30 Iulie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul Dumnezeu a plantat o grădină în Eden, spre răsărit, și acolo l‑a pus pe omul pe care‑l întocmise.

Geneza 2.8

Aceasta era o grădină făcută pentru om. Eden înseamnă „desfătare“. Grădina era spre răsărit, iar Dumnezeu a plantat în ea pomi plăcuți la vedere și cu rod bun de mâncat. Era udată de un râu, care curgea într‑o țară în care se aflau aur și pietre prețioase (Geneza 2.10,12). Omul avea încredințată o lucrare, anume să lucreze grădina și să o păzească. Dumnezeu i‑a dăruit omului o soție, un ajutor potrivit, pentru a se bucura de grădină împreună cu el. Dumnezeu Însuși venea în răcoarea zilei pentru a vorbi cu omul.

Ce s‑a întâmplat însă? Părinții noștri au dat dovadă de neascultare față de Dumnezeul care îi așezase în astfel de condiții minunate. La sugestia diavolului, ei au mâncat din rodul pomului cunoștinței binelui și răului, singurul din care Dumnezeu le interzisese să mănânce. Știau prea bine pedeapsa pentru acest lucru, însă au cedat minciunii. Apoi „moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toți au păcătuit“ (Romani 5.12).

Ce mângâiere ca, după patru mii de ani, să‑L auzim pe Cel care a spus: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M‑a trimis și să sfârșesc lucrarea Lui“ (Ioan 4.34). Când diavolul L‑a ispitit ca să‑L depărteze de drumul ascultării, acest lucru n‑a avut loc într‑o grădină a desfătărilor, ci în pustie. La ispitele lui, Domnul a răspuns de fiecare dată: „Este scris“ (Matei 4.4,6,10). Cu puțin timp înainte de moarte, când un ucenic necălăuzit a încercat să‑L apere, El a spus: „Nu voi bea paharul pe care Tatăl Mi l‑a dat să‑l beau?“ (Ioan 18.11).

Omul dintâi a fost așezat în cel mai prielnic și mai minunat loc din creație, însă n‑a făcut decât să aducă moartea peste ea, în timp ce noua creație este întocmită potrivit celui de‑al doilea Om, care n‑a falimentat și nici nu poate falimenta vreodată. Ea va rămâne pură pentru totdeauna, datorită Lui – „cele vechi s‑au dus; iată, toate s‑au făcut noi“ (2 Corinteni 5.17).

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Singurătatea

Întoarce‑Te spre mine și îndură‑Te de mine, pentru că sunt singur și întristat.

Psalmul 25.16

Din diverse motive, tot mai mulți oameni se simt singuri – din toate grupele de vârstă și din toate clasele sociale. În psalmi întâlnim oameni care s‑au simțit singuri și care au venit la Dumnezeu cu nevoia lor. Să le urmăm exemplul! Regele David, când s‑a simțit singur și nefericit, L‑a chemat pe Domnul. Ce mângâieri bogate are Biblia pentru cei singuri! Dumnezeu vrea să ne împiedice să ne umplem de amărăciune sau să ne lăsăm descurajați. Biblia este cu adevărat o sursă inepuizabilă de putere – mai ales pentru cei singuri!

În plus, singurătatea nu este cauzată doar de lipsa tovarășilor, deoarece ne simțim singuri și atunci când avem impresia că nimeni din jurul nostru nu ne înțelege. Tocmai această formă de singurătate a simțit‑o Domnul Isus cel mai profund, ca Om. Cu câtă înverșunare a fost respins de cei cărora le arăta iubire! În plus, ucenicii Săi se aflau în jurul Lui, însă fără să‑L înțeleagă cu adevărat. Domnul Isus poate simpatiza cu adevărat cu oamenii singuri, din propria Sa experiență.

A ști că Dumnezeu ne este alături, în orice situație a vieții, aceasta este o mare alinare. Astfel, oricine se simte singur și aparține Domnului Isus poate privi spre această asigurare: Domnul meu mă înțelege, mă iubește, mă păzește. El poate schimba împrejurările. El este cu mine în toate situațiile din viața mea. Îmi pot vărsa întotdeauna inima înaintea Lui.

