TOTUL PENTRU GLORIA LUI
de Oswald CHAMBERS
Păstrarea viziunii spirituale prin caracterul personal
„Suie-te aici şi-ți voi arăta..” Apocalipsa 4:1
O stare de spirit înaltă poate să ia naştere numai din deprinderi nobile ale caracterului personal. Dacă, în împrejurările în care te afli, trăieşti la cele mai înalte cote pe care le cunoşti, Dumnezeu îţi va spune mereu: „Prietene, du-te mai sus” (Luca 14:10. KJV). Regula de aur în ispită spune: „Du-te mai sus”, dar când ajungi mai sus, ai de întâmpinat alte ispite şi alte particularităţi. Satan foloseşte în ispite strategia înălţării. Şi Dumnezeu face acelaşi lucru, dar cu un alt efect. Când diavolul te pune într-un loc înalt, te face să-ţi formezi despre sfinţenie o idee care trece dincolo de capacitatea cărnii şi a sângelui. Viaţa ta devine un spectacol dc acrobaţie spirituală: eşti în echilibru, dar nu îndrăzneşti să te mişti; însă când Dumnezeu te înalţă, prin harul Său, în locurile cereşti, în loc să găseşti un vârf de care să te agăţi, descoperi un platou întins pe care te mişti cu uşurinţă.
Compară această săptămână din viaţa ta spirituală cu aceeaşi săptămână din anul trecut şi vezi cum Dumnezeu te-a chemat mai sus. Toţi am fost duşi să privim dintr-un loc mai înalt. Niciodată nu lăsa ca Dumnezeu să-ţi arate un adevăr pe care să nu-l pui imediat în practică. Pune-l întotdeauna în practică, trăieşte în lumina lui.
Creşterea în har nu se măsoară prin faptul că nu te-ai întors înapoi, ci prin faptul că înţelegi unde te afli din punct de vedere spiritual; L-ai auzit pe Dumnezeu adresându-se lăuntrului tău: „Vino mai sus”.
„Să ascund de Avraam ce am să fac?” Dumnezeu trebuie să ascundă de noi ce are dc gând să facă până când, prin formarea şi dezvoltarea caracterului personal, ajungem la starea în care El ne poate revela lucrul respectiv.
MANA DE DIMINEAŢĂ
„Mândria inimi tale te-a dus în rătăcire…” Obadia 3
„Oricine vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru.” Marcu 10:43
Unele din motivele mândriei în Edom erau bogăţia şi înţelepciunea lui. Toţi ştim că acumularea acestora duce la mândrie. şi creştinii care sunt în creştere nu sunt scutiţi de această ispită. Diferenţele din punct de vedere material, social şi educativ sunt adeseori cauze care duc la formarea de grupări separate între credincioşii din adunare. Chiar şi acumularea de cunoştinţe biblice ale adevărului spiritual şi a unei doctrine mai profunde pot să ispitească pe unii la mândrie! O, mândria spirituală este cea mai dăunătoare! Privim noi pe credincioşii din alte grupări creştine sau pe lucrătorii lor într-o poziţie, cumva inferioară nouă din punctul acesta de vedere? Privim noi de sus pe unii credincioşi, chiar din adunarea noastră, care nu au cunoştinţă şi înţelegerea Cuvântului aşa de bună ca a noastră? Cuvinte sau fapte care rănesc pe alţi oameni, izvorăsc dintr-o mândrie care se manifestă prin superioritate. O satisfacţie ascunsă când rivalii noştri se poticnesc şi dau înapoi, este o treaptă către cruzime (vezi vs. 11-14). O mândrie nestăpânită care, are tendinţa de a se ridica mai presus de alţii, duce cu siguranţă la cădere. Este ruşinos şi o pată pe Numele Domnului Isus când creştini mândri, se dărâmă unul pe altul cu comentarii înjositoare şi cu lucruri care rănesc. Este o mândrie care ucide. Să nu o lăsăm să pătrundă în însăşi inima noastră. Orice fel de mândrie trebuie să cadă sub judecata lui Dumnezeu şi este mai bine s-o judecăm noi înşine, osândind-o şi părăsind-o decât să ne smerească Dumnezeu cu mâna Lui tare. Profeţia lui Obadia este negrşit o înştiinţare şi pentru poporul lui Dumnezeu de astăzi. Înainte de