Mana Zilnica

23 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate în mâna Lui.

Ioan 3.35

Începem această meditație aducându-ne aminte de cuvintele lui Ioan Botezătorul: „El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez“ (Ioan 3.30). Pe măsură ce Îl apreciem mai mult pe Domnul Isus, contemplând gloria Persoanei Sale, gândurile înalte cu privire la noi înșine vor dispărea treptat.

Cuvântul lui Dumnezeu este nu numai o lumină pentru cărarea noastră, ci și o revelație a lui Dumnezeu Însuși. El S-a revelat prin Fiul Său, iar Fiul, care este întotdeauna în sânul Tatălui, L-a făcut cunoscut. Plăcerea Tatălui și bucuria inimii Lui își au centrul în Fiul Său. Mai mult, El Își găsește plăcerea să împărtășească gândurile Sale cu cei pe care i-a chemat la Sine, pentru ca și ei să aibă parte de bucuria Lui.

Acest lucru ne aduce aminte de istoria lui Iosif, care a fost iubit de tatăl său, acesta fiind motivul pentru care frații lui l-au urât. Ei știau bine că Iosif era preferatul tatălui lor, de aceea îl invidiau și îl urau. În Ioan 15.25 citim că Domnul a spus despre Sine: „M-au urât fără temei“. Totuși, în această scenă întunecată, dominată de păcat, în lumea pe care El o crease și ai cărei locuitori nu-L cunoșteau, El L-a glorificat pe Dumnezeu, Tatăl Său. Nu trebuie deci să ne mirăm că „Tatăl Îl iubește pe Fiul“. Cât de frumoase și de mișcătoare sunt aceste cuvinte! Ce preocupare binecuvântată pentru inimile noastre!

Prin urmare, atunci când suntem adunați pentru a ne aduce aminte de El, Duhul Sfânt Își găsește plăcerea în a ne prezenta Persoana și lucrarea Domnului Isus. Deși acestea sunt lucruri care depășesc cu mult înțelegerea noastră, putem împărtăși totuși aceleași gânduri pe care Tatăl le are cu privire la Fiul Său și ne putem pleca în adorare înaintea Lui.

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iudeii deci au luat din nou pietre, ca să-L ucidă. Isus le-a răspuns: „Multe lucrări bune v-am arătat de la Tatăl Meu; pentru care dintre aceste lucrări Mă ucideți cu pietre?“. Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună Te ucidem cu pietre, ci pentru hulă și pentru că Tu, Om fiind, Te faci pe Tine Însuți Dumnezeu“.

Ioan 10.31-33

Au luat pietre ca să-L ucidă

Ce i-a putut mânia atât de mult pe conducătorii iudei, încât să plănuiască să-L omoare pe Domnul Isus? Este clar că motivul a fost acela că El li S-a descoperit în dumnezeirea Sa. Ioan 8 ne arată că vrăjmașii Lui au vrut să-L omoare cu pietre din același motiv. „Eu le dau viața eternă“, spusese Domnul cu privire la oile Sale. Din punctul de vedere al cărturarilor, aceasta este blasfemie, fiindcă nicio ființă omenească nu avea autoritatea asupra vieții eterne. Poate i-ar fi ofensat mai puțin dacă El L-ar fi pus pe Tatăl primul, însă, punându-Se pe Sine, „Eu și Tatăl una suntem“, era clar pentru ei că El Se pretindea egal cu Dumnezeu. Faptul că Omul Isus Hristos este în același timp Fiul lui Dumnezeu este de neacceptat pentru cei necredincioși, fiindcă acest lucru înseamnă că ei trebuie să se plece înaintea Lui, să-L onoreze și să I se închine. Oricine dorește să se convingă de viața fără pată a lui Isus, de smerenia și de dragostea Lui fără pereche, de lucrarea Lui neobosită în facerea binelui și de puterea Lui nelimitată nu trebuie să facă altceva decât să citească Evangheliile. În ele vedem lucrările Tatălui, lucrări pe care doar Fiul le-a putut împlini. Să remarcăm cu atenție cuvintele: „Cine nu-L onorează pe Fiul nu-L onorează pe Tatăl, care L-a trimis“.

Citirea Bibliei: Eclesiastul 9.1-18 · Marcu 6.30-44

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 7:19-28

Ezra a păzit Cuvântul lui Dumnezeu şi n-a făcut de ruşine Numele Lui. Ezra şi oamenii care se strâng ca răs­puns la chemarea sa vor fi făcuţi con­ştienţi de propria slăbiciune (sunt cel mult o mie cinci sute), dar, în acelaşi timp, şi de faptul că Dum­nezeu le-a „pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate s-o închid㓠(Apoc. 3.8). Artaxerxes I (Longimanus), zis Mână Lungă, aseme­nea predecesorilor săi Cirus şi Darius, este un instrument pregătit de Domnul ca să ţină deschisă uşa reîntoarcerii la Ierusalim pentru rămăşiţa exilată a lui Iuda.