„Eu, Domnul Dumnezeul tău, îți voi ține mâna dreaptă, spunându‑ți: Nu te teme, Eu te voi ajuta“ (Isaia 41.13).

Citirea Bibliei: Iov 8.1-22 · Fapte 7.51-60

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 14.22‑36

Această scenă a corabiei în mijlocul furtunii zugrăveşte poziţia actuală a răscumpăraţilor Domnului. În timp ce El este în ceruri, aparent absent, dar rugându‑Se şi mijlocind pentru ei, aceştia au de traversat într‑un mod supărător marea agitată a acestei lumi. Este noaptea morală: vrăjmaşul stârneşte împotrivirea oamenilor, acţionând precum vântul şi valurile care fac zadarnice eforturile celor care vâslesc. Dar nu vine Isus în întâmpinarea alor Săi? Vocea Lui cunoscută îi îmbărbătează pe sărmanii ucenici: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!“ (v. 27). Şi credinţa, sprijinindu‑se pe cuvântul Său (vino!), îl poartă pe Petru în întâmpinarea Celui care‑l iubeşte. Dintr‑o dată însă această credinţă dispare şi Petru se afundă. Ce se întâmplase? Petru şi‑a luat privirile de la Învăţătorul Său şi a privit la înălţimea valurilor şi la furia vântului, ca şi cum ar fi fost mai uşor de mers pe o apă liniştită decât pe o mare agitată! Dar a strigat la Domnul şi El i‑a venit imediat în ajutor.

Apoi Isus este primit în ţinutul Ghenezaretului, unde înainte nu făcuse multe minuni, din cauza necredinţei oamenilor (13.58). Aceasta este o imagine a momentului când poporul Lui, cel care L‑a respins, Îl va recunoaşte şi Îl va onora, fiind eliberat prin El.

TRANSMITE-O MAI DEPARTE! | Fundația S.E.E.R. România

„Iată începutul înţelepciunii: dobândeşte înţelepciunea şi, cu tot ce ai, dobândeşte priceperea.” (Proverbele 4:7)

Mentorul Graham era atât de absorbit de evaluarea temelor pe care le dăduse elevilor săi, încât nu l-a observat pe uriașul tânăr care a intrat într-o zi în sala lui de clasă din Illinois, după ore. După ce ochii lui s-au obișnuit cu lumina strălucitoare a soarelui de după-amiază, care făcea ca silueta robustă să se contureze în fața lui, și-a dat seama că era tânărul nou-venit în comunitate. Băiatul avea deja reputația că îi „bate măr” pe toți durii din zonă. Graham ar fi avut motive să se întrebe: „Oare ce vrea de a intrat aici? Sunt în pericol?” În schimb, el a privit de sus în jos la cei aproape doi metri de mușchi și neștiință din fața lui și s-a oferit să-l ajute pe tânăr cu cititul și studiile.

Când tânărul a părăsit sala de clasă o oră mai târziu, avea sub braț câteva cărți – împrumutate de la mentorul Graham, cu promisiunea că îi va mai da și altele în viitor. Probabil nu ai auzit niciodată de mentorul Graham, nu-i așa? Era un om liniștit, dispus pur și simplu să facă tot ce putea pentru orice elev care îi ieșea în cale. Acel elev al său, însă, a devenit mult mai faimos.

Numele lui? Abraham Lincoln! Graham a recunoscut în Lincoln o sete de cunoaștere și o dorință de a învăța, și a investit nu doar timp în el. Drept urmare, Lincoln a contribuit la schimbarea istoriei. Cea mai mare investiție pe care o poți face este în oameni. Înțeleptul Solomon a scris: „Iată începutul înţelepciunii: dobândeşte înţelepciunea şi, cu tot ce ai, dobândeşte priceperea.” Și când o dobândești, nu o păstra pentru tine – transmite-o mai departe!