a se întoarce un om la Dumnezeu, el se luptă după cinste, bogăţie şi întâietate în această lume. Mulţi cred că ambiţia este o virtute, când în realitate este o mândrie camuflată. Naşterea din nou, oricum, schimbă toate acestea – cel puţin aşa ar trebui să se întâmple. A rămâne cuprinşi de simţământul nimicniciei noastre şi a faptului că nu avem nici un merit, având acum înaintea noastră ca credincioşi o lumină cerească prin care toate ambiţiile pământeşti şi egoiste sunt puse în umbră, iată adevărata întoarcere la Dumnezeu. Atunci am învăţat secretul adevăratei măriri şi suntem vindecaţi de nebunia de a încerca să fim mari în ochii noştri. În şcoala lui Dumnezeu în care am intrat acum, învăţăm zilnic lecţii de har şi de slavă Aceluia care ne-a chemat. Domnul Isus a spus: „Căci Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” (Marcu 10:45). „O, Dragoste Divină, ţine-ne lângă Tine, ca să ne putem cunoaşte nimicnicia, şi să trăim totdeauna spre slava Ta, umblând în credinţă când suntem aici.” J.N.D
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
„Atunci Pilat le-a slobozit pe Baraba, iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele L-a dat în mâinile lor ca să fie răstignit.” Matei 27:26
Trebuie să ai curaj pentru a condamna pe cineva, chiar dacă ai recunoscut nevinovăţia sa! Condamnarea la moarte nu a fost totul; Pilat a dat dispoziţie să fie biciuit de ostaşii săi. Aceştia L-au îmbrăcat întro haină stacojie, au împletit o cunună de spini pe care I-au pus-o pe cap. Cum au putut să pună această cunună pe capul Lui Sfânt! Apoi I-au dat o trestie îm mâna dreaptă, au îngenunchiat înaintea Lui, îşi băteau joc de El şi ziceau: „Plecăciune, Împăratul Iudeilor!” Pune-te în această situaţie! Ce ruşine, cât dispreţ, câtă batjocură! Niciun om n-a trebuit să îndure asemenea suferinţe. L-au scuipat şi L-au bătut despicându-I carnea, încât I Se puteau număra oasele, precum este scris. Ps.22:17. O, Isuse, aceasta ai făcut Tu pentru noi; acolo ai plătit pentru păcate, pentru păcatele mele ai suferit, eu trebuia să fiu acolo! O, Îţi mulţumesc, Te slăvesc, Te preamăresc şi mă închin înaintea Ta. Pe tine doresc să Te proslăvesc în veci! Amin.
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
APROPIEREA DE DUMNEZEU
Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El se va apropia de voi.
Iacov 4.8
Cu cât ne apropiem de Dumnezeu, cu atât El ni se descoperă mai bucuros. Când fiul risipitor se întoarse la tatăl său, acesta îi alergă în întâmpinare. Când porumbelul se întoarse la corabie, Noe întinse mâna pentru a-l lua la el. Când soţia vine să găsească lângă soţul ei mângâierea şi sfatul de care are nevoie, el merge spre ea cu dragoste. Vino şi tu şi apropie-te de Dumnezeul tău care te pofteşte în harul Său, căci El însuşi vine în întâmpinarea ta.Aţi luat voi seama la versetul din Isaia 58.9 „Tu vei striga şi El va răspunde: Iată-Mă”. Se pare că aici Domnul vrea să se pună la dispoziţia aleşilor Săi, răspunzând: „Iată-Mă”, ca şi când ar vrea să spună: „Ce ai să-mi spui? Ce pot face pentru tine? Iată-Mă gata pentru a te binecuvânta”. De ce să şovăim în a ne apropia? Dumnezeu e gata să ne ierte, să ne binecuvânteze, să ne mângâie, să ne ajute, să ne întărească, să ne scape. Problema noastră de seamă să fie să ne apropiem de Dumnezeu. Făcând aceasta, am făcut totul. Dacă ne apropiem de oameni, îi vom vedea, poate obosiţi de noi, plictisiţi, şi ne vor părăsi; dar, dacă noi căutăm numai pe Domnul, El nu-Şi va schimba purtarea faţă de noi, niciodată. El Se va apropia din ce în ce mai mult de noi, cu o părtăşie tot mai deplină şi mai plină de bucurie.
