mărturie despre ceva? Nu înseamnă acest lucru disprețuirea manei și dorința acerbă după „praz“ și după „ceapă“?

    Hrana Egiptului nu poate sătura natura cea nouă, iar întrebarea importantă care se pune este aceasta: ce fire dorim să hrănim – pe cea nouă, sau pe cea veche? Este clar că natura divină nu se poate hrăni cu cititul ziarelor, cu cântecele deșarte și cu literatura ușuratică. Prin urmare, dacă ne preocupăm cu astfel de lucruri, în oricare măsură, sufletul nostru se va veșteji.

    Domnul să ne dea harul să ne gândim serios la aceste lucruri! Umblarea noastră să fie prin Duhul, astfel încât Hristos să constituie întotdeauna partea atotsatisfăcătoare a inimilor noastre.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Tu ești un Dumnezeu al iertării, milos și îndurător, încet la mânie și plin de bunătate.

    Neemia 9.17

    Un Dumnezeu iertător

    Un tânăr l-a acuzat pe un creștin bătrân cu aceste vorbe: „Ce te face să afirmi despre creștinism că este adevărul absolut? Nu cred că pentru Dumnezeu contează dacă cineva este musulman, budist sau creștin“.

    Credinciosul a ascultat cu răbdare și apoi i-a spus: „Întrebarea ta a primit răspuns acum aproape 3.000 de ani prin profetul Mica: «Cine este Dumnezeu asemenea Ție, care iartă nelegiuirea și trece cu vederea fărădelegea? … Tu vei arunca toate păcatele lor în adâncurile mării» (Mica 7.18,19). Iertarea păcatelor este propovăduită doar în Biblie. Acolo citim că Isus Hristos «ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său» (Apocalipsa 1.5). Dacă n-ai nevoie să-ți fie iertate păcatele, nu ezita în a te face musulman. Altfel, te-aș sfătui să…“. Creștinul nu a apucat să zică mai mult, deoarece tânărul se grăbise să plece, iar ultimele cuvinte au rămas în aer.

    Nu trebuie să ne eschivăm de la acest subiect. Nu te opri aici din citit! Trebuie să iei o decizie. Începe prin a te ruga Domnului Isus. Mărturisește-ți păcatele înaintea Lui. Spune-I Lui tot ce te apasă. Atunci El te va ierta de toată vina și îți va da viața eternă. Cât de fericit este oricine poate spune: „Și eu am experimentat mila lui Dumnezeu“.

        Curățit în al Său sânge și crezând în jertfa Lui,

        Mă apropii fără teamă de Preasfântul Dumnezeu.

    Citirea Bibliei: Isaia 3.1-15 · Fapte 21.15-25

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 17:16-27

    David realizează că n-a meritat nimic. De-a dreptul copleşit, cheamă asupra sa bunătatea lui Dum­nezeu, Îi aduce laudă, mulţumeşte.

    Să spu­nem mulţumesc! Când cine­va omite să facă lucrul acesta faţă de noi, îl acu­zăm de impoliteţe sau de nerecunoştinţă. Să nu ne închipuim că Dumnezeu nu simte când copiii Lui uită să-I mulţumească. Şi totuşi să ne gândim ce multe binecuvântări primim de la El în fiecare zi fără să ne punem problema să-I mulţumim sau pe care nici măcar nu le remarcăm … Asemeni psalmistului, să ne încurajăm sufletul să nu uite nici una din binefacerile Lui (Ps. 103.2). Ce multe dintre îndurările Sale le lu­ăm ca de apucat, mai cu seamă cele pe care le avem … Când ne aşe­zăm să luăm masa, cei din familiile creş­tine avem obi­ce­iul (şi datoria) de a aduce mulţumiri. Este necesar însă ca inimile noastre să se adân­cească cu adevărat în cuvintele rostite de capul familiei şi să-L bine­cu­vântăm pe Domnul atât pentru beneficiile materiale pe care le primim de la El, dar mai ales pentru privilegiile creştine: Cuvântul, strângerile credincioşilor, educaţia noas­tră în fri­ca de Domnul (Efeseni 5.20) şi, mai pre­sus de toate, să nu obosim să-I aducem mulţu­miri pen­tru marea Lui mântu­ire, pentru măreţul Mân­tu­i­tor pe care ni L-a dat. Să repetăm împre­u­nă cu apostolul: „Mulţumire fie adusă lui Dumnezeu pentru darul Său de nespus!“ (2 Cor. 9.15).

