Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.
Ioan 8.12
Nu este aceasta o călăuzire perfectă? Ba da, mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! Să remarcăm aceste cuvinte: „Cine Mă urmează pe Mine”! El ne-a lăsat un exemplu, ca să călcăm pe urmele Lui. Aceasta este călăuzirea vie. Cum a umblat Isus? Întotdeauna doar la porunca Tatălui Său. Așa a acționat și așa a umblat; niciodată n-a acționat, nu a umblat și nu a vorbit fără porunca Tatălui.
Noi suntem chemați să-L urmăm și, făcând acest lucru, avem asigurarea Sa că nu vom umbla în întuneric, ci vom avea lumina vieții. Scumpe cuvinte – „lumina vieții„! Cine poate cunoaște adâncimea semnificației lor? Cine le poate estima valoarea? „Întunericul se împrăștie și lumina adevărată strălucește”, iar partea noastră este să umblăm în lumina deplină care strălucește asupra căii Fiului lui Dumnezeu. Există vreo incertitudine, vreo neclaritate, vreun temei pentru a ezita, pe această cale? Cu siguranță că nu! Cum ar putea fi așa ceva, dacă Îl urmăm pe El? Este imposibil ca astfel de lucruri să existe pe calea Sa.
Nu este nicidecum vorba de a avea un text din Scriptură, în mod literal, pentru orice mișcare sau pentru orice acțiune. De exemplu, nu voi găsi un text în Scriptură, nici nu voi auzi o voce din cer care să-mi spună să mă duc în orașul X sau Y; sau cât de mult trebuie să stau acolo, dacă mă duc. Atunci cum putem ști unde trebuie să mergem sau cât trebuie să stăm într-un anumit loc? Răspunsul este: încrede-te în Domnul, cu un ochi simplu și cu o inimă sinceră, iar El îți va face calea limpede ca lumina soarelui. Așa a procedat Domnul Isus, iar dacă noi Îl urmăm, nu vom umbla în întuneric. „Eu te voi sfătui, având ochiul Meu asupra ta” (Psalmul 32.8) – aceasta este o promisiune scumpă; însă, pentru a profita de ea, trebuie să fim suficient de aproape de El, pentru a prinde orice mișcare a ochiului Său, și trebuie să fim suficient de familiarizați cu El, pentru a-i înțelege semnificația.
C. H. Mackintosh
În biserica din Antiohia erau niște proroci și învățători: Barnaba, Simeon … Luciu … Manaen care fusese crescut împreună cu tetrarhul Irod.
Fapte 13.1
Manaen – Irod
Numele celui dintâi, Manaen, este necunoscut, în timp ce al celui de-al doilea, Irod, este foarte cunoscut în istorie. Ambii bărbați crescuseră împreună; Însuși Dumnezeu ni-i prezintă astfel, în versetul de sus.
Manaen era învățător în biserica de creștini din Antiohia. El Îl acceptase pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn al său, Îl iubea și-I slujea. Astfel le-a putut fi de ajutor celor dintâi creștini.
Cât despre Irod, acesta Îl cunoscuse personal pe Fiul lui Dumnezeu, pentru că, înainte de răstignire, Isus fusese adus ca prizonier pe la el. Citim acest lucru în Luca 23.11: „Irod cu ceata lui de ostași se purtau cu El cu dispreț și și-au bătut joc de El și, îmbrăcându-L cu un veșmânt strălucitor, L-au trimis înapoi la Pilat”. Nu soldații au fost aceia care au inițiat această purtare, ci Irod. Plăcerea lui de senzații a fost dezamăgită când Isus nu a făcut minunea sperată. Astfel, L-au tratat cu dispreț.
Ce valoare are Fiul lui Dumnezeu pentru noi astăzi? Vrem să ne asemănăm cu Manaen ori cu Irod? Unul a fost spre binecuvântarea poporului lui Dumnezeu; celălalt L-a înjosit pe Acela care ne-a fost trimis de Dumnezeu ca Salvator.
Și astăzi fiecare om stă în fața alegerii: „Ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege deci viața, ca să trăiești” (Deuteronom 30.19). „Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află” (Matei 7.13,14).