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Romani 8.23
Ca urmare a căderii omului în păcat, toată creaţia suferă. Pe Golgota Domnul Isus a săvârşit răscumpărarea, pe când mântuirea trupurilor noastre va avea loc când va veni Domnul în văzduh şi va slobozi întreaga făptură.Până atunci întreaga creaţie suspină şi aşteaptă schimbarea tuturor lucrurilor, înnoirea lor când toată creaţia va fi scăpată de blestemul nelegiuirii. Dar şi noi copiii lui Dumnezeu suspinăm până va fi descoperirea înfierii noastre. Noi suntem aceia care am primit înfierea prin Duhul Sfânt pe care ni L-a dat Dumnezeu, chiar înainte de a se împlini prorocia din Ioel unde spune că „voi turna Duhul Meu peste orice făptură.” Aceasta se va întâmpla în viitor. De aceea spune Iacov (1.18) despre noi că suntem ca un fel de pârgă a făpturii Lui.” În împărăţie va fi atât pârga cât şi recolta întreagă. Aceştia care au primele roade ale Duhului, care sunt întâi născuţi au în Evr. 12.23 denumirea de „Adunarea celor întâi născuţi.”Această scurtă expunere ne arată ce valoare însemnată şi cât de preţuită este Adunarea lui Dumnezeu. Să facă Domnul să avem gânduri duhovniceşti despre Adunarea Lui ca în zilele de acum să rămânem ocrotiţi de tot ce este rău. Să vedem clar că locul nostru nu este pe pământul acestei lumi, şi să aşteptăm şi noi suspinând înfierea, adică izbăvirea de trupul slăbiciunii noastre, în rest fiind deja făcuţi desăvârşiţi de Domnul Isus pe crucea Golgotei.Se spune adesea că deşi avem Sfânta Scriptură, totuşi sunt atâtea secte, confesiuni, biserici, etc. Dar de ce? Fiindcă nu vor să se supună Cuvântului lui Dumnezeu. Iată secretul întregii confuzii şi izvorul tuturor sectelor care sunt ruşinea creştinismului.
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
O, Doamne, „mulţimile” vor veni şi vor pleca astăzi. Ajută-mă să rămân, ca învăţătorul meu, în locurile pustii şi să mă rog.
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
«În El avem, prin credinţa în El, slobozenia si apropierea de Dumnezeu cu încredere.» Efeseni 3,12
Dumnezeu nu poate fi perceput cu ajutorul sentimentelor, ci prin credinţa în Isus Cristos. «Când instinctul meu îmi va spune de o mie de ori „nu”, cuvântul Său trebuie să-mi ofere siguranţă.» Aş fi eşuat de foarte mult timp dacă m-aş fi bazat pe sentimentele mele contradictorii. Prin credinţă pot experimenta (de multe ori fără a simţi nimic) atacuri puternice şi furtuni, dar am certitudinea că rămân în părtăşie cu El. Credinţa e o taină. Oare ar putea explica cineva cât de minunat şi simplu este să te dăruieşti pe deplin în duh Domnului, Celui Atotputernic? Atunci vei înţelege ce înseamnă trăirea adevărată, lucru atât de frumos descris de un compozitor în cântecul său: «In siguranţă în mâinile lui Isus, în siguranţă la pieptul Său». La această experienţă se ajunge numai prin citirea Bibliei şi rugăciune. Prin Biblie Dumnezeu ne vorbeşte, iar prin rugăciune noi Îi răspundem. Trebuie să primim tot ceea ce ne dă Dumnezeu prin Isus Cristos, cu încredere copilărească, nu numai cu mintea, ci şi cu inima. El spune: «Fiule, dă-Mi inima ta» (Prov. 23,26). Dacă nu ai făcut încă acest lucru, astăzi este ziua potrivită!