    ÎNCHINĂ-TE LUI DUMNEZEU „DIN RĂSPUTERI” (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Înaintea Domnului am sărit…” (2 Samuel 6:21)

    Adevărata închinare ne cere să fim mai puțin conștienți (sau absorbiți) de sine, și mai conștienți de prezența lui Dumnezeu și absorbiți de proslăvirea Numelui Său. După ce l-a văzut pe David dansând în fața Domnului, soția lui l-a mustrat: „Cu câtă cinste s-a purtat azi împăratul lui Israel descoperindu-se înaintea slujnicelor supuşilor lui, cum s-ar descoperi un om de nimic!” (2 Samuel 6:20). La care David a răspuns: „Înaintea Domnului, care m-a ales … ca să mă pună căpetenie peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Domnului am jucat. Vreau să mă arăt şi mai de nimic decât de data asta şi să mă înjosesc în ochii mei.” (vers. 21-22)

    David ne oferă o imagine a închinării pure. Închinarea înseamnă să ne debarasăm de lucrurile care ne conferă identitatea și siguranța, în afara relației noastre cu Hristos. Este o reamintire a faptului că neprihănirea noastră seamănă cu niște zdrențe murdare în fața lui Dumnezeu. Închinarea nu este despre ce putem face noi pentru Dumnezeu, ci despre ce a făcut Dumnezeu pentru noi. El ne-a iubit, ne-a mântuit și ne-a îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos.

    Acesta este adevărul care l-a inspirat Charles Wesley să exclame, într-unul dintre cunoscutele sale imnuri: „Chiar mii de limbi să-Ți cânt de aș avea / o, Doamne, pe deplin eu n-aș putea / Să laud Numele Tău. Căci tu,/ Cel Sfânt și Preaînalt, Atoatecreator / Din moarte m-ai răscumpărat. De-aceea Te ador!” Biblia ne arată diverse moduri în care Îl putem lăuda pe Dumnezeu: vorbind, strigând, cântând, bătând din palme, cântând la instrumente muzicale, ridicându-ne mâinile înaintea Domnului, îngenunchind, stând prosternați în prezența Lui, și sărind înaintea Lui!

    David exclama: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea!” (Psalmul 34:1) Și apoi ne spune și de ce: „Eu am căutat pe Domnul şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele.” (Psalmul 34:4).

    Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: găsește modul potrivit de a-L lăuda pe Dumnezeu, și fă-o „din răsputeri”!

  • 7 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Eu am primit de la Domnul ce v-am și dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine și, mulțumind, a frânt și a spus: „Acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi: faceți aceasta spre amintirea Mea“. Tot astfel și paharul, după cină, spunând: „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu: faceți aceasta, ori de câte ori îl beți, spre amintirea Mea“. Pentru că, ori de câte ori mâncați pâinea aceasta și beți paharul, vestiți moartea Domnului, până vine El.

    1 Corinteni 11.23,25,26

    Aceste cuvinte primite de apostolul Pavel prin revelație conțin cerința Domnului, Cel odinioară răstignit, însă acum înviat și glorificat. Această revelație i-a fost dată apostolului de către Domnul aflat în glorie, care mai înainte S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce (Filipeni 2.5-8). Cel care a creat toate lucrurile prin cuvântul Său și care le susține prin puterea Sa este Cel care a trăit aici, pe pământ, în dependență, în ascultare și în smerenie. Acum El este în cer, glorificat, însă poartă în continuare semnele suferințelor Lui și ne descoperă dorința adâncă a inimii Sale: „Să faceți lucrul acesta în amintirea Mea“. El dorește mult un răspuns al dragostei din partea celor pe care i-a răscumpărat cu sângele Său prețios.

    De asemenea, în cuvintele citate la început ni se amintește că această Cină a fost dăruită celor ai Săi în noaptea în care El a fost vândut. Într-o lume în care Hristos este disprețuit și lepădat există turma mică a celor credincioși, curățiți prin sângele Lui și adunați în jurul mesei Sale, pentru a-și aduce aminte de El. Această prețioasă aducere-aminte face ca inimile noastre să ofere jertfe de laudă și de închinare Celui care este vrednic – Domnului nostru Isus Hristos. Avem acest privilegiu sfânt câtă vreme El este absent, până va veni să ne ia. El Însuși așteaptă, și noi de asemenea, acea zi când va veni și ne va lua în casa Tatălui. Până atunci, să proclamăm cu mulțumire biruința pe care Domnul a câștigat-o prin moartea Sa pe cruce!

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ce este mai ușor, a spune paraliticului: „Iertate îți sunt păcatele“, sau a spune: „Ridică-te, ia-ți patul și umblă“?