Scrisoarea împăratului arată că el era atent la toate. Întâi restabileşte închinarea în Ierusalim, cu tot ce era ne­ce­sar jertfelor şi întreţinerii leviţilor; apoi pune în funcţie magistraţi şi judecători; în sfârşit, lucru remarcabil, dă instrucţiuni lui Ezra pentru a le face cunos­cut tuturor legile Dumnezeului său (v. 25). „Inima împăra­tului în mâna Dom­­nului este ca nişte izvoare de apă: El o îndreaptă în­cotro vrea“ (Prov. 21.1; vezi şi Prov. 8.15-16). Ezra îl bine­cu­vân­tează pe Domnul, ca pe Acela care a pus astfel de gânduri în inima împăratului. Să ne stră­duim, ase­menea lui Ezra, să vedem întotdeauna „mâna“, da, „mâna bună a lui Dumnezeu“ (v. 6, 9, 28; 8.18, 31), în orice ni se întâmplă.

EȘTI ÎN RAZA DE ACȚIUNE A LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul… trebuia să treacă prin Samaria…” (Ioan 4:4)

În a patra Evanghelie citim că Isus „a părăsit Iudeea şi S-a întors în Galileea. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria a ajuns lângă o cetate…” (Ioan 4:3-4) În cazul în care nu știi, Samaria nu era pe drumul spre Galileea. De fapt, era la destui kilometri depărtare… Cu toate acestea, Ioan scrie că Isus „trebuia să treacă…”

Gândește-te: era o călătorie lungă, iar Mântuitorul era per pedes... Era cald… Ca evreu, El nu ar fi fost bine primit acolo din cauza animozității dintre evrei și samariteni. De fapt, evreii evitau Samaria. I

ar în ce-o privește pe femeia samariteancă, pe care urma s-o întâlnească, femeilor din vremea și zona aceea le era interzis să stea de vorbă cu bărbați din afara propriei familii. În plus, aceasta era subiect de discuție în cetate, pentru că femeia trecuse prin cinci divorțuri.

Deci, de ce a simțit Isus că „trebuia să treacă” pe acolo? Pentru că El văzuse în acea femeie un diamant în stare brută. În timp ce oamenii din jurul ei vorbeau despre trecutul și problemele ei, Isus i-a văzut potențialul pentru Împărăția Sa. Astfel că „Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.” (Ioan 4:39)

Pentru a ajunge în Galileea conform programului lui Dumnezeu, Domnul Isus a trebuit să arunce pe fereastră programul omenesc. Pe El nu programul l-a controlat, ci planul lui Dumnezeu și nevoile oamenilor suferinzi. Domnul Isus a fost dispus să Se abată din calea Sa, să întoarcă tradiția pe dos și să deschidă noi drumuri, pentru a face tot ce trebuia să facă!

Dar tu? Îi dai voie lui Dumnezeu să-ți întrerupă planurile? Dacă da, atunci El te poate folosi. Așa că azi roagă-te: „Doamne, arată-mi de acum ce trebuie să fac pentru a-Ți fi mereu pe plac!”

21 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a fost că, după ce a fost botezat tot poporul, fiind botezat și Isus, și rugându-Se, cerul s-a deschis.

Luca 3.21

Domnul Isus, la vârsta de doisprezece ani, stătea în templul din Ierusalim cu convingerea că lucrurile Tatălui Său erau cea dintâi prioritate a Sa. Chiar de la acea vârstă, El manifesta un devotament total, care a rămas la fel în întreaga Sa viață. Acolo, în templu, El îi asculta pe cărturari, le punea întrebări și dădea răspunsuri uimitoare celor care Îl întrebau. De vreme ce Evangheliile nu ne spun alte lucruri despre copilăria și tinerețea Lui, putem presupune că El nu S-a manifestat în public în acel timp, ci a așteptat cu răbdare, în dependență de Dumnezeu, timpul când avea să-Și înceapă slujirea publică.

Peste aproximativ optsprezece ani, Domnul Isus a fost botezat de Ioan, în Iordan. Este foarte interesant ceea ce ni se spune despre începutul acestei noi faze a vieții Fiului lui Dumnezeu. El nu a făcut vreun anunț măreț, nici minuni și nici nu a luat un loc proeminent. În loc de toate acestea, El S-a rugat la începutul slujirii Sale publice, atunci când a fost botezat de Ioan. Relația Lui cu Tatăl Său ceresc a constituit punctul de început al slujirii Sale. Tot ceea ce El a făcut și-a avut izvorul viu în această comuniune. El este Exemplul nostru măreț și în această privință.