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
DIMINEAŢA
Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit. Matei 26:56
El nu şi-a părăsit niciodată ucenicii, dar ei, temându-se pentru viețile lor, au fugit de lângă El chiar de la începutul suferinţelor. Acesta este un exemplu grăitor care ne învaţă cât de fragilă este credinţa celor care se bazează pe ei înşişi. Sunt ca o turmă de oi, care fug în toate părţile când vine lupul. Au fost avertizaţi de pericol şi au promis că mai bine mor decât să-şi părăsească învăţătorul, dar imediat ce au fost atinşi de teamă au luat-o la sănătoasa. S-ar putea ca astăzi să mă pregătesc de dimineaţă să sufăr încercări de dragul Domnului, fiind sigur că voi fi perfect credincios; dar dacă am în inimă un dram de necredinţă, voi fugi la fel ca apostolii. A face o promisiune nu înseamnă şi a o respecta. Dacă apostolii ar fi rămas alături de Isus până la capăt, ar fi avut slavă veşnică; dar ei au fugit de slavă. Să mă ajute Domnul să nu le urmez exemplul! Unde altundeva ar fi avut mai mare siguranţă decât lângă învăţătorul lor, cate ar fi putut chema în ajutor douăsprezece legiuni de îngeri? Au fugit de propria lor siguranţă. O Doamne, nu mă lăsa să cad în aceeaşi capcană. Harul divin poate transforma un laş îtr-un mare viteaz. Lemnele ude pot arde ca focul de pe altar dacă Domnul vrea. Aceşti ucenici, fricoşi ca nişte iepuri, s-au ptansformat în lei după coborârea Duhului Sfânt La fel, Duhul Sfânt poate să-mi schimbe teama în curaj, ca să mărturisesc adevărul Său. Cât de neliniştit trebuie că a fost Mântuitorul văzându-şi ucenicii speriaţi! A fost o picătură amară în plus în paharul durerii, dar nu L-a împiedicat să-l bea până la capăt. N-aş vrea să mai adaug şi eu câteva picături. Dacă mă lepăd de lsus, Îl răstignesc încă o dată, şi ÎI „dau să fie batjocorit” (Evrei 6:6). Păzeşte-mă, Duh Sfânt, de un sfârşit atât de ruşinos.
SEARA
Da, Doamne, a zis ea, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Matei 15:27
Aceasta femeie a căpătat îndurare gândind cutezător despre Christos. Învăţătorul a vorbit despre pâinea copiilor. „Nu”, s-a gândit ea, „de vreme ce Tu eşti Stăpânul mesei harului, cred că eşti o gazdă generoasă. Sunt sigură că pe masa Ta este belşug de pâine. Există mâncare îndestulătoare pentru copii -destul ca să se arunce şi căţeilor. Copiii vor rămânea cu destulă mâncare şi căţeii vor fi hrăniţi”. S-a gândit la Isus ca la Cel care putea să-i împlinească orice nevoie. Aminteşte-ţi că ea voia de fapt ca Isus să-i vindece fiica demonizată. Pentru ea era un lucru foarte important, dar Îl preţuia atât de mult pe Christos încât şi-a zis: „pentru El nu înseamnă nimic; sunt doar firimituri. Păcatele mele sunt multe, dar Lui nu-i este greu să le şteargă. Vinovăţia mă apasă ca un munte, dar pentru El nu este decât un grăunte de praf. El i-a purtat deja povara „în trupul Său pe lemn” (1 Petru 2:24). Pentru El nu înseamnă mare lucru să-mi acorde iertarea, dar pentru mine va fi o binecuvântare infinită să o primesc”. Femeia şi-a deschis larg porţile sufletului, aşteptând lucruri mari de la Isus, iar El a umplut-o cu dragostea Sa. Dragă cititorule, fă la fel. Ea a mărturisit ce o apăsa, s-a prins de El şi a insistat în ciuda cuvintelor Lui aspre. A crezut că poate face lucruri mari, şi prin credinţa ei l-a convins. A câştigat victoria crezând în EL. Cazul ei este un exemplu de credinţă triumfătoare. Dacă vrem să învingem cum a învins ea, trebuie să-i urmăm tactica. Acesta este drumul regal spre mângâiere. Gândurile despre păcat te conduc la disperare, dar gândurile despre Christos te vor conduce în cerul păcii.
IZVOARE IN DEŞERT
Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum
nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. (Romani 8:18)
Un eveniment remarcabil a avut loc recent la o nuntă din Anglia. Mirele, un tânăr foarte bogat din înalta societate, rămăsese orb în urma unui accident la vârsta de zece ani. În ciuda orbirii sale, absolvise universitatea cu distincţie de onoare şi cucerise acum inima frumoasei lui mirese, deşi nu-i văzuse niciodată faţa. Cu puţin timp înainte de căsătoria lui el suferise o nouă serie de tratamente prescrise de specialişti, şi rezultatul urma să fie dezvăluit chiar în ziua nunţii lui.Ziua cea mare a sosit, cu toţi oaspeţii şi cadourile lor. Asistenţa era formată din membrii ai consiliului de miniştri al guvernului, generali, episcopi şi oameni învăţaţi. Mirele, în haine de nuntă, dar cu ochii încă acoperiţi de bandaje, a venit la biserică cu tatăl său. Renumitul său oftalmolog i-a întâmpinat în sacristia bisericii. Mireasa a intrat în biserică la braţul căruntului ei tată. Era aşa de emoţionată, că abia putea vorbi. Va putea în sfârşit omul pe care-l iubea să-i vadă faţa – o faţă pe care ceilalţi o admirau, dar pe care el o cunoştea numai prin atingerea degetelor lui delicate? În timp ce ea se apropia de altar, şi acordurile minunate ale marşului nupţial pluteau prin biserică, a văzut un grup neobişnuit. Înaintea ei stăteau mirele, tatăl lui şi doctorul. Doctorul tocmai tăia ultimul bandaj. Odată bandajul îndepărtat, mirele a făcut un pas înainte, dar tremurând uşor cu nesiguranţa cuiva care nu s-a trezit încă de tot. O rază de lumină trandafirie de la un geam al ferestrei de deasupra altarului a căzut pe faţa lui, dar el părea că nu o vede.Va vedea el ceva? Da! Recăpătându-şi într-o clipă stabilitatea şi ţinuta, şi cu o demnitate şi o bucurie nemaivăzute niciodată înainte pe faţa lui, a păşit înainte în întâmpinarea miresei lui. S-au privit în ochi, şi privirea lui părea că nu se va mai muta niciodată de pe faţa ei.”În sfârşit!” a spus ea. „În sfârşit”, a răspuns el solemn ca un ecou, plecându-şi capul. A fost o scenă cu mare putere dramatică, dar şi de mare bucurie. Dar oricât de frumoasă ar fi această poveste, ea nu este decât o slabă sugestie a ceea ce va fi în cer când credincioşii, care au umblat prin această lume de încercări şi de necazuri, Îl vor vedea pe EL „faţă în faţă” (1 Cor. 13:12). selectat
Te doresc fierbinte, Domnul meu drag,
Isus iubit şi adevărat;
Tânjind după Tine şi întrebându-mă
Când vei veni din nou,
În tot ce spun şi fac,
Te doresc fierbinte, Domnul meu drag.
Într-o zi fericită, după toată vegherea,
Vei veni după mine în sfârşit;
Atunci Te voi vedea, voi auzi glasul Tău,
Voi fi cu Tine, mă voi bucura împreună cu Tine;
Ce emoţie puternică trezeşte în mine această dulce speranţă,
Şi mă face să Te doresc fierbinte, Domnul meu drag.
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
Psalmul 17:23-40
„De Domnul sunt întăriţi paşii omului” (v. 23). Din firea noastră, suntem independenţi. A recunoaşte că avem nevoie de Dumnezeu pentru fiecare pas al vieţii noastre zilnice este un lucru evident, dar pe care nu-l admitem întotdeauna. Să nu aşteptăm să avem de-a face cu multe căderi, pentru a fi convinşi de aceasta şi pentru a accepta ajutorul Domnului!
În acest psalm îl întâlnim pe cel drept (sau: cei drepţi). Este numele dat rămăşiţei credincioase dintre iudei; aceasta va stăpâni ţara (lucru menţionat de cinci ori: v. 9,11,22,29,34), după înlăturarea celor răi (înlăturare menţionată tot de cinci ori: v. 9,22,28,34,38).Astăzi, copilul lui Dumnezeu are dreptul să poarte acelaşi titlu (Romani 5.19). Cum se poate face recunoscut cel drept? El „se îndură” şi „dă” (v. 21); gura lui „rosteşte înţelepciune”; limba lui vorbeşte dreptate”; „legea Dumnezeului său este iu inima lui” (v. 30,31). Dragoste, înţelepciune, adevăr, alipire” faţă de Cuvânt, toate aceste etape de drum se pot ele remarca în mersul nostru de zi cu zi? Pentru aceasta, să contăm pe tăria, pe ajutorul şi pe scăparea lui Dumnezeu (v. 39,40).Abandonarea celui drept este un fapt ce poate fi considerat, în adevăr, de neconceput (v. 25; 2 Corinteni 4.9). Şi totuşi, aceasta a trebuit să îndure „Cel Intrutotul drept” (Iov 34.17; Psalmul 22.1).