    Marcu 2.9

    „Ridică-te, ia-ți patul și umblă“

    Domnul Isus Hristos i-a spus paraliticului: „Păcatele tale sunt iertate“. Această afirmație a fost primită cu împotrivire din partea unor cărturari. Ei gândeau: „Cine poate să ierte păcatele, decât Unul singur, Dumnezeu?“. Isus le-a răspuns cu întrebarea din versetul de mai sus, întrebare ce poate fi privită din două perspective. Din punctul de vedere al omului, pare mult mai ușor să spui „Păcatele tale sunt iertate“, decât să poruncești unui paralizat să se ridice. Noi nu putem să verificăm dacă păcatele sunt într-adevăr iertate, dar putem să confirmăm dacă un olog ar începe dintr-odată să meargă. Nimeni nu ar putea să își aroge puterea de a vindeca ologii; ar fi imediat demascat ca fiind mincinos. Isus, Fiul lui Dumnezeu, Și-a demonstrat acolo autoritatea de a ierta păcatele.

    Când Isus Hristos a fost aici, pe pământ, El a folosit puterea Sa divină pentru a-i vindeca pe cei bolnavi. El a făcut lucrul acesta cu o inimă plină de compasiune. În mod constant, Lui „I s-a făcut milă“. Pentru ca păcatele noastre să fie iertate, a fost nevoie însă de mult mai mult decât de o poruncă divină. Fiul lui Dumnezeu a trebuit să sufere judecata lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere a fost mai greu pentru Isus să spună: „Iertate sunt păcatele tale“, decât să spună: „Ia-ți patul și umblă“. Însă El a luat asupra Lui această lucrare dificilă, din dragostea Sa de necuprins pentru noi. Oricine își pune încrederea în El poate fi de acum sigur de acest lucru: „Păcatele tale sunt iertate“.

    Citirea Bibliei: Isaia 2.1-22 · Fapte 21.1-14

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 17:1-15

    Acest capitol reproduce aproape cu­vânt cu cuvânt      2 Sa­­muel 7, dar este plăcut să recitim această Ťconver­saţieť minunată dintre Dum­nezeu şi un om care a devenit su­biect al harului Său. Dumnezeu îi vorbeşte, prin Natan, preaiubitului împărat; apoi acesta din urmă Îi răspunde direct. Am experimentat noi astfel de conversaţii cu Dumne­zeu (şi cu Domnul Isus)? El comunică cu noi în mod esenţial prin Cuvântul Său,iar noi avem deplina libertate de a-I răspunde prin rugăciune.

    Mereu în concordanţă cu caracterul cărţii Cronici (harul), unele cuvinte referitoare la fiul lui David au fost omi­se. Expresia: „Dacă va face nelegiuire, îl voi mustra…“ (2 Samuel 7.14), nu se găseşte în capitolul nostru, ca o dovadă că aici Cuvântul Îl are în vedere pe Unul mai mare decât Solomon.

    „Eu îi voi fi Tată − declară Domnul − şi el Îmi va fi fiu“ (v.13). Citarea aces­tui verset în Evrei 1.5 confirmă şi faptul că acest fiu este, în adevăr, Isus, în care ni s-a des­coperit harul. Ast­fel, subiectul de preţ al conver­sa­ţi­i­lor pe care le avem cu Dumnezeu este Isus, Fiul Său prea­­iu­bit. „Comuniunea noastră este în adevăr cu Tatăl …“, cu alte cuvinte, putem avea acelaşi gând cu El, iar acest gând se referă la Fiul Său, Isus Hristos  (1 Ioan 1.3).

    ÎNCHINĂ-TE LUI DUMNEZEU „DIN RĂSPUTERI” (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „David juca din răsputeri înaintea Domnului şi era încins cu efodul de in subţire.” (2 Samuel 6:14)

    Citim în 2 Samuel, capitolul 5, că David tocmai fusese încoronat rege peste tot Israelul – i-a învins pe iebusiți și pe filisteni și a cucerit Sionul. Iar în capitolul 6, David aduce înapoi la Ierusalim chivotul legământului, simbolul suprem al prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. După ani de zile în care a trăit fără chivot, vederea lui l-a copleșit pe David de entuziasm, făcându-l să se dezbrace de veșmintele regale și să sară din răsputeri de bucurie în fața chivotului, purtând doar un șorț.