S-a spus adesea că viața spirituală a unui creștin este la fel de adâncă precum viața lui de rugăciune. Putem încerca să ne arătăm a fi spirituali înaintea oamenilor, însă în cămăruța noastră (Matei 6.6), unde nimeni nu ne vede și suntem singuri cu Dumnezeu, orice pretenție încetează. Martin Luther, George Whitefield, John Wesley, David Brainerd, George Muller, Hudson Taylor, D. L. Moody, Charles Studd, David Livingstone și mulți alți slujitori ai Domnului au fost cu toții oameni ai rugăciunii. Îi cunoaștem astăzi datorită lucrurilor pe care Dumnezeu le-a făcut prin ei, însă au putut deveni vase folositoare în mâna Lui fiindcă au petrecut adesea mult timp în rugăciune.

P. Svetlik

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu te teme când se îmbogățește un om, când gloria casei lui crește; pentru că nu va lua nimic când va muri.

Psalmul 49.16,17

Jules Mazarin

Jules Mazarin (1602-1661), cardinal și diplomat de origine italiană, a fost prim-ministrul Franței pentru o lungă perioadă de timp. Prin veniturile pe care le obținuse din diversele sale funcții, el strânsese o avere considerabilă. Avea în Paris propriul palat, care găzduia o vastă bibliotecă și multe tablouri de mare valoare. Cu puțin timp înainte de moartea lui Mazarin, contele de Brienne a putut vedea felul în care bogătașul se târa prin galeria sa de tablouri, murmurând cu durere: „Trebuie să le las pe toate astea în urmă…“. Era deja atât de slăbit, încât trebuia să se oprească după fiecare pas. „Și pe acesta trebuie sa-l las… și cu cât efort l-am obținut! Cum aș putea să-l las în urmă fără regret? Căci unde merg eu nu voi mai vedea niciodată nimic.“

Da, într-o zi va trebui să lăsăm în urmă tot ceea ce aparține acestui pământ, fie că este vorba de bogăție, de onoare sau de putere! „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde hoții sparg și fură; ci strângeți-vă comori în cer … Pentru că, unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta“ (Matei 6.19-21). Mă întreb: în ce se agață inima mea? Ce obiectiv am? Este inima mea atașată de Hristos, Cel care Și-a dat viața pentru mine? Dacă da, El este comoara mea, împreună cu tot ce ține de El. O astfel de comoară este în siguranță. Trecând prin această lume, rugăciunea noastră ar trebui sa fie: „Doamne, deschide-mi ochii, ca să pătrund mai clar comorile Tale spirituale“.

Citirea Bibliei: Eclesiastul 7.15-29 · Marcu 6.14-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 6:13-22

Acuzatorii iudeilor au înţeles că n-ar fi fost în­ţelept să se opună ordinelor pe care le primiseră. Ei le execută prompt, dar cu re­sen­timentele care se sub­înţeleg.

Cu o asemenea protecţie din partea autorită­ţilor şi dispunând de noi mijloace materiale, bătrânii iudeilor în­cheie construirea templu­lui. Dar să remarcăm acest detaliu important: dacă ei prosperă, nu este datorită decretului lui Darius, ci „prin profeţiile lui Hagai profetul şi ale lui Zaharia, fiul lui Ido“ (v. 14). Tot aşa se prezintă şi situaţia celui credin­cios. Izvorul pros­perităţii lui nu se găseşte în împrejurările favorabile în care Dum­ne­zeu îl pune aici, pe pământ, ci în supu­ne­rea faţă de Cuvântul Dumne­zeului său.

Inaugurarea casei are loc cu bucurie. Totuşi, ce mare este contrastul faţă de inaugurarea primului templu, când s-au sacri­ficat douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi (2 Cro­nici 7.5). Nu se face nici o menţiune aici cu privire la foc coborând din cer sau la glorie umplând casa, deoarece chivotul lui Dumnezeu fusese pier­dut; el nu va mai fi regăsit.

După dedicarea Casei, Paştele şi sărbătoarea Azimelor se ţin în luna întâi. În pofida slăbiciunii lor, Dumnezeu a bucurat inimile acestor sărmani iudei, după întoarcerea lor din exil.

SĂ IUBEȘTI ESTE O PORUNCĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii…” (Ioan 13:34)

 Iubirea nu este o emoție, pentru că nu poți porunci cuiva să simtă într-un anumit fel… A iubi pe cineva este o alegere care se manifestă în atitudinile și acțiunile tale față de acea persoană.

Domnul Isus a spus: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:34-35) Domnul Isus a numit-o „o poruncă nouă”. Dar ce este nou în ea? Aceste cuvinte: „cum v-am iubit Eu”. Din moment ce Hristos trăiește în tine, tu îi poți iubi pe alții cu iubirea Lui. Domnul Isus i-a pus întotdeauna pe ucenicii Săi pe primul loc – le-a spălat picioarele, i-a salvat din furtuni, i-a învățat cu răbdare… El nu a avut grijă de unul, ci S-a îngrijit de toți cei doisprezece.