Citirea Bibliei: 1 Samuel 12.1-15 · Psalmul 94.12-23
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NEPRIHĂNIT ÎN HRISTOS – Fundația S.E.E.R. România
„‘i-a fost socotită ca neprihănire’… este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită…” (Romani 4:23-24)
Pentru a înțelege cuvântul „socotit” să ne gândim la niște fonduri transferate dintr-un cont în altul. Băncile fac în mod curent lucrul acesta. Imaginează-ți că ești sărac lipit și incapabil de a-ți plăti datoriile. Apoi, printr-un uluitor act de bunătate, cineva își asumă toate datoriile tale și în același timp, transferă în contul tău un așa mare „belșug” încât nu mai trebuie să lucrezi vreodată! Ei bine, cam asta s-a întâmplat la cruce: Dumnezeu a „socotit” toate păcatele noastre în contul lui Hristos și a „socotit” toată neprihănirea Sa în contul nostru.
Șocant schimb, nu? Îți vine să spui: „Nu pot să fiu de acord să plătești Tu singur toate aceste datorii, de aceea îmi voi da și eu toate silințele ca să fiu vrednic de harul Tău!” Și asta facem noi – când „adăugăm” faptele noastre bune la lucrarea desăvârșită a lui Hristos. Mântuirea este ca o mâncare sănătoasă pe a cărei etichetă scrie: „fără adaosuri artificiale!”
Apostolul Pavel afirmă: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21). În același sens, Dumnezeu „L-a făcut” pe Isus (care nu a păcătuit niciodată) „să fie păcat”, și El te-a făcut pe tine (care nu ai putea fi niciodată suficient de neprihănit) „să devii” neprihănit în ochii Săi. Ar trebui să te simți foarte vinovat atunci când păcătuiești, nu-i așa? Însă atunci când Hristos ți-a luat toate păcatele, El ți-a luat și toată vina.
Ce simți deci acum? Conflict lăuntric! Duhul tău născut din nou îți spune că nu te mai poți scălda în păcat; păcatul nu te mai definește! De ce a făcut Dumnezeu lucrurile în felul acesta? Deoarece neprihănirea pe care am putea-o noi realiza nu corespunde deloc cu standardele lui Dumnezeu. Bucură-te – astăzi, Dumnezeu te vede îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos, de aceea ești mereu iubit și acceptat de El.
de Jean Koechlin
Isaia 28:1-29
Odată cu cap. 28 se deschide cea de-a treia parte a acestei cărţi. Pentru început se face o revenire asupra unei teme deja abordate, pentru a fi prezentată în detaliu invadarea temutului Asirian profetic în Efraim (cele zece seminţii) şi apoi în Iuda. Îmbătat de orgoliu, nenorocitul popor evreu va fi dus în rătăcire, pentru că va avea cutezanţa să creadă că se poate pune la adăpost sigur făcând „legământ cu moartea„ (v. 15), aici simbolizată de conducătorul imperiului roman, iar din acest „legământ„ i se va trage pieirea. Asemeni unui ciclon, Asirianul va devasta Ierusalimul. Domnul Se va folosi de această „furtună de ape puternice care năvălesc„ (v. 2) pentru a-Şi împlini „lucrarea Sa ciudată … fapta Sa neobişnuită” (v. 21): judecata în timp ce lucrarea Sa obişnuită este să mântuiască şi să binecuvânteze (Ioan 3.17).
Dar prăbuşirea tuturor valorilor şi a oricărui sprijin omenesc Îi dă lui Dumnezeu ocazia de a arăta temelia sigură pe care a pus-o El în Sion. Cu câtă dragoste o priveşte, accentuând cu satisfacţie fiecare expresie: „o piatră, o piatră încercată, o preţioasă piatră de unghi, o temelie sigură„ (v. 16)! Da, această piatră, simbol al Domnului Hristos, „lepădată de oameni„, este „preţioasă înaintea lui Dumnezeu” şi, de asemeni, are preţ pentru noi, cei care credem (1 Petru 2.4,6,7). Pentru fiecare, Domnul Isus devine literalmente piatra de încercare. Este El preţuit de inima noastră, sau nu?
Mana Zilnica 