    Ce putem învăța de-aici? Că atunci când te entuziasmezi pentru Dumnezeu, să nu crezi că toată lumea se va entuziasma odată cu tine, că-ți va înțelege sau aproba entuziasmul. Soția lui David, Mical, a fost o astfel de persoană. Biblia ne spune două lucruri despre ea:

    1) „Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră şi, văzând pe împăratul David sărind şi jucând înaintea Domnului, l-a dispreţuit în inima ei” (vers. 16);

    2) „Şi Mical… n-a avut copii până în ziua morţii ei.” (vers. 23)

    Aparent, închinarea pare o nebunie pentru unii, nu-i așa? Să cânți pentru Cineva pe care nu-L poți vedea. Să ridici mâinile în fața Cuiva pe care nu-L poți atinge. Sau, în cazul lui David, dezamăgirea pe care a lăsat-o în inima unora prin faptul că nu s-a comportat conform protocolului regal.

    Un vechi proverb spune: „Cei care nu aud muzica cred că dansatorul este nebun.” Asta se întâmplă în această istorisire. David aude muzica și se închină lui Dumnezeu din răsputeri. Mical nu aude muzica și pierde ceea ce își dorește cel mai mult.

    Dar să nu ratăm ideea esențială a întâmplării, și anume: Atunci când nu ții cont de părerea persoanelor critice și negativiste și decizi să te închini lui Dumnezeu din toată inima, începi să prosperi spiritual, iar când n-o faci, sfârșești prin a fi steril spiritual!

    Așadar, închină-te lui Dumnezeu „din răsputeri”!

  • 6 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    S-au strecurat anumiți oameni, care demult sunt scriși, dinainte, pentru această judecată, neevlavioși, schimbând harul Dumnezeului nostru în destrăbălare și tăgăduindu-L pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Hristos.

    Iuda 4

    În zilele din urmă, mărturia creștină primește tot mai mult un caracter personal. Aceasta nu înseamnă că fiecare credincios trebuie să stea singur. Va exista o mărturie comună până va veni Domnul: Filadelfia rămâne până la răpirea Adunării, dar trebuie să menționăm că Filadelfia nu cuprinde întreaga creștinătate de nume. Ea constituie numai o parte mică din aceasta. Afară sunt Tiatira, Sardes și Laodiceea. Nu Filadelfia este semnul caracteristic al creștinătății, nici măcar al părții care se află în afara Tiatirei și a Sardesului. Rămâne totuși o mărturie comună. Chiar și epistola lui Iuda dovedește acest lucru. Aici s-au strecurat oameni în mijlocul credincioșilor adevărați. De aici putem deduce că există o umblare împreună a credincioșilor adevărați. Deși merg împreună și formează astfel o mărturie, esențială rămâne o mărturie personală. Și în Filadelfia se adresează fiecăruia în parte: „Cine are urechi să audă!“. La fel se vorbește la singular despre „învingător“!

    Mărturia personală nu trebuie să fie mai slabă în timpul decăderii decât într-o perioadă înfloritoare. Noi personal am primit aceleași binecuvântări ca și credincioșii de după moartea apostolilor. Avem un Domn în cer care este obiectul inimilor noastre. Avem Cuvântul lui Dumnezeu care ne învață cum să acționăm în toate împrejurările. Da, noi avem Cuvântul lui Dumnezeu complet și el ne este mai accesibil acum decât în vremea dinaintea descoperirii tiparului, când existau doar copii ale diverselor cărți ale Bibliei. Dumnezeu Duhul Sfânt locuiește în noi ca și în fiecare credincios de la început (Efeseni 1.13) și El vrea să ne călăuzească pe fiecare în tot adevărul (Ioan 16.13). Puterea Sa este tot așa de nemărginită ca și în zilele de atunci ca să ne mențină ca mărturie, dacă nu permitem să existe în inima și în viața noastră piedici.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iar voi sunteți aceia care ați rămas mereu cu Mine în încercările Mele.

    Luca 22.28

    „Voi ați rămas cu Mine în încercările Mele“

    Încercările despre care vorbește aici Domnul Isus sunt cele pe care le-a îndurat El ca Om pe pământ. Ucenicii au experimentat cu adevărat lipsuri, foamete, oboseală și sărăcie pământească. Împreună cu Domnul lor au îndurat de asemenea dizgrație, dispreț și prigoană din partea semenilor. Mulți psalmi ne zugrăvesc modul dureros în care Domnul Isus a simțit aceste încercări. Ce mângâietor că ucenicii Lui Îl iubeau, Îl susțineau și perseverau cu El! Este posibil ca noi să trecem azi prin dificultăți. El ne susține în încercările noastre, iar aceasta ne dă multă mângâiere. Ne-am gândit însă vreodată cât de plăcut este pentru El dacă noi rămânem cu El în încercările Sale? Ne gândim de pildă la acele jigniri care rănesc. Marele nostru Preot plin de îndurare și credincios poate să „aibă parte cu noi în slăbiciunile noastre“, pentru că El a fost „ispitit în toate în același fel, în afară de păcat“ (Evrei 4.15). El este Cel strâmtorat în toate suferințele noastre (Isaia 63.9); comuniunea Lui cu noi este constantă. În ceea ce privește suferința și încercările pentru El, experimentăm „comuniunea suferințelor Lui“.