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: Luca 19:28-44
Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Luca 19:38
A SOSIT ÎMPĂRATUL
Un filozof american a fost întrebat odată: „Dacă Isus şi Platon s-ar reîntoarce pe pământ şi ar ţine conferinţe în aceeaşi universitate, în acelaşi timp, pe care m-aş duce să-l ascult?” Cugetând puţin la întrebare, a răspuns: „Cine s-ar duce să-l asculte chiar pe marele Platon vorbind DESPRE adevăr, când ar putea asculta pe Cel care ESTE Adevărul?” Mulţimea gălăgioasă care-L înconjura pe Isus în Duminica Floriilor a răspuns foarte asemănător cu filozoful. Nimeni nu L-a egalat pe Isus. El era Adevărul, Mesia Cel promis mai dinainte prin Zaharia (Zaharia 9:9). Minunile L-au revelat a fi Unsul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, era ceva care nu se potrivea la El. Călărea un măgăruş. Un cal puternic de lupte s-ar fi potrivit mult mai bine ocaziei. Apoi, niciodată El nu a incitat mulţimea să strige: „Jos cu romanii!” Pur şi simplu călărea măgăruşul, calm spre Ierusalim, a vizitat Templul şi s-a reîntors în Betania (Marcu 11:11). Mulţimea aşteptase mult mai mult. Evreii căutau eliberarea de sub romani, dar El venise să-i elibereze de sub domnia lui Satan. Recunoşteau că Isus a venit de la Dumnezeu, dar nu înţelegeau deloc misiunea Sa spirituală. Îi slujim noi oare lui Isus pentru a primi răsplătiri materiale sau pentru cine este El? Supunându-ne Lui înseamnă să-i iubim pe cei ce nu merită, să întoarcem bine pentru rău şi să murim faţă de natura noastră păcătoasă. Ca şi filozoful şi mulţimea, să-L vedem ca Adevărul, Mesia venit din Cer. Dar să ne fie clar, împăratul a venit să domnească peste inimile noastre. D.J.D.
E
Domnul Domnilor! Mărirel
E Împărat peste-mpăraţi!
A-nfrânt duşmanul prin iubire,
E-ntâiul frate între fraţi!
C. Ioanid.
A fi creştin înseamnă a fi supus credincios Regelui regilor.
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Pentru că iubirea ta este mai bună decât vinul. Miresmele tale au un miros plăcut. Numele tău este o mireasmă vărsată.
Cântarea Cântărilor 1:2,3
Noi, copiii lui Dumnezeu, cunoaștem binecuvântarea acestor sărutări, căci ele vorbesc despre împăcare, iar noi „am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său”. Noi am cunoscut dragostea Lui, care este mai bună decât vinul. Vinul vorbește despre bucurie. Oricât de mare ar fi bucuria noastră, chiar și bucuria pentru faptul că am fost mântuiți prin harul Său, totuși noi nu depindem de bucuria noastră, ci de dragostea Lui, care este cu mult mai bună. „Miresmele tale au un miros plăcut.” Maria din Betania a apreciat profund acest miros plăcut și a adus parfumul ei de nard curat, pentru a unge picioarele Domnului, cu puțin timp înainte ca El să fie răstignit. „Numele tău este o mireasmă vărsată”. Putem fi siguri că Maria nu a socotit că parfumul ei era suficient pentru a exprima gloria Numelui Domnului Isus. Ori de câte ori avem privilegiul de a ne aduna laolaltă cu sfinții iubiți ai lui Dumnezeu, pentru a aduce parfumul închinării noastre, știm în mod sigur că toată închinarea pe care noi și toți sfinții de pretutindeni am aduceo vreodată Domnului este prea puțin în comparație cu măreția și cu excelența Numelui Său.Isaia 9.6 ne spune: „ȘiI vor pune numele: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternității, Domn al păcii”. Să remarcăm că acesta este un singur Nume, nu mai multe, căci în Persoana Sa binecuvântată există o unitate perfectă. La acest Nume se adaugă: „Îi vei pune numele Isus”, și „ei Îi vor pune numele Emanuel”. El este de asemenea numit „Credincios și Adevărat”. Mai mult, „Numele Lui este Cuvântul lui Dumnezeu” și „Împărat al împăraților și Domn al domnilor”. Există și alte nume ale Lui, însă toate se combină oferinduI o glorie mai presus de orice putință a noastră de a ne închina. L. M. Grant
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
Ei îmi pun fiere în mâncare, și, când mi-e sete, îmi dau să beau oțet. Psalmul 69.21
În timpul vieții Sale pe pământ, Domnul Isus i-a întâmpinat cu îndurare pe oameni cu durerile și necazurile lor cele mai diferite. El a fost mișcat în interior de mulțimile care nu au avut ce mânca. A avut milă de orbul care L-a rugat să se îndure de el. El a plâns la mormântul lui Lazăr. În toate aceste situații de necaz, El a ajutat. Tot timpul, El a simțit adânc în inima Lui cu cei suferinzi.
Niciodată, Domnul nu a respins pe cineva, când a avut nevoie de ajutorul Său. Dimpotrivă, El a avut grijă, ca ucenicii Săi să nu împiedice copiii să vină la El. Și când odată, oamenii s-au răstit la cei doi orbi, care căutau ajutor, ca să tacă, Domnul i-a strigat la El și i-a vindecat. – Nu ne-am fi așteptat ca toți care au aflat îndurarea Lui să stea de partea Sa până la sfârșit? Când Domnul a fost prins, ucenicii L-au părăsit și au fugit. Singur și părăsit, El a mers drumul greu spre cruce.
Iar mai târziu – în cele trei ore de întuneric – a fost părăsit de Dumnezeu. El i-a slujit lui Dumnezeu în dăruire desăvârșită, dar acum Dumnezeu Se întorcea de la El. Durerea acestei singurătăți nu o putem măsura. Dar să-i mulțumim zilnic Domnului că El a ispășit în aceste ore groaznice păcatele noastre. – Acum, Domnul Isus nu mai este singur. El S-a înălțat la cer, la dreapta lui Dumnezeu. Și El va avea în jurul Său în veșnicie pe toți răscumpărații Săi.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
PROMISIUNEA LUI DUMNEZEU PENTRU FIII RISIPITORI (1)
„Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult.” (Luca 15:20)
Iată un lucru interesant, dar neștiut despre pilda fiului risipitor, așa cum îl subliniază pastorul James Bradley: familiile iudeilor care își duceau traiul în sate mici erau comunități cu relații strânse, iar oamenii se cunoșteau foarte bine între ei. Așadar, când se întâmpla câte ceva, vestea se răspândea cu repeziciune. Când fiul cel mic și-a cerut moștenirea, era ca și cum i-ar fi spus tatălui său: „Nu mai pot aștepta până mori. Vreau ce-i al meu, acum!” Așa ceva nu se mai auzise! Apoi, mezinul a plecat, a uitat de valorile în care crescuse, și și-a risipit averea pe chefuri și femei ușoare. Prin urmare, a ajuns falit, lucrând la cocina porcilor. Pentru un evreu, îți poți imagina rușinea! După ce i-a frânt inima tatălui său și a încălcat regulile comunității, s-a hotărât să se întoarcă acasă. Aceea a fost clipa în care tatăl „a alergat” să-l întâmpine. Iată de ce: dacă el se întorcea acasă după un eșec atât de drastic, bătrânii orașului trebuiau să organizeze o „ceremonie a rușinii”, cunoscută în evreiește drept kezazah: era luat un ulcior de lut și dat cu el de pământ în fața băiatului, ceea ce însemna că legăturile lui cu comunitatea erau rupte și că nu mai era binevenit. Acesta a fost motivul pentru care tatăl său a alergat să-l întâmpine. El spunea: „Trebuie să ajung la fiul meu cu harul, înainte să ajungă ei cu Legea! Trebuie să-i dau speranță înainte ca ei să i-o fure! Eu mă gândesc la o altă ceremonie: o petrecere de bun-venit pentru a-i sărbători revenirea!” Ceea ce a făcut atunci tatăl pentru fiul risipitor, Dumnezeu o face pentru tine astăzi, dacă te întorci la El!
Mana Zilnica 