S-ar putea să spui: „Dar cum pot iubi pe cineva pe care nici măcar nu-l plac?” Domnul Isus răspunde: „Cum v-am iubit Eu!” C.S. Lewis ne împărtășește cum a ajuns el să schimbe modul de a privi la alții: „Există o persoană pe care o iubesc, chiar dacă nu sunt de acord cu ceea ce face. Există o persoană pe care o accept, deși unele dintre gândurile și acțiunile sale mă revoltă. Există o persoană pe care o iert, deși îi rănește pe oamenii pe care îi iubesc cel mai mult. Acea persoană sunt eu… Dacă mă pot iubi pe mine însumi fără a aproba tot ceea ce fac, înseamnă că trebuie și pot să-i iubesc și pe ceilalți chiar dacă nu aprob tot ce fac ei!”

Iar ceea ce îți poruncește Domnul Isus să faci, El îți dă și puterea să faci, deoarece: „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani 5:5)

Așadar, să iubești nu este o opțiune, ci o poruncă!

20 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar fără credință este imposibil să-I fii plăcut, pentru că cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că-i răsplătește pe cei care-L caută.

Evrei 11.6

Trebuie să credem că El este și trebuie să credem ceea ce El este. Trebuie să avem de-a face cu Dumnezeu în taina sufletului nostru, dincolo și independent de tot ceea ce ne înconjoară. Legătura noastră individuală cu Dumnezeu trebuie să fie o realitate vie, o experiență adevărată, care să stea la rădăcina existenței noastre și care să formeze reazemul sufletului nostru în orice timp și în orice împrejurare. Opiniile omenești n-au nicio valoare aici, nici dogmele și nici crezurile. Nu este suficient să spunem: «Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotștiitorul». Nici aceste cuvinte, nici oricare altele nu sunt suficiente, ci este o chestiune de inimă, o chestiune între sufletul nostru și Dumnezeu Însuși. Nimic altceva nu poate susține sufletul, mai ales în timpurile noastre, când suntem înconjurați de atât de multă ușurătate și superficialitate.

Știm că cei necredincioși arată mereu cu degetul către inconsecvența și greșelile manifestate în viețile celor care mărturisesc credința în Dumnezeu. Deși este adevărat că aceste inconsecvențe și greșeli, chiar dacă ar fi de zece mii de ori mai multe, nu-i vor putea pune la adăpost pe cei necredincioși, atunci când vor trebui să dea socoteală pentru ei înșiși înaintea lui Dumnezeu, totuși este la fel de real faptul că o mărturie nepotrivită constituie o reală pricină de poticnire. De aceea este nevoie să manifestăm o credință în Dumnezeu simplă, onestă și reală, o încredere necondiționată în Cuvântul Său și o dependență constantă de înțelepciunea, de bunătatea, de puterea și de credincioșia Lui. Aceasta este ancora sufletului, fără de care ar fi imposibil să navigăm pe apele învolburate ale creștinătății.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Deci celălalt ucenic, care îi era cunoscut marelui-preot, a ieșit și i-a vorbit portăresei și l-a adus pe Petru înăuntru.

Ioan 18.16

Loc nepotrivit

Petru se afla în curtea marelui-preot – un loc nepotrivit. Cel care afirmase că era gata să meargă cu Domnul „și la închisoare și la moarte“ (Luca 22.33), iată-l că fuge împreună cu toți ucenicii când Domnul este arestat și legat. Mai târziu Îl urmează pe Domnul „de departe, ca să vadă sfârșitul“ (Matei 26.58). Iar acum, în baza legăturii celuilalt ucenic cu marele-preot, i se permite să intre în curte, ceea ce s-a dovedit a fi o capcană pentru el.

Cineva poate obiecta, pe bună dreptate, că și celălalt ucenic se afla în curtea marelui-preot. Da, dar acela nu s-a lepădat de Domnul său, ceea ce face ca purtarea lui Petru să fie cu atât mai gravă, scoțându-i în evidență nesăbuința. Celălalt ucenic nu se așezase lângă foc, în ciuda nopții reci. Sau oare legătura lui cu marele-preot să-l fi făcut mai puțin vizibil decât pe Petru? Cuvântul lui Dumnezeu nu spune nimic în această privință. Dar celălalt ucenic, care în mod clar era Ioan, a fost prezentat în opoziție cu Petru.

De aici putem învăța să fim prudenți când vine vorba să îi determinăm pe alții să procedeze la fel ca noi. Chiar dacă eu mă simt liber să mă aflu într-un anumit loc sau să întreprind ceva care nu este dăunător pentru mine, totuși se poate dovedi a fi o capcană pentru altul. Câtă grijă trebuie să avem să nu-i aducem pe ceilalți în situații care pot fi un pericol pentru ei!

Citirea Bibliei: Eclesiastul 7.1-14 · Marcu 6.7-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 6:1-12

O nouă scrisoare a acuzatorilor pleacă deci spre capitala imperiului, dar ea îi va pune în încurcă­tură.

Nu numai că cercetările pe care Darius le între­prinde permit redescoperirea edictului lui Cirus, dar însuşi împăratul, în răspunsul său, ia în mână cauza rămăşiţei lui Iuda şi a constru­irii Templului. Şi, ca paharul să fie plin, dă dispoziţie chiar vrăjmaşilor iudeilor să le acorde acestora tot ajutorul necesar. În finalul său, decre­tul lui Darius este însoţit de cumplite ameninţări contra acelor persoane care i-ar modifica conţinutul. Acesta a fost deci rezultatul poziţiei clare şi îndrăzneţe adoptate de bătrânii iudeilor (5.11,12; vezi Matei 10.32). Ati­tu­dinea lor I-a dat Domnului ocazia să-Şi arate public aproba­rea.

Este încurajator să-l vedem pe împărat, în v. 10, re­cu­nos­când puterea rugăciunilor către Dumnezeul cerurilor şi chiar solicitându-le pentru sine şi pentru fiii săi. Acest Dum­nezeu al cerurilor este acum Tatăl nostru; să nu neglijăm să-I vor­bim. În plus, suntem îndemnaţi să ne rugăm „pen­tru toţi oamenii“ − şi în mod special „pentru împăraţi (autorităţi) şi pentru toţi cei care sunt în poziţii înalte, ca să ducem o viaţă paşnică şi liniştită, în toată evlavia şi demnitatea“ (1 Timotei 2.1, 2).

IMPORTANȚA PĂRTĂȘIEI FRĂȚEȘTI | Fundația S.E.E.R. România

„Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească…” (Faptele apostolilor 2:42)

Ați auzit de Euclid? A fost un mare matematician grec, părintele geometriei, care a trăit cu vreo trei sute de ani după Hristos… și este cunoscut pentru seria sa de treisprezece volume intitulată „Elementele”. Două dintre axiomele sale geometrice au fost revizuite și au produs celebrul citat, atribuit lui Aristotel: „Întregul este mai mare decât părțile sale”.

Un alt mod de a spune acest lucru ar fi: „într-un grup se întâmplă ceva ce nu se întâmplă dacă ești singur”. Acel „ceva” se numește „sinergie” – termen ce provine din cuvântul grecesc sunergia, care înseamnă cooperare și lucru împreună.

Biserica Noului Testament o practica. De unde știm? Din Biblie: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii (Cina Domnului) şi în rugăciuni.” (Faptele 2:42).

Domnul Isus a descris sinergia spirituală prin următoarele cuvinte: „Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri. Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:19-20)

Duhul Sfânt nu a dezvăluit totul unei singure persoane. Învățăm și creștem pe măsură ce ne strângem laolaltă. Maturitatea spirituală are loc în două moduri:

1) Fiind dispus să împărtășești ce te-a învățat Dumnezeu;

2) Fiind dispus să înveți ceea ce Dumnezeu i-a învățat pe alții. Să reținem ce spune Biblia despre creștinii din Berea: „Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa. Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale grecilor şi mulţi bărbaţi au crezut.” (Faptele apostolilor 17:11-12).

Tu aparții unei biserici? Ai părtășie cu alți credincioși? Dacă nu, îți limitezi propria creștere spirituală și ți se fură binecuvântarea. Așadar, caută părtășia și legătura frățească!

17 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Robul a luat zece cămile din cămilele stăpânului său și a plecat, având în mâna sa din toate bunurile stăpânului său […] Și a zis: „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, Te rog, dă-mi reușită astăzi și arată îndurare stăpânului meu, Avraam!“.

Geneza 24.10,12

Slujitorul bun și credincios (2)

După ce a primit instrucțiuni clare de la stăpânul său în versetele 1-9, slujitorul lui Avraam pornește în călătorie pentru a-și împlini misiunea. Să notăm trei lucruri prezentate în versetele 10-12.

Primul lucru: el pornește la drum având cu sine resursele bogate ale stăpânului său. Toată averea lui Avraam îi stătea la dispoziție pentru întâmpinarea oricărei nevoi: avea cu el cămile și slujitori, podoabe și lucruri prețioase. Tot ceea ce era necesar pentru împlinirea misiunii sale îi stătea la dispoziție. Nu avea nevoie să caute vreun ajutor în altă parte. Lecția pe care trebuie să o învățăm de aici este evidentă. Bogățiile nepătrunse ale lui Hristos ne stau toate la dispoziție. Slujitorul lui Avraam era conștient de atotsuficiența bunurilor stăpânului său. Când Domnul Isus Și-a trimis ucenicii, le-a promis că avea să fie cu ei până la sfârșit (Matei 28.19,20). Această încredere trebuie să o avem și noi.

Al doilea lucru: de îndată ce a ajuns în Mesopotamia, înainte de a-i vorbi oricui altcuiva, slujitorul I-a vorbit Domnului, aducându-și aminte de promisiunea făcută lui Avraam cu privire la ajutorul divin.

Al treilea lucru: dorința lui de a-și împlini misiunea nu a fost motivată de dorințe egoiste. Întotdeauna există pericolul să dorim să avem succes în lucrarea pentru Domnul, ca să fim lăudați sau priviți ca oameni spirituali. Prin urmare, este nevoie să veghem, ca să nu ne pierdem răsplata. Hristos ne-a atenționat cu privire la dorința de a căpăta laudă din partea oamenilor, fiindcă El cunoaște tendințele firii noastre. Rugăciunea slujitorului lui Avraam a fost scurtă, însă a venit direct din inimă și a demonstrat ceea ce era în acea inimă: „Te rog, dă-mi reușită astăzi și arată îndurare stăpânului meu, Avraam!“.

A. M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

Oile Mele aud glasul Meu, și Eu le cunosc și ele Mă urmează. Și Eu le dau viață eternă; și nicidecum nu vor pieri niciodată și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu și Tatăl una suntem.

Ioan 10.27-30

Le chema pe nume

Într-un sătuc de munte din Franța, o bătrână avea o turmă mare de capre. În fiecare seară, după ce ele se întorceau în staul, ea se așeza pe un scăunel în mijlocul turmei și își chema caprele, una după alta, pentru a le mulge. Ea chiar îi dăduse fiecăreia un nume. Auzindu-și numele, animalele veneau și stăteau nemișcate în fața stăpânei, pentru a fi mulse. Având în vedere că o trăsătură a caprelor este caracterul lor independent, am putea fi surprinși. Mai mult chiar, alți crescători de animale din acea regiune m-au asigurat că ei nu mai cunoșteau un exemplu similar.

Această istorioară adevărată m-a făcut să mă gândesc la cuvintele lui Isus pe care le-am citit la început. Este drept că e vorba de oi, dar ilustrația este identică. Stăpânul lor le cunoaște pe fiecare. De aceasta are parte fiecare om care Îl primește pe Isus în inima lui ca Mântuitor și Domn. Pentru Isus, noi nu suntem niște anonimi. El ne iubește și ne cunoaște pe nume. După ce a înviat, El a ieșit în întâmpinarea Mariei Magdalena, care găsise mormântul gol. Ea nu L-a recunoscut și a crezut că era grădinarul, așa că a cerut trupul Lui. El i-a spus numai atât: „Maria!“. Atunci ea L-a recunoscut și a fost copleșită. El i-a încredințat un mesaj minunat: „Mergi la frații Mei și spune-le: Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru“ (Ioan 20.17).

Citirea Bibliei: Eclesiastul 4.1-16 · Marcu 5.21-34

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 4:1-16

Situaţia oamenilor lui Iuda n-a scăpat atenţiei naţi­unilor din jur. Iată-i cum vin cu o ofertă tentantă: „Să construim cu voi, deoarece căutăm ca şi voi pe Dum­nezeul vostru …“ (v. 2). Nu era acesta un gest de prie­te­nie din partea lor? Lucrarea ar înainta mult mai repede. Şi un refuz i-ar jigni cu siguranţă pe aceşti oameni. Dar con­ducătorii iudeilor nu sunt nicidecum naivi. Ei res­ping ferm sugestia, spre deosebire de Iosua şi de mai‑marii lui Israel care se lăsaseră înşelaţi altădată de un truc asemănător (Iosua 9). Ca să ia parte la o lucrare a lui Dumnezeu, este esenţial ca cei im­plicaţi în ea să aparţină poporului lui Dumne­zeu. Să nu ne temem să men­ţinem o despărţire categorică faţă de cercurile reli­gioase ale căror principii sunt confuze, chiar dacă aceas­ta ar intra în con­tradicţie cu ceea ce ar sugera falsa dra­goste sau, simplu, dorinţa de a nu-i leza pe alţii.

Ceea ce urmează aruncă o lumină asupra identi­tăţii acestor ajutoare binevoitoare: vrăjmaşi! Nereuşindu-le înşelăciunea, ei îşi descoperă jocul şi recurg la ame­nin­ţări. Apoi, schimbând încă o dată tactica, trimit o scri­soare acuzatoare lui Artaxerxes, noul conducător al imperiului.

FII BIBLIC, FII ÎNDRĂZNEȚ! | Fundația S.E.E.R. România

„Aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi.” (Daniel 11:32)

Biblia ne asigură că „aceia… care-L vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi!”

Aceste cuvinte nu sunt un stimulent ca să fii încrezut și insensibil la sentimentele celorlalți sau pentru a avea o părere exagerată despre tine (pentru că „Îl cunoști” pe Dumnezeu”)… ci înseamnă că atunci când înțelegi Cuvântul lui Dumnezeu, căile Lui, și voința lui Dumnezeu, vei fi încrezător știind cine ești și ce te-a chemat Dumnezeu să faci.

Întrebare: când a fost ultima dată când ai încercat să faci ceva pentru prima dată? S-ar putea să spui: „Mi-e teamă să nu eșuez!” Dar toată lumea cade!… învingătorii însă sunt aceia care se ridică din nou și din nou… O parte dintre creștinii din Biserica Noului Testament credeau că Timotei era prea tânăr pentru a fi într-o funcție de conducere, așa că Pavel îl încurajează să fie îndrăzneț în chemarea sa și-i scrie: „Mulțumesc lui Dumnezeu… căci… îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine. De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă. Să nu-ţi fie ruşine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.” (2 Timotei 1:3, 5-8).

Dumnezeu nu a promis că nu vei întâmpina greutăți în ceea ce te-a chemat să faci, dar a promis că vei reuși. Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este acesta: fii biblic, fii îndrăzneț!

16 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Aaron și fiii lui să mănânce ce va mai rămâne din darul de mâncare; să se mănânce fără aluat, într-un loc sfânt, în curtea cortului întâlnirii.

Levitic 6.16

Fiii lui Aaron Îi dădeau lui Dumnezeu partea care I se cuvenea, ei fiind adunați într-un loc sfânt – nu în Locul Preasfânt (sau Sfânta Sfintelor), ci la altarul de aramă, într-un loc sfânt, despărțiți de lume. Acolo ei se preocupau cu viața sfântă a Domnului Isus, însă nu singuri, ci împreună cu Aaron. Domnul este împreună cu ai Săi. Nu corespunde aceasta strângerilor noastre laolaltă de duminica dimineața? Nu vreau să spun că nu poate fi așa și în afara strângerilor noastre laolaltă, însă gândesc că locul potrivit este cel în care ne strângem laolaltă. Domnul este în mijlocul alor Săi când ei sunt adunați pentru Numele Lui. Nu avem noi atunci ceea ce găsim în Psalmul 22.22, că El Însuși intonează cântarea de laudă în mijlocul adunării? Dacă suntem adunați cu convingere duhovnicească, sub călăuzirea Duhului Sfânt, în jurul Lui, Domnul intonează cântarea de laudă și noi ne acordăm cu El. Așa vedem și aici. Într-un loc sfânt, despărțiți de lume, mâncăm împreună cu El, în prezența Domnului, și ne înviorăm inimile, gândind la natura omenească a Domnului.

Aceasta va avea și asupra noastră o consecință minunată. Mâncarea cu care ne hrănim ajunge în trupul nostru și părțile ei componente devin o parte din el. Așa este și cu mâncarea aceasta; cu cât suntem mai mult umpluți de Domnul, în felul acesta, cu atât mai mult vom fi schimbați în chipul Său. Spun „în felul acesta“, căci și mana vorbește despre viața de pe pământ a Domnului Isus. Despre aceasta vorbește El în Ioan 6, când spune că este Pâinea care S-a coborât din cer. Însă aceasta este altceva decât jertfa de mâncare. Mana ni-L arată pe Domnul în toate împrejurările Sale pe pământ, iar noi, trecând prin aceleași împrejurări, ne hrănim cu El. Mana ne dă putere pentru drumul nostru prin pustie. Vedem deci că mana nu este aceeași cu jertfa de mâncare. Este același Domn, în aceleași împrejurări, îmbrăcat cu aceeași slavă, însă în jertfa de mâncare noi I-L aducem lui Dumnezeu ca dar de jertfă și atunci nu este vorba despre faptul că primim putere. Însă mana nu o aducem ca jertfă, ci ne hrănim cu ea.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu nu Se rușinează de ei, ca să fie numit Dumnezeul lor, pentru că le-a pregătit o cetate.

Evrei 11.16

Unde este locașul lui Dumnezeu?

Mai întâi un cort ridicat în deșert, apoi un templu măreț construit în Ierusalim – acestea au fost locuința lui Dumnezeu, când El a locuit pe pământ în mijlocul poporului Său.

Însă acestea nu sunt casa Lui. Apostolul Pavel spune că El locuiește „într-o lumină de care nu te poți apropia“ (1 Timotei 6.16). Domnul Isus a folosit o altă expresie pentru a arăta acest lucru: „Casa Tatălui Meu“ (Ioan 14.2). El o cunoaște bine, pentru că dintotdeauna a fost locașul Lui. Acolo, El era desfătarea Tatălui Său și va fi pentru totdeauna înaintea Lui, în comuniune plină de bucurie, veselindu-Se „în partea locuită a pământului Său“ (Proverbe 8.30,31). El a văzut deja pământul locuit de oameni păcătoși, pierduți, dar pe care avea să îi salveze și să îi pregătească pentru a locui în casa Tatălui. Prin urmare, El le-a spus ucenicilor: „În casa Tatălui Meu sunt multe locuințe … Mă duc să vă pregătesc un loc“ (Ioan 14.2). Ce plan minunat! E cu mult mai măreț decât a spus Ana: „El ridică din pulbere pe cel sărac … ca să moștenească tronul gloriei“ (1 Samuel 2.8). Acest loc este casa lui Dumnezeu, locașul fericit unde se manifestă toate atributele Lui de pace, de dragoste și de sfințenie. Tatăl Îl iubește pe Fiul, care L-a glorificat în mod perfect. Fiul Îl iubește pe Tatăl, iar cei răscumpărați sunt iubiți atât de Tatăl, cât și de Fiul și înalță o cântare nouă de laudă.

Da, în slava Lui cerească în curând și eu voi sta;
Fivoi chiar cu El asemeni șin veci Îl voi lăuda!

Citirea Bibliei: Eclesiastul 3.1-22 · Marcu 5.15-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 3:1-13

Psalmul 137 ni-i arată pe exilaţii lui Iuda lângă malurile râurilor Babilonului, incapabili să cânte, din cauza tristeţii. Dar acum este Psalmul 126 cel care vor­beş­te: „Când a întors Domnul pe captivii Sio­nului … gu­ra ne era plină de râs şi limba de strigăte de bucurie … Dom­nul a făcut mari lucruri pentru noi: suntem bucuroşi“ (Ps. 126.1-3). Dar nu era aceasta şi o poruncă divină? (Isaia 48.20). Ei celebreaz㠄sărbătoarea Corturilor“, sărbătoa­rea bucuriei (în v.11 îi vedem de asemenea cân­tând). Prima lor grijă se îndreaptă spre alta­rul Dom­nu­lui pe care îl aşaz㠄pe temelia lui“. Motivul lor este demn de remarcat: „pentru că teama era peste ei din cauza popoarelor acelor ţări“ (v. 3). Frica îi conduce nu la asigurarea propriei protecţii, ci la strângerea în jurul Dom­nului, El fiind acela care-i va apăra.

Apoi sunt puse fundaţiile noii case. Faptul aces­ta dă naştere unei ceremonii mişcătoare, în care îşi fac apariţia atât bucuria cât şi lacrimile (vezi Ie­remia 33.10, 11). Ce contrast cu primul templu! Ace­laşi contrast există şi între începuturile Bisericii, relatate în cartea Fapte, şi slaba mărturie colec­tivă pe care cei credincioşi o mai pot da în mijlocul ruinei actuale.

CARE ESTE DARUL TĂU SPECIAL?| Fundația S.E.E.R. România

„Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat…” (Romani 12:6)

S-a realizat un studiu fascinant privind gândirea divergentă (adică gândirea în afara tiparelor). Ea este asociată cu creativitatea, deoarece prezintă o deschidere spre multiple variante de a rezolva o problemă. Care au fost rezultatele? Nouăzeci și opt la sută dintre copiii cu vârste cuprinse între trei și cinci ani s-au clasat în categoria geniilor în ce privește gândirea divergentă. Între opt și zece ani, acest număr a scăzut la 32%… pentru adolescenți, procentajul a scăzut la 10 %… iar dintre cei peste douăzeci și cinci de ani, doar 2% au obținut punctaj corespunzător categoriei geniilor, pentru gândire divergentă.

Aceasta înseamnă că, cu cât îmbătrânești, cu atât mai mare va fi tendința ta de a te opune schimbării. De asemenea, înseamnă că s-ar putea să nu reușești să descoperi care este misiunea dată de Dumnezeu în viață, și deci să nu-ți dezvolți abilitățile necesare pentru a o îndeplini. Biblia ne asigură că „după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă… Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat…” (Romani 12:4, 6)

Planul lui Dumnezeu pentru viața ta implică aflarea a ceea ce te face diferit și descoperirea acelor lucruri pe care le faci bine. Prea multe persoane din prea multe biserici seamănă între ele și acționează prea mult la fel. Comunitatea poate crea asta. Presiunea colegilor poate crea acest lucru. Dacă există un loc în care ar trebui să sărbătorim diversitatea, acela este biserica!

Nu a existat niciodată și nu va exista niciodată o persoană ca tine. Iar acesta nu este un omagiu adus ție, ci omagiul adus Dumnezeului care te-a creat și te-a răscumpărat pentru a-Și îndeplini planurile. Iar pentru asta trebuie să descoperi cine ești și cine nu ești.

Gândește-te la următorul aspect: nu ai prefera să nu fii plăcut pentru ceea ce ești, decât să fii plăcut pentru ceea ce nu ești? Așadar, Dumnezeu te îndeamnă să descoperi și să valorifici ce te face să fii special!