    Un crescător de păstrăvi se plângea de pierderile majore din păstrăvăria sa. Atunci un prieten i-a recomandat să pună o știucă în heleșteu. Dar asta era ca și cum ar fi pus un lup între oi. Era bună recomandarea? Da! Când păstrăvii devin leneși, se îmbolnăvesc. Știuca îi mănâncă la început pe cei slabi, dar păstrăvii în general sunt mai iuți decât știucile. Este nevoie câteodată de un astfel de stimulent pentru a ne ține treji, pentru a face progrese în cunoașterea Lui. Încercările noastre au un rost!

    Citirea Bibliei: Isaia 1.18-31 · Fapte 20.28-38

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 16:23-43

    În acelaşi fel în care prima Ťstrofăť a acestei cân­tări    (v.7-22) corespunde unei părţi din Psal­­mul 105 (v.1-15), ceea ce urmează reuneşte o parte din Psalmul 96 (v.2-12) cu trei ver­sete din Ps. 106 (v.1,47,48). O trăsătură devine însă re­marcabilă: tot ceea ce nu cores­punde în cei trei psalmi caracterului harului a fost lăsat deoparte. Nu sunt menţionate aici nici fapte rele comise, nici judecata lor meritată.

    Când cei răscumpăraţi vor înconjura tronul Mielului şi când vor răsuna cântările cele noi, va mai putea exista atunci vreo amintire copleşitoare a păcate­lor acestora (ca în Ps. 106.6,7,13-43 pentru Isra­el)? Imposibil, deoa­rece Dum­nezeu a promis: „nu-Mi voi mai amin­ti de păcatele lor şi de nelegiuirile lor“ (Evrei 8.12). Păca­tele vor fi menţionate numai atunci când se va spu­ne: „A Aceluia care ne iubeşte şi care ne-a spălat de pă­catele noastre în sângele Său … a Lui să fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin“ (Apocalip­sa 1.5-6).

    Această scenă se termină prin stabilirea servi­ciului permanent înaintea chivotului. Fiecare la locul său îşi va împlini, de acum înainte, servi­ciul sfânt, imagine a celor care aparţin deja ado­ratorilor adevăraţi.

    FII CINSTIT ÎN TOATE LUCRURILE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Urmăriţi ce este bine înaintea tuturor oamenilor.” (Romani 12:17)

    În finalul celebrului său poem „The Road Not Taken” (Drumul pe care nu l-am urmat), Robert Frost scrie: „Drumul s-a despărțit în două prin pădure, iar eu am luat-o pe acel mai neumblat – și pot să spun că viața-mi s-a schimbat!”

    Din păcate, se pare că în zilele noastre, drumul cel mai puțin urmat este onestitatea în lucrurile mărunte… și onestitatea în general, în orice… Potrivit revistei „Psychology Today”, 70% dintre elevii de liceu din SUA și aproape jumătate dintre studenți recunosc că au copiat. USA Today a declarat că 91% dintre americani mint în mod regulat.

    Cultura noastră spune: „Dacă vrei să avansezi, trebuie să încalci câteva reguli”… Dar Biblia avertizează că „vulpile mici… strică viile în floare” (Cântarea Cântărilor 2:15). Solomon se referă la păcatele mici care ne deschid apetitul, ne denaturează valorile și duc la păcate mai mari.

    Comentatorul biblic Matthew Henry scrie: „Faptul că Adam a mâncat fructul oprit poate părea un păcat mic, dar a deschis ușa către cele mai mari păcate!” Ești tentat să-ți compromiți caracterul? Ispitit să-ți înșeli colegii de clasă? Ești presat să nu fi sincer la locul de muncă? Ești prins într-o „mică relație inocentă”?

    Evanghelistul Charles Finney a spus: „O persoană incorectă în lucrurile mărunte nu este cu adevărat cinstită în nimic!” Dacă domeniile mărunte și tainice ale vieții tale nu sunt guvernate de convingerile tale, le expui pericolului de a fi corupte din cauza compromisurilor tale.

    Una dintre cele mai mari promisiuni făcute în Scriptură îi are în vedere pe cei credincioși în lucrurile mici: „Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri.” (Matei 25:21)

    Așadar, fii cinstit atât în lucrurile mărunte, cât și în cele mari!

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne